Răbdare şi încredere în Dumnezeu – Dreptul Iov

“Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi.”
(I Tesaloniceni 5,18)

“Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce
este rău.” (Iov 1,1)
„Şi într-o zi … A sosit un vestitor la Iov şi i-a spus: "Boii erau la arătură şi asinele păşteau pe lângă ei; Atunci Sabeenii au
năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de
veste!" Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a mistuit. Şi
am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!" Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Caldeii, împărţiţi în trei cete,
au dat năvală peste cămilele tale şi le-au ridicat şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi
dau de veste!" Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,
Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste tineri şi ei au murit. Şi
am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste". Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ,
s-a închinat, Şi a rostit: "Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie
numele Domnului binecuvântat!" Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.
…” (Iov 1, 14-22)
“Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului. … nevasta
lui a zis către el: "Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori! Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti cum ar vorbi una din
femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?" Şi în toate acestea, Iov n-a
păcătuit de loc cu buzele sale. …” (Iov 2, 7-10)
“Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce avusese mai
înainte.” (Iov 42, 10)
“Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam. Şi Iov a
murit bătrân şi încărcat de zile.” (Iov 42, 16-17)

Cartea Iov este un răspuns la întrebarea pusă de multe ori de către noi: De ce (uneori) omul drept trebuie să sufere aici pe pământ,
fiind incercat prin necazuri si suferinte? Ea ne învaţă să cunoaştem că nu întotdeauna omul drept suferă pentru păcat, că poate să
depăşească această suferinţă (privită ca o întărire), rămânând statornic în credinţă, primind şi răsplata de la Dumnezeu pentru aceasta.
Acţiunea cărţii se petrece în Vechiul Testament. Aflăm că dreptul Iov trăia în ţinutul Uz, la răsărit de Ţara Sfântă, că era un om
respectat, care se bucura de multe bogăţii şi era înconjurat cu dragoste de către familia sa. Titlul cărţii ne sugerează adevărul biblic că
Dreptul Iov era fără de prihană, evlavios şi bineplăcut lui Dumnezeu.
Dreptul Iov este un model crestin de comportament, in situatii limita, de neincetata rabdare si de incredere in Dumnezeu.
Diavolul vazand credinta lui, cere voie lui Dumnezeu sa-l ispiteasca pe acesta, cu scopul de a-l face pe Iov sa-L huleasca pe
Dumnezeu. De aceea ii aduce lui Iov cele mai cumplite necazuri:
1. Pierderea averii; 3. Moartea copiilor;
2. Moartea robilor; 4. Pierderea faimei;
5. Toate culminand cu lepra, care a durat mai mult de 7 ani.
Iov nu s-a revoltat, voind sa inteleaga voia Domnului, insa ca nu numai ca nu L-a hulit si nu s-a rasculat impotriva lui Dumnezeu,
dar nici nu si-a pierdut increderea in El, ci plin de credinta si intelepciune, a continuat sa isi suporte suferinta, sa nadajduiasca in
Dumnezeu Cel milostiv, Care-i daduse totul, luandu-i apoi totul, spre incercarea credintei sale.
Vazand credinta sa, Dumnezeu l-a ridicat pe Iov din neputinta sa, redandu-i demnitatea, sanatatea, averile, facand apoi sa i se
nasca alti sapte fii si trei fete, in locul copiilor morti.
Noi trebuie sa intelegem ca in spatele suferintei lui Iov se afla ratiunea ascunsa a lui Dumnezeu, care intotdeauna stie ce face.
Iov a ramas peste veacuri ca exemplu desavarsit de staruinta in credinta, dincolo de toate incercarile si necazurile vietii. Evlavia
pe care a aratat-o Iov si faptul ca el este pana astazi un model de rabdare la incercarile pe care Dumnezeu i le-a trimis, este un exemplu de
urmat de orice crestin din toate veacurile si toate timpurile.
Învățături morale:
1. Răbdare şi încredere în Dumnezeu – Dreptul Iov (6 mai)
2. "Iov este considerat un model de răbdare de fiecare suferinţă pe care Dumnezeu îngăduie peste noi, şi o imagine profetică
a suferinței a Domnului Iisus Hristos." — Prologul de la Ohrida
3. Cartea lui Iov vorbește despre o temă dificilă: „suferința dreptului”!
4. Pedepsele/incercarile pe care Dumnezeu le trimite celor drepţi au menirea de a-i încerca şi de a le întări credinţa, de a fi
model de răbdare în suferinţă (aşa cum rămâne pentru noi dreptul Iov), pentru a-i intari si pe ceilalti!
5. Iov este pana astazi un model de rabdare la incercarile pe care Dumnezeu i le-a trimis, este un exemplu de credinţă în orice
împrejurare a vieţii urmat de crestinii din toate veacurile si toate timpurile!
6. Niciun om nu se poate considera fără de păcat, Singur, fara de pacat, este Dumnezeu!
7. Dumnezeu lucrează cu Atotputernicia şi Inţelepciunea Sa spre binele omului, dar de multe ori omul nu înţelege rostul
suferinţei şi prin gândirea sa limitată pune la îndoială purtarea de grijă a lui Dumnezeu, insa prin credinta fata de Dumnezeu si
ascultarea fata de El, concretizate prin rabdare, ajunge in Imparatia Lui!
8. În orice împrejurare a vieţii trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi să nu ne pierdem credinţa, astfel vom avea
rasplata Domnului si fericirea vesnica!
9. Pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte în împrejurările concrete ale vieţii, împrejurări în care, prin suferinţă, suntem întăriţi în
credinţă, nu ne simţim singuri, înţelegem că suferinţa noastră nu este zadarnică şi că îşi va găsi răsplata pe măsura credinţei,
pentru că Dumnezeu este cu noi!

1
 drept, credincios, răbdare, încredere, păcătos, prietenie, Dumnezeu, suferinţă, încercare, dragoste.
Textul ales
„Uitatu-te-ai la robul Meu Iov că nu este nici unul ca
el pe pământ, temător de Dumnezeu şi care să se
ferească de ce este rău” (Iov 1,8)
„Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi
întoarce în pământ. Domnul a dat! Domnul a luat;
fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov1,21)
„Te ţii mereu în statornicia ta? Blestemă pe
Dumnezeu şi mori!
-Dacă am primit de la Dumnezeu pe cele bune, nu vom
primi oare şi pe cele rele?”(Iov 2, 9-10)
„Dar pe cel nenorocit, Dumnezeu îl scapă prin
nenorocirea lui şi prin suferinţă Dumnezeu îi dă
învăţătura”. (Iov 36, 15)
„Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi la starea lui de la
început,…şi i-a întors îndoit cea avut mai înainte. Şi
toţi fraţii şi toate surorile şi toţi prietenii de altă dată
l-au compătimit, l-au mângâiat…şi fiecare i-au dat
câte un inel de aur. Şi Dumnezeu a binecuvântat
sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei… Şi
a avut şapte fii şi trei fiice… Şi Iov a mai trăit după
aceea o sută patru zeci de ani şi a văzut pe fii săi şi pe
fii fiilor săi, până la al patrulea neam. Şi Iov a murit
bătrân şi încărcat de zile.” (Iov 41, 10-17)
iubit de familie
bogat
fericit
Dreptul
înconjurat de
prieteni
Iubit de IOV
Dumnezeu
sănătos
credincios
Binecuvântat de Dumnezeu
sănătos bogat fericit
Comentariu şi impresiile elevilor
Iov era un om drept şi plăcut înaintea lui Dumnezeu;
el se ferea de ce este rău;
Dumnezeu îl laudă pe Iov pentru viaţa pe care o ducea împlinind în toate
voia lui Dumnezeu;
deşi Iov pierde tot ce are: bogăţii, vite, copii, casă, el Îl laudă pe
Dumnezeu;
el arată că nu pune preţ pe bogăţiile lumii acesteia;
el Îl laudă pe Dumnezeu ştiind că toate darurile care le-a avut au fost
primite de la Dumnezeu;
deşi soţia sa îl îndemna să-L blesteme pe Dumnezeu pentru greutăţile
prin care trecea Iov rămâne statornic în credinţă;
el spune că aşa cum ne bucurăm de cele bune primite de la Dumnezeu, tot
aşa trebuie să le primim şi pe cele rele;
Dumnezeu îl ajută pe cel care este în suferinţă dacă nu-şi pierde credinţa
în Dumnezeu;
omul poate să înveţe ceva din suferinţa sa;
omul se poate întării în credinţă;
prin suferinţă omul se aproprie mai mult de Dumnezeu, pentru că se
roagă mai mult şi astfel este mai aproape de Dumnezeu;
Dumnezeu răsplăteşte pe cel ce rămâne statornic în credinţă chiar şi în
momente de suferinţă;
răsplata lui Iov se aseamănă cu răsplata din ceruri a creştinilor care
ascultă pe Dumnezeu în această viaţă şi îndeplinesc poruncile Lui;
după cât de mare a fost suferinţa lui Iov tot aşa a fost şi răsplata pentru
credinţa sa în Dumnezeu.
părăsit de familie
sărac
trist
părăsit de prieteni
Încercat de
diavol bolnav de lepră
iubit de familie respectat
2
 Sfîntul şi Dreptul Iov era din fiii lui Isav, a cincea generaţie după Avraam. El a trăit la marginea dintre Arabia şi Idumeea, cu
aproape două mii de ani înainte de Mantuitorul Hristos. Numele tatălui lui era Zaret, iar al maicii sale Vosora. Numele lui mai întreg era
însă lovav. Iov a fost un bărbat cinstit, drept şi temător de Dumnezeu, şi de asemenea foarte bogat. În anul al şaptezeci şi nouălea al vieţii
sale Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de Satan, aşa cum ni se spune în amănunţime în Cartea Iov din Sfîntă
Scriptură a Vechiului Testament. Intr-o singură zi, Iov şi-a pierdut toată uriaşa sa avere, şi în aceeaşi zi i-au murit toţi fiii şi fiicele. După
aceea el însuşi a căzut în nişte boli cumplite, trupul lui prefacîndu-se tot într-o rană din cap pînă în picioare. El, odinioară cetăţeanul cel
slăvit, zăcea acum pe grămada de gunoi din afara cetăţii, curăţindu-şi cu un beţigaş puroiul ce supura mereu din ranele lui. Dar Iov nu a
murmurat împotriva lui Dumnezeu, nu a păcătuit nici cu inima şi nici cu buzele sale, ci a îndurat tot chinul cu răbdare pînă la sfîrşit. De
aceea i-a răsplătit lui Dumnezeu dar peste dar, căci i-a întors deplin sănătatea, şi i-a dat bogăţii încă şi mai mari decat avusese înainte,
dăruindu-i chiar să i se nască alţi şapte fii şi trei fiice, adică tot atîţia copii caţi îi muriseră. Sfantul şi dreptul Iov a trăit încă 140 după
această mare încercare, ajungînd pînă la vîrsta de 248 de ani . In toţi anii vieţii lui pe pămînt dreptul Iov a adus neîncetată slavă lui
Dumnezeu, fiind socotit de toată creştinătatea a fi ca pilda omenească supremă de suferinţă şi răbdare în încercările de Dumnezeu
trimise sau îngăduite asupra oamenilor. Chinurile Dreptului Iov prefigurează Patima Mîntuitorului.
Sfântul şi Dreptul Iov îndelung-răbdătorul a fost unul dintre drepţii Vechiului Testament. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe 6
mai.
"Iov este considerat un model de răbdare de fiecare suferinţă pe care Dumnezeu îngăduie peste noi, şi o imagine profetică
a suferinței a Domnului Iisus Hristos." — Prologul de la Ohrida

Cartea lui Iov vorbește despre o temă dificilă: „suferința dreptului”.

Iconografie
Dionisie din Furna arată că sfântul şi dreptul Iov se zugrăveşte în chipul unui bătrân, cu barba rotundă, purtând pe cap o coroană
şi în mâini având un înscris pe care zice: „Fie numele Domnului binecuvântat!” Dionisie arată si cum se zugrăvesc câteva scene din viaţa
lui Iov – cum rămâne acesta fără de averi, când se găsea în suferinţă şi când este din nou dăruit cu averi şi cu alţi feciori şi fete. Iar când se
zugrăveşte suferinţa lui Iov, Dionisie arată că acesta e înfăţişat plin de răni, zăcând pe un morman de gunoi, în afara unei cetăţi, iar în jurul
lui soţia şi cei trei prieteni ai lui, vorbind cu el. Iar soţia îi spune: „Blesteamă-L pe Dumnezeu şi mori!”. Iar Iov, privind spre ea mânios,
zice: „Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele
rele? ...Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”
Sfantul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea
petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de
Dumnezeu. Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi
foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la
răsărit.
Acesta era om adevărat, fără prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de la tot lucrul rău. El avea şapte feciori şi trei fete. Şi
feciorii, văzînd pe tatăl lor că face milostenie veşnic la mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor; şi mulţi oameni erau chemaţi la
masă şi ei slujeau la masa celor necăjiţi acolo. Deci, într-o zi, se ospătau toţi împreună la cel dintîi frate, într-altă zi la celălalt frate şi aşa
pînă la cel din urmă, cînd începeau iarăşi de la cel dintîi. Iar după ce se sfîrşeau cele şapte zile ale ospeţelor lor, Iov trimitea la dînşii,
sfătuindu-i şi învăţîndu-i, ca fiecare să-şi cerceteze conştiinţa sa cu de-amănuntul, dacă n-a greşit ceva cu cuvîntul sau cu gîndul împotriva
Domnului; pentru că se temea dreptul Iov de Dumnezeu foarte mult, nu cu temerea firii celei de rob, ci cu temerea dragostei celei de fiu şi
cu dinadinsul se păzea pe dînsul şi pe toată casa sa, ca să nu facă vreo supărare Domnului Dumnezeu.
Şi acest om al lui Dumnezeu, aducea jertfă de curăţire, cum se aduceau jertfe sîngeroase atunci, socotind în sine: ca nu cumva
copiii mei, fiind tineri, să fi greşit ceva cu gîndul lui Dumnezeu. Aşa făcea dreptul Iov în toate zilele.
Şi a fost ca în ziua de astăzi: Fost-a întru una din zile şi au venit îngerii Domnului înaintea Domnului. Îngerii lui Dumnezeu cei
puşi ca să păzească neamul omenesc, au venit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i aducă Lui rugăciunile oamenilor şi nevoile lor cele de multe
feluri. Cu dînşii a venit şi diavolul, ispititorul şi clevetitorul oamenilor; nu că putea să stea împreună cu îngerii înaintea lui Dumnezeu la
cer, de unde s-a lepădat, ci a stat departe, afară din cer, înaintea ochiului Celui Atotvăzător al lui Dumnezeu. Şi atunci a venit şi satana, iar
Dumnezeu L-a întrebat: "Dar tu de unde vii?" Dar Dumnezeu i-a pus întrebarea, ca să ne răspundă nouă cum a fost istoria lui Iov.
Şi, răspunzînd diavolul către Domnul, a zis: "Înconjurînd pămîntul şi străbătînd partea cea de sub cer, şi iată sînt de faţă". Şi i-a
zis lui Domnul: "Oare socotit-ai în gîndul tău de robul Meu Iov, că nu este asemenea lui, cineva din oamenii cei ce sînt pe pămînt, fiind
fără de prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de toate lucrurile cele rele?" Şi asta o spunea Dumnezeu, nu pentru că era sărac sau
necăjit, ci foarte bogat.
Răspuns-a diavolul şi a zis Domnului: Oare Iov în deşert cinsteşte pe Dumnezeu? Oare nu ai îngrădit Tu pe cele dinlăuntru şi pe
cele din afară ale casei lui şi pe toate cele ce sînt împrejurul lui; lucrurile mîinilor lui nu le-ai binecuvîntat şi dobitoacele lui nu le-ai
înmulţit pe pămînt? Dar trimite mîna Ta şi Te atinge de toate cele ce are şi să vedem dacă nu Te va blestema pe Tine în faţă! Ca şi cum ar
fi zis: "Cum nu s-ar teme, dacă i-ai dat atîta avere şi cinste? Dar, dă-l pe mîna mea, să vedem nu Te va blestema în faţă?"
Atunci Domnul a zis diavolului: Toate cîte sînt ale lui, le dau în mîinile tale; dar de el să nu te atingi! Vedem că diavolul nu
poate face nimic fără voia lui Dumnezeu şi fără îngăduinţa Lui. Putea el să se ducă peste Iov şi mai înainte, că avea mare ură pe el, că era
drept; însă, pînă n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu, nu s-a dus. Pentru că numai unde îi îngăduie Dumnezeu se duce; căci puterea
drăcească este îngrădită de puterea Atotţiitorului Dumnezeu şi nu-i îngăduie să facă mai mult decît vrea El.
Şi a venit diavolul la Iov. Şi prima dată, cînd a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorît foc din cer. Atunci un vestitor a venit la
Iov şi i-a spus: "Foc a căzut din cer pe pămînt şi a ars oile tale, asemenea şi pe păstori i-a mistuit, iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi
spun". Pe cînd acesta grăia, a venit un alt vestitor şi a zis către Iov: "Perechile de boi arau şi asinele păşteau aproape de dînşii, cînd, venind
hoţii, le-au furat pe ele, iar pe slugi le-au omorît cu sabia; şi, rămînînd eu singur, am venit ca să-ţi spun despre acestea". În acelaşi timp un
alt vestitor a venit la Iov şi i-a grăit lui: "Haldeii, făcînd trei tabere, au năvălit asupra noastră şi au înjugat cămilele şi le-au robit, şi slugile
le-au ucis cu sabia; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun".

3
 La urmă a venit alt vestitor, grăind către Iov: "Feciorii tăi şi fetele, mîncînd şi bînd la fratele lor cel mai mare, deodată a năvălit
dinspre pustie un vînt mare cu vifor şi s-a atins de cele patru unghiuri ale casei şi a căzut casa peste copiii tăi şi toţi au murit; iar eu am
rămas singur şi am venit să-ţi spun".
Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică cuvînt de rău împotriva lui Dumnezeu. Atunci Iov s-a sculat, şi-a rupt hainele
sale, şi-a tuns perii capului, şi-a presărat ţărînă peste capul şi, căzînd cu faţa pe pămînt, s-a închinat Domnului şi a zis: Gol am ieşit din
pîntecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, aşa a făcut. Fie numele
Domnului binecuvîntat de acum şi pînă-n veac! De toate acestea cîte i s-au întîmplat, Iov n-a greşit înaintea Domnului nici cu inima, nici
cu gura; pentru că n-a zis nimic fără de minte împotriva Domnului. Atît de tare se temea Iov de Dumnezeu.
Atunci satana, văzînd că i-a luat totul şi nu l-a biruit, s-a dus iar la Dumnezeu. Şi a fost că în ziua aceasta, îngerii lui Dumnezeu
au venit, ca să stea înaintea Domnului şi împreună cu ei a venit şi diavolul. Şi a zis Domnul către diavol: "Dar tu de unde vii?" Iar el a zis:
"Străbătînd partea cea de sub cer şi înconjurînd tot pămîntul am venit". Atunci Domnul a zis către dînsul: "Oare gîndit-ai la robul Meu
Iov? Că nu este nici un om ca acesta din cei de pe pămînt, care i-ar fi fost lui asemenea: fără de prihană, drept, credincios, ferindu-se de tot
răul şi neţinîndu-se de răutate; iar tu în zadar i-ai cerut averile, slugile şi fiii lui, ca să le pierzi".
Răspunzînd diavolul, a zis către Domnul: "Piele pentru piele; toate cîte le are omul, le va da pentru sufletul său! Deci, nu aşa! Ci
trimite mîna Ta şi Te atinge de trupul şi de oasele lui; atunci vei vedea, de nu Te va blestema în faţă!" Iar Domnul a zis către diavol: "Iată,
ţi-l dau ţie, dar să nu te atingi de sufletul lui". Iată ce este mai scump la om! Sufletul. Că sufletul este mai scump decît tot ce există în
lumea aceasta. De aceea îi atîta luptă pentru mîntuirea sufletului.
Şi a venit diavolul, cu voia şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu, şi l-a lovit pe Iov, de la cap pînă la picioare cu lepră. Atunci Iov, cînd
s-a văzut lepros din creştet pînă-n talpă, a căzut la pămînt de durere; şi, a ieşit afară din cetate, unde şedea pe gunoi, curăţindu-şi rănile cu
un hîrb. Şi n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an, ci şapte ani şi jumătate l-au mîncat viermii de viu pe Iov! Aşa a răbdat. Iar soţia
lui, rămînînd sănătoasă, pentru că pe ea n-a lovit-o diavolul, că era mai slabă în credinţă, se ducea cu traista prin sat, la cerut; şi îi aducea
cîte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soţia lui; singura mîngîiere, ca să nu moară de foame.
Trecînd multă vreme şi văzînd diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cu care biruise în rai pe Adam. Ştia că
femeia e mai slabă. Şi a zis către dînsul femeia lui: "Iată, acum te mănîncă viermii de viu în gunoi, ţi-a luat toată averea şi copiii de atîţia
ani şi tu nu zici nici un cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi nu-ţi pierzi răbdarea! Pînă cînd vei răbda acestea? Iată, voi mai îngădui
încă puţin timp, aşteptînd nădejdea mîntuirii mele; că s-a pierdut pe pămînt pomenirea ta, fiii şi fetele tale; durerile şi ostenelile pîntecelui
meu, pe care în zadar i-am născut cu chinuire; iar tu singur şezi afară, fără acoperămînt, pe gunoi şi plin de viermi, iar eu rătăcesc slujind
şi trecînd din loc în loc şi alergînd din casă în casă, aşteptînd apusul soarelui, ca să mă odihnesc de ostenelile mele şi de durerile cele ce
acum mă cuprind. Deci, zi vreun cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi mori".
Iar Iov îi spunea cu blîndeţe, că vedea că diavolul vorbeşte prin gura ei: "Pentru ce grăieşti aşa, ca o femeie din cele nebune? Nu
sînt eu Iov care eram ca împăraţii de bogat şi cinstit în lume? Nu-ţi aduci aminte ce cinste am avut noi pe pămînt şi cîtă avere şi cîte slugi
aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mîna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?"
Auzind trei prieteni ai lui de toate răutăţile care au venit asupra lui, au mers la dînsul fiecare din ţara sa: Elifaz, împăratul
Temanului, Bildad, stăpînitorul Savheilor şi Ţofar, împăratul Mineilor. Aceştia erau ca nişte împăraţi de bogaţi, boieri mari din alte ţări,
care cumpărau mii de vite de la Iov, miei şi lînă. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu credeau că-i chiar aşa; şi se sfătuiseră între dînşii, ca
să-l cerceteze pe Iov şi să-l mîngîie.
Văzîndu-l de departe, cum îl ştiau ce om cinstit era, ce palate şi ce slugi avea, nu l-au cunoscut şi au strigat cu glas mare şi au
plîns, rupîndu-şi hainele şi presărîndu-şi ţărînă peste capetele lor. Ei au stat la dînsul şapte zile şi şapte nopţi şi nimeni dintre dînşii n-a
vorbit către dînsul vreun cuvînt, pentru că vedeau rănile lui cumplite şi foarte mari. Şi gîndeau, ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui
Dumnezeu este asta?
Şi la şapte zile a deschis cuvîntul Elifaz şi, în loc să-l mîngîie pe Iov în rănile şi în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau
prieteni de altădată, au început să-l rănească cu cuvîntul: "Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu ca pe un copac tomnatic, care nu face
roadă. De ce-ai ajuns tu aşa? Ai oprit plata văduvelor şi simbria lucrătorilor! Ai fost nemilostiv şi aspru! Ai fost mîndru! Ai uitat de
Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înaintea Lui!" Şi aşa mereu l-a mustrat. La fel şi al doilea prieten şi al treilea.
Iar Iov a început a le spune lor cu blîndeţe: "Dragii mei; prietenii mei, spre dosadă aţi venit aici şi spre rană mie. Mai bine ziceam
eu gropii, "muma mea", şi viermilor, "voi sînteţi fraţii şi surorile mele", decît să vină prietenii mei şi să mă rănească cu cuvinte". Adică,
mai bine mă mîngîiam cu viermii şi cu gîndul la groapă, decît să aud din gura voastră acestea.
Şi le-a spus Iov: "Voi mă învinuiţi că am oprit plata slugilor şi că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu
am fost tatăl sărmanilor şi maica văduvelor; eu am fost ochiul orbilor şi urechea surzilor; piciorul şchiopilor şi mîna ciungilor. Tunsura
mieilor mei a încălzit umerii săracilor. Uşa mea nu s-a închis la tot străinul şi toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei
necăjiţi. Deci, nu-i adevărat ce vorbiţi voi. Adevărat că mîna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiţi voi nu
este adevărat".
Văzînd Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni, a apărut Dumnezeu în nori şi în vifor deasupra lui. Iov
zăcea acolo de şapte ani jumătate, numai oasele şi inima rămăsese - căci carnea lui era mîncată de viermi. Şi cînd a venit Ziditorul cerului
şi al pămîntului, Iov era acum rănit şi de prietenii lui, ocărît şi defăimat şi de soţia lui şi de toţi. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din
nori: "Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veşmîntul tău - că i-a trimis un veşmînt din cel mai alb ca zăpada -, încinge-te şi să stăm de vorbă
amîndoi!"
S-a sculat Iov, sănătos ca la 30 de ani şi frumos şi vesel, s-a îmbrăcat cu veşmîntul dat de Dumnezeu. Şi a spus Dumnezeu către
el: "Iov, unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune-mi Mie care-i lăţimea cea de sub cer? În ce loc locuieşte întunericul şi ce loc are
lumina? Unde erai tu cînd am măsurat Eu munţii cu aşezămîntul cunoştinţei, văile cu cumpăna şi dealurile; cînd am pus mării hotar nisipul
şi am îngrădit marea cu nisip şi I-am spus: "Pînă aici să stai şi întru tine să se sfărîme valurile tale"? Eu am întins crivăţul pe uscat. Eu am
făcut cuvîntători pe pămînt. Eu am măsurat greutatea vînturilor. Eu am însemnat calea fulgerilor sub cer. Eu am rînduit naşterile fiarelor
din codri, naşterea dobitoacelor pămîntului şi a oamenilor. Eu am făcut orionul şi rariţa cea de miazănoapte şi am împodobit cerul cu stele,
cu soare şi lună, şi lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi, unde erai tu atunci? Iov, Eu pe tine Te-am turnat ca laptele în pîntecele maicii
tale, Te-am închegat ca brînza, Te-am ţesut ca pînza, Ţi-am făcut inimă şi oase şi te-am făcut făptura Mea în pîntecele maicii tale şi Eu am
zidit inima ta şi am ştiut că nu-ţi vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine şi credinţa şi răbdarea ta.

4
 Şi acum, Iov, fiindcă ai aşteptat cu răbdare venirea Mea şi n-ai zis vreun cuvînt rău în atîtea scîrbe şi necazuri şi boale, iată, Eu îţi
dăruiesc ţie de acum înainte încă 140 de ani de viaţă; şi vor fi averile tale îndoite. Şi vei ajunge să trăieşti pînă la al cincilea strănepot şi
vei adormi plin de zile şi vei veni la Mine să te veseleşti cu Mine în veci".
După ce l-a vindecat Domnul de bube, a binecuvîntat şi cele de pe urmă ale lui Iov, mai mult decît pe cele dintîi; şi erau
dobitoacele lui paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie asini de herghelie. I s-au născut lui iarăşi şapte
fii şi trei fete, precum avea şi mai înainte. Deci, Domnul a îndoit dobitoacele lui Iov, iar copiii nu i-a îndoit, ca să nu soco-tească cineva,
cum că copiii lui cei dintîi au pierit ca şi dobitoacele; pentru că dobitoacele au pierit cu totul, iar copiii cei morţi n-au pierit, ci se vor afla
la învierea drepţilor. Fetele lui erau atît de frumoase, încît nu se aflau sub cer alte fecioare mai frumoase ca fetele lui Iov, cărora le-a dat
moştenire între fraţii lor.
Iov a trăit de toţi anii, 248, văzînd pe fiii fiilor săi, pînă la a patra seminţie; şi s-a sfîrşit întru adînci bătrîneţi. Iar acum petrece în
viaţa cea neîmbătrînitoare unde anii nu se împuţinează, în Împărăţia Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime,
Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 Sinaxarul ortodox din data de 6 mai aduce în atenţia creştinilor personalitatea lui Iov, un personaj care a rămas celebru până
astăzi prin suferinţele pe care le-a îndurat. Istoria vieţii lui Iov, prezentată în Vechiul Testament, este un adevărat manual al
suferinţei. Biblia ne lasă să înţelegem că din cauza unui „pariu” al lui Dumnezeu cu Satan, acest om foarte bogat (fusese dăruit de
Dumnezeu cu mulţi copii şi cu multă avere) este dat în mâna diavolului, care, în afară de a-l omorî, are voie să îi facă orice. De
aceea, într-un timp foarte scurt, Iov pierde totul şi se îmbolnăveşte de lepră şi, conform mentalităţii timpului, este nevoit să
părăsească cetatea în care locuia şi să stea la marginea oraşului, unde se depozitau gunoaiele. În acele momente de grea suferinţă,
soţia îi propune să Îl blesteme pe Dumnezeu şi să moară, dar el refuză şi rosteşte nemuritoarele cuvinte: „Gol am ieşit din
pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului Binecuvântat!” (Iov
1: 21). În timpul încercării prin care trecea, Iov Îl interoghează pe Dumnezeu în legătură cu suferinţa lui, însă fără a cârti. După
ce Dumnezeu îşi motivează gestul îi răsplăteşte statornicia, dublându-i averea pe care o avea înaintea marii încercări. Apoi, lui
Iov i se nasc alţi şapte fii şi alte trei fiice şi, în continuare, i se dăruieşte o viaţă îndelungată, de o sută patruzeci de ani, şi şansa să
îşi vadă urmaşii până la a patra generaţie.
 După ce terminăm de citit viaţa lui Iov, în sufletul nostru se nasc două întrebări: de ce Dumnezeu a îngăduit ca un om drept, cum
era Iov, să sufere atât de mult şi cum trebuie asumată, până la urmă, suferinţa? De multe ori suntem tentaţi să vedem viaţa noastră
şi a celorlalţi în nuanţe de alb şi negru şi, în virtutea inerţiei, avem tendinţa să facem acelaşi lucru cu hotărârile Divinităţii. Pentru
noi Dumnezeu nu este neapărat un Părinte iubitor, ci, mai degrabă, o Fiinţă care trebuie să ne ajute atunci când suntem în necaz şi
să ne ierte când greşim. Dacă acest lucru se întâmplă, totul este în regulă, dacă nu, avem tendinţa să ne supărăm şi să Îl
considerăm nedrept. Iov nu face aşa, ci îşi acceptă soarta şi, ne imaginăm că, atunci când îşi scărpina cu ciobul de lut bubele,
zâmbea în sinea lui, aducându-şi aminte de clipele în care Dumnezeu Şi-a revărsat peste el binecuvântarea. Avem toate motivele
să credem că suferinţa prin care trecea i se părea un preţ prea mic pentru fericirea pe care o trăise. Însă drama lui era alta şi se
contura sub forma unui mare „De ce?”, pe care l-a lansat provocator lui Dumnezeu. Iov dorea să ştie de ce un om ca el, cu o viaţă
exemplară, avea parte de o asemenea soartă, în timp ce unii din jurul său, cu o viaţă imorală, aveau, în continuare, parte de linişte.
Răspunsul la această problemă existenţială avea să fie formulat în mod clar, câteva secole mai târziu, de Apostolul Pavel, care le
spunea evreilor din timpul său că suferinţa nu are doar un caracter punitiv, ci, paradoxal, este şi un semn al dragostei lui
Dumnezeu. Mai mult, suferinţa reprezintă o formă, mai dureroasă ce-i drept, a pedagogiei divine pe care Dumnezeu o foloseşte
pentru a ne edifica moral şi pentru a ne ajuta să progresăm în virtute: „Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot
fiul pe care îl primeşte. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l
pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi” (Evr. 12: 6-8).
 Pare că Dumnezeul-Părinte S-a transformat, peste noapte, într-o fiinţă care trăieşte o satisfacţie deosebită atunci când omul suferă
şi, dacă mai punem la socoteală că până şi pe Fiul Său L-a dat spre chinuri, atunci noi la ce să ne aşteptăm? Cu un asemenea
raţionament, mulţi dintre noi riscă să apuce pe o pantă foarte abruptă, care duce inevitabil la blasfemie. Este capcana marii ispite
în care Iov nu a căzut. De ce? Întrucât şi-a dat seama că nimeni din lume nu poate pune la îndoială dragostea lui Dumnezeu faţă
de noi. Niciodată, dar niciodată, Dumnezeu nu ne va da o suferinţă mai mare decât cea pe care o putem suporta, iar dacă ni se
pare că suferinţa noastră este mai mare decât a altora sau mai îndelungată, să ne gândim şi la cât de fericiţi am fost. Oare nu a fost
şi bucuria noastră mai mare decât a celorlalţi? La fel, când ni se pare că suferim, dacă nu ne aducem aminte de Jertfa de pe Cruce
a Fiului lui Dumnezeu, măcar să ne gândim că, indiferent cât de mare ne este durerea, se vor găsi întotdeauna alţi semeni de-ai
noştri care să sufere şi mai mult.
 În ciuda celor spuse până acum, suferinţa nu poate fi explicată în totalitatea ei prin logica noastră. Credinţa în Dumnezeu este
reazemul şi mângâierea celui ce suferă. De suferinţă au parte atât cei credincioşi, cât şi cei îndepărtaţi de Dumnezeu. Diferenţa va
fi că atunci când cei din urmă vor cădea în deznădejde şi vor apela doar la mijloacele de vindecare pământeşti, omul credincios
îşi va înălţa gândul de rugăciune către ”Izvorul vieţii noastre”. Părintele Teofil Părăianu de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus,
vorbind despre suferinţă, spunea: „Mai ales două lucruri nu le poate face un om fără credinţă: să crească copii buni şi să suporte o
suferinţă”.
 Este foarte greu să îi ceri celui care este într-un mare necaz să perceapă suferinţa ca pe un alt mod de manifestare a iubirii lui
Dumnezeu. Şi de aceea, în loc de concluzii, vă propun ca subiect de meditaţie următoarea parabolă: «Se spune că după moarte un
om virtuos a ajuns în rai şi i-a cerut lui Dumnezeu să îi arate viaţa pe care a trăit-o. Atunci Dumnezeu l-a dus pe o plajă şi i-a
arătat două urme de paşi în nisip şi i-a spus: „Aceasta este viaţa ta, iar cele două urme de paşi sunt ale Mele şi ale tale”. Omul a
observat că, din când în când, în loc de două urme de paşi era doar una singură şi L-a întrebat pe Dumnezeu ce reprezintă acest
lucru. Dumnezeu i-a răspuns: „Sunt momentele din viaţa ta în care ai fost în mari încercări!”. Iar atunci omul revoltat i-a reproşat
lui Dumnezeu: „Deci când am avut cel mai mult nevoie de Tine m-ai lăsat singur!”. Dar Dumnezeu a zâmbit şi i-a spus:
„Momentele în care ai suferit sunt marcate cu o singură urmă de paşi pentru că atunci te-am luat în braţe”. La acest răspuns omul
şi-a plecat ochii ruşinat».

5
 „Hristos a murit pentru pacatosi, iar nu pentru cei drepţi.” (SF. ISAAC SIRUL)
„Tu ingrijeste-te de ale lui Dumnezeu si Dumnezeu se va îngriji de ale tale.” (SF. IOAN GURA DE AUR)