Emil Cioran

(n. 8 aprilie 1911, Rășinari - d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român
devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză[4].

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a
fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era
originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe
Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel,
pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la
Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor
Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel
Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație
spre agnosticism, apărându-i evidentă "incoveniența existenței". În timpul studenției a fost în mod
deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de
filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933
obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact
cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei
pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au
apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel
de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la
începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste,
"pretențioase și stupide".[5]
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor
vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului
Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează
cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[6] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se
declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia
apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune[7], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții,
argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei
Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i
se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba
română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă
a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit
definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris
ca apatrid.[8]

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă
întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru
totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba
franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de
distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu
majoritatea cărților sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în
1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp
retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea
Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a
întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea
sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am
inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele", va constata mai târziu.[necesită citare] Din
eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci,
influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea
existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, "trăirismul").
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de
problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema
alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus,
este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o
patrie?"[necesită citare]
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul
tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia
absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de
istorie, pe care o cunoștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii
perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia
spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și
nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de
sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful
artificialului.
Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei
constrângeri le repudiase în tinerețe
Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au
presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc,
probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala "M." din semnătura sa de autor nu comprimă
nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de
reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în
limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor
sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său
parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea
reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de
dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic
prenume Mihai sau Michel al filozofului.[12]

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale
acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în
2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris
a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008
restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele
cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află
și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în
care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil
ultima scriere inedită a filozofului.
 Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut
Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust,
care amintesc de marele filozof român.[13][14] Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit
cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.[15][16]
 Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminului cultural a avut loc dezvelirea
oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.[17]
 Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie
2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării,
artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în
2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria. Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care
bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri.[18] Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce
desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei
care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria Capitalei spune că a
fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla
pe teren privat.[19]
Opera în limba română
Pe culmile disperării, București, 1934

 Cartea amăgirilor, București, 1936

 Schimbarea la față a României, București, 1936
 Lacrimi și sfinți, Bucuresti, 1937
 Amurgul gîndurilor, 1940
 Îndreptar pătimaș, ed. Humanitas, București, 1991
 Singurătate și destin (antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu articole publicate în
presa interbelică), ed. Humanitas, București, 1992
 Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, București, 1995
 Mon pays/Țara mea (scris în franceză, textul apare pentru prima oară în România, în volum
bilingv), ed. Humanitas, București, 1996
Opera în limba franceză
Volume de autor
 Œuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
 Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
 Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
 La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
 Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
 La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
 Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
 De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973
 Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
 Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și portrete), Paris,
Gallimard, 1986
 Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986.
 Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris,
Gallimard, 1992.
 Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.
 L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
 Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la
Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
 Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997.
 Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere
cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și 1943)
 Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română și prefață
de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986
 Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont,
Paris, L'Herne, 1990
 Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.
 Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement)
 Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris,
L'Herne, 1991
 Valéry face à ses idoles (Valery față în față cu idolii săi), Paris, L'Herne, 2007 (reluat
din Exercices d'admiration)
 Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gândirii
reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-
Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței la antologia de texte despre Joseph de
Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)
 Vacillations (Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.
 Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-
1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire)
 L'Élan vers le pire (Elanul către mai rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.

Antologii
Cioran, Emil (ed.) Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, traducere din franceză și
note de Petru Creția, Seria Cioran (III), 1997

 Cioran (antologie)
 Cioran și muzica, selecția textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile
Humanitas, 1996.