Emil Cioran

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Nu confundați cu Emilian Cioran.

Emil Cioran

Date personale

Născut 8 aprilie 1911

Rășinari, comitatul Sibiu, imperiul
austro-ungar

Decedat 20 iunie 1995 (84 de ani)

Paris, Franța

Înmormântat Cimitirul Montparnasse

Părinți Emilian Cioran

Naționalitate română

Cetățenie România

Etnie români

Religie ateism

Ocupație filosof, scriitor

Limbi limba română

limba franceză[1]
 Studii Universitatea din București
Universitatea Humboldt din Berlin
Școala Națională Superioară de
Arte Frumoase de la Paris

Activitatea literară

Activ ca scriitor epoca interbelică și postbelică

Mișcare/curent
modernism, expresionism
literar

Specie literară filosofie, eseistică, estetică

Operă de debut Pe culmile disperării, 1934

Note

Premii Roger Nimier Prize[*][2]

Grand prix de littérature Paul-
Morand[*][3]

Membru post-mortem al Academiei Române

Semnătură

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari - d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român
devenit apatrid și stabilit în Franța, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză[4].

Cuprins

 1Familia
o 1.1Formarea
 2Primele volume
 3Opera franceză
 4Tematica operei
 5Premii și distincții
 6O particularitate onomastică: inițiala M.
 7Post scriptum de dincolo de moarte
 8In memoriam
 9Bibliografie completă
o 9.1Opera în limba română
o 9.2Opera în limba franceză
o 9.3Volume de autor
 10Antologii
o 10.1Convorbiri, interviuri
o 10.2Monografii despre Cioran
o 10.3Comentarii în diverse studii
 11Referințe
 12Legături externe

Familia[modificare | modificare sursă]

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a
fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era
originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe
Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile austro-ungare la rangul de baron. Astfel,
pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimeatransilvană.
Formarea[modificare | modificare sursă]
După studii clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la
Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și Mircea Eliade, elev al lui Tudor
Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel
Kant, Arthur Schopenhauer, și mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație
spre agnosticism, apărându-i evidentă "incoveniența existenței". În timpul studenției a fost în mod
deosebit influențat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de
filozoful rus Lev Șestov, care situase întâmplarea în centrul sistemului său de gândire. În 1933
obține o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact
cu Nicolai Hartmann și Ludwig Klages.

Casa unde s-a născut, în Rășinari

Primele volume[modificare | modificare sursă]

Emil Cioran

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei
pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au
apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel
de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua apărută la
începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste,
"pretențioase și stupide".[5]
Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor
vitale, antiraționaliste, care a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului
Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează
cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[6] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se
declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia
apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune[7], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții,
argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei
Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i
se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba
română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă
a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit
definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris
ca apatrid.[8]

Opera franceză[modificare | modificare sursă]

21 rue de l'Odéon (punctul roșu)

de la Coasta Boacii la rue de l'Odéon

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franța cu o bursă a Institutului Francez din București. După o scurtă
întoarcere în România (două luni, sfârșitul lui 1940- începutul lui 1941), el părăsește pentru
totdeauna România și se stabilește la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba
franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conținutul lor, dar și pentru stilul plin de
distincție și finețe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai târziu
majoritatea cărților sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în
1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp
retras, evitând publicitatea. În schimb a cultivat darul conversației cu numeroșii săi prieteni (Mircea
Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu , Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a
întreținut o vastă corespondență, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.
Epuizând încă din tinerețe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gândirea
sistematică și speculațiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am
inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele", va constata mai târziu.[necesită citare] Din
eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci,
influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea
existențialistă (sub varianta ei românească, cu accente creștine și mistice, "trăirismul").

Tematica operei[modificare | modificare sursă]

Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente și senzații violente. Preocupat de
problema morții și a suferinței, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supraviețuirii. Tema
alienării omului, temă existențialistă prin excelență, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus,
este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: "Să fie oare pentru noi existența un exil și neantul o
patrie?"[necesită citare]
Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingența ființei umane, păcatul originar, sensul
tragic al istoriei, sfârșitul civilizației, amenințarea Răului, refuzul consolidării prin credință, obsesia
absolutului, viața ca expresie a exilului metafizic al omului etc. Cioran a fost un gânditor pasionat de
istorie, pe care o cunoștea bine din vastele sale lecturi și mai ales din autorii și memorialiștii
perioadelor de decadență, de unde reflecțiile marcat gnostice și antimoderniste, oarecum în linia
spengleriană, asupra destinului omului și civilizației. Atâta vreme cât a păstrat legătura cu originile și
nu s-a înstrăinat de sine, omul a rezistat. Astăzi, el este pe cale să se distrugă prin obiectivare de
sine, producție și reproducție irepresibilă, exces de autoanaliză, de transparență și prin triumful
artificialului.
Ironia destinului a vrut ca Emil Cioran să devină celebru tocmai în limba franceză, ale cărei
constrângeri le repudiase în tinerețe.[necesită citare]

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

 Premiul Rivarol, 1950[9]
 Centre National du Livre din Paris acordă o bursă pe an numită în cinstea lui [10]
 La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă numită în cinstea lui
 În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[11]

O particularitate onomastică: inițiala M.[modificare | modificare sursă]

Curând după debutul francez, Cioran începe să-și semneze volumele E.M. Cioran. Destui au
presupus că inițiala M. trebuie să reprezinte comprimarea unui prenume francez sau românesc,
probabil Michel sau Mihai. În realitate, inițiala "M." din semnătura sa de autor nu comprimă
nicidecum un prenume real și a fost adoptată de filozof exclusiv din rațiuni fonetice și de
reprezentare. După cum avea să-i relateze în 1984 prietenei și traducătoarei sale Sanda Stolojan, în
limba franceză prenumele Emile are o rezonanță calină, în totală opoziție cu caracterul scrierilor
sale. E. Cioran ar fi sunat nepotrivit. Astfel - consemnează Sanda Stolojan în jurnalul său
parizian, Nori peste balcoane - s-a gândit la E.M. Forster și a adoptat inițiala. Aceasta e originea
reală a literei M. Misterul a născut însă o neînțelegere care s-a perpetuat, unele site-uri, biografii de
dicționar și articole de enciclopedie menționând încă și astăzi existența unui ipotetic
prenume Mihai sau Michel al filozofului.[12]

Post scriptum de dincolo de moarte[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui Emil Cioran și al lui Simone Boué din Cimitirul Montparnasse
După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale
acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în
2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris
a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008
restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele
cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja apărute, se află
și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1965-1972 (anii în
care și-a scris Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil
ultima scriere inedită a filozofului.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Monumentul lui Emil Cioran din București

 Pe strada „Protopop Emil Cioran” din comuna sibiană Rășinari se află casa în care s-a născut
Emil Cioran. Pe peretele casei este montată o placă de marmură, sub care se află un mic bust,
care amintesc de marele filozof român.[13][14] Din păcate, bustul confecționat din ghips și vopsit
cu aurolac este vandalizat, având nasul spart.[15][16]
 Sâmbătă, 18 mai 2013, în comuna Rășinari, în fața Căminului cultural a avut loc dezvelirea
oficială a unui bust mai mare al lui Emil Cioran.[17]
 Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în data de 9 decembrie
2015 la București, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Autorul lucrării,
artistul plastic Valentin Duicu, a turnat în bronz bustul în 2013, iar soclul a fost confecționat în
2015 din calcar de Vrața, adus din Bulgaria. Monumentul are o înălțime de 3,40 metri, în care
bustul are 1,4 metri, iar soclul 2 metri.[18] Monumentul este amplasat pe spațiul verde ce
desparte trotuarul de partea carosabilă, cu fața spre stradă, încât poate fi văzut numai de cei
care călătoresc cu mașina. De pe trotuar, i se vede doar spatele. Primăria Capitalei spune că a
fost singura soluție după ce a descoperit, post-factum, că amplasamentul propus inițial se afla
pe teren privat.[19]

Bibliografie completă[modificare | modificare sursă]

Opera în limba română[modificare | modificare sursă]
(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, corespondență, fragmente)

 Pe culmile disperării, București, 1934

 Cartea amăgirilor, București, 1936
 Schimbarea la față a României, București, 1936
 Lacrimi și sfinți, Bucuresti, 1937
 Amurgul gîndurilor, 1940
 Îndreptar pătimaș, ed. Humanitas, București, 1991
 Singurătate și destin (antologie de texte îngrijită de Dan C. Mihăilescu, cu articole publicate în
presa interbelică), ed. Humanitas, București, 1992
 Scrisori către cei de-acasă, ed. Humanitas, București, 1995
 Mon pays/Țara mea (scris în franceză, textul apare pentru prima oară în România, în volum
bilingv), ed. Humanitas, București, 1996
Opera în limba franceză[modificare | modificare sursă]
Volume de autor[modificare | modificare sursă]
(cu aldine, volumele originale; cu cursive, antologii, traduceri din română sau fragmente din celelalte
volume, apărute separat)

 Œuvres (Opere complete), éd. Yves Peyré, Paris, Gallimard, 1997, 1999, 2001, 2003
 Précis de décomposition (Tratat de descompunere), Paris, Gallimard, 1949
 Syllogismes de l'amertume (Silogismele amărăciunii), Paris, Gallimard, 1952
 La Tentation d'exister (Ispita de a exista), Paris, Gallimard, 1956
 Histoire et utopie (Istorie și utopie), Paris, Gallimard, 1960
 La Chute dans le Temps (Căderea în timp), Paris, Gallimard, 1964
 Le Mauvais Démiurge (Demiurgul cel rău), Paris, Gallimard, 1969
 De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut), Paris, Gallimard, 1973
 Écartèlement (Sfârtecare), Paris, Gallimard, " Les essais " (Eseurile), 1979
 Exercices d'admiration: essais et portraits (Exerciții de admirație: eseuri și portrete), Paris,
Gallimard, 1986
 Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme), Paris, Gallimard, 1986.
 Le Livre des leurres (Cartea amăgirilor), 1936, trad. Grazyna Klewek, Thomas Bazin, Paris,
Gallimard, 1992.
 Bréviaire des vaincus (Breviarul învinșilor), 1940-1944, trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 1993.
 L'âge d'or (Vârsta de aur), Châteauroux, 1995 (eseu din Histoire et utopie)
 Anthologie du Portrait. De Saint-Simon à Tocqueville (Antologia portretului. De la Saint-Simon la
Tocqueville), Paris, Gallimard, 1996.
 Cahiers (Caiete), 1957-1972, cu o prefață de Simone Boué, Paris, Gallimard, 1997.
 Solitude et destin (Singurătate și destin), trad. Alain Paruit, Paris, Gallimard, 2004 (culegere
cuprinzând articolele publicate în presa românească între 1931 și 1943)
 Des Larmes et des Saints (Lacrimi și sfinți), 1937, traducere din limba română și prefață
de Sanda Stolojan, Paris, L'Herne, 1986
 Sur les cimes du désespoir (Pe culmile disperării), 1933, trad. André Vornic, Christiane Frémont,
Paris, L'Herne, 1990
 Cahier de Talamanca (Caietul de la Talamanca), 1966, Paris, Mercure de France, 2000.
 Ébauches de vertige, (Schițe de vertij), Paris, Gallimard, 2004 (extras din Écartèlement)
 Le Crépuscule des pensées (Amurgul gândurilor), 1940, trad. Mirella Patureau-Nedelco, Paris,
L'Herne, 1991
 Valéry face à ses idoles (Valery față în față cu idolii săi), Paris, L'Herne, 2007 (reluat
din Exercices d'admiration)
 Essai sur la pensée réactionnaire: à propos de Joseph de Maistre (Eseu asupra gândirii
reacționare, apropo de Joseph de Maistre), text introductiv de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-
Haut, ed. Fata Morgana, 1977 (reluare a prefeței la antologia de texte despre Joseph de
Maistre, alese de Cioran, apărută la Monaco, la ed. du Rocher, în 1957)
 Vacillations (Clătinări), 1970, illustrații de Pierre Alechinsky, Fontfroide-le-Haut, 1998.
 Sissi ou la vulnérabilité (Sissi sau despre vulnerabilitate), în Jean CLAIR (dir.), Vienne 1880-
1938. L'Apocalypse joyeuse, Paris, éd. du Centre Pompidou, 1986 (retipărire)
 L'Élan vers le pire (Elanul către mai rău), fotografii de Irmeli Jung, Paris, Gallimard, 1988.

Antologii[modificare | modificare sursă]

 Cioran, Emil (ed.) Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, traducere din franceză
și note de Petru Creția, Seria Cioran (III), 1997
 Cioran (antologie)
 Cioran și muzica, selecția textelor de Aurel Cioran, ed. de Vlad Zografi, Seria Antologiile
Humanitas, 1996.
Convorbiri, interviuri[modificare | modificare sursă]

 E. M. CIORAN, Sylvie JAUDEAU, Entretiens (Convorbiri), Paris, ed. Corti, 1990

 Entretiens (Convorbiri), Paris, Gallimard, 1995.
 E. M. CIORAN, Mariana SORA, Cioran jadis et naguère, Entretien à Tübingen (Cioran astăzi și
ieri, O convorbire la Tübingen), Paris, L'Herne, 1988
 Gabriel Liiceanu, Constantin Chelba, Exerciții de admirație, film de televiziune, transmis de
Televiziunea Romana în 1992
 Gabriel Liiceanu, Sorin Ilieșiu, Apocalipsa după Cioran, film de televiziune, comercializat pe
casetă video.
Monografii despre Cioran[modificare | modificare sursă]

 Mircea A. Diaconu, Cui i-e frică de Emil Cioran?, Editura Cartea Românească, București, 2008,
270 p., ISBN 978-973-23-1954-3.
 Mara Magda MAFTEI, Cioran et le rêve d'une génération perdue, Collection Ouverture
Philosophique, L'Harmattan, 2013
 Mara Magda MAFTEI, Un Cioran Inédit, Pourquoi intrigue-t-il ?, Fauves Édition, Yves Michalon
Éditeur, 2016.
 Philippe Tiffreau, Cioran ou la Dissection du gouffre (Cioran sau disecția hăului), ill. Santiago
Arranz, Jacques Barry, Sergio Birga et al., Paris, Henri Veyrier, 1991
 Gabriel Liiceanu, Itinéraires d'une vie: E. M. Cioran (Itinerariul unei vieți: E. M. Cioran), urmat
de Les continents de l'insomnie: entretien avec E.M. Cioran (Continentele insomniei: dialog cu
E.M. Cioran), ediția românească se numeste Apocalipsa după Cioran), traducere de Alexandra
Laignel-Lavastine, Paris, Michalon, 1995.
 Patrice Bollon, Cioran l'hérétique (Cioran ereticul), Paris, Gallimard, 1997
 Fernando Savater, Eseu despre Cioran, ed. Humanitas, 1999
 Livius Ciocârlie, Caietele lui Cioran, editura Scrisul Românesc, Craiova, 2000
 Ion Vartic, Cioran naiv și sentimental, ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 2000
 Armel Guerne, Lettres de Guerne à Cioran 1955-1978 (Scrisorile lui Guerne către Cioran 1955-
1978), prefață Charles Le Brun, Lectoure, le Capucin, 2001.
 Sylvie Jaudeau, Cioran ou le Dernier Homme (Cioran sau Ultimul om), Paris, José Corti, 1990,
2001
 Nicole Parfait, Cioran ou Le défi de l'être (Cioran sau provocarea ființei), Paris, Desjonquères,
2001
 Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco, L'oubli du fascisme (Cioran, Eliade,
Ionesco, Uitarea fascismului), Paris, P.U.F., 2002
 George Bălan, Emil Cioran, la lucidité libératrice? (Emil Cioran, luciditatea eliberatoare?),
prefață, cronologie și note de Alain Cophignon, Paris, J. Lyon, 2003.
 Simona Modreanu, Le Dieu paradoxal de Cioran (Dumnezeul paradoxal al lui Cioran), Monaco,
2003.
 Simona Modreanu, Cioran, Paris, Oxus, 2003.
 Coll., Seine et Danube, nr. 1, Cioran inédit (Sena și Dunărea, nr. 1, Cioran inedit), Paris, Esprit
des péninsules, 2003, cuprinde: "Spengler et Cioran: des philosophies parallèles" (Spengler și
Cioran: filozofii paralele), Marta Petreu, "Cioran et la fin de l'histoire" (Cioran și sfârșitul istoriei),
Marian V. Buciu, "Les Cahiers de Cioran" (Caietele lui Cioran), Livius Ciocârlie; și un text inedit
tradus de A. Paruit: La tragédie des petites cultures (Tragedia culturilor mici))
 Marta Petreu, Un trecut deocheat sau Schimbarea la față a României, Ed. Institutului Cultural
Român, București, 2004.
 Vasile Chira, Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu ,2006.
 Vasile Chira, Problema Transcendenței la Cioran, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007.
 Vasile Chira, Analitica existentială La Cioran/ Existential analytic for Cioran(Editie bilingva),
Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2014.
 Livius Ciocârlie, Bătrânețe și moarte în mileniul trei, editura Humanitas, 2005
 Roland Jaccard, Cioran et compagnie (Cioran și compania), Paris, P.U.F., 2005.
 Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume. O iubire a lui Cioran, traducere Nora Iuga, Est Editeur,
2005, 151 pag, corespondență.
 Bernd Mattheus Cioran: Porträt eines radikalen Skeptikers Berlin: Matthes & Seitz, 2007 ISBN
978-3-88221-891-6
 Nicolae Turcan, Cioran sau excesul ca filosofie, cuvânt înainte de Liviu Antonesei, Ed. Limes,
Cluj, 2008.
 Ciprian Vălcan, La concurrence des influences culturelles francaises et allemandes dans
l'oeuvre de Cioran, București, Editura Institutului Cultural Român, 2008.
 Marius Dobre, Certitudinile unui sceptic - Emil Cioran, București, Editura Trei, 2008.
 Iulian Băicuș, E.M.Cioran, Un fenomenolog al Neantului, București, Editura Corect Books, 2013,
e-book
 Ion Dur, Cioran. Conform cu originalul, București, Editura Tritonic, 2016.
Comentarii în diverse studii[modificare | modificare sursă]
(în ordinea alfabetică după autor)

 Annaba, Bienheureux les stériles (Fericiți cei sterili), Toulon, Presses du Midi, 2002.
 Constantin Aslam, Constantin Noica-Spre un model neoclasic de gândire, Editura Academiei
Române, 2011
 Gérard Bocholier, Les Ombrages fabuleux (Umbrele fabuloase), Bordeaux/Chauvigny,
L'escampette, 2003
 Patrice Bollon, Cioran, der Ketzer, Suhrkamp, Frankfurt, 2006.
 Guido Ceronetti, Le Silence du corps (Tăcerea corpurilor), trad. André Maugé, postfața: Lettre à
l'éditeur, Cioran (Scrisoare editorului, Cioran), Paris, Albin Michel, 1984
 Norbert Dodille, Gabriel Liiceanu (eds.), Lectures de Cioran (Lecturi din Cioran), (Centre culturel
français de Iași) (Centrul cultural francez din Iași), Paris, L'Harmattan, 1997
 Coll., Le Vide: expérience spirituelle en Orient et en Occident (Vidul: experiență spirituală în
Orient și în Occident), Paris, Hermès, 1969
 Rupert Guth, Die Philosophie der einmaligen Augenblicke: Überlegungen zu E. M.
Cioran. Königshausen & Naumann, Würzburg 1990.
 Cornelius Hell, Skepsis, Mystik und Dualismus. Eine Einführung in das Werk E. M.
Ciorans. Bouvier, Bonn 1985.
 Nancy Huston, Professeurs de désespoir (Profesorii disperării), Arles, Actes Sud /Montréal,
Léméac, 2004 (Wittgenstein, Schopenhauer, Beckett, Cioran, Améry, T. Bernhardt, printre alții).
 Magda Jeanrenaud, Les Réticences de la traduction. Comment on (n)'a (pas) traduit en français
les œuvres roumaines de Cioran [Reticențele traducerii. Cum (nu) s-au tradus în limba franceză
operele românești ale lui Cioran], in La Traduction là où tout est pareil et rien n’est
semblable [Traducerea, acolo unde totul este la fel și nimic asemănător], cu o prefață de Claude
Hagège, p. 297-329, 2012.
 Till Kinzel, "Autorenporträt Emil Cioran", în: Sezession 16 (Februar 2007), 6-10.
 Thomas Knöfel; Klaus Sander (ed.), Cafard: Originaltonaufnahmen 1974–1990. (CD) supposé,
Köln 1998.
 Linda Lê, Pour saluer Cioran [Pentru a-l saluta pe Cioran], in, Le complexe de
Caliban [Complexul lui Caliban], Christian Bourgois éditeur, 2005, p. 47-49
 Bernd Mattheus, "Sein Leben verunstalten. Émile Cioran, die Eiserne Garde und die
Versuchung des Faschismus", în: Lettre international (Berlin) Nr. 63/2003.
 Mathurin Maugarlonne [François George], À la rencontre des disparus (La întâlnirea cu cei
disparuți), Paris, Grasset et Fasquelle, 2004.
 Didier Nordon (dir.), L'ennui. Féconde mélancolie (Plictisul. Fecunda melancolie), Paris,
Autrement, 1998.
 Richard Reschika, E. M. Cioran zur Einführung, Junius, Hamburg, 1995.
 Giovanni Rotiroti, Il demone della lucidità. Il «caso Cioran» tra psicanalisi e filosofia, Rubbettino,
2005.
 Fernando Savater, Versuch über Cioran Raben-Verlag, München, 1985.
 Peter Sloterdijk, Der selbstlose Revanchist. In: Nicht gerettet: Versuche nach Heidegger,
Suhrkamp, Frankfurt, 2001.
 Thomas Stölzel, Ein Säulenheiliger ohne Säule: Begegnung mit E. M. Cioran, Droschl, Wien,
1998.
 Friedgard Thoma, Um nichts in der Welt: Eine Liebe von Cioran, Weidle, Bonn, 2001.
 William Totok, Die Generation von Mircea Eliade im Bann des rumänischen Faschismus, în:
Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, Anul 7, Nr. 1/1995, pp.
42-55; (versiune scurtă în: Die Neue Gesellschaft/Frankfurter Hefte, Anul 42, Nr. 10/1995, pp.
921-928. Versiune în limba maghiară: Mircea Eliade generáció a román fasizmus bűvkörében,
în: Magyar Filozófiai Szemle, Nr. 1-2-3/1996, pp. 274-291.)
 Franz Winter, Emil Cioran und die Religionen. Eine interkulturelle Perspektive., Bautz
(Interkulturelle Bibliothek), Nordhausen, 2007.
 Emile M. Cioran, Ein Gespräch: geführt von Gerd Bergfleth, Konkursbuchverlag, Tübingen,
1985.
 E.M. Cioran; Ein Gespräch mit Sylvie Jaudeau, Erker Verlag, St Gallen, 1992.
 "Cioran și religia. Partea îngerului", Tribuna, nr. 128, 1-15 ian. 2008
 "Dumnezeul plagiat", Tribuna, nr. 135, 16-30 apr. 2008

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
2. ^https://web.archive.org/web/20141129093944/http://www.rivegaucheaparis.org/pages/les-prix-
amis/le-prix-roger-nimier.html Lipsește sau este vid: |title=(ajutor)
3. ^ http://www.academie-francaise.fr/grand-prix-de-litterature-paul-morand Lipsește sau este
vid: |title= (ajutor)
4. ^ La 22 de ani de la plecarea în eternitate a filosofului Emil Cioran ne regăsim toate rănile sale !
5. ^ William Totok: Schimbarea la față a României (Emil Cioran, 1936), in: Handbuch des
Antisemitismus. Judenfeindschaft in Geschichte und Gegenwart, Publikationen, vol. 6, editor:
Wolfgang Benz, De Gruyter Saur, Berlin/Boston 2013, pp.619-620.
6. ^ NationMaster - Encyclopedia: Emil Cioran
7. ^ Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundației Culturale Române, București,
1995, p. 190, 191, 193, 198
8. ^ Matei Călinescu, cuvânt înainte, în: Ilinca Zarifopol-Johnston, Searching for Cioran, Indiana
University Press 2009, pag. XVI.
9. ^ sau 1956 cf. http://www.elenasalibra.it/wp-content/uploads/2011/09/Scrisul_Romanesc-
IX_8_2011.pdf
10. ^ „Bourse Cioran”. Accesat în 24 septembrie 2012. Parametru necunoscut |accesat= ignorat
(posibil, |access-date=?) (ajutor)
11. ^ http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Academia Română - Membrii post-mortem ai
Academiei Române
12. ^ Cf. Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian, București, ed. Humanitas, 1996,
p. 191.
13. ^ Casa memorială "Emil Cioran" din comuna sibiană Rășinari NU poate fi vizitată. Află motivul
14. ^ Pe urmele lui Cioran (Rășinari)
15. ^ Ziua în care mi-a venit să bat un primar
16. ^ Emil Cioran nu e filozof în satul lui
17. ^ Colocviile internaționale "Emil Cioran", la Rășinari
18. ^ Monument dedicat lui Emil Cioran, dezvelit la București
19. ^ "Dorel" are buletin de București.