Sunteți pe pagina 1din 1

RUGĂCIUNEA, TEMEI ŞI PUTERE A VIEŢII CREŞTINE

SĂPTĂMÂNA 27-30 04.202

Rugăciunea - este convorbirea omului cu Dumnezeu


- îl pune pe om în legătură cu Acesta şi îl sfinţeşte
-izvorăşte din credinţă
- il susţine pe credincios in urcuşul spiritual
Prin rugăciune primim harul divin care ne aduce în suflet:
- pace,
- bucurie,
- iertare,
- iubire faţă de semeni,
- întărirea voinţei să alegem binele.
Rugăciunea poate fi: - particulară, când o facem singuri
- comună când ne rugăm cu alţi membrii ai familiei
- publică, în biserică la Sf. Liturghie
Locul de rugăciune al familiei este înfrumuseţat de prezenţa icoanelor, care ne aduc mai
aproape de Dumnezeu, de candela aprinsă şi alte simboluri creştine; aici ne putem ruga pentru
noi, pentru cei dragi, ceilalţi semeni.
Rugăciunea poate fi făcută - dimineaţa
- la prânz (la masă)
- seara, înainte de culcare
- la începerea lucrului (temelor sau orice altă activitate)
- la ieşirea din casă
- la plecare la drum lung
- diverse situaţii (boală, examen, secetă, zi onomastică etc)

poate fi - de laudă
- de mulţumire
- de cerere
În Noul Testament, Mântuitorul, ne dă exemple de oameni care prin rugăciune şi-au
schimbat viaţa. Unul este vameşul, din ,,Pilda Vameşului şi fariseului”( Luca 18, 10-14), cealaltă
este femeia cananeeancă din ,,Vindecarea femeii cananeence” (Ev. Matei 15, 21-28), iar altul
este preotul Iair - ,,Minunea vindecării fiicei lui Iair”( Luca 8, 41-56).
Cea mai simplă şi frumoasă rugăciune este Rugăciunea inimii - ,,Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte.mă pe mine păcătosul!”

S-ar putea să vă placă și