„Vocile noptii” este un scenariu de film, adaptare dupa romanul omonim al scriitorului Augustin

Buzura. Dupa cum declara insusi autorul, cartea a fost scrisa ca un indemn la revolta, adresat
oamenilor de rand, cu scopul de a-i indemna pe acestia sa isi schimbe mentalitatea.

Tema principala a filmului este lupta. In primul rand vorbim despre lupta omului cu sistemul totalitar,
absurd. Acest sistem este reprezentat pe parcursul filmului de mai multe personaje (Veza, Filipas,
Marin Ionescu, Stanculescu etc) cu care personajul principal, Stefan Pintea, se confrunta. In urma
acestei lupte, Pintea reuseste in cele din urma sa isi atinga scopul, refacand casa parinteasca de la
tara, insa finalul nu este unul fericit, fiind marcat de accidentul tatalui lui Pintea.

In paralel cu lupta impotriva regimului, Pintea duce si o permanenta lupta pentru adaptare – in
fabrica din orasul minier, in camin, in casa lui Filipas, oriunde ar merge, mediul pare sa ii fie potrivnic,
solicitandu-i astfel, capacitatea de a se integra.

Din opozitia om - regim, ia nastere o alta situatie contrastanta – intelectualul Pintea este nevoit sa
locuiasca intr-un camin, alaturi de ceilalti muncitori ai fabricii. Diferentele dintre el si colegii sai vor da
nastere unor situatii tensionate dar si amuzante.

Un alt puternic contrast ce se contureaza este acela dintre orasul minier si satul natal al lui Pintea.
Casa de la tara, devastata de inundatii, pe care personajul principal incearca sa o reconstruiasca este
un simbol al ordinii traditionale, deranjate de regimul comunist.

Personajul principal al filmului, Stefan Pintea este un personaj complex, de o adancime remarcabila.

Caracterizat de o mare sensibilitate sufleteasca, mai ales in cadrul relatiilor de iubire, cu Lena si
Violetta, el este, in acelasi timp, capabil sa surprinda prin duritatea de care da dovada, in cadrul unor
incaierari violente cu Sultan, colegul de camin.

Limbajul personajului este unul elevat, ce denota un nivel ridicat de cultura. In discutiile cu
reprezentantii regimului, surprinde prin replici pline de ironie si sarcasm, care devin amuzante,
punandu-i uneori pe interlocutori in situatii dificile. In discutiile cu Lena si Violetta emite judecati
profunde, conforme cu trairile sale.

Stefan Pintea e nemultumit de sine si se autocaracterizeaza ca un tip timid. Spune despre el ca

intotdeauna ajunge intr-o anumita situatie ori prea tarziu, ori prea devreme. Incearca perpetuu sa se
adapteze in mediile noi cu care intra in contact insa are impresia ca nu reuseste.

Vrea cu adevarat sa isi ajute parintii si va indura multe pentru a-si atinge scopul final. A decis sa
renunte la facultate si sa se angajeze la fabrica metalo-chimica, pentru a putea strange banii necesari
reconstructiei casei parintesti dar si pentru a iesi de pe un drum al conformismului, pe care intrase si
care simtea ca nu i se potriveste.

E un razvratit impotriva sistemului si nu pierde nicio ocazie de a arata acest lucru, insa o face in
moduri subtile si nesanctionabile. Il ironizeaza pe Veza si pe subalternul acestuia, ii place sa dezbata,
atatandu-l pe Filipas, sa provoace (Marin Ionescu, spectacolul de dansuri), si aproape ca ii hartuieste
pe toti cei ce reprezinta sistemul.

Ajuns la camin, intalneste aici o multime de oameni care au un fel de a fi diferit de al lui. Pentru a gasi
ceva in comun cu acestia e nevoie de anumite eforturi pe care nu intotdeauna e dispus sa le faca.
Dar, desi nu se lasa usor asimilat de grupul noilor sai colegi, o data devenit unul „de-al lor”, Pintea
descopera ca acestia pot fi foarte umani, calzi si solidari. Goran e cel care il simpatizeaza de la inceput
si care ii ofera sprijinul sau neconditionat, singurul cu care Pintea reuseste sa stabileasca o
conexiune.
In dragoste, Stefan Pintea e sincer si sensibil. Desi da dovada de unele comportamente impulsive, ca
atunci cand intra in casa Lenei pentru prima data, per total reuseste sa ramana cerebral, incercand
mereu sa rationeze si parca fiindu-i frica sa se lase dus de val. In relatia cu Violetta e prudent si
conservator in gandire, refuzand invitatia acesteia de a renunta impreuna la civilizatie.

In fata lui Veza, simbolul instantei represive, e relaxat si deschis, fiind curios de invinuirea pe care i-ar
putea-o aduce locotenentul si se apara invocand o confuzie a acestuia. Desi rememoreaza toate
intamplarile importante care i s-au petrecut in ultimii ani, nu reuseste sa ghiceasca despre ce poate fi
vorba, iar in final, se abandoneaza in voia sortii, dand impresia ca e dispus sa se predea si sa
recunoasca orice acuzatie.

E plictisit de rutina cotidiana a oraselului minier, iar chemarea la sectie apare ca un eveniment inedit
pentru Pintea, aproape binevenit, pe care il intampina cu seninatate si umor.

In relatia cu parintii sai este destul de rezervat in comunicare, desi ii iubeste sincer.

Pentru a evoca povestea personajului principal, Stefan Pintea, se poate spune ca vom folosi tehnica
povestirii in rama. Timpul si spatiul nu sunt mentionate in mod concret dar intelegem ca actiunea se
petrece intr-un orasel minier de provincie, in Romania anilor ’70.

In deschiderea filmului, ni se dezvaluie triunghiul amoros Pintea – Lena – Filipas. Dupa ce Filipas
pleaca la servici, Lena urca in camera lui Pintea pentru a-i reprosa ca relatia lor s-a deteriorat.
Discutia lor este insa intrerupta de un telefon de-a dreptul neasteptat. Locotenentul Veza il invita pe
Pintea la sectia de militie, pentru a raspunde la unele intrebari. Pintea e contrariat, nestiindu-se
vinovat de nimic, dar in acelasi timp e curios sa afle ce invinuiri i se aduc. O data ajuns la sectie,
misterul se prelungeste, deoarece Veza nu ii dezvaluie motivul pentru care l-a chemat, ci ii da o tema
de reflectie – o intamplare neobisnuita din ultimele trei luni.

Luand loc in sala de asteptare, Pintea rememoreaza cele mai insemnate evenimente din ultimii ani –
inundatiile care au distrus casa parintilor sai, interviul de angajare la fabrica, bataia de „bun-venit” la
camin cu Sultan si Mocanu, o delegatie in strainatatae din vremea facultatii, ziua cand a cunoscut-o
pe Lena, ziua cand aceasta l-a luat de la camin pentru a-l caza in casa ei si a lui Filipas si altele.

In cele din urma, Veza il recheama pe Pintea in biroul sau, unde acesta declara in scris ca nu isi
aminteste nimic deosebit iar Veza, spre mirarea lui, ii da drumul, fara a-i spune de ce il banuieste.

Reusind sa stranga suma de bani necesara reconstructiei casei parintesti, Pintea se intoarce in satul
natal, fara a-i spune nimic Lenei. Desi vine insotit de o echipa de muncitori si de materialele de
constructie necesare, parintii sai, in special tatal, nu par foarte bucurosi. Pintea primeste vizita lui
Veza, care ii comunica, in sfarsit, vina – locotenentul il suspecteaza ca, in ziua cand s-a mutat de la
camin in casa lui Filipas, Pintea i-ar fi furat banii lui Vasai cel mic, unul dintre colegii de camin.
Rationamentul lui Veza il lasa rece pe Pintea, care ii propune acestuia sa il aresteze. Locotenentul
insa pleaca, neavand suficiente dovezi in sprijinul acuzatiilor sale.

Afland de la Veza ca Filipas a fost batut si ca Lena, desi plecase de acasa, are grija de el in spital,
Pintea se duce la primaria din sat si ii telefoneaza Lenei. Aceasta ii promite ca il va vizita insa apoi ii
inchide telefonul, nemultumita de nesiguranta lui.

In final, isi face aparitia Goran, alaturi de cei trei Vasai, fapt ce il insufleteste de-o data pe tatal lui
Pintea, care pune si el mana pe roaba, pentru a ajuta la refacerea casei. Intr-un moment de
neatentie, refuzand ajutorul unuia dintre Vasai, tatal lui Pintea cade iar roaba plina cu caramizi pe
care o ducea se rastoarna peste picioarele sale.
Filmul se incheie cu Pintea, alaturi de tatal sau, pe bancheta din spate a masinii conduse de Goran, in
drum spre spital. Tatal lui Pintea isi infige degetele in bratul acestuia, incercand sa se ridice pe
bancheta, in timp ce Pintea ii spune „Urla daca te doare! Ce fel de fiinte suntem, daca renuntam asa
de usor pana si la viata? ”. Combinatie deschisa de semiesec existential si de rezistenta luptatoare,
finalul filmului livreaza acest mesaj ultim, care va ramane in memoria spectatorilor si care vine in
sprijinul temei luptei, ce strabate intregul film.

Stilul filmului va fi unul realist, acesta putand deveni o adevarata fresca a anilor ’70, atat din punct de
vedere social cat si moral. Punand cap la cap elemente de viata cotidiana, realitatea dura a satului
romanesc, rigorile moralei proletare, cliseele oficiale, dar si abaterile de la norma, comportamentele
rezistente, economia paralela, cultura pop si folclorul strazii obtinem o imagine elocventa a
umanitatii provinciale din Romania anilor ’70.

Filmul este condus de personajul principal si bazat pe acesta si pe intamplarile din viata lui, pe care si
le aminteste si pe care le evoca intr-o maniera subiectiva.

Pe parcursul filmului, personajul principal emite diverse filozofii si cugetari existentiale, in discutiile
cu Violetta, Lena, Filipas, Stanculescu sau Marin Ionescu, care, uneori, devin adevarate dezbateri
etice. Ele abordeaza subiecte controversate, de la complicatii ale vietii intime pana la criza valorilor
din lumea contemporana, prin intermediul acestora, mesajele fiind transmise in mod direct
spectatorilor.

Ca si abordare vizuala imi imaginez cadre lungi, mai ales pe parcursul dialogurilor, care permit
tensiunii sa se acumuleze. Miscarile de camera vor fi fluente, observationale, exceptie facand doar
momentele incaierarilor violente si finalul. Un alt aspect care va fi interesant de creat este mediul
ambiant si aici, alaturi atmosfera anilor ’70, in general, ne referim in mod special la orasul minier cu
mediul sau toxic, incarcat de plumb si cu cerul rosiatic, mereu innorat, apasator, brazdat de rotocoale
de fum.