Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
CRIMINOLOGIE
BUCUREŞTI
2020
1
UNITATEA I
CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ
CUPRINS
OBIECTIVE:
2
A) OBIECTUL CERCETĂRII CRIMINOLOGICE
3
Noţiunea de crimă cunoaşte trei înţelesuri posibile:
- Sensul comun;
- Sensul penal;
- Sensul criminologic.
TEME:
- Indicaţi obiectul juridic al infracţiunilor de: omor, omor calificat, pruncucidere;
- Daţi exemple de infracţiuni care au un alt obiect juridic principal dar care au ca
rezultat moartea victimei.
Această împărţire a fost reţinută prima dată într-o manieră clară în Codul penal
al Revoluţiei franceze (Codul lui brumar anul IV), fiind preluată de Codul penal de la
1810 (Codul Napoleon) iar apoi de majoritatea legislaţiilor penale europene de la
începutul secolului XIX. Ulterior, către sfârşitul secolului XIX, această împărţire
tripartită începe să piardă teren, mai întâi în Olanda, în 1886 şi Italia în 1889 (care trec
la o clasificare bipartită a infracţiunilor, în delicte şi contravenţii), apoi în majoritatea
legislaţiilor penale europene, astfel încât în momentul de fată clasificarea tripartită a
infracţiunilor o mai regăsim doar în Franţa, Belgia, Luxemburg, San Marino şi Grecia.
În categoria crimelor în sens penal intră, pe lângă infracţiunile contra vieţii ori
care au avut ca urmare moartea victimei (adică infracţiunile care intră în categoria
crimelor în sens comun), şi alte fapte penale grave, cum ar fi: infracţiunile contra
siguranţei statului, unele fapte de corupţie, actele de terorism, traficul organizat de
4
stupefiante, violurile, tâlhăriile etc. În categoria delictelor în sens penal intră
majoritatea infracţiunilor, cum ar fi: infracţiunile de furt, înşelăciune, fals etc. iar în
categoria contravenţiilor în sens penal intră, de regulă, încălcări ale normelor de
convieţuire socială, ale reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice, ale
unor dispoziţii fiscale etc.
Concluzia este că noţiunea de crimă, în limbaj penal, include noţiunea de
crimă utilizată în limbaj comun, dar presupune, în plus faţă de aceasta, şi alte fapte
penale.
TEME:
- Care a fost evoluţia împărţirii tripartite a infracţiunii în legislatia statelor europene
şi în special în cea a României;
- Care este concepţia actualului Cod penal român cu privire la infracţiune.
În aceste condiţii, una din primele observaţii a fost aceea că, datorită oscilaţiei
în timp şi spaţiu a legii penale, cu puţine excepţii, ceea ce ieri era considerat drept
crimă astăzi nu mai este şi invers, ceea ce astăzi este considerat drept crimă în trecut
nu era incriminat, sau ceea ce un stat sancţionează ca infracţiune altul nu o face şi
invers. Mai mult decât atât, chiar în cadrul aceluiaşi sistem de drept penal există
diferenţe importante între fapte care sunt considerate de lege infracţiuni. Astfel, legea
penală lipeşte eticheta de infracţiune atât pentru uciderea unei persoane cât şi pentru
sustragerea unei pâini, deşi gradul de pericol social diferă în mod evident.
5
cercetarea să treacă dincolo de teoria clasică a doctrinei penale, în care infracţiunea
este privită ca o abstracţie juridică.
Este adevărat că, din punct de vedere penal, unde nu este lege nu este
infracţiune, conform principiului nullum crimen sine lege. Pe de altă parte însă, nu
trebuie uitat că noţiunea de crimă acoperă o realitate umană şi socială care, înţeleasă
ca fenomen, este anterioară legii. Crima nu este creaţia legii penale, ea preexistă
legilor penale, care şi-au găsit în crimă raţiunea lor de a fi. Norma penală vine să
sancţioneze un comportament preexistent şi care cu timpul a fost considerat
neconvenabil, ea nu creează comportamente. Pe de altă parte, unele fapte sunt
dezincriminate, dându-se frâu liber unor comportamente interzise anterior.
În dreptul penal, lipsa uneia din cele patru trăsături esenţiale atrage inexistenţa
infracţiunii, spre deosebire de cercetarea criminologică, unde interesul se menţine şi
în cazul unor fapte cărora le lipseşte una din aceste trăsături.
Interesul studierii unor fapte dezincriminate cu mult timp în urmă poate consta
în extragerea unor concluzii generale privind natura fenomenului criminal sau
examinarea infractorului pentru stabilirea traseului ereditar al acestuia.
6
b) A doua condiţie se referă la necesitatea ca fapta să fie comisă cu vinovăție.
Deşi fapta penală comisă fără vinovăţie nu este infracţiune, cercetarea criminolgică
este interesată şi de astfel de fapte, din cel puţin două motive: i) pe de o parte, analiza
unor situații cu caracter criminogen ridicat în care a fost săvârșită fapta, chiar dacă
lipseșt vinovăția, poate duce la concluzii interesante cu privire la fapta respectivă (de
exemplu, în cazul accidentelor de circulație sau de muncă soldate cu pierderi de vieți
omenești, chiar dacă nu se va putea stabili o culpă, pot fi evidențiate unele condiții
care au favorizat astfel de evenimente și care ar putea fi eliminate în viitor); ii) pe de
altă parte, toate faptele comise cu lipsa vinovăţiei intră în statisticile penale,
aparţinând, mai exact, criminalităţii aparente. Aceasta deoarece lipsa vinovăţiei
trebuie constatată de către instanţa de judecată sau de către organele de urmărire
penală.
7
Aşa cum am văzut, crima este înainte de toate un fapt uman şi, de aceea, orice
crimă presupune existenţa unui criminal.
TEME:
- Explicaţi ce întelegeţi prin condiţia ca o faptă să fie prevazută în legea penală
pentru a putea fi considerată infracţiune;
- Ce este vinovăţia? Care sunt formele vinovăţiei;
- Enumerați și explicați cauzele justificative.
8
Dar crima este un fapt uman, prin urmare este implicit şi un fapt social, o
realitate care din păcate nu este singulară. Privite în ansamblul lor, crimele înseamnă
criminalitate, o noţiune care va fi prezentată în continuare.
TEMĂ:
- Daţi exemple de situaţii în care, faţă de o persoană se poate utiliza termenul de
criminal, fară însă a se putea utiliza termenul de infractor.
A1.3) Criminalitatea
TEMĂ:
- de ce numim acest tip de clasificare « subiectivă »?
- are drept criteriu existenţa obiectivă a unor grade diferite de cunoaştere a faptelor
penale de către organele de justiţie.
1) Criminalitatea reală
- se referă la ansamblul faptelor penale comise efectiv, indiferent dacă ele sunt sau
nu sunt cunoscute de catre vreunul din organele justiţiei penale.
- o cunoaştere riguros ştiinţifică a acestei categorii nu este posibilă.
9
3) Criminalitatea aparentă (sau relevată)
- reprezintă totalitatea faptelor cu aparenţă penală ajunse la cunostinţa organelor
de justiţie.
TEME:
- Exprimaţi cifra neagră a criminalitătii într-o ecuaţie matematică.
- Ce înţelegeţi prin abilitatea infractorilor?
- Explicaţi diferenţa dintre ipoteza în care abilitatea infractorilor este o cauză care
generează cifra neagră a criminalităţii şi ipoteza in care abilitatea infractorilor
determină infracţiuni ajunse la cunoştinţa organelor judiciare dar rămase cu
autorul neindentificat.
- Care pot fi sursele unei organizări deficitare a organelor de cercetare penală?
- Ce se înţelege prin pasivitatea victimelor, drept cauză care generează cifra neagră
a criminalităţii? Exemplificaţi.
- Explicaţi ce reprezintă anchetele de auto-confesiune şi anchetele de victimizare.
- Care sunt modalităţile de sesizare a organelor de urmarire penală despre
săvârşirea unei infracţiuni?
- Unde sunt înregistrate, de regulă, mai întâi, sesizările privind săvârşirea unei
fapte penale?
- Care sunt cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea actiunii penale este
împiedicată?
10
a) mijloacele juridice – totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau
indirect la combaterea fenomenului criminal.
b) mijloacele empirice – ansamblul practicilor institutionale care au ca scop
combaterea si prevenirea criminalitaţii.
TEME:
- Care este finalitatea celor trei domenii principale de luptă împotriva
criminalităţii?
- Ce se înţelege prin stăpânirea fenomenului criminal?
- Ce se înţelege prin practică anticriminală?
TEMĂ:
- Explicaţi noţiunile de volum, structură şi dinamică.
11
TEMĂ:
- Ce categorii de factori pot acţiona asupra fenomenului criminal?
TEMĂ:
- Ce aspecte preocupă această modalitate de cunoaştere?
TEMĂ:
- Comentaţi în ce măsură mijloacele utilizate în practica anticriminală au la bază
rezultate ale unor cercetări ştiinţifice.
C1) Metode
Cuvântul metodă are origine greacă însemnând într-o traducere liberă calea ce
trebuie urmată.
Noţiunea de metodă ştiinţifică poate fi definită ca ansamblul procedeelor care
conduc gândirea spre cunoaştere.
a) Metoda inductivă
12
- constă în ansamblul procedeelor prin care gândirea trece de la particular la
general.
b) Metoda deductivă
- reprezintă un ansamblu de procedee care constă în aplicarea unui principiu
general la un caz particular.
c) Metoda empirică
- această metodă este proprie ştiinţelor empirice bazate pe observarea realităţii şi
pe experienţă şi este rezultatul combinării primelor două metode.
- în schema clasică a metodei empirice se disting trei etape: observarea faptelor,
inducţia ipotezei şi verificarea experimentală.
- particularităţile metodei empirice în cercetarea criminologică se manifestă în
legatură cu : 1. Observarea faptelor;
2. Verificarea experimentală.
TEMĂ:
- Care sunt particularităţile metodei empirice în cercetarea criminologică?
C2) Tehnici
13
- fluctuaţiile intervenite in activitatea organelor represive.
Factori subiectivi:
- falsificarea datelor pur şi simplu;
- prezentarea trunchiată a datelor şi punerea în lumină cu precădere a
anumitor cifre;
- campaniile anti-x infracţiune.
TEME:
- Explicaţi de unde provine relativitatea statisticilor criminale.
- În ce fel pot fi influenţate datele statistice de campaniile împotriva anumitor
infracţiuni?
a) Examenul clinic
- presupune observarea delincventului condamnat la locul de detenţie: studierea
dosarului de personalitate, control medical, anchetă socială completă.
- bazele examinării clinice au fost puse de criminologul belgian Etienne de Greeff.
b) Biografiile criminale
- reprezintă procedee de investigare a trecutului delincventului prin : interviuri cu
acesta, exploatarea surselor cu caracter biografic (fişe medicale, cazier judiciar, acte
civile etc.), autobiografiile spontane.
14
D) Finalitatea cercetării criminologice
E) Definirea criminologiei
TEMĂ:
- Evidenţiaţi printr-o reprezentare grafică, după care explicaţi deosebirea dintre
criminologia teoretică şi criminologia aplicativă (a se vedea figura nr. 2 din manual).
15
Pe de o parte, criminologia utilizează unele concepte din dreptul penal, pe de
altă parte, rezultatele cercetării criminologice pot fi utilizate în ameliorarea legislaţiei
penale şi în doctrina penală.
TEMĂ:
- Explicaţi cum se stabileşte la nivel teoretic şi în plan practic legătura între
criminologie şi politica anticriminală.
16
politică anticriminală, iar punerea lor în aplicare se va face prin intermediul
mijloacelor (juridice ori empirice) care acţionează în zona practicii anticriminale; într-
un al doilea circuit intervine criminologia aplicativă, care va evalua practica
anticriminală şi impactul acesteia asupra fenomenului criminal pentru a identifica
soluţiile cele mai utile în prevenirea şi combaterea fenomenului criminal; datele astfel
obţinute vor fi retransmise în zona ştiinţei politicii anticriminale pentru corectarea
măsurilor iniţiale.
Tipuri de definiţii
F) Întrebări şi subiecte:
17
1) Care sunt sensurile noţiunii de crimă;
5) Criminalitatea aparentă;
6) Criminalitatea legală;
G) Rezumat
18
Criminologia cunoaşte două obiecte de cercetare, respectiv pe lângă obiectul
originar, denumit fenomenul criminal, este prezent şi un al doilea obiect, denumit
practica anticriminală.
În ceea ce priveşte fenomenul criminal, sunt analizate noţiunile de crimă,
criminal şi criminalitate, insistându-se în mod deosebit pe cele trei înţelesuri posibile
ale noţiunii de crimă, precum şi pe clasificarea obiectivă a criminalităţii.
În privinţa celui de-al doilea obiect al cercetării criminologice, denumit
practica anticriminală, este prezentat dublul caracter al cercetării criminologice şi
conţinutul practicii anticriminale, care cuprinde ansamblul mijloacelor şi a domeniilor
principale de luptă împotriva criminalităţii. Practica anticriminală reprezintă sistemul
mijloacelor aplicate de către stat în scopul stăpânirii fenomenului criminal.
Modalităţile de cunoaştere în cercetarea criminologică sunt : cunoaşterea
descriptivă, cauzală, dinamică şi axiologică.
Procedeele utilizate în cercetarea criminologică pot fi clasificate în două
categorii: metode şi tehnici. Metodele generale pot fi clasificate în metoda inductivă,
deductivă şi empirică dar există şi alte modalităţi de clasificare a metodelor în funcţie
de diverse criterii de referinţă.
Având în vedere că prezentarea tehnicilor poate fi extrem de diversă şi, de
obicei, doar parţială, este făcută o clasificare a tehnicilor în funcţie de diferenţierea
între cercetarea criminalităţii (tehnici macro-criminologice), pe de o parte, şi
cercetarea crimei şi criminalului (tehnici micro-criminologice), pe de altă parte.
În cadrul finalităţii cercetării criminologice sunt analizate scopul cercetării
criminologice şi funcţiile cercetării criminologice.
În finalul prelegerii este prezentat domeniul criminologiei şi diverse definiţii
ale criminologiei.
H) Bibliografie
4. G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, Droit penal general, 16e ed., Dalloz, 1997
19
10. B. di Tullio, Manuel d’antropologie criminelle, Ed. Payot, Paris, 1951
11. J. Pinatel, Traite de droit penal et Criminologie, Tome III, Ed. Dalloz, 1963
12. C. Bulai, Drept penal român. Partea generală, vol. I, Ed. Şansa, 1992
13. C-tin Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, ed. a V-a, Ed.
Universul Juridic 2006
21. D. Julia, Dictionnaire de la philosophie, Ed. Club France Loisirs, Paris, avec
l’autorisation de la Libraire Larousse, 1984
22. E. Ferri, La sociologie criminalle, traduit de l’italien par. I. Terrier, Ed. Felix
Alcan, Paris, 1905
20
30. M. Cusson, La Criminologie, Ed. Hachette, 1998
21
UNITATEA II
CRIMINOLOGIA ETIOLOGICĂ
Primele explicaţii cu privire la fenomenul criminal
CUPRINS
OBIECTIVE :
22
A1) Despre delicte şi pedepse – conjunctură
Conştient de « erezia » ideilor sale autorul şi-a luat unele măsuri de precauţie
pentru a evita o ciocnire directă cu autorităţile.
TEMĂ:
- Ideile cuprinse în Tratatul lui Beccaria au declanşat transformări radicale în
sistemele penale ale mai multor state europene. Daţi exemple de astfel de
transformări.
23
1. Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor, necesitatea elaborării unui
corp de legi scrise, clare si accesibile.
- cetăţeanul nu poate fi limitat în drepturile sale individuale decât prin
voinţa legiuitorului, ca reprezentant al voinţei generale;
- cetăţeanul trebuie sa fie protejat impotriva abuzurilor puterii;
- cetăţeanul trebuie să cunoască ceea ce este permis şi ceea ce este
interzis.
TEMĂ:
- Explicaţi evoluţia principiului legalităţii delictelor şi pedepselor, principiu susţinut
de ideea codificării delictelor şi pedepselor, exprimată de Beccaria.
Beccaria este primul care, într-o lucrare publicată pune sub semnul întrebării
dreptul de a recurge la pedeapsa cu moartea, solicitând abolirea acesteia.
TEMĂ:
- Beccaria admite existenţa a două excepţii, două situaţii în care pedeapsa cu
moartea ar putea fi necesară. Care sunt acestea?
REFERAT:
- Desfiinţarea pedepsei cu moartea.
24
Beccaria critică ierarhia probelor şi sugerează ca la baza aprecierii
judecătorului să stea « intima convingere ». O asemenea convingere nu poate fi
formată decât pe baza unui proces public şi contradictoriu.
Este criticat sistemul prin care se impune inculpatului prestarea unui jurământ.
Este demascat în mod virulent caracterul inuman al torturii, dar în acelaşi timp
este demonstrată inutilitatea, ineficienţa juridică a acesteia.
TEMĂ:
- Ideea necesităţii prevenirii delictelor mai fusese exprimată până la Beccaria?
Multe din ideile lui Beccaria, deşi la prima vedere exprimă realităţi juridice
incontestabile, au ramas şi in prezent, cel putin parţial, simple deziderate, de unde şi
caracterul lor mereu actual.
1) Principiul legalităţii este lipsit de finalitate atâta timp cât, din cauza
inflaţiei legislative şi a lipsei de claritate a unor incriminări,
destinatarul legii penale nu mai este în măsură să o cunoască;
2) Caracterul retributiv al pedepselor domină politicile represive, în
detrimentul caracterului educativ;
3) Cercetări criminologice recente au confirmat faptul că certitudinea
pedepsei are un rol preventiv mai eficient decât severitatea pedepsei.
4) Deşi la nivel european pedeapsa cu moartea a fost abolită, în lume
există încă un mare număr de state unde pedeapsa capitală este încă
aplicată, fapt ce face ca dezbaterea pro şi contra acestei pedepse să fie
de mare actualitate.
5) Există în continuare diferenţe marcante între sistemul acuzatorial
(anglo-american) şi cel inchizitorial, sau mixt, specific Europei
continentale.
6) Tortura, deşi a fost scoasă din arsenalul legal al mijloacelor de anchetă
din ţările civilizate, continuă să fie utilizată în mod ilegal la proporţii
îngrijorătoare.
7) Prevenirea criminalităţii reprezintă componenta esenţială a oricărei
politici anticriminale contemporane.
25
TEMĂ:
- Eplicaţi actualitatea fiecareia din ideile exprimate de Beccaria în opera sa Despre
delicte şi pedepse.
REFERAT:
- Despre delicte şi pedepse - actualitatea principiilor ( ideilor) lui Beccaria
26
Repartizează departamentele franceze în cinci regiuni în cadrul cărora observă
o regularitate a criminalităţii. Din această regularitate remarcabilă rezultă ideea
potrivit căreia “precum fenomenele naturale, comportamentul uman este şi el supus
unor legi’’.
TEMĂ:
- Ce constată Legea termică a criminalităţii?
27
Potrivit concepției marxiste, criminalitatea depinde de condițiile economice, în
sensul că inegalitatea economică generează criminalitate.
TEMĂ:
- Cum a combatut Garofalo teoriile socialiste?
TEMĂ:
- Explicaţi rolul imitaţiei în raporturile interumane în opinia lui Gabriel Tarde.
28
Principalele lucrări ale acestuia : "Despre diviziunea muncii sociale",
"Regulile metodei sociologice", "Suicidul", "Două legi ale evoluţiei penale".
TEMĂ:
- În ce constă originalitatea opiniilor lui Durkheim?
C) Întrebări şi subiecte
- Şcoala geografică;
- Şcoala Lyoneză;
- Şcoala socialistă;
- Şscoala interpsihologică;
- Şcoala sociologică.
D) Rezumat
29
Structura operei lui Cesare Beccaria, intitulată "Despre delicte şi pedepse", are
la bază două coordonate:
- desfiinţarea vechilor şabloane ale gândirii juridico-penale, total anacronice ;
- stabilirea principiilor de bază în vederea unei noi construcţii legislative în domeniul
penal.
Având în vedere aceste două coordonate, sunt sintetizate principalele şapte
idei exprimate de Cesare Beccaria în Tratatul său: a) codificarea riguroasă a delictelor
şi pedepselor, necesitatea elaborării unui corp de legi scrise, clare şi accesibile; b)
justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant şi prin urmare util pentru
conservarea ordinii sociale; c) necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure
şi prompte; d) desfiinţarea pedepsei cu moartea; e) introducerea sistemului acuzatorial
în procedura penală; necesitatea ca judecata şi probele să fie publice; f) desfiinţarea
torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obţinere a probelor; g) necesitatea
prevenirii delictelor.
Multe din ideile exprimate de Beccaria au rămas, cel puţin parţial, simple
deziderate, de unde şi caracterul lor mereu actual.
Opera lui Beccaria conţine idei filozofico-juridice cu un mare impact socio-
legislativ şi de o mare longevitate. Deşi bazată esenţial pe intuiţie şi raţionamente
deductive, creaţia beccariană are şi o dimensiune criminologică incontestabilă.
Principiile stabilite de Beccaria au stat la baza Şcolii clasice a dreptului penal,
cea care a dominat ulterior, timp de un secol, gândirea şi practica juridico-penală.
Reformele declanşate de şcoala clasică a dus la ameliorarea tehnicilor juridice
şi la umanizarea justiţiei penale. În toată această perioadă însă, fenomenul criminal şi-
a continuat ascensiunea. În aceste condiţii, apar primele explicaţii cu privire la
fenomenul criminal, care pot fi grupate în jurul unor Şcoli criminologice : şcoala
geografică, şcoala lyoneză, şcoala socialistă, şcoala interpsihologică, şcoala
sociologică.
E) Bibliografie
5. I. Tanoviceanu, Tratat de Drept şi Procedură penală, vol. III, ed. a II-a, Ed. Curierul
Judiciar, 1926
6. Montesquieu, De l’esprit des lois, Ed. Librairie ch. Detagrave, Paris, 1901
30
7. V. Cioclei, Despre nevoia de echilibru în justiţia penală, în « Critica raţiunii penale
– Studii de criminologie juridică şi drept penal », Ed. C.H. Beck, 2009
11. J. Pinatel, Traite de droit penal et Criminologie, Tome III, Ed. Dalloz, 1963
17. M. Pradines, Traite de Psychologie Generale, Ed. P.U.F., 1986, Tome II, „Le
genie humain: ses oeuvres”
31
UNITATEA III
CRIMINOLOGIA ETIOLOGICĂ
Pozitivismul italian
CUPRINS
OBIECTIVE:
TEMĂ:
- Arătaţi cum sintetizează Enrico Ferri raporturile dintre cele două orientări, clasică
şi pozitivistă.
32
2. Dezvoltarea cercetării ştiintifice, în general, şi, în particular, aplicarea
metodei inducţiei pozitive, caracteristică pentru secolul al XIX –lea.
Potrivit lui Gall ar exista, în principiu, trei zone care ar putea interesa
fenomenul criminal şi care ar putea fi sondate printr-o "cranioscopie abilă".
TEMĂ:
- Indicaţi particularităţile celor trei zone craniene care, potrivit lui Gall, ar putea
influenţa fenomenul criminal?
33
3. A treia premisă generală a pozitivismului este reprezentată de explicaţiile cu
privire la fenomenul criminal, anterioare sau contemporane cu şcoala pozitivistă,
explicaţii grupate în principalele şcoli criminologice.
B) Cesare Lombroso
(1835-1909)
Cesare Lombroso s-a născut la 6 noiembrie 1835 la Viena. Şi-a făcut studiile
la facultăţile din Padova, Viena şi Pavia, iar din anul 1859 a inceput să lucreze ca
medic militar.
Sub influenţa ideilor sale are loc în 1885 la Roma, primul Congres
International de Antropologie criminală.
A studiat anomalii ale creierului, ale scheletului şi ale unor organe interne.
34
O a doua fază a cercetărilor s-a referit la unele malformaţii morfo-funcţionale
de natură degenerativă.
REFERATE :
- Omul de geniu.
- Omul criminal.
- Antropologia criminală şi recentele ei progrese.
35
C) Raffaele Garofalo
(1851 – 1934)
Pentru Garofalo "criminalul tipic este un monstru în plan moral"; este acela
căruia "îi lipseşte total altruismul".
36
În cadrul tipului criminal general conceput, Garofalo stabileşte urmatoarele
categorii: 1) asasini; 2) violenţi; 3) necinstiţi; 4) cinici.
TEMĂ:
- Arătaţi diferenţa între delictele naturale şi cele convenţionale.
Arată că religia ar putea avea efecte benefice doar dacă perceptele morale sunt
receptate în copilărie.
REFERATE:
- Criminologie: distincţia delict natural – delict convenţional.
- Ideea de cod penal european la Garofalo.
D) Enrico Ferri
(1856-1929)
Principala lucrare a lui Ferri a apărut în 1881 sub denumirea "Noile orizonturi
ale dreptului penal" şi a fost republicată ulterior cu titlul "Sociologie criminală". În
această lucrare autorul formulează o teorie multifactorială a delictului.
37
Deşi utilizează formula anormalitate biologico - socială, Ferri ia în considerare
şi factorul psihic.
TEMĂ:
- Care este originea delictului în opinia lui Ferri?
1) criminalii nebuni;
Intră în această categorie toate cazurile patologice. O varietate aparte o reprezintă
nebunul moral.
2) criminalii născuţi;
Sunt cei la care se regăsesc, de o manieră evidentă, caracteristicile speciale ale omului
criminal relevate de antropologia criminală. Marea majoritate a recidivistilor este
alcatuită din criminali născuţi sau criminali din obişnuinţă.
4) criminalii de ocazie;
În această categorie se regăsesc cei care sunt împinşi să comită fapte penale de unele
condiţii legate de mediul fizic şi social.
3) factorii sociali;
- rezultă din mediul social în care trăieşte delincventul.
38
Concluzia este că în opinia lui Ferri, crima ca fenomen individual este determinata de
o multitudine de factori concurenţi de natură biologică, psihologică şi socială.
TEMĂ:
- Dati exemple de factori criminogeni de natură fizică şi de natură socială.
Ferri constată că intr-un mediu social dat, în conditii individuale şi fizice date,
se produce un număr determinat de infracţiuni. În condiţii deosebite, legate de
fenomene economice sau politice, numărul infracţiunilor poate atinge un prag maxim.
Astfel, se impun două constatări importante:
- nu există o regularitate a fenomenului criminal;
- pedepsele nu au eficienţa care le este atribuită în general.
Astfel, Ferri neagă ideea de liber arbitru. Se neagă implicit ideea de răspundere
morală, pe care o înlocuieşte cu răspunderea socială.
TEME:
- Ce reprezintă echivalenţii pedepselor în opinia lui Ferri?
- Indicaţi elemente din programul de reformă elaborat de Ferii (în plan
economic, politic, ştiinţific, civil, administrativ si educaţional).
- Explicaţi teoria pozitivistă a răspunderii penale formulată de Ferri.
REFERATE :
- Sociologie criminală.
- Tipuri de criminal si factori criminogen.
- Substitutele (echivalenţii) pedepsei.
- Negarea ideii de liber arbitru.
39
2) Formularea unor concluzii bazate pe observarea fenomenului criminal, pe
metoda inducţiei pozitive şi renunţarea la deducţia apriorică, speculativă;
F) Întrebări şi subiecte
G) Rezumat
H) Bibliografie
40
2. E. Ferri, La sociologie criminelle, traduit de l’italien par I. Terrier, Ed. Felix Alcan,
Paris, 1905
5. J.-C. Cofin, La Folie Morale – figure pathologique et entite miracle des hypotheses
psyichiatriques au XIX-eme siecle, în Histoire de la criminologie francaise, Ed.
L’Harmattan, 1995, ch. XI
6. J. Pinatel, Traite de droit penal et Criminologie, Tome III, Ed. Dalloz, 1963
16. Th. Ribot, Les maladies de la volonte, Ed. Felix Alcan, Paris, 1883
41
UNITATEA IV
CRIMINOLOGIA ETIOLOGICĂ
Teoriile etiologice moderne
CUPRINS
OBIECTIVE:
- Identificarea principalelor caracteristici ale teoriilor etiologice moderne;
- Gruparea teoriilor etiologice moderne, în funcţie de categoriile de factori care au fost
consideraţi preponderenţi în explicarea fenomenului criminal, în teorii psiho-
biologice, teorii psiho-sociale şi teorii psiho-morale;
- Cunoaşterea, analiza şi înţelegerea ideilor prezentate de principalele teorii etiologice
moderne
42
sociali), fără ca prin aceasta să se nege caracterul multifactorial al fenomenului
criminal;
3) se pleacă de la premisa că şi comportamentul criminal, ca şi celelalte conduite
umane, reprezintă un comportament psihologic; de aceea, teoriile etiologice
moderne au un element comun: factorul psihologic.
B) Teoriile psiho-biologice
Conform ideii centrale a acestor teorii, crima ca fenomen individual are o baza
biologică.
TEME:
- În raport cu ce elemente se poate stabili corelaţia între activitatea criminală şi
biotip?
- Explicaţi cele patru tipuri de indivizi potrivit teoriei lui Kretschmer.
43
I) Nucleul constituțional - reprezintă suma tendinţelor reacţionale ale
individului. Se pot distinge patru trăsături psihologice fundamentale ce alcătuiesc
nucleul constitutional:
1. capacitatea – nivelul maxim pe care poate să îl atingă inteligenţa unui
individ sub influenţa unor condiţii de mediu optim;
2. validitatea – cantitatea de energie de care dispune individul;
3. stabilitatea – se referă la facultatea subiectului de a dobândi
compertamente ferme, durabile, astfel încât să poată face acelasi lucru
în acelasi fel, economisind forţă;
4. soliditatea – se referă la coeziunea internă a personalităţii, în opoziţie
cu disociabilitatea.
Pe de altă parte este nevoie a se lua în calcul şi cel de-al doilea element:
TEME:
- Care sunt trăsăturile psihologice fundamentale care alcătuiesc nucleul
constituţional?
- Ce categorii de subiecţi pot fi desprinse pe baza configuraţiei funcţiei morale ?
44
Pentru di Tullio studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv
sociologic, ci totdeauna biosociologic.
Cercetările și concluziile lui di Tullio s-au apropiat cel mai mult de teoria
lombrosiană. Autorul se foloseşte însă de unele descoperiri noi în domeniul bio-
psihologiei şi geneticii; în plus, nu evită să se pronunţe asupra factorilor sociali şi
asupra legăturii dintre aceştia şi personalitatea criminală.
TEME:
- Ce ințelege B. di Tullio prin constituţie criminală?
- Care sunt factorii care conduc la formarea unei personalităţi criminale, potrivit lui
B. di Tullio?
45
TEME:
- Sindromul Klinefelter: caracteristici, frecventă, fapte comise;
- Sindromul 47 xyy: caracteristici, frecvenţă, specificul criminalităţii;
- Care sunt problemele etico-juridice legate de teoria genetică?
C) Teoriile psiho-sociale
Există şi unele excepţii, unde întrebarea este pusă dintr-o perspectivă contrară:
de ce majoritatea indivizilor se supune legii şi nu comite fapte penale? Aceste teorii
au fost regrupate sub denumirea Teoriile factorilor sociali ai respectului legii penale.
Aparţine acestei categorii Teoria angajamentuluui.
46
Un grup poate fi organizat fie de manieră a favoriza dezvoltarea fenomenului
criminal, fie de manieră a i se opune. Majoritatea grupurilor sunt ambivalente, iar rata
criminalităţii este expresia unei organizări diferenţiate a grupului.
TEMĂ:
- Care sunt tipurile de explicații științifice ale fenomenului criminal, potrivit lui
Sutherland?
REFERATE:
- Teoria asociaţiilor diferenţiate;
- Delincvenţa juvenilă;
- Criminalitatea gulerelor albe.
TEMĂ:
- Ce înţelege Sellin, în explicaţiile sale, prin termenii: « cultura » şi « conflict
cultural »?
47
C3) Teoria anomiei
Starea de anomie se instalează atunci când există un decalaj prea mare între
scopurile propuse şi mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categorii sociale.
Aceste categorii defavorizate recurg la mijloace ilegale, la criminalitate, pentru
satisfacerea scopurilor propuse de cultura ambiantă.
TEMĂ:
- Ce înţelege Merton în lucrarea sa prin conceptele de "cultură" şi "organizare
socială"?
Motivul pentru care un individ respectă legea penală este acela de a nu pierde
avantajele pe care le presupune viaţa socială în care este "angajat". Dimpotrivă, un alt
individ poate comite o infracţiune deoarece nu este suficient de angajat în angrenajul
social şi practic el nu are ce pierde.
48
Becker admite că există şi o a doua cale spre delincvenţă şi explică această
cale folosindu-se de conceptul de "tehnici de neutralizare". Prin tehnici de neutralizare
se au în vedere "justificările" pe care delincvenţii le utilizează pentru a aproba
propriile acţiuni infracţionale.
TEMĂ:
- Daţi exemple concrete în cadrul fiecareia din cele cinci tehnici de neutralizare.
D) Teoriile psiho-morale
49
a) Explicaţiile privind structura şi funcţionarea aparatului psihic.
Aceste explicaţii parcurg două faze: Iniţial Freud a considerat că cele trei
instanţe ale vieţii psihice sunt : inconştientul, preconştientul si conştientul. Ulterior,
sinele, eul şi supraeul devin elementele structurante ale psihicului. Aceste elemente au
fost utilizate ulterior şi în cercetarea criminologică.
TEME:
- Explicaţi Complexul lui Oedip;
- Arătaţi în ce constă dualismul Eros-Thanatos?
REFERATE:
50
- Introducere în psihanaliză;
- Totem şi Tabu;
- Dincolo de principiul plăcerii;
- Eul şi sinele.
51
D2.1) Teoria instinctelor
TEMĂ:
- Care este rolul instinctelor de apărare şi al celor de simpatie?
Unii indivizi au nevoie de instigări exterioare grave, iar alţii de instigări lejere,
pentru a prezenta reacţii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Această diferenţă
graduală este dată de anumite trăsături psihologice care alcatuiesc "nucleul central al
personalităţii criminale".
TEMĂ:
- Explicaţi fiecare din componentele nucleului personalităţii criminale.
E) Întrebări şi subiecte
52
- Teoria bio-tipologică;
- Teoria inadaptarii bio-psihice;
- Teoria constitutiei criminale;
- Teoria genetică;
- Teoria asociaţiilor diferenţiate;
- Teoria conflictelor de culturi;
- Teoria anomiei;
- Teoria angajamentului;
- Contribuţia lui Freud la dezvoltarea gândirii criminologice;
- Teoria criminalului nevrotic;
- Teoria personalităţii antisociale;
- Teoria instinctelor;
- Teoria personalităţii criminale.
F) Rezumat
G) Bibliografie
53
1. Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Ediţia 8, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2019
3. J. Pinatel, Traite de droit penal et Criminologie, Tome III, Ed. Dalloz, 1963
54
18. E. Sutherland, Principes de criminologie, version francaise etablie sur le texte de
la sixieme edition de Principles of Criminology, Ed. Cujas, Paris, 1966
20. T. Sellin, Culture Conflict and Crime, Revue de Droit penal et Criminologie
(belge) nr. 9/1960
21. R.K. Merton, Social Theory and Social Structure, Ed. The Free Press of Glencoe,
New York, 1957
22. E.D. Jaffre, Family, Anomie and Delinquency Development of the Concept and
Some Empirical Findings, The British Journal of Criminality, 1969, nr. 4
23. G. Rose, Anomie and Deviation: a Conceptual Framework for Empirical Studies,
British Journal of Sociology, 17-03, 1966
24. J. Verin, Pour une nouvelle politique penale, Ed. Librairie Generale du Droit et de
Jurisprudence, 1994
25. H. Becker, Outsiders, Ed. A.M. Metailie, Paris, 1985, traduit de l’americain par
J.P. Briand et G.M. Champoulie
30. S. Freud, Dincolo de principiul plăcerii, Caiete de psihanaliză nr. 1, Ed. Jurnalul
literar, 1992
31. S. Freud, Eul şi sinele, în Caiete de psihanaliză nr. 1, Ed. Jurnalul literar, 1992
32. V. Dem. Zamfirescu, Câteva prejudecăţi despre Freud, în Caiete de psihanaliză nr.
1, Ed. Jurnalul literar, 1992
35. E. de Greeff, Les instincts de defense et de sympathie, Ed. P.U.F., Paris, 1947
55
UNITATEA V
CRIMINOLOGIA DINAMICĂ
CUPRINS
OBIECTIVE:
- Cunoaşterea unor modele particulare de trecere la act, ca prelungire a explicaţiilor
etiologice, precum şi a unui model general reprezentativ;
- Analiza şi înţelegerea teoriilor dinamice propriu-zise, care reprezintă adevăratele
explicaţii noncauzale;
- Prezentarea stadiului actual al cunoştinţelor criminologice, caracterizate prin
imposibilitatea unei teorii universal valabile şi necesitatea conjugării diverselor
eforturi explicative.
56
Modelul Etienne de Greeff
Drumul spre crimă poate fi oprit în oricare din cele trei etape, prin acţiunea
forţelor de inhibiţie interioare, care pot fi eventual stimulate de împrejurari externe.
Pentru J. Pinatel trecerea la act se explică prin actiunea conjugată a celor patru
trăsături psihice esenţiale care alcătuiesc "nucleul personalităţii criminale":
egocentrismul asigură ignorarea oprobriului social ; labilitatea permite ignorarea
riscului pedepsei ; agresivitatea asigură depăşirea obstacolelor materiale; indiferenţa
afectivă împiedică apariţia sentimentului că se produce un rău victimei.
Modelul H. Becker
57
TEMĂ:
- Explicaţi în ce masură modelul propus de Becker pune accentul pe contribuţia
factorilor conştienţi şi raţionali în trecerea la act.
Printre modelele cu caracter general, cel mai cunoscut pare a fi cel elaborat de
sociologul american Albert Cohen. Lucrarea acestuia “Deviance and Control” îşi
propune parcurgerea unei etape spre o teorie generală a comportamentului deviant.
TEMĂ:
- Care este diferenţa între modelul propus de Cohen şi alte modele de trecere la act.
B) Teoriile dinamice
Autorul teoriei este Walter C. Reckless, care declară din start că teoria sa
reprezintă o explicaţie "non-cauzală".
58
Reckless enumeră componentele reţinerilor externe şi pe cele ale reţinerilor
interne. Atrage atenţia că aceste componente nu sunt cauze, ci tampoane sau izolaţii
cu rolul de a opri presiunile, atragerile şi puseurile spre crimă.
În sfera mai restransă a explicaţiilor dinamice, teoria lui Reckless nu este însa
lipsită de semnificaţie.
TEMĂ:
- Care sunt componentele rţinerilor externe şi cele ale reţinerilor interne, potrivit
teoriei lui Reckless?
Autorul acestei teorii este Maurice Cusson. Acesta declara că s-a inspirat din
două surse :
- autobiografiile criminale;
- gândirea unor sociologi;
59
Un element important în analiza strategică îl reprezintă noţiunea de scop,
utilizată în sensul de rezultat propus de actor.
TEMĂ:
- Explicaţi cele patru elemente esenţiale pe care analiza strategică le ia în calcul :
comportamentul, rezultatele, raţionalitatea şi conflictele.
Cele mai vehemente critici împotriva etiologiei criminale au venit din directia
criminologiei dinamice care a preluat iniţiativa cercetării criminologice pe plan
mondial.
TEMĂ :
- Este posibilă o teorie general valabilă cu privire la fenomenul criminal?
60
Păstrându-şi fiecare identitatea, diferitele teorii trebuie să concureze la
explicarea comportamentului cirminal, nu să se nege reciproc. Valoarea unei teorii nu
este asigurată doar prin desfiinţarea alteia.
D) Întrebări şi subiecte
E) Rezumat
F) Bibliografie
61
2. M. Cusson, Delinquants pourquoi?, Ed. Armand Colin, 1981
4. R. Allier, La conversion chez les precivilisees, vol. II, Payot, Paris, cf. E. de Greeff,
Introduction a la Criminologie, Ed. P.U.F., 1948
5. J. Pinatel, Traite de droit penal et Criminologie, Tome III, Ed. Dalloz, 1963
7. C. Albert, Deviance and Control, Ed. Pretice-Hall, Inc., Englewood Clifs, New
Jersey, 1966, trad. fr. La Deviance, Ed. J. Duculot, 1971
9. M. Jerome, A. Mortimer, Crime, Law and Social Science, New York, 1933
10. C. Schrag, Crime and Justice. American Style, Ed. Washington, D.C.: V.S.
Gouvernment Printing Office, 1971
14. E. Kant, Metaphisique des moeurs, vol I, Ed. Flammarion, Paris, 1994
15. P. Valery, Regards sur le monde actuel – Fluctuations sur la liberte, Ed.
Gallimard, 1982
16. K. Popper, The Postscript of the Logic of the Scientific Discovery II. The Open
Universe, London-Hutchinson, 1982, trad. fr. L’Univers irresolue.
17. J.C. Chesnais, Hostoire de la violence en Occident de 1800 a nos jour, Ed. Robert
Lafont, Paris, 1981
62