Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari – d.

20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof

și scriitor român devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte
fără să ceară cetățenia franceză.
 
Familia
Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său,
Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu.
Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună
situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie
notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel, pe
linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
 
Formarea
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul
filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea
Eliade, elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane,
a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe
Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism,
apărându-i evidentă “incoveniența existenței”. În timpul studenției a fost în mod
deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin
Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în
centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite să
continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann
și Ludwig Klages.
 
Primele volume
 Emil Cioran – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă
cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor
Scriitori Români. Succesiv au apărut:  Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a
României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a
României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la începutul anilor ’90,
autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, “pretențioase
și stupide”.
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din
exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de
dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru
al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a
fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară
într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi.
Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă
rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în
istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la
Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului
Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să
scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a
abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă
inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit
definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile
comuniste a trăit la Paris ca apatrid.

Emil Cioran  – foto preluat de pe bcu.ulbsibiu.ro

 
Opera franceză
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din
București. După o scurtă întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940-
începutul lui 1941), el părăsește pentru totdeauna România și se stabilește la
Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui
fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de
distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – editură care va
publica mai târziu majoritatea cărților sale – prima lucrare scrisă în limba
franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior,
Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A
trăit mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației
cu numeroșii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu
Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă
corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit
devreme gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor
cugetări profund personale. “N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor
mele“, va constata mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde
portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din
acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub
varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, “trăirismul”).
 Constantin Tacou (stanga), impreuna cu Emil Cioran – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

 
Tematica operei
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații
violente. Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea
sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă
existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este
formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existența un exil
și neantul o patrie?”
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane,
păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului,
refuzul consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului
metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o
cunoaștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii
perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste,
oarecum în linia spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme
cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat.
Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de sine, producție și
reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful
artificialului.
 
Premii și distincții
- Premiul Rivarol, 1950
- Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui
- La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.
 
O particularitate onomastică: inițiala M.
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran.
Destui au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui
prenume francez sau românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala
“M.” din semnătura sa de autor nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost
adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de reprezentare. După cum avea
să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în limba
franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul
scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel – consemnează Sanda
Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane – s-a gândit la E.M. Forster
și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut însă o
neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de
enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau
Michel al filozofului.
 
Post scriptum de dincolo de moarte
După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de
manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o
menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o
primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora.
În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea
tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de
ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări
deja apărute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din
perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în care și-a scris Caietele sale), document
de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere
inedită a filozofului.

Emil Cioran si Simone Boue  – foto www.flickriver.com (preluat de pe adevarul.ro

 
In memoriam
- Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care
s-a născut Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub
care se află un mic bust, care amintesc de marele filozof român. Din păcate, bustul
confecționat din ghips și vopsit cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.

Casa unde s-a născut Emil Cioran, în Rășinari - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

- Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminul cultural a avut loc
dezvelirea oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.
- Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în
data de 9 decembrie 2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și
Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării, artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în
bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în 2015 din calcar de Vrața,
adus din Bulgaria. Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care bustul are 1,4
metri, iar soclul 2 metri. Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce desparte
trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de
cei care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria
Capitalei spune că a fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că
amplasamentul propus inițial se afla pe teren privat.