Sunteți pe pagina 1din 6

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d.

20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și


scriitor român stabilit în Franța.

Familia
Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost
protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n.
Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș.
Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile
Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o
familie din nobilimea transilvană.

Formarea

După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei
la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor
Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe
Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din
tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă "incoveniența existenței".
În timpul studenției a fost în mod deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel,
Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozoful rus Lev Șestov, care situase
întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933 obține o bursă, care îi permite
să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann și
Ludwig Klages.

Primele volume
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu
Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor
Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a
României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a
României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul
însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea
valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta,
a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării
legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu
metodele ei violente.Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol
admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi
definitiv, cu furie și rușine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții,
argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul


"Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din
București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș,
ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a
cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se
stabilește definitiv în Franța.

Opera franceză
În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București.
După o scurtă întoarcere în țară (două luni) în 1940, el părăsește pentru totdeauna
România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba
franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul
plin de distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va
publica mai târziu majoritatea cărților sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis
de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate
distincțiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit
mult timp retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii
săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel
Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un
remarcabil autor epistolar.

Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme
gândirea sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund
personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele", va constata
mai târziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr
gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care
intelectualii români descopereau gândirea existențialistă (sub varianta ei românească, cu
accente creștine și mistice, "trăirismul").

Tematica operei
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente.
Preocupat de problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care
ajută supraviețuirii. Tema alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la
Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să
fie oare pentru noi existența un exil și neantul o patrie?"

Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul
originar, sensul tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul
consolidării prin credință, obsesia absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al
omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de istorie, pe care o cunoaștea bine din
vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii perioadelor de decadență, de
unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia spengleriană, asupra
destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și nu s-a
înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de
sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin
triumful artificialului.

Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale
cărei constrângeri le repudiase în tinerețe. Dacă idiomul francez i-a potolit excesele și i-a
dăruit secretul formei și al formulării, rădăcinile sale românești i-au procurat seva care a
dat strălucire operei sale.

Citate reprezentative
• Între o palmă și o jignire, suportăm întotdeauna mai bine palma. - Ecartèlement
• Cred în salvarea umanității, în viitorul cianurii... - Syllogismes de l’amertume
• E lucru de mirare că perspectiva de a avea un biograf n-a făcut pe nimeni să
renunțe la a avea o viață. - Syllogismes de l’amertume
• Toate apele au culoarea înecului. - Syllogismes de l’amertume
• Singurătatea nu te învață că ești singur, ci singurul. - Amurgul gândurilor
• Speranța e o virtute a sclavilor. - Précis de décomposition
• Este evident că Dumnezeu era o soluție și că nu vom mai găsi niciodată o alta la
fel de satisfăcătoare. - Cahiers
• Obiecție împotriva științei: această lume nu merită să fie cunoscută. -
Syllogismes de l’amertume
• Suntem toți niște farseuri: supraviețuim problemelor noastre. - Syllogismes de
l’amertume
• Nu scrii pentru că ai ceva de spus, ci pentru că vrei să spui ceva. - Ecartèlement
• Gânditorul de primă mână meditează asupra lucrurilor; ceilalți, asupra
problemelor. - De l'inconvénient d'être né
• N-ar trebui să scriem cărți decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am
îndrăzni să le mărturisim nimănui. - De l'inconvénient d'être né
• La Zoo. Toate animalele au o ținută decentă, cu excepția maimuțelor. Simți că
omul e pe-aproape. - Ecartèlement
• Să fi comis toate crimele, cu excepția aceleia de a fi tată. - De l'inconvénient
d'être né
• Dacă am putea să ne vedem cu ochii celorlalți, am dispărea într-o clipită. - De
l'inconvénient d'être né
• O civilizație începe să decadă în momentul în care viața devine unica ei obsesie.
• Vin dintr-un colț de Europă unde efuziunile, lipsa de reținere, confesiunea,
mărturisirea imediată, nepoftită, impudică sunt de rigoare, unde toți știu totul
despre toată lumea, unde viața în comun se reduce la o spovedanie publică, unde
secretul este de neimaginat, iar volubilitatea frizează delirul.
• Mărturisesc că am privit cândva ca pe-o rușine apartenența la un popor
oarecare, la o colectivitate de învinși, cu origini asupra cărora nicio iluzie nu-mi
era permisă. - Ispita de a exista
• Opinii, da; convingeri, nu. Acesta e punctul de plecare al mândriei intelectuale. -
Aveux et anathèmes
• Nu are convingeri decât acela care n-a aprofundat nimic. - De l’inconvénient
d’être né
• Nu merită să te sinucizi, deoarece o faci întotdeauna prea târziu. - Syllogismes
de l’amertume

O particularitate onomastică: inițiala M.


Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui
au presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau
românesc, probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala "M." din semnătura sa de autor
nu comprimă nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni
fonetice și de reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei
sale Sanda Stolojan, în limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală
opoziție cu caracterul scrierilor sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel -
consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la
E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea reală a literei M. Misterul a născut
însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de dicționar și articole de
enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic prenume Mihai sau Michel
al filozofului. (Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian,
București, ed. Humanitas, 1996, p. 191.)

Post scriptum de dincolo de moarte


După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise
ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a
încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a
Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul
din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana
găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise,
în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran,
cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele
sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima
scriere inedită a filozofului.

Bibliografie completă
Opera în limba română

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondență, fragmente)

• Pe culmile disperării, București, 1934


• Cartea amăgirilor, București, 1936
• Schimbarea la față a României, București, 1936
• Lacrimi și sfinți, Bucuresti, 1937
• Amurgul gîndurilor, 1940
• Îndreptar pătimaș, ed. Humanitas, București, 1991
• Singurătate și destin (antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu articole
publicate în presa interbelică), ed. Humanitas, București, 1992
• Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, București, 1995
• Mon pays/Țara mea (scris în franceză, textul apare pentru prima oară în
România, în volum bilingv), ed. Humanitas, București, 1996

Opera în limba franceză

Volume de autor

(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din română sau fragmente
din celelalte volume, apărute separat)

• Œuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001,
2003
• Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
• Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
• La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
• Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
• La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
• Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
• De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris,
Gallimard, 1973
• Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
• Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și
portrete), Paris, Gallimard, 1986
• Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986.
• Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas
Bazin, Paris, Gallimard, 1992.
• Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris,
Gallimard, 1993.
• L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
• Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De
la Saint-Simon la Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
• Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard,
1997.
• Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004
(culegere cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și 1943)
• Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română și
prefață de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986
• Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic,
Christiane Frémont, Paris, L'Herne, 1990
• Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de
France, 2000.
• Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din
Écartèlement)
• Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-
Nedelco, Paris, L'Herne, 1991
• Valéry face à ses idoles (Valery față în față cu idolii săi), Paris, L'Herne, 1970
(reluat din Exercices d'admiration)
• Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra
gândirii reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre
Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței la
antologia de texte despre Joseph de Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco,
la ed. du Rocher, în 1957)
• Vacillations (Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut,
1998.
• Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.),
Vienne 1880-1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986
(retipărire)
• L'Élan vers le pire (Elanul către rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard,
1988.