INDUSTRIA GREA,INDUSTRIA

UȘOARĂ,SECTORUL SERVICIILOR ȘI
RELAȚIILE ECONOMICE EXERNE

PROIECT REALIZAT DE:MAFTEI MARIAN CL.IX „A”

INDUSTRIA GREA
INDUSTRIA GREA

-ENERGETICĂ
-METALURGICĂ
-CONSTRUCTOARE DE
MAȘINI ȘI DE PRELUCRARE
A METALELOR
-CHIMICĂ
-DE PRELUCRARE A
LEMNULUI
-A MATERIALELOR DE
CONSTRUCȚIE
 INDUSTRIA ENERGETICĂ
TERMENI-CHEIE:

Complex hidroenergetic – ansamblu de construcții hidrotehnice, care

include un rezervor artificial de apă construit pe rîuri, utilizat atît în scopuri
energetice (mişcarea turbinei cu ajutorul forţei apei), cît şi în alte scopuri –
transport fluvial, pescuit, irigaţii, agrement, prevenirea inundațiilor.
Centralele electrice cu termoficare se deosebesc de centralele
termoelectrice prin faptul că au ca funcție de bază producerea energiei
termice (apă caldă pentru termoficarea localităților), iar ca funcție secundară
– producerea energiei electrice.
Balanţă energetică – raportul diferitor surse de energie (petrol, gaze
naturale, cărbuni, hidroenergie ş.a.) calculat în % din totalul energiei
consumate.
 INDUSTRIA ENERGETICĂ
Industria energetică stă la baza dezvoltării economiei naţionale, deoarece asigură cu energie
electrică şi termică toate sectoarele economiei. Această ramură include extracţia combustibililor
(petrol, gaze naturale), utilizarea diverselor resurse energetice (biomasă, energie solară, energie
eoliană, hidroenergie), producerea energiei electrice şi a celei termice şi transmiterea ei către
consumator. Energetica țării nu dispune de resurse proprii suficiente de combustibili şi energie.
Resursele energetice proprii (energia solară, a apei, a vîntului, lemnul, deşeurile agricole ş.a.)
acoperă în prezent aproximativ 13% din consumul total de energie. Resursele hidroenergetice sînt
limitate şi, în mare parte, deja valorificate prin construcţia complexelor hidroenergetice de la
Dubăsari, pe fluviul Nistru, şi de la Costeşti-Stînca, pe rîul Prut (construită şi exploatată împreună cu
România). Drept urmare, economia națională este dependentă de importul aproape în totalitate de
combustibili şi energie – gaze naturale, produse petroliere (benzină, motorină, păcură ş.a.), cărbune
şi energie electrică.
Industria energetică a țării a început a fi creată în primele decenii ale secolului trecut, iar cele mai
importante centrale electrice au fost construite în perioada 1950-1980.La ora actuală, ţara noastră
dispune de o centrală termoelectrică (CTE), trei centrale electrice cu termoficare (CET) și două
centrale hidroelectrice (CHE).De asemenea, sînt peste 160 de centrale termice care funcționează pe
bază de biomasă,pentru acoperirea necesarului de energie al instituţiilor publice. În ultimul deceniu
au intrat în funcţiune 2 centrale electrice cu panouri fotovoltaice (care produc energie electrică din
energia solară) – în oraşele Chişinău şi Ungheni– şi o turbină eoliană – în s. Brătuşeni, rnul Edineţ.
Sînt în construcţie şi alte centrale pe bază de energie regenerabilă: în oraşul Străşeni (solară), în
zeci de instituţii publice din ţară (biomasă), în Podişul Codrilor (eoliană).
Producția totală de energie electrică a avut o dinamică în creștere, dar în ultimele două decenii s-a
diminuat considerabil (fig. 3.47). Drept rezultat, necesităţile de energie electrică ale ţării sînt
satisfăcute de producţia proprie în proporţie de circa 50%; cealaltă parte este importată (în unii ani)
din Ucraina și România.
În balanţa energetică a țării, o pondere mai mare revine produselor petroliere (motorina, benzina ş.a.)
şi gazelor naturale. Îmbucurător este faptul, că creşte ponderea energiei autohtone, îndeosebi a
biomasei.
 INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE
MAȘINI ȘI DE PRELUCRARE A
METALELOR
Caracteristică generală.
În cadrul industriei grele, un loc important îi revine industriei constructoare de maşini, care, în
ţara noastră, este o ramură relativ nouă, luînd naştere în anii ’60-’80 ai sec. al XX-lea. Ea
contribuie la progresul tehnico-științific în toate ramurile economiei naționale. Factorii care au
determinat dezvoltarea acestei ramuri sînt: poziția geografică favorabilă, prezenţa resurselor
de muncă și a unei baze tehnico-ştiinţifice şi experimentale (laboratoare, instituţii de proiectare
etc.), cerinţele pieţei de desfacere. Această ramură se caracterizează printr-un grad înalt de
concentrare în centrele urbane mari, care dispun de brațe de muncă calificate și de o
infrastructură mai dezvoltată. Iniţial, ramura constructoare de maşini a fost orientată să
funcţioneze pe baza metalului importat din republicile sovietice (Rusia, Ucraina ş.a.), însă în
anul 1985 a fost dată în exploatare Uzina metalurgică din Rîbniţa, destinată să asigure
necesitățile de metal. Este folosit ca materie primă metalul uzat, colectat atît din ţară, cît şi din
Ucraina. Uzina metalurgică este una dintre cele mai competitive și mai performante
întreprinderi din țară, exportînd pe larg produsele. Dinamica producției oscilează în funcţie de
conjunctura pieţei externe.
 INDUSTRIA CONSTRUCTOARE DE MAȘINI ȘI DE
PRELUCRARE A METALELOR
Componenţa pe ramuri
Industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor include 4 subramuri.Ramura
dată întruneşte circa 50 de întreprinderi mari, la care se produc diverse mărfuri: maşini şi utilaje
agricole, aparate electrice, pompe, echipament tehnologic, instrumente de măsură şi control,
obiecte de uz casnic, motoare, cabluri electrice etc. Ca materii prime se folosesc metale, mase
plastice, cauciuc sintetic, sticlă ș.a., produse în țară sau importate.
Caracterizarea subramurilor
Industria electrotehnică și electronică este specializată în producerea mașinilor și motoarelor
electrice, a utilajului electrotehnic, a generatoarelor, firelor electrice, mașinilor de uz casnic.
Întreprinderile acestei ramuri sînt localizate în orașele mai mari, iar cele mai importante sînt
uzinele „Elektromaș“ (Tiraspol), „Moldavkabel“ (Tighina [Bender]), „Topaz“ și „Moldova-
Hidromaș“ (Chișinău), „Răut“ și „Draexlmaier Automotive“ (Bălți) ș.a. Compania „Draexlmaier
Automotive“este în prezent lider în subramură. La uzinele sale se produc sisteme de bord
moderne, componente de interior şi sisteme funcţionale integrate pentru automobile. Producţia
este exportată, iar în ultimii doi ani această companie deţine primul loc printre agenţii economici
din ţară după valoarea mărfurilor exportate. Industria mașinilor și utilajelor agricole este
specializată în producerea mașinilor agricole, a plugurilor, cultivatoarelor, semănătorilor ș.a.
Cele mai mari întreprinderi din ramură sînt uzinele „Agromașina“ și „Mecagro“ din Chișinău.
Industria utilajelor industriale este specializată în diverse producții: utilaje pentru industria
materialelor de construcție, a lemnului, pentru industria alimentară, fiind localizată în 3
centre.Cele mai mari întreprinderi din ramură sînt uzinele „Incomaș“ (producerea utilajelor
destinate industriei materialelor de construcție şi a altor produse – fig. 3.54) și „Alimentarmaș“
(producerea utilajelor pentru industria alimentară) din Chișinău. Industria de prelucrare a
metalelor este specializată în producerea unor obiecte de uz casnic și a diferitor obiecte din
metal utilizate în construcții – uși, acoperișuri, carcase pentru clădiri ș.a. Întreprinderile de
prelucrare a metalelor sînt localizate atît în orașele mari, cît și în cele mijlocii.
Probleme de dezvoltare a ramurii
În perioada de tranziţie la economia de piaţă, majoritatea întreprinderilor constructoare de
maşini şi-au redus brusc volumul producţiei, ca urmare a creșterii costurilor la materia primă şi
la energie, a restrîngerii pieței de desfacere ș.a. Aceasta a afectat îndeosebi producerea
electronicii, a tractoarelor, a motoarelor electrice, a pompelor, maşinilor de spălat, televizoarelor
ș.a. Pornind de la specificul industriei constructoare de maşini şi de la importanţa acesteia
pentru dezvoltarea altor sectoare ale economiei, reorientarea acestei ramuri ar trebui să aibă
loc în următoarele direcţii: – fabricarea mașinilor și a utilajelor pentru agricultură și industria
alimentară, îndeosebi a celor de capacitate mică, pentru gospodăriile țărănești; – producerea
unor aparate şi dispozitive electronice şi electrotehnice, bazate pe tehnologii performante și
cadre de înaltă calificare.
 INDUSTRIA MATERIALELOR DE
CONSTRUCȚIE
Industria materialelor de construcţie cuprinde extracţia unor resurse de materiale de construcţie şi
prelucrarea lor industrială. Unele dintre aceste resurse se utilizează nemijlocit în lucrările de
construcţie, iar altele – ca materie primă pentru producerea cimentului, sticlei, articolelor de
ceramică şi a celor din beton armat etc. Industria materialelor de construcţie este reprezentată de
peste 40 de întreprinderi și include mai multe subramuri.
Producerea pietrișului. În cadrul unor exploatări miniere, din rocile dure (roci cristaline, gresie,
calcar) se fabrică pietriș. Acesta este folosit la amenajarea drumurilor, la producerea betonului, a
asfaltului etc.
Industria lianţilor utilizează calcarul şi argilele speciale, diatomitul şi ghipsul în fabricarea
cimentului, varului şi ipsosului, care se folosesc pe larg în lucrările de construcţie.
Industria betonului şi articolelor de beton armat este specializată în producerea betonului,
panourilor pentru pereţi şi a blocurilor-pereţi, a spalierelor pentru plantaţiile de viţă-de-vie şi livezi
ş.a. Pentru producerea articolelor de beton armat, se utilizează ca materie primă cimentul, nisipul,
pietrişul, armătura din metal. Întreprinderile sînt situate, cu preponderenţă, în oraşele mari.
Industria sticlei utilizează ca materie primă nisipul cuarţos (consultați fig. 1.9, pag. 17).
Industria cărămizii şi a materialelor din ceramică utilizează ca materie primă argila. Se produce
cărămidă, ceramică pentru construcţie, teracotă, ţiglă, ţevi ceramice. În ultima perioadă au apărut
multe întreprinderi mici de fabricare a cărămizii presate (numită şi „fortan“) și a plăcilor din keramit
(pentru dalele de pavaj), localizate atît în orașe (fig. 3.60), cît și în multe sate. Industria materialelor
de construcție este strîns legată cu sectorul construcțiilor – o ramură importantă a economiei
naționale. În acest sector se efectuează lucrări de construcție a spațiului locativ, a obiectivelor
sociale și economice, a drumurilor, reparații capitale etc
 INDUSTRIA CHIMICĂ
Industria chimică este una dintre cele mai tinere ramuri ale
industriei şi funcţionează, în cea mai mare parte, pe baza
materiilor prime de import. Ea se bazează pe materii prime de
origine minerală (petrol, gaze naturale, săruri) și vegetală,
utilizînd totodată și diverse deşeuri. Industria chimică este
reprezentată de cîteva subramuri.
Industria de parfumerie şi cosmetică se bazează pe uleiurile
extrase din plante etero-oleaginoase şi pe alte materii prime.
Cea mai mare întreprindere din subramură este Fabrica de
parfumerie şi cosmetică „VioricaCosmetic“ din Chişinău.
Industria farmaceutică se bazează pe materia primă locală
(uleiuri eterice, diferite substanţe extrase din plante medicinale,
seminţe de struguri ș.a.) şi pe diverse produse sintetice de
import. Subramura este reprezentată de patru întreprinderi
farmaceutice, cea mai mare fiind „Farmaco“, din Chişinău.
INDUSTRIA DE PRELUCRARE A
LEMNULUI
Industria de prelucrare a lemnului se dezvoltă preponderent pe baza lemnului importat. La
ora actuală, ramura întruneşte peste 20 de întreprinderi ce fabrică diverse produse și include
cîteva subramuri. Industria cherestelei se caracterizează prin producerea grinzilor și a
scîndurii, iar întreprinderile sînt amplasate, de regulă, în oraşele mici, situate în apropiere de
calea ferată.Industria mobilei este concentrată în centrele urbane mai mari. La aceste
întreprinderi se produce un sortiment bogat de mobilă, precum şi plăci aglomerate din lemn,
diverse furnituri pentru mobilă ş.a.Industria celulozei şi a hîrtiei este reprezentată de fabrica
de carton din Chişinău şi de cîteva întreprinderi mici, care produc ambalaj pentru diverse
produse. Întreprinderile respective utilizează ca materie primă, în cea mai mare parte,
maculatura. Industriile materialelor de construcție, chimică și de prelucrare a lemnului trebuie
să se orienteze către utilizarea rațională a materiilor prime locale, către reutilarea tehnologică
a întreprinderilor și sporirea compe - titivității producției.
INDUSTRIA UȘOARĂ
 INDUSTRIA UȘOARĂ

-INDUSTRIA TEXTILĂ
-INDUSTRIA CONFECȚIILOR
-INDUSTRIA TRICOTAJELOR
-INDUSTRIA PIELĂRIEI ȘI ÎNCĂLȚĂMINTEI
-INDUSTRIA COVOARELOR
-INDUSTRIA BLĂNURILOR
-ARTIZANATUL ȘI MEȘTEȘUGĂRITUL
 INDUSTRIA UȘOARĂ
Caracteristici generale
Industria uşoară este una dintre ramurile de primă importanţă ale economiei naţionale, întrucît
asigură populaţia cu obiecte de larg consum: ţesături, îmbrăcăminte, încălţăminte, covoare ş.a.
Factorii principali de localizare a întreprinderilor industriei uşoare sînt: prezenţa resurselor de muncă,
a consumatorului şi a materiei prime. Ramura dispune de condiţii favorabile pentru dezvoltare, avînd
atît resurse de muncă ieftine şi calificate, cît şi materie primă locală. Unele materii prime se importă:
bumbac, lînă, mătase naturală, fibre sintetice, piele artificială, cauciuc sintetic ş.a.
Caracterizarea subramurilor
Industria textilă utilizează materia primă naturală (bumbac, lînă, mătase) şi fibre sintetice, din care se
produc diverse tipuri de ţesături şi alte produse. Materia primă aproape în întregime este importată.
Principala unitate a industriei textile este Combinatul de țesături din bumbac „Tirotex“din Tiraspol.
Cea mai mare parte a producției o constituie țesăturile din bumbac.
Industria confecţiilor și tricotajelor produce îmbrăcăminte din ţesături (confecții) și tricotată. Această
ramură este concentrată în oraşele mai mari, care dispun de mai multe braţe de muncă şi în care se
află principalii consumatori ai producţiei. În ultimii ani, se practică tot mai frecvent importul de ţesături
din unele state europene, fabricarea, din aceste țesături, a confecţiilor la întreprinderile din ţară şi
exportul ulterior al producţiei pe piaţa europeană.Principalul centru al industriei tricotajelor este
Chişinăul, unde se produce un sortiment variat de articole tricotate.
Industria pielăriei şi încălţămintei are vechi tradiţii, fiind practicată în trecut în ateliere meşteşugăreşti
de tăbăcire şi prelucrare a pielii, precum şi de producere a încălţămintei etc.
Industria covoarelor era practicată în trecut prin ţesutul manual, în condiţii casnice. În unele localităţi,
se mai confecţionează şi azi în condiţii casnice covoare tradiţionale moldoveneşti. După anul 1950,
au fost construite fabrici mari de covoare în apropiere de materia primă și de brațele de muncă: în
Chișinău („FloareCarpet“), în Ungheni (numită în prezent „Moldabela“), în Comrat („Kilim“) (fig. 3.70).
În industria covoarelor se utilizează atît materie primă naturală (lîna naturală), cît şi fibre artificiale.
Producţia de covoare are o dinamică variabilă,iar cea mai mare parte se exportă, dovadă a
competitivității înalte a covoarelor moldovenești. Industria blănurilor are vechi tradiţii de producere a
cojoacelor, a căciulilor din pielicele etc. Combinatul de blănuri din Bălţi este principala întreprindere
care produce un sortiment bogat de articole din blană: căciuli, haine de blană, gulere, cojoace ş.a.,
confecționate din piei naturale și sintetice. O subramură de importanţă secundară, dar cu vechi
tradiţii, este artizanatul și meșteșugăritul. În trecut, era practicat pe larg meşteşugăritul popular:
olăritul, pietrăritul, tăbăcitul, cizmăritul, cojocăritul, ţesutul, cusutul, împletitul din lozie şi din paie etc.
Se utilizează materii prime minerale (argilă ș.a.), vegetale şi animale (lemn, ramuri de plante, paie,
lînă, blănuri, piei, pielicele), materiale textile, metalice, obţinîndu-se articole de uz casnic și
gospodăresc, suvenire etc.Producția industriei ușoare este, în mare parte, competitivă pe piața
externă, iar ramura are condiții favorabile pentru a rămîne și pe viitor o ramură de profil a economiei
naționale.
SECTORUL SERVICIILOR ȘI RELAȚIILE
ECONOMICE EXTERNE
 SECTORUL SERVICIILOR
Aspecte generale
Omul are nevoie, pe lîngă bunurile materiale, și de satisfacerea anumitor cerinţe spirituale, de
instruire, culturale, de îngrijire medicală şi de alte servicii. Toate acestea sînt asigurate de un sector
aparte al economiei – sectorul serviciilor, care joacă un rol important în viaţa societăţii. Dezvoltarea
acestui sector şi calitatea serviciilor prestate populaţiei determină, în mare măsură, nivelul de trai al
omului. Sectorul serviciilor are, la ora actuală, cea mai mare pondere în formarea PIB-ului și în
ocuparea brațelor de muncă.
Caracterizarea ramurilor
Învăţămîntul şi ştiinţa. O însemnătate primordială pentru societate o are instruirea tinerei generaţii.
Sistemul de învăţămînt al ţării este organizat pe cîteva niveluri.În prezent, învăţămîntul primar şi cel
secundar este reprezentat de circa 1 300 de instituţii. Învăţămîntul superior se desfăşoară în peste
30 de universităţi, institute şi academii.

Ocrotirea sănătăţii dispune de o reţea variată de instituţii medicale: spitale, centre medicale
specializate, clinici, sanatorii ș.a. În Chișinău funcţionează un șir de instituţii de nivel național, cum ar
fi Spitalul Clinic Republican, care are peste 1 000 de locuri și cîteva centre medicale specializate.
Instituţiile culturale sînt reprezentate de biblioteci, muzee, teatre, cămine culturale, cinematografe ș.a.
În ramura comerţului funcţionează circa 10 mii de unităţi de comerţ cu amă nuntul și angro. Practic,
în fiecare localitate există unităţi comerciale cu diverse destinaţii. În ultimii ani s-au deschis centre
comerciale mari, moderne (supermarketuri, malluri) în orașele Chișinău, Bălți, Tiraspol și altele.
Serviciile sociale includ asistența socială, serviciile comunale (asigurarea cu apă, căldură, gaze
naturale ș.a.), de documentare a populaţiei, de notariat și altele. O ramură importantă este și cea
Financiar-bancară, care reprezintă băncile și diverse instituţii financiare. Administraţia publică include
toate activităţile legate de administraţia publică centrală (parlament, președinţie, guvern ș.a.) și cea
de nivel raional/ municipal și local (primării, consilii etc.).
Turismul este ramura ce cuprinde activitățile de călătorie pentru odihnă și recreere, precum și
totalitatea serviciilor prestate în acest scop. Republica Moldova dispune de un potenţial turistic
natural destul de valoros. Peisajele naturale pitorești, numeroasele obiecte acvatice, clima favorabilă,
cu multe zile însorite etc. sînt factori atractivi pentru turiști.
 TRANSPORTUL ȘI
COMUNICAȚIILE
Caracteristici generale
Transportul și comunicațiile asigură necesităţile societăţii umane, prin deplasarea
mărfurilor, persoanelor și a informației. În funcție de obiectul transportului, putem distinge
transportul de mărfuri și transportul de pasageri. Republica Moldova are un sistem de
transport şi comunicaţii relativ bine dezvoltat. Avînd o poziţie geografică favorabilă (în
partea centrală a Europei), teritoriul ei este traversat de cîteva căi de transport de
importanţă internaţională. Sistemul naţional de transport cuprinde toate tipurile de
transport principale .În ultimele două decenii, transportul și comunicațiile înregistrează cea
mai dinamică dezvoltare printre ramurile economiei naționale. A sporit numărul mijloacelor
de transport şi comunicaţii, ramura fiind înzestrată cu noi tehnologii, cu staţii de cale ferată
şi stații auto, cu aeroporturi, stații telefonice, internet ş.a. Astfel, volumul serviciilor
prestate şi ponderea ramurii în formarea PIB-ului ţării au sporit considerabil. Activitatea
transportului este reflectată de doi indicatori principali: parcursul (traficul) de mărfuri şi cel
de călători.

Comunicațiile
Sistemul de comunicații include totalitatea mijloacelor tehnice de realizare a comunicării între
persoane și puncte diferite. Legăturile se fac prin intermediul unei infrastructuri
corespunzătoare de emisie (expediere), transmisie, distribuire și recepție a informației (scrisori,
informaţii în format electronic etc. În cadrul comunicațiilor, progresul cel mai remarcabil are loc
în domeniul telefoniei mobile (fig. 3.88) și al internetului. Astfel, creşte rapid numărul de
calculatoare şi telefoane în folosinţă, de utilizatori ai internetului, iar tehnologiile informaţionale
moderne sînt folosite în toate domeniile de activitate. Transportul și comunicațiile au un rol
determinant în dezvoltarea țării și în promovarea progresului tehnico-științific, de aceea rămîne
și pe viitor o ramură prioritară a economiei naționale.
 RELAȚIILE ECONOMICE
EXTERNE
Caracteristici generale
Relaţiile economice externe reprezintă ansamblul de legături ale economiei naţionale a unei ţări cu
economiile altor ţări, avînd la bază diviziunea internaţională a muncii, adică specializarea ţărilor în
anumite produse şi servicii. Ele au o importanţă mare pentru economia naţională. După obţinerea
independenţei Republicii Moldova, relaţiile economice externe s-au diversificat și reorientat spre
multe țări ale lumii.
Comerţul exterior
În cadrul relaţiilor economice externe ale țării, rolul principal îi revine comerţului exterior, care include
exportul şi importul. În export, prevalează produsele agroalimentare: băuturi alcoolice, conserve,
sucuri, ţigări, zahăr, carne, fructe şi legume în stare proaspătă ş.a. În ultimul deceniu, a crescut
exportul de produse ale industriei uşoare, dar și exportul metalelor, al unor maşini, echipamente şi
utilaje, al produselor chimice (parfumerie şi cosmetică, produse farmaceutice), al mobilei, sticlei ş.a.
Această structură a exportului reflectă specializarea economiei, predominant, în sectorul
agroalimentar. În structura importului, rolul principal revine mașinilor, utilajelor și metalelor, urmate de
produsele minerale, în special, produsele petroliere (benzină, motorină, păcură ş.a.), gazele naturale
şi energia electrică.
În prezent, Republica Moldova întreţine legături comerciale cu peste 100 de state. Principalii
parteneri comerciali sînt statele Uniunii Europene (în primul rînd România), cărora le revin peste 50%
din volumul total al comerțului exterior, inclusiv peste 60% din volumul exportului. În aceste ţări se
livrează îndeosebi produse agroalimentare, confecţii, tricotaje, echipamente auto ş.a., iar din ele se
importă maşini şi utilaje, produse chimice ş.a.
În cadrul relaţiilor economice externe, un domeniu important este cooperarea economică prin crearea
de unităţi economice mixte, cu participarea capitalului autohton şi a celui străin. Principalele state
care investesc capital în Republica Moldova sînt ţările Uniunii Europene (Germania, Italia, Spania,
Franţa, Olanda, România ş.a.), SUA, Rusia. Capitalul străin a pătruns în toate ramurile economiei
naționale, avînd o prezență mai mare în: telecomunicații (îndeosebi telefonia mobilă), industriile
energetică, ușoară și alimentară, sistemul bancar, construcții ș.a. O măsură orientată către atragerea
investiţiilor străine de capital şi stimularea dezvoltării economiei este crearea zonelor economice
libere – teritorii cu anumite facilități fiscale. Ţara noastră trebuie să întreţină relaţii economice externe
cu diverse state, pentru a-şi asigura modernizarea şi prosperitatea economică.