Predușel Paul, master I

Damned be the traitor of his homeland - Oliver Frljić

Oliver Frljić este un regizor de origine bosniacă care activează în Croația, unde a ajuns ca
refugiat la vârsta de 16 ani. A studiat filozofia, teologia iar la vârsta de 25 de ani a început să
studieze regia la Academia de Arte Dramatice din Zagreb.

Producțiile lui i-au adus numeroase premii și invitații la festivaluri internaționale. Între anii
2014 – 2016 a ocupat postul de director artistic al Teatrului National Croat din Rijeka,
demisionând în 2016 în semn de protest față de politicele culturale croate.

De-a lungul vremii a stârnit controverse, datorită naturii diferite a spectacolelor sale. Scopul
său este acela de a găsi mijloace noi de transmitere a mesajului către spectator.

„ Damned be the traitor of his homeland ” \ „ Blestemat fie trădătorul de patrie”, este un
performance regizat de Oliver Frljić la teatrul Mladinsko din Slovenia și care a avut premiera
în anul 2010. Textul spectacolului are la bază improvizația actorilor și vorbește despre dileme
artistice și civice. Apar fragmente care fac referire la dezintegrarea Iugoslaviei și la conflictele
care au apărut în acest spațiu. Cu toate că spectacolul se inspiră din evenimente legate de acest
spațiu, universalitatea sa nu poate să fie contestată, fiind lăudat din acest punct de vedere la
mai multe festivaluri de renume.

Spectacolul debutează cu o scenă în care actorii stau întinși și răsfirați în spațiul scenic.
Fiecare din ei are câte un instrument muzical și împreună interpretează un cântec foarte
similar cu un marș funebru. Mai departe actorii părăsesc scena rând pe rând și se face tranziția
spre următoarele momente. După ce acest marș funebru se încheie, spectatorii sunt asaltați din
nou de o muzică, de data aceasta un cântec patriotic, care este redat la intensități uriașe și
creează disconfort. Zgomotele puternice și muzica asurzitoare se întâlnesc pe tot parcursul
spectacolului.
Predușel Paul, master I

Încă de pe acum se poate spune că spectatorii au fost introduși într-o stare pe care nu o
întâlnești la spectacolele de teatru obișnuite. În mod normal, spectatorul vine la teatru pentru a
se detensiona după o zi grea sau pentru a simți ceva mai mult decât simte când vizionează un
film de duzină în cinema.

Ei bine, Oliver Frljić, își propune să producă o stare de disconfort spectatorului iar asta se
vede încă de la început.

Mai departe, actorii au scurte momente de monolog, tratate cu un comic subtil și a căror text
are atât elemente de realitate cât și de ficțiune. Lucrul acesta face ca la un moment dat să nu
mai poți face distincția dintre adevăr și „minciună”.

La sfârșitul acestor mici monologuri individuale, unul dintre actori scoate subtil un pistol și îi
împușcă pe toți ceilalți de pe scenă. După ce aceștia cad lați, atacatorul adresează publicului
replica „ la ce vă uitați ? ”, semn că asemenea fapte sunt total normale. Mai apoi toți actorii se
ridică și spectacolul merge mai departe.
Această scenă va mai apărea pe parcursul spectacolului și contribuie și ea la instaurarea
disconfortului și fricii în spectator, el fiind oarecum introdus într-o stare asemănătoare cu cea
pe care o trăiești în timpul războiului. Frljić face aici trimitere cel mai probabil la războaiele
crunte care au avut loc pe teritoriul Iugoslaviei și care au lăsat urme adânci și tensiuni încă
nerezolvate.

O scenă care rămâne ușor întipărită în minte este cea în care actorii pac o defilare în care
folosesc steagul Iugoslaviei pe post de haine fashion. Acest simbol al patriotismului bolnav
capătă și mai mult sens atunci când actorii încep să defileze și cu cuțite pe post de accesorii.
În această imagine se află și una din temele principale spectacolului și anume conflictele
etnice care au făcut ca vărsarea de sânge, în numele patriei, să fie ceva normal în acel spațiu.

Spectacolul continuă cu o scenă care ilustrează același lucru, discriminare pe criterii etnice.
Unul dintre actori este luat peste picior de colegii săi datorită faptului că este croat și nu
sloven. Scena capătă o încărcătură foarte puternică iar către final creează impresia că „intrusul
croat” va fi linșat de colegii săi. În mod surprinzător, regizorul alege să încheie scena într-un
mod neașteptat și se folosește de umor pentru a risipi conflictul. Toți actorii încep să râdă
isteric, semn că toată discuția a fost o glumă foarte bună în care nu se regăsea nimic serios.
Predușel Paul, master I

Toată această atmosferă de petrecere și de voie bună creată de râsetele actorilor este călcată în
picioare de o altă scenă agresivă, în care actorii sunt din nou împușcați. De această dată, ei
sunt așezați pe rând la marginea scenei și acoperiți cu steaguri, imagine care ne trimite din
nou cu gândul la război și la sicriele soldaților care își pierd viața pe front, în numele patriei.
De această dată atacatorul are un monolog agresiv cu publicul și dă vina pe ei pentru
războaiele și întâmplările crunte din timpul războiului. Îi întreabă unde se aflau în timpul
războiului și de ce nu au făcut nimic să îl oprească.

Un lucru interesat de menționat este că textul din această scenă diferă în funcție de locația în
care se joacă spectacolul. Fiind un spectacol care a avut reprezentații în mai multe țări, era
nevoie ca textul să fie adaptat la contextul politic aferent acelui spațiu.

In mijlocul spectacolului se revine la imaginea de început, urmată de același cântec sumbru.

Următoarea scenă vorbește despre problemele și divergențele pe care le-au avut actorii în
timpul repetițiilor sub forma unui jurnal de repetiții. Fiecare actor vine cu perspectiva sa
asupra conflictelor care s-au iscat și încearcă să își impună punctul de vedere.

Mărul discordiei în acest conflict a fost decizia uneia dintre actrițe de a se retrage din proiect
datorită unor principii pe care colegii ei nu puteau să le înțeleagă.

Este foarte interesant modul în care Oliver Frljić se folosește în acest spectacol de un conflict
real din timpul repetițiilor pentru a aduce o dimensiune nouă spectacolului. În acest fel
subliniază natura acestui război care se întâlnește la toate nivelurile. Astfel o mare parte a
spectacolului se desfășoară sub această forma a unei dezbateri între colegi, unde fiecare are
dreptate în felul lui însă nu se poate ajunge la un consens.

În cele din urmă, conflictul este aplanat de unul din actorii tineri, care le atrage atenția
celorlalți că acest conflict în care se angrenaseră era pueril și lipsit de sens. Mai mult decât
atât, el spune că acel conflict era stupid fiindcă se dădea o luptă între puncte de vedere, nu
între argumente.

Mai departe dezbaterile pe teme politice continuă până la finele spectacolului.

Predușel Paul, master I

Oliver Frljić creează în „ Blestemat fie trădătorul de patrie” un jurnal de război în care
consemnează cele mai întunecate părți ale societății iugoslave. Scopul principal al acestui
spectacol pare să fie acela de a deschide ochii societății asupra absurdității conflictelor etnice
și de a le aduce aminte de efectele devastatoare ale unui război stupid.

Regizorul creează un spectacol violent și inconfortabil pentru a face spectatorul să trăiască

acea stare de conflict și să realizeze că pacea este o alternativă mult mai bună decât războiul.