Marea criza economica

1929 – 1933

Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste

datorată supraproducției, între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere
dramatică a activității economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au
manifestat încă din anul 1928.[1]
Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în țările puternic
industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii
depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul
comerțului mondial a scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile
personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri. Orașele din întreaga lume
au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau
de industria grea. Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale
au suferit de pe urma scăderii prețurilor mărfurilor agricole cu 40 –
60%. Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică
scădere, deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a
muncitorilor mineri sau forestieri în alte sectoare erau cele mai reduse.
Marea depresiune economică în diferite țări ale globului s-a încheiat în
momente diferite. În majoritatea țărilor au fost concepute programe de
refacere și cele mai multe au trecut prin diferite transformări politice, care le-
au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe
democrația liberală au ieșit puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf
Hitler au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state și au
pregătit condițiile politico-militare pentru declanșarea în 1939 a celui de-al
Doilea Război Mondial.
Începutul:
Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată
cu prăbușirea bursei de acțiuni din ziua de Marți (așa-numita Marțea
Neagră) 29 octombrie 1929.
Chiar și după Wall Street Crash din 1929, optimismul persistă de ceva
timp. John D. Rockefeller a spus: "Acestea sunt zile când mulți sunt
descurajați. În cei 93 de ani ai vieții mele, depresiunile au venit și au dispărut.
Prosperitatea s-a întors întotdeauna și va reveni din nou". Piața bursieră s-a
transformat în creștere la începutul anilor 1930, revenind la nivelurile de la
începutul anului 1929 până în aprilie. Acest lucru era încă cu aproape 30%
sub vârful din septembrie 1929.
Indicatori economici:

Schimbarea indicatorilor economici 1929-1932:

Statele Unite Marea Franta Germania

ale Americii Britanie

Producție -46% -23% -24% -41%

industrială

Prețuri angro -32% -33% -34% -29%

Comerț -70% -60% -54% -61%

extern

Șomaj +607% +129% +214% +232%

Motive:
Motivele Marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai
multe teorii: teoria keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria
școlii austriece, teoria șocului creșterii producției (creșterea masivă a
productivității datorită electrificării) etc.
Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile economice naționale
și internaționale s-au confruntat cu probleme ca:

 dispariția unor resurse umane și de producție

 emiterea banilor fără acoperire
 haos în relațiile economice
 supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii
 speculații la bursă

Izbucnire:
Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc din cauza
speculațiilor din anii 1929 și a nereglementării sistemului bancar și bursier.
Sute de mii de americani investeau pe bursă în acțiuni dintre care multe nu
valorau sumele pentru cât se tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă
investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat își împrumutau clienții
mici investitori cu mai mult de două treimi din valoarea acțiunilor pe care le
cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de dolari erau contabilizați ca
împrumuturi, valoare care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe
vremea aceea. Pentru faptul că valoarea nominală a acțiunilor creștea
neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească, sperând că valoarea
acțiunilor cumpărate va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut
„bulele speculative”. După un vârf înregistrat la 3 septembrie 1929 de 381.17,
la 24 octombrie 1929 indicele Dow Jones a scăzut (s-au spart bulele
speculative). Bursa era caracterizată prin faptul că, datorită panicii, toată
lumea dorea să-și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să cumpere
acțiuni, astfel că valoarea acțiunilor a scăzut dramatic.

Lume adunată în fața bursei de la Wall Street după crahul bancar din 1929

Criza:
O urmare a Crizei economice este creșterea rapidă a inflației și a
șomajului. Mulți oameni au rămas fară un loc de lucru, fiind concediați, astfel
de la 3,5 milioane de șomeri până la criză, au devenit 15 milioane de șomeri
în timpul crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii își retrăgeau
banii depuși. Foarte multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național
SUA a scăzut cu aproximativ 30%.
 Miscarea feminista

Posterul „Putem să o facem!”  din 1943 a fost reînsușit ca simbol al mișcării feministe în anii 1980.

Mișcarea feministă (de asemenea, cunoscută sub numele de mișcarea

femeilor sau pur și simplu feminism) se referă la o serie de campanii politice
pentru reforme precum drepturile de reproducere, violența în familie,
concediu de maternitate, plata egală, dreptul de vot la femei, hărțuirea
sexuală și violența sexuală, toate fiind incluse sub eticheta de feminism și
mișcarea feministă. Prioritățile mișcării variază între națiuni și comunități, și
pornesc de la opoziția față de mutilarea genitală a femeilor într-o țară, până la
opoziția față de limitările impuse femeilor în alta. Mișcarea burgheză de
eliberare a femeilor și mișcarea proletară de eliberare a femeilor sunt termeni
feminiști, și nu există nici o diferență între cele două.
Feminismul în unele părți ale lumii occidentale a trecut prin trei valuri.
Primul val de feminism a fost orientat în jurul femeilor albe din clasa de mijloc
sau din cea superioară și a implicat votul și egalitatea politică. Al doilea val de
feminism a încercat să continue combaterea inegalităților sociale și culturale.
Deși în primul val de feminism au fost implicate în principal femeile albe din
clasa de mijloc, cel de-al doilea val a inclus și femeile de culoare și femeile
din alte națiuni în curs de dezvoltare dornice de solidaritate. Al treilea val de
feminism continuă să abordeze inegalitățile financiare, sociale și culturale și
include campanii reînnoite pentru o influență mai mare a femeilor în politică și
în mass-media. Ca reacție la activismul politic, feministele au trebuit, de
asemenea, să-și mențină concentrarea asupra drepturile reproductive ale
femeilor, cum ar fi dreptul la avort.
Feminismul în China a început în secolul 20 cu Revoluția Chineză din
1911. În China, feminismul are o puternică asociere cu socialismulși
problemele de clasă. Unii comentatori cred că această asociere strânsă este
dăunătoare pentru feminismul chinez și susțin că interesele de partid sunt
plasate înainte de cele ale femeilor.

Istoria:

Mișcarea feministă în societatea Occidentală:

Feminismul în Statele Unite ale Americii, Canada și un număr de țări din

Europa de vest a fost împărțit în trei valuri de feministe cercetători: primul, al
doilea și al treilea val de feminism. Recent (începutul anilor 2010) cercetările
sugerează că ar putea fi un al patrulea val caracterizat, în parte, de către
noile platforme media.

Mișcarea femeilor a devenit mai populară în mai 1968, când femeile au

început să citească din nou, la scară mai largă, cartea Cel de-al Doilea Sex,
scrisă în 1949 de către o apărătoare a drepturilor femeilor, Simone de
Beauvoir, (și tradusă în limba engleză pentru prima dată în 1953; traducere
mai recentă în 2009). Opera scriitoarei De Beauvoir explică de ce a fost dificil
pentru femeile talentate să aibă succes. Printre obstacolele enumerate de De
Beauvoir se numără incapacitatea femeilor de a face la fel de mulți bani ca
bărbații în aceeași profesie, responsabilitățile domestice ale femeii, lipsa de
sprijin a societății față de femeile talentate și teama femeilor că succesul lor
va duce la un soț enervat sau la a le împiedica chiar să-și găsească un soț.
De Beauvoir, de asemenea, susține că lipsa de ambiție a femeii se datorează
modului în care acestea sunt crescute. Fetelor li se spune să îndeplinească
sarcinile la fel ca mamele lor, în timp ce băieților li se spune să depășească
realizările taților lor. Împreună cu alte influențe, opera scriitoarei Simone de
Beauvoir a ajutat mișcarea feministă să erupă, provocând crearea a Le
Mouvement de Libération des Femmes (Mișcarea De Eliberare a Femeilor).
Acest grup hotărât de femei a vrut să transforme aceste idei în acțiuni. Printre
contributoarele Mișcării De Eliberare a Femeilor le regăsim pe Simone de
Beauvoir, Christiane Rochefort, Christine Delphy și Anne Tristan. Prin acțiuni,
femeile au fost capabile să obțină câteva drepturi egale, precum dreptul la
educație, dreptul la muncă și dreptul la vot. Una dintre cele mai importante
probleme cu care Mișcarea De Eliberare a Femeilor s-a confruntat a fost
interzicerea avortului și contracepției. Femeile vedeau aceste interdicții ca o
încălcare a drepturilor femeilor și erau hotărâte să lupte împotriva lor. Astfel,
femeile au făcut o declarație cunoscută sub numele de Le Manifests de 343
care conținea semnături de la 343 de femei care au recunoscut că făcuseră
un avort ilegal. Declarația a fost publicată în Le Nouvel Observateur și Le
Monde, două ziare franceze, la data de 5 aprilie 1971. Grupul a câștigat
sprijin după momentul publicării. Femeile au primit dreptul la avort odată cu
legea voalului din 1975.
Mișcarea Femeilor a adus schimbare în societatea Occidentală, inclusiv
dreptul la vot al femeilor, dreptul de a iniția procedura de divorț și divorțul
„fără nicio vină”, dreptul femeilor de a lua decizii individuale privind sarcina
(inclusiv accesul la contraceptive și avort) și dreptul la proprietate. De
asemenea, a condus la o rată mai mare de ocupare a forței de muncă pentru
femei cu salarii echitabile, precum și accesul la educație universitară.
În 1918 Cristal Eastman a scris un articol publicat în Birth Control Review
în care a susținut că controlul nașterii este un drept fundamental pentru femei
și trebuie să fie disponibil ca alternativă dacă dorim ca acestea să participe
pe deplin la lumea modernă. "Pe scurt, dacă feminismul, conștient și
îndrăzneț și inteligent, conduce cererea, acesta va fi susținută de dorința
secretă a tuturor femeilor de a controla dimensiune familiilor lor, și un stat
bazat pe vot ar trebui să abroge rapid aceste legi vechi care stau în calea
controlului nașterii." Ea a declarat "eu nu cred că există o femeie între
granițele acestui stat, care nu crede în controlul nașterii!"
Raportul Organizației Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Umană din
2004 a estimat că, atunci când ambele locuri de muncă plătite și neplătite
sarcinile casnice sunt contabilizate, în medie, femeile muncesc mai mult
decât bărbații. În zonele rurale ale țărilor în dezvoltare selectate femeile
efectuează în medie cu 20% mai multă muncă decât bărbații, sau 120% din
munca totală a unui bărbat, 102 minute în plus pe zi. În
țările OECD analizate, în medie, femeile efectuează 5% mai multă muncă
decât bărbații, sau 105% din munca totală efectuată de bărbați—o
suplimentare de 20 de minute pe zi. Totuși, bărbații au muncit cu până la 19
minute de lucru pe zi mai mult decât femeile în cinci din cele optsprezece țări
OCDE chestionate: Canada, Danemarca, Ungaria, Israel și
Olanda. Potrivit ONU Femei, "Femei efectuează 66 la sută din munca din
lume, produce 50% din alimente, dar câstigă 10 la sută din venituri și dețin 1
la sută din proprietate."
Agenda mișcării feministe include acționarea ca un contor la presupusele
pârghii patriarhale din cultura dominantă. Deși diferită în timpul progresiei
valurilor, este o mișcare care a urmărit să conteste structura politică,
deținătorii puterii, și credințele culturale sau practicile.
 Referat la istorie
- Marea criza economica -

- Miscarea feminista -
Vasile Andra-Elena

Clasa a X-a D

Colegiul National “Ienachita Vacarescu”