NIKOLAI VASILIEVICI GOGOL (1809–1852) – scriitor clasic rus, născut în Ucraina.

Tatăl său a fost un poet amator, compunând în limba ucraineană versuri și comedii
jucate într-un cadru familial. Interesul pentru scenă și literatură s-a transmis și
tânărului Gogol, care debutează cu versuri și scrie proză în timpul studiilor
gimnaziale.
În 1828, N. V. Gogol pleacă la Sankt-Petersburg, unde reușește să obțină un post
modest de funcționar la Departamentul domeniilor statului și edificiilor publice.
În anul 1831, el face cunoștință cu poetul A. S. Pușkin, care a jucat un rol important
în viața și creația sa. În același an, N. V. Gogol publică culegerea de povestiri
romantice Serile în cătunul de lângă Dikanka, care s-a bucurat de un succes deosebit
și a fost înalt apreciată de critica timpului.
Din 1833, scriitorul se dedică activității științifice și pedagogice, obținând postul de
profesor la Catedra de istorie universală a Universității din Sankt-Petersburg.
În 1835, el părăsește universitatea și se ocupă exclusiv de literatură. După apariția, în
același an, a culegerilor de povestiri Arabescuri și Mirgorod, criticul V. G. Belinski îl
numește pe N. V. Gogol un lider al literaturii ruse.
În 1836, N. V. Gogol pleacă în Europa, locuind mai mult timp în Elveția, Franța și
Italia, unde lucrează la poemul-roman Suflete moarte, capodopera sa. Apariția, în
anul 1842, a primului volum al cărţii a declanșat, în rândul cititorilor, opinii și
aprecieri diametral opuse. În același an i se publică povestirile Taras Bulba și
Mantaua, precum și piesele Căsătoria, Jucătorii de cărți și Peronul teatral.
Opera literară a lui N. V. Gogol reprezintă o etapă importantă în afi rmarea
realismului rus, care a marcat creația marilor scriitori din Rusia și din afara ei,
începând cu a doua jumătate a secolului XIX până în prezent.