UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCUȘI” – TÂRGU

JIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

REFERAT LA MATERIA
SOCIOLOGIE JURIDICĂ

Experimentul judiciar
 Noțiuni introductive
Sociologia generală şi disciplinele sociologice abordează problemele sociale în temeiul unei
paradigme, al unui ansamblu de concepte, propoziţii, metode şi tehnici de cercetare, instituite ca un model
de investigaţie.
Sociologia cuprinde o arie de probleme de o mare complexitate şi diversitate. Studiul acestor teme
s-a diferenţiat şi s-a aprofundat, conturându-se un sistem de discipline sociologice, care s-a extins treptat,
ajungându-se până la aproape 100 de discipline sociologice, dintre care amintim: sociologia culturii,
sociologia politică, sociologia civilizaţiilor, sociologia economică, sociologia cunoaşterii, sociologia
familiei, sociologia devianţei, sociologia comunităţilor, sociologia morală, sociologia juridică, sociologia
limbii, sociologia artei, sociologia literaturii, sociologia educaţiei, sociologia muncii, sociologia
industrială, sociologia rurală, sociologia urbană, sociologia religiei, sociologia mass media etc.

Sociologia juridică
Controlul social al conduitei indivizilor într-o societate nu poate fi realizat decât în deplin acord cu
un anumit set de valori şi norme, fapt care ne face să credem că între sociologie şi drept există o strânsă
legătură, împreună definind cu mai multă substanţă funcţiile sociale ale dreptului în societate.
Sociologia juridică îşi are un obiect de studiu bine conturat în problematica de ansamblu care
preocupă sociologia. Totuşi, unele domenii de cercetare îi sunt specifice, astfel că sociologia juridică ajută
atât la înţelegerea modului în care a fost creată o normă de drept, cât şi la cunoaşterea legilor şi a altor
acte normative care au fost adoptate. De asemenea, cu ajutorul acesteia se poate realiza o informare
juridică mai amplă şi totodată mai completă a organelor de stat şi a populaţiei. Dar, obiectul de studiu al
sociologiei juridice poate ajuta şi la cunoaşterea poziţiei cetăţenilor faţă de legislaţia existentă, sau, cum
sunt percepute organele de stat cu atribuţii în domeniu.
Studiul sociologic întreprins în domeniul dreptului nu se va limita doar la cercetarea normelor şi
instituţiilor juridice, ci abordează problemele esenţiale ale normelor juridice, în vederea descifrării
efectelor acestora asupra societăţii, cât şi implicaţiile vieţii sociale asupra sistemului juridic, formând
laolaltă întreaga realitate socială a dreptului.
În procesul legislativ, sociologia juridică, prin funcţia sa practică, poate ajuta pe legiuitor în
formarea convingerilor pentru o acţiune sau alta. Nu poate fi elaborată o lege dacă, anterior, nu au fost
desfăşurate activităţi pentru cunoaşterea situaţiei de fapt care determină elaborarea şi adoptarea legii
respective.
 Experimentul judiciar
Potrivit prof. dr. Septimiu Chelcea, experimentul reprezintă „.analiza efectelor unor variabile
independente asupra unor variabile dependente, într-o situație controlată cu scopul verificării ipotezelor
cauzale”. (Chelcea, S., 2001, p. 159).
În sociologia juridică, experimentul judiciar este definit ca fiind reproducerea împrejurărilor care
au concurat la săvârşirea infracţiunii, pentru ca prin experienţe organele judiciare să verifice dacă fapta se
putea produce în anumite condiţii. Experimentul judiciar este un procedeu menit să permită reproducerea
artificială a modului în care s-a desfăşurat un anumit proces și a unor fenomene, în condiţiile cele mai
propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează.
Experimentul trebuie efectuat în condiţiile în care s-a desfăşurat fapta cercetată sau în care s-a
creat urma examinată (de ex.: în reproducerea urmelor lăsate de instrumentele de spargere este foarte
important unghiul sub care obiectul respectiv intră în contact cu suprafaţa afectată).
Există anumite concepții conform cărora experimentul judiciar nu este altceva decât o formă, un
mod de realizare, a reconstituirii, aceasta fiind de asemenea o modalitate de reproducere parţială sau totală
a activităţii infracţionale şi a împrejurărilor în care s-a produs aceasta, însă experimentul judiciar este un
procedeu tactic bine diferenţiat, prin conţinutul şi „metoda activităţii”, scopul pentru care sunt efectuate şi
rezultatele care se obţin prin folosirea lor.
Experimentul este un procedeu ştiinţific, de realizare în sine a reconstituirii , dacă avem în vedere
relaţia dintre cele două instituţii, şi care urmăreşte reproducerea modului în care s-a desfăşurat un anumit
proces, procedeu ştiinţific care îşi găseşte aplicabilitatea şi în efectuarea expertizelor criminalistice ( în
cazul expertizei criminalistice a armelor de foc, este necesar să se recurgă la trageri experimentale, în
cazul incendiilor şi exploziilor, pentru stabilirea condiţiilor în care s-ar fi putut declanşa aceste fenomene,
se fac constatări ştiinţifice şi expertize pe baza unor experimente în condiţii de laborator).
În literatura de specialitate din străinătate experimentul apare ca o activitate de investigare
criminalistică pentru stabilirea posibilităţilor de percepţie, de efectuare a anumitor acţiuni, de desfăşurare
a unui eveniment într-un anumit fel.
Împrejurările, faptele - a căror posibilitate de producere într-un anumit mod, în anumite condiţii
date - pot fi precedente, concomitente sau ulterioare săvârşirii infracţiunii.
După conţinutul lor, împrejurările care se produc prin experimentul judiciar, sunt clasificate, în
viziunea lui Dumitru Ceacanica (Ceacanica, D., 1981, p. 160) , în două grupe mari:
A. Fapte şi fenomene (acţiuni ale învinuitului, victimei, martorilor sau situaţii de altă natură) în
legătură cu care este necesar să se stabilească dacă s-au putut produce în anumite condiţii, dacă o anumită
cauză produce un anumit efect, dacă anumite acţiuni se pot executa într-un anumit cadru sau într-o
anumită perioadă de timp etc. În cadrul acestei clase, autorul menţionat , descoperă mai multe subclase:
a) posibilitatea săvârşirii faptei sau producerii fenomenului într-un anumit mod sau timp;
b) modalităţile posibile de acţionare sau dacă acestea pot fi opera unei singure sau a mai multor
persoane;
c) necesitatea executării unor anumite operaţii, determinarea mecanismului şi succesiunea
acţiunilor;
d) rezultatele posibile ale unor acţiuni ( de ex.: dacă există posibilitatea inflamabilităţii unor
anumite substanţe, în condiţiile date).
B. Verificarea posibilităţilor de a percepe fenomene şi fapte semnalate de martori, victimă sau
învinuit, grupă de experimente ce se subdivide în două subclase principale:
a) verificarea posibilităţilor de a auzi
b) verificarea vizibilităţii
La o analiză comparativă a ceea ce se cuprinde în sfera noţiunii de experiment judiciar, în viziunea
lui D. Ceacanica, şi noţiunea de reconstituire aşa cum e înţeleasă de alţi autori se observă anumite
suprapuneri a sferelor acestor noţiuni. În această privinţă trebuie evitată confuzia între acţiunea de
verificare şi precizare a unor date, în calitate de act procedural, denumit de lege reconstituire, cu
procedeul de realizare în sine, respectiv cu modalităţile de a acţiona pentru realizarea funcţiei
reconstituirii.

Domenii de utilizare a experimentului judiciar

Experimentul judiciar, fiind o metodă ştiinţifică de cercetare, este apanajul specialiştilor, experţilor
criminalişti.
Ştiinţa criminalistică, trebuind să facă faţă progreselor din diferite domenii ştiinţifice şi
provocărilor fenomenului infracţional, găseşte o utilizare şi utilitate tot mai variată pentru experimentul
judiciar.
Experimentul este o metodă ştiinţifică de cercetare, specifică nu numai reconstituirii, ci şi altor
domenii, cum ar fi expertizele criminalistice , unde, cu particularităţile şi deosebirile inerente, sunt
posibile şi necesare în toate domeniile expertizei criminalistice : traseologice, balistice, fonocriminalistice,
de spectro-metrie.
Astfel, atunci când este necesară examinarea unor urme lăsate de instrumente, se poate proceda la
crearea experimentală a unor urme, care să servească ulterior la o examinare comparativă între urmele în
litigiu şi urmele create experimental, metodă aplicabilă atât urmelor produse prin frecare – alunecare , cât
şi urmelor produse prin lovire sau înţepare .
Tot cu titlu exemplificativ amintim utilitatea experimentului în balistică, unde, pentru stabilirea
puterii de pătrundere a proiectilului, a distanţei de la care s-a tras, se apelează la trageri experimentale.
Pentru stabilirea puterii de pătrundere, tragerea se execută în obiectul în litigiu, dacă există această
posibilitate, iar dacă nu, tragerea se va executa în alte obiecte, cu dimensiuni şi compoziţie asemănătoare.
Pentru aprecierea distanţei de la care s-a tras, pe baza urmelor secundare ale împuşcăturii, pe direcţia
tragerii se instalează, ca ţinte, obiecte similare cu cele de la faţa locului sau bucăţi de carton alb.
În practica ascultării martorilor este necesar să se procedeze de la început la verificarea acuităţii
senzoriale şi capacităţii de percepţie individuală, obiectiv care se poate realiza prin efectuarea unui
experiment judiciar.

Organizarea și efectuarea experimentului judiciar

Organizarea experimentului judiciar este supusă unor reguli specifice care trebuie urmate cu
exactitate pentru a se obţine un rezultat util aflării adevărului. Aceste reguli variază în funcţie de
activitatea tactică sau tehnică cu ocazia căreia se efectuează un experiment judiciar.
Dacă este vorba de o reproducere experimentală care serveşte reconstituirii, atunci trebuie să se
respecte regulile tactice care se impun pentru buna desfăşurare a reconstituirii, deoarece acestea au fost
prezentate deja în partea referitoare la efectuarea reconstituirii nu se va mai insista asupra lor.
Trebuie amintit că atunci când gradul de complexitate al împrejurării verificate şi nevoia de a
asigura experimentului un fundament ştiinţific fac necesar ca la pregătirea şi efectuarea experimentului
care serveşte reconstituirii, să participe specialişti din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, deoarece
organul judiciar, care efectuează reconstituirea, nu are cunoştinţele şi experienţa necesară , trebuie
respectate toate cerinţele şi normele de ordin deontologic, profesional şi tehnic specifice profesiei din care
provine specialistul şi disciplinei care guvernează procesele care vor avea loc, cu trimiterea directă la
activităţile experimentale concrete, efectuate în cauză (asemenea situaţii se întâlnesc atunci când
reconstituirile privesc accidente de muncă, explozii, incendieri, etc. ).
Atunci când experimentele sunt parte componentă a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei
reconstituiri, va trebui să se respecte toate regulile necesare pentru buna organizare şi efectuare a
procedeelor amintite, mai precis a reproducerilor experimentale care au ca scop obţinerea modelelor
experimentale de comparaţie, ce vor servi celorlalte etape de realizare ale constatărilor tehnicoştiinţifice şi
expertizelor.
 Efectuarea experimentului judiciar este supusă unor reguli specifice care trebuie urmate cu
exactitate pentru a se obţine un rezultat util cauzei adevărului. Aceste reguli variază în funcţie de
activitatea tactică sau tehnică cu ocazia căreia se efectuează un experiment judiciar.
Dacă este vorba de o reproducere experimentală care serveşte reconstituirii, atunci trebuie să se
respecte regulile tactice care se impun pentru buna desfăşurare a reconstituirii, deoarece acestea au fost
prezentate deja în partea referitoare la efectuarea reconstituirii nu se va mai insista asupra lor.
Atunci când experimentele sunt parte componentă a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei
expertize, va trebui să se respecte toate regulile necesare pentru buna organizare şi efectuare a
procedeelor, mai precis a reproducerilor experimentale care au ca scop obţinerea modelelor experimentale
de comparaţie, ce vor servi celorlalte etape de realizare ale constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor.
Bineînţeles că există şi reguli cu caracter special, specifice diferitelor tipuri de expertize şi care
variază de la un tip la altul (modelele de comparaţie la expertizele traseologice se obţin diferit de cele de
la expertizele vocii şi vorbirii sau fonoblastice ori grafice de unde rezultă reguli diferite la pregătire,
realizare şi fixare privitoare la acurateţea rezultatelor şi securitatea, siguranţa în care trebuie să se
desfăşoare experimentele ori alte aspecte).
Pe lângă această multitudine de reguli specifice există şi o regulă universal valabilă pentru toate
experimentele judiciare: „aceleaşi cauze produc, în aceleaşi condiţii, aceleaşi efecte” (Anghelescu, I.,
1982, p. 156). Această regulă trebuie respectată atât în faza elaborării ipotezei de lucru cât şi în faza
realizării efective a experimentului judiciar.
În continuare sunt prezentate câteva aspecte referitoare la diferitele tipuri de experimente
judiciare, privite în specificitatea lor.
La experimentele utilizate în constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele traseologice, pentru
producerea unor modele de comparaţie, trebuie să se ţină seama de anumite condiţii atmosferice (în cazul
urmelor de încălţăminte create în zăpadă) sau condiţii impuse de intervalul de timp scurs de la producerea
urmei precum şi de mecanismul de formare a urmei (ex.: formată prin contact obişnuit sau în mişcare de
translaţie a două suprafeţe) ori de unghiul sub care a acţionat obiectul creator, în cazul urmelor dinamice.
Prelevarea probelor experimentale de voce şi vorbire pentru comparaţie trebuie să se facă pe şi cu
aceleaşi mijloace de înregistrare, în aceleaşi condiţii de loc şi cu acelaşi mod de pronunţare, ca şi
modelele de voce şi vorbire care aparţin cu certitudine autorilor, fiind prelevate cu ocazia săvârşirii faptei.
Tragerile experimentale pentru stabilire puterii de pătrundere a proiectilului, a distanţei de la care
s-a tras, se execută în obiectul în litigiu, iar dacă acest lucru nu este posibil, se execută în alte obiecte cu
dimensiuni şi compoziţie asemănătoare, pe când cele care urmăresc aprecierea distanţei de la care s-a tras,
pe baza urmelor secundare ale împuşcăturii, pe direcţia de tragere se pun obiecte similare cu cele de la
faţa locului, având rolul de ţinte sau bucăţi de carton alb, cu acelaşi rol. Când se compară două urme
diferite pentru a se stabili importanţa pe care o are calibrul şi viteza iniţială a glonţului asupra capacităţilor
perforante şi generatoare de leziuni ale diferitelor tipuri de muniţie, tragerile experimentale se efectuează
în ţinta din acel material, de la distanţe identice (a căror lungime, va oscila în diferitele episoade de
tragere). Întotdeauna când se doreşte obţinerea unor urme de tragere cu rol de modele experimentale de
comparaţie, pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei identităţii se vor folosi arme identice sau
asemănătoare celor descoperite la faţa locului.
Trebuie subliniat că la tragerile experimentale pentru expertizele fonobalistice se vor utiliza
armele care se bănuieşte că au fost folosite la săvârşirea infracţiunii.
În cazul constatărilor tehnico-ştiinţifice sau experimentelor grafice, la crearea la cerere
(experimentală) a modelelor de comparaţie, în cazul semnăturilor se vor efectua mai multe specimene de
semnături, pe foi separate, fiecare coală cu cel puţin 10 semnături, fără a i se arăta învinuitului sau
semnătura în litigiu.
Când are loc un experiment judiciar în cadrul unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei
expertize, dispuse cu ocazia cercetării unor accidente de muncă, este important să se ţină cont de modul şi
locul de prelevare a urmelor sau eşantioanelor precum şi de modalitatea conservării lor.206
În ceea ce priveşte persoanele care efectuează experimentul judiciar, calitatea lor diferă după cum
este vorba de un experiment mijloc de realizare a reconstituirii sau un experiment mijloc de realizare a
unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a unei expertize.
În primul caz, dacă ne referim la experimente menite să verifice capacitatea fizică a unei persoane
de a efectua o anumită acţiune, în condiţii date şi într-o anumită perioadă de timp determinată, chiar
persoana în cauză are rolul central în efectuarea experimentului, organele judiciare având doar rolul de
supraveghere de asigurare a bunei desfăşurări şi a siguranţei (la fel se întâmplă şi dacă experimentele
vizează capacităţi subiective, de menţionat că la cele ce au ca obiect capacitatea percepţiei auditive sau
vizuale un rol important îl au şi participanţii care emit stimuli – persoana care spune vorbele, produce
sunete, sau trebuie observată), alteori organele judiciare efectuează singure experimentul, fără concursul
altor participanţi (organele de urmărire penală au fost sesizate că în stradă a fost găsit cadavrul unei
persoane, raportul medico-legal de autopsie a arătat că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei
interne cauzată de un politraumatism cu rupturi de organe interne, plus un grad ridicat de alcoolemie, nu
se ştia cum s-a produs fapt, iar vecinii suspectau de două persoane, că profitând de starea de ebrietate în
care se afla victima, l-au împins de la fereastra camerei în care locuia, ştiindu-se că victima nu avea
intenţia de a se sinucide şi că existau proaste relaţii între victimă şi cele două persoane; deoarece uşa
camerei era închisă pe interior, prin realizarea unui experiment judiciar, s-a stabilit că moartea a fost
accidentală, victima dezechilibrându-se la deplasarea de pe acoperiş pe fereastră, fiind în stare de
ebrietate, diferitele obiecte aruncate au lovit acoperişul unei cabine de beton, alături de care s-a găsit
cadavrul, ceea ce explică leziunile prin lovire de corpuri dure), dar uneori organele judiciare solicită
concursul unor specialişti (în cazul experimentelor legate de accidente de muncă, incendieri, etc.).
În cazul experimentelor care sunt mijloace de realizare a unei constatări tehnico-ştiinţifice sau a
unei expertize, ele sunt efectuate, în primul caz de către specialişti sau tehnicieni, care funcţionează, de
regulă, în cadrul ori pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală, dar poate fi efectuat şi
de specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe; în al doilea caz sunt efectuate de
către alţi experţi.
În România, cei care efectuează experimentele judiciare, mijloace de realizare a expertizelor
criminalistice, sunt experţii oficiali din institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică, înfiinţate
potrivit dispoziţiilor legale. La efectuarea expertizelor criminalistice pot participa şi experţi numiţi de
organele judiciare, la solicitarea părţilor şi recomandaţi de acestea (aceşti experţi fiind înregistraţi în
tabelul nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi, întocmit pe specialităţi, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a şi transmis instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea). Calitatea de
expert criminalist autorizat, care poate fi recomandat de parte să participe la efectuarea expertizei
criminalistice se dobândeşte pe bază de examen, organizat conform ”Regulamentului privind organizarea
şi desfăşurarea examenului pentru autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să
participe la efectuarea expertizei criminalistice”.
Specialistul şi expertul nu-şi pot asuma şi nu li se pot delega atribuţii de organe de urmărire
penală, deoarece se impune separarea activităţilor de expertiză de cele de urmărire penală pentru
garantarea principiului de procedură penală potrivit căruia în desfăşurarea procesului penal trebuie să se
asigure aflarea adevărului.
În concluzie, experimentul judiciar este un mijloc de verificare a probelor şi ipotezelor existente şi
de obţinere a unor probe noi, a căror utilizare este recomandată ori de câte ori există neclarităţi, dubii sau
mai multe versiuni. Este un instrument care servește la aflarea adevărului și, adesea, își dovedește
utilitatea în soluţionarea unor infracţiuni contra vieţii (omorurile şi ucideri din culpă) sau contra
integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor, precum şi a infracţiunilor de furt, tâlhărie, distrugere,
ameninţare, şantaj, insultă, calomnie, înşelăciune sau în cazul infracţiunilor de fals.
 Bibliografie

Dumitru Ceacanica – „Importanţa cunoaşterii elementelor de diferenţiere dintre reconstituire şi

experimentul judiciar”. Probleme de Criminalistică şi Criminologie, nr. 4/81,

E. Stancu - Reglementarea reconstituirii în legislaţia actuală penală; Posibilitatea efectuării

experimentului judiciar; „Probleme de Criminalistică şi de Criminologie” 1/82

I. Anghelescu – „Tratat practic de criminalistică”, lucrare colectivă,Vol.IV, al M.I., Bucureşti, 1982

I. Anghelescu în colectiv, „Tratat practic de criminalistică”, vol. IV, Serviciul Editorial Cinematografic al
Ministerului de Interne, Bucureşti, 1982

Septimiu Chelcea – „Tehnici de cercetare sociologică”, curs, București, 2001