Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA DE VEST “ VASILE GOLDIS “ ARAD

FILIALA SATU MARE

PROIECT ERASMUS+

Student : Heres(Șuteu) Denisa Maria Anul Iii

1
Scopul proiectului:
Scopul acestui proiect este de a creşte calitatea actului educaţional oferit de şcoala noastră, prin
pregătirea cadrelor didactice, contribuind astfel la creşterea prestigiului instituţiei şcolare în
comunitatea locală și reducerea abandonului școlar.

Profesori și elevi din Turcia, Grecia, Polonia si România s-au reunit, în perioada 13-19
ianuarie 2019, în Eskișehir (Turcia), în prima întâlnire a unui proiect de cooperare
internațională, prin intermediul căruia se dorește o mai bună integrare în mediul social
a copiilor cu cerințe educative speciale, o creștere a empatiei, grijii, respectului,
toleranței și a conștientizării noastre față de nevoile acestor copii. Proiectul Erasmus +
„Good Life Dynamics; Help, Empathy, Awareness, Respect, Tolerance, Sincerity” cu
acronimul „GOLD HEARTS” este coordonat, la nivelul acestui parteneriat, de Turcia.
La întâlnire au participat, din partea CNA „George Apostu”, director prof. dr. Adriana-Cristina Busuioc,
prof. Boambă Elisabeta Elena, și elevii Bălău Marco-Gabriel din cl a XI-a A, Micu Ioana cl a XI-a A, Popa
Bianca – Ștefania cl a XI-a A și Matei Radu-Gabriel, cl a IX-a CEskișehir este un oraș între Istanbul și
Ankara și, totodată, un centru de învățământ superior foarte important al Turciei ce găzduiește două
universități Anadolu University și Eskişehir Osmangazi University.

Pe durata celor 5 zile ale întâlnirii, s-au desfășurat o serie de activități școlare și culturale al caror scop a
fost să pună elevi cu CES împreună cu elevi fără dizabilități în diferite ipostaze, vizand relizarea
proiectului.

S-au făcut prezentări ale sistemului de învățământ din Turcia, s-au vizitat cele două unități de
învățământ, școlile partenere din Eskișehir SARAR KIZ ANADOLU IMAM HATIP LISESI și OZKAN HALAC
EGITIM MESLEKI EGITIM MERKEZI (centru de educație profesională pentru elevi cu dizabilități).precum și
Liceul de artă ESKIŞEHIR ATATÜRK GÜZEL SANATLAR LISESI. S-au făcut schimburi de bune practici în
activitatea de predare – învățare, cu accent pe metodele de integrare a elevilor cu CES prin activități
artistice și joc.

Elevii, împreună cu profesorii din cele patru țări participante, au luat parte la workshop-uri de Ebru Art
(arta tradițională a pictării pe apă) și de dans tradițional turcesc – pe muzică realizată cu instrumente
muzicale specifice și alături de dansatori profesioniști, au făcut vase de ceramică în cadrul unui atelier
artizanal, au gătit împreună sarmale turcești și mantî (o specialitate de colțunași cu carne de miel). De
asemenea, s-a vizitat fabrica de confecții Sarar, proprietatea familiei Sarar, fondatoarea școlii gazdă și
care este sponsorul principal al acesteia. Participanții au putut degusta din mâncărurile tradiționale
turcești și au învățat să joace împreună cu gazdele un joc tradițional Mancala. În drumul spre aeroport, s-
a vizitat centrul istoric și cultural al Istanbul, frumoasa și spectaculoasa metropolă întinsă pe două
continente unde, împreună cu ceilalți parteneri din proiect și călăuziți de profesorii școlii gazdă, s-a vizitat

2
Moscheeea Albastră, Basilica muzeu Sfânta Sofia, Hipodromul, Palatul Topkapî – fosta reședință a
sultanilor otomani, Marele Bazar.

Activitățile din cele cinci zile ale programului au făcut ca elevii și profesorii din unitățile școlare care nu
educă elevi cu CES să aibă posibilitatea de a socializa cu aceștia, au observat felul în care profesorii de
sprijin relaționează cu ei și îi integrează în activități. Totodată, ceilalți elevi au socializat,au făcut schimb
de experiențe, au legat prietenii și au interacționat cu membri ai unor comunități cu culturi diferite. În
activități, s-a folosit metoda educațională de învățare socială cu colegii. Prin educația de la egal la egal,
elevii fără dizabilități și-au îmbunătățit capacitatea de coordonare, s-au dezvoltat abilități de
responsabilitate și comunicare cu persoane cu nevoi diferite, capacitatea de a comunica într-o limbă
străină, avand ca obiectiv îmbunătățirea încrederii, a stimei de sine devenind,totodata, mai pozitivi față
de persoanele cu handicap.
IObiectivele cursului:
⮚ să dezvolte aptitudinile de comunicare și de empatie ale participanților;
⮚ să promoveze folosirea medierii și a instrumentelor de negociere;
⮚ să fie împărtășite cele mai bune practici și să fie transferate cunoștințe practice în legătură cu
managementul clasei;
⮚ să îi facă conștienți pe participanți de propriul stil pe care-l abordează în clasă și să le
îmbunătățească abilitățile de a da feedback pozitiv;
⮚ să dezvolte competențele participanților de a asigura armonia grupului și de a transforma un grup
într-o echipă folosind dinamici de formare a grupurilor non-formale;
⮚ să îmbunătățească încrederea participanților în aptitudinile proprii de a coopera într-un mediu
internațional, precum și al îmbunătățirii încrederii în privința strategiilor de comunicare la nivel
instituțional;

S-ar putea să vă placă și