Sunteți pe pagina 1din 3

Articolul- parte de vorbire sau morfem al categoriei gramaticale a determinării

1.„Flexiunea este unul din aspectele cele mai importante ale raportului dintre conţinut şi formă în
limbă. Modificarea formei unui cuvînt este cerută de faptul că aceeaşi noţiune este susceptibilă
de mai multe valori, unele fiindu-i inerente, ţinînd de natura ei intrinsecă, altele exprimînd
raporturi ale ei cu alte noţiuni.”(p.163)

Paula Diaconescu afirmă că determinarea este o categorie gramaticală la care distingem valorile:
determinat (definit şi indefinit) şi nedeterminat.

Articolul definit este enclitic, iar adjectivele pronominale pot preceda sau urma substantivul pe
care-l determină. Articolul definit şi adjectivele pronominale enclitice nu se exclud, nu sunt
opozabile: „caietul acela”, „caietul sau”, „caietul care”. În consecinţă, determinarea
substantivului prin articol nu este identică cu determinarea substantivului printr-un adjectiv
pronominal enclitic. Articolul definit şi adjectivele pronominale proclitice se exclud, sunt
opozabile: „un caiet/caietul”, „fiecare caiet/caietul”.

2. Corneliu Dimitriu susţine că în limba română nu există categoria gramaticală a determinării,


iar articolul trebuie considerat parte de vorbire. „Argumente pentru a susţine inovaţia
terminologică constînd determinării găsim si la I. Iordan, Valeria Guţu Romalo, pornindu-se de
la utilizarea substantivului, cînd substantivul se repetă (Am cumpărat pîine. Pîinea era
proaspătă.) (p.160)

„Considerînd că – alături de număr şi caz – determinarea este una din categoriile gramaticale ale
substantivului, D. Irimia apreciază că <<sensul de determinare poate avea origine lexicală, în
cazul substantivelor proprii, sintactică, prin intermediul unei relaţii sintactice de determinare, sau
categorial-morfologică, în interiorul paradigmei determinării>>”, (Structura gramaticală a limbii
române, Iaşi, 1987, p. 57.

Toate aceste aspecte reprezintă doar ipoteze care tind spre adevăr.

„Cuvintele-articol au două particularităţi esenţiale- posibilitatea de izolare prin pauze în limbajul


natural şi transmiterea de informaţii gramaticale- cu prepoziţiile (a, cu, de, la etc.), cu verbe

1. Diaconescu, Paula, Un mod de descriere a flexiunii nominale cu aplicaţie la limba română contemporană,
în SCL, p. 163
2. Dimitriu, Corneliu, Articolul trebuie exclus din rîndul părţilor de vorbire?, în SCL, p. 160, p. 163
auxiliare, cu forme neaccentuate de acuzativ şi dativ ale pronumelor reflexive şi cu adverbele de
la comparaţie.(p.163)

3. Valeria Guţu Romalo susţine următoarea idee: „Categoriilor de număr şi caz li se asociază în
flexiunea substantivală categoria determinării.”(p.77)

„Un rol important au afixele determinării în caracterizarea genului unui substantiv.”

Categoria determinării are trei valori: nedeterminat, determinat definit şi determinat nedefinit, iar
într-un mod general, diacronic putem spune că toate articolele româneşti pot fi considerate
cuvinte, dar sincronic, cuvintele sunt numai articolul nehotărât, posesiv-genitival şi adjectival.

4. Într-o altă lucrare, Corneliu Dimitriu afirmă următoarea ipoteză, şi anume că articolul hotărît
este un termen sintagmatic, „preluat” în română din gramatica limbii latine (articulus definitus)
sau din franceză (l’article defini). „Formele articolului hotărît enclitic(...) se folosesc pe lângă
diverse părţi de vorbire. Astfel, in functie de context, substantivul însoţit de articol hotărât
enclitic este individualizat sau generalizat. (...) Pe langă individualizare şi generalizare, articolul
hotărât enclitic mai poate reprezenta şi indicele substantivizării: <<sultanul nu crede
flămândului>>”(p.150)

5. În ultima referinţă consultată, Luminiţa Hoarţă Cărăuşu afirmă că articolul nu poate fi inclus
printre clasele lexico-gramaticale, deci nu este parte de vorbire. Această afirmaţie are baza în
câteva argumente, precum: „numărul secvenţelor lingvistice considerate articole este foarte
restrâns(...), secvenţele lingvistice numite articol nu transmit informaţie semantică(...), unităţile
considerate articol, atunci când au valoare specifică, sunt strict limitate distribuţional, putând
ocura în context numai în vecinătatea substantivului.”

În concluzie, consider că articolul este parte de vorbire, întrucât nu există argumente suficient de
convingătoare în literatura de specialitate pentru a demostra contrariul.

Există argumente care pot demonstra că articolul nu este o parte de vorbire, ci un instrument
gramatical, însă, nu există argumente pentru excluderea acestuia din rândul părţilor de
propoziţie, iar trei din cele patru tipuri de articol îndeplinesc funcţie sintactică.

3. Guţu Romalo, Valeria, Morfologie structurală a limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1968, p. 77, p. 73
4. Dimitriu, Corneliu, Gramatica limbii române explicată. Morfologia, Editura Virginia, Iaşi, 1994, p.150
5. Hoarţă Cărăuşu, Luminiţa, Dinamica morfosintaxei şi pragmaticii limbii române actuale, ed. a II-A, Editura
Cermi, Iaşi, 2008, p. 34-38
1. Diaconescu, Paula, Un mod de descriere a flexiunii nominale cu aplicaţie la limba română contemporană,
în SCL, p. 163
2. Dimitriu, Corneliu, Articolul trebuie exclus din rîndul părţilor de vorbire?, în SCL, p. 160, p. 163