Sunteți pe pagina 1din 3

Cazuri dificile de acord

Acordul este o formă de exprimare a unui raport sintactic în care termenul determinat impune
termenului determinativ aceleași trăsături morfologice (gen, număr, caz, persoană). Cu alte cuvinte,
acordul gramatical constă în potrivirea formală a doi termeni pe baza categoriilor gramaticale
comune.
1. Acordul dintre adjectiv și substantivul determinat
Adjectivul se acordă cu substantivul pe care îl determină în gen, număr și caz. De ex.: Era un
om vesel și cunoștea pe toți gospodarii din satul acela al nostru, răzășesc. (M.Sadoveanu) Adj.
vesel este de genul masc., num. sing., cazul Nominativ, pentru că de același gen, număr și caz este și
substantivul om, cu care se acordă.
Când un adjectiv se raportează la mai multe substantive-nume de ființe de sex diferit,
masculinul are prioritate: Colegii și colegele au rămas surprinși când l-au văzut. Plasarea unui
adjectiv la masculin plural imediat după un substantiv feminin se evită. Este preferabil să spunem:
Fetele și băieții inteligenți nu Băieții și fetele inteligenți/inteligente.
În limbajul colocvial și, uneori în limba scrisă, există tendința de a nu mai face acordul
adjectivului cu substantivul, mai ales când acesta nu urmează imediat după substantiv, ci la o
oarecare distanță și este separat prin virgulă de acesta: Apariția lucrării despre tratamentul
netradițional, scrisă de celebrul specialist Ion Vrăjmașu, a stârnit multe nedumeriri. Greșeala
constă în faptul că adjectivul participial scrisă nu se acordă în caz cu substantivul lucrării (corect ar
fi lucrării scrise). Pentru a evita neconcordanța cazurilor, atunci când atributele sunt despărțite de
substantivul determinat, se recomandă repetarea substantivului: Apariția lucrării despre tratamentul
netradițional, lucrare scrisă de celebrul specialist Ion Vrăjmașu, a stârnit multe nedumeriri.
2. Acordul dintre subiect și predicat
Raportul sintactic dintre subiect și predicat are unele particularități, motiv pentru care este
considerat un raport de interdependență: predicatul verbal exprimat prin verb la diateza activă sau
reflexivă stă la persoana și numărul pe cate îl impune subiectul: Voi credeați în scrisul vostru, / Noi
nu credem în nimic. (M.Eminescu)
Predicatul verbal exprimat prin verb la diateza pasivă se acordă cu subiectul în persoană,
număr și gen. De ex.: Ion este copleșit de propriile iluzii. Subiectul Ion impune predicatului este
copleșit pers.III, nr.sg., gen.masc.
În cazul predicatului nominal, verbul copulativ preia de la subiect categoriile gramaticale de
persoană și număr. De ex.: Florica era aprinsă în obraji ...(L.Rebreanu) Verbul copulativ era se
acordă în persoană și număr (a III-a, sg.) cu subiectul Florica.
Când numele predicativ este un adjectiv, acesta se acordă cu subiectul în gen și număr: Stelele
par înghețate, cerul pare oțelit.
Dacă numele predicativ este exprimat printr-un subst.la cazul N, acesta se acordă cu subiectul
în număr și caz: Acela este tipograful care, / În primul tău poem, din zăpăceală, / Ți-a mutilat trei
strofe lapidare (G.Topîrceanu)
Când verbul copulativ este la pluralul politeții, numele predicativ rămâne la singular, dacă
subiectul este o singură persoană: Dumneavoastră sunteți bine dispus / dispusă. Dvs sunteți invitat /
invitată...

1
Acordul gramatical este problematic în cazul subiectului multiplu. Dacă în structura
subiectului multiplu există un pronume personal De pers.I, predicatul ia forma de oers.I, plural: Eu,
tu și ei mergem la plimbare. Atât eu, cât și tu suntem așteptați ...
Când în subiectul multiplu există un pronume personal de pers. II, dar lipsește unul de pers.I,
predicatul ia forma de pers.II, pl.: Tu și Maria ați organizat întâlnirea / ați participat la competiții.
(dar: Tu cu Maria ai participat ...) Atât tu, cât și ei sunteți așteptați ... Și voi, și ei gândiți pozitiv.
Dacă termenii care formează subiectul multiplu se află în raport de coordonare disjunctivă
(prin conjuncțiile sau, ori, fie), acordul se face la pers. a III-a, sing.: Sora sau fratele va merge cu
mine / Cu mine va merge sora sau fratele.
În cazul când în componența subiectelor multiple intră substantive-nume de ființe de genuri
gramaticale diferite, participiul din componența diatezei pasive sau numele predicativ ia forma de
masculin, pl. Maria și Ion sunt întrebați la fiecare lecție. El și Maria sunt prieteni.
Dacă subiectul multiplu se constituie din substantive-nume de lucruri de genuri gramaticale
diferite, participiul din componența diatezei pasive sau numele predicativ ia forma de plural,
acordându-se în gen cu subiectul cel mai apropiat: Munții și dealurile sunt înverzite / Dealurile și
munții sunt înverziți.
3. Acordul după înțeles
Un subiect disputat de lingviști este acordul cu termenul majoritate, când apare însoțit de un
substantiv ce exprimă o idee cantitativă, o pluralitate. În literatura de specialitate se consideră că
doar acordul gramatical este varianta corectă. Pe de altă parte, unii specialiști consideră că, în
anumite situații, trebuie să se renunțe la prejudecățile lingvistice și să se admită ca acordul să se facă
după înțeles. Astfel, atunci când termenul majoritate apare cu sensul de „cei mai mulți/cele mai
multe” exprimând o idee cantitativă, o pluralitate și este însoțit de un atribul la plural, acordul se
face la plural: Autobuzul era plin de călători, majoritatea erau copii și nu majoritatea era copii.
După cum vedem, acordul se face după înțeles, deoarece, în această situație, acordul gramatical
contrazice logica mesajului.
Acordul se face la singular atunci când majoritate are sensul de „partea cea mai mare dintr-o
mulțime privită ca entitate, unitate”: Majoritatea intelectualității / poporului / studențimii este/era
pentru reformă. George Pruteanu spune că, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact,
atunci acordul se face la singular, iar dacă accentul logic cade pe indivizi ca atare, pe persoane,
atunci acordul se face la plural. E absurd să spunem: În acest grup majoritatea băieților este blondă.
E logic să se spună: Majoritatea băieților sunt blonzi. Dacă însă accentul logic cade pe aspectul
ansamblului, atunci acordul se face la singular: Parlamentarii au discutat mult. În cele din urmă,
majoritatea a acceptat să pună la vot proiectul de lege.
Se consideră că în cazul substantivelor majoritate, grămadă, mulțime, sumedenie acordul se
face la plural, adică după înțeles, ori de câte ori vorbitorul se gândește la faptul că într-o grămadă,
într-o mulțime, într-o majoritate sunt mai multe ființe sau lucruri. Gramatica Limbii Române (2005)
admite acordul după înțeles, fără a specifica situațiile în care se folosește acordul la plural sau la
singular. Prin urmare, în exemple de tipul: Au venit o grămadă de prieteni sau Majoritatea fetițelor
sunt vesele formularea este corectă și corespunde normelor de exprimare.
Ar fi recomandabil ca, în situațiile redate mai sus, acordul să se facă după înțeles, adică la
plural. În grupul de cuvinte care dau naștere acordului după înțeles intră și număr, parte: un
2
mare/mic număr de / dintre, o mare/mică/bună parte dintre + subst. la pl. Un număr mare de copii
citesc literatură fantastică. O bună parte dintre noi dorim să facem sport. Cu timpul, o mare parte
dintre cuvinte se învechesc și devin arhaisme.
Propozițiile cu subiectul exprimat prin subst.cu sens colectiv care au formă de sing. și plural –
roi/roiuri, herghelie/herghelii, regiment/regimente, colectiv/colective, grupă/grupe etc. – au
predicatul la singular sau la plural, după cum subst.cu funcția de subiect se află la sing.sau la pl.:
Grupa de studenți a venit la ore / Grupele de studenți au venit la ore.
Propozițiile cu subiectul exprimat prin pronumele interogativ cine, prin pron.nehotărât fiecare,
prin pron.negative niciunul, nimeni se construiesc corect cu predicatul exprimat prin verb la
num.singular, acordat cu forma de sing. a pronumelui cu funcția de subiect: Cine a venit? Fiecare a
fost invitat. Niciunul nu a venit. Când subiectul este niciunul echivalent cu toți, verbul poate sta la
plural: Niciunul nu știam / nu știau poezia.
Verbul a trebui este invariabil din p.d.v. al categoriilor gramaticale de număr și persoană,
excepție făcând pers.a III-a pl., imperfect: eu trebuia să fac, tu trebua să faci, el trebuia să facă, noi
trebuia să facem, voi trebuia să faceți, ei/ele trebuiau să facă; la perf.compus: ei/ele au trebuit să
facă; la viitor: eu va trebui să fac, tu va trebui să faci ... ei/ele vor trebui să facă. Expresii de tipul:
trebuiam să fiu ascultat, trebuiați să fiți chemați nu sunt acceptate de norma literară. (vezi:
I.Condrea „E timpul să vorbim corect, pag.128)
4. Acordul prin atracție
Uzul limbii demostrează că există situații când normele generale ale acordului gramatical sunt
încălcate. Astfel se întâmplă în cazul acordului prin atracție, când un cuvânt nu se acordă cu
termenul pe care îl lămurește ori la care se referă, ci cu altul, care se află mai aproape de el, ori se
impune mai mult atenției vorbitorului. Acest tip de acord este considerat de majoritatea lingviștilor
„greșeală de acord” care apare în vorbirea populară și cea familiară.
1. Dacă subiectul este la alt număr decât numele predicativ, verbul copulativ ar trebui să se
acorde în număr cu subiectul. De cele mai multe ori însă, acordul se face cu numele predicativ: 30
de kilometri nu este o distanță mare. Când verbul copulativ este mai aproape de numele predicativ
decât de subiect, putem justifica lesne acordul prin atracție (cu numele predicativ): Și de-aceea tot
ce mișcă-n țara asta, râul, ramul,/ Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. (M.Eminescu)
2. În propoziție cu subiect multiplu ale cărui elemente au forma de singular, iar predicatul este
în prepoziția subiectului, acordul se face cu primul element: E acolo popa, notarul, primarul, sunt
toți în odaie. (I.L.Caragiale)
3. Unele construcții din limba vorbită suscită dubii, îndeosebi acelea ce conțin verbul a privi,
care în niciun caz nu trebuie utilizat la plural: În ceea ce privesc concluziile la acest subiect nu am
nimic de spus. Corect: În ceea ce privește concluziile... Sub.concluziile aici nu este subiect, ci
complement.
Erori flagrante sunt construcțiile Ce-s cu astea? Ce-s cu alea? În care –s se folosește în locul
lui sunt. Greșeala rezidă în faptul că verbul a fi apare la pers.III plural, în loc de sing.
Verbul copulativ se acordă în număr și în pers. cu numele predicativ ce urmează imediat, dar
nu cu subiectul care îl precedă, acesta aflându-se la o distanță mai mică sau mai mate și având forma
de sing.: Averea lui sunt cărțile.