TRUPUL ÎN RUGÃCIUNE

îngenuncherea metania închinãciunea semnul Sfintei Cruci

12, 1

Pe lângă formele generale comune de exprimare a cultului

(rugăciunea, cântarea, lecturile biblice) sunt şi alte forme
de expresie, numite acte liturgice sau mişcări, gesturi ritu-
ale. Prin acte liturgice se înţelege tot ansamblul de mişcări,
gesturi şi acte rituale săvârşite de slujitori şi credincioşi în
timpul sfintelor slujbe sau în alte momente de rugăciune. În
gestul liturgic se reflectă credinţa ca şi în rugăciune. Cele
mai comune mişcări, care însoţesc rugăciunea sunt:
îngenuncherea, metania, închinarea, semnul Sfintei Cruci.

ÎNGENUNCHEREA (lat. genu- METANIA (gr. μετάνοια – pocăin-

flexio, gr. γονυκλισία, ), ca expresie
a pocăinţei, este o formă de cinstire
a lui Dumnezeu şi de exprimare a
sentimentului nostru de respect,
smerenie şi supunere faţă de EI. În-
genuncherea este foarte mult prac-
ticată în viaţa credincioşilor şi a
vieţuitorilor din mănăstiri.
Preotul şi credincioşii îngenun-
chează în biserică atunci când
îşi rostesc rugăciunile în faţa sfinte-
lor icoane sau la diferite momente
din timpul slujbelor (ex. la ieşirea
cu Sfânta Evanghelie şi cu cinstitele
daruri, la rostirea Crezului, în tim-
pul epiclezei sau al rugăciunii de
transformare a darurilor de pâine
şi de vin în Trupul şi Sângele Dom-
nului, în timpul cântării sau rostirii
rugăciunii Tatăl nostru etc.). Se poa
-te sta în genunchi şi la catisme, la
sedelne, la citiri sau la Cazanie.
Tradiţia îngenuncherii la rugă-
ciune, alături de prosternarea
(plecarea capului) cu faţa la pă-
mânt şi de ridicarea privirii spre
Dumnezeu o consemnează Sfinţii
Părinţi ca o practică specifică în
Biserica veche.
Gestul îngenuncherii
la rugăciune era în
uz şi la evrei. Îl întâlnim
astfel, atât la Mântuitorul,
cât şi la Sfinţii Apostoli.
Înainte de a-Și începe propovă-
duirea (Matei 2, 2), dar şi în
seara Cinei celei de taină, Mântuito-
rul se roagă stând în genunchi
(Luca 22,41-42, Marcu 14, 36).
Arhidiaconul Ştefan îngenun-
chează înainte de a fi ucis cu
pietre (Fapte 7, 58-60), iar Aposto-
lul Petru imploră în genunchi aju-
torul lui Dumnezeu, spre a săvârşi
minunea învierii Tavitei (Fapte 9,
40-41).
ţă) reprezintă plecarea genunchilor
şi a corpului până la pământ, în-
soţită de semnul Sfintei Cruci, ca
semn că iubim pe Dumnezeu şi ne
pocăim de păcatele făcute.
Metaniile sunt o îndeletnicire
permanentă a călugărilor, dar
şi a credincioşilor şi se practică mai
ales în perioada Postului Mare când
sunt indicate chiar de cărţile de cult
sau rânduielile liturgice, însoţind
momente importante din timpul
slujbelor sau rostirea diferitelor
Sfântul Sfântul rugăciuni, aşa cum este, de exem-
Ioan Ioan plu, Rugăciunea Sfântului Efrem Si-
Scãrarul Hrisostom rul, „Doamne şi stăpânul vieţii
mele”.
Simbolic, când facem metanie
mărturisim, printr-un gest al
trupului, atât căderea omului în
păcat, cât şi ridicarea lui prin Iisus
Hristos.
În tradiţia Bisericii avem două
feluri de metanii: metanii mari
(închinarea până la pământ cu în-
doirea genunchilor) şi metanii mici
ÎNCHINAREA CU (închinare fără plecarea genunchi-
SEMNUL SFINTEI CRUCI lor), numite şi închinăciuni.
Este un gest ritual specific
creştin. Ea este semnul măr- În Vechiul Testament,
turisirii credinţei creştine şi al Avraam cade cu faţa
slăvirii lui Dumnezeu. la pământ înaintea lui
Dumnezeu, în semn de su-
Ne însemnăm cu semnul Crucii la intrarea punere şi de ascultare
în Biserică, la începutul oricărei lucrări, (Facerea 17, 1-3).
înainte şi după masă, înainte de somn, când
ne trezim dimineaţa, când facem închinăciuni
sau metanii, în timpul rugăciunii. ÎNCHINĂCIUNEA reprezintă o
Închinarea se face cu faţa îndreptată spre aplecare mai adâncă a trupului, cu
răsărit, rostind cuvintele: „În numele Ta- mâna până la pământ, după ce am
tălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 25, făcut semnul Sfintei Cruci.
9). Primele trei degete de la mâna dreaptă se Ea este o expresie a adorării
ţin împreunate, iar celelalte două degete sunt (atunci când este însoţită de
strânse în centrul palmei (foto). Astfel ţinând rugăciuni adresate lui Dumnezeu),
degetele, se duce mâna mai întâi la frunte, sau a venerării (atunci când este
apoi la piept, de aici pe umărul drept, iar la însoţită de rugăciuni adresate Mai-
urmă pe umărul stâng. cii Domnului şi sfinţilor).

Foaie editată şi distribuită gratuit

de Biroul de catehizare al
Arhiepiscopiei Iaşilor.
Anul IV ▪ Nr. 3 (27)
Cuvânt catehetic
„Mergând, învăţaţi toate neamurile…” (Matei 28,19)
Material catehetic disponibil şi în format electronic.

Cateheză MMB

Martie 2018 catehizare.mmb@gmail.com

Apare cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei