UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

ANALIZA ETNO-GEOGRAFICĂ A ETNIEI

RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA

NUME ȘI PRENUME STUDENT: MATEI LUIZA-

NICOLETA
SPECIALIZARE: PLANIFICARE TERITORIALĂ
GRUPA 314
ANUL III

BUCUREȘTI, 2020
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Planul lucrării
Originea numelui etniei............................................................................................................3
Caracteristicile rasiale..............................................................................................................3
Originea etniei...........................................................................................................................4
Evoluția numerică a etniei și răspândirea teritorială până în secolul XX...........................4
Evoluția numerică a etniei și răspândirea teritorială în secolul XX....................................6
Caracteristici socio-economico-comportamentale ale etniei.................................................9
Specificul etnogeografic: tradiții, obiceiuri, viață comunitară, specific demografic,
familie.......................................................................................................................................10
Concluzii..................................................................................................................................12
Bibliografia..............................................................................................................................12

BUCUREȘTI, 2020
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Originea numelui etniei

În privința etimologiei cuvântului „lipovean” există mai multe transpuneri explicative ,

majoritatea provenite din rândul acestor etnii.
Unii autori apreciază că denumirea ar proveni de la termenul rusesc „lipa”/”tei”, lemn pe care
rușii staroveri îl prelucrau, producând diferite obiecte de uz casnic sau își pictau pe ele
icoanele în stil bizantin. Potrivit prof. univ. dr. Feosor Chirilă, denumirea de „lipoveni”
provine de la toponimul Lipoveni – prima așezare a rușilor de rit vechi, atestată la 1742.
Incipient, satul se numea Sakolinți. Această denominație i-a fost dată de rușii de rit vechi, care
și-au găsit acolo refugiu, iar băștinașii moldoveni i-au numit Lipoveni. Altă sursă reliefează
ideea provenienței numelui rusesc a pădurii de tei („lipa”) - locul unde s-au stabilit primii
rușii de rit vechi. La început, rușii de rit vechi, se numeau între ei staroobriadiți sau staroveri,
adică ruși de rit vechi, însă localnicii moldoveni, cu care rușii intrau în contact , i-au numit
lipoveni.
Alți cercetători, precum Petru David și Sevastian Evnoghen, sunt de părere că
termenul de lipoveni le-a fost dat staroverilor de către ucrainenii de pe aceste meleaguri, care
au vrut să se delimiteze de aceștia, considerându-i rupți de credința adevărată, falși credincioși
ortodocși. În cartea „Lipovenii. Studii lingvistice” autorul Victor Vascenco reflectă două
aspecte asupra denumiri de ruși lipoveni: cea legată de apartenența genetică, care e rusă, și pe
de altă parte apartenența confesională, care este staroveră de tip filipovean, cu trei ramificații:
cultul sacerodotal, care este numeric dominant, cultul nonsacerodotal și cultul edinoverilor.
Referindu-se la rușii staroveri din România, Victor Vascenco menționează că sunt „fie
urmașii adepților lui Fillip Pustosvjat, deci (fi)lippovane (rom. Lipoveni)”, fie „urmașii
adepților lui Ignat Nekrasov”. Alți scriitori, printre care și Dan Demetriu, sunt de părere că
denumirea de lipovean ar fi fost dată în cinstea conducătorului unui grup de staroveri, pe
nume Filip, călugăr din Oloneț(Rusia) – întemeietorul și adminsitratolul Mânăstirii Vag,
discipolii săi numindu-se filipoviți sau filipoveni.

Caracteristicile rasiale

Rușii lipoveni fac parte din familia indo-europeană a rasei

europoide(leucodermă), principalele trăsături antropologice Sursa:
fiind: nuanțele deschise ale pielii (oscilând de la alb la
măsliniu depigmentarea avansând cu latitudinea), părul
ondulat sau drept, foarte rar creţ, înveliş pilos al feţei bine
dezvoltat, nas subţire şi proeminent, pomeţii obrajilor slab
exprimaţi, buze în general subţiri, culoarea diferenţiată a
ochilor, de la cenuşiu-albastru la negru. În cadrul acestei
rase se disting trei subrase: sudică, nordică şi intermediară.
Subrasa nordică (cazul rușilor) este mai puţin numeroasă şi
prezintă ca trăsături antropologice statură înaltă, păr blond
sau blond-cenuşiu, rareori roşcat, drept sau ondulat, ochi
albaştri sau cenuşii, rar verzi, pielea de culoare foarte
deschisă, lăsând uneori să se vadă circulaţia capilară a
sângelui. În cadrul acestei subrase se disting tipurile:
scandinav (cu nasul drept şi proeminent şi craniu
dolicocefal) şi baltic (cu nasul scurt şi cârn şi craniu2020
BUCUREȘTI,
brahicefal).
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Originea etniei

Ruşii lipoveni din România conturează o populaţie etnică de origine rusă. Reforma
cultului ortodox înfăptuită în Rusia în perioada 1652- 1658 de către patriarhul Nikon şi
atestată de Marele Sinod Ortodox de la Moscova din anul 1667 a dus la scindarea (raskolul)
Bisericii Ortodoxe Ruse în două coaliții: niko- nienii - adepţii şi promotorii modificărilor de
rit făcute de Nikon - şi credincioşii de rit vechi (starovery sau staroobreadtsy) - apărătorii
vechiului rit ortodox rusesc moştenit încă din vremea creştinării oficiale a poporului rus,
înfăptuită de marele cneaz ai Rusiei Kievene - Vladimir cel Mare (980-1015). Susţinuţi de
autoritatea politică şi ecleziastică, prin participarea directă a aparatului de represiune al
statului ţarist, în special al armatei, nikonienii au pornit o prigoană sălbatică asupra tuturor
adepţilor ritului vechi, prigoană ce avea să fie legalizată prin celebrul decret al reginei Sofia
din anul 1685 cu urmări dezastruoase pentru întreaga Rusie.
Ca o măsură de adăpost asupra acţiunilor fratricide ale trupelor ţariste şi pentru a-şi
putea practica nestingheriţi cultul strămoşesc, mulţi dintre staroveri s-au refugiat peste
graniţele Rusiei, întemeind, în ultimele decenii ale secolului al XVII- lea şi la începutul celui
următor, colonii puternice atât din punct de vedere economic, cât şi, mai ales, spiritual în
Polonia, Prusia, Imperiul Otoman şi Ţările Române. Deplasarea strămoşilor ruşilor lipoveni
din Rusia a fost impulsionată de tratamentul sălbatic la care erau supuşi de către autorităţile
ţariste credincioşii de rit vechi. Măsurile frecvente adoptate împotriva lor erau: “tăierea limbii,
a mâinilor, a nasului şi a urechilor, exilarea pe vecie în Siberia”.

Evoluția numerică a etniei și răspândirea teritorială până în secolul XX

Etnie de origine slavă orientală, rușii lipoveni apar pe actualul teritoriu al României,
cu precădere în Dobrogea, debutând cu secolul al XVII-lea, ca rezultat al schismei bisericii
ruse. Îndată după sinodul din 1654 în care Patriarhul Nikon a refromat biserica rusă, s-au
inițiat o serie de reguli restrictive din partea autorităților laice și religioase ruse, care vor
culmina cu venirea la putere a lui Petru I cel Mare și stabilirea unor măsuri de europenizare.
Refuzul credincioșilor de a accepta înnoirea a făcut ca aceștia să fie supuși unor măsuri
administrative restrictive și purtarea unei vestimentații specifice. Rezultat al tuturor acestor
resctricții este răspândirea staroverilor(credincioși de rit vechi) în întreaga lume (Polonia,
Canada, Alaska, Japonia) și chiar la gurile Dunării, pe teritoriul Dobrogei. Cea din urmă
destinație a fost preferată datorită originii, pescari renumiți pe valea Donului și Niprului, iar în
acest mod își pot relua practicarea meseriei.
După un repaus pe teritoriul Basarabiei sudice, în pădurile de tei, staroverii s-au
poziționat în spațiul românesc, în mod particular în Dobrogea și Bucovina, în două mari
valuri: primul, după răscoala lui Bulavin, pe vremea lui Petru cel Mare, iar al doilea, în timpul
țarinei Ecaterina a II-a, când politica de eradicare a căzăcimii a fost contrabalansată de
„umplerea” teritoriilor lăsate libere cu ruso-lipoveni. Prima atestare documentară a

BUCUREȘTI, 2020
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

stavorenilor este din 1762, când este amintită prezenţa lor la Sarichioi. Cunoscuţi sub
denumirea de lipoveni (lipatei), aceştia şi-au păstrat limba, obiceiurile şi credinţa, fiind
divizaţi atât pe criterii religioase (în 1690 s-au împărţit în popovţi - popişti şi bezpopovţi -
nepopişti), cât şi etnice (rusii mari-moscoviţi, rascolnicii propriu-zişi, cazaci zaporojeni,
haholi, necrasovţi, ucraineni). Sursa:

Sursa: „RUȘII LIPOVENI:

Repere istorice”

În cele peste cinci secole în care Dobrogea a aparținut Imperiului Otoman, rușilor-
lipoveni le-a fost acceptară oficial biserica, nefiind supuși politicilor de islamizare. De altfel,
staroverii au fost plătiți de Poarta Otomană, fiind considerați „musafiri”, Sadik Pașa având
tentativa de a constitui o armată alcătuită din „necrasovţi", pentru o eventuală luptă împotriva
Rusiei. Încercarea ănsă a eșuat în anul 1828. În schimbul sprijinului acordat Porţii, aceştia
căpătau deplină autonomie, concesiunea pescăriilor şi a unor întinse teritorii, lucru care i-a
făcut să intre în conflict deschis cu rascolnicii propriu-zişi, determinând autorităţile otomane
să strămute unele grupuri pe Dunare sau chiar în partea asiatică a imperiului, în zona oraşului
Bursa.
Răscolnicii de rând s-au răsfirat în platoul dobrogean și i-au ademenit de partea lor pe
"necrasovţi",reînviind sau chiar întemeind satele Carcaliu (Kamena sau Komenka), lângă M
ăcin, Tatariţa (lângă Siliştea) şi Ghindăreşti (Guizdar), lângă Hârşova. Lipovenii necrasovţi au
statornicit cu învoirea turcilor în zona cuprinsă între Tulcea și Babadag, mai puțin în
Constanța și Năvodari reconstituind satele Sarichioi (Seriacovo) pe ţărmul lacurilor Razelm şi
Jurilovca, care vor fi cele mai bogate sate de pescari din Dobrogea. La sud-est de Babadag, în
regiunea muntoasă, se află un al treilea sat - Slava Rusa, populaţia acestuia ocupându-se cu
agricultura, la fel ca şi populaţia din satul vecin, Slava Cercheza. În număr mai mare se găsesc
în oraşul Tulcea dar şi în Chilia Veche, Mahmudia, Ieroplava, Sfistovca, Letea.

Situția minorității rușilor-lipoveni dupa 1878, mai exact

după revenirea Dobrogei la România, în urma Tratatului
de la Berlin, a existat o politică de de încurajare a
stabilirii românilor în areal, pentru a compensa golurile
demografice ce s-au creat prin plecarea îndeosebi a
turcilor. Un rol definitoriu în păstrarea identităţii proprii
a ruşilor lipoveni l-a avut biserica. Slujbele religioase se
mențin şi astăzi în limba slavonă, scrierea se face cu
caractere slavone, se utilizează calendarul iulian (13 zile
după calendarul gregorian). Păstrarea limbii ruse vechi,
în care au pătruns unele cuvinte ucraineneBUCUREȘTI,
şi româneşti, 2020
dar şi a obiceiurilor şi tradiţiilor străvechi, constituie un
specific al acestei populaţii slave.
Sursa:
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Evoluția numerică a etniei și răspândirea teritorială în secolul XX

Unirea Principatelor, războiul de independență și intrarea Dobrogei în componența

statului român, precum și Marea Unire din 1918 reprezintă pentru rușii lipoveni momente de
referință în drumul spre integrarea lor deplină în societatea românească și deschiderea
comunităților lipovenești spre influențele culturale și oferite de aceasta. În perioada
comunismului, rușii lipoveni au fost supuși, ca de altfel toți cetățenii României, unui regim
politic ce a lovit în însăși bazele existenței etnice și religioase. Deși Biserica Ortodoxă de Rit
Vechi a fost recunoscută formal de statul român în 1946, posibilitățile ei de exprimare au fost
reduse la minim, singura formă de manifestare a credinței fiind slujbele religioase, și acelea
însă atent monitorizate de autorități. Propaganda atee deschisă și lipsirea bisericii de
posibilitatea de a o contracara au influențat negativ coeziunea spirituală a comunităților
lipovenești. Din punct de vedere etnic, politica oficială de asimilare a minorităților a dus la
scăderea dramatică a ponderii utilizării limbii materne ruse,  deși, paradoxal, în școlile de stat,
limba rusă se studia ca limbă străină.
Recensământul din 29 decembrie 1930 oferă primele date oficiale privind
structura etnică a României în perioada interbelică. Cei 18 milioane locuitori erau
împărțiți în 71,9% români și 28,1% minorități, formate din 7,9% unguri, 4,1% germani,
4,0% evrei, 3,2% ruteni/ucra- ineni, 2,3% ruși, 2,0% bulgari și 1,0% turci – tătari.

BUCUREȘTI, 2020
%C3%A2ntul_din_1930#/media/Fi
%C8%99ier:Romania_1930_ethnic_map.png
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Prezenţa minorităţilor turcă, bulgară, ruso-lipoveană, germană şi evreiască a

adăugat noi elemente mişcării populaţiei în deceniile 3 – 4 ale secolului al XX – lea,
sub impactul ascensiunii politice a sovietelor și nazismului la nivel european şi zonal.
Cifre substanţiale sunt deţinute şi de celelalte etnii slave, cu o mențiune specială
pentru ruşi şi lipoveni. Ei reprezentau 5,24% din populaţia anului 1928 şi evoluează de
la 21 la 35 sate în care deţin controlul absolut sau majoritatea în deceniile 3 – 4.
Dintre celelalte neamuri, rușii lipoveni se remarcă printr-o natalitate deosebită,
ce îi transformă în a patra etnie ca importanță în Dobrogea, în timp ce grecii și
germanii ocupau locurile cinci și șase în ierarhia numerică a provinciei.
Situaţia după 1989
Dacă până în 1989 existenţa comunităţii ruşilor lipoveni nu a fost recunoscută oficial,
acum conform datelor oficiale ale ultimului recensământ, numărul estimat al lipovenilor din
România este de circa 29.700, iar cel al ruşilor de 8. 900, ceea ce reprezintă 1,7 la sută din
populaţia ţării. Marea majoritate a acestora, peste 20 de mii, trăieşte în judeţul Tulcea, dar şi
în Constanţa, Iaşi, Suceava, Brăila, Bucureşti etc. La 14 ianuarie 1990 se înfiinţează ca
persoană juridică Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (CRLR), organizaţie care are ca
scop păstrarea identităţii etnice.
Din noiembrie 1990 este editat ziarul bilingv "Zorile". Din septembrie 1998, la Iaşi,
apare revista de cultură lunară, de asemenea bilingvă Kitej-Grad. CRLR organizează anual
olimpiade de limba rusă, festivaluri naţionale ale cântecului şi dansului rusesc, seminarii
privind credinţa de rit vechi etc.

Sursa:https://www.wikiwand.com/ro/Istoria_de
mografic%C4%83_a_Rom%C3%A2niei

Sursa:https://www.wikiwand.com/ro/Istoria_de
mografic%C4%83_a_Rom%C3%A2niei

BUCUREȘTI, 2020
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Numărul estimat al rușilor-lipoveni din România în anul 2011 era de 23. 487, ceea ce
reprezintă 1,12% din populaţia ţării. Cei mai mulţi trăiesc în judeţul Tulcea, dar şi în
Constanţa, Iaşi, Suceava, Brăila etc.
Tabelul următor sintetizează structura etnică a României în anul 2011:

Grup etnic Persoane % Grup etnic Persoane %

TOTAL 2.091.963 100 Greci 3,668 0.2
Unguri 1,227,623 58.7 Evrei 3,271 0.2
Rromi 621,573 9.7 Italieni 3,203 0.15
Ucraineni 50,920 2.4 Polonezi 2,543 0.1
Germani 36,042 1.7 Cehi 2,477 0.1
Turci 27,698 1.3 Chinezi 2,017 0.1
Ruși- 23,487 1.12 Armeni 1,361 0.07
lipoveni
Tătari 20,282 ~1 Macedoni 1,264 0.06
Serbi 18,076 0.9
Slovaci 13,654 0.7
Bulgari 7,336 0.4
Croați 5,408 0.3
Sursa: http://analegeo.ro/wp-content/uploads/2017/01/6.-Iordache-Florescu.pdf

Situația este reliefată și în harta etnică a populației, reprezentativă pentru anul 2011.

BUCUREȘTI, 2020
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

%C8%9Biei_din_2011_(Rom%C3%A2nia)#/media/Fi
%C8%99ier:Romania_harta_etnica_2011.PNG

Caracteristici socio-economico-comportamentale ale etniei

Ocupația primordială a rușilor-lipoveni sunt pescuitul și grădinăritul, activitate
determinantă pentru mediul geografic al viețuirii lor. Grădinăritul este atestat documentar
îmncă din 25 decembrie 1861 într-o adresă a Prefecturii ce cuprindea exponatele oferite de
oraşul Brăila pentru expoziţia Universală de la Londra: Lipovenii bostangii cultivă seminţe de
floarea soarelui în mică câtime pe la bostănăriile ce au în cuprinsul judeţului şi femeiile lor
la vând în târg cu paraoa, mai mult ca mezilic al copiilor. Astă floare priesce aici bine, peste
tot locul şi fără osteneală multă.
Asociați spațiului Deltei și al Dunării, lipovenii au fost pescari, pentru Deltă, dar și
pentru Balta Brăilei, peștele constituind hrana zilelor de post, cât și cea zilnică. Lipsa
terenului arabil, s-a concretizat prin munca depusă de săteni pe șantierele terasiere: la îndiguri,
canalizări, construcții de iazuri, devenind ulterior specialiști. Au contribuit esențial la
finalizarea digului Brăila-Galați, la îndiguirea Siretului, și a Dunării, ca și a Insulei Mari a
Brăilei. Au lucrat şi la digul de la Feteşti sau de la Goleşti-Focşani, la barajul de pe Milcov,
care a fost însă măturat de apă. După inundaţiile din mai – iunie 1970, prezenţa lor a fost
semnalată pe marile şantiere de hidroamelioraţii din Transilvania.
Buni legumicultori, au fost o prezenţă distinctă pe pieţele municipiului, unde vindeau
legume şi zarzavaturi, seminţe, plante medicinale şi mături din sorgul cules din Baltă. În
perioada interbelică, s-au dovedit buni comercianţi sau căruţaşi, negustori ambulanţi, dar şi
meşteşugari iscusiţi, tâmplari, fierari, croitori, cizmari, marangozi, astăzi o meserie uitată.
Doar câteva persoane mai construiau lotci sau confecţionau plase, instrumente de pescuit,
coşuri de nuiele şi rogojini.

Conturând un grup etnic

conservator din punct de vedere
religios, şi-au recrutat constructori
şi pictori de biserici din rândurile
lor, făcând dovada priceperii şi
talentului lor artistic, aşa cum sunt,
cu referire la contemporaneitate,
Dionisie Vlase, Vasile Cozma, Iov
Ivan, ca iconari în stil bizantin.

Anii următori Primului Războt Mondial administraţia română reliefează uşurinţa cu care
introduc agenţi străini având misiunea de a propaga zvonuri şi idei revoluţionare capabile să
pericliteze ordinea publică şi siguranţa Statului. În special locuirea rurală din Delta Dunării
uşurează, conform actelor, accesul și transportul pe calea apei a agenţilor comunişti având ca
punct de plecare Odessa, activitate dificil de contracarat datorită specificului zonei. Unii dintre
ei constituie comitete de propagandă în favoarea comunismului printre conaționali. Alții
desfășoară acţiuni izolate de sprijinire a intereselor revizioniste bulgare în zonă, motiv pentru
care Brigada Specială de Siguranţă raportează acţiunea a doi dezertori din comuna Jurilofca
„cari au fost la Sofia unde au înaintat o cerere guvernului bulgar prin care cer în numele
populaţiei acestui judeţ, ca Dobrogea să revină Bulgariei“ 90. Caracterizările făcute ruşilor

BUCUREȘTI, 2020
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

lipoveni arată opoziţia lor, deseori violentă, faţă de lege şi politica autorităţilor atunci când îşi
consideră încălcate drepturile şi tradiţiile religioase.

Specificul etnogeografic: tradiții, obiceiuri, viață comunitară, specific demografic,

familie
Familia. Bunicul patern este „capul familiei”, iar mama are rol hotărâtor în ceea ce privește
domeniul administrativ, financiar, prepararea hranei. Tatăl asigură resursele necesare
existenței, ocupând loc de cinste în cadrul familiei. Soțiile pescarilor erau de meserie casnice,
ocupându-se în special de repararea plaselor de pescuit, își însoțeau soții - mână dreaptă la
pescuit, creșteau copii, oferindu-le educație religioasă pentru semnul crucii și rugăciuni, dar
practicau și brodatul, grădinăritul, croșetatul, tricotatul. Erau solicitate adesea și de familiile
înstărite din oraș pentru menaj permannet sau ocazional, iar după vârsta de 50 de ani,
practicau și agricultura.
Tradițiile și obiceiurile lipovenești sunt în concordanță cu religia de rit vechi, toate
evenimentele din viața unui starover raportându-se la biserică, singurul intermediar între om și
Divinitate.
Cântecele lipovenești sunt o componentă esențială a spiritualității rusești, aceștia cântând atât
melodii religioase, cât și cântece de lume. Instrumentele muzicale tradiționale folosite la
petreceri sau manifestări culturale sunt balalaika și harmoșka (acordeon). Dansurile
lipovenești, complementare cântecelor sunt individuale, cel mai cunoscut dans fiind
„Kazaciokul”, dans practicat numai de bărbați, însă există și dansuri mixte precum „Haravod”
sau „Carahot”, benefice pentru socializare și legarea de prietenii în cadrul comunității.
Dansurile tradiționale se caracterizează prin bună dispoziție și stare de bine.

Principalele sărbători religioase ale rușilor-lipoveni sunt ținute la date diferite față de
cei ortodocși, din cauza neconcordanței dintre calendarul iulian, pe stil vechi cu cel nou –
gregorian, iar acestea sunt: 7 ianuarie (Crăciunul – Nașterea Domnului), 14 ianuarie (Sfântul
Vasile – Început de an nou), 19 ianuarie (Boboteaza), 7 aprilie (Bunavestire); Paștele,
Înălțarea Domnului și Sfânta Treime coincid cu aceleași zile în care sărbătorile sunt prăznuite
și în calendarul gregorian, 6 mai (Sfântul Gheorghe), 12 iulie (Sfinții Petru și Pavel), 2 august
(Sfântul Ilie), 19 august (Schimbarea la față), 28 august (Adormirea Micii Domnului), 21
septembrie (Nașterea Maicii Domnului), 4 decembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică),
19 decembrie (Sfântul Nicolae). Dintre obiceiurile păstrate până în zilele noastre, cel mai bine
s-a conservat Maslena-Maslenița (Săptămâna Brânzei și a Laptelui sau Lăsata Secului) – o
sărbătoare a spiritului, dar și a bunătătților, plină de voie bună, fiindcă este săptămâna
dinaintea intrării în postul Paștelui. Pe parcursul acestei săptămâni, rușii lipoveni, se plimbă
pe străzi, interpretând diverse cântece vesele.
Paștele, se sărbătorește în familie. Există la ruși obiceiul de a se pupa de trei ori la întânirea în
săptămâna Paștelui, pronunțând „Hristos a înviat!”, dar și datina jocului „katok”,un fel de
biliard cu ouă vopsite, câștigătorul obținând toate ouăle puse în joc.
Nașterea Domnului. Lipovenii merg la biserică, iar la masă consumă bucate din carne
precum „haladeț” (răcitură), „lapșa” (tăieței de casă cu pui) și cozonac.
Anul nou pe stil vechi (13/14 ianuarie) nu este sărbătorit cu același fast de rușii-lipoveni,
aceștia preferând vizitetele familiale, această sărbătoare având valoare pur simbolică.

BUCUREȘTI, 2020
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

De Florii, se așterne iarbă prin biserică, iar în timpul liturghiei, într-un anumit moment, se stă
în genunchi cu fruntea aplecată pe iarbă. Porțile caselor sunt împodobite cu flori și crenguțe
verzi.

Nașterea. Femeia care a născut nua re voie să iasă în stradă timp de 40 de zile, până nu când i
se citește în biserică molitvă „de curățare”. Botezul copilului se face la 10 zile după nașterea
acestuia, dis-de-dimineață, iar nașii copilului nu sunt soț și soție, fiind de multe ori frații și
surorile părinților copilului. Se practică alegerea unui singur prenume în cazul copilului, ales
în funcție de numele sfântului afișat în calendar cu două săptămâni înainte sau după nașterea
acestuia. Miruirea în timpul botezului se face de trei ori, precum și scufundarea, iar copilul nu
este spălat timp de 8 zile , pentru a nu i se lua mirul. În trecut, numai femeile participau la
petrecerea dată în cinstea copilului botezat, aducându-i daruri în bani, hăinuțe și alimente.

Nunta începe cu o lungă perioadă de pețit și

logodnă , continuă cu vânzarea/cumpărarea
miresei și cu petrecerea buracilor, si cu tradiții
specifice cununiei. Fiecare mireasă la nuntă
poartă costumul tradițional, iar în timpul
logodnei viitoarea mireasă își invită prietenele
la șezătoare pentru a broda batiste pentru a le
oferi cadou de nuntă. Părul fetei, înainte de
căsătorie este purtat într-o coadă împletită, iar
înainte de intrarea în biserică se împletește de
nașă invers de cum a fost purtat până atunci.
Sursa:

Divorțul la lipoveni este repudiat de biserică, însă la momentul actual regulile sunt mai
permisive, însă acesta rămâne ultimul pas într-o relație, de aceea cuplurile trec printr-o
perioadă de consiliere, în urma căruia preotul decide dacă aprobă sau anulează căsătoria.
Înmormântarea. Decedatul nu este îmbrăcat la costum și cravată, ci indiferent de genul
persoanei, este învelit cu o pânză albă, numită „savan”, iar pe cap i se pune o cunună din
hârtie. Când este îngropat, este purtat pe brațe de 6 persoane, pe suporți de lemn, și este
poziționat în groapă cu picioarele spre est (unde se află și crucea), iar după înmormântare sunt
împărțiți bănuți, la care persoanele trebuie să se închine timp de 40 de zile.

Portul tradițional al rușilorlipoveni este conservat în prezent

doar în viața religioasă, iar de la înființarea ansamblurilor
folclorice, cu unele adaptări și modificări, și în viața cultural-
artistică. Costumul bărbătesc lipovenesc tradițional era compus
din cizme sau pantofi, pantaloni largi și „rubașka” – cămașă
fără guler, purtată peste pantalon și legată la mijloc cu un brâu
de lână colorată cu ciucuri la capete, numit „pois”. Piesa de
bazã a costumului femeiesc este reprezentatã de fustã („iubca”)
sau sarafan, largă și lungă până la glezne. Ca și la bărbați,
mijlocul este încins cu un „pois”. Capul femeilor este acoperit
obligatoriu cu batic. Fetele nemăritate își împletesc părul într-o
singură coadă, în care își prind o panglică. La cununie, părul
fetei care se căsătorește este împletit în douã codițe
(simbolizând cununia, cuplul), care se prind într-un coc în
creștetul capului. Cocul este acoperit cu o bonețicã („chicika”),
peste care se pune „kaseac”-ul, iar apoi baticul. Un element de
rit des întâlnit, mai ales la femeile în vârstã, este „lestovca” sau
BUCUREȘTI, 2020
mătăniile (realizate din piele, cu diferite decorațiuni).
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Concluzii
Supraviețuind unui destin istoric sângeros, comunitatea rușilor lipoveni trebuie să facă
în prezent față unor provocări ale timpurilor moderne care, chiar dacă vin mai mult din
interior, nu înseamnă că îi pun mai puțin la încercare capacitatea de adaptare.
Parcursul rușilor-lipoveni până s-au așezat pe teritoriul românesc a fost unul tumultos,
pornind de la persecuțiile care se răsfrângeau asupra lor și care ulterior i-a determinat să
părăsească teritoriul rusesc, și chiar continuând cu căutarea unui teritoriu care să le îndeplini
nevoile existenței. Răspândirea lor nu a fost un proces negativ pentru continuitatea tradițiilor
și obiceiurilor comunităților, ei urmându-și cursul firesc al traiului. S-au modelat cerințelor
timpului respectiv, preferând spațiile aflate la gurile de vărsare ale râurilor, pe care le-au
modelat și în cadrul cărora au putut să-și continue activitățile pentru care erau renumiți.

Bibliografia

1. Monografia rușilor lipoveni din Brăila

2. Populația Dobrogei – Răzvan Limona
3. Istoria cultului lipovenesc
4. Ruși lipoveni – Condrat Paul
5. Rușii lipoveni din România – Ilie Danilov
6. Itinerarii și evenimente deosebite în Dobrogea – Broșura etnii
7. Cartea Sarichioi – Alex Filip
8. Istoria minorităților
9. Ruşii lipoveni din Dobrogea -istorie şi tradiţii specifice (a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea – 2011) – teză doctorat
10. http://www.geo-sgr.ro/wpcontent/uploads/publicatii/TERRA_SGR_2018/mobile/index.html#p=99
11. http://analegeo.ro/wp-content/uploads/2017/01/6.-Iordache-Florescu.pdf

BUCUREȘTI, 2020