Sectoarele economiei[modificare | modificare sursă]

Clasificarea activităților din economia națională (CAEN).[16] [17]

Industrie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Industria României.

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de mașini, chimică, petrochimică, a

materialelor de construcții, de prelucrare a lemnului și industria ușoară.

În cadrul industriei constructoare de mașini se produc utilaje petroliere pentru platforme de

foraj terestru și marin la Ploiești, Târgoviște, Bacău, București și Galați, utilaje miniere la Baia
Mare și Petroșani, mașini unelte la București, Oradea, Arad, Râșnov și Târgoviște, și produse ale
industriei de mecanică fină.
Tractoare se produc la Brașov, Craiova și la Miercurea-Ciuc, iar alte mașini agricole la
București, Piatra Neamț, Timișoara și Botoșani. Locomotive se produc la București și Craiova,
vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Pitești și Craiova,
autocamioane la Brașov, nave maritime la Constanța, Giurgiu, Oltenița și aeronave la București,
Bacău, Brașov și Craiova.

Înainte de 1990, România producea peste 40.000 de tractoare pe an. În 2001, numărul lor scăzuse
la 5.300 de bucăți, iar în 2006 companiile autohtone au raportat fabricarea a 3.300 de unități[18].
După închiderea uzinei din Brașov, în 2007, producția internă din domeniu s-a prăbușit,
ajungând la numai câteva zeci de unități anual[18], producția internă fiind realizată de Mat Craiova
și Mecanica Ceahlău.[19]

Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în

principal în București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenței unei game largi de materii
prime existente în țară: cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rășinoase, stuf, gaz metan,
produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzești, Băile Govora,
Râmnicu Vâlcea, Târnăveni și Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copșa
Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească și Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi și

Borzești, mase plastice la Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești, fire și fibre sintetice la
Botoșani, Săvinești, Roman, Iași. Industria chimică și industria celulozei și hârtiei sunt
reprezentate prin numeroase centre în toată țara. Se produc medicamente și produse cosmetice,
coloranți, vopsele și detergenți.

În cadrul industriei materialelor de construcții se produce ciment, sticlă și articole din

sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se
află la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce și se prelucrează la București,
Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig, Calarasi.

C2 General
 Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În combinatele
de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă.
Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane, la Suceava, Bistrița,
Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureș, Reghin, Satu Mare, București,
Brăila și Constanța.

Industriile ușoară și alimentară au tradiție în România, deoarece există importante baze de

materii prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a
confecțiilor și tricotajelor la București, Botoșani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a
panificației.

Industria ușoară din România a fost afectată de contextul internațional. Data de 1 ianuarie 2005
a adus pe plan mondial o măsură preconizată încă din 1995: abolirea totală a sistemului cotelor la
importurile de textile[20].

Aceasta decizie a Organizației Mondiale a Comerțului, care a supravegheat reducerea constantă a

cotelor încă din 1995, când fusese semnat la Marrakech Acordul Textil și Vestimentar, înseamnă
că toate țările membre ale OMC își deschid porțile în fața importurilor nelimitate din Asia. Mai
ales din China, care este principalul beneficiar al acestei măsuri economice. Pentru România,
această măsură reprezintă o dublă lovitură. În primul rând, piața internă, deja sufocată de
mărfurile chinezești, va fi aproape imposibil de recucerit după această eliminare a cotelor de
import.

În al doilea rând, exportatorilor români, pentru care Uniunea Europeană era piața tradițională, cu
o pondere de 85% din exporturile de textile, le va fi din ce în ce mai greu să-și păstreze această
piață de desfacere.

Numărul de angajați din industria textilă era de 360.000 în anul 2007, și a scăzut la 263.000 până
august 2009, industria fiind puternic afectată de criza financiară[21].

Industria siderurgică - în anul 1989, România a produs 14,4 milioane tone de oțel, cantitate cu
care se situa pe locul 13 în lume, la mică distanță de India (14,6 milioane tone).[22] România
producea mai mult oțel decât toată Africa (13,6 milioane tone), decât Spania (12,8 milioane
tone), sau Mexic (7,9 milioane tone).[22] După 1989, cea mai mică producție a fost înregistrată în
2009, cu 2,7 milioane tone.[22][23] În anul 2010, producția a crescut la 3,9 milioane tone.[22]

În 2010, România a exportat fier și oțel în valoare de aproximativ 1,9 miliarde euro, în timp ce
importurile au totalizat aproximativ 2,1 miliarde euro

C2 General