Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Literatura2 PDF
Literatura2 PDF
Cules si publicat de Petre Ispirescu in volumul „Legendele sau basmele romanilor”, „Praslea cel
voinic si merele de aur”, prin intamplari si profilul personajelor, este un basm fantastic. Tema
este cea specifica, raportul bine-rau, iar deznodamantul aduce triumf binelui.
Basmul este specie a epicii populare si culte, in proza sau, mai rar in versuri, de mare intindere,
cu o raspandire mondiala, in care se nareaza intamplari reale ce se impletesc cu cele fantastice.
La actiune participa personaje imaginare, inzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezinta binele
si raul, iar in final acesta este invins.
Basmul are structura schematizata, in general respectata. Basmele populare romanesti au
toate caracteristicile folclorului: traditionale, anonime, colective, orale. 48757hye59vbx2i
A fost odata ca niciodata un imparat care avea trei fii. In gradina imparatiei sale se afla un
pom care facea mere de aur, din care imparatul nu reusise sa guste, deoarece erau furate
inainte de a se coace. An de an, in perioada coacerii, multi voinici, inclusiv cei doi fii mai
mari ai imparatului, au pazit pomul pentru a prinde hotul, dar totul fusese in zadar. Numai
Praslea reuseste sa-l raneasca si sa duca mere tatalui sau.
El porneste, impreuna cu cei doi frati mai mari, in urmarirea hotului si, la un moment dat,
drumul duce catre taramul celalalt. Voinicul coboara pe celalalt taram si ajunge la
palatele zmeilor care furasera trei fete de imparat. El se lupta cu zmeii, ii omoara,
elibereaza fetele si, dupa ce transforma palatele in trei mere, se intoarce la locul pe unde
coborase. Fratii sai trag afara numai pe cele trei fete iar pe Praslea il parasesc cu gand sa-l
piarda. Ramas pe taramul celalalt, voinicul salveaza puii unei pasari de zgripsor, care,
drept recunostinta, il scoate la suprafata pamantului.
Revenit in imparatia tatalui sau, dupa multe incercari, este recunsocut, fratii sai sunt
pedepsiti, iar el se insoara cu fata cea mica si-i urmeaza tatalui sau la domnie.
Personajele care reprezinta fortele raului sunt adversarii lui Praslea:fratii invidiosi, (care
ii doresc pieirea pentru a se lauda cu izbanda) si zmeii, personajele fantastice, care traiesc
intr-o lume ce functioneaza dupa legi proprii, altele decat cele din lumea reala.
Reprezentatii raului sunt pedepsiti intotdeauna in basm.
Personajele reale – imparatul, fiii cei mari, fetele de imparat si mestesugarul argintar – ca
si cele fantastice – Praslea, zmeii, balaurul, zgripsorul – indiferent de locul pe care il
ocupa in opera, au importanta in desfasurarea intamplarilor, deoarece contribuie fiecare la
aflarea adevarului si instituirea dreptatii.
Elementul fantastic include si obiectele miraculoase (marul de aur, furca de aur, closca cu
puii de aur, dar si seul si apa). Ele ajuta eroul sa depaseasca situatiile dificile, iar cifra
simbolica trei are putere magica.
Respectand caracteristicile speciei, basmul „Praslea cel voinic si merele de aur” incepe cu
formula introductiuva: „A fost odata ca niciodata” care sugereaza un timp imaginar. Prin
ea, ascultatorii – cititorii – sunt introdusi intr-o lume in care totul este posibil. Spatiul de
desfasurare al actiunii este si el ireal (la curtea unui imparat, pe taramul celalalt). Formula
finala „Trecui si eu pe acolo si statui de ma veselii la nunta ... si incalecai p-o sea si v-o
spusei dumneavoastra asa” are rolul de a scoate pe ascultatori din lumea fantastica, iar
nota ironica din formula de incheiere neaga veridicitatea celor povestite.
Locul de unde pleaca eroul este curtea imparatului si tot aici se va intoarce victorios
acesta, iar drumul pe care il parcurge singur constituie un prilej pentru a-si dovedi
calitatile - drum initiac.
Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt
simboluri pentru notiunea de bine si rau, reprezentand modele morale opuse. Trasaturile
lor se deslusesc prin actiune, care se petrece pe pamant, dar si pe taramul celalalt,
prapastia fiind hotarul care desparte cele doua lumi.
Ca orice basm popular, „Praslea cel voinic si merele de aur” are numeroase elemente de
oralitate, care mentin treaza atentia ascultatorului. Vorbirea directa se imbina cu vorbirea
indirecta, folosirea verbelor la perfectul simplu („ii multumi”, „fu primit” etc.) dau
impresia ca actiunea s-a petrecut de curand, inversiunile si repetitiile ( „si merse, merse”)
specifice stilului oral, precum si cuvintele si expresiile populare („nitica”, „piroteala”,
„soroc” etc.) sunt modalitati specifice basmului.
Stilul caracterizat prin oralitate, impletirea armonioasa a celor trei moduri de expunere –
naratiunea, descirerea si dialogul – dau farmec basmului, creatie ce raspunde nevoii de
bine, dreptate si frumos a poporului roman.
Miorita
Rezumat
La aceasta nunta însa a cazut o stea,ceea ce sugereaza stingerea unei vieti omenesti.
În finalul baladei apare mama ciobanului care îsi cauta fiul.Din cuvintele mamei,reiese
portretul fizic al ciobanasului.El este tânar,frumos si înalt,cu fataalba,cu mustata de forma
spicului de grâu,cu parul negru si ochi albastri.Ciobanul o roaga sa-i spuna mamei ca s-a
însurat cu o fata de crai,dar sa nu-i spuna ca la nunta lui a cazut o stea.
Acest semn i-ar fi vorbit prea direct de moartea sa.El vrea astfel sasi apere mama de o
mare durere sufleteasca.
Mesterul Manole
Lucian Blaga: Mesterul Manole
A fost odata un fiu de imparat care,la vanatoare fiind, a intalnit trei fete de pacurar.
Ana ,sora cea mare ,ii promite ca daca o ia de sotie ii va face o paine care l-ar tine vesnic
tanar si voinic.
Stana,cea mijlocie,ii promite o camasa care sa-l faca cel mai puternic in lupta cu zmeii.
Laptita,sora cea mai mica si cea mai frumoasa ,ii promite doi feti cu stea in frunte.
Feciorul de imparat nu sta pe ganduri si se insoara cu Laptita.Dar mama cea vitrega si rea
dorea ca fiica ei sa ajunga sotie de imparat,asa ca face ce face si imparatul cel tanar
trebuie sa plece la razboi.In lipsa lui ,Laptita da nastere la doi copii frumosi, cu parul de
aur si cu stea in frunte .
Mastera pune ca cei doi copii sa fie ingropati la coltul casei,iar in leagan sa fie adusi doi
catei.Imparatul o pedepseste pe Laptita sa fie ingropata pana la piept,iar el se
recasatoreste cu fata masterei.
La coltul casei au crescut doi paltini frumosi care sopteau in vant la fereastra
imparatului.Imparateasa cea tanara pune sa fie taiati copacii si din ei sa fie facute doua
paturi.Dar paturile sopteau noaptea si atunci le arde si le imprastie cenusa in vant.Doua
scantei cad pe locul unde crescusera paltinii si se prefac in doi mielusei.Fiica mamei
vitrege porunceste sa fie taiati mieluseii,carnea lor sa fie mancata,iar pielea si oasele sa
fie arse.Doua bucatele de creier ajung in raul cel mare si se prefac in doi pesti cu solzii de
aur.
Scosi la mal de pescarii imparatesti,acestia se fac din nou doi feti cu parul de aur si cu
stele in frunte,care cresc in trei zile si trei nopti cat altii in doisprezece ani.
Ei merg la curtea imparatului si isi spun povestea in fata imparatului cel tanar,tatal
lor.Fata imparatesei vitrege,sotia fiului de imparat,este pedepsita sa ajunga ultima
slujnica din imparatie,maica-sa este legata de coada unei iepe nebune si purtata prin
imparatie,iar Laptita ajunge imparateasa pentru ca si-a tinut promisiunea facuta la
vanatoarea de demult.
Ionel Teodoreanu-La Medeleni
Genul dramatic
O SCRISOARE PIERDUTA: Capodopera a dramaturgiei nationale, „O scrisoare
pierduta” (1884) comedie in patru acte, evoca viata publica si de familie de la sfarsitul
secolului trecut. Actiunea se desfasoara in „capitala unui judet de munte”, pe fundalul
unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu si grupul fruntas al
conducerii locale (Zaharia Trahanache, Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict datorita
pierderii unei scrisori de amor pe care prefectul Tipatescu i-o adresase sotiei lui
Trahanache, Zoe. Catavencu, dornic de succes, foloseste aceasta scrisoare ca element de
santaj pentru a obtine candidatura. Cand, in sfarsit Zoe, Tipatescu si Trahanache se
hotaresc sa-l aleaga pe Catavencu pe lista candidatilor apare un nume necunoscut:
Agamita Dandanache. Intamplarile se incalcesc foarte tare in actul al III-lea dar solutia
vine de la politaiul Pristanda. El pune la cale un scandal in care Catavencu isi pierde
palaria si odata cu ea scrisoarea, astfel devenind inofensiv. Lucrurile se limpezesc lent si
pina la sfirsit toata lumea se-mpaca. Scriitorul creeaza un conflict fundamental constituit
prin pierderea scrisorii. Pentru a introduce din ce in ce mai multe complicatii, scriitorul a
folosit tehnica bulgarelui de zapada. Repetitia este asigurata prin revenirea cetateanului
turmentat. Caragiale nu se remarca numai prin arta de a compune, el este si un mare
creator de caractere, modelindu- le pe acestea prin faptele, gesturile, atitudinile si actiunile
lor. PERSONAJE: nenea Zaharia este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie
rudimentara (la santajul lui Catavencu pregateste un contrasantaj); poseda o gandire plata
si este capabil sa entuziasmeze de o expresie de genul „intr-o sotietate fara morala si fara
printipuri, care va sa zica nu le are”. Are un temperament domol cu o mica expresie de
siretenie care este sugerata de ticul verbal „ai putintica rabdare”. Stefan Tipatescu
prefectul judetului, este tipul juneluiprim, dominat de un puternic orgoliu, cu o gandire
medievala. Zoe Trahanache este cea mai destinsa figura feminina din teatrul lui
Caragiale. Este voluntara si autoritara. Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului
„Racnetul Carpatilor”, demagog si el, este un ambitios fara tenacitate, asa se explica
evolutia defavorabila a situatiei lui. Pe Agamita Dandanache il surprinde autorul in
afirmatia „am gasit un personaj mai prost ca Farfuridi si mai canalie ca Catavencu”.
Sursele comicului sunt variate. Astfel se pot diferentia mai multe comice: comic al
situatiilor, comic al intentiilor, comicul caracterelor si un comic de limbaj. Umorul este
obtinut prin repetitia obsedanta a unor expresii („ai putintica rabdare”, „curat murdar”,
„curat constitutional”), precum si din interferenta stilulilor.
Mesterul Manole: Drama „titlu” este una din creatia de rezistenta a dramaturgiei lui
Blaga si a aparut in Sibiu in 1927. Este o drama de idei care prezinta tragedia artistului
creator cuprins de patima zamislirii care presupune jertfa suprema. Pornind de la balada
„Monastirea Argesului” culeasa si publicata de Vasile Alecsandri in 1852, mitul
mesterului Manole a fost evocat in diferite genuri si specii literare culte si de alti autori.
Este evidentiata influenta expresionismului asupra operei poetice si dramatice a lui
Lucian Blaga. El a luat contact cu acest curent in jurul anului 1916 la Viena. Acest curent
cu centrul in Germania a aparut ca urmare a atitudinii nonconformiste a unui tineret cu
idealuri progresiste, antiburgheze. Sub influenta acestui curent fiecare personaj devine in
piesa expresia unei idei. Prin tema jertfei creatoare din drama autorul isi exprima
conceptia despre creatie si creator. Cele doua coordonate esentiale a existentei timpului si
spatiului actiunii nu sunt determinate precis deoarece sunt legate de spatiul autohton de
epoca formarii natiunii noastre. Originalitatea lui Blaga consta in faptul ca el leaga
legenda de acea parte mitica a istoriei pentru a arata ca inca de la inceputurile neamului
nostru se poate vorbi de o deosebita sensibilitate pentru frumos de demnitate umana. In
drama spre deosebire de balada nu apare acea expozitiune care cuprindea alegerea locului
pentru zidirea bisericii. Intriga dramei se contureaza prin expunerea motivului jertfei de
catre staretul Bogumil. Blaga releva 3 perspective ale motivului jertfei. Din perspectiva
staretului jertfa este circumscrisa dogmei, dupa principiul crede si nu cerceta. Credinta sa
este numita de autor „magie alba” intrucit se opune ratiunii. Gaman crede ca jertfa este
ceruta de puterile stihinice, de neagra magie, deci si idea jertfei este circumscrisa unui
cadru limitat. Doar pentru Manole care aspira la un ideal prin arta motivul jertfei este
respins ca alba si neagra magie intrucit este un act inuman. Motivul ramine totusi o
problema deschisa pentru viitor. Mesterul Manole desi isi pastreaza la inceput
spontaneitatea solutiei, accepta in momentul culminant, acest sacrificiu dar pentru un
scop mai inalt, pentru a oferi semenilor sai o opera unica in frumusetea ei ca o marturie a
fortei creatoare, umane chiar si daca aceasta experienta, duce la distrugerea sa ca om si ca
creator. Dramatismul piesei creste in momentul juramintului cind este evidenta
sinceritatea, fermitatea adevaratului creator fata de atitudinea banuitoare a mesterilor.
Ceilalti mesteri isi tradeaza in somn gindurile ascunse in suspiciunea lor gindandu-se
reciproc. Momentul culminant, jertfa, zidirea Mirei are o dubla semnificatie, in timp ce in
balada, Ana vine pentru a-si vedea sotul si-si dovedeste devotamentul fata de acesta, in
drama lui Blaga, Mira vine cu un dublu scop: pentru a-si ajuta sotul si pentru a impiedica
o jertfa umana care este in contradictie cu etica populara. Mira, femeia din popor are un
pronuntat stil stilistic incit participa tot timpul la actul creatiei alaturi de sotul ei iar
Manole tine cont de sugestiile ei. Mira este gata sa-l ajute oricind si oricum asa incit zice:
„Biserica va sta, Manole tu o sa-ticulci capul pe trepte si poate ai s-o iubesti mai mult pe
ea decit pe mine, dar n-are a face”. Impresioneaza puritatea si intensitatea iubirii Mirei,
anticiparea contopirii ei cu biserica. Bunatatea ei da putere si forta a.i. ii insenineaza si
pe mesteri caci intuieste dezbinarea lor. Momentul culminant este un imperativ al
chemarii artistului si de aceea isi va zidi sotia. L. Blaga introduce motivul jocului prin
care practica magica a sacrificiului este incadrata in dimensiuni mitice. Idea de a
introduce in drama acest joc isi gaseste motivatia in afirmatia lui Blaga din acre reiese ca
jocul reliefeaza trasaturile specifice ale unui popor, in el isi dau intilnire istoria,
metafizica, arta si temperamentul unui neam. Din momentul zidirii fiintei iubite, Manole
s-a instrainat pentru ca a pierdut izvorul bucuriei vietii sale. Manole vrea sa sparga
zidurile intrucit jertfa adusa creatiei i-se pare prea mare fata de ce a realizat. Putem spune
ca drama aceasta este expresia conceptiei lui Blaga despre conditia geniului.
Apus de soare: Scrisa in 1909, opera dramatica “Apus de soare“ este prima dintr-o
trilogie care mai cuprinde “Viforul“ si “Luceafarul“, opere inspirate din istoria Moldovei
de la inceputul secolului al XVI-lea. “Apus de soare“ il evoca pe Stefan cel Mare,
“Viforul“ pe Stefanita voda iar “Luceafaru“ pe Petru Rares. Stefan est plin de tandrete
deoarece aduce complimente fetelor: “Parca sunteti niste flori de lunca“. In interiorul lui
Stefan se desfasoara un conflict psihologic dintre faptul ca el vrea sa lase Moldova in
miini bune si constiinta apropiatului sfirsit. Stefan traieste drama batrinetii si a bolii.
Virta si incercarile la care a fost pus Stefan de-a lungul anilor, i-au slabit puterile fizice.
Spiritul ii este tot atit de tare dar trupul nu-l mai ajuta. Ca om Stefan este supus batrinetii.
La intrebarea doamnei Maria: “Ce te doare, pacatele mele?“, Stefan raspunde: “Nimic pe
domnul Moldovei … Ce e durerea?“. Din fragmentul “ … ma frigea privirea lui“ reiese
maretia si autoritatea domnitorului. Stefan este si disimulant: “Casca, se face ca
doarme, apoi incepe sa vorbeasca in vis“ si atunci Ona afla ca este fata lui. Pe Ulea il
ucise groaza ca l-a vazut pe Stefan inainte de lovitura fatala: “murise inainte de-al izbi“.