Gigi Țeican

Turnu Măgurele
în noi repere cronologice
(1241-2020)

1
2
 Gigi Țeican

Turnu Măgurele
în noi repere cronologice
(1241-2020)

Editura „Vatra Veche”

3
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Turnu Măgurele în noi repere cronologice (1241-2020) / Gigi Țeican; Târgu
Mureş : Vatra veche, 2020

ISBN 978-606-9014-44-8
908

Coperta de Nicolae Băciuţ

Coperta I: Turnu Măgurele – vedere de ansamblu
la începutul secolului al XX-lea

Editura VATRA VECHE

Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29
Apărut 2020
Copyright© Gigi Țeican 2020
Toate drepturile rezervate
Tehnoredactare Sergiu Paul Băciuţ
Redactor de carte: Gheorghe Sarău
Lector: Nicolae Băciuț
Format 16/61x86, coli tipo 24
Tiparul executat la INTERMEDIA GROUP
Târgu-Mureş, Str. Iuliu Maniu Nr. 14,
România

4
 Prefață

După primul volum consacrat de Gigi Țeican vechii așezări

turnene, tipărit în urmă cu câteva luni (v. Turnu Măgurele în repere
cronologice (1374-1989), Târgu Mureș: Editura “Vatra Veche”,
2019, 392 p.), autorul revine cu un nou tom, Turnu Măgurele în noi
repere cronologice (1241-2020), care apare la aceeași editură
târgumureșeană, grație concursului dat de un prieten constant al
teleormănenilor, scriitorul ardelean Nicolae Băciuț. La rândul nostru,
am acceptat să continuăm redactarea și a acestui al doilea manuscris
elaborat de Gigi Țeican, respectiv, să scriem și rândurile de față, ca și
la primul volum.
Prezentul volum completează informația din primul, fiind
distribuită, și aici, pe ani, respectându-se același model cronologic.
Dacă în primul volum datele conținute trimiteau mai mult spre
aspectele istorice ale zonei turnene, în acest volum, pe lângă noi date
istorice sunt incluse și informații de ordin socio-administrativ,
educațional, cultural ș.a.
Prin urmare, lucrarea nu poate fi exhaustivă - ca și în cazul
primului volum -, căci, în continuare, ne aflăm în faza de început,
absolut obligatorie, de colectare, prelucrare și editare a reperelor
despre Turnu și zona limitrofă, indiferent de domeniu, în scopul de a
se putea oferi – în viitor – o imagine mulțumitoare pentru fiecare an
din existența acestui ținut.
Acum, când am isprăvit anevoioasa muncă de redactare și de
verificare/ corijare a surselor bibliografice, în răstimp de aproape două
luni (câte șase-șapte ore zilnic), și când așternem aceste gânduri, ne
aflăm într-o zi de sărbătoare a orașului, anume, se împlinesc azi 184
de ani de la publicarea în “Monitorul oficial” a actului de naștere a

5
acestei urbe: 27 februarie 1836, pe vremea domnitorului muntean,
Dimitrie Alexandru Ghica. Iar protectorul așezării nu putea fi altul
decât un sfânt martir prăznuit în proximitatea acestei zile, Sf. Mc.
Haralambie, pe 10 februarie, al cărui spirit salvase de sub turci, prin
ostașii ruși, suburbia Turnu și Cetatea Turnu, în 11 februarie 1828,
Raiaua turcească Turnu intrând, astfel, în componența Țării
Românești, în mod oficial după un an și jumătate, prin Tratatul de
pace de la Adrianopole (Edirne), semnat în 14 septembrie 1929.
Orașul și-l alege ca patron spiritual pe acest sfânt, episcop martirizat
în anul 202 d.H., când era în vârstă de 112 ani, devenind sfântul
care apără oamenii, animalele și așezările de molime.
De bună seamă, Catedrala Turnu Măgurele avea să ia și ea
numele Sfântului martir Haralambie, ca, de altfel, și întâiul Gimnaziu
de băieți din vecinătate.
Legat de demersul autorului Gigi Țeican, se cuvin aduse, în
continuare, laude și mulțumiri pentru stăruința sa, dovedită timp de
un deceniu și jumătate, în a strânge orice reper care trimitea la
Turnu Măgurele, la Cetatea Turnu și la zona delimitată o vreme de
raiaua turcească.
Pasul următor ar fi ca autorul să unească reperele din aceste
două volume ale sale și să le reașeze strict cronologic, completându-le,
totodată, cu date și informații inedite, dar și cu altele excerptate din
lucrări, care – din diverse perspective – se referă la domeniul Turnu
– Turnu Măgurele, în acest mod imaginea cititorului va fi mai
cuprinzătoare asupra istoriei și a realităților socio-economice și
culturale turnene. Suntem convinși că autorul va “vlăgui” și alte surse
de documentare, dar și de faptul că, prin aceste două demersuri ale
sale, deja se va fi declanșat dorința și a altor cercetători de a
contribui în varii forme la îmbogățirea, prezervarea și la răspândirea
spre cunoaștere a comorilor și a valorilor istorice, culturale, socio-

6
economice, sportive etc. din acest ținut străvechi, frumos delimitat
într-un unghi drept de două ape curgătoare, aflate aici de când
lumea, vestite și purtătoare ele însele de istorie: Oltul și Dunărea.
Avem ce arăta și cu ce ne mândri în limitele îngăduite de Dumnezeu!
Felicitări autorului!

prof. univ. dr. Gheorghe Sarău

București, 27 februarie 2020,
de Ziua Orașului Turnu Măgurele

7
 Preambul

Cititorule,

Cu mare bucurie îți ofer această a doua lucrare, spre a putea

împlini curgerea cronologică a evenimentelor petrecute pe aceste
meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Prin mulțimea datelor
conținute, acest volum vine în completarea celui dintâi, aducând un
plus de cunoaștere celor care vor dori să afle în continuare lucruri noi
despre trecutul și valorile turnene ori să se documenteze asupra unor
chestiuni care îi intereseză, inclusiv în scopul demarării de noi
cercetări pentru contribuții similare.
Cele două volume cu repere “cronologice” fac parte dintr-un
proiect mai amplu consacrat istoriei acestui oraș, care se va
materializa, sperăm, cu voie divină, în curând, prin completarea cu
alte două noi lucrări: „Cetatea Turnu” și „Monografia orașului Turnu
Măgurele”.
Astfel, rodul a patrusprezece ani de muncă dedicată acestui oraș
cochet, care altă dată era alintat cu afecțiune de către locuitorii lui ca
fiind un colț de București, își va găsi împlinirea, îngemănată cu
sentimentul de mândrie mută, că aceste rânduri vor fi citite de cât
mai mulți concitadini, dornici, la rândul lor, să împărtășească această
mândrie de a fi turnean, ca o lecție de demnitate și de patriotism
local dată celor care, azi, ne pun pe nedrept la stâlpul infamiei unui
prezent tulburat de patimi de tot felul.

Autorul
Turnu Măgurele, 3 ianuarie 2020

8
 Turnu Măgurele
în noi repere cronologice
(1241-2020)

9
10
 1241 – 1242
În anii 1241-1242, o parte din hoardele mongolo-tătare a trecut Dunărea spre
Bulgaria, prin vadul Turnin, posibil cetatea Turnu, unde - probabil - exista fortificaţia.
Această ipoteză rămâne însă, cel puțin după părerea noastră, puțin posibilă, deși nu
imposibilă (v. Raluca Iosipescu, Sergiu Iosipescu, Oraşe porturi din România - un
patrimoniu ignorat, în BCMI [= Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice], nr. 1-2/ 2006,
p. 62-70; Alexandru Madgearu, The placement of the fortress Turris (Procopius, Bell.
Goth., III. 14.32-33), în “Balkan Studies”. Bianual publication of the Institute for Balkan
Studies, Vol. 33, No. 2, 1992 p. 203-208).

1306
Pe harta-portulan a lui Giovanni da Carignano, din anul 1306, în fața Nicopolului
apare și cetatea Turres, indubitabil fiind vorba despre cetatea Turnu. Această hartă dă
credit ipotezei că cetatea a fost ridicată de țarii bulgari - ceea ce este mai puțin probabil -
fie o restaurare bulgară a unei fortificații romano-bizantine, bulgarii preluând și vechiul
nume al fortificației. În aceste condiții, ruina basilicală din N-V cetății capătă sens. Se prea
poate ca o parte din spoliile cu care a fost ridicat turnul otoman central să fi provenit din
aceste ruine. Poziționarea nefirească lângă șanțul fortificației medievale târzii duce la
singura concluzie logică, cum că acea basilică este mult anterioară fortificațiilor de secol
XV și că deservea o așezare destul de mare aflată lângă fortificația inițială bizantină. Legat
de această hartă, Mihai Micu sublinia: Acum, după ce am făcut o scurtă recapitulare,
trecere ȋn revistă a cercetărilor ȋntreprinse la Cetatea Turnu, este timpul să trecem la
studierea Hărṭii Maritime a lui Carignano din 1306, o hartă foarte puṭin cunoscută
istoricilor romȃni. Sunt necesare cȃteva precizări despre modul cum am găsit acest
portolan ṣi cum am identificat apoi Cetatea Turnu. Ȋncercam la vremea respectivă, ȋn
iunie 2017, să caut mai multe informaṭii despre portolanele medievale realizate de
Dalorto ȋn anul 1325 ṣi de Dulcert ȋn 1339, hărṭi care menṭionează porturile medievale
dunărene Vicina ṣi Drinago (Radvan, 2003). Am aflat că ar exista două portolane
anterioare lor, unul realizat de Pietro Visconti ȋn 1311, iar celălalt de Giovanni de
Carignano, ȋn jurul anului 1306. Cel realizat de Carignano prezenta anumite similitudini
cu portolanul Dalorto, aṣadar, trebuia neapărat consultat. Am găsit ȋn cele din urmă cele
două portolane timpurii ȋn versiuni digitale realizate de “Archivio di Stato di Firenze”.
Trebuie specificat că, dacă ȋn cazul hărṭii lui Visconti scanul este realizat după original,
la o calitate excepțională, nu la fel stau lucrurile ȋn cazul hărṭii lui Carignano, unde avem
un scan (destul de bun), ȋnsă nu după original, ci după o fotografie realizată ȋn anii 1940.
Motivul este că harta originală, care era expusă la Napoli ȋn 1943, a fost distrusă
(Campbell, 1987: 374) ȋntr-un bombardament, ȋn timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial. Au rămas ȋnsă fotografiile ṣi studiile anterioare, iar faptul că scanul atribuit
hărṭii lui Carignano este găzduit de website-ul oficial al “Archivio di Stato di Firenze”
reprezintă o garanṭie mai mult decȃt suficientă. Să trecem, aṣadar, la studierea mai
detaliată a acestei hărṭi maritime. Autorul său este Giovanni da Carignano, cunoscut ṣi ca
Johannes de Mauro de Carignano. Acesta a fost un călugăr ṣi cartograf genovez, care a
trăit ȋn perioada 1250-1329. Nu se cunosc foarte multe lucruri despre viaṭa sa. Nici anul
exact al realizării hărṭii nu este cunoscut, fiind emise mai multe variante, precum: anii
1300-1305 (Beazley 1906: p. 516), anul 1306 (Desimoni, 1875: p.44), anul 1310

11
(Nordenskiöld, 1896: p. 689) sau chiar anul 1327 (Campbell, 1986). Indiferent care este
anul exact al ȋntocmirii acesteia, trebuie subliniat că multe din toponimele trecute sunt
probabil preluate de pe alte lucrări anterioare. Nu este exclus ca o parte din toponimele
dunărene să fi fost prezente ṣi pe Carta Pisana, datată ȋntre 1275 ṣi 1300. Din păcate,
Carta Pisana este deteriorată grav ȋn zona Balcanilor ṣi a Mării Negre, astfel, ȋncȃt nu se
pot studia toponimele din aceste părṭi ale Europei. Revenind la Harta lui Carignano,
trebuie spus că aceasta este extrem de detaliată ṣi bogată ȋn toponime ȋn zona interioară a
Balcanilor. Există ṣi unele erori11, dar, ȋn comparaṭie cu hărṭile ulterioare (Dalorto,
Dulcert etc), harta Carignano menṭionează mai multe locuri. Astfel, ȋn zona Dunării de
Jos, pe malul drept (sudic) al fluviului, avem marcat, ȋntre oraṣul Vicina ṣi oraṣul Uedin
(Vidin), un alt oraṣ, denumit “Nicopoit”. Acesta este deja identificat de istoricii bulgari cu
Nicopole/ Nicopolis (Byzantino Bulgarica IV 1973: p. 153), fiind ȋncadrat ȋn text chiar
ȋntre Vicina ṣi Vidin. Mai trebuie să observăm că distanṭa pe hartă dintre Vicina ṣi
Nicopole este mult mai mică decȃt cea dintre Nicopole ṣi Vidin. Cȃt despre forma
“Nicopoit”, această pronunṭie nu este – probabil - eronată, formele “Nicopoia” sau
“Nicopoiu” fiind ȋntȃlnite ṣi ȋn alte texte medievale care vizeaza Nicopole,“Nicopoiu
Mare” sau Turnu, “Nicopoiu Mic” (Țeican, 2016). Ajungem Astfel, la analiza toponimelor
de pe malul nordic al Dunării. Ȋntre Delta Dunării ṣi un anume “Ponti Danubinei” sau
“Porti Danubinei” (mai degrabă este vorba despre această variantă ṣi se referă la Porṭile
de Fier), avem un singur toponim. Acesta este chiar ȋn faṭa “Nicopoit”-ului ṣi apare pe
hartă ȋn interiorul unui cerc cu trei dungi verticale, marcare ce reprezintă cel mai
probabil un symbol pentru o cetate/ aṣezare. Astfel, ȋn cercul de vizavi de Nicopoit, este
trecut pe hartă toponimul “Tury”, “Turr”, “Turn” sau “Turu”. Ultima literă ȋncadrată ȋn
cerc nu se poate citi prea uṣor, dar primele trei sunt clare. Nu poate fi vorba despre
numele unui curs de apă, deoarece lipseṣte ȋnaintea sa termenul ‘flui.’ sau ‘flumen’. Nu
poate fi vorba nici despre Tȃrgoviṣte, pentru că este plasat prea aproape de Dunăre ṣi
Nicopole; ȋn plus, ne aflăm abia la anul 1300, cu mult timp ȋnainte ca Tȃrgoviṣte să
devină o localitate importantă. Acest “Tury”(o deformare a termenului “turn”) aflat
vizavi de “Nicopoit” ȋn jurul anului 1300 poate fi interpretat cu un grad destul de mare de
probabilitate ca fiind de fapt Turnu sau Cetatea Turnu. Ajungem, astfel, la scopul
principal al acestui articol, avem o dovadă cartografică suficientă ȋncȃt să putem exclude
ipoteza că aceasta cetate a fost ctitorită de Mircea cel Bătrȃn, deoarece Harta lui
Carignano este anterioară cu minim 7-8 decenii domniei voievodului valah. Ȋnsă
observaṭiile nu trebuie să se opreasca aici. Trebuie să intrăm un pic mai mult ȋn analiza
realităṭilor istorice ale zonei Turnu-Nicopole la sfȃrṣitul secolului XIII ṣi ȋnceputul
secolului XIV. Această zonă se afla la acea vreme sub influenṭa celui de Al Doilea Țarat
Bulgar, astfel că a fost emisă ṣi ipoteza că Cetatea Turnu ar putea să fie o ctitorie
bulgărească (Mitova-Dzhonova, 1979 sau Oltean, 2016). Nu este exclus ca ṣi Cetatea
Turnu să fi fost ocupată ṣi poate chiar refăcută de către bulgari. Totuṣi, observam că pe
harta de la 1300 este menționată o formă latinizată a cuvȃntului “turn”, ṣi nu o formă
slavă, cum ar fi Holovnic sau Cholownik (acestea sunt denumirile slave cu care apare
ȋncepȃnd cu secolul XV Cetatea Turnu ). Astfel, conform menṭiunii de pe Harta lui
Carignano, se poate susṭine că Cetatea Turnu este anterioară celui de-al Doilea Țarat
Bulgar, ȋntrucȃt este improbabil ca genovezul Carignano să fi avut cunoṣtintele lingvistice
necesare pentru a traduce termenul “turn” din slavă. Mergȃnd ṣi mai departe ȋn timp,
ajungem la perioada bizantină tȃrzie ṣi trebuie spus că nici aceasta nu pare a fi potrivită

12
ca fiind perioada construirii Cetatii Turnu, ȋntrucȃt, dacă ar fi fost o ctitorie bizantină,
atunci probabil s-ar fi folosit ṣi ar fi persistat ȋn limbajul comun mai degrabă o variantă
grecizată a cuvȃntului ‘turn’, ṣi anume ‘pyrgos’, aṣa cum s-a ȋntȃmplat, de exemplu, ȋn
cazul localităṭii Pirgovo (vechiul Pirgos) de lȃngă Ruse. Astfel, din lipsă de alternative,
trebuie să ne ȋntoarcem la identificările mai vechi, care spun că Cetatea Turnu datează
din epoca romană. Ȋnsă chiar ṣi aṣa, tot nu avem suficient de multe date ȋncȃt să putem
afirma, precum Grigore Tocilescu, că Cetatea Turnu este acelaṣi lucru cu Turris-ul
menṭionat de Procopius. Trebuie spus că istoricii contemporani (Madgearu, 1992 sau
Curta, 2004) aduc argumente istorice extrem de solide ȋmpotriva acestei identificări.
Ajungem, astfel, din nou la cercetările arheologice ȋntreprinse de către Grigore Florescu
(Florescu, 1945). Acesta a ajuns la concluzia că ruinele zidurilor care ȋnconjoară turnul
circular datează din secolul IV, astfel că Cetatea Turnu ar putea avea legătură cu
restauraṭia romană de la nord de Dunăre din perioada ȋmpăratului Constantin cel Mare
(Iorga, 1927). Consider că, fără a avea la vremea respectivă dovezi arheologice
suficiente, Nicolae Iorga se bazează totuṣi pe o logică destul de solidă. Aṣadar, dată fiind
proximitatea zonei Gurii Oltului de Sucidava ṣi de Podul peste Dunăre, ar fi fost necesară
construirea sau restaurarea unei fortificaṭii pe malul estic al Oltului, undeva ȋn zona
Cetăṭii Turnu. O astfel de fortificaṭie ar fi avut un rol strategic extrem de important.
Sperăm că cercetările arheologice viitoare de la Turnu nu se vor mai limita exclusiv la
zona turnului circular ṣi astfel se va clarifica, ȋn sfȃrṣit, aceasă problemă a primei ctitorii
a Cetăṭii Turnu” (Mihai Micu, Cetatea Turnu - O primă atestare anterioară domniei lui
Mircea cel Bătrȃn, în “Buletinul Muzeului Județean Teleorman” - Seria Arheologie, nr 11/
2019, Alexandria, p 179-187 + il. p. 188-194).

1307 – 1308
Este destul de sigur faptul că bulgarii controlau teritorii situate la nord de Dunăre,
asemenea stăpâniri fiind localizate în sudul Olteniei, la Turnu, la gura Ialomiţei şi în
sudul Basarabiei. O descriere anonimă a Europei Orientale, scrisă pe la 1307-1308,
afirmă, de altfel, că Dunărea curge prin mijlocul „imperiului” bulgar (per medium istius
imperii transit Danubius fluvius), astfel că nu este exclus ca unii țari bulgari să fi
restaurat Cetatea Turnu (Tudor Sălăgean, Măcelul de la Posada, v.:
sthttps://www.historia.ro/sectiune/general/articol/anul-1330-macelul-de-la-posada).

1368
Primul privilegiu comercial dat de Vlaicu Vladislav în 1368 Braşovului se referă
explicit la vama de la Slatina şi Brăila, implicit, se poate referi şi la vama de la Gura
Oltului, când vorbeşte de „mărfuri de peste Dunăre vămuite”(Şt. Meteş, Relaţiile
comerciale ale Ţării Româneşti cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea, Sighişoara,
1921, p. 23; DRH – B [= Documenta Romaniae Historica. Seria B Ţara Românească.
Volumul 4 (1536-1550)], doc. 160, p. 196-197; I. Bogdan, Documente privitoare la
Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Țara Ungurească în veacurile al XV-lea şi
al XVI-lea, vol. I, Buc., 1905, p. 34; v. și: Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în
sud-vestul Munteniei în sec. XIV – XVII. Temeiuri istorice și arheologice, București:
Editura Renaissance, 2010, p. 94).

13
 1385
Cetatea Turnu este menţionată într-un vechi document german, datând din 1385,
deci anterior domniei lui Mircea cel Bătrân, operă a pelerinilor germani Peter Sparnau şi
Ulrich von Teunstädt, în care aceştia menţionau faptul că: “Adrianopole era legat în
timpul cruciadelor (1096-1291) de oraşul Târnovo, printr-un drum comercial, cu cetatea
Nicopoli din Bulgaria (Czvista-Schiltau), cu Nicopolul domnului muntean (Turnu), de
unde se merge la Ruşii de Vede (Russenart), care e oraş vechiu...” (Fernande Chirea, Plai
de baladă.Județul Teleorman, București: Editura Sport-Turism, 1984, p. 72).

1393
“În iulie 1393, Bayezid I a lichidat ţaratul bulgar de la Târnovo, iar cetăţile
Nicopole, Silistra, Rusciuk şi, probabil, Turnu (Niopole Mic) au trecut sub controlul
forţelor otomane, posibil chiar în 1392” (Tasin Gemil, Mircea l'Ancien face à la
politique imperiale ele Bayezid Ier, în „Revue roumaine d'histoire”, nr. 1-2, 1986, p. 11;
v. și: Tasin Gemil, Românii și otomanii în secolele XIV – XVI, București: Editura
Academiei Române, 1991, p. 10; 231 p.; v. și: Tasin Gemil, Românii și otomanii în
secolele XIV – XVI, Constanța: Ovidius University Press, 2008, 328 p., ed. a II-a
revizuită, ISBN 978-973-614-420-2; Tasin Gemil, Romanians and Ottomans in the XIV
th - XVIth Centuries. Translated by Remus Bejan and Paul Sanders, Bucharest: Editura
Enciclopedicã, 2009, 357 pp. [Second revised edition, ISBN-10: 9734505777, ISBN-13:
978-9734505777].

1394
Cetatea Turnu exista cu mult înaintea anului 1394, când este menţionată
documentar, în sprijinul acestei ipoteze venind şi Grigore Tocilescu, care citează un
pasaj din Cronica Anonimă a Ţării Româneşti, unde se arată că “şi a doo di au pornit
Jăkemont (Sigismund, n.a.) Craiu, toate oştile spre Nicopoiul cel mic ce iaşte în
ţărmurile Dunării şi l’au ocolit, şi în cetate era Munteni, şi în oraş era Turci. Şi începu
a-i bate foarte tare, şi din lăuntru încă se apăra bine. Iar decă sfărâmară zidul oraşului
şi al cetăţii, făcură mare năvală şi îndată luară cetatea şi oraşul, şi i-au tăiat şi i-au
robit foarte rău, şi au pus oaste în cetate, iar cu o seamă de oşti s-au întors înapoi“
(Grigore G. Tocilescu, Monumentele epigrafice și sculpturali ale Muzeului Național de
Antichități din București. Partea 2: Colecțiunea sculpturală a Muzeului până în anul
1881, București: Noua Tipografie Profesională Dim. C. Ionescu, 1908, p. 249, nota 3;
(v. și: „Dacoromanica”, Biblioteca Digitală a României); v. și: Gr. Florescu, Cetatea
Turnu <Turnu Măgurele>, în “Revista Istorică Română”, An XV (1945), fasc. IV, p.
12).

1395
În anul 1395, cetatea intra sub stăpânirea lui Mircea, însă tot în cursul aceluiaşi an
fortificația revenea sub stăpânire turcească.

“În 1395, Sigismund venise cu banderii și oaste ardelenească, mai ales cu aceasta,
pentru a pune pe Mircea, aliatul său, din nou în scaunul muntean. El se coborî din Brașov,
trecu pe la Bran, unde nu vor fi mai rămas din meșterii de război străini aduși cu vreo
douăzeci de ani în urmă, apoi, călăuzit de Mircea, care-i pregăti cele de nevoie pentru

14
cale, el ajunse la Argeș, care fu dobândit pentru acesta, și, mergând spre apus, atinse linia
Oltului. Pe Olt în jos ajunse în sfârșit regele, întovărășit de Mircea, până la Turnu, pe
care încercă în zadar să-l ia. Luptele de aici vor fi fost ca acelea pe care le-am constatat
în 1445” (N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova,
București: Editura Militară, 1970, vol I, p. 47).
*
Acelaşi episod este relatat şi de cronicarul maghiar Thuróczi János: “Şi adunând
Noi o armată puternică, am plecat spre Ţara Românească, şi, străbătând cea mai mare
parte a acesteia, am asediat cu toate puterile noastre castrul Nicopolului Mic, în care se
afla o mulţime de turci […]. Şi cucerind acest castru, l-am lăsat în mâinile credincioşilor
Noștri“ (v. originalul Thuróczi János, Chronica Hungarorum 1488, Augsburg: Erhardt
Ratdolt (Theobaldus Feger budai kiadó megrendelésére, 1488. június 3. = la comanda de
publicare a Editurii Theobaldus Feger din Buda; v. on-line: corvina.oszk.hu). Cu această
ocazie, regele maghiar a lăsat şi el un contingent transilvan, alături de garnizoana valahă,
spre a întări capacitatea defensivă a acestei fortificații.
*
“Sigismund intră în teren, pe la Bran, se opri la Câmpulung, și de aci porni
împreună cu Mircea spre Dunăre, trecu râul și înconjură Nicopoli-mic (Nicopoli de la
Dunăre). Această cetate, întărită bine cu ziduri, era apărată în lăuntru de o garnizonă
turcescă. După, multe osteneli, cetatea fu luată”(Gr. G. Tocilescu, Istoria română pentru
școlele primare de ambe-sexe, [de …, profesor la Universitate, Inspector general al
școlelor]. Carte aprobată de Onor. Minister al Instrucțiunei Publice și Cultelor. Cu 22
tabele, Bucuresci: Imprimeria Statului - Bulevardul Independenței, 1889, p. 41).

1396
După înfrângerea suferită de armatele cruciate la 25 octombrie 1396, în urma
asediului făcut de forţele otomane conduse de Dogan bey, paşă de Nicopol, Cetatea
Turnu este cucerită de Turci. Tot în cursul aceluiaşi an, cetatea a revenit la Ţara
Românească cu ajutorul regelui Sigismund de Luxemburg şi Ştibor voievodul Ardealului,
lucru atestat documentar printr-o scrisoare a lui Mircea către Sigismund, datată în anul
1396 emisă chiar din cetate (v. p. 257 în “Panaitescu, P. P., Mircea cel Bătrân, București:
[Editura] Casa Școalelor, 1944, 363 p.; v. și: ed. a II-a, București: Editura: Corint, 2000,
454 p.); v. și: Gr. G. Tocilescu, Op. cit., p. 13).
*
“Turnul nostru fu ocupat de turci, şi sub numele de Nicopolea Mică, fu întărită cu
ziduri şi cu şanţuri cu apă. În faimoasa luptă de la Nicopole-Mare, la 1396, pe ţărmul
drept al Dunării, unde a luat parte Mircea cel Mare, împăratul Sigismund şi Frederic,
Comitele de Zollern, străbunul Regelui nostru, Turnul-Nicopolea Mică-fu luat cu asalt de
Creştini şi redat pentru puţin timp Ţării Româneşti. După o împotrivire crâncenă din
partea garnizoanei turceşti, oastea aliată isbuti, prin surparea într-un loc al zidului prin
berbeci şi alte instrumente de asalt, a intra în cetate, şi graţie mai cu seamă vitejiei
palatinului Nicolae de Gara şi a banului Ioan de Maroth, a măcelari garnizoana duşmană
şi a lua cetatea, pe care regele Sigismund o restitui lui Mircea”
(Constantinescu, Hariton; Scondăcescu, Ioan St.; Marinescu, Ştefan; Costovici, C.D.,
Monografia oraşului Turnu-Măgurele, Bucureşti: Tip. Cooperativa, 1911, p. 18); [n. red.
[= Gh.S.]: Lucrarea apare descrisă la Biblioteca Academiei Române astfel: „Monografia

15
oraşului Turnu-Măgurele, lucrată de Hariton Constantinescu, Director la şcoala de băeţi
No. 2, Ioan St. Scondăcescu, Profesor de limba română la Gimnaziul Sf. Haralambie şi
Economul Stavrofor Ştefan Marinescu, sub direcţiunea D-lui C.D. Costovici, Primar,
Bucureşti (Tip. Cooperativa), 1911, [Format]: (26 x 20), 127[-130] p. cu il. (Primăria
Oraşului Turnu-Măgurele)”. Pentru economie de spațiu, pe parcursul acestei lucrări cartea
va fi codificată bibliografic în acest mod: “H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., 1911, p.”].

1397
Istoricul Grigore Florescu citează câteva documente vizându-l pe Sigismund, între
care unul din anul 1397, unde menţiona că: “După intrarea noastră în (Ţara
Românească), puseseră pe fugă pe Români şi pe Turci cu căpeteniile lor şi luară cu multă
vărsare de sânge fortăreaţa Nicopoiul cel mic situată în Ţara Românească” (Grigore G.
Tocilescu, Monumentele epigrafice şi sculpturali al Museului național de antichități din
Bucuresci publicate sub auspiciile Academiei Române de […]. Partea 1, Bucuresci: Tip.
"Corpului didactic" C. Ispăşescu & G. Bratanescu, 1902, p. 249, nota 3; v. și: Gr. Florescu,
Op. cit., p. 12).
*
În anul 1397, Cetatea Turnu a reintrat sub stăpânirea otomană, la comanda cetăţii
fiind numit, prin firman din partea sultanului, un dregător otoman care avea rang de Bey,
fortificația fiind una dintre cele “Patru cetăţi vestite - Turnu, Giurgiu, Isaccea şi Enisala
(Mihail Guboglu, Mustafa Mehmet, Cronici turcești privind Țările Române. Extrase I.
Sec. XV - Mijlocul Sec. XVII, București: Editura Academiei RPR, 1966, p. 445).
Cu această ocazie, Cetatea a fost reparată si reamenajată, conform standardelor
militare otomane, lucru confirmat şi de o inscripţie gravată într-o lespede de piatră scrisă
în limba turcă, datând din anii 1397-1398, în care se menţionează că s-a întărit cetatea
Holewnik de către Baiazid. Această dală se află actualmente în custodia Muzeului
Judeţean Teleorman. Pe ea se poate citi: “S-a înnoit această Cetate [oraş] Holăvnik, în
timpul împăratului Îldârâm Baiazid şi în timpul subaşei d (Dogan Bey, comandatul militar
- dizdarul cetăţii Nicopole, n.a.), <pu>să în anul … 700 (1493 n.a.)”. Blocul de calcar cu
această inscripţie are o înălţime de 29 cm şi lăţimea de 23 cm, cu marginile păstrate
neatinse în afară de colţul din dreapta, care este un pic ciobit.

1404
Într-o scrisoare adresată lui Johan Maroth, datată în anul 1404, regele Sigismund
arăta că, după ce Baiazid invadase Ţara Românească şi cucerise de la Mircea fortăreaţa
Nicopolis cel mic, lăsase o garnizoană acolo. Cetatea mai este menţionată şi în scrisorile
lui Sigismund adresate lui Nicolae de Gara, din anii 1406 şi 1408, în care se menţionează
luptele grele pentru luarea cetăţii în anii 1394-1395 (Grigore G. Tocilescu, Monumentele
epigrafice şi sculpturali al Museului național de antichități din Bucuresci publicate sub
auspiciile Academiei Române de […]. Partea 1, Bucuresci: Tip. "Corpului didactic" C.
Ispăşescu & G. Bratanescu, 1902, p. 249, nota 3,; v. și: Gr. Florescu, Op. cit., 1889, p. 12).

1417
Din documentul - privilegiu de scutire vamală a Mănăstirii Cozia, emis la 18 martie
vă leat 6927/ 1417 A.D., se arată că Mircea era încă stăpân “pe amândouă părțile peste

16
toată Podunavia”, deci pierderea Cetății Turnu nu se întâmplase încă (Radu Ștefan
Ciobanu, Pe urmele lui Vlad Țepeș, București: Editura Sport-Turism, 1979, p. 16).

1419
Cetatea a fost pierdută, iniţial, în 1419, şi apoi - definitiv - în anul 1420, când în
urma bătăliei de lângă cetatea Severinului, soldată cu înfrângerea oştirii Ţării Româneşti în
fruntea căreia se afla Mihail I, fiul Marelui Mircea, și sprijinită şi de contingente bănăţene
conduse de Ştefan de Losoncz, castelan de Severin, pretendentul la tronul valah, Dan al II-
lea susținut de contingente otomane trimise lui de către sultanul Mehmed I, urca pe tron,
conform cronicarului maghiar Thuróczi János. Acestă părere a fost contestată însă de
majoritatea istoricilor (v. Johann Christian (von) Engel, Geschichte der Moldau und der
Walachei nebst der historischen und statistischen Literatur beyder Länder, Halle, 1804, p.
164 - notă; v. și: I. Bogdan, “Relațiile cu Brașovul” (adică: Documente şi regeste
privitoare la relaţiile Ţării Românești cu Braşovul şi cu Ungaria în secolele XV şi XVI,
Bucureşti, 1902; Ioan Bogdan (ed.) 1905, Documente privitoare la relaţiile Ţării
Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI. Texte slave cu traduceri,
adnotaţiuni istorice şi o introducere de I. Bogdan, vol. I (1413-1508), Bucureşti: Carol
Göbl), p. 6-8; Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc. Ediție îngrijită de Georgeta
Penelea, București: Editura științifică și enciclopedică, 1985, p. 254).

1427
“Dan ajunse peste câțiva ani însă aliatul sigur, vasalul credincios și căpitanul
îndrăzneț al împăratului-rege Sigismund. În primăvara anului 1427, acesta veni să-i
restituie și să izgonească pe omul turcilor, Radu Vodă, zis Pleșuvul, slavonește
“prasnaglava", sau Cap-gol “Prostul", fiu din flori al lui Mircea. E campania din 1395
înnoită, cu deosebire că Dan e în locul lui Mircea, Radu în al lui Vlad. Pe Sigismund îl
aflăm la Brașov, la Câmpulung, și-l vedem oprindu-se la Turnu. Linia de cetăți a Dunării
încearcă apoi s-o ia, în momente prielnice, urmașii lui Mircea. Pe când Pippo Scolari,
florentinul ajuns ban de Timișoara al regelui Sigismund, lupta la Severin și la hotarul
sârbesc, Dan lovește Nicopolea, Giurgiul, Silistra, în campanii care țin doi, trei ani, și, din
nenorocire, nu se pot reconstitui” (N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de
N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 49).
*
Vama Turnu este menţionată de domnitorul Dan al II-lea în hrisovul din 1431, prin
care întăreşte privilegiul lui Mircea cel Bătrân adresat pârgarilor Braşovului pentru
reglementarea vămii de la Dunăre (Şt. Meteş, Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu
Ardealul până în veacul al XVIII-lea, Sighişoara, 1921, p. 23; DRH-B [= Documenta
Romaniae Historica. Seria B Ţara Românească], Volumul 4 (1536-1550), doc. 160, p.
196-197; I. Bogdan, Documente privitoare la Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu
Țara Ungurească în veacurile al XV-lea şi al XVI-lea, vol. I, Buc., 1905, p. 34; v. și:
Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV – XVII.
Temeiuri istorice și arheologice, București: Editura Renaissance, 2010, p. 94).

1432
Într-un document slavon, emis în anul 1432, în timpul domniei lui Nicolae Aldea,
Cetatea purta numele de Pyrgos (Turn în limba greacă), iar în alte documente turceşti

17
Cetatea purta numele de Halyk Kule (Turn, în limba turcă).
*
În anul 1432, avea loc o expediţie otomană în Transilvania, având ca punct de
plecare cetatea Nicopolului, trupele otomane făcând joncţiunea cu oastea domnitorului
muntean Alexandru Aldea (1431-1435), la Cetatea Turnu.
*
Teritoriul niyabetului Holevnik devine, în anul 1432, Hass, adică propietate de
stat, concedată de sultani mamelor sau fiicelor lor - aşa-numitele Valide Sultan, acestea
arendându-le la rândul lor ţăranilor români, bulgari sau turci, care locuiau acolo pentru
practicarea agriculturii sau pentru creşterea animalelor, dar şi oierilor care-şi iernau
turmele prin bălţile din zonă (v. documentele 1622 şi 1642 în: Mihail Guboglu, Catalogul
documentelor turceşti [aflate la DGAS şi la BAR], întocmit de ..., vol. I (1558-1913),
1960, 686 p. + 40 copii; vol. II (1455-1829), 1965, 696 p., cu 18 fotocopii, Bucureşti
(Catalogul);
*
Cât de important era vadul de la Turnu şi pentru negustorii braşoveni se vede din
scrisoarea domnitorului Alexandru Aldea din anul 1432, care le cere sprijinul pentru
recăpătarea cetăţilor Dârstor şi Pirgos (Turnu, n.a.) din mâinile turcilor, a căror armată se
îndrepta spre Ţara Românească” (v. Şt. Meteş, Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti
cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea, Sighişoara, 1921, p. 23; DRH-B [= Documenta
Romaniae Historica. Seria B Ţara Românească]. Volumul 4 (1536-1550), doc. 160, p.
196-197; I. Bogdan, Documente privitoare la Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu
Țara Ungurească în veacurile al XV-lea şi al XVI-lea, vol. I, Buc., 1905, p. 34; v. și:
Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV – XVII.
Temeiuri istorice și arheologice, București: Editura Renaissance, 2010, p. 94).

1437
Anul 1437 prilejuia încă o nouă incursiune otomană spre Transilvania, având ca
punct de plecare Nicopolul, prilej cu care trupele otomane debarcau peste fluviu în dreptul
Cetăţii Turnu şi urmau cursul Oltului către Sibiu.

1438
În anul 1438, avea loc o nouă expediţie otomană, pusă sub comanda directă a
sultanului Murad, care a pustiit Transilvania. La întoarcere, o parte din armata otomană a
urmat cursul Oltului către Nicopole. O parte din numeroşii prizonieri a trecut fluviul de la
Turnu la Nicopole, prizonierii fiind răscumpăraţi aici de către rudele acestora cu bani grei.
La incursiunea otomană a participat, silit de împrejurări, ca să-şi protejeze tronul, şi
domnitorul Vlad Dracul, care, în urma sprijinului acordat Otomanilor, a fost radiat din
rândurile membrilor Ordinului Dragonului.

1442
În vara anului 1442, o puternică armată otomană, estimată la 80.000 de soldaţi, în
frunte cu Sehabbedin, Beilerbey-ul de Rumelia, concentrată la Nicopole, trecea Dunărea
pe la Cetatea Turnu, care servea drept cap de pod pentru oştile otomane, îndreptându-se
apoi spre Târgovişte. În aceste condiţii de netă inferioritate, atât numerică, cât şi ca dotare,
în special fin cea a numărului de tunuri, domnitorul Vlad Dracul, apreciind corect situaţia,

18
s-a retras spre munţi cu grosul oştirii, lăsând doar câteva detaşamente de cavalerie
domnească, care au hărţuit permanent armata otomană, în aşteptarea sprijinului militar
promis de Regatul Maghiar. Odată cu sosirea armatei lui Iancu de Hunedoara în sprijinul
domnitorului muntean, corpurile de oaste aliate i-au aşteptat pe turci pe apa Dâmboviţei,
într-un loc strâmt şi mlăştinos. Acolo, în acele condiţii tactice defavorabile numeroasei
armate otomane, s-a da bătălia în urma căreia oastea turcească a suferit o înfrângere
dezastruoasă, 36.000 de turci rămânând pe câmpul de bătaie, iar Sehabbedin abia a scăpat
cu viaţă, fugind peste Dunăre împreună cu rămăşiţele oştirii sale, sub presiunea cavaleriei
domneşti, care a aruncat peste Dunăre resturile armatei otomane. Groaza turcilor a fost atât
de mare, încât, conform legendei, Sehabbedin odată ajuns pe malul celălalt ar fi sărutat
pământul drept mulţumire că a scăpat cu viaţă.

1445
În notele sale, Walerand de Wavrin, pe lângă cronica faptelor de arme din timpul
expediţiei sale pe Dunăre, întreprinsă la cererea disperată a împăratului bizantin Ioan al
VIII-lea Paleologul (1425-1448), mai descrie şi Cetatea Turnu, arătând că vasele burgunde
“s-au dus să ancoreze în faţa unui turn mare, înconjurat de ziduri în chip de brace, care
turn era pe pământul Ţării Româneşti … Atunci, s-au dus domnul Țării Românești la
cardinal, împreună cu acești doi viteji cavaleri: domnul Pierre Vast și domnul Ragnault
de Confide, pe care seniorul de Wavrin i-a trimis în numele său. Și s-a hotărât ca turnul să
fie împresurat de jur împrejur: pe uscat de români și dinspre râu (Dunăre, n.a.), de
galere. Și se vor sili să se apropie de acest turn cât vor putea de mult. Turcii care erau în
Nicopole au înțeles că creștinii voiau să asedieze turnul, și să dea asaltul împotriva lui. Ei
au așezat în timpul nopții pe apă o mică galiotă înzestrată cu vâsle și au pus în ea merinde
și artilerie. În noaptea aceea, a fost ceață multă și în zorii zilei galiota a plecat de la
Nicopole. Și cum era ușoară, se părea că zboară pe apă când trece prin fața galerelor.
Galerele care au văzut-o au ridicat îndată ancorele și s-au luat după ea. Dar ea s-a vârât
în dreptul porții turnului dinspre apă, iar cei din turn o apărau cu săgeți și pietre.
Galerele care se luaseră după ea au fost nevoite să se întoarcă. Dar s-a poruncit ca una
din galere să stea de veghe, pentru ca atunci când se va înapoia galiota să fie dată la
fund. Așadar, turnul a fost împresurat și asediatorii s-au apropiat de el până la falsele
brace care erau în jurul său. Domnul Țării Românești, care-și adusese bombardele sale,
le-a pus să tragă foarte tare asupra turnului; dar n-au făcut nici o stricăciune, afară că
doar au atins acoperișul din care au dărâmat cea mai mare parte… Și au pus să fie făcute
din belșug legături de surcele și să fie aruncate în falsele brace, împreună cu o mare
grămadă de alte lemne, atât de sus cât au găsit cu cale, ceea ce turcii nu puteau să
împiedice, căci pușcașii și arbaletierii creștini opreau pe turci să cuteze a sta sau a se
arăta la barbacane, așa că nu puteau aduce vreo piedică la aruncarea focului pe lemnele
care era azvârlite lângă turn. Și după ce s-a aprins focul din toate părțile, deoarece turnul
era pe de-antregul rotund, focul se rotea doar împrejurul turnului și nu aducea nici o
vătămare celor dinăuntru, căci nu se ridica în sus, din care fapt s-a văzut și s-a înțeles
îndeajuns că prin acest mijloc nu va putea fi cucerit turnul. Văzând acest lucru, seniorii
unguri și români au hotărât împreună să mineze aceste brace care înconjurau turnul și să-
l dărâme. Și au făcut precum hotărâseră, gândindu-se că cei din turn se vor preda când își
vor vedea bracelet dărâmate, dar ei nu au făcut așa, ci s-au arătat atât de trufași ca și mai
înainte. Și se arătau turcii în fiecare zi mai sus de Nicopole cu forțe mari. Seniorii noști,

19
văzând că le va trebui mult timp până să poată cuceri acel turn, căci pierduseră timp de
cinsprezece zile și se apropia sărbătorea Sf. Mihail/…/” (Maria Holban, Maria Matilda
Alexandrescu Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini despre
Ţările Române. Ediţie îngrijită de Maria Holban, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și
Enciclopedică – Editura Academiei Române, 1968, vol. I, p. 113-114, 118-119; n. red. [=
Gh.S.] v. aici cap. despre Walerand De Wavrin, Expediția de pe Dunăre [Biografie: p. 78-
80, text: p. 81-122]; v. despre Walerand Wavrin și în “Nicolae Iorga, Chestiunea Dunării
(Istorie a Europei răsăritene în legătură cu această chestie). Ediție îngrijită, studiu
introductiv și indice de Victor Spinei, Iași: Editura Institutul European, 1998, Ed. I: 1923).
*
“După moartea lui Sigismund, grija Țerilor noastre trece îndată asupra lui Ioan
Hunyadi. Pe acesta și pe regele Vladislav îl ajută Vlad Dracul, vărul și urmașul lui Dan,
în campania de la Varna în care, lovindu-se de zidul ienicerilor, peri acel rege ungaro-
polon Vladislav și, împreună cu el, legatul pontifical Iulian Cesarini (1444). E repetiția
evenimentelor din 1396: Vlad se unise cu creștinii la Nicopol. În 1445, când corăbiile
cruciaților vin pe Dunăre, ele iau Silistra, Turtucaia și Giurgiul și atacă Turnul, cu
ajutorul lui Vlad Vodă. Hunyadi se coboara și el în toamnă și întâlnește pe creștini la
Turnu chiar, mergând apoi cu ei până la gura Jiului, când toamna târzie-l întoarce
înapoi” (N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova,
București: Editura Militară, vol. I, 1970, p. 49).
*
“După marea înfrângere de la Varna, nu toți acei cari năzuiau la alungarea
turcilor din Europa își pierdură speranța lor, care tocmai străluceau încă atât de luminos.
Ducele Burgundiei trimisese mai de-nainte în Levant corăbiile sale echipate în Veneția,
împreună cu cele ale Papei, ca să împiedice așteptata fugă a păgânilor în Asia. Această
flotilă, acum fără țel, veni cu vitejii cavaleri francezi prin Marea Neagră, în care turcii
nu-și stabiliseră încă puterea lor, spre gurile Dunării și sui cursul apei ca să caute
dispărutul rege Vladislav și să ia parte la noua expediție ungurească din 1445. După ce
cruciații aflară vestea morții regelui, ei încheiară un tratat cu Vlad și Hunyadi, pentru a-și
încerca încă o dată norocul împotriva turcilor de la Dunăre, la drept vorbind, acum ei nu
mai cutezau să încerce o mare expediție primejdioasă, ci numai cucerirea țărmului drept
și stâng al Dunării, pentru a descătușa, astfel, Țara Românească din lanțurile turcești.
Aceasta nu reuși însă decât față de cetăți mai mici sau mai puțin întărite, ca Turtucaia și
Giurgiul, pe când la Silistra și Turnu, Nicopoia Mică din timpul lui Sigismund, nu ajută cu
nimic și, după ce trecu de formă Dunărea la Rahova, oastea creștină se împrăștie”
(Walerand Wavrin, v. p. 264 în “Nicolae Iorga, Chestiunea Dunării (Istorie a Europei
răsăritene în legătură cu această chestie). Ediție îngrijită, studiu introductiv și indice de
Victor Spinei, Iași: Editura Institutul european, 1998; v. și Ed. I: 1923).
*
“În 1445 cuciații venețieni și burgunzi, supt steagurile lor și ale papei, caută
legătura cu Hunyadi, și, intrând pe Dunăre, nu se atacă Silistra, ruinată cu câțiva ani mai
înainte de Dan, dar refăcută de turci, se cucerește însă Turtucaia, se ia și Giurgiul, se
izgonesc păgânii din Rusciuk, fără a se ajunge măcar la distrugerea cuibului dușman din
Turnu, necum a Nicopolei” (Nicolae Iorga, Chestiunea Dunării (Istorie a Europei
Răsăritene în legătură cu această chestie). Ediţie îngrijită de Victor Spinei, Iaşi, Institutul
European, 1998, p. 216).

20
 *
“Aflați cam în fața cetății Nicopol, cei din flota burgundă, ungurii și oștenii lui
Vlad Dracul organizează un popas de noapte, caii find lăsați să pască pe o pajiște
alăturată, în faptul serii - care se numește între câine și lup, la ora când se sună de obicei
de rugăciune în țara frențuzească - izbucnește, deodată, un strigăt puternic și fioros -
alarmându-i pe cei din galerele de pe Dunăre, cărora li s-a părut că au dat năvală turcii
de pe malul celălalt. Până la urmă, ei s-au dumirit - era un strigăt anume pentru a-și
liniști caii, obicei al ungurilor și românilor, care fac, astfel, de trei opri pe
noapte”(Nicolae Constantinescu, Vladislav I, București: Editura Militară, 1979, p. 88).

1448
Din scrisoarea lui Pasquale de Sorgo, aflăm că, la finele lunii august 1448, a avut
loc o nouă ciocnire între creştini şi turci, lângă cetatea Vidinului, soldată cu moartea
comandantului otoman al cetăţii. Profitând de lipsa unei armate puternice, aptă să-i
descurajeze pe turci în a încerca să treacă fluviul, Bey-i de pe margine - Firuz, Mustafa,
fiul lui Hassan Bey, Isac Bey, fiul lui Ozgűn Bey - au trecut la ofensivă şi, potrivit unei
cronici otomane “la adăpostul nopţii au trecut Dunărea lângă Nicopol şi au zdrobit puţina
armată a ghiaurilor ce se afla acolo. Turcii luară prinşi numeroşi ghiauri în zale pe care
i-a trimis sultanului ce se afla la Sofia, unde a primit cu bucurie ştirea şi captivii“.
Rezultă faptul că incursiunea turcească, după descrierea făcută de cronicar, s-a petrecut în
zona Cetăţii Turnu (Radu Ştefan Ciobanu, Pe urmele lui Vlad Ţepeș, București: Editura
Sport-Turism, 1979, p. 188).

1462
Acesta a ocupat pentru scurt timp cetatea, în iarna anului 1462. Vlad trecea în
luna februarie 1462 Dunărea pe gheaţă şi a atacat toate cetăţile şi oraşele turceşti de pe
linia Dunării. Astfel, un spahiu de origine sârbească, Constantin Mihailovici de
Ostroviţa, participant la acele evenimente, relata că “Ţepeş trecu Dunărea îngheţată cu
toţi oamenii lui mai jos de Nicopole. Şi acolo a dat drumul oamenilor săi ca să prade şi
să omoare…şi au pricinuit mare pagubă împăratului turcesc” (Maria Holban, Maria
Matilda Alexandrescu Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini
despre Ţările Române. Ediţie îngrijită de Maria Holban, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și
Enciclopedică – Editura Academiei Române, 1968, vol. I, p. 126).
*
În continuare, acelaşi Constantin Mihailovici de Ostroviţa zugrăveşte, plastic,
grozăvia acelor evenimente sângeroase ”Pe rând se prefăcură într-un pustiu grozav,
unde bălţi de sânge îngheţau lângă ruine negre, Obluciţa, pe unde se trecea din
Dobrogea în Moldova, satele de lângă Chilia… aşezările de la gurile Dunării, Cartalul,
Rasova, Turtucaia din faţa Olteniţei noastre, Nicopolul, unde se tăie capul Subaşei …
apoi Şiştovul, Samoviţul, Ghighinul de la gura Oltului, Turnul….” (Nicolae Iorga,
Istoria lui Ştefan-cel-Mare povestită neamului românesc de N. Iorga și tipărită pe
cheltuiala Ministerului de Instrucție Publică. Ediție de lux, adnotată, București:
Minerva, Institut de Arte Grafice și Editură - Strada Regală, no. 6 (Hotel Union), 1904,
p. 81-82).
*
Mahmud Anghelos Paşa-Grecul, care primise ordin de la sultanul Mehmed al II-

21
lea să supravegheze linia Dunării, vrând să se dea bine pe lângă padişah, a efectuat un
raid de pradă în Ţara Românească. Ţepeş l-a aşteptat lângă vadul de trecere peste Dunăre,
care era cetatea Turnu. În preajma cetăţii, Vlad cu 5000 de oşteni au zdrobit oastea lui
Mahmud, apreciată la 18000 de oşteni. Înfrângerea suferită de turci a fost dură, doar 8000
de turci reuşind să treacă Dunărea, restul fiind ucişi sau luaţi prizonieri, robii şi bunurile
jefuite rămânând în mâinile valahilor. Mahmud Paşa s-a oprit din fugă tocmai la Sofia,
înştiinţându-l pe sultan despre mersul evenimentelor (Radu Ştefan Ciobanu, Pe urmele
lui Vlad Ţepeș, București: Editura Sport-Turismi, 1979, p. 73).
Aflând despre aceste evenimente, Mehmed a ridicat asediul Corynthului,
îndreptându-şi armata către Dunăre. Oastea valahă, sosită mai repede la malul fluviului
decât cea otomană (la data de 15 mai), a aşteptat armata otomană, constituită în dispozitiv
defensiv, astfel încât să poată să împiedice trecerea Dunării (N. Iorga, Op. cit., p. 88).
“În primăvara anului 1462, o armată turcescă de 250000 soldați porni în două
părți; o parte pe Marea-Neagră cu flota pentru transportul provisiunilor de resboiu și de
hrană; cealaltă și cea mai însemnată parte, de la Adrianopol, se îndreptă spre Dunăre.
Locul de întâlnire era la Nicopoli. Armata din corăbii intră pe la gurile Dunării și arse,
între altele, Brăila, orașul comercial cel mai însemnat pe atunci, având numai case de
lemn. a.rmata nu întîmpină împotrivire, pentru că Vlad poruncise tutulor locuitorilor să
ardă satele și semănăturile și să se retragă cu femei, copii de la 12 ani în jos și cu tot ce
aveau mai scump, parte în strâmtori și păduri, parte în munții Prahovei; un număr
însemnat se închise în cetatea întărită Târgoviște. Vitele fură ascunse prin văile munților.
Vlad cu vreo 22000 de oameni, în care se numărau și tinerii de la 12 ani în sus, tăbărî, în
dreptul Nicopolei, ca să apere trecătoarea. Armata turcescă de uscat, comandată de însuși
Sultanul Mohammed, ajungând aci, trecu Dunărea cu mari pierderi, din causa ploiei de
săgeți ce Românii aruncau asupra lor. Țepeș este silit însă a se retrage, ne mai putând
apăra trecătoarea” (Gr. G. Tocilescu, Istoria română pentru școlele primare de ambe-
sexe, [de …, profesor la Universitate, Inspector general al școlelor]. Carte aprobată de
Onor. Minister al Instrucțiunei Publice și Cultelor. Cu 22 tabele, Bucuresci: Imprimeria
Statului - Bulevardul Independenței, 1889, p. 57-58).
*
Constantin Mihailovici de Ostroviţa descria încercările trupelor otomane de a trece
fluviul, dar şi apărarea dârză a valahilor, opinând că ”ghiaurii oprea trecerea oştii
împăratului”. Când au văzut că încercările de debarcare pe malul stâng sunt ineficiente,
sultanul a făcut un adevărat consiliu de război, unde s-au discutat eventualele soluţii de
trecere a Dunării, sultanul, oferind, spre a-i motiva pe ieniceri, daruri bogate, dacă vor
trece apa. Ienicerii au răspuns că singura posibilitate este de a trece fluviul pe timpul nopţii
şi ceva mai în aval de locul unde se afla tabăra lui Vlad.
“Împăratul a poruncit să li se dea 70 de luntri potrivite; pe lângă aceasta, să li se
mai dea şi altele de care aveau nevoie şi, de asemenea, bombarde, tunuri mobile şi altele
mari. Când s-a făcut noapte, ienicerii au trecut cu luntrile lor Dunărea şi, lăsându-se duşi
de valuri, au reuşit să acosteze la ţărm, la o distanţă de câteva stadii mai jos de locul unde
stătea oastea voievodului”
(N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București:
Editura Militară, 1970, vol. I, p. 90).
*
După trecerea Dunării, spahii au realizat un cap de pod stabil, încojurându-şi tabăra

22
cu şanţuri şi instalând artileria. Apoi au luat cu asalt tabara valahă, însă au fost respinşi,
turcii pierzând aproximativ 300 de oameni.
“Turcii trecură Dunărea noaptea cu 120 de tunuri şi o frunte de oaste - relata
acelaşi ienicer sârb, despre debarcarea turcilor, dar şi despre riposta lui Vlad în încercarea
de a-i opri pe aceştia pe malul fluviului:”şi mult se întrista sultanul, văzând de pe malul
celălalt bătălia cea mare şi neputându-le veni în ajutor, temându-se foarte să nu-şi piardă
toţi ienicerii, căci el, sultanul, nu trecuse Dunărea”. Totuşi, sub presiunea puhoiului
otoman, dar şi a ploii de ghiulele vărsate de cele 120 de tunuri ale acestora, Vlad a fost
nevoit să se retragă, concomitent cu părăsirea Cetăţii Turnu. Sultanul încântat de reuşita
ienicerilor a împărţit acestora 30000 de galbeni (zloţi), iar ienicerilor, care nu erau liberi, li
s-a dat libertatea “să poată lăsa cui vor voi averea lor după moarte.”
*
În curând, îl chemă (pe Vlad Țepeș, n.a.) vestea că sultanul însuși e în fruntea
oștilor, care cuprindeau pe atunci cei vreo 7.000-10.000 de ieniceri și spahii și că el caută
vad la Nicopol. Marele vizir Mahmud, apoi beglerbegul Rumeliei, al Europei, care avea
totdeauna această misiune - dacă războiul se purta în jumătatea apuseană de împărăție,
dată grijii sale, trecură cei dintâi, cu mulți spahii; achingiii o porniră înainte, prădând.
Peste câteva zile numai, urmă Mohammed al II-lea cu întreaga lui Curte și cu ienicerii.
Tunurile turcești, 120 la număr, făcură cu neputință o împotrivire a românilor, ca și cele
300 de luntrii, pe care Vlad le așteptase dinspre răsărit și care veniră de la apus, fiind din
flotila de râu ce stătea gata în râul sârbesc al Moravei” (N. Iorga, Istoria Armatei
Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol.
I, p. 61).

1474
În luna noiembrie 1474, o parte din oştile otomane, conduse de Soliman Hadâmbul,
pleca de la Sofia, de unde oștile au urmat valea Iskerului până la Nicopole și unde
ajungeau la mijlocul lunii decembrie.Fără a mai pierde timpul, aşteptând ca Dunărea să
îngheţe, Soliman a trecut fluviul pe la Turnu, unde a făcut joncţiunea cu cei 17000 de
oşteni munteni ai lui Radu cel Frumos, de unde s-au îndreptat spre graniţele Moldovei,
împotriva lui Ştefan cel Mare.
“Beglerbegul Soliman trecu Dunărea pe gheață în decembrie, pe la Nicopol, vadul
lui Mohammed al II-lea. De aici se poate amenința mai bine Ardealul și trimete apărătorii
lui acasă. Cine venea cu un beglerbeg știm: spahiii lui toți și câți ieniceri îi dădea
sultanul, deci nici într-un chip cei 120.000 de oameni cari se socot de obicei. Laiotă,
așezat din nou în domnie, fără luptă, se adăugă turcilor cu cetele lui de curteni și boieri,
simțitor împuținate de înfrângere” (N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită
de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 75).

1476
În anul 1476 după bătălia de la Valea Albă, o parte din oștile otomane au trecut
Dunărea de la Turnu la Nicopole în drum spre bazele inițiale de pornire.
“În sfârșit, oastea hrănită cu ceva carne, brânză și ... miere, nefiind pâine, se
retrage spre Dunăre, unde așteptau corăbiile cu provizii. Se ia drumul încă bogat în
hrană, pe la Nicopole, spre pasurile Balcanilor” (N. Iorga, Istoria Armatei Române ști.
Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 86).

23
 1479
În anul 1479, o oştire otomană, estimată la aproximativ 43000 de soldaţi, pusă
sub comanda bey-lor Ali Mihaloglu şi Skander, au trecut Dunărea de la Nicopol la
Turnu, de unde au urmat linia Oltului spre Transilvania.
Atunci, sultanul i-a cerut lui Ștefan să atace Transivania prin Scaunele Secuiești:
”Iar tu, Ștefane Voevod, să ne sprijinești, năvălind asupra Țerii Secuiești împreună cu
Băsărabă, Domnul muntean, și cu Mehemed, sangiacul Nicopolului" (N. Iorga, Românii
în străinătate de-a lungul timpurilor. Lecții la Școala superioară de Război. După note
stenografice, Vălenii de Munte: Editura „Datina Românească”, 1935, p. 26).

1493
În anul 1493, acelaşi Ali Mihaloglu a mai făcut o incursiune în Transilvania,
urmând acelaşi traseu, dinspre Cetatea Turnu urcând pe Olt.

1516
“Fluxul comercial care trecea prin Turnu, legând Ţara Românească pe <drumul
Nicopolei> de Imperiul Otoman, precum şi regiunile Dunării de Jos de cele ale Dunării
de Mijloc, a putut fi reconstituit în detaliu, graţie celor două regulamente de tip kanun
din anul 922 A. H./ 1516 A. D., de la Selim I păstrate la Başbakanlâk Osmanlî Arşivi”
(Liviu Maxim, Raiaua Turnu (1419-1829). Studiu monografic, Constanța: Universitatea
„Ovidius” Constanţa, 2006, p. 67); [teză de doctorat, în varianta nepublicată].

1521
Odată cu moartea domnitorului muntean Neagoe Basarab (1512-1521), începeau
luptele pentru domnie, la care au participat fiul nevârstnic al lui Neagoe, Teodosie (1521-
1522), sprijinit de mama sa, Elena, care avea alături pe marele ban Preda Craioveanu şi pe
Vlad (Dragomir) Călugarul, ultimul, în urma bătăliei de la Târgovişte din 14 octombrie
1521, ieşind învingător.
Însă, în urma apelului lui Teodosie către Mehmed Paşa de la Nicopole, oştile
otomane îl înving pe Vlad, capturându-l, şi pe care îl vor trece Dunărea de la Turnu la
Nicopole, unde în cele din urmă, a fost decapitat. Mehmed era de origine valahă, fiind
descendent al lui Mircea cel Bătrân, prin fiul său Mihail. Mircea fusese nevoit să-i trimită
la Istanbul pe fiii săi, Mihail şi Radu, care, după moartea tatălui lor, au fost siliţi să treacă
la religia islamică, formând familia Mihaloglu, familie foarte puternică şi influentă la
Înalta Poartă (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai
vechi timpuri pînă astăzi. Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti: Editura Albatros,
1975, p. 901).
*
“Urmașul lui Radu fu Mihnea, fiul lui Vlad Țepeș; i s-a zis: Mihnea cel Rău.
Împotriva lui se ridică fratele lui Radu, Vlad cel Tânăr sau Vlăduț. Boierii îi jură
“înaintea pașei Dunării", scrie Viața Sfântului Nifon, a cărui putere se întinde de-a lungul
Dunării, în fața “Țerii Românești și a țerii noastre", spunea Ștefăniță, prin Arbure, către
regele Poloniei, în 1523. Neamul Mihaloglilor, unul din cele mai vechi, mai adevărat
turcești și mai glorioase ale osmanlâilor, avea cu drept de moștenire această margene a
Dunării, fiind căpitanii, marchișii" ei. Pașa era acum și la Silistra, și la Nicopol, și la
Vidin, ca și la răsărit, asupra cetăților smulse de Moldova, [de?] fiul lui Ali Mihaloglu și

24
nepotul lui Ischender, Mohammed, numit în cinstea biruitorului de la Valea Albă. De el
atârnau toți sangeacii cârmuitori cu steag pentru ceata lor de spahii, toți begii, căpitanii,
toți subașii, căpeteniile de târguri și sate de pe această linie dunăreană, care trebuia
statornic apărată de munteni și moldoveni, în dosul cărora stăteau ungurii și polonii“.
Așa, de vom umbla noi cu hicleșug, și de nu vom sluji domnului nostru Vlădului Vodă în
direptate jura boierii să piară neamul și numele nostru dentr-această țară în veaci, amin".
“De voi face vreun rău acestui neam, sau vreun hicleșug, sabia ta - răspunde domnul cel
tânăr, privind la Mohammed - să taie capul mieu cu mare rușine și să pierz neamul mieu
dentr-această țară, amin". Oastea de spahii dunăreni trece Dunărea, unită cu pribegii lui
Vlad. Ea se împarte în trei cete, cărora li se zice aici “pâlcuri". Sunt cele trei împărțiri
clasice ale oștirii românești sau ale oștii străine puse supt poruncile unui domn român. O
ceată de călări ajunge răpede, pornind de la Turnu, tocmai pe plaiurile argeșene, lângă
Olt, la mănăstirea bătrânului Mircea Vodă, Cotmeana. Aici se află alt Mircea Vodă, fiul,
pomenit și mai sus, al Mihnii. El fuge, cu un credincios, noaptea, desculți, descinși și fără
ișlice. Ai lui sânt uciși ori prinși. Urmează trecerea la Sibiu a lui Mihnea însuși, care se va
fi aflat prin apropiere, poate la Râmnicul Vâlcii15”(N. Iorga, Istoria Armatei Române ști.
Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 120-
121; v. nota 15 de la p. 121; v. și: cronicile sîrbești, în “Spomenik”, III, 1901; “Glasnik din
Seraievo”, VI,1894”), respectiv, Viața Sfîntului Nifon (Ediție: G. Erbiceanu, București,
1888, p. 67; “Viața Sfântului Nifon al Constantinopolului, scrisă de Gavril Preotul,
transcrisă după manuscrisul ieromonahului Ioan de la Bistrița și corectată la tipar de
Constantin Erbiceanu, a fost editată în 1888 la București, având 177 pagini – se arată pe
http://www.teologiepentruazi.ro/2013/02/21/istorie-II-31/_ftn19).
*
“Cu ajutor moldovenesc ori fled, noul domn al răscoalei ia drumul pe supt
muncele, îndreptându-se către Târgoviște, unde Preda, fratele lui Neagoe, apăra
domnia plăpândului cocon Teodosie. Lupta se dă înainte de 10 octombrie în margenea
orașului chiar; Preda e ucis. Vlad se așează în Târgoviște. Îndată vine “pașa Dunării",
întors de la Belgrad, cu cei patru subași ai săi. Noua luptă e în același loc de lângă
Târgoviște, înainte de sfârșitul anului; turcul prinde pe Vlad și pe boierii lui. Ei nu vor
fi trimeși la Poartă, ci uciși îndată. Cete de achingii pradă pe buzăiani, făr'de veste; și
au luat mulți oameni voinici, și feate, și dobitoc mult..., însă pre apa Buzăului, în luna
lui mai (novembre?)[...]”(Scrisoarea regelui Ungariei Ludovic, v. p. 373 și urm. în
„Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitore la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzaki. Publicate sub auspiciile Academiei Române și ale Ministerului Cultelor și
Instrucțiunii Publice. Volumul II, Partea 3, Bucuresci, 1892”; v. și: N. Iorga, Istoria
Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară,
1970, vol I, p. 123).
*
“Acuma nu mai era domn Teodosie decât cu numele. Totuși, Mohamed nu rămâne
în țară. După ce ai lui pradă în Secuime a doua pradă după cea din vară, încă la sfârșitul
lui octombre el se întoarce la Nicopol” (“La 1 novembre, știre în Brașov despre reversio
Mehmeth beck ex Thurcia"; v. și: N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de
N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 123).

25
 1522
Confruntat cu pericolul ocupării domniei de către un turc şi cu spectrul
transformării ţării în Paşalâc, boierii valahi au uitat fricţiunile dintre ei şi au impus la tron
pe Radu de la Afumaţi (1522-1529), care, având şi sprijinul lui Ioan Zapolya, au înfrânt
oştile otomane ale lui Mehmet care s-au retras precipitat spre Dunăre, spre Nicopole şi
Şiştov, o parte din aceste trupe otomane trecând Dunărea şi pe la Cetatea Turnu.
“Mehemet vine cu puteri și mai mari, dar, după mai multe înfrângeri, e silit să fugă
peste Dunăre, unde Radu îl urmăresce, bătându-l înfricoșat la Nicopoli și la Șiștov” (Gr.
G. Tocilescu, Istoria română pentru școlele primare de ambe-sexe, [de …, profesor la
Universitate, Inspector general al școlelor]. Carte aprobată de Onor. Minister al
Instrucțiunei Publice și Cultelor. Cu 22 tabele, Bucuresci: Imprimeria Statului - Bulevardul
Independenței, 1889, p. 41).
*
În anul 1522, voievodul muntean Radu de la Afumaţi, a încercat şi el să ocupe
cetatea, dar fără sorţi de izbândă, el neavând la dispoziţie nici trupele şi nici logistica
necesară unui asediu de durată. Acelaşi domnitor a trimis, în prima jumătate a lunii iunie
1526, un sol la curtea de la Buda, cu misiunea de a expune planul de acţiune al
domnitorului valah în privinţa turcilor. Astfel, acesta propunea ca, luându-se în calcul
faptul că, la 23 aprilie 1526, forţele otomane se concentraseră în privinţa campaniei
contra Ungariei, linia Dunării rămânând fără o apărare solidă, domnitorul muntean ar fi
putut începe o campanie militară fulger împreună cu forţele transilvane, atacând cetăţile
Turnu şi Nicopole, pătrunzând, astfel, în Bulgaria, situaţie în care sultanul ar fi fost
nevoit să renunţe la campania împotriva Ungariei (Josif Pataki, Atitudinea lui Radu de la
Afumaţi şi a lui Ioan Zapolya în ajunul luptei de la Mohacs [1526], în culegerea „Studii
de istorie a naţionalităţilor conlocuitoare din România şi a înfrăţirii lor cu naţiunea
română - naţionalitatea maghiară”, vol. I, București: Editura Politică, 1976, p. 55-57; v.
și: Ștefan Andreescu, Restitutio Daciae. Relaţiile politice dintre Ţara Românească,
Moldova şi Transilvania în răstimpul 1526-1593, în colecția“Memoria Pămîntului
Românesc”, București: Editura Albatros, 1980, p. 52).
Ideea a prins, astfel că regele maghiar l-a înştiinţat pe voievodul transilvan Ioan
Zapolya să nu mai vină în tabăra regală, ci să se îndrepte pe drumul cel mai scurt spre Ţara
Românească şi să se alăture oştilor lui Radu de la Afumaţi (Ibid, p. 62; v. și: Ştefan
Andreescu, Op. cit., p. 53).
Din păcate, planul a fost descoperit de Turci, sultanul desemnându-l pe Mehmed
beg Mihaloglu, paşă de Nicopol, să acţioneze. În aceste condiţii, având şi copilul luat
ostatic de acelaşi paşă, Radu a trimis un mesaj la Buda, prin care anunţa iminenţa unei
incursiuni turceşti pe valea Oltului spre Transilvania, cu plecarea din Nicopole şi Turnu,
dar şi faptul că având mâinile legate, nu poate acţiona (Ibid, p. 69-70; v. și: Ştefan
Andreescu, Op. cit., p. 53).
*
“Inscripția mormântală a lui Radu Vodă arată calea războiului din iunie 1522; pe
valea Oltului se ajunge la Teleorman, unde cete turcești sânt bătute la Grumazi, luptă
mare, ținând o zi întreagă, unde șapte sangeaci sunt de față: la Nicopol și Șistov se
înseamnă lupte. Subașii fuseseră prinși și tăiați” ( N. Iorga, Istoria Armatei Române ști.
Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 125).

26
 1529
“Cu dânsul (Vlad fiul lui Vlăduț, n.a.) dar, înainte, cu Basarab cel din 1529, care
se întorcea și pare să fi fost ucis-poate Moise, în împrejurări necunoscute, lupte din
care iese, în mai, biruitor, trimețând și ștafete de bucurie la Braşov. La jumătatea lui
iunie el era însă fugar în Secuime. Veni îndată la Brașov și merse apoi în Făgăraș, la
Majldth. Acesta organizează, cu comitele săsesc Marc Pempflinger, proprietarul în
special al Ciceului Cetății de Baltă, care, în cugetarea-i de aventurier, își rezervă
Nicopolul și Turnul, Giurgiul și chiar Plevna, toată stăpânirea lui Mohammed beg, o
expediție munteană, care pornește din Sibiu la 18 august. Ea intră prin munții
Făgărașului. La Viișoara, pe la 20 ale lunii, se dădea o mare luptă, în părțile
Teleormanului - e drumul lui Radu de la Afumați în 1522. Turcii de la Nicopol uciseră și
pe domn, pe Barbu; Majlath căzu în mâinile biruitorilor” (N. Iorga, Istoria Armatei
Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970,
vol. I, p. 138); v. și: Iorga, N., Istoria Armatei Române ști [de...], vol. I (până la 1599.).
Ediția a I-a, București: Editura Ministeriului de Războiu, 1929, p. 224-225).

1531
Pe harta lui J. B. Homan, din anul 1531, cetatea purta numele de Cholownik sau
Nicopolis Minor. Acelaşi lucru este confirmat şi de relatarea solului polonez Ian Ocienski,
care, în cursul aceluiaşi an, la 19 martie 1531, cu ocazia misiunii sale diplomatice la
Poartă, în drum către Istanbul, a trecut Dunărea la Nicopole pe la Turrim Thurcerum
Holewnik (Fernande Chirea, Op. cit., p. 74).
*
“Întrând pe pământul Țării Românești, îmi pusesem în gând să mă duc mai întâi
la voievod, după cum este obiceiul, spre a-mi fi îngăduit să trec prin țara sa, mergând
de la senerissimul și prea ilustrul rege, stăpânul meu, la împărat, și acest sfat îmi fusese
dat încă de la Oradea. Și cum el (domnul) colinda zile întregi prin țara lui de colo-colo,
am întrebat și cercetat cu foarte multă stăruință unde s-ar afla și niciodată n-am putut
să știu sigur din cauza deselor sale mutări din loc, ca unul ce sta acum în loc, mâine se
abate într-altul până ce, în sfârșit, sătul de atâta amânare, când aș fi vrut să zbor dacă
s-ar fi putut, înțelegând că n-aș fi departe de Dunăre. Și că locul de trecere al Dunării
din dreptul Nicopolului se află sub puterea turcilor, m-am abătut pe furiș spre malurile
Dunării la Turnul turcilor. Holownijk, întărit cu zid din fața Nicopolului, pe care l-a
pustiit odată regele Ioan, cel din zilele noastre. S-a întâmplat deci ca, îndată ce am
ajuns la turn, după ce mai înainte îi poruncisem lui Vasile să-mi facă vorbele cu
comandantul din Turnu și să ceară slobodă trecere pe Dunăre spre Nicopole, totul mi s-
a îndeplinit după voie. Mai înainte ca eu să fi ajuns la Turnu, Vasile a trecut Dunărea la
Nicopole, spre a se îngriji de găzduire și de altele asemănătoare. Iar mie - care urmam
mult după aceea pe Vasile-, mi-a venit în întâmpinare doi turci, urându-mi bun sosit și
cerându-mi să binevoiesc a mă ascunde în satul așezat sub acel turn, până va veni
tălmaciul de la care trebuia să aflu mai apoi spre ce loc de găzduire trebuia să mă
îndrept la Nicopole. În sfârșit, după ce am înțeles cu bucurie că sunt în afară de orice
teamă, rânduindu-mi turcii două luntrii, adică una pentru cai, și una pentru mine, mi-
am făcut astăzi intrarea în Nicopole…” (Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu
Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini despre Ţările Române.

27
Ediţie îngrijită de Maria Holban, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și Enciclopedică –
Editura Academiei Române, 1968, vol. I, p. 309).
*
De la cronicarul maghiar Anton Verancsics ne-a rămas o cronică a Bătăliei de la
Nicopole, scrisă pe la mijlocul sec. XVI, în care este menţionată şi cetatea Nicopolis
Minor (Turnu). (Cronica Românească Anonimă; v. și: Grigore G. Tocilescu, Monumentele
epigrafice şi sculpturali al Museului național de antichități din Bucuresci publicate sub
auspiciile Academiei Române de […]. Partea 1, Bucuresci: Tip. "Corpului didactic" C.
Ispăşescu & G. Bratanescu, 1902, p. 249, nota 3).

1544
În anul 1544, Laiotă Basarab, pretendent la domnie, ajutat de boierii Stroe,
Manole şi Mihalco, aflaţi în exil, a avut o ciocnire cu oştile voievodului Radu Paisie
(1535-1545), ciocnire încheiată dezastruos pentru acesta din urmă, el trebuind să se
retragă iniţial la cetatea Turnu şi, mai apoi, sub presiunea lui Stroe, să treacă Dunărea,
refugiindu-se la în mare grabă la Nicopole: “În bătălia dintâi cu Stroe pribeagul, ne
biruise Stroe şi învinsese oştile noastre şi, împrăştiindu-le, ai noştri deteră dosul lăsând
vistieria, […] stricând căruţele şi începând a prăda vistieria; iar vistiernicul Radu nu
lăsă atunci vistieria Domniei Mele şi o scapă prin bărbăţia sa, şi drese căruţele şi aduse
toată vistieria la Domnia Mea, la Turnul Nicopolii (Turnu, n.a.), atunci Domnia Mea
mult M-am bucurat şi M-am veselit de dreapta slujbă ce Mi-a slujit vistiernicul Radu.
Martori: Coadă mare vornic, Tatu mare logofăt, Udriște mare vistier, Stroe mare
spătar, Albu stolnic, Crăcea paharnic, Badea comis, Socol stolnic. Scrie Florea“
(Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor. Vol. II: De la Mircea cel Bătrân şi
Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul, București: Editura All, 2007, p. 120; v. și:
Maria Georgescu și Gheorghe Popa, Documente referitoare la istoria județului
Teleorman. Catalog. Vol. I: 1441-1700. Întocmit de […] București: Direcţia Generală a
Arhivelor Statului din R.S.România, 1989, 416 p., facs. p. 32).
*
Același episod îl menționează și Nicolae Iorga în lucrarea sa Istoria poporului
românesc, astfel: ”/.../ răscoala zisă a lui Șerban, banul, izbucnește după 13 mai 1539
(document pentru Bunești din 18 mai 1539 în BCI, III, p. 78). Nici o sursă nu indică
motivele acestei ridicări a unor boieri aflați până atunci în mare favoare. O explicație
probabilă a fost dată de D. Pleșia în Răscoala din 1539, zisă a lui Șerban banul, în
lumina genealogiei, în „Documente noi descoperite și informații arheologice”(
București, 1980, p. 55, și urm.), care o atribuie unui conflict de familie între Radu
Paisie și puternicul neam al Floreștilor, căci Stroe paharnicul din Florești, iar nu
Șerban banul, a fost sufletul răscoalei. În prima ciocnire cu răsculații, la Fântâna
Țiganului, domnul a fost învins și silit să se refugieze peste Dunăre. Cu acest prilej, s-a
ilustrat fostul vistier Radu Furcovici din Golești, care a putut salva vistieria domnească
și a dus-o la Turnu Măgurele” (N. Iorga, Istoria poporului românesc. Ediție îngrijită de
Georgeta Penelea, București: Editura științifică și enciclopedică, 1985, p. 345).

1544
“Drumul Oltului străbătea pasul Turnu Roşu-Câineni, făcea un popas la
Râmnicu Vâlcea şi altul la Slatina, unde se bifurca: o ramură mergea la Craiova, una se

28
îndrepta la Nicopolea Mică unde era citadela ridicată de Mircea cel Bătrăn în faţa
puternicei Nicopole bulgăreşti, la vadul de unde Radu Paisie emitea un hrisov, la 5 mai
1544, şi unde funcţiona una din vămile de graniţă ale Ţării Româneşti (Ștefan Meteş,
Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea,
Sighişoara, 1920, p. 23); v. și: Acad. Ștefan Pascu; Ștefan Ștefănescu; Constantin
Cihodaru; Damaschin Mioc; Ioan Caproșu; Aurel Răduțiu [Comitetul de redacție:],
DRH-B [= Documenta Romaniae Historica. Seria B Ţara Românească]. Volumul 4
(1536-1550), București: Editura Academiei Republicii Socialiste România. Volum
întocmit în cadrul seminarului de paleografie slavă condus de Damaschin Mioc, 1981,
doc. 160, p. 196-197; Ioan Bogdan (ed.), Documente privitoare la relaţiile Ţării
Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI. Texte slave cu
traduceri, adnotaţiuni istorice şi o introducere de I. Bogdan. Vol. I (1413–1508),
Bucureşti: Carol Göbl), 1905, p. 34; v. și: Ecaterina Țânțăreanu, Op. cit., 94).

1545
Într-un hrisov, datat în anul 1545, putem afla despre traseul urmat de Radu Paisie și
convoiul său către cetatea Turnu, anume, acesta: “trece prin Humele, Ungheni,
Dobrotești-Pădurea Braniștea, trece Vedea Veche prin Știrbei, trece la răsărit de Nătărăi,
Scrioaștea - Rușii de Vede, Raiaua Turnu”.
*
Ulterior, cu sprijin otoman, Radu Paisie a reocupat tronul Ţării Româneşti. Pe
timpul domniei lui Radu Paisie, în anul 1545, turcii întăresc cetatea, iar hinterlandul ei va
fi extins și proclamat teritoriu otoman sub administare turcească (niyabet), sub comanda
unui bey şi, ulterior, un nayib, drept răsplată pentru sprijinul otoman acordat acestuia,
contra lui Laiotă Basarab.

1546
În anul 1546, în timpul domniei lui Mircea Ciobanul (1545-1554), s-a delimitat
întinderea Niyabetului Turnu (ceea ce este ciudat este faptul că acest niyabet era
impropriu numit raia, termen care însă a rezistat timpului în faţa adevăratului termen), la
care a participat şi Constantin, Marele Ban al Ţării Româneşti. Departajarea făcută ne
este cunoscută datorită relatării fraţilor Tunusli ( Istoria politică şi geografică a Ţerei
Romanesci de la cea mai veche a sa întemeiere şi până la anulu 1774, dată mai antaiu
la lumină în limba grecescă la anul 1806 de Frații Tunusli. Traducere de G. Sion,
Bucuresci: Typographia Națională alui Stephan Rassidescu, 1863,192 p.), dar, în special,
de cea a lui Dionisie Fotino (1777-1821, v. Dionisie[Dionisiu] Fotino, Istorie Generală
a Daciei sau a Transilvaniei, Munteniei și a Moldovei. Traducere de George Sion.
București: Imprimeria Națională a lui Iosef Romano et Companie, 1859, vol. I - 134 p.,
vol II - 264 p. și vol III - 344 p.), care consemna că: “De la marginea, despărţind
împrejmuirea Culei (castrul roman de la Flămînda, n.a.) de cetate de pământ, de la
Troianul, pe uscat trece pe aproape o movilă ce este pe marginea Troianului, de acolo
merge la alte două movile, tot pe marginea Troianului, de unde trece pe un drum numit
al Banului, drept în sus pe apa Hârlăului şi se întinde printre vii până la biserica ce era
pe un sat desfiinţat al Ţării Româneşti. Hotarul urma pe măgura între viile
Ciupercenilor, din care jumătate rămâneau la Cule şi jumătate la Ţara Românească. Se
întindea la măgura Drumului Vierilor până la altă măgură şi iarăşi până la gura

29
Rusciucului şi la măgura de la Gunoiul Duşman, tot pe drumul Banului, întins la
marginea moşiei lui Pehlivan Oglu, spre Cule care rămânea în ţară, până la apa
Hârlăului, până unde se varsă în Olt, din jos de Romanaţi, până la gârla care se
desparte de Olt sub numele de Oltişor şi se varsă în Dunăre, iar din jos de Islaz îşi face
Dunărea hotar…”(H. Dj. Siruni, Acte turceşti privitoare la hotarele dunărene ale Ţării
Româneşti, în „Revista Arhivelor”, Tom V, 1, Bucureşti, 1942, p. 145).
*
Întinderea ca suprafaţă a nyiabetului ajungea la aproximativ 14000 de pogoane
(Radu I. Perianu 1943, Raiau Turnu. Un plan topografic al raialei, în “Revista Istorică
Română”, vol. XIII, fascc. II, 1943, p. 52-60).

1556
L. Maxim comentează pe larg documentul din 5 Sevva l963/ 12 August 1556,
publicat de el anterior [L. Maxim, L’echelle danubienne de Turnu (Holovnik, Kule) à la
lumière de nouveaux documents ottomans, în „Româno-Turcica”, vol. 1/ 2003, Istanbul,
p. 83-117], „care conţine aprobarea Porţii pentru înfiinţarea unui bâlci (Bazar)
săptămânal în târgul (kasaba) pe nume Holovnik, la cererea populaţiei din Nicopol şi
Holovnik. Rezultă, aşadar, că la 1556 Turnu (Holovnik) nu era decât un târg (kasaba) şi
nu un oraş (șehir) veritabil, un târg care depindea de kadiul de Nicopol, care transmitea
cererea, motiv ca prin aceasta s-ar aduce foarte mare câştig (nef) schelelor de la
Nicopol şi Holevnik. Rezultă, de asemenea, şi faptul că de pe la mijlocul secolului al
XVI-lea, în noua conjuctură creată de transformarea Dunării în fluviul otoman şi a
Mării Negre în <lac otoman>, şi graţie unificării vamale, monetare, legislative şi
politice, schimburile dintre regiunile de la nord şi sud de Dunăre, dintre cele de la
Dunărea de Mijloc şi cea de Jos cunosc o dezvoltare fără precedent. Ca şi celelalte
prechi dunărene […] şi dubleta Nicopolui Mare - Nicopolul mic (Turnu) - este atrasă de
această nouă conjunctură şi profită de pe urma ei. Veniturile schelei Turnu, în lumina
documentaţiei disponibile, este deosebit de complicată, întrucât, pe de-o parte, nu am
găsit în arhivele turceşti un registru vamal privind Turnu, de genul celui descoperit şi
publicat deJános Hóvári pentru Tulcea anilor 1515-1517” (János Hóvári, Customs
Register of Tulça (Tulcea). 1515-1517, în “Acta Orientalia Scientiarium Hungaricae”,
XXXVIII, 1-2/ 1984, 115-142); v. și p. 67, 94 în: Liviu Maxim, Raiaua” Turnu (1419-
1829). Studiu monografic. Rezumat al tezei de doctorat, Constanța: Universitatea
„Ovidius”, http://www.univ-ovidius.ro/stiri-si-noutati/downloads/ rezumat-maxim.pdf,
accesat: 5.03.2009; teza are 188 p.].

1574
În februarie 1574, un număr de 20000 de soldaţi otomani, puşi la dispoziţia lui
Petru Şchiopul de Paşa de Nicopol, au trecut fluviul la Turnu, de unde au luat calea
Bucureştiului, loc unde vor face joncţiunea cu oştile lui Alexandru Vodă, domnul
Munteniei, în drum către Moldova, spre a scoate din domnie pe Ion Vodă cel Viteaz.
*
“Sabotarea îndeplinirii unor obligaţii impuse de turci, îndeosebi a corvezilor
legate de aprovizionarea armatei turceşti, este una din formele permanente de luptă a
poporului, des întâlnită în izvoarele vremii. O serie de firmane adresate de sultan lui
Petru cel Tânăr pomenesc greutăţile pe care le întâmpinau turcii la transportul pe

30
Dunăre al zaherelei, din cauza refuzului unor locuitori ai Ţării Româneşti de a-şi
îndeplini obligaţiile de vâslaşi şi hamali, ce li se cereau. Masele populare au căutat să
împiedice atât recrutarea vâslaşilor de care aveau nevoie turcii, cât şi transportul
propriu-zis. În primăvara anului 1566, sultanul Soliman I este nevoit să repete de nu
mai puţin de şase ori porunca de a i se procura vâslaşii necesari conducerii unor vase
cu zaherea de la Nicopole şi Vidin spre Belgrad” (posibil unii vâslași au fost recrutați și
din localitățile din nyiabetul Kule-Turnu n.a.). „În toamna anului 1559, vâslaşii trimişi
din Ţara Românească să transporte orz pentru turci de la Brăila la Nicopole lasă în
părăsire pe Dunăre cele 62 de vase cu care se făcea transportul”. „Pe corăbii n-a
rămas nici un ghiaur - spune firmanul - încât acum ele stau părăsite pe malul dinspre
Valahia, într-un loc singuratic şi neprielnic. De va creşte Dunărea, corăbiile vor suferi
pagube”. „Sultanul, cerând alţi oameni, îşi manifestă teama ca acţiunea să nu se repete,
ca nu cumva vasele să ia o altă direcţie sau să sufere vreo stricăciune, atât ele, cât şi
orzul transportat. Teama sultanului era pe deplin justificată. Deşi îşi ia ulterior
precauţiunea de a porunci aceluiaşi Petru să-i procure ca vâslaşi numai oameni
destoinici, „ca nu cumva vasele să fie oprite din cauza părăsirii lor de către aceştia, se
repetă întocmai acţiunea din 1559”. „Nici până în prezent - scrie sultanul - zahereaua
n-a fost încărcată în vasele de la Nicopole, după cum îţi poruncisem,iar fuga vâslaşilor
trimişi de tine a împiedicat bunul mers al serviciului” (crispedia, Lupta ţărilor române
împotriva jugului turcesc în a doua jumătate a secolului al XVI-lea; v. și:
https://crispedia.ro/lupta-tarilor-romane-impotriva-jugului-turcesc-doua-jumatate-
secolului-al-xvi-lea/; accesare în 22 decembrie 2019).

1578 – 1595
“Schela şi târgul de la Turnu, situate la capătul sudic al drumului Oltului,
singura rută comercială a negustorilor sibieni cu Peninsula Balcanică, erau frecventate
de negustori străini, cum erau raguzanii, bulgarii, grecii, turcii, care tranzitau mărfurile
la şi din Sibiu, aşa cum reiese din registrele vamale ale oraşului transilvan”(Mihail
Dan; Samuel Goldenberg, Le commerce balkano-lévantin de la Transilvnie au cours de
la seconde moitié du XVIe siècle et au début du XVIIe siècle, în RÉSEE., V, 1967, 1-2,
p. 95). Între 1578-1595, tranzitează prin Turnu 27 de trasporturi de la Nicopole, iar în
1595 tranzitează câte 3 transporturi de la Târnova, Vidin şi Constantinopol. La începutul
secolului al XVII-lea, între 1614-1618, sunt înregistrate la Sibiu 51 de transporturi de
mărfuri provenite de la Nicopole; v. și: E. Țânțăreanu, Op. cit., p. 98).

1579
„Fluxul comercial care trecea prin Turnu, legând Ţara Românească pe <drumul
Nicopolei> de Imperiul Otoman, precum şi regiunile Dunării de Jos de cele ale Dunării
de Mijloc, a putut fi reconstituit în detaliu graţie celor două regulamente de tip kanun”
nr. 987/ din anul 1579, de la Murad III, păstrate la Başbakanlâk Osmanlî Arşivi (Liviu
Maxim, „Raiaua” Turnu (1419-1829). Studiu monografic. Rezumat al tezei de doctorat,
Constanța: Universitatea „Ovidius”, p. 67; http://www.univ-ovidius.ro/stiri-si-
noutati/downloads/rezumat-maxim.pdf, accesat: 5.03.2009).

1586
În anul 1586, trupele beyului de Nicopole treceau fluviul la Turnu, luând calea

31
Moldovei, pentru a riposta la atacul cazacilor de la Bender.
“Până în 1586, fu apoi liniște la acest hotar (al Moldovei, n.a.). În vara acestui an
însă, begii de Semendria, Nicopol și Vidin, ca și Petru vodă, cu 10.000 de oameni, aleargă
la Bender, unde se iviseră iarăși cazacii. Peste câteva zile, Petru și nepotul său Mihnea
petreceau împreună la munteni, pe Prut, cu “Curte multă și gloate mari" (N. Iorga, Istoria
Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară,
1970, vol. I, p. 193).

1591
În anul 1591, domnitorul Ţării Româneşti, Mihnea al II-lea, fiind mazilit de la
domnie şi temându-se pentru viaţa sa, a trecut la islam sub numele de Mahomed.
Padişahul, încântat de acest lucru, dar şi interesat de a exploata din punct de vedere
religios evenimentul, întărindu-şi astfel, autoritatea, a dat un firman prin care Mihnea,
intrat în conştiinţa populară drept Mihnea Turcitul, a fost numit paşă de Nicopol, deci şi
superior ierarhic nayib-ului de Turnu, dar şi Domnului Ţării Româneşti, care avea rang de
paşă cu trei tuyuri.

1595
În anul 1595, Mihai, fiind parte integrantă a Ligii Antiotomane, a atacat toată linia
Dunării, nimicind forţele otomane întâlnite, şi a recucerit cetăţile dunărene pierdute,
printre care şi Turnu. Marele istoric şi revoluționar paşoptist Nicolae Bălcescu, în lucrarea
sa de căpătâi - Românii supt Mihai Voievod Viteazul (București: Editura Albatros. Ed. a II-
a: 1973, 478 p.; ed. I: 1970, București: Editura Minerva, 449 p.) - descrie una din
numeroasele bătălii purtate de voievod cu Turcii la Nicopol:“Ferhat Paşa, vizirul armatei,
se apropia cu încetul de hotarele noastre şi tătarii, ce priimiseră porunca d-a ajuta
operaţiile armatei turceşti, năvăliră către începutul lui iunie c-o puternică oştire asupra
Moldovei şi a Ţării Româneşti. Mihai Vodă, cu un trup de oaste alcătuit din români,
ardeleni şi cazaci, pripi de le ieşi înainte la hotarul Ţării Româneşti, le dă o sabie, îi
împrăştie şi îi sileşte a se întoarce înapoi, cum inima lor n-a vrut. Îndată dup-aceea, Mihai
Vodă ia cu sine o ceată de călăreţi şi de pedestraşi români, împreună cu 60 călăreţi
ardeleni din trupul lui Albert Kiraly, supt comanda lui Gaşpar Földössi, şi, pornind din
Bucureşti, strânse pe lângă dânsul pe toţi ostaşii români şi bulgari ce întâmpină în cale şi
pe o seamă de paznici din volintiri şi, în ziua mare, lângă Nicopol, trecu Dunărea pe vase,
în vederea şi în faţa oştirilor turceşti, adunate acolo spre ocrotirea vaselor pentru podul
ce se pregătea a se face pe Dunăre.
Cum trecură ai noştri râul, dau îndată năvală asupra turcilor, îi bat, îi sparg, îi pun
pe goană şi îi silesc a căuta scăpare după şanţuri, închizându-se în tabără. Această tabără
era aşezată pe râul Osma, care curge din Balcani şi se varsă în Dunăre aproape de
Nicopol; şi lângă dânsa era[u] grămădite la un loc ca la o mie de luntrii, cu toate cele
trebuincioase pentru facerea podului. Numărul românilor spun că se urca la 5 mii de
oameni, în vreme ce turcii trecea de 12 mii. Bătălia aceasta urma în 10 iunie; românii
coprinseră tabăra cu asalt, prinseră şi trecură pe mulţi turci supt ascuţișul sabiei. Ca la
500, iar, dupe alţii, la 1600 de turci căzură morţi. Despre paşă nu să ştia de a scăpat sau
de a rămas mort. Toate luntrile fură mistuite prin foc, afară de vreo zece ce era aşezate
mai departe şi de care nu să putură apropia. Ele slujiră în urma la ai noştri, spre a trece
dincolo de râu bucatele găsite acolo. Un turc ales ce purta de grijă acestor lucrări a[le]

32
podului, văzând arderea luntrilor, zise către Földössi: „dacă oastea voastră ar fi luat
astăzi la preaputernicul padişah patru cetăţi, n-ar fi nenorocire mai mare la el decât
paguba ce-i faceţi cu arderea acestor luntri”. Românii luară în această izbândă şase
steaguri şi două falconete ce turcii câştigaseră în anul trecut supt cetatea Raab de la oştile
împărăteşti; Mihai Vodă le trimise lui Bathori, împreună cu 16 tunuri şi multe luntrii,
hangeruri (pumnale mari, încovoiate, n. red.)şi alte arme bogat împodobite ce dobândiră
acolo ostaşii săi.
Ei găsiră încă mult praf, muniţii şi multe instrumente; dar şi pe acele de fer; dar pe
aceste, neputându-le duce cu dânşii, le aruncară în apă. Învingătorii români petrecură
noaptea în acel loc şi, în ziua următoare, 11 iunie, apropiindu-se de oraşul Nicopolului,
scot pe duşman dintr-ânsul, îl coprind, îl strică şi îl dau pradă flăcărilor. Nemulţămindu-
se cu atâta izbândă şi înflăcăraţi de norocul ce-i favoriza, ei se aruncă chiar asupra
cetăţii şi izbutesc a face o spărtură lângă poarta cea mică, cât să poată trece doi oameni.
Dar cei dinlăuntru cetăţii începură a vărsa din tunurile şi puştile lor descărcături
omorâtoare, şi ai noştri, văzând că perduseră vreo 50 sau 60 oameni, lăsară cetatea şi,
trecând Dunărea, se întoarseră în ţară, veseli de norocita lor espediție.”
*
În luna aprilie a anului 1595, avea loc un raid valah asupra cetăţii Nicopol: “1200
haiduci loviră oraşul Nicopoli şi prinseră pe Buras, beiul-cu femeia şi cu copii săi şi cu
multă avuţia a lui - care de curând sosise de la Adrianopol, numit de împăratul în acest
post. Ei pustiiră tot locul numit Plenia (Plevna n.a.) şi omorâră tot ce se împotrivea
trecerii lor; rămăşiţa fu dată flăcărilor. Întorcându-se din această espediţie, ianicerii din
Nicopol, în număr de 1800 îi izbiră şi, după o luptă tare, haiducii biruiră. Numărul
turcilor ucişi în această deosibite locuri se urcă la 3000. Haiducii se întoarseră cu multă
pradă” (N. Bălcescu, Op. cit., p. 171).
Ţinând cont de cele amintite de Nicolae Bălcescu, pe baza izvoarelor istorice scrise
despre evenimentele petrecute la Nicopole, putem emite ipoteza, logică de altfel, că baza
de plecare a armatei lui Mihai ar fi fost cetatea Turnu, altfel o incursiune militară dincolo
de fluviu cu o garnizoană otomană în cetatea de pe malul românesc ar fi fost extrem de
riscantă.
*
În continuare, iată derularea firului evenimentelor, aşa cum sunt ele consemnate de
Nicolae Bălcescu în opera sa Românii supt Mihail Voievod Viteazul: “Pierderile turcilor
încă nu fură aşa nenorocite precum credea creştinii şi turcii chiar, căci în puţine zile
luntrile se făcură şi se adunară la loc. Se vede că Mihai vru încă a face cu aceste ceea ce
făcuse cu celelalte; el trecu vro mie de oameni lângă Nicopol ca să puie mâna pe aceste
vase ce se pogorau pe Dunăre spre schela Raveh, unde Hassan-Paşa, beiler-beyul
Rumeliei, însărcinat cu construcţia podului, le aduna. Românii se daseră ascuns şi le
pândea trecerea; dar a doua zi dimineaţa, oştile Rumeliei şi Şegban Başi, generalul
ianicerilor, care păzeau acele luntri, plecară spre dânşii, şi aflând în cale de la un prins
starea şi așezarea lor, se ascunseră toată ziua aceea într-un loc priincios; şi a doua zi,
când se crăpă de ziuă, izbiră fără veste turcii pe ai noştri cu atâta noroc, încât îi învinseră
şi îi puseră pe fugă.”
*
Riposta otomana este imediata, asfel că în 1595 cetatea este recucerită de Sinan
Paşa, care foţează fluviul şi pe la Turnu, cu o parte a corpului expediţionar otoman pe

33
podul de vase construit în acest scop, şi se îndreaptă spre Bucureşti, trecând prin satul
Ologi (Crângu), satul fiind astfel, atestat documentar, dovedindu-se că armata otomană a
avut una din bazele sale de plecare la cetatea Turnu:
“ Într-adevăr, pe când Sinan umbla să treacă Dunărea pă la Rusciuc, alte cete
turceşti se ispitea a o trece printr-alte vaduri, iar mai cu seamă pe la Nicopol, unde se afla
un trup însemnat de turci, care din porunca vizirului rezidiseră cetatea cam sfărâmată de
români, cheltuind pentru aceasta mai mult de 70 mii ioacimi” (N. Bălcescu, Op. cit., p.
86-87).
*
Învinse în bătălia de la Călugareni din 13 august 1595, trupele lui Sinan Paşa s-au
regrupat şi au cucerit aproape tot teritoriul ţării, cu excepţia zonelor submontane, rămase
sub controlul lui Mihai. Cu ajutorul trupelor conduse de Sigismund Bathory, domnul
muntean a trecut la contra-ofensivă aruncând peste Dunăre trupele otomane, recucerind şi
cetatea Turnu.
Nicolae Bălcescu descrie în opera sa Românii supt Mihai Voevod Viteazul cum s-au
desfăşurat evenimentele: “Mihai primi glas atunci de la îndrăzneţul spătar Udrea că,
după ce a trecut Dunărea, s-a lovit faţă cu Afis Paşa, care-i ieşi întru întâmpinare, şi
foarte i-a tăiat şi i-a spart oastea, încât acest paşă d-abia a putut scăpa cu două slugi.
Mihai pripi atunci de alerga spre Nicopol şi ajungând mai întâi la Turn, îl bătu, luă
cetatea, şi apoi, trecând Dunărea, se împreună cu Udrea, izbeşte Nicopolul şi arde,
sfarmă, robeşte şi pustieşte toate serhaturile turceşti din Bulgaria până la Vidin”.
*
În primăvara lui 1595, când câştigurile de la Turnu însumau 20000 de aspri,
arenzile de la Giurgiu erau de 800000 aspri, la Silistra de 600000 aspri, la Nicopol de
500000 aspri, la Varna tot de 500000 aspri, iar la Rahova de 400000 aspri, conform
“Başbakanlık Osmanlı Arşivi Istanbul Maliyeden Müdevver Defterler”, nr. 6910, p. 78-79
şi 105. De remarcat diferenţa de 25 de ori dintre veniturile Nikopolului Mare şi Nikopolul
Mic (L. Maxim, Op. cit., p. 94).

1596
În luna octombrie 1596, Mihai a atacat din nou Cetatea.
*
„Tot așa de puțin cunoscute sunt și aceste amănunte ale unei lupte la Turnu, la
„Nicopoia Mică”: „Pe vremea aceia venia Tătarul cu foarte mare putere, cu Turci, Tătari
și mare mulțime de Moldoveni cu ei, cari veniau ca să treacă prin Țara Românească
Dunărea, spre a fi în ajutor Împăratului sub Agria (Erlau). Ceeace, văzând eu, am mers
către dânsul. Care n'a voit să mă aștepte, ci se întoarse înapoi cu multă rușine. Pe care l-
am urmărit și l-am gonit afară din țară. Și apoi am mers dela un capăt al Orlii la celălt
capăt, spre a bate un Turn ce era în fața Nicopoii. Pe care l-am luat și, văzând Turcul câtă
pagubă-i făceam, mi-a trimis steagul, pentru că doria să mă poată pleca la ascultarea lui.
Și în acea vreme, eu am luat cetatea și am primit și steagul și pe câți Turci i-am aflat în
cetate, pe atâția i-am trecut prin ascuțișul sabiei” (N. Iorga, O istorie a lui Mihai Viteazu
de el însuși, de N. Iorga. Membru al Academiei Române, în “Academia Română.
Memoriile Secțiunii Istorice”, Seria III, Tomul V, Mem. 9, 1925, București: [Editura]
Cultură națională”).
*

34
 O altă concluzie este aceea că cea mai mare parte a acestor venituri (ale vămii
Turnu, n.a.) proveneau de la sarea munteană. De aceea, atunci când se întrerupeau
exporturile de sare munteană, ca în timpul <răscoalei> lui Mihai Viteazul, declanşată
în 1594, activitatea schelelor dunărene era pur şi simplu paralizată. Chiar aşa se şi
exprimau arendaşii evrei care arendaseră în cea mai mare parte aceste schele, în arz-ul
lor către Poartă din 12 Rëçeb 100 4/ 12 Martie 1596-halî Eflak voyvodasini isyani
sebebiyle katiyyen tüz gelmiyüb iskeleler islemiyib (din cauza răscoalei voievodului
Ţării Româneşti, sarea nu mai vine deloc <la schele> încât schelele nu mai
funcţionează)”- v. p. 243 în: Mihai Maxim, L'empire ottoman au nord du Danube et
l'autonomie des Principautés Roumaines au XVIe siècle. Études et documents, Istanbul:
Editions Isis, 1999, 273 p.
„Şi o ultimă concluzie, rezultând din cele expuse mai sus: graţie relaţiilor sale
comerciale speciale cu Ţara Românească, situării sale la capătul muntean al Drumului
Nicopolului, portul Turnu a rămas din punct de vedere comercial un apendice al Ţării
Româneşti, deşi din punct de vedere administrativ, juridic şi militar a fost, în perioada
<raialei>, un apendice al Nicopolului” (L. Maxim, Op. cit., p. 94).

1597
În luna septembrie 1597, domnitorul român a trebuit să tragă iar sabia pentru
apărarea ţării sale, în faţa pericolului otoman: “Hafiz Ahmet Paşa, fostul begler-bey în
Bosnia, ce se afla de curând numit paşă de Vidin cu însărcinare d-a apăra şi a strejui
ţărmurile Dunării, primise porunca să se unească cu Mehemet Paşa de la Silistra, ca să
năvălească în Ţara Românească. Mihai Vodă, aflând aceste gătiri ale turcilor, îşi strânse
oştile şi porni către Nicopol, unde se puse a pândi pe Hafiz Paşa, care, împreună cu
Ramazan Zadeh, bey de Adana, şi cu alţi bey ce se duseră în agiutor, ieşi la Vidin şi luă
calea Rusciucului şi Silistrei, spre a se uni cu Mehmet Paşa. Când ajunse Hafiz Paşa în
câmpia Senaudin, lângă Nicopol, la satul Chiseleşti, vornicul Dimu sau Dumitru, capul
oştirii române, se prefăcu că e însărcinat de Mihai spre a trata de pace şi, supt pretext că
aduce carele cu tributul, el aproapie de tabăra turcească tunurile sale acoperite cu postav
roşu; douăzeci români deteră deodată şi fără de veste năvală asupra turcilor, ce era
deabia de trei mii, care, foarte puţin stând împotrivă, deteră dosul şi scăpară în Târnoviţa.
Vornicul Dinu se întoarse la Mihai, în Caracal, cu două tuiuri ce luase din acea izbândă.
Mihai trecu atunci cu toată oastea sa Dunărea, mai presus de Nicopol, şi întâmpină pe
Hafiz, care, cu oşti ce căpătase în Dobrogea şi Zagre, în număr de 13 mii, venea să
răzbune înfrângerea. Mihai Vodă izbeşte de faţă pe turci, îi biruie, pe mulţi îi ucide, pe
alţii îi împrăştie, le coprinde tunurile şi toată tabăra. Spun că în această învingere Hafiz
Ahmet Paşa pierdu tot încă şi hainele sale şi turbanul, şi că Mihai, vrând să-şi râdă de
dânsul, îmbrăcă o babă bătrână cu hainele şi turbanul paşii şi o arată armiei sale zicând:
Iată serdarul, l-am prins! Cel puţin nu e deosibire de la unul la altul! - şi râdea zicînd
aceastea. Mihai Vodă se apucă apoi a bate cu tunurile cetatea Nicopolei şi sâmbătă, în 10
septemvrie, dete un asalt mare, dar nu putu intra în cetate, căci turcii zidea[u] noaptea
aceea ce spărgea[u] românii ziua. După ce mai şezu Mihai Vodă acolo trei zile, arseră
oraşul şi plenui ţara împregiur [apoi] purcese cu toată oastea în sus spre Vidin”.
“Întoarcerea lui Sigismund în octombre e reeditarea campaniilor voievozilor ardeleni și
ale celuilalt Sigismund, regele și împăratul, iar, în vremi mai nouă, repetirea expediției lui
Zapolya, dar pe drumul Giurgiului, nu al Turnului acum de curând luat și al

35
Nicopolei”(N. Iorga, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova,
București: Editura Militară, 1970, vol. I, p. 215).

1598
“În 1598, deși Mihai era chemat de sârbii răsculați, cari în iunie arseră Cladova,
el negociază cu turcii, cari-i cereau Brăila, Giurgiul și Turnul” („Imbrachia et Giorgiovo
et Bapale, scrie Mihai patriarhului de Constantinopol”; Hurmuzaki, HP, p. 521-522, nr.
LXXXIX; v. și vol. XIII, p. 345 și urm.; v., de asemenea, și „N. Iorga, Istoria Armatei
Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova, București: Editura Militară, 1970, vol.
I, p. 237”).

1628
În anul 1628, sultanul Murad al IV-lea poruncea Voievodului valah Alexandru
Iliaș să respecte vechile reglementări în privința dării de sare a Țării Românești către
Poarta Otomană: bolovanii de sare erau sub greutatea obișnuită.
“Poruncă voievodului Țării Românești
Defterdarul (intendentul finanțelor) de Vozia, cel care este emir al emirilor
nobili, Ibrahim - să-i dăinuie norocul! - a făcut cunoscut faptul că sarea <scoasă> din
minele de sare din Țara Românească, care se obișnuiește să fie predată anual pentru
Mirie (fiscul otoman) la schelele de la Silistra, Nicopole și Rusciuc, era dată mai înainte
de a fi dată negustorilor și altora; și că <de asemenea> ea fiind sub greutatea celeia
dată negustorilor, fiecare bolovan era de cite o sută de occale (o occa - 1,285 kg), că, în
beraturile eminilor (din schelele respective) a fost înregistrat și prevăzut în mod explicit
și limpede faptul că: dacă <sarea> este dată cu lipsă, atunci va fi completată. Cu toate
acestea, în afară de faptul că acum <sarea> este dată negustorilor înainte de a fi dată
Miriei, bolovanii care sunt dați pentru Mirie cântăresc mai puțin decât o sută de occale;
că este făcut sidjil și hoget faptul că fiecare <bolovan de sare> este stricat și sub
greutate, fiind <doar> de optzeci și două de occale, ceea ce produce mari pagube
nedrepte Miriei. De ceea, ordonând ca <sarea Miriei> să fie trimisă întreagă, așa cum
a fost obișnuit din vechime, iar lipsurile înregistrate până acum să fie completate, am
poruncit:
Atunci când <această poruncă> va ajunge, să procedezi conform ilustrului meu
firman care a fost emis în această privință. Astfel că sarea Miriei, care obișnuiește să fie
trimisă la pomenitele schele, să o trimiți din nou așa cum s-a obișnuit în trecut,
<adică> fiecare bolovan <de sare> să aibă o sută de occale. Și, trimițând Miriei
înainte de a se da sare negustorilor și altora, să nu o trimiți cu lipsă; și completând
lipsurile sării pe care ai trimis-o anul trecut, să te ferești să produci pagube nedrepte și
stricăciuni Miriei” (v. p. 210-211: Tasin Gemil, Românii și otomanii în secolele XIV –
XVI, București: Editura Academiei Române, 1991; v. și: Tasin Gemil, Românii și
otomanii în secolele XIV – XVI, Constanța: Ovidius University Press, 2008, ed. a II-a
revizuită).
Sarea era adusă la Holonik, unde era cântărită. Aici se opreau 10-12 bolovani de
sare la suta de bolovani, taxă în care erau incluse taxa de vânzare, taxa pentru transport
cu vasele (2 bolovani ca resm-i sefie sau nasadie), gümüruk (taxa vamală, 4-5 bolovani),
șumarie (taxa sandjacbeyului, 2 bolovani) și magherie (taxa fiscului, o barcă/ corabie
încărcată) – v. Institutul de studii sud-est europene - Academia de Științe Sociale și

36
Politice a Republicii Socialiste România, Relații româno-bulgare de-a lungul veacurilor
(sec. XII – XIX). Studii. Vol. I, București: Editura Academiei Republicii Socialiste
România, 1971, p. 118).

1659
Cetatea a revenit în prim-planul evenimentelor vremii, odată cu declanşarea
răscoalei anti-otomane a voievodului muntean Mihnea al III-lea (1658-1659), din
septembrie 1659, când oastea Ţării Româneşti a atacat şi cucerit cetăţile Giurgiu şi
Brăila şi a incendiat oraşele Orşova, Nicopolul şi Rusciukul, cetăţile Turnu şi Nicopol
neputând fi însă cucerite, dovedindu-se astfel, tăria acestor fortificaţii. În schimb,
aşezările civile omonime au fost făcute una cu pământul.

1667
Călătorul şi memorialistul turc Evliya Çelebi (1611-1684), fost spahiu în armata
sultanului Murad al II-lea (1623-1640), a participat la expediţia otomană care avea ca
scop înlăturarea din scaun a domnitorului Radu Mihnea al III-lea (1658-1659). Revenit
apoi ca un simplu călător în 1667, el ne lasă preţioase relatări despre Cetatea Turnu şi
teritoriul înconjurător, menţionând că: “Mergând timp de cinci ore spre răsărit am ajuns
la mezilul numit satul Ejlen (Orlea sau Islaz?), și de acolo în satul Gârla, de unde
urcându-ne pe o corabie am trecut marele râu Olt și ne-am oprit puțin pe partea
cealaltă. Acest râu curge din podișurile Țării Ardealului și până în Țara Românească.
El se varsă în Dunăre care este mama râurilor în dreptul cetății Nicopole și-n apropiere
de Cetatea Turnu. Pe apa Oltului navighează unele corăbii mici, caiace și bărci ușoare,
care duc și aduc diverse mărfuri dinspre Țara Românească înspre vilaieturile otomane.
În anul 745 (anii Hagirei în care se socotea calendarul musulman, anii numărându-se
pornind de la anul naşterii profetului Mohamed, n.a.) când sultanul Baiazid Îldârâm a
cucerit cetatea Nicopole, ghiaurii din Ţara Românească s-au revoltat din nou şi, după
ce a cucerit din nou Ţara Românească, el (Baiazid) a pornit să construiască această
cetate din Ţara Românească, aflată în dreptul Nicopolului. Dar fiind un loc mlăştinos şi
plin de băltoace, toate raialele şi toată oastea a cărat, cu sutele de mii de saci şi cu
traiste, pământ şi alte lucruri de au umplut până la gură acea mlaştină. Din pricina
aceasta, populaţia de acolo a dat locului acestei cetăţi denumirea de Çuval (sac, în
limba turcă n.a.)”.
Tot el descria şi cetatea ca fiind: “...cetate mică, de jur-împrejur doar 500 de
paşi; în afara ei sultanul Mehmet I a întemeiat un oraș înconjurat cu un zid trainic de
pământ. El a pus să se facă două porţi: una să se deschidă spre răsărit, iar cealată spre
malul Dunării, încât această cetate a rămas ca o cetate interioară. Ca şi turnul de la
Galata are un turn rotund, zidit cu măiestrie şi acoperit cu şindrilă, iar vârful său are
formă de boltă. În ea nu se află altceva decât păzitorii, hambare şi muniţii. În faţa de
răsărit, în faţa unei porţi mici de fier se află un pod atârnat. Oraşul său exterior are
însă trei sute de case şi raialele stau liniştite. Este hassul prinţesei Ayşe Sultan şi aduce
un venit de zece pungi de aspri. Deşi se află pe pământul Ţării Româneşti, face parte
din sangeacul Nicopolului fiind un niyabet. Are, totuşi, destul pământ bun pentru
agricultură…” (v. M. M. Alexandrescu Dersca-Bulgaru; Mustafa Ali Mehmet, Călători
străini despre Țările Române. Vol. VI - Partea I: Paul de Alep (Îngrijit de M. M.
Alexandrescu Dersca-Bulgaru), p. V + 1-310p.; Partea a II-a: Evlia Celebi (Îngrijit de

37
Mustafa Ali Mehmet), p. 311-821 p, București: Editura Științifică și Enciclopedică,
1976, în www.dacoromanica.ro – www.calameo.com/read.).

1676
Ţăranii din zona Nyabet-ului Turnu aveau o poziţie de invidiat faţă de cei din Ţara
Românească, care - deşi erau obligaţi la nişte îndatoriri reglementate în Codicele de legi
otomane, care constau în darea ogorului, darea construirii unui hambar, dijmele în
produse, plata stupăritului, a morăritului, a taxei pe vite etc - erau pizmuiţi de cei din ţară,
astfel încât unii ţărani fugeau de pe moșii, precum cei din Islaz, care, în anul 1676, au
fugit de pe moşiile boiereşti şi “s-au făcut şezători la turci“ (v. Nicolae Stoicescu,
Despre organizarea pazei hotarelor în Ţara Românească în sec. XV-XVII, Bucureşti,
„Studii şi Materiale de Istorie Medie”, Vol. IV, 1960, p. 218).

1688
“În fața Nicopolului turcii au o cetățuie, dar de mai mică importanță” (v. cap.
Relația anonimă latină despre Țara Românească (înainte de august 1688), în vol. VII,
p. 462: Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini despre Ţările Române.Volum îngrijit de
Maria Holban (redactor responsabil), Alexandrescu Dersca-Bulgaru, M.M. și
Cernovodeanu, Paul, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și Enciclopedică–Editura Academiei
Române, 1980; https:// www.academia.edu/ 35187633/ calatori_straini_vol_7.pdf, v.
cap. Relația anonimă..., p. 441-463). N. red. [= Gh.S.]: În nota autorilor se spune la p.
462:“ 115 E vorba de Turnul /Măgurele/”.
*
“Deși Belgradul a căzut în stăpânirea maiestății voastre (Leopold I, 1675-1703),
cu toate acestea Nicopoli, cetate care se află de cealaltă parte a Dunării, continuă și
mai departe să rămână cheia Țării Românești, așa cum o altă cheie a noastră ar fi
Orșova, dacă aceasta ar fi și întărită, dat fiind că locul de la Porțile de Fier este foarte
strâmt și se află la hotarele care constituie capătul Țării Românești, în contul căreia, de
partea aceasta se găsesc, de-a lungul malului Dunării, trei cetăți turcești numite: Kulla
(Turnu), a doua Giurgiu, a treia Braila....” - v.: Relație despre Țara Românească
trimisă Maiestății Sale Împăratului de Generalul Mareșal Locotenent Veterani, la 1
octombrie 1688 (Traducere de Grigore Coatu, în „Convorbiri literare”, an LXXIV, 1941,
nr. 4-7, p. 473-475); v. și: Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca Bulgaru,
Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini despre Ţările Române. Volum îngrijit
de Maria Holban (redactor responsabil), Alexandrescu Dersca-Bulgaru, M.M. și
Cernovodeanu, Paul, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și Enciclopedică – Editura Academiei
Române, 1980, vol. VII, p. 476).

1695
În anul 1695, după “Victoria” în bătălia contra armatelor austiece conduse de
generalul Federigo Veterani de la Lugoj, armata otomană condusă de sultanul Ahmed al
III-lea (1673-1736) a intrat în țară pe la Severin, fiind întâmpinată de domnitorul valah
Constantin Brâncoveanu, la Cușmir, o localitate din apropiere. De acolo, trupele otomane
au urmat calea Dunării spre destinația finală, care era Cetatea Turnu, unde a campat în
vederea trecerii Dunării la Nicopole (C. Neagu; D. Marinescu; R. Georgescu, Fapte din

38
umbră, București: Editura Politică, 1975, p. 170-171).

1718 – 1739
În Descrierea anonimă a Dunării, între Orșova și Turnu între 1718-1739, autorul
anonim german nota despre Turnu ca fiind “un târg mare turcesc. Aproape de el, lângă
râul Olt, este o palancă de lemn. După spusele locuitorilor, turcii ar fi întărit această
palancă prin lucrări exterioare” (Anonim german (1718-1739), Anexa II. Mărturti
indirecte. Anonim german(1718-1739). Descrierea anonimă a Dunării, între Orșova și
Turnu Măgurele între 1718-1739, traducere de N. Docan [după textul german publicat],
în „Analele Academiei Române”, MSI, seria II, tom XXXVI, nr. 17, p. 54-55) la p. 646
în “Holban, Maria† (redactor responsabil); Alexandrescu-Dersca Bulgaru, M.M. și
Cernovodeanu, Paul [volum îngrijit de…], Călători străini despre Țările Române. Vol.
IX, București: Editura Academiei Române, 1997”.

1742
Viile de lângă oraș sunt menţionate şi în alte acte de hotărnicie a niyabetului, în cea
din 1742, se menţionează viile de peste Olt, de lângă fostul sat Gârla.

1767
În hotărnicia lui Pârvu Cantacuzino se amintea că: “De la acest punct, prin movila
de deasupra satului Măgurele, merge hotarul de la drumul viilor şi movila gura Ruscei
prin satul Caralea sau Odaia, rămânând locul bisericii afară din hass, pe dreapta linie şi
tot pe aceiaşi direcţie la stâlpul de la Gunoiul Duşman, la locul Fântânii bătrâne, care
este în satul Caralea sau Odaea“ (n. red. = Gh.S.: Probabil, este vorba de “Hotărnicia
lui Pârvu Cantacuzino din anul 1767”, despre care amintește Radu Perianu, în Raiaua
Turnu. Un plan topografic al raialei (în Revista Istorică Română, vol. XIII, fasc. I, 1943,
p. 56-57.), știindu-se că Pârvu Cantacuzino Măgureanul – fost vel spătar, vel logofăt, vel
ban a decedat la 1769).

1771 – 1772
La declanşarea războiului ruso-turc, desfăşurat între anii 1768-1774, Cetatea Turnu
avea o garnizoană de 3000 de soldaţi. O parte din ostilităţi s-au desfăşurat în zona cetății
și de-a lungul Dunării, astfel că în anul 1771 Cetatea Turnu a fost asediată de armata rusă
comandată de generalul Nicolai Repnin, dar abia în primăvara lui 1772 cetatea a putut fi
cucerită. Forţele otomane au încearcat o contra-ofensivă la nord de fluviu, dar au suferit o
grea înfrângere, majoritatea soldaţilor turci înecându-se în Dunăre, potrivit relatării
cronicarului grec Athanasie Comnen.

1772
În Atlasul Dimăncescu, de la cabinetul “Hărți” al Academiei Române, se găsește
Planșa 116, elaborată în anul 1772, și intitulată Roma – Monumenta cartografica
Moldaviae, Valachiae, Bulgariae, opera geografului Lotter, pe care apare și cetatea
Cholovnic (Turris), cu mențiunea că cetatea a fost ridicată de împăratul Constantin cel
Mare, refăcută de Justinian, ulterior de voievozii Vladislav Vlaicu, Mircea cel Bătrân, și
apoi de sultanul Bayezid.

39
 1774
În anul 1774, Izzet Ahmet Paşa, dispunând de forţe superioare, reuşeşte să preia
posesia cetătii, pentru controlul căreia s-au purtat lupte deosebit de grele.
La început, alimentarea cu apă a oraşului s-a făcut de sacagii care aduceau apă
potabilă de la Fântâna Bătrână - menţionată documentar încă din anul 1767 - situată în
lunca Oltului la Rusca Turcului, în cartierul Odaia de azi (Emil M. Dragnea, Turnu
Măgurele. Monografie, Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”, 1996, p. 20).

1784
Aşezarea Odaia este menţionată documentar în anul 1784, cu ocazia scrisorii
adresate dregătorului turc Mimiş Aga de către un grup de boieri munteni, în care aceştia
au protestat pe lângă extinderea hotarului niyabet-ului pe moşia Segarcea-Liţa, deşi se
ştia de existenţa încă din nul 1764 a unor çiflicuri, adică proprietăţi ale unor notabili
turci din Nicopole sau Turnu, printre care le-am putea menţiona pe cele ale unor Bey,
precum Ibrahim Aga Tuffeçioglu sau Pehlivan Oglu. (Mihail Guboglu, Catalogul
documentelor turceşti [aflate la DGAS şi la BAR], întocmit de ..., vol. I (1558-1913),
1960, p. 325, 329).

1788
Marele cărturar român Ienăchiţă Văcărescu (c. 1740-1797) a trecut în anul 1778,
Dunărea de la Turnu la Nicopole, unde începea să scrie lucrarea sa numită Istoria
preaputernicilor împăraţi otomani (n. red.= Gh.S.:
Manuscrisul nefinalizat se găsește la Biblioteca Academiei Române: Partea I, mss.
2905 BAR; Partea a II-a, mss. 2906 BAR).
În timpul războiului ruso-turco-austriac, de la 1788, cărturarul Ienăchiţă Văcărescu
cere permisiunea domnitorului N. Mavrogheni ca să treacă la Nicopol (N. Iorga, Studiii și
documente cu privire la istoria romînilor [vol.] III, București: Editura Ministerului de
Instrucție, Stabilimentul grafic I. V. Socecu, 1901, p. 84)
*
La cererea domnitorului muntean, care era în relaţii de ostilitate cu Ienăchiță,
datorită faptului că acesta nu era de acord cu politica externă a lui Mavrogheni, care voia
să ajungă seraschier (Ist., 294), luând prea pe faţă partea turcilor, în contra lui Enăchiţă
(Ist., 295), autorităţile otomane l-au reţinut imediat după ce a părăsit cetatea Turnu,
oprindu-l la Nicopole timp de 8 luni; abia apoi fiind trimis în insula Rhodos ”Aşa
văzând şi neputând să-l mai sufer şi mai vârtos temându-mă ca să nu-mi arunce vro
năpaste, precum a aruncat la mulţi nevinovaţi, ca să-i jăcuiască, şi la mulţi pe care-i
avea pizmă, căci îi surghiunuia cu cartea lui la cetatea Giurgiului, i-am arătat că eu nu
pociu într-aceste vremi că să şez aici în ţară, temându-mă de cele împotrivă, şi am cerut
ca să-mi dea voie să merg la Ţarigrad cu casa mea, mai vârtos că soţiia mea era şi
ţarigrădeancă. El şi pohtia să lipsesc de aici, dar nu voia să merg la Ţarigrad, unde-mi
făcu provlimă ca să mă duc peste Dunăre la un serhat deocamdată, aşa-mi zicea, pentru
ca să nu ceară şi alţii să meargă la Ţarigrad, văzându-mă pe mine, şi-mi făgăduia că de
acolo, oricând voiu vrea să-mi trimit casa la Ţarigrad o va trimite pe cheltuiala lui, şi
eu să vin lângă dânsul. Eu şi ce mă mulţămeam să lipsesc odată de a-l mai vedea, şi să
merg unde mă voiu duce, am ales Nicopoia, numai că ştiam mintea şi înţelepciunea lui
Selim aga Varnali-zade“ (George Pascu, Istoriea literaturii romîne din secolul XVIII.

40
[Volumul] I. Cronicarii moldoveni şi munteni [ de..., Profesor la Universitatea din Iași],
Bucureşti: Editura Librăriei Socec & Co, Soc. anonimă, 1926, p. 105-106).

*
“Uite, bunăoară, mai în josul județului nostru, nu departe de fosta raia a
Turnului, între satele Odaia (unde-și aveau turcii cămara dijmelor de tot felul) și
Saelele (unde-și înmulțeau vitele prădate de la oameni, și hrănite de robi), se mai
pomenește și acum de Rusca Turcilor - o viroagă, odinioară adâncă de nu-i vedeai
fundul, umplută apoi cu trupurile lor, până la buza dealurilor dimprejur. Azi, încă,
plugurile mai aruncă în brazdă câte o hârcă holbată de osmalâu, un rest de scut, ori o
gioarsă de iatagan turcesc” (v.: [Colectiv], Teleorman. Ghid turistic, Alexandria:
[Redacția ziarului “Teleormanul”, 1978, p. 105); v. și: Ion Toader; Alexandru Mardale
[coordonatori] și [colaboratorii: Titus Barabaș; Corneliu Beda; Georgeta Blănaru;
Gheorghe Filip; Ion Hogaș; Marin Leoveanu; Ion Moraru; Alexandru Nedelcu;
Constantin Sima], Teleorman. Monografie, București: Editura Sport-Turism, 1980, 293
p. + 24 f. pl. + 1 h.
*
Într-un document din anul 1791, emis cu ocazia delimitării moşiei Segarcea - Liţa,
este menţionat documentar şi satul Măgurelele: “…movila de deasupra Ciupercenilor, ca
a treia movilă a hotarului hass-ului, începând de la Cetatea de pământ (castrul roman,
n.a.). De la acest Punct, prin movila de deasupra satului Măgurele…”.
Iniţial, această aşezare era amplasată cu un kilometru mai spre Dunăre, la locul
numit Bulgarul, fapt dovedit de descoperirea de vetre de cărămidă arsă. Cătunul Bulgaru
s-a format din “unirea” aşezărilor existente în zonă, asta şi datorită deselor revărsări ale
Oltului şi Dunării.

1797
În anul 1797 ayanul de Nicopol a trecut la Turnu și apoi a făcut o incursiune în
Țara Românească (v. Institutul de studii sud-est europene - Academia de Științe Sociale
și Politice a Republicii Socialiste România, Relații româno-bulgare de-a lungul
veacurilor (sec. XII – XIX). Studii. Vol. I, București: Editura Academiei Republicii
Socialiste România, 1971, p. 211).
*
În luna noiembrie a anului 1797 Pasvanoglu, pașa de Vidin, a cucerit Nicopolul, iar
adjunctul său, Kara Mustafa bey, a ocupat cetatea Turnu (v. Institutul de studii sud-est
europene - Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România,
Relații româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII – XIX). Studii. Vol. I, București:
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 216).

1800
În anul 1800, domnitorul Alexandru Moruzzi își trimitea trupele de arnăuți din
București la Turnu, pentru a păzi malul Dunării, între Piatra și Turnu, de incursiunile lui
Pasvanoglu, în timp ce de la Turnu la Nicopol vegheau trupele lui Mehmed Aga, care însă
era înțeles pe ascuns cu Pasvanoglu (A.P.E.R, dosar 289/ 1800, filele 61-63; v. Institutul
de studii sud-est europene - Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste
România, Relații româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII – XIX). Studii. Vol. I,

41
București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 235).

1802
Alexandru Ipsilanti, domnul fanariot al Țării Românești, pentru a stăvili atacurile
turcești asupra țării, “a oferit tot felul de zaharele la Cule (Turnu) și Nicopole, ca să nu
iasă din acele părți turcii și să încerce județele” (v. Institutul de studii sud-est europene -
Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, Relații româno-
bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII – XIX). Studii. Vol. I, București: Editura
Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 209).
*
Printr-un Kannuni Ferman al sultanului Selim al III-lea, din data de 19
septembrie/ 8 octombrie 1802, se reglementa problema averilor preoților sau a
călugărilor, care nu depindeau de biserici sau de mănăstiri, astfel că dacă aceștia mureau
averea lor avea să se constituie parte la cutia milei pentru ajutorarea orfanilor și a
săracilor. Actul legislativ respectiv preciza că dacă preoții în cauză rezidau pe teritoriile
raialelor sau nyiabeturilor, așa cum era situația pentru nyiabetul Turnu, averea lor era
administrată, fie de kadiul de acolo, fie de nayib. Ulterior, după părăsirea nyiabetului de
către turci și, mai ales, odată cu dezvoltarea economică a oraşului, încep să apară
numeroşi străini veniţi aici, atraşi de comerţul cu cereale din zonă, persoane aparţinând
diferitelor credinţe religioase.

1806 – 1812
La izbucnirea războiului ruso-turc, dintre anii 1806-1812, Emanuel (Manuc)
Mârzaianţ, în calitate de Dragoman al Ayanului (înalt funcţionar otoman) de Rusciuk,
Mustafa Bairactar Aga, a fost însărcinat de sultan, la propunerea lui Bairactar Aga, să
supravegheze aprovizionarea armatei otomane şi a garnizoanelor cetăţilor turceşti de la
Dunăre şi Marea Neagră, precum şi să vegheze la repararea şi modernizarea cetăţilor
respective. Manuc, rămas celebru prin hanul său din Capitală, și-a îndeplinit în mod zelos
cele poruncite, vizitând fiecare cetate în parte, printre care se număra şi cetatea Turnu,
pentru evaluarea lucrărilor poruncite de sultan. În acelaşi timp, în calitate de agent de
informaţii rus, Manuc a copiat fiecare plan al cetăţilor de care răspundea, trimiţându-le
Ruşilor, astfel că așezarea de lângă Cetatea Turnu a fost distrusă de atacul pandurilor
olteni conduşi de Iancu Jianu, înarmaţi şi sprijiniţi în secret de Imperiul Ţarist (C. Neagu;
D. Marinescu; R. Georgescu, Fapte din umbră, București: Editura Politică, 1975, p. 205).

1809
În anul 1809, în timpul desfăşurării războiului ruso-turc (1806-1811), trupele
ruseşti au încearcat să treacă fluviul Dunărea pe la Turnu, însă fără succes. Cu acest prilej,
generalul francez Alexandre Luis Andrault du Langeron (1763-1831), aflat în serviciul
Ruşilor, a efectuat o inspecţie de evaluare a trupelor ruse din Oltenia, pecum şi a celor
cantonate pe linia Dunării. Acesta trecea prin Turnu, în luna august 1809, în drum spre
Zimnicea, la întoarcerea sa din acea inspectare a trupelelor ruse așezate acolo și
comandate de generalului Isaiev.

1810
În anul 1810, trupele ruse - conduse de tânărul general Kerenski, care îl înlocuise pe
celebrul general Bagration, datorită eşcurilor repetete ale acestuia de a cuceri fortificaţiile

42
de pe linia Dunării - a reluat ofensiva generală, cucerind, la 27 septembrie 1810, cetăţile
Giurgiu şi Turnu.

1811
În primăvara lui 1811, trupele otomane treceau la contra-ofensivă, recucerind
cetăţile pierdute în anul 1810.

1815
“Îți voi mai cita încă cele trei cetăți, de la Turnu, Giurgiu și Brăila, deși nu mai
fac parte din Țara Românească, au fust cedate turcilor în urma unor tratate foarte
vechi. Prima dintre aceste cetăți este un oraș mic cu o fortăreață întărită, așezat în
județul Romanați, lângă vărsarea Oltului în Dunăre”(François Recordon, Lettres sur la
Valachie ou observations sur cette province et ses habitants écrites de 1815 à 1821 avec
la rélation des dernièrs événements qui y ont eu lieu, Paris: Lecointe et Durey Libraires,
1821 p. 25-26; Francois Recordon, Scrisori despre Țara românească 1815-1821.
Scrisoarea II, în „Beatrice Marinescu, Georgeta Filitti, Șerban Rădulescu-Zoner, Marian
Stroia, Paul Cernovodeanu, Călători străini în Țările Române. Vol. I, 2004, p. 666 - 667
(v. www.dacoromanica.ro – www.calameo.com/read).

1818
În anul 1818, în nyiabetul otoman existau două turnuri: Turnul Vechi (Kule-i
Cedid) şi Turnul Nou (Kule-i Atik) - v. Raluca Iosipescu și Sergiu Iosipescu, Oraşe
porturi din România - un patrimoniu ignorat, în BCMI [= Buletinul Comisiei
Monumentelor Istorice], nr. 1-2/ 2006, p. 62).
*
“La Turnu este un castel întărit, la vărsarea Oltului în Dunăre, în fața Nicopolei”
(v. Fedor Karacsay, Beyträge zur Europäischen Länderkunde. Die Moldau, Wallachey,
Bessarabien und Bukowina. Neuste Darstellung dieser Länder nebst Kupfern,
verschiedene Trachten derselben vorstellend, Wien: Strauß, 1818).

1819
În anul 1819, în ambele cetăţi urmau să fie construite câte o geamie şi câte un
minaret, iar la Turnul Vechi, o şcoală coranică (este, probabil, vorba despre o reconstruire
a celor existente în cetatea de la Turnu Vechi). Fortăreaţa nouă ar fi fost începută de ruşi,
în timpul războiului din 1768-1774, şi terminată de turci, după părerea autorilor Iosipescu
(Raluca Iosipescu și Sergiu Iosipescu, Oraşe porturi din România - un patrimoniu
ignorat, în BCMI [=Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice], nr. 1-2/ 2006, p. 70).

1823
În documente din 3 mai şi 23 iunie 1823, aşezarea Odaia apare sub numele de Kara
Ali Oda, termenul oda însemnând fermă de animale în limba turcă; această fermă
aparţinând, probabil, unui demnitar turc de la Turnu sau din Nicopole. În jurul ei, s-a
întemeiat o aşezare, numită la început de români Cara Oda, sub acest nume figurând şi pe
harta din 1798. După retrocedarea niyabetului către Ţara Românească aşezarea se va numi
Odaia.

43
 1824
În anul 1824, pentru a sluji la biserica cu hramul “Sf. Parascheva” din Segarcea
Vale a fost adus preotul Stancu din hass-ul turcesc Turnu (probabil din Odaia).

1827
Prezenţa trupelor ruseşti este atestată în zona orașului încă din anul 1827, când
ocupau o întăritură de pământ numită Ordia, de unde supravegheau cetatea Turnu:
“Aproape de sat (Șegarcea Deal, n.a.) în partea de Răsărit se afla o movilă Ordia, ce a
săvârşit de strajă ţării. La anul 1827, movila a fost folosită de armatele ruseşti pentru
cucerirea Cetăţii Turnu în războiul ce l-au purtat cu turcii. Tot în felul acesta a mai
servit şi în anul 1853. La 1877, în războiul Ruso-Româno-Turc, se spune că era atât de
multă armata rusească în valea cişmelelor, încât se terminase apa din pârâul
cişmelelor. Cetatea fiind ocupată de Turci la 1829 - Ordia este părăsită fiind şi
dărâmată. Spun bătrânii că, în timpul acestui război, pe ordie erau Ruşi, iar la Turcu
(Turnu, n.a.) - erau la Turci. De apuca cineva pe locul Turcilor era luat de ei, şi invers.
Ruşii se aprovizionau cu mâncare din sat. Astfel se luptau ei ani de zile. Într-o noapte de
Crăciun, când era un viscol grozav, şi turcii stăteau în cetate, ruşii,bine îmbrăcaţi,
ducând snopi de coceni şi alte obiecte, i-au pus lângă cetate, servindu-le drept scară şi
astfel pătrund în cetate unde [îi] taie [pe] toţi turcii. Mai târziu, Turcii au plătit un
general rus cu argint să le dea voie să se apropie de Ruşi şi aşa au făcut. Turcii s-au
apropiat. Oştirea rusă dă ordinul de atac şi, văzând că generalul nu vrea să înceapă,
pricep cum este pricina. Ei [l-]au legat pe general, au luat ei comanda şi i-au bătut pe
turci, fugărindu-i peste Dunăre. Generalul a fost pedepsit pentru trădare, aşa cum a
meritat. El a fost suit pe Ordia, în mijlocul oştirii, legat cu mâinile la spate şi i s-a
turnat pe gât argintul, primit pentru trădare, topit. Toţi strigau - argint ţi-a trebuit,
poftim argint, satură-te de argint! Tot în apropiere de această comună se găseşte un lot
de muncă cu denumirea de Troianu, ceea ce înseamnă că pe timpul romanilor au fost
multe drumuri, între care şi cel de piatră ce merge pe calea ferată spre Nord. Un alt
drum este numit al Oii /.../” (Lincă Cocoşilă, Lumină peste timp. Secvenţe din viaţa
satului şi a Școlii de la Segarcea Deal, Alexandria: Editura Tipoalex, 1999, p. 8-9).

1829
“Cursul inferior al râului Olt și gura lui de vărsare în Dunăre dobândi un rol
critic în timpul războaielor ruso-turce din secolul al XIX-lea, îndemnând autoritățile
turce asupra unor măsuri suplimentare de protecție efectivă a acestora. Astfel, în anii
războiului din 1828-1829, pe malul stâng al râului Osam funcționează deja un “lagăr
individual", construit pe o cooperare strânsă cu garnizoanele învecinate forturilor
turcești Turnu, Cale și Nikopol. Descrierea taberei lipsește, dar este atestată documentar
că a fost distrusă în timpul luptelor din 1829” (Serghei Torbatov, Rămășițele unei vechi
așezări la gura râului Osam – Anasamus, în “Secția de arheologie antică” a Institutului
de Arheologie și a Muzeului Academiei de Științe a Republicii Bulgare (str. Sorbona nr
2, Sofia 1000), 2016, pag. 42, cf. http://be-ja.org/issues/6/1/Be-JA_6-1_2016-21-79.pdf).

*
“De la Giurgiu am plecat către Turnu Măgurelelor, de pe marginea Dunării,
însoțiți de vreo 500 de cazaci. În mergere, am întâlnit două-trei bande mici turcești pe

44
care le luară în goană cazacii. Seara, am juns la satul Zimnicea. În seara sosirii
noastre, se lua Turnu Măgurelelor de către generalul Langeron. Noaptea, auzind
generalul bubuiturile tunurilor, mă chemă și-mi zice că trebuie să plecăm îndată; ca să
se afle acolo la luarea Turnului. I-am spus că este imposibil, fiind o furtună cu viscol și
un ger din cele mai aspre ale iernii; în sfârșit, în revărsarea zorilor, lăsând trăsurile,
bagajurile și adjutanții la Zimnicea, am plecat către Turnu. Nu voi uita în toată viața
mea asprimea acelui timp. După o călătorie de două poștii, ajungem la Turnu și
descălecăm la o bucătărie soldățească, în câmp. Generalul se dezbracă până la cămașă
și se îmbracă în uniformă. Oștirea era ca la 30000 bivuace, în câmp, fără nici un
adăpost, ațteptând momentul favorabil ca să ia cetatea Nicopoli. Generalul numai se
adăpostea într-o geamie pustie. Aspectul acestei poziționări era foarte tragic și
contrasta cu bivuacul Giurgiului. Generalul meu merse la generalul Langeron,
comandantul suprem a toată armatei din România, comandându-mă și pe mine. M-a
întrebat dacă sufăr frigul și foamea; i-am răspuns că îl simt cu mare acces, dar à la
guerre comme à la guerre. Mă pofti împreună cu generalul meu la o măscioară de lemn,
neacoperită cu pânză, pe care era un curcan fript, și pe un taler vreo câteva pârjoale
reci, pâine neagră și o butelcă de vin (vasele erau de argint). Am mâncat cu o foame de
lup. Peste o jumătate de oră am plecat pe câmpia Turnului, la distanța unei lovituri de
tun de Nicopoli; eram însoțit de escorta de 500 cazaci și de doi țărani bătrâni.
Generalul, ridicând pe hartă punctele necesare ale cetății, ne-am întors, dând planul
generalului Langeron, și am plecat îndată la Zimnicea, unde am ajuns noaptea târziu...
suvenirul recent al Turnului m-a făcut să renunț la toate bunurile din lume care aș fi
putut dobândi” (Amintirile colonelului Locusteanu. Text integral editat după manuscris,
cu un comentariu istoric de Ioan C. Filitti, copyright © Humanitas 2016 pentru ediția
electronică, ISBN 978-973- 50-5162-4 epub, București: Editura Humanitas).
*
În rapoartele de corespondență din anul 1829, dintre reprezentanţii armatei ruse şi
Divanul Ţării Româneşti, se consemnează faptul că ar fi fost sate în zona stăpânită de
turci, care au fost dărâmate de armatele care s-au luptat (locuitorii fuseseră ridicaţi de
turci cu tot avutul şi trimişi peste Dunăre, din care mare parte reîntorşi sau dorind să se
reîntoarcă la vechile vetre) - v. Mihail Popescu, Raiaua Turnul, Bucureşti: Editura
“Cartea Românească”. Extras din „Revista Arhivelor”, III, Nr. 8/1939, București, p. 4-5;
v. și: Mihail Popescu, Raiaua Turnul. Venituri şi catagrafie, în "Revista Arhivelor". Vol.
III, nr. 1 -2 (6-7)/1 936-1937, Bucureşti, p. 254-282).

1830
Serdarul Marin R. Butculescu (1760-1830), om de încredere al turcilor, a fost
delegat de aceștia să strângă banii de tribut din Teleorman. Însă acesta nu a dat toți banii
datorați, folosind o parte din ei pentru a-și cumpăra pământ de la clăcașii din comuna
Butculești. Conform legendei, în anul 1830, o ceată de turci din Cetatea Turnu a fost
trimisă cu acordul rușilor, după serdar pentru a-l pedepsi. Acesta a fost găsit lângă
Craiova și răsplătit conform tradiției, prin turnarea de argint topit pe gât. Astfel, se atestă
faptul că în anul 1830 turcii încă nu părăsiseră cetatea, acest fapt având a se petrece abia
peste trei ani.
*
“După ce turcii au fost siliți să părăsească raialele, din care și raiaua Turnu, a

45
rămas în acest oraș un beiu, care cu neferii săi se dedau la furturi de vite, prădăciuni și
alte fărădelegi, lăsând numeroși locuitori săraci lipiți pământului” (Cristache Chr.
Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață: Nicolae Iorga,
Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 45).

1831
Pacea de la Adrianopole (2/ 12 septembrie 1829), prevedea, printre altele, abolirea
monopolului turcesc, numirea domnitorilor pământeni pe viaţă şi, lucru foarte important,
retrocedarea raialelor turceşti către Ţara Românească, fapt reglementat în Anexa nr. 5 la
tratat - Actul Osăbit pentru Prinţipatele Moldova şi Valahia, precum şi dreptul de creare
de carantine de către autorităţile muntene: ”Orașele turcești așezate pe malul stâng al
Dunării, ca și teritoriile lor, adică Raialele, vor fi înapoiate Valahiei, pentru a se uni de
acum înainte cu acest Principat, și fortificațiile existente pe acest mal nu vor mai putea fi
refăcute (adică vor fi dărâmate și arse, n.a.). Musulmanii care dețin bunuri imobile
(terenuri, n.a.), dobândite nu prin uzurparea drepturilor unor particulari, fie chiar în
aceste orașe, fie în orice punct al malului stâng al Dunării, vor fi obligați să le vândă
indigenilor într-un răstimp de optsprezece luni”.
Teritoriul fostului nyiabet, adică „orăşanii Turnului împreună cu toate satele
dimprejur”, intra în componenţa judeţului Olt, plasa Marginii. Veniturile și bunurile
Turnului pe anul 1831 au fost închiriate prin strigare (Mihail Popescu, Raiaua Turnul,
Bucureşti: Editura “Cartea Românească”, 1939. Extras din “Revista Arhivelor”, III, Nr. 8/
1939, București, p. 18-19 și 30).
*
În 1831 Comisia de Cercetare a Drepturilor Pământurilor întoarse la Principat de
la Turnu, condusă de aga Atanasie Lascari, cu sediul în comuna Măgurele, făcea şi
delimitarea ostroavelor de pe Dunăre. Delimitarea a fost făcută şi cu ajutorul locuitorilor
fostului niyabet, comuna Măgurele fiind deja considerată în acel an drept târg. De
asemenea, se întocmea şi planul topografic al Nyiabetului Turnu, în baza prevederii
Regulamentului Organic. Acesta se mai găseşte și azi la Arhivele Statului, într-o copie -
adeveriţă de la Sfatul Administrativ al Ţării Româneşti, datată 7 aprilie 1834, întocmită de
o comisie formată din: Andrei Pisani – Preşedinte, Consilier de stat; Logofăt Nestor -
Membru;Aga Constantin Bălăceanu – Membru; Grigore Racoviţă – Membru; Vornic
Filip Lens – Membru; Maior Mihail Fanton de Verrayon – Procuror; Theodor Palady -
Inginer şi Hotarnic; Alexandru Djanoklu - Secretar.
În acest document se arată cum s-au făcut delimitările nyiabet-ului în decursul
timpului:
• Hudutnamenea-ua din anul 1578, elaborată la cererea lui Alexandru
Voievod (1568-1572) şi a fiului său Mihnea Vodă (1577-1583), unde se
face referire la topice precum Urloiu, Ciupelniţa, Boatu, Drumul
Sarogectinului, Drumul Torpan.
• A doua hotărnicire este menţionată de scrisoarea boierilor către Mimiş
Aga, pe timpul lui Ştefan Racoviţă Vodă, din anul 1764, unde sunt
menţionate: Suraia (Traian), Lişteava, Şegarcea, Hodaia (Odaia),
Groapa Vii, Drumul Banului, Flămânda.
• A treia hotărnicie este a lui Pârvu Cantacuzino, unde sunt menţionate
topice ca Cetatea de pământ (Cula), Troianul, Drumul Banului, Măgura

46
 Hotarului, Valea Ciupercenilor, Măgura drumului Viilor, Măgura din
drumul Ruscei, Măgura Gunoiului Duşman, Çiflicul lui Pehlivan Oglu,
Moara Beilicului, Moara Paşei, Piscul (Liţa), Gârla Oltişorului.
• A patra hotărnicie, este opera lui Grigore Brâncoveanu, biv vel stolnic. În
aceasta hotărnicire se face referire la hotarul Gârlei, care a fost împresurat
de Gârleni. Piatra de hotar a fost scrisă cu grafie latină (!), “scrisă cu slove
latineşti arăta hotarul de ceea parte peste Olt, ce este la Piscu” (Pascu A.
Bolborici, Turnu Măgurele. Consemnări istorice și memorialistice,
Alexandria: “Teleormanul Liber”, 2006, p. 23-24).
*
Cultura dudului se practica intensiv, sercicultura fiind principalul beneficiar al
acestei culturi, o stradă purtând un timp numele de Căzăneţi, numele venind de la
căzăneţele aflate pe acea stradă folosite la trasul gogoşilor viermilor de mătase. Duzii
erau exploataţi intens pe teritoriul fostului niyabet, ţăranii români sau turci de aici fiind
obligaţi să plătească o taxă sau dijmă contracciului, care erau destul de apăsătoare, asfel
încât, în anul 1831, acesta se plângea autorităţilor că ţăranii refuză plata acestei taxe
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1831; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 98).

1832
Cu ocazia recensământului general al populaţiei din anul 1832, Turnu apărea ca
având câteva sute de gospodării.

1833
Abia în anul 1833, în urma retragerii otomane, Cetatea Turnu a fost demolată şi arsă
conform prevederii tratatului de pace, nyiabetul Turnu fiind ultima posesiune otomană
retrocedată Ţării Româneşti. Dizdarul cetăţii, prelevându-se de nefinalizarea tratatului
privind statutul strâmtorilor, Cetatea Turnu fiind și port la Dunăre, a tergiversat cedarea
cetăţii, pe motiv că interesele armatorilor turci locali vor fi afectate. Însă, odată cu
încheierea Tratatului de la Hünkar Iskelesi, din anul 1833, care reglementa statutul
strâmtorilor, şi în urma ultimatumului sever dat de Pavel Kiseleff, turcii au părăsit definitiv
cetatea şi zona. Întinderea fostului nyiabet era de aproximativ 14800 de pogoane. Cetatea
Turnu şi teritoriul aferent au fost retrocedate abia în anul 1833, fiindcă dizdarul cetăţii care
avea rang de paşă s-a opus părăsirii cetăţii, fiind scos cu forţa sub ameninţarea
ultimatumului venit din partea trupelor ruse de a părăsi teritoriul cetății şi de a preda
armele. În urma acestui drastic avertisment, paşă s-a predat necondiţionat. Se retroceda, în
sfârşit, Ţării Româneşti întregul teritoriu al fostului niyabet otoman Kule (Turnu), cu o
suprafaţă totală de 14000 pogoane, întins între Dunăre, Troian, Drumul Banului (aflat la
sud de Segarcea şi Liţa), Sâi, de la Vadul Vacilor, până la pod şi apoi dincolo de acesta la
o depărtare de ½ km, de unde cobora drept la Dunăre. Cele aproximativ 14000 pogoane
aparţineau Domeniului Statului, hotarul fixându-se prin baterea a 14 stâlpi de hotar, cu
stema Ţării Româneşti pe ei, fiind repartizate județului Olt.
Întinderea fostului nyiabet era de aproximativ 14800 de pogoane. Cetatea Turnu şi
teritoriul aferent a fost retrocedat abia în anul 1833, fiindcă dizdarul cetăţii care avea rang
de paşă s-a opus părăsirii cetăţii, fiind scos cu forţa sub ameninţarea ultimatumului venit din
partea trupelor ruse de a părăsi teritoriul cetatea şi a preda armele. În urma acestui drastic

47
avertisment, acest paşă s-a predat necondiţionat. Se retroceda în sfârşit Ţării Româneşti
întregul teritoriu al fostului niyabet otoman Kule (Turnu), cu o suprafaţă totală de 14000
pogoane, întins între Dunăre, Troian, Drumul Banului (aflat la sud de Segarcea şi Liţa), Sâi,
de la Vadul Vacilor, până la pod şi apoi dincolo de acesta la o depărtare de ½ km, de unde
cobora drept la Dunăre. Cele aproximativ 14000 pogoane aparţineau Domeniului Statului,
hotarul fixându-se prin baterea a 14 stâlpi de hotar, cu stema Ţării Româneşti pe ei, fiind
repartizate județului Olt.
“La sfârşitul secolului al XIX-lea, domeniul Turnului a reprezentat o moşie în
proprietatea statului de cca 4500 ha, compusă din trei trupuri: Turnul, Suraia şi Gârla
(ultimul peste Olt, cuprinzând şi balta Berceluiului); domeniul Turnu a fost redus prin
împroprietărirea însurăţeilor pe corpul Suraia, formându-se comuna Traian. Pe domeniul
statului erau 4 comune rurale (Măgurelele, Flămânda și Suraia, cuprinzând 1375 ha, şi
Odaia – cu 900 ha), precum şi oraşul Turnu Măgurele propriu-zis cu 1450 ha); parte a
teritoriilor comunelor respective fusese cedată locuitorilor, la împroprietărire. Suprafeţele
de teren în proprietatea statului nu ating cele 20.000 ha ale teritoriului otoman cuprins în
delimitarea planului din 1831, ceea ce conduce la confirmarea vânzărilor de terenuri de
către proprietarii musulmani, anterior confiscării de către stat” (George Ioan Lahovari; C.
I. Brătianu; Grigore G. Tocilescu /…/ [alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe
județe de…], Marele Dicţionar Geografic al României, volumul V. Societatea Geografică
Română, Bucuresci: Stab. Grafic I. V. Socecu (strada Berzei, nr. 59), 1902, p. 663-669 -
pentru Turnu Măgurele].
*
Numeroase jalbe au trimis şi ţăranii clăcaşi din Măgurele şi Odaia, prin care aduceau
la cunoştința autorităţilor despre silniciile făcute asupra lor de către marii proprietari de
pământ, care alături de arendaşi impuneau îndatoriri suplimentare neprevăzute în
înţelegerile încheiate cu ţăranii, multe din ele fiind insuportabile (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Ocârmuirea judeţului Teleorman, dosar 2767/ 1833, fila 8; v. și:
Gheorghe Popa, Ion Bâlă, Ion Toader, 1848 în judeţul Teleorman București: Editura
Academiei României, 1980, p. 42).

1834 – 1841
Informaţii despre şcolarizare în oraşul Turnu Măgurele nu găsim decât după anul
1840, deşi, din acte și cronici mai vechi, aflăm că: “Prin 1834-1841, copiii din acest
oraş învăţau carte prin bordeie, de către dascăli îmbrăcaţi în anterie şi giubele, cu
puţină carte, dar cu multă înţelegere şi înţelepciune. Învăţătorii se alegeau dintre
persoanele care ştiau scris, citit şi puţin socotit, prin concurs. Aceştia erau plătiţi cu lei
vechi 50, scutiţi de orice dăjdii către stat şi primeau chiar ajutor în natură din
<paralele de rezervă>. Primele învăţături se dădeau din cărţi sfinte şi rugăciuni,
evanghelii şi apostolice”, probabil făcându-se referire la şcoala din comuna Măgurele,
care exista încă din anul 1834, potrivit prevederilor Regulamentului Organic (Anghel
Manolache; Gheorghe Pârnuţă, Contribuţii la istoria culturii şi învăţământului în
Teleorman, vol. I., Alexandria: Consiliul Popular Județean Teleorman - Inspectoratul
Şcolar Județean, 1973, p. 147); v. și: Fernande Chirea, Plai de baladă. Județul
Teleorman, București: Editura Sport-Turismi, 1984, p. 224).

48
1835
Pe “harta rusă” din anul 1835, la capitolul ruine, este menționată şi Cetatea
Turnu, căreia i se atribuie de către autorii acestei hărţi o foarte posibilă origine romană
târzie, cel mai probabil din timpul împăratului Constantin cel Mare: ”Cea de-a doua
indicaţie se referă la Cetatea Turnu, de la gura Oltului. Cităm - cetatea dărâmată Turnu
(p. k. Typнa): e faimoasa fortificaţie în formă de turn care, după o existenţă de un
mileniu şi jumătate, din vremea lui Constantin cel Mare până la începutul veacului al
XIX-lea, a fost rasă, potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol (1829), odată cu
cetăţile Giurgiu şi Brăila. Alături de aceste ruine, mai ales spre est, stă scris: Întăritura
dărâmată Cale (p. y. Kaπe): topografii au notat aci noua fortificaţie făcută de turci, la
răsărit de străvechiul turn, fortificaţie cucerită de ruşi în timpul războiului de la 1828-
1829“ (Gr. Florescu, Cetatea Turnu <Turnu Măgurele>, în “Revista Istorică Română”,
XV, 1945, p. 432-464, şi în special p. 438-439 şi 441-442; v. p. 136, document nr.
CCXII în “Eudoxiu Hurmuzaki, Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare
franceze (1825-1846), publicate după copiile Academiei Române şi tipărituri de Nerva
Hodoş. Volumul XVII - 1913, București: Institutul de Arte Grafice "Carol Göbl", 586
p.; volumul cuprinde cinci tabele litografice; v. și: Constantin C. Giurescu, Op. cit., p.
169).
De asemenea, în această hartă se face menţiune și la castrul roman de la
Câmpulung Muscel, care supraveghea drumul roman ce pornea de la Dunăre și făcea
legătura, prin Roşiori de Vede - Piteşti - Câmpulung, cu Transilvania, făcând parte din
amplul sistem defensiv roman care avea ca punct de pornire Cetatea Turris de la gura
Oltului (Vasile Christescu, Istoria militară a Daciei romane [ de...], Bucureşti: Fundaţia
Regele Carol I, 1937, p. 147-149; v. și: Constantin C. Giurescu, Principatele Române la
începutul secolului XIX. Constatări istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse
din 1835, București: Editura Științifică, 1957, p. 169).
În harta rusească din anul 1835, satul Odaia apărea sub numele de Caralea Odaia, şi
avea 31 de gospodării (C. Giurescu, Idem, p. 256).
În harta rusească elaborată în anul 1835, la scara de 1/ 420.000 - operă a unui
colectiv format din 8 ofiţeri şi 12 subofiţeri topografi ruşi, conduşi de colonelul Dimars,
dintre care putem aminti pe cartografii Cornilovici, Weimarn, baronul Von der Hoven etc
-, imediat după ce măsurătorile topografice, care au fost făcute între anii 1828-1831 (pe
teritoriul Teleormanului a lucrat topograful gr. II Titov), oraşul Turnu (de fapt, satul
Măgurele) apărea cu doar 194 de gospodării, situație explicabilă prin faptul că nyiabetul
era întors de curând la teritoriul Ţării Româneşti.
Pe linia Dunării a mai lucrat pentru alcătuirea acestei hărți și ștab-căpitanul
Vroncenco (Arhivele Statului, București, Vornicia din lăuntru, Țara Românească, condica
I, opis 11, nr. 513, dosar 149, fila 4, cu titlul Dela: pentru mergerea d. căpitan Vroncenco
dela Cerneți până la Giurgiu pă apa Dunării a face astronomicească însemnare; v. și:
Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutul secolului XIX. Constatări
istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835, București: Editura
Științifică, 1957, p. 312).
*
Conform statisticilor vremii, în anul 1835 populația vechiului oraș otoman era de
970 locuitori (Georghe Platon, Geneza Revoluției române de la 1848. Introducere în
istoria modernă a românilor, București: Editura Junimea, 1980, p. 122 ).

49
 *
La schela Turnu Măgurele, se afla unul din cele trei puncte vamale ale judeţului,
alături de cele de la Islaz şi Zimnicea, folosite de negustorii localnici, dar şi de cei
străini. De aici, pornea un drum comercial spre nord, pe valea Oltului, care, la Slatina,
se unea cu vechiul drum comercial ce lega Craiova, prin Tecuci şi Baciu, de Bucureşti
(Arhivele Statului, Fond: Prefectura Jud. Teleorman - dosar 572/ 1835, p. 2).
*
Între Turnu Măgurele şi Giurgiu exista un drum de poştă, care trecea pe de-
alungul Dunării, prin Hodivoaia, Căcăleţi, Brigadir, Zimnicea, Piatra, drum menţionat în
“harta rusă” din anul 1835. În dreptul Ploieştiului şi Măgurelii (Turnu Măgurele),
semnul de poştă nu este trecut, probabil din cauza omisiunii făcute de topograf, cel mai
probabil de către desenator (Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutul
secolului XIX. Constatări istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835,
București: Editura Științifică, 1957, p. 163).

1836
Odată cu adoptarea Regulamentului Organic, în 1831, se înmulţeau
nemulţumirile şi convulsiile sociale, în special ale ţăranilor şi, în principal, din cauza
conservatorismului prevederilor sale, care menţineau în continuare caracterul feudal în
relaţiile dintre ţărănime - pe de o parte - şi marii proprietari şi arendaşi - pe de altă parte.
Numeroase plângeri şi jalbe au fost trimise de către locuitorii comunelor Odaia şi
Flămânda, în care arătau modul în care sunt forţaţi de arendaşi şi de boieri să presteze
munci şi zile de clacă în plus faţă de învoielile făcute, precum şi dările mari în bani de
achitat faţă de ceea ce era prevăzut în actele de învoială care erau în concordanță cu cele
stipulate în prevederile Regulamentului Organic. Dintr-un raport datat 28 septembrie
1836, aflăm, conform anchetei făcute pe Domeniul Turnu, că locuitorii au pătruns pe
moşiile statului şi “au cosit toate livezile de fân“ care aparţineau contracciului (Arhiva
Statului Bucureşti - Vornicia din Lăuntru - Dosar 4262/ p. III/ 1836, fila 1420; v. și:
Gheorghe Popa, Ion Bâlă, Ion Toader, 1848 în judeţul Teleorman, București: Editura
Academiei României, 1980, p. 43).
*
După cercetări recente, amplasamentul iniţial al oraşului era în apropierea Cetăţii
Turnu, pe terasa inferioară de lângă confluenţa Oltului cu Dunărea, aceasta explicându-
se și prin faptul că aceia care se întorseseră de peste Dunăre, unde fuseseră luați de turci,
voiau să revină în orașul părăsit, unde își avuseseră căminele. Probabil că ameninţarea
inundaţiilor, odată cu dărâmarea digurilor ce protejau vechiul oraș și cetatea, a condus la
mutarea, în anul 1836, a amplasamentului pe terasa superioară, lângă satul Măgurele,
ajungându-se, astfel, şi la o nouă denumire a oraşului: Turnu Măgurele (cf. MDGR
[Marele Dicţionar Geografic al României] v. Lahovari, George Ioan; Brătianu, C. I.;
Tocilescu, Grigore G. /…/ [alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe
de…] 1902).
*
Încă de la început, marea proprietate funciară a aparţinut statului, cât şi comunei;
în anul 1836, Domeniul Statului avea în proprietate 7733,3152 hectare. Hrisovul
Domnesc, la articolul I, preciza statornicirea delimitării din această suprafaţă a 200.000
stânjeni pătraţi pentru vatra oraşului şi 161.7000 stânjeni pătraţi pentru islazul comunal.

50
 1836 – 1838
Colonelul-inginer şi cartograful militar în armata munteană, Vladimir de
Blaremberg, care făcuse cercetări arheologice în Oltenia, între anii 1836-1838, a publicat
în săptămânalul Muzeului Naţional o serie de articole intitulate Suveniruri istorice şi
arheologice asupra Ţării Româneşti, unde încerca să asocieze numele Cetăţii Turris cu
ruinele de la Turnu Măgurele, el fiind deschizătorul de drum în seria de specialişti români
care s-au aplecat asupra determinării topografice a cetăţii Turris, pomenită de Procopius
(v. Vladimir de Blaremberg, Suveniruri istorice şi arheologice asupra Ţării Româneşti,
în „Muzeul Național” (5 februarie 1836 - martie 1838), București).

1836
Reședința județului Teleorman trece de la Roșiorii de Vede la Turnu Măgurele
(înființat la 27 februarie 1836), mutându-se aici și instituțiile de bază ale statului:
prefectura, tribunalul și “școala statului”.

1837
Planurile oraşului au fost revizuite de inginerul Karl Zohl, care a stabilit
amplasamentele străzilor, pieţelor, ale clădirilor publice şi ale zonelor rezidenţiale, oraşul
fiind împărţit în trei categorii numite văpseluri - roşu, galben şi albastru. Primele locuri
au fost vândute, începând cu anul 1837, iar construcţia binalelor a început, efectiv, în
anul 1838. În anul 1837, a fost vândută o suprafață de 14322 stj.², pentru care Magistratul
orașului a încasat suma de 22524 lei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 3/ 1839).
*
Dat fiind faptul că oraşul a început să fiinţeze ca atare, începând cu anul 1838,
când s-au vândut primele locuri de casă, Președintele Magistratului orașului ales în acel
an a fost unul dintre cei 74 de locuitori stabiliţi în oraş, posibil, Panaiot Hristu, cel care
apare semnând în numele petiționarilor în jalba lor pentru strămutare (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1837).

1838
Conform actului de înfiinţare a oraşului, au fost trasate străzile încă din anul 1838,
însă foarte mulţi ani aceste străzi păstrau aspectul de uliţă de ţară. La început, străzile
noului oraş purtau numele unor cetăţeni mai înstăriţi, care aveau locuinţele sau prăvăliile
pe acele străzi. Astfel, consemnăm următoarea catagrafie - nomenclator pentru străzile
orașului:
• Uliţa Moş Andrei Împușcădrac - devenită str. 10 Mai.
• Uliţa Moş Dinu Prapurgicu - devenită str. Cooperaţiei.
• Uliţa Cpt. Manole - devenită azi str. Gen. David Praporgescu (iniţial, se întindea
de la Parc până la casa memorială David Praporgescu).
• Uliţa Ocârmuirii sau a Prefecturii - devenită în 1864 Uliţa Şcolii -, azi fiind str. 23
August.
• Uliţa (Calea) Bucureștilor - devenită str. Independenţei în 1877, în perioada
comunistă purtând denumirea Bd. Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din 1990, această
stradă reia titulatura “ Strada Independenţei”.
• Uliţa din jurul Parcului - devenită str. Rotundă.

51
 • Str. Portului - devenită str. Calea Dunării.
• Uliţa Islazului - devenită str. C. I. Brătianu, ulterior str. Popa Şapcă.
• Uliţa Popa Paraschiva - devenită str. Călăraşilor, ulterior Castanilor, prelungire cu
str. C. A. Rosetti.
• Uliţa Panait Marinescu (de la Parc și până la str. Cuza Vodă), împreună cu
prelungirea până la Groapa Trenului cu Uliţa Andrei Buhlea.
• Uliţa Ciorbagi Bunescu - devenită str. Nicolae Bălcescu.

În ședinţa sa din 23 mai 1880, Consiliul Comunal a hotărât redenumirea majorităţii

străzilor:
• Uliţa Cpt. Manole - devine str. Dorobanţilor, ulterior str. David Praporgescu.
• Uliţa Oltului - devine str. C. I. Brătianu, ulterior Popa Şapcă.
• Uliţa Slatinei - devine str. Griviţei şi, în prelungire, Memoriile 2 Mai (fostă str.
Mareşal Ion Antonescu).
• Uliţa D. Bildirescu - devine str. Victoriei (pe porţiunea dintre Șoseaua Portului şi
str. Cuza Vodă şi-a păstrat numele, iar cea dinspre Foişor a purtat numele de
Grabot, Tito, Markos şi Pompierilor).
• Uliţa Lungă (a Craiovei) sau Coroana Verde - devine Str. Mircea Vodă.
• Uliţa Şcolii - devine Str. Regina Elisabeta.
• Uliţa “Sf. Haralambie” - devine str. Plevnei, azi Oituz.
• Ulița Panait Hristea - devine str. Roşiori, azi Nicolae Iorga.
• Uliţa Frumoasă sau Uliţa Cuţava - devine Str. Vânători.
• Ulița Logofăt Nicola - devine str. Smârdan, azi Cetatea Turnu.
• Uliţa Alexandru Ghica - devine str. Tudor Vladimirescu.
• Uliţa Praporgicului - devine str. ”Sf. Vineri” (de fapt, aşa figura încă din anul
1862).
• Uliţa Procopiu - devine str. Decebal.
• Uliţa Rotundă - devine str. Romul.
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 16).
*
Odată cu desfiinţarea Niyabetului Turnu, Maghisterului oraşului îi reveneau
atribuţiile fiscal – financiare, precum şi cele ale alcătuirii bugetului local. La început,
nefiind vorba de vreo activitate economică notabilă, banii care veneau la bugetul local
proveneau din sumele rezultate din vânzarea loturilor de construit şi de grădină din oraş,
însă încasările au fost la început mici, căci doar 17 locuri din cele 53 arvunite au fost
vândute pentru suma de 15961,15 lei. Astfel, Magistratul oraşului a fost nevoit să
împrumute sume de bani de la structurile similare din Slatina (3000 lei), Câmpulung
Muscel (7000 lei), Caracal (8000 lei).
La fel, taxele obţinute din exportul făcut prin port erau foarte mici, din taxa de
export încasându-se 454,48 lei, iar din cea portuară doar 8 lei; impozitelor percepute de la
cei 20 de birnici li s-au adăugat 717 lei proveniţi din impozitele patentaţilor, astfel că
suma totală obţinută a fost de 42277,43 lei în anul 1838. Bugetul era completat şi de taxa
de plutire pe Olt.
*
La început, alimentarea cu apă a oraşului s-a făcut de sacagii care aduceau apă

52
potabilă de la Fântâna Dronii (a unuia, numit Androne, stabilit în oraş încă din 1838),
precum şi din fântânile săpate în curţi sau pe străzi. Acestea erau în marea lor majoritate
neacoperite şi săpate doar până la prima pânză freatică, care era, de obicei, cu apă sălcie
(Emil M. Dragnea, Turnu Măgurele. Monografie, Alexandria: Editura “Teleormanul
Liber”, 1996, p. 20).

1839
Până în anul 1837, reşedinţa judeţului Teleorman a fost orașul Ruşii de Vede, iar
din 1839 reşedinţa acestuia a fost mutată la Turnu.
*
Piaţa (care se ţinea din 1833 vinerea, la Măgurele) s-a mutat, din 1839, în oraş
(Penelea, Georgeta, Les foires de la Valachie pendant la période 1774-1848, Bucarest:
Éd. de l’Académie de la R.S.R. [Bibliotheca Historica Romaniae, Section d’histoire
économique, 4], 1973, v. p. 161).
*
Începând cu anul 1839, demara emiterea actelor de proprietate pentru locurile de
case de pe raza oraşului Turnu, pe care noii locuitori ai orașului le achiziționaseră. În
acest scop, Magistratul orașului trecea la întocmirea de liste nominale cu locuitorii care
au primit acele loturi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 3/ 1839).
*
Cele mai multe locuri de casă încadrate în “culoarea roșie” s-au epuizat rapid,
fiind și cele mai ieftine, vânzându-se, așadar, încă din anul 1839 (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosar 3/ 1853, fila. 15; v. și.: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 9).
*
Locuitorii plăteau „dări ale pământului”: zecuială din semănături şi fâneţe, dijmă
pentru fâneţele din Ţara Românească, dări pentru pogoanele de vie şi pentru vânzarea de
vin şi rachiu (existau aici şi şapte vii turceşti, cultivate de turci, scutite de dări, posesiuni
inexistente la Brăila şi Giurgiu) şi „dări ale birului”: haraci de familie şi bir de fiecare
copil. Rapoartele fiscale afirmă că populaţia zonei turceşti era de 233 familii, dintre care
163 familii în satul Flămânda, 53 în satul Măgurelele (mai înstărit) şi 17 familii în satul
Odăile - toate de români (Mihail Popescu, Raiaua Turnul, Bucureşti: Editura “Cartea
Românească”, 1939. Extras din “Revista Arhivelor”, III, Nr. 8/ 1939, București, p. 9).
Dat fiind această stare de fapt, cei mai mulţi strămutaţi proveneau din satele
Domeniului Turnu Măgurele, adică Ciuperceni, Flămânda şi Odaia, locuitorii aceștia
putându-se muta imediat ce cumpărau locurile, nemaifiind necesar avizul moşierului sau
al ispravnicului. De altfel, dintr-o adresă a Ocârmuirii judeţului Teleorman, trimisă
Comitetului oraşului Turnu, aflăm că: “Ot-cârmuirea jud. Teleorman, cu adresa nr. 80
din 9 ianuarie 1839, înaintează Comitetului oraşului Turnul o copie dupa reclama ce a
dat către vistierie Kir Simon Hagi, kantaragiul domeniului Turnu, primită la otcârmuirea
judeţului pe lângă porunca vistieriei nr.47 şi se cere ştiinţă dacă porunca vistieriei este
adevărată, precum și dacă este vreo poruncă ca să nu se facă nici o poprire, ci să se lase
slobodă fără împlinirea art. 144, din legiuirea pentru drepturile proprietăţii, strămutarea
locuitorilor din satele domeniului, tot-odată cerându-se ştiinţă de când s-a dat o
asemenea poruncă şi câţi până acuma s-au strămutat la oraşul Turnu, de al căror nume

53
să trimită lista fără zăbavă”.
Răspunsul Comitetului orăşenesc arăta: “Cu cinste grăbeşte a răspunde spre
cunoştiinţa Ot-cârmuirii ca această strămutare s-a urmat pe temeiul art. 10 din proiectul
întocmit de Obşteasca adunare, unde se slobode locuitorii domeniului, ca îndată după
măsurătoarea liniilor oraşului să se strămute întrânsul fără vreo oprire”.
*
În anul 1839 Președintele Magistratului era Emanoil Vasiliu.
*
În anul 1839 s-a făcut delimitarea Carantinei. Primul așa-zis medic al carantinei a
fost Conofaus Zisu, care - în calitate de “dohtor” - a asigurat asistența medicală în cadrul
carantinei, deși acesta nu avea pregătire de specialitate (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1839).
*
În anul 1839, odată cu mutarea reşedinţei judeţului la Turnu Măgurele, locuitorii
oraşului cereau printr-o jalbă colectivă, adresată Eforiei Şcoalelor şi Domitorului,
mutarea Şcolii Normale de la Roşiori de Vede la Turnu Măgurele, motivându-se că
şcoala trebuie să funcţioneze în oraşul reşedinţă de judeţ.
1840
Cetățenii noului oraș primeau acte de proprietate asupra loturilor în măsura în care
aceștia cumpărau locuri de casă pe raza oraşului Turnu, așa cum se relevă din arhivele
Magistratului orașului din anul 1840 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 2/ 1840).
În partea cu locurile de categoria a II-a, terenul era inundabil şi foarte denivelat,
fiind impropriu construirii de locuinţe, astfel încât trebuia să fie săpat un canal acoperit
pentru a drena apele pluviale. Acest lucru se va întâmpla numai la intervenţia
Magistratului oraşului, către Departamentului din Lăuntru, care aproba săparea canalului,
în anul 1840 (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - Dosar
21/ 1840, fila 1; v. Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 11).
Canalul trecea peste străzile 1 Mai, Vânători şi Libertăţii şi ajungea până în Piaţa
Mare, unde debuşa într-o hazna de acumulare. Avea să fie redimensionat și reconstruit în
anii 1847 și 1862.
*
În jurul pieţii nu se construise mai nimic, din cauza faptului că acolo prăvăliile
trebuiau să fie prevăzute cu galerii exterioare pentru expunerea mărfurilor (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1840, fila 2; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 13).
*
Lui Grigore Constantinescu, în calitate de coordonator al Școlii Normale din
Roșiori de Vede, îi cădea în sarcină controlul activității școlare particulare din județ.
Astfel, acesta relata că “în anul 1840, în Turnu, exista o școală grecească și
franțuzească, unde-și luminau mintea doar 8 elevi” (Fernande Chirea, Op. cit., p. 224).

1840 (și în continuare)

Locurile din categoria a II-a, sau din “văpseaua gabenă”, s-au vândut între 1840 şi
1848, cam în acelaşi timp cu cele din categoria I, sau din „văpseaua albastră”, vârful
vânzărilor făcându-se în anul 1847, faţă de anii 1841 cu doar 5 locuri vândute, 1842 cu 4

54
locuri, 1844 cu 7 locuri, 1845 cu 9 locuri şi 1846 cu 5 locuri vândute (Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 10).
*
1841
Din anul 1841, până în anul 1843, funcția de președinte al Magistratului Orașului a
fost asigurată de Traian Zaharia.
*
Reședința județului Teleorman trecând de la Roșiorii de Vede la Turnu Măgurele,
se mut aici și instituțiile de bază ale statului: prefectura, tribunalul și “școala statului”,
care – greșit – mai era denumită “școala normală”.
[n. red. = Gh. S.: Prin sintagma “școala statului” se înțelege “școala obișnuită”,
“școala publică”, “școala de stat”, “școala generală” (în variante de început: “primară”,
“elementară” (pentru cl. I – a IV-a), respectiv, “gimnazială” (de la cl. a V-a la a VII-a/ a
VIII-a), ca, mai târziu, să apară și denumiri precum “clasa I de Liceu = cl. a a V-a, de
fapt, ori “clasa I a ciclului inferior de Liceu). Școala primară sau (școala primară și
gimnaziul) mai poartă și azi denumirea greșită de “școala normală”, sintagmă care,
evident, scrisă cu majuscule (Școala Normală, titulatură calchiată după modelul francez,
Școala Normală de Institutori) reprezintă denumireaa ceea ce se cunoștea ca fiind în
comunism “Liceul Pedagogic”. Așadar, “Școala Normală” (“Liceul Pedagogic”) nu este
școala generală, de stat, obligatorie etc., ci liceul unde s-au pregătit și se pregătesc
viitorii educatori, învățători etc. În România, după 1990, se revine la vechea titulatură a
liceului în care se pregăteau învățătorii (“Școală Normală”), însă - după câțiva ani - unii
diriguitori educaționali nostalgici după denumirea din comunism au reușit să impună
titulatura de “liceu pedagogic”, prin Legea învăţământului nr. 84/ 1995.Ciudat, azi
asistăm la trei denominații: Școală Normală, Liceu Pedagogic și, în cazul unora – din
1999 – Colegiu Național Pedagogic].
*
Școala statului la Turnu Măgurele. La p. 116, autorii monografiei (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.) spun că,
între anul înființării orașului Turnu Măgurele (1836) și anul 1841, când “mutându-se
reședința județului Teleorman din Roșiorii de Vede în Turnu Măgurele, împreună cu
prefectura și tribunalul, se mută aici și școala statului”, deși forme incipiente de
școlarizare existau în Turnu Măgurele și împrejurimi, ca prestații prin bordee, ale unor
dascăli de biserică inimoși, cât să dobândească copiii să citească, de asemenea, pentru
cei mai înstăriți și bogați puteau fi angajate lecții în regim particular ținute de învățătorul
“Vasile din Piatra”, de pe moșia lui Vasile Cogălniceanu.
Prima instituție educațională a statului de învățământ primar la Turnu Măgurele
este numită, la început, “Școala Normală”, apoi “Școală Elementară”, după care –
“Școala de băieți din T. Măgurele” (unde funcționa și “Institutorele Superior de la
Școala de băieți din T. Măgurele”, care era și coordonator la nivel județean al
învățătorilor) - și, ulterior, denumirea devine “Școala Primară de băieți nr. 1”, care a
demarat în 1841, dar documentele păstrate datează de la 1851.
*
Ocârmuirea Judeţului informa Departamentul din Lăuntru că Magistratul Orașului
va putea construi o biserică pe locurile 232, 233, 234, însumând o suprafață de 5000 m²
“de nu vor fi poprite pentru clădiri publice” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:

55
Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1841 și dosar 1975/ 1841, fila 60).
*
În anul 1841, Magistratul orașului cerea Inginerului Oraşului, Karl Ihling,
întocmirea unui plan, cât se poate de regulat, atât cât permite suprafaţa, pentru a începe
ridicarea bisericii pe acele terenuri, din “vopseaua albastră” şi să supravegheze mersul
lucrărilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/
1841 și dosar 1975/ 1841, fila 62).
Acesta însă refuză, motivând că este bolnav şi nu poate supraveghea lucrările
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21dosar 1975/,
fila 93).
În aceste condiţii, el a fost concediat de către Președintele Magistratului, Traian
Zaharia, în locul său fiind angajat inginerul Karl Zohl (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1841 și dosar 1975/ 1841, f. 93).

1842
O parte din islaz, numit “islazul de prisos”, este arendată prin mezat anual,
începând cu anul 1842, pentru a mai rotunji veniturile oraşului, reducându-se, astfel, cu
703 pogoane suprafaţa islazului comunal (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele –dosar 12/ 1842; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 100).

1843
Un mare soclu de statuie din cetate “o mare piatră înscrisă a fost ridicată acum
doi ani (1843, n.a.) de generalul Mavru” - menționa Cezar Bolliac în notele sale din anul
1845.
*
Din corespondenţa Magistratului Orașului cu Ocârmuirea judeţului Teleorman din
anul 1843 aflăm că se continua vânzarea loturilor de casă, precum şi acordarea de acte de
proprietate, numite “Bileturi de proprietate” cumpărătorilor loturilor de teren din oraș
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1843).
*
Tot în anul 1843, președinte al Magistratului orașului a fost desemnat Gh.
Cantacuzino, care a activat în funcție până în anul 1844.
*
Procesul de urbanizare a început timid, iniţial oraşul avea aspectul unui sat, cele
mai multe locuinţe erau în loturile “văpselei roșii”, ele fiind cele mai ieftine, de aceea ele
şi vânzându-se în totalitate, faţă de celelate loturi din zonele celor două „văpsele”, unde
nu se ridicaseră, până în 1843, decît 3 clădiri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1843, fila 53; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
13).
*
Dintre bordeie, un număr de 190 aveau o singură odaie, 33 aveau două odăi şi 8
aveau trei odăi. De asemenea, Primaria oraşului înfiinţa în anul 1843 Comanda de Foc
(Pompierii) (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/
1845, fila 3; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 13).
*
Articolul 10 al Proiectului de întemeiere a oraşului prevedea următoarele:

56
 “Oricâţi din cumpărătorii locurilor dorite a se statornici la acest oraş se vor fi
aflând acum clăcaşi pe moşii proprietăreşti sau prin satele domenilului statului, cei
dintâi vor fi datori a urma la strămutarea lor regulile întocmite prin paragrafurile
articolului 144 din proiectul propietăţii.
Art. 144, la rândul lui, prevedea că acel care voia să se strămute trebuia:
1. Să prevină pe propietar şi pe ispravnic cu şase luni înainte.
2. Să plătească propietarului în bani, echivalentul muncii sale şi celorlalte
îndatoriri ale sale pe un de zile (în regulament nu era prevăzută suma).
3. Să plătească la casa comunală impozitul pe un an de zile.
4. Să lase în folosul propietarului casa şi plantaţiile sale fără nici o despăgubire.
5. Să achite capitaţia lui pe toţi anii ce mai rămâneau până la noul recensământ.”
Regulamentul propietăţii urmarea să împiedice strămutarea de pe moşii a
clăcaşilor care se îndreptau spre noile oraşe libere pentru a scăpa de obligaţia clăcii şi a
altor poveri (angarale) impuse de propietari sau de arendaşi.
Tot în acest scop, Regulamentul nu permitea strămutarea decât a 2-3 familii de
clăcaşi dintr-un sat în cursul unui recensământ, făcut, de obicei, la 3 ani. Acestor mari
moşieri, precum şi arendaşilor moşiilor nu avea cum să le convină aceaste stări de fapt,
fiindcă pierdeau mâna de lucru ieftină pentru lucrarea moşiilor. De aceea, aceștia au făcut
presiuni ca să se interzică strămutarea asupra domnitorului Gheorghe Bibescu, care, la
rândul său, era cointeresat în acest scop, fiind şi el posesor al unor întinse moşii, printre
care moşia Islazului cu 7 sate cuprinse în ea. Cererea a fost aprobată de domnitor în 1843,
prin ofis domnesc (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 23).
*
Învăţământul particular începea prin anul 1843, când exista în oraș o școală cu
predare în limba română şi franceză, cu 30 de elevi, numărul acestora crescând în 1844 la
40 elevi (F. Chirea. Op. cit., p. 225).

1844
În anul 1844, din corespondenţa Comitetului oraşului Turnu cu Departamentul din
Lăuntru mai aflăm faptul că se scoteau la vânzare noi loturi de case şi că se continua
acordarea de acte-bileturi de proprietate celor care cumpăraseră aceste locuri de casă în
1844 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1844).
*
Locurile de categoria a III-a de pe partea de sud şi vest (42 la număr) ale văpselei
roşii, de la Şoseaua Portului şi până la Abator, au fost vândute, însoţite de grădinile în
pantă situate în faţa lor, peste strada Slatinei (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 10).

1845
Emanoil Vasiliu a deținut funcția de președine al Magistratului Orașului până în
anul 1845. În anul 1845 Magistratul orașului decidea vânzarea unor locuri de casă şi
acordarea de bilete de proprietate către cumpărătorii acestora (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1845).
*
În anul 1845 a fost desemnat președinte al Magistratului orașului Nicolae
Mihăilescu, care a deținut funcția până în anul 1847.
*

57
 Încă de la înfiinţare, potrivit prevederilor Regulamentului Organic, oraşul avea
statut de egalitate cu oraşele Giurgiu şi Brăila, care făcuseră parte din posesiunile turceşti
de pe teritoriul Ţării Româneşti. Erau aleşi 15 reprezentanţi (deputaţi) din cele 15
mahalale ale urbei, iar mahalalele erau denumite după cei mai avuţi dintre oamenii care
locuiau în ele: Urlan, Scobici, Dimirache, Dicu, Ene Conescu, Kir Moncea, Cocride,
Marin Rac, Stoica Militaru, Sterie Tima, Neagu Abălaru, Dumitru Ţolea, Kir Simion,
Ivancea, Paraschivan Becu, Panait Marinescu, Anton Buhlea. Dintre aceştia, erau aleşi 5
membri sau “mădulare”, care alcătuiau Magistratul Oraşului, alegerea lor fiind făcută în
prezenţa Președintelui Magistratului Oraşului (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 50).
*
Primii deputaţi au fost aleşi în anul 1845, conform Legii pentru Sfaturile
Orăşeneşti (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/
1848; v.și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 50).
*
Comanda de foc avea la început doar două sacale, însă, după marele incendiu din
1845, Comitetul va cere Departamentului din Lăuntru să acorde fonduri pentru
achiziţionarea unei tulumbe, în valoare de 50 de galbeni. Conform sursei citate, numărul
pompierilor ajungea la 12, plus un toboşar. Pentru dotare, se achiziţionau pompe tip
Flader (Arhivele Statului, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 15/ 1845, fila 2).
*
Şcoala grecească din oraş avea în anul 1845 doar 10 elevi, fapt explicabil prin
aceea că aici învăţau copiii celor cu potenţă financiară, în general, ai negustorilor greci de
cereale, şcoala fiind considerată de elită (F. Chirea. Op. cit., p. 225).

*
În anul 1845, locuitorii oraşului au strâns suma de 5000 lei pentru Şcoala
Românească Publică, dar, cum suma era insuficientă, aceştia s-au adresat cu o petiţie
către marele vornic Barbu Ştirbei, pentru sprijinirea înființării unei Școli Românești în
oraș: “Prea Înalte Doamne […], cu prilejul noroacerii ce am avut de venirea Măriei
Voastre în oraşul Turnu […], ne rugăm cu toată umilinţa milostivirii Măriei Voastre ca
să vă înduraţi a ne înlesni, de unde veţi socoti de cuviinţă, atât la plata datoriei bisericii,
cât şi la înfiinţarea şcoalei şi cu chipul acesta dobândindu-şi oraşul deplinătatea lui
pomenire a Măriei Voastre va rămâne vecinic” (Fernande Chirea, Op. cit., p. 225).

1846
În anul 1846, August Treboniu Laurian scria în „Magazin Istoric pentru Dacia”
despre Cetatea Turnu, descriind-o astfel: “După întoarcerea noastră de la Nicopoli la
Turn, merserăm la castelul dărâmat după depărtarea Turcilor, care se află la un
pătrariu de miliariu către Sud- Vest dela oraşul cel nou întemeiat. Fundamentul
castelului formează o figură pătrată cu diametrul de 35 paşi, înconjurat de un şanţ lat de
5 paşi. În aceste fundamente, aflarăm mai multe pietre de o mărime grozavă, mai multe
bucăţi de cărămidă şi un ciment ce încă s-ar socoti de lucru roman. Eu sunt de părere că
această zidire nouă s-a ridicat pe ruinele unui turn roman, ca cel de la Giurgiu”
(August T. Laurian, Istriana sau Descrierea cetăţilor din preajma Dunării descoperite
într-o călătorie din vara anului 1845, în “Magazin istoric pentru Dacia”, II, 1846, p. 65-
116).

58
 *
Tot în anul 1846, se continua vânzarea de noi locuri de casă, dar şi acordarea de
bilete de proprietate cumpărătorilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 4/ 1845).
*
Actele stării civile arătau că oraşul avea 303 familii sau gospodării, în 1846, iar -
până în anul 1850 - străzile nu aveau denumiri şi nici casele nu erau numerotate.
*
Cu ocazia vizitării oraşului, în 1846, de către domnitorul Gheorghe Bibescu,
autorităţile locale, dar şi numeroşi locuitori ai urbei au cerut sprijinul acestuia pentru
deschiderea unei Şcoli Normale de Stat.
*
Prima menţionare a unei biblioteci în oraş ne parvine din anul 1846, când
Departamentul Trebilor din Lăuntru trimite cărţi pentru Biblioteca Orăşenească (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1846, 10/ 1846 şi 14/
1855).

1847
În anul 1847, Comitetul oraşului Turnu aducea la cunoștința Ocârmuirii județului
faptul că se încheiase înscrierea (inventarierea) locurilor de case vândute, dar și a celor
rămase libere (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/
1847).
*
Tot în același an, consemnăm vânzarea de noi locuri de casă şi acordarea de
bileturi de proprietate pentru cumpărătorii acestora (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele, dosarele 6 și 12/ 1847).
*
În 1847, canalul de drenare a apelor pluviale din locurile de casă de categoria a II-
a (unde terenul era inundabil) - construit în 1940 și care trecea peste străzile 1 Mai,
Vânători şi Libertăţii şi ajungea până în Piaţa Mare, unde apele erau deversate într-un
spațiu de acumulare -, este redimensionat în urma inundaţiilor care au afectat, mai cu
seamă, imobilele de pe strada Rotundă și ale căror proprietari au cerut săparea unui nou
canal de deversare spre islaz. Acesta trecea pe locul lui Panait Hristea, pe care nu era
nimic ridicat, în afară de o magazie şi o moară de vite (de furaje), și se întindea cam din
dreptul bl. D12, spre sud-vest, prin străzile 1 Mai, Vânători, Parcului şi Griviţei, până la
vechea Prefectură, unde - până nu de mult - se mai vedea gura de acces (Arhivele Statului
– Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - Dosar 21/ 1840, fila 1; v. Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 11)
*
Dat fiind faptul că unele locuri de vânzare, prin natura lucrurilor, erau de o formă
neregulată, îi puneau în încurcătură pe membrii Comitetului, care preluaseră atribuţiile
inginerului Ihling, după ce acesta îşi încheiase mandatul cu care fusese însărcinat. Din
cauză că niciunul dintre membrii Comitetului nu se prea pricepea la măsurători
topografice, Comitetul face o întâmpinare la Departamentul din Lăuntru, solicitând
specialişti pentru a rezolva această problemă, cerere respinsă de autorităţile centrale pe
motiv că toţi inginerii disponibili erau ocupaţi cu construcţia de drumuri, la iniţiativa

59
domnitorului Gheorghe Bibescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 9/ 1847; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 53).
Totuși, în anul 1847, Magistratul Orașului a putut angaja un inginer edilitar
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1847) și
acesta a luat măsuri pentru reorganizarea Pieței orașului (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1847).
*
În anul 1847 se achiziţiona o tulumbă pentru dotarea Comenzii de Foc (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1847).
*
În anul 1847, lua fiinţă Şcoala Românească, ca şcoală particulară, sub conducerea
lui Andrei Mija, care, la propunerea lui Vasile Urzescu (şi pe care Eforia Şcoalelor a
sprijinit-o), instituția devenea “asemănătoare unei şcoli normale în ceea ce primeşte
[primesc?] învăţăturile care se predau”. (Fernande Chirea, Op. cit., p. 224).
*
Aşadar, la începuturile existenţei orașului, nivelul de instrucție era destul de
scăzut, de pildă, în anul 1847, dintre cei 150 de alegători ai celor 15 deputaţi ai
mahalalelor doar 57 erau ştiutori de carte, dat fiind complexul de împrejurări, fiindcă, aşa
cum se știe, cei cu drept de vot erau aleşi dintre aceia cu un venit de peste 2000 lei, care
erau în număr de 150 de capi de familie, în timp ce ceilalţi 158 de capi de familie
rămâneau nerecenzaţi, neavând venitul necesar și cei mai mulți dintre ei nu trecuseră
pragul vreunei şcoli.
*
După M. Ștefănescu (care a deținut funcția de cârmuitor al orașului până în anul
1848), a venit Gh. Cantacuzino, care a preluat funcția de Ocârmuitor al Guvernului
Provizoriu, după el și un anume Et. Sterios.

1848
Ritmul de dezvoltare a oraşului era lent şi din cauză că se vânduseră doar cele mai
ieftine locuri, lucru confirmat şi de Președintele Magistratul Oraşului, Ghiță Ștefănescu,
care constata, plin de amărăciune, faptul că: “În 1848 s-au cumpărat locuri în partea cu
locuri mai ieftine şi a rămas cel mai impozant loc al oraşului gol şi fără nici o nădejde de
a se mai vedea pe dânsul ridicându-se vreo clădire. Ba încă din aceasta este rămasă
încăperea cârmuirii la o margine a oraşului, ca un turn de străjuire” (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1848, f. 53; v. și: p. 10).
Cauza acestei situaţii se explica prin aceea că terenul respectiv, situat pe Drumul
Craiovei, avea un preţ ridicat, dar şi faptul că proprietarul era obligat să-şi ridice locuinţă
de cărămidă şi mai trebuia să aibă şi un etaj.
*
În anul 1848, Magistratul Orașului continua vânzarea de noi loturi de casă şi
acordarea de bilete de proprietate asupra proprietăților dobândite astfel (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1848).
*
Au existat în anul 1848 și reacții adverse, destul de vehemente, contra revoluției,
astfel că, pe lângă boierii și negustorii români din oraș potrivnici ideilor revoluționare, o
serie de negustori bulgari (unii din ei români de la sud de Dunăre, dar prin accepțiune

60
asimilați ca bulgari) stabiliți în oraș, precum Pancu Kesim, Marin Toncea, Hr. Pencovici
sau Anghel Ivanovici, și-au exprimat în mod deschis opoziția față de ideile revoluționare,
refuzând vehement să semneze protestul, dar și protejându-i pe foștii funcționari ai
regimului Bibescu (Anul 1848 în Țările Române…, vol. V, p. 683; v. Institutul de studii
sud-est europene - Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste
România, Relații româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII – XIX). Studii. Vol. I,
București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 269).
*
Primii locuitori ai orașului erau comercianţi şi mici meseriaşi, fapt consemnat într-
o jalbă a unor negustori din Măgurele către Departamentul Pricinilor din Bucureşti, prin
care aceştia întreabau dacă sunt slobozi să-şi abandoneze casele şi să le reconstruiască în
Turnu. Autorităţile răspund solicitării, arătând că sunt liberi, dar cu respectarea
Articolului 10 din Proiectul de Întemeiere a oraşului (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 42/ 1848).
*
Clăcaşii nu erau nici ei obligaţi să-şi lase casele şi plantaţiile în propietatea statului
sau în exploatarea contracciului. În afară de locuitorii din satele domeniului, au mai
cumpărat locuri şi alţi cetăţeni din Bucureşti, Caracal, Râioasa, Islaz, Alexandria,
Mavrodin, Piatra, Seaca, Dorobanţu, Găuriciu, Zlatna, Craiova, Racoviţa, Căcănău - azi
Vânători, Moldoveni, Secara, Băneasa, Uda, Peretu şi chiar de peste munţi, din Ardeal,
din Răşinari, însă grosul lor provenea din satele judeţului Teleorman. Cumpărătorii din
alte oraşe erau negustori şi meseriaşi, care se stabileau aici în speranţa unor afaceri mai
bune, mai ales că oraşul nou creat era şi port la Dunăre. Dar ceea ce este interesant cu
adevărat este faptul că, deşi oraşul s-a creat la iniţiativa negustorilor din Slatina, niciun
negustor de acolo n-a venit să se stabilească la Turnu. Cu mici excepţii, toţi cumpărătorii
au rămas în noul oraş, construindu-şi binale, însă unii au cumpărat multe locuri în scopul
de a le specula. Astfel, fraţii Becu din Caracal au cumpărat toată partea cuprinsă între
Grădina Publică şi strada Libertăţii şi între strada Independenţei şi strada General David
Praporgescu, unde au construit un han şi prăvălii, pe care le-au închiriat negustorilor şi
meseriaşilor amatori, datorită vadului comercial, fiindcă aveau ieşire la Piaţa Mare.
Pitarul Costache Apostolescu şi fratele său Mihail, din Ruşii de Vede, cumpăraseră,
primul 7 locuri, iar cel de-al doilea - 5 locuri. Meşterul Panait Hristea, constructorul mai
multor binale din oraş, a cumpărat 6 locuri, iar Popa Paraschiva - tot 6 locuri (Emil M.
Dragnea, Turnu Măgurele. Monografie, Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”, 1996,
p. 33).
*
În 1848, sunt înregistraţi 234 proprietari şi 40 de prăvăliaşi, în total 274 capi de
familie, iar dacă aproximăm la trei numărul de membri ai unei familii, avem cam 822
posibili locuitori (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 15/ 1848; v. și: Emil M. Dragnea, Turnu Măgurele. Monografie, Alexandria:
Editura “Teleormanul Liber”, 1996, p. 33).
*
Tot în 1848, oraşului i se aloca, pentru perioada aprilie – octombrie, suma de 523
lei şi 62 parale, iar din taxa portuară s-a încasat pentru bugetul local suma de 24 lei.
*
Regulamentul Organic prevedea ca birnicii şi spornicii să fie trecuţi în tabla de

61
capitaţie (ei erau simpli contribuabili), iar taxele să fie adunate de reprezentantul
acestora, adică de pârcălab; patentaţii depuneau patenta prin starostele lor, trimestrial.
Pentru a mări fondurile bugetare, autorităţile locale au hotărât să apeleze la
cetăţeni, întocmindu-se liste cu contribuţiile pentru fiecare din cele 15 mahalale, taxele
fiind fixate în raport cu situatia materială a fiecăruia. Listele cu plătitorii acestor taxe erau
înmânate deputaţilor pentru a demara încasarea. Astfel, se încasează următoarele sume,
defalcate pe categorii:
• cls.I: 40 locuitori x 100 lei = 400 lei
• cls. a II -a: 160 locuitori x 65 lei = 10.400 lei
• cls. a III-a: 115 locuitori x 22 lei = 3680 lei
• cls. a IV-a: 40 locuitori x 16 lei = 640 lei
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 56).
*
Păşunatul era reglementat prin măsuri cuprinse în Regulamentul Organic, atât timp
cât acesta s-a aplicat. Magisterul a luat, în 1848, o decizie prin care se stabilea dreptul
fiecărui orăşean de a păşuna 5 vite mari. Decizia aceasta privea şi oile, care erau oprite de
la păşunat, ele fiind considerate ca distrugătoare de iarbă (Arhivele Statului, fond
Primăria Turnu Măgurele dos. 18/ 1848; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 100).
Taxa pe păşunat era următoarea:
• 1, 20 lei vită mare - vaci, boi, cai, măgari sau catâri şi bivoli.
• 1 leu pentru vită mică - porcine.
• 0, 80 lei pentru vită mică - ovine şi caprine.
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 100).
*
În timpul revoluţiei de la 1848, noul Ocârmuitor al judeţului a impus alegerea de
noi deputaţi ai oraşului, însă, datorită precipitării evenimentelor, acest lucru s-a hotărât
pentru data de 10 octombrie 1849, iar alegerile au avut loc efectiv zece zile mai târziu,
când au fost aleşi cei 15 deputaţi din mădularele Magistratului. Departamentul din
Lăuntru îl desemnează pe Ghiţă Stoenescu, drept preşedinte, el fiind cel care obţinuse
cele mai multe din voturi. Pe de altă parte, să arătăm că el a fost propus pentru această
funcţie și de Guvernul Provizoriu, dar a refuzat funcţia. Ulterior însă, el a fost acuzat de
participare la revoluţie, scăpând de acuzaţii doar prin mărturia a 47 de cetăţeni onorabili
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1855, fila
2).
*
Serviciul de pază contra incendiilor a fost înfiinţat în anul 1848, când se făcea şi
primul recensământ al coşurilor, în număr de 418 la acea vreme (cum se știe, în anul
1843 luase ființă Comanda de foc, ca prim serviciu de pompieri din oraş) - Ibidem, dosar
15/ 1848.
*
Consiliul Comunal, spre a descuraja lăsarea vitelor în libertate, avea să impună o
amendă de 3 lei/ vită (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele –
dosar 15/ 1848; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 54). Aceasta pentru că, vitele,
umblând libere prin mahalale, contribuiau la murdăria din oraş, dar şi locuitorii care, în
marea lor majoritate, fiind proveniţi din satele din jur, nu respectau nici cea mai mică
regulă de igienă, fiind obişnuiţi să trăiască exact ca în sat, fără latrine sau apă curentă.

62
Toate acestea contribuiau la accentuarea aspectului rural al urbei, însă situaţia avea să se
remedieze după introducerea canalizării şi a pietruirii străzilor.
*
Numărul paznicilor de noapte era de 12 angajați, în anul 1848, iar fiecare paznic
era plătit cu 290 lei/ an.
*
Biserica “Sf. Nicolae” din oraș era de dimensiuni modeste, avea o formă de cruce,
fiind construită din cărămidă, iar acoperișul era din șiță. Intrarea se făcea printr-un
pridvor deschis pe șase stâlpi, cu arcadele de mici dimensiuni. Primii preoţi care au slujit
aici au fost Ion Roşca Flămânzeanu, din Flămânda, şi preotul Paraschiva din Atârnaţi -
ambii preoţi fiind participanţi de frunte la Revoluţia de la 1848 din oraș, atunci când
aceştia au făcut slujba de pogribanie (îngropăciune) a Regulamentului Organic, înainte de
a fi ars în Grădina Publică „Măgura”, la data de 9 septembrie 1848, și când manifestaţia
era condusă de comisarul revoluției, Alecu Popescu (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1848, f. 31).

1848 – 1849- 1850

Alături de agricultori, în oraş apar - desigur, la început, în număr redus - şi
meşteşugarii şi comercianţii, împreună cu funcţionarii publici, astfel că, între anii 1848-
1850, se înregistra în oraş următoarea situație, structurată pe categorii de meseriaşi:
Nr. Nr. Nr. Nr.
Meseria Meseria
crt. Meseriaşilor crt. Meseriaşilor
1 Casapi sau măcelari * 4 14 Hangii 5
2 Abălari ** 5 15 Tutungii 1
3 Cojocari 16 16 Tâmplari 2
4 Croitori 8 17 Cantaragii 1
5 Boiangii 6 18 Simigii 1
Povornagii sau
6 Cizmari 4 19 1
rachieri
7 Dogari 1 20 Dulgheri 1
8 Bragagii 1 21 Cafegii 1
9 Grădinari 1 22 Spiţeri 1
10 Băcani 2 23 Cântăreţi 1
11 Morari 1 24 Telari sau crainici 1
12 Bărbieri 4 25 Aprozi 1
13 Lumânărari 1

* Aceştia obţinuseră aprovizionarea cu carne a oraşului prin licitaţie.

** Cei care duceau ţesăturile de lână la piuă.
(Arhivele Statului Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1861; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 47).

1849
În anul 1849, Magistratura oraşului Turnu continua, în ritm susținut, vânzarea de
locuri de casă pentru locuitorii oraşului Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1849) și şi eliberarea de noi bilete de proprietate

63
către cumpărători (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 12/ 1849). Astfel, cu 112 locuri, din care 85 la categoria a III-a, vândute în anul
1849, s-a populat, mai ales, partea dinspre Dunăre, de la Şoseaua Portului până la
Groapa trenului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
5/ 1848, f. 53; v. și: Emil M. Dragnea, Turnu Măgurele. Monografie, Alexandria: Editura
“Teleormanul Liber”, 1996, p. 10)
*
În anul 1849, Magistratul oraşului propunea Departamentului Pricinilor din
Lăuntru scăderea preţurilor la locurile din piaţă şi a celorlalte loturi din văpselurile
galbenă şi albastră la preţul celei roşii (1 leu/ stj²) şi construirea de locuinţe cu un singur
apartament (o tindă plus o odaie), căci “Numai aşa s-ar putea face împopularea mai în
curândă vreme, ca să se încheie odată acoperirea goliciunii locului, ce nu înfăţişează
altceva decât memoria pustiurilor şi să poată ajunge şi în acest oraş în gradul celorlalte
oraşe de reşediţă” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 22/ 1849, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 13).
*
Dat fiind faptul că oraşul era nou înfiinţat, alegerea Magistratului revenea
mahalalelor, reprezentate prin locuitorii care aveau un cens de peste 2500 lei, cu condiţia
ca aceștia să aibă vârsta de peste 25 ani (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 25/ 1849, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 50).
*
În Portul Turnu, în anul 1849, au acostat 22 caice (vase de mic tonaj, cu 2 catarge)
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-
87).

1850
Desfiinţarea satelor din luncă şi mutarea în zonele de terasă s-au petrecut şi în
cazul satului Odaia, care era împărţită, înainte de 1850, în satele Odăiţa - ce era situat în
luncă - şi Fripţi, localizat în deal. Datorită deselor inudații cei din luncă s-au mutat în deal
(Lahovari, George Ioan; Brătianu, C. I.; Tocilescu, Grigore G. /…/ [alcătuit și
prelucrat după dicționarele parțiale pe județe de…] 1902), MDGR [= Marele Dicţionar
Geografic al României], vol. IV, p. 543-544).
*
Astfel, în anul 1850, se continuă vânzarea de locuri de case şi acordarea de bilete
de proprietate către cumpărători (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 16/ 1850).
*
Conform statisticii din anul 1850, în oraş fiinţau doar 126 locuinţe de suprafaţă şi
231 bordeie, numărul dublu al bordeielor dând oraşului un aspect mai degrabă rural.
Dintre cele 126 de locuinţe de suprafaţă - 76 aveau un singur coş, 34 aveau două coşuri, 9
clădiri aveau 3 coşuri, iar 4 aveau 5 coşuri. Toate acestea erau locuinţe cu curţi mari,
având de la 1 la 5 camere - în afară de tindă. Acestea erau construite din paiantă, fiind
acoperite cu trestie sau paie, incendiile fiind devastatoare - atunci când, din păcate,
apăreau. Luând în calcul acest lucru, Magistratul oraşului ţinea o evidenţă strictă a
coşurilor, fiind angajaţi 2 hornari care desfundau toate coşurile din oraş de doua ori pe
lună, fiind plătiţi cu 40 lei lunar, din sumele strânse de la locuitori. Astfel, cotizaţia era de

64
22 parale pentru coşul de bordei şi 26 parale pentru cele ale locuinţelor de suprafaţă
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1850, fila
28; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 13); Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1850; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 53).
*
Primele mențiuni despre o activitate manufacturieră în zonă se referă la cele doua
mori de pe Sâi, cea a Beilicului şi cea a Paşei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1850; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 81). Dar,
de consemnat, și primele tăbăcării apar în oraş, începând cu anul 1850, când Sterie Tima
ceruse să înfiinţeze o tăbăcărie pe Olt (Ibidem - dos. 4/ 1850; v. și: Emil M. Dragnea, Op.
cit., p. 82).
*
În Portul Turnu, în anul 1850, au acostat 33 caice (vase de mic tonaj, cu 2 catarge)
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-
87).
*
Treptat, şi alte ramuri meşteşugăreşti încep să se dezvolte în oraş, astfel că, în anul
1850, existau 14 cojocării, 8 ateliere de croitorie, 3 cizmării, 2 ateliere de tâmplarie, 1
dogărie, 5 boiangerii şi 2 brutării.
*
Autorităţile centrale trimit abia în anul 1850 un inginer arhitecton (adică un
arhitect), de origine italiană, pe nume P. Mancini, care continuă să definitiveze planurile
oraşului şi care se va stabili în oraş, descendenţii săi trăind încă în oraş şi azi. Acesta a
refăcut măsuratorile în văpselile roşii şi albastre, pe baza planului lui Ihling. După
definitivarea lui, acesta îl predă Comitetului, care, la rândul lui, l-a predat
Departamentului din Lăuntru spre avizare (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1850; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 53).
Totuşi, planurile oraşului, nefiind conforme cu ideea de oraş modern, idee cu care
se plecase din start, se va trece la modificarea acestora de către inginerul Karl Zohl, care
le retuşează, aducându-le la forma în care sunt şi azi. În anul 1850, se definitivează
cartiruirea oraşului şi se execută planul străzilor din oraş, lucru pe care Magistratul îl
aduce la cunoştinţa Ocârmuirii Judeţului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosarele 12 şi 13/ 1850).
*
1851
Se continua vânzarea de noi locuri de casă, pe măsura creșterii cererii de
cumpărare a acestor locuri venite din partea celor care doreau stabilirea în oraș (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosar 5, 9 și 10/ 1851).
*
Tot în același an, din corespondenţa Magistratului orașului cu Ocârmuirea
judeţului Teleorman aflăm că avusese loc vânzarea de noi locuri de casă în oraș, precum
şi că se eliberase actele de proprietate către cumpărătorii acestor locuri (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1851).
*
În anul 1851 Magistratului orașului decidea, pentru a centraliza situația locativă a
urbei, întocmirea de catagrafii cuprinzând locuitorii care au cumpărat locuri de casă în

65
oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1851).
*
În acest an, se întocmea și o situație cu capii de familie, împărţiţi pe categorii în
funcţie de valoarea acareturilor ce le aparţineau. Această statistică se prezenta astfel:
• 28 - la clasa I
• 144 - la clasa II
• 100 - la clasa III
• 14 - la clasa IV
----------------------
Total: 285 proprietari, care împreună cu chiriaşii dădeau acelaşi număr de locuitori ca
în anul precedent (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele –
dosar 40/ 1851; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 33).
*
Pentru uşurarea accesului celor care aduceau grâne dinspre Islaz, se începea
repararea podului de peste Olt (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 12/ 1852).
*
În anul 1851, numărul paznicilor de noapte era de 24 angajați și fiecare era plătit
cu 290 lei/ an (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
15/ 1848; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 54).
*
Din oraș se exportau: vite, bivoli, oi, capre, câvâs (seu), sare, vin etc, dar şi se
aduceau din import coloniale, precum: piper, cafea, măsline, migdale etc (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 44/ 1851; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 104).
*
În 1851, președintele Magistratului Orașului era Emanoil Vasiliu.
*
Se trecea, din 1951, la clasificarea caselor de locuit și la împrejmuirea orașului
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 11/ 1851).
*
Tot în acest an, Magistratul oraşului dispunea cumpărarea unor sacale pentru
distribuirea apei în oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 2/ 1851).
*
Sănătatea publică a fost una dintre principalele griji ale edililor oraşului, astfel că,
în anul 1851, se dădea în funcţiune Spitalul Orăşenesc (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1851).
*
1851
Între 1851-1859, învățătorul școlii primare de băieți a fost dl. Ștefan Șoimescu.

1852
În anul 1852, se începea construirea şoselei până în Port (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1852).
*

66
 Tot în anul 1852, se dădea în folosinţă Spitalul de Boli Venerice și Molipsitoare
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1852).
*
1852
Important, în 1852, la Şcoala de Băieţi erau 40 de elevi înscriși, din care vor
absolvi, în 1852, doar 4 elevi. Nici în perioada 1853-1910 situația nu a strălucit, numărul
absolvenților fiind foarte mic. Clasele erau cuplate între ele, fiind deservite doar de 2
învăţători. Abia în anul 1858 au absolvit ceva mai mulți (17) - Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1864; v. și: Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 61).

1853
Au fost delimitate pe teren, prin baterea de ţăruşi, 447 locuri de casă, dintre
acestea vânzându-se, până în anul 1853, 404 locuri, cele mai multe fiind din văpseaua
roşie, adică cele mai ieftine, ele fiind situate pe margine, începând de la Şoseaua Portului
şi până la Abator, pe amplasamentul străzilor Castanilor, Griviţei şi Memoriile 2 Mai de
azi.
Pe categorii, au fost vândute astfel:
• 37 locuri la categoria I, cu 4 lei/ stj² = 35.353 lei
• 186 locuri la categoria a II-a, cu 2 lei/ stj² = 95.886 lei
• 224 locuri la categoria a III-a, cu 1 leu/ stj ² = 64.908 lei
În total, s-au încasat 196.147 lei, sumă care a intrat în bugetul Magistratului
Oraşului.
Mărimea locurilor, categoria şi preţul au fost stabilite în Proiectul de întemeiere a
oraşului.
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1853, fila.
15; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 10).
*
Tot în anul 1853, se întocmea Situaţia statistică a loturilor deţinute de locuitorii
oraşului Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
11/ 1853).
*
Edificiilor oraşului le-au fost destinate 17 locuri, însă numai două dintre ele aveau
construcţii pe ele, Ocârmuirea Oraşului (aflată pe strada Slatinei) şi Biserica “Sf.
Haralambie” (patronul oraşului) - situată pe strada Rotundă, de lângă Parc.
Până în anul 1853, cele mai multe locuri au fost acoperite cu clădiri de suprafaţă
sau cu bordeie, însă unii cumpărători, achiziţionaseră locuri de casă, care, conform
registrului magistratului, fuseseră cumpărate “pentru speculaţie, adică să le
precupeţească cu preţuri întreite sau împătrite” (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1856, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
11).
*
Pentru a vinde toate locurile, în 1853, Magistratul oraşului admite ca şi supuşii
străini să poată cumpăra loturi de teren, cu condiţia de “a se supune faţă de pravilele
pământeneşti.” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
40/ 1858, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 14).

67
 *
În anul 1853, poetul C. Aricescu (1823-1886) a vizitat orașul Turnu, în timpul unei
croaziere cu vaporul pe Dunăre, de la Turnu Severin la Giurgiu.
*
În contextul dezvoltării orașului ca important punct de export cerealier, mulți
angrosiști cerealieri greci s-au stabilit la Turnu Măgurele. În aceste condiții, în luna iunie
a anului 1853, a fost numit un vice-consul elen la Turnu Măgurele, în persoana domnului
Theodoriadis.
*
Consultând datele demografice din “harta rusă” a Principatelor, din anul 1853, se
observă la oraşul Turnu o creştere a numărului de gospodării, faţă de anul 1835, cu 77,
adică de la cele 194 gospodării din Măgurele și cele 31 din Odaia (în “harta rusă” figura
sub numele de Caralea Odaia) - la 302 gospodării, rezultând, astfel, dacă socotim, în
medie, trei locuitori pentru o gospodărie, aproximativ 906 locuitori (Constantin C.
Giurescu, Principatele Române la începutul secolului XIX. Constatări istorice, geografice
și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835, București: Editura Științifică, 1957, p. 193).
*
În 1853, numărul locuitorilor din noul oraș ajunsese la 1507, probabil, incluzându-
se și chiriașii (Georghe Platon, Geneza Revoluției române de la 1848. Introducere în
istoria modernă a românilor, București: Editura Junimea, 1980).
*
De asemenea, în anul 1853, Consiliul Comunal a hotărât vânzarea a 12000 stj² din
islazul comunal către locuitorii care practicau sericicultura, precum şi către cei care aveau
cazane de distilat rachiul - aşa-numitele povarnele, o stradă a oraşului purtând chiar
numele de Căzăneţi, actuala strada Plugarilor (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1853; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 82).
*
În anul 1853, an foarte zbuciumat în istoria oraşului, Departamentul din Lăuntru îl
redesemnează pe Emanoil Vasiliu drept preşedinte al Magistratului. Este anul când a
început să fie plantați salcâmi în oraș şi când se trecea la organizarea și reglementarea
transportului local (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 6/ 1853).
*
Tot acum în 1853, se dădea în folosinţă şi Spitalul de Boli Venerice și
Molipsitoare (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
11/ 1852).
*
Magistratul oraşului dispunea în anul 1853 de suma de 95.000 lei pentru a construi
o Școală Publică, edilii adresând o cerere în acest sens şi Eforiei Şcolilor, prin care îi
solicita întocmirea unui plan şi cu un deviz al lucrărilor în valoare de 107.212 lei
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1852; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 56). Dat fiind faptul că răspunsul venit a fost negativ,
Şcoala Publică va continua să activeze în case particulare închiriate în acest scop, cum ar
fi casele Radu Măglaşu şi Radu Brănişteanu - case în care şcoala a funcţionat între anii
1851-1864. Fiindcă aceste case erau lipite una de alta, s-a spart zidul despărţitor dintre
ele, obţinându-se, astfel, două săli de clasă de mari dimensiuni unde se făceau cursuri

68
simultan. Alte camere erau destinate personalului didactic, format din 2 institutori sau
profesori, care aveau o retribuție de la bugetul local şi chirii plătite tot de Consiliul
Comunal, care se ridicau la o valoare de 1000 lei anual (Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
56).
*
Biserica “Sf. Parascheva” a fost construită pe un teren destinat acestui scop încă
din anul 1853 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/
1853).
*
Conform unei situații școlare datorată autorilor H. Constantinescu; I. St.;
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), în oraș, erau înscriși în
anul școlar 1853-1854 42 de elevi, din care au absolvit doar 5.

1854
Planul orașului este cunoscut dintr-o copie realizată în anul 1854 de Fr. Hory
(Raluca Iosipescu și Sergiu Iosipescu, Oraşe porturi din România - un patrimoniu
ignorat, în BCMI [= Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice], nr. 1-2/ 2006, p. 65).
*
“Înaintea noastră a apărut orașul românesc Turnu, un loc jos și cu aspect
mizerabil” (James Henry Skene, The Danubian Principalities, the frontier lands of the
Christians and the Turk by a British Resident of twenty years in the East [J. H. Skene].
Third edition. In two volumes. Vol. 1, London: Richard Bentley, New Burlington Street,
1854, 423 p.; v. și: Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Ion
Totoiu; Paul Cernovodeanu, Călători străini în Țările Române, 1980, vol. V, p. 597,
București: Editura Științifică și Enciclopedică, în www.dacoromanica.ro –
www.calameo.com/read).
*
Aspectul rural pe care-l avea oraşul la începuturile sale avea la bază și faptul că
străzile nu au fost numerotate până în anul 1854. Odată cu ocuparea oraşului de către
trupele austriece, ca urmare a Războiului Crimeii, s-a pus în vedere autorităților de către
comandantul acestor trupe, contele Koronini, să se realizeze numerotarea străzilor.
Răspunsul Magistratului oraşului arăta că sunt foarte multe locuri goale, altele
neîngrădite, astfel încât este dificil de decelat traseul străzilor, numerotarea fiind practic
imposibilă. Cu toate acestea, subinginerul Statului, Serdarul Ion Livaditi, îl va desemna
pe Marin Popescu să facă acest lucru, după definitivarea planului de urbanism al oraşului,
așa că în luna decembrie 1859 se făcea o nouă numerotare a caselor şi se aplicau tăbliţe
cu numele străzilor, al suburbiilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 40/ 1859; (Ibidem, dosarele 3 şi 10/ 1854); v. și: Emil M. Dragnea, Op.
cit., p. 17).
*
La 6 ianuarie 1854, bande de başibuzuci au trecut Dunărea şi, după o luptă cu
detaşamentul de Cazaci încartiruit în prejma oraşului, au intrat în oraş, pe care-l
incendiază şi-l jefuiesc. Una din icoanele din Biserica “Sf. Nicolae” (cea veche) a fost
mutilată prin împuşcare, icoana putând fi văzută și azi în incinta bisericii “Sf.
Haralambie”, purtând urma glonțului. Ulterior acestui raid, turcii s-au retras peste
Dunăre. Trupele de Cazaci, refugiate şi ele pe locul unde astăzi se află Pădurea Banciu,

69
revin în localitate, în aşteptarea trupelor ruseşti aflate în marş spre oraş.
*
Odată cu începerea ostilităţilor dintre Imperiul Ţarist şi cel Otoman, din cauza
izbucnirii Războiului Crimeii, oraşul Turnu Măgurele va căpăta un rol însemnat datorită
poziţiei sale strategice la Dunărea de Mijloc, prin care se putea controla accesul prin
Nicopole - Plevna spre Constantinopol. Magistratul orașului a trebuit să organizeze
cartiruirea în oraş a armatelor străine de ocupație (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1854).
Încartiruirea trupelor ruseşti şi cheltuielile legate de acest lucru au împovărat foarte mult
posibilităţile oraşului, numai suma destinată pentru trupele ruse s-a ridicat la 5784 lei,
bani care nu au mai putut fi recuperaţi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 9/ 1854; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 51).
*
În anul 1854, Eforia Şcolilor trimitea Bibliotecii Școlii de Stat un lot de cărţi. Din
corespondenţa Magistraturii oraşului Turnu cu Departamentul Treburilor din Lăuntru,
aflăm că se alocau fonduri pentru procurarea de cărţi şi reviste pentru biblioteci (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 14/ 1855).
*
În situața școlară întocmită de H. Constantinescu; I. St.; Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), în oraș, erau înscriși, în anul școlar 1854-
1855, 42 de elevi, dintre care au absolvit doar 5.

1855
În anul 1855, Magistratul orașului desemna ordonatorii lucrărilor de construcţie a
unor clădiri publice necesare adiministației locale. De asemenea, se continua vânzările de
loturi de case în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 18/ 1855), dar se remarcă și existența unor cereri ale unor locuitori ai oraşului
Turnu pentru cumpărarea de terenuri pentru case sau prăvălii (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 27/ 1855).
*
O nouă încercare de a mai reduce din islazul oraşului va avea loc în anul 1855,
atunci când 49 de cetățeni depun o petiţie în care aceştia îşi motivau cererea prin faptul că
“s-au înmulţit vitele” (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 29/ 1855; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 100).
*
Dintr-o Corespondenţă a Magistratului orașului cu Departamentul din Lăuntru, cu
Ocârmuirea judeţului Teleorman și cu Poliţia oraşului Turnu, aflăm despre măsurile luate
pentru întreţinerea activităţii Comenzii de foc (unitatea de pompieri) din oraş: întreţinerea
cailor, cantitatea de fân şi alte materiale şi obiecte necesare (Ibidem, dosar 17/ 1855).
*
Ordinea publică era asigurată de poliţie (agie), fiind angajaţi paznici de stradă pe
timpul nopţii, în număr de câte doi paznici (caraule)/ mahala. Primăria mai acorda
fonduri pentru condiţiile de detenţie a arestaţilor din oraş, a celor reținuți în arestul
poliției (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/
1855).
Plata acestor caraule se făcea din taxele plătite de locuitorii mahalalei, fondurile

70
fiind colectate de deputatul mahalalei respective:
Cat. I - 23 lei şi 20 parale;
Cat. a II-a - 20 lei şi 20 parale;
Cat. a III-a - 13 lei şi 20 parale;
Cat. a IV-a - 7 lei.
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 54).
*
O epidemie de holeră izbucnea în anul 1855, astfel că autorităţile locale primeau
instrucţiuni din partea Comitetului Sanitar în privința măsurilor profilactice ce se impun
împotriva holerei, așa cum reiese din corespondenţa Magistraturii Oraşului şi Carantina
Turnu, referitor la combaterea holerei (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 3/ 1855). De aceea, Magistratul orașului a purtat o
corespondenţă permanentă cu Administraţia Districtului Teleorman şi cu Carantina
Turnu, privind circulaţia pasagerilor intraţi şi ieşiţi din Portul Turnu, Primăria primind în
acest sens informări periodice cu situaţia pasagerilor otomani în Portul Turnu (Ibidem,
dosarele 1 și 2/ 1855). La fel, din corespondenţa Carantinei Turnu cu Comitetul Sanitar,
aflăm faptul că în contextul măsurilor sanitar-veterinare împotriva epidemiei de holeră se
trecea la oprirea exportului de vite prin Portul Turnu (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1855).
*
În anul 1855 se întocmesc situaţiile explicative cu măsurile luate de Magistratura
oraşului Turnu pentru a asigura sănătatea publică în oraş (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1855).
*
Mai consemnăm măsurile luate de Comitetul Comunal al oraşului Turnu Măgurele
privitoare la starea de sănătate a orăşenilor. De asemenea, se rezolvau nevoile materiale
ale funcţionarilor Carantinei oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 7/ 1855).
*
În Portul Turnu, în anul 1855, au acostat 50 de corăbii, 62 caice mari și 27 mici.
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-
87).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Carantina oraşului Turnu, aflăm
despre măsurile luate privind aprovizionarea spitalului orăşenesc cu lemne de foc
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1855).
*
Corespondenţă a Magistratului orașului cu Comitetul Sanitar privind întreţinerea
Carantinei oraşului Turnu Măgurele, plata medicului Carantinei şi a personalului sanitar
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1855).
*
În anul 1855, se evidențiază corespondenţa Magistraturii oraşului Turnu cu Institu-
torul claselor a III-a şi a IV-a al Școlii Primare din oraş, privind activitatea şi nevoile
şcolii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1855).
*
Din situața școlară elaborată de H. Constantinescu; I. St.; Scondăcescu; Şt.

71
Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), aflăm că, în oraș, erau înscriși, în anul
școlar 1855-1856, 45 de elevi, dintre care au absolvit doar 6.

1856
Lucrări de sistematizare a oraşului se mai fac şi în anul 1856 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1856). Cu toate acestea, situaţia
urbanizării nu evoluase prea mult și, legat de aceasta, Magistratul oraşului arăta: ”Pe cele
mai multe locuri nu se văd decât bordeie ţărăneşti, ca într-un sat, şi prea puţine case pe
alocuri şi cu atât mai rău că sunt propietarii cu stare bună care şi aceştia şi-au făcut
bordeie deopotrivă cu cei fără mijloace, lucru de neiertat pentru frumuseţea acestui
oraş” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1856,
fila 12; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 13).
De aceea, s-au luat următoarele măsuri pentru a se trece la înfrumuseţarea
oraşului:
1. Nici o construcţie nu este îngăduită fără aprobarea Magistratului.
2. Toți zidarii, dulgherii, care nu vor respecta hotărârea, vor fi pedepsiţi cu
gloabă şi goana din oraş.
3. Toate magaziile, grajdurile, coşarele şi tot ce se află în oraş învelit în trestie ori
cu nutreţ, în soroc de două luni, să se învelească cel puţin cu şiţă.
4. De aici înainte, se interzic asemenea acoperiri.
5. Casele să se zidească cu faţa potrivită de înălţime şi cu ciubuce regulate.
6. Cărămida folosită pentru construcţie să fie după tiparul dat.
7. Nu va fi îngăduit celor care construiesc cu pământ să folosească pământ negru,
ci numai “umos”, amestecat cu nisip.
8. Gardurile cu nuiele să fie înlocuite cu uluci în termen de 2 luni. Pentru cei cu
mai mulţi copii, cu mijloace mai puţine, adică fără posibilitatea de a construi binale mai
mari, se întocmeşte un plan al casei ridicată de Ioniţă Berindei, în Uliţa Bucureştilor”.
De obicei, cele mai speculate locuri erau cele cu poziţia cea mai bună, aceștia
neconstruind nimic pe ele în aşteptarea cumpărătorilor, oraşul neavând, astfel, în partea
lui centrală, nicio construcţie. De aceea, Magistratul oraşului i-a somat pe propietarii de
terenuri ca “până în soroc de trei ani de la sorocul cuprins în bilet al cumpărătorului
locului, să fie dator a săvârşi şi clădirea, în caz contrar, ele trecând fără despăgubire în
patrimoniul acestuia” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 12/ 1856, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 11).
Printre cei somaţi se numărau unii, precum D. Bildirescu - cu 5 locuri în posesie,
Ghiţă Stoenescu - cu 5 locuri în proprietate, Grigoriade - cu 3 locuri deţinute, Vasiliu - cu
4 locuri deţinute, Costache Apostolescu - care deţinea 6 locuri, dar și negustori - ca
Zaharia Becu din Caracal -, cumpărator a întinderii de teren cuprinsă azi între strada
Independenţei, Banca Naţională şi Complexul Penny, unde sunt situate în prezent
părculeţul cu Statuia lui Tudorică şi blocurile turn G1, G2 şi G3, precum şi o parte din
vechea piaţă a oraşului. (Ibidem).
*
După Războiul Crimeei, autoritățile de ocupație austriece au trimis, în anul 1856,
echipe de topografi conduși de August von Fligely (1811-1879), pentru întocmirea unei
hărți amănunțite a Valahiei. La aceste măsurători cartografice a participat și baronul ceh
Emanuel Salomon Friedberg-Mírohorský, care a strâns note de călătorie cu ocazia

72
acestei întreprinderi într-o carte numită Pe Dunăre până în România. Amintiri din timpul
șederii ca militar în principatul valah în anul 1856, apărută la Praga în două ediții -
1896 și 1914. Astfel, acesta relata că ”la Turnu Măgurele a coborât Kirschberg,
comandantul detașamentului, cu geodezii lui” (Emanuel Salomon Friedberg-
Mírohorský, De la Praga la Focșani. Aventurile unui baron ceh în Principatul Valah
din anul 1856, București: Editura Lider, 2015, p. 14).
*
“Am mers apoi spre malul valah și ne-am oprit lângă maghernița de lemn a
Administrației Navigației Fluviale - în același stil cu cea la fel de primitivă de la Calafat
- iar în depărtare, la o distanță de jumătare de oră de mers, se afla Turnu Măgurele. Din
spatele norilor, apăruse soarele și încălzea așa de puternic, încât a topit curând toată
zăpada căzută de dimineață; vremea s-a ameliorat brusc ca prin minune și acum oamenii
se grăbeau să iasă din salonul înăbușitor, afară, pe punte, ca să se încălzească la razele
soarelui fierbinte, să admire priveliștea frumoasă oferită de cetatea Nikopol și de
turnurile și cupolele strălucitoare ale orășelului Turnu Măgurele, care se întindea până
departe în câmpie. Aici au coborât de pe corabie alte două sau trei detașamente de
cartografi, care aveau să ajungă până departe, în munții care despart Valahia de
Transilvania” (Idem, p. 58).
*
Terenurile din apropiere de Olt au fost ocupate de două grădini mari, dar, după
expirarea termenului de arendare a lor, Magistratul oraşului a organizat, în 1856, o
licitaţie de arendare a acestora pe o perioadă de 3 ani (Arhivele Statului,Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1855; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
94).
Una dintre aceste grădini era arendată de Deciu State pentru suma de 1020 lei, iar
cea de-a doua grădină a fost arendată lui Ghenea Cristea, numai cu condiţia ca “oraşul să
fie îmbelşugat în toate felurile de zarzavaturi şi să se vândă cu preţurile cele mai ieftine”
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 94).
*
Din corespondenţa Magistratului Orașului Turnu cu Administraţia Judeţului
Teleorman şi cu Carantina oraşului Turnu, aflăm că se elaborase un regulament pentru
vânzarea vitelor, cuprinzând normele și regulile aferente (Arhivele Statului, Fond:
Prefectura Teleorman, dosar 9/ 1856).
*
În anul 1856, Administraţia Districtului Teleorman primea instrucţiuni venite din
partea Departamentului din Lăuntru cu privire la sosirea trupelor imperiale austriece şi se
stabileau detaliile pentru încartiruirea acestora (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1856).
*
Pentru protejarea sacalelor pompierilor, se construiau adăposturi pentru
depozitarea acestor utilaje (Ibidem, dosar 17/ 1856).
*
În anul 1856, consemnăm o corespondenţă a Districtului Şcolii Primare cu
Magistratura oraşului despre primirea catalogului cu cărţile trimise de Magistratul
orașului pentru înfiinţarea Biliotecii școlare (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1856).

73
 *
Magistratul oraşului Turnu Măgurele primea, în anul 1856, din partea
Institutorului claselor a II-a şi a IV-a ale Şcolii Primare din oraş, un raport detaliat
privind activitatea şcolii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 27/ 1856). Din situața școlară întocmită și publicată de H. Constantinescu; I. St.;
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), reiese că, în oraș, erau
înscriși, în anul școlar 1856-1857, 89 de elevi, dintre care au absolvit doar 5.
*
La intrarea în curtea bisericii “Sf. Nicolae”, se găsea în partea dinspre hotel o
clădire cu 4 camere aşezate câte două faţă în faţă, pe laturile unui gang, unde, mai târziu,
în anul 1862, se va muta pensionul Aşezămintelor Brâcoveneşti, apoi între anii 1864-
1890, Şcoala Primară de Fete.
*
Pentru a se ridica o biserică în oraş care să deservească locuitorii oraşului,
Prefectura lua legătura atât cu Administraţia Districtului Teleorman, cât şi cu Epitropia
“Sf. Haralambie”, arătând acestor foruri necesitatea construirii noii biserici - catedrale
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1856).
*
În același an, consemnăm o corespondenţă a Magistratului orașului cu Epitropia
Turnu Măgurele, privind balanța veniturilor şi cheltuielilor Epitopiei Bisericilor orașului,
precum și pentru alocarea - din partea Magistraturii oraşului Turnu - a unor fonduri
destinate Epitropiei oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 11/ 1856).

1857
În anul 1857, se continuă vânzarea de loturi de teren necesare ridicării caselor de
locuit către cetățenii nou sosiți în oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 19/ 1857).
*
Tot în anul 1857, se înființa o Moară de vite, care era acţionată de forţa animală.
Aceasta aparţinea lui Dumitrache Marinescu, care plătea o taxă de 63 lei la bugetul local.
*
Ocupația străină a continuat și în anul 1857, fapt consemnat într-o corespondenţă a
Magistratului Orașului cu Administraţia Districtului Teleorman şi cu Comitetul sanitar,
referitor la încartiruirea ostaşilor otomani staţionaţi în oraş, care înlocuiau trupele de
ocupație austriece. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 1/ 1857).
*
În anul 1857, Institutorul şcolii trimitea Magistratului orașului o adresă privind
starea deplorabilă a imobilului şcolii, subliniind necesitatea reparaţiei acestuia (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1857).
*
Tot în același an, Magistratul oraşului făcea dotarea Bibliotecii Școlii Primare din
oraşul Turnu Măgurele cu diferite obiecte şi materiale didactice (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1857).
*

74
 Din tabelul cu situața școlară publicat de H. Constantinescu; I. St.; Scondăcescu;
Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), rezultă că, în oraș, erau înscriși, în anul
școlar 1857-1858, 116 elevi, din care au absolvit 5.

1858
Nu se reglementau doar vânzarea de loturi de teren necesare caselor de locuit sau
pentru prăvălii ori situația proprietății fondului locativ, ci și arendarea în chirie a loturilor
de teren, așa cum reiese din corespondenţa Magistratului orașului, din anul 1858, anume,
că se trecuse la arendarea unor locuri de casă în oraşul Turnu (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 14 și 15/ 1858).
*
Din aceeași Corespondență a Magistratului orașului, mai aflăm că se continua
vânzarea unor noi locuri de casă în oraşul Turnu Măgurele și în anul 1858 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosarele 16 și 17/ 1858).
*
În anul 1858, mai existau multe locuri cumpărate, dar rămase fără binale construite
şi neîngrădite, astfel că forul administrativ al oraşului, adică Magistratul oraşului, mai
acordă un termen de 3 luni pentru finalizarea construcţiilor şi îngrădirilor aferente, care
aparţineau unor cumpărători ce nu locuiau în oraş; unii din ei erau moşieri, care trăiau la
conacele lor, alţii erau ţărani, care nu puteau părăsi vatra satului din cauza prevederilor
din Regulamentului Organic şi ale Ofisului lui Gheorghe Bibescu din anul 1853
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1853, fila
65; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 14).
*
Până la construirea căii ferate dintre Roşiori de Vede - Turnu Măgurele, hotărâtă
prin Legea din 15 mai 1882 (adică peste 24 ani!), transporturile grânelor până în port se
făceau cu ajutorul carelor trase de boi, fiind necesare existența unor magazii de mari
dimensiuni pentru păstrarea grânelor până la încărcarea lor în şlepuri. Astfel, analele
vremii arătau că, în anul 1858, existau în oraș un număr de 9 magazii (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1858).
*
Directorul Școlii Primare trimitea, în anul 1858, către Magistratul oraşului Turnu
Măgurele o solicitare de fonduri pentru întreţinerea şcolii şi efectuarea de reparaţii la
clădirea acesteia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 23/ 1858). De asemenea, din situața școlară publicată de H. Constantinescu; I. St.;
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), se vede că, în oraș, erau
înscriși, în anul școlar 1858-1859, 91 de elevi, dintre care au absolvit 17.
*
În anul 1858, Magistratul orașului primea din partea Administraţiei Districtului
Teleorman date privind activitatea Bibliotecii Școlii Primare din oraşul Turnu Măgurele.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1858).
*
Remarcăm corespondenţa Magistratului orașului cu Epitropia Turnu Măgurele,
privind balanța veniturilor şi cheltuielilor Epitopiei Bisericilor orașului, precum și alo-
carea - din partea Magistraturii oraşului Turnu - a unor fonduri destinate Epitropiei oraşu-
lui (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1858).

75
 1859
Președinte al Magistratului orașului era în anul 1859 Emanoil M. Vasiliu, care a
activat până în 1861.
*
În anul 1859, Primăria raporta Prefecturii judeţului Teleorman date statistice
privind catagrafierea caselor din oraşul Turnu şi valoarea acestora. De asemenea,
Primăria primea instrucţiuni metodologice de la autoritățile ierarhic superioare cu privire
la numerotarea caselor în vederea întocmirii recensământului populaţiei. Se mai făcea, de
asemenea, şi recensământul animalelor din oraşul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 8 şi 16/ 1859).
*
Într-o lucrare semnată de Théodore Margot (O viatorie în cele şapte-spre-dece
districte alle României. Anticuităţi, curiozităţi naturale, situe, oraşe, monumente, date
istorici, usuri şi moravuri [de Théodore Margot], Bucuresci: Imprimeria C. A. Rosetti,
1859, 87 p.) se arată că: “Micul orăşel Turnu Măgurele este aşezat pe o mare câmpie
ridicată, care domină fluviul şi [e] mărginită pe de o parte de cursul Oltului, care se
aruncă în Danubiu la o mică depărtare de oraş. Este zidit regulat, cu frumoase stradele,
largi, bine ţinute, dar neaşternute încă. Casele ce orna[u] aceste strade sânt scunde, dar
plăcute, noi mai toate şi chiar arătoase. Unicul edificiu public ce-l posedă este casa
administrației, ce este izolată şi situată în capul unei întinse pieţe sau mare câmpie
deşartă. De aici, se vede o magnifică şosea ce se întinde pe câmpia cea băltoasă şi
supusă neîncetat înecărilor fluviului şi care duce la schelă sau port, ce stă în dreptul de
Cetatea de la Nicopole… Dincolo de vii, se văd rămăşiţele Turnului şi ale întăriturilor ce
formau cetatea şi care corespundeau cu cele de la Nicopole, dărâmate şi arse la 1828.
Turnu Măgurele este capitala actuală a districtului Teleormanului, cuvânt prefăcut zic
unii, din Deliormani. Oraşul acesta posedă şi o carantină, un mic lazaret, curată şi bine
ţinută. Districtul este foarte roditor şi produce frumoase grâne stimate în piaţa Brăilei”
(v. și: H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
20).
*
Se reglementa şi “întinderea” censului electoral. Electorii direcți ai orașului Turnu
Măgurele erau cetățenii care aveau un cens de peste 6000 galbeni. În anul 1859, aceștia
erau următorii:
1. Pitar Ghiță Stoenescu
2. Stan Roșca
3. Panait Marinescu
4. Serdar Dimitrie Bildirescu
5. Tănase Andrei
6. Zancu Rădulescu
7. Panait Cristea
8. Dimandi Teodorescu
9. Sterie Tima
10. Eraclie Dumba
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1861, filele
1-4).
*

76
 În afişul tipărit de Camera Legiuitoiare a Principatelor Unite din anul 1859, care
cuprinde lista completă a componenţei acestui for legislativ, apare şi maiorul Dimitrie
Ştefanopolo, ca reprezentant al oraşului Turnu Măgurele. Acesta a avut o carieră militară
stălucită, fiind înaintat în grad, la 23 aprilie 1848, de la praporgic la parucic (porucic),
apoi la 16 februarie 1852, la gradul de căpitan şi, în fine, la 23 noiembrie 1853, este
înaintat la gradul de maior.
*
Unirea Principatelor a luat pe nepregătite Marile Puteri Garante, care nu voiau să
recunoască dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza, autorităţile centrale
româneşti fiind informate că Austro-Ungaria nu recunoştea titulatura de Principatele
Unite. Printre structurile care au adus la cunoştinţă guvernului român astfel de informaţii
se număra şi Ocâmuirea judeţului Teleorman (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 46/ 1859, fila 36; v. și: Dan Berindei, Elisabeta
Oprescu, Valeriu Stan Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Vol. I [1859
- 1861], București: Editura Academiei Române, 1989, XLIV + 348 p., v. p. 18).
*
În 1859, orașul avea un număr de 308 capi de familie, cu un număr de 1016
locuitori.
*
În luna aprilie 1859, au avut loc noi alegeri, fiind aleşi 19 deputaţi pentru 13
mahalale, „care aleg 8 mădulare”, Magistatul fiind prezidat prin decizie de Emanoil M.
Vasiliu (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/
1859, fila 38; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 52).
*
În anul 1859, din corespondenţa directorului Carantinei Turnu cu şeful
Comitetului Sanitar Român, rezultă că se luau măsuri privind organizarea sanitară în oraş
și controlul sanitar efectuat la intrarea pasagerilor în port (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1859).
*
Din corespondenţa directorului Carantinei Turnu cu Comitetului Sanitar Român
aflăm despre organizarea controlului obiectelor şi al materialelor sanitare trecute prin
carantină (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/
1859).
*
În 1859, din corespondenţa Spitalului Districtului Turnu cu Comitetul Sanitar
Român, rezultă informații privind evaluarea activității spitalicești din oraş, întocmirea de
liste cu necesarul de medicamente şi hrană pentru bolnavii spitalului (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1859). La fel, consemnăm și
evaluarea Comitetului Sanitar din Turnu cu privire la activitatea sanitară din oraş
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1859).
*
Magistratul orașului purta o permanentă Corespondenţă cu Prefectura Judeţului
Teleorman privind taxa pe vânzări de animale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1859). De asemenea,remarcăm corespondenţ a
Magistraturii Turnu cu Administraţia Districtului Teleorman legată de perceperea dărilor
de la birnicii din oraş pentru îmbunătăţirea drumurilor (Arhivele Statului - Teleorman,

77
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1859). Nu erau ocoliți nici “birnicii şi
privilegiaţii din oraş“ de către Magistratul Oraşului, care trimitea o adresă către
Administraţia Districtului Teleorman privind perceperea de impozite de la aceștia,
fondurile astfel obţinute fiind destinate întreţinerii străzilor (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1859).
*
Consiliul Comunal face încercări repetate pentru a se ridica o Şcoală Publică, un
demers fiind cel din anul 1859, când se trimite Eforiei Şcolilor proiectul întocmit de
constructorul Popescu, însoţit de un deviz. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1862; H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 117). De notat, observăm, din situața școlară
cuprinsă în volumul autorilor H. Constantinescu; I. St.; Scondăcescu; Şt. Marinescu; C.
D. Costovici (Op. cit., p. 119), că, în oraș, erau înscriși, în anul școlar 1859-1860, 80 de
elevi, din care au absolvit 3.

1860
Corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura Judeţului Teleorman şi
Tribunalul Judeţean Teleorman din anul 1860 consemnează vânzarea unor locuri de casă
din oraş, precum şi legalizarea actelor de vânzare-cumpărare către cumpărătorii acestora
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1860).
*
Cu ocazia tulburărilor de la Craiova, din noiembrie 1860, au fost trimise trupe în
sprijinul prefectului de acolo. Printre aceste trupe s-au numărat şi cele de la Turnu
Măgurele (Biblioteca Academiei Române, M.S.S.E, Arhiva Fond: Alexandru Ioan Cuza,
volumul XLII, fila 41; v. și: Dan Berindei, Elisabeta Oprescu şi Valentin Stan, Op cit., p.
193 și în cont.).
*
Tot din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura Judeţului Teleorman,
din anul 1860, aflăm despre demersurile făcute pentru încartiruirea unor unităţi militare
în oraşul Turnu. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
18/ 1860).
*
În anul 1860, Magistratura orașului Turnu organiza alegeri parțiale pentru doi
membri plini şi alți doi membri supleanţi în această instituție (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1860).
*
În anul 1860, Consiliul Comunal a încheiat cu Iacob Avram un contract cu
valabilitate de un an, prin care acesta trebuia să instaleze 41 de lămpi cu gaz fluid pe
străzi, supravegherea lor făcându-se de comună şi de poliţie, iar în cazul în care vreo
lampă era găsită neaprinsă, contractantul primea o amendă, iar în caz de recidivă, amenda
se dubla (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 66/
1860, f. 59).
*
Scrisoarea Inspectoratului General al Administraţiei Generale a Serviciului Sanitar
dr. Carol Davila adresată Medicului oraşului şi Carantinei Turnu, prin care se critică
activitatea administrativă şi medicală constatată la Spitalul Districtului din Turnu, cu

78
ocazia controlului efectuat la spital şi, de asemenea, se constată necesitatea construirii
unui nou imobil pentru spitalul din localitate. Mai rezultă, din arhiva şi corespondenţa
Medicului oraşului şi Carantinei Turnu cu Administaţia Generală a Serviciului Sanitar,
Prefectura Judeţului Teleorman şi Arhitectul oraşului Turnu, aspecte privind întocmirea
proiectului şi a devizului pentru noul spital, lângă vechea clădire a spitalului, ”Model
pentru servirea bolnavilor în condica de mişcare a Spitalului”, trimis de Inspectoratul
General al Administraţiei Generale a Serviciului Sanitar dr. Carol Davila Spitalului
Districtului din Turnu. Mai amintim şi lista de priorități ce vizează reparaţiile necesare la
spitalul din Turnu, de asemenea, o informare cu numărul încăperilor Carantinei Turnu
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1860).
*
Magistratul oraşului Turnu ținea legătura permanentă cu Administraţia Generală a
Serviciului Sanitar şi cu Prefectura Judeţului Teleorman, precum şi cu membrii Comisiei
Spitalului Districtului Teleorman, pentru întreţinerea Spitalului din Turnu. Se mai anali-
zau și problemele administrative, cele de personal și cele de salarizare. De asemenea, se
întocmeau balanța de cheltuieli şi necesarul de hrană şi medicamente pentru bolnavii spi-
talului (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/1860).
*
Medicului Oraşului şi al Carantinei Turnu cerea Administraţiei Generale a
Serviciului Sanitar să intervină pe lângă Magistratul orașului pentru construirea unei noi
clădiri pentru spitalul din oraş (Arhivele Statului-Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 5/ 1860).
*
Mai consemnăm rapoartele Medicului oraşului şi Carantinei Turnu către
Administraţia Generală a Serviciului Sanitar privind “starea de sănătate a locuitorilor şi
vitelor din partea dreaptă a Dunării” (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 8/ 1860).
*
De asemenea, tot aici se poate aminti și coresponența Magistratului orașului cu
Prefectura privind strângerea impozitelor de pe urma veniturilor “bordeelor şi al
ogoarelor”, de pe raza oraşului Turnu, și alocarea acestor venituri către scopuri obștești
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1860).
*
Tot în acest sens, menționăm o corespondenţă a Magistratului orașului cu
Prefectura Judeţului Teleorman privind strângerea dărilor (taxelor) “zeciuielilor
birnicilor plugari” şi a patentarilor din oraşul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1860).
*
În anul 1860, se deschidea o subscripţie publică pentru nevoile armatei (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1860).
*
În anul 1860, Administraţia Generală Moldo-Valahă a telegrafului trimitea o
adresă, prin care îl informa pe preşedintele Magistratul orașului Turnu Măgurele că a
trimis instituției Harta telegrafică şi poştală a Principatelor Unite (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1860).
*

79
 Dintr-o adresă a Prefecturii judeţului Teleorman aflăm că această instituţie solicita
Primăriei oraşului Turnu procurarea (prin abonament) a revistei Analele statistice econo-
mice. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1860).
*
Constatăm, din statistica școlară inserată în volumul autorilor H. Constantinescu; I.
St.; Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), că, în oraș, erau
înscriși, în anul școlar 1860-1861, 80 de elevi, dintre care au absolvit 6.

1861
În luna ianuarie 1861, un grup de negustori au cerut ca să se vândă loturi şi în
capătul de nord al oraşului, la intrarea principală a oraşului, loc unde se aruncau
gunoaiele. Cererea a fost aprobată de Magistratul oraşului în luna februarie a aceluiaşi an,
scoţându-se spre vânzare locuri pe Uliţa Mare între str. Elena Cuza Vodă şi Ciupecă, pe
partea dinspre Gară, în lungime de 24 stânjeni şi lăţimea de 3 stânjni, în uliţa mare, preţul
fiind de 35 lei/ stj². S-au vândut 83 locuri în valoare de 1591586,20 lei, 30 locuri fiind
destinate pentru prăvălii, iar restul de 53 de locuri au fost destinate pentru locuinţe
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1866, fila 5,
dosar 10/ 1861, fila 25; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 12).
*
Neagu Marinescu a deținut funcția de președinte al Magistratului Orașului până la
decesul lui, survenit în anul 1862, urmându-i în funcție Iorgu Grigoriadi.
*
În anul 1861, Primăria comunica Prefecturii judeţului Teleorman date privind
organizarea şi desfăşurarea alegerilor de deputaţi ai Consiliului comunal, întocmind
listele de candidaţi catagrafiați pe cartiere (mahalale) - (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1861).
*
În anul 1861, Primăria coresponda cu Ministerul de Interne în privința măsurilor
luate în legătură cu aprovizionarea cu sare a oraşului Turnu de către antreprenori
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1861).
*
În Portul Turnu, în anul 1861, au acostat 60 de caiace (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-87).
*
Primăria aducea, în 1861, la cunoştinţa Ministerului de Interne şi Prefecturii
judeţului Teleorman o serie de date privind activitatea administrativă, edilitară,
gospodărească, financiară a Primăriei oraşului Turnu, despre procurarea hranei, a
îmbrăcăminții și legat de întreţinerea deţinuţilor întemniţati, precum şi date privind
activitatea serviciului veterinar și de ecarisaj (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Magurele - dosar 19/ 1861).
*
Semnalăm și corespondenţa Medicului oraşului şi Carantinei Turnu cu Magistratul
orașului privind starea de sănătate a locuitorilor şi a vitelor ce trăiesc în partea dreaptă a
Dunării. (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/
1861), de asemenea, o corespondenţă a Medicului oraşului şi Carantinei Turnu cu
Administrația Generală a Serviciului Sanitar vizând angajarea personalului de specialitate

80
la noua Carantină (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 4/ 1861). Tot între aceste două entități, cităm și corespndența relativă la construirea
clădirii spitalului din oraş (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 5/ 1861).
*
Se reține, la fondul anului 1961, și corespondenţa Magistratului orașului cu
Adminitrația Generală a Serviciului Sanitar privind subvenţionarea activităţii Spitalului
din orașul Turnu cu hrană şi medicamente și elaborarea normativului nutrimentelor
zilnice pentru bolnavii din spital (Ibidem, dosarele 6 și 7/ 1861).
*
Magistratul oraşului trimitea, în anul 1861, o serie de adrese către Ministerul
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Prefecturii Judeţului Teleorman şi Comitetului de
Inspecţie a Şcolilor din Judeţul Teleorman, în care se arătau aspecte privind activitatea
şcolară din oraş, administrarea şcolilor, plata chiriilor pentru localurile în folosinţă,
salarizarea cadrelor didactice etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 16/ 1861). Totodată, să arătăm că, din statistica școlară cuprinsă în
volumul autorilor H. Constantinescu; I. St.; Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici
(Op. cit., p. 119), reiese că existau în oraș, în anul școlar 1861-1862, 135 de elevi înscriși,
dar au absolvit doar 5.
*
Școala primară de fete a fost înființată la 29 mai 1861 (ca „Şcoala gratuită de fete
a aşezămintelor Brâncoveneşti”), sub îngrijirea Primăriei locale, având două clase, cu 30
de eleve, căci efectivul cadrelor didactice s-a completat abia în 1888. La p. 125 a lucrării
monografice (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici,
Op. cit.) se arată: “Multă vreme, școala a fost instalată în casele bisericei catedrale Sf.
Haralambie, căreia primăria plătia chiria/.../”și, la aceeași pagină, sunt enumerate
numele celor care au asigurat predarea în unitatea de învățământ destinată fetelor, între
anii 1861-1910, după cum urmează: Elena Mavromate, A. Patriciu și Eust. Pavelescu –
absolvenți “de curs primar”; Alex. Boeriu (și directoare) și El. Constantinescu –
provenind de la Școala Centrală din Craiova; Ec. Sărățeanu, Lucreția Georgescu și
Ștefania Georgescu – de la Școala Centrală din București; Sofia Eugeniu și Elena
Jupescu – absolvente ale Aziliului “Elena Doamna”; Valeria Răducanu (absolventă a
Școlii Centrale), Matilda Florescu (căsăt. pe numele Popescu) – directoare, absolventă a
Școlii Normale de profil și Eleonora Zamfirescu.
*
Prin adresa Ctitorului Aşezămintelor Brâncoveneşti din Bucureşti erau informați
membrii Consiliului Comunal al oraşului Turnu Măgurele despre faptul că s-a închiriat
pentru Externatul de fete, înfiinţat în oraşul Turnu Măgurele, casele Sfintei Biserici cu
hramul “Sf. Haralambie” pe o perioadă de 3 ani, adresa fiind semnată de Aron Florian
“pentru Principe”, acesta semnând și contractul de închiriere a caselor (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1861).
*
Iniţial, fiind o şcoală particulară, fetele care-şi luminau mintea acolo proveneau
din familii a căror situaţie materială permitea achitarea taxelor şcolare, însă, după
reforma din anul 1864, şcoala devine Şcoală Publică de Fete, cheltuielile fiind de acum
suportate de către bugetul local. De asemenea, Primăria aducea la cunoştinţa Prefecturii

81
şi a Ctitorului Aşezămintelor Brâncoveneşti, precum şi a Directoarei Externatului de fete
din Turnu amănute ce priveau înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii
Externatului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/
1861).
*
Primăria trimitea, în anul 1961, către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, la
Prefectura Judeţului Teleorman și Comitetului de Inspecţie a Şcolilor din Judeţul
Teleorman mai multe adrese, în care se arătau aspecte privind activitatea şcolară din oraş,
administrarea şcolilor, plata chiriilor pentru localurile în folosinţă, cât și salarizarea
cadrelor didactice etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 16/ 1861).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Ministerul de Interne, aflăm despre faptul că se
procurase pentru Primărie o serie de broşuri şi cărţi, între care, “Tarifa mărfurilor de
exportaţie din Principatele Unite”, pentru a fi distribuite instituţiilor subordonate acesteia
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 300/ 1861).
*
Corespondenţa purtată de Magistratura oraşului Turnu cu Ministerul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice, cu Prefectura Judeţului Teleorman şi cu Epitropia Bisericii “Sf.
Haralambie” din Turnu indică faptul că se evalua activitatea religioasă a bisericii și se
făceau referiri la alocarea de fonduri pentru subvenţionarea acesteia (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1861).
*
Magistratul oraşului Turnu trimitea o adresă către Ministerul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice, Prefectura Judeţului Teleorman şi Epitropia Bisericii “Sf.
Haralambie” din Turnu, cu privire la activitatea religioasă a bisericii, și despre
necesitatea subvenţionării acesteia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 13/ 1861).

1862
Corespondența Magistratului orașului cu Prefectura Judeţului Teleorman şi cu
Tribunalul judeţean Teleorman consemnează vânzarea unor locuri de casă şi legalizarea
actelor de vânzare respective, reglementate în Publicațiunea Magistratului orașului
numită “Explicaţii şi condiţii privind vânzarea locurilor de casă şi prăvălii pe raza
oraşului Turnu de către magistratură, în conformitate cu planul ad-hoc din anul
1862”(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/
1862).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Ministerul Lucrărilor Publice mai
aflăm că autoritățile locale au pledat în fața forurilor ierarhic superioare în legătură cu
necesitatea ocupării funcției de arhitect al oraşului Turnu. De asemenea, locuitorii
oraşului au adresat preşedintelui Magistraturii oraşului o cerere colectivă, prin care se
solicita măsurarea şi punerea în posesie cu actele legale pentru locurile (terenurile)
cumpărate de la Primărie, pentru a putea construi case pe ele. Tot în aceste documente,
este consemnată și numirea arhitectului oraşului Turnu în persoana ing. Ştefan Emilian
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1862).

82
 *
Corespondenţa Magistratului oraşului Turnu cu Ministerul Lucrărilor Publice şi cu
Arhitectul oraşului aflăm despre începerea lucrărilor de sistematizare a oraşului, dar și
despre unele cereri ale locuitorilor oraşului pentru efectuarea unor măsurători de către
Arhitectul oraşului pentru delimitarea locurilor (terenurilor) cumpărate în vederea
construirii de case. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 9/ 1862).
*
Pentru necesităţile sistematizării oraşului Turnu, Prefectura Teleorman informa
Ministerul Lucrărilor Publice privind necesitatea stringentă a numirii arhitectului oraşului
Turnu. Apoi, după numirea și instalarea lui în funcție, Magistratul oraşului Turnu informa
În anul 1862, Ministerul Lucrărilor Publice pe baza datelor raportate de arhitectul
oraşului, despre stadiul lucrărilor de sistematizare a oraşului, dar şi despre faptul că încă
mai sunt depuse cereri ale locuitorilor oraşului pentru efectuarea unor măsurători de către
acesta și pentru delimitarea locurilor cumpărate în vederea construirii de case (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1862).
*
Ca urmare a neînţelegerilor dintre negustorii din județul Romanaţi şi administrația
locală a oraşului Corabia, cu privire la locul de amplasare a portului fluvial, în anul 1862
se înfiinţa o Comisie de mediere, din care făceau parte Inspectorul General al Podurilor și
membri ai Consiliilor Comunale din Craiova, Caracal şi Turnu Măgurele.
*
În general, se importau produse finite sau materii prime pentru meşteșugarii locali,
cum ar fi arama de Pesta, maşini de vânturat tutun din Turcia, dar şi coloniale, confecţii,
obiecte de mobilier etc. Potrivit datelor statistice ale portului Galați, în anul 1861 au
plecat din port spre Turnu Măgurele un număr de 37 vase comerciale, iar în port au sosit,
venind din Turnu Măgurele, 40 vase comerciale (“Monitorul Oficial al României”, nr. 72,
din 30 martie 1862, p. 4).
*
În anul 1862, Prefectura Judeţului Teleorman informa pe Magistratul oraşului
Turnu, I. Grigoriade despre modul în care se va face încartiruirea armatei (trupelor) sosite
din Bucureşti în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 4/ 1862).
*
Eforturile de modernizare şi sistematizare a oraşului au fost aduse la cunoştinţa
Ministerului de Interne şi în anul 1862, Primăria adresând acestui minister date privind
nomenclatorul străzilor şi numerotarea caselor din oraş (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1862).
*
În 1862, se reconstruiește canalul de deversare a apelor pluviale (săpat în 1940,
redimensionat în 1947), deoarece se colmata frecvent. Locuitorii care dețineau case pe
traiectul acestui canal au solicitat rezolvarea acestei chestiuni, Primăria reconstruindu-l
din cărămidă. O parte din acest canal (aflat la adâncimea de 3 m), încă intactă, se poate
vedea la marginea de sud a blocului D12. De fapt, canalul a fost descoperit cu ocazia
construirii acestui bloc de locuinţe (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - Dosar 21/ 1840, fila 1; v. Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 11)

83
 *
Pe baza rapoartelor primite de la Poliţia oraşului Turnu, căreia i se subordona
Comanda de foc (unitatea de pompieri), Primăria informa, în mod repetat, Prefectura
despre aspecte privind activitatea Comenzii de foc din oraş, despre verificarea activităţii
acesteia, despre angajările de personal, salarizarea, dotările cu materiale şi obiecte
specifice activităţii, înaintând acestor foruri listele cu materialele necesare funcționării
unităţii (Arhivele Statului, Fond Teleorman, dosar 11/ 1860, fila 2).
*
Primăria continua să informeze Prefectura Judeţului Teleorman privind activitatea
Comenzii de foc (unitatea de pompieri) a oraşului, despre necesarul de materiale şi
obiecte specifice, înaintând şi statele de plată a salariilor personalului unităţii (Arhivele
Statului, Fond Teleorman, dosar 11/ 1862).
*
Dezvoltarea oraşului, atât ca suprafaţă cât şi ca număr de locuitori, precum şi
mărirea zestrei locative vor impune şi măsuri sporite de evitarea şi stingere a eventualelor
incendii (unele dintre ele cu efect devastator, precum cel din anul 1845), atât prin mărirea
efectivelor Comenzii de foc, cât şi prin dotarea acesteia cu cele necesare. Astfel, se
ajunge, de la o dotare de 2 sacale şi 5 pompieri în anul 1843, la o dotare - în anul 1862 -
cu un efectiv de 17 pompieri, un toboşar, 12 sacale şi 2 tulumbe tip Flader (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1862).
*
În anul 1862, Primăria informa Administraţia Generală a Serviciului Sanitar,
Medicul Oraşului şi Carantina orașului Turnu, dar şi Prefectura Judeţului Teleorman,
despre îndeplinirea măsurilor pentru instituirea carantinei dispusă de aceste foruri în
vederea protejării animalelor de îmbolnăviri, ca urmare a epidemiei care s-a declanșat în
Turcia şi în zonele limitrofe orașului. (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 1/ 1862).
*
Se mai întocmea, de asemenea, un Regulament pentru Patentele Ambulanţilor -
Publicaţiune a Administraţiei Generale a Serviciului Sanitar, cuprinzând numele şi
prenumele doctorilor umani care au studiat în străinătate şi au drept de a profesa în ţară
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1862).
*
Din corespondenţa Comisiei Spitalului Districtului Teleorman purtată cu
Administraţia Generală a Serviciului Sanitar din Ţara Românească în anul 1862 aflăm
despre modul în care se făcea subvenţionarea activităţii Spitalului din Turnu, prin
asigurarea nevoilor de hrană şi medicamente, precum și despre controlul registrelor cu
necesarul de hrană şi medicamente pentru spitalul din oraş (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1862).
*
Mai putem aminti, de asemenea, demersurile Comisiei Spitalului Districtului
Teleorman privind asigurarea necesarului de medicamente şi hrană pentru bolnavii
spitalului din oraş (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 14/ 1862).
*
În plan social, Primăria aloca pentru ajutorarea săracilor şi adăpostirea copiilor

84
orfani suma 500 lei, iar pentru înmormântarea pe cheltuiala Primăriei a persoanelor
sărace se aloca suma de 300 lei. Magistratul oraşului Turnu adresa către Ministerul de
Interne şi Prefectura Judeţului Teleorman o serie de note privind efectuarea de subscripţii
pentru Azilul Elena Doamna, înfiinţat de Doamna Eelena Cuza în anul 1862 (când s-a pus
piatra de temelie a instituţiei), şi pentru sinistraţii din Moldova, care au suferit în urma
inundaţiilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/
1862).
*
Consiliul Comunal face încercări repetate pentru a se ridica Şcoala Publică, în
1862, arătându-se că: “populaţia creşte, zi cu zi, şi [e]trebuinţă de un asemenea edificiu
continuă, mai înainte de orice trebuinţă, mai ales că Magistratul dispune de fondurile
necesare”(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/
1862; H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
117). Aceiași autori (Op. cit., p. 119) mai arată că în anul școlar 1862-1863, au fost
înscriși 131de elevi, dar au absolvit doar 9.

*
Externatul Şcolii de Fete, sub patronajul Aşezămintelor Brâncoveneşti, patronată
de Principele Bibescu Basarab Brâncoveanu, a funcţionat, la început, în Casele Parohiale
ale Bisericii “Sf. Haralambie” (case construite între anii 1856-1858), până în anul 1891.
Poziţionarea Caselor Parohiale a fost cam pe locul porţii curţii vechii bisericii, spre hotel.
Intrarea se făcea printr-o poartă - gang, care avea şi o mică clopotniţă. Magistratul
Orașului oraşului Turnu şi Ministerul de Interne au primit o solicitare din partea
Ctitorului Stabilimentelor Brâncoveneşti din Bucureşti, prin care acesta arăta forurilor
locale necesitatea construirii unei clădiri pentru activitatea Externatului gratuit de fete -
Stabilimentul Turnu, solicitând Primăriei să ofere (doneze) un teren pentru respectarea
construcţiei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/
1862).
*
Primăria primea, în anul 1862, fonduri din partea Prefecturii judeţului Teleorman
pentru procurarea de tipizate și cărţi pentru Biblioteca Școlilor din oraş (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1862).
*
Necesitatea ridicării unei noi biserici îl determina pe Magistratul oraşului să ia
legătura cu Prefectura Judeţului Teleorman, în privința demersurilor făcute de instituție la
Ministerul de Interne, pentru construirea Bisericii cu hramul ”Sf. Vineri” în oraşul Turnu
(Arhivele Statului Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1860).
Aceasta a fost ridicată pe strada omonimă, între anii 1862-1864.
*
Ministrul de Interne solicita decidenților din oraşul Turnu Măgurele înfiinţarea
noii Comenzi de Foc, în acest scop, Primăria purtând permanent o corespondenţă cu
Prefectura Judeţului Teleorman şi cu Poliţia oraşului Turnu Măgurele privind organizarea
şi desfăşurarea activităţii Comenzii de Foc din oraş, stabilindu-se, periodic, necesarul de
obiecte şi de materiale pentru unitate (Arhivele Statului, Fond Teleorman, dosar 11/
1862).

85
 1863
În anul 1863, Magistratul Orașului a vândut noi loturi de teren între străzile Traian,
Oborului, Cpt. Manole, ce duceau la Piața Mare, expropriindu-se locul ocupat de Dinu
Prapugicu, lui dându-i-se în compensaţie un lot de teren alăturat, luat din terenul aferent
Bisericii “Sf. Vineri”. Tot atunci, apărea în nomenclatorul străzilor şi Uliţa Ţigăniei,
fiind, probabil, o parte a străzii Fraţii Goleşti de azi (Arhivele Statului, Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1866, fila 5, dosar 10/ 1861, fila 25; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 12).
*
De anul 1863 se leagă și momentul amenajării Grădinei Publice Măgura, pe locul
unde se află astăzi Spitalul Municipal, loc unde, în timpul revoluţiei de la 1848, a fost ars
Regulamentul Organic de către revoluţionarii turneni, în frunte cu Alecu Petrescu. În
acest parc au fost construite un pavilion şi un bufet, în plus, s-au adus din străinătate duzi,
în valoare totală de 275,25 lei, pentru a fi plantaţi pe alei (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 63/ 1863, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op.
cit., p. 16); Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 63/
1863; Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 98).
*
În anul 1863, se inițiau demersuri pentru deschiderea unei subscripţii publice în
favoarea cumpărării unui tun, ca donaţie pentru Măria Sa Alexandru Ioan I (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1863).
*
Se publica, în 1963, în ”Monitorul Oficial”, Ordinul Ministrului Agriculturii,
Comerţului şi Lucrărilor Publice privitor la organizarea societăţilor agricole, industriale şi
comerciale. Pe baza acestui Ordin, Primăria informa Prefectura Judeţului Teleorman
despre măsurile luate pentru înfiinţarea de societăţi agricole, industriale şi comerciale în
oraşul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/
1863).
*
Primăria conlucra cu Ministerul Agriculturii, Comitetului şi Lucrărilor Publice şi
cu Prefectura județului Teleorman în vederea organizării unei expoziţii agricole şi
industriale judeţene în oraşul Turnu Măgurele, precum și pentru stabilirea măsurilor pe
care trebuiau să le ia preşedintele şi membri Consiliului Comunal Turnu Măgurele în
acest scop (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/
1863).
*
Primăria aducea la cunoștința Prefecturii judeţului Teleorman metodologia după
cere se va face încartiruirea trupelor de Miliţie şi de Grăniceri aflate în zonă (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1863).
*
Primăria orașului informa, în 1863, Prefectura Judeţului Teleorman despre
construirea “bordeiului” grănicerilor - Punctul Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1863).
*
În anul 1863, a fost confirmat ca edil al orașului Panait Marinescu. (“Monitorul
Oficial al României”, nr. 132 din 9 iulie 1863, p. 2).

86
 *
Tot acum, Primăria primea o adresă a Ministrului de Interne, prin care se solicita
membrilor Consiliului Comunal al urbei Turnu Măgurele înfiinţarea unei noi Comenzi de
Foc. La rândul său, Primăria informa Prefectura Judeţului Teleorman şi Poliţia oraşului
Turnu Măgurele despre organizarea şi desfăşurarea activităţii Comenzii de Foc din oraş,
cât şi despre necesarul de obiecte şi materiale pentru unitate (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1863).
Comanda de foc avea să intre sub autoritatea Consiliului Comunal, prin Decretul
din 30 noiembrie 1863, când se stabilesc şi sumele necesare dotării acesteia, care erau
prevăzute în bugetul local. Comanda de Foc avea regim de cazarmă şi era subordonată
Poliţaiului Oraşului, aflat, la rândul său, în subordinea Primăriei. Iniţial, sediul Comenzii
fiinţa în casele Burcă - situate pe strada Oituz -, ulterior, fiind mutat, succesiv, în vechiul
sediu al Prefecturii de pe strada Slatinei, apoi în curtea Primăriei - de pe strada Şcolii -,
după care - pe strada General Markos (Pompierilor), până la construirea cazarmei pe
Calea Bucureştilor, la ieşirea din oraş (Emil Dragnea, Op. cit., p. 53).
*
Se remarcă în anul 1963, corespondenţa membrilor Consiliului Comunal al oraşu-
lui Turnu cu Ministerul de Interne, cu Districţia Generală a Serviciului Sanitar, cu Prefec-
tura Judeţului Teleorman și cu Comisia Spitalului Districtului Teleorman, privind necesi-
tatea construirii unui lăcaş propriu pentru spitalul districtului, despre procurarea de medi-
camente şi materiale sanitare, cât și despre întreţinerea clădirii închiriată pentru spital. De
asemenea, se întocmesc statele de personal medical al Spitalului oraşului Turnu pe anul
1864 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1863).
*
Mai semnalăm, de asemenea, o corespondenţă a Direcţiei Generale a Serviciului
Sanitar cu Spitalul Judeţean Teleorman legată de organizarea şi de desfăşurarea activităţii
spitalului judeţean din Turnu Măgurele (aprovizionarea cu medicamente, alimente etc.),
cuprinzând și listele cu bolnavii din spital şi cea cu cantitatea de alimente de consum
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1863).
*
Din corespondenţa Consiliului comunal al oraşului Turnu cu Ministerul de Interne,
cu Prefectura Judeţului Teleorman şi cu Arhitectul oraşului Turnu, aflăm despre
demersurile făcute în continuare pentru construirea Şcolii primare publice din oraş,
Primăria cerând întocmirea proiectului şi a devizului estimativ construirii acestei şcoli
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1863).
Aceiași autori (Op. cit., p. 119) mai arată că în anul școlar 1863-1864, au fost înscriși 119
elevi și au absolvit doar 8.
*
Se remarcă, în anul 1863, corespondenţa Magistratului orașului Turnu Măgurele
cu Prefectura Judeţului Teleorman, cu Arhitectul oraşului şi cu diverși antreprenori,
privind construirea localului Şcolii Publice de Băieţi din Turnu Măgurele, dar și o adresa
a Prefectului judeţului, I. I. Arion, prin care se cere Consiliului Comunal dotarea noului
edificiu al Școlii Publice de Băieţi din oraş cu obiecte de mobilier şi cu materiale
didactice pentru anul școlar 1863 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 12/ 1864).
*

87
 În 1863, Inginerul Comunal, Emilian Petit, întocmeşte un nou plan însoţit de
devizul său, respins inițial, pentru că ar avea “defecte incompatibile cu regulile artei şi cu
economiile”, însă după, modificări ulterioare, planul primeşte, în sfârşit, aprobarea de
care avea nevoie din partea ministrului Creţulescu. Pentru ridicarea edificiului, se va
organiza o licitaţie publică, la care participă antreprenorii constructori Petre Hristea,
Ghiţă Stoenescu, Stamate Anton, Panait Marinescu, Niţă Ştefănescu şi ing. Smuteck,
acesta din urmă primind şi contractul la data de 30 aprilie 1863, dar cu condiţia ca
edificiul să fie gata în 7 luni, valoarea contractului fiind de 116.640 lei (Arhivele Statului
– Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 38/ 1865; H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 117).
Printre prevederile contractului, se mai afla şi aceea că materialele de construcţie
trebuiau să fie achiziţionate de la Primărie, care avea deja materialelele necesare din
timp, adică lemnărie în valoare 14421 lei, cărămizi în valoare de 34.800 lei (80.000 buc.)
şi cantitatea de 62.936 oca de var, în valoare de 9278 lei (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 89/ 1864).
*
1863
Abia în 3 mai 1863, se sfințea locul și se punea piatra de temelie a “școalei
publice de băieți”, adică: “Școala Primară de băieți nr. 1 T. Măgurele”, director fiind dl.
Mălureanu, iar architect – dl. Schmutek (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 117).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Ministerul de Interne - Secţia
Comunală, aflăm despre primirea de către edilii oraşului Turnu a hărţii Principatelor
Unite, elaborată de către maiorul Papazoglu, dar și despre încheierea, de către Magistratul
orașului, de abonamente la ziarele Românul şi Buciumul (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 6/ 1863).

1864
În anul 1864, se înregistrează noi cereri ale locuitorilor oraşului Turnu Măgurele
adresate Prefecturii şi Magistratul orașului pentru cumpărarea și delimitarea locurilor de
casă, pentru autorizarea construirii de locuinţe pe terenurile cumpărate (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1864).
*
Cu ocazia împlinirii a cinci ani de la “Unirea” Principatelor Române, Consiliul
Comunal al oraşului îi decora, cu Medalia Comunei Turnu Măgurele, pe Mihail
Kogălniceanu, N. Crețulescu și Costache Negri, în semn de preţuire pentru ceea ce acești
oameni de stat făcuseră pentru ţară.
• Medalia comunei Turnu Măgurele lui N. Crețulescu
Avers în patru rânduri - CETĂȚENI AI COMUNEI TURNU MĂGURELE, D. N.
CREȚULESCU.
Revers în șase rânduri - ÎNCEPĂTORUL MĂREȚELOR FAPTE DIN 2/ 14 MAIU
1864 ȘI EMANCIPATORUL MOȘIILOR MÂNĂSTIREȘTI, DISE ÎNCHINATE.
Sub N. Crețulescu, ministrul lui Cuza Vodă, s-a hotărât secularizarea averilor
mănăstirești, Călugării greci fiind izgoniți și limba greacă scoasă din uzul bisericei.
Crețulescu însă suspendă activitatea începută, ceea ce fu cauza retragerii sale din

88
minister. Dar, fiindcă el a fost Acela care a pus în mișcare această afacere dificilă, i s-a
bătut, de către comuna Turnu Măgurele, medalia de față, de aur, în mărime de 47 mm
(unică), la Academie. Mai târziu. s-au mai bătut medalii de bronz cu ștanțe gravate din
nou.
• Medalia comunei Turnu Măgurele lui Kogălniceanu
Avers în patru rânduri - CETĂȚENI AI COMUNEI TURNU MĂGURELE, D.
MIHAIL COGĂLNICEANU.
Revers - PENTRU MĂREȚUL FAPTU DIN 2/ 14 MAIU 1864.
Ceea ce N. Crețulescu începuse, Mihail Kogălniceanu, succesorul său, o isprăvi,
pentru care comuna Turnu Măgurele puse de i se bată o medalie de aur, în mărime de 47
mm (unică). Și din aceasta s-au făcut mai târziu medalii de bronz foarte asemănătoare, cu
ștanțe noi.
• Medalia comunei Turnu Măgurele lui C. Negri
Avers - în câmpul din mijloc - marca județului Teleorman și a comunei Turnu
Măgurele (un berbec și trei oițe păscând).
Inscripțiune circulară - MUNICIPALITATEA ORAȘULUI TURNU MĂGURELE
CU JUDEȚENI.
Revers în treisprezece rânduri - SEMN DE RECUNOȘTINȚĂ DOMNULUI C.
NEGRI PENTRU CONCURSULU CE A DAT SUB MÂNA SA DOMNITORULUI
ALEXANDRU JOAN I. CA AGENT AL PRINCIPATELOR UNITE ROMÂNE LA
CONSTANTINOPOLE. ÎN GLORIOSUL FAPT AL SECULARIZĂRII MONASTIRILOR
PĂMENTENE DISE ÎNCHINATE 1864.
Ca și capitala și comuna Râmnicu Sărat, Turnu Măgurele oraș și județ bătu lui C.
Negri pentru conlucrarea sa patriotică o medalie de argint și una de aramă (gravor A.
Klechberg) în mărime de 57 mm.
(Buletinul Societății Numismatice Române, cuprinzând Catalogul medaliior
Moldo-Române, cunoscute de la anul 1600 până în 1906, Tipografia Curții Regale - F.
Göbl și Fii, str. Regală nr. 19, București, 1906, p. 27; v. și: Arhivele Statului, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1864).
*
În anul 1864, au fost înregistrate schimbări de prefecți, astfel că, odată cu
promovarea lui Nae Borănescu în aparatul guvernamental, în locul acestuia a fost numit
V. Bucșenescu.
Ion I. Arion, om politic liberal, frate al generalului Eraclie Arion, a fost trimis de
către ministrul de interne Mihail Kogălniceanu să ia pulsul vieții politice din județ și,
mai ales, să cerceteze o serie de aspecte negative, legate de activitatea prefectului de
Teleorman, V. Bucșenescu, asupra căruia plana o serie de suspiciuni privind activitatea
sa. În luna octombrie a anului 1864, după efectuarea cercetărilor făcute la fața locului,
acesta raporta către M. Kogălniceanu și lui Al. I. Cuza următoarele ”Prefectul
Bucșenescu este respingător în manierele sale și arogant cu locuitorii, a făcut ca zelul
oamenilor cei mai devotați guvernului să se stingă ... Este anturat de străini și de tot ce-l
rătăcește de la ținta unui bun administrator... Îmi veți permite numai a adăuga că
arestarea d-lui Niță Gogoașă verifică și mai mult arătărilor mele din prima epistolă și că
nu s-a silit a cunoaște și a studia cu mai multă maturitate bărbații care compun Consiliul
Județean”.
Continuându-și activitatea, Ion I. Arion trimitea ministrului justiției un raport

89
arătând faptul că ”Președintele Tribunalului Județean, Basarabescu, a recomandat pe
fratele său de secretar, un bărbat cu vițiuri și căzut în alienare mintală” (Revista
Biblioteca Bucureștilor, nr. 2).
Ca urmare a acestor rapoarte, Ion I. Arion a fost numit prefect interimar de
Teleorman, mai ales, pentru a îndrepta aceste stări de fapt negative în activitatea
administrativă. Ulterior, după interimatul lui I. Arion, a fost numit, în decembrie 1864,
prefect de Teleorman, veteranul de la 1848, anume, Emanoil Constantinescu, care - în
timpul revoluției - a ocupat pentru scurt timp funcția de Ocârmuitor al județului
Teleorman. Acesta a deținut funcția până în anul 1865, când a decedat.
*
Din corespondenţa Magistratului oraşului Turnu Măgurele cu Prefectura Judeţului
Teleorman, aflăm despre hotărârea cumpărării unui teren de către locuitorii oraşului
Turnu Măgurele, pentru a-l oferi Înălţimii Sale Domnitorul României Alexandru Ioan I,
ca semn de recunoştinţă a acestora pentru secularizarea averilor mănăstireşti. În acest
scop, se întocmeau liste de subscripţii publice. De asemenea, locuitorii oraşului au
adresat o scrisoare Domnitorului Al. I. Cuza, prin care aceștia își exprimau mulțumirea
pentru secularizarea averilor mănăstireşti. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1864).
*
În anul 1864, cu ocazia reformei agrare a lui Cuza, au fost împroprietăriţi unii
ţărani din Odaia şi Măgurele, nu însă şi cei din oraşul propiu-zis, motivându-se acest
lucru prin faptul că locuitorii oraşului nu aveau ce să facă cu el, fiind meşteşugari şi
comercianţi. La acea dată (anul 1864) erau înregistrați la Registrul Comerțului un număr
de 21 comercianți.
*
Comițiul Agricol a fost înființat în anul 1864, iar în preajma anului 1888 “încetase
a mai funcționa”. Din raportul prefectului D. Bildirescu, în Expunerea situației județului
Teleorman aflăm: ”Grație stăruințelor depuse de noi, am reușit a-l reînființa, pe baza
statutelor sale, l-am reconstituit, și-a reales consiliul său de administrație și a început a
și funcționa. Capitalul său este de 54.515 lei. Pentru a-i da o extensiune și mai mare, am
dat ordine d-lor subprefecți, polițai și primari rurali, ca să aducă la cunoștința marilor și
micilor cultivatori de pământ, precum și a industriașilor din a lor circumscripție să le
explice scopul ce urmărește acest Comițiu, pentru îmbunătățirea culturii noastre agricole
și industriei indigene, îndemnându-i a se înscrie cât mai mulți ca membri. În același
timp, vă comunic îmbucurătoarea știre că Comițiul va clădi în primăvara - vara viitoare,
un pavilion al său propriu pentru expozițiuni al său pe locul ce i s-a cedat de comună în
fața gării, al cărui cost după planurile și devizele deja întocmite se urcă la suma de
45.000 lei” (Paul C. Şchiopu, Camera de Agricultură a judeţului Teleorman (1926-
1949). Monografie, Alexandria: Velox, 2010, p. 11-12).
*
În ședința de constituire a fost aleasă conducerea formată din președinte,
vicepreședinte, secretarul și 8 membri, care îi cuprindea și pe: prefect, primar, câte un
delegat de la Camera de Comerț și Industrie și Camera de Muncă Teleorman, plus
comisia de control compusă din 3 membri (Idem, p. 8).
*
Nevoile din ce în ce mai mari de legume, datorate şi dezvoltării oraşului din toate

90
punctele de vedere, au determinat autorităţile locale să ia, în anul 1864, din islazul
comunal, 3 locuri pentru grădinărit, apoi încă 5 locuri, ajungându-se în total la suma de
10 locuri de grădinărit, din cauza că: “acel pământ este infructibil şi cu nişte fân, numai
orzul-dracului, care se usucă până la pregatirea celuilalt, iar pentru grădini este
bun”(Arhivele Statului,Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1864; v.
și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 94).
*
Tot în anul 1964, vin în oraş mulţi grădinari de origine bulgară, foarte pricepuţi în
grădinărit, mulţi dintre ei originari din regiunea Plevenului, aceştia beneficiind de
aceleaşi condiţii de arendare, de 3 ani (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 7/ 1863; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 94).
Bulgarii veneau în grupuri de 25-30 de persone, în lunile februarie-martie, şi
plecau la sfârşitul lui octombrie (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C.
D. Costovici, Op. cit., p. 74).
*
Pentru dezvoltarea activităţii portuare, în contextul creşterii activităţii comerciale,
Primăria conlucra cu Prefectura în vederea înfiinţării Căpităniei Portului Turnu Măgurele
şi dotarea Poliţiei oraşului cu două lămpi de iluminat (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1864).
*
Apar în oraş o serie de ateliere de tâmplărie ale meşterilor locali:
• Iohan Petter (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 18/ 1864; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 82).
• Carol Zavoschi (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 15/ 1864; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 83).
*
În anul 1864, Primăria informa Prefectura Judeţului Teleorman şi Poliţia oraşului
Turnu Măgurele, privind înfiinţarea Gărzii Orăşeneşti, în baza Legii de organizare
militară (Garda Naţională) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 15/ 1864.
*
Primăria informa, în anul 1864, Prefectura Judeţului Teleorman despre necesitatea
construirii unei noi cazărmi, ataşând la această informare şi procesele-verbale încheiate în
şedinţele Consiliului Comunal referitoare la aprobarea construirii cazărmii oraşului
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1864).
*
În anul 1864, se vota cuantumul impozitelor aplicate deţinătorilor de prăvălii
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1864).
*
Tot în 1864, Primăria orașului organiza desfăşurarea alegerilor deputaţilor din
suburbiile (mahalalele) oraşului, întocmind pentru acest scop listele de alegători pe
mahalale, dar și o catagrafie cu mahalalele oraşului Turnu pentru care se făceau alegeri
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1865).
*
În 1864, se începeau lucrările pentru înconjurarea oraşului cu şanţuri în scopul
drenării apei pluviale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -

91
dosar 18/ 1864).
*
Începând cu anul 1864, s-au făcut paşi pentru înfrumuseţarea oraşului, prin
construirea de parcuri în jurul Bisericilor “Sf. Haralambie” și “Sf. Vineri”.
*
Din corespondenţa Magistratului oraşului cu Prefectura Judeţului Teleorman şi cu
Poliţia oraşului Turnu Măgurele, aflăm despre construirea cimitirului oraşului, în baza
legii pentru înmormântări (1864). De asemenea, se întocmeşte “Planul cimitirului pe
raionul domeniului Turnu” (ortodox, catolic și israelit) - Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1864.
*
În anul 1864, în şedinţa din august a Consiliului de Miniştri, prezidată de însuşi
domnitorul Alexandru Ioan Cuza, se aproba legea privind telegraful poştal, intrată în
vigoare în ianuarie 1865, prin care se stipula dezvoltarea liniei telegrafice Bucureşti -
Turnu Măgurele, cu trecere prin Naipu - Crucea Mare - Alexandria - Frumoasa -
Zimnicea - Piatra, cuprinzând, practic, toată partea de sud a ţării. Această reţea avea
ramificaţii, la vest - prin Islaz, spre Caracal, Turnu Severin și la est - prin Bujoru -
Pietroşani, spre Giurgiu, de la Turnu Măgurele spre Roşiori de Vede - Ciolăneşti -
Zâmbreasca - Balaci (Pantele Georgescu, Dicţionarul geografic, statistic, economic şi
istoric al judeţului Teleorman, Bucureşti: Stabilimentul Grafic I. V. Socec, 1897, p. 277-
279).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura Teleorman, din anul 1864,
aflăm faptul că se puneau în discuție înfiinţarea Căpităniei portului Turnu şi dotarea
Poliţiei oraşului cu două lămpi de iluminat (Arhivele Statului, Telorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 21/ 1864).
*
Se întocmesc statele de personal medical al Spitalului oraşului Turnu pe anul 1864
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1863).
*
Primăria comunica, permanent, cu Comisiunea Spitalului judeţean în ceea ce
priveşte cheltuielile de întreţinere a acestuia. De asemenea, Magistratul Orașului primea
o adresă din partea Inspectoratului General, Directorul Şcolii Naţionale de Medicină, prin
care se făcea referire la organizarea de către şcoală, pe lângă cursurile de elevi militari, şi
cursurile de elevi civili (pentru elevii cu şase clase de gimnaziu). Mai putem aminti și
despre o adresă a Magistratului oraşului Turnu Măgurele către Şcoala Naţională de
Medicină, prin care se recomandă ca Alexandru Georgio Lăcusteanu să urmeze cursurile
Şcolii Sanitare din Bucureşti. (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 8/ 1864).
*
Se reține, pentru anul 1864, corespondenţa Magistratului Orașului purtată cu
Ministerul de Interne - Direcţia Generală a Serviciului Sanitar şi cu Prefectura Judeţului
Teleorman privind subvenţionarea activităţii Serviciului medical al oraşului, actelor
adăugându-li-se și statul de plată a salariilor medicului şi Moaşei oraşului (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1863).
*

92
 Primăria primea informări repetate despre achitarea de către locuitorii oraşului a
unor taxe de arendare a loturilor închiriate lor pe raza oraşului, banii proveniți din taxe
fiind folosiți pentru subvenţionarea morii cu aburi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1864).
*
Autorii H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op.
cit., p. 117) arată despre Școala primară de băieți nr. 1: “Acest local s-a făcut cu două
etaje. În el s-a instalat școala, primăria, mai apoi percepția și, mai în urmă veni în locul
lor poliția”. Probabil, a fost dat în folosință în anul școlar următor (1864-1865) [n. red. =
Gh. S. Două etaje înseamnă aici “etajul de jos” (adică, azi, parterul) plus “etajul de sus”
(anume, etajul I și ultimul pe înălțime). Autorii H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 119) spun că, în anul școlar 1864-1865, au fost
înscriși 276 de elevi și au absolvit doar 8.
Clădirea Școlii de băieți nr. 1 avea dimensiunile de 17 stânjeni lungime şi era lată de 8
stânjeni, avea un etaj şi un turn cu ceas (Ibidem, dosarele 17, 91/ 1864).
*
În 1864, la Școala primară de fete (care ființa din anul 1861) se deschide
Biblioteca școlii, ce număra 120 de volume.
*
În acest an (1864), se remarcă și corespondența între Perceptorul oraşului Turnu
Măgurele şi Epitropia Bisericii “Sf. Haralambie”, dar și cu Magistratul orașului, privind
balanța veniturilor şi cheltuielilor bisericii (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1864).
*
În anul 1864, Primăria primea rapoarte despre activitatea religioasă, administrativă
şi comercială din oraş. Tot atunci, clerul din oraș depunea către Primărie o cerere pentru
înfiinţarea unei Protopopii a oraşului şi a plăşii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1864).
*
Biserica “Sf. Gheorghe” din cartierul Măgurele a fost ridicată între anii 1864-
1866, cu fonduri guvernamentale.
*
În anul 1864, putem consemna și testamentul prin care Anghelina, soţia
răposatului Anghel Boiangiu, donează Bisericii cu hramul “Sf. Haralambie” jumătate din
banii proveniţi din vânzarea a trei locuri de casă situate pe raza oraşului Turnu (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1864).
Tot în legătură cu acest aspect, Primăria trimitea către Prefectura Judeţului
Teleorman un raport detaliat privind aplicarea prevederilor din testamentul Anghelinei
Boiangiu, prin care se donau banii respectivi în scopul stabilit (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1866).
*
Cimitirul a fost amenajat pe locul actual, după data de 24 octombrie 1864 (ca
urmare a decretului dat de Cuza, care prevedea ca cimitirele să fie amenajate în afara
zonelor rezidenţiale), pe o suprafaţă de 150/ 100 stj² (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1864, filele 10).
*

93
 Locurile de veci se acordau cu titlu gratuit, dar doar pentru ortodocşi, celelalte
culte fiind nevoite să-şi cumpere locuri de cimitire (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 47/ 1864, filele 2; 16)
*
1865
În anul 1865, locuitorii oraşului continuau să depună cereri către Primărie, pentru
acordarea de autorizaţii de construcţie pentru locuinţe şi pentru împrejmuiri pe terenurile
pe care le achiziționaseră (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 16/ 1865).
*
Recensământul clădirilor din anul 1865 arăta următoarea situaţie locativă:
1) Despărţire I - Mahalalele Militaru, Zimnicaru, Dimirache şi Marginea
• 124 prăvălii
• 105 case
• 9 magazii
• 17 bordeie
• 56 terenuri virane
2) Despărţirea a II-a - Mahalalele Piaţa Mare, Carantina, Conovici, Bucureşti
• 3 prăvălii
• 69 case
• 10 magazii
• 62 bordeie
• 57 terenuri virane
3) Despărţirea a III-a - Mahalalele Prapugicu şi Slatina
• 6 prăvălii
• 46 case
• 20 magazii
• 86 bordeie
• 48 terenuri virane
4) Despărţirea a IV-a - Mahalalele Pascalopol, Manole, Boboc şi Roşca
• 11 prăvălii
• 7 case
• 12 magazii
• 54 bordeie
• 37 terenuri virane
Totalul construcţiilor era următorul:
• 144 prăvălii
• 297 case
• 51 magazii
• 217 bordeie
• 198 terenuri virane
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1865, fila
2; dosar 30/ 1865, fila 37; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 15).
*
În anul 1865, Magistratul oraşului informa Prefectura și Arhitectul oraşului în

94
legătură cu unele cereri venite din partea unor locuitori ai oraşului pentru vânzarea de noi
locuri de casă, precum și în legătură cu necesitatea ca arhitectul orașului să purceadă la
acordarea de avize de construcţie pentru locuinţe şi împrejmuiri (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1865).
*
În anul 1865, o serie de locuitori depuneau cereri către Primărie pentru cumpărarea
de locuri de casă în Strada Ruşii de Vede, până în Oborul de grâu (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1865).
*
În anul 1865, s-a făcut un nou recensământ al locuinţelor, care ajunseseră în număr
de 690, şi se montau tăbliţe noi cu numele străzilor, numerele caselor, acestea fiind
lucrate la atelierele Ion Isac, conform contractului încheiat de acesta cu Ministerul de
Interne (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/
1865, fila 19; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 17).
*
Preţuirea de care s-a bucurat Cuza în conştiinţa populară este binecunoscută,
iniţiativele de a comemora prin manifestări populare “Unirea” Principatelor, precum şi
ridicarea de monumente comemorative sunt edificatoare. O astfel de iniţiativă este
consemnată de documentele oficiale ale judeţului Teleorman, procesul-verbal al şedinței
Consiliului Judeţean din septembrie 1865 releva faptul că: “Vom adora pe fondatorul
instituţiilor noastre, alături de marele Traian, Radu Negru, Bogdan Vodă, Mihai
Viteazul” şi propune construirea unei fântâni cu bustul domnitorului, pe care să se scrie:
“Pentru “Unirea” definitivă a Principatelor; pentru secularizarea averilor mănăstireşti;
pentru plebiscitul de la 2 mai 1864; pentru eradicarea sclaviei sătenilor prin
promulgarea Legii Rurale; pentru înflorirea Armatei Române, judeţul Teleorman cu
recunoştinţă”. Fântâna, din păcate, nu s-a mai construit, rămânând numai la stadiul de
proiect.
Telegrama Prefecturii jud. Teleorman către M. Kogălniceanu, Ministrul de Interne,
și cea către Al. I. Cuza, în care se raporta despre stadiul pregătirii alegerilor, despre
percepția în rândul locuitorilor turneni a mesajului lui Al. I. Cuza - referitor la întinderea
votului, la starea de spirit din oraș și județ față de candidaţi și rezultatele în alegeri -
transmise, de asemenea, şi maiorului Librecht la Bucureşti. Se mai punea și problema
ridicării unui arc de triumf în onoarea lui Mihail Kogălniceanu ,la Turnu Măgurele. De
asemenea, se mai poate aminti și despre Memoriul de apreciere a Primăriei comunei
urbane Turnu Măgurele şi altul al locuitorilor orașului către M. Kogălniceanu.
Prefectura jud. Teleorman mai adresa, cu ocazia alegerilor din 1865, o serie de
Telegrame lui M. Kogălniceanu, Ministru de Interne, și V. Boerescu, Ministrul Justiției,
referitoare la informaţii diverse, cum ar fi şansele unor candidaţi în alegeri, dar și despre
unele probleme administrative (Biblioteca Naţională a României Colecţii Speciale Arhiva
Istorică Fond Kogălniceanu Dosar: 254 - Cota veche: XVI/19 v.
http://www.bibnat.ro/dyn-doc/ fond_kogalniceanu.pdf)
*
Numărul magaziilor de cereale va spori în timp, ajungându-se la 60 de magazii în
anul 1865, unii orăşeni având în propietatea lor şi câte 2-3 magazii (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1865).
*

95
 Pentru buna circulaţie spre Port, Primăria informa Prefectura Judeţului Teleorman
și Comitetul Permanent al judeţului despre stadiul lucrărilor de întreţinere a şoselei ce
leagă oraşul de Port (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 19/ 1865).
*
În anul 1865, Primăria înregistra o serie de cereri venite din partea unor cetățeni ai
orașului pentru închirierea Locului de lânărie de la Olt şi construirea unei Mori cu aburi
în oraşul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
11/ 1865).
*
Anton Buhlea depusese încă din 1865 o cerere către Consiliul Comunal pentru
aprobarea de ridicare a morii pe locul unde acesta avea propietatea sa din strada Elena
Cuza, însă cererea i-a fost respinsă de autorităţi, moara funcţionând mai mult ca o fabrică
de făină, având un coş mare de zid şi case la etaj, și asta până în anul 1884, când
Consiliul Comunal a decis ca întregul complex rezidenţial din zonă sa fie demolat (Paul
Șchiopu, Economia culturii și industrializării grâului în județul Teleorman. Monografie,
Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 83).
*
În anul 1865, se trecea la renumerotarea caselor şi la amplasarea tăbliţelor cu
denumirea străzilor din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 17/ 1865).
*
Magistratul oraşului informa Prefectura despre înfiinţarea cimitirului oraşului, în
baza Legii pentru înmormântări, iar răspunsul vine printr-o adresă a Prefecturii, prin care
se dispune ca în cimitirul ortodox să fie acceptate şi înmormântări ale cetăţenilor de alt rit
decât cel ortodox (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 4/ 1865).
*
Pentru depozitarea sării, Primăria informa Casierul general al judeţului Teleorman
în legătură cu închirierea magaziei unde se păstrează depozitul de sare (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1865).
*
Primii paşi către realizarea unei reţele de alimentare cu apă potabilă se fac în anul
1865, când se săpa o fântână-puţ cu “maşină”, de fapt, o pompă, această soluţie
extinzându-se şi pe alte străzi ale oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 89/ 1865, fila 30; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
20).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului purtată cu Prefectura, Serviciul Sanitar
al judeţului şi Poliţia oraşului din anul 1865, aflăm depre decizia privind înfiinţarea
Căpităniei Portului (Schela) Turnu şi măsurile ce se impun pentru contracararea holerei
adusă din Turcia. (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 2/ 1865).
*
Primăria, Prefectura Judeţului Teleorman şi alte instituţii procedează la schimuri
de corespondență ce vizau organizarea modului de ajutorare a locuitorilor care au suferit

96
de pe urma inundaţiilor din anul 1865 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 22/ 1865).
*
În urma inundaţiilor din anul 1865 se înfiinţa Comisia judeţeană pentru ajutorarea
sinistraţilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/
1865).
*
Pentru a uşura situaţia oamenilor afectaţi de viituri, Primăria informa Prefectura
Judeţului Teleorman şi alte instituţii competente, despre ajutorarea locuitorilor care au
suferit de pe urma inundaţiilor din anul 1865 şi înainta listele cu locuitorii care au suferit
pagube materiale de pe urma inundaţiilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 80/ 1865).
*
Primăria înştiinţa Prefectura și despre înfiinţarea sigiliilor Primăriei (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1865).
*
În anul 1865, Revizoratul şcolar judeţean şi directorii Școlilor Primare de Băieţi şi
Fete din oraş au adresat cereri insistente către Primărie pentru dotarea şcolilor cu
materialele didactice necesare desfăşurării procesului de învăţământ. De asemenea, se
trecea la întocmirea de catagrafii cu copii (băieţi şi fete) din oraş cu vârstă cuprinsă între
8-12 ani necesară în vederea întocmirii unei situații-centralizator în ceea ce privește
frecventarea cursurilor primare de către copii din oraș și eventuala rezolvare a
problemelor care rețin unii copii de la frecventarea școlii. (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1865).
*
Școala primară de fete (înființată în 1861) se află în continure cu chirie plătită de
primărie, în spațiile din incinta Bisericii - Catedrale “Sf. Haralambie” (între 1861-
1890).
*
Primăria îl informa pe Institutorul Superior al oraşului Turnu Măgurele că a dispus
alocarea de fonduri pentru cumpărarea de aparate “elementare” de studiu al fizicii la
Şcoala Publică de Băieţi, care - după cumpărarea lor - au fost donate de Primărie Școlii
de Băieţi, în anul 1865 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 12/ 1865).
*
În anul 1865, se înregistrau, după cum rezultă din lucrarea autorilor H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), 276
de elevi înscriși și au absolvit doar 8, iar în noul an școlar 1865-1866 s-au înscris aici
(deci, la școla de băieți) 257 de elevi, dintre care au finalizat anul doar 17. Numărul de
eleve la Școala primară de fete era de 72.

1864 – 1865 276 8

1865 – 1866 257 17
1866 – 1867 222 13
1867 – 1868 211 10
1868 – 1869 192 12

97
 *
În anul 1865, Istitutorul Principal, Gh. Patriciu, a fost însărcinat de minister să
standardizeze materiile școlare şi să întocmească orarele - program. Manualele se
tipăreau de Eforia Şcolilor, iar cărţile se cumpărau de elevi de la Institutorul Superior (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 119).
*
După anul 1865, încep să apară primele trupe actoriceşti, care aveau o mare priză
la locuitorii oraşului, mari amatori de spectacole, care, de ce să nu recunoaştem, mai
anima atmosfera monotonă specifică oraşelor provinciale, deşi unele din ele erau, totuşi,
capitale de judeţ. Dimitrie Vasilescu - autointitulat “directorul teatrului național din
Turnu Măgurele” - cerea sprijinul autorităților locale, arătând că, dată fiind valoarea
trupei sale (artiștii Ion Anestin, Daniel Georgescu-Carussy, Alexandru Gritti, Aneta
Ștefănescu, Marița și “Victoria” Hristescu), Comitetul Teatral Comunal trebuia să
subvenționeze trupa, “pentru că numai din vânzarea biletelor greu se poate susține o
trupă în provincie”.
Printre primele trupe care au dat spectacole au fost cele ale lui Comino şi Iorgu
Caragiale, care rămâneau în oraş o întreagă stagiune (noiembrie-martie).
*
În anul 1865, se realizează împrejmuirea Bisericii cu hramul “Sf. Haralambie” din
oraş. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1865).
*
Tot în 1865, Magistratul orașului informa Prefectura şi pe preoţii care oficiau la
bisericile din oraş despre măsurile luate cu privire la organizarea activităţii acestora
(numiri de preoţi, salarizarea acestora, dotarea bisericilor cu diferite materiale de cult) -
Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1865.

1866
Până în anul 1866, nu s-a făcut un recensământ al populaţiei propriu-zis, ci doar
nişte recensăminte fiscale trianuale, în care se menţionau numărul de capi de familie şi al
locuinţelor. Magistratul orașului primea instrucţiuni de la Ministerul de Interne cu privire
la desfăşurarea recensământului populaţiei, cuprinzând metodologia de întocmire a
actelor statistice.
De asemenea, se informa și Prefectura, Subprefectura Plăşii Călmăţui şi alte autorităţi în
privința stabilirii metodologiei efectuării recensământul populaţiei. Tot în acest scop, se
întocmea catagrafii cu locuitorii oraşului Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1866).
Recensământul din 1866 era făcut pe fiecare văpsea în parte, astfel, în cea roşie
existau 2095 locuitori, iar în cea albastră şi galbenă - 629, înregistrându-se în total:
• 1352 bărbaţi.
• 1147 femei.
• 1005 băieţi.
• 868 fete.
Astfel, numărul total al locuitorilor oraşului ajungea la 4364 locuitori (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1866).
Pe naţionalităţi, majoritari erau românii, însă în oraș erau şi cetăţeni de alte

98
neamuri, care cumpărasera deja locuri, astfel că trăiau în oraş și locuitori de altă etnie,
după cum urmează:
• 15 evrei
• 32 greci
• 9 unguri
• 24 germani
• 2 turci
Cei mai mulți locuiau în văpseaua roşie, aceasta fiind şi cea mai ieftină, iar
locurile din această culoare se și vânduseră primele. Dintre străini îi menționăm pe greci,
care se ocupau cu comerţul cerealier, alţii însă practicând comeţul de băcănie, precum
Gheorghe Vraca, cel care îi aproviziona pe locuitorii orașului cu carne (Emil M. Dragnea,
Op cit., p. 34).
Germanii, mulţi dintre ei saşi din Transilvania, erau în marea lor majoritate
meseriaşi, dar şi intelectuali, precum dr. Aumiller.
*
În anul 1866, se inaugurează în comuna suburbană Odaia o nouă moară (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1866).
*
Pentru că armata care locase în oraş nu avea încă facilităţi corespunzătoare, şi
unităţile militare aveau nevoie de mijloace de tot felul, Primăria solicita Prefecturii
judeţului Teleorman aprobarea de a se face o chetă publică pentru armată, făcând publice
ofrandele acordate de cetăţenii oraşului pentru ajutorarea Armatei Române (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1866).
*
Conform Constituţiei din 1866, Colegiul II al oraşului trimitea doi reprezentanți în
Camera Deputaţilor. Consiliul Comunal avea atribuţii administrative şi economice, acesta
întocmea strict planul urbanistic al oraşului, se ocupa de pavarea străzilor, iluminatul lor,
de păstrarea curăţeniei urbane, lua măsuri de evitarea producerii incendiilor, de menţinere
a ordinii publice şi, nu în ultimul rând, se îngrijea de aprovizionarea cu apă a oraşului.
Aceste atribuţiuni erau stabilite legal de prevederile Regulamentului Organic. Potrivit
Proiectului de înfiinţare a oraşului, Departamentul din Lăuntru l-a desemnat, încă din
anul 1837, pe inginerul Karl Ihilng, ca responsabil cu definirea planului oraşului până la
termenul stabilit (luna decembrie 1837), delimitându-se, astfel, locurile de casă, pieţele
publice şi conturul străzilor.
Tot Comitetul Comunal este cel care va alege locurile unde se vor ridica edificiile
publice, prima fiind clădirea Ocârmuirii, care s-a construit rapid în anul 1838, apoi
clădirile Primăriei, a Tribunalului, cele ale Poliţiei (Agiei) şi Cazarmei, dar şi lăcaşurile
de cult, una din biserici construindu-se în anul 1843 (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1975; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 53).
*
Din Corespondența Primăriei oraşului Turnu Măgurele cu Prefectura, aflăm despre
înfiinţarea Gărzii Orăşeneşti în baza Legii de organizare militară (Garda Naţională). Din
comisia de întocmire a listelor pentru Garda Orășenească făceau parte următorii cetățeni:
• Dumitru Bildirescu - șef al Gardei Orășenești - președinte
• Petrache Popescu - membru
• Ghiță Gănescu - membru

99
 • Theodorache Papasoglu - secretar
(Arhivele Statului, Telorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1866, fila 4).
Lista completă a membrilor acestei Gărzi Orășenești din anul 1866 era următoarea:

Nr. Nr.
Numele și prenumele Numele și prenumele
Crt. Crt.
1 Nicolae Isbiceanu 206 Stancu Velișoreanu
2 Costache Predescu 207 Ghiță Videanu
3 Cristea Tianu 208 Tache Cărăleanu
4 Ghiță Dobrișan-Ene 209 Preda Doncea
5 Petrache Bogoi 210 Ilie Lucan
6 Paraschivan Câncea 211 Manciu Tocitu
7 Ilie Uba 212 Ioniță Ion
8 Ghiță Toncea 213 Barbu Zăvăleanu
9 Ghiță Bărbieru 214 Hagi Bancu
10 Radu Ion Logofătu 215 Ioniță Constandinescu
11 Dinu Crăciun 216 Gheorghe Ivan Văcaru
12 Marin Ivănuță 217 Nicolae Cojocaru
13 Costache Pascal 218 Gheorghe Liță
14 Iancu Medencovici 219 Ionică Croitoru
15 Ivan Dașa 220 Tache Burcă
16 Stancu Tobălaru 221 George Petreanu
17 Ghiță Tănase Petruță 222 Ivan Angelescu
18 Ilincea Măndică 223 Pârvu Cojocaru
19 Ioniță Militaru 224 Hristache Ciuraru
20 Florea Stan 225 Ivan Căpățână
21 Anastase Manea 226 Paraschevan Baboi
22 Marin Ganea 227 Florea Tobă
23 Florea Caragea 228 Dumitru Ivan
24 Florea Grecu 229 Ioniță Popescu
25 Dobre Căpățână 230 Tudor Ivan Cârciumaru
26 Voicu Gâzea 231 Ilie Dulea
27 Ivan Ivan 232 Dinu Ivănescu
28 Barbu Ionescu 233 Ion Matei
29 Ivancea Naidin 234 Temistocle Papasoglu
30 Anghelache Popescu 235 Manciu Cosac
31 Badea Birjaru 236 Marin Scarlat
32 Ion Crețu 237 Andrei Vasile
33 Radu Stănescu 238 Dumitru Cojoacă
34 Pandele Ivanovici 239 Gheorghe Vlădoi
35 Ivancea Dogaru 240 Ivan Țene
36 Florea Marin 241 Costache Dăboveanu
37 Dumitru Marin 242 Pascu Praporgescu
38 Ștefan Vladu 243 Stan Vișan
39 Marin Ivan 244 Marin Dian

100
40 Radu Praporgescu 245 Ivan Penea
41 George Tobă 246 Andrei Dancă
42 Ion Vișan 247 Andrei Marcu
43 Ion Rac 248 Tudor Medeleț
44 Stoian Milea 249 Țene Zincă
45 Anghel Stoia 250 Mircea Dobre
46 Marin Robiban 251 Constantin Ion
47 Călin Zincă 252 Stoica Negru
48 Tănase Zincă 253 Nae Cuțaride
49 Voicu Olteanu 254 Ivan Marin
50 Vasile Ivan 255 David George Praporgescu
51 Nae Becu 256 Mitroi Cojocaru
52 Crăciun Cojocaru 257 Mihai Ivan
53 Simion Pena 258 Florea Mircea
54 Ștefan Tancu 259 Stan Cernat
55 Vasile Parascheva 260 Ilie Drăgăniță
56 Mitrică Călin 261 Radu Marincea
57 Călin Lungu 262 George Ioniță
58 Stancu Teodoru 263 Călin Matei Crețeanu
59 Stan Văduva 264 Vasile Pamen
60 Bălan Bădoiu 265 Dima Sârbu
61 Marin Ivănuță 266 Pena Călin
62 Marin Pârlitu 267 Radu Pârlitu
63 Petre Ivan 268 Stoica Teodor
64 George Naidin Robiban 269 Marin Petre Teodor
65 Radu Marin 270 Radu Ivan
66 Vasile Mocanu 271 Ștefan Ceangâru
67 Ilie Tianu 272 Tudor Praporgescu
68 Ion Păune 273 Ion Dian
69 Voicu Dunăreanu 274 George Ivan
70 Dobre Drăgăniță 275 Radu Ciuplea
71 Dincă Voinea 276 Stoian David
72 Pena Marincea 277 Ștefan Pielea
73 Marin Mănica 278 Marin Lițeanu
74 Vasile Mitroi 279 Ion Liță
75 Dumitru Nicolae 280 George Ivănescu
76 Mihalache Popa 281 Pelea Ispas
77 Ion Lițeanu 282 Ghiță Vasilescu
78 Anghel Mănica 283 Ghiță Popescu
79 Pelea din calea Dunării 284 Nicolae Stoian
80 Victor Stoenescu 285 Ioniță Lepădescu
81 Ilie Popescu 286 Petre Zimnicaru
82 Dumitrache Stoenescu 287 Pandele Ivan
83 Dimitrache Mănica 288 Ștefan Pandele Bărbieru
84 Antache Petrescu 289 Iancu Vasilescu

101
85 Lascăr Sfetcu 290 Ghiță Răducanu
86 Hristache Ionescu 291 Manole Iancu
87 Niță Panaitescu 292 Marcu Marin
88 George Paraschiva 293 Cristea Petre
89 Dimitrache Iordănescu 294 Mircea Niță
90 Petre Dimitrescu 295 Niculae Milea
91 George Petre 296 Hristache Ivan
92 Anghel Ivanovici 297 Florea Iordan
93 Tache Dana 298 Stancu Cernat
94 Ioniță Diman 299 Petrache Marinescu
95 Zaharia Ionescu 300 Nicolae Voiculescu
96 Tudor Cojocaru 301 Ion Morăreasa
97 Florea Roșca 302 Costache Georgescu
98 Anghel Ivan 303 George Gănescu
99 Hristache Grigoride 304 Iordache Iorga
100 Ianache Dăscălescu 305 Ioniță Rădulescu
101 Tudorache Papadopol 306 Pavel Raicu
102 Mircea Ilincea 307 Ispas Enea
103 Ion Parascheva 308 Iancu Alimănescu
104 Mihalache Marcu 309 Daniil Popovici
105 Ștefan Stoicănescu 310 Costache Cuțava
106 Chivu Ionda 311 Marin Niță
107 Iordan Popovici 312 Petre Parascheva
108 Marin Călinescu 313 George Iancovici
109 Hristache Angelescu 314 Ioniță Cristescu
110 Hristache Ivancea 315 Ilie Călin Țone
111 Iordan Păun 316 Constantin Țone
112 Ghiță Constandinescu 317 Mihai Paciurea
113 Gheorghe Țenea 318 Puiu Ivașcu
114 Stan Țone 319 Ștefan Pavel
115 Ștefan Constantinescu 320 Simion Ioniță
116 Petre Ion 321 Manea Ioniță
117 Marin Tincu 322 Constantin Poncea
118 Theodor Tancu 323 Vasile Iancovici
119 Gheorghe Crăciun 324 Florea Ionda
120 Apostol Popescu 325 Dumitru Videa
121 Stan Caragea 326 Diman Naidin
122 Ioniță Ghigheanu 327 Ilie Mihale
123 Costache Cojocaru 328 Avram Mitroi
124 Oprea Negru 329 Pandele Dumitrescu
125 Tancu Andrei 330 Costache Popescu
126 Vasile Theodor 331 Ivancea Ștefan
127 Stancu Ivănuși 332 Vasile Bunescu
128 Ancu Popescu 333 Stoian Gheorghe
129 Ștefan Pană 334 Stancu Ilie Comani

102
130 Radu Bunescu 335 Nae Pancu
131 Ispas Marin 336 Ilie Călea
132 Theodorache Grigorescu 337 Iani Paraschivescu
133 Hagi Tănase 338 Lascăr Ivan Tutungiu
134 Tase Gheorghe 339 Ghiță Ilie Spânu
135 Andrei Gurgului 340 Nicolae Stancu
136 Theodorache Simion 341 Nicolae Oprescu
137 Marin Ionescu 342 Paraschivan Filip
138 State Radu 343 Costache Ion Mateescu
139 Marin Theodor 344 Marin Petre Giurea
140 Achille Emanoil 345 Petre Pasca
141 Iordan Popescu 346 Dumitru Popescu
142 Nicolae Stoenescu 347 Diman Gănciulescu
143 Enache Petre Giurea 348 Ion Cranga
144 Gheorghe Filigeanu 349 Ilie Videa
145 Ilie Tâmplaru 350 Alecu Nicolescu
146 Nicolae Nicoli 351 Iancu Stănescu
147 Petre Puică 352 Gheorghe Marinescu
148 Nedelea Croitoru 353 Ioniță Dimitrie Munteanu
149 Mihalache Dima 354 Ilie Ionescu
150 Stancu Tâmplaru 355 Tănase Ionescu
151 Mihalache Nicolescu 356 Sandu Ciocîlteanu
152 Florea Dumitru 357 Badea Ioncea
153 Gheorghe Cremenescu 358 Tănase Teodor
154 Anghel T. Popescu 359 Theodor sin Mogoș
155 Marinică Stănescu 360 Lascăr Ionescu
156 Florea Gaia 361 Ion Blejan
157 Dumitrache Zimnicaru 362 Tănase Bădoi
158 Solomon Alecsiu 363 Pascu Florea Vărzaru
159 Ioniță Marinescu 364 Dumitru Cranga
160 Dinu Păună Văduva 365 Voicu Cranga
161 Florea Vărzaru 366 Stoian Soare
162 Petre Răileanu 367 Anghel Raicca
163 Vasile Macici 368 Voicu Nedelcuță
164 Ghiță Nicolae 369 Gheorghe Marin
165 Sandu Lotrea 370 Ivancea Popescu
166 Delcea Țiu 371 Toma Bulgărescu
167 Tănase Ulmeanu 372 Petre Turcu
168 Ioan Soare 373 Marin Trincă
169 Niculae Constantin 374 Ioniță A. Popescu
170 Anton Dumitrescu 375 Dimitrache Georgescu
171 Florea Tobă 376 Stancu Tănase
172 Petrache Macovei 377 Marincea Dumitrache
173 Niculae Crânguși 378 Marin Florea
174 Stancu de la Pascu 379 Ioniță Constatin

103
 Boiangiu
175 Theodorache Curelaru 380 Ristea Ivan
176 Marin Pietreanu 381 Lascăr Drăgan
177 Nicolae Coman 382 Encea Militaru
178 Florea Ștefan 383 Ioniță Trincă
179 Ioniță Ivan 384 Petrache Caravețeanu
180 Tache Enache Croitoru 385 Cristea Bobocea
181 Radu Ivan 386 Barbu Florescu
182 Cristea Cotoi 387 Gheorghe Marcu
183 Costache Podaru 388 Constantin Matei
184 Voicu Ionescu 389 Ștefan Ghinescu
185 Niță Petrescu 390 Niculae Ionda
186 Crăciun Fusulan 391 Stancu Robiban
187 Tudoran Tincu 392 Marin Tianu
188 Cristea Negru 393 Stemate Ivan
189 Voicu Cașcaval 394 Marin Ene Basarabescu
190 Ivan Pârlitu 395 Lascăr Ștefan Tutungiu
191 Ilie Robiban 396 Ivancea Hristea
192 Niculae Bojan 397 Iordan Angheelovici
193 Dociu Cociu 398 Ioniță Popa
194 Gheorghe Conovici 399 Voicu Popa
195 Ivancea Hristea 400 Tudor Marin
196 Marin Stănescu 401 Gheorghe Stănescu
197 Gheorghe Bățărean 402 Stoian Zimnicaru
199 Ivan Pena 403 Dumitru Anghel
200 Matei Datcu 404 Florea Stoian
201 Dumitrache Caragea 405 Șerban Milian
202 Ilie Nedelcuță 406 Dumitrache Constantinescu
203 Iorgu Iordănescu
204 Antache Andreevici
205 Stoica Dimitrache
(Ibidem, p. 19-26).
I. Stoenescu cerea ca să fie scutit de acest serviciu în Garda orășenească, acesta
motivând că este argat la moșiile lui Panait Marinescu, Eraclie Dumba și Ion Haricli și
nu plătește chirie. Consiliul comunal i-a respins cererea, motivând că mama sa deține
case în oraș în valoare de peste 2000 lei, deci este dator de a se prezenta la recrutarea în
Guardia Orășenească (Ibidem, fila 28).
*
În anul 1866, Magistratul orașului făcea demersuri la forurile superioare pentru
cumpărarea de arme destinate Gărzii Civile Orășenești (Arhivele Statului, Telorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 35/ 1866).
*
Tot în anul 1866, Magistratul orașului primea Instrucţiunile Direcţiei Generale a
Serviciului Sanitar, referitoare la măsurile profilactice urgente de combatere a epidemiei
de holeră ce a izbucnit în cea mai mare parte a teritoriului României de dincolo de

104
Milcov și care ajunsese la Râmnicu-Sărat şi Brăila. Mai amintim, de asemenea, și
corespondenţă a Primăriei cu Prefectura, cu Medicul Oraşului Turnu, cu Poliţia oraşului
şi cu alte autorităţi competente privind măsurile de combaterea epidemiei de holeră
(instituirea carantinei, măsuri de igienă etc.) (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1866).
În anul 1866, consemnăm, de asemenea, o corespondenţă a Magistratului orașului
cu Serviciul Sanitar al judeţului Teleorman şi cu Medicul oraşului Turnu, privind
organizarea şi desfăşurarea serviciului sanitar în oraş (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1866).
*
În urma calamităţilor din Moldova, Primăria oraşului coresponda cu Comitetul
pentru ajutorarea cu hrană a celor în lipsă, cu Prefectura şi cu alte autorităţi competente,
pentru ajutorarea a “mai multor districte de peste Milcov, bântuite de foame”,
întocmindu-se, în acest sens, liste cu subscripţiile locuitorilor din oraşul Turnu Măgurele
“pentru ajutorare de hrană a celor în lipsă” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1866).
*
Pentru cazurile sociale, Primăria apela la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti
”Azilul Elena Doamna”. Un exemplu elocvent este demersul făcut pentru trimiterea
orfanei Elena Anghelina Alexiu din oraşul Turnu la azilul sus-menţionat. De asemenea,
Primăria lua şi măsurile ce se impuneau pentru ajutorarea orfanilor din oraș (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1866).
*
Tot în scop filantropic, a fost înfiinţată de către doamnele din oraş Societatea
Mângâierea, sub conducerea d-nei Crasan și împreună cu Clubul Înfrăţirea împărţeau
ajutoare săracilor (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici,
Op. cit., p. 101).
*
Primăria informa Prefectura şi alte autorităţi privind strângerea sumelor de bani
pentru împumutul naţional de 30 milioane lei, făcut de statul român, în urma apelul
“Împrumutul Naţional de 30 Milioane” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 13/ 1866).
*
Magistratura orașului informa Prefectura Judeţului Teleorman şi pe directorii
şcolilor publice de băieţi şi fete din oraşul Turnu, referitor la organizarea şi desfăşurarea
procesului de învăţământ în cele două şcoli (Ibidem, dos. 24/ 1866).
*
În anul 1866, cu ocazia alegerilor ce urmau, profesorii din oraş se temeau să dea
sala de festivităţi partidelor politice pentru întruniri, care, adesea, se terminau cu violenţe.
De aceea, Ministrul Instrucţiei publice C. A. Rosetti telegrafia Institutorului superior Gh.
Patriciu că “Profesorii sunt iniţiatorii naţiunei. Şcoala să fie deschisă cetăţenilor pentru
desbateri electorale”, guvernul încurajând dezbaterile publice (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 120). Din monografia acestor
autori (Op. cit., p. 119), deducem că, în anul școlar 1866-1867, în oraș au fost înscriși 222
de elevi și au absolvit doar 13.
*

105
 În anul 1866, Gheorghe Wallenstein venea din Ploiești spre a deschide la Turnu
Măgurele o tipografie. Acesta a rămas în Turnu Măgurele până la decesul său, survenit în
toamna anului 1875, fiind înmormântat în cimitirul catolic din oraş (Gr.[igorie] Crețu,
Tipografiile din România dela 1801 pânĕ astăzi, București: Imprimeria Statului, 1910, p.
24-25; v. și: Ion Hogaș, Publicistica teleormăneană din veacul trecut 1872-1900,
București: Casa de Editură Excelsior Multi-Press, 1994, p. 27).
*
Actul de întemeiere a oraşului prevedea ca, din arenda pe care contracciul oraşului
o datora statului, să fie plătită suma de 3500 lei Consiliului Parohial, prevedere care va fi
respectată strict până în anul 1876, însă, din 1876, noul contracciu, Anton Dumba, va
refuza să o achite, motivând că nu avea în contractul cu Ministerul de finanţe acea clauză,
deşi ea era prevăzută în art. 18 din actul de arendă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/ 1866, fila 3).
*
Intervenţiile repetate ale Prefecturii nu vor avea nici un rezultat, dat fiind faptul că,
potrivit noii legi comunale, se prevedea ca întreţinerea lăcaşurilor de cult va fi suportată
de la bugetele comunale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 30/ 1866, fila 6).
*
Tot în același an, consemnăm o corespondenţă a Magistratului orașului cu
Prefectura şi cu alte instituţii privind buna desfăşurare a activităţii religioase la Biserica
“Sf. Haralambie” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 19/ 1866).
*
Terenul pe care s-a ridicat biserica “Sf. Parascheva” era cuprins între strada
Cooperaţiei - azi ”Sf. Vineri” - şi strada Traian, cu toate că o parte din acest teren a fost
cedat lui Dinu Praporgicu, drept compensaţie pentru terenul cedat de acesta Primăriei
pentru a retuşa strada Cpt. Manole, în anul 1863 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1866).

1867
Dinamica dezvoltării oraşului va continua, în ritm susţinut, urbea extinzându-se
prin vânzarea de noi loturi de teren, astfel că, în anul 1867, se măsurau locuri pentru mici
distilerii de rachiu (căzăneţe), sau pentru extragerea firului de mătase, în partea de sud a
oraşului, cu întinderea de 612.000 stj², şi în partea de vest - 6700 stj², înfiinţându-se şi
două străzi noi, şi anume, Căzăneţelor şi Fântânei, ulterior şi cu locuinţe pe ele.
Dezvoltarea oraşului impunea nevoia de noi locuri pe care se puteau construi atât
locuinţe, cât şi clădiri cu destinaţie economică (Arhivele Statului, Terleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1866, fila 5, dosar 10/ 1861, fila 25; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 12).
*
În anul 1867, se mai înregistrau noi cereri adresate Primăriei şi Arhitectului
oraşului pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri şi împrejmuiri
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1867).
*
În urma primirii Instrucţiunilor din partea Ministerului de Interne, cu privire la

106
realizarea recensământului populaţiei străine de pe teritoriul ţării, Prefectura şi Primăria
oraşului au trecut la recenzarea străinilor din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1867).
*
Din procesele verbale încheiate în şedinţele Consiliului Comunal, aflăm despre
deschiderea licitaţiei şi stabilirea condiţiilor de participare la această licitație în vederea
fabricării a 50 de baniţe standardizate pentru comercianţii de cereale din oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1867).
*
În anul 1867, Primăria, condusă la acea dată de Dimitrie Bildirescu, informa
Prefectura referitor la începerea aplicării unui nou sistem metric, denumit “Tablou
sinoptic de explorarea noului sistem metric în modul cel mai inteligibil”, întocmit de
referentul statistic Isaum Bujoreanu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 9/ 1867).
*
Nevoia locurilor de veci pentru cetăţenii de alt rit decât cel ortodox îi determină pe
aceştia să facă o cerere colectivă către Primărie, pentru a primi un teren pe raza oraşului
în vederea construirii unui cimitir precum şi necesitatea împrejmuirii lui. Cererea a fost
aprobată, astfel că, prin decizia Consiliului Comunal şi a Arhitectului oraşului, se aloca în
cimitir un loc special desemnat pentru înmormântarea cetăţenilor de alte rituri creştine
decât cel ortodox (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 8/ 1867).
*
În anul 1867, Primăria informa Ministerul de Interne şi pe cel de Război,
Inspectoratul General al Gărzii Cetăţeneşti, Prefectura şi alte autorităţi, despre înfiinţarea
Batalionului Gărzii Civice Orăşeneşti din Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1867).
*
Ulterior înfiinţării acestei instituţii, Primăria a primit procesele verbale de la
alegerile pentru gradele superioare şi inferioare de la Companiile I, II şi III ale Gărzii
civice din oraş, precum şi cel referitor la depunerea jurământului de credinţă faţă de
domnitorul Carol I din partea membrilor Gărzii civice a oraşului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1867).
*
Şi situația şcolară a copiilor lipsiţi de sprijin material era o problemă spinoasă pe
care Primăria oraşului trebuia s-o rezolve, astfel că instituția a cerut Euforiei Spitalelor
Civile din Bucureşti, Azilului Elena Doamna şi Ministerului Instrucţiunilor Publice şi
Culturii, aprobarea pentru întreţinerea din fondurile oraşului şi ale judeţului a orfanei
Anghel Elena, elevă în clasa a V-a a şcolii din oraş. De asemenea, se mai pot aminti şi
cererilele adresate de văduvele din oraş domnitorului ţării, pentru a primi ajutor din
“casa milelor” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
13/ 1867).
*
În anul 1867, a fost fondat un Pensionat – internat, care era condus de Kiriadi,
unde predarea era în limbile română şi greacă și era frecventat de copiii samsarilor de
grâu greci din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -

107
dosar 4/ 1867; dosar 16/ 1871; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 60).
*
Din lucrarea monografică a autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 119), se observă, în continuare, un număr mic de
absolvenți ai anului școlar în raport cu numărul de înscriși la începutul său, de pildă, în
anul școlar 1867-1868, la Școala de băieți nr. 1, au fost înscriși 211 elevi și au absolvit
doar 10.
De bună seamă că participarea slabă la procesul educațional avea legătură cu
sărăcia, cu ideile retrograde în rândul părinților, cu lipsa modelelor intelectuale etc etc.
Analfabetismul ridicat și abandonul școlar au determinat autorităţile statului să se ia
măsuri drastice, mergându-se până la aplicarea unor amenzi părinţilor care nu-şi trimiteau
copii la şcoală, iar copiii intraţi la stăpân, ca ucenici - după lege la vârsta de 12 ani -,
trebuia să-şi termine şcoala primară, patronul fiind obligat să le asigure şolarizarea până
la vârsta de 14 ani. Părinții care nu-şi îndemnau copiii spre şcoală erau pasibili de
amenda de 20 parale/ ziua de absenţă. În anul 1867, de pildă, Institutorul cerea
instrucţiuni cu privire la măsurile de luat, pentru ca părinţii să-şi lase copiii la şcoală.
Răspunsul a fost ca să se amendeze părinţii ai căror copii nu vor frecventa şcoala, iar
listele cu absenţii să fie înaintate Primăriei. Institutorul nu va aplica însă instrucţiunile
primite, mulțumindu-se să-i ameninţe prin serios anunț după bătaia darabanei. Abia în
anul 1903 şi în anul 1905 au fost aplicate amenzi în cazul a 49 de elevi (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 118).
*
După 11 februarie 1867, s-a cerut eforiilor şcolare ca să facă informări despre
mişcarea care a dus la demisia lui Cuza şi despre urmările ei. Gheorghe Patriciu s-a
achitat de aceste sarcini, raportând prin două scrisori, adresate ministerului tutelar,
activitatea sa în acest sens (Ibidem, p. 121).
*
Se pare că, totuşi, primele apariţii ale unei trupe de teatru în oraş datează din anul
1867, când trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, în cadrul căreia activa Elena Caragiale,
Aneta Constantinescu, Lia Popescu (de care era îndrăgostit Eminescu), I. Constantinescu,
Găvănescu și Vitaly și, în calitate de actor-sufleor, şi poetul nostru național, Mihai
Eminescu, a dat trei reprezentaţii cu piesele Contrabanda de la Turnu Măgurele, Fiul
Teleormanului sau Stanciul Bratului, la invitaţia lui [Ioan] M. Bujoreanu, director în
Prefectura Teleorman, el însuşi prozator, autor al romanului Mistere de Bucuresci” (Stan
V. Cristea, Eminescu şi Teleormanul (1), Alexandria: Editura Tipoalex, 2000, 192 p.
+XVI pl. cu portr. și ilustr.).
*
Din anul 1867, putem aminti despre o serie de acte justificative privind
desfăşurarea activităţii administrative şi religioase de la bisericile “Sf. Haralambie” şi
“Sf. Paraschiva” din oraş, precum și lista cu obiectele de inventar de la Biserica “Sf.
Paraschiva” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/
1867).
*
În anul 1867, două culte (mozaicii şi catolicii) dintre cele mai numeroase din oraş
din rândul altor etnii cereau Primăriei să le acorde locuri pentru cimitirele de cult,
Consiliul Comunal acceptând acest lucru, iar consilierii comunali Ilie Popescu şi Pandele

108
Dumitrescu, însărcinându-l, în acest scop, pe ing. Smuteck să facă măsurătorile
cimitirelor, situate lângă cel ortodox (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 12/ 1867, filele 4-8).
*
Între anii 1867-1870, oraşul avea 5060 locuitori, din care 700 erau străini, iar în
anul 1891 Oficiul stării civile din oraş consemna un număr de 6337 locuitori. Se observă
un număr mic de proprietari, lucru explicabil în condiţiile în care oraşul era la
începuturile existenţei sale, neoferind prea multe posibilităţi pentru noii locuitori ai
acestuia, dar şi prin faptul că se urmărea specularea locului cumpărat, proprietarul
putându-l vinde cu un preţ mai ridicat, atunci când oraşul începea să se dezvolte, atât din
punct de vedere economic, cât și din perspectiva dezvoltării sale ca întindere şi ca număr
de locuitori.

1868
Scheffer, consulul francez la Rusciuk, transmitea guvernului său că o ceată de
bulgari a trecut Dunărea în Bulgaria, pe la Grindu, lângă Turnu Măgurele (Documente ale
istoriei Bulgariei, volumul V, p. 200-201; v. Institutul de studii sud-est europene -
Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, Relații româno-
bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII – XIX). Studii. Vol. I, București: Editura
Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 38).
În urma protestelor, oficialităților otomane omoloage celor românești au răspuns
că “bulgarii din Zimnicea și Turnu Măgurele au fost îndepărtați toți ca fiind bănuiți,
fiind trimiși în localități de la poalele Carpaților” (Idem, p. 379).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura, aflăm că se organiza strângerea de
obiecte şi produse agricole în vederea participării ţării la expoziţia de produse agricole de
la Berlin și pentru organizarea şi desfăşurarea concursului agricol de produse şi vite din
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
7/ 1868).
*
O moară a fost instalată spre Odaia, în 1868, și aparținea lui Ion Țene (Paul
Șchiopu, Economia culturii și industrializării grâului în județul Teleorman. Monografie,
Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 72).
*
Pentru anul 1868, mai consemnăm existența unor procese - verbale încheiate în
şedinţele Consiliului Comunal privitoare la evaluarea activității Poliţiei oraşului
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1868).
*
De asemenea, Primăria purta o corespondenţă permanentă cu preotul şi epitropii
Bisericii “Sf. Haralambie” vizând activitatea administrativă şi de cult a bisericii
(întreţinerea bisericii, numiri de epitropi, achiziţionarea de cărţi religioase etc.) -
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1868).
*
Cu toate eforturile de constrângere a părinților pentru a-și trimite copiii la școală,
frecvența acestora scade, așa încât, la Școala primară de băieți nr. 1, au fost înscriși 192
de elevi (în 1868), dar au absolvit doar 10, în 1869, la finele anului școlar (H.

109
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 119).

1869
Cezar Bolliac, în raportul său către Ministrul Instrucţiei Publice, publicat în
„Monitorul Oficial” cu nr. 222-22 4/ 1869, prezenta rezultatul cercetărilor arheologice
făcute de el în zonă: “Am ajuns, în fine, la Turnu Măgurele şi am luat măsuri, prin dl.
Prefect Şoimescu, care a pus cu cea mai mare bunăvoinţă ca să avem oameni a doua zi
la câteva săpături în jurul vechiului turn al Romulei, atât de turmentat după cum se vede
în toţi timpii şi mai cu seamă de turci şi moscali. A doua zi, 11 iulie, am aşezat oamenii
la lucru şi am trecut în Nicopole, ca să văd nişte statui de piatră ce se zicea că s-ar fi
adus acolo de către autorităţile de la Iscru (Oescus, n.a.). Cele mai mici zice ca ar fi de
mai frumoase, se trimeseseră la Constantinopole. Două care mai sunt încă acolo, una
reprezintă un magistrat roman cu talia naturală în piatră calchier ordinară şi cealaltă de
aceeiaşi piatră, care se vede că a folosit ca piedestal la vreun monument, cu o înscriere
pe care am copiat-o. Am cumpărat câteva monede şi două figurine de bronz şi m-am
întors la lucru la Romula. N-am putut găsi nimic în vechiul turn, dar l-am putut desface
de toate părţile încât să i se ia contururile. Alătur şi planul de situare al acestui turn,
No.4. Prin diferite şoapte şi alegaţiuni diverse se asigura că moscalii ar fi îngropat
mulţime de arme turceşti într-o movilă ridicată, de asemenea, la mică distanţă de turnul
Romula, spre Dunăre; alţii spuneau că au săpat în acea măgură şi n-au găsit nimic. Am
văzut semne de săpături în mijlocul ei, dar nu profunde, şi am hotărât să o desfac. N-am
găsit alt decât o piatră mare şi frumoasă de marmură. Această piatră am găsit-o din
nenorocire spartă în două de cei ce căutaseră armele turceşti. Nu-i lipsesea însă nimic şi
am depus-o în muzeu, ca un document foarte important în istoria Turnului Măgurele şi
chiar a ţării. Iată ce cuprinde în limba rusă: Sub Imperiul Impăratului al toatei Rusii
Nicolae I, eroii ostaşi ruşi din polcurile Slisembursky şi Ladojsky de pedestrime No. 9 din
al 10-lea egheri din Moldova. Celor căzuţi la luarea cu asalt a fortăreţei Culea şi a
Fortstadt-ului Kr. Turnu, ianuarie 13 anul 1829. Pe la poalele acestei cetăţi, care a fost
păzită de forturi mai mici, pe înălţimile din juru-i, trece drumul roman, ce porneşte de la
Flămânda, din josul Măgurelilor, unde a fost situată Romula, şi care drum se vede şi
peste Dunăre”.
*
În anul 1869, noii locuitori ai orașului depuneau cereri către Magistratul Orașului
pentru a li se aproba cumpărarea de locuri de casă în zona cuprinsă de la strada Rușii de
Vede până la Oborul de cereale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 10/ 1869).
*
Dintr-un proces - verbal încheiat în şedinţa Consiliului Comunal din același an,
aflăm faptul că se hotărâse transformarea Pieţei celei mari a oraşului în Grădină Publică.
Conform aceleiaşi hotărâri, Târgul Săptămânal urma să se mute în Piaţa “Sf.
Haralambie”, iar Unitatea de Pompieri a oraşului să se mute în altă zonă a oraşului, ea
fiind situată inițial în apropierea străzii “Sf. Haralambie” (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1869). Aceste idei (de a exista un loc de
recreere pentru cetăţeni, dar şi păstrarea curăţeniei oraşului), care au determinat
autorităţile locale să transforme Piaţa Mare în Grădina Publică, aveau la bază realitatea că
“locul era plin cu tot felul de murdalâcuri şi infecta aerul şi aducea vătămare sănătăţii

110
publice”. Pentru acest proiect avea să se aloce, în bugetul din anul 1870, suma necesară
construirii acestei grădini publice, făcându-se apel şi la cetăţeni pentru o colectă publică
în scopul completării sumei necesare (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 58/ 1869, filele 26, 34; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 16).
*
Printr-o adresă, Prefectura informa Primăria orașului că, în baza ordinelor date de
Ministerele Finanţelor şi al Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, se vor înfiinţa
mici ferme model, conform dispoziţiilor legale cu terenuri provenite din domeniul
statului, în acest scop cedându-se judeţului o suprafaţă de 12 pogoane, pe care urma a se
înfiinţa aceste mici ferme (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 7/ 1869).
*
Primăria informa Prefectura despre împroprietărirea însurăţeilor (a tinerilor
căsătoriţi), precum şi despre obligaţia acestora de a nu înstrăina terenurile primite în
posesie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/
1869).
*
Uliţele şi străzile oraşului nu aveau aspectul unor străzi citadine propriu-zise, ci,
mai degrabă, erau asemănătoare cu uliţele de la sat, pline de noroi sau de ţărână, în
funcţie de starea timpului. Această situaţie se va schimba, începând cu anul 1869, când se
organizează o licitaţie pentru pavarea străzilor Cpt. Manole, “Sf. Vineri”, Piaţa Mare,
Oltului, Elena Cuza Vodă, Portului. Antreprenorii I. Alteni şi A. Brăileanu au încheiat un
contract cu Magistratul Oraşului prin care se obligau să transporte, de la Liţa, cantitatea
de 200 de grămezi de nisip, la preţul de 85 lei/ grămada (Emil M. Dragnea, Turnu
Măgurele. Monografie, Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”, 1996, p. 18).
*
Pentru aceasta, dar şi pentru a face mai suportabil pentru buget costul acestor
lucrări, Magistratul Oraşului hotărăşte ca fiecare proprietar să plătească o taxă pentru
partea sa de drum, dar şi una pentru uliţele ţăranilor în cuantum de 12 sfanţi/ posesorii de
vite şi 1 sfanţ/ pălmaş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 42/ 1869, fila 78; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 18).
*
În anul 1869, Primăria informa regulat Prefectura şi alte autorităţi competente
despre stadiul lucrărilor de pavare şi întreţinere a străzilor din oraş şi despre condiţiile de
dare în antrepriză a lucrărilor pentru pavarea străzilor, emiţând în acest sens o listă cu
străzile care vor fi pavate. De asemenea, se trecea la pavarea străzilor care duceau spre
șoseaua Portului. Se mai întocmea şi un proces - verbal de recepţie a Oborului oraşului.
Tot acum, este consemnată şi plângerea locuitorilor oraşului împotriva instituirii taxei de
doi napoleoni pentru construirea şi întreţinerea străzilor din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 42/ 1869).
*
Primăria organiza o licitaţie pentru confecţionare de tăbliţe necesare numerotării
caselor şi pentru denumirea străzilor oraşului, de asemenea, se publicau şi condiţiile de
dare în antrepriză a contractelor referitoare la producerea acestora. Se mai întocmea şi un
tabel-nomenclator al străzilor, şi o listă cu participanții la licitaţia pentru fabricarea până
la 1000 tăbliţe necesare pentru numerotarea imobilelor (Arhivele Statului - Teleorman,

111
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1869).
*
În anul 1869, Magistratului Orașului îi erau adresate o serie de cereri venite din
partea unor locuitori de origine austriacă, pentru construirea unui cimitir în comuna
Odaia. De asemenea, Magistratul Orașului întocmea listele cu câștigătorii contractelor
pentru construirea împrejmuirii cimitirului ortodox din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1869).
*
În anul 1869, Serviciul de iluminat public proceda la confecționarea a două căruţe şi
a unui număr de stâlpi de felinare pentru nevoile oraşului (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1869).
*
Reziduurile provenite din Pescăriile Becu, dar şi cele provenite de la căsăpirea
vitelor, alături de bălţile, gunoiul şi bălegarul aruncat la întâmplare emanau mirosuri de
nesuportat, ceea ce generau proteste peste proteste din partea locuitorilor din zonă
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 42/ 1869. H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 100).
*
În anul 1869, se înfiinţa în oraş Comitetul de iniţiativă pentru cumpărarea de arme
din Bucureşti, structură care conlucra permanent cu Primăria şi cu Comitetul Permanent
al Prefecturii Teleorman în privința strângerii de fonduri băneşti prin subscripţii publice
în acest scop. Această iniţiativă a fost începută în urma apelului comitetului din
Bucureşti, permanentele informări ale acestui comitet de către Primărie fiind însoţite de
liste de subscripţii ale unor cetăţeni din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1869).
*
Tot în anul 1869, a avut loc înfiinţarea stabilimentului de tir al oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1869).
*
Primăria primea instrucţiuni, în anul 1869, privind punerea în aplicare a Legii
pentru organizarea puterii armate în România, în baza cărora s-au organizat şi unităţile de
miliţie civică şi înfiinţarea Batalionului miliţiei civice judeţene Teleorman. Primăria
informa, la rândul ei, Prefectura şi Subprefectura plăşii Călmăţui despre înfiinţarea unor
subunităţi de grăniceri în localităţile de graniţă de pe raza plăşii, inclusiv cea de pe raza
oraşului Turnu Măgurele. De asemenea, consemnăm şi întocmirea catagrafiilor cu
recruţii care urmau să fie traşi la sorţi pentru a fi încorporaţi (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1869).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Administraţia Districtului Teleorman,
aflăm despre faptul că Magistratul orașului subvenţiona activitea Tribunalului, a Poliţiei
şi a altor instituţii din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1869).
*
Magistratul orașului purta în permanență corespondenţă cu procurorul șef al
Tribunalului şi cu comandanţii Companiilor de Gardă civică din oraș referitoare la
activitatea specifică a acestora. Se întocmeau acte justificative pentru cheltuielile de

112
întreţinere a Gărzii Civice din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1869).
*
Regulat, Primăria primea de la Serviciul Sanitar al judeţului, Medicul Oraşului,
Poliţia oraşului şi de la alte autorităţi date privind activitatea Serviciului Sanitar, despre
păstrarea igienei şi salubrităţii oraşului, cât și informații privind măsurile luate împotriva
epizootiei venite din partea dreaptă a Dunării, din Turcia, care a afectat șeptelul de vite
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1869).
*
În anul 1869, mai consemnăm plângerea adresată Prefecturii de către Ilie N.
Popescu, prin care roagă recercetarea actelor de achitare a taxelor de către Nicolae
Popescu (tatăl petiţionarului) la cumpărarea unor locuri de pravălie şi de case de la
Primărie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 67/
1869).
*
Anul 1869 este cel în care se deschidea stagiunea Teatrului Român din oraşul
Turnu Măgurele sub direcţiunea lui D. Comino. În același an, demara și punerea în
vânzare de abonamente la teatru pentru stagiunea anului 1869 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1869).
*
Dificultatea cea mai mare era asigurarea unui spaţiu pentru defăşurarea acestor
spectacole, de obicei, în săli aparţinând diferitelor instituţii de învăţământ, cum ar fi cele
ale Şcolii Primare de Băieţi nr. 1, sau sala de la Grand Hotel, situat pe strada 14 Martie
(actuala Vlad Ţepeş), în casele farmacistului Hermann, situată pe strada Horia Cloşca şi
Crişan colţ cu 23 August, în cafeneaua Zissu, aflată în apropierea actualului complex
comercial Minimax, în casa lui Hagi Hristea Nicola, care era situată în strada Oituz, sau,
în fine, în Grădinile de vară ale caselor Becu, case vândute ulterior unui samsar de grâne
grec, Kutzaphtakis, şi unde, ulterior, se va muta Casa de Sfat şi de Citire “Gheorghe
Lăzar”, situată pe strada Horia Cloşca şi Crişan (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 114).
*
În anul 1869, Mihai Eminescu revine în Turnu Măgurele, activând în cadrul
trupei Teatrului Naţional din capitală, condusă de Mihai Pascaly (Stan V. Cristea,
Eminescu şi Teleormanul, Alexandria: Editura Tipoalex, 2000, 192 p. + XVI pl. cu
portr. și ilustr.).
*
Lăcaşuri de cult funcţionează şi în cartierul Odaia, unde se află Biserica cu hramul
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ridicată între anii 1869-1872, ctitoria lui Crăciun
Dâboveanu şi soţia sa, Petra.
*
Și în anul 1869, Magistratul orașului mai informa Prefectura şi alte autorităţi,
privind activitatea religioasă și de cult din oraş. De asemenea, se mai consemnează şi un
memoriu al unor locuitori pentru numirea unui preot, care să se alăture celorlalţi cinci
preoţi pentru a oficia la bisericile din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1869).
*
Frecventarea Școlii primare de băieți nr. 1 de către elevii din oraș se îmbunătățește

113
și crește la 208 de elevi înscriși (în 1869), însă absolvă doar 12, în 1870, la finele anului
școlar respectiv (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici,
Op. cit., p. 119).

1870
În anul 1870, locuitorii orașului adresau Magistratului orașului noi cereri pentru
obţinerea de autorizaţii pentru construcţia de locuinţe şi pentru delimitări ale locurilor
pentru casă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/
1870).Implicit, și acum se continua confecţionarea de tăbliţe pentru numerotarea caselor
oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/
1870).
*
Tot în anul 1870, prin Ordinul Ministrului de Interne se reglementa construirea de
magazii pentru depozitarea prafului de puşcă, ce se depunea acolo în mod obligatoriu de
către comercianţi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 10/ 1870).
*
În anul 1870, Primăria informa Prefectura şi Perceptorul oraşului despre aplicarea
taxelor asupra bordeielor, oboarelor şi a viilor de la Olt, cât şi despre o serie de cereri ale
locuitorilor pentru scutiri de taxe pe suprafețele cultivate cu viță de vie. De asemenea, se
întocmea o catagrafie cu deţinătorii de vii de la Olt, împreună cu suprafeţele de vii
deţinute (Arhivele Statului - Teleorman,fond Primaria Turnu Măgurele, dosar 6/ 1870).
*
După anul 1870, aura economică a oraşului a început să pălească din cauza
construirii, la Corabia şi Zimnicea, de noi porturi, care au preluat o parte din volumul
mărfurilor rulate în portul Turnu Măgurele. Pe de altă parte, şi construirea căii ferate, care
lega oraşul de port, în anul 1892, a adus pierderi căruţaşilor şi hamalilor din port, din
pricina faptului că grânele erau preluate din vagoane direct în şlepuri nemaifiind
depozitate în marile magazii, muncitorii din port spunând chiar că: “a adus sărăcia în
oraş, căci grânele nu se mai depozitează în marile magazii, ci sunt transportate direct la
schelă” (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.).
*
În anul 1870, avea loc o şedinţă de Consiliu Comunal, în urma căreia se emiteau
Publicaţiunile cuprinzând listele cu licitaţiile publice pentru contractele construirii clădirii
unităţii de pompieri a oraşului, precum și listele licitaţiilor publice pentru darea în
antrepriză a construirii clădirii localului comandamentului Comenzii de foc (unitatea de
pompieri) a oraşului. În plus, mai consemnăm și un raport estimativ al stării edificiilor
Comenzii de foc întocmit de arhitectul oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1870).
*
Mai putem menționa, în 1870, și corespondenţa Magistratului orașului cu şeful
Comenzii de foc, referitor la activitatea specifică a acesteia: administrativă, de salarizare,
dotări cu obiecte şi materiale de intervenţie specifice, numiri în funcţii etc. Se elaborează,
de asemenea, și un Regulamentul de funcţionare şi se stabilesc atribuţiile personalului
Comenzii de foc (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 15/ 1870).

114
 *
Străzile din oraș arătau jalnic, ele fiind pline de gunoaie, aruncate peste tot, erau
pline de bălţi şi de noroi când ploua şi de ţărână vara, iar pe garduri erau atârnate piei de
vacă sau de oaie puse la uscat (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele – dosar 14/ 1870; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 54).
*
În anul 1870, consemnăm corespondenţa Serviciului Sanitar al judeţului, cu
Serviciul Medical al oraşului şi cu alte autorităţi, privind activitatea sanitară din oraş și
despre luarea măsurilor de igienă şi de combaterea unor boli infecţioase (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1870). La rândul ei,
Primăria purta, în permanență, o intensă corespondenţă cu Serviciul medical al oraşului şi
cu alte autorităţi competente, nu numai privind situaţia sanitară și medicală din oraş ori
măsurile de prevenire a apariției bolilor contagioase, dar și legat de situaţiile statistice ce
vizau actele şi certificatele medicale întocmite de către această structură medicală
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1870).
*
În anul 1870 avea loc constituirea Comitetului de femei pentru strângerea
fondurilor băneşti necesare construirii, din iniţiativa Elenei Doamna, Principesa
României, a Azilului de fete orfane, cu acelaşi nume, ”Elena Doamna” (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1870).
*
Pierderea slujbelor unor hamali și căruțași, o seri e de boli și, poate, și alte
neajunsuri au dus la scăderea bruscă a frecvenței copiilor la școală, astfel încât existau la
Școala primară de băieți nr. 1 doar 157 de înscriși (în 1870), cu doar 17 absolvenți la
finele anului școlar în 1871(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 119).

1871
Descrierea Cetăţii Turnu, menţionată în răspunsul directorului Şcolii Primare de
Băieţi, G. Patriciu, din anul 1871, şi cu unele completări, din anul 1873, adnotate de
învăţătorul N. Angelescu, este foarte sugestivă pentru situaţia vestigiilor rămase la Turnu
Măgurele în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea din ceea ce fuseseră cetatea şi apoi
niabetul otoman Turnu timp de peste 400 de ani. Examinând cele două descrieri,
rezultă cel mai complet tablou făcut până astăzi acestui amplu sit medieval, care
cuprindea citadela în formă de turn, împreună cu cea de-a doua fortificaţie de pământ,
construită de turci în jurul ei, numită Cetatea Nouă, o altă structură de apărare târzie,
ridicată pe malul Dunării, chiar în faţa Cetăţii Nicopole, oraşul otoman cu târgul lui,
înconjurat de un val de pământ cu şanţ, cimitirul creştin al oraşului etc.
În 1871 se descrie: “Această citadelă din splendoarea sa n-a mai rămas nimic,
decât o deplină ruină în formă de simplă măgură! Actualmente, această măgură are
forma unui con trunchiat cu o înălţime cam de 6 m şi diametrul bazei inferioare de 30 m.
Baza superioară a măgurii este cam plană. În centrul său se vede o profunditate, unii
spun că ar fi fost puţul cetăţii, dar, după noi, presupunem a fi fost ieşire subterană din
fortăreaţă, fiindcă în parte de sud-est a măgurii şi aproape de baza sa se văd încă două
ieşiri din zidul de piatră, în distanţă una de alta de 4 m. După anul 1829, pe când toate
cetăţile de pe marginea Dunării, conform tratatului de pace încheiat între Rusia şi

115
Turcia, începuse a se dărâma, din vechea Cetate Turnu cetăţenii acestei urbe au luat
multă piatră şi cărămidă pentru necesitatea lor. Asemenea, se zice că s-ar fi găsit şi
săgeţi. Cu mult înainte de anul 1829, epoca dărâmării cetăţilor, pe când turcii locuiau în
aceste părţi, indicata citadelă fiind în ruină, ar fi reparat-o şi în jurul ei au făcut un alt
fort de bârne de lemn groase şi la distanţa de aproape 200 m de vechea fortăreaţă
Turnu…” (Ms. 229, f. 550-551 v şi 573-573 v; LMI: TR-I-s-A-14229. Situl arheologic de
la Turnu Măgurele, punct Cetatea Turnu, municipiul Turnu Măgurele, Cetatea Turnu, la
3 km SV de oraş. Epoca medievală, sec. XIV; v. și: Ecaterina Țânțăreanu, De la
răspunsurile la Chestionarul lui Odobescu la Lista Monumentelor Istorice 2010 - Judeţul
Teleorman, în „Buletinul Muzeului Județean Teleorman”, Seria Arheologie, nr. 3/ 2011,
București: Editura Renaissance, 2011, p. 12-13).
*
Și în anul 1871 se mai consemnează unele cererei din partea unor locuitori pentru
eliberarea autorizaţiilor necesare pentru construirea de case, prăvălii, magazii etc, pe
locurile cumpărate. De asemenea, Primăria elibera Bilete de voie (autorizaţii) pentru
construitrea de locuințe celor care doreau să-și ridice case pe acele terenuri pe care le
cumpăraseră. Arhitectul oraşului, la cererea proprietarilor, elibera avize pentru repararea
unor clădiri. De asemenea, se mai elabora și nomenclatorul cu denumirile străzilor din
oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1871).
*
Unii cetățeni, nou stabiliți în oraș, au depus către Primărie o serie de cereri pentru
cumpărarea locurilor virane în vederea construirii de case de locuit şi prăvălii (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1871).
*
Parcul central a fost proiectat de acelaşi inginer german care amenajase și Grădina
Publică “Măgura” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 50/ 1871, filele 26, 34; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 16).
*
Tutunul se cultiva în zonă, însă nu pe suprafețe mari, în general, pentru consumul
propriu. De aceea, autoritățile locale reglementau, printr-o serie de instrucţiuni, cultivarea
și producţia de tutun. De asemenea, menționăm o adresă a Primăriei trimisă Prefecturii
prin care se informează că, în anii 1870 şi 1871, locuitorii oraşului nu au cultivat tutun
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1871).
Tot în legătură cu acest aspect, putem aminti despre instrucțiunile privind
aplicarea Legii monopolului tutunului, relevate din corespondenţa Primăriei cu Regia
Monopolului Tutunului - Agenţia Judeţeană Teleorman. Mai consemnăm și o serie de
cereri pentru eliberări de acte, dovezi şi de certificate necesare pentru dovedirea
naţionalităţii române necesare agenţilor însărcinaţi cu alegerea şi cumpărarea tutunului
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1871).
*
Cei mai mulţi samsari din oraș ai comerţului cu grâne erau greci, care, până în
1871, au deţininut monopolul, însă mai existau şi alţi comercianţi de grâne en-gross,
astfel că, în acel an, evidenţele registrelor comerciale atestă activitatea a 11 samsari
români, 5 bulgari şi sârbi, alături de cei 38 greci (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele – dosar 83/ 1890; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 104).
*

116
 Primele mori cu abur se înfiinţează în oraş în anul 1871, una aparţinând lui Anton
Buhlea, amplasată pe strada 14 Martie, lângă casele lui Gheorghe Ivănuşi (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 47/ 1871; H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 83).
*
În anul 1871, se numea prin Înalt Decret, în funcția de prefect al judeţului
Teleorman, G. Lehlin (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 1/ 1871).
*
Tot în anul 1871, se făceau numiri şi destituiri din funcţie a unor funcţionari ai
Primăriei și se rezolvau problemele şi litigiile salariale. De asemenea, se aprobau cererile
funcţionarilor Primăriei pentru acordarea concediului de odihnă, care trebuiau aprobate
de primarul Mihai Elefterescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 1/ 1871).
*
În anul 1871, s-au perindat la conducerea orașului Gh. Ionescu, I. Viișoreanu și
Mihai Elefterescu, cel din urmă deținând funcția până în anul 1874 (Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 18).
*
De asemenea, în anul 1871 se terminau lucrările de pietruire a străzilor Bucureşti,
Pascalopol (Călăraşi), Oborul Nou, Elena Cuza Vodă, Portului, alături de “Bulevardele”
(sau aleile) din Grădina Publică, în curs de pietruire la acea dată (Emil M. Dragnea, Op.
cit., p. 18).
Așadar, în acest an, se construiau și podeţe pe strada care ducea la Olt și se organizau
licitaţii pentru atribuirea contractelor de dare în antrepriză pentru aceste operațiuni. Tot
atunci, este consemnat şi protestul unui grup de locuitori ai oraşului pentru modul în care
s-a dat în antrepriză construirea unor străzi, precum şi hotărârea lor de a nu plăti taxa
pentru acoperirea cheltuielilor legate de lucrările respective (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1871).
*
Cererea austriecilor din oraș de a avea un cimitir catolic a fost rezolvată în mod
favorabil de autorități (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 11/ 1871).
*
În anul 1871, Primăria informa Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor
Publice, Prefectura şi Arhitectul oraşului despre demararea lucrărilor pentru faciltarea
accesului către Portul Turnu Măgurele și de modernizare a Portului Turnu Măgurele.
Astfel, se construiau şoseaua ce leagă oraşul de Port şi două poduri de piatră de pe
şoseaua menţionată (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 13/ 1871).
*
În acest an, avea să fie judecat litigiul dintre Primărie şi arendaşul Domeniului
Turnu pentru“partea de peste Olt” (arendaşul fiind domiciliat în comuna Islaz), în legă-
tură cu construirea podului de peste Olt, fără a avea acceptul Primăriei Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1871).
*

117
 Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura şi cu alte autorităţi
competente aflăm despre faptul că se trecuse la reorganizarea activităţii Gărzii cetăţeneşti
a oraşului, dar și despre aspecte referitoare la problemele administrative și financiare
(numiri în funcţii, salarizarea etc.) ale Gărzii Orășenești. De asemenea, se făcea
recensământul efectivului Gărzii Civice din oraşul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1871).
*
La cererea Primăriei, se întocmeau acum actele justificative privind activitatea
Batalionului IV de Miliţie al judeţului Teleorman (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1871).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Serviciul medical al oraşului şi cu
alte autorităţi competente, aflăm despre realitățile situaţiei sanitare și medicale din oraş,
despre măsurile de salubritate şi igienă luate în acest sens. De asemenea, se elaborau
situații ce priveau copiii vaccinaţi, numărul vitelor bune pentru tăiere, numărul femeilor
prostituate din oraş și tabelele cu numărul lehuzelor “operate” de Moaşa oraşului
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1871).
*
Din corespondenţa Prefecturii cu epitropii celor două biserici din oraş aflăm
despre cum decurgea activitatea religioasă din oraş. În fiecare din cele două biserici, una
cu hramul “Sf. Haralambie”, cealaltă cu hramul “Sf. Vineri”, oficiază câte trei preoţi. Din
corespondență mai rezultă că în oraş funcţionează două şcoli, una de băieţi şi alta de fete,
cu un număr de 6 profesori (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 11/ 1871).
*
În 1871, se definitivau condiţiile de dare în antrepriză a venitului de la Pangal
(Pangar, dreptul vînzării lumânărilor de ceară) Bisericii cu patronajul “Sf. Haralambie”.
Tot în anul 1871 se făcea şi repararea acoperişului Bisericii “Sf. Haralambie”. Din
corespondenţa Primăriei cu primarul comunei Odaia aflăm despre necesitatea construirii
unui cimitir pentru austrieci (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 11/ 1871).
*
În vederea exerciţiului bugetar 1871-1872, Primăria întocmea instrucţiuni de
aplicare a încasărilor de impozite şi informa Prefectura şi alte instituţii despre întocmirea
recensământului financiar al tuturor contribuabililor din oraş, dar și despre numirea
perceptorilor şi a ajutorului de perceptor al oraşului. Se întocmea şi lista supuşilor-
exclusiv de sub protecţia Consulatului General al Rusiei în România (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1871).
*
Primăria şi Prefectura din oraş primeau, în mod regulat, din partea directorilor
şcolilor de băieţi şi de fete din oraș, dar şi din partea altor autorităţi competente, rapoarte
privind activitatea şcolară din oraş (probleme administrative, reparaţia şcolilor,
financiare, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, organizarea examenelor
şcolare etc). În 1871, se proceda, de exemplu, la recenzarea copiilor din oraş de vârstă
şcolară, născuţi în anii 1862 şi 1863, precum şi la realizarea de situaţii statistice pe anul
şcolar 1870-1871 la cele două şcoli din oraş de băieţi şi fete. De asemenea, se întocmeau

118
liste cu copiii din oraş care nu frecventează cursul şcolar. La rândul ei, Primăria primea
un deviz de manoperă de la cei care câștigaseră licitațiile pentru repararea clădirilor celor
două şcoli (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/
1871).
*
Între anii 1871-1880, în oraş a funcţionat un Pension-Internat al lui Nicolae
Ştefănescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/
1871; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 60).
*
În anul 1871, se înregistrau 212 băieţi şi 70 fete, care erau școlarizaţi (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 80/ 1871; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 61). După (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C.
D. Costovici, Op. cit., p. 119), în 1871, la începutul anului școlar 1871-1872, existau la
Școala de băieți nr. 1, 267 de înscriși, iar în 1872, la finele anului școlar, au absolvit 13.
*
În septembrie 1871 trupele Albine de Rhona şi Comino fac fiecare câte o cerere
către Consiliul Comunal al orașului pentru închirierea unei săli de clasă pentru
spectacol, sorţi de izbândă având doar trupa I. Comino, pentru stagiunea de iarnă 1871-
1872. Oferta lui Comino, cu nr. 1505 din 1 iunie 1871, a fost cea agreată de Consiliul
Comunal, care a aprobat-o în ședința sa de consiliu, la data de 8 septembrie 1871, ocazie
cu care Primăria și I. Comino încheie contractul cu nr. 97, pentru stagiunea teatrală
1871-1872. Printre prevederi, se menționa faptul că “și în anii trecuți a fost dată o sală
de clasă pentru teatru”, că “d-nul Ioan Comino a fost cu Direcțiunea pentru Teatru în
anul 1869” și „după cum s-a văzut, a rămas satisfăcut publicul urbei”(Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 32/ 1871; v. și: Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 114; Gaby Michailescu, Vagonul de turneu. Însemnările unui impresar,
București: Editura Meridiane, 1986, p. 6; v. și: Stan V. Cristea, Ion Moraru, Ecaterina
Țânțăreanu, Gheorghe Popa, Titus Barabaș, Gheorghe Cristea, Monografia județului
Teleorman, Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”, 1998, p. 396).
*
În anul 1871, Primăria şi Consiliul Comunal analizau activitatea muzical - teatrală
din oraş, raportul arătând faptul că oraşul nu dispune de un local de teatru propriu, deşi în
oraş aveau loc reprezentări teatrale ale trupei Iorgu Carageale sau concerte ale lui Luis
Wiest cu opera “Steaua” Danubiului, dedicată oraşului Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1871).
*
În anul 1871, se producea în oraș şi trupa Raymond Doleschal, la Grand Hotel de
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosarele 91/ 1872; 107/ 1872).
*
Tot în anul 1871, an foarte animat din punct de vedere cultural, s-a mai produs și
trupa lui Iorgu Caragiale, care a jucat piesa Lupta de la Vărbovka a bulgarilor sub
conducerea lui Filip Totio. Comentând evenimentul, ziarul bulgar Svoboda, ziar al
emigrației bulgare, ce apărea în capitală, titra că ”reprezentația a fost minunată… s-ar
putea să se mai dea și a doua oară”.
*

119
 În anul 1871, se atestă încercarea de înfiinţare a unei tipografii în oraş de către C.
Boneanu, redactorul jurnalului Curierul Român, care şi-a manifestat dorinţa de a continua
tipărirea revistei la Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura
Teleorman, dosar 17/ 1871, p. 3-5).
*
Din păcate, această intenție nu s-a concretizat, arhivele consemnând doar două
rezoluții ale primarului, prin prima se solicita “să se convoace de îndată consiliul pentru
zioa de 20 maiu corentu spre a delibera”, iar în cea de-a doua se spunea: “deoarece
fondul alocat în bugetul anului corent s-a (sic!) absorbit în alte cheltuieli, de asemenea
natură, fără să mai ezite nici o rezervă deajuns pentru plata jurmalului arătat aici, să se
pună la dosar”(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
1/ 1870, p. 144; v. și: Ion Hogaș, Publicistica teleormăneană din veacul trecut 1872-
1900, București: Casa de Editură Excelsior Multi-Press, 1994, p. 10).

1872
În anul 1872, locuitori ai orașului adresau cereri către Primărie pentru eliberarea
autorizaţiilor de construcţii pentru case, prăvălii, magazii, precum şi pentru efectuarea de
împrejmuiri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/
1872). Tot în anul 1872, erau depuse și cereri pentru eliberea actelor de proprietate pentru
unele imobile şi locuri de casă cumpărate de aceștia în oraș, dar se observă și o adresă a
Magistratului orașului către Tribunalul Județean, prin care se cerea verificarea actelor de
vânzare a locurilor de case emise de această instituție (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1872).
*
În anul 1872, Primăria emitea o serie de Publicaţiuni, care conțineau procesele
verbale încheiate în şedinţele Consiliului Comunal, cu listele de licitații pentru
rearendarea islazului de fâneţe şi viile de la Olt (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1872).
*
Tot în anul 1872, începeau lucrările de modernizare a zonei Pieţii “Sf.
Haralambie” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
381/ 1872).
*
În același an, Primăria întocmea o serie de acte normative pentru stabilirea
tarifelor produselor de consumaţie din hoteluri, elaborându-se și un regulament privitor la
obligaţiile cetăţenilor care tranzitează sau staţionează în oraş, întocmit de Poliţia oraşului
Turnu Măgurele. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 6/ 1872).
*
Pentru reglementarea transportului local, Primăria întocmea regulat statistici
privind activitatea birjarilor şi a căruţaşilor din oraş, desfăşurată în baza Regulamentului
comunal. În acest sens, se întocmeau catagrafii cuprinzând numele şi prenumele birjarilor
şi ale căruţaşilor care aveau dreptul de a profesa, aprobate de Consiliul Comunal. În oraş,
transportul se făcea cu birjele şi căruţele de piaţă; în anul 1872, existau 35 birjari, unii
dintre ei având şi două birje, și erau organizaţi într-un ianaf (colegiu de breaslă), condus
de un staroste. În acel an, ca staroste al breslei a fost ales Ion Amărăscu (Arhivele

120
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1872).
*
În ianaful birjarilor mai intrau şi cei 7 sacagii ai urbei, fiecare deservind o parte a
oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 76/
1872, fila 6; v. și: Emil Dragnea, Op. cit., p. 22).
*
“În timpuri îndepărtate, meseriaşii erau organizaţi şi aici, ca şi în alte părţi, în
bresle sau stărostii. Conducătorii breslelor sau stărostiile (starostele) erau aleşi de
meseriaşi şi erau reprezentanţii lor în faţă de autorităţi, şi ei făceau ca bună rânduială
să domnească între membrii aceleiaşi bresle. Nu se ştie de nimeni dacă erau plătiţi
pentru însărcinarea ce-şi luau.
Se vorbeşte că logofătul Nicolae Popescu este staroste peste toate breslele din
oraş. Unul din fii acestuia, Sofronie Popescu, staroste, trăieşte şi este căsătorit cu fiica
Domnului Marin Dicu din comuna Piatra. Starostele brutarilor a fost Moş Andrei Tănase
Sârbu, venit din Flămânda, odată cu preotul Ion Flămânzeanu (Popa Roşu). Moş Andrei
este tatăl D-lui Doctor Tănăsescu, actual medic primar la Judeţ. Renumită pe vremuri
era breasla cojocarilor şi se pomeneşte cu drag numele unui oarecare Iorga Cojocaru,
starostele breslei. Moş Simion, bărbierul, era starostele breslei bărbierilor, iar Moş
Stănică acela al birjarilor.
Stărostiile au dispărut între anii 1860-1862, iar până în 1903, când s-a votat
actuala lege a meseriilor nu a mai existat nici un fel de organizare” (H. Constantinescu;
I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 82).
*
Peştele se vindea, până în anul 1872, în Piaţa Becu.
*
O nouă moară, aparţinând lui Wolf Lang, era deschisă în anul 1872 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1872; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 82). Și tot în acest an, a început să funcționeze și moara lui Ion
Pârvulescu (Paul Șchiopu, Economia culturii și industrializării grâului în județul
Teleorman. Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 72). Pe de altă parte,
dintr-o adresă a Primăriei către Prefectură mai aflăm că pe raza oraşului funcţionau și
două mori cu aburi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 18/ 1872). De notat, o altă moară funcţiona în anul 1872 lângă localul Prefecturii,
pe apa Răstoacei, însă aceasta a fost desfiinţată la cererea locuitorilor din vecinătate din
cauza poluării pe care o producea.
*
În anul 1872, se deschidea - pe strada Portului - o fabrică de bere, aparţinând lui
Raymond Dollesdal (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 104/ 1873; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 82).
*
Printr-o adresă, Prefectura Teleorman cerea Primăriei, în baza telegramei
Ministrului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, să se treacă la pregătirea
pentru expedierea obiectelor alese pentru a fi prezentate la Expoziţia de la Viena
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1872).
*
În anul 1872, începeau lucrările de modernizare a zonei Pieţii “Sf. Haralambie”

121
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 381/ 1872).
*
Tot acum, Prefectura adresa o notă prin care se cerea Primăriei oraşului Turnu
Măgurele situaţia imobilelor din proprietatea statului, situate în oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1872).
*
Pentru eliminarea pericolelor produse de desele inundaţii, Primăria decidea
începerea unor ample lucrări de îmbunătaţiri funciare. Astfel, în anul 1872, se luau
măsurile ce se impuneau pentru prevenirea inundaţiilor survenite în urma căderii ploilor
şi a topirii zăpezii şi a gheţurilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 22/ 1872).
*
După una din şedinţele din anul 1872 a Consiliului Comunal, aflăm că se luase
hotărârea cumpărării unor locuri de casă în vederea construirii cazarmei pompierilor
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1872).
*
Tot în acest sens, amintim și memoriul justificactiv al Primăriei, prin care aceasta
decidea cumpărarea unui teren pentru construirea clădirii Comenzii de foc (unitatea de
pompieri) din oraş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1872).
*
Şi curăţenia oraşului era o problemă la început, chiar centrul oraşului fiind “plin
de murdalâcuri (gunoaie)” de tot felul, dat fiind faptul că, aşa cum am mai arătat,
aspectul oraşului, cel puţin la începuturile existenţei sale, avea un aspect mai degrabă
rural, fără facilităţile necesare unui oraş. Această situaţie va începe să se schimbe dupa
1872, când, în urma unui raport al unui membru al Consiliului Comunal, Piaţa Mare va fi
mutată – din cauza marii cantităţi de reziduuri poluante rezultate din funcţionarea sa -, pe
locul unde azi se află Şcoala Generală cu clasele I-VIII “Mircea cel Bătrân”. Unele
clădiri, pe care propietarii le lăsaseră în paragină, deveniseră, în „buna” tradiţie de pe la
noi, adevărate locuri de depozitare a gunoaielor, însă, ca urmare a protestelor locuitorilor
din zonă, Consiliul Comunal somează propietarii, ori să demoleze aceste clădiri şi să
ridice altele noi, ori să le vândă altor doritori de locuri de casă.
*
La cererea Primăriei se întocmeau actele justificative privind activitatea
Batalionului IV de Miliţie al judeţului Teleorman (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1871).
*
În anul 1872, intra în vigoare un Regulament referitor la obligaţiile cetăţenilor care
tranzitează urbea sau staţionează în oraş, întocmit de Poliţaiul oraşului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1872).
*
Corespondenţă a Magistratului orașului cu Comandamentul Gărzii Civice
orăşeneşti şi cu alte autorităţi privind activitatea Gărzii, despre probleme administrative,
de personal, și cele salariale ale acestei insituții (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1872).
*

122
 De asemenea, tot în același an, consemnăm o corespondenţă a Magistratului
orașului cu Prefectura şi cu alte autorităţi, privind activitatea unităţii de miliţie din oraş.
Tot atunci, se efectua și recensământul tinerilor recruţi şi al forţelor neregulate (miliţieni),
primul - efectuat în baza Legii Puterii Armate din anul 1868. De asemenea, se elabora și
un act normativ,”Instrucţia Miliţienilor”, întocmit de Comandamentul Companiei de
Miliţieni a oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 16/ 1872).
*
În anul 1872, din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura şi cu alte
autorităţi, aflăm despre măsurile de igienă și profilactice luate de autorități împotriva
epidemiei de holeră constatată în judeţul Iaşi şi răspândită din Basarabia, Rusia şi Galiţia
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1872).
*
Primăria conlucra permanent cu Prefectura, cu Medicul oraşului şi cu Polițaiul
orașului, pentru supravegherea fenomenului prostituţiei din oraş, întocmindu-se în acest
sens şi un Regulament pentru privegherea prostituţiei (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 55/ 1880).
*
În anul 1872, se consemnează petiția unor cetăţeni ai orașului pentru a se înfiinţa
în oraş două spiţerii (farmacii), unul din argumente constituindu-l creşterea numărului
populaţiei oraşului (ajuns la 6000 de locuitori la acea dată). Consiliului Comunal a
aprobat construirea celor două farmacii în oraş.
De aceea, ca urmare a acelei petiții, Consiliul Comunal timitea o adresă către conducerea
Serviciului Sanitar din Bucureşti, prin care se solicită aprobarea înfiinţării unei a doua
farmacii în oraşul Turnu Măgurele. Mai putem aminti şi scrisoarea farmacistului S. A.
Petzali, adresată primarului şi consilierilor oraşului, prin care acesta se angajează să
doneze spitalului din oraş, timp de trei ani, medicamente cu 30% mai puţin decât
valoarea de piață a medicamentelor (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 9/ 1872).
*
În martie 1872, Sophocles Rasty Petzalis deschide la Turnu Măgurele a doua far-
macie a urbei, la solicitarea cetățenilor de aici, care se adresează Primăriei să ia această
decizie, întrucât populația a crescut, iar unica farmacie existentă nu mai făcea față. Astfel
că Sophocles, onorat de această dorință a concetățenilor săi, oferă pe un termen de trei ani
medicamentele necesare spitalului județean al Oștirei sau ostașilor de tot felul ce vor fi
concentrați sau stabili, cu „trei deci lei la sută mai jos” din valoarea tuturor medicamen-
telor „dupe tarifele de astăzi” (Arhivele Naționale - Direcția Județeană Teleorman, Fond:
Primăria Oraşului Turnu Măgurele - dosar nr. 2739, filele 2, 9, 14; v. “Monitorul Oficial
al României”, nr. 282, 15 (27) decembrie 1879, rubrica Anunciuri Ministeriale, p. 31; v.
Revista „Ex libris”, editată de Biblioteca Panait Istrati, Brăila, nr. 5/ 2016) https:/ /
www.bjbraila.ro/ wp-content/ uploads/ 2016/ 11/ Ex-Libris-2016-website.pdf).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Serviciul medical şi cu Moaşa oraşului, din anul
1872, aflăm că aceste instituții informau regulat Primăria despre starea de sănătate a
populaţiei, întocmindu-se în acest scop situaţii statistice privitoare la numărul de născuţi,
vaccinarea copiilor, numărul celor cu infirmităţi, bolile de care au suferit locuitorii,

123
numărul prostituatelor, numărul vitelor tăiate în măcelării şi bolile care au afectat vitele
din oraş. Se întocmea şi un tabel cu numărul lehuzelor “operate” de Moaşa oraşului în
anul 1872 (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/
1872), v. și: Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/
1872.
*
Primăria primea, în anul 1872, rapoarte, din partea Institutorilor superiori ai celor
două şcoli primare de băieţi şi de fete din oraş, privind activitatea de învăţământ, despre
procurarea de material didactic, despre organizarea procesului de învăţământ și a
examenelor şcolare, despre efectuarea recensământului copiilor de vârstă şcolară, dar și
despre necesitatea reparării clădirilor celor două şcoli sau despre extinderea numărului
de clase în măsura în care numărul de elevi putea crește (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1872).
Conform autorilor (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 119), în 1872, la începutul anului școlar figurau, la Școala primară
de băieți nr. 1, 271 de elevi înscriși, dintre aceștia absolvind 21.
*
Remarcăm cererea lui Rayomond Dolleschal, proprietarul Grand Hotel de Turnu
Măgurele, pentru obţinerea aprobării de a organiza un bal de trei ori pe săptămână, acesta
primind din partea Primăriei și un bilet de permisiune pentru organizarea unui Bal Mascat
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1872).
*
Note de apreciere a orașului din partea compozitorilor Luis Wiest şi Ludovic
Bacand, cu ocazia trecerii lor prin oraş, precum şi dorinţa acestora de a concerta în Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/
1872).
*
În anul 1872, Comitetului pentru Monumentul lui Ioan Heliade-Rădulescu adresa
un apel către Primăria Turnu Măgurele în scopul organizării de subscripţii publice în
vederea construirii monumentului în memoria scriitorului și revoluționarului pașoptist
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1872).
*
Consiliul Comunal, deşi amenajase cimitirul oraşului încă din anul 1867, pus în
faţa situaţiei în care locuitorii continuau tradiţia de a înhuma morţii lângă biserici, ia
atitudine, astfel că, în 1872, va fi împrejmuit cu un gard din zid de piatră şi se amenajează
și o Capelă pentru depunerea morţilor, interzicându-se înhumările în oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1872, fila 12).
*
Conform autorilor (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 119), în 1872, la începutul anului școlar figurau, la Școala primară
de băieți nr. 1, 271 de elevi înscriși, dintre aceștia absolvind 21.
Sălile de clasă ale școlilor primare erau oferite și unor artiști veniți în oraș, de
pildă, în anul 1872, a concertat, în sala mare a Şcolii de Băieţi nr. 1, pianistul Ludovic
Bacud (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 58/
1872; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).

124
 1873
În anul 1873, s-au vândut locurile pe marginea Gropii Trenului spre strada
Măgurelelor şi lacul Bercelui, pe strada Vasile Alecsandri (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 50/ 1873, fila 3; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 12).
*
În anul 1873, s-a făcut vânzarea locurilor de teren pentru construirea unor magazii
de cereale, actele de vânzare-cumpărare întocmite având atașate schiţa de plan şi actul de
expertiză pentru vânzarea acelor loturi. Acest lucru este aprobat printr-o Hotărâre a
Consiliului de Miniştri privind “vânzarea de locuri din pământul ce face parte din
raionul comunei (oraşul Turnu Măgurele) dinspre comuna Măgurele şi dinspre baltă”,
măsurând 3200 stânjeni pătraţi, destinaţi pentru construcţia unor magazii de cereale,
urmând ca din banii obţinuţi prin vânzarea acestora să se construiască clădirea Cazarmei
Pompierilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/
1873).
*
Tot în anul 1873, o serie de cetăţeni ai orașului adresau o petiție către Primărie
pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie pentru locuinţe, prăvălii, magazii, dar și
pentru construirea unui al doilea hotel în oraş şi pentru repararea celui vechi, precum şi
pentru organizarea unui parc în faţa Cafenelei oraşului. De asemenea, se întocmeau actele
legale necesare pentru luarea în sarcina Prefecturii a cazarmelor existente, atât a celor de
la stat, cât și a celor din administraţia Primăriei oraşului. Apărea, la fel, necesitatea ca
Primăria să ofere un teren pentru construirea unei cazarme destinate serviciului armatelor
teritoriale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/
1873).
*
În 1873, se revine cu observaţii suplimentare: „În mijlocul Viilor, care loc poartă
numele de Lunca Turnului, moşia statului, spre miazăzi de comună, se află o movilă
mare de piatră zidită de bucăţi de pietre de diferite mărimi, ai cărei fondatori nu se ştiu;
este de formă rotundă, vârful trunchiat, înaltă de 9 stânjeni şi largă la bază de 50
stânjeni, care poartă numele de Cetatea Veche; iar acum, aflându-se în ruine, nu se
poate vedea pe nicăieri cel puţin o mică uşă care să poată servi de intrare sau ieşire. Jur
împrejurul acesteia este un şanţ, asemenea în ruină, a cărui lărgime este de 6 stânjeni,
iar înălţimea de 2 stânjeni şi se spune că pe ele fusese aşezate tăbiile oştirii ruseşti, iar
acum poartă numele de şanţul Cetăţii Vechi. Tot în această luncă a Turnului, la capul
dinspre răsărit al viilor, pe malul Dunării şi spre miazăzi de comună, se află gropi şi
şanţ de jur împrejur, mai potrivite cu suprafaţa pământului, unde a fost cetatea turcească
şi luându-se cu asalt de armata rusească s-au şi ruinat, a cărei suprafaţă este de 3
pogoane, prin care, săpându-se şanţuri, se găsesc pietre văroase de diferite mărimi, care
au fost întrebuinţate în edificarea ei, acum poartă numele de locul Cetăţii Noi. Spre
miazănoapte şi răsărit de zisele vii şi spre miazăzi de comună se află o movilă de pământ
de formă rotundă cu vârful turtit, cu lărgimea la bază de 15 stânjeni şi înălţimea de 3
stânjeni. În marginea de la miazănoapte a ziselor vii şi spre miazăzi de comună este un
loc ca de 9 pogoane, împrejmuit cu şanţ de pământ, larg de 1½ stânjeni şi înalt de 1
stânjen, unde se zice că a fost oraşul turcesc, purtând acum numele de târg şi fiind în
timpul prezent islaz de fân. Spre miazăzi de comună se află gropi de bordeie, unde a fost

125
satul, iar acum se numeşte Bulgarul. Tot spre miazăzi de comună se află cruci de piatră
unde, se zice că a fost biserica creştină, care cruci sunt simple, fără scriere” (Ms. 229, f.
550-551 v şi 573-573 v; LMI: TR-I-s-A-14229. Situl arheologic de la Turnu Măgurele,
punct Cetatea Turnu, Municipiul Turnu Măgurele, Cetatea Turnu, la 3 km SV de oraş,
Epoca medievală, sec. XIV; v. și: Ecateina Țânțăreanu, De la răspunsurile la
Chestionarul lui Odobescu la Lista Monumentelor Istorice 2010 - judeţul Teleorman, în
„Buletinul Muzeului Județean Teleorman”, Seria Arheologie, nr. 3/ 2011, București:
Editura Renaissance, 2011, p. 12-13).
*
În anul 1873, marele revoluţionar paşoptist Al. Papiu Illarian, membru al Baroului
Avocaţilor din capitală, a apărat cu succes, într-un proces desfăşurat la Curtea de Juraţi
din Turnu Măgurele, breasla bivolarilor din Giurgiu.
*
Tot în 1873, se înregistrează o cerere colectivă a unui grup de locuitori ai oraşului,
adresată prefectului, cu rugămintea de a interveni, pentru a se pune în discuţie în Camera
Deputaţilor, acordarea locuitorilor oraşului o suprafaţă de 1500-2000 pogoane pământ din
Domeniul Turnu “în care să intre Portul, cu tot spaţiul de încărcare”, argumentarea
fiind că la fel au primit şi locuitorii orăşeni din Brăila şi Giurgiu (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1873).
*
Se evidențiază, în anul 1873, o cerere colectivă a unor locuitori din oraş, adresată
Primăriei, pentru a li se da locuri pentru a sădi alte vii în locul celor deţinute la Olt, care
au fost distruse cu ocazia construirii şoselei ce duce la Olt (Arhivele Statului -
Teleorman, Primaria Turnu Măgurele, dosar 19/ 1873).
*
Tot în anul 1873, Primăria înregistra cererea cetăţeanului Lorentz Stadler, pentru
acordarea certificatului de fabricare a berii în localul lui Anton Pascalopolu din strada
Slatinei, cerere care a fost aprobată, iar Primăria eliberând certificatul necesar pentru
construirea fabricii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 20/ 1873).
*
Primii paşi pentru modernizarea reţelei de transport au fost făcuţi în anul 1873,
când Hubert de Mervee propunea construirea unui “Drum de fier American” pentru a
lega oraşul de port, propunere respinsă din cauza bugetului insuficient, deşi ideea era cât
se poate de atractivă din punct de vedere economic (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 67/ 1873, fila 2; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
53). Tot în legătură cu acest subiect consemnăm și o cerere a lui I. A. Comâncanu pentru
concesionarea construirii unui “Drum de fier American” în oraşul Turnu Măgurele,
precum și pentru construirea şoselei ce duce la port (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1873).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura, Regimentul de Dorobanţi,
Comenduirea Garnizoanei Turnu Măgurele, cu comandantul Gărzii Civice Orăşeneşti şi
al Comenzii de pompieri, aflăm despre măsurile luate privind asigurarea fondurilor
bănești pentru activitatera acestor unităţi. Mai consemnăm și o notă relativă la Comanda
de foc a oraşului Turnu Măgurele, cuprinzând efectivele unităţii şi solda lunară,

126
“obiectele de incendiu” şi numărul de cai ai unității (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1873). De asemenea, din corespondenţa
Magistratului orașului Turnu Măgurele cu Prefectura, cu Corpul Pompierilor din oraş şi
cu alte autorităţi competente, aflăm despre evaluarea activității unităţii de pompieri din
oraș, precum și despre procurarea de obiecte şi materiale specifice, despre numiri în
funcţii și despre salarizarea personalului. Astfel, dotarea Corpului pompierilor din oraș
era următoarea:
„Inventaru de toate obiectele cari se mai pot pune în serviciul acestui corpu al
pompierilor din orașul Turnu Măgurele:
Cai-15; Pompă mare cu toate accesoriile - 1; Trăsură pentru transportul scărilor
- 1; Furgon - 1; Trăsură pentru transportul arestuiților - 1;Pereche hamuri de curea - 2;
Perechi hățuri - 14; Hamuri - 12; Căpestre de curea - 16; Coadă de căpestre - 18;
Țesale - 18; Perii - 18; Sacale - 11; Doniți - 11; Topoare - 10; Scări de lemn - 4;
Căngi - 8; Lanțuri de fier - 1; Frânghie pentru măsurat fânul - 1; Felinare - 3;Banițe
pentru măsurat - 1; Pături - 18; Chingi - 18; Tocuri de topoare - 11;Furci de fier - 6;
Arme - 31; Lopeți de mână - 9;Rastel de arme - 1; Hărdau - 1.Comandantul pompierilor,
Sublocotenent Costache” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 7/ 1873, fila 41).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu comandanţii Batalionului judeţean şi
al Companiei de miliţieni din oraş, aflăm date despre efectuarea, în 1873, a
recensământului milițienilor şi despre asigurarea mijloacelor financiare necesare pentru
funcţionarea acestor unităţi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 5/ 1873).
*
Primăria primea, în 1873, din partea Serviciului Sanitar al judeţului Teleorman şi a
Medicului oraşului, date vizând activitatea sanitară din oraş, măsurile pentru prevenirea
îmbolnăvirilor și cele de menţinere a stării de igienă publică în oraș. Printr-o adresă a
Prefecturii este anunţată Primăria că, prin Decizia Consiliului General al Prefecturii,
Spitalul din localitate, cu o capacitate de 25 de paturi, va trece din întreţinerea Prefecturii
în cea a Primăriei orașului. Se întocmea şi un tabel general statistic pe anul 1873, relativ
la activitatea Medicului oraşului și la “mişcarea” epidemiilor, vaccinările şi revaccinările
efectuate, la numărul decedaților și la cauzele decesului etc. (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1873).
*
În anul 1873, Primăria primea unele cereri pentru acordarea dreptului de a
organiza spectacole, reprezentaţii teatrale, serate musicale etc., în oraş (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1873). Astfel, Trupa Teatrul
Român, condusă de I. Comino, va reveni în oraş în anul 1873, fiind compusă din actorii
Gheorghe şi Maria Nicolau, Maria Vasiliu, Nicolae şi Eliza Constantinescu, Miţa
Greceanu şi Profira Alexandrescu, producându-se la Grădina de Vară a Cafenelei
„România”, până în anul 1874 (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 114).
*
De asemenea, în anul 1873, au concertat la Turnu Măgurele Toma Micher la
violină şi Maria Borţar - la pian (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele, dosarele 89/ 1873; 9/ 1873; 11/ 1873; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.

127
115). Vin în oraş spectacole de panorame - G. Ellu, Eduard Heimann, Iosif Rihler sau
Friedrich Bauer (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
89/ 1873; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).
*
În anul 1873, constatăm un Ordin al Ministrului de Interne, prin care se solicită
autorităţilor administraţiei susţinerea şi încurajarea activităţii religioase şi a tradiţiilor.
Primăria informa Prefectura şi pe epitropii celor două biserici din oraş cu hramul “Sf.
Haralambie” şi ”Sf. Vineri” despre faptul că se alocau fonduri pentru subvenționarea
activităților religioase, de cult, dar și pentru reparaţia acoperişului, a clopotniţei şi a
împrejmuirii bisericilor, cât și pentru rezolvarea nevoilor de ordin financiar ale bisericilor
sau ale clerului. De asemenea, se mai aducea la cunoștința acestor foruri și despre darea
în antrepriză a Pangalului (Pangar, arendarea veniturilor provenite din vânzarea
lumânărilor de ceară). Mai consemnăm o adresă a Primăriei oraşului Giurgiu, privind
atestarea documentară a Bisericii din Turnu Măgurele, la fila 2 a Buletinului nr. 1 din
anul 1849, precum şi o adresă trimisă Directorului Arhivelor Statului din care rezultă că
în Buletinul nr. 1 din anul 1849, la fila 3, la capitolul intitulat “Departamentul Vistieriei
Naţionale” se menţionează condiţiile făcute de Obşteasca Adunare pentru arendarea
Domeniilor Giurgiu şi Turnu, fiind stipulate dreptul Bisericii din oraşul Turnu Măgurele
de a primi 2500 lei din venitul Domeniului Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1873).
*
Conform lucrării monografice a autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu;
Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), în 1873, la începutul anului școlar
figurau, la nivelul Școlii primare de băieți nr. 1, 280 de elevi înscriși, dintre aceștia
absolvind 23, în 1874.
*
1874
Cereri privind autorizarea de construcţii pentru locuinţe, magazii etc. se mai
depuneau şi în anul 1874, Primăria cerând, la rândul ei, Arhitectului oraşului întocmirea
devizelor şi a măsurătorilor în acest scop (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 17/ 1874).
*
În anul 1874, se constată o serie de cereri ale locuitorilor orașului pentru
înfiinţarea a unei a doua farmacii în urbe, ceea ce determină Primăria oraşului să trimită o
adresă prin care se comunică Prefecturii că, urmare a demersului acesteia, se trecuse la
aprobarea cererii acelor cetățeni, arătându-se faptul că unul dintre argumentele luate în
calcul pentru motivarea deciziei este numărul de locuitori ai oraşului (6000 de locuitori)
şi numărul familiilor contribuabile din oraş (992) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1874.
*
Primăria întocmea o serie de situaţii statistice agricole, care cuprindeau suprafeţele
însămânțate cu porumb, cereale, vii, cele ale grădinilor cultivate, suprafeţele de păduri
etc., precum şi numărul de animale şi producţia de carne la nivelul oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1874).
*
În anul 1874, bulgarii Atanas și Petko Dobrev, rezidenți în oraș, au adus la păscut

128
vite pe pogoanele de pășune arendate, în vederea aducerii lor într-o stare cât mai
favorabilă pentru a fi vândute (Arhivele Academiei Republicii Bulgaria, dosar nr. 829,
fila 85; v. Institutul de studii sud-est europene - Academia de Științe Sociale și Politice a
Republicii Socialiste România, Relații româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec. XII –
XIX). Studii. Vol. I, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971).
*
În 1874, la președinția Magistratului Orașului a fost desemnat M. Ștefănescu, cel
care a deținut funcția până în anul 1876.
*
În anul 1874, Primăria oraşului răscumpăra casele lui Wolf Lang (de religie
iudaică) pentru uz propriu, trecându-le în domeniul privat al instituției (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1874). Totodată, Primăria
cumpăra un teren în vederea construirii clădirii Comenzii de foc (unitate de pompieri) din
oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1873).
Gărzile orășenești au fost înlocuite cu agenţi de stradă (Ibid. dosar 8 4/ 1874; v.
și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 54).
*
Primăria informa Prefectura şi Consiliul de Igienă Publică şi Salubritate al
judeţului Teleorman despre deschiderea unei noi farmacii în oraş, una din condiţiile puse
era ca oraşul să aibă peste 5000 de locuitori. Se mai întocmea și situaţia prostituatelor şi a
cerşetorilor din oraş (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 9/ 1874).
*
Prefectura primea, în mod regulat, de la directorii celor două şcoli primare din oraş
de băieţi şi de fete, precum şi de la alte foruri în drept, o serie de rapoarte privind
activitatea şcolară din oraş, despre numirile în posturile de profesor, despre procurarea de
materiale şi cărţi didactice, sau despre reparaţia clădirii Școlii de Băieţi etc. Primăria
tipărea şi o Publicaţiune din care reieșea că un număr foarte mare de copii din oraş nu
frecventează cursurile şcolilor din oraş, deşi, în baza Legii învăţământului din 1864,
învăţământul primar devenea obligatoriu, principala cauză a nefrecventării şcolii de copii
fiind condiţiile precare de viaţă şi sărăcia. Se mai făcea un inventar cu obiectele şi arhiva
predată Primăriei de către Ana Patriciu, directoarea Școlii Primare de Fete din oraş, cu
ocazia numirii ei în funcţia de directoare la o școală din Bucureşti (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1874). Din lucrarea monografică
a autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op.
cit., p. 119), aflăm că în anul 1874 erau înscriși, la începutul anului școlar 384 de elevi, la
Școala primară de băieți nr. 1, dintre ei absolvind 22, în 1875.
*
În anul 1874, Primăria întocmea actele legale necesare pentru cumpărarea unui
teren, proprietatea lui Pandele Nicolopol, pentru a se construi o nouă şcoală (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1874).
*
Școala de băieți nr. 1, fiind ridicată neglijent, în 1864, de către constructori locali,
a necesitat, în 1874, o reparaţie capitală efectuată de ing. E. Petit (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosarele 17, 91/ 1864; H. Constantinescu;
I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 117.

129
 *
În anul 1874, Primăria primea o cerere venită din partea preotului catolic din oraş,
Willibald Czoik, pentru aprobarea înfiinţării unui Institut Catolic de băieţi şi fete sub
denumirea de Şcoala Confesională Catolică, unde urma să se predea în limbile, germană,
franceză şi italiană. Acesta primise deja avizul favorabil din partea ministrului Cultelor şi
al Instrucţiunii Publice - Diviziunea Şcoalelor pentru deschiderea acestui institut privat
catolic în oraş, cu condiţia de a se respecta legea instrucţiunii privind şcolile private şi de
a se înfiinţa doar şcoala de băieţi, nu şi de fete, deoarece - conform articolului 407 din
lege -, şcolile de fete “urmează să fie sub conducerea unei femei” (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1874).
*
Primăria trimitea un raport detaliat către Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti şi
către Prefectura Judeţului Teleorman referitor la modul de cheltuire a fondurilor din
subvenţiile primite de Eforia Şcolilor din partea Primăriei. De asemenea, se poate face
referire şi la o adresă a Prefecturii, prin care se solicită Primăriei de a se face cunoscut în
oraş posibilitatea ca fetele sărace, orfane cu vârstă cuprinsă între 7-12 ani, să poată
frecventa cursurile Azilului “Elena Doamna” din Bucureşti. Printr-o adresă a Prefecturii,
adresată către Primăria oraşului, se făcea cunoscut faptul că eleva Elena Anghelina
Alecu, subvenţionată din fondurile oraşului pentru a urma cursurile şcolii „Elena
Doamna”, a terminat cursurile şcolii şi a fost numită institutoare în cadrul şcolii,
expirând, deci, perioada de subvenţionare a cursurilor acesteia (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1874).
*
În anul 1874, pe adresa Primăriei soseau o serie de cereri pentru obţinerea
autorizaţiilor necesare desfășurării unor activităţi culturale în oraș, adică: reprezentaţii
teatrale, serate muzicale, baluri mascate, circ etc. Apar afişe cu programul trupei de circ
Jean Gantier şi cu „reprezentaţiuni magice” la hotelul Zotu. Primăria oraşului mai primea
solicitarea unui grup de artişti de a fi susţinuţi pentru realizarea unei serbări consacrate
„Zilei de 10 Mai”, Ziua sosirii Principelui Carol I în România (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1874).
*
Tot în anul 1874, va veni în oraş trupa V. Andreinopolis, care dădea spectacole în
limba greacă în sala hotelului Zottu, care era amplasat pe locul actualului hypermarket
Penny, aceasta venind, în special, la cererea numeroşilor comercianţi greci aflaţi în oraş.
Se mai atestă și apariţia unei loterii în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1874).

1875
Oraşul continua să se dezvolte, astfel că, în anul 1875, arhivele Primăriei
consemnează un număr de 16 cereri de eliberări de autorizaţii de construcţie pentru
locuinţe, prăvălii, magazii etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 16/ 1875).
*
Turnu Măgurele devenise în anul 1875 principalul port-debuşeu pentru produsele
agricole care se exportau din judeţele Teleorman, Olt, Argeş sau Muscel, spre Ungaria,
Austria sau Germania, alături de un important număr de animale, cherestea etc, aici

130
încheindu-se tranzacţii cu importatorii de peste hotare în valoare de multe milioane de lei.
*
Dintr-o Notă a preşedintelui Comitetului Porturilor din judeţului Teleorman, aflăm
despre faptul că se cerea primarului oraşului să dea tot concursul specialiştilor care vor
sosi în oraş pentru începerea lucrărilor de construcţie a cheiului portului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1875).
*
Din 1875, comerțul cu pește s-a mutat în Oborul de cereale, unde prăvăliile erau
aşezate pe două rânduri.
*
Tot în anul 1875, Primăria da în arendă localul de lânărie de la Olt şi urmărea
antreprenorul la plata taxelor de arendă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 17/ 1875).
*
În anul 1875, se înfiinţa o zalhana (abator de ovine) în marginea oraşului, spre
comuna Odaia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
18/ 1875).
*
De asemenea, în 1875, Primăria informa Prefectura privind măsurile ce se impun
pentru protejarea locuitorilor oraşului în faţa inundaţiilor (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1875).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura, cu Corpul Gărzii Civice
orăşeneşti şi cu alte autorităţi, aflăm date privind organizarea şi desfăşurarea activităţii
gărzii, despre procurarea de arme şi muniţii, de problemele de salarizare și despre
instruirea gardiştilor etc. Mai identificămo copie de pe Înaltul Decret privitor la noua lege
a organizării Gărzii Civice, pe care Primăria orașului a primit-o de la Prefectura
Teleorman (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/
1875).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Spitalul Judeţean din oraş, aflăm
despre modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii spitaliceşti, despre dotările cu
materiale şi obiecte specifice necesare activității instituției, despre nevesitatea reparării
clădirii spitalului, dar și rapoarte zilnice cu numărul bolnavilor internaţi în spital, pe
secţii. De asemenea, se făcea și un inventar cu obiectele şi materialele aflate în
patrimoniul spitalului (Ibidem, dosar 10/ 1875).
*
Sosesc, și în 1875, cereri ale unor trupe de spectacole pentru obținerea aprobării de
a se da reprezentaţii teatrale, musicale, de circ sau să se organizeze baluri în oraş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1875).
*
În anul 1875 se deschidea tipografia Theodor Mihăilescu.
*
Ziarul local Imparţialul apare din 1875 și până în 1876, ca un ziar de anchetă
jurnalistică, publicație care a prilejuit multe polemici în oraș. Însuși primarul, Mihai
Elefterescu, a trebuit să dea explicații în ceea ce privește modul cum a gestionat fondurile

131
bisericești, pe care Imparțialul îl considera inacceptabil (Ion Hogaș, Op. cit., p. 33).
*
Primăria mai informa Prefectura şi alte autorităţi competente despre aspecte
privind activitatea celor două biserici din oraş, despre alegerea epitropilor, despre fixarea
cuantumului taxei de înmormântare etc. Mai amintim identificarea unui proces verbal al
Epitropiei Turnu Măgurele prin care oraşul este împărţit, din punct de vedere religios, din
text rezultând că oraşul cuprinde 1038 familii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1875).
*
Aflăm din lucrarea autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici (Op. cit., p. 119) că, în anul 1875 s-a înscris în anul școlar 1875-1876,
275 de elevi, la nivelul Școlii primare de băieți nr. 1, absolvind 21, în 1876.

1876
În anul 1876 se începea construirea în oborul oraşului a unor prăvălii destinate a fi
pescării (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/
1876).
*
Tot în anul 1876, ofiţerul norvegian Gunnar Solfest Flood, a poposit în oraş
răstimp de câteva luni, pentru a culege informaţii despre situaţia încordată de la Dunăre,
în contextul începerii răscoalei sârbilor şi bulgarilor sprijiniţi în secret de ruşi. Cu acest
prilej, Flood descria orşul ca fiind mic, dar plăcut ochiului, lăudând şi Hotelul Zotu, unde
se cazase.
*
În același an, se întocmeau actele justificative pentru colectarea taxelor agricole de
către Casieria Primăriei pe anul 1876. Cum era firesc, își făceau apariția și litigii privind
neplata taxelor de către unii cetăţeni, care au luat în arendă unele terenuri. De asemenea,
unii locuitori ai oraşului depuneau către Primărie o serie de petiții pentru scutirea de taxe
a concitadinului lor Ioniţă Munteanu, gospodar de frunte al orașului, care a suferit mari
pierderi în urma a mai multor inundaţii provocate de Dunăre asupra islazului şi a
grădinilor sale din zonă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 22/ 1876).
*
De asemenea, și în anul 1876, Primăria organiza licitaţii pentru arendarea fâneţelor
şi grădinilor de la Olt (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 24/ 1876).
*
Și în anul 1876, Primăria înregistrează o serie de cereri, venite din partea unor
locuitori din comuna Măgurele, prin care aceștia solicitau aprobarea dreptului de a sădi
vii la Olt (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/
1876).
*
Constatăm, în anul 1876, existența unei cereri a chirigiilor din oraş, adresată
Primăriei, prin care solicitau a se întocmi un Regulament pentru activitatea lor. De
asemenea, aceștia cereau şi a se interzice “străinilor” (de oraş) să nu mai transporte
produse la schela din port, precum şi de a li se numi vreun staroste (Arhivele Statului -

132
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1876).
*
În scopul construirii de noi magazii cerealiere, se făcea vânzarea unor locuri de
teren pentru construirea lor, în perioada 1871-1876. De aceea, Primăria întocmea în acest
scop o catagrafie cu locurile de pe raza oraşului Turnu Măgurele vândute în vederea
construirii magaziilor în discuție (pentru anii 1871-1876) - Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 47/ 1876.
*
În anul 1876, Primăria întocmea o Notă justificativă privind importanţa comercială
a Portului Turnu Măgurele, în urma acestui demers forurile superioare au alocat fondurile
necesare, începându-se, astfel, lucrările pentru construirea cheiului Portului Turnu
Măgurele, precum şi cele pentru repararea clădirii Vămii. De asemenea, Primăria mai
primea o scrisoare de recomandare a lui Mustafa Assyn Effendi ca agent de navigaţie
fluvială a Turciei în Portul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1876).
*
În anul 1876, se deschidea o nouă moară, aparţinând lui Ion Pârvulescu (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 108/ 1876; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 81).
*
Între anii 1876 și 1879, conducerea orașului a fost asigurată de Mihai Elefterescu.
*
Primăria, pe măsura dezvoltării oraşului, trebuia să asigure necesarul de apă
potabilă pentru necesităţile populaţiei. Astfel, dintr-un proces verbal întocmit de
Consiliul de Igienă Publică şi Salubritate al judeţului Teleorman, din anul 1876, aflăm
despre demararea proiectului de aducţiunea apei de la izvoarele din Segarcea Deal, în
scopul alimentării oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1876).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura şi cu Comanda de
pompieri a oraşului, din anul 1876, aflăm că activitatea unităţii de pompieri din oraş era
satisfăcătoare, precum și faptul că se făceau numiri şi destituiri din funcţii, se rezolva
salarizarea personalului, se făceau noi dotări cu obiecte şi materiale specifice, dar și
despre faptul că se începuseră lucrările pentru repararea cazărmii (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1876).
*
Cereri pentru organizarea unor panorame (spectacole), reprezentări teatrale şi de
circ mai consemnăm şi în anul 1876 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 18/ 1876).
*
Din procesele verbale ale Consiliului Comunal şi din Note ale Primăriei, aflăm
faptul că se evalua activitatea religioasă a celor două biserici din oraş, “Sf. Haralambie”
şi “Sf. Vineri”. Mai putem aminti o serie de acte ale primarului adresate preoţilor şi
epitropilor celor două instituții de cult, prin care aceștia sunt informați că, prin Hotărârea
Sfântului Sinod, sunt sancţionaţi prin Înalt Decret Domnesc și că în locul epitropilor
bisericeşti va fi numită o administraţie colegială, compusă din trei persoane, iar pentru

133
administrare se va numi Epitropia bisericescă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1876).
*
Tot în anul 1876, Epitropia bisericilor orașului întocmea o serie de acte
justificative cu privire la activitatea bisericescă din oraş, la situaţia cimitirului ortodox și
despre cumpărări de locuri de veci (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 17/ 1876).

1876 (și până spre 1878)

În acele timpuri, analfabetismul atingea cote greu de înţeles şi de acceptat azi, însă
în lipsa mijloacelor, mai ales lipsa celor materiale, îi priva pe mulţi copii şi, în special, pe
cei din mediul rural de lumina învăţăturii, dar, în acelaşi timp, se resimţea acut şi lipsa de
învăţători, care erau vitali în popularizarea cunoașterii. De aceea, se înfiinţează, în anul
1876, la iniţiativa Consiliului Judeţean, o Şcoală normală pentru pregătirea viitorilor
învăţători din mediul rural, la debut având 55 de cursanţi, însă numărul lor se va reduce la
jumătate, în anul 1878, adică, la 9 cursanți la cls. I (de liceu), 9 cursanţi la cls. a II-a şi 8
cursanţi la cls. a III-a (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 36/ 1878; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 57).
*
Cât privește învățământul primar, se înregistrează din nou o scădere a frecvenței,
așa cum se vede din lucrarea menționată și anterior la capitolul învățământ (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119),
anume, în anul 1876 erau 214 de elevi înscriși în anul școlar 1876-1877, la Școala
primară de băieți nr. 1, dintre care, îmbucurător, au absolvit ceva mai mulți, 33 - în 1877.

1877
Bombardarea oraşelor româneşti de pe linia Dunării, printre care şi Turnu
Măgurele şi Zimnicea, dar şi atacurile bandelor neregulate de başibuzuci au neliniştit
populaţia din zonă (V. Cheresteșiu, V. Maciu, S. Știrbu, Mihail Roller [redactor
responsabil], Documente privind Istoria României. Războiul de independenţă. Volumul
II (1 ianuarie 1877 - 9 mai 1877). Comitetul de redacție [...], București: Editura
Academiei Republicii Populare Române, 1952, 670 p.; v. și: Alexandru Mardale, Ion
Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Participarea județului Teleorman la cucerirea
Independenței de stat a României, Alexandria, 1977, p. 38).
*
Jean Lahovary nota despre oraș faptul că ”În vremea aceea (Turnu Măgurele,
n.a.), era un oraș destul de sărman, cum erau aproape toate orașele de provincie: case
mici, joase, cu mari curți și grădini, multe terenuri virane. În centru, o mică grădină
publică, câteva hoteluri, dintre care cel mai bun, unde locuiam, nu era cine știe ce, dar,
după barăcile de la Islaz, unde locuiserăm până atunci, le găseam destul de confortabile.
Totul este relativ pe lume!” (Valeriu Râpeanu, Societatea românească la 1877. Memorii
ale unor luptători. Analogie, studiu introductiv, note și comentarii [de Valeriu Râpeanu],
București: Editura Militară, 1977, p. 81).
*
Maiorul Moise Groza, în notele sale trimise către Gazeta Transilvaniei, relata
despre atmosfera din acele timpuri din oraş: “Astăzi, se aşteaptă aci ministrul nostru de

134
război. Turnu Măgurele e un oraş prea frumos, având două grădini publice mari şi bine
îngrijite. Muzica militară cântă tot la 2 zile. Locuitorii însă, cari fugiră din cauza
bombardării, abia acum încep a veni în oraş“ (Petru Vintilă sr., Petru Vintilă jr., Șoimii
au trecut Dunărea, București: Editura “Cartea Românească”, 1977, p. 132).
*
Imensul interes al opiniei publice europene şi mondiale a făcut ca reprezentanţii
multor publicaţii străine să fie prezenţi în zona de conflict, astfel, corespondentul
ziarului L’Estafette, care urmărea cursul evenimentelor de la Turnu Măgurele, relata
despre bombardarea cetăţii Nicopol de către artileria română: “Seara, bombardamentul
Nicopolei începe. Bateriile româneşti redublează focul […] spre ora 11 seara se aud
tunurile, se zăreşte o mişcare a trupelor turce pe coline. Deodată, bateriile româneşti
deschid focul din ce în ce mai violent asupra trupelor care fug” (N. Z. Munteanu,
Mărturii ale unor corespondenţi de presă şi observatori militari străini despre eroismul
Armatei Române în războiul de independenţă, în “A.I.S.I.S.P.” = Anale de Istorie, nr. 2/
1967, p. 48.
*
La rândul său, corespondentul ziarului italian Il Diritto, prezent și el în oraş, relata
faptul că: “Nu ne miră de loc când aflăm că ruşii admiră valoarea militară a fraţilor
latini de la Dunărea de Jos” (v. ziarul “Românul” din 3 august 1877).
*
Tot pe aici, a trecut fluviul şi domnitorul ţării, A. S. Carol I (1866-1914), spre a
lua comanda trupelor care asediau Plevna:“…în toată durata împresurării Plevnei,
Turnu Măgurele a avut cea mai mare importanţă: aici se aduna toate proviziile de
hrană şi de război ale trupelor române şi parte din cele ruse; primul ministru al ţării
stătu multe săptămâni aici pentru a se îngriji de îndestulare, pe aici erau conduşi
prizonierii; de aici îşi comunicau noutăţile diferiţi corespondenţi ai ziarelor din lumea
întreagă, de aici, în fine, fu anunţată la cele patru puncte cardinale gloria Armatei
Române şi bravura valorosului Căpitan şi Domn al Românilor“ (George Ioan
Lahovari; C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu /…/ [alcătuit și prelucrat după
dicționarele parțiale pe județe de…], Marele Dicţionar Geografic al României, volumul
V. Societatea Geografică Română, Bucuresci: Stab. Grafic I. V. Socecu (strada Berzei,
nr. 59), 1902 [Vol. V, p. 663-669 - pentru Turnu Măgurele]).
*
“La Turnu Măgurele întâlnii pe Brătianu, instalat la Prefectură, cerceta toate
amănuntele cu cea mai mare grijă, fără a înceta despre aceea de a conduce politica
Principatului“ (Marchizul Valle de Toja, Note de război, p. 174 sqq, și 236, în: G-ral R.
Rosetti în „Anuarul Academiei Române”, seria VIII, memorii, 9/ 1928, traducere).
*
„După ce isprăvii vizitele de plecare, prezentându-mă prin casele oamenilor,
garnisit, fireşte, cu toate piesele armăturii mele, luai drumul, prin Piteşti şi Caracal,
întovărăşit de un ofiţer de administraţie, cu care făcusem cunoştinţă în tren, şi, cu
ajutorul rechiziţiei, ajunsei teafăr şi tivilichiu (vesel, n. red.) la Turnu Măgurele. Acest
oraş, ca centrul de aprovizionare al Armatei Române şi ca întâia staţiune pentru
căutarea răniţilor, era, pe atunci, într-o fierbere nemaipomenită. Oameni de afaceri,
adunaţi din toate unghiurile lumii, doctori, ţărani cu care de provizii, tot soiul de militari
şi surori de caritate, de toată mâna, furnicau într-o amestecătură babilonică pe străzile

135
rău întreţinute ale oraşului; unii, dând ajutor celor suferinzi, alţii, pregătindu-se pentru
lupte noi, iar alţii, pândind cu lăcomie şi speculând până la neomenie nevoile
războitorilor.
Într-o cârciumă proastă şi murdară, poreclită „Casino”, altfel cea mai de frunte
din Măgurele, era adunată elita acestei societăţi împestriţate. La intrarea mea în acest
local, mă văzui, pe dată, înconjurat de o mulţime de curioşi, întrebându-mă care mai de
care mai cu insistenţă despre cele petrecute cu ocaziunea luării Plevnei: Cum s-au bătut
românii? Câţi turci au pierit? Cine a pus, întâi, mâna pe Osman Paşa? Când sosesc
prizonierii?
Eu, care eram de tot nevinovat, în privinţa evenimentelor de la Plevna, mă găseam
într-o poziţiune cam falsă, faţă cu aceste întrebări, şi numai printr-o retragere bine
executată putui scăpa din acest impas.
Îmi venea şi să zbor, ca să ajung mai degrabă la regiment, dar unde-mi era
norocul acela! După dislocarea trupelor de asediu, nu mai ştia nimeni pe unde se află
staţionând diferitele corpuri de armată; eram, prin urmare, nevoit a sta, deocamdată,
locului şi a face pe inspectorul de pavele, până la sosirea unor ştiri mai pozitive de
dincolo de Dunăre. Măsurând, astfel, uliţele târgului, am dat peste un hahol de rus, cu
ochii painjeniţi de beţie, care, luptându-se din răsputeri în contra atracţiunii pământului,
înainta numai cu mare nevoie, ducând şi nişte puşti turceşti în spinare, pe care le oferea
trecătorilor pe preţ de câte o rublă*. Fericit de această întâlnire, mă repezii spre el, cu
braţele deschise şi întâmpinându-l cu strigăte entuziaste:
– Servus, servus, ruski! Haholul, însă, înţelegând, pesemne, altfel această efuziune
de sentimente prieteneşti, îmi răspunse cu ameninţare:
– A ia tibi servus, ti maldavanski!
Şi, desenând un cerc, la dreapta, se prăvăli la pământ şi adormi în linişte. În
curând, i se asocie un dobitoc, anume unul dintre acei cu rubla în bot şi care, cel puţin
până a nu li se aplica legea marţială a Sfântului Ignat, se bucură la noi, în ţară, de
neîngrădita libertate de a se plimba chiar şi pe străzile Capitalei, necum ale unui prizărit
orăşel ca Turnu Măgurele! Dobitocul se tot gugulea pe lângă muscalul adormit şi-şi
exprima mulţumirea sa printr-un profund: „Şto, şto!”. Rusul, trezit din somn şi crezând
că-l întreabă de preţul puştii, întinde mâna, mormăind: „Iedna rubla!”. Şi-şi apucă rubla
de pe botul tovarăşului. De atunci, eu ocoleam, cât se poate, pe aliaţii noştri!
Între localnici se stârni şi vijelia cea cumplită şi atât de dezastruoasă pentru
prizonieri şi, peste puţin, începură a curge bieţii turci, hămesiţi de foame şi degeraţi
până în măduvă. Pe câmpul întins de zăpadă, presărat cu mii de cristaluri sclipitoare, ce
se sting şi se aprind, la razele soarelui, care apune într-un nour învăpăiat, înaintează
încet şi în tristă tăcere o coloană neagră. Sunt eroii ce, cu braţul lor oţetit, bărbăteşte
apărat-au întăriturile Plevei, soarta le-a fost însă fatală şi, resemnaţi, urmează ei, acum,
învingătorilor, spre a fi duşi în captivitate. Coloana se apropie, precedată de un semi-
pluton de călăraşi, care, cu caii lor sprinteni, fac pârtie pe drumul troienit, pe alocurea,
de un stat de om. Iată-i intrând şi în oraş; dar ce trist spectacol, ce mizerie! Ghemuiţi de
trudă şi de frig, de-abia se mai mişcă sărmanii, tremurând sub haina lor subţire şi
zdrenţuită. Nu mai seamănă a oameni, ci a cadavre aceşti nenorociţi; iar mulţi, foarte
mulţi dintre ei, doborâţi de frig şi de foame, rămas-au aşternuţi în drum, cu pieptul lipit
de zăpadă, şi peste trupul lor înţepenit şi acoperit, încetul cu încetul, de giulgiul rece al
iernii, trec, cu nepăsare, roţile căruţelor şi ale tunurilor grele. Aceştia din urmă şi-au

136
ispăşit păcatele şi nu mai au nevoie de nimic, dar vai şi amar de cei rămaşi încă în viaţă,
care, lipsiţi de toate, imploră mila învingătorului! Vae victis!
Spitalul din marginea oraşului era menit a primi, cu câte ceva de mâncare, pe
bieţii prizonieri. La intrare, li se dădu câte o ţuică, o bucată de carne friptă şi un codru
de pâine. Ţi se sfâşia inima, privind la aceşti nenorociţi cum, în îmbulzeala cea
strivitoare, îşi disputau, cu înverşunare, unul, altuia, locul, spre a pute ajunge, mai
curând, la uşa intrării, unde se împărţea hrana. La cei mai mulţi, moartea era deja
întipărită pe faţă, dar, cu toate acestea, ochii lor, aţintiţi asupra bucatelor, se aprindeau
de o lumină sălbatecă şi, cu o ultimă sforţare, aruncându-se asupra celor de dinaintea
lor şi împingând, în dreapta şi în stânga, încercau, sărmanii, a-şi face drum prin acest
zid de oameni, dar, părăsiţi, în cele din urmă, de putere, se prăbuşeau la pământ, şoptind
numai: „Aman, Aman!” printre dinţii încleştaţi.
– Bieţii creştini!, oftă, din adâncul inimii, un moşneag, lângă mine. Ferească
Sfântul de aşa suferinţă mare! Şi, scoţând, dintr-o năframă, pâine şi brânză, începu a le
împărţi între turci:
– Na, taică, de gustaţi din asta! Mai puneţi ceva la inimă! Să fie de sufletul
bietului Niţă al meu!… Cine ştie unde i-or fi împrăştiate oscioarele, drăguţul!… Dar voi
nu sunteţi de vină!, adăugă el cu blândeţe. Pe voi vă mână Împărăţia şi faceţi numai ceea
ce vi se porunceşte!… Mai poftim şi ţie o fărmătură de pită!, dădu el cea din urmă
bucăţică de pâine unui arap, ce clămpănea din dinţi de frig şi de foame, şi, îndesându-şi
căciula în cap, se îndreptă, încet, înspre târg şi dispăru.
– Ce om, ce om!, zisei în mine, uitându-mă după moşneagul ce-şi împărţise
merindele, rămânând el însuşi, poate o zi întreagă, poate şi mai mult, nemâncat; căci
ştiut este că rar se întâmplă ca omul de la ţară să-şi cumpere de mâncare din târg; chiar
când întreprinde un drum de mai multe săptămâni, el îşi ia, cu sine, merindele
trebuitoare pentru toată călătoria. Fapta miloasă a moşneagului mă impresionă aşa de
adânc, încât, fără voie, începui a cotrobăi prin buzunare, dar, negăsind altceva decât
tutun, mă pusei să împart ţigări între prizonieri. Când, ce să vezi! Bieţii oameni,
nemâncaţi şi trudiţi cum erau, cum traseră câte un fum, şi începură a li se învârti
creierii în cap, şi, huştiuliuc în zăpadă!, unul după altul, ca nişte găini ameţite.
– Na, făcui şi eu pomană!, zisei cu jumătate gură şi, plecat, mă strecurai prin mul-
ţime şi pe-aici ţi-i drumul!
Cei dintre prizonieri, care păreau a fi mai în putere, fură adăpostiţi prin casele
oamenilor, care pe unde putu încape, şi, după un mic repaus, mânaţi mai departe, făcând
loc altor convoaie, ce veneau din urmă; iar cei de tot prăpădiţi fură conduşi pe la spitale
şi daţi în îngrijire medicală. În unul dintre aceste spitale improvizate pentru trebuinţele
războiului, făcui cunoştinţa unui doctor turc, de la care aflai multe amănunte despre
luptele din preajma Plevnei. Între altele, îmi povestea el că asediaţii de la Plevna nu se
nelinişteau tocmai-tocmai de bombardările ruşilor, căci, îndeobşte, ghiuleaua îşi greşea
ţelul; dar când se auzea bubuitul tunului din partea românilor, toţi se grăbeau a se
ascunde prin găurile pământului, fiindcă, numai rareori, se întâmpla ca obuzul să nu fi
nimerit locul ocupat de oştire.
Asemenea, lăuda el şi infanteria noastră, zicând că, dacă împrejurările ar fi adus
ca oştirea romană să se fi unit cu cea otomană, praf şi cenuşă se alegea din întreaga
armie rusească, cu Ţar, cu tot!

137
 – Să-ţi povestesc, urmă el, cu oarecare mişcare sufletească, asaltul redutei
Griviţa, unde am căzut şi cu prizonier!… Noi stăteam, tupilaţi după parapete, cu puştile
întinse şi cu câte o cartuşieră lângă fiecare. Când începură a curge pe movilă din cei cu
căciula îndoită în vârf, ne puserăm a-i împroşca cu foc, de se părea că n-o să mai
rămână nici o suflare; şi schimbam mereu la cartuşe, şi dădeam la locuri, de ne dureau
mâinile, dar ei înaintau cu repeziciune, prin norii de fum şi grindina de gloanţe, ca un
puhoi sălbatec; cu cât îi învălătuceam mai mult în foc, cu atât se mărea şi iuţeala lor; iar
când, în cele din urmă, i-am văzut înainte-ne, aruncându-se ca nişte turbaţi asupra
întăriturilor, punând scări la redută şi urcându-se pe parapete, cu ochii ieşiţi din cap de
înverşunare, ehei, atunci ne-am speriat şi noi!
Tăria Armatei Române consistă în rarele calităţi ale soldatului, care, pus odată în
mişcare, nu mai dă înapoi, ci se luptă cu o oarbă încăpăţânare, chiar când vede că n-are
sorţi de reuşită; ciuruit de gloanţe, el tot înaintează, culegând în sine gloanţele menite
pentru cei dindărătul lui şi formând, astfel, din trupul său, o pavăză vie pentru camarazii
săi!
– Bine doctore, îl întrerupsei, de la o vreme, dumneata mi-ai povestit despre
bravura pedestrimii şi despre dibăcia artileriei noastre; dar despre cavaleria noastră ce
opinie ai? Cum s-au ţinut călăreţii, în luptele dimprejurul Plevnei?
– Drept să-ţi spun, răspunse el, n-am avut fericirea să admir şi cavaleria voastră,
căci, după cum îţi este cunoscut, făceam parte dintre asediaţii Plevnei şi nu pot şti ce
încăierări au urmat în câmp deschis, unde cavaleria are un rol important! De-abia acum
a început a mi se lumina capul şi înţelesei că mi-am ales o armă care n-a putut juca un
rol principal la asaltul Griviţei. Despre toate îmi dăduse relaţii turcul simpatic, numai
despre izbânzile cavalereşti, din care tocmai făceam şi eu parte, nu putui afla nimic, şi
aceasta îmi întrista sufletul.
Părăsind spitalul, mă întâlnii cu casierul regimentului, care venise, de câteva zile,
ca să cumpere mai multe articole de hrană. El plecase, cu o căruţă de rechiziţie, din
Ţerovina, satul în care brigada de roşiori trăsese în garnizoană, în timpul din urmă, şi
acum, după ce târguise cele trebuitoare, umbla şi el prin oraş, ca să afle încotro s-a
îndreptat brigada, după dislocarea ei.
Bucuria noastră, a amândurora, când ne-am întâlnit! Ne hotărârăm, pe loc, să plecăm
chiar a doua zi, dimineaţă, in direcţia Vidinului, urmând malul stâng al Dunării. În
aceeaşi zi, mai deterăm de un ofiţer, venit de dincolo de Dunăre, care ne încredinţă că
roşiorii au luat drumul spre Lom-Palanca.
A doua zi, când ne deşteptarăm, toate erau aproape gata de plecare; vizitiul
aşezase, în mijlocul căruţei, o ladă mare, încărcată cu mezeluri, tutun şi rachiuri –
provizii menite pentru ofiţerii regimentului. Înaintea căruţei stăteau trei mârţoage, care
de care mai somnoroasă şi mai uscată. Eu şi tovarăşul meu de drum, după ce ne
îmbărbătarăm puţin cu coniac, făcând parte dreaptă şi vizitiului, ne înghemuirăm, cum
puturăm, în căruţă şi hait înainte!
Prin târg, merserăm cum merserăm, dar, trecând de barieră, începurăm a ne
înfunda de-a binelea şi trebuia muncă, nu glumă, ca să scoatem caii şi căruţa din
troiene; mai ales lada cu mezeluri ne pricinuia zile amare! Ne-a trebuit o zi întreagă, ca
să străbatem până la Islaz, sat depărtat, cale de două ceasuri, de Turnu Măgurele”
(http://dragusanul.ro/category/arhivele-bucovinene-ale-sufletului/page/45/).
*

138
 Impresionat de virtuţile ostașilor noştrii, Alexandru Vlahuţă în a sa nepieritoare
lucrare România Pitorească descrie primirea ce le-a fost făcută de către locuitorii de la
Turnu Măgurele, soldaţilor ce se acoperiseră de glorie pe câmpurile Bulgariei: “Pe-aici,
prin locurile acestea, atât de-atâtea ori stropite cu sânge, s-au întors ostaşii noştri birui-
tori din câmpurile Bulgariei. Rărite le erau rândurile şi steagurile zdrenţuite de gloanţe,
dar chipurile uscate şi pline de praf ale acelor viteji, care văzuseră moartea aşa de
aproape, strălucea[u] ca o lumină dumnezeiască: toată lumea se descoperea cu respect
înaintea lor - pe străzile oraşului flori li se aruncau din balcoane şi ochii se umezeau de
lacrimi de iubire, de recunoştinţă, de admiraţie. Ei aduceau cu dânşii, din tabiile
(întărituri de pământ - redute) Griviţii şi ale Plevnei, cele mai mari şi mai scumpe trofee
cu cari s-a putut vreodata mândri de o armată victorioasă - slava şi neatârnarea patriei
lor” (Al. Vlahuţă, România Pitorească, Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1972, p. 44).
*
Iar “Când cuibul de la Plevna s-a prăbuşit şi viteazul Osman şi-a predat sabia,
Turnu a fost unul din primele noastre oraşe care a privit convoaiele eroilor de la Plevna,
unii paznici alţii prizonieri” (Gala Galaction, Opere alese, volumul II, Bucureşti:
E.S.P.L.A., 1958).
*
Lipsa de infrastructură a îngreunat foarte mult efortul de aprovizionare a frontului,
desele depeşe trimise autorităţilor superioare fiind elocvente: “A se trasporta productele
până la Slatina cu care de rechiziţiune din acest judeţe este aproape imposibil, deoarece
vitele sunt foarte slabe şi locuitorii, pierzând un timp îndelungat, agricultura, a cărei
epocă a sosit, va suferi foarte mult. Am cerut dar, colegului nostru de la Olt, ca, de la
latura acelui judeţ vecinat cu acesta, productele să se transporte cu alte care din
comunele sale până la Slatina, însă n-am văzut nici o demarsă, vă rog să binevoiţi să ia
dispoziţiuni în consecinţă” (V. Cheresteşiu; V. Maciu; S. Ştirbu; Mihail Roller [redactor
responsabil; Comitetul de redacţie] 1952, Documente privind Istoria României. Războiul
pentru Independență, vol. II (1 ianuarie 1877 - 9 mai 1877), București: Editura
Academiei Republicii Populare Române, v. doc. 699/ 1877; v. și: Alexandru Mardale, Ion
Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 135).
*
Însă acest efort era extrem de mare şi, adesea, greu suportabil pentru locuitori,
astfel, Florea Prapurgicu, din Turnu Măgurele, se plângea autorităţilor că: “majoritatea
carelor se află în stare de nefolosinţă, din cauza deselor transporturi pe distanţe mari”
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 679/ 1877, fila
63; v. și: Alexandru Mardale, Ion Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 74).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura şi cu înalte autorităţi civile
şi militare (Comitetul Doamnelor din Iaşi, Divizia a IV-a Activă, Cartierul General al
Corpului II Armată), aflăm despre faptul că se făcuse rechiziţionarea unor bunuri
(alimente, cai, căruţe, furaje etc.) pentru nevoile Armatei Române. Pentru nevoile
frontului se întocmeau statistici-centralizatoare, cuprinzând obiectele rechiziţionate de la
cetățeni, dar și evidențe cu numărul brutăriilor din oraş şi proprietarii lor etc (Arhivele
Statului, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 4/ 1877).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu înalte autorităţi civile şi militare

139
aflăm despre faptul că se continua rechiziţionarea unor bunuri pentru nevoile Armatei
Române, în acest scop întocmindu-se liste cu ofrandele făcute de cetăţenii judeţului
Teleorman pentru nevoile Armatei Române. De asemenea, Primăria primea, spre predare
către Prefectura Teleorman, tabelele întocmite de Comisia de rechiziţii din oraşul Turnu
Măgurele, cuprinzând furniturile predate Armatei Române, la Divizia a I-a Activă
(Arhivele Statului,fond Prefectura Teleorman, dosar 5/ 1877).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi înaltele autorităţi civile şi militare
aflăm despre faptul că se trecuse la rechiziţionarea unor bunuri (locuinţe, magazii,
alimente, căruţe, trăsuri, cai, furaje etc.) pentru nevoile Armatei Române și despre
procesele verbale încheiate în acest sens, precum şi despre şedinţele Comisiei orăşeneşti
de rechiziţii Turnu Măgurele în legătură cu bilanțul rechiziţionărilor făcute pentru Armata
Română, care dispunea întocmirea inventarelor cu bunurile rechiziţionate în acest sens
(Arhivele Statului,fond Prefectura Teleorman, dosar 8/ 1877).
*
De asemenea, alături de cei mulți, și marii proprietari participau și ei la efortul
uriaș de aprovizionare a frontului cu cele necesare, astfel, dintr-o adresă a Prefecturii
către Primăria Turnu Măgurele, aflăm că aceștia ofereau Armatei Române cai, în mod
gratuit.
„Domnule Primar!
Vă comunicăm că mai mulți proprietari oferă gratis cai pentru armată. Primiți
asemenea ofrande și ori-care altele, mulțumindu-le dvs. și Prefectura.
Primiți asemenea asigurarea considerațiunilor mele.
Prefect,
Kirițescu.
(Arhivele Statului,fond Prefectura Teleorman, dosar 1367/ 1877, fila 97; v. și: Alexandru
Mardale, Ion Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 198).
*
Pentru nevoile frontului, locuitorii oraşului puneau la dispoziţia armatei
următoarele cantități de produse alimentare sau de furaje:

Nr.
Produsul Cantitatea Preţul Distanţa
Crt
Distanţă foarte mare, aproximativ
1 Grâu 200 kile mari 65,95 lei
cinci poşte faţă de gările apropiate
2 Orz 600 kile mari 28,38 lei Idem
3 Porumb 500 kile mari 44,45 lei Idem
4 Fân de măsură 44 care 35,45 lei Idem
5 Paie 800 care 15,20 lei Idem

(Alexandru Mardale, Ion Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 78).
*
La Turnu Măgurele, au locuit, un timp, şi pictorii Nicolae Grigorescu, autor al
pânzei Cap de pod între Turnu Măgurele şi Nicopol, Sava Henţia - Trecerea Dunării la
Nicopole, Carol Popp de Szatmáry - Podul pe Dunăre lângă Nicopol, sau Ştefan Luchian.
Doctorul Ludovic Fialla, care era şeful spitalelor temporare ale „Crucii Roşii” la
Tumu Măgurele, relata în jurnalul său despre acele zile agitate legat de eforturile

140
deosebite făcute de locuitorii oraşului, pentru a asigura răniţilor cele necesare, oraşul
trebuind să facă faţă şi rechiziţiilor pentru a putea fi trataţi răniţii evacuaţi de pe front:
“În prevederea acţiunilor militare, Turnu Măgurele a fost surprins de toate aceste
preparative sanitare şi, afară de aceasta, a fost punctul unde se concentrase un număr
însemnat de ofiţeri administrativi etc. În toată iuţeala, s-au deschis hoteluri, birturi şi
oraşul s-a pomenit cu o îmbulzeală neaşteptată, căci toată lungimea Dunării, de la
Giurgiu până la Turnu Măgurele, a fost dominată de turci şi toată circulaţia se făcea
prin acest oraş” (Dr. Ludovic Fialla, Reminiscenţe din rezbelul româno-ruso-turc al
anului 1877 şi rolul Societăţii “Crucea Roşie”, Bucureşti, 1892, p. 46; v. și: Dr. Ludovic
Fialla, Reminiscenţe de război din 1877-1878. Háborús emlékek 1877/ 78-ból, București:
Editura Kriterion, 1977, 216 p.; v., de asemenea, și: Alexandru Mardale, Ion Toader,
Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 108).
Medicul citat mai sus s-a mai referit şi la primirea convoaielor de răniţi la Spitalul
“Independenţa” din Turnu Măgurele: “Serviciul medical începea dimineaţa între orele 7-
8 şi contravizita, seara, se făcea între 4-6. Medicii toţi şi-au împlinit oficiul lor cu o
scrupulozitate neclintită; serviciul a fost foarte obositor, căci desele pansamente
prelungeau vizitele matinale până spre amiază; tot personalul, studenţii şi surorile de
caritate au urmat frumosul exemplu al medicilor şi abnegaţiunea personală a excelat la
toţi. Operaţiile chirurgicale se făceau la subîmpărţirea primei barace şi, de câte ori avea
loc o operaţie, toţi asistam spre a facilita lucrarea. Instrumente am avut suficiente,
aparate în abundenţă. Graţie antisepticelor stricte pot zice că mersul tratamentelor a fost
excelent şi vindecarea plăgilor operative bună; aci însă este locul a accentua un rău,
care s-a acuzat pe câmpul primelor pansamente în contra cărora am şi scris în mai multe
rânduri doctorului Davilla, protestând, repetat, cu toată energia noastră, până ce, la
ultimele transporturi de răniţi, am avut, în fine, plăcerea de a vedea că am reuşit a opri o
procedare prea eronată. Aceasta a fost că la bandajele plăgilor prin arme de foc s-a
aplicat o bucată de vată muiată într-o soluţie concentrată, emostatică, de ser
sesquichlorat, soluţiune care a cauterizat pielea şi a cauzat necroze profunde în
ţesuturile circumjacente, complicând, astfel, plăgile. A 2-a procedură eronată a fost că la
plăgi complicate recente, la extremităţi, s-a aplicat imediat, după procedura d-rului
Neodörfer, un bandagiu de ipsos şi rănitul s-a transportat, astfel, la distanţe cât a fost
Turnu Măgurele de Griviţa. Extremităţile se tumefiază după câteva ore şi acest bandaj
imobil mai măreşte suferinţele şi prin greutate; în fine, sosind la noi, a fost penibilă
depărtarea acestor bandage de tăria zidului. Am reuşit şi m-am bucurat când am văzut
soldaţi răniţi la extremităţi şi bandajaţi cu feşe de organtină scrobită, bandagele întărite
cu fire de paie ori cu speteze de mucava. La transport, simţind rănitul că-l strânge
bandagiul, toarnă puţina apă peste el şi produce o relaxare salutară. Astfel, a încetat cu
totul aplicarea solucţiunii concentrate de ser sesquichlorat şi bandagiarea cu
ipsos“(Ludovic Fialla, Op. cit.,; v. și: Petru Vintilă sr., Petru Vintilă jr., Op. cit., p. 212-
213).
*
“Ajunși în oraș, la Turnu Măgurele, mulțime de lume venise să ne vadă; deși
începuse o ploaie mărunțică, amestecată cu zăpadă. Fiecare ne întreba: ce mai este la
Plevna? A căzut Osman Pașa? … soldații noști cum s-au purtat etc. Se dusese vestea în
lumea întreagă despre vitejia curcanilor și a vânătorilor noștri, dar fiecare dorea ca
aceste lucruri să i se repete cât de des și, mai cu seamă, să le audă chiar din gura

141
soldaților. Îmi închipuiam că, ajuns în țară, orice suferință trebuia, ca prin farmec, să
dispară. Ni se spune însă că toate spitalele sunt pline și că trebuia să mai așteptăm ca să
ni se pregătească locuri. În care timp, maiorul Berindei dă ordin să ni se aducă supă.
Cum era aproape de mine, îi zic: Domnule maior, sunt rău blonav, am să mor aici. Nu-
mi trebuie supă. Dați ordin să mă pună undeva la adăpost după ușă, sub scară, unde o fi.
Numai să nu mai stau expus în ploaie. Dar dânsul, mangâindu-mă cu mâna, îmi zice cu o
voce blândă și părintească: Vai de mine, băiete! Cum să te punem sub scară?! Aibi
puțină răbdare. Ai să vezi ce bine o să fii îngrijit. Mai bine ca la Plevna! Ai să te faci
sănătos. Peste o săptămână n-o să te mai cunosc. Avem doctori minunați! Aceste vorbe
mi-au dat multă speranță. […]. Mi s-a adus supa, pe care n-am putut-o mânca. Eram în
dreptul spitalului militar. Cum stam culcat pe spate, în fundul carului, cu ochii în sus,
vedeam siluetele bolnavilor pe la geamuri și, din poziția în care mă aflam, invidiam pe
aceia care erau sus, la adăpost și căldură. Pe la 10 ore noaptea, m-au dus la spitalul
„Independența”. M-am despărțit de căruțașul care mă adusese, trimițând prin dânsul
multă sănătate bătrânului său tată. Intrând în salon, curățenia ce era acolo m-a surprins.
Mi se parea că greșisem adresa” (Șt. Georgescu-Sergent, 1877 - Din carnetul unui
veteran, București: Editura Militară, 1956, 164 p.; v. p. 183-184 în vol. “Valeriu
Râpeanu, Societatea românească la 1877. Memorii ale unor luptători. Antologie, studiu
introductiv, note şi comentarii de Valeriu Râpeanu, Editura Militară, Bucureşti, 1977,
264 p.)
*
La Turnu Măgurele erau aşteptaţi, la începutul lui noiembrie 1877, cinci medici
englezi, sub conducerea dr. Humpry Sandwith, care doreau să lucreze într-un spital
militar (V. Cheresteșiu, V. Maciu, S. Știrbu, Mihail Roller [redactor responsabil;
Comitetul de redacție], Documente privind Istoria României. Războiul pentru
independenţă. Vol. VII (16 octombrie 1877-30 noiembrie 1877), București: Editura
Academiei Republicii Populare Romîne, 1954, 787 p., documentul 463; v. și: Alexandru
Mardale, Ion Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 109).
*
Spitalele din Turnu Măgurele au funcţionat și în şcolile şi hotelurile din oraş, între
care amintim hotelurile Belford şi Raymond, care au fost rechiziţionate și unde răniţii au
primit îngrijiri atente din partea medicilor români şi străini veniţi să-şi ajute colegii de
breaslă români, indiferent dacă răniții erau români, ruşi sau turci. Comisia Sanitară a
judeţului Teleorman, pentru a eficientiza acordarea de asistenţă medicală celor veniţi de
pe front, au rechiziţionat o serie de clădiri, printre ele şi Cazarma companiei de dorobanţi
din localitate, iar în vederea bunei administrări a spitalelor militare din oraş se instituia un
comitet de acţiune, din care făceau parte prefectul judeţului şi doctorul Gheorghe
Gănescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 680/
1877, fila 24; v. și: Alexandru Mardale, Ion Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p.
109).
*
Titu Maiorescu nota, în însemnările sale zilnice, despre modul în care toţi cei care
aveau pregătire medicală adecvată erau îndemnaţi să asigure nevoile de îngrijire a
răniţilor care soseau de peste Dunăre, în flux continuu: “Era vorba să fie sărbătorită ziua
de naştere a băiatului. Dar dimineaţa, la ora 6, mi-a venit ştire că Wilhelm fusese vizitat
noaptea, la ora 2, de prefectul de poliţie, Radu Mihail, şi rugat stăruitor să plece imediat

142
la Turnu Măgurele, fiindcă acolo zac 1500 de români răniţi şi neîngrijiţi“ (Petru Vintilă
sr., Petru Vintilă jr., Op. cit., p. 208-209).
*
Două corturi mari serveau ca sală de operaţii şi de locuinţe pentru medici şi
personalul sanitar aferent spitalului Comitetului Doamnelor Române din Iași. Până la 15
septembrie 1877, conform raportului dr. Russ, au fost trataţi în acest spital 49 răniţi (15
ofiţeri şi 34 grade inferioare), iar medicamentele au fost procurate de la farmaciile şi
spiţeriile locale, care au dat dovadă de înţelegere, asigurând un discount de 40% (V.
Cheresteşiu, V. Baciu, S. Ştirbu, Mihail Roller [redactor responsabil; Comitetul de
redacţie], Documente privind istoria României. Războiul pentru Independență. Vol. VI
(1 septembrie 1877-15 octombrie 1877), București: Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1953, 694 p., v. documentul 896; v. și: Alexandru Mardale, Ion
Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 115).
Întreg personalul a dat dovadă de devotament pentru cei aflaţi în suferinţă, astfel,
în raportul Elisei Varnav-Liţeanu, directoarea spitalului, se arăta: “Tot personalul
spitalului a adus multă silinţă pentru bună regulă şi instalarea spitalului, însă voi vorbi
cu deosebire de doamna Codreanu, care este una dintre cele mai vrednice sore de
caritate şi pe care iubiţii noştri ostaşi, ce zac în spital, o numesc <muma lor>” (V.
Cheresteşiu; V. Maciu; S. Ştirbu; Mihail Roller [redactor responsabil; Comitetul de
redacţie], Documente privind istoria României. Războiul pentru Independență. Vol. V
(16 iulie 1877-31 august 1877), București: Editura Academiei Republicii Populare
Române, 1954, 594 p., v. documentul 995; v. și: Alexandru Mardale, Ion Toader, Petre
Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 115).
*
Eforturile conjugate ale autorităților centrale și locale au făcut posibil ca să
funcţioneze ospelul (spitalul) “Independenţa”, care a fost amplasat într-o casă cu doua
etaje de pe strada Elena Cuza.
“Şi, astfel, s-au adunat o serie de dame la domiciliul d-lui C. A. Rosetti şi, animate
de amorul patriei şi al poporului, au şi început să facă colectă de bani, care a prosperat
cu rapiditate. Damele au ezitat, dacă trebuie să facă baracele aici, la Şosea, sau să
meargă la Turnu Măgurele, unde, probabil vom fi mai aproape de câmpul luptelor. Avem
cunoştinţa d-lui şi d-nei C. A. Rosetti. Atunci însă, fiind mai adesea ori în contact cu d-
lor, am admirat simplicitatea obiceiurilor în casă şi afabilitatea lor, dar am fost surprins
de vigoarea şi impetuozitatea convicţiunilor lor, întru a proceda repede în acţiune, ca
evenimentele să ne prindă pregătiţi. D-nul Rosetti şi aici a avut o inspiraţiune profetică
şi, cu alte cuvinte înfocate ieşite din inimă, a atins pe toţi participanţii şi, după ce a
declarat că soţia sa, d-na Maria Rosetti, pleacă la Turnu Măgurele, toate obiecţiunile au
căzut şi s-a decis a înfiinţa ospelul „Independenţa” la Turnu Măgurele” (Ludovic Fialla,
Op. cit.,; v. și: Petru Vintilă sr., Petru Vintilă jr., Op. cit., p. 32).
Iniţial, acel spital avea o capacitate de 50 de paturi, însă, curând, această
capacitate va fi depăşită în faţa numărului mare de răniţi şi de bolnavi sosiţi de pe front,
astfel încât s-a mai amenajat “dintr-o magazie de zid, o sală spaţioasă, cu 50 de
paturi”(v. la p. 4 în vol. “, dr. Elena Adăscăliței; Petre Albu; Gabriel Barbu [autori; sub
coord. generalului-colonel Mihai Burca, Gabriel Barbu și Ion Șerb], Crucea Roşie din
România, 1876-1976, Bucureşti: Consiliul Național al Societății de Cruce Roșie din
Republica Socialistă România, 1976, 142 p.).

143
 La început, personalul era insuficient, fiecare slujbaş al acelui aşezământ de
sănătate facea munca a doi-trei oameni, însăşi Maria Rosetti, punând suflet şi dăruire faţă
de cauza umanitară în care se angrenase, fapt remarcat cu admiraţie de către medicul
Ludovic Fialla, care relata: “Am văzut pe doamna Rosetti cu multă abnegaţie lucrând în
bucătărie, stăruind, tocând şi împărţind carnea pentru diferite preparaţii culinare şi, pe
lângă acestea, mai preumblându-se pe lângă răniţi, întrebându-i de dorinţele lor” (v.
ziarul “Românul”, anul XXI, din 16 septembrie 1877).
La începutul lunii septembrie, au venit să lucreze în spital Elena Câmpineanu,
soţia generalului Cernat, Elena Cantacuzino şi altele. T. C. Văcărescu - în opera sa
închinată acestui război - menţiona meritele deosebite în îngrijirea răniţilor a doamnelor
Z. Sturdza, E. Câmpineanu, M. Fălcoianu, A. Kalinderu“ ... care dau devotate îngrijiri
bolnavilor şi răniţilor care soseau de pe câmpul de luptă”.
Umanismul şi grija deosebită acordate celor aflaţi în suferinţă au fost răsplătite
prin cuvinte de mulţumire, atât din partea acelora care primeau aceste îngrijiri, cât şi din
partea rudelor celor răniţi, astfel, o mamă scria, plină de recunoştinţă, doamnei Rosetti,
pentru salvarea fiului ei, că: “numele femeilor care i-au salvat fiul va fi etern imprimat în
adâncul sufletelor tuturor părinţilor, ce, ca mine, au a le mulţumi chiar viaţa, poate a
fiilor lor” (“Romania Liberă”, anul I, nr. din 4 ianuarie 1878).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu înalte autorităţi civile şi militare,
aflăm despre rechiziţionările făcute pentru Armata Română și despre încartiruiri de trupe,
despre primirea de ofrande și de asigurarea hranei pentru unităţile militare române
(Arhivele Statului - Teleorman, Primaria Turnu Măgurele, dosar nr. 6/ 1877).
*
În raportul său către Primul Ministru, preşedintele Crucii Roşii din România, D.
Ghica, prezenta activitatea acestei organizaţii, precum şi dificultăţile logistice şi
materilale întâmpinate, rugând a se acorda sprijin pentru rezolvarea acestor probleme (v.
la p. 3, 10, în extrasul conferinței “Radu Rosetti [de Generalul…Membru al Academiei
Române], Ambulanţa Doamnelor din Iaşi în 1877-1878, Bucureşti: Monitorul Oficial și
Imprimeriile Statului – Imprimeria Națională București, 1940, p. 179 (p.1) - 198 (p.20).
[Comunicare apărută] în colecția “Academia Română - Memoriile Secțiunii Istorice”
(Seria III, Tomul XXII, MEM. 7), fiind “Comunicarea făcută în ședința dela 8 Decembrie
1939”].
*
Cea de-a doua ambulanţă a Crucii Roşii a funcţionat la Turnu Măgurele, pe toată
durata războiului, drept spital de campanie. La conducerea Serviciului de ambulanţă de la
Turnu Măgurele, în acele momente, se afla dr. M. Kalinderu (1835-1902).
Spitalul era “înzestrat cu 10 doctori în medicină, 10 interni în medicină, 12 surori
de caritate, 30 de călugăriţe pentru serviciul de infirmieri şi brancardieri”.
În acest spital şi-au desfăşurat activitatea medicii chirurgi Constantin Severeanu,
Teodor Trandafirescu, Gustav Dűnner (Suedia), Maturen (Anglia), Mihail Georgescu,
Alexandru Racoviceanu, Nicolae Şerbănescu etc. (Arhivele Statului, Bucureşti,
Ministerul de Interne, Div. Com., dosar Nr. 4894, filele 501, 522; v. documentul 202,
anexa în “V. Cheresteșiu, V. Maciu, S. Știrbu, Mihail Roller [redactor responsabil],
Documente privind Istoria României. Războiul pentru independenţă. Comitetul de
redacție [...]. Vol. VII (16 octombrie 1877- 30 noiembrie 1877), București: Editura

144
Academiei Republicii Populare Romîne, 1954, 511 p.; v. și: Alexandru Mardale, Ion
Toader, Petre Grecu, Ion Bâlă, Op. cit., p. 164-165).
*
Pentru unii răniți, cu toate îngrijirile atente acordate de către personalul medical
din spitalele din oraş, nu s-a mai putut face nimic, ca să fie salvaţi. Corespondentul
ziarului Imparcial din Madrid, Marchizul Valle de Toja, relata momentul înălţător, plin
de adânci trăiri emoţionale, cu ocazia discursului colonelului Sergiu Candiano, la
catafalcul unui ofiţer român, căpitanul Niculae Lascăr Bogdan, decedat într-unul dintre
spitalele din Turnu Măgurele, ca urmare a rănilor căpătate pe câmpul de luptă, şi care a
fost înmormântat în cimitirul din Turnu Măgurele, cu onoruri militare: “Trebuie să
compătimim, camarazilor, pe viteazul Bogdan? Nu, pentru că nu e de plâns cine-şi varsă
sângele pentru restaurarea şi gloria ţării sale. Odihneşte-te, deci, în pace, prietene! Tu
ţi-ai făcut cu cinste datoria!” (Marchizul Valle de Toja, Note de război, p. 174-175 și
236; v. și: G-ral R. Rosetti, în colecția “Academia Română - Memoriile Secțiunii
Istorice” (seria VIII, Tomul 9/ 1928, traducere).
*
Pentru că majoritatea soldaților erau țărani, care fumau țigări confecționate de ei
din tutun brut și nu țigările primite din donații de la diferiți comercianți, lt.col. Candiano,
comandantul garnizoanei Măgurele, adresa o telegramă către Mihail Kogălniceanu,
Ministrul de Interne, cu sugestia schimbării ţigărilor pentru răniţi cu tutun brut
(Biblioteca Naţională a României Colecţii Speciale Arhiva Istorică Fond Kogălniceanu.
Dosar: 254, Cota veche: XVI/ 19, Telegramă lt. col. Candiano, comandant garnizoana
Măgurele – [către]M. Kg., Min. Int. /1877-1878/ (în privinţa schimbării ţigărilor pentru
răniţi cu tutun) (http://www.bibnat.ro/dyn-doc/fond_kogalniceanu.pdf)
*
În anul 1877, locuitorii oraşului Turnu Măgurele i-au adresat lui Dimitrie
Berindei, deputat al Colegiului I de Teleorman, şi deputaţilor Colegiilor II, III, IV din
judeţului Teleorman - Nicolae Furculescu, G. Cantilli și Pantazi-Ghica din Camera
Deputaţilor, o întâmpinare, prin care se solicita susţinerea petiției lor în Parlamentul
României, cu scopul de a li se ceda din terenul Domeniului Statului-Turnu suprafaţa de
1500-2000 pogoane, petiţia lor fiind susţinută cu argumente bazate pe dinamica
dezvoltării edilitare, economice, administrative şi financiare a oraşului-port Turnu
Măgurele: ”La anul 1869 expirat, locuitorii orașului de reședință Turnu Măgurele,
printr-o petițiune ce a adresat-o Domnului Ministru al Finanțelor, a[u] cerut să li se
cedeze, din terenul domeniului statului Turnu, un număr de la 1500-2000 pogoane
pământ, în care să se conțină și portul cu tot spațiul de încărcare, unde staționează
bastimentele fluviale, în scopul de a se mări pozițiunea actuală a orașului, fiindcă [cel]
dat prin proiectul promulgat în”Monitorul Oficial” nr. 5 din 1836 nu este suficient (1443
pogoane), în raport cu interesele populațiunii, care, progresând continuu, devine,
simțitoare, în fiecare zi, în întinderea teritoriului: orașul Turnu Măgurele, după cum este
cunoscut, domnilor deputați, prin pozițiunea sa geografică, găsindu-se situat aproape de
marginea Dunării, încă de la fondare, s-a văzut că, comerțul înflorit al cerealelor, ce se
face printrânsul, îi asigură un viitor mare și un nume important, un progres sigur [...]
creșterea populațiunei și organizarea lui aleasă îi acordă de pe acum rangul între
celelalte orașe mari, de departe. Mai cerem a aduce din nou, la înalta cunoștiință a onor
Camerei Legiuitoare, cererea cetățenilor turneni și a stărui prin mijoacele de care

145
dispuneți să se da acestui oraș întinderea pretinsă de teren de 1500-2000 de pogoane
pământ din domeniul statului Turnu, în care intră și portul cu tot spațiul de încărcare,
conform alineatului 6 din sub. Art. 1 din legea vânzării bunurilor statului, și a
prerogativei acordată acestui oraș de la fondarea sa, la care are dreptul, ca și orașele
Brăila și Giurgiu” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 13/ 1877).
*
În anul 1877, avea loc litigiul Primăriei cu Ioniţă D. Munteanu, în calitate de
debitor, şi Oprea Negulescu - în calitate de custode, în legatură cu impozitul pe producţia
de fân de pe islazul comunal de fâneţe, arendat de Primărie lui Ioniţă Munteanu, acesta
neachitându-și taxele către Primărie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 32/ 1877).
*
În anul 1877, din corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu alte autorităţi, aflăm
despre stabilirea valorii de curs şi despre circulaţia monedei ruseşti (rubla). De asemenea,
mai amintim despre o notă a Prefecturii privind circulaţia unor bancnote austriece false şi
despre măsurile ce se impuneau pentru scoaterea lor din circulație. Mai menționăm
existența unei note, în limba rusă, a comandantului Polkului (Regimentului) “Donskoi
Armenski Kazan” către Primărie, în legătură cu circulaţia hârtiei rublă rusească în oraş,
căruia Primăria oraşului Turnu Măgurele i-a răspuns printr-o adresă, în care informează
că acea monedă a circulat încă din luna mai (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1877).
*
În anul 1877, exista o moară cu aburi în Odaia (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 67/ 1877; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
82). Dar activau şi morile lui Costache Ristea şi Velisarie, aflate în oraş (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 108/ 1877; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 82).
*
În anul 1877, avea loc procesul Primăriei cu Eraclie Dumba, pentru revendicarea
unor terenuri din Grădina Publică (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 33/ 1877).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Serviciul Pompierilor Turnu Măgurele, se relevă
faptul că activitatea unităţii de pompieri din oraş era satisfăcătoare și în anul 1877,
Primăria primind rapoarte justificative din partea Comenzii de Foc despre angajările de
personal, despre probleme salariale, administrative, despre dotările cu obiecte şi materiale
specifice activităţii, anexându-se și procesele verbale de predare-primire a obiectelor de
inventar ale unităţii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 21/ 1877); v. și: (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 22/ 1877).
*
Litigiul Primăriei orașului Turnu Măgurele cu Primăria oraşului Brăila, pentru
recuperarea sumei de 15757,60 lei noi, datorată de aceasta către Primăria oraşului Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 31/
1877).

146
 *
Primăria ţinea pemanent legătura cu Prefectura și cu directorii celor două şcoli din
oraş şi cu alte autorităţi competente, referitor la activitatea de învăţământ, în privința
examenelor de la sfârşitul anului şcolar, despre reparaţia localurilor celor două şcoli și
despre efectuarea recensământului în rândul copiilor (băieţi) de vârstă şcolară. De
asemenea, constatăm o notă a Inspectorului Școlii Primare de Băieţi, prin care se anunţă
că elevii au fugit din oraş de teama izbucnirii războiului, cât şi despre măsurile luate
pentru protejarea patrimoniului şcolii (biblioteca, arhiva, materialele de laborator etc.). Se
mai întocmea un înscris privind organizarea examenelor de sfârşit de an şcolar, în
condiţiile izbucnirii războiului, precum şi o adresă emanată de Primărie și destinată lui
Alexandru Vasilescu, privind închirierea caselor deţinute de acesta, în vederea
desfășurării cursurilor şcolare, reieșind că localul Școlii primare de băieţi nr. 1, din oraş,
a fost rechiziţionat de armată şi transformat în Spital militar (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/ 1877). Deși război, rezultă din
demersul monografic (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D.
Costovici, Op. cit., p. 119), că în anul școlar 1877-1878 au fost înscriși, la Școala primară
de băieți nr.1, și au urmat 182 de elevi (o diminuarea frecvenței cu un sfert, față de anul
școlar anterior), absolvind, în 1878, 18 dintre aceștia.
*
În fondul arhivistic pe anul 1877, reperăm o cerere a artistului I. Comino prin care
se oferă să dea o reprezentaţie teatrală în oraşul Turnu Măgurele, în folosul armatei
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 39/ 1877).
*
În anul 1877, se deschidea la Turnu Măgurele librăria Tomșa.
*
La Turnu Măgurele, apare ziarul local Roșiorul. Debutul publicației a fost
semnalat în data de 5 aprilie 1875 de o gazetă de limbă franceză din București, Le journal
de Bucarest, care arăta: “un nouveau journal en langue roumaine, intitule Le Rouge
(Roșiorul) vient de paraitre á Turnu Măgurele (un nou ziar în limba română tocmai a
apărut la Turnu Măgurele, n.a.)”- Ion Hogaș, Op. cit., p. 38.
*
Tot din anul 1877 există și corespondenţa Magistraturii orașului cu Epitropia celor
două biserici din oraş, privind activitatea lor religioasă, administrativă și în legătură cu
stabilirea bugetului de venituri şi de cheltuieli ale celor două biserici (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1877).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura, datând, de asemenea, din anul 1877,
aflăm despre faptul că se făcuse stabilirea preţurilor la produse de primă necesitate (1877-
1878). Se mai întocmeau tabele statistice, cuprinzând fabricile, maşinile şi uneltele
agricole ce au “funcţionat” în anul 1877, dar și catagrafii cu suprafaţa (în hectare) de
teren arabil semănat în pentru/ în anul 1878, de către locuitorii oraşului (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 41/ 1877).

1878
În anul 1878, cum s-a mai arătat la anul 1877, locuitorii oraşului solicitau, printr-o
cerere adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, cumpărarea suprafeţei de 1500-2000

147
de pogoane din terenul Domeniului Turnu, care aparţinea statului, “care să cuprindă şi
portul cu tot spaţiul de încărcare, unde staţionează bastimentele fluviale de pe Dunăre,
în scopul de a se mări poziţiunea actuală a oraşului, fiindcă, pământul dat prin proiectul
promulgat în”Monitorul Oficial” nr. 5 din 1836, nu este suficient, în raport cu interesele
populaţiunii”. Primăria, luând act de solicitările acelor locuitori, adresa la rândul ei o
scrisoare către Prefectură, prin care edilii oaşului pledau pentru cedarea suprafeţei de
1500-2000 pogoane de teren din Domeniul Turnu, proprietatea statului, către locuitorii
oraşului, prin vânzare, folosindu-se argumente demografice (creşterea numărului
populaţiei oraşului), economice, care concordau cu necesitatea extinderii oraşului
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1878).
*
După încheierea ostilităților de la sud de fluviu“Comitetul damelor din Iași, a
oferit Armatei tot materialul ambulanțelor și spitalulul temporar din Turnu-Măgurele.
Pentru care ministerul esprimă cu recunoscință viuele sale mulțurniri” (“Monitorul
Oficial al României”, nr. 30 din 8/ 20 Februarie 1878).
*
În vederea despăgubirii celor care au lucrat pentru Armată, s-au întocmit tabele
nominale cu locuitorii oraşului care au transportat, prin rechiziţie, cu carele personale
trase de boi, materiale logistice pentru Armata Română. De asemenea, se întocmeau
listele cu tinerii recruţi, contingentul 1878. Prin Nota comandantului Trupelor Române
din Nicopole şi din Turnu Măgurele, adresată Primarului oraşului Turnu Măgurele, se
solicita cazarea unui grup de ofiţeri români (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1878).
*
Mai reținem, de asemenea, la fondul 1878, și o Notă a primarului oraşului adresată
comisarului Primăriei privind executarea ordinelor date de Directorul General al
Serviciului Sanitar şi de Prefectul judeţului Teleorman referitoare la constituirea unei
tabere sanitare de tranzit, cuprinzându-i pe militarii români, ruşi şi pe prizonierii turci,
care beneficiaseră - sau care urmau să beneficieze - de îngrijirea autorităţilor române
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1878).
*
În fața pretențiilor locuitorilor de a fi despăgubiți pentru pagubele suferite din
partea Armatei Imperiale Ruse, Ministerele de Interne şi Externe şi Prefectura adresa
Primăriei o serie ordine și instrucţiuni, în care se indicau măsurile şi anchetele care
trebuiau întreprinse de Primărie pentru depistarea pagubelor săvârşite de Armata
Imperială Rusă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
3/ 1878). La aceste acte normative se adăugau și note ale Prefecturii vizând măsurile ce
trebuie luate de comisia de constatare a pagubelor suportate de persoanele fizice şi
juridice sau de diferite stabilimente publice în urma războiului din anii 1877-1878
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1878).
*
Una din marile probleme ale agricultorilor din acea vreme erau desele inundații,
atât Dunărea cât și Oltul pricinuind inundații grave, cum ar fi cea din 1878: “Primavara
însă, când ploaia învăluia toate, când mugurii începeau să pleznească în vârful nuielelor
de salcie și, pe țărmuri, se dezmorțeau primele plante, insecte și reptile, Dunărea
înnebunea pe neașteptate. Valurile ei se rostogoleau cenușii, negre, violacee, se

148
frângeau, mugind de maluri, mușcau hălci întregi din ele, umflându-se mereu sub ploaia
măruntă. Norii veneau și se duceau, dar alții apăreau mereu, picurii cădeau mai repezit,
mai mari, apoi ropotul ploii topea cântecul apei și al pământului într-un singur vuiet, pe
care țăranii de la Dunăre îl cunoșteau bine: sculați că vin apele peste noi! Ceea ce
Războiul din 1877 lăsase neatins în Câmpia Dunării, pe liniile de marș și de etape ale
trupelor române și ruse, au nimicit, primăvara următoare inundațiile […]. Năvăleau,
huind peste semănături, pătrunzând până la mari depărtări, dărâmând case și acareturi,
înecând oameni și vite, atingând, în unele locuri, crengile celor mai înalți arbori. Prin
golurile de tăcere ce se căscau uneori, se auzeau zgomotul lemnăriei rupte, al zidăriei
năruite. Șuvoaiele nu puteau fi zăgăzuite, mai ales că norii continuau să se adune,
barometrul prevestea neclintit vreme rea […]. În ochii speriați ai țăranilor, în obrajii lor
desfigurați de groază și nesomn licărea teama de mizeria care îi aștepta și în acel an.
Jalnica lor situație avea să fie oglindită în gazetele Oltul, Ghimpele și Telegraful, care
biciuiau cum se pricepeau mai bine “slugile dinastiei tăvălite în beție”, și corupția
aparatului de stat. Poporul sinistrat își vărsa amarul în cântece de revoltă: Frunză verde
de negară/ Norodul țipă și zbiară,/ Dar în cer și pe pământ/ Nu-l aude nici un sfânt!” (v.
p. 27-28 în “George Sbârcea și Ion Hartulari-Darclée, Darclée, București: Editura
Uniunii Compozitorilor din România, 1972, 232 p. + 56 p. cu fotografii”).
*
În anul 1878, Primăriei îi erau adresate o serie de cereri venite din partea unor
locuitori din oraş, care doreau luarea în arendă a grădinilor de zarzavat şi a locurilor de
arătură de la Olt.
De asemenea, Primăria elabora „publicațiuni”, cuprinzând listele de licitaţii şi
locuitorii care au luat în arendă terenuri, cu achitarea pe loc a sumelor băneşti pentru
arendare (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/
1878).
*
Se constată, la fel, în fondul arhivistic pe anul 1878 o serie de cereri ale unor
locuitori adresate primarului oraşului şi subprefectului Plăşii Călmăţui, pentru legalizarea
contractelor cu guardul (pândarul) care urma să le păzească viile din Valea Turnului
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/ 1878).
*
În anul 1878, se hotăra confecţionarea unor sigilii pentru uzul Primăriei (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1879).
*
Tot în anul 1878, Consiliul Comunal Turnu Măgurele aproba proiectul privind
alimentarea oraşului cu apă potabilă captată de la izvoarele din Segarcea Deal (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1878).
*
Se constată existența, la fondul 1878, a unei cereri a unui locuitor al oraşului
Turnu Măgurele, ce fusese adresată prefectului Chirițescu, prin care solicita luarea de
măsuri de îndiguire menite să oprească revărsarea apelor Dunării în zona numită
“Bercelului” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
13/ 1878).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura, cu Batalionul Gărzii

149
civice orăşeneşti şi cu alte autorităţi, aflăm amănunte despre activitatea Gărzii: numiri de
persoane, probleme salariale, subvenţionarea gărzii, probleme de disciplină etc. (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1878).
*
Prefectura şi Primăria oraşului trimiteau, în anul 1878, adrese către Ministrul
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin care se comunică acestui for că Școala Primară de
Băieţi din Turnu Măgurele are local propriu, funcţional corespunzător, dar, la data
respectivă, adică, în 18.02.1878, era încă ocupat de Spitalul militar, organizat acolo încă
de la începutul războiului, în primăvara anului 1877, şcoala desfăşurându-şi activitatea, în
această perioadă, într-un local impropriu, care fusese închiriat de Primăria oraşului Turnu
Măgurele, şi, în consecinţă, se solicită dezafectarea spitalului, cu atât mai mult cu cât
celelalte spitale militare organizate în oraş fuseseră evacuate. Primăria, pe baza raportului
primit din partea Eforiei Şcoalelor, trimitea, la rândul ei, o notă - adresată Prefecturii -,
cuprinzând o listă cu şcolile din oraş și cu numărul claselor şi al elevilor care
frecventează şcoala.
De asemenea, prefectul adresează o notă către primar şi Consiliul Comunal pe
tematica priorităţilor edilitar-gospodăreşti pe care Primăria oraşului Turnu Măgurele
trebuie să le aibă în vedere la întocmirea bugetului, pentru dezvoltarea oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1878). Cât privește
participarea școlară a copiilor din oraș, conform monografiei (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119), în anul școlar 1878 -
1879 au fost înscriși și au urmat școala 203 elevi (o creștere semnificativă în raport cu
anul școlar anterior), absolvind, în 1879, 19 dintre ei.
*
Dat fiind faptul că numărul negustorilor greci din oraş (negustori – samsari, care
se ocupau cu comerţul cu cereale) era foarte mare, pentru educaţia copiilor acestora în
limba maternă s-a înfiinţat, în anul 1878, o Şcoală Grecească, condusă de dl. Papadopol,
cu un număr de 21 de elevi, după cum urmează: 7 băieţi şi 11 fete la cls. I-a, 2 băieţi şi o
fată la cls. II-a. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
29/ 1878).
*
Primăria oraşului, în vederea asigurării agrementului locuitorilor oraşului, cere
Prefecturii aprobarea pentru înfiinţarea în oraş a unei trupe muzicale (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1878). Astfel, promenadele prin
Grădina Publică, în special duminica, erau o plăcere, mai ales că, începând cu anul 1878,
fusese angajată de Consiliul Comunal, o fanfară compusă din 13 muzicanţi veniți din
Turnu Severin, care cânta în fiecare seară, atât în Grădina Publică, cât şi în Grădina
„Măgura” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 98/
1878; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).
*
Primăria purta în permanență corespondenţă cu Epitropia celor două biserici din
oraş cu privire la problemele lor administrative, salariale, despre conduita preoţilor și
despre împărţirea oraşului în două parohii (pe familii) din punctul de vedere al efectuării
serviciului religios, precum și despre demersul preoţilor pentru a li se mări salariul
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1878).

150
 1879
În acest an, Primăria adresa o notă de somare a lui Alecu Procopiu, locuitor al
oraşului Turnu Măgurele, prin care i se atrăgea atenţia să respecte angajamentul făcut,
atunci când a cumpărat locul de casă, și anume, să întreţină fântâna existentă pe acel loc
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 53/ 1879).
*
Pe măsură ce oraşul se dezvolta, Primăria primea, în continuare, noi cereri din
partea cetățenilor orașului, în vederea obţinerii de autorizaţii pentru construcţii de
locuinţe, magazii, împrejmuiri etc. De asemenea, se eliberau noi autorizații de construcţie
către cumpărătorii loturilor de teren. Primăria primea, regulat, rapoarte tehnice întocmite
de Arhitectul oraşului pentru autorizarea ridicării construcţiilor. De asemenea, dintr-un
proces-verbal, întocmit de Consiliul Comunal, aflăm despre necesitatea organizării
licitaţiei pentru darea în antrepriză a construirii unei capele în cimitirul ortodox de la
marginea oraşului, prevăzută în bugetul Primăriei pe anul 1879 cu o sumă de 5000 lei noi
pentru realizarea acesteia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 48/ 1879).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Ministerul de Interne şi cu Prefectura, din anul
1879, aflăm că se trecuse la plata despăgubirilor pentru distrugerile provocate de
bombardamentele armatei turceşti asupra unor imobile din oraş (localul şcolii de fete şi
ghereta din port), din timpul războiului din 1877 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1879).
*
Corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu alte autorităţi din anul 1879
menționează activitatea Comisiei pentru lichidarea rechiziţiilor pentru Armata Română în
campanile din 1877 -1878 și măsurile luate de autoritățile locale pentru recensământul
cailor, al trăsurilor şi hamurilor din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 3/ 1879).
*
În urma gravei secete din anul 1879, Primăria oraşului a adresat o întâmpinare
Prefecturii, prin care ruga instituția ierarhic superioară să intervină la guvern pentru a nu
se mai exporta grâu şi porumb “fiind secetă în judeţ” (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1877).
*
Primii împropietăriţi dintre locuitorii oraşului au fost cei care au luptat în războiul
din 1877 și au primit pământ, în anul 1879, un număr de 5 locuitori, fiecare câte 5 hectare
din Domeniul Turnu şi din Trupul Suraia (Traian), după cum urmează:
Nr. crt. Numele şi prenumele
1 Constantin Rotaru
2 Dobre Nedelcuţă
3 Nicolae N. Gruia
4 Gheorghe Bălosu
5 Iordache Anghel
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
59).

151
 *
După război, soldaţii demobilizaţi care au fost răniți au primit loturi de pământ,
astfel că Primăria aducea la cunoștința Prefecturii datele necesare privind
împroprietărirea invalizilor din oraş şi actele ce li se cer acestora, în acest scop (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 19 şi 42/ 1879).
*
O serie de locuitori ai orașului adresau cereri către Primărie, pentru arendarea
terenului denumit “Lânăria” de la Olt şi a terenului (locuri de arătură) din lunca Oltului.
De asemenea, Primăria elabora şi o listă cu locuitorii care au luat în arendă teren pe anul
1879, pe care o înainta Prefecturii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 41/ 1879).
*
În anul 1879, Primăria întocmea actele legale necesare pentru arendarea vadului de
moară ce se afla pe râul Olt, în dreptul grădinilor de pe islazul de fâneţe, parte din
Domeniul comunei urbane (a oraşului Turnu Măgurele) - Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 39/ 1879.
*
În acest an, se derula litigiul Primăriei cu Stancu Ivănuş şi cu Florea Predescu,
garanţii lui Ioniţă D. Munteanu şi ai lui Mitea Velicu, care au luat în arendă islazul de
fâneţe şi grădinile de la Olt şi care nu şi-au achitat taxele către Primărie (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 58/ 1879).
*
Tot în anul 1879, Primăria informa Prefectura privind înfiinţarea Camerei de
Comerţ în oraș. De asemenea, se întocmeau liste nominale cu persoanele (comercianţi)
din oraş care îndeplinesc calităţile pentru a fi judecători comerciali pe lângă Tribunalul
Muncii Teleorman (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 8/ 1879).
*
Primăria întocmea, în 1879, actele legale necesare în scopul cumpărării unei case
pentru nevoile proprii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 46/ 1879).
*
Primăria subvenţiona şi unele nevoi materiale ale personalului didactic din oraş,
astfel că în anul 1879 se consemnează cererea învăţătorului Ştefan Lenianu de a i se da
locuinţă şi lemne de foc (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 51/ 1879).
*
Tot în anul 1879, se returna Primărie colecţia de legi Boerarcu, sustrasă de D.
Ţânţăreanu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 55/
1879).
*
Ideile de modernizare şi de sistematizare a oraşului reapar și în anul 1879, când
inginerul francez Petit realizează un nou plan al oraşului, făcând noi măsurători pe
prelungirea uliţei Bucureştilor înspre nord şi spre uliţele Rahova şi Procopiu - plan pe
care soţia să îl donează Primăriei (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 87/ 1879 conf. Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 53).

152
 *
În anul 1879, se efectua și recensământul tuturor bordeielor și al oboarelor din
oraş, care urmau a plăti taxa chiriei pe anul 1879, fapt relevat de un proces verbal
încheiat de Consiliul Comunal referitor la rezultatul final al recensământului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1879).
*
Primăria informa Prefectura, în anul 1879, despre asigurarea contra incendiilor a
localurilor şcolilor din oraş şi al Primăriei, la Societatea Generală de Asigurări
“România”, din Bucureşti (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 21/ 1879)
*
În anul 1879, se rejudeca litigiul Primăriei cu Eraclie Dumba, pentru stabilirea
valorii unor terenuri ale acestuia situate în Grădina Publică (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1879).
*
În anul 1879, se întocmea documentaţia tehnică pentru aducţiunea apei în orașul
Turnu Măgurele din izvoarele de la Segarcea Deal, care se află la circa 5-8 km de oraş.
Arhitectul oraşului i-a trimis o scrisoare inginerului orașului Galaţi, pentru a elabora
documentaţia tehnică după modelul adoptat la Galați (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/1879). În acest scop, Consiliul Comunal
aloca 1500 lei din bugetul local pentru aducerea apei potabile din acest sat (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 123/ 1879, fila 6; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 20).
*
Avea loc, în 1879, numirea lui Mitică Zamfirescu din Alexandria, la comanda
unităţilor de pompieri din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 49/ 1879).
*
În fondul arhivistic pe anul 1879, se identifică și corespondenţa Magistratului
orașului cu Prefectura, cu Corpul Gărzii Civice din oraş şi cu alte autorităţi, vizând
activitatea gărzii orăşeneşti și subvenţiile alocate de Primărie pentru plata chiriei localului
gărzii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/
1879).
*
În anul 1879, Primăria purta corespondență cu Prefectura şi cu Medicul Oraşului
Turnu Măgurele pentru unele aspecte privitoare la măsurile de luat în vederea instituirii
carantinei contra pestei orientale, atât prin construirea unui nou local al carantinei, cât şi
prin asigurarea condiţiilor de funcţionare a acesteia în portul Turnu (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1879).
*
De asemenea, Primăria informa, în 1879, Prefectura, Medicul şi pe Poliţaiul
oraşului despre necesitatea luării de măsuri pentru îngrijirea bolnavilor cu boli psihice
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1879).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura, cu Medicul oraşului și cu
alte autorităţi competente aflăm despre elaborarea unei dări de seamă, în 1879, cu privire

153
la starea de sănătate a populaţiei din oraş și la măsurile de luat de către autoritățile locale
pentru a se preîntâmpina apariția unor boli epidemice (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/ 1879).
*
De asemenea, Magistratul orașului conlucra cu Medicul oraşului privind
solicitarea de fonduri pentru cumpărarea substantelor necesare la verificarea calităţii
laptelui de consum care se vindea în piaţă (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 31/ 1879).
*
În anul 1879, avea loc procesul lui Alexandru Vasilescu cu Primăria, pentru plata
chiriei caselor pe care acesta le-a avut închiriate Primăriei ca local de şcoală (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 60/ 1879).
*
Despre Școala primară de băieți nr. 1 aflăm: “Pe la 1879, începând să funcționeze
clase divizionare pentru cl. I și a II-a, etajul de jos a rămas pentru viitoarea școală ce va
deveni No. 2, iar etajul de […pauză în textul original; probabil: “de sus”, adică et. I]
pentru Școala No. 1, cu locuință pentru director” (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu;
Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 117).

1879-1881
La p. 119, autorii monografiei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.) inserează un tabel cu situația cu înscrișilor și a
absolvenților Școlii primare de băieți nr. 1, între anii 1852-1910, cu mențiunea noastră
că anii școlari 1879-1880 și 1880-1881cumulează efectivele ambelor școli de băieți (Șc.
nr. 1 și “Șc. de băieți nr. 2 comunală” – nou înființată), răstimp cât școlile funcționează
împreună în aceeași clădire, corpul profesoral deservind ambele unități de învățământ.
Abia în 1881 acestea s-au separat, beneficiind de corpuri profesorale și de sedii diferite.

Anul Înscriși Absolvenți Anul Înscriși Absolvenți

1852 – 1853 40 4 1866 – 1867 222 13
1853 – 1854 42 5 1867 – 1868 211 10
1854 – 1855 42 5 1868 – 1869 192 12
1855 – 1856 45 6 1869 – 1870 208 12
1856 – 1857 89 5 1870 – 1871 157 17
1857 – 1858 116 5 1871 – 1872 267 13
1858 – 1859 91 17 1872 – 1873 271 21
1859 – 1860 80 3 1874 – 1875 384 22
1860 – 1861 80 6 1875 – 1876 275 21
1861 – 1862 135 5 1876 – 1877 214 33
1862 – 1863 131 9 1877 – 1878 182 18
1863 – 1864 119 8 1878 – 1879 203 19
1864 – 1865 276 8 1879 – 1880 244 20
1865 – 1866 257 17 1880 – 1881 265 29
Absolvenți (între 1853- 1881): 363

154
 Se observă că numărul cel mai mare de elevi înscriși a fost în anul școlar 1874-
1875, anume, 382, din care au absolvit 22 de elevi.
*
Primăria informa, în anul 1879, Prefectura şi alte instituţii competente despre
activitatea de învăţământ din oraş din cele trei şcoli, Primară de Băieţi nr. 1, Primară de
băieți nr. 2 și Primară de Fete, despre organizarea procesului de învăţământ, a
examenelor şcolare, despre întreţinerea şi repararea şcolilor, cât și despre dotarea lor cu
materiale didactice (cărţi şcolare). Ministerul Învăţământului şi Cultelor era informat, de
asemenea, despre detaliile privind intenţia Primăriei oraşului Turnu Măgurele de a
înfiinţa o Școală de Meserii, precum şi despre sugestiile primite de la directorii şcolilor
de profil din Herăstrău şi din Mehedinţi în legătură cu organizarea şi funcţionarea unei
Școli de Meserii și în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1879).
*
Rata absenteismului era destul de mare, din 653 copii care figurau în scripte, doar
350 dintre ei mergeau la şcoală în anul 1879 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 46/ 1879; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 61).
Probabil, autorii i-au cuprins pe toți elevi din cadrul tuturor formațiunilor de învățământ
din oraș (Școala primară de fete). Din monografia (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119), aflăm că în anul școlar
1879-1880 au fost înscriși și au urmat școala 244 de elevi, absolvind, în 1880, 20 dintre
ei. De bună seamă, aici este vorba doar de cei de la școlile de băieți (nr. 1 și 2), ambele
funcționând în localul Școlii primare de băieți nr. 1.
*
Şcoala Confesională Catolică va continua să fiinţeze şi în anul 1879, într-un imobil
de pe strada Vânători (azi 13 Decembrie), fiind condusă de preotul Ion Pascu (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 94/ 1879). Apoi, aceasta a
fost sub conducerea preotului Ignaţiu Kecskemét (și în 1880), ca din anul 1881, să fie
condusă de Aloisis Kupka (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 8/ 1880; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 61).
*
În anul 1879, soţii Alexandrina şi Mihail Boieriu, ambii profesori în oraş, vor
solicita aprobarea pentru deschiderea unui Internat, cu studiere în limba franceză şi
germană, însă, deşi obţin autorizaţia, întreprinderea celor doi rămâne doar la stadiul de
proiect.
*
La şcolile din oraş învăţa şi un număr de copii evrei, de pildă, în anul 1879, urmau
9 elevi evrei, din care 3 elevi la Şcolile publice Primare de Băieţi (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 194/ 1879; v. și: E. Dragnea. Op.
cit., p. 61).
*
În anul 1879, J. Comino, directorul Teatrului din oraş, adresa Primăriei oraşului o
cerere pentru subvenţionarea activităţii teatrului orăşenesc. Se mai adresau Primăriei
cereri privind organizarea unor reprezentaţii teatrale, panoramă etc. de către unele trupe
de artiști sosite în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 34/ 1879; Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar

155
41/ 1879). Totodată, în acest an, Primăria oraşului primea și o cerere din partea unui circ
ambulant, pentru eliberarea unui permis în scopul desfășurării unei reprezentaţii cu foci,
pe care a aprobat-o emițând un Bilet-permis (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 933/ 1879).
*
Nevoia de divertisment punea problema angajării şi întreţinerii unei trupe de
muzicanţi care să cânte pe timpul verii în Grădina Publică, întocmindu-se în acest sens o
listă cu ştatele de plată a salariilor muzicanţilor unei trupei (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosar 35/ 1879). Consiliul Comunal
încheiase, în anul 1879, un contract cu capel-maistrul Iosef Morecu, pentru a da
reprezentații împreună cu 15 instrumentişti în ambele grădini publice, utilizând
instrumentele achiziţionate de Primărie. Ulterior, în locul formației avea să cânte fanfara
Regimentului “20 Dorobanţi” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele, dosarele 171/ 1879; 5/ 1879; 7/ 1879; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).
*
Apare ziarul local Progresul, tipărit la Tipografia Vorvoveanu.
*
În anul 1879, a primarul comunei Măgurele a adresat o notă primarului oraşului
Turnu Măgurele în legătură cu plângerea preoţilor din comună faţă de cei de la Biserica
”Sf. Vineri” din Turnu Măgurele, pentru că au oficiat o înmormântare în comuna Măgu-
rele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 43/ 1879).
*
Primăria înregistra, în anul 1879, cererea ieromonahului de la Mănăstirea Sf.
Anarghiri Cosma şi Damian din Eparhia Castoria din Macedonia, pentru ajutorarea
mănăstirii jefuite de başbusuci şi insurgenţi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 33/ 1879).
*
Remarcăm și în anul 1879, corespondenţa Magistratului orașului cu Epitropia
celor două biserici din oraş - “Sf. Haralambie” şi “Sf. Vineri” -, privind activitatea
religioasă, administrativă și financiară din cadrul celor două lăcașuri de cult, despre
alegerea epitropilor, întocmirea registrelor de stare civilă (născuţi, căsătoriţi, morţi), cât și
legat de întocmirea balanțelor de venituri și de cheltuieli ale bisericilor. Mai constatăm o
notă a Primăriei oraşului Turnu Măgurele adresată preşedintelui Comisiei Deputaţilor
privind drepturile (adică subvenţiile) pe care trebuie să le primească de la stat Biserica -
catedrală “Sf. Haralambie”, la fel ca şi bisericile din Brăila şi Giurgiu, în baza legiuirilor
din anii 1836 şi 1846. Se mai întocmea și un inventar cu bunurile mobile deţinute de
Biserica ”Sf. Vineri” din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 63/ 1879).
*
Magistratul Orașului percepea taxe pe locurile de veci din cimitirul oraşului, în
contul cărora se făceau lucrări de întreţinere a cimitirului (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 38/ 1879).
*
Gradul de utilizare a Portului Turnu se poate desprinde, pentru anul 1879, din
următoarea statistică:
„- 5 vapoare româneşti intrate goale; 37 marinari români; 1308 tone. Ieşite: 5 vase

156
încărcate cu 1060 tone cereale.
- 18 vase străine; 523 marinari străini; 33 tone de diferite mărfuri. Ieşite goale: 95.
Ieşite 93 vase încărcate cu 16060 tone de cereale, din care 80 vase către porturi
româneşti, 9 vase către porturi austriece, restul către Serbia şi Turcia” (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-87).

1880
Tabelul cu bugetul local între anii 1880-1881 este următorul:

Anul Venituri lei Cheltuieli lei Excedent lei Deficit lei

1880 – 1881 164875,54 164847,30 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Datorită nevoii tot mai presante de loturi de teren, Primăria cerea, în anul 1880,
suprafaţa de 350 pogoane în luncă, pentru mărirea suprafeţei oraşului. Administraţia
Generală a Domeniilor Statului respingea cererea, afirmând că nu poate ceda aceste
pogoane, care reprezintau mai mult de două ori din suprafaţa oraşului încă neacoperită de
clădiri (existau încă bordeie cu câte 3-4 încăperi!) şi, în acelaşi timp, pentru că în art. 1 al
Proiectului de înfiinţare a oraşului, aprobat de Obşteasca Adunare, confirmat prin Ofis
Domnesc la 31 ianuarie 1836, se fixa întinderea oraşului la 200.000 stânjeni Şerban Vodă
(154 pogoane sau 416 stj²), iar pentru islaz se prevedeau 16.700.000 stj², (1258 pogoane
sau 752 stj²), în total 1142 pogoane ori 668 stj² (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 12).
*
În anul 1880, inginerul Zeicescu alcătuieşte un nou plan al oraşului, în care
suprafaţa oraşului cuprindea 241,5 pogoane, iar islazul oraşului avea 1499 pogoane
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 196/ 1880, p.
26; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 100). Așadar, în total 1740 pogoane, cu 350 de
pogoane mai mult peste întinderea fixată prin legea înfiinţării orașului. De asemenea, se
cereau acum acte justificative pentru prisosul de teren, însă Primăria răspundea că nu
poate da explicaţii decât după trecerea a 47 ani, conform prevederilor legale (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 196/ 1880, fila 27; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 12).
*
Acestă situație va constitui un argument folosit de Ministerul din Lăuntru pentru a
respinge cererea făcută în anul 1881, vizând vânzarea de către stat a suprafeței de 2000
de pogoane din trupul domeniului pentru nevoile locuitorilor, astfel că Primăria a cuprins,
unilateral, în planurile sale cu 350 pogoane mai mult decât terenul acordat prin Actul de
înfiinţate a orașului, din anul 1836, şi pentru care Prefectura cerea actele de proprietate
pentru terenul în plus; Comiterul Comunal răspundea că nu se poate da nici o explicaţie
decât după un interval de 47 ani de la întemeierea urbei (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 196/ 1880; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
53).
*
În vederea organizării de bâlciuri, pentru a impulsiona comerţul local, Primăria
informa Prefectura şi unele primării comunale şi orăşeneşti cu privire la organizărea
acestor bâlciuri. De asemenea, menționăm un proces-verbal, încheiat în cadrul ședinței

157
Consiliului Comunal Turnu Măgurele, referitor la înfiinţarea în oraş a unui bâlci
(iarmaroc), începând cu anul 1880, de două ori pe an, în perioadele 17-27 iunie şi 4-14
august (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/
1879).
*
Primăria Turnu Măgurele adresa o cerere primului ministru, prin care solicita
cedarea pentru oraş a 2.500 pogoane din Domeniul Turnu, proprietatea statului, “pentru
lărgirea oraşului şi în interesul comerţului, conform statutului acestui oraş, publicat în
Monitorul nr. 5 din anul 1836” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 73/ 1880).
*
Printr-o Notă a Prefectului judeţului Teleorman se cerea Primăriei să se ia măsuri
pentru ca aplicarea Legii rurale de punere în posesie a foştilor clăcaşi să se facă numai
după “ridicarea recoltelor” de pe terenurile care urmează a fi date în proprietate
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1880).
*
În anul 1880, avea loc procesul (litigiul) Primăriei cu moșierul Eraclie Dumba,
pentru două locuri (teren) de grădină cumpărate de acesta de la Primărie (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 53/ 1880).
*
Tot în anul 1880, se organizau licitaţii pentru arendarea grădinilor de zarzavat din
lunca Oltului (de la Olt) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 46/ 1880).
*
De asemenea, în anul 1880, Primăria aducea la cunoștință Prefecturii despre
cererile unor locuitori ai oraşului de a răscumpăra viile din lunca Turnului, în baza legii
pentru vânzarea bunurilor statului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 44/ 1880).
*
Tot acum, în 1880, se constată existența unei Note a Prefecturii, prin care se
solicita autorităților superioare de a nu se mai introduce în ţară viţă de vie, arbori şi
arbuşti, ca, de exemplu, trandafiri, fiind înregistrată o gravă epidemie de filoxeră
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1880).
*
În anul 1880, se arendara, prin licitație publică, Vadul de moară, de la Olt
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 47/ 1880).
*
În anul 1880 primarul oraşului, A. D. Popescu, însărcina Seviciul Tehnic al
Primăriei pentru realizarea unui sigiliu pe care să fie gravat un turn, simbolul oraşului
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
24/ 1880).
*
Între anii 1880 și 1886 în fruntea orașului a fost Z. Rădulescu.
*
Pentru asigurarea apei potabile necesară oraşului, Primăria informa Prefectura şi
alte autorităţi competente, în 1880, în legătură cu construirea unor puţuri (fântâni) în

158
oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 21/ 1880).
*
În anul 1880, Primăria informa Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor
Publice despre necesitatea construirii unui dig la Dunăre şi la Olt pentru protejarea
culturilor, înaintând și documentaţia tehnică în acest sens. Constatăm, la fel, și Nota
Primăriei oraşului Turnu Măgurele, din data de 28 februarie 1881, adresată ministrului
Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, prin care se solicita sprijinul ministrului,
argumentându-se cu date concrete de ce se impune construirea digului respectiv
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 70/ 1880).
*
Tot din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura şi cu Comanda de
pompieri aflăm despre faptul că se făcea evaluarea dinamicii activității unităţii de
pompieri din oraş, despre procurările de materiale şi obiecte specifice, despre problemele
administrative şi salariale ale unității (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 61/ 1880). Astfel, se proceda la numiri în funcţii, dar și la
destituiri, și se prezenta Magistratului orașului situația centralizată privind salarizarea
personalului Comenzii de Pompieri din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 56/ 1880).
*
Și din corespondenţa Primăriei cu Poliţia oraşului Turnu Măgurele, aflăm despre
evaluarea și rezolvarea problemelor administrative și salariale ale unității, cât și despre
întocmirea statelor pentru plata salariilor funcţionarilor poliţiei (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 57/ 1880).
*
Tot în același an, consemnăm o corespondenţă a Primăriei cu Batalionul III al
Gărzii civice din Turnu Măgurele în legătură cu alegerile, numirile, demisionările, și
mutările în serviciu ale membrilor Gărzii civice orăşeneşi (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 58/ 1880).
*
De asemenea, consemnăm corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu Batalionul
IV al Gărzii civice din oraş, privind activitatea Gărzii civice și despre efectuarea
recensământului gărzii civice din Turnu Măgurele, a Batalioanelor III şi IV (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 59 și 60/ 1880). Erau
elaborate și listele cu membrii gărzii, care au participat la alegerea comandanţilor
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 64/ 1880).
*
În anul 1880, avea loc procesul de contravenţie, avându-i ca inculpaţi pe Florea
Hristea şi pe alţi membri ai gărzii civice din oraş, care nu s-au achitat de îndatoririle
impuse de regulament (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 63/ 1880).
*
Tot în anul 1880, se întocmeau actele justificative privind activitatea Gărzii civice
din oraş, despre întreţinerea (subvenţionarea) acesteia de către Primărie, precum și
întocmirea de state de plată a salariilor din bugetul de venituri şi cheltuieli al Batalionului
III al Gărzii civice din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria

159
Turnu Măgurele - dosar 71/ 1880).
*
Pentru necesitățile Spitalului orașului, Primăria cumpăra medicamente de pe piața
locală, fapt reieșit din facturile emise pentru plata unor medicamente cumpărate pentru
Spital de la farmacia “La Speranţa” a lui August Heberling (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1880).
*
De asemenea, se constată, în anul 1880, întocmirea unor acte justificative privind
activitatea Medicului şi a Poliţaiului oraşului (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/ 1880).
*
Din corespondenţa Magistratului orașului cu Prefectura, cu Medicul oraşului şi cu
alte autorităţi competente, aflăm despre măsurile luate pentru supravegherea fenomenului
prostituţiei în oraş, precum și despre întocmirea unui nou Regulament pentru privegherea
prostituţiei (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 55/
1880).
*
În anul 1880, Primăria oraşului informa Prefectura despre vânzarea unui număr de
900 de arme, aflate în depozitul Regimentului “20 Dorobanţi” din Turnu Măgurele, către
persoane juridice sau fizice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 65/ 1880).
*
Activitatea şcolară nu se desfăşura perfect, astfel că putem consemna o plângere
colectivă a unor părinţi privind tratamentul nedidactic aplicat elevelor de către unii
profesori de la Şcoala Primară de Fete din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 39/ 1880).
*
Elevii premianţi aveau parte de o atenţie deosebită din partea autorităţilor, astfel că
se primeau în acest scop ordine şi instrucţiuni ale Ministerului Instrucţiunii Publice şi al
Cultelor pentru organizarea examenelor şi a solemnităţilor de sfârşit de an şcolar şi legat
de distribuirea premiilor şcolare (cărţi etc.) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 38/ 1880).
*
În anul 1880, reperăm o Notă a Prefecturii, prin care se comunica organelor
ierarhice superioare intenţia de a se înfiinţa o Școală de Moaşe în oraşul Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1880).
*
Din corespondenţa a Primăriei și a Prefecturii cu Ministerul Cultelor şi
Instrucţiunii Publice, din fondul anului 1880, aflăm despre necesitatea înfiinţării unui
Gimnaziu în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 33/ 1880).
*
Tot din arhiva anului 1880, aflăm din din corespondenţa Primăriei cu directoarea
Şcolii Primare de Fete din Turnu Măgurele despre problemele administrative ale şcolii,
care urma a fi rezolvate cu fonduri de la Primărie, cum ar fi întreţinerea şi repararea
localului şcolii, aprovizionarea cu lemne de foc etc. Mai putem aminti aici și o notă a

160
directoarei în care solicita primarului să ia măsurile ce se impun pentru ca fetele de vârstă
şcolară să urmeze cursurile şcolii, deoarece foarte mulţi copiii nu frecventează şcoala
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 35/ 1880).
*
Identificăm la fondul arhivistic 1880, corespondenţa Primăriei cu directorii
şcolilor primare de băieţi şi de fete din orașul Turnu Măgurele privind rezolvarea
problemelor administrative (dotări cu materiale didactice, repararea clădirilor etc.), a
problemelor salariale, de asemenea, legat de numiri în funcţii didactice, ori de efectuarea
recensământului fetelor de vârstă şcolară etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 36/ 1880).
*
Primăria purta o corespondenţă pemanentă, în 1880, cu directoarea Şcolii Primare
de Fete şi cu directorul Şcolii Româno-Catolice din oraş, legat de frecvenţa elevilor la
şcoală, despre numărul de clase şi cel al elevilor şcolilor menţionate (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 37/ 1880).
*
În anul 1880, este identificată o scrisoare adresată Primăriei de către scriitorul și
povestitorul Petre Ispirescu, prin care acesta propunea cumpărarea unor cărţi de povestiri
cu caracter didactic, pentru elevii şcolilor din oraş.
*
Ideea de a avea încă o școală primară în oraş fusese însuşită şi de Primăria
oraşului, care, prin repetate petiţii adresate Ministerului Instrucţiei Publice, cerea acestui
for să aprobe înfiinţarea a două clase. Similar, aceasta solicita şi avizul Ministerului de
Interne, pentru a putea include în bugetul local sumele necesare legate de plata salariului
unuia dintre profesori, celălalt urmând să fie plătit de stat. Până la ocuparea posturilor
prin concurs, s-a cerut ca pentru catedra de litere să fie instalat C. Boieriu, profesor,
absolvent al liceului din Sibiu şi al Facultăţii de Filozofie - Pedagogie şi Matematică din
Viena, lucru care se va întâmpla, la înființarea oficială a Școlii primare de băieți nr. 2, în
septembrie 1881(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
43/ 1880).
*
Şcoala Confesională Catolică a funcţionat și în 1880 cu 20 elevi (7 băieţi şi 13
fete), sub conducerea preotului Ignaţiu Kecskemét, din anul 1879, iar în anul 1881, după
ce obţinuse o nouă acreditare, școala funcţiona cu un efectiv de 41 elevi sub conducerea
lui Aloisis Kupka (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 8/ 1880; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 61).
*
Un Pension de Fete a fost înfiinţat de soţia Inginerului oraşului, d-na Charlotte
Petit, în anul 1880, cu predare în limba franceză, unde studiau 12 fete (Arhivele Statului
Teleorman - Fond: Primaria Turnu Măgurele, dosar 8/ 1880; v. și: Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 61).

Din monografia autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și

C. D. Costovici (Op. cit., p. 119), aflăm că, la nivelul școlilor de băieți, au fost înscriși și
au urmat, în anul școlar 1880-1881, 265 de elevi, absolvind, în 1881, 29 dintre aceștia.
*

161
 O Şcoală de ucenici cu profil de construcţii navale avea să fie deschisă, la
iniţiativa Primăriei, care făcuse o întâmpinare Ministrului Instrucţiei Publice în acest
sens. Acest for superior a aprobat cererea în anul 1880. Şcoala începea să funcţioneze
mai târziu, dar nu avea un sediu propriu, astfel că, la început, ea îşi desfăşura activitatea
în casele avocatului Polimeride, şi dispunea de secţii de reparat maşini agricole, maşini
cu vapori, ateliere de tinichigerie, rotărie, şi o turnătorie de bronz şi fontă (putând turna
piese de până la 40 kg).
*
Apare, în 1880, ziarul local Isbânda, joia și duminica. În primul său număr se
făceau referiri în aricolul Profesiunea de credință la conduita jurnalistică, afirmându-se
faptul că “există un obicei vechi în ziaristică, care ori-ce ziar, în primul seu numer să-și
arate drumul ce va urma; acest drum s’a botezat “Profesiunea de credință”. Nevoind a
trece cu nepăsare peste această datină, ne facem și noi modesta noastră profesiune. Ne
numim „Isbânda”, pentru că strămoșii noștri, cînd învingeau vrășmașii țării, numeau
această învingere Isbândă. Vom representa partidul liberal-conservator. Liberal, fiind-că
libertatea, ce pentru alții a fost o ficțiune, pentru acest partid va fi un fapt. Conservator,
fiind-că acest partid voiește să păstreze țara, în toate tendințele ei de mărire, precum
strămoșii ne’au lăsat-o. Vom propovădui virtutea și morala politico-socială. Salutând
primul ei soare, deschide coloanele sale tuturor celora care vor invoca sprijinul legilor
și al dreptății” (Ion Hogaș, Op. cit., p. 79).
*
Apare ziarul local Dezvoltarea, tipărit la Tipografia Vorvoveanu, ca ziar de
orientare conservatoare, care, în numărul său de debut din 21 septembrie 1880, își
clarifica opțiunea: ”Nu suntem din numărul celor ce fac din politică o meserie, nici din al
celor ce luptă ca să poată eși din întunericul și neînsemnătatea în care zac. Ne bucurăm
de o însemnătate absolută, avem existența asigurată, prin meseriile sau averea noastră
proprie, și ori-care ar fi prigonirile și pedicile ce am întâmpina de ori-unde și pe ori-ce
cale, nu suntem de natură a ne înspăimânta de dânsele. Formăm un grup de inime
Românesci, devotate numai și numai binelui țerei, câteva ramure, mici și slabe prin ele
singure, dar tari și neânvinse prin trunchiul de care țin și prin sucul ce le nutresce:
Românismul și mărirea lui sub toate raporturile” (Ion Hogaș, Op. cit., p. 54).

1881
Tabelul cu bugetul local în 1881-1882 este următorul:
Anul Venituri lei Cheltuieli lei Excedent lei Deficit lei
1881 – 1882 - - - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul 1881, Tribunalul Teleorman adresa o serie de note către Primărie, prin
care solicita verificarea unor proprietari de locuinţe, dacă le deţin în “paşnică
folosinţă”(dacă le deţin legal), datorită faptului că nu exista o situaţie precisă privind
situaţia locativă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
12/ 1881).
*
În continuare, dezvoltarea oraşului impunea mărirea zestrei locative, astfel că noii
locuitori ai orașului adresau cereri, în 1881, către Primărie pentru eliberarea unor

162
autorizaţii de construcţii de case, pentru împrejmuirea locurilor de casă, pentru
construcția de magazii etc. Pentru acestea erau obligatorii referate (măsurători) întocmite
de Arhitectul oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 30/ 1881).
*
Primăria era, în anul 1881, într-o corespondenţă permanentă cu Prefectura, privind
veniturile şi cheltuielile provenite din activităţile portuare. De asemenea, se aducea la
cunoștința aceluiași for și “concedarea către compania vapoarelor de pe Dunăre” a
terenului pe care este construită Compania (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1881).
*
Consiliul Comunal Turnu Măgurele hotăra, în 1881, redenumirea străzilor oraşului
şi elabora în acest scop un nou nomenclator și se trecea la confecţionarea de tăbliţe cu
noile denumiri ale străzilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 11/ 1881).
*
Primăria informa, în anul 1881, Prefectura, Serviciul Tehnic al Primăriei şi alte
instituţii în drept despre întocmirea devizului necesar pentru lucrările de construire a unei
capele la cimitirul ortodox din oraşul Turnu Măgurele, cât despre aprobarea începerii
lucrării (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/
1881).
*
În anul 1881, dl. specialist Philiphonnet (n. red. = Gh. S.: posibil, Philipponnat?)
din capitală şi dl. Ing. Genuneanu - diriginte al porturilor din județul Teleorman (n. red.
= Gh. S.: D. M. Genuneanu, conductor clasa I, la Serviciul porturilor) au prezentat niște
oferte pentru un studiu de fezabilitate privind aducerea apei potabile de la izvoarele de la
Segarcea Deal, propunerea ing. Genuneanu fiind cea admisă. Studiul său de fezabilitate a
fost terminat în anul 1881, după care și-a trimis raportul către Consiliul Comunal, în care
explica faptul că, după terminarea măsurătorilor topografice, zona cea mai înaltă a
oraşului este cu 5 metri sub cota la care se află acele izvoare, deci era posibilă
alimentarea oraşului cu apă printr-o reţea care avea un debit de 24 l/ min. Din păcate însă,
proiectul a fost respins de Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor publice din
cauza lipsei de fonduri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 32/ 1881, f. 9).
*
Lucrările de îndiguire contra inundațiilor se continuau în ritm susţinut, fapt relevat
de corespondenţa Primăriei cu preşedintele Senatului şi cu Consiliul de Igienă şi
Salubritate Publică al judeţului Teleorman referitor la stadiul construirii digului pentru
stăvilirea apelor Dunării şi pentru protejarea oraşului de inundaţie (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1881).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Garda civică, din anul 1881, aflăm faptul că se
trecuse la alegerea gradelor în unităţi, la subvenţionarea de către Primărie a
Inspectoratului General al Gărzii Civice, dar și despre întocmirea situațiilor cu efectivele
militare ale Batalionului III al Gărzii Civice din Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1881). De asemenea, despre

163
constituirea bugetului instituției, care includeau salarizarea și angajarea gardiştilor, a
toboşarilor şi plata pentru chiria localului gărzii, aflăm din fondul arhivistic pe anul 1881
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1881).
*
Ca un aspect monden, în anul 1881 avea loc procesul pentru insultă dintre
sergenţii Gărzii Orăşeneşti - Marin Ivănuşi şi Alecu Constantinescu (probabil pe motiv de
dispută politică, dat fiind că Marin Ivănuși era conservator, iar Alecu Constantinescu era,
probabil, liberal) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 25/ 1881).
*
Atunci când apăreau epidemii în oraș, autoritățile sanitare luau măsuri pentru
limitarea răspândirii lor, în acest sens putem aminti apelurile și notele informative ale
Serviciului Sanitar al oraşului Turnu Măgurele adresate Primăriei și populației, referitor
la epidemia de variolă izbucnită în oraş, în anul 1881, cât și măsurile profilactice de
igienă care se impun pentru a stăvili aceasta epidemie (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1881).
*
Între documentele anului 1881, identificăm o serie de rapoarte ale Moaşei oraşului
către Magistratul orașului privind situaţia naşterilor în oraş, cât și tabele cu femeile
lehuze asistate (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
21 și 22/ 1881).
*
La desfiinţarea Școlii de băieți din comuna Măgurele, în anul 1881, director era I.
Metronoiu (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 58). Primul director al a şcolii fusese prof. Ion
Branu.
*
Şcoala Confesională Catolică avea să funcţioneze și în anul 1881, după ce obţinuse
o nouă acreditare, cu un efectiv de 41 elevi, sub conducerea lui Aloisis Kupka (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1880; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 61).
*
Apare, în 1881, hebdomadarul Toroipanul, condus de Nicolae Marin, și a fost
tipărit la Tipografia Vorvoveanu. Este ziarul intrat în istoria literaturii românești, grație a
doi mari oameni de cultură români. Primul este poetul nostru național, Mihai Eminescu,
care, în manuscrisul 2260, la pagina 310, reproduce - sub titlul Epșoara - o poezie
populară apărută în paginile Toroipanului:
Domnule, Măria Ta/ Aveam toată starea mea/ O epșoară, bună, rea/ Îmi țineam
casa cu ea/ Slujbașii Măriei Tale/ Venetici și haimanale/ Mi-o ochiră/ Și-o furară.
De altfel, Eminescu s-a mai inspirit din paginile Toroipanului, când a practicat
meseria de ziarist.
Cel de-al doilea este scriitorul Gala Galaction, care amintește în paginilor operelor
sale faptul că Toroipanul se citea în Dideștiul său natal (Stan V. Cristea, Eminescu în
Teleorman, în “Pagini teleormănene”, iulie 1989, p. 3; v. și: Ion Hogaș, Op. cit., p. 64).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Epitropia celor două biserici din oraş, “Sf.
Haralambie” şi “Sf. Vineri”, aflăm despre aspecte referitoare la activitatea lor religioasă,

164
administrativă, financiară și salarială (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 19/ 1881).
*
1881 (și până în 1910)
La p. 121 a lucrării citate (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.), aflăm însă și ziua exactă a înființării “Școlii de
băieți nr. 2 comunală” (1 septembrie 1881, după perioada premergătoare a claselor
divizionare dintre anii 1879-1881), aprobându-se mai întâi două clase (I și a II-a) la
care preda un absolvent cu bacalaureat al Școlii Normale (Liceul Pedagogic) din
Viena, dl. Mihai Boieriu, anume, în anii școlari 1881/1882 și 1882-1883. În anii
școlari următori (1883-1884 și 1884-1885) funcționează și clasele a III-a și a IV-a, iar
prin Ordinul Ministerului cu nr. 3074/ 15.09.1884 instituția școlară trece în
subordinea acestuia, căpătând, în 1890, patru posturi cu titulari selecționați din rândul
absolvenților Școlii Normale de Institutori. Până la reparația din anul 1904, Școala
primară de băieți nr. 2 a funcționat la et. I (adică, la parter) în cadrul Școlii primare de
băieți nr. 1. Autorii vorbesc de un număr de 640 de absolvenți ai Școli primare de
băieți în intervalul 1881-1910, noi găsind că cifra se plasează la 653 de absolvenți.
Autorii monografiei în discuție (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 122) prezintă, în continuare, două tabele cu
Situația înscrișilor și a absolvenților de la cele două școli primare de băieți (n. red. =
Gh.S.: pe care le-am juxtapus, aici, spre o mai bună privire comparativă):

Șc. primară de băieți nr. 1 Șc. primară de băieți nr. 2

(cea veche) – p. 119 comunală (cea nouă) - p. 122
Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1881 -
1881 – 1882 236 24 94 -
1882
1882 -
1882 – 1883 213 37 89 -
1883
1883 -
1883 – 1884 212 39 142 -
1884
1884 -
1884 – 1885 185 32 181 10
1885
1885 -
1885 – 1886 190 25 168 20
1886
1886 -
1886 – 1887 198 18 157 19
1887
1887 -
1887 – 1888 203 23 129 16
1888
1888 -
1888 – 1889 157 12 117 13
1889
1889 -
1889 – 1890 211 18 133 27
1890
1890 -
1890 – 1891 232 20 179 15
1891

165
 1891 – 1892 209 22 1891-1892 158 12
1892 – 1893 233 20 1892-1893 203 14
1893 – 1894 190 22 1893-1894 185 21
1894 – 1895 180 20 1894-1895 193 22
19
1895 – 1896 180 21 1895-1896 201
1896 –
1896 – 1897 224 36 183 22
1897
1897 –
1897 – 1898 232 19 183 22
1898
1898 –
1898 – 1899 232 39 219 25
1899
1899 –
1899 – 1900 231 43 215 20
1900
1900 –
1900 – 1901 218 45 229 26
1901
1901 –
1901 – 1902 213 35 213 23
1902
1902 –
1902 – 1903 219 43 236 33
1903
1903 –
1903 – 1904 221 37 235 29
1904
1904 –
1904 – 1905 220 38 253 37
1905
1905 –
1905 – 1906 230 40 256 34
1906
1906 – 1907 245 44 1906-1907 240 36
42
1907 – 1908 215 48 1907-1908 255
1908 – 1909 222 50 1908-1909 261 46
1909 – 1910 214 47 1909-1910 262 50
Absolvenți 917 + 363 (din per.1853-
653
1881): = 1280

Legat de numărul de absolvenți de la Școala primară de băieți nr. 1, autorii spun

că 1280 de elevi ar fi încheiat studiile de la început (de când există evidențe, din 1852) și
până în 1910.
*
La Școala primară de fete nr. 2 “Casa de economie s-a înființat în anul 1881 de d-
na A. Boieriu și a încasat lei 18.000. (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 125).

1882
Tabelul cu bugetul local în anii 1882-1883 este următorul:

166
 Cheltuieli
Anul Venituri Lei Excedent Lei Deficit Lei
Lei
1882 – 1883 170688,83 169653,50 1035,27 -

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

*
În anul 1882, se efectua vânzarea a şapte locuri virane, aflate pe strada Traian,
pentru construirea de case, actele de vânzare-cumpărare respective cuprinzând și
condiţiile de vânzare, precum şi procesele verbale la încheierea contractului (în care se
stabileau drepturile și obligațiile cumpărătorului), însoţite de măsurători ale Arhitectului
oraşului făcute în acest scop (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 12/ 1882).
*
În anul 1882 se întocmea un nou recensământ al populaţiei din oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1882).
*
Creşterea animalelor a fost o practică intensivă aici, comerţul cu animale fiind
destul de bine dezvoltat în zonă, după cum relevă numeroasele acte comerciale păstrate.
Încă de la înfiinţare, oraşul dispunea și de un loc de păşunat (islaz), pentru creşterea
animalelor, în întindere de 1600000 stj² Şerban Vodă, adică 1258 pogoane sau 752 stj²
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 104/ 1882, p.
38-39; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 100).
*
Primăria întocmea, în 1882, actele legale necesare pentru darea în antrepriză a
construirii capelei la cimitirul ortodox din oraş, însoțite de deviz și de proiectul de
execuţie care erau apoi expuse ofertanților (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1882).
*
Dintr-o “Publicaţiune” a Primăriei oraşului Turnu Măgurele către locuitori, din anul
1882, aflăm că Senatul şi Camera Deputaţilor au votat construirea căii ferate Slatina -
Piteşti - Costești - Roşiori de Vede - Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1882).
*
În anul 1882, Primăria trecea la întocmirea bugetului pentru subvenţionarea
activităţii Gărzii civice orăşeneşti din Turnu Măgurele. Mai amintim și despre întocmirea
unei catagrafii cu efectivele Batalionului III al Gărzii civice din Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/ 1882).
*
Constatăm în fonsul arhivistic al anului 1882 o notă a Prefecturii, prin care
informează Primăria că s-a autorizat, prin Înalt Decret Regal, ca licenţiatul în farmacie,
Andreescu Alexandru, să-și transfere farmacia din Zimnicea la Turnu Măgurele (Arhivele
Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1882).
*
În vederea asigurării sănătăţii publice, Primăria cerea, în 1882, ca Poliţia oraşului
şi Biroul de Servitori de pe lângă Poliţia oraşului să întocmească situaţii privind
eliberarea condicuţelor pentru servitori. De asemenea, se arăta şi necesitatea întocmirii

167
unei situaţii privind numărul prostituatelor din oraş (Arhivele Statului – Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1882).
*
Consiliului Comunal, primind rapoartele constatatoare despre starea şcolilor din
partea Eforiei Şcoalelor, ia decizia, în 1882, de a se repara localurile celor două şcoli
primare din oraş, întocmind, în acest sens, şi devize pentru lucrările de repararea şcolilor
oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/
1882). Din monografia autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și
C. D. Costovici (Op. cit., p. 119, 122, 124), aflăm că, la nivelul celor două școli de băieți,
au fost înscriși și au urmat, în anul școlar 1882-1883, 213 de elevi, absolvind, în 1883, 37
dintre aceștia.
*
Avocatul Nicolae Cecropide își publica, în anul 1882, lucrarea Despre legatu în
dreptul roman şi în dreptul român. Act juridic preces de un studiu istoric asupra
legatelor din timpurile primitive pene astadi (București: Tipografia Modernă - Gr. Luis).
*
În anul 1882 Primăriei i se adresau o serie de cereri pentru obţinerea permisiunii
de a se organiza în oraş spectacole şi reprezentaţiuni teatrale (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1882). Astfel, Primăria oraşului
semna un contract cu capelmaistrul (şeful trupei muzicale) Ion Sotchetu din Turnu
Severin, pentru organizarea și desfășurarea de spectacole muzicale în oraşul Turnu
Măgurele. De asemenea, Primăria primea o notă și din partea Comandantului
Regimentului “20 Dorobanţi” pentru aprobarea organizării în oraş a seratelor la care să
participe şi fanfara militară regimentală (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura
Teleorman, dosar 19/ 1882).
*
Din 1882 și până în 1883, apare, bilunar, ziarul local Lumina, al corpului profesoral
din judeţ, publicație condusă de D. Constantinescu și tipărită la Tipografia Vorvoveanu.
*
Biserica „Sf. Mihail şi Gavril” din Cimitirul Municipal, şi ea de o valoare istorică
deosebită, a fost construită în anul 1882 şi refăcută în anul 1996, cu sprijinul Fundaţiei
„Columna”.

1883
Tabelul cu bugetul local în anii 1883-1884 este următorul:

Anul Venituri lei Cheltuieli lei Excedent lei Deficit lei

1883 – 1884 168000 167215,83 1144,27 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul 1883, identificăm o cerere a locuitorilor oraşului Turnu Măgurele adresată
Deputaţilor de Teleorman din Camera Deputaţilor şi Senat (colegiile I-IV), prin care
aceștia rugau să se intervină la Ministerul Domeniilor Statului pentru a se ceda din
Domeniul Turnu - proprietatea statului, suprafaţa de 350 pogoane, necesară pentru
extinderea şi dezvoltarea oraşului - port Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1883).

168
 *
În anul 1883 consemnăm cerererile mai multor locuitori ai orașului adresate
Primăriei cu scopul de a li se vinde teren în Valea Turnului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 934/ 1883).
*
Primăria oraşului Turnu Măgurele a participat la concursul plugarilor şi la
expoziţia de produse agricole de la Alexandria, din anul 1883 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1883).
*
Dintr-un proces - verbal al Consiliului Comunal Turnu Măgurele, din anul 1883,
aflăm despre hotărârea acestui for de a se organiza pe teritoriul oraşului bâlciul, de două
ori pe an (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/
1883).
*
În anul 1883, numărul brutăriilor ajungea la 50, plus 25 simigerii - care fabricau
pâine de rând, jimblă, covrigi și plăcintă.
*
În oraș lua ființă, în anul 1883, filiala locală a Societății Cooperative a
constructorilor și meseriașilor români din Capitală.
*
Primăria a acceptat, în 1883, angajamentul lui Hagi Hristea Nicola pentru
construirea unei capele la cimitirul ortodox din oraş (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1883).
*
În anul 1883, locuitorii oraşului Turnu Măgurele au adresat o petiție către
Generalul Călinescu, deputat al Colegiului I de Teleorman, şi către deputaţii Colegiilor II,
III şi IV, prin care se solicita sprijin în vederea construirii căii ferate Roşiori de Vede -
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
2/ 1883).
*
Primăria informa, în 1883, Ministerul Agriculturii, Comerțului şi Lucrărilor
Publice şi Prefectura despre stadiul construirii digului menit să protejeze de inundaţiile
provocate de Dunăre şi de Olt în zonele din lunca Dunării ale Domeniilor Statului şi ale
comunei Odaia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
3/ 1883).
*
Din anul 1883, constatăm întocmirea de acte justificative privind activitatea
Consiliului de Igienă şi Salubritate Publică (Arhivele Statului – Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1883).
*
Observăm în continuare, și în 1883, rapoartele lunare ale Moaşei oraşului Turnu
Măgurele, cărora le atașa și situații cu femeile lehuze asistate (Arhivele Statului –
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1883).
*
În anul 1883, se organizau loterii şi subscripţii publice pentru ajutorarea unor
sinistraţi care au suferit de pe urma incendiilor de mari proporții din comuna Folteşti,

169
judeţul Covurlui (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 7/ 1883).
*
Identificăm în fondul arhivistic pe anul 1883 o notă a Prefecturii privind
necesitatea înfiinţării unei Școli Agricole Practice în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1883).
*
Tot în anul 1883, menționăm corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu directorii
celor două şcoli din oraş (de băieţi şi fete), privind activitatea instructiv-educativă din
şcoli, organizarea cursurilor, frecvenţa la şcoală a elevilor, organizarea examenelor de
sfârşit de an şcolar, dar și aspecte ce vizau repararea şcolilor ori procurarea de cărţi şi alte
materiale pentru a fi acordate premianţilor la sfârşitul anul şcolar etc. (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1883). Din monografia autorilor
H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op. cit., p. 119,
122, 124), aflăm că, la nivelul școlilor primare de băieți, au fost înscriși și au urmat, în
anul școlar 1883-1884, 212 elevi, absolvind, în 1883, 39 dintre aceștia.
*
În anul 1883, Prefectura şi Primăria trimiteau o cerere Ministerului de Război,
pentru obţinerea unui tun cu accesoriile de rigoare, necesar la organizarea serbărilor
naţionale în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 14/ 1883).
*
Într-o notă a Prefecturii se cerea Primăriei ca să se elibereze un bilet de liberă
trecere pe Dunăre pentru naturalistul Eduard Hodek, supus al coroanei Austro-Ungare,
aflat într-o excursie ştiinţifică la “gurile Sulinei” - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1883.

1884
În anul 1884, s-a procedat la recensământul general al populaţiei oraşului Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/
1884), dar și al animalelor, caselor, al străzilor şi al “mahalalelor” din oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1884).
*
Tabelul cu bugetul local în 1884-1885 este următorul:

Anul Venituri lei Cheltuieli lei Excedent lei Deficit lei

1884 – 1885 167473,39 167473,39 - -

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

*
Dintr-un proces-verbal de ședință, întocmit, în 1884, de către membrii Consiliului
Comunal, aflăm că terenul din Lunca Oltului se arendase prin licitaţie publică (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1884).
*
În anul 1884, Primăria întocmea un tabel statistic cu locuitorii care deţineau
suprafeţe cultivate cu vii lângă Olt (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu

170
Măgurele - dosar 10/ 1884).
*
Primarul adresează, în anul 1884, Arhitectului oraşului o notă, prin care cere
realizarea unei schiţe de plan pentru locurile din marginea oraşului, dinspre lunca Oltului,
care vor fi scoase la vânzare prin licitaţie în scopul construirii de locuinţe (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1884).
*
Odată terminată capela din cimitir, Primăria dispune achitarea sumei de bani lui
Hagi Hristea Nicola pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a capelei de la cimitirul
ortodox al oraşului(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 12/ 1884).
*
Compania de pompieri adresa în anul 1884 o Notă către primar, prin care se cere
achitarea sumei de bani necesară pentru întreţinerea ceasului de la observatorul de
incendii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/
1884).
*
Consemnăm și în anul 1884 o corespondenţă a Primăriei cu Prefectura, Serviciul
Sanitar al judeţului şi cu Medicul oraşului, privind starea de sănătate a populaţiei
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1884).
*
Și în anul 1884, consemnăm corespondenţa Primăriei cu Prefectura privind
activitatea celor două şcoli primare din oraş, de băieţi şi de fete, despre întreţinerea
şcolilor, frecvenţa şcolală a copiilor, în legătură cu organizarea examenului de sfârşit de
an şcolar, cât și despre procurarea de manuale şcolare și legat de premierea elevilor
silitori la sfârşit de an şcolar (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 6/ 1884). Din lucrarea monografică a autorilor H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op. cit., p. 119, 122, 124), aflăm că, la
nivelul Școlii primare de băieți nr. 1, au fost înscriși și au urmat, în anul școlar 1884-
1885, 185 de elevi (cu 27 mai puțini față de anul școlar precedent), absolvind, în 1885, 32
dintre ei. La nou înființata Școală primară de băieți nr. 2, în anul școlar 1884-1885, se
înregistrează prima promoție de absolvenți (10 elevi, din cei 181 înscriși).
*
Apare ziarul Ferentarul, bisăptămânal, tipărit la Tipografia Vorvoreanu.
*
În anul 1884, moștenitorii lui Anghel Ianovici își împart averea în mod echitabil:
• “44.000 lei din vânzarea moșiei Popești, Drăgănești - primește Eugenia I.
Panaitescu.
• 37.500 lei și prăvălia din strada Independenței nr. 12, din Turnu Măgurele -
primește Ștefan A. Ivanovici.
• 36.000 lei și prăvălia din strada Independenței nr. 16, din Turnu Măgurele -
primește Sofronie A. Ivanovici.
• 36.000 lei și magaziile de cereale din strada Oborului și via din Turnu Măgurele,
între Dona și Popa Eftimiu - primește Stelian A. Ivanovici (viitor primar al
orașului, n.a.).
• Soției, Evdochia Ivanovici, îi rămâne dreptul de a se bucura de uzufructul

171
 următoarelor imobile: Hotelul “Dacia” din Turnu Măgurele, casa de lângă magazii
și grădina din strada/.../”
(Steluța Chefani-Pătrașcu, Moșieri teleormăneni [1864-1949]. Mărire și decădere.
Publicație a Muzeului Județean Teleorman VI, Editura Rainessance, București,
2011, p. 90-91)
*
Se continuă corespondenţa Primăriei cu Epitropia celor două biserici din oraş,
privind subvenţionarea acestora ( “Sf. Haralambie” şi “Sf. Vineri”) v. Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1884.
*
Tot în fondul documentar pe anul 1884, identificăm corespondenţa Primăriei cu
Prefectura, cu Protoieria judeţului Teleorman și cu Epitropiile celor două lăcașuri de cult
din oraş, privind subvenţionarea lor (salarizare, procurare de obiecte şi materiale),
elaborându-se liste cu licitaţiile pentru vânzarea mucurilor de lumânări de ceară
(pangarul), dar și informări despre balanța de venituri şi cheltuieli ale bisericilor pe anii
1884-1887 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/
1884).

1884 (și până în 1902)

Brutăriile mari înființate în oraș erau următoarele:

Nr. Numele și prenumele Anul

Adresa
crt. proprietarului înființării
1. Isaica Nicolae Str.Regele Carol 1880
2. Gheorghe Petre Str. Independenței 1884
3. Traicu Nicolae Memoriile 2 Mai 1900
4. Teodor G. Popa Str. Independenței 1901
5. Anghel Gheorghe Str. Dorobanți 1902
6. Petroff Ivanciu Str. Independenței 1902

1885
Tabelul cu bugetul local în 1885-1886 este următorul:
Cheltuieli Excedent Deficit
Anul Venituri Lei
Lei Lei Lei
1885 – 1886 169490,40 168962,40 528 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul 1885, se licitau locurile din apropierea Gării pentru construcţia unor noi
locuinţe, proces încheiat în anul 1889, tot atunci formându-se strada Nouă, devenită
ulterior Strada 1907. Dintr-o copie de pe ordinul Ministrului de Interne din anul 1885,
aflăm despre autorizarea, prin Înalt Decret Regal, ca Primăria oraşului Turnu Măgurele să
vândă prin licitaţie un teren situat în marginea oraşului “dinspre comuna rurală
Măgurele” şi în apropiere de “Staţia călei ferate”, în suprafaţă de 5838 m², împărţit în
43 parcele, pentru construirea de case, consemnându-se și “condiţiile speciale” ale
Consiliului comunal Turnu Măgurele privind vânzarea și construirea acestora. În acest
scop, se tipărea o Publicațiune a Primăriei, cuprinzând listele cu participanții la licitaţiile

172
respective (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/
1885).
*
De asemenea, Arhitectul orașului întocmea schiţele parcelelor destinate vânzării
pentru construirea unei case şi prăvălii la Bariera Independenţii (devenită ulterior Calea
Bucureşti). De asemenea, Primăria emitea o serie de decizii privind deschiderea
licitaţiilor pentru vânzarea unor locuri de casă situate în marginea oraşului, dinspre
Măgurele, unor locuitori ai oraşului (Ibidem).
*
Din punct de vedere locativ, numărul de locuinţe pe străzi este cunoscut datorită
unei statistici din 1885:
• Str. Regina Elisabeta - 12 case
• Str. Romul - 31 case
• Str. Independenţei - 125 case
• Str. Tudor Vladimirescu - 12 case
• Str. Cuza Vodă - 15 case
• Str. Dorobanţi - 36 case
• Str Sf. Haralambie - 19 case
• Str. Libertăţii - 29 case
• Str. 14 Martie - 17 case
• Str. Victoriei - 59 case
• Str. Călăraşi - 16 case
• Str. Cazărmii - 16 case
• Str. Portului - 3 case
• Str. Plevnei- 7 case
• Str. Roşiori - 19 case
• Str. Smârdan - 25 case
• Str. Elena Cuza Vodă - 19 case
• Str. Ştefan Cel Mare - 24 case
• Str. Oborul Nou - 36 case
• Str. 10 Mai - 38 case
• Str. Regele Carol - 54 case
• Str. Sf. Vineri - 15 case
• Str. Mihai Bravu - 20 case
• Str. I. C. Brătianu - 15 case
• Str. Griviţa - 52 case
• Str. Memoriile 2 Mai - 75 case
• Str. Mircea Vodă - 76 case
• Str. Traian - 59 case
-------------------------------------
Total 950 case.
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 17).
*
În vederea efectuării unui nou recensământ al populaţiei, în anul 1885, Primăria
primea instrucţiuni pentru întocmirea situației statistice a populaţiei orașului, fiind în
173
corespondenţă permanentă cu Prefectura, referitor la stadiul efectuării recensământului,
aceste date preliminare fiind necesare recensământului general stabilit de guvern pentru
perioada 1886-1891. De aceea, se întocmeau catagrafii cu numărul familiilor din oraş, cu
numărul locuitorilor (5780), structuraţi pe categorii - căsătoriţi, necăsătoriţi, după sex,
văduvi, divorţaţi, cu ştiinţă de carte, fără ştiinţă de carte. De asemenea, se întocmea şi o
catagrafie cu denumirea străzilor şi cu numărul caselor din Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1885).
*
Recensământul preliminar s-a terminat în anul 1885 şi a relevat următoarele date
statistice: 1260 bărbaţi, 1548 femei, 1154 băieţi şi 954 fete, adică 4916 locuitori români,
şi 504 bărbaţi, 120 femei, 70 băieţi şi 30 fete - în total 724 de “străini”, iar numărul total
de locuitori fiind de 5640 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 228/ 1885; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 34).
*
În anul 1885, se încheia un act de învoială agricolă a locuitorilor plugari ai
oraşului cu reprezentantul fraţilor Dumba, proprietarii moşiei Liţa.
*
Tot în anul 1885, Ionel Brătianu direcționa cerealele obținute pe moșiile Mihăilești
din județul Vâlcea și Sâmburești din județul Olt, către Corabia și, în special, către Turnu
Măgurele - pentru a le exporta (v. p. 225 în vol. „[Așezământul Cultural Ion C. Brătianu],
Din corespondența familiei Ion C. Brătianu 1859-1891, București: Imprimeriile
Independența, 1933-1935 [5 volume cu imagini în afară de numărul de pagini menționat:
vol. I (1933, XV +320 p., pentru 1859-1883)”; v. vol. VII (p. 213-214) în “G. Marinescu
și C. Grecescu, Ion C. Brătianu. Acte și cuvântări, București: Editura “Cartea
Românească”, 1938-1943 (9 volume)”; v. și p. 383 în ”Apostol Stan, Ion C. Brătianu și
liberalismul român, București: Editura Globus, 1993, 478 p.)”.
*
De asemenea, în anul 1885, Primăria întocmea actele legale cu privire la
despăgubirea instituţiei de către V. Teodorovici, pentru demolarea unei case de la Olt şi
distrugerea a mai multor arbori, fără autorizaţie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1885).
*
Primăria întocmea, în anul 1885, actele legale cu privire la despăgubirea instituţiei
de către V. Teodorovici pentru demolarea unei case de la Olt şi pentru distrugerea a mai
mulţi arbori fără autorizaţie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 9/ 1885).
*
În anul 1885, primarul de atunci, Zlate Rădulescu, unul dintre comercianţii de
frunte ai urbei, solicita Consiliului Comunal luarea măsurilor pentru construirea
Catedralei, a Şcolii de fete şi a Abatorului, însă - din lipsă de fonduri - primarul s-a
conscentrat spre îmbunătăţirea stării străzilor din oraş (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 102).
*
În anul 1885, se făceau lucrări de construire a unor fântâni noi şi de întreţinere celor
deja existente în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 8/ 1885).

174
 *
De asemenea, din corespondenţa Magistratului orașului cu Comanda de foc, aflăm
despre nivelul subvenţionării activității ei de către Primărie, despre numirile în funcţii și
despre cumpărarea de materiale şi obiecte specifice necesare activității ei (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1885).
*
În anul 1885, Ministerul de Interne informa, printr-o notă, Primăria, că aprobă
condiţiile de organizare a licitaţiei publice pentru darea în antrepriză a întreţinerii şi
reparaţiei ceasului de la observatorul de incendiu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1885).
*
Printr-o Adresă către Ministrul de Război şi Ministrul de Interne, Primăria informa
aceste foruri că Garda Civică din Turnu Măgurele a fost desfiinţată, iar predarea -
preluarea armamentului către Regimentul “20 Dorobanţi” s-a făcut cu 75 de puşti Krinka
mai puţin. Tot atunci, se înaintau și actele constatative referitoare la recuperarea puştilor
respective de către Prefectură şi de Primăria oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1885).
*
Rata analfabetismului continua să fie foarte ridicată, astfel că, în anul 1885, din cei
4645 locuitori, doar 2065 dintre ei erau ştiutori de carte, adică 44% din populaţia oraşului
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 228/ 1885; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 61). În volumul editat de H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op. cit., p. 119, 122, 124), apare că, la
nivelul școlilor primare de băieți din oraș, au fost înscriși și au urmat, în anul școlar
1885-1886, 190 de elevi, absolvind, în 1886, 25 dintre aceștia (Școala primară de băieți
nr. 1), iar la Școala primară de băieți nr. 2 s-au înscris 168 și au absolvit 20 de elevi.
*
Din acest an școlar, 1885-1886, dispunem de statistici privind elevele înscrise și
absolventele și de la Școala primară de fete, pe perioada 1885-1910, datorate autorilor
H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 125):

An școlar Înscrise Absolvente

1885-1886 150 10
1886-1887 176 9
1887-1888 134 14
1888-1889 148 12
1889-1890 154 13
1890-1891 188 14
1891-1892 192 7
1892-1893 129 13
1893-1894 189 12
1894-1895 196 15
1895-1896 225 9
1896-1897 262 16
1897-1898 197 10
1898-1899 262 19

175
 1899-1900 265 25
1901-1902 284 20
1902-1903 290 30
1903-1904 309 34
1904-1905 322 29
1905-1906 306 27
1906-1907 330 29
1907-1908 325 36
1908-1909 320 39
1909-1910 318 43
520
*
Demn de menţionat este și faptul că, în anul 1885, la atelierul de turnătorie al
Școlii de ucenici cu profil de construcţii navale, s-a reparat chiulasa tunului Primăriei, tun
cu care se trăgeau salve la ocazii festive (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 3/ 1886; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 58).
*
În anul 1885, dădea spectacole în oraş trupa condusă de Vladimir Grabovski, în
casele farmacistului Hermann, iar la cafeneaua Zissu se produceau, cu spectacole café-
chantant, artista Aurelia Ştefănescu şi trupa Rosenblum (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 94/ 1885; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
114).
*
Tot acum, în anul 1885, se constată existența unor cereri pentru eliberare biletelor-
permis necesare organizării de reprezentaţiuni teatrale în oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1885).
*
În anul 1885, Trupa Israelită de Teatru depunea cereri către Prefectură şi Primărie,
solicitând aprobarea de desfăşurare a trei spectacole în Grădina Zissu (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 16/ 1885, fila 2).
*
Tot în anul 1885 se consemnează unele cereri pentru eliberare biletelor-permis
pentru organizarea de reprezentaţiuni teatrale în oraş (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1885).
*
În anul 1885, Trupa Israelită de Teatru depunea cereri către Prefectură şi Primărie
solicitând aprobarea desfăşurării a trei spectacole de teatru în Grădina Zissu (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 16/ 1885, fila 2).
*
Apare, în 1885, ziarul local Pandurul,ca ziar de orientare conservatoare, incisiv,
critic al liberalilor, chiar și la adresa Regelui Carol I, care, cu ocazia unei vizite făcute la
Turnu Măgurele, ar fi omis să viziteze școlile din oraș, cu toate că “toți Domnitorii
Români, când vizitau orașele țării, cel d’intâi lucru de care se interesau era școala” (v.
p. 276 în vol. “Nerva Hodoș și Al. Sadi Ionescu, Publicațiunile periodice românești
(ziare, gazete, reviste). Descriere bibliografică [de Nerva Hodoș și Al. Sadi
Ionescu].Tom I (Catalogul alfabetic 1820-1906). Cu o introducere de Ioan Bianu,

176
București: Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea, 1913, 809 p.”; v. și: Ion Hogaș, Op.
cit., p. 64). De altfel, la parada din 10 Mai, “pe când toți funcționarii mari și mici ai
deosebitelor ramuri administrative au defilat pe dinaintea M.S., s’a observat, lucru ne
mai pomenit până astă-zi, că corpul profesoral strălucea prin lipsa sa” (Ziarul “Epoca”
din 21 mai 1886, București; v. și: Ion Hogaș, Op. cit., p. 65).

1886
Primăria primea, în continuare, cereri din partea unor locuitori pentru cumpărarea
unor locuri de casă şi pentru construcţii de magazii, dar şi cereri pentru măsurători ale
locurilor respective spre a fi efectuate de arhitectul oraşului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 6 și 9/ 1887 şi 7/ 1888).
*
Tabelul cu bugetul local în 1886-1887 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1886 – 1887 171254,90 170854,81 400,09 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul 1886, cererile insistente ale locuitorilor orașului privind acordarea de
pământ în arendă vor fi soluționate favorabil, astfel că, printr-o notă a Ministerului
Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, se informa Primăria Turnu Măgurele
că, prin Înaltul Decret Regal din data de 20 februarie 1886, a fost promulgată legea prin
care ministerul putea vinde, fără licitație, Primăriei o suprafață de 31 de hectare din
Domeniul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 3/ 1887).
*
Numărul camerelor de comerţ scade în 1886, deoarece, prin prevederile noii Legi
de organizare şi funcţionare a acestora, se produce alipirea la Camera din Teleorman a
celor din judeţele Romanaţi şi Argeş, formându-se, astfel, o Cameră Regională cu sediul
la Turnu Măgurele:
„Carol I
Prin grija lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României,
La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
Asupra raportului ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul
Agriculturei, Industriei, Comerciului şi Domenielor cu No. 45113;
Având în vedere legea camerelor de comerciu,
Am decretat şi decretăm:
Art. I. Circumscripţiunile camerilor de comerciu şi industrie, precum şi numărul
de membri ai fiecărei circumscripţiuni, împărţiţi pe judeţele ce le compun, se fixează
după cum urmează:
Circumscripţiunea I: Judeţul Mehedinţi - cu 4 membri; Judeţul Gorj - cu 2
membri; Judeţul Vâlcea - cu 2 membri; Judeţul Romanaţi - cu 2 membri; Judeţul Dolj -
cu 10 membri
Circumscripţiunea II: Judeţul Olt - cu 2 membri; Judeţul Teleorman – cu 4
membri; Judeţul Argeş - cu 8 membri; Judeţul Muscel - cu 2 membri”.
Prin Legea 1520 din 6 mai 1886 a fost modificată legea din 1864, prin care se
ridica numărul membrilor camerei la 15-35, iar vârsta minimă a membrilor scădea la 25

177
ani. Prin această lege, numărul camerelor s-a redus de la 15 la 10, sediul de la Turnu
Măgurele fiind transferat la Pitești “fără a se ține socoteală de importanța comercială a
orașului Turnu Măgurele și a județului Teleorman, singurele criterii fiind cele politice”(
Paul Șchiopu, Camera de Agricultură a judeţului Teleorman (1926-1949). Monografie,
Alexandria: Velox, 2010, p. 12). Totuși, se pare că această stare de fapt a durat doar 2
ani.
*
Între anii 1886 și 1887, conducerea orașului a fost asigurată de Petre Danielescu.
*
În anul 1886, Primăria primea o copie de pe Înaltul Decret Regal, prin care se
aprobă perceperea unei taxe pentru trecerea podului de vase de pe râul Olt, pe “Calea
Judeţeană” Islaz - Turnu Măgurele de c[tre exploatatorul moşiei Islaz, Ciatolopol,
precum şi condiţiile impuse concesionării acesteia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1886).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Secţia Pompierilor aflăm despre subvenţionarea
unităţii de pompieri și în anul 1886, prin procurarea de materiale şi de obiecte specifice
activităţii pompierilor, cât și despre unele numiri în funcţii, despre salarizare etc.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1886).
*
Magistratul orașului primea, regulat, din partea Medicului orașului, informări cu
privire la activitatea Moaşei oraşului (Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 9/ 1886).
*
În anul 1886, la conducerea Școlii de ucenici cu profil de construcţii navale se afla
M. A. Ştefanopol (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 33/ 1886; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 58). Aici învăţau şi 10 elevi ucenici
care dispuneau de burse acordate de Consiliul Judeţean (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1886; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 58).
*
În cele două școli primare de băieți, au frecventat, în anul școlar 1886-1887, 198
de elevi și au absolvit, în 1887, 18 (la Școala primară Gimnazială nr. 1), iar la Școala
primară Gimnazială nr. 2 s-au înscris 157 și au absolvit 19 elevi, așa după cum reiese din
lucrarea publicată de H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D.
Costovici (Op. cit., p. 119, 122, 124). La Școala primară de fete, s-au înscris 176 de eleve
și au absolvit 9.
*
În anul 1886, venea în oraş trupa condusă de C. Lugoșianu, care a dat spectacole
în cafeneaua Zissu (Arhivele Statului Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 25/ 1886; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 114). Tot acum, Primăria primea o
serie de cereri privind acordarea de bilete-permise unor formații pentru organizarea de
baluri, spectacole şi reprezentaţiuni teatrale în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1886).
*
1887
Tabelul cu bugetul local între anii 1887-1888 este următorul:

178
 Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1887 – 1888 172233,13 171544,39 688,74 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Remarcăm notă Prefecturii către Primărie, cu privire la înfiinţarea, de către
Direcţia Domeniilor şi a Pădurilor Statului, în judeţul Teleorman, a două ocoale silvice:
Ocolul silvic nr. 68 - cu reşedinţa la Roşiori de Vede -, format din toate moşiile și
pădurile statului din plăşile Târgului şi ale Teleormanului - şi Ocolul silvic nr. 46, cu
reşedinţa la Turnu Măgurele (format din moşiile şi pădurile statului, din plăşile
Călmăţuiu şi Marginea) – v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 3/ 1887.
*
G. F. Ionescu a asigurat conducerea orașului între 1887 și 1888.
*
În anul 1887, Primăria informa Serviciul de Pompieri din oraş despre
subvenţionarea activităţii unităţii, despre procurarea de materiale şi de obiecte specifice
activităţii, despre salarizarea pompierilor. De asemenea, Primăria întocmea inventare cu
patrimoniul unităţii de pompieri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 5/ 1887).
*
Primăria informa, prin adrese, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice,
Prefectura, alte autorităţi competente, cât și pe directorii celor două şcoli din oraş (de
băieţi şi fete), în legătură cu subvenţionarea activităţii şcolare, privind salarizarea,
procurarea de obiecte şi de materiale necesare desfăşurării procesului instructiv, cât și
despre organizarea examenelor de sfârşit de an şcolar şi acordarea de premii pentru elevii
buni la învăţătură. De asemenea, se mai încheia un contract de închiriere a unor încăperi
ale hotelului lui I. Dumba (Hotel Turnu Independenţei, n.a.), pentru a fi transformate în
săli de clasă necesare Școlii de Fete din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1887).
*
La nivelul conducerii orașului, punându-se problema existenței unui sediu al școlii
publice de fete, inginerul constructor Smuteck s-a oferit să o ridice pentru suma de 2000
de galbeni austrieci, propunere respinsă însă. Dar, cu ocazia inspecţiei şcolilor de către
Ministrul Instrucţiei Publice, din anul 1887, chestiunea este readusă în discuție (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1888; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 57).
*
Configurația frecventării unităților de învățământ din oraș, în anul școlar 1887-
1888 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op.
cit., p. 119, 122, 124), se prezenta astfel:
Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2
Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1887 – 1888 203 23 1887-1888 129 16
La Școala Primară de fete situația era următoarea: 134 eleve înscrise și 14 absolvente (în
1888)

179
 *
În anul 1887, se încheia un proces-verbal al Comitetului de iniţiativă pentru
înfiinţarea Clubului “Unirea” în oraşul Turnu Măgurele. De asemenea, mai aflăm despre
o notă a Prefecturii privind organizarea, de către Comitetul de binefacere din oraş, a unui
bal cu tombolă în folosul Crucii Roşii din România. Primăria mai primea, în acest an,
cereri în scopul obţinerii de autorizaţii pentru organizarea unor reprezentaţii teatrale în
oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1887).
*
În 1887, veneau în oraș trupele lui Al. Mora şi C. Vernescu (Arhivele Statului
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1886; v. și: Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 114).
*
Apare ziarul local Ecoul Teleormanului, tipărit între anii 1887-1888, având
orientare liberală. Ziarul liberal “Voința națională” titra faptul că “Ecoul Teleormanului
este titlul unui ziar ce a apărut la Turnu Măgurele” (Ziarul “Voința națională” din 1 iulie
1887; v. și: Ion Hogaș, Op. cit., p. 67).

1888
În anul 1888, consemnăm noi cereri din partea unor locuitori pentru cumpărarea
unor locuri de casă şi construcţii de magazii, aceştia cerând în plus ca măsurătorile să fie
efectuate de Arhitectul oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele dosar 7/ 1888).
*
Tabelul cu bugetul local între anii 1888-1889 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1888 – 1889 205828,89 205828, 89 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Primăria întocmea actele şi schiţele pentru vânzarea unor locuri în vederea
construirii unei case şi a unei prăvălii la Bariera Independenţii (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele dosar 6/ 1888).
*
În anul 1888, populaţia crescuse cu 1342 de locuitori, ca urmare a afluirii de noi
cetăţeni, deşi natalitatea rămânea la cote scăzute, în acel an înregistrându-se numai 246
nașteri.
*
Primăria informa, la rândul său, Prefectura cu privire la măsurile luate pentru
efectuarea recensământului populaţiei, în acest scop întocmindu-se catagrafii cu numărul
total al locuitorilor din oraş, cu numărul capilor de familie, al femeilor şi bărbaţilor
căsătoriţi, necăsătoriţi, rezultând, astfel, numărul total al populaţiei oraşului, anume,
6247 locuitori (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
1/ 1888).
*
În anul 1888, s-au mai cumpărat de la stat 39 de hectare, situate în partea de nord a
oraşului, şi - spre cimitir, în total 876,5 hectare. Prefectura informa Primăria în legătură
cu prevederile Ordinului Ministrului de Interne care dădea dreptul locuitorilor mărginaşi

180
ai oraşului (din zona suburbană) de a contracta învoieli agricole (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1888).
*
În anul 1888, Primăria primea o serie de cereri de autorizare pentru organizarea
unor baluri cu tombolă și spectacole în oraș, în acest sens tipărindu-se afişe pentru
organizarea acestora. Tot atunci, evolua în oraș și trupa de teatru a lui Matei Millo
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1888).
*
Odată cu dezvoltarea oraşului şi cu diversificarea nevoilor locuitorilor oraşului,
apar noi meserii, cum ar fi cele din statistica ocupaţională din anul 1888.
Nr. Număr Nr. Număr
Meseria Meseria
Crt. Meseriaşi Crt. Meseriaşi
1 Hainagii 5 21 Hotelieri 15
2 Giuvaergii 3 22 Mecanici 30
3 Ttipografi 8 23 Zăbunari 60
4 Croitori 40 24 Brutari 50
5 Comisionari 15 25 Cârciumari 108
6 Cofetari 6 26 Curelari 3
7 Pălărieri 1 27 Simigii 25
8 Ceasornicari 6 28 Bragagii 15
9 Grânari * 16 29 Fierari 47
10 Lumânărari 4 30 Căldărari 15
11 Franzelar 1 31 Agricultori 504
12 Bărbieri 20 32 Zidari 60
13 Lipscani ** 6 33 Dulgheri 37
14 Boiangii 3 34 Tâmplari 22
15 Tutungii 1 35 Strungari 2
16 Manufacturieri 20 36 Căruţaşi 22
17 Tinichigii 20 37 Sacagii 32
Comercianţi de
18 Cojocari 45 38 27
colonial
19 Căciulari 1 39 Precupeţi 35
20 Cafegii 20 40 Abagii 35
* Samsari de grâu, cei care lucrau în birourile de comerţ cerealier.
** Comercianţi de produse de provenienţă germană sau din Ardeal.
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 82).
*
Altă statistică, cea a poliţiei prin Biroul Populaţiei, efectuată de poliţaiul N.
Spineanu, releva următoarea situaţie a meseriaşilor din oraș:

Nr. Număr Nr. Număr de

Meseria Meseria
Crt. de Meseriaşi Crt. Meseriaşi
1 Mecanici 41 21 Croitori 24
2 Fierari 61 22 Croitorese 36
3 Lăcătuşi 11 23 Zidari 8

181
 4 Armurieri 3 24 Bărbieri 17
5 Tinichigii 8 25 Zugravi 11
6 Tâmplari 7 26 Tipografi 8
7 Dulgheri 26 27 Plăpumari 13
8 Dogari 9 28 Cofetari 4
9 Rotari 2 29 Boiangii 3
10 Cizmari 75 30 Abagii 4
11 Curelari 6 31 Blănari 5
12 Scurteicari 8 32 Cojocari 19
13 Ceasornicari 4 33 Pălărieri 2
14 Strungari 2 34 Lumânărari 2
15 Brutari 16 35 Căldărari 7
Legători de
16 Tapiţeri 2 36 2
cărţi
17 Bragagii 14 37 Covrigari 4
18 Săpunari 1 38 Ţesători 1
19 Geamgii 4 39 Modiste 4
20 Frânghieri 6

(C. D. Costovici, Ion St. Scondăcescu Hariton Constantinescu, Ştefan Marinescu, Op.
cit., p. 82).
*
În anul 1888, Primăria organiza vânzarea prin licitație publică a unor loturi de
teren pentru construirea unei case şi a unor prăvălii la Bariera Independenţii (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1888).
*
În cursul anului 1888, Primăria întocmea o evaluare a stării şcolilor, a bisericilor din
oraş şi a proprietăţilor statului din oraş, dar şi a modului lor de funcționare (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1888).
*
În anul 1888, în fruntea orașului a fost Petre Crăiniceanu („Monitorul Oficial”, nr.
26 din 5/ 17 mai 1887).
*
În anul 1888, sub primariatul lui Petre Danielescu, bugetul local creştea cu 40.000
lei, din care o jumătate din sumă era excedentul bugetar din 1887 (H. Constantinescu; I.
St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 96).
*
În anul 1888, Prefectura adresa către Ministerul de Interne şi al Lucrărilor Publice
un raport referitor la starea de degradare a clădirilor din oraş, mai ales a localului
închiriat pentru Şcoala Primară de Fete din Turnu Măgurele, pledând pentru necesitatea
contractării unui împrumut din partea Primăriei în valoare de 100.000 lei necesari
construcţiei unui local propriu pentru Școala Primară de Fete (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1888). Configurația frecventării
unităților de învățământ din oraș, în anul școlar 1888-1889 (cf. H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), se prezenta
astfel:

182
 Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2
Absolvenţ Absolvenţ
Anul Înscrişi Anul Înscrişi
i i
1888 – 1889 157 12 1888-1889 117 13

Școala primară de fete

1888-1889 148 12
*
În şedinţa Consiliului General al judeţului, din luna octombrie 1888, se prevedea
suma de 5000 lei pentru înfiinţarea gimnaziului (ce va purta denumirea “Sf.
Haralambie”), o sumă identică prevăzând-o şi Primăria în bugetul ei.
*
Apare ziarul local Apărarea.

1889
Tabelul cu bugetul local între anii 1889-1890 este următorul:
Cheltuieli
Anul Venituri Lei Excedent Lei Deficit Lei
Lei
1889 – 1890 317301,55 317301,55 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Inginerul Arhitect al oraşului, din anul 1889,
aflăm despre vânzarea unor locuri de casă în oraş “în partea despre Răsărit, peste
şoseaua ce merge la Gară, la Barieră”. Se mai întocmeau în continuare, actele de
vânzare-cumpărare a unor locuri de casă, cu efectuarea de măsurători de către Arhitectul
orașului, plata făcându-se către Primărie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosarele 13 şi 20/ 1889).
*
Primăriei îi erau adresate alte cereri de cumpărare de locuri de casă din partea
unor locuitori ai orașului. De asemenea, Primăria întocmea și listele de licitaţii pentru
vânzarea a şapte locuri de casă şi de prăvălii situate în apropierea terenului unde se
organiează Bâlciul oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 24/ 1889).
*
În anul 1889, erau înregistraţi în oraş 261 evrei (Recensământul general al
populaţiunei României. Decembrie 1899, Bucureşti, Lito-tipografia L. Motzătzeanu,
1900).
*
Primăria conlucra, în 1889, cu Serviciul Sanitar al Judeţului şi cu alte instituţii,
pentru organizarea recensământului populaţiei oraşului Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1889).
*
În anul 1889 se executau lucrări de hotărnicie ale oraşului cu limitele celorlalte
moşii din prejurul lui, “având un domeniu ca de 1200 pogoane, în care intră şi periferia

183
oraşului şi este trebuinţă ca domeniul, care conţine locuri de cultură, fâneţe, grădini şi
vii să fie hotărnicită” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 4/ 1889).
*
Constatăm un proces verbal încheiat, în 1889, în şedinţa Consiliului comunal
Odaia, prin care se dispunea respingerea cererii Primăriei oraşului Turnu Măgurele de a i
se oferi terenul situat la “Moara cu Aburi”, în schimbul unui teren “lângă viile de la
Olt” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1889).
*
1889 (și până în sept. 1919)
La repetatele depeşe ale organismelor judeţene, Consiliul Superior al Instrucţiei
Publice acceptă înfiinţarea Gimnaziului “Sf. Haralambie”, la 24 sept. 1889,
deschizându-se cursurile acestei unități de învățământ, care avea să devină, din 9 sept.
1919, Liceul “Sf. Haralambie” (LSH). Oraşul trebuia să asigure fonduri pentru retribuţia
personalului didactic, cheltuielile cu chiria pentru localul gimnaziului, precum și achiziţia
şi întreţinerea materilalelor didactice necesare funcţionării gimnaziului. Lefurile
profesorilor se calculau pe 7 luni, cu salarii a câte 350 lei/ lună. Între anii 1889-1894,
Liceul “Sf. Haralambie” a fost subvenţionat de Consiliul local, cu suma de 71.500 lei, iar
din anul 1894 a primit finanțare de la bugetul naţional, funcţionând ca gimnaziu în
diferite imobile particulare (la început în casele lui Nisipeanu, până în 1912) - H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 125-126).
La Gimnaziul „Sf. Haralambie”, pe măsură ce numărul de elevi creştea, dat fiind
faptul că și gimnaziul începea să capete o notorietate crescândă, au fost angajate noi
cadre didactice, fiecare având înaltă calificare pentru disciplina pe care o preda, ca, de
pildă, Ioan Scondăcescu, profesor de limba română, co-autor al unei monografii a
oraşului apărută în anul 1911. De remarcat și faptul că, între anii 1915-1916, la Turnu
Măgurele a activat ca profesor și Sebastian Bornemisa (ns. 1890- m.1953), cunoscut
ziarist şi colaborator politic al lui O. Goga, dar şi corespondent al ziarului bucureştean
Libertatea. Printre cei angajaţi avea să se numere şi Ştefan Iosif (între 1889-1916), tatăl
scriitorului Şt. O. Iosif.
N. red. = Gh. S.: Șt. O. Iosif venea în vacanțe, la Turnu Măgurele, de la vârsta de
12 ani (1889) și până la 38 de ani (1913, anul când decedează), tatăl său mai profesând la
Turnu Măgurele încă trei ani după moartea fiului, adică până până în 1916. Șefan Iosif
(care ajunsese la Gimnaziul „Sf. Haralambie” încă de la înființare, grație prietenului său,
Titu Maiorescu) a fost profesor suplinitor de religie, istorie, germană și de igienă.
Pornind de la datele extrase de Gigi Țeican din monografia autorilor H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op. cit., p. 125-
126), de la cele excerptate de el și de noi din lucrarea lui Dumitru Vasile Delceanu
(Viața Liceului “Unirea”, Alexandria: Editura „Teleormanul liber”, 1999), de la p. 13,
22-31 și 79-80, au rezultat următoarele informații:
Directorii Gimnaziului “Sf. Haralambrie” (înființat la 24 septembrie 1889) au
fost:
• Dr. Vasile Saftu 1889-1892
• Dr. Ştefan Popovici 1892-1893
• Eftimie Eftimescu 1893-1897 (și: 1919)
• Traian Ionescu 1897-1899

184
 • Ioan Șt. Scondăcescu 1899-1903 (și: 1905-1907, 1917-1919)
• Nicolae Saftu 1903-1905 (și: 1907-1908).
• Ioan St. Scondăcescu 1905-1907 (dar și: 1899-1903, 1917 -1919)
• Nicolae Saftu 1907-1908 (dar și: 1903-1905)
• Const. Rădulescu 1908-1909
• D. Rădulescu 1909-1910
• P. Vioreanu 1910- 1.03.1913. În toamna lui 1912, sediul Gimnaziului
devine celdin Piața “Sf. Haralambie”, pe strada Oituz, în imobilul viitorului Liceu
Comercial, Liceu Agricol etc.
• P. Chirulescu 01.03.1913-16.08.1916
• George Săcăşanu 16.08.1916 – 01.12.1916
• [nimeni, fiind cursurile suspendate din pricina războiului (a ocupațiunii), între 1
dec. 1916 - 1 nov. 1917]
• Ioan Șt. Scondăcescu 01.11.1917 - 01.01.1919 (dar și: 1899-1903, 1905-
1907). În clădirea Gimnaziului este găzduit și nou înființatul liceu de fete (în
regim extrabugetar, din 1918)
• Eftimie Ionescu 01.01.1919 – 01.12.1919 (din 9 sept. 1919, gimnaziul se
transformă în liceu)
*
Partea de teren dinspre str. Traian, care era destinată cimitirului bisericii “Sf.
Vineri”, a fost folosită de Primărie pentru construirea Şcolii de Băieţi nr. 2, în urma legii
din anul 1872, care prevedea ca cimitirele să fie scoase în afara oraşului. Parohul
bisericii, Ion Eftimiu, a cerut imperios ca Primăria să vândă această suprafaţă, fapt
relevant din corespondenţa Primăriei cu Parohul Bisericii ”Sf. Vineri” şi cu Inginerul
Arhitect al oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 11/ 1889).
*
În anul 1889, Primăria era informată de Serviciul tehnic în legătură cu refacerea
măsurătorilor viilor de pe malul stâng al Oltului, aflate în proprietatea oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 31/ 1889).
*
Primăria trecea, în 1889, la organizarea şi desfăşurarea Bâlciului de Sfânta Maria
(1-15 august) în oraşul Turnu Măgurele. Identificăm cereri ale comercianţilor pentru a li
se aproba acordarea locurilor de prăvălie la bâlci, raportul primarului adresat Consiliului
Comunal Turnu Măgurele în legătură cu motivaţia alegerii locului (terenului) pentru
organizarea bâlciului, cât şi prezentarea veniturilor obţinute de Primărie prin organizarea
bâlciului, alături de un tabel cu primăriile comunale și orășenești prezente în bâlci
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1889).
*
Primele informaţii despre activitatea de creditare locală datează din anul 1889, cea
dintâi bancă a oraşului fiind Biserica “Sf. Haralambie”; consiliul parohial acorda
împrumuturi de până la 1000 lei, cu dobândă de 12%. Aceste venituri proveneau din
sumele strânse de la cutia milei şi din banii daţi de arendaşul Domeniului, în sumă de
5000 lei, prin care era obligat de Ofisul Domnesc de întemeiere al oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 55/ 1899; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 109).
185
 *
În 1889, sub primariatul lui Petre Crăiniceanu, bugetul se dublează, excedentului
de 60000 lei din anul precedent adăugându-i-se suma de 30.000 lei, proveniţi din
vânzarea unor imobile unor cetăţeni (Stancu Ivănuş, Maria Ştefănescu) – v. H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 96.

În continuare, A. D. Mavrodineanu a condus orașul între anii 1889 și 1891.

*
În contextul dezvoltării oraşului, Primăria a adresat o Notă către Ministrul de
Interne privind necesitatea prelungirii liniei de cale ferată până în port, precum şi
stabilirea noul amplasament al debarcaderului la Dunăre (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1889).
*
În anul 1889, Primăria informa Secţia Pompierilor din Turnu Măgurele legat de
alocarea de fonduri pentru reparaţia pompelor aflate în dotarea unităţii de pompieri
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1889).
*
De remeract, în 1889, Ion Antonescu face o donaţie (100 de pâini) săracilor din
oraş, cu ocazia onomasticii sale (Sf. Ion) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1889.
*
Dezvoltarea comerţului cu grâne a continuat susţinut până în anul 1865. Începând
cu anul 1872, pe fondul crizei economice de la nivel european, nivelul de trai din oraş a
început să scadă, această stare determinându-l pe edilul oraşului, Petre Crăiniceanu, să
facă, în anul 1889, o dare de seamă privind eforturile de dezvoltare a oraşului, prin
atragerea unor comercianţi în oraş cu acordarea de facilităţi de ordin fiscal şi logistic:
“Păcatul cade pe cei ce i-au vexat, prin purtatea şi reaua lor administraţiune. Noi vom
căuta, pe cât ne va sta în putinţă, a reînvia comerciul în oraşul nostru, a atrage noi
locuitori, meseriaşi şi comercianţi prin nişte măsuri protectoare tuturor acelora care vor
avea plăcerea de a se stabili în comuna noastră şi cari vor avea meritul de a fi
îmbrăţişaţi şi primiţi în familia noastră comunală. Este adevărat că, atunci când s’a
desfiinţat taxa de 36 bani la chila mare de producte sau 50 bani de car, ce se percepea la
oborul de cereale încă din anul 1868, şi înfiinţându’se taxa de 2% pentru pavarea
stradelor s’a putut pava oborul de cereale, căci mureau vitele oamenilor înecate în
noroi, iar carele rupte şi înglodate stau zile întregi pe uliţe. Activitatea comercială azi
s’a întins mult mai mult ca în trecut, din cauza acordării unui credit mai mare
comercianţilor de către fabricele producătoare şi a înfiinţării institutelor de bancă din
oraş, fără ca beneficiile realizate de comercianţi să fie în raport cu capitalul şi cu
ostenelile depuse. Sunt 14 contoare de cereale; astăzi se găsesc în oraş aproximativ 35
magazine de coloniale şi manufactură, 21 magazine cu manufactură, 52 cârciumi, 10
cafenele, 3 restaurante, 2 birturi, 7 hoteluri, 5 hanuri, 2 farmacii, o drogherie, 2 librării,
2 ciasornicării, 2 hăinării, 3 depouri de maşini agricole etc. Birourile de cereale aparţin
13 streinilor (greci şi evrei); 1 Român; magazinele de manufactură aproape toate sunt în
mâinile Evreilor. Singurele ramuri de comerciu ce au rămas încă Românilor (cu excepţia
câtorva Greci şi Bulgari) sunt băcăniile şi cârciumile. Dintre comercianţii mai cu vază
din oraş au fost Anghel Ivanovici (azi decedat) [23 august 1884 n.a.], şi Gheorghe

186
Parmatescu, care conduce încă magazinul înfiinţat în anul 1864. Mulţi din comercianţii
de azi, au început cariera, servind în magazinele amintite mai sus. Nici un evreu nu este
băcan sau cârciumar. Ţăranii şi marii agricultori domiciliaţi în oraş, sau pe moşiile
vecine îşi vând recoltele lor marilor case comerciale din Brăila şi Galaţi prin
intermediari (samsari) cel mai mulţi streini (Evrei şi Greci).
Deosebirile de preţuri între produsele ţărăneşti şi acele ale arendaşului, nu provin
atât din cauza calităţii, curăţeniei etc., cât din cauza cantităţii (partidei ce au de
vânzare). Diferenţele de preţuri variază dela 4-10 lei la chilă. În timpul iernei, când
plugarul nu are în deajuns mijloace, pentru acoperirea nevoilor se fac avansuri de către
cămătar asupra recoltei viitoare. Se înţelege că atunci preţurile sunt foarte mici în raport
cu piaţa şi ţăranii destul de păgubiţi., de asemenea, la strângerea recoltelor, perceptorii
fiscali nepermiţând ridicarea produselor de pe câmp, până nu se achită datoriile fiscului,
se înlesnesc transacţiunile păgubitoare plugarului”, care vinde cu preţ mai mic numai să
poată lua avans, pentru achitarea datoriilor. Sunt 7 clase de patentari.
Clasa I-36; II-47; III-115; IV-41; V-136; VI-69; VII-27, adică, în total 471.
Aceştia plătesc patentă fixă şi proporţională 18.612 lei. Debitanţii de băuturi spirtoase
sunt împărţiţi în trei clase, şi anume: clasa I-23; clasa II-25 și clasa III-5, plătind în total
25.752,40 lei. (Din licenţa fixă şi proporţională, zece mii etc)” (H. Constantinescu;
I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 84-85).
*
Apar în oraș bănci precum Banca Daco-Romană şi Banca “Unirea” (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 55/ 1889; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 109).
*
În anul 1889, un comitet condus de Antache Petrescu, primarul oraşului, şi de
Cristache Milian au trimis la Expoziţia Universală de la Paris exponate diverse, ca:
ţesături şi obiecte de artizanat și alte produse tradiționale românești (Christache Chr.
Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață: Nicolae Iorga,
Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 32).
*
La aceeași expoziție au mai participat și ing. Petre Danielescu, fost primar al
orașului, cât și George Chirovici, directorul Școlii de Meserii din oraș, prin bunăvoința
lui Grigore Păucescu, ministrul conservator al Agriculturii, al Industriei, Comerțului și
Domeniilor pentru “a face studii asupra diferitelor mașini agricole și asupra aparatelor
de uscat fructele” (Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar din 17 septembrie 1889; v.
și: Ion Hogaș, Publicistica teleormăneană din veacul trecut 1872-1900, București: Casa
de Editură Excelsior Multi-Press, 1994, p. 87).
*
Tot la această expoziție au participat și Ion Ionescu, cu ghete de vânător, și B.
Varro, din Turnu Măgurele, cu pălării de damă, ambii obținând mențiuni (Ibidem).
*
În anul 1889, reperăm cererea Consiliului Comunal Turnu Măgurele adresată
Ministrului Domeniilor, prin care se solicita cumpărarea de la stat, din Moşia Domeniului
Măgurele, suprafaţa de 24 hectare sau 5749 m.p., teren situat pe “linia căii ferate Turnu -
Costeşti spre sud, până la apa Berceluiului”. Cererea a fost trimisă de primarul de atunci,
Antache Petrescu, care a condus orașul între anii 1899-1890 (Arhivele Statului -

187
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 31/ 1889).
*
Consiliul Comunal Turnu Măgurele a adresat, în anul 1889, o Notă către
Comitetului Permanent al Judeţului Teleorman, prin care solicita alipirea comunelor
Măgurele şi Odaia la oraşul Turnu Măgurele, cerere care a fost respinsă de forurile
județene (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/
1890).
*
În anul 1889 Primăria comunica Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române
cedarea terenului necesar pentru împroprietărirea Gării din oraş, teren aflat în
proprietatea sa (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
27/ 1889).
*
Comitetul Permanent al judeţului Teleorman primea, la rândul său, o adresă din
partea Prefecturii referitoare la necesitatea construirii unui local în oraș pentru Şcoala
Primară de Fete (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar16/ 1889).
*
Primăria lua cunoştinţă, din corespondenţa purtată cu directorii celor două şcoli
primare de băieţi şi de fete din oraş, despre problemele privind subvenţionarea
activităţilor şcolare, despre procurarea de materiale şi obiecte didactice necesare
procesului de învățământ, despre repararea clădirilor şcolilor, organizarea cursurilor
şcolare, înscrierea elevilor, despre ajutorarea copiilor săraci pentru a urma cursurile școlii
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1890).
Situația frecventării unităților de învățământ din oraș, în anul școlar 1889-1890 (cf. H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119,
122, 124), se prezenta astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Absolvenţ Absolvenţ
Anul Înscrişi Anul Înscrişi
i i
1889 – 1890 211 18 1889-1890 133 27

La Școala primară de fete:

1889-1890 154 13
*
Pentru a construi un local adecvat Școlii de Ucenici, Consiliul judeţean a cerut
Primăriei să cedeze un teren în suprafaţă de 1½ pogoane, în locul unde azi se află fosta
Uzina Electrică a oraşului, prevăzându-se şi suma de 25.000 lei în acest sens. Directorul
de atunci al școlii era I. Chirovici (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 29/ 1889).
*
Primăria oraşului trimitea o Notă Comitetului Permanent al judeţului Teleorman şi
altor instituţii referitoare la cedarea de către Primărie a unui teren, la marginea oraşului
spre Gară cu suprafaţa de un pogon şi jumătate, pentru a se construi localul Şcolii de

188
Meserii a judeţului. Mai amintim și un proces verbal de predare-primire încheiat de
Consiliul Județean cu Consiliul Comunal privind cedarea terenului “de un pogon şi
jumătate sau 7500 m²” pentru construirea localului Şcolii de Meserii şi pentru Consiliul
Agricol. De asemenea, am mai reperat un act de donaţie al Consiliului Comunal Turnu
Măgurele, din 11 septembrie 1891, pentru un teren de 1942 stânjeni pătraţi destinat
construirii Şcolii de Meserii în zona Gării oraşului. Primăria își informa partenerii
implicați despre întocmirea planurilor și a schiţelor necesare construirii pavilionului de
expunere a obiectelor agricole şi pentru terenul care se va ceda judeţului pentru
construirea Şcolii de Meserii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 30/ 1889).
*
În anul 1889, consemnăm o Telegramă de felicitare adresată de membrii
Consiliului Comunal Turnu Măgurele, Majestăţii Sale Regele Carol I al României,
Primului Ministru şi cabinetului său, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1889).
*
Secretarul Teatrului Naţional din Craiova, I. D. Creţu, împreună cu o trupă de
teatru compusă din 15 artişti se vor produce în oraş, în stagiunea 1889-1890, printre
piesele jucate numărându-se și Țiganul sau mireasa nebună de C. Demetriad (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 153/ 1890; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 114).
*
Tot în acelaşi an, au dat spectacole Teatrul de varietăţi al lui Antoine Duval,
Quartierul negrilor - trupă americană, Trupa italiană, la care activau surorile Gordini,
desfășurate în diferite spații, cum ar fi: sălile Hermann, Becu sau Hagi Hristea Nicola
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 153/ 1890; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).
*
Mai trec prin oraş panorame (spectacole), precum cele ce amintesc de: G. Ellu,
Eduard Heimann, Iosif Rihler sau Friedrich Bauer (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 89/ 1873; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).
*
Dar, la Primărie se înregistrau în anul 1889 și alte cereri în scopul obținerii de
premise pentru reprezentaţii teatrale, spectacole, baluri mascate cu tombole sau loterii
etc. și, de asemenea, . întocmea un tabel cu distribuţiile unor sume de bani către săraci,
provenite din două spectacole de caritate prezentate de trupa Victor Derssen (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1889).
*
Apare, în 1889, ziarul Jos reacțiunea!, de orientare liberală, devenit organul de
presă al PNL Turnu Măgurele. Numele ziarului a fost dat după celebra frază rostită de
președintele comitetului de redacție al gazetei, Grigore T. Brătianu, fost membru al Curții
de apel și deputat de Teleorman. Ziarul a fost publicat la Tipografia Modernă -
Dimirache şi Stoicescu. În primul său număr, gazeta își stabilea linia de conduită,
afirmând că “Programul nostru fiind deja cunoscut țerei, atât prima aplicarea lui timp
de 12 ani, cât și prin manifestul adresat tuturor (sic) Românilor îndată după retragerea
de la putere a acestui partid, cititorii noștri înțeleg că organul nostru, ca organ național-

189
liberal, nu poate avea alte credințe, alte principii, alte aspirațiuni de cât cele coprinse în
programul marelui partid care a fost, este și va fi factorul de căpetenie al constituirii
României de azi și României viitoare”(Ion Hogaș, Op. cit., p. 101). Publicația avea să fie
pomenită și de Almanahul Presei Române și al Lumei Politice din anul 1909, care
constata că “la 1 octombrie a.c, Jos Reacțiunea intră în al 18-lea an de apariție, fiind
unul dintre cele mai vechi ziare de provincie urmând aceiași menire”(Ion Hogaș, Op.
cit., p. 98).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Epitropiile celor două Biserici din oraş “Sf.
Haralambie”
şi “Sf. Vineri”, aflăm despre iniţiativa edililor privind subvenţionarea activităţii religioase
din oraș, totodată, întocmindu-se inventarele cu averea mobilă şi imobilă a bisericilor din
oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1889).
*
În anul 1889, Primăria informa Direcţia Generală a Căilor Ferate Române legat de
cedarea terenului necesar pentru împroprietărirea Gării din oraş, pământ (teren) aflat în
proprietatea Primăriei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 27/ 1889).
*
Prefectul Dimitrie Iarca va aloca suma de 14.0000 lei, parte dintr-un împrumut
făcut de judeţ pentru ridicarea unui nou sediu (Ibidem, p. 126).
*
În anul 1889, Școala grecească din Turnu Măgurele era condusă de d-na Kalipso
Arghiropol, însă instituția nu avea avizul Ministerului Instrucţiei Publice (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1878). Cum se știe,
aceasta fusese înființată în anul 1878, era condusă atunci de dl. Papadopol și avea, în anul
deschiderii, un număr de 21 de elevi (7 băieţi şi 11 fete la cls. I, 2 băieţi şi o fată la cls. a
II-a).

1890
În anul 1890, se vindeau 17 locuri virane situate “în capul străzii Independenţei”
(fostă Bucureşti), pentru aceasta publicându-se condiţiile de vânzare şi întocmindu-se
listele cu participanții la licitaţii. Mai consemnăm, de asemenea, noi cereri adresate
Primăriei pentru obţinerea autorizaţiilor în scopul cumpărării unor locuri de casă şi al
construirii unor case, magazii, împrejmuiri etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele, dosarele 4 şi 5/ 1890).
*
De asemenea, locuitorii care cumpăraseră loturi de teren pentru case de locuit sau
pentru magazii, alte acareturi depuneau cereri către Primărie în scopul eliberării
certificatelor de proprietate pentru locurile cumpărate (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1890).
*
Prăvăliile care funcționau în desfiinţata Piaţă Mare vor fi mutate, unele în Piaţa
“Sf. Haralambie”, unde astăzi se găseşte Colegiul Tehnic “David Praporgescu”, şi altele -
spre Piaţa Becu, pe locul unde astăzi se află complexul comercial Penny, aici ridicându-
se, în 1891 Marşeul, după planurile arhitectului francez Jean Galeron (Arhivele Statului -

190
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 157/ 1890, fila 46; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., 16).
*
Gradul de utilizare a Portului Turnu se poate desprinde, pentru anul 1890, din
următoarea statistică:
- 5 vase româneşti intrate încărcate cu 256 tone de diferite mărfuri. Intrate
goale: 31 corăbii şi 5 vapoare - 170 marinari români. Ieşite încărcate: 23
vase cu 7008 tone de cereale. Ieşite goale: 11 vase.
- 83 corăbii străine şi 209 vapoare încărcate cu 8270 tone de diferite mărfuri.
Intrate goale: 268 corăbii şi 228 vapoare. Ieşite încărcate: 239 corăbii şi 56
vapoare cu 2713 tone cereale. Ieşite goale: 492 - 10549 marinari străini.
Găsim și altfel consemnat în acte: 83 corăbii şi 209 vapoare - care aduceau
mărfuri; 268 corăbii şi 228 vapoare goale - pentru a fi încărcate cu grâne (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-87).
*
În anul 1890, se trecea la organizarea unor licitaţii pentru construirea unor edificii
culturale. Se mai poate aminti și despre eliberarea autorizaţiilor de construcţie a unor
imobile publice pentru locuitorii orașului. Mai consemnăm, de asemenea, și întocmirea
devizelelor pentru construirea Marşeului din Piaţa oraşului, alături de memoriul
justificativ. De asemenea, Primăria făcea o ofertă publică antreprenorilor locali pentru
construirea localului Şcolii de fete din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1890).
*
Oborul şi Piaţa de Cereale au fost mutate pe un loc viran, cam pe locul unde se
află azi Şcoala generală cls. I-VIII “Mircea cel Bătrân” şi Căminul de copii din apropiere
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 16).

În anul 1890, populaţia orașului era formată din:

Nr.
Naţionaliate Bărbaţi Femei Băieţi Fete Total
Crt.
1 Români 1764 1704 643 468 4579
2 Armeni 1 2 - - 3
3 Francezi 1 2 - 1 4
4 Turci 5 - - - 5
5 Bulgari 172 79 60 49 360
6 Ruşi 4 - - - 4
7 Italieni 1 1 - - 2
8 Greci 199 108 41 57 405
9 Germani 16 9 - - 25
10 Sârbi 12 6 8 1 27
11 Evrei 87 58 49 60 254
12 Maghiari 80 - - - 80
Total general 2342 1969 801 636 5748

Pe vârste, la grupa 1-10 ani se înregistrau 1163 locuitori, adică 19,4%, fiind cea

191
mai numeroasă, iar cea mai redusă era cea între 70-90 ani, cu doar 113 locuitori (Ibid.
dosar 1/ 1890; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 35).
*
În anul 1890, se întocmeau catagrafii cuprinzând situația populaţiei oraşului Turnu
Măgurele, structurată pe categorii etnice, sex, stare civilă, infirmităţi, religie. Numărul
total al locuitorilor era de 5995 locuitori, numărul capilor de familie era de 1775 şi
numărul membrilor de familie era de 4220 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1890).
*
În anul 1890 s-au făcut vânzări de terenuri agricole către particulari, fapt relevat
dintr-un Proces verbal încheiat de Primărie, referitor la reglementarea înstrăinării acestor
loturi din proprietatea statului situate pe Domeniul Turnu, care au fost vândute în baza
Legii pentru înstrăinarea bunurilor statului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1890).
*
În același an, 1890, Prefectura Teleorman elabora o notă către Primărie, care
cuprindea instrucțiunile metodologice pentru rezolvarea unor litigii între locuitorii
oraşului, referitor la statutul proprietăţilor rurale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1890).
*
În anul 1890, se întocmea Situaţia statistică agricolă anuală, cuprinzând
centralizatoare cu numărul de vite din oraş, cu suprafeţele semănate cu porumb, cu
fâneţe, cu numărul hectarelor ocupate cu semănăturile din primăvara anului 1890, cât şi
cu preţurile curente la produsele de primă necesitate. Tot în același an, se consemnează şi
o petiţie a unor locuitori din Turnu Măgurele către Primărie, pentru a li se da prin licitaţie
“Vadul de Sus al Oltului mic, situat între vii, pentru ca vitele noastre a nu peri de
sete”(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosare 14 și 15/
1890).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu alte instituţii competente, aflăm că
se trecuse la răscumpărarea embaticurilor (o formă de arendare a unei proprietăți pe
termen foarte lung) de la viile de pe Moşia statului Turnu ”peste Olt, la Gârlă”, și la
întocmirea de tabele cu numele şi prenumele locuitorilor care au în posesie vii pe moşia
statului - Domeniul Turnu (peste Olt, la Gârlă) din judeţul Teleorman (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1890).
*
În planurile Ministerului de Domenii avem următoarea situaţie cu suprafaţa
cultivată cu viţă-de-vie:

230, 8495
Viile din lunca Turnului
ha
Viile dintre Olteţ şi delimitarea
61, 0980 ha
Odaia
Viile dintre Islaz şi Olt 5, 6862 ha
196, 1800
Viile bătrâne între loturi mici
ha

192
 541, 1147
Total hectare de vie
ha
*
În anul 1890, în portul Turnu Măgurele lucrau 230 hamali (Paul Șchiopu,
Economia culturii și industrializării grâului în județul Teleorman. Monografie,
Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 35).
*
Din statistica din anul 1890, se relevă faptul că, din totalul de 5995 locuitori,
ţăranii reprezentau marea majoritate - 3978 locuitori, iar din punct de vedere ocupaţional,
ceilalți locuitori (ca parte activă, în număr de 2017) se distribuiau pe următoarele
categorii:
• 450 meseriaşi-patroni, calfe, ucenici;
• 450 negustori;
• 232 muncitori;
• 175 muncitori la întreprinderile industriale de tip capitalist din oraş;
• 460 oameni de serviciu;
• 250 liber-profesionişti, în marea lor majoritate medici, avocaţi, comisionari etc.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1890;
v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 21).
*
În anul 1890, sunt atestaţi în oraș 214 samsari de grâne, evrei. La fel, după primul
război mondial în special, pe lângă cei 405 samsari greci existau și samsari de grâne – din
rândul etniei evreiești (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele –
dosar 83/ 1890; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 104).
*
În anul 1890, Primăria informa Prefectura despre existenţa şi statutul societăţilor
pe acţiuni din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 12/ 1890).
*
Tot din anul 1890, consemnăm corespondenţa Primăriei cu Ministerul de Interne,
cu Prefectura şi cu alte instituţii competente, privind asigurarea fondurilor necesare şi
pregătirea participării orașului la Expoziţia universală de la Paris şi la Expoziţia italiană
de arhitectură de la Torino (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 13/ 1890).
*
În anul 1890, se făceau lucrări pentru stabilirea limitelor de demarcaţie ale oraşului
faţă de comuna rurală Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 19/ 1890).
*
Primăria a organizat, în 1890, o serie de licitaţii publice pentru construirea unor
edificii culturale. Se întocmeau, la fel, devizele pentru construirea Marşeului din Piaţa
oraşului. De asemenea, o serie de cetățeni au depus noi cereri pentru eliberarea
autorizaţiilor de construcţie a unor imobile (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1890).
*
Reperăm la fondul arhivistic pe 1990, cererea Comitetului Permanent al judeţului

193
Teleorman, adresată Primăriei, de a i se ceda în proprietate terenurile unde sunt amplasate
edificiile judeţului: Palatul Administrativ, Penitenciarele vechi şi nou, Spitalul judeţean,
Grădina Prefecturii şi Cazarma Armatei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 1/ 1890, fila 1).
*
Prefectura aducea la cunoștința Primăriei o serie de Decizii în legătură stabilirea
limitelor de demarcaţie ale oraşului faţă de comuna rurală Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1890).
*
Primarul A. D. Mavrodineanu a prevăzut, în 1990, în bugetul local suma de 2000 lei
pentru construirea Catedralei şi a obţinut, din partea forurilor judeţene, încă 5000 lei în
acelaşi scop. Tot acelaşi primar cere a se înfiinţa Gimnaziul real, de construit pe seama
statului, dar cu subvenţie din partea oraşului şi a judeţului în valoare de 10.000 lei pentru
cheltuielile administrative și de personal.
*
În anul 1890, se ridica un local propriu al Şcolii primare de fete (construit de
Primăria oraşului, în strada Nicolae Iorga, nr. 6, cu 5 săli de clasă ]n care funcţionau 6
clase de elevi). De asemenea se încep lucrările la Marşeul din Piaţa Libertăţii.
*
Acelaşi primar, A. D. Mavrodineanu, mărea, în 1890, subvenţia pentru construirea
Catedralei cu 2000 lei şi aloca suma de 3500 lei pentru studiile de fezabilitate în vederea
aducerii apei potabile din izvoarele de la Segarcea Deal.
*
În anul 1890, se începea construirea Palatului Administrativ pe locul proprietăţii
lui Ghiţă Stoenescu, iar Spitalul orăşenesc - pe fostul amplasament al Grădinii Măgura,
loc care a fost schimbat cu terenul ocupat de vechiul Tribunal. Tot în acelaşi an, vor fi
ridicate şi Cazarmele Companiei 4 Călăraşi, situată în partea de nord a oraşului. Ulterior
localul a fost alocat Spitalului municipal şi a folosit ca secţie de boli infecţioase, azi fiind
sediul unei firme de confecţii. În anul 1909, la iniţiativa aceluiaşi prefect, se proiectează
localul Gimnaziului real și o Baie publică şi, de asemenea, se începea construirea unui
pod de fier peste Olt, în acest scop facându-se un împrumut de 500.000 lei (Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 105).
*
În anul 1890, Primăria decidea cumpărarea terenului ce duce în Portul oraşului de
la Domeniile Statului, adresând Ministerului de Interne, al Agriculturii şi Domeniilor
Statului o serie de note, prin care se cere aprobarea cumpărării acestui teren din
Domeniul Statului, cu argumentaţia necesităţii dezvoltării oraşului – port, Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/
1890).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Serviciul de Comandă al Pompierilor, purtată în
1890, aflăm despre nivelul de subvenţionare a activităţii unităţii de pompieri din oraş,
despre procurarea de obiecte, materiale, furaje pentru caii folosiţi în activitatea specifică
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1890).
*
În anul 1890, sub primariatul lui A. D. Mavrodineanu, bugetul local ajungea la

194
suma de 400.000 lei, prin contractarea unui împrumut de 99.000 lei cu obligaţiuni la
purtător (emisiunea 90% cu 6% procent), pentru construirea Şcolii de fete şi a Marşeului
din Piaţa Libertăţii (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 96).
*
Pentru susținerea activității educaționale în oraș, în anul 1890 se vor înfiinţa 4
posturi de profesori, ocupate de absolvenţi ai Școlii Normale de Institutori (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 122).
*
Proiectul Școlii Normale de Fete a fost întocmit de inginerul Galleron din capitală,
construcţia urmând sa fie începută în 1890, pe strada Roşiori (azi Nicolae Iorga).
În acest scop s-a cumpărat un teren de la Ghiţă Encea Tănăsescu, pe lângă cel
viran existent deja lângă el. Clădirea şcolii era impozantă, cu săli de clasă mari, locuinţă
pentru directoare, curte spaţioasă, în care erau plantaţi pomi fructiferi (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 76/ 1889; v. și: Emil M. Dragnea,
Op. cit., p. 57). Primăria primea, la rândul ei, un memoriu justificativ al cheltuielilor,
însoțit de un deviz al lucrărilor pentru construirea localului Şcolii de Fete din Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/
1890).
*
Piatra de temelie a fost pusă în luna august 1890 de către primarul Mavrodineanu,
anul următor clădirea ea fiind funcţională. Costul total al lucrării se ridica la suma de
70.000 lei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 57/
1890; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 57).
*
La rândul lor, autorii H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici (Op. cit., p. 125) artătau (în 1910): “Multă vreme, școala a fost instalată în
casele bisericei catedrale Sf. Haralambie, căreia primăria plătia chiria. În anul 1890,
se construește actualul local de școală de pe strada Roșiorilor, de către primarul
Mavrodineanu, cheltuindu-se 70 de mii lei. Localul este destul de spațios și întrunește
condițiile unui bun local de școală. Locuința directoarei se compune din 4 camere.
Mobilierul, în parte, și astăzi este vechiu și neigienic. Biblioteca școalei, înființată la
1864, se compune din 120 de volume. Casa de economie s-a înființat în anul 1881 de d-
na A. Boieriu și a încasat lei 18.000.
*
La Școala primară de băieți nr. 1, “După 1890, clasele cu mobilierul și lemnăria
se prezentau în așa condițiuni, că, fiind vizitat [imobilul] de un pedagog, acesta îşi
exprimă [grija] în raportul către minister cu celebrele cuvinte ale lui Dante: “Laschiate
ogni speranza voi che’ntrate!””(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu;
C. D. Costovici, Op. cit., p. 117).
*
Din corespondenţa Primăriei cu directorii celor două şcoli primare de băieţi şi de
fete din oraş aflăm despre măsurile luate pentru subvenţionarea activităţilor şcolare,
despre procurarea materialelor şi obiectelor didactice necesare, legate de reparaţia
clădirilor şcolilor, de organizarea cursurilor şcolare, înscrierea elevilor și despre
ajutorarea copiilor săraci pentru a urma cursurile de învăţământ (Arhivele Statului -

195
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1890). Modul în care elevii
frecventau și absolveau unitățile de învățământ din oraș, în anul școlar 1890-1891 (cf. H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119,
122, 124), se înfățișa după cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Absolvenţ Absolvenţ
Anul Înscrişi Anul Înscrişi
i i
1890 – 1891 232 20 1890-1891 179 15

Școala primară de fete:

1890-1891 188 14
*
Lipsurile materiale, dar mai ales cele financiare concurau la îngreunarea
procesului de învățământ din oraș, astfel, Institutul de Fete al Elenei Găiseanu se muta la
Corabia din aceste motive, dar și cel al Mariei Magyar (Ziarul Jos Reacțiunea din 27 mai
1890 și 16 decembrie 1894; v. și: Ion Hogaș, Op. cit., p. 108).
*
Și în anul 1890, se mai adresau Primăriei cereri privind obţinerea unor permise de
organizare a unor reprezentaţiuni teatrale, spectacole, în oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1890).
*
Constatăm, în 1890, existența unei Note a primarului, adresată Inginerului Arhitect
al oraşului, privind costurile estimative pentru construirea unor biblioteci pentru Primărie
şi Serviciul Tehnic (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 10/ 1890, filele 1-3).
*
În corespondenţa Primăriei cu Mitropolia Moldovei şi Sucevei şi cu Primăria
oraşului Iaşi, aflăm faptul că edilii oraşului Turnu Măgurele contribuiau cu suma de 50
lei pentru construirea Statuii poetului Vasile Alecsandri (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1890).
*
În anul 1890, sunt înregistraţi în oraş:
5412 creştini ortodocşi
285 catolici
35 protestanţi
4 gregorieni
5 musulmani
254 mozaici
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 83/
1890).
*
În anul 1890, Epitropia celor două Biserici din oraş “Sf. Haralambie” şi ”Sf.
Vineri” era informată de către edilii oraşului despre subvenţionarea activităţii bisericeşti
și despre demararea reparaţiilor zidurilor celor două biserici (Arhivele Statului -

196
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1890).
*
De asemenea, Primăria adresa note către comandanţii Garnizoanei oraşului şi
Regimentului 15 obuziere, privitoare la întreţinerea cimitirului eroilor din oraş.
*
În anul 1890, se întocmeau actele necesare subvenţionării activităţii bisericeşti a
Parohiilor Bisericilor “Sf. Paraschiva” şi “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/
1890).
*

Tabloul cu bugetul local între anii 1890-1891 este următorul:

Cheltuieli
Anul Venituri Lei Excedent Lei Deficit Lei
Lei
1890 – 1891 399.732,45 397.830,61 1901,84 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

1891
O altă împropietărire s-a făcut în 1891, când au primit loturi 13 locuitori, mai întâi,
în lunca Oltului, pe locul Câmpului de tragere al garnizoanei, fiind strămutaţi apoi în
Dealul Aurora, la Groapa Viei sau la Măgura Gropan, din cauză că terenul din luncă a
fost dat Ministerului de Război pentru exerciţiile de tragere ale Regimentului “20
Dorobanţi”. Aceşti 13 locuitori, care au primit câte 5 hectare, au fost următorii:

Nr. Numele și Nr.

Numele și porenumele
Crt. prenumele Crt.
1 Mihalache Videa 8 Ion Petre Bărăitaru
2 Radu Gâzea 9 Marin Oprea
3 Sterie A. Medeleț 10 Ion Gh. Naidin
4 Simion Medeleț 11 Marin Pârlitu
5 Stan Bocioroagă 12 Pena Olteanu
Nicolae Cotoia-
6 Cristache Nicolae 13
Cristescu
7 Ștefan Vlădescu

“La 1891 s’au împroprietărit cu câte 5 ha, 13 locuitori, pe locul numit <Groapa
viei> sau <Dealul Aurora>. Împroprietărirea acestor locuitori s’au făcut întâiu pe locul
destinat câmpului de tragere al garnizoanei în lunca Oltului, iar mai apoi au fost mutaţi
în deal. Loturile locuitorilor Ion P. Bărăitaru şi Marin Pârlitu sunt divizate prin
înzestrarea copiilor lor, celelalte sunt în stăpânirea vechilor posesori”(H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 59-60).
Alţi 30 locuitori au primit pământ în trupul numit Gârla de peste Olt, aproape de
podul de azi de peste Sâi, pe partea stângă a şoselei, spre Islaz, însă, datorită faptului că
acest teren era inundabil, au fost mutaţi, dându-li-se câte 5 hectare lângă viile de lângă
oraş. Aceştia erau următorii:

197
 Nr. Nr.
Numele şi prenumele Numele şi prenumele
Crt. Crt.
1 Florea Ştefan 16 Ştefan Ciangâru
2 Stancu Călin Lungu 17 Marin Mitruş Videa
3 Petre Videa 18 Mihai Peta
4 Năstase Pârlitu 19 Stan Alexe
5 Gheorghe Ilie 20 Marincea Croitoru
6 Teodor Velea 21 Marin Tianu
7 Alexandru Vidoi 22 Ilie Nedelcuţă
8 Gheorghe Ulmeanu 23 Ion Păune Drăgăniţă
9 Pena Liţă 24 Ion Prodan
10 Pascu Niţu Tocitu 25 Nicolae I. Ungureanu
11 Stan N. Gruia 26 Florea Mircea
12 Iencea Sârbu 27 Ene Stan Gâzea
13 Păun Zamfiroiu 28 Florea Suruianu
14 Anghel T. Zimnicaru 29 Stan Soare
15 Nicolae Mandragiu 30 Mitruş Ion

“În acelaşi an (1891), au fost împroprietăriţi cu câte 5 ha alţi 30 locuitori pe

trupul numit Gârla, peste Olt, în vecinătatea comunei Islaz. Terenul fiind supus
inundării, în urma reclamaţiunilor locuitorilor, la 1899, au fost trecuţi şi împroprietăriţi
în lunca Turnului, pe lângă viile dela Cetate şi capul Domeniului statului. Loturile în
ordinea numărării din tablou 1,4, 7, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 19, 24, 25, şi 26 sunt divizate
între copiii împroprietăriţilor, iar din lotul 27 s’au vândut 4 pogoane lui Florică St.
Ghena, şi din lotul 29 s’au vândut 2 pogoane lui Petre Turculeţ”(H. Constantinescu; I.
St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 60-61).
*
Negustorii cei mai numeroşi erau cârciumarii şi hangii, astfel, în anul 1891, așa
cum am arătat, oraşul avea, potrivit statisticilor vremii, 52 de cârciumi, 10 cafenele, 3
restaurante şi 2 birturi, unele vestite, precum Hanul cu tei, care era o clădire cu etaj şi
curte interioară, aflată în zona unde se găsește azi blocul D11, Hanul Trei Porumbei -
Simică, care era situat în zona în care este azi părculeţul în care se afla Statuia lui Mircea
cel Bătrân, celebrul han La Calul Bălan, dar şi altele, cum ar fi: La Milogul, La Sfeţetu,
La Crişan, La Cârlig, La Mitică Manea, La Argeşeanca, La Cartof, La Cioacă, La
Ungureanu, La Stancu Enache, La Călea sau nu mai puţin celebrul La Botul Calului.
Mai existau două Grădini de vară, una lângă Baia Comunală şi cealaltă lângă Parc,
unde se bea bere, se comandau “mici” de mâncare, uneori, din lipsă de locuri la masă,
berea se bea în picioare. Aici se produceau formaţii de lăutari, precum: Botea, Chitocel
sau Pârlitescu.
*
În anul 1891, cum s-a mai arătat, oraşul avea 6357 locuitori, 40 de străzi drepte şi
lungi, 3 pieţe publice - Romulus, Libertăţii şi “Sf. Haralambie” -, două şcoli de băieţi şi
una de fete, opt hoteluri, dintre care amintim hotelurile Zotu, Dacia, România, Raymond.
Primul era amplasat pe locul actualului hipermarket de pe strada Vlad Ţepeş, cel de-al
doilea - în zona pieţei vechi din centru, iar hotelurile Dorcescu, Comercial sau Marinescu
se aflau pe strada Independenței.

198
 *
În prima parte a anului 1891 la conducerea orașului a activat liberalul Dimitrie D.
Bildirescu. Apoi, N. Maimarol a condus orașul între anii 1891-1895.
*
Şcoala Primară de Băieţi nr. 1 s-a divizat, în anul 1891, luând naştere Şcoala
primară de băieţi nr. 2, cu care va împărţi sediul până când se inaugurează, în anul 1905,
un sediu nou pe strada Traian, cam pe locul unde fusese Cimitirul bisericii “Sf. Vineri”.
Primarul C. D. Costovici a alocat în acest scop 80000 lei (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 33/ 1891). Casa directorului, compusă din 6
camere, avea să fie transformată în Grădiniţă de Copii.
*
Clasele aveau aceleaşi dimensiuni - 11,5 m lungime, 7 m lăţime şi 4,4 m înălţime -
, iar volumul claselor era de 350 m² și erau dotate cu ventilatoare (H. Constantinescu; I.
St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 122-123). Din păcate,
clădirea se află azi într-o avansată stare de degradare, edilii nealocând nici un leu pentru
refacerea acestei clădiri de patrimoniu.
*
În urma inspecţiei făcute de profesorul de pedagogie Grigore Borgovan, la
însărcinarea dată de minister cu Ordinul nr. 4351/ 1891, se constată o creştere a calităţii
actului de învăţământ.
Dincolo, la Școala primară de fete se înființează Casa de economie de către doamna
A. Boieriu, în anul 1891, şi s-a reușit încasarea a 18.000 lei (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 125).
*
Tabloul cu bugetul local între anii 1891-1892 este următorul:
Excedent
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Deficit Lei
Lei
1891 – 1892 265.290 265.261,99 28,01 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul școlar 1891-1892 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) școlile din oraș erau frecventate și absolvite
astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Absolvenţ Absolvenţ
Anul Înscrişi Anul Înscrişi
i i
1891 – 1892 209 22 1891-1892 158 12

Școala primară de fete:

1891-1892 192 7

1892
Intemperiile, precum cele din anul 1892, au compromis în întregime recoltele de
grâu și porumb:
“Se povestește cu groază de grindina din 1892, când s-a distrus cu desăvârșire

199
întreaga recoltă de grâu, cu o zi înainte de începerera secerișului. Umplusem butoiul cu
apă, pregătisem cele trebuincioase în car și eram gata să plecăm pe Segarcea. Începe, pe
înserate, o ploaie groaznică cu piatră și abia la miezul nopții a încetat. Când am ajuns în
zori pe Segarcea, aproape nu se mai cunoștea unde a fost semănat grâul” (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 68).
*
În anul 1892, se înfiinţa o societate de credit şi ajutor numită Înălţarea, la
iniţiativa comerciantului Petre A. Marinescu, cu capital inițial de 151.000 lei, dar
lichidată în 1909, prin decizia tribunalului, lichidatorii numiţi fiind Gheorghe A. Ivănuşi,
ca preşedinte, şi Vasile Costescu - în calitate de casier. Pierderile acestei Societăți
depăşeau 30% din capitalul inițial (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu;
C. D. Costovici, Op. cit., p. 88).
*
Apare ziarul local Țesala - ziar de satiră și umor.
*
În anul școlar 1892-1893 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) școlile din oraș erau frecventate astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1892 – 1893 233 20 1892-1893 203* 14

Școala primară de fete:

1892-1893 129 13

*Se observă o creștere a numărului de elevi de la Școala primară de băieți nr. 2, de

la 158 la finele anului școlar 1891-1892, la 203 – la sfârșitul anului școlar 1892-1893.
*

Tabelul cu bugetul local în anii 1892-1893 este următorul:

Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1892 – 1893 287230,05 287230,05 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

1893
După anul 1893, se aloca bugetului Primăriei suma de 38000 lei, pentru pavarea cu
bazalt (rocă vulcanică) a străzilor principale, prima stradă fiind cea centrală
(Independenţei), pietruită de către Societatea de Bazalt din Bucureşti, sub primariatul lui
A. D. Mavrodineanu.
La prima rată a contractului, în valoare de 10.000 lei, se dăugau şi sumele
colectate de la cetăţeni, Primăria obligându-i şi pe proprietarii de locuinţe să plătească
câte 7 lei/ metrul liniar.
Restul plăţilor s-au făcut în rate de câte 8500 lei (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 118/ 1894, f. 5; H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103).

200
 *
În anul 1893, un număr de 153 locuitori primeau câte 5 hectare în trupul de la
Segarcea Deal, iar în 1899 au mai primit pământ încă 15 locuitori pe locul schimbaşilor
de la Trupul Gârla, după cum urmează:

Nr. Nr.
Numele şi prenumele Numele şi prenumele
Crt. Crt.
1 Paraschiv Marin Petrean 77 Petre Ivan Videa
2 Vasile Petreanu 78 Giurcă Andrei
3 Marin Ivan Sârbu 79 Ivan R. Prapurgicu
4 Petre N. Croitoru 80 Marin R. Dianu
5 Marin Ilie Sârbu 81 Pantilie Ionda
6 Andrei Medeleţ 82 Stoica C. Băltoaică
7 Tănase Cernat 83 Petre Ţene
8 Tudor E. Medeleţ 84 Stancu Ilie Piroi
9 Ion Medeleţ 85 Ion R.Vâţă
10 Ştefan Medeleţ 86 Cristache D. Drăgăniţă
11 Moncea I. Trupşor 87 Marin M. Iana
12 Neagu M. Medeleţ 88 Pârlitu M. Ion
13 Iordan R. Poncea 89 Ion Liţeanu
14 Ion Andrei Danciu 90 Mitran D. Gheţa
15 Iordan M. Medeleţ 91 Sârbu Ivan Dumitru
16 Anghel Mănica 92 Stoica Ionescu
17 Mirea M. Medeleţ 93 Florea I. Cârciumaru
18 Florea Vladu 94 Ion Iordan
19 Ilie Dane Milea 95 Ion Blejan
20 Marin M.Scarlat 96 Gheorghe Croitoru
21 Andrei Costea Tenu 97 Voicu Gâzea
22 Radu Dianu 98 Toma D. R. Rădulescu
23 Ion Penuş 99 Ion D. Crăciun Cocoană
24 Vasile St. Cosac 100 Constantin Tapai
25 Călin P. Teodosiu 101 Dobre Tapai
26 Marin Stoica Ţop 102 Anghel Ilie Buciu
27 Mirică St. Andrei 103 Firea Anghel Firea
28 Dobre D. Mănica 104 Ion Peţa Broşteanu
29 Ion Pârvu Cernat 105 Dobre Negurici

201
30 Mircea Florea Marin 106 Dinu Crăciun Fusulan
31 Stoian M. Gănţoiu 107 Stan Naidin
32 Marin Marincea 108 Dumitru Costea
33 Dumitru Ivan Videa 109 Tudorache Rac
34 Călina Gh. N. Robiban 110 Ion Voicu Oltei
35 Pascu Gh. Mihăilă 111 Gheorghe Tieanu
36 Dumitru Ene 112 Anghel Petcu Toncu
37 Stan I. Cernat 113 Zincă Pascu Vărzaru
38 Firea N. Gheorghe 114 Tobă Gh.Marin
39 Ghiţă D. Culcea 115 Ghiţă Stan
40 Mihalache Popa 116 Marin Stănuţ
41 Nicolae Manolea 117 Neda Stănuţ
42 Ilie Ciobanu 118 Florea Caragea
43 Ivan Gheorghe 119 Florea N. Croitoru
44 Radu Ivan Firea 120 Ion Dobre Mănica
45 Stancu N. Dăboveanu 121 Apostol N. Tone
46 Penuş Ivan Nicolae 122 Dumitru Creangă
47 Constantin Poncea 123 Petre Dieanu
48 Petre Paraschiv Panduru 124 Dumitru Petre Ciobanu
49 Marin P. Praporgicu 125 Gheorghe Bunea Filigan
50 Dima Sârbu 126 Nedelcu Croitoru
51 Ion I. Mozolea 127 Ion Gh. Ungureanu
52 Andrei Enache 128 Stan Diniţă
53 Tudor Aucu Alexe 129 Constantin R. Bujoreanu
54 Nae I. S. Lupu 130 Ţene Andrei
55 Dobre St. Olteanu 131 Delcea Ţiu
56 Mirea Niţă 132 Rada M. N. Robiban
57 Mitrică Călin 133 Ivan Iordan
58 Vasile Moraru 134 Topală Nicolae
59 Stan Penuş 135 Stan Vişan
60 Vasile Băltoaică 136 Stancu Ivan
61 Stan Olteanu 137 Ivan Gheorghe
62 Ştefan N. Sârbu 138 Iordan D. Dţă
63 Ţene Ivan Sârbu 139 Florea M. Lăutaru

202
 64 Firea Ion Ştefan 140 Marin I. Pârlitu
65 Ilie Ion Drăgăniţă 141 Ivan Mocanu
66 Ivan Stoica Codrea 142 Delcea I. St. Dionel
67 Sandu Lotrea 143 Constantin M. Cotan
68 Ștefan Abălaru 144 Sandu M. Cașcaval
69 Gheorghe St. Abălaru 145 Marin Sică
70 Florea V. Praporgicu 146 Marin Miu
71 Vasile Pena Jupânu 147 Cristea Raica
72 Pena M. Jupânu 148 Anghel Iorga
73 Anghel Dianu 149 Marin Iv. Penuș
74 Anghel Bălan Rățoi 150 Florea F. Panduru
75 Călin Crețeanu 151 Constantin C. Badea
(H. 76 Radu Câță 152 Stan Călin Ivan
153 Neagu R. Gruia
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 64-65).
*
“În anul 1893 s’au împroprietărit 153 locuitori din acest oraș, dându-li-se câte
4½ hectare în țarină și ½ hectare loc de casă în comuna Olteanca (Ciuciuc), pendinte de
comuna Segarcea din Vale, deși li s’au dat loc de casă totuși nici unul din locuitorii
împroprietăriți nu s’a mutat în numita comună, iar locurile lor 77 hectare părăsite sunt
utilizate de obștea satului ca islaz fără nici o plată sau arate de arendașul domeniului:48
pogoane situate în apropiere de conac. Împroprietăriți de curând, locuitorii posedă
aproape în totalitatea lor neștirbite loturile primite. Numai 2 locuitori - Marin I. Pârlitu
și Tudorache I. Rac - și-au înstreinat loturile prin vânzare, unor locuitori din Segarcea.
Prețul de vânzare al pământului în localitate variază între 50-600 lei pogonul, cu
tendință spre urcare din cauza lipsei de pământ și a mulțimei amatorilor” (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 60).
*
În anul școlar 1893-1894 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) școlile din oraș au fost frecventate, după
cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1892 – 1893 233 20 1892-1893 203 14
1893 – 1894 190 22 1893-1894 185 21

Lăsăm aici, pentru comparație, ambii ani școlari, căci se constată o scădere
semnificativă între efectivele celor doi ani de învățământ.
Școala primară de fete:
1893-1894 189 12
203
 1894
Și în anul 1894, se elaborau situaţii statistice privind mişcarea populaţiei,
cuprinzând extrase din registrele de stare civilă (născuţii, căsătoriţii și morţii din oraşul
Turnu Măgurele).
De asemenea, tot atunci, Primăria primea, prin intermediul Prefecturii, o copie din
Adresa Ministrului Afacerilor Străine către Ministerul de Interne, prin care se semnalează
neregulile constatate la întocmirea şi păstrarea actelor de stare civilă ale supuşilor străini
și măsurile care se impuneau din partea Primăriei, pentru îndreptarea acestor neajunsuri.
De asemenea, mai consemnăm și o serie de cereri pentru eliberarea actelor de stare civilă
ale unor cetățeni ai orașului a căror stare civilă nu era clar stabilită ori obținuseră
naturalizarea (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele
1 și 2/ 1894).
*
Tabelul cu bugetul local în 1893-1894 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1893 – 1894 279647 279647 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Tot cu același prilej, evidențiem o Dare de seamă a Consiliului Comunal pentru
anul 1894, cuprinzând mişcarea populaţiei, relevându-se numărul locuitorilor orașului,
care se cifra la 6369 suflete, precum și structura populaţiei sau instrucţiunea publică a
locuitorilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/
1894).
*
În același dosar, mai consemnăm Ordine și instrucţiuni ale Ministerului de Interne
şi ale Afacerilor Străine, privind reglementarea contractării căsătoriilor dintre supuşii
români şi străini (în special cei maghiari).
*
În anul școlar 1894-1895 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), școlile din oraș au fost frecventate de
următoarele efective de elevi:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1894 – 1895 180 20 1894-1895 193 22

Școala primară de fete:

1894-1895 196 15

1895
Pe planul general al Domeniului, întocmit de ing. Al. Gh. Calotescu, în anul 1895,
se arată porţiunea aparţinând oraşului şi domeniul său, în întindere de 882,5060 hectare,
din totalul de 921,2560 hectare, cu o diferenţă în minus în partea stăpânită de comună, de
45 hectare, iar “suprafaţa comunei (Turnu n.a.), dimpreună cu moşia şi diferite
proprietăţi este de 1450 hectare“ (George Ioan Lahovari; C. I. Brătianu, Grigore G.

204
Tocilescu /…/ [alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe de…], Marele
Dicţionar Geografic al României, volumul V. Societatea Geografică Română, Bucuresci:
Stab. Grafic I. V. Socecu (strada Berzei, nr. 59), 1902 [Vol. V, p. 663-669 - pentru Turnu
Măgurele]).
*
Între anii 1895-1898, orașul a fost condus de State Anghelescu.
*
Tabelul cu bugetul local în 1895-1896 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1895 – 1896 330157,71 315285,60 14872,11 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Apare ziarul local Sentinela.
*
În anul școlar 1895-1896 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), școlile din oraș au fost frecventate după
cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Absolvenţ Absolvenţ
Anul Înscrişi Anul Înscrişi
i i
1895 – 1896 180 21 1895-1896 201 19
Școala primară de fete
1895-1896 225 9

1896
În anul 1896, s-a înfiinţat la Turnu Măgurele un club muncitoresc, sub patronajul
P.S.D.M.R, unde se aducea la cunoştinţa membrilor săi unele idei din programul
partidului (Ion Toader, Alexandru Mardale, Judeţul Teleorman. Monografie, București:
Editura Sport-Turism, 1980, p. 61).
*
Tot în acest an, apărea în oraș o sucursală a Băncii Agricole din capitală
(Chistache Chr. Milian, Op. cit., p. 136).
*
La fel, în anul 1896, Episcopul Gherasim Timuş al Argeşului trecea Dunărea, pe la
Turnu Măgurele, în drum spre Ierusalim, unde acest înalt prelat voia să facă un pelerinaj.
*
Tabelul cu bugetul local între anii 1896-1897 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1896 – 1897 269690,53 269690,53 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul școlar 1896-1897 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), școlile turnene au cunoscut următoarea
frecvență (înscriși/ absolvenți):

205
 Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2
Absolvenţ Absolvenţ
Anul Înscrişi Anul Înscrişi
i i
1896 – 1897 224 36 1896 – 1897 183 22

Se remarcă, față de anul școlar precedent, o scădere a efectivului de elevi Școala

primară de băieți nr. 2. Pentru Școala primară de fete avem situația:

1896-1897 262 16

1897
În anul 1897, prefectul de Constanţa, d-l Dimitrie Chintescu, a plecat din orașul
său la Turnu Măgurele, pentru a prelua funcţia similară în cadrul Prefecturii Teleorman,
fiind însoţit de o seamă de notabilităţi şi de o parte din lumea bună a Constanţei -
negustori, avocaţi etc, unii de naţionlitate turcă sau tătară (v. p. 27 în “Doina Păuleanu și
Virgil Coman, Moscheea Regală Carol I. Constanţa: 1910-2010, Constanţa: Editura Ex
Ponto, 2010, 194 p. Ediție trilingvă: română - turcă - engleză”).
*
Totodată, în anul 1897, a avut loc inundații, atât datorită Dunării, cât și Oltului,
ploile abundente au ținut toată primăvara, crescând nivelul apelor într-atât, încât, de la
Grădina Măgurei, luciul de apă se întindea cât cuprindeai cu ochii, vaporașul și bărcile cu
călători acostau lângă Grădina Mare. Apele învolburate s-au retras abia în luna august.
Domeniul comunei, care era parcelat în loturi date în arendă către țăranii din oraș, a fost
părăsit de aceștia, care au renunțat la contracte, terenul fiind înapoiat arendașului (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 68).
*
În luna noiembrie 1897 se înfiinţează sucursala Băncii Naţionale, care
achiziţionează casele avocatului I. Moghilescu, situate pe strada Republicii - colţ cu
David Praporgescu, această cladire existând şi azi. Primul preşedinte al acestei bănci a
fost Marin Zancov (Chistache Milian, Op. cit., p. 136).
*
În anul școlar 1897-1898 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), școlile din orașul Turnu Măgurele au fost
frecventate de elevi astfel:
Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2
Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1897 – 1898 232 19 1897 – 1898 183 22

Școala primară de fete:

1897-1898 197 10
*
În acest an, aprovizionarea orașului cu apă se făcea din cele 15 puțuri săpate în
acest scop, însă apa era departe de a îndeplini standardul de potabilitate, autoritățile
locale invitându-l pe dr. G. Rubin, din Capitală, să examineze apa din aceste puțuri.

206
Rezultatul a fost elocvent ”nici unul din puțurile esaminate nu conține uă apă igienică
din punct de vedere bacteriologic, din contra, putem spune că toate conțin uă apă cât se
poate de rea”(Ziarul Jos Reacțiunea din 5 octombrie 1897; v. și: Ion Hogaș, Op. cit., p.
113).
*
Apare ziarul local Voința Teleormanului, tipărit la tipografiile Dimirache și
Vorvoreanu.
*
Apare ziarul Vocea Teleormanului, săptămânal, la tipografiile Vorvoveanu şi
Dimirache. Ziarul România Liberă titra, în numărul său din data de 23 octombrie 1890,
faptul că “Vocea Teleormanului, organ al partidului liberal-național din Tr. Măgurele, a
reînceput să apară din nou ( sic!), a reînceput să apară joia și duminica” (Ion Hogaș,
Op. cit., p. 53).
*
În anul 1897, se înfiinţa, la Turnu Măgurele, Protoieria Judeţului Teleorman. La
început, sediul Protoieriei funcţiona în locuinţa Protopopului (Episcopia Alexandriei şi
Teleormanului, Protoieria Turnu Măgurele. Monografie. Album, Alexandria: Editura
Cartea Ortodoxă, 2011, executată la Dinasty Books Pro Editura şi Tipografie SRL, cu
binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
şi sub coordonarea Preot Profesor Doctor Marin D. Ciulei, p. 22).
*
Tabelul cu bugetul local în 1897-1898 este următorul:

Excedent
Anul Venituri lei Cheltuieli lei Deficit Lei
Lei
1897 – 1898 263568,60 263568,60 - -

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

1897 (și în continuare)

La conducerea Protoieriei Turnu Măgurele au funcționat următorii preoţi :

Nr.
Numele şi prenumele Perioada aflată la conducere
Crt.
1 Haralambie Constantinescu 1897-1919
2 Ioan Bâldescu 1919-1933
3 Metodie Popescu 1933-1948
4 Petre Chirea 1948-1950
5 Netcu Gheorghe 1950-1953
6 Vanghelie Mihălilescu 1953-1962
7 Emil Bâldescu 1962-1977
8 Alexandru Dincă 1977-1984
9 Marin Ciulei 1984-2019
10 Cristian Ioana 2019

207
 (Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Protoieria Turnu Măgurele. Monografie
Album, Alexandria: Editura Cartea Ortodoxă, 2011, executată la „Dinasty Books Pro
Editura şi Tipografie SRL”, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi sub coordonarea Preot Profesor Doctor Marin
D. Ciulei, p. 24-25; cf. autorul – pentru mențiunea de la anul 2019)

1897 (și în continuare)

Între 1897-1910, beneficiul sucursalei BNR Turnu Măgurele a fost de 535.425,52
lei, iar cel mai mare profit a fost în anul 1908 – 125.627,45 lei, ca între anii 1903-1904
banca să fi atins cel mai slab randament. Între anii 1901-1902, în timpul crizei financiare
din acele timpuri, Banca Naţională a realizat profituri mari, datorită dobânzii de 10% la
împrumuturi şi a dobânzii scontului, care era de 9 %. La nivel naţional, sucursala B.N.R
se situa pe locul VI în anul 1907, iar anul următor – pe locul IV în ceea ce priveşte
nivelul activităţii. Personalul băncii era compus din director, casier, contabil şi secretar,
suma anuală a salariilor ridicâdu-se la suma de 17850 lei, iar cea a cheltuielilor
administrative cifrându-se la 5969,15 lei (p. 89-90).

1898
La finele anului 1898, sucursala BNR Turnu Măgurele înregistrase un venit net de
10.000 lei (Chistache Milian, Op. cit., p. 136).
*
Primăria orașului adresa către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice,
Revizoratul Şcolar al judeţelor Teleorman şi Olt, Prefectura Judeţului Teleorman şi către
directorii celor două şcoli, un raport de evaluare privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii de învăţământ din şcoli, despre numirile de personal didactic, legat de
organizarea examenelor de sfârşit de an și despre atribuirea premiilor elevilor, precum şi
în legătură cu reparaţia clădirilor celor două şcoli. De asemenea, Primăria oraşului Turnu
Măgurele trimitea Revizoratului Școlar Teleorman și Olt o notă prin care se comunica
existenţa în oraş a două școli private, una în profil german - francez şi cealaltă - în profil
elen. Se mai poate aminti şi de recepţia încăperilor închiriate de Primărie de la Iohann
Vaidal, pentru a fi transformate în săli de clasă destinate Şcolii Primare de Fete din Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/
1898).
*
În anul școlar 1898-1899 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) frecvența (înscriși/ absolvenți) a elevilor în
școlile din Turnu Măgurele se prezenta astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1898 – 1899 232 39 1898 – 1899 219 25

Școala primară de fete:

1898-1899 262 19
*
După anul 1898, activitatea extraşcolară va cunoaşte o diversificare, prin serbări

208
şcolare, conferinţe, spectacole de teatru, bănci populare etc. (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 121).
*
Apare ziarul Înainte, organ al Partidului Conservator, condus de P. S. Vorvoreanu,
tipărit la tipografia Voroveanu.
*
Tabelul cu bugetul local între anii 1898-1899 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1898 – 1899 320436,60 320436,60 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

1899
În anul 1899, oraşul avea 8668 locuitori (4161 bărbaţi şi 2944 femei - români şi
853 bărbaţi şi 749 femei – străini), repartizați astfel:

Grupa de vârstă Bărbaţi Femei

Până în 7 ani 677 680
Între 8-14 ani 613 538
Între 15-20 ani 498 413
Între 21-41 ani 2351 1245
Între 41-70 ani 835 737
Peste 70 ani 39 42

Din punctul de vedere al stării civile, structura populaţiei era următoarea:

Starea civilă Bărbaţi Femei

Căsătoriţi 1564 1426
Necăsătoriţi 3303 1744
Văduvi 126 450
Divorţaţi 20 35

Din perspectiva religiei asumate, avem următoarea situație:

Religia Bărbaţi Femei

Creştini-ortodocşi 4734 3325
Creştini-catolici 7 3
Musulmani 3 3
Mozaici 139 122
Alte religii 10 10

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 50).
*
În anul 1899, au fost pavate cu piatră cubică străzile: Independenţei, 14 Martie,
Piaţa Romul, precum şi alte străzi în limita bugetului de 150.000 lei, plătibili eşalonat în
20 ani, iar anul următor, pentru uşurarea bugetului local, Consiliul Comunal a impus
aplicarea unei taxe de 7 lei/ metru liniar pentru propietarii locuinţelor, pentru distanţa
209
liniară a suprafeţei avute raportată la stradă (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103).
*
Tabelul cu bugetul local în 1899-1900 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1899 – 1900 322891,20 322891,20 - -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Între anii 1899-1901, conducerea orașului a fost asigurată de N. Cecropide.
*
În anul 1899, obținea licența de farmacist Carol Heberling, unul dintre cei mai
vestiți farmaciști din oraș.
*
Apare ziarul local Gura Oltului, condus de G. M. Dumba.
*
De asemenea, apare ziarul local “Unirea”, tipărit la Tipografia Dimirache. Între
anii 1918-1921, ziarul avea următorul comitet de conducere: Constantin Nedelescu-
Zlotești, Victor Gabrielescu, Gheorghe Roșianu, Sandu Stănculescu, Tache Slăvescu,
Petre Stroescu, pr. Constantin Stoicescu, pr. Ioan Bâldescu, Marin Barbu și Nicolae
Olteanu.
*
În timpul primariatului lui Antache Petrescu, se mai alocau încă 3000 de lei în
vederea construirii noii catedrale, totodată, se ridică în cimitir şi capela mortuară.
*
În anul 1899, se deschidea o Fabrică de apă gazoasă a Societăţii Cooperative
„Oltul”, cu capital iniţial de 10.000 lei, amplasată pe strada Eraclie Arion, devenită
ulterior Păcii. În prezent, această clădire nu mai există, fiind demolată recent.
Această cooperaţie a avut 30 de membri, iar capitalul acesteia avea iniţial 10.000
lei, ulterior majorat la 40.000 lei. Fondatorii societăţii erau: Ion. I. Dobrescu, Florică
Nicolescu, Nicolae Giurgiuveanu, Theodor Dinulescu. Conducerea ei era asigurată de
Ioan D. Iliescu şi Theodor A. Dinulescu. Inginerul şef era chimistul Stinghee. Personalul
fabricii număra 10-12 lucrători, iar cheltuielile salariale anuale ale societăţii se cifrau la
10.000 lei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op.
cit., p. 82).
*
Lotul împroprietăriţilor din anul 1899, din Trupul Gârla (schimbaşii), erau
următorii:

Nr. Numele și
Observatii
Crt. prenumele
1 Marin Stemate -
2 Ion Medeleţ -
3 Ştefan A. Enache -
4 Ştefan Gh. Naidin -
5 Grigore Gh. Naidin -
6 Oprea M. Vladu -

210
 7 Ion M. Vladu -
8 Voicu Sbengheci -
9 Năstase Blejdea -
10 Gheorghe Tapai -
11 Ion Ungureanu -
12 Iordan Biolete -
13 Anghel Dobrescu -
14 Chivu Ionda -
Schimbat cu Voicu Drăgici din
15 Ilie Danu Milea
Islaz

“În acelaşi an (1899), pe locurile rămase libere de peste Olt, numite acum
locurile schimbaşilor, s’au împroprietărit 12 locuitori. Nici unul din loturi nu este
divizat”(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.,
p. 60).
*
1899 (și în continuare)
Producţia medie la hectar era de 400 decalitri, preţul per decalitru variind între 2-
2,5 lei. Între anii 1899 şi 1908, a fost o perioadă proastă pentru viticultori, din cauza
filoxerei, a brumei sau a mănirii, viile de la Olt fiind puternic afectate de filoxeră și
determinându-i pe proprietari să le scoată şi să planteze pomi fructiferi sau grâu, în
schimb, cele de la cetate erau mai rezistente.
“Se observă un fenomen de o remarcabilă importanţă. În diferite puncte ale
podgoriei se constată pâlcuri de viţe ofilite, cu struguri rari şi mărunţi. Viţele acestea se
smulg cu înlesnire din pământ. Când apele Oltului se revarsă, mâlul ce se depune şi
abundenţa de umiditate fac ca vegetaţiunea să fie foarte bogată. Viţele ofilite îşi recapătă
vigoarea de altă dată. Micele centre filoxerice dispar ca prin minune şi, mai mulţi ani de
a rândul, existenţa viilor este asigurată” (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 75).
Anul 1909 aducea o producţie de 800 decalitri per hectar, o cantitate record pentru
acele timpuri.

1899 (și în continuare)

Recensământul religios din 1899 ne arată următoarea situaţie:
• 8059 ortodocşi
• 312 catolici
• 10 musulmani
• 6 “gregorieni” [n. red.: probabil, după calendarul occidental, gregorian, la
care trec și ortodocșii în 1919].
• 261 mozaici
• 20 protestanţi
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 54).
*
1899 (și în continuare)
Între anii 1899-1909, au fost înregistrate 3018 naşteri, nou-născuții fiind 1548
băieţi şi 1478 fete. În anul 1900, s-au născut mai multe fete, iar în anul 1909 s-au născut
211
predominant băieţi, diferenţele între sexele nou-născuţilor nedepăşind cifra de 20 (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 52).
Din punct de vedere al apartenenţei religioase avem următorea statistică:
• Creştin-ortodocşi - 2937
• Creştin catolici - 12
• Musulmani - 6
• Mozaici - 63
• Nelegitimi băieţi - 135
• Nelegitimi fete - 115.
Numărul cel mai mare de născuți a fost în anul 1900 - 18, iar numărul cel mai mic
în 1902, - 5. Faţă de numărul total, media atinge pe 10 ani cifra de 8,2% (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 52).
Numărul născuţilor, în deceniul 1899-1909, era următorul:

Total
Anul Băieţi Fete
general
1899 150 132 282
1900 151 144 295
1901 134 129 263
1902 136 134 270
1903 141 134 275
1904 114 139 283
1905 136 124 260
1906 139 141 280
1907 122 136 258
1908 143 137 280
1909 152 120 272
Total 1542 1470 3018

Numărul născuţilor, după confesiune, în deceniul 1899-1909, era următorul:

Musulmani

Alte religii
Protesanți
Ortodocși

Lipoveni

Mozaici
Catolici

Armeni

Total
Anul

1899 273 2 - - - - 7 - 282

1900 280 3 - - - - 12 - 295
1901 253 - - - - 1 9 - 263
1902 261 1 - - - - 8 - 270
1903 266 - - - - - 9 - 275
1904 280 - - - - 1 2 - 283
1905 255 1 - - - 1 3 - 260

212
 1906 273 2 - - - 1 4 - 280
1907 257 - - - - - 1 - 258
1908 273 2 - - - 1 4 - 280
1909 266 - - - - 1 4 - 272
Total 2937 12 - - - 6 63 - 3018

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 53).

Excedentul naşterilor asupra decedaţilor, în deceniul 1899-1909, a fost următorul:

Excedent

Excedent

Excedent
Români

Români

Români
Născuţi

Născuţi

Născuţi

Deficit
Străini

Străini

Străini
Morţi

Morţi

Morţi
Total

Total

Total
Anul

1899 273 221 52 9 6 3 282 227 55 -

1900 280 175 105 15 10 5 295 185 110 -
1901 253 200 53 10 5 5 263 205 58 -
1902 261 158 103 9 4 5 270 162 108 -
1903 266 223 43 9 10 1 275 233 42 1
1904 280 162 118 3 15 12 283 177 106 12
1905 255 174 81 5 12 7 260 186 74 7
1906 273 190 83 7 8 1 280 198 82 1
1907 257 190 83 1 6 5 258 188 70 5
1908 273 193 42 5 4 1 280 201 79 1
1909 267 225 42 5 4 1 272 229 43 27
Total 2938 2103 835 80 88 46 3018 2191 827 -

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 56).

Între 1899-1909, numărul deceselor între 0-2 ani a atins cifra de 811.
În anul 1903, cifra maximă a deceselor a atins cel mai mare număr, înregistrându-
se 223 decese, descrescând între 1899-1902 - când au fost 162 decese, ca între 1904-1909
decesele crescând, anual, cu câte 10-12 cazuri.
În grupa de vârsta 0-10 ani se numărau 1174 decese, reprezentând 52% din totalul
deceselor infantile. Numărul deceselor copiilor “străini” a fost de 88. Cauză care
conducea la acest număr înspăimântator de decese infantile o constituiau igiena precară şi
slaba pregătire a moaşelor calificate şi a celor necalificate, precum și sistemului sanitar
precar, ca dotare.
Numărul născuţilor morţi a fost de 102, reprezentând 5% din totalul deceselor.
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 54).
*
“În mod constant, la români, excedentul natalităţii se menţine în mijloc, în prima
perioadă de 5 ani (1899-1905), la 71, iar în a doua - la 87. Excedentul cel mai mic a fost
în 1903 - (43), iar cel mai mare în 1904 (118). În total, populaţiunea a crescut în ultima
decadă cu 827 suflete, adică cu aproape 83 suflete anual. Repartizaţi, născuţii şi morţii,

213
pe sex, se constată că în intervalul 1899-1909 s’au născut 1548 bărbaţi şi au murit 1137,
cu un excedent de 411 bărbaţi; iar femei s’au născut 1470 şi au murit 1025, deci
excedentul femeilor e mai mare cu 35 faţă de al bărbaţilor. La străini în ultimii 4 ani
există excedent provenit din naşteri, în total 19 indivizi; iar în ultimii 6 ani deficitul se
menţine cu un total de 27. Deficitul mai mare a fost în 1904 când a atins cifra de 12, în
1905 se coboară la 7, în 1907 la 5 şi in ceilalţi ani este 1; Ţinând seama de aceste cifre,
natalitatea la suta de suflete este în mijlociu 4, iar mortalitatea este în mijlociu aproape
2; creşterea anuală a sutei este în mijociu 2 sau 3 suflete”.
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 54-
55).

Numărul căsătoriilor în deceniul 1899-1909 a fost următorul :

Mahomedani
Protestanţi
Ortodocşi
Căsătoriţi

Căsătoriţi

Căsătoriţi

Căsătoriţi

Căsătoriţi

Căsătoriţi

Căsătoriţi
Lipoveni

Mozaici
Catolici

Armeni

Total
Anul

1899 34 1 - - - - 1 36
1900 38 1 - - - - - 39
1901 29 - - - - - 3 32
1902 32 - - - - - 1 33
1903 31 - 1 - - - - 32
1904 20 1 1 - - - 1 23
1905 22 1 - - - - 1 24
1906 41 1 1 - - - - 43
1907 60 1 - - - - 4 65
1908 36 - - - - - 1 37
1909 61 1 1 - - - 1 64
Total 404 7 4 - - - 14 449

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 56).
*
În anul școlar 1899-1900 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) frecvența (înscriși/ absolvenți) a elevilor în
unitățile școlare din Turnu Măgurele se înfățișa astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1899 – 1900 231 43 1899 – 1900 215 20

Școala primară de fete:

1899-1900 265 25

214
 1900
Populaţia orașului era de 8668 locuitori (5013 bărbaţi şi 3655 femei).
*
Tabelul cu bugetul local în 1900-1901 este următorul:

Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei

1900 – 1901 362188,88 325646,95 36541,93 -

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Gradul de utilizare a Portului Turnu se poate desprinde, pentru anul 1900, din
următoarea statistică:
- 5 corăbii şi 54 vapoare româneşti încărcate cu 2814 tone de diferite
mărfuri. Intrate goale: 42 corăbii şi 256 vapoare. Ieşite încărcate: 40
corăbii şi 32 vapoare cu 13.344 tone de cereale şi 5802 tone de diferite
mărfuri. 2400 marinari români.
- 40 corăbii şi 236 vapoare străine încărcate cu 7200 tone de diferite
mărfuri. Intrate goale: 316 corăbii şi 400 vapoare cu 16.781 marinari
străini şi 3367 pasageri. Ieşite încărcate: 232 corăbii şi 62 vapoare
încărcate cu 11.0548 tone cereale şi 4319 tone de diferite mărfuri.
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-
87).
*
1903 (și până în 1906)
Ion Delugan din Slatina, proprietar de gatere, a înfiinţat, în anul 1900, în stânga
podului, la 2 km de oraş, o fabrică de cherestea, buştenii fiind aduşi cu plutele pe Olt și
anual putând fi prelucrate 5-600 plute de buşteni, care erau aduse în perioada dintre lunile
aprilie şi octombrie, din care rezultau 3-400 vagoane de lemn prelucrat. Un sfert din
producția fabricii era destinat exportului în Bulgaria. Pentru instalarea ei au fost necesari
150.000 lei. Fabrica și-a schimbat proprietarul, fiindcă Ion Delugan nu putea să-şi
procure materia primă în mod regulat, și a fost vândută, în anul 1903, lui D. N. Simian,
care avea proprietăţi forestiere în judeţul Vâlcea. În anul 1905, acesta se asociază cu D.
Hanciu, care era cumnatul său, luând fiinţă firma Simian & Hanciu, la conducerea firmei
fiind instalaţi fii acestora. Firma avea un capital de 350.000-450.000 lei. În luna
octombrie 1906, fabrica a fost distrusă de un incendiu, însă a fost refăcută şi extinsă
ulterior. Materia primă a fabricii era furnizată de firma Oltul din Vâlcea, proprietatea
aceluiaşi I. Delugan, în cantitate anuală de 10-15.000 m3 lemn. Programul fabricii era
non-stop, vara sau când soseau plutele cu lemn, numărul lucrătorilor ajungând la 100, în
restul anului lucrătorii fiind în număr de 60-70. Cheltuielile anuale ale firmei cu salariile
se ridicau la 60-80.000 lei, plata transportului lemnului costa 40-50.000 lei, cheltuielile
administrative se ridicau la suma de 50-60.000 lei. Venitul net anual era de 50-60.000 lei
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 80).
*
Aceasă fabrică este pomenită și de Florian Cristescu în opera sa Moțădel, în care
evoca duioasa poveste de prietenie între Moș Vasile Pomneată, din Mahalaua
Căzănețelor din Turnu Măgurele, și copilul Petrică Năvodaru, zis și Moțădel, orfan de

215
război, chiriaș împreună cu mama sa în casele celui dintâi. Aceștia făceau dese plimbări
în împrejurimile orașului, descoperind împreună “Universul” local. ”După câteva zile,
cei doi prieteni făcură o plimbare la Olt, la fabrica de cherestea. Vizitară ferăstraiele și
plutele și apoi se așezară să se odihnească, pe iarbă, lângă capul podului de fier.
Începuse toamna. Peste porumbiști și peste arături funingeii nevăzuți își depănau
beteala. Grădinarii din marginea Oltului strângeau verzele de pe răzoare și le adunau la
marginea șoselei, clădindu-le în grămezi mari, piramidale”( v. p. 87 în vol. “Ion
Segărceanu, Oameni, stele, flori, București: Editura Sport-Turism, Colecția “Cîntarea
României”. Coperta: Ilie Victor, 1986, 168 p”).
*
Apar ateliere de tâmplărie la comandă, precum cele deschise de Paraschiv Marinaş
şi Gavrilescu, ca şi cel a lui Ilie Mateescu, cu un capital iniţial de 18.000 lei, care a
executat mobilierul Catedralei “Sf. Haralambie”, al Şcolii nr. 1 de băieţi şi al Palatului de
Justiţie. Atelierul era situat pe strada Independenţei şi a fost înfiinţat în anul 1900.
Numărul lucrătorilor varia în funcţie de comenzi, cheltuielile cu salariile ridicându-se la
1000 lei lunar (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici,
Op. cit., p. 80).
*
În anul 1900, se instalează în Gradină Publică un număr de 7 lămpi electrice de tip
Washington, iar în bugetul pentru anul 1901 se aloca încă 5000 lei pentru acelaşi tip de
lămpi pentru străzile Independenţei şi 14 Martie, astfel că, în 1902, Societatea Anonimă
pentru Comerţul de Maşini (fosta Eugen Behler) instalează o reţea de iluminat electric
stradal în partea centrală a oraşului, în valoare de 43.468,65 lei, iar la sfârşitul anului
1903 erau deja instalate 406 lămpi cu petrol, 7 lămpi electrice tip Washington, 408 lămpi
incandescente şi 6 lămpi cu arc voltaic (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103).
*
În anul școlar 1900-1901 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) frecvența (înscriși/ absolvenți) a elevilor în
unitățile școlare din Turnu Măgurele se înfățișa astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1900 – 1901 218 45 1900 – 1901 229 26

Școala primară de fete:

1900-1901 272 23
*
Primarul Mavrodineanu aloca, în 1900, 3500 lei pentru studii, privind aducere a
apei potabile de la Segarcea Deal. Rețeaua de apă potabilă a orașului a fost reproiectată
radical de către inginerul Dionisie Germani. Din cauza dezvoltării oraşului - atât ca
întindere, cât şi din perspectiva numărului de locuitori - se va impune alimentarea cu apă
din Dunăre, ca măsura cea mai viabilă, astfel că, în anul 1900, se costruieşte Foişorul de
Foc, rezervorul acestuia fiind umplut cu apă pompată din Dunăre şi filtrată, mai înainte,
în Uzina de Apă, construită în port. De la Foişor se făcea distribuţia apei la reţeaua

216
stradală de cişmele.

1901
În lucrarea autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D.
Costovici (Op cit., p. 126) se arată că Școala Profesională de Fete “Ioan C. Brătianu” a
fost înfiinţată în anul 1901, prin Ordinul Ministerului Instrucţiei Publice nr. 6754/ 1901,
în urma deciziei consiliului local sub prezidenţa primarului C. D. Costovici, care ceruse
acest lucru. Această şcoală a fost subvenţionată de Primărie, suma cheltuită de la bugetul
local ridicându-se la 40.000 de lei, până în anul 1907, când unitatea de învățământ a
trecut sub tutela statului. La început, conducerea şcolii a fost încredinţată preotului
econom stavrofor Ştefan Marinescu, iar din anul 1910 - conducerea era asigurată de d-na
Porumbiţă. Școala nu are un local al său, în 1911 funcționând, de pildă, pe str. Regele
Carol (Nicolae Bălcescu de azi), în casele generalului Bengescu. Sectoarele de activitate
pentru care se pregăteau elevele erau croitorie, lenjerie, pictură etc. (v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 60).

*
Tabelul cu bugetul local între anii 1901-1902 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1901 – 1902 376705,42 364814,95 11890,47 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Apare ziarul local Viitorul, organ al Societății Meseriașilor din Teleorman.
*
În anul 1901, pe timpul primariatului lui C. D. Costovici, este însărcinat arhitectul
D. Maimarol să completeze planurile iniţiale ale Catedralei, fiindcă nu se potriveau cu
devizul lucrării în privința costurilor lucrării, care se ridicau la suma de 3.420.000 lei,
repartizată după cum urmează:

Lucrarea Suma (lei)

Zidărie, ornamentaţii 185.855, 10
Pictura 60.000
Mobilier 30.000
Mozaic 8.000
Calorifer 7.900
Zestrea bisericii 23.000
Grilaj 12.000
Lucrări suplimentare 12.651, 10

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103 şi
109).

În anul școlar 1901-1902 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu

și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) frecvența elevilor (înscriși/ absolvenți) în
217
unitățile de învățământ din Turnu Măgurele se prezenta astfel:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1901 – 1902 213 35 1901 – 1902 213 23

Școala primară de fete:

1901-1902 284 20

1902
În anul 1902, bugetul local atingea cel mai înalt nivel, 40.2000 lei, iar în timpul
primariatului lui C. D. Costovici, bugetul local avea un excedent de 15.000 lei (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 96).
*
Tabelul cu bugetul local între anii 1902-1903 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1902 – 1903 402584,16 398635,73 3948,43 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Tribunalul Teleorman aflăm despre confirmarea
din partea Primăriei a legalităţii posesiei unui loc de casă de către cetăţeanul Marin
Mancea.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1902).
*
În anul 1902, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la cucerirea Independenţei de Stat
a României, Majestatea Sa, Regele Carol I, a făcut o vizită la locurile bătăliilor purtate de
Armata Română, ocazie cu care a vizitat şi Turnu Măgurele: “Un sfert de veac în urmă,
în anul când ţara sărbătorea a douăzeci şi cincea aniversare a acestor evenimente, am
avut nepreţuita mulţumire de a revedea câmpul de luptă dela Plevna, împreună cu
Principele Ferdinand al Bulgariei. Cu o emoţiune adâncă, am călcat pe acest pământ
stropit şi sfinţit de sângele vitejilor noştri. Pe pragul paraclisului, ridicat în a lor
pomenire, Mitropolitul din Vraţa, Ne-a întâmpinat cu o mişcătoare cuvântare: sculaţi-vă
din morminte, zicea el, arătând câmpul de luptă, unde zăceau cei căzuţi, sculaţi-vă,
voinicilor, iată a venit Regele vostru să vă mulţumească pentru jerfele voastre. Ca la un
adevărat pelerinaj, am mers la Griviţa, spre a mă închina, cu dragoste şi veneraţiune,
înaintea mormântului acestor vrednici fii ai Ţării, cari şi-au dat viaţa pentru neatârnarea
României. Spre seară, soseam la Samoviţ, unde eram primit de primarul şi de
populaţiunea din Nicopole, veniți spre a reînnoi mulţumirile lor pentru dezrobirea
oraşului. Principele Ferdinand avu curtenia de a Mă conduce pe yachtul său, escortat de
vasele noastre de răsboiu, până la Turnu Măgurele“(Cuvântarea M.S. Carol I la
Academia Româna în 1902”; v. și: H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu;
C. D. Costovici, Turnu Măgurele. Monografie, București: Editura Cooperației, 1911, p.
48).
Cu această ocazie, A.S. Principele Ferdinand al Bulgariei vizitează oraşul Turnu
Măgurele, întorcând astfel, vizita A.S.R. Carol I.
*

218
 Biserica “Sf. Haralambie” a fost vizitată de regele Carol I în anul 1902, pe când
era în construcție, pentru constatarea stadiului de execuție a lucrărilor.
*
În anul 1902, se deschidea în oraş o ţesătorie cu 10 războaie mecanice, numită
România.
Acest atelier aparținea lui Theodor. A. Dinulescu.
*
Tot în anul 1902, Societate de Bazalt primea din partea Primăriei, prin semnătura
primarului C. D. Costovici (care a condus orașul între 1901-1904), două contracte, unul
în valoare de 90.000 lei, iar celălalt - de 120.000 lei, pentru pavarea străzilor Ferdinand,
Dorobanţi, Oborul de cereale, Regele Carol, I. C. Brătianu, Victoriei şi Libertăţii,
săpându-se şi rigolele pluviale. S-au mai pietruit și străzile de la periferia oraşului şi s-a
împrejmuit Grădina Publică, prin montarea de borduri din piatră cioplită în jurul ei (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103).
*
În anul 1902 se repara și clădirea Şcolii normale de fete, se modernizează Abatorul
comunal şi localul Primăriei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 104).
*
În anul școlar 1902-1903 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) frecvența elevilor (înscriși/ absolvenți) în
unitățile de învățământ din Turnu Măgurele se înfățișa în efective sensibil crescute:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1902 – 1903 219 43 1902 – 1903 236 33

Școala primară de fete:

1902-1903 290 30

1903
În anul 1903, în Turnu Măgurele existau 11 birouri cerealiere ale următorilor: Fl.
Batista - înființat în 1887, B. Cavoria - 1872, D. Dăboveanu - 1889, Dendrino Pană -
1889, T. Papasol - 1872, I. Wolfinger - 1889, P. E. Dendrino - 1898, A. Ivănuș - 1865, A.
Ghan - 1891, P. S. Pană - 1889, Vretosmino - 1889 (Paul Șchiopu, Economia culturii și
industrializării grâului în județul Teleorman. Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex,
2002, p. 34-35).
*
La data de 13 iulie 1903, se înfiinţa o Corporaţie a meseriaşilor, preşedintele ei
fiind ales Ilie Mateescu, din forul de conducere mai făcând parte: Gh. St. Iliescu, I.
Măniceanu, Marcu Mihăiescu, N. Iliescu, Carol Macheş. Comisar al guvernului era M.
Dimirache, iar casier Gheorghe Stoicescu. Preşedintele de onoare şi Naş al drapelului a
fost proclamat A. Anagnoste (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C.
D. Costovici, Op. cit., p. 83).
*
În anul 1903, se elabora un raport privind stadiul perceperii taxelor de către

219
Serviciul Constatare – Percepţie - Casierie din cadrul Primăriei şi se întocmeau procese-
verbale de insolvabilitate ale unor firme, ce nu mai puteau plăti taxele către bugetul
Primăriei ori datoriile către creditori. De asemenea, se făcea recensământul taxelor
comunale, în mai 1903, întocmit de Comisia de Apel. Se mai întocmeau liste-
centralizatoare cu numele, prenumele şi numărul meseriaşilor din oraş, întocmite de
Corporaţia ucenicilor, tâmplarilor, croitorilor și cizmarilor din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1903).
*
Casa Carol Blaimayer din capitală extindea, în anul 1903, reţeaua de distribuţie a
apei potabile, prin adaugărea de noi guri de apă sau de cişmele la reţeaua deja existentă.
Consiliul Comunal a aprobat şi cererea unor cetăţeni de a se trage conducte şi în curţile
lor, lucrările fiind executate de meseriaşii locali. (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu;
Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103).
*
În anul 1903, se construia clădirea Spitalului Orăşenesc, pe locul Grădinii Publice
“Măgura”. Din procesele verbale întocmite în şedinţele Consiliului Comunal Turnu
Măgurele şi ale altor consilii orăşeneşti din ţară, aflăm despre stabilirea cuantumului taxei
ce se percepea pentru căruţele ce staţionau în pieţe sau în târgurile săptămânale ale
oraşelor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/
1903).
*
Primăria contracta, în anul 1903, un nou împrumut, de 40.000 lei, pe 20 ani, de la
Casa de Credit Comunal şi Judeţean, din care s-au realizat 38.534,50 lei (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 97).
*
În anul şcolar 1903-1904, la Gimnaziul “Sf. Haralmbie” planurile de învățământ se
prezentau pe clase, ca mai jos, din perspectiva disciplinelor de studiu și a numărului de
ore alocat:

Obiectul Clasa I Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a

Religie 2 2 1 1
Limba Română 4 4 3 3
Limba Germană 2 2 2 2
Limba Franceză 2 2 2 2
Istorie 2 2 2 2
Geografie 2 2 1 2
Matematică 4 4 3 4
Ştiinţele Naturii 2 2 2 2
Caligrafie 1 1 1 1
Desen 1 1 1 1
Cor 1 1 1 1
Gimnastică 2 2 2 2

(v. Dumitru Vasile Delceanu, Viaţa Liceului “Unirea”, Alexandria: Editura

“Teleormanul Liber”, 1999, p. 16).
*

220
 În anul școlar 1903-1904 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), frecvența elevilor (înscriere/ absolvire) în
unitățile de învățământ din Turnu Măgurele se înfățișa după cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1903 – 1904 221 37 1903 – 1904 235 29

Școala primară de fete:

1903-1904 309 34

1903 – 1909
S-a înfiinţat în oraș Comisia de arbitraj, care judeca litigiile între patroni şi
muncitori conform legii. Astfel, în anul 1903, s-au judecat 6 procese, în 1904 - 17, în
1905 - 11 procese, în 1906 s-au judecat 23 procese, în 1907 - 5 procese, în 1908 au fost 2
procese, iar în 1909 - 36 de procese.
*
Tabelul cu bugetul local între anii 1903-1904 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1903 – 1904 368049,40 367800,78 248,62 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

1904
În anul 1904, cunoscutul poet şi naturalist român Constantin Kiriţescu (1876-
1965) trecea prin oraş, în drum spre Bulgaria.
*
Primăria primea informări zilnice ale Serviciului Oborului de cereale, privind
preţurile la cereale, în 1904, având atașată și situația cu vânzarea cerealelor în obor
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1904).
*
Tabelul cu bugetul local între anii 1904-1905 este următorul:
Venituri
Anul Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
Lei
1904 – 1905 367375,75 367246,61 129,14 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
La patru decenii de la ridicarea imobilului ce servea Școlii primare de băieți nr. 1,
sub primarul C. D. Costovici are loc, în 1904, reabilitarea serioasă a acestuia, cu o
cheltuială de 49 mii de lei. De acum, localul școlii cuprindea patru săli de clasă, având
un cubaj după cum urmează: clasa I 332 m3, clasa a II-a 334 m3, clasa a III-a 386 m3, iar
clasa a IV-a avea 480 m3; sala de conferințe – 355 m3, iar cancelaria 106 m3. Şcoala era
înzestrată cu sobe de zid, ulterior și cu sobe de tip Godin (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 104, 117).
În anul școlar 1904-1905 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu
și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124) frecvența elevilor (înscriși/ absolvenți) în

221
unitățile de învățământ din Turnu Măgurele se prezenta după cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1904 – 1905 220 38 1904 – 1905 253 37

Școala primară de fete:

1904-1905 322 29
*
Primarul C. D. Costovici avea să se îngrijească de construirea, în 1904, în strada
Traian, pe un loc pe care fusese un cimitir al Bisericii “Sf. Vineri”, Școala primară de
băieți nr. 2, pentru care s-au cheltuit 80 de mii de lei.
*
În anul 1904, se mai făcea un împrumut, dar pe un termen dublu, în sumă de
269.071 lei, din care se realizează 255.620 lei, cu amortizare până în anul 1943, însă, în
acelaşi an, casierul Mituş Angelescu delapidează din casieria Primăriei suma de 53.690
lei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
97).
*
Apare ziarul local Independența teleormăneană, tipărit la tipografia Vorvoreanu.

1905
Tabelul cu bugetul local între anii 1905-1906 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1905 – 1906 370646,57 367138 3508,15 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul 1905, se deschide Banca “Oltul”, ca sucursală a băncii centrale cu sediul la
Slatina, condusă de Tache Protopopescu. La conducerea băncii a fost instalat Constantin
D. Costovici. A funcţionat 2 ani, până în luna februarie 1907, când sucursala se
lichidează, formându-se Banca Măgurele (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 90-91).
*
În aprilie 1905, se fondează Banca “Independenţa”, la îndemnul preotului Ilie
Ionescu, controlor al băncilor populare, şi al lui Vasile Cutava - contabilul prefecturii,
obținându-se certificatul nr. 31417 emis de Judecătoria oraşului. Consiliul de
administraţie era alcătuit din M. P. Prapurgicu, Marin I. Păun, Florea M. Ivan, Stoian
Iordan, Ion Dumitrescu, Dumitru I. Videa, Anghel Tapai şi Florea I. Peța - toţi plugari,
fără experienţă financiar-bancară. Dat fiind această carență, la 2 decembrie 1907 a fost
dizolvat vechiul cosiliu de administraţie, iar la 23 decembrie au fost aleşi oameni
competenţi pentru aceste funcţii:
Preşedinte - Hariton Constantinescu
Vicepreşedinte - Ilie Dane Milea
Membri - Petre M. Tapai, Alexandru Creţeanu, Petre Videa, Marin F. Mircea, Ioan
M. Ivan şi Marin P. Dianu.

222
 Casier - Marin V. Pietreanu
Contabil - I. Andreian.
Banca acorda credite cu o dobâdă de 10% pentru membri şi 12% pentru
nemembri, pentru agricultură. La înființare, banca avea 102 membri, cu un capital
subscris de 2750 lei, vărsaţi la constituire 10% din sumă, iar în doi ani şi jumătate -
restul până la 1750 lei.
La bilanţul din 1908, situaţia băncii era următoarea: membri înscrişi - 220 şi un
capital social de 12010 lei, iar depunerile erau în sumă de 2129 lei. Creanţele transmise
de creditul agricol 71, în valoare de 7940,70 lei. Beneficiul net era de 927,55 lei, din care
s-a vărsat dividente 10% asupra capitalului vărsat. În anul 1909, banca număra 266
membri, având un capital social de 28.389,50 lei, iar depunerile erau în valoare de 12.717
lei. Beneficiul net era de 1873,60 lei, dându-se un divident de 9%. Totaliatea membrilor
băncii erau plugari, care au depus sume, după cum urmează:

Suma depusă în
Număr membri
lei
170 20-50
41 50-100
26 100-200
25 200-500
8 500-1000
2 1000-2000
1 50000
În anul 1909, banca acordase 221 credite pentru achiziționartea nutreţurilor pentru
vite, pentru plata împrumuturilor făcute la cămătari, pentru nunţi, înmormântări etc, 45
credite - pentru cumpărarea de vite sau de unelte agricole, 23 credite - pentru arendare de
pământ şi 4 pentru cumpărare de pământ. Peste ½ din portofoliul băncii era garantat cu
giraţii sau capital social (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 93-94).
*
În anul 1905, primarul conservator Nicolae Cecropide, care a activat în funcție
între anii 1904-1906, făcea un bilanț al activității primarului liberal C. D. Costovici, într-
o adunare publică (Nicolae Cecropide, Patru ani de administraţie comunală primar fiind
Dl. C. D. Costovici. Discurs ţinut de Dl. N. Cecropide, advocat, în întrunirea publică de la
19 Februarie 1905, Turnu-Măgurele: Tip şi Libr. Modernă - Dimitrache & Stoicescu),
1905, 102 p.
*
În anul 1905, la Școala primară de băieți nr. 1, s-a înlocuit mobilierul, cu sprijinul
primarului N. Cecropide, costul noului mobilier ridicându-se la suma de 4000 lei (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 123).
*
În anul școlar 1905-1906 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), frecvența elevilor (înscriși/
absolvenți) din unitățile de învățământ ale orașului Turnu Măgurele se înfățișa astfel:

223
 Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2
Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1905 – 1906 230 40 1905 – 1906 256 34

Școala primară de fete:

1905-1906 306 27
*
În anul 1905, primarul D. N. Cecropide contractează împrumutul de 635.000 lei,
cu care ridică noul Ospel (ospătărie, han), care a fost amplasat în Piaţa “Sf. Haralambie”,
şi se fac demersuri de a se cumpăra, de la fraţii Predescu, terenul din faţa Palatului
Justiţiei, însă se va renunţa la acest demers din cauză că trebuia reparat radical sediul
Primăriei, cât şi înzestrarea cu mobilier a noului Ospel, precum şi construirea noului
Sediu al Poliţiei. Tot acum, se pietruieşte, cu piatră de Dobrogea, unele străzi şi se fac
sondaje în faţa Cimitirului pentru descoperirea unor surse de apă în vederea alimentării
oraşului. Grație primarului Cecropide, se extinde reţeaua de apă (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 104).
*
Tot sub primariatul lui N. Cecropide, în 1905, se convertesc toate creditele luate,
într-un credit mare de 635.600 lei plătibil în 40 ani, cu o dobândă de 4½ %, cu care se
amortiza creditul de 40.000 lei de la Casa de Credit Judeţean şi Comunal; se retrag
obligaţiunile emise la creditul de 99.000 lei şi se contractează noi lucrări edilitare.
Creditul urma să se amortizeze în anul 1946. Așadar, Primăria oraşului datora acestei
case de credit suma de 904.600 lei, deci, în medie 100 lei/ locuitor, iar rata anuală pe
care Primăria o vărsa creditorului era de 52.281 lei (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 97).
*
1905 – 1910
Între anii 1905-1910, se cultiva o suprafață anuală totală de 450 hectare, exceptând
doar anul agricol 1906-1907 (când lunca Dunării a fost inundată și suprafața cultivată
atunci a fost doar de 280 hectare) - v. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici (Op. cit., p. 67). Suprafața cultivată cu grâu ajungea aproape
la jumătatea întregii suprafețe de cultivat, de pildă, în anul agrar 1905-1906 s-au cultivat
272 hectare. În anul 1908 s-a înregistrat cea mai slabă recoltă de grâu. Grâul semănat era
din soiul de grâu “roșu”, cu bob mare, iar porumbul era de tip dinte de cal. Porumbul se
cultiva pe o suprafață de aproximativ 140 hectare, iar celelalte culturi (adică orz, ovăz) se
cultivau pe suprafețe reduse, în timp ce meiul sau culturile de plante furajere - cum ar fi
trifoiul sau lucerna - nu se cultivau din cauza lipsei de pământ disponibil. Leguminoasele,
cum ar fi fasolea sau dovlecii, se cultivau în porumbiște și numai pentru nevoile casei, nu
și pentru o cultură intensivă. Între 1905-1910, au fost 73 de cazuri de febră aftoasă la vite,
dar mortalitatea a fost zero din fericire (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 67).

1905 – 1909
Casa Corporației Meseriașilor din oraș avea ca scop ajutorarea membrilor, în caz
de boală sau accidente, ori acordarea de ajutor în caz de deces. Între 1905-1906, s-au
acordat ca ajutoare suma de 1231,2 lei; între 1906-1907 - suma de 3028,2 lei; între 1907-

224
1908 - suma de 1190,75 lei, iar între 1908-1909 - suma de 823,90 lei. La încheierea
anului 1909, Casa dispunea de un fond de rulment de 1102,85 lei.
Bilanţul contabil al Casei era următorul:
Anul Încasări Plăţi
1903 925,45 lei 694 lei
1904 3390,05 lei 3325,95 lei
1905 3284,20 lei 3231,20 lei
1906 3524,41 lei 3504,15 lei
1907 4230,81 lei 4205,25 lei
1908 2764,81 lei 4205,25 lei
1909 1965,82 lei 1913,60 lei
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 83).

1905 – 1910
Încasările din taxele portuare între anii 1905-1910:

Cheiagiu
Anul Taxe vamale Lei ½ la%
Lei
1905 – 1906 110474,75 129364 22406,90
1906 – 1907 86422 75008, 15 19341,10
1907 – 1908 114050, 80 57358, 55 15265,40
1908 – 1909 152514, 15 88588, 75 18350,80
1909 – 1910 152288, 20 88588, 75 94514,22
Total 615749, 90 421059, 65 94514,22

Taxa de ½ % şi cheiagiu se vărsa la Ministerul Lucrărilor Publice. Principalele

articole de import sunt fierării şi maşini de tot felul, bumbac, articole de băcănie etc.(H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 88).

1906
În anul 1906, a luat fiinţă, în oraş, sub patronajul cercului socialist România
Muncitoare, un sindicat al cizmarilor şi croitorilor din atelierele din oraș (v. p. 61 în “Ion
Toader; Ion Bâlă; Petre Grecu; Gheorghe Popa, 1907 în județul Teleorman, București:
Editura Academiei, 1977, 343 p.”).
*
Tabelul cu bugetul local în 1906-1907 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1906 – 1907 361770,62 361549,09 221,53 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
La Corporația Meseriașilor din oraș a aderat, în anul 1906, la 12 aprilie, şi
Corporaţia crâşmarilor, care făcuseră împreună cu brutarii, căldărarii, curelarii şi
cojocarii o Corporaţie unită (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.

225
Costovici, Op. cit., p. 83).
*
În anul 1906, se înfiinţează o Fabrică de săpun, de lumânări de ceară şi plute de
candelă, cu un efectiv de 25 de muncitori, situată la Groapa trenului (clădirea a fost
demolată recent). Fabrica avea un capital iniţial de 25.000 lei și aparţinea lui Ştefan
Nenu, care îi avea ca asociaţi pe fraţii săi. Până în anul 1907, se producea doar săpun de
rufe, însă - din acel an - fabrica și-a extins activitatea prin achiziţionarea instalaţiei de
fabricat lumânări, figurine de ceară şi plute de candelă.
Materia primă necesară se procura astfel:
• Uleiul de cocos şi grăsimea de la fabricile Asan & Phoenix din Capitală.
• Seul se procura de la măcelariile din oraş şi din Alexandria, Zimnicea, Giurgiu,
precum şi din Capitală.
• Soda caustică şi vaserglass-ul din Anglia sau Austria.
• Calofoniul (sacâzul) se aducea din Grecia sau Anglia.
• Ceara se aduce din Italia.
Producţia fabricii se desfăcea în toată ţara şi, în special, în Capitală, la un preţ ce
bătea orice concurenţă. Numărul total al lucrătorilor era de 15 lucrători şi 10 lucrătoare,
toţi români, iar maestrul preparator era de origine germană. Venitul anual al fabricii era
de 5-8000 lei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op.
cit., p. 80).
*
În anul 1906 primar al orașului a fost ales N. Maimarol, urmat de Petre
Danielescu, care a activat în funcție până în anul 1907.
*
Serviciul Sanitar al oraşului era compus dintr-un medic, un agent sanitar şi o
moaşă. Acest serviciu acorda asistenţă medicală gratuită la domiciliu şi la Dispensar,
doar pentru săraci, suma plătită de Consiliul local către acest serviciu, pentru serviciile
medicale şi medicamente, era de 26.950 lei. În anul 1906 acest serviciu acordase 4254
consultaţii, un număr record la acea vreme (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 101).
*
În anul 1906 un grup de cetăţeni fac o întâmpinare către preşedintele Cosiliului de
Miniştri, pentru subvenţionarea bisericii:
“Domnule Preşedinte
Prin statutul oraşului nostru, T. Măgurele, din anul 1836, publicat prin”Monitorul
Oficial” No. 5 din acel an, se prevedea că drepturile care le are oraşele Giurgiu şi
Brăila să le aibă şi oraşul Turnu Măgurele. Prin art. 130 din Regulamentul Organic al
ţării noastre Române, se prevedea că statul este obligat ca să dea bisericei cu hramul
„Sf. Mihail” din oraşul Brăila, precum şi bisericei cu hramul „Sf. Nicolae” din Giurgiu
câte 7000 lei de fiecare (2600 lei noi), bani cari se dau bisericilor până şi azi şi care se
prevăd pe fiecare an prin bugetul Ministerul Cultelor, cum se vede din bugetul pe anul
corent la fila No. 85 şi art. 55, fila 379.
Prin adresa Prefecturei acestui judeţ Teleorman, No. 8341 din 16 Decemvrie
1845, s’a comunicat primăriei comunei T. Măgurele (atunci comitet) că Măria Sa
Domnitorul, prin ofisul ce a dat, a decis să se dea şi bisericei - catedrale cu hramul „Sf.
Haralambe” câte lei vechi 3500 (lei noi 1300) pe fiecare an, din arenda moşiei Turnu,

226
domeniul Statului, care bani s’au dat sfintei biserici de la anul 1846 Ianuarie 1 până la
1866, iar de la aceasta şi până în prezent nu s’a mai dat nici un ban. După toate
reclamaţiunile ce s’au făcut pe la toate ministerele şi chiar Majestăţii Sale Regelui,
precum şi [la] Cameră şi la Senat, nu s’a văzut până acum nici o urmare din partea
statului, deşi statul era obligat să subvenţioneze biserica “Sf. Haralambe” din Turnu
Măgurele anual cu suma de lei 1300, precum subvenţionează până astăzi bisericile din
Giurgiu şi Brăila, fiind trecute în bugetul Ministerului Cultelor pe anul cor. la fila 85 art.
55.
Pentru că Comuna T. Măgurele a construit din nou vechia biserica „Sf.
Haralambe”, costând aproape 500 mii lei, şi pentru că această biserică este istorică,
deoarece poartă hramul zilei de 10 februaruie 1828 (în realitate 1829, n.a.), când
Cetatea turcească din Valea Turnu a fost luată de armatele ruseşti, vă rugăm cu tot
respectul să binevoiţi a face ca statul să despăgubască biserica „Sf. Haralambe”. Să dea
acestei biserici cu suma de lei 52.000 atât cât era dator pe timp de 40 ani, dela 1866-
1906, urmând ca de aici înainte să dea regulat pe fiecare an subvenţia de lei 1300, ce
este obligat prin ofisul domnesc din 1845, iar în caz contrar ca să cedeze bisericei din
domeniul statului cel puţin 300 pogoane pământ arabil, mai ales că această porţiune de
teren se află separată de trupul domeniului, fiind situată între şoseaua portului şi
Domeniul comunei Turnu Măgurele. Ss. A. I. Comănesu; ss. Econ. D. Niculescu; ss.
Diman Gănciulescu; ss. Anghelache D. Popescu; ss. Antache Petrescu; ss. Gh. A.
Parmatescu şi mulţi alţii.
Petiţia cetăţenilor respectivi, printre care şi foşti primari ai urbei, a fost înapoiată
Primăriei prin adresa cu nr. 1710 4/ 24.08.1906, cu motivaţia că “Singur consiliul
comunal este în drept să se ocupe cu această chestiune şi examinând-o să dispună ceea
ce va crede drept”. Consiliul a făcut aceleaşi întâmpinări, dar fără folos.
Pentru terminarea sa, primarul Constantin Costovici face un împrumut, iar Casa
Regală oferă o subvenţie anuală de 3000 lei, care, din 1913, subvenția se înjumătăţe;te
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 113).
*
În anul școlar 1906-1907 (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu și C. D. Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124), în unitățile de învățământ ale
orașului Turnu Măgurele numărul de elevi era, după cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1906 – 1907 245 44 1906 – 1907 240 36

Școala primară de fete:

1906-1907 330 29

*
Legat de animalele mari, să arătăm că bivoliţele aparţineau, preponderent,
costorarilor corăcai [n. red.: rromilor horahai, horahane adică „rromilor turcești,
turciți”], aduşi de turci şi folosiţi ca robi de aceştia. Materialul reproducător de calitate
lipsea cu desăvârşire, iar condiţiile în care erau ţinute animalele erau, de cele mai multe
ori, precare. Totuşi, se făceau tuberculinizări primăvara şi toamna, ca, de exemplu, cea

227
din anii 1906-1909, pe un efectiv de 56 de vaci. Una dintre acestea, reacţionând la
tuberculină, a fost sacrificată, iar proprietarul a fost despăgubit. Erau întreprinse campanii
de vaccinare-variolizare a oilor, ca cea din anul 1906, pe un efectiv de 979 capete.
*
1906 – 1908
“Piaţa Turnului, din punctul de vedere al consumaţiei, este foarte importantă.
Numeroasa populaţiune flotantă din oraş şi port activează, întrucâtva, comerciul
oraşului şi, în acelaşi timp, provoacă o ridicare artificială a preţurilor tuturor
produselor de primă necesitate, făcând ca traiul să fie foarte anevoios.
Târgul de săptămână ce se face în fiecare Duminică e destul de bogat în produse
alimentare ca ouă, unt, brânză, lapte dulce, lapte bătut, păsări, fructe, zarzavaturi,
olărie, rogojini etc, aduse din satele vecine şi chiar de peste Olt, din Romanaţi, din
comunele Islaz, Isbiceni etc. Islăzenii desfac mari cantităţi de brânzeturi şi rogojini.
Preţurile obişnuite azi pe piaţă sunt: laptele 0,50-0,60 lei litru; ouălele 6-7 lei suta; untul
3-3,50 lei chilogramul; brânza 1,40 lei; gâsca 2-2,50 lei; raţa 1,5-2 lei; găina 1-1,50 lei;
curcani 4-6 lei bucata.
Târgul săptămânal de vite se ţine în oborul de cereale (½ hectar). Vitele vândute
în ultimii ani sunt: În 1906,49 cai, 107 boi; 28 vaci; 3 bivoli; 23 bivoliţe; 154 oi;42 capre
şi 524 porci. În 1907,46 cai; 71 boi; 26 vaci; 3 bivoli; 14 bivoliţe; 80 oi; 6 capre şi 386
porci. În 1908, 50 cai; 68 boi; 1 bivol; 2 bivoliţe; 100 oi; 16 capre şi 555 porci. Din
tacsa vitelor la obor s’a încasat în 1908,5720 lei. Târgul anual ce se ţine în fiecare an
dela 1-15 August a fost înfiinţat în anul 1885, primar fiind Z. Rădulescu. Primele 4 zile
sunt destinate vânzării vitelor aduse din Judeţ şi multe părţi ale ţării. Se aduc vite pentru
măcelării şi pentru muncă. În 1905 s’au vândut în obor 2125 capete vite din care 1237
boi; 540 vaci şi 384 cai. În 1906 s’au vândut418 cai; 2142 boi; 86 vaci; 8 bivoli şi 26
bivoliţe. În 1907 s’au vândut 212 cai; 1732 boi; 74 vaci; 12 bivoli şi 32 bivoliţe. În 1906
s’au vândut 114 cai; 1680 boi; 68 vaci; 21 bivoli şi 40 bivoliţe. Vitele de muncă se vând
cu preţuri mari. O pereche de boi de muncă, din cei mai buni se vând cu 7-900 lei, sau
350-500 lei boul. Plugarii turneni de obicei vând sau cumpără vite din târgul de
săptămână al oraşului Roşiori. În vederea măririi veniturilor comunale şi a înlesnirei
comerciului de vite s’au înfiinţat de doi ani, încă trei târguri de vite ce se ţin primăvara
la9 Martie, 23 Aprilie şi toamna la 14 Octombrie. În aceste bâlciuri transacţiunile sunt
mai puţin numeroase ca în August. Venitul oborului de vite se ridică de la 6-8000 lei; iar
venitul total al bâlciului este dela 14-18.000 lei, soldându-se mai întodeauna cu
excedente faţă de prevederile bugetare. Mulţimea mărfurilor de tot felul ce se desfac în
bâlci, face să se resimtă piaţa Turnului prin stagnarea afacerilor şi să provoace
nemulţumiri în lumea comercială” (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 85-86).

1907
Tabelul cu bugetul local în anii 1907-1908 este următorul:

Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei

1907 – 1908 353190,42 351559,62 1630,80 -

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).

228
 *
În anul școlar 1907-1908, în unitățile de învățământ ale orașului Turnu Măgurele
numărul de elevi, cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D.
Costovici (Op. cit., p. 119, 122, 124), era, după cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1907 – 1908 215 48 1907 – 1908 255 42
Școala primară de fete:
1907- 325 36
1908
*
În anul 1907, s-au înregistrat inundații de mai mică amploare, iar suprafața cu grâu
a fost redusă la 280 hectare (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D.
Costovici, Op. cit., p. 68).
*
Şcoala Profesională de Fete “Ioan C. Brătianu” (înfiinţată în anul 1901 și condusă
de preotul econom stavrofor Ştefan Marinescu, până în 1910), începe să primească, din
anul 1907, finanțare de la bugetul statului.
*
În luna februarie 1907, se înfiinţa Banca Măgurele, cu capital iniţial de 500.000
lei, care cumpăra activul Băncii Teleormanul, inclusiv sediul acesteia constituit din casele
de lângă Biserica “Sf. Haralambie”, lângă reşedinţa avocatului State Anghelescu, unde a
fost o vreme Muzeul de Istorie şi Paleontologie. Tot în acelaşi an, se deschidea o
sucursală a băncii la Roşiori de Vede, iar, din 20 martie 1908, şi la Alexandria, în luna
mai 1908 - la Giurgiu, iar în decembrie - şi în comuna Vidra din jud. Vlaşca. Preşedintele
băncii a fost ales Tache Protopopescu, iar administrator delegat - Constantin D. Costovici
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 90-
91).
*
Fabrica de pâine a Societăţii Cooperative „Cetatea Turnu”, înfiinţată în anul 1907,
avându-i ca membri fondatori pe C. D. Costovici, Theodor A. Dinulescu, Pandele
Repanovici, Nicolae Giurgiuveanu, Ing. C. Mărăcine, era principala furnizoare de
produse de panificație din oraș. Sediul acesteia era situat în strada Calea Victoriei, iar în
fabrică erau 10 lucrători, din care 7 români şi 3 străini. Venitul net anual era de 1000 -
1200 lei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.,
p. 82).
*
În anul 1907 se deschidea Tipografia Modernă, proprietatea lui Gheorghe
Stoicescu.
*
Apare ziarul local Propaganda - organ al P.N.L., condus de avocatul Stelian
Ivanovici, viitor primar liberal al orașului (publicația era tipărită la tipografia Stoicescu).

1907 – 1912
Între anii 1907-1912, hectarul de grădină se arenda cu suma de 105,55 lei, iar
229
venitul la hectarul de grădină era undeva la 400 lei, aducându-se la bugetul local suma de
10.558 lei. De asemenea, locuitorii din Odaia şi Măgurele cultivau legume şi zarzavaturi
în curţile proprii, produsele fiind desfăcute în piaţă, făcându-se, astfel, concurenţă
grădinarilor bulgari. Cartoful nu prea se cultiva în zonă, aceştia se aduceau din Moldova
(galbeni şi roşii) - v. Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 74.

1907 – 1913
Realitățile agriculturii în anii de dinaintea primului război mondial sunt ilustrate
plastic în monografia orașului din 1911:“Înainte de 1907, prețul grâului era 45-55 lei
chila, iar al porumbului 25-32 lei chila. În lunca Oltului și a Dunării, producțiunea în
ani buni este aproape îndoită ca în deal. La venitul lotului de 1080 lei, adăogând diferite
alte venituri accesorii (căratul productelor dela magaziile din oraș în port și altele) de
circa 400 lei, obținem venitul total al unui locuitor fruntaș în sumă de 1500-1600 lei.
Țăranii mijocași cu 4-5 pogoane pământ și cu 2 vite au un venit de circa 440-650 lei.
Locuitorii fără pământ și vite lucrează în mijlociu 120-150 zile pe an și câștigă 250-350
lei în total. Pământurile se închiriază aproape numai între țărani. Până la 1908,
termenele de arendare erau dela 5-7, chiar 10 ani. Prin noua lege a învoielilor agricole
s’a mărginit dreptul de arendare la 2 ani și locuitorii se conformează legii. Prețul de
arendare variază între 25-35 lei pogonul, plătindu-se arenda pe tot timpul la facerea
contractului. Cauzele inchirierii pământului sunt mai ales lipsa de vite, nenorociri în
familie - ca moartea bărbatului, a moștenitorilor nevârstnici -, bătrânețea, prea rar lenea
sau beția. Dela 1907, de când prin Banca Populară li s’a înlesnit în mai mare măsură
creditul, multe locuri au fost reluate la sau înainte de expirarea arendării. În acest din
urmă caz, banca rambursa suma primită de proprietar. Pământul este foarte căutat și,
din această cauză, prețurile de arendare se urcă din an în an. Nu se poate stabili în mod
cert numărul hectarelor arendate, pentru că o asemenea statistică nu există pe la
autorități. De asemenea, și aci, ca și în alte părți, sunt locuitori cari posedă pământ, fie
rămas de la părinți, fie dotal. Nici statistica acestora nu se poate face. Se înțelege că
exceptăm din acest capitol pe locuitorii proprietari de moșii în Județ sau aiurea, întru cât
ne ocupăm numai de proprietatea aflată pe Domeniul Turnu. Proprietatea statului, ca și
a comunei, este arendată unei singure persoane, cea dintâiu de la 1903; iar cea dea doua
dela 1908, și contractul expiră la 1913 Aprilie 23. Pe vremuri Domeniul statului a fost
exploatat în regie. Numai în timpul primariatului domnului Petre Crăiniceanu (1888),
proprietatea comunei a fost dată în exploatarea țăranilor prin parcelare în loturi de câte
20-50 de pogoane și care se arendau prin licitațiune publică la mici asociațiuni de 4-10
plugari. La 1897, din cauza marilor inundațiuni, lunca fiind complectamente acoperită
cu apă, țăranii au cerut și primăria le a admis rezilierea contractului. Prețul arendării
domeniului orașul pe periodul 1903-1908 a fost 51 lei hectarul; iar pe actulul 1908-1913
hectarul revine la lei 284,46 lei hectarul; adică în plus 21 lei la hectar față de periodul
precedent. Valoarea arenzii a crescut cu peste 40%. Grădinele de zarzavat (periodul
1907-1912) sunt arendate cu lei 11558 lei, adică 110 lei hectarul. Loturile din islazul
comunal sunt arendate cu 2838 lei (periodul 1907-1912), adică 132 lei hectarul și
loturile din capul viilor dela Olt (același period) cu 250 lei hectarul. În total venitul
comunal se ridică la 46378 lei 9 bani (după bugetul anului 1910-1911). Proprietatea
funciară este impusă, după roluri cu lei 37310 anual” (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 62-63).

230
 1908
Tabelul cu bugetul local în anii 1908-1909 este următorul:
Cheltuieli
Anul Venituri Lei Excedent Lei Deficit Lei
Lei
1908 – 1909 347911,22 346939,91 971,31 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
După noua lege, noile învoieli agrare din 1908, se făceau în următoarele condiţii:

Nr. Suma în
Obiectul învoielii
Crt. lei
1 Prima arătură, efectuată cu 4 vite, la o adâncime de 12 cm 12
2 A doua arătură, cu 2 vite, la adâncime de 12 cm 10
3 Grăpat cu grapa de fier 3
4 Semănat cu maşina în rânduri 4
5 Întorsătura de ogor 10
6 Semănat cu maşina prin împrăştiere 1,60
7 Semănat cu mâna 1
8 Grăpat cu grapa de mărăcini 1,50
9 Seceratul grâului şi clăit 20
10 Alte păioase 18
11 Aratul de porumb în ogor şi pusul lui 12
12 Prăşila întâi 12
13 Praşila a a doua şi cuibăritul 16
14 Cules porumbul, curăţat de foi şi transportarea lui în pătul 20
15 Tăiatul cocenilor şi transportarea lui la conac 10
16 Cărat păioase la maşina sau făcut şiră 6
17 Răritul 6
18 Cuibăritul după rariţă 10
19 Ziua de cărat cu căruţa cu 2 vite la maşină 4
20 Ziua de cărat cu căruţa cu 2 vite pentru orice muncă 3
21 Ziua de muncă cu braţele la treierat şi prăşit - bărbați 1,80
22 Ziua de muncă cu braţele la treierat şi prăşit – femei 1,50
23 Ziua de muncă cu bratele la treierat şi prăşit – minori 1
24 Ziua cu braţele la orice muncă-bărbați 1,30
25 Ziua cu braţele la orice muncă-femei 1
26 Ziua cu braţele la orice muncă-minori 0,80

În general, doar arendașii și moșierii posedau mașini agricole performante, însă

unii locuitori, mai înstăriți, dețineau și ei unele agregate agicole-secerători (11),
vânturători (4) sau mașini de bătut porumb, în afara altor unelte agricole, cum ar fi
plugurile de fier, care erau deținute de toti țăranii. La treierat, se întrebuințau mijolace
mai arhaice de lucru, cum ar fi: grapele de mărăcini, tăvălugurile lipsind cu desăvârșire.
Treieratul grâului se făcea cu două garnituri, care, de obște, aparțineau la doi comercianți,

231
treieratul fiind efectuat prin învoieli. Mașinile de tocat paie nu existau în posesia
agricultorilor turneni, însă Banca Populară “Independența” punea încă din anul 1908 o
asemenea mașină agricolă la dispoziția doritorilor, la prețuri destul de modice. Avantajele
unei asemenea utilaj i-au determinat pe unii dintre locuitorii mai înstăriți să cumpere o
asemenea mașină, de exemplu, trei frați posesori de pământ achiziționând un asemenea
utilaj (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
67).
Preţul total la care se ridica arenda unui hectar ajungea la suma de 53 lei. Dijma la
grâu şi la alte păioase era de 8 părţi arendaşul şi 7 părţi ţăranul.
Pentru porumb, dijma era de 3 părţi arendaşul şi 5 părţi ţăranul. În cazul în care
proprietarul sau arendaşul lăsau ţăranului ¾ părţi din locurile cultivate cu porumb, pentru
a fi semănate cu grâu în dijmă, atunci dijma la porumb era de una şi una, adică o parte va
lua proprietarul sau arendaşul şi trei părţi ţăranul. Efectul acestei noi legiferări a fost
faptul că aproape nici unui locuitor din oraş nu i s-a mai dat pământ pentru porumb,
arendaşul făcând toate muncile în bani sau în dijmă cu locuitorii comunelor vecine (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 73).
*
Conform legii pentru arendarea moşiilor statului, judeţelor, comunelor şi
aşezămintelor de binefacere, plugarii din Turnu Măgurele, la îndemnul lui Hariton
Constantinescu, directorul Şcolii de băieţi nr. 2, au constituit, în 1908, Obştea de arendare
“Unirea”, având 200 de membri şi un capital subscris de 7400 lei. Mandatarii obştii au
fost: Hariton Constantinescu - preşedinte, Marin Prapurgicu şi Marin V. Petreanu - ca
membri. Abia în anul 1913, obştea va intra în exploatarea moşiei (H. Constantinescu; I.
St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 74).
*
După recensământul animalelor din oraş, efectuat în anul 1908, s-au numărat,
potrivit Serviciului Veterinar:
• 176 cai.
• 460 boi.
• 50 vaci.
• 40 viţei.
• 10 bivoli.
• 64 bivoliţe.
• 866 oi.
• 600 porci.
La acest efectiv se mai adăugau:
• 90 cai, aparţinând birjarilor.
• 20 cai, aparţinând căruţaşilor.
• 16 cai, aparţinând roţii de foc.
• 12 cai, aparţinând sacagiilor.
• 8 cai, aparţinând serviciului public.
• 43 cai, aparţinând particularilor.
Se mai adăugau şi cei ai garnizoanei.
În general, vitele aparţineau plugarilor din oraş:
• 40 plugari cu 2 vite.

232
 • 90 plugari cu 3 vite, 2 boi şi 1 cal.
• 80 plugari cu 4 vite, 2 boi şi 2 cai.
• 11 plugari cu 5 vite, 2 boi şi 3 cai.
• 9 plugari cu 6 vite, 4 boi şi 2 cai.
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
76).
*
C. D. Costovici a exercitat conducerea orașului din anul 1907 și până în anul 1912
(când a decedat la Viena).
*
În anul 1908, a luat fiinţă Societatea de Lectură Alexandru Depărăţeanu, sub
conducerea lui Ion Scondăcescu, profesor de limba română, care activa în cadrul Liceului
“Sf. Haralambie”, condus de Dumitru Voiculescu.
*
În anul școlar 1908-1909, în unitățile de învățământ ale orașului Turnu Măgurele
numărul de elevi (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D.
Costovici, Op. cit., p. 119, 122, 124, 124) era, după cum urmează:

Școala primară de băieți nr. 1 Școala primară de băieți nr. 2

Anul Înscrişi Absolvenţi Anul Înscrişi Absolvenţi
1908 – 1909 222 50 1908 – 1909 261 46

Școala primară de fete:

1908-1909 320 39
*
Excursia suveranilor pe Dunăre, din luna mai a anului 1908, a prilejuit o baie de
mulţime, o apropiere de poporul pe care îl conduceau de mai bine de 40 de ani, dar şi o
plăcere pe care regele şi regina o încercau de fiecare dată, navigând într-un cadru privat
(Ziarul “Universul”, Anul 2, nr. 112 din mai 1908, p.1; v. și: Muzeul Județean de Istorie
Teleorman, e-Buletin Semestrial de Informare, Anul V, Nr. 2 (10), Iulie 2016, p. 18,
http:/ / www.muzeulteleorman.ro/ files/e-Buletin.pdf).
*
În anul 1908, Ministerul Instrucţiei Publice a realizat o statistică a
analfabetismului populaţiei la nivel naţional și, la nivelul orașului Turnu Măgurele, în
urma acestui recensământ, efectuat de profesorii Hariton Constantinescu, I. Andreian,
Teodor Riga şi Radu Popescu, s-a relevat că, dintre cei 6438 locuitori români şi străini
care trăiau în oraş și aveau vârsta de minim 7 ani, doar 62,40% dintre ei ştiau carte, adică
doar 4070 locuitori. Astfel, nivelul de şcolarizare era următorul:
• Neştiutori de carte - 637 bărbaţi români şi 104 străini şi/ 471 femei românce şi 156
străine.
• Ştiutori de carte - 782 bărbaţi români şi 174 străini / 439 femei românce şi 85
femei străine.
• Urmează şcoala primară - 284 bărbaţi români şi 26 străini/ 231 femei românce şi
32 străine.
• Absolvenţi ai şcolii primare - 744 bărbaţi români şi 87 străini/ 345 femei românce
şi 56 străine.
233
 • Studii secundare - 400 bărbaţi români şi 62 străini/ 273 femei românce şi 50
străine (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici,
Op. cit., p. 127).

1908 – 1911
Conform legii pentru arendarea moşiilor statului, judeţelor, comunelor şi
aşezămintelor de binefacere, plugarii din Turnu Măgurele, la îndemnul lui Hariton
Constantinescu, directorul Şcolii de băieţi nr. 2, au constituit, în 1908, Obştea de arendare
“Unirea”, având 200 de membri şi un capital subscris de 7400 lei. Obştea se compunea în
anul 1908 dintr-un efectiv de 30 plugari, în anul 1909 din 75 plugari, iar în 1910 din 115
plugari turneni. Mandatarii obştii au fost: Hariton Constantinescu - preşedinte, Marin
Prapurgicu şi Marin V. Petreanu - ca membri.
Plugarii din oraş, constituiţi în această Asociaţie Agricolă “Unirea”, au luat în
arendă câmpul de tragere al garnizoanei, situat în lunca Oltului, adică o suprafață de 80
hectare, pe o perioadă cuprinsă între anii 1908-1911, pentru păşunat, plătindu-se, în anul
1908, suma de 32 lei/ hectar, în anul 1909 - 46 lei/ hectar, iar în anul 1910 suma de 82,25
lei/ hectar. Rezultatul a fost satisfăcător, deoarece, între anii 1908-1909, din fânul care s-a
recoltat s-a putut plăti integral arenda, păşunatul fiind gratuit. În 1910, preţul pentru
păşunat a fost de 35 lei/ perechea de vite, din cauză că membrii obştei nu au voit să
primească un număr mai mare de vite pe islaz. Nu se făceau asigurări pentru vite (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 74; 76-
77).

1909
Tabelul cu bugetul local în anii 1909-1910 este următorul:
Anul Venituri Lei Cheltuieli Lei Excedent Lei Deficit Lei
1909 – 1910 353738,17 347739,65 5998,52 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p. 97).
*
În anul 1909, oraşul număra 6336 locuitori români, 101 români - dar cetăţeni ai
altor state, 288 naturalizaţi şi 609 străini, în total erau 7265 locuitori, conform unui
recensământ al populaţiei.
Faţă de anul 1899, populaţia oraşului a scăzut cu 1403 de locuitori, din care 668
români şi 735 străini, înregistrându-se, astfel, o scădere de 16,20%. Din totalul cetăţenilor
oraşului, numărul străinilor ajungea la 12%, ei fiind, în general, meseriaşi, dar și
comercianţi cu grâu, majoritatea lor fiind grecii şi evreii (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 51).
*
Gradul de utilizare a Portului Turnu se poate constata, pentru anul 1909, din
următoarea statistică:
- Intrate: 30 corăbii şi 79 vapoare româneşti cu 10907 tone de diferite mărfuri.
Intrate goale: 94 corăbii şi 238 vapoare. Ieşite încărcate: 67 corăbii şi 60 vapoare cu
37919 tone cereale şi 3047 tone de diferite mărfuri - 4100 marinari români.
- Intrate: 24 corăbii şi 400 vapoare străine cu 15.500 tone mărfuri. Intrate goale:
358 corăbii şi 320 vapoare. Ieşite încărcate: 235 corăbii şi 80 vapoare cu 123.688 tone de
cereale şi cu 2375 tone mărfuri; 17884 străini şi 6442 pasageri.

234
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-
87).
După pavilion, au tranzitat portul în anul 1909:
484 vase austriece
346 vase ungureşti
80 vase bulgăreşti
79 vase ruseşti
62 vase greceşti
13 vase turceşti
8 vase germane
7 vase englezeşti
6 vase franceze
3 vase italiene
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 86-
87).
*
Situația elevilor înscriși/ absolvenți, în anul școlar 1909-1910, în orașul Turnu
Măgurele (cf. H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici,
Op. cit., p. 119, 122, 124, 124), era după cum urmează:

1909 – 1910 214 47 1909 – 1910 262 50

Școala primară de fete:

1909-1910 318 43
*
Vinul produs la nivel local se desfăcea în rețeaua din oraş, în 1909, în cantitate de
991.705 litri, revenind cam 116 litri/ locuitor, iar 1/ 3 din cantitatea de vin se vindea în
comunele vecine sau în Capitală, de unde se exportau 20 vagoane de vin anual (Ibidem,
p. 76).
*
Încă înainte de constituirea “Corporaţiei”, meseriaşii din oraș înfiinţaseră
Societatea de Binefacere „Victoria”, condusă, în anul 1909, de Florea Penescu. Deşi
scopul acesteia era similar cu cel al „Corporaţiei”, totuşi, ea nu a fost desfiinţată. La
finele anului 1909, această societate avea un fond de rulment de 2284 lei. Se constata însă
o oarecare decădere a activităţii economice, cei mai mulţi patroni făcând eforturi mari în
a-și asigura cele necesare traiului. În oraş exista un atelier de ţesătorie, care avea în dotare
10 războiaie mecanice, numit România, proprietate a lui Theodor A. Dinulescu (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 83).
*
În anul 1909, lua fiinţă în oraş o filială a celebrei Marmorosch Bank - Societate
Anonimă.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 37/ 1929; v. și:
Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 110).
*
Tot în anul 1909, Consiliul Comunal organiza o licitaţie publică pentru repararea

235
şi dezvoltarea reţelei electrice a oraşului, precum şi pentru construirea unei Uzine
Electrice, ofertanții urmând să stabilească traseul rețelei de iluminat public în
conformitate cu planul oraşului, dar și să prezinte schiţele tehnice și tipul de motoare
folosite conform cu memoriul justificativ al lucrării, iar procurarea de materiale necesare
lucrărilor trebuia să fie făcută prin intermediul Serviciului Tehnic al Primăriei (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 1 și 2/ 1909).
*
De asemenea, același Serviciu elabora și proiectul tabloului electric principal de
distribuţie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/
1909). În acest scop, se întocmeau avizele necesare, memoriul justificativ al lucrării și
proiectul pentru iluminatul electric al oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1909). S-au primit un număr de 4
oferte de la următoarele societăţi:
• Societatea Română de Electricitate Siemens – Schuckart – 238.252,30 lei
• Societatea de Electricitate A.E.G. Bucureşti
• P. Andreesci & Fii din Craiova – 407.532 lei în 12 ani
• Societatea Electrică, Societate Română pe Acţiuni – 300.195 lei (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1909, fila 2, şi dosar 6/
1909, fila 14).
Societatea care a câştigat licitaţia a fost A.E.G., care va reface reţeaua electrică
existentă şi noua Uzină Electrică, situată în faţa Gării (construcţie ridicată în anul 1910),
plata făcându-se eşalonat, timp de 12 ani, de la bugetul local (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1909). Pentru aceasta, Primăria
primea un deviz estimativ și un proiect cu planurile rețelei electrice, ambele fiind
întocmite de firma care a câștigat licitația - A.E.G. - Societatea Românească (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 5 și 6/ 1909).
*
Finanţele publice ale oraşului menţionau, în anul 1909, un număr de 3039
contribuabili, de la care se strângea suma de 157.886,13 lei, sumele astfel colectate aveau
destinaţii diferite, după cum urmează:

Patente fixe şi 3% pe Zecimi de

Fonciera Hectare Filoxera
proporţii salarii percepere
37310,91 18612,58 1546,50 521,50 1728 14159,59

Impozit
Fond comunal Judeţ Drumuri Comunale Comerţ Licenţe
personal
10640,03 19317,96 12018,28 20528,11 610,33 25752,40 10733,80
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 97).
*
În anul 1909, situația școlară la Gimnaziul “Sf. Haralambie” era următoarea:

Înscriși 136
Promovați 66
Corigenți 30
Repetenți 20

236
 Retrași 17
Eliminați 3
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1 40/ 1909,
fila 10).
*
A fost înfiinţată şi o Şcoală de cântăreţi bisericești „Macarie Ieromonahul” - în
anul 1907, de către Societatea Clerului din Judeţul Teleorman. Aceasta a funcţionat în
sediul din strada “Sf. Vineri”, sub conducerea preotului I. Eftimiu, paroh la biserica
omonimă, iar cursurile durau 3 ani. Prima promoţie a absolvit în 1909, adică un număr de
30 de cursanţi (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici,
Op. cit., p. 126).
*
În anul 1909 se organiza o excursie pentru elevii Liceului “Sf. Haralambie”, cu
vaporul, pe Dunăre, până la Turnu Severin.

1909 – 1910
Plugarii din oraş, care au fost împroprietăriţi în trupurile Segarcea Vale şi
Măgurele, plăteau amortismentul loturilor în acele comune. Din cauză că legea nu
permitea ca recoltele să nu fie strânse până nu se plăteau ratele amortismentelor, diferiţi
speculanţi dădeau cu camătă banii necesari, luând în schimbul banilor daţi toată recolta,
la preţuri mai mici. Din pricina birocraţiei, care era destul de stufoasă şi atunci, Banca
Populară nu putea să acorde credite decât cu mare greutate. În anul 1909-1910, bugetul
local avea încasări de 353.738,17 lei şi cheltuieli de 347.739,65 lei, deci, un excedent de
5998,52 lei (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op.
cit., p. 96).

1910
Tabelul cu bugetul local între anii 1910-1911 este următorul:
Cheltuieli
Anul Venituri Lei Excedent Lei Deficit Lei
Lei
1910 – 1911 376738,17 373822,43 2915,74 -
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op cit., p.
97).

În anul 1910, numărul birourilor cerealiere era de 14, ”dintre care 13 aparțineau
grecilor și numai unul românilor” (Paul Șchiopu, Economia culturii și industrializării
grâului în județul Teleorman. Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 34-35).
Începând cu anul 1910, se consemnează o scădere notabilă a comerţului cu grâu,
astfel că sunt consemnate în scripte doar 14 birouri de comerţ cerealier, din care doar
unul singur aparţinea unui român, restul aparţinând samsarilor greci (H. Constantinescu;
I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 84).
*
În anul 1910, existau în oraş 8 medici, iar spitalul oraşului avea 60 de paturi
iniţial, apoi 120 paturi câţiva ani mai târziu. Precaritatea serviciilor medicale, dar şi lipsa
de igienă făceau ca media de mortalitate la grupa de vârstă 0-10 ani să ajungă la cifra
colosală de 52%.

237
 *
Iată cum arăta construcţia bugetului local în anul 1910 :
Încasări:

Impozite directe 57.400 lei

Impozite directe 159.901 lei
Impozite indirecte (fond cl.) 32.000 lei
Venituri speciale (arendarea moşiei, grădini
94.836 lei
etc.)
Alte venituri 9600 lei

Cheltuieli:

Cheltuieli obligatorii (anulităţi, subvenții) 83.700 lei

Administraţia locală 101.339 lei
Serviciul sanitar, veterinar 26.950 lei
Instrucţia publică şi culte 17.540 lei
Serviciu de incendiu 26.060 lei
Serviciu de constatare 14.740 lei
Serviciul tehnic 13.950 lei
Intreţinerea stăzilor 13.160 lei
Iluminatul oraşului 34.000 lei
Serviciul hidraulic, grădini 14.200 lei
(Ibidem, p. 98).
*
În data de 4 iunie 1910, Prefectura județului Teleorman informa Direcția Generală
de Depuneri, Consemnațiuni și Economii că se aloca suma de 140.000 lei pentru
finanțarea construirii a unei noi aripi a Gimnaziului „Sf. Haralambie” și 75.000 lei pentru
repararea localului Școlii de Băieți nr. 2 din oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 192/ 1910).
*
În anul 1910, apărea Tipografia Naţională a lui C. Kirovici. Mai apar tipografii,
ca Moncea, unde s-au tipărit ziarele comuniste Tineretul, Acum, Câmpul, “Buha”, dar și
cele ale lui Ioan Bănescu și Gheorghe Mitu.
*
Apare, în 1910, ziarul local Ecoul Teleormănean, sub direcțiunea lui C. Vlasta,
tipărit la tipografiile Stoicescu şi Chirovici.
*
Directoare a Şcolii Profesionale de Fete “Ioan C. Brătianu” (înfiinţată în anul 1901
și condusă de atunci și până în 1910 de către preotul econom stavrofor Ştefan Marinescu)
devine doamna prof. Porumbiță.
*
În anul 1911, numărul locuinţelor din oraş şi al comunele suburbane ajungea la
4180, suprafaţa oraşului era de 147 hectare, existau 411 hectare de teren arabil situat în
lunca Oltului, 150 hectare fiind islazul din luncă, 100 hectare - grădinile de zarzavat, 25
hectare - loturile în islazul din capul viilor de pe malul Oltului şi 4,5 hectare în Zăvoiul

238
de la Olt. Totalul era, astfel, de 837,5 hectare.
*
Tot în 1911, micii proprietari funciari erau în număr de 216 locuitori și dețineau
1080 hectare, iar venitul total per hectar ajungea la 200 lei.
Venitul total al unui lot bun deținut de un locuitor cu 4 vite este următorul:
• 4 ½ pogoane grâu în deal, în termen mediu ½ chile la pogon, fac 6½ chile grâu.
• 4 ½ pogoane cu porumb pe deal, în termen mediu ½ chile la pogon, fac 6¾ chile
porumb.
Prețul grânelor țărănești în ultimii doi ani a fost în mijociu 100 lei chila de grâu și
60 lei chila de porumb.
6 ¾ chile de grâu fac 675 lei.
6 ¾ chile de porumb fac 405 lei.
Total: 1080 lei
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit.,
p. 60).
*
Locuitorii oraşului plăteau o taxă de 800 lei, anual, pentru înfrumuseţarea oraşului
- plantarea de covoare florale şi de pomi pe alei şi pe străzi.
Oraşul nu avea canalizare, apa provenită din ploi se scurgea prin sistemul de
rigole. Primăria obţinea 4000 lei anual din curăţarea haznalelor şi a latrinelor (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 100).
*
Statistica ne arată că în anul 1911 existau în oraş următoarele obiective
economice:

Număru Numărul
Tipul magazinului Tipul magazinului
l lor lor
Magazine de coloniale şi 35 Restaurante
3
manufactură
Cafenele 10 Birturi 2
Hoteluri 7 Hanuri 5
Farmacii 2 Drogherie 1
Librării 2 Ceasornicării 3
Prăvălii de maşini
Prăvălii de haine 2 2
agricole
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p.
84).

În anul 1911, existau 80 locuitori fără pământ, după cum urmează:

Nr. Nr.
Nume și prenume Observații Numele și prenume Observații
crt. crt.
1 Florea Gruia 41 Pascu D. Ivan
Are 2 pog.
2 Dumitru M. Oprea 42 Alexandru R. Tudosoiu
p. d. soc.
2 Dinu Ivan 43 Paraschiv Ungureanu

239
 Are 2 pog.
4 Marin Pena Olteanu 44 Dumitrache Ungureanu
p. d. soc.
Are 2 pog.
5 Nicolae Studencu 45 Nicolae P. Olteanu
p. d. soc.
6 Ion M. Țăranu 46 Constantin P. Olteanu
7 Nicolae Lițeanu 47 Pena P. Olteanu
Are ½ pog.
8 Voicu Marin 48 Ion D. Deboveanu
p Fl.
Are 2
9 Eftimie D. Mănica 49 Petre D. Deboveanu
pog.
10 Crăciun D. Mănica 50 Iancu D. Deboveanu
11 Dumitru Olteanu 51 Ghiță Petcu Toncu
12 Ion Mihai Peța 52 Alexandru Crețeanu
13 Ilie Mihai Peța 53 Ion Ilie Burcea
14 Ilie M. Medeleț 54 Nicolae Cr. Pârlitu
15 Ion Iordan Medeleț 55 Anghel Tone
16 Anghel D. Nedelcuță 56 Tudorache M. Pârlitu
17 Ion D. Nedelcuță 57 Ion M. Pârlitu
Are 3
18 Grigore Mănica 58 Ion Cașcaval pog. p. d.
soc
19 Petre Tapai 59 Iancu D. Deboveanu
20 Anghel Tapai 60 Tache Ciangâru
Are 2 pog.
21 Florea Tapai 61 Ion R. Firea
p. p. Seg.
Florea Anghel
22 62 Radu Tudosiu
Trăznitu
23 Iordan Marcu 63 Gheorghe M. Marincea
Are 2
24 Florea Dane 64 Anghel I. Firea pog. p. d.
soc
25 Florea Țene 65 Ghorghe G. Pârlitu
26 Dumitru Bratu 66 Marin I. Poncea
27 Călin Mircea 67 Nae S. Ciangâru
28 Niță C. Mircea 68 Ghiță E. Rusănescu
29 Marin Stancu Călin 69 Marin E. Rusănescu
30 Marin Ivan Peța 70 Gheorghe A. Crețeanu
31 Ivan Pena 71 Florică M. Ivan
32 Alecu Zlătan 72 Ion M. Ivan
33 Pascu I. Cernat 73 Florea Ștefan Vlădescu
Călin Ștefan N.
34 74 Nicolae Marin St. Țop
Sârbu
Dumitru St. N.
35 75 Florea Vasile Cosac
Sârbu
36 Victor A. Costea 76 Ilie Tieanu

240
 37 Velea G. Praporgicu 77 Alecu St. Naidin
David G.
38 78 Ion St. Naidin
Paraporgicu
39 Vidu Praporgicu 79 Nicolae Mandragiu
40 Anghel Voiculescu 80 Nicolae Furculeșteanu

(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 70).
*
Posibilitatea de cazare a urbei era variată, în oraş existând hoteluri precum:
România, care era situat în fosta Piaţă Romulus a oraşului, adică, actualmente, în zona
unde se află azi blocurile E1 şi E2; Hotel Zottu, care a ocupat locul în care azi fiinţează
complexul comercial Penny; hotelurile Dorcescu, Predescu şi Marinescu - care erau
situate pe strada Independenţei - actualul bulevard omonim; hotelul Griviţa. Au mai
existat şi alte hoteluri, cum ar fi: Raymond, Grand Hotel de Roumanie sau Belfort.
*
“Lipseşte o statistică a caselor închiriate şi în oraş; o asemenea lucrare e şi greu
de făcut. Chiriile sunt, în general, mari mai ales în centrul oraşului, din cauza numărului
restrâns al locuinţelor construite pentru speculă, a mulţimei funcţionarilor streini de
oraş, militari şi, mai ales, comercianţii greci şi evrei, care au acaparat toate casele, ce se
găsesc în mai bune condiţiuni igienice. Chiria anuală a acestora se ridică dela 700-1500
lei. Casele mijlocii, se închiriază cu 300-500 lei. În mahalale, o cameră cu magazie sau
bucătărie se închiriază cu 10-15 lei lunar. În părţile mărginaşe (Căzăneţe şi Prelungirea
Sfânta Vineri) sunt camere închiriate cu 4-6 lei lunar” (H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 66).
*
Muncitorii se asociau şi ei în sindicate şi bresle, cum era cea a Corporaţiei
meseriaşilor, înfiinţată în anul 1903, şi care, în anul 1911, avea următoarea structură:
• patroni români - 113 bărbaţi şi 23 femei
• patroni români, dar cetăţeni cu altă cetăţenie - 2 bărbaţi
• patroni evrei - 8 bărbaţi şi 2 femei
• patroni de alte naţionalităţi - 54 bărbaţi şi 4 femei
• maeştri conducători români - 47 bărbaţi
• maeştri conducători români, dar cu altă cetăţenie - 1 bărbat
• maeştri evrei - 4 bărbaţi
• maeştri de alte naţionalităţi - 84 bărbaţi
• lucrători români - 312 bărbaţi şi 30 femei
• lucrători evrei - 4 bărbaţi
• lucrători de alte naţionalităţi – 228 persoane
• 88 ucenici.
*
Carnea se desfăcea în Marşeu, care era compus din 13 măcelării, dintre care în 5 se
vindea carne de vită mare şi în 8 - carne de vite mici, instalaţii de conservarea cărnii
neexistând.
Preţul cărnii vândute în piaţă era următorul:

241
 • carnea de vită 0,6 - 0,8 lei/ kg
• carnea de porc 0,8 - 1,20 lei/ kg
• carnea de berbec 0,5 - 0,70 lei/ kg.
• untura netopită 0,90 - 1,20 lei/ kg.
La bugetul local se strângea din chiria măcelăriilor suma de 5400 lei.
În perioada interbelică, existau măcelăriile La Diţă Ungureanu, La Marin şi
Tănase Fusulan, La Creţeanu, La V. Mirea, La Ionescu, La Avram.
Şi peştele se comercializa în piaţă, în Hala de peşte, care era compusă din două
şiruri de prăvălii ce erau aşezate în Oborul de cereale. Tot în această piaţă, se prepara şi
peştele sărat, aşa numitul cosac. Dejecţiile se scurgeau într-o cisternă, care emana un
miros pestilenţial, greu de suportat.
Preţul de vânzare a peştelui era însă foarte ridicat:
• crap 0,8 - 2 lei/ kg
• şalău 1,2 - 2,5 lei/ kg
• cegă 1,5 - 3,5 lei/ kg
• somn 0,6 - 1,5 lei/ kg
• albişoară 0,6 lei/ kg
• oclei (obleț) 0,8 - 1 leu/ kg
• caras 0,6 - 1 leu/ kg
• peştele sărat 0,5 - 0,8 lei/ kg
Din Balta Bercelui, aflată pe Domeniul Turnu, arendată lui Iancu Dumitrescu, şi
din şenalul Dunării, arendat lui Nae Florea Marin, care plătea arenda aproximativ 4000
lei/ an, se pescuia peştele cu care se aproviziona Piaţa oraşului. De asemenea, și peștii
prinşi în Sâi, Olt sau bălţile Suhaia sau Viişoara se vindeau, fie în piață, fie direct la
poarta cumpărătorului. Din taxele percepute pescăriilor se vărsau la bugetul local 2352 lei
(H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 79).
*
Trist, dar în anul 1911 nu mai exista nici o moară în oraș “plugarii fiind nevoiți să
macine la morile vecine din Odaia și Măgurele” (Paul Șchiopu, Economia culturii și
industrializării grâului în județul Teleorman. Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex,
2002, p. 72).
*
Lungimea totală a străzilor oraşului, în anul 1911, era de 17.403 km. (H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 50).
*
În anul 1911, se deschidea Casa de Sfat şi de Citire “Gheorghe Lazăr”, în casa
negustorului Becu, de pe strada „Horia Cloşca şi Crişan”, biblioteca având un fond de
carte de peste 2000 de volume. Această bibliotecă a activat până în anul 1929, când
cărțile au fost transferate în patrimoniului Liceului “Sf. Haralambie”, dar fondul de carte
a fost ars de comunişti, întocmai cum au procedat inchizitorii pe timpul Evului Intunecat
sau naziștii.
*
Apare ziarul local Conservatorul Teleormanului, tipărit la tipografia lui Chirovici.

1912
În 1912, orașul avea peste 15.600 locuitori.
242
 *
Anul 1912 a prilejuit interimatul lui Th. A. Dinulescu, iar din anul 1913, până în
anul 1916, primar al orașului a fost N. Maimarol.

1913
În anul 1913 a fost înregistrată o gravă epidemie de holeră adusă de soldații
români de pe frontul din Bulgaria.
*
Apare ziarul local “Îndrumarea”, sub conducerea dr. Pascaru și V. Mavrodineanu.
*
Istoricul Nicolae Iorga, vizitând Biserica - Catedrală „Sf. Haralambrie”, în anul
1913, a catalogat-o ca a treia, ca mărime, după cea de la Curtea de Argeş şi Biserica “Trei
Ierarhi” din Iaşi. De altfel, acesta afirma despre Catedrală că este “o minunată catedrală
nouă din piatră, cu acoperișul turnurilor de aramă roșie, cu tăietura generală și
podoabele săpate ale Curții de Argeș; nicio capitală de județ n’are un așa de impunător
monument religios.”
*
Biserica a fost vizitată din nou de Regele Carol I.

1914
În anul 1914, lua fiinţă Asociaţia Învăţătorilor din Teleorman, cu un număr de 47
membri, primul preşedinte al acesteia fiind V. Dumitrescu.
*
În luna aprilie 1914, membrii clubului Înfrăţirea din oraş donează Gimnaziului
„Sf. Haralambie” echipament de tenis, constând în 8 rachete, 30 mingi şi 14 perechi de
pantofi, iar Primăria pune la dispoziţia şcolii terenul de tenis din parcul oraşului
(Arhivele Statului – Teleorman, Fond: Turnu Măgurele, dosar 185 fila 7; v. și: Dumitru
Vasile Delceanu, Op. cit., p. 50).

1915
În anul 1915, la Turnu Măgurele exista o stație de montă pentru cabaline
(Chistache Milian, Op. cit., p. 103).
*
Tot în anul 1915, se ridica noul Foişor de Foc sau Turnul de Apă, construcţie care
se mai păstrază şi astăzi.
*
În decembrie 1915, marele muzician George Enescu concerta la Turnu Măgurele,
în cadrul unui turneu destinat strângerii de fonduri pentru Ateneul Român. Muzicianul
avea să mai dea un concert în oraş și în anul 1931, la Teatrul din oraş.
*
Extinderea reţelei de alimentare cu apă se va face şi în 1915, când se va pune la
punct şi reţeaua de canalizare şi de preluare a reziduurilor în partea de vest a oraşului,
totul deversându-se în pârâul Răstoaca (H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt.
Marinescu; C. D. Costovici, Op. cit., p. 103).

243
 1916
Vitregiile războiului şi-au pus amprenta şi pe importantul lăcaş de învăţătură,
Gimnaziul „Sf. Haralambie”, care a servit ca spital militar, condus de Dr. Moga, medic
militar în armata austriacă, dar şi drept comandament al trupelor de ocupaţie germane,
fapt ce a adus numeroase pagube gimnaziului, atât ca dotare, dar şi din punct de vedere
arhivistic: “În timpul ocupaţiunii, până în noiembrie 1916, localul gimnaziului a servit
de spital austro-germanilor, făcând în cancelarie sală de operaţii şi din clase săli pentru
răniţi. În tot acest timp, s-a distrus cea mai mare parte din arhiva gimnaziului, tot
mobilierul a fost pus pe foc, s-a jefuit laboratorul de fizico-chimice şi Muzeul de ştiințe
naturale, iar localul a fost distrus şi adus într-o stare deplorabilă”(Anuarul Liceului “Sf.
Haralambie”, pe anul şcolar 1922-1923, p. 45-47; v. și: Dumitru Vasile Delceanu, Op.
cit., p. 22).
*
“Din pricina războiului însă, multe din sălile de clasă nu au putut fi utilizate și, în
multe comune, am fost siliți să admitem ținerea cursurilor pe jumătăți de zi, ca să poată
urma câte 2 serii de elevi într-o singură sală. În privința localurilor, orașele au stat mai
rău decât satele, ele fiind expuse și mai mult devastărilor. Din pricina aceasta, la Turnu
Măgurele din 4 școli n-am putut amenaja localuri decât pentru 3” (Christache Chr.
Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață: Nicolae Iorga,
Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 46).

1916 – 1918
Tabelul cu eroii români, originari din oraş, extrași din documentare, este
următorul:
Nr.
Numele şi prenumele Gradul Unitatea Observaţii
Crt.
Căzut la 30.09.1916 la Coţi, pe
1 Praporgescu David General
Olt
Spit. Turnu
2 Păunescu Mihai Dr. lt.col. Decedat în 1917 de tifos
Măgurele
3 Golgojan Dumitru Maior Reg. 2 inf.
Căzut la 24.08.1917 la Muncel,
4 Stanian Gheorghe Maior
Putna
Regimentul
5 Georgescu Ioan Maior 20 Căzut la datorie în 1916
Dorobanți
Decedat în spitalul Turnu
6 Nicolae Ioan Plut. Maj. Măgurele, în 1919 din cauza
rănilor
Decedat la data de 01.09.1913
7 Petică Ioan Plut. Maj. în spitalul Turnu Măgurele, de
holeră
Reg. 85
8 Petruţ Dumitru Sold.
inf.
Reg. 52
9 Orăscu Constantin Sold.
inf.

244
 Reg. 42
10 Turcu Nicolae Sold.
inf.
11 Chircu Marin Sold. Reg. 2 inf.
Reg. 30
12 Dumbravă Ion Sold.
inf.
Reg. 50
13 Tudor Radu Sold.
inf.
Reg. 45
14 Stârcu Alexandru Sold.
inf.
Amâinoaiei Reg. 65
15 Sold.
Gheorghe inf.
Reg. 57
16 Iohan Iacob Sold
inf.
17 Grosu Chiriţă Sold. Reg. 9 inf.
Reg. 10/ 47
18 Savu Nicolae Sold
inf.
19 Negoescu Petre Sold Căzut la 09.01.1917
Căzut la datorie în 1917 la
20 Pârlitescu Nicolae Sold.
Mărăşeşti
21 Pârlitescu Teodor Sold. Idem
Plutonier
22 Popa Mihai Mort în 1917 la Lungani-Iași
major
23 Pănescu Mihai Căpitan Idem
24 Ghigheanu Tiberiu Sold. Căzut în anul 1916
Grad
25 Furculeşteanu Tudor Căzut în anul 1916
necunoscut
Mort în 1917 în spitalui Sf.
26 Stănculescu Dimitrie Căpitan
Spiridon din Iaşi
Grad
27 Achim Marin
necunoscut
28 Besciu Pascu Idem
29 Besciu Radu Idem
30 Besciu Stefan Idem
31 Băeţica David Idem
32 Băeţica Dumitru Idem
33 Băeţica Mişu Idem
34 Buga Florea Idem
35 Buga Nicolae Idem
36 Bălosu Andrei Idem
37 Bălosu Ivan Idem
38 Borcan Pascu Idem
39 Beşteală Apostol Idem
40 Ciotec Florea Idem
41 Ciotec Grigore Idem
42 Ciotec Ioan Idem

245
43 Cochinţu Ioan Idem
44 Cochinţu Păun Idem
45 Cochinţu Tudor Idem
46 Caşcaval Dumitru Idem
47 Caşcaval Marin Idem
48 Catană Marin Idem
49 Codrea Radu Idem
50 Croitoru Petre Idem
51 Cosac Florea Idem
52 Felie Dumitru Idem
53 Felie Marin Idem
54 Fusulan Niţă Idem
55 Frăţilă Florea Idem
56 Grigore Florea Idem
57 Iabraşu Gheorghe Idem
58 Julea Alexandru Idem
59 Julea Ilie Idem
60 Lupu T. Anghel Idem
61 Lupu I. Anghel Idem
62 Lupu Ioan Idem
63 Lupu Lupu Idem
64 Lupu Pandele Idem
65 Lascu Gheorghe Idem
66 Moraru Mitran Idem
67 Mihailă Alexandru Idem
68 Mihailă Nicolae Idem
69 Merlan Marin Idem
70 Marin Stan Idem
71 Măican Simion Idem
72 Nistor Constantin Idem
73 Nistor Gheorghe Idem
74 Netcu Marin Idem
75 Ochea Marin Idem
76 Ochea Dumitru Idem
77 Plocon David Idem
78 Plocon Florea Idem
79 Peţa Gheorghe Idem
80 Ristea Chivu Idem
81 Ruţă Marin Idem
82 Sandu Grigore Idem
83 Sandu Marin Idem
84 Şchiopu Gheorghe Idem
85 Stochiţă Constantin Idem
86 Stochiţă Tudor Idem
87 Segarceanu Petre Idem

246
88 Săileanu Păun Idem
89 Trandafir Marin Idem
90 Toader Marin Idem
91 Vărzaru Gheorghe Idem
92 Dumitru Petrescu Idem
Regimentul
Locotenent
93 Ștefănescu Ion 20 Căzut la 09.10.1916
Colonel
Infanterie
94 Stemate Marin Soldat Căzut la 1917 Fălciu
95 Teodorant Lamnete Idem Idem
96 Teodor Chiriță Idem Idem
97 Tudor Ion Idem Idem
98 Georgescu Spirea Idem Mort în 1917
Mort în Turnu Măgurele în
99 Larion Niculae Plutonier data de 10 mai 1919 din cauza
rănilor.
Regimentul Mort în data de 17 februarie
100 Florescu Ioan Soldat 60 1917 în lagărul de prizonieri
Infanterie Ostffyasszonyfa, Ungaria.
Regimentul
101 Radu Dumitru Sergent Dispărut
4 Călărași
102 Unteșu Alexandru Soldat Idem
103 Ivan Ilie Soldat Idem
104 Roșu Tudor Soldat Idem

În total, numărul celor căzuți pe front, originari din Turnu Măgurele, se ridică la cifra de
141.

Statistic, pierderile în ofițeri suferite de regimentele cu garnizoana la Turnu Măgurele

sunt:
Nr. Numele și
Gradul Funcția
Crt. prenumele
1 Ștefănescu Ion Lt. col. Comandantul Regimentului 20 Infanterie
Georgescu Comandantul Batalionului IV din
2 Maior
Constantin Regimentul 20 Infanterie
Stănculescu Comandantul Companiei V din
3 Căpitan
Dumitru Regimentul 20 Infanterie
Locotenent Adjutant Batalionul I din Regimentul 20
4 Costescu Gheorghe
rez. Infanterie
Comandant de pluton, Compania VIII din
5 Băciulea Nicolae Locotenent
Regimentul 20 Infanterie
Medicul Batalionului I din Regimentul 20
6 Tănase Ovidiu Idem
Infanterie
Comandant de pluton, Compania de
7 Sârbu Vasile Sublocotenent
mitraliere din Regimentul 20 Infanterie

247
 Comandant de pluton, Compania VIII din
8 Drăgan Ion Idem
Regimentul 20 Infanterie
Mărculescu Comandant de pluton, Compania IX din
9 Idem
Aurelian Regimentul 20 Infanterie
Sublocotenent Comandant de pluton, Compania III din
10 Ivan Cristea
rez. Regimentul 20 Infanterie
Comandant de pluton, Compania VIII din
11 Zamfirescu Nicolae Idem
Regimentul 20 Infanterie
Comandant de pluton, Compania VIII din
12 Cristescu Constantin Idem
Regimentul 20 Infanterie
Comandant de pluton, Compania IX din
13 Pricină Ion Idem
Regimentul 20 Infanterie
14 Ionescu B. Simion Idem Idem
15 Păunescu Mihai Colonel Regimentul 60 infanterie
16 Minculescu Dumitru Maior Idem
17 Popovici Nicolae Căpitan Regimentul 20 Infanterie
18 Bălcescu Alexandru Sublocotenent Idem
19 Haralambie Eugen Maior Regimentul 60 Infanterie
20 Văcăreanu Anton Căpitan Idem
21 Paraschiv Eugen Căpitan Idem
22 Dogeanu Nicolae Locotenent Idem
23 Marinescu Marin Locotenent Regimentul 20 Infanterie
Gavrilescu
24 Idem Regimentul 60 Infanterie
Constantin
25 Moscu Anton Maior Regimentul 20 Infanterie
26 Tutunaru Alexandru Idem Regimentul 60 Infanterie
27 Minculescu Ștefan Idem Idem
28 Mihail Ștefan Locotenent Idem
29 Pană Ion Idem Regimentul 20 Infanterie
30 Anghel Ion Sublocotenent Regimentul 60 Infanterie
31 Brătianu Dumitru Idem Regimentul 20 Infanterie
32 Baciu Ilie Idem Regimentul 60 Infanterie
33 Rădulescu Marin Căpitan Regimentul 20 infanterie

(Ziarul “Victoria”, nr. 2 din 22 septembrie 1918 și nr. 3 din 22 decembrie 1918; v.
[colectiv], Cartea de aur a ofiţerilor jertfiţi pentru, întregirea neamului (Sibiu:
Tipografia Școalei Militare Infanterie, 1926, 52 p.); v. și: Ion Bâlă, Ion Morar, Pentru
Patrie. Culegere de documente și amintiri privind participarea locuitorilor din județul
Teleorman la războiul pentru întregirea Patriei, 1916-1918, București: Editura Academiei
Române, 1982, p. 220).
*
Ocupația germană a desființat, practic, autoritatea locală, deși, de jure, aceasta era
încă în funcție, la ordinul ocupanților Puterilor Centrale constituindu-se o Comisie
Interimară, condusă de P. Repanovici și, ulterior, de I. Stoenescu, până în anul 1919.

248
 1918
După război, conducerea orașului a fost asigurată de Stelian Ivanovici, până în
anul 1920.
*
Perioada postbelică se remarcă prin continua dezvoltare, din toate punctele de
vedere, a oraşului. Spre sfârşitul anului 1918, se pun bazele organizării de sindicate
muncitoreşti, profilate pe bresle, în cadrul cărora aveau loc adunări săptămânale, în care
se arătau avantajele mişcării sindicale, precum şi necesitatea atragerii de noi membri
(Clara Cuşnir-Mihailovici, Florea Dragne, Gheorghe Unc, Mişcarea muncitorească din
România 1916-1921, Bucureşti: Editura Politică, 1971, p. 154; v. și: Ion Bâlă, Ion
Moraru, Zile fierbinţi în Teleorman. Culegere de documente 23 august - 2 septembrie
1944, Bucureşti: Editura Politică, 1979, p. 9).
*
În anul 1918, Liceul de Fete, ce ființa cu fonduri extrabugetare, în sistem privat,
avea sediul în strada Oituz, în localul Gimnaziului “Sf. Haralambie”, fetele învăţând
după-amiaza.

1919
În anul 1919 se înfiinţa în Turnu Măgurele filiale ale P.S.D.R.
*
După primul război mondial, odată cu începerea refacerii economiei ţării, samsari
de cereale, precum Spiru Pleşu, propietar al unei magazii de cereale, care a fiinţat pe
locul unde azi se afla sediul I.S.U., cumpăra de la ţărani grânele cu care aceştia veneau la
târgul săptămânal şi le depozita în magazii, speculându-l apoi, când preţul acestor grâne
creştea. Practicii acestuia i se alăturau şi alţii, precum: Leon Spiru Ghena, Gheorghe
Beşciu, Paraschiva, care, de fapt, făceau același lucru (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 104).
*
În anul 1919, Banca Măgurele - Giurgiu și Banca “Oltul” au fuzionat cu Banca
Franco-Română. Mai apar bănci, ca Banca de Credit și Economii a Meseriașilor, cu un
capital inițial de 500000 lei, sau Banca Comercială, cu capital de 3 milioane lei
(Christache Chr. Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață:
Nicolae Iorga, Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p.
139).
*
În 1919, se înfiinţează Şcoala Normală de Învăţătoare “Nicolae Racottă” şi o
Şcoală Primară de Aplicaţie. Localul şcolii a fost amplasat în strada Pompierilor de azi.
În anul 1938 Şcoala Normală de Învăţătoare “Nicolae Racottă” a fost desființată, în locul
ei venind elevii și profesorii Liceului “Sf. Haralambie”. Imobilul avea să fie avariat într-
un bombardament din anul 1944, pe locul său ridicindu-se actualul internat al Colegiului
Naţional “Unirea”.
*
1919
La 9 sept. 1919, Gimnaziul “Sf. Haralambie” (care ființa de la 24 sept. 1889)
devine Liceul “Sf. Haralambie” (LSH). N. red. = Gh. S.: Pornind de la datele extrase de
Gigi Țeican din lucrarea autorilor H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și
C. D. Costovici (Op cit., p. 125-126), de la cele excerptate de acesta și de noi din lucrarea

249
lui Dumitru Vasile Delceanu (Viața Liceului “Unirea”, Alexandria: Editura
„Teleormanul liber”, 1999, p. 13, 22- 31 și 79-80), au rezultat informațiile de mai jos
despre directorii instituției educaționale în discuție.
Directorii Liceului “Sf. Haralambrie” – secție modernă, după două decenii de la
fondare, au fost:
• Eftimie Ionescu 01.01.1919 – 01.12.1919 (în scurta sa perioadă de directorat
se transformă gimnaziul în liceu, la 9 septembrie 1919).
• Dumitru Voiculecu 11.12.1919 - 1926 (dar și ulterior: între 1927-1944)
*
După război, se încearcă, prin apeluri către şcoli şi deţinători de anuare ale
liceului, să se reconstituie arhiva liceului. De ex.:
„Apel
Şcoalele precum şi orice persoane cărora va ajunge în mâini acest anuar sunt
rugate călduros să ne înapoieze sau cedeze anuarele acestui liceu apărute până în 1915,
ce ocazional ar poseda, întrucît arhiva acestui liceu a fost distrusă în timpul războiului
[… ].
În posesia acestor anuare, am putea să servim o sumă de foşti elevi ai liceului,
care-şi cer situaţiile, nefiind dintre profesorii cei mai vechi, decât unul singur.
Pentru un astfel, de gest, direcţiunea mulţumește cordial, anticipat.
Direcţiunea.
(Anuarul Liceului “Sf. Haralambie”. 1915-1922, p. 2; v. și: Dumitru Vasile Delceanu,
Op. cit., p. 13).
*
Primăria anunţa Biroul de Propagandă Naţională despre cumpărarea tabloului
Intrarea Trupelor Române în Budapesta, la 3 august 1919, pentru a fi “răspândit în masă
poporului spre a ţine veşnic viu sentimentul naţional” (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Prefectura Teleorman, dosar 31/ 1930).
*
Apar ziare locale, precum“ Steaua” (organ al Ligii Poporului), “Victoria”. De
asemenea, tot în 1919, apare și ziarul “Unirea”, organ al P.N.L - Teleorman, sub
conducerea lui Iuliu Maior, tipărit la tipografia Stoicescu, condus de un colectiv format
din: Constantin Nedelescu - Zlotești, V. Gabrielescu, G. Roșianu, Sandu Stănculescu,
Tache Slăvescu, Petre Stroescu, preot C. Stoicescu, preot Ioan Bâldescu, M. Barbu și N.
Oleanu.

1919 – 1920
S-au înregistrat greve la C.F.R., între iunie 1919 - octombrie 1920.

1920
Greve au loc și în luna martie 1920, la Fabrica de cherestea, apoi şi la Tipografia
din oraş - în aprilie 1920.
*
O fabrică de tâmplărie se deschidea în anul 1920, fiind dotată cu fierăstrău circular
şi cu două freze. Această fabrică a executat mobilierul interior al Bisericii “Sf. Vineri”.
După anul 1944, fabrica și-a încetat activitatea.
*

250
 În oraş, mai exista, la anul 1920, o moară ţărănească, pe strada Panduri,
propietatea lui N. Gavrilescu. (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 82).
*
Avoctaul Ovidiu Burcă a condus orașul între 1920 și 1922.
*
A mai funcţionat în oraş şi o Şcoală de Meserii și Ucenici, cu profil mecanic, din
anul 1920 până în 1948, fiind transformată apoi în Şcoala cu profil metalurgic în cadrul
Direcţiei generale a Forţelor de Muncă Teleorman şi transferată, în 1953, la Liceul
agricol (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 61).
*
În anul 1920, ia fiinţă Comitetul Franco-Român, sub conducerea lui Jean Urvroy,
care avea ca scop propagarea culturii franceze, în contextul Festivalului Franco-Român,
unde va conferenţia și ataşatul de presă al ambasadei franceze din capitală, Jean Grimon.
Această asociaţie mai avea în cadrul ei, începând cu anul 1927, și o casă de ajutor
reciproc a corpului didactic, numită “Banca Spiru Haret”, la care erau afiliaţi 48 membri.
*
Apare ziarul local “Plugarul” - organ al P.N.D (condus de N. Iorga).

1921
În anul 1921, secţia Partidului Socialist din oraş a salutat crearea Partidului
Comunist Român printr-o telegramă adresată participanţilor la congresul de înfiinţare a
respectivului partid, în care se arăta că “/.../ suntem cu totul de acord asupra rezoluţiei ce
veţi lua. Trăiască socialismul!“(Ion Popescu-Puţuri; Augustin Deac [Lucrarea apare sub
redacția:…], Crearea Partidului Comunist Român (Mai 1921), Bucureşti: Editura
Ştiinţifică, 1971, p. 419; v. și: Ion Bâlă, Ion Moraru, Zile fierbinţi în Teleorman,
Bucureşti: Editura Politică, 1979, p. 73).
*
Sub conducerea şi “îndrumarea” preotului Marin Dragnea, în 1921, ţăranii din
zonă se asociază într-o cooperativă numită “Îndrumarea”, aceştia luând în arendă toate
grădinile de pe loturile disponibile, astfel încât pieţele din oraş au început să cunoască
abundenţa în ceea ce priveşte produsele legumicole (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 95).
*
Pe parcursul anului 1921, în numai două luni, se dau două serbări, de pe urma
cărora se încasau 4000 lei, organizându-se astfel 3 excursii în zona învecinată a oraşului
(Anuarul Liceului “Sf. Haralambie” pe anii şcolari 1915-1922, p. IX-XIII; v. și: Dumitru
Vasile Delceanu, Op. cit., p. 46).
*
Tot în anul 1921, se deschidea în oraş un cinematograf, al librarului Cuţaftache, iar
pe strada E. C. Vodă se mai afla un cinematograf, numit „Trianon”.
*
Apare ziarul local “Cuvântul”, condus de Christache Milian.
*
În ziarul local “Victoria”, Zaharia Stancu și-a publicat articolul de debut, Mai
puţină ingratitudine, în 22 mai 1921, prin care acesta protesta energic faţă de modul în
care era tratată văduva poetului George Coşbuc, căreia statul i-a fixat o pensie de doar 80
de lei [N. red. = Gh. S.: La vremea aceasta, Zaharia Stancu împlinise deja 18 ani și

251
jumătate, lucrase ca arhivar la Judecătoria din Turnu Măgurele (de la 16 ani – în 1918,
până la 18 ani – în 1920), după care – între 1 dec. 1921 și 1 febr. 1922 – avea să editeze
cu Marin Gh. Pârlitu revista “Muguri”, tot la Turnu Măgurele. Pleacă la București, dar
mai revine în Turnu Măgurele (la însurătoare, în 1925, respectiv, răstimp de un an școlar,
între 1 oct. 1926-1 iul. 1927, când ocupă funcția de secretar șef al Liceului “Sf.
Haralambie”, el locuind acum în satul său natal, Salcia, cu soția (Nicolina Păun), fiind
tânăr tată din 8 aug. 1926, când se naște Horia, fiul lor].
*
Apare ziarul local “Drum nou”, organ al Societăţii literare, ştiinţifice şi artistice
“Drum nou”, condusă de Constantin Nedelescu-Zloteşti. La această societate au colabotar
nume grele ale literaturii române, precum: Nicolae Iorga, Gala Galaction, G. M.
Zamfirescu, Al. Philippide, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Nichifor Crainic. Publicația
avea un tiraj de 4000 exemplare și şi-a încetat activitatea, ca multe alte gazete, în 1948.

1922
Cei care doreau să participe la bâlci, în calitate de comercianți, trebuia să solicite
aprobarea participării din partea Primăriei, așa cum a procedat un posesor de ruletă în
anul 1922: ”vă rog să aprobați să instalez în bâlciul de la Turnu Măgurele o ruletă mică,
cu care meserie, necunoscând alta, să pot, dacă e posibil, să scot hrana familiei”, iar
răspunsul Primăriei a fost pozitiv: ”Se aprobă, întrucât nu va întrebuința mijloace de
înșelătorie” (Paul C. Șchiopu, Târguri, bâlciuri, oboare, piețe și expoziții în județul
Teleorman: 1800-2010. Monografie, Alexandria: Editura Velox, p. 61).
*
În anul 1922, apărea în oraș Asociația Contabililor Cooperatiști, care avea ca scop
întrajutorarea în regim de bancă a breslei contabililor. Această asociație a editat timp de 2
ani revista “Viața Cooperatistă”. A mai avut și o bibliotecă proprie, numită Biblioteca
Cooperatistă (Christache Milian, Op. cit., p. 136).
*
În anul 1922, situaţia şcolară a Liceului “Sf. Haralambie” era următoarea:
Transferaţi
Repetenţi
Corigenti

Eliminaţi
Promov.

Promov.

Amînaţi
Cu P.V.
Înscrişi

Retraşi
Direct
Elevi

Total
Cls.

I A 58 25 4 25 4 - - - - 58
I B 38 20 - 13 3 - 2 - - 38
II 62 19 4 18 15 1 5 - - 62
III 56 24 - 18 14 - - - - 56
IV 56 27 2 13 13 - - 1 - 56
V 8 3 - 1 2 - 1 - 1 8
V R 18 11 - 3 2 - 1 - 1 18
VI 13 9 2 2 - - - - - 13
VII 11 7 - 4 - - - - - 11
VIII 9 9 - - - - - - - 9
(Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 23).

252
 *
În anul școlar 1921/ 1922, cursurile Liceului “Sf. Haralambie” erau cu o durată de
8 ani, prima promoţie absolvind în anul 1922. Cei 9 absolvenţi ai promoţiei 1922 erau
următorii:
• Ştefan P. Brătescu.
• Aurel I. Buta.
• Alexandru A. Dumitrescu.
• Paul I. Levy.
• Marin S. Manciu.
• Constantin I. Perieţeanu.
• Paraschiv I. Postelnicu.
• Florea T. Prodana.
• Anghel T. Zamfirescu-şef promoţie
(Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 24).
*
În anul 1922, lua fiinţă, în comuna Măgurele, “Casa de Citire”.
*
Apare, în 1922, “Buletinul școalelor”, sub direcțiunea lui Radu Popescu.

1923
Între anii 1923 și 1924, conducerea orașului a fost asigurată de Ovidiu Burcă, în
fruntea unei Comisii Interimare.
*
Prin Circulara cu nr. 16042/ 03.03.1923, Ministerul de Război aducea la cunoştinţa
Primăriilor că se înfiinţează unităţi de pompieri, cu condiţia ca toate cheltuielile legate de
activitatea acesteia, care era de 15000 lei/ an pentru un soldat pompier, să fie suportate de
Primării. Se mai fac demersuri de informare a populației pentru asigurarea imobilelor
contra incendiilor sub “Îndrumarea” Companiei de pompieri (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 27/ 1923).
*
Din 1923, se va trece la alegerea preşedintelui dintre membri componenţi ai
consiliului de conducere al Liceului “Sf. Haralambie”, directorul liceului ocupând din
oficiu funcţia de secretar (Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 32).
*
În anul 1923, la conducerea Orchestrei Liceului “Sf. Haralambie” venea Vitto
Brunetti, sub-şef al muzicii militare a Regimentului “20 Dorobanţi”, care, fiind muzician
de profesie, va cizela tinerii muzicanţi amatori “putând să scoată din execuţia unor
simpli diletanţi elevi de liceu, bucăţi executate cu multă exactitate” (Anuarul Liceului
“Sf. Haralambie” pe anii 1915-1922, fila 187; v. și: Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit.,
p. 43).
*
Apare ziarul local “Buletinul comerțului”.
1924
Grevă generală în oraș.
*
Primăria întocmea situaţii statistice privind mişcarea populaţiei (născuţi, căsătoriţi,

253
morţi), în oraşul Turnu Măgurele pentru intervalul 1923-1924 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1924).
*
Fanfara Liceului “Sf. Haralambie” avea următoarea componenţă în anul 1924:

Nr.
Numele şi prenumele Instrumentul
Crt.
1 Anastase Vişan Vioară I şi clarino
2 Adrian Gh. Stoicescu Contrabas
3 Ion Voiculescu Piston I
Gheorghe Clarino B
4
Dragomirescu (trompetă)
5 Ion Ivan Clarino C
6 Petre Gruia Bassflugelhorn
7 Nicolae Şolea Corn I
8 Ion Chimoaica Helicorn
9 Ion Voicheciu Toba mare
10 Constantin Petrescu Vioară I
11 Gheorghe Petrescu Vioară obligatorie
12 Mihai Iliescu Vioară II
13 Haralambie Iliescu Flaut III
14 Constantin Şuşner Vioară I
15 Dumitru Rugină Vioară I
16 Vasile Gazibar Vioară obligatorie
17 Florea Diaconescu Flaut I
18 Dumitru Popescu Bass Trombon
19 Joe Diaconescu Vioară II
20 Mihail Tabacu Vioară II
21 Constantin Păsculescu Bariton
22 Aurel Heberling Flaut II
23 Marin Crăcea Corn II
24 Nicolae Neghină Corn III
25 Dumitru Corobeţeanu Corn IV
26 Stelian Urdeanu Bariton II
27 Constantin Necşulescu Toba mică
28 Nicolae Ionescu Piston II
29 Constantin Marinescu Vioară II
(Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 43, sqq).

Orchestra va continua să cânte până în anul 1929, când îşi va înceta activitatea.
*
Dumitru (D.) Petrescu – viitorul Dimitrie Stelaru – vine de la Segarcea Vale la
Turnu Măgurele cu mama sa, Pasca Petrescu, aceasta recăsătorindu-se (după șapte ani de
văduvie - soțul ei Dumitru Petrescu murind pe front) cu zidarul Florea Stoicea din Lița,
care avea și el o fată din prima căsătorie, Oprica F. Stoicea. Au locuit tuspatru, inițial, pe

254
str. Frații Golești, apoi pe str. 1 Mai. Între 1924-1928, elevul Dumitru (D.) Petrescu
urmează clasele primare la Școala primară de băieți nr. 2 din Tr. Măgurele [n. red. =
Gheorghe Sarău].

1925
Gheorghe Roșeanu a activat ca primar al orașului între anii 1925 și 1928.

1926
Dacă, până în anul 1880, islazul oraşului ajunsese la o suprafaţă de aproximativ
1499 pogoane, suprafaţa lui avea să se micşoreze, în anul 1926, cu ocazia unor noi
împropietăriri a ţăranilor. Astfel, la Turnu Măgurele, s-a tergiversat împroprietărirea
țăranilor, până în anul 1926, când au fost împroprietăriți 187 locuitori cu câte 1 hectar sau
2288 m², după caz. Din corespondenţa Primăriei cu Casa Centrală a Cooperaţiei şi
Împroprietăririi Sătenilor oraşului, Camera Agricolă şi Consilieratul Agricol al judeţului
Teleorman, aflăm că se începuse împroprietărirea locuitorilor în baza Legii de reformă
agrară din anul 1921, pentru acest scop întocmindu-se o serie de procese-verbale și tabele
nominale cuprinzând locuitorii care urmau să beneficieze de lege (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosarele 5 și 6/ 1926). Comisia de
împroprietărire a fost compusă din Anghel Jula, consilier agricol al județului, Gheorghe
Roșeanu, primar al orașului, și preot Marin Dragnea, reprezentant al obștii.
Prețul a fost fixat la valoarea de 1804 lei, calculat după următoarea grilă:
• 1440 lei, rezultați din înmulțirea suprafeței cu de 40 ori prețul regional.
• 144 lei, adaos 10% asupra prețului.
• 220 lei, spețe de măsurătoare și parcelare la hectar.
*
Pentru a evita specularea prețului produselor agricole, Primăria orașului Turnu
Măgurele elabora o serie de Ordonanţe ce reglementau stablirea preţurilor la unele
produse alimentare de bază, dar și pentru aprovizionarea cu grâu şi făină a brutăriilor
oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/
1926).
*
Autorităţile locale reziliază contractul de concesiune cu Societatea Cooperatistă
“Îndrumarea”, locurile fiind destinate împropietăririi a 189 ţărani (Arhivele Statului -
Teleorman, Primăria Turnu Măgurele - dosar 75/ 1926, fila 11-12; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 95).
*
Pentru menținerea curățeniei în oraș, a fost înfiinţat un Serviciu de salubritate,
fiind angajaţi 8 măturători şi 6 cotigari, plătiţi cu 45 lei lunar, iar gunoaiele se scoteau din
oraş cu 4 cotigi cu 8 cai şi 2 care cu 4 boi. Întreţinerea străzilor costa bugetul local 13.160
lei anual. Gunoialele scoase din oraş erau depozitate la ieşirea spre Sâi. Pentru
împrospătarea atmosferei oraşului, Primăria achiziţiona 3 cisterne cu tracţiune animală,
apoi o autocisternă destinată tot în acest scop. În anul 1926, se organiza o licitație pentru
cumpărarea unei autocisterne stropitoare pentru Primăria oraşului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Magurele - dosar 11/ 1926).
*
În anul 1926, arhivele consemnează o serie de cereri din partea unor persoane sau

255
familii sărace din oraș pentru a obţine ajutoarele materiale necesare subzistenţei. Mai
putem aminti și de tabelele întocmite de Primărie, cuprinzând femeile văduve şi sărace
din oraş, care au primit ajutoare de sărbătorile Crăciunului din anul 1926, cât şi o listă cu
numele şi prenumele unor persoane care au subscris sume pentru ajutorarea săracilor din
oraş în vederea sărbătorilor oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 8/ 1926).
*
În anul 1926, Primăria efectua o rectificare de buget în vederea contractării unor
noi credite (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/
1926).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura, cu Revizoratul Școlar al judeţului
Teleorman, Comitetul Școlar Turnu Măgurele şi cu alte instituţii, aflăm faptul că se
luaseră măsuri pentru optimizarea procesului de învăţământ din cadrul şcolilor din oraş
(Școlile Primare de Băieţi şi de Fete, Liceul “Sf. Haralambie”, Școala Secundară de
Fete), privind subvenţionarea lor și legat de efectuarea unor reparaţii ale localurilor de
şcoală, cât și despre dotările cu materiale didactice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1926).
*
În anul 1926, Primăria aducea la cunoștință Prefecturii şi a altor foruri de decizie
necesitatea închirierii unui local pentru Şcoala Primară de Fete din oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1926).
*
Primăria informa Prefectura despre contractele încheiate cu diferite societăţi
culturale pentru organizarea unor spectacole sau serbări date în cinstea unor evenimente
istorice, culturale, naţionale, precum și despre unele cereri şi autorizaţii eliberate de
Primărie în scopul desfășurării unor spectacole, baluri etc. (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1926).
*
Pornind de la datele extrase de Gigi Țeican din lucrarea autorilor H.
Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op cit., p. 125-
126), de la cele excerptate de acesta și de noi (red. = Gh. S.) din lucrarea lui Dumitru
Vasile Delceanu (Viața Liceului “Unirea”, Alexandria: Editura „Teleormanul liber”,
1999, p. 13, 22- 31 și 79-80), au rezultat datele de mai jos, despre directorii Liceului “Sf.
Haralambrie” – secție modern, ce fusese înființat în 9 septembrie 1919, prin
transformarea Gimnaziului “Sf. Haralambrie” (fondat în 24 septembrie 1889). Astfel,
între 1919-1926, directorii au fost Eftimie Ionescu (01.01.1919 – 01.12.1919, în a cărui
scurtă perioadă de directorat se transformă gimnaziul în liceu) și Dumitru Voiculescu
(11.12.19191926, însă, ulterior, și între 1927-1944). Cât privește anul școlar 1926-
1927, directorul unității de învățământ este Gheorghe Tănăsescu, înlocuindu-l pe
Dumitru Voiculescu.
*
Apare ziarul local “Secera” și, de asemenea, “Tovărășia satelor”, cel din urmă
fiind condus de un colectiv, compus din: I. Pleșa, C. Nedelescu-Zlotești, I. Dorcescu,
Christache Milian, M. Calotă.

256
 1927
Cei care continuau practicarea cu rezultate bune a grădinăritului erau proprietarii
de pământ de pe malurile Oltului şi Sâiului, aceasta, mai ales, după anul 1927.
*
În anul 1927, Primăria aloca fondurile necesare renovării imobilelor școlilor din
oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosar 8/ 1927).
*
Cum se cunoaște, în anul școlar 1926-1927, directorul Liceului “Sf. Haralambrie”
a fost Gheorghe Tănăsescu, care l-a înlocuit pe harnicul director Dumitru Voiculescu (ce
fusese director între 11.12.1919-1926). Dar, din anul 1927, acesta din urmă revine la
conducerea instituției, pentru încă 17 ani (1927-1944). Rezultatele directorului Dumitru
Voiculescu se văd imediat, căci în 1927 se inaugurează “Ateneul Cultural”, sub
conducerea lui, spațiu cultural unde a conferențiat și ilustrul istoric Nicolae Iorga. De
altfel, în cadrul Liceului “Sf. Haralambie”, aveau să funcționeze biblioteci ale claselor,
cum ar fi: Biblioteca “Ion Heliade-Rădulescu”, aparţinând clasei a IV-a, sub conducerea
prof. Gheorghe Tănăsescu, cu un fond de 892 de volume, sau Biblioteca „George
Coşbuc”, la clasa a III-a, sub conducerea prof. M. Petrescu, care avea un fond de aproape
500 de volume.
*
Apare ziarul local “Școala Teleormăneană”.
*
În anul 1927 s-a înfiinţat echipa de fotbal numită “Venus” Turnu Măgurele.

1928
În anul 1928, consemnăm o Telegramă - Moţiune a Consiliului Comunal Turnu
Măgurele, adresată Consiliului de Miniştri în semn de apreciere a activităţii Ministrului
de Externe, Nicolae Titulescu, la Societatea Naţiunilor.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/
1928).
*
În anul 1928, s-a făcut un nou recensământ în oraș, însă în mod neprofesionist,
datele rezultate fiind în neconcordanţă, asfel că se releva următoarea situaţie:
Cetățenii, după sex, ar fi fost distribuiți astfel:
• 7702 bărbaţi
• 6429 femei
• după naţionalitate:

Număr
Naţionalitate
persoane
Români 13.041
Bulgari 63
Turci 79
Unguri 85
Ruşi 36
Saşi 6
Ruteni 1

257
 Ucraineni 1
Austrieci 30
Yugoslavi 65
Alte naţionalităţi 179
După religie:

Număr
Religia
persoane
Creştini ortodocşi 13.041
Creştini catolici 62
Creştini greco-
25
catolici
Mozaici 77
Musulmani 83
Alte culte 207
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosar 234/ 1929; v.
și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 36).
Dar, din altă sursă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele – dosar 42/ 1928), designul se prezintă la fel, cu deosebirea că la ultima rubrică
“Alte culte = 207” se arată “protestanţi = 297”.
*
În anul 1928, se făcea recrutarea din rândul tinerilor născuţi în anul 1906 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1928).
*
Tot atunci, se trecea la recensământul tinerilor născuți în anul 1908 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1928).
*
Sunt emise Decizii și Ordonanţe ale Primăriei privind stabilirea preţurilor
maximale de vânzare a produselor alimentare de primă necesitate (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1928).
*
La nivel de țară, s-a simţit nevoia reorganizării Camerelor de Comerţ şi Industrie,
fapt împlinit prin legea 1209 din 14 aprilie 1925 şi, ulterior, prin modificarea ei, prin
legea 1450 din 7 mai 1925, dar și a regulamentului de aplicare a acesteia, din 15 iunie
1925, el fiind modificat la 10 iulie şi 8 august 1925. Această lege prevedea că „porturile
dunărene, capitale de judeţ, vor avea câte o cameră de comerţ pentru judeţul din care fac
parte”, dar și reînființarea de jure a Camerelor, “punându-se capăt confictelor de interese
materiale și profesionale dintre secțiuni și regionale”.
Astfel, portul Turnu Măgurele, fiind în capitală de judeţ, şi-a înfiinţat cameră
separat, la 1 noiembrie 1925 - de jure, și cu 1 ianuarie 1926 - de facto, separându-se de
Camera Agricolă Piteşti. Astfel, ia naştere o nouă Camera Agricolă, care va activa în mod
autonom până în data de 30 aprilie 1934, când i se va ataşa şi Camera Agricolă a
Judeţului Romanaţi, formându-se o Camera Agricola Regională, documentele vremii
atestând că “prin bogăţiile sale schela de la Turnu Măgurele avea o viaţă economică
intensă, superioară chiar judeţului Brăila, cu schela la Brăila“.
Camera a funcţionat în imobilul ocupat azi de Clubul elevilor, clădire construită în

258
anul 1903 (Paul Șchiopu, Camera de Agricultură a judeţului Teleorman (1926-1949).
Monografie, Alexandria: Velox, 2010, p. 13).
*
În anul 1928, constatăm o Corespondență a Primăriei cu Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor, cu Medicul veterinar al oraşului şi cu alte autorităţi competente privitoare la
activitatea sanitar - veterinară din oraş. De asemenea, mai consemnăm și o Decizie a
directorului general al Direcţiei Generale Zootehnice şi Sanitar - Veterinare din
Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, privind măsurile de facilitare a exportului de
animale (Arhivele Statului Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1928).
*
În anul 1928, existau, în oraş, următoarele categorii ocupaţionale :

Nr.
Meseria Număr de meseriaşi
Crt.
1 Muncitori 475
2 Negustori 127
3 Meseriaşi Patroni - 32; Calfe - 85; Ucenici - 97
4 Funcţionari de stat 512
5 Funcţionari particulari 55
6 Ingineri 2
7 Avocaţi 52
8 Medici 7
9 Militari 182
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 49).
*
În anul 1928, consemnăm un proces verbal, încheiat în urma şedinţei Comitetului
Asociaţiei Române pentru Propaganda Aviaţiei, Filiala judeţului Teleorman, cu sediul în
Turnu Măgurele, privind verificarea sumelor încasate pentru cumpărarea unui avion, care
să poarte numele judeţului Teleorman (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 4/ 1928).
*
În anul 1928, erau deschise în oraș:
• 18 băcănii
• 41 cârciumi şi restaurante
• 17 măcelării - amplasate în marşeu
• 11 brutării
• 8 prăvălii de încălţăminte
• 4 cafenele
• 1 magazin de mezeluri
(Arhivele Statului - Teleorman, Primăria Turnu Măgurele - dosar 42/ 1928; v. și: Emil
M. Dragnea, Op. cit., p. 107).
*
În anul 1928, pentru modernizarea Uzinei Electrice au fost făcute următoarele oferte,
venite din partea următoarelor firme de profil:
• Uzina de Fier şi Domeniile Reşiţa (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria

259
 Turnu Măgurele - dosar 25/ 1928).
• A.E.G. Compania Generală de Electricitate (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1928).
• Societatea “Energia” - motoare electrice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 27/ 1928).
• Societatea “Thomson - Hestin” - motoare electrice (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1928).
• Societatea “Stavke Hoffman” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 29/ 1928).
• Uzinele “Corels Freres” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 30/ 1928).
• Societatea “Mototehnica Română” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 31/ 1928).
• “Staţiunea pentru distribuirea benzinei” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 32/ 1928).
Ofertele primite au fost considerate în neconformitate cu caietul de sarcini, astfel
că s-a decis cumpărarea de către Primărie a unui motor electric de 400 k.p. de la
Societatea “Sultzer Freres” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 22/ 1928).
*
Ioan Scondăcescu a asigurat conducerea orașului, între anii 1928-1931. În 1928, se
alocau fonduri de către Primărie pentru întreţinerea Grădinii Publice, a serei de flori şi
pentru ridicarea unui monument în memoria maiorului D. M. Păunescu, înmormântat în
cimitirul catolic al oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 16/ 1928).
*
În anul 1928, se consemnează o corespondenţă a Primăriei orașului cu Medicul
orașului privind subvenţionarea (întreţinerea) Spitalului municipal. De asemenea, se
întocmesc noi foi de alimentaţie per bolnav, conform noilor norme ale Ministerului
Sănătății (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 11,
12 și 13/ 1928).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Ministerul de Interne, aflăm despre aplicarea Legii
de organizare a Casei de depuneri. În acest sens, constatăm chitanţe de depuneri (fonduri
băneşti) ale funcţionarilor Primăriei orașului la Casa de Economii Împrumut Ajutor şi
Pensiuni a Funcţionarilor Dependenţi de Ministerul de Interne. Mai amintim și despre
întocmirea unor procese - verbale de control de către delegaţia permanentă a oraşului
Turnu Măgurele, cu privire la verificările efectuate la casieria Primăriei (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1928).
*
În urma unei restructurări, produsă în anul 1928, la Școala de fete, aceasta va fi
împărţită în două, formându-se două şcoli, anume, Şcoala de Fete nr. 1 şi Şcoala de Fete
nr. 2, cele două şcoli împărţind în continuare acelaşi local, dar având program alternativ
(una dimineaţa şi alta după-amiaza). Clădirea a suferit avarii grave în urma seismului din
1977 și a fost demolată, pe locul ei ridicându-se atelierele Liceului “Sf. Haralambie” de
azi.

260
 *
Între 1928-1929, se construieşte în oraş un Liceu de Fete, cu sediul în Bd. Regina
Elisabeta (actuala stradă 1 Decembrie), cu suma de 1.730.000 lei (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 31/ 1929; 41/ 1929; v. și: Emil M.
Dragnea, Op. cit., p. 59). Acest liceu a funcţionat până în anul 1948, când devine sediul
Şcolii Pedagogice, însă din 1977, în urma cutremurului, o mare parte a imobilului a
trebuit sa fie demolat, scăpând doar sala de gimnastică (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 59).
*
După cele patru clase primare parcurse la Turnu Măgurele (între 1924-1928),
copilul Dumitru (Dumitru) Petrescu (viitorul Dimitrie Stelaru) este înscris în clasa I de
liceu (azi: clasa a V-a) de către tatăl vitreg, Florea Stoicea, și de mama băiatului, Pasca
Petrescu (devenită soția lui Florea Stoicea, după moartea, pe front, a primului ei soț -
Dumitru Petrescu).
La Liceul “Sf. Haralambie” (Liceul Agricol, în comunism), elevul Dumitru
(Dumitru) Petrescu rămâne până 1932, absolvind două din cele patru clase ale ciclului
inferior, căci adolescentul este mutat de tatăl său vitreg, adventist, la o structură școlară a
acestui cult de la Stupini, din jud. Brașov, la care învăța deja și sora vitregă a
adolescentului, Oprica F. Stoicea [n. red. = Gheorghe Sarău].
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura, cu Revizoratul Școlar și cu directorii
şcolilor din oraş, din anul 1928, aflăm despre: activitatea de învăţământ din oraș,
subvenţionarea activităţii şcolare, procurarea de obiecte şi materiale didactice, reparaţii la
clădirile şcolilor. Mai amintim și despre un referat al directorului Școlii nr. 2 de Băieţi
Turnu Măgurele, privind situaţia materială, repararea şcolii și necesarul de materiale
didactice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosar 9/
1928).
*
În anul 1928, apar noi cereri pentru obţinerea autorizaţiilor de organizare a unor
spectacole teatrale sau muzicale. De asemenea, se instituia şi aplicarea regulamentului
privind concesionarea, înfiinţarea, construcţia, instalarea şi funcţionarea cinematografelor
din România. Tot atunci începea şi Programul Serbării Cultul Evreilor (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1928).
*
În oraş veneau şi circuri - Franz Stohlmeyer şi Iosif Derssin (ultimul, în urma
pierderilor financiare, a cerut un împrumut de 10 lire sterline Consiliului Comunal).
Acestea erau trupe particulare, prezente în oraș și meritau respectate. Cele de stat au
vizitat urbea abia după cel de-al doilea război mondial, şi atunci cu piese care nu aveau
pe afiş decât cel mult 2-3 actori, acest lucru chiar și în condiţiile în care exista la Turnu
Măgurele şi un teatru, ridicat încă din 1928 - 1930, în Grădina Publică, opera a
arhitectului Petre Antonescu (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 115).
*
De asemenea, Prefectura întocmea un calendar, cuprinzând sărbătorile religioase
naţionale şi aniversările familiei Regale. Primăria mai primea unele cereri pentru
eliberarea autorizaţiilor necesare privind organizarea de serbări, reprezentaţii și
spectacole (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/
1928).

261
 *
În anul 1928, se observă depunerea de noi cereri pentru obţinerea autorizaţiilor de
organizarea unor spectacole teatrale sau muzicale. De asemenea, se instituia şi aplicarea
regulamentului privind concesionarea, înfiinţarea, construcţia, instalaţia şi funcţionarea
cinematografelor din România. Tot atunci, începea şi Programul Serbării Cultul Evreilor.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1928).
*
În anul 1928, se remarcă Telegrama şi Moţiunea Consiliului Orăşenesc Turnu
Măgurele, adresate Consiliului de Miniştri, în semn de apreciere a activităţii Ministrului
de Externe, Nicolae Titulescu, la Societatea Naţiunilor (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 1/ 1928).
*
Începând cu anul 1928, în sala Teatrului din Turnu Măgurele se vor organiza
spectacole de fanfară şi ale elevilor din unităţile de învăţământ din oraş. Ulterior, acest
teatru a adăpostit cinematograful Flacăra. În oraş a mai existat un cinematograf, numit
Dunărea, care era în proprietatea lui Gogu Dumitrescu și se afla situat pe stada
Independenţei, demolat, în comunism, în urma planului de sistematizare a oraşului. Un
alt cinematograf - Turris - a funcţionat, tot în vremea comunistă, pe strada Vlad Ţepeş,
actualmente fiind închis.
*
În 1928, lua fiinţă cea de-a doua echipă de fotbal a oraşului, numită Oltul Turnu
Măgurele.

1929
La recensământul din 29 decembrie 1929, oraşul avea 17.351 locuitori împreună
cu comunele suburbane Măgurele (4175 locuitori) şi Odaia (2690 locuitori) - Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 28/ 1930).
*
Conform aceluiași recensământ structura orașului Turnu Măgurele arăta astfel:
Locația Populație Gospodării Clădiri Întreprinderi
Comuna urbană Turnu
10486 1995 1807 304
Măgurele
Comuna suburbană Măgurele 4175 872 857 15
Comuna suburbană Odaia 2690 497 481 18
Total 17351 3364 3145 337
(Christache Chr. Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață:
Nicolae Iorga, Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 18-
19).
*
Până în anul 1929, care a fost anul marelui crah economic mondial, în oraş activau
bănci sau sucursale de bănci precum: Banca Agricolă, Banca de Scont, Banca Generală
controlată de Diskonto Gesellschafft din Berlin, Banca Mutuală, Banca Naţională, Banca
Franco-Română, Banca Dunărea, Banca “Secera” cu capital de 2 milioane lei, Banca
Populară Independența, înființată în anul 1905 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 37/ 1929; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 110).
*

262
 Începând din anul 1929 și până în 1932, la Liceul “Sf. Haralambie” din Turnu
Măgurele a predat și Harry Brauner (1908-1988, etnograf, compozitor, membru al
Uniunii Compozitorilor).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Camera de Comerţ şi Industrie Teleorman, aflăm
că în anul 1929 se organiza alegerea membrilor Comisiei pentru Camera de Comerţ şi
Industrie. De asemenea, mai constatăm, din aceeași corespondență, informații despre
măsurile luate pentru îngrijirea Oborului de cereale din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1929).
*
În anul 1929, Primăria elabora instrucţiuni tehnice pentru protecţia populaţiei
civile contra bombardamentelor aviatice şi măsuri privind protecţia populației contra
gazelor de luptă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
9/ 1929).
*
În anul 1929, se înfiinţează Legiunea de Jandarmi, cu sediul central la Turnu
Măgurele, având în subordine cele 10 secţii de la nivelul județului. Comanda acestei
Legiuni de Jandarmi a fost încredinţată maiorului Caracaş.
*
Primăria contribuia la ajutorarea familiilor sărace, dar înainta și tabele nominale cu
orfanii şi văduvele de război care urmau să primească ajutoare materiale de la Crucea
Roşie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1929).

1930
În anul 1930, fostul ministru Ion Ardeleanu-Erdelyi a realizat Dicţionarul General
Administrativ al României Întregite, care prezenta în cuprinsul său unele date statistice
despre oraş şi despre Primăria Turnu Măgurele, inclusiv despre numărul populaţiei
oraşului (13.130 locuitori) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 13 și 22/ 1930).
*
Tot în anul 1930, consemnăm o adresă a preşedintelui Camerei de Comerț și
Industrie Teleorman către Primărie, prin care se propunea mutarea Oborului de cereale la
marginea oraşului “între şoseaua Portului şi linia ferată” (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1930).
*
Pentru a avea o mai bună statistică a populaţiei, Primăria îl însărcina pe Chestorul
Poliţiei orăşeneşti cu elaborarea unor evidenţe privind locuitorii, persoanele cazate în
rețeaua hotelieră și situaţia prostituatelor din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1930).
*
În anul 1930, Primăria oraşului Turnu Măgurele trecea la efectuarea
recensământului general pentru suprafeţele cultivate de agricultorii oraşului, a celui
privind animalele, maşinile agricole și stupii de albine. De asemenea, se analiza şi
administrarea oborului de cereale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 6/ 1930).
*

263
 Din corespondenţa Primăriei cu Camera Agricolă şi Industrie a judeţului
Teleorman, aflăm că se reglementase activitatea comercială din oraş, se luaseră măsuri
împotriva speculei, se stabiliseră sumele de virat pentru întreţinerea oborului de cereale
din oraş. De asemenea, se întocmea o catagrafie, cuprinzând atelierele industriale din
oraş. Tot în acel an se efectuase alegerea membrilor Consiliului de Administraţie al
Camerei de Comerţ şi Industrie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 12/ 1930).
*
În anul 1930, printr-o Notă a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, se aproba
retrocedarea în proprietatea Primăriei a suprafaţa de 145 hectare de teren, pentru a fi
întrebuinţată ca islaz, tot atunci legalizându-se și Procesul verbal de expropriere a
Ocolului Agricol Turnu Măgurele cf. actului emis încă din anul 1922, prin care se dă în
proprietatea Primăriei islazul comunal. Mai consemnăm procesul verbal de expropriere
din Moşia Oraşului Turnu Măgurele a suprafeţei de 583 [5,83?] hectare (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1930).
*
În anul 1930, se întocmeau tabelele statistice cuprinzând recensământul
animalelor, a harnaşamentelor, a vehiculelor cu tracţiune animală şi a bicicletelor din oraş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1930).
*
Datorită faptului că în anul 1930, în urma numeroaselor nereguli descoperite de
Cameră și Comisia de supraveghere a oboarelor în piețele și oboarele din județ, prefectul,
ca orice politician versat, a încercat să arunce vina spre Cameră, adresând o scrisoare
către Ministerul Industriei și Comerțului, reiterând: “Consiliul Camerei de Comerț și
Industrie din Turnu Măgurele, în frunte cu d-l președinte nu se interesează de bunul mers
al instituției... nu ia măsuri împotriva speculanților, care, profitând de nevoia
locuitorilor de a-și vinde cerealele, se dedau la adevărate jafuri, oferind prețuri sub
piața Brăilei cu 10 până la 11000 lei/ vagon, cu toate că transportul pe Dunăre costă
numai 1500 lei” (Paul Șchiopu, Camera de Agricultură a judeţului Teleorman (1926-
1949). Monografie, Alexandria: Velox, 2010, p. 26).
*
Comercianţii, în 1930, erau ierarhizați pe clase patentare, astfel că în oraș existau:
1 comerciant din clasa a a II-a, 18 comercianţi în clasa a III-a, 1 comerciant de clasa IV-
a, restul erau din clasa V-a (micii negustori).
*
În anul 1930, consemnăm unele cereri adresate Primăriei pentru obţinerea
autorizaţiilor de desfacere a unor produse alimentare și nealimentare, venite din partea
unor comercianți ambulanți. Ca o notă inedită, putem menționa o cerere a unui chinez, Li
Mirem Chen, comerciant ambulant, de obţinere a unei autorizaţii pentru a vinde
“mărunţişuri chinezeşti” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 187/ 1930).
*
În anul 1930, se efectuau recensământul străzilor şi al clădirilor din oraş, numero-
tarea şi redenumirea străzilor, în vederea organizării recensământului general al popu-
laţiei. Primăria chiar elaborează noul nomenclator al străzilor din oraşul Turnu Măgurele.
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1930).

264
 *
În anul 1930, s-a votat în Consiliul Comunal procurarea de materiale pentru Uzina
electrică (Arhivele Statului - Teleorman - Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosar 17/
1930).
*
De asemenea, în anul 1930, Primăria decidea închirierea cantoanelor din bariera
Gării Turnu Măgurele de către cantonierii de serviciu (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1930).
*
Tot în anul 1930, se continuau lucrările pentru întreţinerea și modernizarea
Grădinii Publice din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 19/ 1930).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Serviciile Sanitare judeţene şi orăşeneşti din
Turnu Măgurele cu Consiliul de Igienă şi Spitalul din oraş, aflăm aspecte privind
subvenţionarea activităţii sanitare din oraş de către Primărie, despre emiterea de facturi
privind aprovizionarea unităţilor sanitare cu obiecte şi materiale sanitare, precum şi noi
fişe zilnice de alimentaţie la Spitalul din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/ 1930).
*
În anul 1930, se continua ajutorarea familiilor orfanilor şi a văduvelor de război de
către Primărie, de asemenea, erau depuse cereri venite din partea persoanelor şi a
familiilor sărace din oraş pentru primirea de ajutoare (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosarele 8 şi 9/ 1930).
*
De asemenea, în anul 1930, Primăria informa Comitetele Școlare din oraş despre
acordarea de fonduri pentru întreţinerea localurilor de şcoală (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1930).
*
În anul 1930, lua fiinţă Biblioteca Ligii Culturale.
*
Anul 1930 marca și încheierea unui contract de angajament al Comandantului
Regimentului 20 Teleorman, ca fanfara regimentului să cânte în Grădina Publică
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman - dosar 19/ 1930).
*
Apare ziarul local “Graiul Tineretulului”, sub direcțiunea lui Manolache Anghel
(1905-1993). Acesta, C. Nedelescu-Zlotești și Christache Milian au pus bazele
Sindicatului Ziariștilor din Teleorman.
*
În anul 1930, a fost inaugurat Teatrul orăşenesc, aflat în parcul oraşului, cu o
capacitate de 375 de locuri și proiectat de arhitectul Petre Antonescu. A fost ridicat prin
contribuţie publică şi era un loc unde se produceau nume celebre ale culturii româneşti
interbelice. Teatrul de Revistă Cărăbuş, condus de celebrul Constantin Tănase, venea
anual în Turnu Măgurele. Transformat în cinematograf (“Flacăra”) în perioada
comunistă, imobilul a fost renovat recent redândui-se înfăţişarea pe care o avea în trecut.
*

265
 În anul 1930, consemnăm întocmirea actelor legale privind subvenţionarea
activităţii bisericeşti a Parohiilor Bisericilor “Sf. Paraschiva” şi “Sfinţii Mihail şi Gavril”
din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 17/ 1930).

1930 (și în continuare, 1931,1932)

În anul şcolar 1930-1931, Biblioteca Liceului “Sf. Haralambie” avea un fond de
carte de 1190 de volume, iar la jumătatea anului 1932, biblioteca număra 5910 cărţi, din
care 618 volume se adresau direct profesorilor (Anuarul Liceului “Sf. Haralambie” pe
anii 1915-1922, fila 18; v. și: Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 36). Elevii
împrumutau sau citeau cărţi la biblioteca liceului “sub supravegherea elevilor din clasele
a VII-a şi a VIII-a” (Ibidem, p. 80; v. și: Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 37).

1931
Primul sediu al camerei de Comerț și Industrie a fost casa fostului primar liberal al
orașului, State Anghelescu, situată pe strada Lascăr Catargiu nr. 5 (actualmente, str.
Republicii), cumpărat prin licitație publică conform actului de vânzare - cumpărare nr. 5/
28.10.1931, înregistrat la Tribunalul județean Teleorman (Paul Șchiopu, Camera de
Agricultură a judeţului Teleorman (1926-1949). Monografie, Alexandria: Velox, 2010, p.
30).
*
În anul 1931, Primăria informa Camera Agricolă a judeţului Teleorman asupra
vânzării “bunului mic între Şosele” de pe Moşia Turnu, în suprafaţă de 17 hectare,
precum şi despre întocmirea de situații catagrafice, cu cantităţile de cereale deţinute de
comercianţii de cereale din Turnu Măgurele.
*
Se întocmeau statistici-centralizatoare şi cu suprafeţele de teren însămânţate în
toamna anului 1930 şi în primăvara anului 1931, precum și cu maşinile și uneltele
agricole deţinute de agricultorii din oraş. Se mai întocmeau, de asemenea, și situaţiile
statistice cu braţele de muncă, situaţia vitelor de muncă şi de tracţiune, situaţia maşinilor
agricole şi numărul vehiculelor de transport din oraş (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1931).
*
Atacurile prefectului la adresa Camerei de Comerț și Industrie Teleorman au
continuat și în anul 1931, când, în luna octombrie, acesta a cerut ministerului de resort
„/.../ să se dizolve Consiliul Camerei, deoarece, în ziua de 8 octombrie 1931, a cumpărat
la licitație o casă cu suma de 2.502.000 lei ... ori, în aceste vremuri, cumpărarea în
orașul nostru a unei case cu această sumă este o risipă și un scandal ... la licitație s-a
prezentat Președintele Camerei, fiind concurat de Vicepreședintele Camerei, d-l Ion
Burcescu ... În 1926, această casă a fost evaluată de Tribunal și Fisc la suma de 700.000
lei” (Paul Șchiopu, Paul Șchiopu, Camera de Agricultură a judeţului Teleorman (1926-
1949). Monografie, Alexandria: Velox, 2010, p. 26).
*
În anul 1931, se distribuia portretul Regelui pentru instituțiile publice locale din
oraș. Se mai adopta şi Stema oraşului Turnu Măgurele de către Primărie, emblema fiind
sub forma unui turn care reprezintă vechea cetate Turris, operă a desenatorului și

266
caricaturistului turnean Nicolae Dendrino. De asemenea, se trecea la stabilirea orei
oficiale după care se desfășura, în continuare, activitatea instituțiilor oficiale și locale din
oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1931).
*
Între anii 1931 și 1932, conducerea orașului a fost asigurată de o Comisie
Interimară condusă de Ion Stănculescu - Ghigheanu.
*
În anul 1931, se făceau reparații pentru întreținerea bisericilor din oraş și se
împrejmuiau cimitirelor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 13/ 1931).
*
În anul 1931, Primăria informa diferite firme particulare în privința depunerii de
oferte pentru servicii edilitare, precum și pentru furnizarea de produser şi materiale strict
necesare activităţilor administrativ-educative și gospodăreşti din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1931).
*
În anul 1931, se elabora schiţa tehnică a terenului ales pentru aterizarea avioanelor
la Turnu Măgurele (fixat pe islazul comunal) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1931.
*
Mai consemnăm, pentru anul 1931, o corespondenţă a Primăriei cu Serviciul
Sanitar, cu Spitalul orăşenesc şi Consiliul de Igienă, cu privire la subvenţionarea
activităţii sanitare din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 10/ 1931).
*
Identificăm întocmirea unui tabel nominal, cuprinzând cadrele didactice de la
Liceul de Fete din oraş, care cereau, în 1931, înscrierea în listele electorale (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1931).
*
De asemenea, Primăria solicita, în 1931, acte justificative privind activitatea
Comitetului Școlar din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1931).
*
Primăria lua legătura, în anul 1931, cu diferite societăţi teatrale şi muzicale pentru
organizarea unor manifestări culturale și artistice, legate de anumite evenimente istorice
importante pentru naţiunea română, de asemenea, Primăria primea o notă de informare
din partea Regimentului “20 Dorobanţi”, cu privire la manifestaţiile dedicate împlinirii a
50 de ani de la înfiinţarea lui (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura
Teleorman, dosar 15/ 1931).
*
În 1931, marele muzician George Enescu a revenit să concerteze la Turnu
Măgurele, cum se știe, aici mai evoluase și în decembrie 1915 (în cadrul unui turneu
pentru strângere de fonduri pentru Ateneul Român).

Apare ziarul local “Propăşirea”, sub conducerea lui Constantin Gh. Axente.
*

267
 În anul 1931, Primăria elabora procesele verbale de recepţie a lucrărilor de
reparaţii efectuate la clădirile bisericilor și la împrejmuirea cimitirelor. De asemenea,
Primăria mai primea o notă a Comunităţii izraelite din oraş în semn de mulţumire pentru
ajutorul acordat de Primărie la reparaţia“localului de închinăciune” al comunităţii
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1931).

1932
Adolescentul Dumitru (D.) Petrescu (cel care peste trei ani avea să debuteze ca D.
Orafanu, iar după șase ani, în 1938-1939, să fie cunoscut ca Dimitrie Stelaru, după
numele pe care i l-a dat poetul și jurnalistul Eugen Jebeleanu) este trimis de tatăl vitreg,
Florea Stoicea, la un “institut” adventist de învățământ, la Stupini (jud. Brașov), unde a
rămas din 1932 (sau 1933?) și până cel mult la finele primăverii anului 1935, înainte de a
fi susținut examenul final de absolvire, când elevul părăsește studiile [n. red. = Gheorghe
Sarău].
*
În anul 1932 se întocmeau statistici privind activitatea hotelurilor din oraş,
evidenţa populaţiei etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 18/ 1932).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Prefectura şi cu alte autorităţi, aflăm despre
alegerea comitetelor agricole locale, în acest scop elaborându-se listele cu alegătorii. De
asemenea, se întocmeau situaţiile statistice agricole la zi. Se mai elaborau: situaţia
generală a vitelor din oraş, cea cu suprafeţele cultivate cu vii, cu suprafeţele semănate în
toamna anului 1931 şi primăvara anului 1932. Tot în acest scop, se elabora statistica
muncitorilor agricoli, cea a pomilor fructiferi și cea cu producţia medie la hectar, la ce-
reale. De asemenea, se fixau preţurile maximale la pâine de către Primărie, prin ordo-
nanţe (ca în întreg intervalul 1924-1932). Mai identificăm și o dare de seamă întocmită de
Serviciul contabilităţii al Primăriei privind situația islazului comunal pentru anul 1932
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1932).
*
Din corespondenţa Prefecturii cu Serviciul casieriei Primăriei oraşului Turnu
Măgurele aflăm despre acordarea rentei de împroprietărire de 5% (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1932).
*
În anul 1932, erau înregistrate la Registrul Comerțului 403 firme, din care 370
individuale, 17 anonime, 12 în nume colectiv și 4 în regim cooperatist (Christache Chr.
Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață: Nicolae Iorga,
Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 128).
*
Scriitorul teleormănean, Gala Galaction, în nuvela sa - Paucii lui Mahmud -
publicată în Adevărul literar din anul 1932, făcea o descriere a traiului din Turnu
Măgurele de la începutul secolului XX-lea: “Sfioasele târguleţe din câmpia
Teleormanului, adăpate de aurul german şi englezesc, se prefăceau văzând cu ochii.
Turnu Măgurele se răsfăţa ca vechile oraşe mustrate de prooroci Vechilor Scripturi.
Alergau la Turnu tarafuri de lăutari din toate rezervoarele ţigănesti dintre Carpaţi şi
Dunăre. Alături de aceşti urmaşi ai lui Iubel, soseau cu vapoarele şi cu trenul inaugurat

268
de câţiva ani, preotesele desfrâului şi ale aventurii. Cântăreţe, dansatoare,
pseudoturcoaice din lupanarele bucureştene, chelneriţe şi jupânese de otele se arătau la
Turnu odată cu misiţii caselor de export şi odată cu primele transporturi din grâul
teleormanean. Trăsurile moşierilor coborau spre Turnu trase de câte patru cai înaintaşi,
în zbierătele surugiului, în pocnetele biciului şi în viforniţe de pulbere. Otelurile şi
hanurile nu puteau să prididească oaspeţii, vehiculele şi dobitoacele din ham şi de jug.
Jos, la schelă, tumultul, chiolhanurile şi cântecele din oraş se repetau, cu brutalitate
sporită, populară şi mărinimoasă, în faţa Dunării sclipitoare şi vastă, şi-n faţa
Nicopolului”.
*
Ioan Dorcescu a asigurat conducerea orașului între anii 1932-1935 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1931).
*
În anul 1932, Primăria lansa oferte publice pentru lucrări de reabilitare a unor
clădiri din proprietatea sa și primea, din partea firmelor participante, devizele estimative
pentru aceste servicii. De asemenea, Primăria întocmea şi procesele verbale aferente de
recepţie a unor materiale de construcţii necesare (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1932).
*
În acest an, lua fiinţă noul serviciu de ecarisaj (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 33/ 1932).
*
Tot în anul 1932, se deschideau linii ordinare şi extraordinare de credite pentru
anul bugetar 1932 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 19/ 1932).
*
Serviciul casieriei Primăriei oraşului Turnu Măgurele informa Prefectura, în 1932,
despre acordarea rentei de împroprietărire de 5% (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1932).
*
În anul 1932, Primăria coresponda cu Comitetul Școlar, cu şcolile şi cu alte
autorităţi competente din oraş, privind întreţinerea şcolilor, reparaţiile necesare. Edilii
primesc, în acest scop, un memoriu al directorului Şcolii Primare Urbane de Băieţi nr. 1
din Turnu Măgurele în care este prezentată starea de degradare a imobilului şcolii şi
necesitatea reparaţiei lui (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 24/ 1932).
*
De asemenea, în anul 1932, asociaţia cadrelor didactice edita revista Şcoala şi
Învăţătorul.
*
Tot în 1932, Primăria primea noi cereri privind organizarea în oraș a unor serbări,
reprezentări teatrale, concerte, baluri etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 25/ 1932).
*
Apare ziarul local „Scânteia”, sub conducerea lui Nae Hagiescu (a nu se confunda
cu organul P.C.R.!).

269
 *
Apare ziarul local “Racheta”, organ al P.N.L, sub direcțiunea lui Zaharia
Marinescu.
*
Apare ziarul local SO4H2.
*
Apare “Atom”, revistă literară, cu existenţă efemeră (9 oct. 1932 – 2 nov. 1933).
*
Biserica ”Sf. Vineri” (ridicată între anii 1862-1864) beneficiază, în 1932, de
înlocuirea mobilierul interior şi de refacerea picturii interioare, executată de pictorii
acreditaţi de Patriarhie: Dumitru şi Gheorghe Belizarie. Repictarea interiorului a costat
240 lei, jumătate achitaţi de enoriaşi, cealaltă parte fiind acoperită de preotul paroh,
Marin Dragnea.

1933
În luna octombrie 1933, lua fiinţă Camera de Muncă Teleorman, la început cu
statut de filială, apoi, din 29 aprilie 1936, devenind Oficiu, care a fost condus de:
Paraschiv Iliescu – președinte (patron meseriaş lăcătuş), de vice-preşedinţii Ivan Petrescu
- patron meseriaş căruţaş, Gheorghe Dumitrescu - patron meseriaş cofetar şi Gheorghe
Dumitrescu - patron meseriaş frizer, secretari fiind Petre şi Adriana Dianu (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1933).
*
În anul 1933, Primăria informa Ministerul de Interne şi de Război, Prefectura şi
alte autorităţi competente despre împroprietărirea cu locuri de casă a membrilor Societăţii
Demobilizaţilor - Grade inferioare “General David Praporgescu”, în urma memoriului
societăţii către Ministrul de Interne. În anul 1933, se vota Legea prin care Ministerul
Agriculturii, Industriei, Comerțului şi Domeniilor cedează, fără despăgubiri, din Moşiile
Statului, către Ministerul de Război, terenuri spre a servi drept câmpuri de tragere și de
instrucție, precum şi pentru construirea de cazărmi. Se mai întocmeau situaţii statistice
agricole, la nivelul oraşului Turnu Măgurele, pentru intervalul 1933-1934 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1933).
*
Nerespectarea legislației în vigoare determina autoritățile să ia măsuri coercitive,
astfel că în anul 1933 constatăm procese verbale ocazionate de aplicarea unor
contravenţii de către medicul veterinar al oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1933), dar și procese verbale de inspecţie ale
acestuia referitoare la situaţia creșterii animalelor din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1933). Totodată, în fondul
arhivistic pe anul 1933, reperăm rapoarte de activitate ale Serviciului Sanitar Veterinar al
oraşului, cuprinzând situaţiile statistice din domeniul zootehnic, în corelare cu cele ce
priveau producţia agricolă, în context mai larg) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 36/ 1933).
*
În anul 1933, se consemnează o serie de cereri ale măcelarilor din oraș de a primi
despăgubiri pentru carnea confiscată, cât şi procesele verbale întocmite de Comisia
specială a Abatorului pentru crearea fondului destinat ca despăgubire pentru carnea

270
confiscată şi pentru îmbunătăţirea activităţii abatoarelor, prin care să fie despăgubiți. De
asemenea, se constată existența și a chitanţelor pentru plata despăgubirilor (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosarele 37 și 46/ 1933).
*
Conform Legii de verificare a asigurărilor sociale, din 8 aprilie 1933, fiecare
corporație a fost transformată într-un oficiu de asigurare. La Turnu Măgurele, în aceste
oficii erau înregistrați 670 patroni, muncitori, calfe și ucenici (Christache Chr. Milian,
Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață: Nicolae Iorga, Turnu
Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 112).
*
Scriitorul teleormănean Gala Galaction evoca, într-un articol apărut în ziarul
Dimineaţa (1933), despre comerţul care se făcea prin intermediul portului Turnu
Măgurele, amintind că toate bunătăţile atât de iubite de copii se importau pe aici şi, tot pe
aici, se făcea export de grâne, care se concentrau către acelaşi port: ”/.../ dacă aceste
bunătăţi plecau chiar de la Turnu, cum ne spunea mama, noi, din satul nostru, nu puteam
să vedem. Ceea ce vedeam însă cu ochii noştri în zilele când se treiera grâul la arie era
că zeci şi zeci de care, cu saci de grâu, porneau de la noi spre Turnu, spre schela
Turnului“ (Ilie Oprica, Marin Dumitrescu, Ion Grigorescu, Turnu Măgurele. Mic ghid
turistic, București: Editura Sport-Turismi, 1986, p. 5).
*
În anul 1933, se întocmeau liste electorale ale membrilor Camerei de Comerţ şi
Industrie Turnu Măgurele, pentru alegerea Consiliului de Administraţie (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1933).
*
Tot acum, în 1933, își începeau activitatea Camera de Muncă, Consiliul de
Administraţie şi Oficiul de Asigurări sociale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1933).
*
În anul 1933, ființa în oraș Cooperativa sătească “Oltul” (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1933; v. și: Paul C. Șchiopu,
Documentarul Cooperației: 2012. Anul Internațional al cooperației, Alexandria: Editura
Velox, 2013, p. 67).
*
De asemenea, în anul 1933, Primăria primea spre decontare o serie de facturi de la
diferite societăți comerciale, pentru lucrările făcute de acestea la întreținerea bisericilor
din oraş, a cimitirelor, a carului funebru etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1931).
*
Pentru modernizarea reţelei de electricitate a oraşului, Primăria făcea o ofertă, în
principal către Societatea Română de Electricitate Simens - Schuckert, dar şi către alte
firme de profil, pentru procurarea unui cablu special din Austria necesar reţelei electrice a
oraşului. De asemenea, Primăria primea facturi şi elabora procese-verbale de recepţie a
materialelor achiziționate de Serviciul Tehnic pentru Uzina Electrică a oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosar 40/ 1933).
*
În contextul încordării situaţiei internaţionale, autorităţile locale luau măsuri

271
pentru asigurarea apărării civile, pentru aceasta elaborându-se instrucţiuni vizând
reglementarea activității Comisiei de Apărare Pasivă. În acest scop, se trecea la
întocmirea de schiţe ale terenurilor şi clădirilor Primăriei şi ale Uzinei Electrice din oraş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1933).
*
În vederea înfrumuseţării oraşului, Primăria făcea oferte pentru licitația publică de
cumpărare de material săditor - constând în pomi şi flori pentru plantarea lor în Grădina
Publică, precum şi pentru îngrijirea Grădinii Publice şi a Serei oraşului (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1933).
*
Tot din anul 1933, reținem existența unui proces - verbal de recepţie de materiale
și unele facturi pentru subvenţionarea activităţii Serviciului Sanitar, a Spitalului din oraş
şi a Consiliului de Igienă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 13/ 1933).
*
În 1933, se constată emiterea unor Ordine şi Instrucțiuni ale Ministerului de
Interne privind aplicarea Legii Financiare Locale şi asigurările sociale ale meseriaşilor
oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/
1933).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, aflăm despre
decizia Primăriei oraşului Turnu Măgurele de a contracta un împrumut de 4.000.000 lei
pentru îmbunătăţirea tehnică a instalaţiei de la Uzina de Apă din Port. De asemenea,
amintim şi de actele întocmite pentru achitarea împrumutului acordat și de situaţia
plăţilor făcute de Primărie pentru lucrările de la instalaţia respectivă (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Pimăria Turnu Măgurele - dosar 46/ 1933).
*
În anul 1933, situația școlară din oraș era următoarea:
Școala normală de fete “N. Racottă”
• Număr elevi - 202
• Promovați - 161
• Corigenți - 29
• Repetenți - 5
• Retrași - 3
• Amânați - 2
• Eliminați sau transferați - 2
• Cu câte clase funcționează - 6

Liceul „Sf. Haralambie”

• Număr elevi - 296
• Promovați - 199
• Corigenți - 123
• Repetenți - 18
• Retrași - 8
• Amânați - 0

272
 • Eliminați sau transferați - 8
• Cu câte clase funcționează - 8

Liceul de fete
• Număr elevi - 209
• Promovați - 94
• Corigenți - 64
• Repetenți - 28
• Retrași - 21
• Amânați - 1
• Eliminați sau transferați - 1
• Cu câte clase funcționează - 8
(Christache Chr. Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman. Prefață:
Nicolae Iorga, Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, 1935, p. 50).
*
În acest an de referință, 1933, Senatul României trimitea o notă prin care solicita
Primăriei Turnu Măgurele să contribuie financiar la ridicarea unui monument în memoria
patriotului român Nicolae Filipescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 2/ 1933).
*
Și în anul 1933, sesizăm exsistența unor cereri din partea Prefecturii şi a altor
instituţii, societăţi culturale şi sportive adresate Primăriei pentru aprobarea organizării
unor manifestaţii, serbări cultural-sportive în oraş sau pentru desfășurarea serbării “Zilei
Sădirii Pomilor” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele –
dosar 44/ 1933).
*
Astfel, în 1933, s-au organizat serbări şi concerte în beneficiul săracilor, a
suferinzilor şi a tuberculoşilor din oraș. Se elibera, de pildă, autorizaţie lui Gogu
Dumitrescu pentru cinematograf (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura
Teleorman, dosar 43/ 1933).

1934
La 1 ianuarie 1934, populația orașului (fără comunele suburbane) era de 10.512
locuitori (Christache Chr. Milian, Monografia social-economică a județului Teleorman.
Prefață: Nicolae Iorga, Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie,
1935, p. 18-19).
*
Tot în același an, se efectua recensământul străzilor şi al clădirilor din oraş,
numerotarea şi denumirea tuturor străzilor, tipărindu-se în acest sens și Publicaţiuni ale
Primăriei referitoare la revenirea şi completarea nomenclaturului străzilor orașului,
precum şi la numerotarea caselor în vederea organizării recensământului general al
populaţiei. Tot în acest sens, se mai elabora și nomenclatorul străzilor din oraşul Turnu
Măgurele și cel pentru revizuirea numerotării clădirilor din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1930).
*
Primăria mai informa, în 1934, Consiliul Agricol, Camera Agricolă şi alte

273
autorităţi competente despre împroprietărirea demobilizaţilor. Camera Agricolă întocmea
Chestionarele Agricole și Situaţiile statistice agricole cu producţia medie la hectar pe
anul agricol 1934-1935 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 37/ 1934).
*
De asemenea, în anul 1934, Primăria întocmea o situație cu cetăţenii care au
datorii agricole și sunt înscrişi în Registrul special al debitorilor agricoli supuşi
prevederilor legii pentru lichidarea datoriilor agricole (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1934).
*
Primăria elabora, în 1934, un Plan de exploatare a islazului comunal (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1934).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Medicul veterinar al oraşului Turnu Măgurele,
consemnăm emiterea unor rapoarte - statistice referitoare la creşterea animalelor,
cuprinzând cantitatea de carne procesată în abatoare, dar și alte statistici anuale (numărul
de animale la nivelul oraşului Turnu Măgurele) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1934).
*
Serviciul Sanitar-Veterinar al oraşului Turnu Măgurele raporta regulat către
Primărie date privind activitatea acestuia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 30/ 1934).
*
De asemenea, mai amintim despre Raportul de activitate a Serviciului Veterinar în
ceea ce privește tratamentul antirabic al animalelor din oraș. În anul 1934, apărea o
broşură numită Dare de seamă a Congresului al X-lea internaţional de lăptărie și
industria laptelui din Italia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 31/ 1934).
*
Tot în anul 1934, Primăria întocmea o serie de catagrafii cu cetăţenii daţi în debit
pentru neplata taxelor, cu proprietarii de vite învoite la păşunat pe islazul comunal și
situația cu proprietarii de prăvălii din Marşeu, închiriate pentru perioada 1934-1935
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosar 43/ 1934).
*
Din același an, datează și Raportul Serviciului Veterinar al oraşului Turnu
Măgurele privind activitatea acestuia pe perioada 1934-1935 și a Abatorului, precum și
stabilirea atribuţiilor Medicului veterinar al orașului în ceea ce privește protecţia
animalelor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosar 44/
1934).
*
În anul 1934, s-au introdus primele auto-taxiuri, birja continuând să rămână
principalul mijloc de transport al oraşului. Acum, Primăria emitea instrucţiuni referitoare
la întocmirea recensământului animalelor, al vehiculelor cu tracţiune animală, al
harnaşamentelor şi al bicicletelor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 15/ 1934).
*

274
 Primăria informa în acest an Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor -
Direcţiunea Tehnică de Lucrări Publice şi Comunicaţii referitor la reglementarea
activității de circulaţie a vehiculelor cu tracţiune mecanică din oraș, precum şi despre
activitatea birjarilor, a căruţaşilor şi a bicicliştilor, anexând acestei informări un tabel
nominal cu proprietarii de vehicule cu tracţiune animală din oraşul Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1934).
*
Prin procesul-verbal al Serviciului Tehnic al Primăriei, cu nr. 4663/ 18 decembrie
1934, maistrul mecanic Gheorghe Jugastru era autorizat să execute lucrări de instalare şi
reparare a instalaţiilor de aducţiune a apei potabile pe raza oraşului.
*
În anul 1934, se constată emiterea de acte ale Primăriei pentru înscrisurile la
împrumutul de înzestrare, împreună cu tabelul cu repartiţia numerică a titlurilor atribuite
funcţionarilor Primăriei care au subscris la Împrumutul de Înzestrare a Ţării - 1934. De
asemenea, consemnăm un “Prospect de Emisiune” al Ministerului de Finanţe, numit
Împrumutul de Înzestrare a Ţării 1934 (în care se detalia scopul împrumutului, prin
emiterea de obligaţiuni, titluri etc.). Se mai întocmea situaţia subscrisurilor în rate la
Împrumuturi de înzestrare a Țării 1934, în urma Apelului adresat la radio industriaşilor,
comercianţilor, meseriaşilor şi muncitorilor de către I. Manolescu Strungă - Ministrul
Industriei şi Comerţului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 19/ 1934).
*
Se mai observă, în același an, emiterea unor facturi, chitanţe și procese-verbale ale
Comisiei Speciale, în vederea plății despăgubirilor pentru carnea confiscată de la
măcelarii oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 20/ 1934).
*
La anul 1934, sunt inventariate, de asemenea, actele justificative întocmite de
Primărie privind întreţinerea şcolilor din oraş, cât și o Notă a aceleiași instituții prin care
se dispunea scindarea Școlii de Fete din oraş în două Școli Primare de fete - nr. 1 şi nr. 2
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1934).
*
De asemenea, tot în anul 1934, observăm corespondenţa Primăriei cu directorii
şcolilor din oraş în legătură cu măsurile de luat pentru întreţinerea şcolilor și în scopul
reparării clădirilor etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 22/ 1934).
*
În anul 1934, Căminul Cultural din Măgurele se numea “Valea Dunării”, care, 4
ani mai târziu, în anul 1938, şi-a schimbat numele în „Horea, Cloşca şi Crişan” şi a
funcţionat până în anul 1966.
*
Apare ziarul local „Tractorul”.

1935
În anul 1935, începeau lucrările pentru amenajarea Parcului din faţa Gării CFR
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1935).

275
 Tot în anul 1935, lua fiinţă, la Turnu Măgurele, o filială a Frontului Studenţesc
Democrat, mişcare de sorginte socialistă, ce activa în perioada în care membri săi
originari din oraş se aflau în vacanţă. Activitatea anticomiternistă începea să fie o
prioritate pentru autorități, astfel că “Pentru combaterea comunismului în judeţul
Teleorman se afectează prefecturii suma de 10.000 lei” (Revista Arhivelor nr. 1/ 1961, p.
104-105; v. și: Ion Bâlă, Ion Moraru, Zile fierbinţi în Teleorman, București: Editura
Politică, 1979, p. 9).
*
În 1935, se întocmeau Situaţii statistice agricole pentru anul agricol 1935-1936.
*
De asemenea, mai putem menționa și întocmirea proceselor verbale ale Comisiei
de împroprietărire pe Domeniul Turnu a celor îndreptăţiţi în baza Legii de reformă agrară
din anul 1921.
*
Pentru alegerea conducerii Comitetului agricol din oraș, se elabora un tabel
nominal cu cetăţenii din Turnu Măgurele care au dreptul de a fi alegători în Comitetul
agricol local (defalcați pe meserii și profesii, și cu menţionarea adresei cetățeanului
respectiv) - v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
32/ 1935.
*
Din corespondenţa Primăriei cu Ministerul de Interne, cu Rezidenţa Regală a
Ţinutului Bucegi, cu Prefectura Judeţului Teleorman şi cu alte autorităţi competente,
aflăm despre unele decizii ale Primăriei oraşului Turnu Măgurele privind vânzarea de
terenuri cu titlul de embatic celor care le aveau în arendă. Se mai menționează, de
asemenea, dintr-un proces verbal încheiat în şedinţa Consiliului comunal Turnu
Măgurele, din data de 9 iulie 1935, că se trecuse la vânzarea terenurilor embaticare şi la
fixarea preţului per metrul pătrat. De asemenea, se mai elabora un tabel cuprinzând
embaticurile comunei Turnu Măgurele ce trebuie vândute, în acest scop întocmindu-se un
memoriu asupra motivelor vânzării terenurilor embaticare aflate în proprietatea oraşului
Turnu Măgurele. Societatea Foştilor Luptători “General David Praporgescu" din orașul
Turnu Măgurele, la rândul ei, întocmea o Situație cuprinzând numărul membrilor
Societăţii care au nevoie de locuri de casă sau de locuri de cultivare de zarzavat pentru
familiile lor. De asemenea, unii cetățenii depuneau cereri către Primărie pentru
cumpărarea terenurilor embaticare pe care le aveau în folosinţă (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 39/ 1935).
*
În luna aprilie 1935, timp de trei zile, s-au făcut demonstrații practice în curtea
Spitalului, astfel că, în prima zi, s-a pichetat terenul pentru plantarea pomilor, a doua zi s-
au plantat pomi fructiferi, iar a treia zi - s-a pichetat terenul și s-a plantat viță de vie
nobilă. A patra zi s-au plantat trandafiri, zmeură, căpșuni și agriș. Demonstațiile“au fost
primite cu multă plăcere de locuitorii prezenți”(Paul Șchiopu, Camera Agricolă a
județului Teleorman, 1926-1949. Monografie, Alexandria: Editura Velox, 2010, p. 30).
*
Se întocmea Registrul zootehnic pe anul 1935 întocmit de Serviciul Veterinar al
orașului Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 30/ 1935).

276
 *
Tot în același an, se elabora Contul de Gestiune pe anul financiar 1937-1938 al
Eforiei de păşune al comunei Odaia și bugetul Eforiei de păşune Odaia pe anul financiar
1938-1939.
De asemenea, se mai întocmea și o catagrafie cuprinzând proprietăţile agricole ale
comunei suburbane Odaia, la 31 martie 1938, alături de planul islazului comunal Odaia
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 37/ 1935).
*
În același an, consemnăm procesele verbale ale Comisiei speciale a Primăriei
privind acordarea unor despăgubiri măcelarilor locali pentru confiscarea cărnii care nu
corespundea normelor igienice - pentru a fi distrusă -, precum și cererile măcelarilor sau
crescătorilor de animale respectivi pentru acordarea despăgubirilor în discuție (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1935).
*
Primăria informa, în anul 1935, Camera de Muncă din Bucureşti şi Oficiul
Asigurărilor Sociale Turnu Măgurele despre măsurile luate pentru ocrotirea muncii
(protecţia socială), ajutorarea şomerilor, despre repaosul duminical, despre aplicărea
Legii privind sindicatele profesionale, cât și despre situația cu patronii înscrişi în
camerele de muncă. Se mai întocmea şi o listă a alegătorilor din Turnu Măgurele cu drept
de vot pentru Camera de Muncă din Bucureşti - meseriaşi, funcţionari etc., cuprinzând și
adresele lor. De asemenea, Primăria primea spre aplicare un “Tabel asupra orelor şi
zilelor de repaus”, emis de Camera de Muncă București (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1935).
*
În anul 1935 Primăria primea o serie de instrucţiuni ale Direcţiei Sănătăţii -
Serviciul Igienei din cadrul Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocotirilor Sociale, privind
metodologia de acordare a autorizaţiilor sanitare pentru funcţionarea întreprinderilor
comerciale, industriale precum și cuantumul taxelor aferente acestor autorizații (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1935).
*
În anul 1935 se înfiinţau încă 2 mori sistematice, una lângă Depozitul de petrol,
care funcţionează şi azi, şi alta în cartierul Odaia. Mai existau şi 3 ateliere mecanice, unul
aparţinând lui Ion Abălaru, dotat cu 2 strunguri, 2 bormaşini şi o raboteză, un altul -
aparţinând lui Iulius Müller - situat pe strada Cpt. Manole, identic dotat - şi, în fine, cel al
lui Miltiade Chivu, dotat doar cu un strung şi cu o raboteză (Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
82).
*
Tot, în anul 1935 se organiza licitaţia pentru achiziționarea tuburilor de fontă
necesare alimentării cu apă a stadionului oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1935).
*
De asemenea, în anul 1935 se începeau lucrările pentru amenajarea parcului din
faţa Gării C.F.R, precum și construirea unei peșteri artificiale în acel parc, dar, din
păcate, la această construcție s-au folosit pietre luate din Cetatea Turris (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1935).
*

277
 În anul 1935, consemnăm o corespondenţă a Primăriei cu Serviciul Sanitar, cu
Spitalul din oraş, cu Crucea Roşie Română şi cu alte instituţii în drept, privind
subvenţionarea activităţii sanitare din oraş. Se mai întocmea un “Tabel de obiecte strânse
ce urmează a se preda Crucii Roşii pentru înfometaţii din Basarabia”. Mai putem aminti
o Decizie a Primăriei Municipiului Bucureşti din 25 august 1935 privind aplicarea
timbrului “Antituberculos” și primirea publicaţiunilor “Timbrul Antituberculos” și
“Date pentru Tuberculoşii din România” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 33/ 1935).
*
În anul 1935, se reține o notă privind activitatea Curţii de Conturi, dar și alta a
Primăriei, din 6 ianuarie 1935, adresată Ministrului de Interne, prin care se comunică
faptul că Primăria oraşului Turnu Măgurele a subscris suma de 30.000 lei prin Crucea
Roşie pentru “înfometaţii” din Basarabia (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 36/ 1935).
*
Reperăm în fondul arhivistic pe anul 1935 o corespondenţă a Primăriei cu şcolile
din oraş, privind subvenţionarea activităţii lor, precum și despre efectuarea unor reparaţii
la clădirile şcolilor. De asemenea, mai amintim și memoriile directorului Şcolii Inferioare
de Meserii, al Şcolii Normale de Învăţători, și al Şcolii Primare de Băieţi, adresate
Primăriei, prin care se solicită sprijinul acestei instituții pentru construirea de localuri
proprii și pentru efectuarea de reparaţii la cele existente (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 16/ 1935).
*
În anul 1935, Primăria informa Prefectura şi alte instituţii privind organizarea unor
serbări, teatre, concerte, baluri, sau sărbătorirea zilei eroilor în oraș (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 17/ 1935).
*
Anul 1935 marchează apariția, la Brașov, a volumului de debut al lui Dimitrie
Stelaru, intitulat Melancolie și publicat sub pseudonim (v. D. Orfanul, Melancolie.
Poesii. Prefață: I. Narcis, Brașov: Tipografia G. I. Gologan, 1935, 54 p.) – n. red.
[Gheorghe Sarău].

1936
În anul 1936, arheologul Grigore Florescu a efectuat, cu ajutorul Comisiei
Monumentelor Istorice, cercetări arheologice amănunțite, rezultatele asupra săpăturilor
fiind publicate în “Revista Istorică Română”, primul articol apărând în anul 1936 -
Turnul Antic de la Turnu Măgurele, și al doilea - în anul 1945 (Gr. Florescu, Cetatea
Turnu <Turnu Măgurele>, în “Revista Istorică Română”, XV, 1945, p. 432-464 şi, în
special, p. 438-439 şi 441-442).
“Cu ocazia unor studii de caracter istorico-militar în Sud-Vestul județului
Teleorman, d-l General R. Rosetti, membru al Academiei Române, a remarcat în câmpia
din unghiul format de gura Oltului cu linia Dunării, la Sud-Vest de orașul T. Măgurele,
ruinele, destul de impozante, ale unei vechi fortificații militare, azi transformată
aproape, în carieră, din care locuitorii din împrejurimi își scot piatra de construcție. În
urma intervenției d-lui general Rosetti pe lângă Comisia Monumentelor Istorice, d-l
Prof. N. Iorga, președintele Comisiunii, a dispus să se ia măsuri de pază a monumentului

278
și, tot deodată, a delegat pe d-l architect Em. Costescu să cerceteze și să consolideze
ruinele. Cum, însă, aceste cercetări necesită prezența unui arheolog cu practică, mai
ales în epoca romană, d-l Costescu mi-a făcut plăcerea de a-mi încredința această latură
a cercetărilor. Aceste cercetări au găsit un fericit răsunet în sufletele d-lor N. Hagiescu,
primarul orașului T. Măgurele și Al. Popescu, prefectul județului, cari au făgăduit tot
sprijinul material ca lucrările să fie complet terminate în vara acestui an (1936, n.a.).
Această fortificație este un turn care, cu șanț cu tot, ocupă o suprafață de vreo mie de
metri pătrați. Locul pe care se află ruinele, și azi, se numește <la Turnu>, nume, care a
trecut apoi în nomenclatura orașului actual Turnu Măgurele, după cum, tot așa, numele
de Turn al ruinelor păstrate - Turnul lui Sever - a trecut în nomenclatorul actualului oraș
Turnu Severin aceasta, însă, dovedește o tradiție care nu s-ar fi păstrat decât prin
continuitatea de viață locală de la întemeierea acestor turnuri până azi. În cazul turnului
nostru, tradiția referitoare la existența lui ne duce până în timpul lui Mircea. În această
vreme purta numele de Nicopolul mic. De la Mircea a fost luat de Turci, apoi în urma
luptei de la Nicopole, a fost redat iarăși lui Mircea. După moartea lui Mircea, a fost
ocupat din nou de Turci și păstrat - cu o mică întrerupere în timpul lui Mihai Viteazul -
până la pacea de la Adrianopol, 1829, prin care Turcii sunt siliți să părăsească malul
stâng al Dunării. Totuși, nu putem admite că a fost ridicat din temelie de către chiar
Mircea, pentru că, în zidul lui, se găsesc, întrebuințate ca material de construcție,
monumente epigrafice, fragmente arhitectonice etc., romane, aduse de peste Dunăre,
după cum și toată piatra e adusă din masivul stâncos al malului drept al Dunării. Ci,
fără îndoială, Mircea n’a făcut decât să pună în stare de funcțiune un turn mult mai
vechi, părăsit și ruinat, din epoca romană târzie. Poziția geografică a locului nu exclude
o așezare romană aici. Peste Dunăre, în fața Turnului nostru, la Nicopole de azi, era
așezarea romană Asamum (mai târziu refăcută de Justinian, ia numele de Nicopolis; v.
și: Gr. Tocilescu, Op. cit., p. 249, și nota 2), mai spre Vest, în dreptul Celeiului nostru,
marea colonie romană Oescus, iar în Oltenia, de-alungul Oltului, așezările se țineau lanț
- castra, castella, turres, vici și municipia. O așezare romană, deci, chiar numai cu
scopul unei exploatări economice, în acest colț atât de fertil, prins cantr’un clește de
organismul de stat roman, era cu totul naturală. Apoi, pe la sfârșitul secolului II p. Cr.
sau începutul celui de-al III-lea, acest teritoriu intra în stăpânirea efectivă a Romanilor,
căci în acest timp Limens Alutanus este dublat de o a doua linie de fortificație care
începe de la Flămânda, la Est de Turnu Măgurele, pe malul Dunării și trece prin Roșiori,
Pitești, Câmpulung până spre Bran și mai departe. Foarte probabil, însă, că, și mai
înainte de construirea acestei a doua linii de fortificație, trebuie să fi fost pe malul stâng
al Oltului posturi înaintate ale fortificațiilor alutane, sub formă de turnuri de observație,
care, mai târziu, făceau legătura între linia alutană și linia Flămânda - Câmpulung. Dar
nu numai față de linia Oltului este justificată o așezare romană, cu caracter militar, la
Turnu, ci chiar față de linia Dunării, cu atât mai mult în epoca târzie, după părăsirea
Daciei. Analogii, pentru epoca timpurie, avem în postul militar de la gura Ialomiței
(Vasile Pârvan – Descoperiri noi în Scytia Minor, în „Analele Academiei Române”, tom
XXXI, Mem. Sect. I st., p. 478) și în cazul castrului de la Barboși (V. Pârvan –
Începuturile vieții romane la gurile Dunării, în “Țara noastră”, p. 128, sqq), iar, pentru
epoca târzie, în turnul lui Justinian de la Turnu Severin, așezat chiar pe ruinele vechiului
castru de la Drobeta, din nenorocire, din acest turn puțin a mai rămas, mai ales în urma
săpăturilor nemetodice ale d-lui Al. Bărcăcilă. Prin urmare, atât situația geografică,

279
condițiile economice, cât și necesitățile militare justifică întru totul o așezare romană la
Turnu. Procopius, în lucrarea sa „Despre războiul gotic” (De bello gotico), vorbește
despre o așezare romană militară în acest loc, cu numele de Turris, existentă în timpul
lui Justinian, și care, spune el, a fost întemeiată de Traian. Este, deci, tocmai ceea ce ne
fac să presupunem și considerațiile de mai sus: un turn de observație, la început, cu o
așezare rurală lângă el, cu scop de a exploata bogățiile solului. Cercetările arheologice
începute vor avea de confirmat și precizat această ipoteză. Ruinele turnului nostru au
fost semnalate și cercetate încă din anul 1845 de August Treboniu Laurian, cu ocazia
unei călătorii arheologice, pe care el a întreprins-o, în vara acelui an, de-alungul
Dunării.
În descrierea publicată în „Magazinul Istoric”, el ne prezintă, la rând, începând
de la Giurgiu, toate ruinele care, fără îndoială, pe vremea aceea se păstrau cu mult mai
bine, și ne informează și asupra localităților romane de pe malul bulgăresc, pe care le
vizitează, cu toate greutățile întâmpinate la trecerea Dunării (August Treboniu Laurian –
Istriana, sau descrierea antichităților din prejurul Dunării, descoperite într’o călătorie
din vara lui 1845, în „Magazin Istoric pentru Dacia”, II, <1846>; v. și: Gr. Florescu,
Op. cit.). Iată ce spune Laurian cu privire la Turnu <După întoarcerea noastră de la
Nicopole la Turnu, merserăm la castelul cel dărâmat după retragerea turcilor, care se
află la o distanță de aproape un pătrariu de miliariu către Sud-Vest de la orașul cel nou
întemeiat. Fundația castelului formează o figură pătrată cu diametrul de 35 pași,
înconjurat de un șanț lat de 5 pași. În aceste fundamente aflarăm mai multe pietre de o
mărime grozavă, mai multe bucăți de cărămidă și un ciment, ce încă s-ar socoti de lucru
roman. Eu sunt de părere că această zidire nouă s-a ridicat pe ruinele unui turn roman,
ca cel de la Giurgiu. La dărâmarea ei s’a aflat în zidul porții o piatră de marmoră foarte
frumoasă cu următoarea inscripțiune…"<Iul(io) Capitoni c(onductori) p(ublici)
p(ortorii) Illyric(i) [e]t r(ipae) T(hraciae) omnib(us) honorib(us) ab ord(ine) [co]l(oniae)
Fl(aviae) Sirmiatium honorato; et [s]ententiae dicundae item sacedotalib(us) ab ordine
col(oniae) Ulp(iae) Oesc(ensium) et statu[a]aere col(lato) decretis iam pridem ab oedem
ordine ornamentis II viral(ibus) item decurionalib(us) ornamentis honorato ab
ordinib(us) coloniar(um) Ulpiae Poetoviensis ex Pannonia superiore, Ulp(iae)
Ratiar(iae) ex Moesia superiore Traianae Sarmisegethusiensium ex Dacia superiore item
II viralib (us) ab ordine municipi Romulensium buleutae civitatis Ponticae Tomitanorum
patrono Aug(ustalium) col(oniae) Ulp(iae) Oes(ensium) statuam aer [e] collato cum
ornamentis sacerdotalib(us) iam pridem honorato ob eius erga se merita. Honore
contentus impedium remisit. L(ocus) d(atus) d(ecreto) d(ecurionum)”>… Când s’a adus
de la Escu aci la Turnu, nu se poate ști.
Tocilescu, de asemeni, vizitează ruinele turnului și, în studiul său asupra
inscripției menționate de Laurian spune <din aceste ruine, situate în raza unghiului
dintre gura Oltului și linia Dunării, la distanță egală, ca de 500 m, de la ambele râuri,
nu se vede decât o ridicătură de pământ, pe care se găsește un bordeiu servind de
adăpost pândarilor viilor. La intrarea acestui bordeiu am aflat baza unei statui cu
următoarea inscripțiune>. Dă apoi copia-desen a inscripției și transcrierea:
<[Im]r(eratori) Caes(ari) C(aio) Messio Q(uinto) Traian(o) Decio P(io) F(elici) invicto
[Au]g(usto) pont(ifici), m(aximo) Trib(unicia) pot(estate) co(n)s(uli) I(I)? designato
p(atri) p(atriae) proco(n)s(uli) reparatori disciplinae militaris fundatori sacr(ae) urbis,
firmatori Sp(ei) Rom(anae)>…O datează din anul 249 p. Cr. și crede că proveniența ei

280
este, probabil, tot din Oescus. În sfîrșit, Tocilescu o publică din nou în „Monumente
epigrafice și sculpturale”, p. 185, însoțind-o de un lung comentariu, privind organizarea
vămilor în Illyricum. Aceasta rămâne să se verifice de cercetările viitoare, căci, în caz că
se constată existența unui post militar la Turnu înainte și în timpul împăratului Deciu, un
astfel de monument putea să fie ridicat și de acest post militar, sau chiar de așezarea
civilă de lângă el.
Cu privire la originea Turnului, Tocilescu mai departe spune ... <Ruinele acestui
castel ne arată, pe lângă o zidărie mai nouă de piatră moale de peste Dunăre, legată cu
var, cărămizi late, bine arse și un mortar tare așa cum numai Romanii știau să fabrice.
Astfel, nu încape îndoială că fortăreața turcească, dărâmată în urma Tractatului de la
Adrianopol, a fost clădită pe ruinele unui castel roman fondat poate deja de Traian și
menționat de Procopius. Acesta zice că Slavii, neâncetând cu năvălirile în Imperiul
Bizantin, Justinian le-a propus să le dea vechiul oraș Turris, situat dincolo de Istru, zidit
de Traian, împăratul Romanilor, și care era deșert, pustiit fiind de barbarii de prin acele
locuri […]. În acest caz, Justinian ar fi numai reconstructorul castelului care servea
drept cap de pod al fortăreței ce același împărat o zidise pe malul opus, la răsărit de
gura râului Osma, sub numele de Nicopolis, adică <Nicopoli> de azi. Cu această
ocaziune, cele două monumente epigrafice luate de la Oescus împreună cu alte materiale
vor fi fost puse în zidirea castelului din stânga Dunării. Potopul neamurilor barbare a
distrus apoi castelul bizantin, care, pe la a doua jumătate a secolului XIV, reapare în
fântânile documentale și cronice sub numele de fortăreața Nicopoli - mic, Nicopoiul cel
mic>.
Prin urmare, după constatările lui Tocilescu, turnul nostru este o refacere din sec
XIV a unui turn mai vechi, din timpul lui Justinian, care și acesta, după mărturisirea lui
Procopius, este o reconstrucție pe baze mult mai vechi, din vremea lui Traian”. (Gr.
Tocilescu – Monumente epigrafice și sculpturale, p. 247; v. și: Gr. Florescu, Op. cit., p.
7).
În continuare, Grigore Florescu arată că “Rezultatele săpăturilor efectuate în
luna Noiembrie 1936, în general, confirmă constatările lui Tocilescu, rămânând a fi
precizate după ce tot monumentul va fi scos la lumină de sub dărâmaturi. Înainte de
începerea săpăturilor, monumentul se prezenta că o movilă de pământ, cu aceeași colibă
în vârf pentru adăpostul pândarilor viilor și acoperită cu copaci groși - parte din ei
tăeați - și un lăstăriș foarte des, a căror rădăcini au pătruns în ziduri, desagregându-le și
fac, azi, săpătura foarte dificilă. Din loc în loc, movila este răvășită de gropi făcute, fie
de căutătorii de comori, fie de exploatatori de piatră de construcție. La poalele ei se
distinge destul de clar șanțul înconjurător. Pentru începerea săpăturilor am ales latura
dinspre Est, care părea, după configurația terenului, că n’a fost atinsă de distrugătorii
pașnici. Ca să-mi dau seama de profil și, mai ales, de stratificația dărâmăturilor, deci de
diferite epoci ale monumentului, am făcut, mai întâi, o secțiune transversală din
marginea exterioară a șanțului spre vârful movilei - o tranșee largă de c. 2 m. și adâncă
atât cât era grosimea stratului de dărâmături. Am constatat în această secțiune că nu
este decât un strat de dărâmături. Aceasta, desigur, nu înseamnă că turnul nu are decât o
epocă. Ci, foarte probabil, la deferitele lui reconstrucții, cum în apropiere nu se găsește
material de construcție, a fost utilizat tot cel căzut în dărâmături - piatră, cărămidă și
poate chiar pietrișul cernut sau chiar împreună cu mortarul prăfuit. Cât privește profilul,
pornind de la exterior, avem întâi un șanț larg de c. 9 m. și adânc de 3 m., cu pereții

281
verticali (deși zidul peretului dinspre turn prezintă caracterele tehnice romane târzii, sec.
V-VI, totuși, verticalitatea acestui perete nu e neobişnuită în această epocă. E o
chestiune importantă care, însă, nu poate fi lămurită decât după terminarea săpăturilor)
și zidiți în piatră cu mortar - cel dinspre exterior n’a fost atins de secțiune din motive
practice, pentru a lăsa loc de circulație în vederea lucrărilor, însă, după direcția oblică a
stratului de dărâmături, din afară și dinăuntru, nu e nicio îndoială că și acesta e zidit.
Dincolo de șant, la înălțimea zidului, urmează un spațiu liber - berma larg de c. 6,40 m.,
apoi zidul turnului păstrat pe o înălțime de c. 4 m. Traseul acestui zid, însă, e rotund și
de o rază prea mică pentru a putea fi considerat din traseul general al zidului turnului.
Deci, nu poate să fie decât un mic bastion - după cum vom vedea în continuare - chiar de
la poarta turnului, în stânga, urmând ca, în dreapta, să se găsească un altul la fel cu
acesta. La baza acestui zid însă, am trecut cu secțiune printr-o îngrămădire de pietre,
largă de c. 2 m., și înaltă pe lângă zid de c. 2,5 m., formând, astfel, în afară, o pantă.
Examinând acest conglomerat, am băgat de seamă că pietrele nu sunt căzute prin
dărâmarea părții de sus a zidului, ci sunt așezate anume, ca în zid, și printre ele au chiar
un mortar de culoare gălbuie și fărâmicios. Este, fără îndoială, un fel de taluz, adăogat
mai târziu, fie pentru a da o mai mare soliditate zidului la bază, fie poate chiar pentru
adevăratul rost al acestui fel de taluz, de a da adică eficacitate proiectilelor aruncate de
sus în dușmanul ajuns la zid. În interiorul turnului n’am continuat secțiunea, pentru că,
pe de-o parte, aș fi făcut prea mare risipă de brațe ca să scot afară pământul rezultat din
săpătură, iar pe de alta, trebuind să suspend lucrările până la vara viitoare, atât din
cauza timpului, cât și din cauza lipsei de fonduri, ar fi rămas săpătura deschisă, în
primejdie de a fi continuată de căutătorii de comori. Mulțumindu-mă, deci, cu profilul
arătat, am căutat să determin, pe cât de sumar îmi permitea timpul și mijloacele, planul
monumentului. Pentru aceasta, pornind din tranșeea - secțiune pe lângă zidul care
limitează berma spre șanț, am degajat două laturi ale acestui zid-una spre Sud-Est, lungă
de c. 19 m., iar cealaltă, spre Est, lungă de numai 16 m. Această diferență între
dimensiunile lor se datorește, probabil, faptului că pe cea mai scurtă se află intrarea în
turn. Într’adevăr la mijlocul acestei laturi, adică, exact în dreptul porții turnului indicată
de bastionul ei din stânga, descoperit în secțiune, ies în afară, din zid, trei console-cea
din mijloc e ruptă aproape complet-deasupra cărora era așezată, desigur, o grindă
puternică, pe care se rezema podul mobil. Această grindă era prinsă și de blocul enorm,
așezat în zid deasupra consolelor, căci pe marginea lui de jos sunt săpate două găuri, al
căror rost nu a putut fi explicat în alt chip decât că în ele erau fixate legăturile de fier
care prindeau grinda. Blocul, lung de 3 m., și lat de 0,5 m, e de marmoră și făcea parte
din arhitrava unui edificiu măreț, desigur un templu. Fața lui - în zid - e așezat cu
marginea de sus, jos - se compune din trei benzi, cu suprafața plană, cuprinse între șiruri
de astragal, iar sus e încoronată de o bordură lucrată în felul unei Kyma lesbice. Dupa
execuție, datează, foarte probabil, din prima jumătate a sec. II p. Cr. Desigur că acest
bloc a fost adus din altă parte, poate că și monumentul lui Iulius Capito, de la Oescus,
unde puteau să existe edificii de bogăția indicată de blocul nostru.
Privitor la plan, e de remarcat că laturile desoperite fac între ele unghiu obtus și,
tot aşa, şi cu laturile care urmează, din care am degajat o mică porțiune, tocmai în
scopul de a constata unghiul. De aici rezultă traseul, cel puțin al bazei pe care e așezat
turnul, are o formă poligonală - după o socoteală aporximativă, bazată pe configurația
terenului, pentru laturile încă nedescoperite, foarte probabil, un exagon; acest exagon

282
are, cel puțin din ceea ce cunoaștem până acum, o neregularitate: una din laturi, aceea a
intrării, e mai mică. Fapt foarte important în această descoperire este forma planului,
aceea exagonală. Această formă e foarte obișnuită în epoca romană târzie, începând din
sec. IV. În Notitia Dignitarium se reprezintă o mulțime de cetăți și turnuri de forma
exagonală.
Turnul lui Justinian de la Drobeta (T. Severin), după câteva fragmente din laturile
lui, rămase nedistruse, și după cele observate de mine cu ocazia unei vizite în cursul
săpăturilor d-lui Al. Bărcăcilă, avea, cu siguranță, un contur de formă exagonală.
Așadar, reținem planul turnului nostru - cel puțin pentru baza lui, căci, pentru partea
superioară, nefiind degajată decât foarte puțin, nu avem elemente suficiente - ca un
element de datare a lui, în epoca târzie romană, sec. IV-VI. Sistemul constructiv, analizat
tot la zidul celor două laturi degajate, confirmă epoca indicată în plan. Materialul
întrebuinţat în construcţie este piatră calcaroasă brută, monumente epigrafice şi
fragmente arhitectonice, luate din dărâmăturile unor edificii mai vechi, cărămidă, lemnul
şi mortarul. Piatra este întrebuinţată atât în parament, după sistemul numit Opus
Incertum, cât şi în emplecton, după Opus caementicium. În parament, prezintă o formă
neregulată, de diferite dimensiuni, fiind făţuită sumar din câteva lovituri de ciocan.
Provenienţa acestei pietre este masivul stâncos de pe malul bulgăresc al Dunării.
Monumentele epigrafice sau arhitectonice, utilizate în zidul turnului, sunt, până acum,
cele doua baze de statui, amintite mai sus, şi blocul de marmură dintr’o arhitravă, care a
servit, în mod sigur, baza lui Capito şi, foarte probabil, blocul de arhitravă, din colonia
romană Oescus. Am mai găsit însă în dărâmăturile de pe latura intrării un fragment,
înalt de 0,35, lat de 0,25, şi gros de 0,22 m, din chenarul în care aleargă vrejul de viţă de
vie cu frunze şi struguri, al unui câmp adâncit - din care se păstrează numai o mică
părticică din colţ - probabil cu inscripţie. După tehnica execuţiei - formele sunt lipsite de
rotunzimea naturală, ci sunt numai conturate prin săparea suprafeţei plane a pietrei -
foarte probabil, acest fragment datează din epoca târzie romano-bizantină - sec. V - VI.
Privitor la natura monumentului din care făcea parte acest fragment, amintim că
ornamentul descris - chenarul cu vrejul cu frunze şi struguri - e obişnuit la monumentele
funerare. Provenienţa lui cred că nu poate fi căutată în altă parte, ci e locală; iar dacă
fragmentul a fost utilizat în zid ca material de construcţie, acesta nu s’a putut întâmpla
decât târziu, la reconstrucţia din Evul Mediu.Tot o provenienţă locală trebuie să
acordăm şi cărămizii întrebuinţate în zid şi care este cărămidă romană. Ea este
întrebuinţată în cantitate foarte mică, şi nu permanent, ci în emplecton, ca caementa, mai
mult în cioburi decât întreagă. Este, desigur, luată din dărâmăturile unor edificii
anterioare, însă, fără îndoială, nu de peste Dunăre şi nici din altă parte, pentru că s’ar fi
pierdut timp mai mult cu scoaterea ei din dărâmături, cu transportul, cu manipularea,
decât dacă s’ar fi adus piatra din carieră, care, fiind o piatră slabă, se exploatează
foarte uşor şi repede. Prin urmare, şi cărămizile ar putea fi invocate ca o dovadă de
existenţa unei vieţi romane mai vechi la Turnu. Lemnul este întrebuinţat sub forma de
grinzi în patru muchii, groase de c. 0,20 - 0,25 m, şi aşezate orizontal, numai la colţuri,
în grosimea zidului sau peste colţ, ieşind cu capetele pe cele două laturi. Azi, aceste
grinzi nu se mai păstrează - cel puţin în zidul descoperit până acum - însă se păstrează
golurile în care se aflau. Întrebuinţarea lemnului în zidurile de fortificaţie e foarte veche.
O găsim la Egipteni în fortificaţiile de la Samneh, de asemeni, în Mesopotamia, la Perşi,
apoi la Greci şi foarte obişnuit la Bizantini, de la care a trecut apoi în arhitecturile

283
succesoare. Se găseste apoi şi în burgul de la Costeşti. Fără îndoială că aceste grinzi,
întrebuinţate în zid, aveau o funcţiune. În cazul burgului de la Costeşti, unde zidul e
construit din blocuri mari, fără nici un fel de mortar între ele, grinzile de lemn, pe de-o
parte, serveau să facă legătura între blocuri, iar pe de altă parte - să repartizeze
greutatea în mod egal pe toată grosimea zidului, funcţie pe care o îndeplineşte mortarul,
acolo unde este întrebuinţat, din orice material este făcut el, var cu nisip, argilă sau
chiar numai nisip, ca la Egipteni în unele masive. O altă funcţie a grinzilor de lemn, care
este, de altfel, adevărata lor funcţiune în zidurile de fortificaţie făcute cu mortar, este
aceea de a repartiza efectul loviturilor în cazul unui atac. Desigur, aceasta a fost funcţia
şi a grinzilor din turnul nostru, mai ales că zidul este bine închegat cu un mortar de bună
calitate. Această tehnică constructivă, aşa cum vom vedea şi mai departe, este
întrebuinţată obişnuit în refacerile turceşti. Mortarul, în sfârşit, prezintă calităţi de o
bună tradiţie romană, este compus din var, de o culoare albă, curată, şi nisip cu bob
mare sau, mai bine zis pietriş. Este bine amestecat cu caementa, formând ca un bloc
unitar compact, de o mare rezistenţă la lovituri. Aşadar la forma exagonală a turnului,
sistemul constructiv se adaogă ca o dovadă hotărâtoare de existenţa acestui turn în
epoca romană târzie, adică sec. IV-VI. Cercetările viitoare, pe lângă precizarea acestei
date, vor avea de lămurit diferitele refaceri ale turnului în cursul timpului cum şi dacă,
înainte de secolul IV, a existat o aşezare romană, după cum afirma Procopius, şi după
cum, pe baza indicaţiilor descoperirilor de până acum, pare foarte probabil.” (Gr.
Florescu, Turnul Antic de la Turnu Măgurele. Extras din “Revista Istorică Română”, vol.
XV, fascicolul IV,”Monitorul Oficial” și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională,
București, 1936, p. 136).
*
În anul 1936, Primăria conlucra cu Camera Agricolă şi cu alte instituţii pentru
întocmirea situaţiei statistice agricole pe perioada 1936-1937. De asemenea, se mai
întocmea o Situație cuprinzând tabelele nominale cu locuitorii din oraş împroprietăriţi în
baza Legii de reformă agrară din anul 1921 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1936).
*
Primăria organiza, în 1936, desfăşurarea bâlciurilor şi târgurilor de vite. De
asemenea, Primăria întocmea o informare cuprinzând calendarul bâlciurilor de mărfuri și
târgurile de vite anuale şi săptămânale organizate în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1936).
*
De asemenea, putem aminti aici, în 1936, existența proceselor verbale încheiate în
şedinţele Consiliului Comunal al oraşului Turnu Măgurele, care cuprindeau, printre
altele, și actele justificative referitoare la activitatea medicului veterinar, a Abatorului, a
Ecarisajului şi a Serviciului Protecţiei animalelor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1936).
*
În anul 1936 lua ființă Aerogara orașului, deservită de compania L.A.R.E.S.
*
Din corespondenţa Primăriei cu Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale,
cu Camera de Muncă din Bucureşti, cu Prefectura şi cu alte autorităţi competente, aflăm
că se luaseră măsuri privind reglementarea și rezolvarea problemelor de muncă, a

284
ocrotirilor sociale și a deplasării forţei de muncă din zona rurală în zona urbană. Mai
amintim și despre o Publicaţiune a Comisiei pentru Organizarea Muncii în Portul Turnu
Măgurele, în legătură cu desfășurarea alegerilor muncitorilor în Comisia Muncii din
Portul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 31/ 1936).
*
Strada Independenţei şi Calea Bucureştilor (Şoseaua Alexandriei) până la Fântâna
Dronii (Andronii) au fost repavate în anul 1936.
*
Nae Hagiescu a fost primar al orașului între 1936-1939.
*
Consemnăm un Apel al directorului Penitenciarelor, din anul 1936, pentru
ajutorarea deţinuţilor oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 13/ 1936).
*
În anul 1936, Primăria decidea închirierea prăvăliilor „de sub Hotelul Predescu”
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 39/ 1936).
*
Tot în anul 1936, apărea, în Buletinului Oficial al judeţului Teleorman, primul
număr al ziarului judeţean Scâteia, al lui Nae Hagilescu, mai precis, la data de 29
noiembrie 1936 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
21/ 1936).
*
Reperăm, de asemenea, la anul 1936, emiterea unor Ordine ale Ministerului de
Interne - Serviciul Contabilităţii, privind acordarea de către minister a unor fonduri
băneşti către Primărie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 8/ 1936).
*
Primăria lua legătura, în 1936, cu diferite societăţi civice şi persoane fizice pentru
organizarea unor activităţi patriotice, culturale cu ocazia sărbătoririi unor evenimente
istorice, după caz, Primăria întocmind procesele verbale de recepţie a materialelor
propagandistice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 13/
1936).
*
În anul 1936, se începeau lucrările pentru construirea cinematografului din oraş.
Primăria mai elabora un Regulament pentru Controlul şi Cenzura Filmelor
Cinematografice, de asemenea, întocmea și o informare cu filmele care au rulat la
cinematograful din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman,
dosar 38/ 1936).
*
Apare ziarul local “Buha”.
*
În anul 1936, Primăria aloca fondurile necesare pentru întreținerea și
subvenţionarea bisericilor şi a cimitirului din oraş, emițându-se facturi, chitanţe, procese-
verbale de recepţie a materialelor necesare acestor lucrări. De asemenea, Primăria trecea
și la emiterea autorizațiilor necesare (permisiuni) pentru demararea unor lucrări la

285
mormintele defuncţilor din cimitir. Se mai întocmea și situaţia numerică a mormintelor
aflate pe teritoriul oraşului Turnu Măgurele, precum și starea lor la acel moment
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1936).

1937
Pentru aplicarea legii ce prevedea acordarea de pământ acelor cetăţeni care
luptaseră în primul război mondial, Primăria oraşului informa, ]n 1937, Sociatatea
Demobilizaţilor - Grade inferioare “General David Praporgescu” despre începerea
împroprietăririi demobilizaţilor cu locuri de casă. De asemenea, se întocmea un proces
verbal între reprezentanţii Primăriei, şeful Serviciului Tehnic Judeţean şi cei ai Societății
Demobilizaţilor pentru parcelarea terenului între Odaia şi Turnu Măgurele, pentru a putea
fi împroprietăriţi cu locuri de casă demobilizaţii în urma aplicării Legii pentru acordarea
unor recompense naţionale purtătorilor medaliei “Virtutea Militară” (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1937).
*
În urma stăruințelor pe lângă Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Camera de
Agricultură a primit, prin cesiune, localul fostului Comițiu Agricol, care este situat lângă
fosta Uzină Electrică, imobilul fiind inaugurat la 27 mai 1903. A fost renovat din bugetul
Camerei, în anul 1937, prin introducerea încălzirii centrale, montarea gardului de fier
forjat, a scărilor de la intrare, turnarea podului de beton spre stradă, iluminatului exterior,
mobilier etc. Primăria orașului mai întocmea, de asemenea, și situațiile statistice
privitoare la împroprietărirea celor care au primit medalia Bărbăţie şi Credinţă, în primul
război mondial, dar, pe de altă parte, se acordau și Brevete veteranilor care au luptat în
primul război mondial și care au fost decoraţi cu medaliile Virtutea Militară şi Bărbăţie
şi Credinţă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 44/
1937).
*
În anul 1937, o serie de comercianți locali au făcut demersuri pe lângă Primărie
pentru organizarea Bâlciului anual de „Sf. Maria” (15 august) şi a Târgului de vite de Sf.
Gheorghe (23 aprilie) – Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 6/ 1937.
*
În anul 1937, lua fiinţă o bibliotecă cu un fond de 300 de volume necesare
perfecţionării cadrelor didactice (în anul 1932, se asociaseră într-o organizație, care edita
și revista Şcoala şi Învăţătorul). În 1944, numărul membrilor asociaţiei avea să ajungă la
840. Din păcate, după venirea la putere a comuniştilor, această Asociaţie și-a încetat
existenţa (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/
1932).
*
De asemenea, pentru anul 1937, mai consemnăm corespondenţa Primăriei cu
Comisia Monumentelor Istorice privind începerea lucrărilor (săpăturilor) arheologice la
Cetatea Turnu şi subvenţionarea de către Primărie a lucrărilor respective (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 31/ 1937).
*
Remarcăm în fondul arhivistic pe anul 1937, corespondenţa Serviciului Sanitar -
Veterinar al orașului Turnu Măgurele cu Ministerul Agriculturii şi Domeniilor - Direcţia

286
Zootehnică şi cu Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti, referitoare la măsurile de
prevenire și combatere a epizootiilor la păsări şi animale, prin efectuarea de buletine de
analiză (pentru antrax etc.) - Arhivele Statului - Teleorman, Primăria Turnu Măgurele,
dosarele 22 și 23/ 1937.
*
În anul 1937, măcelarii din oraș - ca și în alte ocazii similare, anterioare -
depuneau o petiție comună către Serviciului Sanitar - Veterinar al orașului Turnu
Măgurele și către Primărie, pentru a primi despăgubiri pentru carnea confiscată și
interzisă la vânzare. Autoritățile au luat act de aceste chestiuni, în acest sens se pot aminti
procesele verbale întocmite de Comisia specială a Abatorului pentru crearea fondului
destinat ca despăgubire pentru carnea neconformă confiscată şi pentru îmbunătăţirea
activităţii abatoarelor, prin care să se despăgubească marii măcelari în scopul acoperirii
daunelor. De asemenea, se eliberau chitanţe pentru plata despăgubirilor (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/ 1937).
*
De asemenea, în anul 1937 se începeau lucrările pentru întreținerea cimitirelor -
civil şi militar -, în acest scop Primăria primind o serie de oferte de la diferite firme din
oraș. Pentru aceste lucrări se elaborau referate, se emiteau facturi, chitanţe, autorizaţii
(permisiuni) și procese-verbale de recepţie a materialelor necesare reparaţiei (întreţinerii)
cimitirelor. De asemenea, din corespondenţa purtată de Primărie cu Comisia
Monumentelor Istorice, aflăm despre faptul că se demaraseră săpăturile arheologice la
Cetatea Turnu, iar o parte din fondurile necesare acestor săpături proveneau și din
bugetul Primăriei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 31/ 1937).
*
În anul 1937, porneau lucrările pentru finalizarea construirii noului stadion al
oraşului, întocmindu-se în acest scop o serie de schiţe, planuri de măsurători, devize și
procesele verbale de recepţie a lucrărilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 25/ 1937). Tot acum, se organiza o licitaţie pentru închirierea
localului destinat pentru a servi ca bufet în proximitatea stadionului oraşului (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1937).
*
Lucrările pentru construirea Cercului Militar pe strada 1 Decembrie 1918 începeau
și ele, sediul fiind inaugurat, un an mai târziu, la data de 5 noiembrie 1938 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1937).
*
Din corespondenţa Primăriei cu Serviciul Sanitar, cu Medicul oraşului şi cu alte
instituţii competente, din anul 1937, aflăm despre activitatea sanitară din oraş, despre
efectuarea de reparaţii la Dispensarul medical, cât și în legătură cu întocmirea de procese-
verbale de recepţie ale unor materiale necesare pentru spital (furnituri) - Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 38/ 1937.
*
Din fondul de documentare pe anul 1937, reperăm o notă a Fundaţiei Culturale “I.
C. Michail”, prin care se informează Primăria oraşului Turnu Măgurele despre aceea că
aceasta urmează a primi un buget o sumă de 500.000 lei, cu obligaţia de a înfiinţa un fond
cu acelaşi nume, din ale cărui venituri să se creeze şi să se întreţină un azil de bătrâni

287
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1937).
*
În 1937, constatăm corespondenţa Primăriei Turnu Măgurele cu diferite primării
din ţară, cu instituţii şi cu persoane fizice privind regimul afişării (concesionarea)
publicaţiunilor și al licitaţiilor organizate în acest sens, cât și elaborarea unui Regulament
pentru stabilirea taxei pentru afişajul public (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1937).
*
Se remarcă, în anul 1937, și corespondenţa Primăriei cu Ministerul de Interne -
Direcţiunea Caselor şi Fondurilor Speciale, privind acordarea unor împrumuturi băneşti
funcţionarilor Primăriei, în acest scop întocmindu-se borderouri de reţinere din salariul
funcţionarilor din instituție pentru depuneri la Direcţiunea Caselor şi Fondurilor Speciale
din Ministerul de Interne, în calitate de membri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1937).
*
În 1937, directoarea Şcolii Normale de Învăţătoare “Nicolae Racottă” adresează
Primăriei un memoriu, prin care se solicită o cotă mai mare în bugetul şcolilor primare
din oraş, fiind necesară întreţinerea Şcolii de Aplicaţie de pe lângă Şcoala Normală
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1937).
*
Şcoala Normală de Învăţătoare “Nicolae Racottă” primea o înștiințare, în 1937, din
partea Prefecturii Teleorman, prin care se aducea la cunoştinţă directoarei constituirea
Comitetului Județean al Textilelor, având-o ca membră şi pe dânsa, știut fiind că scopul
comitetului îl constituia rezolvarea problemei îmbrăcăminții populației (Arhivele Statului
- Teleorman, fond Gimnaziul Industrial de fete I. C. Brătianu, dosar 94/ 1937).
*
În anul 1937, se organizau în oraș o serie de manifestări culturale, sportive, serbări
și baluri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 21/ 1937).
*
De asemenea, în anul 1937 se întocmea o statistică a Asociaţiei religioase a
baptiştilor şi a acelor care au părăsit cultul ortodox fără a trece la alt cult (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1937).
*
În anul 1937, se lansau licitații pentru lucrări administrative în cimitirele civil şi
militar, Primăria înregistrând în acest scop oferte de la diferite firme. După atribuirea
lucrărilor respective, Primăria emitea și autorizaţiile pentru începerea acestor lucrări. În
același context, mai pot fi amintite unele procese-verbale întocmite de Primărie cu privire
la recepţia materialelor necesare reparaţiei (întreţinerii) cimitirelor din oraș.
*
1938
În anul 1938, printr-o Decizie a Primăriei oraşului Turnu Măgurele, se conferea
titlul de cetăţean de onoare al orașului Turnu Măgurele Generalului Aurel Aldea,
Comandantul Brigăzii 3 Artilerie, fost Comandant al Garnizoanei Turnu Măgurele,
Secretar General (în funcţie) al Ministerului Apărării Naţionale (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1938).
*

288
 Cum se știe, directorul Liceului “Sf. Haralambrie”, Dumitru Voiculescu, fusese în
această funcție între 11.12.1919-1926, revenind apoi cu începere din anul 1927. În acestă
a doua perioadă a directoratului său (care avea să țină până în 1944), ca urmare a adresei
Ministerului Educației cu nr. 32.253/ 13.09.1938, Liceul “Sf. Haralambrie” se mută din
Piața “Sf. Haralambie” în locul “desființatei Școli Normale” de învățătoare (pe terenul
actualului teren al Liceului “Unirea”), iar în clădirea Liceului “Sf. Haralambrie” se
instalează Liceul comercial de băieți.
*
În anul 1938, Primăria întocmea Situaţia statistică a populaţiei oraşului (numărul
total al populaţiei oraşului, după origine etnică, profesiuni etc.), şi situaţiile cu producţia
agricolă din anul 1938, la nivelul oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1939).
*
Conform lui Cristache Milian, autorul unei monografii a judeţului apărută în anul
1938, producţia medie de porumb a fost de 1450 kg/ ha, iar la grâu era de 2200 kg/ ha.
*
Iau ființă, în 1938, Întreprinderile Comunale ale oraşului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 33/ 1938).
*
În anul 1938 consemnăm și deschiderea unor mici torcătorii și mici ateliere de
ţesut pânză de saci, cât a unor frânghierii de cânepă (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1938).
*
Se consolidează, în anul 1938, rețeaua electrică, prin instalarea unui motor nou.
*
În 1938, în oraș și în comunele Odaia și Măgurele funcționau următoarele mori:

Nr
Capacitatea Nr. de
. Numele Felul
Localitatea maximă anuală lucrători
crt proprietarului întreprinderii
de producție necesari
.
Moara Ștefan Moară cu
1 Măgurele 600 vagoane 6
Nenu valțuri
Moara M. Turnu
2 Idem 300 vagoane 5
Gavrilescu Măgurele
Moara Verginia
3 Măgurele Idem 600 vagoane 6
Gogoană
Moara Marin Moară
4 Măgurele 360 vagoane 3
Dumitrescu țărănească
Moara
5 Gheorghe Odaia Idem 400 vagoane 5
Enache
Moara Aristide
6 Odaia Idem 400 vagoane 4
Stănescu
Moara Alex.
7 Odaia Idem 600 vagoane 8
Ionescu

289
(Paul Șchiopu, Economia culturii și industrializării grâului în județul Teleorman.
Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 54-59).
*
În anul 1938, se deschide o Fabrica de marmeladă, situată pe locul unde se afla
apoi fosta societate “Vinalcool” (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 82).
*
Tot în anul 1938, se alocau fonduri suplimentare pentru întreţinerea
(subvenţionarea) Grădinii Publice, a serei şi a parcurilor din oraș (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Magurele - dosar 27/ 1938).
*
Primăria informa, în anul 1938, Ministerul de Interne - Direcţiunea Administraţiei
Locale despre testamentul lui I. C. Mihail, prin care acesta dona Primăriei oraşului Turnu
Măgurele suma de 500.000 lei. Se ataşa o copie de pe procesul verbal al Consiliului
Orăşenesc Turnu Măgurele de acceptare a acestor bani lăsaţi pentru construirea în oraş a
unui azil de bătrâni, care urma să poarte numele „Ioan Mihail”. Dar, reperăm și un act de
donaţie, de data aceasta, dinspre Primăria oraşului Turnu Măgurele, reprezentată de
Dimitrie Anagnoste, Prim Preşedintele Tribunalului Teleorman, delegat primar al
oraşului de reşedinţă Turnu Măgurele, către Ministerului Apărării Naţionale, prin care se
donează, pentru folosinţă sub controlul P. P. Turnu Măgurele, terenul din proprietatea
oraşului Turnu Măgurele, în suprafaţă de 5.700 m.p., situat lângă Stadionul oraşului -
Victor Antonescu. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 30/ 1938).
*
În anul 1938, se făceau lucrări pentru repararea şi întreținerea şcolilor din oraş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 26/ 1938).
*
Tot în anul 1938, se decide subvenţionarea orchestrei care urma să cânte în
Grădina Publică (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 27/
1938).
*
Primăria primea, în anul 1938, instrucţiuni din partea Prefecturii, privind
întocmirea Buletinelor Statistice de mişcare a populaţiei, pentru care se întocmeau tabele
cu numărul şi numele asociaţiilor religioase (secte) din oraş și ale credincioşilor
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1938).
*
Din Bugetul general de păşune al Eforiei (Consiliului) Comunei Turnu Măgurele
pe exerciţiul 1938-1939 aflăm faptul că suprafaţa islazului orașului era de 195 hectare.
Primăria şi Inginerul orașului întocmeau un Memoriu descriptiv asupra lucrărilor de
reconstruire a hotarelor islazului comunal Turnu Măgurele, în acest scop întocmindu-se şi
Fişa rezumativă cu suprafaţa de islaz, pe categorii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 38/ 1939).

1939
În contextul începerii celui de-al doilea război mondial, autorităţile locale au iniţiat
măsuri privind Apărarea Pasivă a oraşului Turnu Măgurele. În acest scop, se elabora
planul de apărare a oraşului, care cuprindea modul de adăpostire a populaţiei

290
(adăposturile colective, tranşeele colective, adăposturile familiale, drumurile de acces la
adăposturi etc.). În același sens, mai consemnăm și măsurile de Apărare Pasivă a
localului Primăriei, care cuprindeau planul oraşului și schema de organizare a serviciului
de poliţie şi cel de împrăştiere a posturilor de poliţie fixe, cât și schema echipelor mobile
de poliţie. De asemenea, erau elaborate și planuri similare de apărare a oraşului contra
incendiilor, care cuprindea desfășurătorul formaţiunilor de pompieri, planul de intervenţie
a acestora, cât și centralizatorul cu formaţiunile de Apărare Pasivă ce se organizau pe
raza oraşului, personalul de încadrare necesar, cel existent şi cel deficitar (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1939). În același
context, se elabora și Carnetul de Mobilizare al Primăriei oraşului Turnu Măgurele -
Organizarea şi efectivul de război al Primăriei oraşului Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 27/ 1939).
*
Numărul evreilor din oraș a scăzut în anul 1930 la 130 de suflete (Recensământul
general al României din 29 decembrie 1930, volumul II, Bucureşti, 1938).
*
În anul 1939, se întocmea Statistica oraşului Turnu Măgurele pentru Mobilizarea
Agricolă, cuprinzând situaţia proprietarilor de imobile, a braţelor de muncă şi a populaţiei
orașului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/
1939).
*
Siilar, în anul 1939, se întocmeau și situaţii statistice agricole la nivelul judeţului
Teleorman, de către Comisia judeţului pentru Mobilizarea Agricolă a județului
Teleorman şi de Comitetul Agricol al oraşului Turnu Măgurele. Se mai elabora un
Chestionar privind întinderea pe ramuri de culturi agricole, hotarul comunei, numărul
locuitorilor nemobilizaţi, industria agricolă din oraş şi capacitatea ei de producţie,
numărul vitelor trăgătoare, numărul maşinilor şi uneltelor etc. De asemenea, se elabora şi
planul de cultură agricolă pentru anul viitor, 1940. Mai consemnăm și deciziile Primăriei
privind reformarea Comitetului Agricol Comunal al oraşului Turnu Măgurele, la fel,
aceasta elabora și actele legale, justificative, privind exploatarea islazului comunal de
către Eforia de păşune (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 20/ 1939).
*
Apărea, la Turnu Măgurele, un tabel statistic, denumit “Situaţia numerică a
animalelor pe anul 1939”, întocmit de Serviciul Veterinar al oraşului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/ 1939).
*
În anul 1939, col. Ioan Neguți a asigurat conducerea orașului.
*
Tot pe parcursul anului 1939, începeau lucrările pentru amenajarea parcului
oraşului, a străzilor, a Grădinii Publice. Sub primariatul lt. - col Ioan Neguți, Primăria
decidea angajarea muzicii militare pentru a cânta în Grădina Publică (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Magurele - dosar 18/ 1939).
*
În anul 1939, identificăm corespondenţa cu Rezidenţa Regală a Ţinutului Bucegi,
cu Prefectura Judeţului Teleorman, cu alte autorităţi, persoane juridice şi fizice

291
(comercianţi, măcelari etc.), privind stabilirea mercurialului preţurilor maximale la carne,
pâine şi la alte produse alimentare de strictă necesitate. În plus, mai putem aminti aici
deciziile şi ordonanţele Primăriei privind stabilirea preţurilor maximale în prăvăliile
oraşului și de către furnizori (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 5/ 1939).
*
Și în anul 1939, se efectuau lucrări de renovare a unor şcoli din oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1939). De asemenea,
se emit procese-verbale de recepţie a materialelor necesare pentru întreţinerea și
repararea şcolilor din oraş şi a altor unități edilitar-gospodăreşti (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 23/ 1939).

1940
Între 1940 și 1945, conducerea orașului a fost asigurată de Nae Hagiescu, urmat de
Ilie Laudă - care a condus orașul până în anul 1950.
*
În anul 1940, Primăria întocmea o catagrafie cu funcţionarele românce din cadrul
Primăriei, care erau căsătorite cu evrei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 22/ 1940).
*
La Turnu Măgurele, în 1940, aveau loc manifestări dedicate “Aniversării
Constituţiei din 1938”. De asemenea, se analiza activitatea Gărzii Naţionale – a Frontului
Recunoaşterii Naţionale din oraşul Turnu Măgurele. Se mai punea la punct și o strategie
privind măsurile de combatere a speculei cu produse alimentare (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1940).
*
În anul 1940, identificăm scrisoarea lui Micu Niculae, din Turnu Măgurele,
adresată Mareșalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului, prin care solicită ajutor
material pentru el și familia sa, fiind foarte săraci. De asemenea, printr-o Ordonanţă a
Primăriei, se stabileau preţurile maximale la produsele de primă necesitate (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1940).
*
Primăria a mai elaborat, de asemenea în 1940, și un tabel nominal cu proprietarii
care posedau terenuri agricole în Dobrogea de Sud, care erau evacuaţi şi stabiliţi în raza
oraşului Turnu Măgurele, la data de 16.XI.1940 (Ibidem).
*
În raportul cu nr. 23.242/ 31.XI.1940, adresat Direcţiei Generale a Poliţiei
ținutului Bucegi, era descrisă situaţia de la Turnu Măgurele, arătându-se cursul
evenimentelor: ”În oraşul Turnu Măgurele, după 8 octombrie, au sporit neasemuit de
mult acţiunile de violenţă şi confiscări de bunuri de către legionari. Astfel, la data de 15
noiembrie 1940, în faţa fiecărui magazin evreiesc s-a postat câte un legionar, care, după
ce a pus în vedere comercianţilor evrei că nu mai au voie a vinde nimic în magazinele
lor, împiedicau pe oricine ar fi dorit să intre în aceste magazine. Apoi, chemaţi la
prefectură, acestora li s-a pus în vedere să-şi vândă mărfurile în cel mult 24 de ore, la un
preţ care să reprezinte maximum 15% din valoarea reală a mărfii. În câteva zile, echipe
de legionari s-au prezentat la fiecare magazin, împreună cu câte un comerciant român,

292
căruia i se preda imediat marfa ce şi-o alegea, plătind 15 % din valoarea apreciată de
un alt comerciant adus ca expert”(Arhivele Statului, Bucureşti, L, dosar 9039, volumul
35, f. 58; v. și: Dr. Mihai Fătu, Dr. Ion Spălăţelu, Garda de fier - organizaţie teroristă de
tip fascist, Bucureşti: Editura Politică, 1971, p. 294-295).
În acelaşi document, se arăta că: ”La un magazin de încălţăminte, pentru o marfă
apreciată la suma de 100.000 de lei, cumpărată de comerciantul Sebastian Crăciunescu,
posesorului i s-a[u] plătit 24.000 de lei, iar restul de marfă, în valoare de 800.000 de lei,
a fost ridicată de legionari, pentru suma de 92.000 de lei. Acele mărfuri care nu au fost
la început declarate au fost confiscate de legionari, fără nici o despăgubire. La aceasta
se mai adăugau cantităţile integrale de mărfuri jefuite dintr-o seamă de magazine de
sticlărie, confecţii, manufactură, ceasornicărie, numeroase bunuri ale unor case de
export de cereale, care au fost preluate de legionarii din localitate şi duse la sediul
lor”(Ibidem).
În acest grav și confuz context istoric, se introducea și pedeapsa legării la stâlpul
infamiei a adversarilor politici, metodă folosită şi la Turnu Măgurele (Arhivele Statului,
Bucureşti, L, dosar 9039, volumul 45, fila 69; v. și: Dr. Mihai Fătu, Dr. Ion Spălăţelu,
Garda de fier - organizaţie teroristă de tip fascist, Bucureşti: Editura Politică, 1971, p.
302).
Această măsura a inflamat spiritele în asemenea măsură, încât - spre a nu da prilej
Mareșalului Ion Antonescu de a acuza Mişcarea Legionară -, conducătorii legionari au
luat măsuri rapide menite să liniştescă spiritele şi a mai atenua din acuzaţiile aduse
Mişcării de către opinia publică. În aceste condiţii, Directorul General al Siguranţei şi al
Poliţiei, Alecu Ghyca, l-a destituit din funcţie pe Stănescu Bucur, cel care ocupa funcţia
de Delegat-şef al Poliţiei din Turnu Măgurele, pentru măsura absolut umilitoare luată de
acesta de a introduce pedeapsa legării la stâlpul imfamiei a unor cetăţeni (Horia Sima,
Era libertăţii Statului Național Legionar, vol. I).
*
Odata cu cedarea Basarabiei către U.R.S.S, s-a înregistrat un val de refugiaţi, o
parte din ei ajungând să se stabilească şi în orașul Turnu Măgurele. Pentru a avea o
evidență mai strictă a acestora, dar şi pentru a se asigura nevoile lor, Primăria efectua un
recensământ al refugiaților, informând, ulterior, Prefectura Judeţului Teleorman şi alte
autorităţi în ceea ce priveşte situaţia refugiaţilor basarabeni şi a bucovinenilor din oraș.
Se ataşa la această statistică şi un tabel nominal cu refugiaţii (basarabeni), ce se aflau pe
teritoriul oraşului Turnu Măgurele la data de 22 iunie 1940, întocmit de Primăria oraşului
Turnu Măgurele, cât şi un tabel cu refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, stabiliţi “în
prezent, în acest oraş” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 1/ 1940).
*
De asemenea, Primăria întocmea o catagrafie cu refugiaţii din Cadrilater, aflaţi pe
raza oraşului Turnu Măgurele, care nu posedă adeverinţe doveditoare a recoltei
abandonate în teritoriul cedat (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 15/ 1940).
*
În anul 1940, se întocmea o statistică cu cantităţile de cereale intrate în oraşul
Turnu Măgurele, în perioada 1.IX.1940 - 1.XII.1940 (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1940).

293
 *
În contextul dificil pe plan internaţional, se punea problema raţionalizării tuturor
resurselor, inclusiv a şeptelului, astfel că Primăria întocmea în anul 1940 un Centralizator
cuprinzând vitele mari sau mici vândute în târgurile din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1940).
*
În anul 1940, mai consemnăm informări privind activitatea Comisiei oraşului şi a
Comitetelor parohiale ale bisericilor din oraș pentru ajutorarea familiilor concentraţilor și
a celor nevoiaşe, cât și statele pentru plata ajutoarelor acordate (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1940).
*
Primăria informa, în anul 1940, diferite instituţii competente privind activitatea
culturală din oraş. Menționăm, de pildă, ceva ciudat, întocmirea unui tabel cu filmele
rulate în oraşul Turnu Măgurele. Se constată și Ordinul Ministerului Afacerilor Interne
către toate autorităţile administrative şi poliţieneşti din ţară, prin care se solicita sprijin
pentru actorul Ion Manolescu “artist din Bucureşti”, pentru a organiza un turneu în ţară
cu piesa Strigoii de Ibsen, amintindu-se, totodată, şi de obligația elaborării situației cu
situaţia cinematografelor din oraş. În document se mai stabilea și cuantumul drepturilor
de autor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/
1940). Dar, de bună seamă, se înregistrează și alte cereri adresate primarului de către
unele trupe de teatru cu scopul de a prezenta în oraş spectacole artistice.
*
Protoieria s-a mutat, în anul 1940, în sediul Casei Prefectului, locaţie unde a
funcţionat între anii 1940-1947 (Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Protoieria
Turnu Măgurele. Monografie. Album, Alexandria: Editura Cartea Ortodoxă, 2011;
executată la Dinasty Books Pro Editura şi Tipografie SRL, cu binecuvântarea
Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi sub
coordonarea Preot Profesor Doctor Marin D. Ciulei, p. 22).
*
Școala primară de băieți nr. 1, în urma seismului din 1940, a fost serios avariată,
fiind reparată ulterior, însă, în urma celuilalt puternic seism, din 4 martie 1977, acest
edificiu n-a mai corespuns normelor de siguranţă, astfel încât imobilul a fost demolat, în
1980.

1940 (și până în 1942)

Între 1940-1942, în oraș a funcționat, pe stada Panduri de azi, moara lui Nicolae
Gavrilescu, care putea prelucra 300 vagoane anual și avea 5 angajați (Paul Șchiopu,
Economia culturii și industrializării grâului în județul Teleorman. Monografie,
Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 72).

1941
În anul 1941 s-a difuzat Proclamaţia Mareșalului Ion Antonescu către ţară şi
Decretul - Lege al conducătorului statului, mareșalul Ion Antonescu, prin care populaţia
ţării era chemată să-şi exprime părerea despre guvernarea conducătorului statului de la 6
septembrie 1940 până la data Proclamaţiei din 25 februarie1941. De asemenea, Primăria
informa Prefectura despre organizarea plebiscitului şi despre participarea la vot a

294
“bărbaţilor creştini sub 21 ani împliniţi” din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1941).
*
Tot în anul 1941, se întocmea o catagrafie cuprinzând magaziile evreieşti trecute
în proprietatea statului, prin aplicarea Decretului relativ la proprietăţile evreieşti
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 57/ 1941).
*
Printr-un Comunicat, Prefectura aducea la cunoştinţa populaţiei oraşului despre
rebeliunea legionară din 25 ianuarie 1941. Tot la acea dată, se întocmea un tabel nominal
cu funcţionarii din cadrul Primăriei Turnu Măgurele care au dreptul de a purta Medalia
Centenarului Regelui Carol I. De asemenea, se făcea cunoscut Ordinul Ministerului
Afacerilor Interne, din 6 martie 1941, referitor la gestionarea sumelor, materialelor,
obiectelor şi a mobilierului confiscat de la organizaţia legionară. În vederea despăgubirii
celor ce au avut de suferit în timpul rebeliunii legionare, Primăria întocmea o situație cu
magazinele din oraşul Turnu Măgurele din care s-au luat cu forţa mărfuri sau alte
materiale. De asemenea, Primăria primea instrucţiuni din partea forurilor superioare
privind procesele militarilor germani aflaţi în România, care comit crime calificate,
precum şi note informative privind situaţia prizonierilor sârbi aflaţi în lagărul înfiinţat de
trupele gemane în oraș (Arhivele Statului, Fond: Prefectura Teleorman - dosar 15/
1941).
*
Concomitent cu intrarea trupelor germane în oraş, se făceau, în 1941, demersurile
legale necesare pentru plata chiriilor trupele germane şi achitarea despăgubirilor pentru
eventualele stricăciuni provocate de aceste trupe. De asemenea, se începea construirea de
barăci pentru trupele germane. Pentru rezolvarea în timp util a tuturor problemelor dintre
armata germană și partea română, autorităţile locale erau în permanentă corespondenţă cu
Comandamentul german local (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 2/ 1941).
*
Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial şi, mai ales, cu intrarea
României în conflict, în anul 1941, oraşul cunoaşte un regres economic, dar şi
nesiguranţa şi restricţiile impuse de starea de război. De asemenea, au avut loc acţiuni de
sabotaj asupra liniilor de comunicaţie folosite de armata germană, ce au fost puse la cale
de elementele komiterniste aflate în ilegalitate. Astfel, la 7 martie 1941, s-au tăiat
cablurile telefonice dintre Turnu Măgurele şi Putineiu (Arhivele Statului - Bucureşti,
Inspectoratul de jandarmi, dosar 26/ 1941, p. 24; v. și: Ion Bâlă, Ion Moraru, Zile
fierbinţi în Teleorman, Bucureşti: Editura Politică, 1979, p. 13). Tot la data de 7 martie
1941, era sabotată linia telefonică Bucureşti – Alexandria – Plevna - Sofia (Ibidem).
*
În luna mai a anului 1941, generalul Dragalina a primit la Turnu Severin un număr
de 2500 foşti prizonieri sârbi de etnie română, repatriaţi din Iugoslavia, dintre care o
parte va fi încartiruită în lagărul de la Odaia, de lângă Turnu Măgurele. Acest lagăr,
numit şi Lagărul nr. 8 sau vechiul Centru de instrucţie a trupelor de cavalerie germane, a
fost construit în luna ianuarie a anului 1941 șiavea să fie folosit, după actul de la 23
August 1944, pentru a adăposti prizonierii germani. Primăria aducea la cunoştinţa
locuitorilor oraşului un Comunicat prin care se interzice populaţiei oraşului să acorde

295
ajutor prizonierilor iugoslavi sosiţi în oraş şi cazaţi în lagărul de prizonieri din oraş. De
asemenea, se întocmeau actele legale pentru cazarea şi asigurarea necesarului de hrană
pentru trupele germane din oraş. Se mai organiza o depunere de coroane de flori la
cimitirul eroilor din oraş de către trupele germane (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 57/ 1941).
*
Prefectura primea informări regulate, venite din partea Primăriei, despre activitatea
administrativă, financiară, economică și socială din oraș, dar şi despre situaţia bunurilor
deţinute de legionari. Se mai informa Prefectura şi despre situaţia refugiaţilor din
Basarabia, care locuiau în oraș. La rândul ei, Primăria primea instrucţiuni din partea
Prefecturii judeţului Teleorman privind instituirea Comisiilor locale şi judeţene
competente la verificarea, gestionarea, administrarea şi lichidarea bunurilor care au
aparţinut fostei organizaţii Mişcarea Legionară, care, conform Decretului-Lege, au trecut
în patrimoniul statului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 61/ 1941).
*
Stadionul oraşului a fost transformat provizoriu, în 1941, în depozit al Wehrmacht-
ului, până când marea majoritate a trupelor gemane a trecut Dunărea în Bulgaria, pe un
pod de vase, pentru a putea ataca Grecia.
*
Reperăm, în 1941, ordine, circulare, instrucţiuni și ordonanţe primite de Primărie
din partea Prefecturii şi a altor instituţii competente privind evaluarea activității
administrative, economico-financiare și de personal a Primăriei, pentru raţionalizarea
alimentelor, stabilirea preţului vitelor și ajutorarea familiilor concentraţilor pe front. De
asemenea, se făceau demersuri pentru demararea subscripţiilor publice pentru refacerea
Catedralei Municipiului Chişinău (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 5/ 1941).
*
În anul 1941, constatăm o notă a comunităţii evreieşti din Turnu Măgurele, prin
care această comunitate răspundea solicitării Primăriei oraşului Turnu Măgurele
privitoare la situaţia numerică a evreilor din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1941).
*
Tot în anul 1941, Primăria elabora un Chestionar privind recensământul în comuna
urbană Turnu Măgurele (cu numărul total al locuitorilor - 9700, ocupaţia locuitorilor,
originea lor etnică, suprafaţa de teren deţinută etc.) – v. Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 57/ 1941).
*
Din notele Primăriei adresate, în 1941, către Inspectoratul Regional al Pescăriilor
Statului din cadrul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, aflăm faptul că Primăria
oraşului Turnu Măgurele era înzestrată cu două trupuri de terenuri islaz, dar care erau
terenuri inundabile din cauza revărsării Dunării (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 37/ 1941).
*
Tot în anul 1941, se întocmea situaţia suprafeţelor de teren pe sate pentru zona
Turnu Măgurele (teren arabil, păşune-islaz, pădure etc.) – v. Arhivele Statului -

296
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1941.
*
Din corespondenţa Primăriei cu Camera Agricolă - Ocolul Agricol Turnu
Măgurele aflăm despre organizarea şi desfăşurarea activităţilor agricole pe timp de război
și despre procurarea de materiale de propagandă agricolă (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1941).
*
În anul 1941, Medicul veterinar al orașului întocmea actele justificative legale
privitoare la activitatea Serviciului Sanitar-Veterinar şi a Abatorului comunal, raportul,
care era însoțit de facturi şi de procese-verbale de recepţie a materialelor necesare
activităţii serviciului. Se mai elabora și situaţia biletelor de aprobare pentru sacrificarea
vitelor şi pentru transcrierea actelor de proprietate asupra acestor animale. De asemenea,
era conceput și un tabel statistic cu întreprinderile existente în oraş şi cel cu cantităţile de
zahăr necesare populației (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 22/ 1941).
*
O situație privind cantitățile de material lemons existente în oraş, a comercianţilor
de cherestea şi de lemn de foc, dar și cea cuprinzând materialele de construcţii ce se
găsesc în oraşul Turnu Măgurele în depozitele diferiţilor negustori era elaborată în anul
1941. De altfel, periodic, Primăria întocmea statistici cu numărul meseriaşilor din oraş,
dar organiza și cursuri de pregătirea tinerelor fete pentru serviciul casnic (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1941).
*
Tot în anul 1941, consemnăm şi litigiul dintre Primărie şi societatea Carpatina
pentru 4 hectare de teren, precum şi deciziile Primăriei de împroprietărire cu locuri de
casă a ofiţerilor decoraţi (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 39/ 1941).
*
Primăria informa Ministerul Afacerilor Interne, în anul 1941, despre desfiinţarea
Întreprinderilor comunale (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 30/ 1941).
*
În anul 1941, se întocmeau proiectele pentru pavarea străzilor I. G. Duca, Elena
Cuza, N. Iorga şi Gr. Brătianu (proiectele cuprindeau ofertele, caietul de sarcini, devizele
etc.) - (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 44/
1941).
*
În anul 1941 printr-o serie de Decizii, Primăria reglementa alocarea de fonduri
pentru întreţinerea a străzilor din oraş şi pentru procurarea de materiale necesare
activității Serviciului Tehnic al Primăriei. Tot în anul 1941 s-a produs ruperea podului de
la Olt din cauza inundaţiilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 35/ 1941).
*
Tot acum, în 1941, se elabora proiectul privind construirea casei paznicului
cimitirului din oraş şi a portalului de la intrarea în cimitir (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 42/ 1941).

297
 *
Identificăm iniţiativa Primăriei oraşului Turnu Măgurele, din 1941, ca orașul,
împreună cu comunele Cioara, Seaca, Traian, Flămânda, Măgurele, Odaia, Vânători şi
Lisa să ia măsuri de îndiguire a terenurilor inundabile (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1941).
*
În anul 1941, Primăria iniţia licitaţii pentru oferte publice în vederea contractării
de angajamente privind efectuarea unor lucrări edilitar - gospodăreşti în oraşul Turnu
Măgurele, precum şi lucrări de reparare a unor şcoli din oraș (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Magurele - dosar 17/ 1941).
*
Tot în anul 1941, Primăria întocmea un proces verbal justificativ, semnat de
primar, referitor la demersurile întreprinse la Bucureşti pentru rezolvarea problemelor
administrativ-economice şi financiare ale orașului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 34/ 1941).
*
La data de 5 aprilie 1941, se întocmea catagrafierea funcţionarilor de sex masculin
din Primărie în vederea reglementării situației lor militare (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1941).
*
În anul 1941, Primăria întocmea un act de vânzare - cumpărare pentru casele
cumpărate de la moștenitorii decedatului Anton Buhlea (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 41/ 1941).
*
În fondul arhivistic pe anul 1941, constatăm o adresă a Primăriei orașului Turnu
Măgurele adresată Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, privind legatul
testamentar lăsat Spitalului din Turnu Măgurele de către Andrei Predescu din Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/
1941).
*
Pentru anul 1941, identificăm o decizie a Primăriei oraşului Turnu Măgurele
referitoare la împroprietărirea văduvei defunctului locotenent- colonel Ştefănescu, erou
de război, căzut pe frontul de est, cu un loc de casă în suprafaţă de 300 m² „pe terenul din
dreptul stadionului - proprietatea comunei” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 30/ 1941).
*
În anul 1941, se elabora Regulamentul Financiar al Întreprinderilor Comunale.
Printr-o decizie a Primăriei se reînfiinţa, în cadrul instituţiei, Contribuţiunea Adiţională
Suplimentară pe lângă impozitele din veniturile pe proprietăţile clădite din comerţ
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1941).
*
Din corespondenţa Primăriei cu conducerile şcolilor din oraş, aflăm faptul că se
alocau în anul 1941 fonduri pentru întreţinerea şi repararea clădirilor şcolilor din oraş, ca
urmare a afectării acestora prin cazarea trupelor germane. În acest scop, se emiteau
devize și borderouri și se efectuau măsurători pentru lucrările necesitate (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 19/ 1941).

298
 *
Pentru a suplini lipsa de personal propriu, Primăria întocmea un tabel nominal,
cuprinzând întregul personal didactic al Liceului Teoretic de Fete din Turnu Măgurele,
care îi putea înlocui, în timp de război, pe funcţionarii publici mobilizaţi (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 20/ 1941).
*
Sub conducerea lui Ioan C. Voiculescu (ns. 1905 – m. 1979), director al Liceului
“Sf. Haralambie” între anii 1941-1947, s-a reorganizat corul Armonia al acestui liceu.
*
În anul 1941, reperăm o adresă a Primăriei, prin care se informează Prefectura
despre situaţia religioasă din oraş (cultul ortodox şi sectele religioase) – v. Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 15/ 1941.
*
Tot în anul 1941 se realizează subvenţionarea de către Primărie a întreţinerii
cimitirului ortodox din oraş, Primăria primind din partea Serviciului de întreținere a
cimitirului facturi și
procese verbale de recepţie a unor materiale necesare pentru întreţinere ori pentru
efectuarea unor lucrări în cimitir la mormintele unor defuncţi (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 18/ 1940).

1941 (și până în 1943)

Între anii 1941-1943, a funcţionat la Turnu Măgurele, Căminul Cultural Judeţean,
patronat de Fundaţia Culturală “Regele Mihai”.

1942
Pentru procesul de românizare a averilor deținute de evrei, Primăria oraşului a
elaborat o serie de acte normative în acest sens, purtând o corespondenţă permanentă cu
Ministerul Afacerilor Interne, cu Centrul Naţional de Românizare și cu Prefectura
Judeţului Teleorman, referitor la situaţia proprietăților evreieşti (în special imobile) din
oraşul Turnu Măgurele. De asemenea, se mai elabora o catagrafie, cuprinzând imobilele
evreieşti din oraş destinate pentru locuire, cu precizarea numelui persoanelor care le
ocupă, precum şi o catagrafie cu imobilele din oraş deja intrate în proprietatea Centrului
Naţional de Românizare, de la evreii expropriaţi şi de la germanii şi bulgarii repatriaţi.
Prefectura a mai trimis Primăriei o copie a referatului emis de Administraţia Centrului
Naţional de Românizare privind situaţia arendării şi a lichidării bunurilor forestiere
deținute de evrei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 2/ 1942).
*
În anul 1942, se întocmea un Memoriu justificativ pentru reînfiinţarea de
Contribuţiuni Adiţionale Suplimentare, pe lângă impozitele şi veniturile din proprietăţi.
Memoriul cuprindea, la capitolul II, “Situaţia economică a oraşului Turnu Măgurele prin
aşezarea sa geografică” (cu date referitoare la numărul locuitorilor oraşului, la starea lor
socială, economică, din perspectiva profesiilor, a poziţiei geografice etc.) – v. Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 21/ 1941.
*
Tot în 1942, constatăm activitatea Comitetului Local de Patronaj al Operelor

299
Sociale Turnu Măgurele, organizatorul activităţii “Ajutorul de Iarnă”- oficiu iniţiat de
Mareşalul Ion Antonescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 46/ 1941).
*
De asemenea, Primăria oraşului primea spre punere în aplicare, în 1942, o serie de
ordine ministeriale cu privire la inventarierea averii țiganilor (rromilor, azi) care erau
evacuați în Transnistria. Se mai elaborau și tabele - centralizator cu magaziile proprietate
particulară din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 6/ 1942).
*
Evreii rămași în oraș au fost întrebuințați, în 1942, pentru muncă forțată în
beneficiul comunității, în acest scop Primăria reglementând un cadru legal pentru
folosirea evreilor în activităţi obşteşti (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 18/ 1942). Pentru acest lucru, se trecea, mai întâi, la
recenzarea tuturor evreilor din oraș (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 24/ 1942).
*
Din actele justificative privind cheltuielile efectuate de Primăria oraşului Turnu
Măgurele, aflăm despre organizarea mesei comune festive, în anul 1942, în onoarea
Regimentului 12 Roşiori, întors de pe front (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 60/ 1942).
*
În anul 1942, se introduceau cartelele pentru alimente. Totodată, cetățenii mai
săraci solicitau ajutor material de la Serviciul Social al Primăriei (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1941). Tot acum, se trecea la
raţionalizarea zahărului, pentru gestionarea acestei măsuri întocmindu-se tabele nominale
cu cetăţenii care au de primit/ au primit acest produs. De asemenea, în anul 1942 apărea
în Buletinul oficial al judeţul Teleorman instituirea Regulamentului de organizare a
serviciilor monopolizate ale Primăriei oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1942).
*
Pentru anul 1942, mai observăm acte ce reflectau măsurile luate de Poliţia oraşului
Turnu Măgurele privind confiscarea averilor cultelor (sectelor) religioase şi inventarierea
averii mobile a acestora. De asemenea, se trecea la instituirea taxele de piaţă (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 73/ 1942).
*
În anul 1942, se elabora un tabel cu moşiile expropriate, care au aparţinut sau
aparţin oraşului Turnu Măgurele, și altul - cu situaţia măsurătorilor şi a parcelărilor
inginereşti, întocmit de Primărie ca răspuns la adresa Direcţiei Cărţilor Funciare şi
Cadastrului Funciar din data de 7 noiembrie 1942 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1942).
*
Tot în anul 1942, mai consemnăm o corespondenţă a Primăriei cu Prefectura
privind activitatea Serviciului Sanitar – Veterinar, despre confiscările de carne a cărei
proveniență era incertă și despre situaţia numerică a vitelor pe anul 1942 (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosarele 40 și 41/ 1942).

300
 *
De asemenea, Primăria procura, în mod regulat, furaje pentru vitele aparținând
serviciului Public (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 54/ 1942).
*
Tot în anul 1942, Primăria cerea întocmirea bilanțului anual al lucrărilor
Serviciului Veterinar şi al Întreprinderilor Comunale ale oraşului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 72/ 1942).
*
Primăria realiza o catagrafie, cuprinzând numărul de animale (cai, boi, vaci,
bivoliţe, oi, porci) existent în oraş, la data de 9 martie 1942 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1942).
*
În anul 1942, Primăria primea de la Prefectura Judeţului Teleorman şi de la alte
instituţii spre punere în aplicare o serie de acte normative, pentru întocmirea de situaţii
statistice cu activitatea administrativă, socială, financiară, economică, culturală și de
personal a Primăriei. De asemenea, la rândul său, Prefectura sesiza Primăria ca, în caz de
forță majoră, pentru necesitățile frontului, să se mobilizeze o serie de categorii
profesionale, de aici şi necesitatea întocmirii unui tabel statistic cu croitoresele oraşului şi
a unui tabel cu proprietarii de maşini de treierat din oraş (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1942).
*
În anul 1942, oraşul avea 48 străzi, din care doar 18 erau pavate, celelalte erau
pietruite, cu sau fără trotuare (Emil M. Dragnea, Turnu Măgurele. Monografie,
Alexandria: Editura “Teleormanul Liber”, 1996, p. 19).
*
Se continuau, în 1942, lucrările pentru pavarea şi bitumizarea străzilor oraşului, în
acest scop Serviciul Tehnic al Primăriei întocmea caietele de sarcini ale contractelor
pentru aprovizionarea cu pietriş sau piatră spartă, precum şi facturile, borderourile şi
procesele verbale de recepţie a materialelor necesare lucrărilor respective (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 44/ 1942). Lucrările de
pavarea străzilor aveau însă să se extindă, atunci elaborându-se și noul Plan al oraşului
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
45/ 1942).
*
În 1942, Primăria elabora un Plan de evacuare a populaţiei şi a animalelor din
regiunile supuse inundaţiilor, în acest scop structurând şi un centralizator cu potențialele
locuinţe din oraşul Turnu Măgurele expuse la inundaţii (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1942).
*
Activitățile Comitetului Local de Patronaj al Operelor Sociale Turnu Măgurele se
continuau în ritm susținut şi în anul 1942 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 23/ 1942).
*
În anul 1942, se continuau activitățile Consiliului Orăşenesc pentru Patronaj al
Operelor Sociale Turnu Măgurele, privind colectarea de obiecte şi bani pentru familiile

301
sărace. De asemenea, Primărie îi parveneau în continuare noi cereri de ajutor pentru
familiile nevoiaşe (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 68/ 1942). Astfel, în anul 1942, se elaborau, la nivelul Primăriei, tabele nominale
cu invalizii şi văduvele din războiul din perioada 1916-1917, evidențe cu evreii din oraş,
precum şi tabele cu colectele de obiecte de îmbrăcăminte destinate ostaşilor de pe front
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/ 1942). Tot
în acelaşi scop, s-a mai cerut o statistică și cu numărul copiilor săraci din oraș (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1942).
*
Prefectura şi Primăria, alături de alte autorităţi, donau fonduri pentru ajutorarea
sinistraţilor de pe urma gravelor inundaţii din luna martie a anului 1942. Printr-o adresă a
Primăriei oraşului Turnu Măgurele adresată Ministerului Afacerilor Interne se informa
acest for despre efectele inundaţiilor provocate de revărsarea Oltului şi a Dunării,
solicitându-se ajutor material. Mai putem aminti aici şi hotărârea Primăriei de a atribui
locuri de casă sinistraţilor pentru a se strămuta din zona inundabilă a oraşului, precum şi
activitatea de întocmire de acte de vânzare-cumpărare a terenurilor cu titlu de “emnatic”.
S-au înregistrat, de asemenea, şi cereri ale locuitorilor sinistraţi pentru obţinerea de
ajutoare, aceștia fiind trecuți în evidențe clare cu cei care pot fi beneficiari sau care deja
au obţinut ajutoare de la Primărie (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 51/ 1942).
*
În anul 1942, Primăria închiria bascula pod-cântar de la comerciantul Gh.
Diaconescu şi se stabilea cuanumul taxei la carele de cereale din obor (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 58/ 1942).
*
Primăria aloca, în 1942, fonduri pentru săpături, pentru consolidarea şi întreţinerea
lucrărilor de întreprins la Cetatea Turnu, cercetările fiind efectuate de arheologul Grigore
Florescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 42/ 1942).
*
În anul 1942, avea loc Festivalul Artistic Cultural, cu ocazia renovării Teatrului
din localitate. De asemenea, mai consemnăm o adresă a Direcţiunii Teatrului Naţional
din Bucureşti prin care se anunţă că artiştii teatrului vor pune în scenă, în cadrul turneului
din ţară ocazionat de sărbătorirea a 30 de ani de teatru la Turnu Măgurele, piesa
“Gaiţele” de Al. Kiriţescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman,
dosar 28/ 1942).
*
Apare, în 1942, ziarul local „Școala și Viața”, ca organ al Asociației Învățătorilor
din Teleorman, și este tipărit la tipografia lui Pârjol.
*
Tot în anul 1942, arhivele consemnează măsurile luate de Poliţia oraşului Turnu
Măgurele pentru confiscarea averilor cultelor (sectelor) religioase, elaborându-se în acest
sens inventare cu averea mobilă a cultelor religioase desfiinţate (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 73/ 1942).

1943
În anul 1943, Primăria a primit o serie de ordine, circulare și instrucţiuni venite din

302
partea Ministerului Afacerilor Interne, a Centrului Naţional de Românizare, a Prefecturii
judeţului Teleorman şi a altor instituţii, cu privire la situaţia evreilor din oraș. Pentru
acest scop, Primăria întocmea situația imobilelor expropriate de la evreii din oraşul Turnu
Măgurele, conform Decretului - Lege privitor la trecerea bunurilor evreieşti în
patrimoniul statului și la exploatarea imobilelor evreieşti în perioada 26.X.1941 -
23.IV.1942. Totodată, se întocmea și un tabel cuprinzând imobilele expropiate de la
evrei, atribuite şi repartizate agențiilor statului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1943).
*
Situaţia de pe frontul de est, unde trupele sovietice - după ce rupseseră frontul -
trecuseră la ofensivă, au determinat autorităţile române, în 1943, să inițieze demersuri de
ieşire din război. De aceea, germanii vor fi nevoiţi să efectueze activităţi de culegere de
informaţii privind starea de spirit a populaţiei, astfel că, în septembrie 1943, agenţii de
informaţii germani au efectuat sondaje de opinie în rîndul populaţiei din oraş (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar7/ 1943, fila 91; v. și: Ion
Bâlă, Ion Moraru, Zile fierbinţi în Teleorman, Bucureşti: Editura Politică, 1979, p. 13).
*
Poliţia din Zimnicea raporta, în 1943, forurilor superioare faptul că printre
intelectualii oraşului circula zvonul că “la Turnu Măgurele şi Alexandria, au sosit mai
mulţi germani civili, care se interesează de starea de spirit a populaţiei, spre a constata
dacă nu cumva, la un moment dat, să nu se întâmple şi în România evenimente
asemănătoare celor din Italia” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar6/ 1943; v. și: Ion Bâlă, Ion Moraru, Zile fierbinţi în Teleorman,
Bucureşti: Editura Politică, 1979, p. 14).
*
Începând cu luna noiembrie 1943, din cauza bombardamentelor aviaţiei sovietice
asupra Galaţiului, sediul Şcolii Navale de Sublocotenenţi de Marină s-a mutat la Turnu
Măgurele, unde a funcţionat până în octombrie 1947, în incinta clădirii în care azi este
Colegiul Tehnic “David Praporgescu”. De altfel, se mai păstrează încă denumirea de
Cazarmă, dată clădirii ocupate în trecut de Şcoala Navală. Intrarea se făcea printr-o
poartă de tipul “Arcului de triumf”.
*
În anul 1943, Primăria întocmea o situaţie statistică a refugiaţilor din regiunile
cedate, precum şi un tabel nominal cuprinzând personalul Camerei Agricole a Judeţului
Hotin, evacuat la Turnu Măgurele. Mai consemnăm și un raport al Primarului oraşului
Turnu Măgurele adresat Prefecturii, referitor la cererea unor locuitori din comuna rurală
Măgurele de a fi arondați la oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/ 1943).
*
Mai putem aminti o corespondenţă a Primăriei cu Camera Agricolă şi cu alte
instituţii privind activitatea agricolă din oraș din anul 1943, întocmindu-se în acest sens
statistici agricole cu numărul de maşini agricole aflate în oraş, cât și o ordonanță de
impunere a proprietăţilor agricole. De asemenea, se întocmea un tabel cuprinzând
locuitorii oraşului care au terenuri supuse inundaţiilor în Domeniul Turnu (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1943).
*

303
 Tot în anul 1943, aveau loc lucrările Comitetului Agricol Comunal, organizat în
cadrul Primăriei, care aveau ca obiect organizarea muncilor agricole (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1943).
*
În luna iunie 1943, Inspectorul General de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor
a făcut o vizită în Piața Orașului, unde a constatat o ”abundență mare de zarzavaturi la
prețuri destul de scăzute, astfel încât mulți cultivatori au rămas cu zarzavaturile
nevândute și ar fi bine să fie colectate și uscate sau duse în alte zone unde nu se produc
zarzavaturi” (Paul Șchiopu, Camera Agricolă a județului Teleorman, 1926-1949.
Monografie, Alexandria: Editura Velox, 2010, p. 24).
*
În anul 1943, începeau lucrările pentru repararea Bisericii din cimiritul ortodox
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 24/ 1943). La
fel, despre întreţinerea și reabilitarea cimitirului oraşului, efectuate de Serviciul Tehnic al
Primăriei, se menționează în documentul: Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 42/ 1943.
*
În anul 1943, corpul avocaţilor din oraş era următorul:

Nr
. Adresa cabinetului
Numele şi prenumele Funcţia
crt de avocatură
.
1 Anastasescu V. Avocat definitiv Str. V. Alecsandri 3
2 Andreescu Gheorghe Idem Str. Regele Carol 6
3 Axente Constantin Idem Str. A. Predescu 15
4 Bădănoiu Gheorghe Idem Str. Gr. Brătianu 25
Idem/ membru al Consiliului
5 Bănescu Teodor Corpului Avocaţilor din Str. Smârdan 29
Teleorman
6 Beca Ion Avocat definitiv Blv. Ferdinand 16
7 Beznea Ion Avocat definitiv Str. Nicolae Iorga 5
8 Brudariu Andrei Idem Str. Independenţei 11
9 Bucă Radu Idem Str. Eraclie Arion 9
10 Cegăneanu Stancu Idem Str. Smârdan 21
11 Chivu Vasile Idem Str. Regele Carol 55
Idem/ membru al Consiliului
Str. General
12 Dincă G. Corpului Avocaţilor din
Praporgescu 3
Teleorman
13 Dorcescu Ioan Idem Str. Grigore Brătianu 1
Str. Memoriile 2 Mai
14 Drăgăniţă Ioan Idem
10
15 Drăghici Fl. Idem Str. Praporgescu 15
Idem/ Decan al Corpului
16 Frumosu Fl. Str. Nicolae Iorga 19
Avocaţilor din Teleorman
17 Gheciu V. Avocat definitiv/ Membru al Str. Elena Cuza Vodă 6

304
 Consiliului Corpului
Avocaţilor din Teleorman
Idem/ Prodecan al Corpului
18 Hagiescu Nicolae Str. I. G. Duca 1
Avocaţilor din Teleorman
19 Iatan Gheorghe Avocat definitiv Str. Gr. Brătianu 4
Idem/ Secretar al Consiliului
20 Ioana Vasile Corpului Avocaţilor din Str. N. Racottă 22
Teleorman
Idem/ membru al Consiliului
21 Iordănescu Stelian Corpului Avocaţilor din Str. Regele Carol 33
Teleorman
22 Ivanovici St. Avocat definitiv Str. Independenţei 77
Str. General
23 Lalescu Iancu Idem
Praporgescu 5
24 Manciu Marin Idem Blv. Ferdinand 8
25 Marinescu Zaharia Idem Str. Mihai Bravu 3
26 Mihalache N. Idem Str. Griviţei 40
Str. Memoriile 2 Mai
27 Mustăciosu P. Idem
26
28 Nicolescu Mircea Idem Str. I. G. Duca 34
29 Oanţă Ilie Idem Str. A. Predescu 16
30 Ottulescu Mihai Idem Stația C.F.R.
Str. Erou Maior
31 Plosceanu Stelian Idem
Minculescu 1
Str. Mihail
32 Popescu Alecu Idem
Kogălniceanu 4
Str. G-ral Praporgescu
33 Popescu Ştefan Idem
45
34 Popescu Al. Idem Str. Regele Carol 59
35 Rădulescu Gheorghe Idem Str. 10 Mai 42
36 Răducanu Al. Idem Str. Smârdan 28
37 Săndulescu Alecu Idem Str. 10 mai 17
Str. Erou Maior
38 Seiculescu Petre Idem
Minculescu 38
39 Slăvescu Tache Idem Str. M. Kogălniceanu 4
40 Stancu Gheorghe Idem Str. Cpt. Stănculescu 9
41 Stănutescu Ioan Idem Str. Independenţei 62
42 Stănutescu Mihai Idem Idem
Idem/ membru al Consiliului
Str. Tudor
43 Tonopol Leonida Corpului Avocaţilor din
Vladimirescu 2
Teleorman
Ungureanu Str. Memoriile 2 Mai
44 Avocat definitiv
Constantin 81
45 Crăcea Traian Avocat stagiar Str. N. Racottă 13
46 Creţeanu Ovidiu Idem Str. Ştefan cel Mare 21

305
 47 Dumitru Voicu Idem Str. A. Predescu 20
48 Georgescu Constanţa Idem Blv. Ferdinand 9
49 Mazilu Bică Idem Str. A. Predescu 20
50 Mitrică T. Idem Str. C. A. Rosetti 14
51 Popa Ion Idem Str. Cuza Vodă 9
52 Popescu Tudor Idem Str. Smârdan 1
53 Popescu Emil Idem Str. Regele Carol 15
54 Trandafir Marin Idem Str. A Predescu 11
55 Ţibreanu Toma Idem Str. Nicolae Iorga 2
56 Vişinescu Corneliu Idem Str. Regele Carol 86
57 Zâmbrea Ispas Idem Str. Oborului 3
*
În anul 1943, începeau demersurile legale privind reglementarea contribuţiei
publice pentru ridicarea Palatului Invalizilor, a cărui construire s-a realizat strict prin
subscripţie publică (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 21/ 1943).
*
De asemenea, în 1943 demarau lucrările de reabilitare generală a clădirii Primăriei
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1943).
*
Primăria încheia un contract, în 1943, cu Gh. Petrovici, antreprenor cadastral,
pentru efectuarea lucrărilor de sistematizare a oraşului (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 41/ 1943).
*
În anul 1943, pornea proiectul pentru modificarea imobilului Poliţiei oraşului
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar
42/ 1943).
*
Se observă o serie de cereri ale refugiaţilor stabiliți la Turnu Măgurele pentru
acordarea unor ajutoare băneşti, în 1943, din partea Primăriei. Similar, s-a identificat și
un grafic întocmit de Comitetul Judeţean de Patronaj Teleorman, privind ajutorul primit
(atât în bani cât şi în natură) de către invalizii de război, orfanii şi văduvele de război, dar
şi de familiile concentraţilor (pe anul 1943-1944) - Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 36/ 1943.
*
Mai consemnăm circulare şi decizii ale Primăriei privind împunerea taxelor pe
energie şi a gazului “Aragaz” din oraşul Turnu Măgurele, precum şi situația cuprinzând
rezultatul operaţiunilor la impunere a taxelor asupra energiei electrice şi mecanice şi a
gazului pe anul 1943-1944 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 35/ 1943).
*
Pe strada Panduri se afla fosta Baie Publică, construită în 1943, operă a
inginerului arhitect Toma Marinescu, executată sub supravegherea inginerului italian
Alfonso Viecelli; pentru lucrare Primăria oraşului a achitat suma de 32.000.000 lei, în
timpul primariatului lui Nicolae Hagiescu. Actualmente, adăpostește Sediul Municipal
P.N.L.

306
 1944
În anul 1944, numărul membrilor asociaţiei cadrelor didactice ajunsese la 840.
După venirea la putere a comuniştilor, această Asociaţie și-a încetat existenţa. În anul
1932, Asociaţia edita revista Şcoala şi Învăţătorul, iar în anul 1937 lua fiinţă în cadrul
acesteia o bibliotecă cu un fond de 300 de volume necesare perfecţionării cadrelor
didactice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/
1932).
*
În anul 1944, Primăria întocmea un inventar cuprinzând averea mobilă şi imobilă
rămasă de la comunitatea baptistă Turnu Măgurele, care a fost desfiinţată prin prevederile
Legilor nr. 927/ 1942 şi 431/ 1943 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 7/ 1944).
*
La Turnu Măgurele, a fost locată una din staţiile germane radar de alertare de tip
Freja, amplasată în apropierea Pădurii Banciu (Corneliu Marandiuc, Inimi cât să
cuprindă cerul patriei, Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1985, p. 255).
*
Și în anul 1944 se întocmea o catagrafie a refugiaţilor din regiunile cedate, veniți
la Turnu Măgurele, a personalului Camerei Agricole a Judeţului Hotin evacuat la Turnu
Măgurele, precum şi un tabel cu ⅓ din magaziile din oraş care se pot pune la dispoziţia
refugiaţilor sosiți în oraş. De asemenea, Primăria orașului lua măsurile necesare pentru
cazarea și aprovizionarea cu alimente a refugiaţilor evacuaţi din provinciile istorice
cedate. Printr-o Telegramă a Direcţiei I-a Regională Silvică Chişinău, Primăria oraşului
Turnu Măgurele era informată că Ocolul Silvic Sadova, din Regiunea Silvică Chişinău,
din Basarabia, a primit ordin de evacuare la Turnu Măgurele. De asemenea, se înainta
Primăriei o copie de pe procesul verbal al Comisiei pentru soluţionarea problemelor
evacuaţilor afluiți în judeţului Teleorman. Aceștia erau ajutați, ca, de pildă, cum reiese și
din tabelul nominal cu funcţionarii evacuaţi de la Camera Agricolă Hotin, care au primit
gaz lampant. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 3/
1944).
*
Primăria primea, în 1944, un aviz al Consiliului de Coordonare, prin care
întreprinderile comunale din Turnu Măgurele puteau raţionaliza energia electrică în oraş.
De asemenea, se mai întocmea o catagrafie cu patronii meseriaşi, industriaşi, comercianţi
şi ucenicii existenţi în oraş,
*
Până în decembrie 1944, aviaţia germană (Luftwaffe), având baze în Ungaria şi
Austria, a minat apele Dunării, sectorul Turnu Măgurele - Zimnicea, fiind vizat din plin.
Pentru a asigura libera navigaţie pe Dunăre şi a se putea aproviziona frontul cu cele
necesare, marina militară română va trece la deminarea şenalului navigabil. Inevitabil,
aceste operaţii erau însoţite de pierderi, astfel că la o astfel de operație în dreptul portului
Turnu Măgurele “un dragor românesc se scufundă, ducând în adâncul Dunării şi pe
eroii teleormăneni, matrozul Petcu Nicolae din Ciuperceni şi Mozolea Gheorghe din
Troianu” (Col. Traian Uba, În amonte pe Dunăre... printre mine hitleriste, în
„Teleormanul”, An VII, nr. 1970/ 7.III.1975; v. și: Ion Bâlă, Ion Moraru, Zile fierbinţi în
Teleorman, București: Editura Politică, 1979).

307
 *
Unul dintre refugiații veniți, în 1944, în oraș - Pintilie Iacob - descrie în cartea sa
memorialistică despre viața de zi cu zi din orașul nostru, văzută prin ochii unui transfug
din calea tăvălugului sovietic: ”Paștele ortodox l-am făcut în satul Măgurele, de lângă
Turnu Măgurele, unde nu cred că am stat mai mult de zece zile. Gazda la care am locuit,
de teama păduchilor pe care îi aveam, ne-a luat cămășile la spălat și le-a fiert. În ziua de
Paști, am fost invitați de preotul satului la biserică, unde ni s-a servit câte un ou roșu și
cozonac. Zilele de Paști, cât am stat în satul Măgurele, am fost repartizați pentru masă la
regimentul din oraș. Mi-aduc aminte cum în prima zi de Paști era o zi frumoasă și m-am
așezat la masă împreună cu ostașii. Gornistul a sunat pentru rugăciune, rugăciunea
făcându-se printr-o melodie executată de gornist, după care ne-am reluat locurile.
Bucătarii au început să servească primul fel de mâncare și când au ajuns la masa
noastră cu felul doi, care se compunea din fasole cu cârnați, și un alt bucătar în urmă ne
dădea câte o cană de vin, pe care nouă copiilor ne-o punea plină, atunci s-a dat alarma
aeriană, iar deasupra orașului au apătut câteva avioane de vânătoare românești. Toată
lumea s-a ridicat în picioare, la ordinul unui ofițer al regimentului, și ne-am îndreptat
spre tranșeele care erau săpate în fundul curții, lăsând pe masă bunătate de fasole cu
cârnați și cănile cu vin. Peste aproape o oră, s-a sunat încetarea alarmei, iar noi am
revenit la masă, mâncând fasolea sleită și bând porția de vin. După Paștile lui ’44, am
plecat din Măgurele și am fost duși în satul Scrioaștea de lângă Roșiorii de Vede. M-am
întrebat de ce n-am fost opriți de prima dată, când veneam cu trenul, și a trebuit să
mergem la Turnu Măgurele. Probabil că se contraziceau și ordinele celor care se ocupau
cu problemele refugiaților.
În a doua jumătate a lunii iulie 1944, am fost mutați din nou în comuna Măgurele
și masa ni se dădea la Cercul Teritorial Turnu Măgurele (Comisariatul Militar de astăzi
n.a.). Mâncarea de aici era mult mai slabă. Războiul își punea amprenta din ce în ce mai
puternic pe viața țării, nu eram niciodată sătul și bani nu avream. Într-o zi, îmi spune un
coleg de-al meu că, fiind în gară în timpul sosirii trenului, un cetățean l-a pus să-i ducă
valiza, pentru care i-a dat niște bani. Îndată mi-a căzut fisa, astfel că am început să mă
prezint în gară la fiecare sosire a trenului. Nu întotdeauna eram solicitat, dar tot se mai
ivea câte un prilej să duc cîte o valiză sau un bagaj mai mare la o distanță de până la 1
km și făceam rost de banii cu care cumpăram de mâncare în completarea celei de la
Cercul Teritorial.
În cadrul Cercului Teritorial lucrau niște furieri (funcționari militari) civili. Nu
știu dacă erau concentrați sau funcționari plătiți, dar ne-au ales pe câțiva dintre elevi,
care vrem să lucrăm în locul lor, și dacă scriam citeț. Eu nu prea scriam frumos, dar, la
o adică, dacă era vorba de bani, mă străduiam să scriu cât mai frumos. Munca era să
transcriem toți oamenii din evidența Cercului Teritorial dintr-un registru vechi într-unul
nou, cu toate detaliile respective, citeț și fără greșeală. Datele erau destul de multe și
cuprindeau cam două pagini de registru, începând cu numele, prenumele, prenumele
părinților, locul și data nașterii și terminând cu gradul și funcțiile din armată, cu
transferuri, concentrări și lăsăari la vatră etc. Pentru fiecare cetățean transcris luam
câte 10 lei. În cele 5-6 ore cât lucram zilnic câștigam 70-80 lei, fiindcă lucram cu frica
de a nu greși. În fiecare după-amiază pe la ora 16 cetățeanul venea, verifica munca
noastră și ne plătea. Se vorbea că era un negustor de vinuri din oraș. Eu nu l-am văzut
niciodată îmbrăcat militar, ci numai civil. Treaba asta a ținut decât doar două

308
săptămâni, dar mi-a prins bine și atât [...]. Peste câteva zile, m-am înapoiat la Turnu
Măgurele, unde se aflau ceilalți elevi ai liceului. Aici am văzut cum ofițerii de la
regiment se pregăteau să-i primească pe rușii care se apropiau de oraș și să le facă o
primire cât mai fastuoasă. Atunci am văzut coloane militare rusești cu cai și căruțe
confiscate de la țăranii din comunele prin care treceau și pe care scria numele
cetățeanului și al comunei din care făcea parte - Țigănești, Odaia etc. Prin ziare se putea
citi zilnic că trupele sovietice au ocupat diverse orașe, ca Buzău, Brăila, București etc și
toată lumea se întreba cum de orașele românești sunt ocupate, de vreme ce Armata
Română nu mai lupta. Românii nu mai înțelegeau logica sovietică. Am văzut ruși
cumpărând pepeni verzi pe care-i trânteau de trotuar și-i mâncau. Ziarele anunțau
cursul unei ruble la o sută de lei, ceea ce era enorm. Un soldat rus a venit cu o rublă la
un vânzător de înghețată și aceste i-a pus înghețata într-o pungă făcută dintr-un ziar,
fiindcă la valoarea de 100 de lei nu putea să i-o dea în cornete. Oamenii nu sesizau
inflația care se prefigura în primele zile ale “eliberării”. Rusul a luat înghețata în
pumni, s-a urcat pe cal și a pornit mai departe” (Iacob Pintilie, Vremuri de băjenie și
pribegie, 1944, p. 55; v. și: Iacob Pintilie, Vremuri de băjenie și surghiun, Cluj-Napoca:
Dacia, 2001, 270 p.).
*
Odată cu intrarea trupelor sovietice în oraş, s-au luat măsuri pentru aprovizionarea
acestora. Pentru reglementarea situației cu proprietățile refugiaților din teritoriile cedate
U.R.S.S.-ului, se întocmea un tabel nominal cu persoanele care posedau bunuri în
U.R.S.S - în Basarabia şi Bucovina de Nord. De asemenea, se întocmea şi un tabel
nominal cu persoanele care au depus la Primărie bunurile provenite din U.R.S.S, pe care,
în marea lor majoritate soldați pe front, le luaseră de prin localitățile pe unde au trecut.
De asemenea, s-au luat și declaraţii celor în cauză referitoare la bunurile luate din
Basarabia, Bucovina şi U.R.S.S. Se mai întocmea şi situaţia statistică a stupilor de albine
primiţi din Transnistria în vara şi în iarna anului 1943. Mai consemnăm, de asemenea,
procesul verbal încheiat de delegaţii întreprinderilor comunale din Turnu Măgurele şi din
orașul Ismail, privind luarea în primire a unor materiale depozitate la Uzina de apă din
Portul Turnu Măgurele. În același context, mai putem aminti şi declaraţia şefului Poliţiei
Cetatea Albă, care fusese evacuată la Turnu Măgurele, cu privire la mobilierul adus la
Turnu Măgurele, întocmindu-se şi inventarul cu obiectele primite în custodie de la
Administraţia Bunurilor Statului din Cetatea Albă, care, la fel, au fost aduse la Turnu
Măgurele cu ocazia evacuării din Cetatea Albă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1944).
*
La conducerea Liceului “Sf. Haralambrie” vine I. C. Voiculescu, pentru o perioadă
de 3 ani, până în 1947. Anterior, se știe, între 11.12.1919 - 1926 și 1927-1944, a fost
harnicul și renumitul director, Dumitru Voiculescu.
*
Odată cu intrarea sub ocupaţie sovietică şi accederea la putere a comuniştilor, se
începea procesul de epurare a elementelor din administraţie considerate ostile, astfel că,
printr-o adresă a Primăriei oraşului Turnu Măgurele către Prefectura Judeţului Teleor-
man, se anunța că se înaintează acestui for superior dosarele - cazier şi fişele individuale
ale unor funcţionari ai Primăriei pentru a fi verificaţi de Comisia judeţeană de purificare
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 29/ 1944).

309
 *
La 22 aprilie 1944, Prefectura cerea Primăriei situaţia încartiruirii și întocmirea
fişelor personale ale celor în situația aceasta.
*
Primăriei i se cereau, din partea Prefecturii, procesele verbale întocmite, în 1944,
de comisia pentru colectarea obiectelor solicitate de către Comandamentul Garnizoanei
Turnu Măgurele, anume, cele rechiziţionate de la unii cetăţeni din oraş, sub formă de
împrumut (ca răspuns la o adresă a Comandamentului Militar Sovietic către Prefectura
Judeţului Teleorman, prin care se cerea punerea la dispoziţia acestui comandament a unor
astfel de materiale necesare desfășurării activităţii acestuia). De bună seamă, anterior,
Prefectura procedase la remiterea către Primărie a solicitării, spre a fi dusă la îndeplinire.
La aceste acte se mai ataşa un proces verbal al Comisiei de rechiziţionare cu ocazia co-
lectării obiectelor, cerut de Comandamentului Sovietic al Comisiei Aliate de Control a
judeţului Teleorman. În plus, se atașau și adeverinţele de primire de la unii cetăţeni ai o-
raşului a unor obiecte care au fost luate sub formă de împrumut pentru deservirea acestei
structuri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 49/
1944).
*
În anul 1944, se organiza alegerea ajutorului de primar al Primăriei oraşului Turnu
Măgurele, post care se vacantase. Din procesele verbale încheiate în şedinţele Frontului
Unic Muncitoresc și ale Comisiei Locale a Sindicatelor Unite şi ale Frontului Naţional
Democrat Român, aflăm faptul că se definitivase propunerea candidatului de ajutor de
primar al oraşului Turnu Măgurele din partea acestor forțe politice. La data de 25 iulie
1944, avea loc o şedinţă la care a participat primarul oraşului Turnu Măgurele - avocatul
Nae Hagiescu -, alături de reprezentanţii P.C.R, ai P.S.D, ai Frontului Plugarilor, din
partea Uniunii Patrioţilor Sindicatelor Unite, ai P.N.L şi ai P.N.Ţ., pentru a discuta
numirea ajutorului de primar al oraşului (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 48/ 1944).
*
În anul 1944, oraşul avea 11.097 locuitori și dispunea de 3780 locuinţe şi de 437
prăvălii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar1308/
1948; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 36).
*
În 1944, se proceda la analizarea rezultatelor, conform planului de activitate a
Primăriei, cât şi a raportului Administraţiei Agricole Comunale în legătură cu inundarea
terenului de pe Domeniul Turnu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 3/ 1942).
*
Din Procesele verbale încheiate în şedinţele Comitetului Agricol din cadrul
Primăriei, aflăm că se elabora un Plan de cultură pentru anul agricol 1944-1945. De
asemenea, putem aminti aici și de măsurile luate de autorităţile sovietice de ocupație, prin
care se garantează dreptul locuitorilor oraşului la munca câmpului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 45/ 1944).
*
În anul 1944, se efectuau lucrări pentru repararea halelor, de pavare a unor străzi și
pentru repararea Azilului de bătrâni (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria

310
Turnu Măgurele - dosar 31/ 1944).
*
Identificăm, între actele pe anul 1944, avizul Consiliului Superior al Statului în
litigiul dintre Ministerul Apărării Naţionale şi P.T.T.R., pentru un teren donat de Primăria
oraşului Turnu Măgurele în scopul construirii localului destinat Serviciului Telegrafic
Poştal din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 3/ 1944).
*
Tot în fondul pe anul 1944, reperăm un Ordin al Prefecturii judeţului Teleorman,
adresat Primăriei oraşului Turnu Măgurele, pentru “amenajarea în bune condiţii la
centru Turnu Măgurele pentru cazarea şi hrănirea refugiaţilor, care, în anul 1941, se
aflau sub ocupaţie sovietică”, și care urmau să fie repatriaţi în U.R.S.S. (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 9/ 1944).
*
În anul 1944, constatăm existența unor cereri pentru primirea de ajutoare băneşti şi
de materiale venite din partea familiilor nevoiaşe locale şi refugiate (care fuseseră
evacuate la Turnu Măgurele). De asemenea, putem aminti aici și despre întocmirea de
tabele nominale cu evreii care au primit îmbrăcăminte cu ocazia “Pomului de Crăciun”,
cât și documente privind donaţii ale cetăţenilor și ale membrilor Sfatului Negustoresc din
oraş, tabele întocmite de Primărie cu invalizii care au primit alimente și alte forme de
ajutor. Existau, de asemenea, și instrucţiuni trimise de Ministerul Afacerilor Interne
privind modul de ajutorare a evacuaţilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 27/ 1944).
*
Apare ziarul local „Câmpul”.

1945
La sfârșitul lunii ianuarie 1945, soseau în Lagărul nr. 8 din oraș 580 de prizonieri
maghiari, de pe frontul de vest.
*
Pentru ajutorarea nevoiașilor din țară, se organizau colecte publice. Primăriei îi
este remisă o recipisă pentru suma de 354.463 lei, în numerar, depuşi de Comitetul Local
al Ligii Operelor Socialiste din Turnu Măgurele, reprezentând banii colectați, în 1945, de
la populația din oraș pentru “ajutorarea familiilor din Ardeal şi Moldova” (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1945).
*
Din activitatea Comisiei de rechiziţii, aflăm că, în 1945, se trecuse la
rechiziţionarea unor imobile pentru cazarea trupelor sovietice în oraş, în baza
prevederilor Convenţiei de Armistiţiu şi a dispoziţiilor Comisiei Aliate de Control,
reprezentată de Comandamentul Sovietic (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 7/ 1945).
*
De asemenea, din activitatea aceleiaşi Comisii de rechiziţionare a unor imobile
pentru armata sovietică semnalăm existența unui inventar cu mobilierul şi obiectele
predate Comandamentului Sovietic al Comisiei Aliate de Control - Secţia Marină din
Turnu Măgurele (care funcţiona în localul lui Spiru Pleşu), colectate de la locuitorii din

311
oraş sub formă de împrumut (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 38/ 1945).
*
Comandamentul Militar Sovietic al trupelor de ocupaţie avea sediul în Casa
Roşianu, peste drum de blocul turn G3 (imobilul a fost demolat la sistematizarea
orașului). Au fost reînfiinţate organizaţiile partidelor istorice P.N.L şi P.N.Ț, dar şi cele
ale P.S.D.R şi P.C.R. În anul 1945, Frontul Unic Muncitoresc Turnu Măgurele a adresat o
invitație Primăriei oraşului Turnu Măgurele de a participa, prin reprezentanții săi, la
sărbătorirea aniversării Marii Revoluţii Socialiste din octombrie. De asemenea, se
întocmeau situațiile cu sindicatele din oraşul Turnu Măgurele, înfiinţate în perioada
06.03.1945 - 31.10.1945, precum şi cele cu funcţionarii Primăriei (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 2/ 1945).
*
În anul 1945, se începea aplicarea prevederilor Convenţiei de Armistiţiu, care
stipulau întreţinerea trupelor sovietice staţionate în oraş. De asemenea, conform acestui
document, se începea colectarea, prin rechiziţie, de materiale şi de vite, care urmau să fie
trimise în U.R.S.S., ca despăgubire de război, pentru acest lucru întocmindu-se tabele cu
locuitorii din oraş care urmau a predea vite la centrul de exploatare pentru U.R.S.S.
Primăria înainta o adresă către Prefectură, prin care comunica efectivul de animale din
oraş, pe categorii (bovine, cabaline, ovine, porcine). De asemenea, se elabora și un
inventar, cuprinzând obiectele împrumutate sau rechiziţionate de Comisia de rechiziţii a
oraşului, date spre folosinţă Comandamentului Sovietic (la Comisia Aliată de Control),
care nu fuseseră restituite până în iulie 1945.
*
Primăria oraşului Turnu Măgurele organiza o serbare în onoarea trupelor sovietice
sosite în localitate la 12 august 1945 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 3/ 1945).
*
De asemenea, prin aplicarea Convenţiei de Armistiţiu, se făcea şi întreţinerea
armatei sovietice, și plata indemnizaţiei de hrană a cetăţenilor sovietici ce urmează a se
repatria. Pentru ajutorarea nevoiașilor din țară se organizau colecte publice, Primăriei
fiindu-i remisă o recipisă pentru suma de 354463 lei în numerar, depuşi de Comitetul
Local al Ligii Operelor Socialiste din Turnu Măgurele, reprezentând rezultatul colectării
de la populația din oraș a banilor pentru “ajutorarea familiilor din Ardeal şi Moldova”
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/ 1945).
*
Din activitatea Comisiei de rechiziţii aflăm că se trecuse la rechiziţionarea unor
imobile pentru cazarea trupelor sovietice în oraş, în baza prevederilor Convenţiei de
Armistiţiu şi ale dispoziţiilor Comisiei Aliate de Control, reprezentată de
Comandamentul Sovietic (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 7/ 1945).
*
Prin Ordinul nr. 20701/ 17 iulie 1945, al Ministerului de Război, se reglementa
cantonarea trupelor de ocupație sovietice în Turnu Măgurele.
*
În cimitirul local sunt identificaţi următorii eroi căzuţi la datorie :

312
 Nr. Numele şi
Gradul Unitatea Data şi locul morţii
crt. prenumele
1 Vasilescu Aurel Cpt. 2.09.1941, Dalnik, Ucraina
Dobrescu 16.02.1945, cota 666, Munţii
2 Cpt.
Alexandru Tatra
3 Voiculescu Mircea Cpt. 28.08.1941
16.04.1945, cota 438, Munţii
4 Petrache Florian Lt.
Tatra
Dumitrescu
5 Lt. 11.10.1941
George
Batalionul
17
6 Băeţica Ştefan Slt. 1941
vânători
de munte
7 Dianu Ioan Plt. 21.08. 1942
8 Negurici Pascale Sold.
9 Peţa Florea Sold. 06.09.1941
10 Ceangâru Ilie Sold. 1942
11 Burcea Lazăr Sold. 1945
12 Gănescu Ion Sold. 15.01.1944
Batalionul
Necunos- 4 roşiori
13 Nicolescu Grigore Căzut în 1942
cut Regina
Maria
14 Ionel Dorcescu Idem
15 Vâță Florea Idem 1.09.1944, Războieni Cetate

Alţii, precum avocatul Creţeanu Oprea (1915-1989), au plătit cu mari mutilări

participarea pe front.
*
Evenimentele de la Turnu Măgurele (legate de schimbările istorice din 1945 de la
nivel național) vor fi amintite şi în guvern, pricinuind o dispută aprinsă între ministrul
muncii, Lothar Rădăceanu, şi primul ministru Rădescu, cel dintâi afirmând: ”Să fim
obiectivi. Oricât am spune că poate contribui la anumite fenomene intervenţia omului
prin propagandă, dacă nu există problema însăşi, degeaba ar mai veni cineva la Craiova
şi să ceară populaţiei să ocupe Prefectura. Nu s-ar duce nimeni în tot oraşul Turnu
Măgurele să se adune şi să scoată apoi pe prefectul Florea Creţeanu…”(Arhiva C.C. al
P.C.R., Fond 103, dosar 8/ 1946, f. 28-29; v. și: D. Turcuş, Op. cit., p. 153).
*
În luna februarie a anului 1945, celebrul medic Dumitru Bagdasar a susținut la
Turnu Măgurele un discurs în favoarea F.N.D., la o întrunire a acestei formațiuni politice
”Înainte de a intra în expunerea de azi, aș răspunde la o întrebare pe care și-au pus-o
unii din D-voastră și pe care am auzit-o și eu șoptită de unii și de alții: ce caută un medic
în arena politică, când locul său ar fi într-un laborator, într-un institut de cercetare sau
într-un spital? Vă voi răspunde, iubiți cetățeni, că ocupațiile omenești nu privesc ramuri

313
de activitate, care să rămână izolate, care duc o viață de sine stătătoare! Aceste ramuri
de activitate se leagă unele de altele, se influențează reciproc și determină până și modul
nostru de gândire. În conștiința noastră trăiește toată viața societății, cu tot ce are ea
mai bun și rău, cu tot ce are învechit sau pe cale de devenire! Numai când omul se
încadrează în această concepție își poate face precis rolul lui în societate și poate hotărî
care-i sunt obligațiile față de semenii săi! [...] 80% din popor e alcătuit din țărani,
analfabetismul rural are o pondere de 35% în rândul bărbaților, din 500.000 de copii
care se nasc 200.000 pier în primul an de viață. Locuințele muncitorilor sunt adevărate
spelunci preistorice. Avem 40.000 de bordeie în care zac istovite și de boli zeci de mii de
ființe omenești. Cine sunt vinovații? Vă voi răspunde fără ezitare: aceia care au tras în
muncitori ori de câte ori aceștia cereau o pâine pentru stomacurile lor flămânde, în
țărani în 1907, la grevele de la Grivița și Lupeni! URSS ne-a acordat autonomia politică
(sic!) și administrativă și ne-a promis (sic!) Ardealul de Nord!” (Dr. Mihail Mihailide, D.
Bagdasar, un exponent al „stângii naive“ (2), în „Viața Medicală”, nr. din 10 mai 2013;
nr. 37/ 1235 din 19. 09.2013).
*
În anul 1945, se instituiau măsuri de interzicerea aprovizionării de către populaţie
a deţinuţilor politici. De asemenea, se întocmeau catagrafii, cuprinzând situația
magaziilor cerealiere din oraş, precum şi un tabel nominal cu producătorii de cereale din
oraş obligaţi a preda la “Federala” Cuza Vodă cantităţile de cereale pe care le deţin
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1945).
*
Tot în anul 1945, se întocmeau, la cererea expresă a Agenţiei Sovieto - Română
SOVROMTRANSPORT Turnu Măgurele, tabele nominale cu personalul şi cu membrii
lor de familie, aparţinând personalului ce se afla pe vasele Societăţii Sovieto-Române în
iernaticul Cătina de pe raza Portului Fluvial Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 22/ 1945).
*
După anul 1945, odată cu noile realităţi ale vieții politico-economice, s-a trecut la
organizarea muncitorilor în sindicate, astfel că putem aminti instrucţiunile primite de
Primărie de la Sindicatele Comunale din România, privind organizarea şi funcţionarea
sindicatelor, menționând aici existența unui proces verbal încheiat în şedinţa Subsecţiei
Funcţionarilor din cadrul Primăriei oraşului de reşedinţă Turnu Măgurele, privind
constituirea Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul Primăriei. De asemenea, se mai
întocmeau catagrafii cu personalul cu membrii sindicatului Funcţionarilor Publici și cu
cei ai Sindicatului din Întreprinderile comunale din oraşul Turnu Măgurele etc.
*
Activitatea meşteşugărească în oraș se restrânge mult, însă meşteşugarii rămaşi și-
au continuat, totuşi, activitatea în cadrul Cooperativelor „Munca Colectivă” şi “Drum
nou”. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 50/ 1945).
*
În anul 1945, Primăria emite o serie de acte normative relative la activitatea
edilitar-gospodărească (întreţinerea Grădinii publice, a stadionului, a Hotelului Predescu
etc.). De asemenea, se trecea la stabilirea preţurilor maximale la produsele de primă
necesitate, totodată, la raţionalizarea alimentelor, de pildă, se întocmeau tabele nominale
cu funcţionarii Primăriei şi cu cetăţenii oraşului care au primit cartele pentru ulei şi zahăr.

314
Este de consemnat și tabelul nominal cuprinzând invalizii, văduvele și orfanii de război
care au primit gratuit animale de la Guvernământul Transnistriei prin intermediul
Prefecturii, după data de 22 iunie 1945. Tot în fondul arhivistic pe anul 1945, identificăm
acte privind executarea de lucrări de audit privind activitatea serviciului economic al
Primăriei, dar și un tabel cu personalul Primăriei care provenea din armată şi care trebuia
să fie mobilizat la lucru pe şantierele deschise în ţară (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele – dosarele 27 și 29/ 1945).
*
Pentru eventualele rechiziţii de şeptel şi, în special, cai pentru ocupanţii sovietici,
Primăria întocmea o statistică cu proprietarii de cai din oraş (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1945).
*
Tot în anul 1945, se efectua pavarea străzilor. Într-un număr al ziarului “Drum
nou”, se informa populaţia despre „Alipirea Ardealului de Nord la patria
mamă”(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 4/
1945).
*
Se constată existența unei dări de seamă a Comitetului Școlar privind activitatea
Şcolii Primare de Fete nr. 1 din Turnu Măgurele pe anul şcolar 1944-1945, stabilindu-se
și bugetul Comitetului şcolar pentru perioada următoare, 1945-1946 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 50/ 1947).

1946
În data de 1 ianuarie 1946, se inventariau mobilierul și obiectelor aflate la acea
dată la Împuternicitul Comisiei Aliate de Control - Secţia Marină din oraşul Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 38/
1945).
*
Grigore Florescu, în urma cercetărilor arheologice efectuate la Cetatea Turnu
(între 1936-1939 şi în 1943), a sintetizat rezultatele în lucrarea Cetatea Turnu, apărută în
anul 1946, în care se descrie, amplu, acest valoros sit arheologic și istoric, după toate
supozițiile sale, cetatea fiind de sorginte constantiniană (Constantin cel Mare, Sf.
Constantin): ”/.../ Privit în general, turnul avea o formă de poligon neregulat. Această
neregularitate provine, după cum vom vedea, din modificările în plan suferite cu ocazia
diferitelor refaceri din cursul timpului. Se compune din trei elemente: şanţ de jur
împrejur, incinta şi, în mijloc, un turn rotund. Şanţul este larg de 6 m şi adânc de circa
2,50 m. Are pereţii verticali şi căptuşiţi cu zid. Zidul dinspre exterior n’a putut fi urmărit
pe tot traseul şanţului din lipsă de fonduri, dar l-am constatat pe latura dinspre Nord-
Est, unde, după cum vom vedea, era poarta cu un pont-levis. La mijlocul acestei laturi, în
dreptul porţii, zidul are o proeminenţă de circa 1 m, pe o lungime de 2,50 m. Este, fără
îndoială, proeminenţa pe care se sprijinea capătul podului. Spre capetele laturii - lungă
de 17 m - înălţimea zidului se micşorează până ce, pe laturile următoare, la dreapta şi la
stânga, abia i se păstrează temeliile, totuşi, acesta este un indiciu suficient că zidul
continuă pe tot traseul peretelui exterior al şanţului. Ca tehnică, zidul e făcut din piatră
brută, de calcar. Cea din parament, uşor făţuită din ciocan, e de dimensiuni variabile -
lăţime 0,25-0,40 m, înălţime 0,20-0,30 m - numai cea din proemienţa ceva mai mare și

315
aşezată în rânduri mai mult sau mai puţin orizontale, golurile de la conexiuni fiind
umplute cu mortar şi cu pietre mai mici. Interiorul zidului – emplectonul - este un
amestec de pietre mai mici şi forma neregulată şi mortar compus din nisip cu pietriş
mărunţel şi var, totul bine închegat şi solid. Dat fiind lipsa din compunerea zidului a unui
material adus din alte monumente - cărămizi, fragmente arhitectonice etc, - cum şi
soliditatea lui, s’ar putea spune că el ar aparţine primei întemeieri a cetății, adică epocei
constantiniene. Cum însă în această epocă pereţii şanţului, de obiceiu, nu se făceau
verticali ci înclinaţi, zidul trebuie atribuit mai degrabă epocei a doua, adică a refacerii
cetăţii de către voievodul român, Mircea. Asemănarea tehnicei acestui zid cu tehnica
romană poate fi uşor explicată, dacă ne gândim că pe acest loc erau ruinele turnului,
construit de Constantin. După ce lucrătorii români au ridicat dărâmăturile, din care au
ales tot materialul bun pentru construcţie - mai tot piatră brută, după cum vom vedea
mai departe - au rămas zidurile, atât cât se mai păstrau, pe care lucratorii le-au
observant şi le-au imitat tehnica.
În secţiunea făcută în şanţ, am găsit, deasupra terenului virgin şi pe la mijlocul
şanţului, un strat înalt de c.25 cm, compus din pământ amestecat cu moloz şi piatră
măruntă, care, probabil, e din epoca constantiniană, rămasă după ce s-a scos din el tot
materialul de construcţie, pe timpul lui Mircea; deasupra, un strat de c. 20 cm de pământ
curat, depus, probabil, în răstimpul dela Mircea până la 1829, când cetatea, fiind
dărâmată, şanţul s-a umplut cu tot felul de dărâmături, rămânând gol pe o adâncime
numai de c.1 m, măsurată la mijlocul lui. Deasupra stratului de pământ depus dela
Mircea până la 1829, s’a găsit un ulcior de formă cilindrică cu partea inferioară
evasată, cu gura frumos profilată pe un gât cilindric, având într’o parte o toartă, ce se
îndoaie sus, aproape în unghiu drept, iar în cealaltă o ţâţână - de altfel, distrusă - prin
care curgea lichidul. Suprafaţa vasului e smălţuită cu verde până aproape de fund,
rămas roşu, adică în culoarea pastei, şi brăzdată de patru brâuri orizontale compuse,
trei din linii ondulate fin trasate cu un instrument în formă de pieptene, iar unul din linii
drepte, şi unele şi altele umplute cu o coloare albă. Înăţimea 18,3 cm; lărgimea la fund
10,5 cm, la umeri 8,5 cm, la gât 2 cm, la gură 4 cm. Este, fără îndoială, un ulcior turcesc
din ultimă epocă.
Al doilea zid al şanţului, cel dinspre interior, a urmărit pe tot traseul şanţului, dar
numai până la adâncimea la care se găsea păstrat, ca să-i pot fixa traseul; până în
fundul şanţului nu l-am cercetat decât în secţiunea din dreptul porţii. Aici se păstrează pe
o înălţime de 2,85 m şi se termină sus cu un prag format dintr-un bloc de marmură, sub
care ies în afară trei console, formate din trei blocuri mari de piatră băgate cu lungimea
în zid - cel din mijloc rupt, cele din dreapta puţin deteriorate - pe care, probabil, era
aşezată o grindă - fixate cu scoabe de fier în piatra pragului, după urmele păstrate în ea
- de care se prindea podul care se ridica şi se lăsa dupa nevoie. Blocul de marmură,
întrebuinţat la prag, făcea parte din arhitrava unui edificiu măreţ, probabil un templu, şi
a fost adus, după cum vom vedea dela Oescus, de Turci, când ei au trebuit să repare
cetatea. Traseul acestui zid formează un poligon neregulat, cu o bază largă de o formă şi
mai neregulată, având la capete câte un bastion masiv, cel de la apus de formă
dreptunghiulară, iar cel de la răsărit de formă triunghiulară. Această bază, de altfel, nu
e numai zidul şanţului, ci acesta se uneşte cu zidul incintei turnului, servindu-i acestuia
din urmă numai ca un fel de taluz. Laturile libere ale zidului interior al şanţului nu au
nici aceiaşi lungime, nici aceeiaşi grosime. Astfel, începând dela bastionul triunghiular

316
dela răsărit, prima latură are lungimea de 20 m şi grosimea de 1,70 m; a doua, aceea a
porţii, are 15 m lungime şi 2,20 m grosime - această grosime începând, de altfel, încă de
pe latura precedent la 2 m dela colţ şi continuând şi pe latura următoare încă 2 m.
Aceasta se explică prin prezenţa porţii la mijlocul acestei laturi, ceea ce necesita o mai
puternică soliditate a ei, atacurile fiind îndreptate, de obiceiu asupra porţii. Deschiderea
porţii nu mai poate fi determinată întru cât zidul din stânga este distrus până la prag.
A treia latură e lungă de 15 m şi groasă de 1,7 m; a patra - 20,50 m lungime şi 1
m grosime, numai la capăt îşi păstrează grosimea obişnuită de 1,70 m. Această
micşorare a grosimii se explică prin dărâmarea feţei zidului până la c. 1 m în interior şi
refacerea ei pe grosimea rămasă.
În sfârşit, a cincea latură, lungă de 17,50 m, şi a şasea, lungă de 17 m, aproape că
sunt în continuare, unghiul format de ele fiind aproape imperceptibil. Grosimea lor e de
1,7 m. La capătul ultimei laturi se află încă bastionul masiv de forma dreptunghiulară,
care se uneşte cu zidul incintei. De la acest bastion înainte, pe partea de Sud a turnului,
zidul şanţului e lipit de incintă, formând un fel de taluz, pe o distanţă de 31 m, la mijloc
făcând o burtă în afara. După aceea, iarăşi se desprind de incintă, formând un colţ şi
merge în linie dreaptă pe o distanţă de 20 m şi o grosime de 1,50 m, până se uneşte cu
bastionul triunghiular dela colţul din spre Răsărit. Aceasta formă neregulată a traseului
zidului din spre interior al şanţului rezultă, de fapt, din refacerile pe care le-a suferit
acest zid în cursul timpului. Astfel, în zidul laturilor 1, 2 şi 3, la bază, se observă aceeaşi
tehnică, pe care am constatat-o în zidul dinspre exterior al şanţului, adică tehnica din
timpul lui Mircea. Sus, însă, şi, în general, în zidul celorlalte laturi tehnica se schimbă.
Dacă mortarul este tot atât de conştiincios legat, între caementa, însă, sunt întrebuinţate,
în afară de piatră brută, şi bucăţi de pietre lucrate sau cărămizi. În afară de aceasta, un
element nou apare în construcţia zidului, anume, întrebuinţarea lemnului.
În cele două bastioane, ca şi în colţurile făcute de latura porţii cu alăturatele ei,
se văd golurile unor grinzi groase 0,15-0,20 m, care, unele străbăteau grosimea zidului,
iar altele tăiau colţul în curmeziş. Întrebuinţarea lemnului în zidurile de fortificaţie e
foarte veche. O găsim la Egipteni în fortificaţiile de la Samneh, de asemeni, în
Mesopotamia, la Perşi, apoi la Greci şi foarte obişnuit la Bizantini, de la care a trecut
apoi în arhitecturile succesoare, la Turci. Se găseşte apoi şi în burgul de la Costeşti.
Fără îndoială că aceste grinzi, întrebuinţate în zid, aveau o funcţiune. În cazul burgului
de la Costeşti, unde zidul e construit din blocuri mari fără nici un fel de mortar între ele,
grinzile de lemn, pe de-o parte serveau să facă legătură între blocuri, iar pe de alta parte
- să repartizeze greutatea în mod egal pe toată grosimea zidului, funcţie pe care o
îndeplineşte mortarul, acolo unde este întrebuinţat, din orice material este făcut el, var
cu nisip, argilă sau chiar numai nisip, ca la Egipteni în unele masive. O altă funcţie a
grinzilor de lemn, care este, de altfel, adevărata lor funcţiune în zidurile de fortificaţie
făcute cu mortar, este aceea de a repartiza efectul loviturilor în cazul unui atac. Desigur,
aceasta a fost funcţia şi a grinzilor din turnul nostru, mai ales că zidul este bine închegat
cu un mortar de bună calitate. Această tehnică constructivă, așa cum vom vedea şi mai
departe, este întrebuinţată obişnuit în refacerile turceşti.
Prin urmare, zidul nostru, suferind distrugeri în cursul timpului, a trebuit să fie
refăcut de Turci, cari, cu această ocazie, i-au schimbat, în parte, şi traseul. La ultima
refacere i-au adăugat şi cele două bastioane, care, cel dela apus, se lipeşte chiar de
taluzul zidului incintei nu se face decât dupa 20 m printr-un zid care formează aproape

317
un unghiu drept cu latura exterioară a bastionului. Ambele bastioane au paramentul
laturilor exterioare construit din blocuri de talie lungi de c. 1-1,50 m, înalte de c. 0,50-
0,60 m, iar bastionul din spre apus are şi o scară largă de c. 1 m, din care se păstrează 8
trepte înalte de c. 0,25 m, şi care este aşezată chiar pe latura de conexiune cu zidul
incintei. Între zidul din spre interior al şanţului şi zidul incintei este un coridor larg de 4
m. Numai pe latura de Vest, aceea care se termină cu bastionul dreptunghiular,
lărgimea lui variază între 3 m, până aproape de bastion, şi 4,50 m lângă bastion. Aici,
însă, zidul şanţului, după cum am văzut, a suferit modificări importante, pe care le vom
arăta mai jos.
Aşa cum se prezintă astăzi, incinta turnului are o formă poligonală cu 9 laturi, din
care 6 bine determinabile, celelalte 3 însă - din partea din spre Dunăre, adică acolo
unde incinta se uneşte cu zidul şanţului - mai aproximative, desigur, din cauza
refacerilor târzii. În interior însă zidul incintei are un traseu circular. Lungimea
laturilor, în exterior, variază între 11,50 m şi 13 m. Grosimea zidului e de 4 m, iar la
colţuri 5 m, numai laturile din spre Vest au o grosime mai mare,4,50 m şi chiar 5 m - cea
care se uneşte cu bastionul - iar la colţ, tot această din urmă, 6,5 m. La mijlocul acestor
laturi este practicată o deschizătură, de formă neregulată, însă, în general, mai largă la
mijocul zidului şi mai îngustă la capete, mai ales la cel din spre exterior, c. 0,25 m.
Neregularitatea acestor deschizături se explică prin aceea că ele n’au fost odată cu zidul
întreg, în ceea ce priveşte grosimea lui, ci, foarte probabil, numai cu zidul din spre
exterior, iar celălalt a trebuit să fie spart.
În latura din spre pragul porţii, constatăm în zidul şanţului că era, probabil, chiar
poarta, care însă în ultima epocă a fost astupată - în zidul din acest loc se observă o
reparaţie - şi făcută o altă, probabil, pe latura din spre Dunăre, unde, de altfel, nu se
poate constata, zidul fiind rău distrus aci. De asemeni, în această parte, din cauza
distrugerii zidului, nu se poate constata nici existenţa acelor deschizături. Există aici un
element nou. Anume, cam la jumătate distanţă între cele două bastioane dela colţuri,
există un nou bastion masiv, însă, în interior, de formă dreptunghiulară cu dimensiunile
4,50 x 6 m. Acesta, împreună cu cele două dela colţuri, oferea o forţă defensivă
suficientă pentru această latură redusă la un singur zid prin unirea zidului şanţului cu al
incintei şi străpunsă de poartă şi poate şi de una sau două deschizături ca cele pe care
le-am văzut pe celelalte laturi. Deschizăturile acestea, după cum am văzut, datează din
epoca mai nouă şi serveau, fără îndoială, pentru gurile de foc.
Zidul incintei nu este omogen în toată grosimea lui, ci, până la o înălţime, în unele
locuri de c. 3 m, în altele mai puţin, se observă componenţa lui din două ziduri, iar la
temelie din al treilea. Astfel, făcând o secţiune în interior, între incintă şi turnul rotund
din mijloc, la o adâncime de c. 1,40 m dela pavajul ultimei epoce, am găsit un zid care
iese în afara de sub zidul incintei de c. 0,50 m şi e înalt cu 0,60 m dela pământul virgin.
Acest zid a fost urmărit pe o lungime de 4 m la stânga şi la dreapta secţiunii şi se
păstrează pe aceeaşi grosime, variind numai înălţimea. L-am mai găsit pe partea de Sud,
unde incinta este distrusă rău şi a trebuit să fac săpături mai adânci în căutarea ei, cum
şi la Nord aproape la suprafaţa ultimului pavaj. Fără îndoială că acest zid se găseşte, cu
diferite [diferențe?] bine’nţeles de-alungul incintei, până în locul unde iese aproape de
suprafaţă pavajului ultim. Aici se observă o îngustare a lui, din ce în ce mai mare, cu cât
înainteaza spre stânga, până ce se pierde. În adevăr, făcînd un sondaj între cele două
deschizături din spre Apus, nu l-am mai găsit. Fără îndoială că el trebuie să fie şi aici

318
însă a fost cuprins în zidul - refacere al incintei. Acest lucru se poate observa şi în plan,
căci în acest loc incinta nu mai păstrează rotunzimea traseului, ci se turteşte spre
interior. În sfîrşit, e clar că zidul acesta reprezintă epoca cea mai veche a turnului. El
avea un traseu circular, iar, din distanţă în distanţă, scotea turnuleţe mici, masive, cu
frontul rotund, măsurând atât perpendicular pe zid cât şi pe direcţia zidului 2 m. Două
din aceste turnuleţe au ieşit la iveală: unul, în întregime, în faţa bastionului triunghiular
dela Est, şi al doilea, numai vârful, lângă scara bastionului dela Vest. Ele se deosebesc
de celelalte, atât prin dimensiuni - fiind mai mici - după cum se poate vedea la cel de la
Est, cât şi prin tehnica constructivă, după cum vom vedea îndată. Despre tehnica
costructivă întrebuinţată în acest zid, putem spune ca e romană, din epoca târzie. Astfel,
ca material de construcţie e întrebuinţată numai piatra - nici un element străin luat din
altă construcţie dărâmată, în special fortificaţii. Atunci se întrebuinţa în refacerea
zidurilor tot felul de monumente luate de pe loc, sau din apropiere. La Turnu Măgurele
însă, în acea vreme, vreun monument roman dărâmat nu se găsea, iar peste Dunăre,
probabil că toate erau în funcţiune pentru apărarea hotarului. Iar cât, pentru
întemeierea unei fortificaţii aci, a trebuit să se scoată piatră din carierele de pe malul
opus. În ceea ce priveşte aranjarea acestui material în zid, se observă, la parament, o
grijă în aşezarea pietrelor mai mari, mai puţin făţuite din ciocan, în rânduri mai mult sau
mai puţin orizontale, ca un compromis între opus quadratum şi opus incetum, aşa cum se
constă la toate cetăţile romane din secolul IV. Interiorul zidului - emplecton - e compus
din pietre mai mici – caementa - neregulate ca formă şi dimensiuni, bine închegate
într’un mortar puternic întărit. Un alt indiciu de atribuire a acestui zid secolului IV este
paramentul celor două turnuleţe, despre care am spus că aparţin acestui zid din prima
epocă. El este făcut din blocuri cioplite de formă regulată dreptunghiulară, înalte de c.
0,45 m şi lungi între 0,50-0,75 m. Acest sistem se găseşte iarăşi în mod frecvent la
cetăţile romane din sec. IV, la care toate turnurile au paramentul în acest opus
quadratum târziu, pe când curtinele îl au, ca şi zidul nostru, în opus quasi-incertum. Aşa
dar, zidul nostru aparţine secolului IV, mai precis - pentru consideraţii istorice pe care le
vom vedea mai departe - epocei lui Constantin cel Mare. Putem, deci, spune că turnul
întemeiat de Constantin avea o formă rotundă cu 9 turnuleţe cu front rotund, care ieşeau
în afară. În faţa acestei incinte, la o depărtare de c. 3 m, era un şant, cu pereţii înclinaţi,
iar intrarea era, probabil, în partea dinspre Sud, adică spre Dunăre. În secţiunea făcută,
în stratul corespunzător acestui zid am găsit numai fragmente de vase şi nimic altceva.
Ele fiind prea mărunte nu se poate determina forma vasului sau a diferitelor lui elemente
şi nici nu prezintă vreun element decorativ. După pastă însă, de culoare roşu-gălbui, ele
sunt caracteristice epocei romane târzii romane. S’au găsit, totuşi, în acest strat şi
fragmente de ceramică smălţuită, ba chiar un ulcioraş aproape întreg - îi lipşeste doar
gura şi toarta - înalt de c. 10 cm, şi având un diametru la pântece de 7 cm. Smalţul e
subţire şi de o culoare verzuie. Fără îndoială că această ceramică e mai târzie, poate
chiar după părăsirea turnului de către Romani. Ea a fost amestecată cu lucrurile romane
din stratul respectiv, probabil când Mircea a pus să se scoată materialul de construcţii
din dărâmături pentru refacerea cetăţii. Cât a durat acest turn roman, în sondajele
făcute în stratul respectiv n’am găsit nicio indicaţie. Cred că, totuşi, în timpul
năvălirilor, poate ale Slavilor, el a fost părăsit de Romani. În locul unde zidul incintei
este distrus, în colţul spre bastionul triunghiular, şi se păstrează numai zidul roman, am
găsit trei cioburi dintr’un vas caracteristic epocei migraţiunilor. Vasul are o pastă

319
cenuşie cu suprafaţa bine netezită, lustruită chiar, şi mai închisă. Spaţiul dintre umeri şi
gât este ornamentat cu mănunchiuri de linii, trase cu un instrument în formă de pieptene,
care pornesc dintr’un punct şi se răsfrâng în curbă spre dreapta şi spre stânga.
Aşa dar, în această epocă-sec. IV-VII - turnul nostru a fost părăsit de Romani şi,
fără îndoială, distrus. El a rămas astfel până în secolul XIV, când este refăcut din nou.
La această nouă refacere, judecând după stratul roman foarte subţire şi compus numai
din moloz şi foarte puţine aşchii de piatră, trebuie să admitem că dărâmăturile au fost
răscolite ca să se aleagă din ele tot materialul bun de construcţie. Acest material de
sigur, era în cantitate destul de mare, încât puţin a mai trebuit să fie adus de peste
Dunăre. De aceea, refacerea aceasta-a lui Mircea - tehnica constructivă este aproape la
fel cu aceea din zidul roman, a lui Constantin cel Mare. Pe lângă că lucrătorii aveau
modelul în faţă în zidurile păstrate sub dărâmături, ei au întrebuinţat şi materialul de
construcţie constantinian.
În ceea ce priveşte planul refacerii lui Mircea, el este acelaşi ca şi al incintei
constantiniene. O singură schimbare se observă: nu s’a continuat zidul, în elevaţie, exact
pe zidul constantinian, ci s’a scos niţel în afară cu c. 0,60 m, rămânând vizibil în interior
zidul constantinian pe această grosime. Această deplasarea a zidului nou era cerută de
necesităţi constructive: el trebuia să ia contact cu pământul, măcar în parte, ca să aibă
rezistenţă. Din această deplasare rezultă şi dimensiunile mai mari ale turnuleţelor din
timpul lui Mircea faţă de cele constantiniene, după cum se poate observă comparându-le
cu cel constantinian păstrat în faţa bastionului triunghiular. Pe latura de Sud, foarte
probabil, refacerea lui Mircea avea încă două turnuleţe, ele fiind dărâmate şi părăsite la
refacerile ulterioare. De asemeni, pe latura de Vest traseul zidului era mai în afară, după
cum se poate deduce din fragmentul de turn constantinian, păstrat lângă scara care
duce la bastionul dreptunghiular din această parte.
Celălalt turn, de pe această latură, a fost distrus complet în timpurile moderne
spre a se face acolo o pivniţă, probabil de proprietarii de vii dimprejur. Cele două ziduri
care traversează coridorul dintre zidul şanţului şi zidul incintei, la distanţă de c. 5 m
unul de altul, sunt ziduri moderne ale acestei pivniţe. Schimbarea traseului zidului lui
Mircea se explică prin refacerea ulterioară a acestui zid rău distrus în această parte.
Atunci, tot în necesitatea de a se înfige în pământ o parte măcar din temelia zidului -
refacere, a fost împins înspre interior cu c. 2. m. Poarta acestei incinte era, probabil, în
dreptul pragului constatat în zidul şanţului de pe latura din spre Nord-Est. Ea a fost
păstrată câtva timp şi de Turci, cari au făcut reparaţii, probabil, la cea din zidul
şanţului, aşezând pragul acela de marmură. Mai târziu, fără îndoială, în urma unei noi
dărâmări, aceasta poartă a fost părăsită, iar zidul reparat, umplându-se și deschizătura
porţii. Lucrul acesta se poate deduce din tehnica constructivă, aci zidul, chiar de jos,
dela cel roman, are un parament mai neregulat, în care, ici-colo, apare şi câte o
cărămidă, ca să completeze golurile dintre pietre. De sigur că poarta atunci a fost
mutată pe latura de Sud.
E foarte probabil că incinta lui Mircea a avut de suferit şi în timpul luptelor
acestuia cu Baiazid: între 1394 şi 1396, când Turnu e ocupat, când de Turci, când de
Români. Se pare însă că distrugerile, cauzate în aceste atacuri, au fost reparate fără să fi
fost nevoie de schimbarea planului. După ocuparea cetăţii însă de Mahomed, în 1417,
incinta trebuie să fi suferit schimbări de plan, anume, prin astuparea porţii dinspre
Nord-Est şi modificării laturii dinspre Sud.

320
 În secţiunea făcută în spaţiul de incintă şi turnul rotund din mijloc am constatat,
deasupra stratului de dărâmături roman, încă trei straturi până la pavajul din 1829, ceea
ce ar reprezenta trei distrugeri ale cetăţii. Pentru datarea acestor distrugeri n’am găsit
nicio mărturie în dărâmăturile straturilor - ceramica, de altfel, foarte puţină şi
fărâmiţată rău, probabil prin răvăşirea fiecărui strat la timpul său, pentru a se scoate
materialul bun de construcţie, nu prezintă deosebiri însemnate de la strat la strat. Cred
însă că ele s’ar putea data cam astfel: prima - în timpul luptelor lui Mircea cu Baiazid, a
doua - în timpul ocupării turceşti din 1417, a treia - în timpul lui Mihai Viteazul, care,
după cum am văzut mai sus, a cucerit Turnu de la Turci. Probabil că în această ultimă
distrugere a fost dărâmat rău zidul de pe latura de Vest, pe care, la refacere, Turcii l-au
deplasat spre interior, iar, la colţ, au făcut un taluz în linie dreaptă, spre Sud, dând,
astfel, zidului, aici, o grosime mare, ca şi când ar fi fost un bastion. Mai târziu, au
întărit acest colt, adăugând un alt bastion pe care l-au alipit taluzului, fapt care se poate
observa, căci linia de conexiune merge oblic de jos în sus, ceea ce înseamnă că bastionul
din urmă a fost aşezat peste taluzul bastionului anterior.
Poate tot în această vreme, sau nu mult mai târziu, turcii au simţit nevoia să
mărească grosimea zidului spre a-l face mai rezistent faţă de atacurile cu o artilerie
perfecţionată. Pentru aceasta, ei au adăugit în exterior un nou zid gros de c. 2,50 m,
cuprinzând în el turnuleţele vechii incinte. În chipul acesta, incinta, rămânând rotundă în
interior, capătă în exterior o formă poligonală. Totodată, se amenajează în toată
grosimea zidului pe fiecare latură, afară, poate, de partea de Sud, unde era intrarea, câte
o deschizătură, pentru a se putea folosi gurile de foc. Tehnica constructivă a acestui
adaus turcesc se deosebeşte total de a vechiului zid. Mai întâi, în el este întrebuinţat un
material luat din alte construcţii: fragmente arhitectonice, sculpturale, epigrafice,
cărămizi şi chiar blocuri de talie simple. În parament pietrele sunt aşezate la întâmplare,
fără o prea mare grijă de liniile conexiune, rămânând goluri între ele, din care cauză se
desfac cu uşurinţă. În interior, emplecton-ul, de asemeni, este lucrat în grabă şi pietrele
nu sunt bine aşezate în mortar, ci aruncate, oarecum cu grămada într-un mortar
fărămicios, prezintă multe goluri între ele şi lasă impresia unui zid găunos. Cred însă că
acest zid a fost privit chiar de Turci ca un zid de umplutură, pentru că în bastionul dela
Vest, cam din aceeaşi epocă, se observă o tehnică care a făcut pe cercetătorii anteriori
să o socotească romană. Dela înălţimea de c. 2 m dela pavajul din 1829 în sus, zidul
incintei a fost refăcut în această vreme pe toată grosimea lui, adică şi partea mai veche,
care, probabil, fusese dărâmată. Aceasta se deduce din faptul că la colţuri, dela
înălţimea amintită în sus, sunt întrebuinţate, în zid grinzi de lemn, care străbat toată
grosimea zidului până la faţa interioară. Contemporan cu această refacere turcească
este şi turnul rotund din mijloc. Acesta se păstrează până la 7 m înălţime iar grosimea
zidului e de 3 m. Are temeliile înfipte prin straturile de dărâmături, arătate mai sus, până
în pământul virgin şi pavajul, de cărămidă, ridicat mai sus decît pavajul dinafară cu c.
1,50 m, este aşezat pe o platformă groasă de c. 1,50 m, construită din piatră şi mortar, şi
străbătută, aproape imediat sub pavaj, de un grătar de grinzi de dimensiunile 0,25 x 0,30
m. Fără îndoială că această platformă servea şi să ferească interiorul turnului de
umezeală. Deci acest turn servea ca deposit de muniţiuni. Dovada mai mult că în el s’au
găsit câteva arme, iar pereţii afumaţi, ba chiar partea dinspre Est a zidului despicată,
probabil, în urma exploziei muniţiunii. Turnul avea acoperiş: în dărâmături s’a găsit
multă olană. Ca tehnică constructivă, întreg acest zid e făcut aproape numai din blocuri

321
mari, arhitectonice, sculpturale etc, aduse desigur din vreo cetate romană de peste
Dunăre, după cum am văzut, Oescus. Pe liniile de conexiune sunt puse cărămizi, sistem
care era întrebuinţat şi de Romani în epoca târzie, adică atunci când încep şi ei să
întrebuinţeze material din construcţii dărâmate. Acest sistem servea să corecteze
neregularitatea liniilor de conexiune provenită din forma neregulată a materialului.
Poate că, la Turci, acest sistem să fie rezultatul unei tehnici cerute de materialul
întrebuinţat, dar nu-i mai puţin adevărat că ei puteau să aibă sub ochi o mulţime de
ziduri romane de acest fel în cetăţile ruinate de pe malul Dunării. În sfârşit, deasupra
acestui turn şi după dărâmarea lui, s’a făcut o construcţie dreptunghiulară de zid,
servind, probabil, o pivniţă. În coridorul dintre incintă şi turnul rotund, se afla un puţ cu
ghizduri de piatră. Dincolo de puţ, spre Nord, coridorul este barat de un zid mai gros, de
0,80 m. (Grigore Florescu, Cetatea Turnu, 1946, p. 14-26).
*
În anul 1946, Asociaţia Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea
Sovietică - A.R.S.L.U.S - Filiala Turnu Măgurele lansa un apel către opinia publică, în
vederea apropierii de Uniunea Sovietică (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 25/ 1946).
*
În primăvara anului 1946, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile
generale, primul ministru de atunci, dr. Petru-Groza, alături de ministrul agriculturii,
Romulus Zăroni, au organizat un miting electoral pe stadionul oraşului din Turnu
Măgurele, unde fuseseră aduşi forţat turnenii, ca să asculte discursul “înălţător” al lui
Groza. După miting, ca să poată ţine masele în frâu, dar şi pentru a-i câştiga, a concertat
trupa Tănase, fiind prezenți N. Stroie şi cântăreaţă Zizi Şerban.
*
În anul 1946, mai precis la data de 13 martie, s-au desfășurat la scară națională
alegerile, care, în realitate, au fost câştigate de P.N.Ţ. (ce deținea majoritatea, împreună
cu P.N.L.), dar ele au fost fraudate grosolan de către comunişti, la presiunea Moscovei,
neliniştită de turnura politică din alegeri. Cu acest prilej, au fost atacate şi devastate
sediile partidelor istorice din oraş de grupuri de agitatori comunişti, cu largul concurs al
noilor autorităţi comuniste impuse de sovietici.
*
În anul 1946, se efectuau lucrări pentru pavarea străzilor oraşului cu pietriş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/ 1946). De
asemenea, se începeau lucrările pentru refacerea trotuarelor cu beton turnat pe loc, de
pildă, pe strada Memoriile 2 Mai (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu
Măgurele - dosar 32/ 1946).
*
În anul 1946, la diferite ocazii, concerta în oraș și Corul Prefecturii, condus de Ion
Davidescu.
*
Apare ziarul local “Înfrățirea”.
*
În anul 1946, Primăria întocmea tabele nominale, cuprinzând funcţionarii
instituției care doresc să se înscrie la Cooperativa Muncitorilor (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 25/ 1946).

322
 *
Despre cât de grele erau condițiile de detenție în Lagărul de la Turnu Măgurele,
aflăm din mărturisirile făcute de Iosif Zeman, într-un interviu acordat ziaristului Adrian
Onica: ”La Turnu Măgurele am stat trei zile. Am cerut să ne împuște, să facă ce vor. Ne-
or ținut și în carceră niște derbedei acolo. Rău, a fost rău acolo. Ne înjurau, mâncare n-
am primit, seara ne-or băgat în carceră în loc să ne lase liberi. Ziua am stat în
închisoare pe o căldură groaznică, în iulie era asta, apă ne-or dat numai cu rația.”

1947
Dintr-o adresă a Întreprinderilor comunale Turnu Măgurele către Ministerul
Afacerilor Interne, reiese că, în anul 1947, numărul de locuitori ai oraşului Turnu
Măgurele era de 12.000 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele
- dosar 27/ 1947).
*
În anul școlar 1947-1948, la conducerea Liceului “Sf. Haralambie” s-a aflat Mugur
Anastasiu.

1948
În anul 1948, populaţia oraşului ajunsese la 9336 de locuitori, ceea ce presupune o
scădere inexplicabilă față de anul 1948 (12.000!) – dacă, evident, una din cifre nu este
greșit consemnată (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar1308/ 1948; v. și: Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 36).
*
Între ultimele activități de extindere a oraşului, după anul 1948, se numără și
parcelarea Bâlciului, situat între partea de nord a orașului şi Odaia, cu cedarea locurilor
create astfel unor orăşeni, care și-au ridicat locuinţe. Astfel, pentru sporirea confortului
cetățenilor, în anul 1948 se va extinde reţeaua electrică şi în cartierele Măgurele şi Odaia,
reţeaua fiind în continuare alimentată de la generatoarele diesel (acest lucru întâmplându-
se până la racordarea oraşului la sistemul energetic naţional).
*
În anul 1948, existau în oraș:
• 40 prăvălii de manufactură şi de încălţălminte
• 73 prăvălii cu profil alimentar
• 3 farmacii
• 1 drogherie
• 38 birturi
• 6 librării - papetării
• 1 magazin cu articole de menaj
• 2 prăvălii de cherestea
• 3 hoteluri
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 107).
*
În anul 1948, în preajma naţionalizării economiei româneşti, în oraş îşi desfăşurau
activitatea următoarele bănci:
• Banca Naţională
• Banca de Scont
323
 • Banca României
• Banca Creditul Naţional Agrar
• Banca Federală Cuza Vodă
• Banca Muncitorul Teleormănean
• Banca Izbânda
• Banca Populară Independența
• Banca Solidaritatea
• Banca Aquila Română
• Banca Generală
• Banca Urania
• Banca de Credit și Economie a Meseriașilor
• Banca Populară Brazda, din Odaia, înființată în anul 1903
• Banca Populară Chibzuința, din Măgurele, înființată în anul 1903
*
În anul 1948, masele de muncitori au ocupat toate obiectivele economice din oraş,
izgonindu-i pe proprietarii lor de drept, înfăptuindu-se naţionalizarea lor.
*
Încă un plan al oraşului va fi întocmit după formarea străzilor V. Alecsandri, Gr.
Cantacuzino (M. Kogălniceanu), Fraţii Goleşti, Costache Negri şi M. Eminescu, în 1948
și în continuare, când se mai adaugă prelungirea înspre nord a străzii G-ral. David
Praporgescu cu străzile laterale - Ştrandului şi Stadionului -, ca şi cu străzile dinspre
Bâlci (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 53).
*
Primăria informa, în anul 1948, la Ministerul Afacerilor Interne - Direcţiunea
Reglementării Spaţiului Locativ, despre activitatea Oficiilor de Închirieri şi Recensământ
al Locuitorilor din oraşul Turnu Măgurele, anexând și catagrafii referitoare la imobilele
sau părţile din imobile care au fost eliberate, în mod special, pentru atribuire în
închiriere, care au fost repartizate, precum şi un tabel cuprinzând imobilele avariate sau
neterminate, din oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 3/ 1948).
*
În anul 1948, se modificau denumirile străzilor oraşului, se elabora noul
nomenclator al străzilor şi se definitiva numărătoarea clădirilor din oraşul Turnu
Măgurele (cu denumirea și cu delimitarea lor) - (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 8/ 1948).
*
Tot în anul 1948, se făcea împrejmuirea Băii comunale, se efectuau reparaţii la
unele străzi, întreţinerea trotuarelor şi a altor obiective edilitar-gospodăreşti, lucrările
fiind efectuate de Serviciul Tehnic al Primăriei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1948). De asemenea, Primăria întocmea, în anul
1948, procesele verbale de recepţie a materialelor, caietele de sarcini cu devizul estimativ
şi borderourile de aprovizionare cu pietriş pentru trotuarul și pentru pavarea străzii Traian
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 17/ 1948).
*
După directorul Mugur Anastasiu (în anul școlar 1947-1948), directoare la
conducerea Liceului “Sf. Haralambie” s-a aflat, în nou an școlar, 1948-1949, prof.
324
Mariana Săndulescu. Cum se știe, în răstimpul acesta s-a trecut la reforma
învățământului, reglementată prin actul normativ al Marii Adunări Naționale, Decretul
175/02.08.1948 – nr. 1383/ 02.08.1948 (rămas în vigoare până în 31.08.1968), în felul
acesta Liceul “Sf. Haralambrie” capătă denumirea de Liceul Mixt Turnu Măgurele,
prin unirea acestui liceu de băieți cu cel similar, de fete, structură ce a ținut până în
toamna anului 1954.
*
Şcoala Profesională de Fete “Ioan C. Brătianu” (înfiinţată pe vremea primarului C.
D. Costovici, cf. Ordinului nr. 675 4/ 1901 al Ministerului Instrucţiei Publice, și condusă,
între 1901-1910, de către preotul econom stavrofor Ştefan Marinescu, iar din 1910 - de
doamna prof. Porumbiță) dispunea de un sediu propiu, pe strada 14 Martie (azi, str. Vlad
Ţepeş), unde a funcţionat până în 1948, când a fost transformată în Şcoală Pedagogică şi
mutată în localul Şcolii de Fete (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 60).
*
În anul 1948, se făceau demersuri privind reparaţia unor obiective edilitar-
gospodăreşti, cum ar fi clădirea Primăriei, cimitirul ortodox sau monumentul eroilor
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 13/ 1948).
*
Constatăm în fondul arhivistic pe anul 1948 decizii ale primarului privind
încadrările de personal și de întocmire a schemei cu posturile vacante în administraţia
Primăriei (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 5/
1948). De asemenea, identificăm procese verbale de şedinţă ale Consiliului Interimar al
Primăriei, referitoare la bilanțul activității edilitar-gospodărești şi economico-financiare
din oraş, despre întocmirea proiectul de buget pe anul 1948, legat de unele modificări ale
proiecţiilor bugetare, cât şi privitoare la bilanţul contabil pe perioada 1944-1948. De
asemenea, se aproba proiectul de vânzare a Hotelului Predescu, care era în proprietatea
Primăriei, întocmindu-se și actele pentru vânzarea lui. Tot acum, mai menţionăm şi un
proces verbal al Consiliului Orăşenesc privind necesitatea construirii unui nou sediu
pentru Primărie şi despre locul destinat construirii lui (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 7/ 1948).
*
Se mai consemnează – pe anul 1948 - unele ordonanţe ale primarului privind
activitatea economico-financiară, efectuarea prestaţiei în muncă etc. (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1948).
*
În anul 1948, apăreau materiale propagandistice, ca, de exemplu, materialul
“Lupta poporului francez pentru pâine, pace, libertate”, semnat de profesorul Mihail
Bulik de la Liceul Mixt din oraş. Tot în același an, se formau trei coruri ale sinducatelor
din Sfatul Popular, din Comerț și din Cooperație și din Învățământ (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Prefectura Teleorman, dosar 11/ 1948).
*
Apare ziarul local „Teleormanul Liber”, organ al P.M.R.
*
Brutăria lui Hariton Ciacaran, din strada Independenței nr. 147, a fost naționalizată
la data de 11 iunie 1948 (Paul Șchiopu, Economia culturii și industrializării grâului în
județul Teleorman. Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 116).

325
 1949
Procesul de impunere a regimului comunist în România a continuat atât prin
naţionalizarea mijloacelor de producţie, dar şi prin înlăturarea partidelor istorice din viaţa
politică, precum şi prin arestarea fruntaşilor politici şi a vârfurilor culturale, ştiinţifice şi
militare ale ţării, la aceste epurări adăugându-se şi comuniştii deveniţi incomozi sau
indezirabili, aşa numiţii deviaţioniștii de dreapta. Concomitent, se trecea, în 1949, la
lichidarea dreptului de proprietate a unor largi categorii de cetățeni, prin confiscarea
caselor și a altor bunuri deținute. În legatură cu acest aspect stau dovadă procesele
verbale de predare-preluare de către Comitetul Provizoriu al oraşului Turnu Măgurele a
imobilelor de drogherie (farmacie) - proprietatea moştenitorului I. Vulpe, în care era
instalată proprietatea Vioricăi Ionescu (din str. Independenţei nr. 23), a imobilului de
farmacie (fostă proprietate a lui Spiru Dividari, din str. Independenţei nr. 66), a
imobilului de farmacie (fostă proprietatea a Elvirei şi a lui Aurel Heberling, din str.
Independenţei nr. 17) -, cât și preluarea mobilierului fostului Sfat Negustoresc din Turnu
Magurele şi a averii mobile şi imobile a Azilului de Bătrâni şi Infirmi din Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/
1949).
*
Avocatului Florian Drăghici i s-au rechiziționat, în anul 1949, 3 camere din cele
10 ale locuinței sale din strada 6 Martie, pentru a adăposti sediul P.T.T.R. (BJATN,
Fond: Prefectura Teleorman, dosar 7 4/ 1949 fila 18; v. și: Steluța Chefani - Pătrașcu,
Moșieri teleormăneni [1864-1949]. Mărire și decădere. Publicație a Muzeului Județean
Teleorman, București: Editura Rainessance, 2011, p. 239).
*
De asemenea, când stația meteo a Institutului Meteorologic Central din oraș a
primit aparatură modernă, ceea ce a făcut ca acest sediu să devină inadecvat, “s-a cerut
să se rechiziționeze imobilul lui Procopiu Marinescu, iar acesta să fie mutat în localul
eliberat de stația meteorologică, însă cu chirie” (Steluța Chefani - Pătrașcu, Op. cit., p.
240).
*
În urma aplicării Decretului nr. 83/ 1949, au fost ridicați din casele lor situate pe
tot teritoriul județului moșierii și arendașii împreună cu familiile lor și duși, inițial, la
Turnu Măgurele, urmând ca apoi aceștia să fie mutați în orașele unde li se stabilise
domiciliul forțat. Comisia Județeană Teleorman a înaintat un raport privitor la
definitivarea reformei agrare, printre altele, raportul menționat sintetiza modul cum s-au
desfășurat acele evenimente petrecute în noaptea de 2 spre 3 martie 1949: “Punerea în
aplicare a legii pentru definitivarea reformei agrare s-a desfășurat după planul fixat,
conform instrucțiunilor primite. S-a făcut din timp mobilizarea oamenilor și a
mijloacelor de transport. La orele fixate, s-a făcut instructajul, după care echipele au
plecat pe teren pe cele 11 trasee stabilite în plan. Se fixase ca oră de sosire în toate
comunele orele 20, însă nu au putut ajunge toate comisiile la această oră, din cauză că
nu s-a apreciat just timpul de mers și s-a pornit de la punctul de plecare mai târziu.
Totuși, operațiunile de cucerire a conacelor și de ridicare a moșierilor s-a început la
ora fixată. Până la ziuă, operația era terminată, moșierii fiind în curs de transportare la
Turnu Măgurele” (BJATN, Fond: P.M.R.- Comitetul Județean Teleorman, dosar 10/

326
1945-1950, fila 8; v. și: Steluța Chefani-Pătrașcu, Op. cit., p. 248).
*
În anul 1949, oraşul avea doar 11.493 locuitori. Demn de menţionat este faptul că,
până În anul 1866, nu se făcea un recensământ propriu-zis al populaţiei, ci numai un
recensământ fiscal în care erau menţionate numărul de gospodării şi capii de familie.
*
Tot în anul 1949, la cererea sovieticilor, Primăria întocmea un act de constatare a
stării de conservare a cimitirului militar sovietic din Turnu Măgurele, la care se ataşa
nomenclatorul eroilor sovietici reperați ca fiind înmormântați în cimitirul ortodox
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/ 1949).
*
După directoarea Mariana Săndulescu (1948-1949), la conducerea Liceul Mixt
Turnu Măgurele (noua denumire a Liceului “Sf. Haralambie”, din 1948) s-a aflat, răstimp
de doui ani școlari (1949-1950 și 1950-1951), prof. Florin Creţeanu (care avea să revină
în această poziție și în intervalul 01.09.1965-31.08. 1971).

1950
Anii ce au urmat după 1945 au adus modificări importante pentru Turnu Măgurele,
oraşul transformându-se, în mare măsură, după noi planuri de sistematizare a oraşului,
prilejuindu-se, astfel, demolarea unor edificii istorice de mare valoare pentru istoria
locală, odată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 19/ 19.04.1950. Acest decret stipula
că se vor trece în proprietatea statului imobilele deţinute de proprietarii de drept care
aparţineau “burgheziei retrograde”, aşa numiţii chiaburi, şi demolarea altora,
concomitent cu construirea de cartiere de blocuri noi pentru muncitori.
*
Oraşul îşi pierde statutul de capitală de judeţ, la data de 31.07.1950, când se
înfiinţează regiunea Teleorman.
*
În anul 1950, se întocmea un proiect de construcţie a sediului Sfatului Popular
Raional Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosarele 10, 11/ 1950). În acest scop, se întocmea și un proiect de
execuţie a fundaţiei acestei clădiri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 12/ 1950).
*
Se mai întocmeau, de asemenea, planuri şi schiţe de execuţie a tâmplăriei din
sediul Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al Raionului Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 13/ 1950).
*
În anul 1950 avea să se testeze alimentarea cu apă potabilă a oraşului din râul Olt.
*
În decembrie 1950, prin adresa nr. 6670, Centrul Regional de Recepție Turnu
Măgurele transmitea Bazei de Recepție din Alexandria că: ”/.../ Pentru depozitarea și
conservarea în bune condițiuni a cerealelor colectate se vor pune la dispoziția
Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, în mod gratuit, toate
silozurile și magaziile de cereale deținute sub orice formă de subordonare ... acestea vor
fi predate cu întreg inventarul și personalul necesar” (Paul Șchiopu, Economia culturii și

327
industrializării grâului în județul Teleorman, Alexandria: Editura Tipoalex, 2002, p. 38).
*
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, în vederea reglementarii activităţii de
impozitare, dădea ordine, în anul 1950, către sfaturile populare ale comunelor din
subordine, referitoare la stabilirea impozitului pe comerţ şi salarii, la colectarea
produselor agricole şi la sigilarea dăracelor de lână. Se mai efectuau dări de seamă
privind desfăşurarea comerţului particular. De asemenea, se întocmeau situaţii cu
unităţile comerţului de stat din oraşul Turnu Măgurele, cu magazinele particulare,
cantinele şi cu gospodăriile de consum (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 33/ 1950).

1951
În anul 1951, se întocmeau registre agricole pentru gospodăriile agricole ale
ţăranilor individuali, de pe străzile: G-ral Marcoş, Plugarilor, Gh. Dimitrof, Elena Cuza
Vodă, 13 Decembrie, Independenţei, B-dul Republicii, Mihai Bravu, Mihail
Kogălniceanu, Memoriile 2 Mai, G-ral David Praporgescu, Mircea Vodă, Tudor
Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Valter Mărăcineanu, C.A. Rosetti, Victoriei, 1 Mai,
Plevnei, Cuza Vodă, Nicoale Iorga, Traian, 30 Decembrie, 23 August, Fântânii și Căpitan
Stănculescu (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 6/
1951). La fel, erau vizate străzile nou denumite: 6 Martie, Cooperaţiei, Depărăţeanu,
Dobrogeanu Gherea, Ştefan cel Mare, Ion Alexandru, 1907, Vasile Roaită, Pandurilor,
Fraţii Goleşti, Horia Cloşca şi Crişan, Păcii, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu,
Dimitrie Bolintineanu, Popa Şapcă și 30 Decembrie (Arhivele Statului, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 9/ 1951). La fel, str. Oborului (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 11/ 1951). Erau vizate, în acest scop și străzile:
Dr. Parhon, Griviţei, Primăverii, Muncitorului, Vasile Alecsandri, Libertăţii (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 12/ 1951). Nu în ultim
rând, erau incluse și străzile: Taberei, Scurtă, Alexandru Ioan Ghica, Alexandru Sahia,
Cavaleriei, Costache Negri, Unirii, Rahovei, Păcii, Libertăţii, Olga Bancic și Ilie Pintilie
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 14/ 1951).
*
Tot în anul 1951, se elabora un Registru matricol agricol, cuprinzând gospodăriile
meşteşugarilor cooperativizaţi, ale muncitorilor, funcţionarilor, ale meşteşugarilor
necoperativizaţi, precum şi ale altor categorii de populaţie pentru comuna Odaia B
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 10/ 1951).
*
În anul 1951, se întocmea un plan de venituri și cheltuieli, însoțit şi de devizele de
calcul, pentru Policlinica nr. 1 din Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 12/ 1951).
*
De asemenea, în 1951, Primăria primea instrucţiuni de la Sfatul Popular al
Regiunii Bucureşti cu privire la măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea
inundaţiilor şi pentru desfăşurarea acţiunilor de deszăpezire (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 32/ 1951).
*
În anul 1951 se întocmea un registru-rol de plata impozitului, pentru cartierul

328
Măgurele, din oraşul Turnu Magurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 22/ 1951).
*
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele elabora ordine, instrucţiuni și adrese pe
care le trimitea şcolilor din raion, referitoare la: acordarea concediilor de odihnă ale
cadrelor didactice, susţinerea conferinţelor în căminele culturale, întreţinerea şi
amenajarea localurilor de şcoală, desfăşurarea procesului de învăţământ, sărbătorirea
unor zile aniversare şi pe cea a zilei copilului, strângerea plantelor medicinale,
organizarea excursiilor şi a concursurilor şcolare, colectarea fierului vechi etc. Se mai
cereau tabele nominale cu învăţătorii din raion și cu absolvenții şcolilor pedagogice şi
profesionale de fete în vederea eliberării certificatelor de absolvire (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 8/ 1951).
*
După directorul Florin Creţeanu (1950-1951), la conducerea Liceul Mixt Turnu
Măgurele (noua denumire a Liceului “Sf. Haralambie”, primită în 1948) s-a aflat, în
perioada 1951- 01.09.1953, prof. Stelian Păun - cumnat al lui Zaharia Stancu.

1952
În anul 1952, se deschidea o Fabrică de egrenat bumbac, care a fost demolată
ulterior, pe locul ei funcționând fostul I.C.I.L.
*
Sesizăm transmiterea în anul 1952 a unor instrucţiuni la Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele de către Regiunea Bucureşti, privind organizarea şi funcţionarea Statelor
Majore şi a serviciilor şi grupelor de apărare A.L.A. (Apărarea Locală Antiaeriană),
păstrarea şi manipularea documentelor clasificate, precum și întocmirea de state de
organizare A.L.A. ale diverselor servicii și instituții. Dar, Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele primea astfel de instrucţiuni emise și de Comandamentul Apărării Locale
Antiaeriene (A.L.A.), trecându-se apoi la întocmirea planului de pregătire de luptă a
oraşului Turnu Măgurele din perspectiva A.L.A. De asemenea, se întocmeau inventare cu
echipamentele aflate în dotarea grupelor şi cu personalul existent la Spitalul Unificat
Turnu Măgurele (pe secţii) – v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 2/ 1952.
*
În anul 1952, se mai întocmeau catagrafii cu elevele din anii I şi II de la Şcoala
Horticolă Turnu Măgurele, care aveau domiciliul în oraş şi în Cartierul Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 1/
1952). În mod similar, se întocmesc tabele nominale cu tinerii diverselor clase, în vederea
recrutării, dar şi evidențe cu cadrele didactice de la Şcoala Medie Horticolă Mixtă Turnu
Măgurele, precum şi cu preşedinţii cercurilor profesionale care sunt învăţători (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 12/ 1952).
*
Tot în anul 1952, se emiteau Matricole de plata impozitului pe clădiri şi terenuri,
pentru străzile: Libertăţii, M. Bravu, 13 Decembrie, 1 Mai, Cooperaţiei, G-ral
Praporgescu, Căpitan Stănculescu, Oborului, Pescăriilor, Rahovei, Unirii, Panduri, Păcii,
Cavaleriei, Al. Sahia, Costache Negri, M. Eminescu, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu,
Fraţii Goleşti, Traian, Mircea Vodă, 2 Mai, Depărăţeanu, C. D. Gherea, Mărţişorul,

329
Taberei, Fântânii, Griviţei, Cuza Vodă, Dr. C. Parhon, G-ral Markos, Griviţei, N.
Bălcescu, Primăverii, V. Roaită, Nicolae Iorga, Olga Bancic, Elena Cuza Vodă, 1907,
Decebal, Barierei, V. Mărăcineanu, 6 Martie, C. A. Rosetti, Gh. Dimitrof, Plugari, I.C.
Frimu, Plevnei, T. Vladimirescu, Ştefan cel Mare, V. Alecsandri, Independenţei, B-dul
Republicii, Horia, Cloşca şi Crişan, 23 August, Popa Şapcă (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 29 şi 30/ 1952).
*
În anul 1952, Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele purta o corespondenţă
permanentă cu Secţia Învăţământ a Raionului şi cu diverse instituţii referitoare la
lichidarea analfabetismului, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ,
admiterea la diverse şcoli, desfăşurarea conferinţelor raionale etc. Sfatul Popular primea,
de asemenea, și cereri ale cadrelor didactice privind încadrarea sau transferul acestora,
cerând și situaţiile centralizatoare cu unităţile de învăţământ din raion. Tot în acest sens,
se întocmesc tabele cu membrii corpului didactic propuşi a urma diverse cursuri de
perfecționare profesională, cele cu profesorii din oraşul Turnu Măgurele care sunt
membri de partid, dar și cu localităţile din raion unde s-au înfiinţat tabere şi cluburi
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 13/
1952).
*
În anul 1952, își începea activitatea concertistică un cor bărbătesc, sub conducerea
profesorului Gheorghe Mocanu.

1953
În anul 1953 se publicau în” Monitorul Oficial” unele Hotărâri ale Consiliului de
Miniştri al Republicii Populare Române privind necesitatea întocmirii unor dări de
seamă, informări şi rapoarte de activitate ale consiliilor de conducere din Gospodăriilor
Agricole Cooperatiste din oraşul Turnu Măgurele. Se elaborau, în acest sens, planuri de
muncă și planuri de măsuri pentru eficientizarea agriculturii. De asemenea, se întocmeau
tabele şi statistici cuprinzând suprafeţele însămânţate, precum și pe cele compromise de
inundaţiile produse. Se întocmeau, de pildă, și tabele cu atelierele de fierărie existente în
oraşul Turnu Măgurele, cu chiaburii din oraș (menționându-se și profesia lor de bază),
dar și tabele cu salariaţii care obţineau locuri de casă în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 58/ 1953).
*
De asemenea, în 1953, se elaborau procese-verbale de trecere în administrarea
Sfatului Popular Orăşenesc Turnu Măgurele a unor imobile din oraş, care erau în
proprietatea Ministerului de Finanțe și, tot atunci, se emiteau declaraţii de stabilire a
impozitului asupra acestora. Se produceau însă și închirieri de locuințe, iar actele
întocmite de Primărie erau însoţite de schiţele şi de contractele de închiriere aferente
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 51/
1953).
*
Tot în anul 1953, Sfatul Popular Turnu Măgurele primea un raport asupra
lucrărilor executate de Secţia Drumuri, Poduri şi Ape a Raionului Turnu Măgurele în
perioada septembrie-noiembrie 1952, în acest sens întocmindu-se şi situaţia bălţilor din
raion în vederea asanării lor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular

330
Raional Turnu Măgurele, dosar 20/ 1953).
*
În fondul arhivistic pe anul 1953, consemnăm existența unor dări de seamă
trimestriale asupra activităţilor desfăşurate de Secţia A.L.A. a Raionului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 8/
1953).
*
În anul 1953, Sfatul Popular Turnu Măgurele primea instrucţiuni de la Regiunea
Bucureşti referitoare la pregătirea populaţiei pe linie de A.L.A., organizarea acestei
structuri la şantierele de construcţii şi la intreprinderile şi instituţiile care au sub 20 de
angajaţi. De asemenea, se întocmea un raport anual de activitate pe linia pregătirii de
luptă a Statului Major A.L.A. al raionului Turnu Măgurele. Mai amintim şi elaborarea de
planuri şi programe analitice de pregătire A.L.A. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 20/ 1953).
*
În actele din arhivele pe anul 1953 se identifică un Proces-verbal de şedinţă al
Comitetului Executiv Raional privind rezolvarea contestaţiilor cetăţenilor incluşi la
categoria “chiaburi” (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 53/ 1953).
*
După directoratul lui Stelian Păun (1951- 01.09.1953), la conducerea Liceului Mixt
Turnu Măgurele (noua denumire a Liceului “Sf. Haralambie”, primită în 1948) a venit
prof. Anastasie Bogdan, care rămas director până la 1 septembrie 1955 (ulterior, va
reveni, tot ca director plin, între 01.09.1971-15.07.1982).
*
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele primea, în anul 1953, instrucţiuni de la
Sfatul Popular Regional Bucureşti, privind reevaluarea stocurilor de materii prime din
cadrul Secţiei Gospodărie şi Industrie Locală (Drumuri), închiderea operaţiunilor de
execuţie bugetară, recepţionarea lucrărilor executate și întocmea o serie de decizii de
încadrare a personalului Secţiei Drumuri (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 54/ 1954).

1954
Și în anul 1954 se continuă primirea de instrucţiuni şi de adrese de la Sfatul
Popular Regional Bucureşti, referitoare la organizarea din punct de vedere A.L.A. a
întreprinderilor şi a instituţiilor cu sub 20 de angajaţi, la instruirea şi verificarea
personalului desemnat a se ocupa cu aceste chestiuni, la păstrarea şi manipularea
documentelor pe linie de A.L.A., la întocmirea diverselor planuri, situaţii, dări de seamă
ale Statului Major A.L.A. al raionului Turnu Măgurele, cât şi legat de organizarea şi
încadrarea grupelor A.L.A. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 3/ 1953).
*
În anul 1954 se emiteau Decrete ale Marii Adunări Naţionale şi Hotărâri ale
Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române, referitoare la: stabilirea unor
drepturi pentru cetăţenii români repatriaţi; reglementarea unor raporturi de serviciu între
sfaturile populare şi organele de miliţie; stabilirea sau anularea unor taxe şi impozite;

331
reglementarea folosirii unor terenuri agricole; tipărirea buletinelor de vot în vederea
alegerilor; autorizarea editării unor cărţi şi broşuri; reglementarea regimului de vânzare a
băuturilor alcoolice de către producători; contractarea şi executarea lucrărilor agricole;
sărbătorirea zilei de 23 august; stabilirea dobânzilor C.E.C, precum şi instrucţiuni de
aplicarea a acestor măsuri.
De asemenea, se primeau instrucţiuni și din partea Sfatul Popular al Regiunii
Bucureşti privind: desfăşurarea activităţii în sectorul învăţământului public; eliberarea
autorizaţiilor colective de transport public; intensificarea acţiunilor de colectare a
sumelor provenite din autoimpunere; repatrierea cetăţenilor din U.R.S.S şi alte ţări de
“democraţie populară”; completarea listelor anexe la Decretul 92/ 1950 (naţionalizarea
imobilului proprietatea lui Stoenescu Maria din Turnu Măgurele); completarea situaţiilor
cu imobilele omise de la naţionalizare conform Decretului 119/ 1948, precum și
întocmirea proceselor verbale de predare-primire administrativă a unor localităţi de la
raionul Drăgăneşti Olt la Turnu Măgurele şi de la Turnu Măgurele la Zimnicea, conform
reorganizării administrative din anul 1950 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 27/ 1954).
*
Din toamna anului școlar 1954 și până în 1955, Liceul Mixt Turnu Măgurele
funcționează divizat în Școala Medie de băieți nr. 1 (cu directorul Anastasie Bogdan,
care rămâne în funcție până la 1 septembrie 1955) și în Școala Medie de fete nr. 2.
*
Din corespondenţa purtată de Secţia Financiară a Raionului cu Notariatul de Stat
Turnu Măgurele, se relevă aspecte legate de achitarea taxelor succesorale de către cei
care au dezbătut succesiunea şi despre întocmirea de copii ale şedinţelor de dezbateri
succesorale alături de procesele-verbale de evaluarea bunurilor rămase în urma deceselor
proprietarilor, încheiate în vederea stabilirii impozitelor succesorale (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 32/ 1954).
*
1955
Din anul 1955 și până în anul 1963, funcția pe prim-secretar a fost ocupată de
Anton Bodârlău.
*
Având în vedere situaţia deosebit de încordată de pe plan extern, se primeau
instrucţiuni de la Regiunea Bucureşti referitoare la: organizarea şi funcţionarea serviciilor
de camuflare a luminilor, transmisiuni şi alarmare a populaţiei în caz de război, precum şi
la întocmirea de catagrafii cu salariaţii Sfatului Popular Orăşenesc şi ai Oficiului P.T.T.R
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 8/ 1955).
*
La 1 septembrie 1955, directorul Școlii Medii de băieți nr. 1, Anastasie Bogdan,
este înlocuit de Nicolae Vira (care va rămâne în funcție până la 1 mai 1959). În perioada
01.09.1955 - 01.01.1959 Școala Medie de băieți nr. 1 și Școala Medie de fete nr. 2 au
regim de “Școli mixte”, funcționând însă independent.
*
În anul 1955, Secţia de Cultură şi Artă primea o serie de hotărâri ale Consiliului de
Miniştri al Republicii Populare Române privind: măsurile adoptate pentru îmbunătăţirea

332
situaţiei financiare restante a întreprinderilor şi reducerea datoriilor restante; efectuarea
impunerilor la produse vegetale şi animale; unele măsuri ce se impun a fi luate în sectorul
de poştă şi telecomunicaţii etc. Dar constatăm și alte reglementări (ordine, instrucţiuni şi
hotărâri) emise de Sfatul Popular Regional Bucureşti şi de Raional Turnu Măgurele și
expediate Secţiei Culturale, care vizau: acordarea de credite pentru construcţii de locuinţe
pe terenuri atribuite în mod gratuit de către stat; difuzarea emisiunilor radio pe diverse
teme; efectuarea lucrărilor de reparaţii la căminele culturale şi şcoli; îndeplinirea planului
de investiţii şi producţie; îmbunătăţirea condiţiilor materiale ale unităţilor culturale;
organizarea primirii reclamaţiilor şi a sesizărilor oamenilor muncii etc. (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 75/ 1955).

1956
În anul 1956, se întocmea documentaţia tehnică în vederea executării lucrărilor de
întreţinere a drumului regional Turnu Măgurele – Zimnicea (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 113/ 1956). Similar,
constatăm că executantul lucrărilor pentru tronsonul Turnu Măgurele - Roșiori Nord
elabora, la rândul său, documentația pentru recepţia lucrărilor executate, cu
antemăsurătorile aferente, devizele pe categorii de lucrări, situaţii de plată și cu statele de
plată a salariilor muncitorilor angajaţi în lucrările de întreţinere a drumului regional
Turnu Măgurele - Roşiori de Vede (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 117/ 1956).
*
Tot în anul 1956, se încheiau procese-verbale de recepţie a lucrărilor executate,
pentru antemăsurători, devize pe categorii de lucrări, situaţii de plată, dar se anexau şi
state pentru plata salariilor muncitorilor angajaţi în lucrările de întreţinere a drumului
regional Turnu Măgurele-Slatina (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 118/ 1956).
*
Sfatul Popular al Raionului Turnu Măgurele informa, în 1956, Regiunea Bucureşti
legat de încasarea valorii contribuţiei voluntare în muncă, de perceperea impozitelor şi a
taxelor, despre respectarea disciplinei financiare (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 72/ 1956, fila 1).
*
În anul 1956, se primeau instrucţiunile emise de Ministerul Învăţământului privind
încadrarea profesorilor la clasele a V-a – a X-a la şcolile de cultură generală pe bază
pregătirii de specialitate. În acest sens, se întocmea și o situaţie a cadrelor didactice din
şcolile Raionului Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 48/ 1956).
*
De asemenea, în anul 1956, se elaborau fişele tehnice ale clădirilor aferente
şcolilor din Raionul Turnu Măgurele, în urma evaluării lor (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 60/ 1956).
*
În anul 1956, se întocmeau planuri ale forţelor de muncă şi ale fondului de salarii,
însoţite de state de funcţiuni ale Secţiei Învăţământ - Cultură şi ale şcolilor din oraşul
Turnu Măgurele. De asemenea, remarcăm, între acte, şi un tabel cu şcolile din raion

333
cărora li s-au distribuit lemne de foc (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 61/ 1956).
*
Tot în anul 1956, se elaborau tabele cu personalul administrativ şi de îngrijire de la
şcolile din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 66/ 1956).

1957
În anul 1957, se întocmea documentaţia de constituire a întovărăşirii agricole
Voinţa, din Cartierul Măgurele (cuprinzând referatul şi procesul-verbal de înfiinţare,
situaţiile statistice cu cei înscrişi, cu cei dislocaţi şi cu locuitorii propuşi a li se comasa
terenul agricol) (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 77/ 1957). Tot în anul 1957, se trecea la centralizarea datelor privind
situaţia întovărăşirilor agricole din Raionul Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 97/ 1957).
*
În actele pe anul 1957, reperăm o notă informativă cu salariaţii de la I.I.L “Popa
Şapcă” Turnu Măgurele constituiți în sindicat (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 101/ 1957).
*
În anul 1957, se elaborau dări de seamă contabile, anuale şi trimestriale, balanţe de
verificare şi situaţii analitice pe conturi ale A.G.E.V.A.C.O.O.P Turnu Măgurele, precum
și verificarea gestionară de fond (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 48/ 1957). De pildă, o astfel de documentație există
pentru Cooperativa Meşteşugărească “Oltul” din Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 58/ 1957).
*
Hotărârile Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române trădau
perspectiva “centralizantă”, “paternalistă“, ele țintind diverse domenii și direcții de
acțiune, de ex., vizau acoperirea cheltuielilor de regie ale cantinelor pentru salariaţi,
precum şi salarizarea personalului de deservire a acestor cantine. Autoritățile locale, la
rândul lor, întocmeau, în anul 1957, scheme cu posturile şi cu salarizarea aferentă în
cadrul secţiilor raionului, tabele cu salariaţii care desfăşoară lunar deplasări în teren, dar
şi fişa Intreprinderii de Industrie Locală (I.I.L.) “Popa Şapcă” Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 94/ 1957).
*
În anul 1957, demarau noi lucrări de refacere a drumului regional Turnu Măgurele
- Slatina, pentru aceste activități elaborându-se memorii justificative, antemăsurători,
devize pe categorii de lucrări, extrase de materiale, note de calcul, planuri şi schiţele
aferente (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 102/ 1956).
*
Și în anul 1957 se mai primeau instrucţiuni de la Regiunea Bucureşti privind
încadrarea şi instruirea personalului A.L.A., distribuirea broşurilor A.L.A. şi predarea
unor lecţii pe tematica aceasta la şcolile medii (cu prealabila întocmire de tabele
nominale cu potențialii cursanți, cu personalul A.L.A. încadrat la unităţile raionului şi cu

334
salariaţii deja instruiţi în această problemă) – v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 22/ 1957). Tot în acest scop de
“isterizare” generală de tip A.L.A., se întocmeau planuri de desfăşurare a aplicaţiilor
A.L.A. la nivelul orașului. Se mai pot aminti adrese şi corespondenţa privind
desfăşurarea şedinţelor de instruire a personalului, precum şi ţinerea de lecţii şi teme
specifice A.L.A. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 5/ 1957).
*
În anul 1957, se emit Hotărâri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri al
Republicii Populare Române, referitoare la: recuperarea debitelor provenite din avansuri
şi împrumuturi acordate cultivatorilor agricoli; introducerea garanţiilor materiale pentru
mânuitorii de mărfuri şi valori; execuţia bugetului de stat; modificarea tarifelor de
transport şi a tarifelor P.T.T.R.; atragerea muncitorilor în sectorul minier şi
îmbunătăţirea nivelului de trai; încasarea şi predarea către stat a uiumului provenit de la
mori şi prese de ulei etc. Din corespondenţa purtată cu Sfatul Popular Regional Bucureşti
relevăm și aspecte ce ținteau îmbunătăţirea activităţii de educaţie patriotică a cetăţenilor,
soluţionarea mai rapidă a litigiilor de muncă, asigurarea pazei şi securităţii
penitenciarului de la Turnu Măgurele ș.a. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 1/ 1957).
*
Tot în fondul arhivistic al anului 1957, constatăm Hotărâri şi Dispoziţii ale
Consiliului de Miniştri, „grijulii în toate”, referitoare, de pildă, la: decăderea din dreptul
de pensie a unor categorii de persoane; desfăşurarea lucrărilor agricole; acoperirea
golurilor financiare înregistrate de unele gospodării agricole anexe şi cantine de pe lângă
S.M.T-uri; reglementarea amplasării construcţiilor şi trecerea în proprietatea statului a
terenurilor şi construcţiilor în interesul statului; dreptul de concedii suplimentare pentru
munca unor categorii de salariaţi din ramura energiei electrice; acordarea unor drepturi
materiale aspiranţilor, studenţilor şi cursanţilor de la şcolile de partid; îmbunătăţirea
salarizării preşedinţilor, vice-preşedinţilor şi secretarilor comitetelor executive regionale,
raionale şi orăşeneşti etc. Se mai primeau ordine și instrucţiuni de la nivelul regional
Bucureşti privind încadrarea sau destituirea unor salariaţi, combaterea stării de
infracţionalitate din raion, verificarea salariaţilor care lucrează cu documente având
caracter “secret”. De asemenea, se solicita întocmirea de situaţii şi de tabele nominale cu
medicii din raion, cu salariaţii consideraţi necorespunzători din nomenclatura raionului,
dar și cu fondul de locuinţe existent în oraşul Turnu Măgurele etc. - Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 23/ 1957.
*
Constatăm în anul 1957 existența unor procese-verbale de evaluare, de
inventariere şi de predare a bunurilor confiscate, conform Decretului 111/ 1951, şi
documentele de informare a Secţiei Financiare și a Tribunalului Raional Turnu Măgurele
privind această problemă (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 65/ 1957).
*
În” Monitorul Oficial” apărea, în 1957, o Hotărâre a Consiliului de Miniştri al
Republicii Populare Române cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru recuperarea
pagubelor pricinuite avutului obştesc şi cu instrucţiunile emise de Ministerul Finanţelor

335
în acest sens. În plus, mai semnalăm corespondenţa purtată cu Regiunea Bucureşti, cu
Banca de Stat a Republicii Populare Române, cu Filiala Turnu Măgurele şi cu diverse
unităţi, referitoare la finanţarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a drumurilor, la
finanţarea construcţiilor de locuinţe muncitoreşti, la întocmirea proiectelor planurilor de
muncă şi salarii, la întroducerea garanţiei materiale pentru mânuitorii de mărfuri şi valori
și la furnizarea materialelor necesare pentru diverse activități etc. (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 106/ 1957).
*
Identificăm, de asemenea pentru fondul anului 1957, o Decizie a Sfatului Popular
Regional Bucureşti privind înfiinţarea Intreprinderilor de Gospodărie Orăşenească
(I.G.O) în oraşele Regiunii, dar constatăm existența și a unor dări de seamă asupra
activităţii desfăşurate de acestea, precum și situaţiile privind investiţiile efectuate şi
rezultatele obţinute la I.G.O. Turnu Măgurele şi la I.I.L. „Popa Şapcă”, din acelaşi oraş
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 95/
1957).
*
În anul 1957, se primeau instrucţiuni emise de Secţia Regională de Învăţământ
Bucureşti, privind alcătuirea de monografii ale raioanelor şi localităţilor din cadrul lor,
dar şi lucrări monografice privind Raionul Turnu Măgurele şi localităţile componente.
Tot în 1957, se primeau decizii ale structurii regionale de învăţământ privind încadrarea,
numirea şi schimbarea categoriei de salarizare a cadrelor didactice din Raionul Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 32/ 1957). De bună seamă, pentru realizarea acestora, era nevoie de
“noi” evidențe, care îi cuprindeau pe cei ce constituiau personalul didactic, administrativ,
cât și pe secretarii de şcoli de la unităţile de învăţământ ale raionului (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 101/ 1957).
*
La fel, tot în anul 1957, se trecea la reorganizarea disciplinei educaţie fizică şi
sport din şcoli (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 23/ 1958).

1958
Și în anul 1958, Sfatul Popular Turnu Măgurele informa Regiunea Bucureşti cu
referire la procurarea şi la întreţinerea materialelor A.L.A., ca și în alți ani, o acțiune
stereotipă și ridicolă (despre întocmirea documentaţiilor specifice şi despre verificarea
personalului care lucrează cu astfel de documente, precum şi despre întocmirea unui
raport de activitate al Statului Major A.L.A. al oraşului Turnu Măgurele, însoţit de tabele
cu personalul medical existent la Spitalul Unificat Turnu Măgurele şi cu cel încadrat în
serviciile A.L.A. etc etc) v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 4/ 1957. De asemenea, în anul 1958, se întocmea Documentaţia
privind desfăşurarea instructajelor pe linie de A.L.A. (Apărare Locală Antiaeriană) -
norme şi recomandări, cât și legat de temele de pregătire. Se elaborau și procese-verbale
de predare-primire a documentelor clasificate, de inventarierea şi casarea acestora, cât și
instrucţiuni referitoare la funcţionarea formaţiilor de refacerea avariilor la oraşe şi la
obiectivele economice (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 17/ 1958).

336
 *
Se constată că, în anul 1958, funcționa în oraş I.R.A.C (Intreprinderea Regională
Achiziţii şi Contractări) “Recolta” Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 80/ 1957-1958).
*
În anul 1958, se întocmeau situaţii cu gospodăriile chiabureşti cu peste 5 hectare
de teren din Raionul Turnu Măgurele şi se emiteau ordonanțe de impunere a acestora
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 49/
1958).
*
Tot în acest an, se întocmesc procese - verbale de constituire a comisiilor pentru
stabilirea impozitului agricol şi de verificare pe teren a exactităţii datelor declarate de
contribuabili, de asemenea, se elaborează situaţii cu terenurile agricole propuse a fi
trecute în proprietatea statului din oraşul Turnu Măgurele, cele cu membrii G.A.C.
(Gospodăria Agricolă Colectivă) și cele cu suprafaţa înscrisă de la aceeaşi localitate
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 70/
1958).
*
Se mai emiteau, în anul 1958, o serie de dări de seamă ale G.A.C.-urilor asupra
activităţii desfăşurate, precum și informări şi rapoarte de activitate, dar și planuri de
muncă prezentate în şedinţele comitetului executiv al Sfatului Popular Orăşenesc Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 25/ 1958).
*
În anul 1958, și secţiile şi intreprinderile naționale elaborau și prezentau în
şedinţele de comitet executiv dări de seamă şi rapoarte de activitate, dar și situații
centralizatoare cuprinzând imobilele din proprietatea statului, din oraşul Turnu Măgurele,
care necesitau reparaţii (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 16/ 1958).
*
În anul 1958 se întocmeau Procese-verbale şi publicaţii per circumscripţii
electorale privind alegerile de deputaţi în Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 7/
1958).
*
Legat de învățământ, în anul de referință, se elaborau dări de seamă contabile
anuale ale Secţiei Învăţământ şi Cultură şi ale şcolilor din oraşul Turnu Măgurele,
precum şi un raport explicativ asupra datelor înscrise în darea de seamă a secţiei mai sus
menţionate (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 30/ 1958).
*
De asemenea, se constată între acte o documentaţie privind acordarea gradului de
definitivat învăţătoarei Costea Gheorghiţa din comuna Odaia (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 44/ 1958).
*
Dări de seamă şi bilanţuri contabile anuale şi trimestriale erau elaborate și de

337
Şcoala Medie Mixtă nr. 2 Turnu Măgurele, având aceeași destinație: Secţia Învăţământ şi
Cultură (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 66/ 1959).
*
Biblioteca Raională din oraşul Turnu Măgurele nu era nici ea ocolită, elaborându-
se, în anul 1958, dări de seamă, rapoarte de activitate, planuri de muncă similare. De
asemenea, se întocmea și o situaţie cu încadrarea bibliotecarilor din raion şi cu frecvenţa
cititorilor (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 40/ 1958).

1959
În anul 1959, s-au întocmit tabele nominale cu locuitorii comunelor Odaia şi
Măgurele, înscrişi în Gospodăria Agricolă Cooperatistă sau în alte întovărăşiri agricole
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar
110/ 1959). De pildă, există tabele cu membrii Întovărăşirii agricole “23 August”, din
Cartierul Măgurele (cu suprafaţa deținută de fiecare membru) – v. Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 112/ 1959.
*
Stadiul colectivizării agriculturii în Raionul Turnu Măgurele făcea obiectul unor
situaţii centralizatoare lunare, cum se observă în anul 1959 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 139/ 1959).
*
În anul 1959, se trecea la naţionalizarea terenurilor deţinute de persoanele fizice
din oraş, în acest scop întocmindu-se procese-verbale şi tabele cuprinzând locuitorii
oraşului Turnu Măgurele ale căror terenuri erau propuse a trece în proprietatea statului,
conform Decretului 115/ 1959 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 1 41/ 1959).
*
Tot în anul 1959, se identifică existența unor referate ale comitetului executiv al
Sfatului Popular Raional Turnu Măgurele, privind scoaterea sau menţinerea la categoria
socială “chiaburi” a cetăţenilor din comunele raionului, în urma aplicării Decretului 115/
1959. Se mai întocmeau catagrafii cu gospodăriile chiabureşti şi cele care şi-au pierdut
puterea economică în anul 1959 (Arhivele Statului - Teleorman, Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 101/ 1959).
*
În anul 1959 putem aminti despre o corespondenţă purtată de I.R.A.C
(Intreprinderea Regională de Achiziţii şi Contractări) Bucureşti cu Agenţia Raională
Turnu Măgurele pe linie de cadre. Mai menționăm, de asemenea, şi întocmirea statului de
funcţiuni al Agenţiei, precum şi a unui tabel nominal cu salariaţii acesteia (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 7/ 1959).
*
Comisia Centrală de Partid şi Guvernul transmiteau, în anul 1959, instrucţiuni
pentru elaborarea Planului de Perspectivă cu privire la constituirea şi munca comisiilor
regionale economice, precum şi pentru elaborarea planurilor de dezvoltare economică pe
termen lung (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 49/ 1959).

338
 *
Se mai întocmeau, în 1959, tabele nominale cuprinzând cetăţenii din oraşul Turnu
Măgurele expropriaţi în vederea construirii Combinatului de Îngrăşăminte Chimice şi
tabele cu meseriaşii din raion impuşi pe limite de vârstă, cât şi preţurile medii practicate
de aceştia pentru serviciile oferite (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 66/ 1959).
*
În anul 1959, se iau decizii de numirea responsabililor pe linie A.L.A.,
întocmindu-se tabele nominale cu aceştia; se realiza acum schema de organizare A.L.A. a
oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 32/ 1959). Din corespondenţa purtată cu Regiunea Bucureşti,
aflăm despre instruirea populaţiei pe linie de A.L.A. prin programe, dar și lecţii de
pregătire, însoțite de dovezi: procese-verbale de instruire. Mai menționăm și existența
unor tabele cu staţiile meteorologice aflate pe raza raionului şi oraşului Turnu Măgurele,
cu rezerviştii existenţi în instituţiile din oraş şi cu instructorii care pregătesc populaţia
oraşului Turnu Măgurele pe linia A.L.A. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 8/ 1959). Nu lipseau nici rapoartele efectuate
asupra situaţiei igienico-sanitare din oraşul Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 26/ 1959).
*
Pe de altă parte, în anul 1959, se emit hotărâri ale Sfatului Popular Regional
Bucureşti şi Raional Turnu Măgurele, care se refereau la: reglementarea dreptului de
semnătură pentru organele ierarhice superioare şi cele subordonate; respectarea
disciplinei în construcţii; încasarea impozitelor şi taxelor de la contribuabili; prevenirea şi
recuperarea pagubelor produse avutului obştesc; combaterea epizotiilor (epidemii);
repararea şi întreţinerea drumurilor; prevenirea şi stingerea incendiilor etc. (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 21/ 1959).
Similar, erau emise hotărâri şi dispoziţii cu privire la: executarea lucrărilor de interes
colectiv prin contribuţia voluntară a locuitorilor şi prin muncă patriotică; colectarea
produselor agricole stabilite prin cote obligatorii; prevenirea şi stingerea incendiilor pe
timpul desfăşurării campaniilor agricole; întărirea disciplinei financiare; îndeplinirea
sarcinilior de plan; recuperarea debitelor restante de la cetăţeni etc. (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 23/ 1959).
*
În anul 1959, se elabora o documentaţie de preluare de către stat a unor imobile
aflate în proprietatea locuitorilor din Turnu Măgurele, pentru neplata taxelor şi a
impozitelor datorate statului, conform Decretului 221 şi H.C.M. 792/ 1960, cuprinzând:
sentinţele judecătoreşti civile şi penale; procese-verbale de sechestru şi predare-preluare a
acestor imobile către stat. Se întocmeau, în final, situaţiile cu locuitorii cărora li s-au
confiscate averile (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 97/ 1959).
*
Ministerul Finanţelor emitea, în anul 1959, ordine şi instrucţiuni care aveau ca
scop colectarea de sume din aproape orice: eliberarea carnetelor de producători; încasarea
impozitelor şi a taxelor de la populaţie; valorificarea autoturismelor, a armelor şi a
muniţiilor confiscate; încasarea şi virarea sumelor provenite din amenzi contravenţionale.

339
Pe de altă parte, se reglementau și chestiuni, de tipul: eliberarea certificatelor de
spitalizare; urmărirea debitelor pentru îmbunătăţiri funciare; realizarea planului de
încasări; aprovizionarea cu timbre fiscale a cooperativelor săteşti etc. (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 66/ 1959).
*
În anul 1959, se elabora o interesantă situaţie comparativă a învăţământului din
perioada 1948-1958 cu cea din anul 1938, în Raionul Turnu Măgurele, structurată pe
localităţile componente. În context, Secţia Învăţământ şi Cultură întocmea şi un plan de
perspectivă pentru perioada 1960-1975 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 48/ 1959).
*
La data de 02.01.1959, Școala Medie de băieți nr. 1 și Școala Medie de fete nr. 2
(care avuseseră regim de “Școli mixte”, dar funcționaseră independent, între 01.09.1955 -
01.01.1959) se reunesc sub denumirea Școala Medie Mixtă “Unirea” (cf. Ordinului
Ministerului Învățământului cu nr. 14/ 02.01.1959). În această vreme, director era, din
01.09. 1955, la Școala Medie de băieți nr. 1, prof. Nicolae Vira, ocupând funcția de
director al noii structurii până la 1 mai 1959. Nu cunoaștem cine l-a înlocuit, între
01.05.1959 – 01.09. 1959, însă știm că dir. adj. era prof. Procopie Petrescu (01.09.1955-
15.09.1961). Cert este faptul că la 1 septembrie 1959 vine director Alexandru Enache
(până la data de 20.02.1960).
*
Din corespondenţa purtată, în 1959, de Secţia Învăţământ şi Cultură a Raionului
Turnu Măgurele cu şcolile din subordine, aflăm despre faptul că se făceau lucrări de
întreţinere şi reparaţii la localurile școlilor din oraș, se făcea aprovizionarea cu
combustibil şi se trecea la distribuirea de manuale şcolare. De asemenea, se întocmeau
situaţii analitice şi tabele cu şcolile din oraşul şi Raionul Turnu Măgurele, care
cuprindeau schema de personal, numărul de clase, potențialele formaţii care să ia parte la
diverse manifestări cultural-artistice. Se proceda, de asemenea, și la încadrarea
directorilor de Cămine Culturale cu normă întreagă (Arhivele Statului - Teleorman, Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 131/ 1959).

1960
După anul 1960, prin construcţia de blocuri aflate în proprietatea statului, pe
terenul de instrucţie al Regimentului “20 Dorobanţi”, s-a format popularul cartier
“Katanga”, între străzile Fraţii Goleşti şi cartierul Odaia (Emil M. Dragnea, Op. cit., p.
12).
*
La conducerea Școlii Medii Mixte “Unirea”, după directorul Alexandru Enache,
vine, din data de 20.02.1960, Elena Bogdan, care va rămâne în funcție până la
17.03.1965. Biblioteca număra un fond de carte de 8910 volume, în 1960 (Anuarul
Liceului “Sf. Haralambie” pe anii 1915-1922, fila 18; v. și: Dumitru Vasile Delceanu,
Op. cit., p. 36).
*
În anul 1960, se întocmea o nouă situație cu gospodăriile chiabureşti din Raionul
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 57/ 1960).

340
 *
Tot în anul 1960, se întocmesc planuri de aducere în stare de funcţionare a
sistemului de alarmare şi planul-hartă cu sistemul principal şi secundar de alarmare al
oraşului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 7/
1960).
*
Căminele Culturale, Bibliotecile, Casele de Cultură şi Şcolile din Raionul Turnu
Măgurele erau solicitate să elaboreze, în anul 1960, o serie de dări de seamă, informări şi
rapoarte de activitate, planuri de muncă, care apoi erau înaintate Secţiei de Învăţământ şi
Cultură (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 34/ 1960).
*
Tot în 1960, se elaborau dări de seamă, informări, situaţii centralizatoare,
corespondenţă etc. de către şcolile din raion referitoare la nivelul învăţământului
ideologic în rândul cadrelor didactice din Raionul Turnu Măgurele pe anul 1960-1961.
De asemenea, se țineau evidențe clare, nominale, cu cadrele didactice participante la
seminarele dedicate învăţământului de partid (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 43/ 1960).
*
Şeful Secţiei Învăţământ a Raionului Turnu Măgurele primea, în anul 1960, cereri
ale cadrelor didactice legate de angajarea, transferul sau schimbarea categoriei de
salarizare (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 120/ 1960). Totodată, “grija” statului se extindea și spre elevii din
şcolile tehnice de maiştri, care aveau dreptul să beneficieze de indemnizaţie şi în cazul
absenţelor motivate sau de boală, dar viza mult mai multe aspecte: salarizarea
directorilor de la Casele de Copii şi de la Şcolile Elementare de Artă, dreptul oamenilor
muncii la odihnă; “problema” școlarizării „ţiganilor”; salarizarea cadrelor didactice;
modificările aduse cadrului general al clasificării veniturilor şi cheltuielilor bugetelor
locale pe anul următor, 1961 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 112/ 1960).
*
În anul 1960 apărea Monografia raionului Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 33/ 1960).
*
Şcoală Generală Elementară din comuna Măgurele a fost renovată în anul 1960 şi i
s-au mai adăugat încă şase săli de clasă, iar în anul 1964 avea să se construiască sediul
nou al şcolii (Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 58).

1961
Conform Legii nr. 9/1952 pentru alegerea deputaţilor în Marea Adunare Naţională
şi cf. Decretului nr. 391/ 1953 relativ la alegerea deputaţilor locali (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 4/ 1961) se întocmea o
situaţie cu populaţia din localităţile Raionului Turnu Măgurele, existente la data de 1
februarie 1961. Se remarca existența unor instrucţiuni primite de la Sfatul Popular al
Regiunii Bucureşti şi o corespondenţă purtată de la nivelul Raionului Turnu Măgurele cu

341
Sfaturile Populare Comunale din Raion privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor din
anul 1961, emițându-se decizii de delimitare a circumscripţiilor electorale, tabele cu
candidaţii pentru alegerile deputaţilor în Sfaturile Populare Comunale şi Orăşeneşti,
precum și listele de alegători, cele cu preşedinţii şi secretarii comisiilor secţiilor de votare
etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 71 și 78/ 1961).
*
În anul 1961, au fost întocmite caracterizări ale ofiţerilor în rezervă din Raionul
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 101/ 1961).
*
Autoritățile comuniste, mereu dornice de statistici și situații, continuau și în anul
1961 să solicite G.A.C-urilor din oraşul Turnu Măgurele şi din cartierele Odaia şi
Măgurele să elaboreze planuri de muncă, de măsuri şi situaţii operative. Așa reperăm şi o
situație cu membrii G.A.C. “6 Martie” din Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 111/ 1961).
*
În anul 1961, sesizăm trecerea un imobil din proprietatea Ministerului Forţelor
Armate în administrarea Sfatului Popular Orăşenesc Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 7/ 1961).
*
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele informa Regiunea Bucureşti - Direcţia
A.L.A. referitor la distribuirea broşurilor necesare instruirii personalului, dar și despre
inventarierea şi casarea materialelor specifice şi a documentelor A.L.A. existente la 31
decembrie 1961 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 9/ 1961). De asemenea, se întocmeau planuri şi schiţe care priveau
protecţia şi adăpostirea populaţiei oraşului Turnu Măgurele în caz de atac aerian
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 34/
1961). Nu lipseau nici lecţiile de instruire A.L.A. ori convocările la şedinţele de instructaj
pentru membrii Statului Major Raional şi Orăşenesc Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 35/ 1961), dar nici
planul “de perspectivă” al activităţii A.L.A. la nivelul Raionului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 36/
1961). Și, evident, mașinăria de “înspăimântare A.L.A.” avea și alte obiective, precum:
elaborarea de scheme de organizare şi de alarmare A.L.A., a unui caiet tehnologic pentru
staţia de degazare şi de dezactivare a mijloacelor de transport din oraşul Turnu Măgurele,
dar și a tabelelor cu personalul A.L.A. încadrat la nivel de raion (Arhivele
Statului,Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 7 4/ 1961).
Pentru buna „organizare A.L.A.” se elaborau tabelele cu evidenţa populaţiei din raion şi
din oraşul Turnu Măgurele, pe sexe şi categorii de vârstă (Arhivele Statului,Teleorman,
Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 69/ 1961). Dar grija autorităților
pentru evidențe și statistici, în anul 1961, se îndrepta și spre femeile care aveau pregătire
sanitară, posedau livret militar etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 196/ 1961).
*
Interesant, grăbirea unor reparații de străzi era facilitată și de urmele lăsate, după o

342
aplicaţie militară, de tancurile din garnizoana locală, întocmindu-se în acest scop un
proces-verbal de stabilire a nivelului de degradare produs de tancuri pavajelor din oraş în
anul 1961.
*
„Respectul” față de femeile din raion se exprima și prin decorarea unora dintre ele
cu prilejul zilei de 8 Martie, similar, unii cetăţeni primeau medalia“În cinstea
colectivizării agriculturii”.
*
Autoritățile erau, de asemenea, interesate de situația cu autovehiculele şi cu
utilajele de construcţii existente la data de 1 iulie 1961în raion (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 33/ 1961).
*
În anul 1961, se elaborau planuri de muncă, dări de seamă şi rapoarte de activitate
ale bibliotecilor din Raionul Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 108/ 1960).
*
Potrivit Hotărârii a Consiliului de Miniştri al R.P.R privind păstrarea şi folosirea
monumentelor de cultură, s-a luat legătura cu Secţia Arhitectură din cadrul Regiunii
Bucureşti, întocmindu-se un tabel cu monumentelor istorice de pe teritoriul raionului
Turnu Măgurele. De asemenea, se observă în fondul arhivistic pe 1961 și existența
procesului verbal de predare - primire a obiectivului Mănăstrirea Plăviceni - Aluniş,
încheiat între Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele şi cel al Comunei Beciu (Arhivele
Statului - Teleorman, Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 191/ 1961).

1962
În luna februarie 1962, este dat în folosinţă localul ,,Şcolii Generală de 8 ani
(1962-1971), în proximitatea statuii lui Mircea cel Bătrân, și care avea să devină mai
târziu, din 2002, Școala Generală “Mircea cel Bătrân”.
*
1962 este anul când se dă în folosință Combinatul de Îngrășăminte Chimice Turnu
Măgurele.
*
Odată cu demararea activității Combinatului de Îngrăşăminte Chimice şi a Fabricii
de Conserve, se impunea revenirea la vechea soluţie de alimentare cu apă a oraşului,
adică, din Dunăre, construindu-se în acest scop un cheson la 5 km de oraş, ce avea o mare
capacitate de epurare a apei. De altfel, îanul 1962 se întocmeau schiţele de extindere a
sistemelor de alimentare cu apă, cu electricitate şi canalizare la nivelul oraşului Turnu
Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 192/
1962).
*
Din corespondenţa purtată în anul 1962 între Secţiile Gospodăriilor Comunale şi
Arhitectură - Sistematizare din cadrul Raionului aflăm despre faptul că se eliberaraseră
autorizaţiile de înstrăinare sau pentru demolare a unor imobile din sectorul particular, dar
şi despre stabilirea situaţiei patrimoniale ale unor imobile din oraşul Turnu Măgurele ce
urmau a fi înstrăinate sau demolate (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 20 4/ 1962).

343
 *
În fondul de documente al anului 1962, constatăm documentaţia prilejuită de
întîlnirea deputaţilor Sfatului Popular Raional Turnu Măgurele din 28-29 mai 1962
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 52/
1962). De asemenea, reperăm o informare-referat privind modul cum s-au desfăşurat
alegerile parţiale pentru deputaţi în Sfatul Popular al Raionului Turnu Măgurele, în data
de 2 septembrie 1962, cât şi o situaţie centralizată a voturilor (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 9/ 1962).
*
Din corespondenţa purtată de Sfatul Popular Turnu Măgurele - Secţia
Sistematizare şi Arhitectură a Raionului cu Regiunea Bucureşti, în 1962, aflăm despre
executarea unor lucrări de interes obştesc (construcţii de blocuri pentru locuinţe,
alimentarea oraşului Turnu Măgurele cu apă direct de la Dunăre etc.). De asemenea,
sesizăm existența unui proces-verbal cu referire la dosarele de expropriere a unor imobile
și terenuri din proprietatea particulară în vederea demolării clădirilor respective pentru
construirea unor blocuri de locuinţe (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosarle 133 și 134/ 1962). În acest context, se emiteau
autorizaţii de construcţii şi demolări ori pentru reparaţii capitale la diverse imobile de stat
sau particulare (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 135/ 1962), respectiv, se întocmea schiţa de ansamblu cu reţeaua
stradală a oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 136/ 1962).
*
De bună seamă, decretele Consiliului de Stat al R.P.R privind exproprierea şi
trecerea în proprietatea statului a unor imobile din proprietatea particulară aveau să
genereze, uneori, contestaţii ale unor cetăţeni din oraşul Turnu Măgurele, autoritățile
locale primind însă, din partea Oficiului Juridic al Regiunii Bucureşti, o serie de
instrucțiuni referitoare la rezolvarea acestora (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 138/ 1962).
*
Și cum “sperietoarea A.L.A.” este mereu prezentă, și în anul 1962 se întocmesc
instrucțiuni ale Statului Major Orăşenesc A.L.A. privind măsurile principale pentru
aplicarea planurilor specifice la introducerea “stării de război”, precum şi schemele de
înştiinţare şi de alarmare a populaţiei (Arhivele Statului,Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 46/ 1962). Din corespondenţa Sfatului Popular al
Regiunii Bucureşti cu Comitetul Executiv - Sfatul Popular al Raionului Turnu Măgurele
aflăm despre primirea de la forurile superioare a unor nelipsite instrucţiuni, convocatoare,
programe şi manuale pentru învăţământul A.L.A. (Arhivele Statului,Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 68/ 1962).
*
Din corespondenţa Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti cu Sfatul Popular al
Raionului Turnu Măgurele aflăm despre unele decizii ce vizau încadrările în învăţământ,
soluționarea cererilor privind schimbarea categoriei de salarizare sau transferurile
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 67/
1962).
*

344
 În anul 1962, se elabora o documentaţie tehnică în vederea construirii unei săli de
gimnastică la Liceul “Unirea” Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 132/ 1962), iar un demers similar privea
construirea unui local pentru încă o școală generală de 8 clase în oraşul Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar
190/ 1962).

1963
În anul 1963, se întocmea un tabel nominal cu salariaţii Combinatului Chimic şi ai
Întreprinderii de Construcţii-Montaj din Turnu Măgurele, care au beneficiat de
apartamente în blocurile date în folosinţă în cursul anului 1963 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 38/ 1963).
*
De asemenea, Secţia pentru Arhitectură şi Sistematizare informa diverse foruri
referitor la evaluarea unor imobile ce urmează a fi demolate, și în anul 1963, despre
efectuarea de reparaţii capitale la alte imobile (care nu intrau în procesul de demolare),
precum şi despre aprovizionarea cu diverse materiale necesare renovării lor (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 38/ 1963). Pe
de altă parte, se emitea un Decret al Consiliului de Stat al R.P.R cu privire la exproprierea
şi trecerea în administrarea statului a unor imobile și demolarea acestora, documentul
stând la baza schiţei de sistematizare a oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 139/ 1963). Despre
întocmirea documentaţiilor legale necesare înstrăinării unor imobile se pot găsi informații
și aici: v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 140/ 1963. La fel, despre documentaţiile tehnice în vederea efectuării de reparaţii
capitale la diverse imobile, aflate în proprietatea statului, se poate afla din fondul
“Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar
142/ 1963”.
*
Tot în anul 1963, se elaborau o serie de note de fundamentare (memorii
justificative) şi devize, pe categorii de lucrări, în vederea efectuării de reparaţii capitale la
clădirea Sfatului Popular Raional Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 144/ 1963).
*
Între documentele anului 1963, găsim și un proces-verbal şi o situație cu rezultatul
alegerilor candidatului pentru Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, la Circumscripţia
electorală nr. 7 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 20/ 1963).

1964
În anul 1964, printr-o serie de decrete ale Consiliului de Stat al R.S.R., se
reglementa exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile aparţinând unor
locuitori ai oraşului Turnu Măgurele. Din corespondenţa purtată de Serviciul Raional de
Sistematizare şi Arhitectură cu forul superior regional, aflăm despre obţinerea
autorizaţiilor de construcţii, despre reparaţii capitale, demolări sau înstrăinări ale unor
imobile aflate în oraş (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional

345
Turnu Măgurele, dosar 1 41/ 1964).
*
Tot în anul 1964, era emisă o hotărâre a Consiliului de Miniştri al R.S.R cu privire
la scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri din Turnu Măgurele, necesare pentru
desfăşurarea unor lucrări destinate Combinatului Chimic din localitate (Arhivele Statului
- Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 1/ 1965).
*
În anul școlar 1964-1965, la conducerea Școlii Medii Mixte “Unirea” s-a aflat în
continuare directoarea Elena Bogdan, dar numai până la 17.03.1965.
*
În anul 1964, s-a construit un sediu nou al Școlii generale din Comuna Măgurele
(Emil M. Dragnea, Op. cit., p. 58).
*
De asemenea, în 1964, începeau lucrările de reabilitare a Comisariatului Militar și
cele de reparaţii capitale la unele imobile din oraș aflate în proprietatea statului. Primăria
trecea la repartizarea de locuinţe de la fondul de stat. De asemenea, se întocmea situaţia
camerelor oficiale existente în oraşul Turnu Măgurele (Ibidem).
*
Tot în anul 1964, se întocmesc tabele nominale cu propunerile de candidaţi pentru
funcţiile de deputaţi în Sfatul Popular Regional Bucureşti şi în Sfatul Raional Turnu
Măgurele, cu componenţa procentuală pe categorii profesionale a celor ce au fost aleşi,
cu cei care urmau să nu mai candideze la alegerile din 7 martie 1965 (Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 1 46/ 1964).

1965
După încetarea funcției de directoare a profesoarei Elena Bogdan, în 17.03.1965,
nu cunoaștem cine s-a aflat la conducerea Școlii Medii Mixte “Unirea”, până la
începerea noului an școlar, dar știm că dir. adj. era prof. Florian Crețeanu, din 30.10.1962
și până la 01.09.1965, când
acesta revine ca director plin pentru încă 6 ani, deci, până în 31.08.1971 (anterior, între
1949-1951, mai ocupase funcția aceasta). Ceea ce este interesant este că, după 6 ani
de când unitatea de învățământ purta titulatura confuză și obscură de Școala Medie Mixtă
“Unirea”, prin H.C.M. nr. 903/ 1965 se revine la denumirea de liceu, anume, la
sintagma Liceul “Unirea” Turnu Măgurele, cu sigla pe emblemele elevilor L.U.T.M.
*
În anul 1965, se elabora un proiect de execuţie a unei Școli cu 8 clase în oraşul
Turnu Măgurele (cu memoriu justificativ/ not[ de fundamentare, devize pe categorii de
lucrări, planuri şi schiţe aferente) – v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul
Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 191/ 1965.
*
În anul 1965, lua ființă U.R.C.A.P (Uniunea Raională a Cooperativelor Agricole
de Producţie) Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 171/ 1965).
*
În” Monitorul Oficial” apărea un decret al Consiliului de Stat al R.S.R privitor la
autorizarea unor întreprinderi din Ministerul Industriei Chimice să închirieze terenuri din

346
proprietatea C.A.P şi a persoanelor fizice, de asemenea, şi o Hotărâre a Consiliului de
Miniștri pentru construirea unui complex comercial în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 52/ 1965).
Anterior, deja se pregătise “terenul legislativ” prin publicarea în” Monitorul Oficial” a
unui Decret al Consiliului de Stat al R.S.R în legătură cu exproprierea şi trecerea în
proprietatea statului a unor imobile din oraşul Turnu Măgurele, în scopul demolării lor și
al construirii pe locul rămas a unei Policlinici. Mai amintim aici şi de alte hotărâri ale
Consiliului de Miniştri al R.S.R cu referire la începerea construcţiei de locuinţe în oraşul
Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 51/ 1965). Evident, era antrenată și Primăria Turnu Măgurele, care
emitea, în anul 1965, o serie de autorizaţii de construire a unor imobile pentru sectorul de
stat (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 192/ 1965).
*
Din corespondenţa purtată de Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele cu instituții
ale Regiunii Bucureşti aflăm despre măsurile luate pentru executarea sarcinilor “pe linie
A.L.A.” (cele știute: distribuirea materialelor specifice şi încadrarea personalului
însărcinat cu astfel de probleme, întocmirea dărilor de seamă şi a rapoartelor de
“activitate” ale Statului Major A.L.A.), dar şi ale Comitetului Raional de Cruce Roşie
(elaborare de planuri de muncă, de rapoarte de activitate etc.) v. Arhivele
Statului,Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 2/ 1965. Și
cum stă bine, ca de obicei, și în anul 1965 se “înnoiește” Planul Apărării Locale
Antiaeriene (A.L.A.) al raionului şi harta acestuia (Arhivele Statului,Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 14/ 1965).
*
În anul 1965, s-au făcut descrieri ale condiţiilor geografice, economice şi militare
ale oraşului Turnu Măgurele (Arhivele Statului,Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 12/ 1965).
*
În vederea pregătirii alegerilor de deputaţi în M.A.N şi în sfaturile populare, în
anul 1965 se gândeau planuri de măsuri și se făceau informări privind delimitarea
circumscripţiilor electorale, localităţile raionului şi numărul de alegători, secţiile
organizate, procese-verbale şi declaraţii de acceptare a candidaturilor pentru funcţia de
deputat în Sfatul Popular Raional (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular
Raional Turnu Măgurele, dosar 16/ 1965). Se emit, în acest scop, decizii ale Comitetului
Executiv Raional legate de tabelele finale cu circumscripţiile electorale, cu cei propuşi
pentru a fi membri în comisii la 7 martie etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosarele 8, 17 și 21/ 1965).
Întreaga paletă de activități (de la pregătirea votării și până la anunțarea
rezultatelor) se regăsește și în alte dosare, ca, de pildă, în “Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 27/ 1965”. Procese-verbale de
alegerea de candidaţi ai F.D.P la funcţia de deputat în Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, declaraţii de acceptare a candidaturii etc pot fi consultate și în secțiunea
“Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosarele
29 şi 30/ 1965”.
*

347
 1966
În anul 1966, se întocmea un plan de măsuri privind preluarea şi recepţionarea
lânii din cotele şi contractele încheiate pe anul 1966. Mai consemnăm o corespondenţă a
Secţiei Planificare cu Sfatul Popular Orăşenesc Turnu Măgurele pe această temă, dar şi
rapoartele de colectare ale D.C.A. pe acest produs. De asemenea, unii locuitori ai oraşului
Turnu Măgurele depuneau petiții pentru scăderea sau scutirea de această cotă (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 201/ 1966).
*
Și în anul 1966 identificăm acordarea unor aprobări pentru proiectul de construire
a unui Complex comercial în oraşul Turnu Măgurele, publicate în” Monitorul Oficial”, ca
Hotărâri ale Consiliului de Miniştri al R.S.R. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 126/ 1966).
*
Din corespondenţa purtată de Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele cu Direcţia
Arhitectură şi Sistematizare a Regiunii Bucureşti şi cu Secţia Gospodării Comunale
Turnu Măgurele, aflăm despre faptul că se trecuse la înstrăinarea unor imobile din
proprietate particulară (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 210/ 1966).
*
Se întocmeau, în 1966-1967, situaţii statistice cu populația și bunurile satelor şi
localităţilor “satelit” ale oraşului Turnu Măgurele, care s-au contopit teritorial cu oraşul
propriu-zis (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 46/ 1966).
*
Din corespondenţa purtată de Primărie cu instituțile Regiunii Bucureşti, aflăm
despre demararea construirii unor blocuri de locuinţe în oraşul Turnu Măgurele şi despre
avizarea acestor proiecte, precum şi despre întocmirea unui tabel nominal cu proprietarii
unor locuinţe deținute în perioada 1965-1967 în oraşul Turnu Măgurele, care erau
propuse a se demola în vederea construirii blocului G3 (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 15 4/ 1966).
*
În anul 1966, se întocmeau tabele cu măsurile principale ale A.L.A. care ar trebui
să fie executate la declanșarea stării de război, cu personalul încadrat al A.L.A., defalcat
pe grupe, alături de schema de apărare antiaeriană locală a oraşului Turnu Măgurele
(Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 44/
1966).
*
În anul 1966, se publicau planuri calendaristice privind măsurile ce trebuie luate
pentru buna desfăşurare a alegerilor de deputaţi în Sfatul Popular orăşenesc Turnu
Măgurele, dar și o informare asupra modului de desfăşurare a acestor alegeri la 5 martie
1967, care necesitau existența unor tabele nominale: cu cei ce răspund de mobilizarea
alegătorilor, cu componenţa comisiilor electorale, cu locuitorii din comunele raionului, cu
preşedinţii comitetelor executive locale, cu cei propuşi a fi aleşi în sfaturile populare
locale, cu repartizarea delegaţilor raionali pe localităţi etc.) – v. Arhivele Statului -
Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosarele 3, 4, 27/ 1966.
*

348
 În” Monitorul Oficial” se publicau, în 1966, Decrete ale Consiliului de Stat şi
Hotărâri ale Consiliului de Miniştri al R.S.R privind: folosirea sigiliilor cu stema ţării;
exproprierea unor imobile din proprietate particulară aflate în oraşul Turnu Măgurele şi
trecerea lor în proprietatea statului; închirierea spaţiilor locative deţinute de cetăţeni
pentru cazarea turiştilor. De asemenea, mai constatăm instrucţiuni şi corespondenţă
purtată cu Regiunea Bucureşti şi cu secţiile raionale legat de: aprovizionarea cu apă
potabilă a oraşului Turnu Măgurele; efectuarea concediilor de studii şi programarea celor
de odihnă; combaterea epizotiilor; activitatea comisiilor de împăciuire; repartizarea
absolvenţilor în producţie; completarea registrelor de stare civilă, premierea personalului
etc. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 37/ 1966).
*
În fondul documentar pe anul 1966, consemnăm instrucţiuni şi corespondenţă
purtată de autoritățile locale cu instituțiile reprezentative ale Regiunii Bucureşti privind
pregătirea şi desfăşurarea alegerilor de asesori populari pentru Tribunalul Raional Turnu
Măgurele, precum şi despre întocmirea de tabele cu candidaţii propuşi a fi asesori
populari la Tribunalul Regional Bucureşti şi la Raional Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele, dosar 38/ 1966).
*
În anul 1966, se elaborau informări şi planuri de măsuri privind creşterea,
educarea minorilor şi combaterea stării infracţionale în rândul acestora, întocmindu-se și
documentele aferente (ca, de ex., procesul verbal al şedinţei de analiză a acestei activităţi,
din 12 august 1966), v. Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 15/ 1966).
*
Rapoartele şi informările vizau însă și resortul cultural, de pildă, activitatea Casei
de Cultură Raională (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu
Măgurele, dosar 17/ 1966).

1967
În anul 1967, se efectuau informări şi rapoarte de activitate ale Comitetului
executiv şi ale comisiilor de specialitate, prezentate în sesiunile cu deputaţii Sfatului
Popular Orăşenesc Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria
Turnu Măgurele - dosar 55/ 1967).
*
Tot în anul 1967, reperăm informări pentru perioada 1966-1967 asupra activităţii
Intreprinderii de Gospodărire Orăşenească (I.G.O.) şi a serviciile de specialitate din
cadrul Sfatului Popular Orăşenesc Turnu Măgurele (Arhivele Statului - Teleorman, Fond:
Primăria Turnu Măgurele - dosar 76/ 1967).
*
O adresă din anul 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raional Turnu
Măgurele către Regiunea Bucureşti are ca scop reluarea lucrărilor pentru instalaţia de
încălzire centrală de la Liceul “Unirea” din Turnu Măgurele, care conţinea şi proiectul
întocmit în anul 1960 (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele -
dosar 109/ 1967).
*

349
 Tot în anul 1967, Serviciul Tehnic al Primăriei întocmea un proiect pentru
construirea unei magazii de produse fitosanitare în oraşul Turnu Măgurele (Arhivele
Statului - Teleorman, Fond: Primăria Turnu Măgurele - dosar 158/ 1967). De asemenea,
se elabora un proiect similar pentru o seră de flori în oraşul Turnu Măgurele, însoţit de o
notă de fundamentare, de planuri şi de schiţe aferente (Arhivele Statului - Teleorman,
Fond: Primăria Turnu Măgurele, dosarele 159 şi 160/ 1967).
*
Identificăm între actele fondului arhivistic ale anului 1967 memorii (note) de
necesitate, devize de cheltuielilor în scopul dotării Bibliotecii Raionale din oraşul Turnu
Măgurele (Arhivele Statului,Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional Turnu Măgurele,
dosar 112/ 1967).
*
Anul 1967 este anul de naştere a echipei - fanion a Municipiului, Chimia, care a
evolouat, în perioade diferite, în diviziile B, C şi D, până la desfiinţarea sa.

1968
S-a început construirea unei Fabrici de conserve în anul 1968, în orașul Turnu
Măgurele.
*
În anul 1968, se înființează Exploatarea de Gospodărie Comunală şi Locativă
(E.G.C.L.), care apoi este subordonată Inteprinderii Judeţene de Gospodărire Comunală
şi Locativă (I.J.G.C.L).
*
Tot în anul 1968, Consiliul Popular Municipal informa Centrul Militar în legătură
cu instruirea personalului în probleme de A.L.A., înaintând în acest sens tabele cu
unităţile existente în oraşul Turnu Măgurele, cu salariaţii acestora şi cu cei existenţi în
localităţile de lângă oraş. (Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Sfatul Popular Raional
Turnu Măgurele, dosar 5/ 1968).

1970
Se dă în funcţiune, în 1970, Fabrica de conserve (a cărei construcție începuse în
anul 1968).

1971
Conform datelor extrase din lucrarea autorilor H. Constantinescu; I. St.
Scondăcescu; Şt. Marinescu și C. D. Costovici (Op cit., p. 125-126), dar și a celor din
monografia lui Dumitru Vasile Delceanu (Viața Liceului “Unirea”, Alexandria: Editura
„Teleormanul liber”, 1999, p. 13, 22- 31 și 79-80), au rezultat numele directorilor acestui
liceu, care primise, din nou, prin HCM nr. 903/ 1965, rangul de liceu cu
mențiunea“Unirea” (supranume pe care și-l atribuise, în 2 ianuarie 1959, în titulatura
anterioară, Școala Medie Mixtă “Unirea”, întru respectul față de “Unirea Principatelor”,
eveniment de la care, în 1959, se împlinea un secol). Aceștia sunt: Florin Creţeanu
(01.09.1965-31.08.1971) și Anastasie Bogdan (01.09.1971-15.07.1982 (dar și:
01.09.1953 - 01.09.1955)

350
 1975
Biblioteca Liceului Teoretic “Unirea” înregistra un număr de 26507 volume în
anul 1975 (Anuarul Liceului “Sf. Haralambie” pe anii 1915-1922, fila 18; v. și: Dumitru
Vasile Delceanu, Op. cit., p. 36).

1977
Recensământul din anul 1977 releva un număr de 32.155 locuitori (Arhiva
Primăriei Turnu Măgurele, Centralizator, formular L. P.)

1978
În anul 1978, s-au efectuat săpături la Cetatea Turnu, sub conducerea unui grup de
specialiști, format din Gheorghe I. Cantacuzino, Anișoara Sion și Gheorghe Gâscan, care
au sintetizat rezultatele acestor cercetări într-un raport în care se arată următoarele:
A. a) Ruinele Cetății Turnu se află în apropierea Dunării, nu departe de vărsarea
Oltului. Zidurile cetății, rezultat al mai multor etape de construcție, sunt dispuse
concentric. În mijloc se află un puternic turn rotund, înconjurat de un zid de incintă, și
un șanț, mărginit de un zid spre interior, cu contraescarpa spre exterior.
b) Cetatea Tunu a fost dărâmată după 1829. Ruinele ei au fost remarcate de
August Treboniu Laurian și de Cezar Bolliac, precum și de Gr. Tocilescu. Unele
fragmente arhitecturale refolosite și un text al lui Procopius din Cezareea i-au
determinat să localizeze aici cetatea Turris, presupunere care s-a înrădăcinat adânc. În
perioada 1939-1943, au fost efectuate la Cetatea Turnu săpături sistematice, conduse de
Grigore Tocilescu. Ruinele au fost degajate, stratigrafic fiind cercetată printr-o secțiune
transversală. A putut fi, astfel, determinat planul fortificației, obținându-se date privind
fazele construcție. Cetatea a fost atribuită lui Mircea cel Bătrân, postulându-se existența
unei etape inițiale de construcție din sec. IV e.n.
c) Cercetările din 1978 au fost efectuate din fondurile Comitetului județean de
cultură și educație socialistă Teleorman. Planul săpăturilor a prevăzut două acțiuni
axiale în incinta fortificației, orientate nord-sud (s. I) și est-vest (s. II).
Secțiunea I-a a fost prelungită la exterior dincolo de șanțul de apărare, pe o
distanță, măsurată de la turnul central, de 30 m spre sud. Săpătura, întreruptă la
sfârșitul lunii iulie datorită atingerii pânzei freatice, a fost continuată în septembrie,
când nivelul mai scăzut al apei a permis adâncirea ei cu cca 1 m, atingându-se în
interiorul incintei, lângă ziduri, o adâncime de cca 3,50 m. Nu s-a putut ajunge însă până
la talpa fundațiilor zidurilor, astfel, încât o serie de probleme au rămas în stadiul de
ipoteze.
d) Stratul inferior la care a fost oprită săpătura este un strat de pământ galben
nisipos, fără urme materiale. Apa freatică a împiedicat adâncirea săpăturii pentru a se
putea stabili cu certitudine dacă acest strat reprezintă pământul viu, sau o primă
nivelare. În interiorul incintei, deasupra unui strat realtiv gros de mortar, se află un strat
de nivelare cu pământ gălbui nisipos, cu foarte rare fragmente cearmice databile în a
adoua jumătate a sec. XIV. La partea sa superioară a fost observat un strat subțire de
mortar și pietriș. Deasupra sa se găsesc depuneri din faza inițială de folosire a incintei,
având o grosime de 0,30-0,40 m, straturi de pământ cenușiu pigmentat cu moloz, în care,
în părțile de vest, sud și est se află numeroși bolovani mari de piatră, cu materiale
databile la sfârșitul sec. XIV - începutul sec. XV. Separate de straturi subțiri de mortar

351
sau moloz, urmează diferite depuneri de pământ cenușiu-gălbui, cu o grosime totală de
0,60-0,80 m, cu materiale databile în sec. XV-XVI. Peste acestea se află straturi de
nivelare conținând mult nisip, pietriș, și urme de moloz, cu o grosime de cca. 0,60 m.
Ultimele straturi de nivelare, de pământ cenușiu-granulos cu urme de moloz,
conținând materiale databile în sec. XVII-XVIII, au o grosime totală de 0,70-0,90 m. În
suprafața cuprinsă între zidul de incintă și zidul care mărginește șanțul spre interior,
deasupra stratului de pământ galben nisipos fără urme arheologice, se află, separate de
straturi subțiri de mortar, depuneri de pământ gălbui nisipos cu rare urme de viețuire
sau materiale arheologice. La suprafață se află un strat de cca. 0,60 m de pământ
cenușiu granulos cu urme de moloz.
Umplutura șanțului de apărare este constituită din pământ cenușiu cu moloz,
pietre etc. La exteriorul acesteia, deasupra pământului gălbui nisipos (aflat la o
adâncime de cca. 1-1,10 m) se află straturi de pământ gălbui purtat.
B. a) Principalul element al fortificației și, totodată, primul construit este turnul
central, cu planul circular, având diametrul de cca. 17,40 m la exterior și 11,75 m în
interior. Paramentul său exterior este alcătuit din blocuri mari, fățuite sau cioplite,
având între rosturi pietre de dimensiuni mici sau cărămizi dispuse orizontal sau vertical,
fără o regulă anumită. În interior, sunt folosite, în parament, și blocuri de dimensiuni
mai mici. Zidăria are un emplecton din pietre de diferite mărimi, legate cu mortar, și este
consolidată cu grinzi dispuse transversal și pe un traseu poligonal. De la turn spre
exterior, într-o ușoară pantă, se află un strat gros de mortar, suprapus pământului
galben fără urme arheologice (la cca. 2,40-2,60 m sub actuala suprafață a terenului în
interiorul incintei, cu cca. 1 m deasupra adâncimii maxime atinsă de săpătură).
Atingând în vecinătatea zidului circa 0,25 m, stratul se subțiază pe măsura
depărtării de turn, acest strat poate reprezenta fie nivelul de construcție al turnului, deși
trebuie ținut seama că aspectul zidăriei este asemănător deasupra și dedesubtul lui,
lipsind urme distincte ale unui șanț de fundație, fie un strat de izolare care să fi fost
amenajat deasupra unei prime nivelări a cărei existențe ar putea fi presupusă în jurul
turnului, care va fi fost construit pe piloți de lemn (presupunere formulată de arheologul
Anișoara Sion). La concluzii certe în această privință se va ajunge numai dacă săpătura
ar putea fi adâncită până sub talpa fundației.
Probabil că ridicarea turnului a fost însoțită sau urmată imediat de amenajarea
șanțului și a zidului care-l mărginea spre interior, zid aflat la o distanță de 15-16 m de
turn. Zidul de incintă împiedică observarea unei legături stratigrafice directe între turn
și șanț, însă adâncimea de la care a fost amenajată fundația zidului care mărginește
șanțul spre interior (în s. I, nord), ținând seama de relieful plan al terenului, poate fi
interpretată ca denotând o succesiune imediată între momentul construcției turnului și
amenajarea șanțului de apărare.
Faptul că secțiunile trasate au tăiat șanțul în numai două puncte, că săpătura nu
s-a putut adânci , face ca o serie de elemente să nu fie încă elucidate. Probabil că
pământul scos din șanț a fost depus spre exterior (după cum lasă să se presupună
observațiile din s. I-nord). Șanțul avea o lățime de peste 6 m, grosimea zidului care îl
mărginea spre interior este - în s. I – nord - de peste 1,70 m. Paramentul părții interioare
(păstrat în s. I - nord până la 1,50 m deasupra nivelului de construcție) este construit din
blocuri mici de piatră, sumar fățuite sau cioplite, bine rostuite. Din zidul de
contraescarpă a fost scoasă la iveală numai partea superioară, în s. I - nord,

352
posibilitatea precizării poziției stratigrafice a nivelului de construcție lipsind. Acest zid
fusese descoperit prin vechile săpături în partea de est, în dreptul vechii intrări.
Ridicarea turnului central și, probabil, amenajarea șanțului au fost urmate de
construirea zidului inițial de incintă, cu un traseu apropiat de cel circular, la o distanță
de cca. 6 m (ajungând la 6,40-6,60 m). Observații mai concludente asupra acestui zid s-
au putut efectua în s. I - nord și s. II - est. Din elevația zidului se păstrează porțiuni de
1,20-1,50 m în înălțime, cu paramentul din blocuri de piatră cioplită sau fățuită sumar,
de dimensiuni mici, cu rosturile bine conturate. Fundația din piatră spartă și mortar era
lățită cu 0,45-0,60 m. Nivelul ei de construcție se află în dreptul primului strat de mortar
suprapus pământului galben. Construcția zidului de incintă a fost urmată de o nivelare
cu pământ galben nisipos (în care se găsesc și sporadice fragmente ceramice databile în
a doua jumătate a sec. XVI), nivelare în care uneori se pot distinge două straturi (în s. I -
nord de exemplu, separate de o dungă subțire de mortar). După efectuarea nivelării
menționate au fost construite unele ziduri la nord de turn a fost descoperit un zid cu un
traseu curb, la cca. 1,20 m de turn, țesut cu un altul, orientat aproximativ SSE - NNV.
Aceste ziduri au fost construite fără fundație, cel dinspre sud atinge o grosime de cca.
0,80 m și se păstrează până la o înălțime de cca. 1 m. Nivelul de calcare de după
amenajarea incintei se află deasupra unui strat subțire de pietriș și mortar, suprapus
straturilor de nivelare menționate mai sus. La vest de turn (s. II - vest) acest nivel este
marcat de resturile unui pavaj de bolovani mici, pe un pat de mortar. Observațiile
startigrafice efectuate - succesiunea de straturi de nivelare cu pământ galben nisipos
despărțite de straturi de mortar - arată că ridicarea principalelor elemente componente
a fortificației (turnul, șanțul cu zidurile care-l mărginesc, zidul de incintă), a avut loc
într-o succesiune destul de strânsă, poate chiar ca etape ale aceluiași proces de
construcție. Sporadicele fragmente ceramice găsite în straturile de nivelare
corespunzătoare amenajării șanțului și incintei sunt toate databile în a doua jumătate a
sec. al XIV-lea, ceea ce impune datarea construcțiilor menționate în ultimele decenii ale
sec. XIV.
Depunerile din interiorul incintei sunt rezultatul perioadelor de folosire a cetății și
numeroaselor transformări suferite. Numeroasele resturi de cărbune aflate în depunerea
suprapusă pietrișului de peste straturile de nivelare, la nord de turn, pot reprezenta
urmele unui incendiu. Stratul gros cu piatră și moloz care se distinge în cele mai multe
părți ale incintei, conținând materiale arheologice databile la sfârșitul sec. XIV -
începutul sec. XV, care poate fi pus în legătură cu importante lucrări de refacere a
zidului de incintă. Acesta a fost demolat în cea mai mare parte (păstrându-se din
elevație, în părțile de nord și est, porțiuni înalte de 1,20-1,50 m). Probabil că piatra
aflată în foarte mare cantitate în straturile menționate este tocmai rezultatul acestei
demolări. Zidul de incintă a fost integral refăcut. În părțile de sud și vest ale incintei el se
suprapune și înglobează resturile demolate în părțile de vest și de nord, traseul său este
întrucâtva diferit (ieșit spre exterior cu cca. 0,75 m la est, retras spre interior cu cca.
0,15 m în partea de nord). Dacă în aceste din urmă puncte resturile vechiului zid au fost
parțial păstrate deasupra nivelului de călcare la data demolării, se poate constata, în
general, că urmele ce pot fi puse în legătură cu refacerea sa se suprapun stratului cu
piatră care a mai fost amintit. De aceea, se poate presupune că această refacere a
incintei nu a avut loc mai târziu de prima jumătate a sec. XV. Zidul de incintă refăcut
avea paramentul (spre interior) din blocuri de piatră de dimensiuni mijlocii, cioplite sau

353
uneori sumar fățuite, între ele se află bucăți mici de piatră sau fragmente de cărămidă.
Mortarul folosit este ceva mai slab. Se observă golurile grinzilor care îl consolidau.
Grosimea zidului depășea 2,50 m. Spre exterior se aflau mici turnuri masive, cu un
diametru de cca. 3 m. Probabil că ulterior refacerii incintei a fost amenajat un pavaj de
bolovani mici de râu, ale cărui resturi s-au descoperit la est de turn, pe o lățime de cca.
1,30 m.
Într-o etapă mai târzie, zidul de incintă a fost îngroșat, zidăria adăugată la
exterior îngloba și turnulețele, rezultând un plan poligonal. Grosimea zidului atingea,
astfel,4,30-4,60 m. Zidăria adăugată are în parament blocuri cioplite, având uneori între
ele cărămizi verticale sau orizontale și fundația lățită cu cca. 0,40 m. Imediat după
această sporire a capacității defensive a zidului de incintă a fost refăcut și zidul care
mărginea la interior șanțul de apărare.
Nivelul de construcție a acestei refaceri se suprapune nemijlocit în s. II – est -
stratului subțire de mortar care marchează ridicarea zidăriei adăugată incintei, iar în s.
I - nord se află la partea superioară a unui strat de nivelare de pământ galben-nisipos
care acoperă fundația zidăriei adăugate. Datarea acestor refaceri, ținând seama de
câteva fragmente ceramice găsite în stratul de nivelare menționat, poate fi considerată
ulterioară sec. XV.
Ultimele transformări ale fortificației sunt reprezentate de adăugirea unor turnuri
masive în partea de sud a incintei. Unul din ele, de dimensiuni mici, a fost alipit zidului
de incintă în partea de sud. Al doilea, cu planul rectangular, având paramentul din
blocuri foarte mari de piatră fățuită, întărit cu grinzi dispuse la intervale regulate, a fost
adăugat în partea de nord - vest, la exteriorul zidului de incintă. Se mai păstrează aici
primele trepte ale unei scări care asigură accesul la partea sa superioară. Alte
transformări au fost aduse incintei în partea de vest. Aspectul paramentului turnului
central permite presupunerea că și aici vor fi fost efectuate anumite lucrări. Dintr-o
perioadă târzie datează resturi de canalizare descoperite la sud de turn.
În săpăturile din 1978 au apărut trei vetre - una în interiorul incintei (s. I - nord),
celelalte în afara șanțului de apărare (în s. I sud și s. I - nord). În s. I - nord, în afara
șanțului de apărare, a fost descoperit un mormânt de înhumație, lipsit de inventar.
Scheletul cu brațele întinse pe lângă corp, era orientat vest-sud-vest-est-nord-est.
b) din materialele descoperite în săpături trebuie menționate, în primul rând, cele
legate de funcția militară a cetății - un număr mare de proiectile, de piatră sau de fier, de
dimensiuni variate (cu diametrul de 15 cm, 12 cm, 10 cm, 7-8 cm sau 4 cm cele de piatră,
11 cm, 7 cm, 6 cm - cele de fier). Au fost descoperite diferite obiecte de fier, în
majoritatea cuie, în foarte proastă stare de conservare. Ceramica a apărut într-o
cantitate destul de importantă.
Materialele descoperite acoperă, cronologic, perioada sec. XIV-XIX. Lipsesc cu
desăvârșire urme mai vechi. Au fost găsite atât fragmente de vase de uz comun,
predominant cantitativ, cât și ceramică smălțuită. Trebuie menționate fragmente de căni
cu gura înaltă (tip documentat la Coconi, Zimnicea și alte așezări contemporane din
Câmpia Română), câteva fragmente decorate cu incizii pe buză și pe partea superioară a
corpului, fragmente de căni parțial smălțuite, de farfurii sau străchini cu smalț de
culoare verde sau fragmente decorate cu sgraffito. Au fost găsite și fragmentele unor
vase intregibile, databile în perioada mai târzie de folosire a cetății - o cană nesmălțuită,
două mici văsuțe smălțuite, un vas de mari dimensiuni, cu pereți groși, friabili, smălțuit

354
în interior.
De remarcat numeroasele cărămizi fragmentare, de diferite forme, găsite în
săpături, precum și fragmente de olane. Acestea sunt o dovadă a veridicității unor
elemente ale descrierii lui Evlia Celebi, care menționa, la mijlocul sec. XVII, că turnul
era învelit în olane.
C. Campania de săpături din 1978 a permis o mai bună cunoaștere a evoluției
cetății Turnu. Trebuie precizat că nu există nici un element care să poată dovedi
existența unei etape de construcție din perioada romană. Cele câteva fragmente
ceramice din primele straturi de nivelare sunt în exclusivitate medievale. Piesele
arhitecturale romane, care au dus în secolul trecut la postularea existenței aici a cetății
Turris, sunt toate refolosite, aduse aici din alte locuri. Observațiile stratigrafice arată
că primele și cele mai de seamă elemente ale fortificației au fost construite în ultimele
decenii ale sec. XIV-lea. Izvoarele documentare atestă rolul cetății Turnu în cursul
luptelor anti-otomane purtate la Dunăre în timpul lui Mircea cel Bătrân. Datele
arheologice justifică legarea ridicării fortificației de necesitatea apărării Țării
Românești de primejdia expansiunii otomane în această vreme. La această concluzie
ajunsese, pe baza unor considerații de ordin istoric, și autorul vechilor săpături, Grigore
Florescu (Cetatea Turnu, în revista Istoriei Române, XV, 1945 IV, p. 432-464).
Observațiile arheologice pot fi duse în legătură cu datele izvoarelor scrise. De
remarcat că descrierea lui Evliya Çelebi (Călători străini despre țările române, vol. VI,
p. 705) menționează o amplă acțiune de nivelare, necesară datorită terenului inundabil.
Dacă construcția turnului, șanțului de apărare și a zidului de incintă în prima sa formă
poate fi atribuită cu probabilitate anilor de început a României lui Mircea cel Bătrân,
refacerea incintei, ca urmare a unor distrugeri cauzate probabil de acțiuni militare, se
poate presupune a se fi produs, fie ca urmare a luptelor din ultimul deceniu al sec. XIV
(o inscripție descoperită prin vechile săpături, căreia H. Chircă și C. Bălan i-au dedicat
un studiu special, mentionează o înnoire a cetății în timpul sultanului Bayazid Yldârâm,
prin anii 1397-1398), fie, mai probabil, după luarea cetății de către turci, în 1417.
Cât despre celelalte transformări - întărirea zidului de incintă, adăugarea
turnurilor din partea de sud etc, ele sunt ulterioare sec. XV, fiind făcute în scopul
întăririi capacității defensive a cetății în condițiile folosirii armelor de foc în asediu.
Precizări asupra datării lor vor putea fi obținute în viitor. Viitoarele cercetări vor trebui
să urmărească obținerea unor date mai precise privind cronologia etapelor de
construcție, aflarea de noi amănunte despre construcția turnului, amenajarea șanțului d
apărare, planimetria exactă a tuturor elementelor fortificației.
D. Rezultatele cercetărilor au fost consemnate prin ridicarea topografică și
releveul ruinelor și zidurilor descoperite în săpături (arheolog Anișoara Sion), profilele
vestice ale s. I - nord, și s. II - vest, la scara 1:20. Au fost executate fotografii în diferite
etape ale săpăturilor.
E. Valorificarea muzeistică a obiectelor rezultate din săpăturile de la Cetatea
Turnu se va face în cadrul unităților muzeale din jud. Teleorman.
F. Pentru protejarea ruinelor, săpăturile au fost astupate la încheierea campaniei.
G. Documentația de săpătură în original se păstrează la Muzeul de istorie al R.S.
România.
H. Obiectele descoperite în săpături au fost depuse la încheierea lucrărilor la
Comitetul de Cultură și Educație Socialistă Turnu Măgurele”.

355
 (Gh. I. Cantacuzino, A. Sion, Gh. Gâscan, Raport de cercetare arheologică.
Cetatea Turnu - campania 1978, în “Materiale și cercetări arheologice. A XIII-a sesiune
anuală de rapoarte”, Oradea: Muzeul Țării Crișurilor, 1979, p. 413-417).

[N. red. = Gheorghe Sarău: Și, oricât de neavizat ar fi lectorul, noi înșine, ca
simplu redactor al acestei lucrări în care apar aceste concluzii, constatăm – din păcate și
inexplicabil – că se șterg parcă în mod intenționat concluziile “Florescu”, structurate
competent pe baza explorărilor sale la Cetatea Turnu (din anii 1936-1939 şi 1943), când
se aduc argumente forte prin punerea originii cetății în contextul edificiilor ridicate de
Împăratul Constantin, printre care, cum se știe, se numără – în vecinătate - și podul
ridicat peste Dunăre, între Oescus (Ghighen, în Bulgaria – Sucidava (Celei – Corabia, în
România). A reduce începuturile istorice ale Cetății Turnu la momentul “Mircea cel
Bătrân” ni se pare o opțiune dincolo de rigoarea științifică. Ne întrebăm: care concluzii au
servit – servesc – cu adevărat realității?].
*
În anul 1978 oraşul avea 34.404 locuitori (Arhiva Primăriei Turnu Măgurele,
Centralizator, formular L. P.)
*
La Turnu Măgurele, s-a turnat filmul Avaria, în anul 1978, în regia lui Ştefan
Traian Roman, cu o distribuţie de excepţie: Ilaron Ciobanu, Ştefan Iordache, Tora
Vasilescu, Emil Hossu, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu.

1982
În anul 1982 populaţia era de 47.882 locuitori (Arhiva Primăriei Turnu Măgurele,
Centralizator, formular L. P.)
*
La conducerea Liceului Teoretic “Unirea”, după directorul Anastasie Bogdan (care
ocupase funcția aceasta în perioadele 01.09.1953 – 01.09.1955 și 01.09.1971-
15.07.1982), vine profesorul Pascu Bolborici. Acesta avea să rămână director aproape
cinci ani (16.07.1982 – 09.01. 1987).
*
Se dă în folosință Intreprinderea de Utilaj Chimic, devenită ulterior, în anul 1985,
Întreprinderea de Motoare Electrice.

1987
S-a construit în oraș o Fabrică de confecţii, înfiinţată conform Decretului 100/ 1
aprilie 1987.
*
La conducerea Liceului Teoretic “Unirea”, după directorul Pascu Bolborici
(16.07.1982 – 09.01. 1987) vine profesorul Florea Alexandru, la data de 10.01. 1987,
rămânând în funcție până la 31.05.1999.
*
1989
Biblioteca Liceului Teoretic “Unirea” număra 41.589 volume (Anuarul Liceului
“Sf. Haralambie” pe anii 1915-1922, fila 18; v. și: Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p.
36).

356
 1990
Din 1990 până în anul 1992 în funcția de primar a fost dr. Bogdan Niculescu.

1992
În 1992, a fost ales în funcţia de primar ing. Emil Tocaci, din partea P.N.L, însă
acesta a demisionat în scurt timp, urmându-i în post Gheorghe Dobre și Ion Culcea (până
în 1996).

1996
Profesorul de sport, Nicolae Mohanu, a asigurat conducerea orașului, ca primar
ales, între anii 1996-2012.

1998
Biblioteca Liceului Teoretic “Unirea” deținea 43.816 cărţi, adică un fond de carte
impresionant, faţă de începuturile bibliotecii care “se sprijinea pe stăruinţa elevilor din
clasa a VI-a din acel an (1.XII.1919, n.a.).“, ori pe donaţiile unor “Particulari generoşi
din localitate, precum şi la librăriile locale (Anuarul Liceului “Sf. Haralambie” pe anii
1915-1922, fila 18; v. și: Dumitru Vasile Delceanu, Op. cit., p. 36).
*
1999
După directorul Florea Alexandru (10.01.1987-31.05.1999), la conducerea
Liceului Teoretic “Unirea”, vine profesorul Dumitru Vasile, cu începere de la 1.06.1999
și până în 2007. Liceul avea să capete rangul de “Colegiu Național”.

2002
La recensământul din 2002, Municipiul Turnu Măgurele avea 30.089 locuitori,
segmentul de vârstă 18-62 ani situându-se la nivelul de 21.202 locuitori. Populaţia activă
cuprindea 11.709 locuitori. Natalitatea se plasa la 8,2‰, mortalitatea la 10,7‰, sporul
natural fiind de 2,5‰.

2004
Ionel Cândea, directorul Muzeului din Brăila, coordonator al lucrărilor de
cercetare a vestigiilor de la Cetatea Turnu, afirmă că zona rezidenţială este mult mai
mare, lucru descoperit cu ajutorul fotografiilor aeriene făcute în anul 2004, când s-a pus
în evidenţă planul pentagonal al oraşului vechi: ”Cea de-a doua etapă de cercetare a
vizat doar ceea ce se vede deja la suprafaţă, fortificaţie de secol XIV-XVI. Acum reluăm
cercetările, pentru că o fotografie aeriană din 2004 a relevat clar sub pământ o incintă
mult mai mare, asemănătoare mult cu planul fostei cetăţi a Brăilei. Cum cetăţile noastre
de la Dunăre - Turnu, Giurgiu şi Brăila - au fost, rând pe rând, cucerite de turci în
stăpânire, ne interesează datarea, construcţia, aşezarea. Se porneşte de la vechile
cercetări pentru a se ajunge la acel limens pentagon, care s-a văzut în fotografie. Tot
acolo, se vede şi oraşul vechi, pentru că oraşul nou construit este în altă parte. Pe noi ne
interesează fortificaţia şi oraşul vechi, iar situaţia este favorabilă, pentru că peste oraşul
vechi nu este suprapus oraşul nou, aşa cum se întâmplă la Brăila“.
*

357
 În Municipiul Turnu Măgurele, spectrul demografic se prezenta, în anul 2004,
astfel:
• cetățeni stabiliți cu domiciliul în localitate - 458
• cetățeni plecați, dar cu domiciliul în localitate - 680
• plecați cu domiciliul din localitate - 478
(Fișa localității Turnu Măgurele din 4 ianuarie 2005).

Legat de salariații din oraș, se disting:

• Agricultori - 611
• Lucrători în industrie - 5668
• Lucrători în comerț - 916
• Alte domenii - 426
• Finanțe, asigurări - 88
• Administrație publică - 340.

La 31 decembrie 2004, se consemna următoarea statistică locativă a urbei:

• Număr total de locuințe – 11.473
• Clădiri publice - 277
• Locuințe din fonduri private – 11.155

Lungimea străzilor orășenești este de 75 km, din care modernizate 36 km.

Lungimea rețelei de apă a urbei este de 73 km, în timp ce rețeaua de gaze este de 2
km.

2007
Din 2007 și până în 2008, la conducerea Colegiului Național “Unirea” se află
profesorul de matematică Nicolae Zorilă.

2008
Ionel Cândea (coordonator de lucrări, venit din partea Muzeului Județean Brăila)
şi Ecaterina Ţânţăreanu (reprezentanta Muzeului Judeţean Teleorman), în urma
cercetărilor efectuate în anul 2008, au sintetizat concluziile într-un raport:
“Turnu Măgurele, jud. Teleorman
Punct: Cetate
Cod sit: 151692.01
Autorizaţia de cercetare arheologică sistematică nr. 112/ 2008
Colectiv: Ionel Cândea - responsabil (Muzeul Brăilei), Ecaterina Ţânţăreanu
(Muzeul Județean Teleorman)
“După arheologul Grigore Florescu (1936-1939 şi 1943) şi Gheorghe
Cantacuzino (1978-1980), cercetările arheologice au fost reluate la Cetatea Turnu în
2006 de colectivul ce a continuat investigaţiile şi în 2007, acesta fiind format din: Ionel
Cândea (responsabil ştiinţific) şi Ecaterina Ţânţăreanu (responsabil de sector).
În materialele cartografice din sec. XVIII şi XIX, cum ar fi: Schiţa austriacă a
districtului Romanaţi (aprox. 1718-1732), Planul maiorului Jenei - 1784, Harta Marelui
Stat Major al Armatei Austriece - 1790, Planul topografic al domeniului Turnu - 1831,
ultimul întocmit cu ocazia revenirii sub administraţia românească a fostului nyabet
358
otoman, și confirmate de fotografiile aeriene recente, realizate - prima - în anul 1977 şi,
în special, cea de-a doua, din anul 2004, se remarcă, în jurul fortificaţiei exterioare a
Cetăţii Turnu, o aşezare civilă, destul de compactă, ceea ce corespunde şi descrierii de la
jumătatea sec. al XVII-lea datorate lui Evlia Celebi, care o vizitase.
Ridicarea topografică efectuată în anii 2005-2006 demonstrează, de asemenea,
corectitudinea înregistrărilor cartografice şi a descrierii călătorului turc şi pune în
evidenţă şi caracterul de aşezare fortificată a orăşelului otoman, aşa cum apare el într-o
gravură târzie, din anul 1826. De altfel, în registrele vamale ale Sibiului din sec. al XVI-
lea, schela şi târgul de la Turnu figurează ca un punct important în tranzitul de mărfuri
al negustorilor din oraşul transilvan cu Peninsula Balcanică.
Obiectivele cercetării în campania 2008 au fost:
- continuarea S1 în vederea obţinerii unui profil între cetatea de plan circular,
atribuită lui Mircea cel Bătrân, şi fortificaţia de plan pentagonal sugerată de fotografiile
aeriene efectuate în anul 1977 şi 2004 şi confirmate de ridicarea topografică din 2006.
În acest sens, a fost continuată S1 pe segmentul dintre turnul „Mircea cel Bătrân” şi
capătul de N al S1 începută în 2006 (carourile 13-25).
- delimitarea zonei civile locuite faţă de turnul de NV al celei de-a doua fortificaţii
de plan pentagonal, pusă în evidenţă de fotografiile aeriene, şi obţinerea de informaţii
privind organizarea teritoriului, drept pentru care s-a trasat o secţiune (S3) lungă de 24
m şi lată de 1,5 m, perpendiculară pe linia fortificată.
Sector: Fortificaţie
Au fost cercetate carourile 1-13 (2 x 2 m.), primii 25 m ai S1, pornind de la turnul
circular şi continuând până la caroul 13 (1 x 2 m.). Ca şi în cazul primului segment din
S1 cercetat în 2006-2007, timpul, dar mai ales resursele destinate campaniei ne-au
obligat să ne adâncim doar pe jumătate (în raport cu situaţia din S1, caroul 13-23),
ajungând, la sfârşitul campaniei de o lună (17 iulie-13 august 2008), la aproximativ
aceleaşi adâncimi ca în campania 2006 pe cei 20 m cercetaţi (carourile 13-23).
Tot aici trebuie să menţionăm că un obiectiv propus şi neatins nici de cercetările
lui Gh. Cantacuzino - de la începutul anilor 1980 - a fost acela de a atinge pământul viu
la temelia turnului circular - Turnul lui Mircea cel Bătrân.
În campania 2008, două elemente au fost dovedite:
- în S1 caroul 1 la - 4,50 m. După un strat de moloz de la nivelul de calcare de
lângă zid şi pînă la adâncimea amintită a izbucnit pânza de apă freatică, împiedicând
atingerea pământului viu de la baza zidului.
- capătul S1 caroul 1, ce începe de la turnul circular, reprezintă o imensă
depunere de moloz pe adâncimea cercetată (-4 m. + 0,50 m. de clisă umedă, ulterior
inundată).
În rest, fragmentele de zidărie din piatră puse în evidenţă în celelalte carouri (2-
13) vor fi cercetate în 2009. Ţinând cont de cota de adâncime înregistrată pe această
suprafaţă (-1,20 -1,40 m), în raport cu S1 caroul 1 (-4,50 m), am hotărât astuparea şi
conservarea acestor cote şi reluarea cercetărilor în 2009.
Sector: Aşezarea civilă
Pe toată suprafaţa, imediat sub stratul de pământ arabil, în care erau prezente
mici fragmente de cărămidă, mortar şi bulgări de chirpici, se găseşte un nivel cu
grosimea de aproximativ 0,20 m de sol galben-cenuşiu, pigmentat, afânat şi cu un
conţinut de nisip aluvionar fin, inegal distribuit şi cu numeroase cochilii de melci.

359
 Următorul nivel corespunde unui sol brun cenuşiu amestecat cu numeroase
fragmente de diferite dimensiuni din materiale de construcţie, cum sunt cărămida,
paianta şi mortarul, dar şi mici bolovani din piatră de calcar, alături de cuie, scoabe şi
balamale de fier şi înglobează o mare cantitate de material ceramic, iar printre acestea -
resturi din oase de animale, de păsări şi valve de scoici. Pe suprafaţa secţiunii, sub acest
nivel a apărut, cu intermitenţă, un strat de pietriş inegal distribuit, suprapus peste un
strat mai gros de pământ brun, cu o consistenţă mult mai densă, pigmentat şi el cu
chirpici, mortar, cărbune şi cochilii de melci, în care au fost antrenate diverse reziduuri
menajere, piatră de calcar şi chiar mici bolovani de silex.
Dacă zona carourilor 2-4 este pe jumătate cercetată şi necesită continuarea
săpăturilor în 2009, în celelalte carouri 3-13 se impune acelaşi lucru în campania
următoare. Materialul ceramic descoperit până în prezent va putea fi analizat, cu toată
sărăcia şi starea fragmentară caracteristică după ce cercetarea în adâncime va fi
epuizată.
În carourile 7-8, a fost surprinsă parţial, spre profilul nordic, sub care intră, o
groapă menajeră cu diametrul maxim de 0,90 m, care coboară îngustându-se până la
adâncimea de 2,70 m. Atât deşeurile menajere conţinute de groapă, cât şi cele
împrăştiate pe toată suprafaţa secţiunii reprezintă o mare cantitate de resturi din vase
ceramice, din categoria uzuală, cât şi din cea smălţuită, în stare de puternică
fragmentare, olărie autohtonă şi otomană, fragmente de lulele şi chiar dintr-o brăţară de
sticlă, piese metalice din harnaşament, o potcoavă, fragmente de cuţite etc., aglomerări
de arsură cu cenuşă şi cărbuni, numeroase resturi osteologice de animale şi păsări. Cu
toate că în afara gropii menajere nu s-au identificat alte amenajări specifice, cantitatea
şi diversitatea de materiale depuse ca urmare a activităţii umane intense şi de lungă
durată demonstrează că ne aflăm în interiorul aşezării, rămânând ca în campaniile
viitoare să se identifice locuinţe sau alte structuri urbane, tipice pentru un oraş otoman
ce a funcţionat aproape patru secole şi care beneficiază de faptul că întreaga suprafaţă
este lipsită de construcţii moderne şi contemporane.
Colectivul de cercetare format din reprezentanţii celor două muzee partenere şi-
au propus drept obiectiv, în campania 2009, la Cetatea Turnu, limitată de sursele
financiare, continuarea şi finalizarea Secţiunii 1 (S1) deschisă în 2008, în carourile 1-25,
pe lungimea dintre turnul central şi capătul de Nord al segmentului din S 1, cercetat în
campanile din 2006 -2007.
Scopul final al cercetării este, de fapt, obţinerea unui profil pentru definirea
relaţiei cronologice dintre fortificaţia de plan circular atribuită lui Mircea cel Bătrân şi
cea exterioară mai târzie, de plan pentagonal, construită în timpul ocupaţiei otomane,
atestată documentar şi cartografic şi confirmată de configuraţia terenului. În curtina din
jurul turnului, primul complex cercetat a fost fântâna de piatră, amplasată aproximativ
în centrul acesteia, fântână al cărui ax constituie totodată şi axul longitudinal al S 1.
Materialul de umplutură nu a fost relevant pentru stabilirea momentului când a
fost săpată şi construită. În spaţiul dintre aceasta şi zidul turnului, în care săpătura s-a
adâncit până la cota -4,20 m, la care a apărut pânza freatică (campania 2008), s-a
constatat că toată amenajarea era răvăşită de pământul amestecat cu o mare cantitate de
moloz, provenit, probabil, nu numai din demolare ci şi din încercările de degajare şi
punere în valoare a zidurilor cetăţii la jumătatea sec. XX. La Sud de fântână şi adosat ei
se află un zid masiv, umplut cu un emplecton format din bolovani şi pietre de calcar de

360
diferite dimensiuni, bolovani de râu şi fragmente de cărămidă sau olane legate cu
mortar. Acest zid formează la Est un unghi de 90° cu un alt zid ce cade perpendicular pe
turn, cunoscut anterior şi figurat în planurile cetăţii.
Pe o suprafaţă mică, până în zidul primei incinte s-a identificat un pavaj format
din bolovani de râu legaţi cu pământ (campania 2008), sub care se află un strat gros de
0,70 m dintr-un amestec de piatră de calcar, fragmente de cărămidă şi mortar,
corespunzător unui pavaj asemănător degajat în zona nordică a curtinei de Gh.
Cantacuzino. Primul zid de incintă, lat de aproximativ 3 m, prezintă paramentul dinspre
N alcătuit din blocuri de piatră făţuită, rostuite, în timp ce latura de Sud cuprinde doar
emplectonul legat în mortar şi format din bolovani şi piatră de calcar, neregulate, de
diferite dimensiuni.
Nici această construcţie nu a putut fi urmărită până la fundaţie, dar la adâncimea
de 1,76 m faţă de nivelul actual de calcare s-a surprins, pe latura de Sud, o mică
platformă de mortar, cu lățimea de aproximativ 0,30 m şi groasă de 0,16 m. Este de
observat că solul, în acest segment al secţiunii (c. 6), galben nisipos, lipsit aproape în
totalitate de materiale sau pigment de mortar, reprezintă un strat de nivelare, distins
arheologic şi pe latura de Nord a primei curtini.
Între primul şi cel de-al doilea zid de incintă se află o construcţie în mod vizibil
adăugată, de formă paralelipipedică, cu latura de Nord uşor rotunjită, care în colţul de
Sud-Est prezintă câteva trepte din blocuri de piatră. Fără a fi ţesută cu zidul de care este
doar adosată şi lipsită de fundaţie, amenajarea reprezenta o cale de acces în cetate. Cel
de-al doilea zid de incintă, mai puţin gros, de numai 2 m, este faţetat pe ambele părţi cu
piatră fasonată. Spre exterior, adică spre Sud, au fost folosite blocuri paralelipipedice
masive (1,35 x 0,79 x 0,55 m), iar în interior a fost utilizat acelaşi tip de emplecton ca şi
la precedentele ziduri. Pe suprafaţa care cuprinde carourile 8-13, s-a continuat şi în
această campanie îndepărtarea straturilor de moloz provenite din demolarea zidurilor,
moloz format din bolovani de calcar, dar şi din piatră cioplită, şi o cantitate mare de
mortar amestecat cu fragmente de cărămidă şi, în special, de olane, la rândul lor
fragmentate.
Pe ambele profile este vizibilă direcţia de prăbuşire a zidurilor prin înclinarea
nivelurilor din dărâmături dinspre Est spre Vest. Spre capătul sudic al secţiunii, s-au
surprins resturi dintr-un zid, identificat pe laturile de Nord şi Est în cercetările
anterioare (Gr. Florescu şi Gherorghe I. Cantacuzino), considerat a reprezenta
contraescarpa şanţului de apărare. Datorită prezenţei şi aici a pânzei freatice la
adâncimea de -2,30 m investigaţia arheologică a trebuit întreruptă, fără a se mai putea
aduce clarificări constructive relative la acest zid. Pornind de la amenajarea din piatră,
care indică o cale de pătrundere în cetate, a fost trasată o casetă (C1) cu laturile de 3 x 3
m, cu un martor de 0,50 m, la Est de S 1, în capătul presupus al primei incinte şi în faţa
capătului de zid îngroşat al celei de-a doua incinte. Ne aflăm chiar pe poarta de intrare,
după Gr. Florescu a doua cale succesivă de pătrundere în fortificaţie. Cea iniţială, de pe
latura de est, la care se folosise ca prag şi o arhitravă dintr-o construcţie romană, fusese
abandonată într-un moment al existenţei cetăţii, când, din punct de vedere strategic,
latura sudică prezenta un interes mai mare. Şi în acest sector, din păcate, pânza freatică
situată la -2,88 m nu a permis lămurirea problemei cărei faze de construcţie sau refacere
a cetăţii îi corespunde deschiderea acestei porţi (oricum una mai târzie), neputându-se
atinge nici aici talpa fundaţiilor. Atât cât a putut fi degajat, acest complex este constituit

361
din capătul rectangular al zidului din prima incintă, deviat de la traseul circular către
Sud-Est, format din blocuri mari din piatră fasonată, legate cu mortar şi bine rostuite, un
zid paralel, aflat în continuarea capătului celui de-al doilea zid de incintă, construit, de
asemenea, din piatră cioplită, situat la distanţa de 0,90 m faţă de primul, între care sunt
amplasate trei trepte, lucrate tot din blocuri de piatră. Câteva piroane de mari
dimensiuni şi alte elemente de fier presupun existenţa unui element din lemn, de
dimensiuni considerabile. Materialul arheologic rezultat în această campanie este
caracteristic sitului prin fragmentarea excesivă, cu foarte puţine excepţii, a materialului
ceramic, reprezentat de o mare cantitate de resturi de vase uzuale, nesmălţuite, cât şi
smălţuite, olărie autohtonă şi otomană, fragmente din vase fine, de import, fragmente din
lulele etc., piese metalice de folosinţă gospodărească, din armament şi din
harnaşamente, chiar un văscior din bronz aurit, în formă de clopot, numeroase resturi
osteologice de animale şi păsări, databile între sec. al XIV-lea şi sec. al XIX-lea, pentru
toată perioada de funcţionare a acestei fortificaţii.
În C 1, în colţul de Nord-Vest, la cota de -1,60 m, a fost descoperit un mic depozit
de ghiulele, cele mai multe metalice, din fier (29), cu diametre diferite, de la 0,05 până la
0,14 m şi puţine din piatră (4), de asemenea, de mărimi diverse. Fără a se fi epuizat
problematica planimetriei şi a sistemului de construire a turnului central, cu incintele şi
şanţul de apărare, campaniile următoare au ca obiectiv prelungirea S 1 către al doilea
rând de fortificaţie, cu valul de pământ şi cele cinci turnuri ciculare, necercetate
arheologic până în prezent ”.
„Cetatea medievală Turnu a fost amplasată în câmpia inundabilă dintre gura
Oltului şi Dunăre, la cca. 1 km distanţă de ambele, prin urmare la un vad de trecere a
fluviului deosebit de important, având în faţă, pe malul drept, înalt, puternica fortificaţie
de la Nicopole (Nicopolul Mare, în timp ce Turnu a fost denumit şi Nicopolul Mic).
Cetatea a fost descoperită în 1936 de către Grigore Florescu şi cercetată arheologic
printr-un sondaj (1936) publicat în Omagiu lui Constantin Kiriţescu din acelaşi an. Din
1937 încep cercetările arheologice propriu-zise pentru trei ani consecutivi 1937-1939,
întrerupte în 1940 şi nereluate până în 1943, când se fac demersuri pentru reluarea
lucrărilor. Între anii 1978-1980 Gheorghe Cantacuzino întreprinde noi cercetări la
fortificaţia atribuită lui Mircea cel Bătrân, stabilind prin observaţii stratigrafice
succesiunea cronologică a principalelor etape de construcţii la această cetate., totuşi, nu
s-a putut atinge talpa fundaţiei datorită pânzei de apă freatică. Fotografia aeriană din
anul 2000 asupra sitului Cetatea Turnu a relevat, pe de o parte, că fortificaţia de la
sfârşitul sec. al XIV-lea a fost dezvoltată cu o alta, de plan pentagonal (de către turci),
iar pe de altă parte a relevat şi amplasamentul vechii aşezări Turnu (sec. XIV?-XIX), de
unde s-a mutat în 1836 pe locul numit Măgurele (Turnu Măgurele de astăzi). Aşadar
două obiective s-au conturat: pe de o parte noua fortificaţie (poate sec. al XV-lea?-XVI-
XIX) şi vechea aşezare medievală Turnu.”
De asemenea, într-un Raport arheozoologic preliminar asupra faunei, colectivul
condus de Adrian Bălăşescu și Valentin Radu (M.N.I.R - C.N.C.P) a relevat următoarele:
“Eşantionul faunistic descoperit şi analizat însumează 917 resturi. Cea mai mare parte
din fauna identificată aparţine mamiferelor, dar s-au mai identificat şi 13 resturi de
păsări (trei sunt de găină - Gallus domesticus; cinci de gâscă - Anser domesticus; unul
de raţă - Anas domestica, precum şi un rest de coajă de ou; patru sunt indeterminabile),
trei de reptile (fragmente de carapace de broască ţestoasă de apă - Emys orbicularis) şi

362
un rest de moluscă (Unio sp. - scoica de râu). În cadrul eşantionului de mamifere (900 de
oase analizate) s-au determinat până la nivel specific doar 624 (69,33 %). Astfel, s-au
identificat mai mulţi taxoni, dintre care cei care aparţin mamiferelor domestice sunt
predominanţi (7 specii: vita domestică, oaia, capra, porcul, câinele, pisica şi calul); doar
un singur rest aparţine unui animal sălbatic şi anume o falangă (1) de cerb (Cervus
elaphus). Resturile studiate prezintă, din punct de vedere tafonomic, toate caracteristicile
unor resturi menajere, şi anume, o fragmentaritate relativ mare, urme de descărnare,
dezarticulare şi urme de dinţi datorate carnivorelor. Eşantionul analizat, ilustrează
consumul alimentar aproape numai de specii domestice, ceea ce ar sugera faptul că
activitatea de creştere a animalelor ar juca un rol de prim ordin pentru comunitatea de
la Cetatea Turnu. În cadrul acestei activităţi, cornutele mari şi mici sunt cele mai
exploatate din punct de vedere alimentar. Interesantă este sacrificarea în procentaje
foarte crescute a ovicaprinelor foarte tinere şi tinere care furnizează o carne fragedă
(peste 65% dintre indivizi), lucru observat şi în cazul bovinelor, dar într-o mai mică
măsură (38,4%). Pe locul trei, din punct de vedere alimentar, s-ar situa cabalinele.
Vânatul este slab reprezentat, noi identificând numai un singur rest de cerb. Analiza
arheozoologică confirmă absenţa aproape totală a suinelor domestice (doar 3 resturi)
din spectrul analizat. Aceasta ar putea fi pusă pe seama unor obiceiuri alimentare
(cutume) ale unor comunităţi etnice şi religioase, cum ar fi, de exemplu, turcii
musulmani, cărora este posibil să le fi aparţinut aceste resturi de bucătărie (menajere).
După cum se observă, analiza arheozoologică de la Cetatea Turnu demonstrează
similitudini cu cea de la Brăila (Biserica Sf. Arhanghel Mihail-Bejenaru, Hrişcu, 1995) şi
cea de la Cetatea Oradea (Bejenaru, Leonov, 2001), unde s-a observat, de asemenea,
lipsa totală sau parţială a suinelor [n. red.: porci] domestice. Aceeaşi situaţie a mai fost
semnalată şi în alte situri din vecinatatea României, cum ar fi în Ungaria, în reşedinţa
Paşei de la Buda (Bokony, 1974). Sperăm ca viitoarele cercetări arheologice şi
arheozoologice să aducă şi alte informaţii cu privire la economia alimentară de origine
animală a comunităţii de la Cetatea Turnu şi să completeze informaţiile destul de
lacunare pentru aceasta perioadă (sec. XVIII-XIX).”
*
Din 2008 și până în 2012, la conducerea Colegiului Național “Unirea” s-a aflat
prof. Nicoleta Marinescu.

2012
Dănuț Cuclea este ales primar al orașului (ns. la 04.12.1970). Anterior, acesta a
fost viceprimar al Municipiul Turnu Măgurele (între 2000-2012). A beneficiat de un prim
mandat de primar (2012-2016) și de al doilea (2016- în prezent, 2020). Este de formație
inginer (cu studii între 1990-1995 la Universitatea “Politehnica” Bucureşti - Facultatea de
Știinta și Ingineria Materialelor), dar a urmat, ulterior, Facultatea de drept (între 2006-
2010, la Universitatea “Titu Maiorescu”) și, în paralel, un masterat în Administraţie
Publică Europeană la Universitatea „Valahia” din Târgovişte (între 2007-2008). Până să
ajungă primar, Dănuț Cuclea a lucrat la U.V.C.P. (Uzina de valorificare a cenuşilor de
pirită) din Turnu Măgurele, fiind inginer tehnolog (1995-1997), apoi inginer şef de secţie
pe schimb (1997-2000).
*
Din anul 2012 și până în prezent (2020), directorul Colegiului Național “Unirea”

363
este tânărul profesor de limba română, Răzvan Vasile Delcea.

2016
Un pasionat al istoriei locale, dl. ing. Mihai Micu, turnean, dar cu părinții de la
Segarcea Vale, este de părere că Tocilescu a studiat o fortificație aflată lângă fostul
poligon auto: “August Treboniu Laurian a vizitat cetatea medievală Turnu, unde a găsit
și el bucăți de monumente cu inscripții aduse de la Oescus (dar este vorba de altele, și nu
de cea dedicată lui Iulius Capitoni, cea din captura atașată, ce a fost găsită de
Laurian)”:“Din aceste ruine, situate în raza unghiului dintre gura Oltului și linia
Dunărei, la distanța egală ca de 500 m de la ambele râuri, nu se mai vede decât
o ridicatură de pământ, pe care se găsesce un bordeiu servind de adăpost pândarilor
viilor. La intrarea acestui bordeiu am aflat basa unei statue cu următorea inscripțiune,
din care prima linie este săpată cu litere mai mari pe plinta monumentului."
Așadar, Tocilescu localizează corect cetatea medievală Turnu, la 500 metri de
Dunăre și de Olt (în prezent este vorba de Sâi). Mai mult decât distanțele corecte,
“ridicătura" și “bordeiul servind de adăpost pândarilor viilor" nu mai lasă niciun dubiu
că este vorba de cetatea medievală Turnu, “bordeiul" respectiv fiind fotografiat ulterior
în anul 1911 (fotografia din Habitat Medieval-Țânțăreanu).
Până acum nimic foarte spectaculos, dar, uitați-vă mai jos, la descrierea lui A.T.
Laurian de la 1846: “După întorcerea nostră de la Nicopoli la Turn, merserăm la
castelul cel dărâmat după depărtarea Turcilor, care se află în o distanță aprope de un
pătrar de miliariu către Sud-West de la orașul cel de nou întemeiat. Fundamentele lui
formeză o figură mai pătrată cu un diametru de 35 pași, și sunt încungiurate cu un șanț
lat de 5 pași. În aceste fundamente, aflarăm mai multe pietre tăiate de o mărime grozavă,
mai multe bucăți de cărămidă, și un ciment care încă s'ar puté socoti de lucru roman. Eu
sunt de părere că acéstă zidire nouă s'a ridicat pe ruinele unui turn roman ... În o
distanță de 250 pași de la Turn, se vede încă șanțul cu care era încongiurat orașul ce se
află împrejurul castelului."
Prin “distanța aprope de un pătrar de miliariu către Sud-West de la orașul cel de
nou întemeiat" eu înțeleg că acel “castel" se află la aproape ”un sfert de milă" (400
metri) sau poate ”un sfert de kilometru" (250 metri) Sud-Vest de orașul “cel nou
întemeiat". Fără niciun dubiu că orașul cel nou întemeiat este chiar actualul oraș Turnu-
Măgurele, întemeiat la 1836, având străzile din prezent trasate încă de la întemeierea sa.
Problema este că Cetatea medievală Turnu este situata la mai bine de 3 kilometri
de oraș și de terasa înaltă, în timp ce cetatea de la DN 54 este la aproximativ 400 metri
de oraș și de terasa înaltă.
Am profitat de vacanță și vremea excelentă și am mai făcut o plimbare la cetatea
de la DN 54, fără a avea nicio așteptare că voi mai găsi ceva nou/ interesant la a patra
vizită. Dar faptul că nu a mai plouat de mai bine de o lună a făcut ca nivelul apei din
cetate să scadă și mai mult. Astfel, am reușit să găsesc o mulțime de cărămizi, chiar în
interiorul stufului, și am scos câteva. Sunt vechi, dure, fragmentate, dar nu îmi dau
seama cât sunt de vechi. O parte au și inscripții interesante, litere ca M, V, poate și X sau
L sunt încastrate într-un dreptunghi. Din păcate n-am găsit niciuna intactă. Să fie oare
Legio V Macedonica de la Oescus? O să mai caut indicii prin schițele lui Tocilescu, sa
văd dacă găsesc ceva asemănător. Izolat, am mai găsit un R și poate și un C”.

364
 Mihai Micu mai emite o ipoteză interesantă: „Încă ceva, la 1829, rușii au
participat “la luarea cu asalt a fortăreţei Calea şi a Fortstadt-ului Kr. Turnu". Fortstadt-
ul Turnu este orașul fortificat Turnul din gravură. Dar “fortăreața Calea" care este?
Conform Odobescu (1873) pare că ar fi Cetatea Nouă, care avea 3 pogoane și era la
marginea de est a viilor, pe malul Dunării. Deci o altă fortificație? Și pe harta de la 1831
pare să se verifice informația, fiind, din păcate, menționată doar ca text. Ciudat e că nu
apare și pe gravura lui Kunike. Oare, vechea Cetate medievală Turnu când și-a încetat
existența? Se poate vedea clar că a fost refăcută la un moment dat în stil Vauban. Posibil
ca ea să fi fost distrusă/ abandonată la 1774 sau la 1790”.
*
Inginerul Dănuț Cuclea este reales primar, pentru un al doilea mandat (din 2016
până în prezent, 2020).

2018
Un grup de intelectuali - susținători ai valorilor istorice și culturale ale orașului
Turnu Măgurele și ale zonei din proximitate - demarează, la inițiativa prof. univ. dr.
Gheorghe Sarău, originar din Segarcea Vale – cu studii în tinerețe la Turnu Măgurele, o
serie de acțiuni, la Turnu Măgurele, în scopul revitalizării vieții culturale și al recuperării
memoriei istorice a urbei. Acțiunile s-au bucurat de sprijinul următorilor intelectuali,
constituiți într-un comitet ad-hoc pentru recuperarea valorilor turnene teleormănene,
precum: Pr. prof. Emanuel Adrian Silimon (directorul Școlii nr. 4 Tr. Măgurele și preot la
Catedrala “Sf. Haralambie”), prof. Răzvan Vasile Delcea – dir. Colegiului Național
"Unirea", scriitorul și avocatul Valeriu Găgiulescu, pictorul Dumitru Negru, poetul prof.
ing. Ștefan Stănculescu, publicistul și asist. med. Gigi Țeican, dar și reprezentanții
localității Segarcea Vale - prof. Iuliana Ristea, dir. Șc. Gimnaziale Segarcea Vale, sing.
Florea Manolea - primarul loc. Segarcea Vale și, nu în ultim rând, inițiatorul, prof, univ.
Gheorghe Sarău.
Prima acțiune s-a desfășurat în 8 noiembrie 2018, de ziua Sf. Mihail și Gavril,
când domnii directori turneni Emanuel Adrian Silimon și Răzvan Vasile Delcea au
așezat, cu sprijinul Primăriei Turnu Măgurele, o placă memorială la locul unde a fost casa
renumitei scriitoare Hortensia Papadat Bengescu, în Tr. Măgurele (zona Strada 1907,
colț cu strada Decebal), însemn obținut de prof. univ. dr. Gheorghe Sarău de la Uniunea
Scriitorilor din România.

2019
La Turnu Măgurele are loc a doua activitate a comitetului ad-hoc pentru
recuperarea imaginii valorilor culturale teleormănene turnene și din zona limitrofă,
desfășurată de „Ziua Poeziei”, în 21 martie 2019, prilej cu care s-au așezat două plăci
memoriale dedicate poetului boem Dimitrie Stelaru și celebrei soprane Hariclea
Darclee:

“Aici a locuit poetul boem Dimitrie Stelaru între dec. 1923-1932, ian.1947 -
febr. 1948, mai - iunie 1955, aug. 1960 - iul. 1965 și, ocazional, între aceste perioade.
Între iul. 1965 - oct. 1968 a locuit la Buftea, între oct. 1968 – 28 nov. 1971 - la
București”.
***

365
 „Aici a locuit marea soprană a lumii, Hariclea Darclée (ns. Haricli), între anii
1860- 1876, când, la 16 ani, a plecat la studii la Viena, cu vaporul, pe Dunăre”.
[n. red.: în fapt, plecarea la Viena s-a produs mai devreme, însă nu este o eroare,
căci ea a revenit în vacanțe, la Turnu Măgurele, până la vârsta menționată].

La ceremonii au fost de față: prof. univ. dr. Gheorghe Sarău - inițiator, Pr. prof.
Emanuel Silimon (directorul Școlii nr. 4 Tr. Măgurele și preot la Catedrala „Sf.
Haralambie”), prof. Răzvan Vasile Delcea – dir. Colegiului Național "Unirea", scriitor și
avocat Valeriu Găgiulescu, pictor Dumitru Negru, poet Ștefan Stănculescu, publicist și
asist. med. Gigi Țeican, dar și susținătorii segărceni – consăteni ai poetului Stelaru - prof.
Iuliana Ristea (dir. Șc. Gimnaziale Segarcea Vale), sing. Florea Manolea - primarul loc.
Segarcea Vale, Sorinel Sarău din Orbeasca de Jos, Lenuța Manea din Lița, consilieri
locali, profesori și elevi turneni și segărceni.
Despre aceste evenimente avea să se scrie pe larg în revista târguureșeană “Vatra
veche” (v. Gheorghe Sarău 2019, Evenimente și așezare de plăci memoriale pentru
Dimitrie Stelaru, Hortensia Papadat – Bengescu și Hariclea Darclee, la Turnu Măgurele
și Segarcea Vale, Anul XI, nr. 5 (125) mai 2019 p. 80-81, cu reproducerea plăcilor și
fotografie de la evenimentul din 21 mar. 2019 de la Tr. Măgurele).
*
Sâmbătă, 14 decembrie 2019, în Biblioteca Colegiului Național “Unirea” din
Turnu Măgurele, la ora 16,00, s-a lansat o carte - cronograf a lui Gigi Țeican, un neobosit
pasionat de arheologie și de istoria locurilor turnene. La această a treia activitate a
“Comitetului ad-hoc pentru recuperarea imaginii valorilor culturale teleormănene turnene
și din zona limitrofă” au fost de față nelipsiții ei membri turneni (prof. Răzvan Vasile
Delcea – dir. Colegiului Național "Unirea", scriitor și avocat Valeriu Găgiulescu, pictor
Dumitru Negru, poet prof. ing. Ștefan Stănculescu), de bună seamă, Gigi Țeican - autorul
volumului prezentat, Turnu Măgurele în repere cronologice (Târgu-Mureș: Editura
“Vatra Veche”, 2019) și prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, ca prefațator și redactor al
lucrării. Au fost prezenți și alți intelectuali ai orașului, precum d-na înv. Lorena Dragnea,
d-na prof. Felicia Georgescu, dl. prof de istorie Spătăreanu, dl. înv. Valentin Moscalu, dl.
poet și inginer la un departament în Primărie, Adrian Raicu, domnii rezerviști, col.
Norocel Jerca, Tudorel Mușat și Sorinel Sarău etc.

2020
Un an promițător, cu voia lui Dumnezeu, pentru mai multe cărți și acțiuni dedicate
orașului Turnu Măgurele și oamenilor care viețuiesc, au trăit ori au trecut pe aici. În
martie 2020, ar urma lansarea acestui volum II, dat la iveală de același autor, Gigi Țeican,
cât și așezarea a două plăci comemorative întru cinstirea muzicianului Gherase Dendrino
și a povestitorului de istorie a neamului românesc – dascălul Florian Cristescu.

Doamne, ajută-ne!

366
Bibliografia cu sursele citate

Adăscăliței, dr. Elena; Albu, Petre; Barbu, Gabriel [autori; sub coord. generalului-
colonel Mihai Burca, Gabriel Barbu și Ion Șerb] 1976, Crucea Roşie din România, 1876-
1976, Bucureşti: Consiliul Național al Societății de Cruce Roșie din Republica Socialistă
România, 142 p.
Alexandrescu Dersca-Bulgaru, M.M.; Mehmet, Mustafa Ali 1976, Călători străini
despre Țările Române. Vol. VI - Partea I: Pavel de Alep (Îngrijit de M.M. Alexandrescu
Dersca-Bulgaru), p. V + 1-310p.; Partea a II-a: Evlia Celebi (Îngrijit de Mustafa Ali
Mehmet), p. 311-821 p, București: Editura Științifică și Enciclopedică, în
www.dacoromanica.ro – www.calameo.com/read.
Andreescu, Ștefan 1980, Restitutio Daciae (Relaţiile politice dintre Ţara Românească,
Moldova şi Transilvania în răstimpul 1526-1593). Colecția “Memoria Pămîntului
Românesc”, București: Editura Albatros, 236 p.
Anonim (1688), Relația anonimă latină despre Țara Românească (înainte de august
1688), vol. “Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Ion Totoiu, Călători străini despre Ţările Române. Ediţie îngrijită de
Maria Holban, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și Enciclopedică–Editura Academiei
Române, 1968, vol. VII, p. 462; https:// www.academia.edu/ 35187633/
calatori_straini_vol_7.pdf; v. cap. Relația anonimă..., p. 441-463). N. red. [= Gh.S.]: În
nota autorilor se spune la p. 462: “ 115E vorba de Turnul /Măgurele/”.
Anonim german (1718-1739), Anexa II. Mărturti indirecte. Anonim german(1718 -
1739). Descrierea anonimă a Dunării, între Orșova și Turnu Măgurele între 1718 –
1739, traducere de N. Docan [după textul german publicat], în „Analele Academiei
Române”, MSI, seria II, tom XXXVI, nr. 17, p. 54-55); v. la p. 646 în “Holban, Maria†
(redactor responsabil); Alexandrescu-Dersca Bulgaru, M.M.și Cernovodeanu, Paul
[volum îngrijit de…] 1997, Călători străini despre Țările Române. Vol. IX, București:
Editura Academiei Române”.
Apostol, Stan v. Stan, Apostol
Arhiva – “Başbakanlık Osmanlı Arşivi Istanbul - Maliyeden Müdevver Defterler
(MMD), nr. 6910, p. 78-79 şi 105.
Arhivele Naționale - Direcția Județeană Teleorman, Fond: Primăria Oraşului Turnu
Măgurele, dosar nr. 2739, filele 2, 9, 14,
Arhivele Statului - Teleorman, Fond: Ocârmuirea judeţului Teleorman, dosar 2767/
1833, fila 8.
[Așezământul Cultural Ion C. Brătianu] 1933-1935, Din corespondența familiei Ion C.
Brătianu 1859-1891, București: Imprimeriile Independența [5 volume cu imagini în afară
de numărul de pagini menționat: vol. I (1933, XV +320 p., pentru 1859-1883); vol. II
(1934, 415 p., pentru 1884-1886; vol. III (1934, 463 p., pentru 1887-1888), vol. IV
(1934, 365 p., pentru 1888-1889) și vol. V (1935, 571 p., pentru 1890-1891), n. red. =
Gh. S.].
Bădăuţă, Alexandru 1977, O carte trăită, Bucureşti: Editura Albatros, 1977, 224 p.
Bălcescu, N. 1973, Românii supt Mihai Voievod Viteazul, București: Editura Albatros.
Ed. a II-a, 478 p.
Bălcescu, Nicolae 1970, Românii sub Mihai Voievod Viteazu, București: Editura
Minerva, 449 p.

367
Bâlă, Ion, Moraru, Ion 1979, Zile fierbinţi în Teleorman. Culegere de documente 23
august – 2 septembrie 1944, Bucureşti: Editura Politică, 239 p.
Bâlă, Ion; Moraru, Ion, 1982, Pentru Patrie. Culegere de documente și amintiri privind
participarea locuitorilor din județul Teleorman la războiul pentru întregirea Patriei, 1916-
1918, București: Editura Academiei Române, 320 p.
Berindei, Dan; Oprescu, Elisabeta și Stan, Valeriu 1989, Documente privind domnia lui
Alexandru Ioan Cuza. Vol 1 (1859-1861). Volum întocmit de [...], București: Editura
Academiei Republicii Socialiste România, XLIV+348 p.
Blaremberg, Vladimir de (1836-1838), Suveniruri istorice şi arheologice asupra Ţării
Româneşti, în „Muzeul Național” (5 februarie 1836 - martie 1838), București [articole
publicate de către colonelul de armată, cartograful şi inginerul Vladimir de Blaremberg,
sub acest titlu, în cei doi ani de apariție a săptămânalului, editat de profesorii de la
Colegiul “Sfântu Sava” Aaron Florian, S. Marcovici, Petrache Poenaru].
Bogdan, I. 1902, “Relațiile cu Brașovul”, adică: Documente şi regeste privitoare la
relaţiile Ţării Românești cu Braşovul şi cu Ungaria în secolele XV şi XVI, Bucureşti.
Bogdan, Ioan (ed.) 1905, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul
şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI. Texte slave cu traduceri, adnotaţiuni istorice şi
o introducere de I. Bogdan. Vol. I (1413–1508), Bucureşti: Carol Göbl).
Bolborici, Pascu A. 2006, Turnu Măgurele. Consemnări istorice și memorialistice,
Alexandria: “Teleormanul Liber”, 110 p.
Candiano, lt. col. 1877-1878, Telegramă lt. col. Candiano, comandant garnizoana
Măgurele – [către]M. Kg., Min. Int. / 1877-1878/ (în privinţa schimbării ţigărilor pentru
răniţi cu tutun) Dosar: 254, Cota veche: XVI/ 19, Biblioteca Naţională a României.
Colecţii Speciale. Arhiva Istorică. Fond Kogălniceanu (http://www.bibnat.ro/dyn-
doc/fond_kogalniceanu.pdf)
Cantacuzino, Gh. I.; Gîscan, G.; Siru [corect: Sion], A. 1979, Raport preliminar de
cercetare arheologică la Cetatea Turnu, în vol. “Materiale și cercetări arheologice. A
XIII-a sesiune anuală de rapoarte, Oradea: Muzeul Țării Crișurilor”, p. 415-420 [n. red.
= Gh.S.: la interior, demersul figurează, correct, astfel: Gh. I. Cantacuzino, A. Sion, G.
Gîscan, Raport preliminar de cercetare arheologică. Cetatea Turnu. Şantierul Turnu
Măgurele [Campania 1978], p. 413-417].
Cantacuzino, Gh. I.; Sion, A.; Gîscan, G. 1979 v. Cantacuzino, Gh. I.; Gîscan, G.; Siru
[corect: Sion], A. 1979
Cecropide, Nicolae 1882, Despre legatu în dreptul roman şi în dreptul român. a.ct
juridic preces de un studiu istoric asupra legatelor din timpurile primitive pene astadi de
[…], Bucuresci: Tip. Modernă - Gr. Luis, 286 p.
Cecropide, Nicolae 1905, Patru ani de administraţie comunală primar fiind Dl. C. D.
Costovici. Discurs ţinut de Dl. N. Cecropide, advocat, în întrunirea publică de la 19
Februarie 1905, Turnu-Măgurele: Tip şi Libr. Modernă - Dimitrache & Stoicescu), 102 p.
Çelebi, Evliya v. Alexandrescu Dersca-Bulgaru, M.M.; Mehmet, Mustafa Ali 1976
Chefani-Pătrașcu, Steluța 2011, Moșieri teleormăneni [1864-1949]. Mărire și decădere.
Publicație a Muzeului Județean Teleorman, VI, București: Editura Rainessance, 390 p.
Cheresteşiu, V.; Maciu, V. Ştirbu, S.; Roller, Mihail [redactor responsabil; Comitetul
de redacţie] 1952, Documente privind Istoria României. Războiul pentru Independență,
vol. II (1 ianuarie 1877 - 9 mai 1877), București: Editura Academiei Republicii Populare
Române, 670 p.

368
Cheresteşiu, V.; Maciu, V. Ştirbu, S.; Roller, Mihail [redactor responsabil; Comitetul
de redacţie] 1953, Documente privind istoria României. Războiul pentru Independență.
Vol. IV (15iunie 1877–15 iulie 1877), București: Editura Academiei Republicii Populare
Române, 601 p.
Cheresteşiu, V.; Maciu, V. Ştirbu, S.; Roller, Mihail [redactor responsabil; Comitetul
de redacţie] 1954, Documente privind istoria României. Războiul pentru Independență.
Vol. V (16 iulie 1877-31 august 1877), București: Editura Academiei Republicii Populare
Române, 594 p.
Cheresteşiu, V.; Maciu, V. Ştirbu, S.; Roller, Mihail [redactor responsabil; Comitetul
de redacţie] 1954, Documente privind istoria României. Războiul pentru Independență.
Vol. VI (1 septembrie 1877-15 octombrie 1877), București: Editura Academiei
Republicii Populare Române, 694 p.
Cheresteșiu, Victor; Maciu, V.; Știrbu, S.; Roller, Mihail [redactor responsabil;
Comitetul de redacție] 1954, Documente privind Istoria Romîniei. Războiul pentru
Independență. Vol. VII (16 octombrie 1877 - 30 noiembrie 1877), București: Editura
Academiei Republicii Populare Romîne, 511 p.
Chirea, Fernande 1984, Plai de baladă. Județul Teleorman, București: Editura Sport-
Turism. Cântarea României, 414 p.
Christescu, Vasile 1937, Istoria militară a Daciei romane [ de...], Bucureşti: 264 p.
Fundaţia Regele Carol I
Ciobanu, Radu Ștefan 1979, Pe urmele lui Vlad Țepeș, București: Editura Sport-
Turism,320 p.
Cocoşilă, Lincă 1999, Lumină peste timp. Secvenţe din viaţa satului şi a Școlii de la
Segarcea Deal, Alexandria: Editura Tipoalex, 108 p.
[colectiv] 1978, Teleorman. Ghid turistic, Alexandria: [Redacția ziarului
“Teleormanul”], 159 p. + 1h.
[colectiv] 1926, Cartea de aur a ofiţerilor jertfiţi pentru, întregirea neamului (Sibiu:
Tipografia Școalei Militare Infanterie, 52 p.
Constantinescu, Hariton [lucrată de … Director la şcoala de băeţi No. 2”]; Scondăcescu,
Ioan St. [Profesor de limba română la Gimnaziul Sf. Haralambie]; Marinescu, Ştefan
[Economul Stavrofor; Costovici, C.D. [sub direcţiunea D-lui... Primar] 1911, Monografia
oraşului Turnu-Măgurele, Bucureşti (Tip. Cooperativa), (26 x 20). 127[-130] p. cu il.
(Primăria Oraşului Turnu-Măgurele) [n. red.: Lucrarea apare descrisă astfel la BAR:
„Monografia oraşului Turnu-Măgurele, lucrată de Hariton Constantinescu, Director la
şcoala de băeţi No. 2, Ioan St. Scondăcescu, Profesor de limba română la Gimnaziul Sf.
Haralambie şi Economul Stavrofor Ştefan Marinescu, sub direcţiunea D-lui C.D.
Costovici, Primar. Bucureşti (Tip. Cooperativa), 1911 (26 x 20). 127[-130] p. cu il.
(Primăria Oraşului Turnu-Măgurele)”. Pe parcursul lucrării cartea va fi codificată
bibliografic, după cum urmează: H. Constantinescu; I. St. Scondăcescu; Şt. Marinescu;
C. D. Costovici, Monografia oraşului Turnu-Măgurele, Bucureşti: Tip. Cooperativa, 130
p.].
Constantinescu, Nicolae 1979, Vladislav I. 1364-1377, București: Editura Militară, 164
p.
Crețu, Gr.[igorie] 1910, Tipografiile din România dela 1801 pânĕ astăzi, București:
Imprimeria Statului, 32 p.

369
Cristea, Stan, V. 2000, Eminescu şi Teleormanul, Alexandria: Editura Tipoalex, 192 p. +
XVI pl. cu portr. și ilustr.
Cristea, Stan V.; Moraru, Ion; Țânțăreanu, Ecaterina; Popa, Gheorghe; Barabaș,
Titus; Cristea, Gheorghe 1998, Monografia județului Teleorman, Alexandria: Editura
“Teleormanul Liber”, 464 p. + tabele și hărți + XVI pl. cu ilustr.
Cuşnir-Mihailovici, Clara; Dragne, Florea; Unc, Gheorghe 1971, Mişcarea
muncitorească din România 1916-1921, Bucureşti: Editura Politică, 524 p.
Dan, Mihail; Goldenberg, Samuel 1967, Le commerce balkano-lévantin de la
Transilvnie au cours de la seconde moitié du XVIe siècle et au début du XVIIe siècle, în
RÉSEE., V, 1967, 1-2, p. 87-117.
Delceanu Vasile, Dumitru v. Vasile-Delceanu, Dumitru 1999
Descrierea anonimă a Dunării v. Anonim german
Dragnea, Emil M. 1996, Turnu Măgurele. Monografie, Alexandria: Editura
“Teleormanul Liber”, 144 p.
DRH [= Documenta Romaniae Historica. Seria B Ţara Românească. Volumul 4 (1536-
1550)]. Volum întocmit în cadrul seminarului de paleografie slavă condus de Damaschin
Mioc, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 430 p. v. Pascu,
Acad. Ștefan; Ștefănescu, Ștefan; Cihodaru, Constantin; Mioc, Damaschin; Caproșu,
Ioan; Răduțiu, Aurel [Comitetul de redacție:] 1981
Engel, Johann Christian (von) 1804, Geschichte der Moldau und der Walachei nebst der
historischen und statistischen Literatur beyder Länder, Halle.
Fătu, Dr. Mihai, Dr. Spălăţelu, Ion 1971, Garda de fier - organizaţie teroristă de tip
fascist, București: Editura Politică, 430 p. [reeditare: 1980, 348 p., Ed. Politică].
Fialla, Dr. Ludovic 1977, Reminiscenţe de război din 1877-1878. Háborús emlékek
1877/78-ból, București: Editura Kriterion, 216 p.
Florescu, Gr. 1945, Cetatea Turnu <Turnu Măgurele>, în “Revista Istorică Română”,
XV, fasc. IV: p. 432-466.
Fond Kogălniceanu v. Kogălniceanu, Mihail
Fotino, Dionisie[Dionisiu] 1859, Istorie Generală a Daciei sau a Transilvaniei,
Munteniei și a Moldovei. Traducere de George Sion. București: Imprimeria Națională a
lui Iosef Romano et Companie, (vol. I – 134 p, vol II - 264 p. și vol III – 344 p. [în limba
română, dar în grafia vremii – latină și chirilice; cele trei volume au apărut inițial în limba
greacă, la Viena, între anii 1810-1819].
Friedberg-Mírohorský, Emanuel Salomon 2015, De la Praga la Focșani. Aventurile
unui baron ceh în Principatul Valah din anul 1856, București: Editura Lider, 199 p.
Galaction, Gala 1958, Opere alese. Volumul II, Bucureşti: E.S.P.L.A. (= Editura de Stat
pentru Literatură și Artă), 446 p.
Gavril, Preotul; Ioan de la Bistrița, Ieromonah și Erbiceanu, G. 1888, Viața Sfîntului
Nifon. Ediție: G. Erbiceanu. București, 177 p. [“Viața Sfântului Nifon al
Constantinopolului, scrisă de Gavril Preotul, transcrisă după manuscrisul ieromonahului
Ioan de la Bistrița și corectată la tipar de Constantin Erbiceanu, a fost editată în 1888, la
București, având 177 pagini - se arată pe
http://www.teologiepentruazi.ro/2013/02/21/istorie-II-31/_ftn19).
Gemil, Tasin 1986, Mircea l'Ancien face à la politique imperiale ele Bayezid Ier, în
„Revue roumaine d'histoire”, nr. 1-2, p. 11.
Gemil, Tasin 1991, Românii și otomanii în secolele XIV - XVI, București: Editura

370
Academiei Române, p. 10 (< 231 p.).
Gemil, Tasin 2008, Românii și otomanii în secolele XIV - XVI, Constanța: Ovidius
University Press, 2008, 328 p., ed. a II-a revizuită, ISBN 978-973-614-420-2.
Gemil, Tasin 2009, Romanians and Ottomans in the XIV th - XVIth Centuries. Translated
by Remus Bejan and Paul Sanders, Bucharest: Editura Enciclopedică, 357 pp. [Second
revised edition, ISBN-10: 9734505777, ISBN-13: 978-9734505777].
Georgescu, Maria și Popa, Gheorghe 1989, Documente referitoare la istoria județului
Teleorman. Catalog. Vol. I: 1441-1700. Întocmit de […] București: Direcţia Generală a
Arhivelor Statului din R.S.România, 416 p. + 6 f. facs.
Georgescu, Pantele 1897, Dicţionar geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului
Teleorman, Bucureşti: Stabilimentul Grafic I.V. Socec, 1897, XI + 383 p.
Georgescu - Sergent, Șt. 1956, 1877. Din carnetul unui veteran, București: Editura
Militară, 164 p.
Giurescu, Constantin C.; Giurescu, Dinu C. 1975, Istoria românilor din cele mai vechi
timpuri pînă astăzi. Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti: Editura Albatros, 1975,
1040 p. + 2 f. h. detaşate [v. și ed. 1971, 829 p.].
Giurescu, Constantin C. 1957, Principatele Române la începutul secolului XIX.
Constatări istorice, geografice și statistice pe temeiul hărții ruse din 1835, București:
Editura Științifică, 320 p.
Giurescu, Constantin C. 2007, Istoria Românilor, București: Editura All, vol. II. De la
Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul, 536 pag. + 4 hărți.
Guboglu, Mihail 1960 [-1965], Catalogul documentelor turceşti [aflate la DGAS şi la
BAR], întocmit de ..., vol. I (1558-1913), 1960, 686 p. + 40 faţă copii; vol. II (1455-
1829), 1965, 696 p., cu 18 fotocopii, Bucureşti (Catalogul).
Guboglu, Mihail; Mehmet, Mustafa A. 1966, Cronici turcești privind Țările Române.
Extrase I. Sec. XV - Mijlocul Sec. XVII, București: Editura Academiei RPR.
Hogaș, Ion 1994, Publicistica teleormăneană din veacul trecut 1872-1900, București:
Casa de Editură Excelsior Multi-Press, 220 p.
Hodoș, Nerva; Ionescu, Al. Sadi Al. 1913, Publicațiunile periodice românești (ziare,
gazete, reviste). Descriere bibliografică [de Nerva Hodoș și Al. Sadi Ionescu].Tom I
(Catalogul alfabetic 1820-1906). Cu o introducere de Ioan Bianu, 809 p.
Holban, Maria; Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Maria Matilda; Cernovodeanu, Paul;
Totoiu, Ion 1968, Călători străini despre Ţările Române. Ediție îngrijită de Maria
Holban, Bucureşti: Editura Știinţifică și Enciclopedică – Editura Academiei Române, 9
vol. [n. red. [= Gh.S.] “La elaborarea întregii serii a lucrat un colectiv de la Institutul de
Istorie Nicolae Iorga al Academiei de Știinte Sociale și Politice, format din: Maria
Holban, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu și Ion
Totoiu.” Deja la vol. I (1968) Ion Totoiu figureazăca autor decedat; în 1997 apare ultimul
volum, al IX-lea].
Holban, Maria; Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Maria Matilda; Totoiu, Ion;
Cernovodeanu, Paul, 1980, Călători străini în Țările Române, vol. V, București: Editura
Științifică și Enciclopedică, în www.dacoromanica.ro – www.calameo.com/read.
Holban, Maria† (redact or responsabil); Alexandrescu-Dersca Bulgaru, M. M.;
Cernovodeanu, Paul [volum îngrijit de…]1997, Călători străini despre Țările Române.
Vol. IX, București: Editura Academiei Române, 704 p.

371
Hurmuzaki, Eudoxiu 1876, Documente privitore la Istoria Românilor culese de Eudoxiu
de Hurmuzaki. Publicate sub auspiciile Academiei Române și ale Ministerului Cultelor și
Instrucțiunii Publice. Volumul VII (1750-1818), Bucuresci: Stabilimentul în Arte Grafice
Socecu, Sander & Teclu, 585 p.
Hurmuzaki, Eudoxiu 1892, Scrisoare a regelui Ungariei Ludovic, v. p. 373 și urm. în
“Documente privitore la Istoria Românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzaki. Publicate
sub auspiciile Academiei Române și ale Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice.
Volumul II, Partea 3, Bucuresci, 748 p.”
Hurmuzaki, Eudoxiu [de] 1892, Documente privitore la Istoria Românilor culese de
Eudoxiu de Hurmuzaki. Publicate sub auspiciile Academiei Române și ale Ministerului
Cultelor și Instrucțiunii Publice. Volumul II, Partea 3, Bucuresci, 748 p.
Hurmuzaki, Eudoxiu 1909, Texte greceşti privitoare la isoria românească. Culese şi
publicate cu introducere şi indicele numelor de A. Papadopulos-Kerameus. Vol. XIII,
Partea I, București: Institutul de Arte Grafice "Carol Göbl", 619 p.; Volumul cuprinde
cinci tabele litografice.
Hurmuzaki, Eudoxiu 1913, Corespondenţă diplomatică şi rapoarte consulare franceze
(1825-1846), publicate după copiile Academiei Române şi tipărituri de Nerva Hodoş.
Volumul XVII, 586 p., București: Institutul de Arte Grafice "Carol Göbl"; volumul
cuprinde cinci tabele litografice.
Hurmuzaki, Eudoxiu 1914, Scrieri şi documente greceşti privitoare la istoria românilor
din anii 1592-1837. Culese şi publicate de A. Papadopulos-Kerameus. Vol. XIII, Partea a
II-a, București: Institutul de Arte Grafice "Carol Göbl"; Volumul cuprinde cinci tabele.
Hurmuzaki, Eudoxiu 1915, Documente greceşti privitoare la istoria românilor (1320-
1716), publicate după originale, copiile Academiei Române şi tipărituri de N. Iorga. Vol.
XIV, Partea I, București: Atelierele grafice Socec & Comp., 705 p.; volumul cuprinde
cinci tabele litografice.
Hurmuzaki, Eudoxiu 1915, Documente greceşti privitoare la istoria românilor (1716-
1777), publicate după originale, copiile Academiei Române şi tipărituri de N. Iorga. Vol.
XIV, Partea a II-a, București: Atelierele grafice Socec & Comp., 510 p.; volumul
cuprinde cinci tabele litografice.
Institutul de studii sud-est europene - Academia de Științe Sociale și Politice a
Republicii Socialiste România 1971, Relații româno-bulgare de-a lungul veacurilor (sec.
XII – XIX). Studii. Vol. I, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România,
430 p.
Iorga, N. 1901, Studiii și documente cu privire la istoria romînilor. [vol.] III. Fragmente
de cronici și știri despre cronicari adunate și tipărite cu o prefață despre Istoria Munteana
în legătură cu istoriografia sîrrbească de N. Iorga - Profesor la Universitatea din
București. Editura Ministerului de Instrucție, București. Stabilimentul grafic I. V. Socecu,
Strada Berzei, 59, 104 p.
Iorga, Nicolae 1904, Istoria lui Ştefan-cel-Mare povestită neamului românesc de N.
Iorga și tipărită pe cheltuiala Ministerului de Instrucție Publică. Ediție de lux, adnotată,
București: Minerva, Institut de Arte Grafice și Editură - Strada Regală, no. 6 (Hotel
Union), 364 p.
Iorga, N. [de...] 1925, O istorie a lui Mihai Viteazu de el însuși, de N. Iorga. Membru al
Academiei Române, în “Academia Română. Memoriile Secțiunii Istorice”, Seria III,
Tomul V, Mem. 9, București: [Editura] Cultură națională”.

372
Iorga, N. 1929, Istoria Armatei Române ști [de...], vol. I (până la 1599.). Ediția a I-a,
București: Editura Ministeriului de Războiu, 383 p.].
Iorga, Nicolae 1935, Românii în străinătate de-a lungul timpurilor. Lecții la Școala
superioară de Război – după note stenografice, Vălenii de Munte: Editura “Datina
Românească”, 170 p.
Iorga, N. 1966, Istoria lui Ştefan cel Mare“, Bucureşti: Editura pentru Literatură, 298 p.
Iorga, Nicolae, Chestiunea Dunării (Istorie a Europei Răsăritene în legătură cu această
chestie). Ediţie îngrijită de Victor Spinei, Iaşi, Institutul European, 1998, 332 p.
Iorga, N. 1970, Istoria Armatei Române ști. Ediție îngrijită de N. Gheran și V. Iova,
București: Editura Militară, vol I, 408 p.[v. și ed. a I-a (1929), vol. I (până la 1599),
București: Editura Ministeriului de Războiu, 383 p.].
Iorga, Nicolae 1985, Istoria poporului românesc. Ediție îngrijită de Georgeta Penelea,
București: Editura științifică și enciclopedică, 780 p.
Iosipescu, Raluca; Iosipescu, Sergiu 2006, Oraşe porturi din România - un patrimoniu
ignorat, în BCMI [=Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice], 1-2/ 2006, p. 62-70.
Karacsay, Fedor 1818, Beyträge zur Europäischen Länderkunde. Die Moldau,
Wallachey, Bessarabien und Bukowina. Neuste Darstellung dieser Länder nebst Kupfern,
verschiedene Trachten derselben vorstellend, Wien: Strauß, p. 779.
Kogălniceanu, Mihail v. Fond Kogălniceanu
Lahovari, George Ioan; Brătianu, C. I.; Tocilescu, Grigore G. /…/ [alcătuit și prelucrat
după dicționarele parțiale pe județe de…] 1902, Marele Dicţionar Geografic al
României, volumul V. Societatea Geografică Română, Bucuresci: Stab. Grafic I. V.
Socecu (strada Berzei, nr. 59) [Vol. V, p. 663-669 - pentru Turnu Măgurele; codificat și:
MDGR].
Laurian, August T. 1846, Istriana sau Descrierea cetăţilor din preajma Dunării
descoperite într-o călătorie din vara anului 1845, în “Magazin istoric pentru Dacia”, II,
1846, p. 65-116).
Locusteanu, Col. 2016, Amintirile colonelului Locusteanu. Text integral editat după
manuscris, cu un comentariu istoric de Ioan C. Filitti, copyright © Humanitas 2016
pentru ediția electronică, ISBN 978-973-50-5162-4, e-pub, București: Editura Humanitas.
Madgearu, Alexandru 1992, The placement of the fortress Turris (Procopius, Bell. Got
h., III. 14.32-33), în „Balkan studies” Biannual publication of the Institute for Balkan
Studies Vol. 33, No.2, p. 203-208.
Manolache, Anghel; Pârnuţă, Gheorghe 1973, Contribuţii la istoria culturii şi
învăţământului în Teleorman, vol. I. Alexandria: Consiliul Popular Județean Teleorman -
Inspectoratul Şcolar Județean, 352 p. cu facs.
Marandiuc, Cornel 1985, Inimi cât să cuprindă cerul patriei, Cluj-Napoca: Editura
Dacia, 416 p.
Mardale, Alexandru; Toader, Ion; Grecu, Petre; Bâlă, Ion 1977, Participarea județului
Teleorman la cucerirea Independenței de stat a României, Alexandria: Editura
Teleormanul, 190 p. + XXIII pl.
Margot, Théodore 1859, O viatorie în cele şapte-spre-dece districte alle României.
Anticuităţi, curiozităţi naturale, situe, oraşe, monumente, date istorici, usuri şi moravuri
[de Théodore Margot], Bucuresci: Imprimeria C. A. Rosetti, 87 p.
Marinescu, Beatrice; Filitti, Georgeta; Rădulescu-Zoner, Șerban; Stroia, Marian;
Cernovodeanu, Paul 2002, Călători străini în Țările Române, vol. I, București: Editura

373
Academiei Române; v. și Călători străini despre Ţările Române, vol. I, București, 1968;
v. și: www.dacoromanica.ro – www.calameo.com/read.
Marinescu, G. și Grecescu, C. 1938-1943, Ion C. Brătianu. Acte și cuvântări, București:
Editura “Cartea Românească”, 9 volume.
Maxim, Liviu 2006, „Raiaua” Turnu (1419-1829). Studiu monografic. Rezumat al tezei
de doctorat, Universitatea „Ovidius” Constanţa, http://www.univ-ovidius.ro/stiri-si-
noutati/downloads/rezumat-maxim.pdf, accesat: 5.03.2009 [teza are 188 p.].
Maxim, Liviu 2003, L’échelle et la fortress danubienne de Turnu (Holovnik, Kulé) à la
lumière des noveaux documents ottomans, în “Romano-Turcica” I, Istanbul, p. 117-125.
Maxim, Mihai 1999, L'empire ottoman au nord du Danube et l'autonomie des
Principautés Roumaines au XVIe siècle. Études et documents, Istanbul: Editions Isis, 273
p.
MDGR [Marele Dicţionar Geografic al României] v. Lahovari, George Ioan; Brătianu,
C. I.; Tocilescu, Grigore G. /…/ [alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe
județe de…] 1902
Meteş, Ștefan 1920, Relaţiile comerciale ale Ţării Româneşti cu Ardealul până în veacul
al XVIII-lea, Sighişoara, 272 p.
Michailescu, Gaby 1986, Vagonul de turneu. Însemnările unui impresar, București:
Editura Meridiane, 270 p.
Micu, Mihai 2017, The Discovery of ‘Yeni-Kale’ fortress near Turnu Măgurele, în
“Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman”. Seria Arheologie nr. 9/ 2017, Alexandria, p.
179-187 + il. p. 188-194.
Micu, Mihai 2019, Cetatea Turnu - O primă atestare anterioară domniei lui Mircea cel
Bătrȃn, în “Buletinul Muzeului Judetean Teleorman” - Seria Arheologie, nr. 11/ 2019,
Alexandria, p 179-187 + il. p. 188-194.
Mihailide, Dr. Mihail 2013, D. Bagdasar, un exponent al „stângii naive“ (2), în „Viața
Medicală”, nr. din 10 mai 2013; nr. 37/ 1235 din 19. 09.2013).
Milian, Cristache Chr. 1935, Monografia social-economică a județului Teleorman.
Prefață: Nicolae Iorga, Turnu Măgurele: Tipografia Camerei de Comerț și Industrie, VIII
+ 152 p.
Mioc, Damaschin 1981 [Volum întocmit în cadrul seminarului de paleografie slavă
condus de Damaschin Mioc] v. Pascu, Acad. Ștefan; Ștefănescu, Ștefan; Cihodaru,
Constantin; Mioc, Damaschin; Caproșu, Ioan; Răduțiu, Aurel [Comitetul de redacție:]
Munteanu, N. Z. 1967, Mărturii ale unor corespondenţi de presă şi observatori militari
străini despre eroismul Armatei Române în războiul de independenţă, în “A.I.S.I.S.P.” =
Anale de Istorie, nr. 2/ 1967, p. 48.
Neagu, C.; Marinescu, D.; Georgescu, R. 1975, Fapte din umbră, București: Editura
Politică.
Oprica, Ilie; Dumitrescu, Marin; Grigorescu, Ion 1986, Turnu Măgurele. Mic îndreptar
turistic, Bucureşti: Editura Sport-Turism, 112 p. + 8 f. ilustr. + 1h.
Panaitescu, P. P. 1944, Mircea cel Bătrân, București: [Editura] Casa Școalelor, 363 p.;
v. și: ed. a II-a, București: Editura: Corint, 2000, 454 p.
Pascu, Acad. Ștefan; Ștefănescu, Ștefan; Cihodaru, Constantin; Mioc, Damaschin;
Caproșu, Ioan; Răduțiu, Aurel [Comitetul de redacție:] 1981, DRH [= Documenta
Romaniae Historica. Seria B Ţara Românească. Volumul 4 (1536-1550). Volum

374
întocmit în cadrul seminarului de paleografie slavă condus de Damaschin Mioc,
București: Editura Academiei Republicii Socialiste România. 430 p.
Pascu, George 1926, Istoriea literaturii romîne din secolul XVIII. [Volumul] I. Cronicarii
moldoveni şi munteni [ de..., Profesor la Universitatea din Iași], Bucureşti: Editura
Librăriei Socec & Co, Soc. anonimă, 180 p.
Pataki, Josif 1976, Atitudinea lui Radu de la Afumaţi şi a lui Ioan Zapolya în ajunul
luptei de la Mohacs [1526], în culegerea „Studii de istorie a naţionalităţilor
conlocuitoare din România şi a înfrăţirii lor cu naţiunea română - naţionalitatea
maghiară”, vol. I, București: Editura Politică, p. 55-57; v. și: Pataki, Iosif, Atitudinea lui
Radu de la Afumaţi şi a lui Ioan Zápolya în ajunul luptei de la Mohács (1526),în Studia
Hist. 12/1967. fasc. 2, 26.
Paul de Alep v. Alexandrescu Dersca-Bulgaru, M.M.; Mehmet, Mustafa Ali 1976
Păuleanu, Doina; Coman, Virgil 2010, Moscheea Regală Carol I. Constanţa: 1910-
2010, Constanţa: Editura Ex Ponto, 194 p. Ediție trilingvă: română - turcă - engleză.
Penelea, Georgeta 1973, Les foires de la Valachie pendant la période 1774-1848,
Bucarest: Éd. de l’Académie de la R.S.R. [Bibliotheca Historica Romaniae, Section
d’histoire économique, 4].
Perianu, Radu I. 1943, Raiau Turnu. Un plan topografic al raialei, în “Revista Istorică
Română”, vol. XIII, fascc. II, 1943, p. 52-60
Pintilie, Iacob 2001, Vremuri de băjenie și surghiun, Cluj Napoca: Editura Dacia, 270 p.
(mss. de accesat aici: https://vdocuments.site/vremuri-de-bajenie-si-surghiun-pintilie-
iacob.html)
Pintilie, Petru 2019, Brăila. Ediție alcătuită și îngrijită de Viorel Coman, Brăila: Editura
Istros.
Platon, Gheorghe 1980, Geneza Revoluției române de la 1848. Introducere în istoria
modernă a românilor, Iași: Editura Junimea; v. și ed. 1999 (Iași: Editura Universității “Al.
Ioan Cuza”).
Popa, Gheorghe; Bâlă, Ion; Toader, Ion 1980, 1848 în judeţul Teleorman, Bucureşti:
Editura Academiei României, 376 p.
Popescu, Mihail 1939, Raiaua Turnul, Bucureşti: Editura “Cartea Românească”. Extras
din „Revista Arhivelor”, III, Nr. 8/1939, București, p. 4-5; v. și: Mihail Popescu, Raiaua
Turnul. Venituri şi catagrafie, în "Revista Arhivelor". Vol. III, nr. 1 -2 (6-7)/1 936-1937,
Bucureşti, p. 254-282.
Popescu-Puţuri, Ion; Deac, Augustin [Lucrarea apare sub redacția:…] 1971, Crearea
Partidului Comunist Român (Mai 1921), Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1971, 640 p. + il.
Râpeanu, Valeriu 1977, Societatea românească la 1877. Memorii ale unor luptători.
Antologie, studiu introductiv, note şi comentarii de Valeriu Râpeanu, Editura Militară,
Bucureşti, 264 p.
Recordon, François 1821, Lettres sur la Valachie ou observations sur cette province et
ses habitants écrites de 1815 à 1821 avec la rélation des dernièrs événements qui y ont
eu lieu, Paris: Lecointe et Durey Libraires. p. 25-26.
Recordon, Francois 1821, Scrisori despre Țara românească 1815-1821. Scrisoarea II, în
„Beatrice Marinescu, Georgeta Filitti, Șerban Rădulescu-Zoner, Marian Stroia, Paul
Cernovodeanu, Călători străini în Țările Române. Vol. I, 2004, p. 666-667 (v.
www.dacoromanica.ro – www.calameo.com/read).

375
Recordon, François 1821, Scrisori despre Ţara Românească, 1815-1821, în “Călători
străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Serie nouă, vol. I (1801-1821).
Volum îngrijit de: Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Marian
Stroian (secretar de volum), București: Editura Academiei Române, 2004, 1009 p. [n.
red. = Gh. S.: despre călătorul elvețian în Țara Românească, François Recordon (1795-
1844, secretar al domnului I. Gh.Caragea) v. biografia la p. 659-660 și textul cu scrisorile
sale între p. 660-697 (menționate: Scrisoarea a X-a: p. 693-694 și Scrisoarea a VIII-a, de
la p. 688).
[Redacția ziarului „Teleormanul”] v. [Colectiv] 1978
Rosetti, Radu [de Generalul…Membru al Academiei Române] 1940, Ambulanţa
Doamnelor din Iaşi în 1877-1878, Bucureşti: Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului –
Imprimeria Națională București, [20 p. = p. 179 (p.1) - 198 (p.20), ca „Separat” [= extras]
din colecția “Academia Română - Memoriile Secțiunii Istorice” (Seria III, Tomul XXII,
MEM. 7), textul fiind o “Comunicare făcută în ședința dela 8 Decembrie 1939”].
Sălăgean, Tudor, Măcelul de la
Posada,https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/anul-1330-macelul-de-la-posada
Sbârcea, George; Hartulari-Darclée, Ion 1972, Darclée, București: Editura Uniunii
Compozitorilor din România, 232 p. + 56 p. cu fotografii.
Segărceanu, Ion 1986, Oameni, stele, flori, București: Editura Sport-Turism, Colecția
“Cîntarea României”. Coperta: Ilie Victor, 168 p.; v. p. 36-64: Stelariana, p. 36, La
Segarcea Vale, pe urmele lui Dimitrie Stelaru; Geneze lirice; O amintire; Satul -
nostalgica obsesie; ,,Casa” fără domiciliu].
Siruni, H. Dj. 1942, Acte turceşti privitoare la hotarele dunărene ale Ţării Româneşti, în
“Revista Arhivelor”, Tom V, 1, Bucureşti, 1942, p. 145.
Skene, James Henry 1854, The Danubian Principalities, the frontier lands of the
Christians and the Turk by a British Resident of twenty years in the East [J. H. Skene].
Third edition. In two volumes. Vol. 1, London: Richard Bentley, New Burlington Street,
423 p.
Spinei, Victor 1998 v. Nicolae Iorga, Chestiunea Dunării (Istorie a Europei răsăritene în
legătură cu această chestie). Ediție îngrijită, studiu introductiv și indice de Victor Spinei,
Iași: iInstitutul european, 1998, 332 p.
Stan, Apostol 1993, Ion C. Brătianu și liberalismul român, București: Editura Globus,
478 p.
Stângă, Alin-Vasilică; Ciulei, Marin D. 2011, Protoieria Turnu Măgurele. Monografie –
Album. Episcopia Alexandriei și Teleormanului, Alexandria: Editura Cartea Ortodoxă,
424 p., ISBN: 978-606-529-168-3 [lucrare apărută din îndemnul și cu binecuvântarea
Preasfințitului Părinte † Galaction [Stângă], Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în
al XV-lea an de la înființarea Episcopiei, Ed. Cartea Ortodoxă].
Stoicescu, Nicolae 1960, Despre organizarea pazei hotarelor în Ţara Românească în
sec. XV-XVII, Bucureşti, „Studii şi Materiale de Istorie Medie”, Vol. IV, p. 191-222.
Șchiopu, Paul C. 2002, Economia culturii și industrializării grâului în județul
Teleorman. Monografie, Alexandria: Editura Tipoalex, 147 p.
Şchiopu, Paul C. 2010, Relaţiile Cooperativei Agricole cu membrii săi. Îndrumar,
Alexandria: Velox, 32 p.
Şchiopu, Paul C. 2010, Camera de Agricultură a judeţului Teleorman (1926-1949).
Monografie, Alexandria: Velox, 80 p.

376
Șchiopu, Paul C. 2010, Târguri, bâlciuri, oboare, piețe și expoziții în județul Teleorman:
1800-2010. Monografie, Alexandria: Editura Velox, 124 p. h., il., tab.; Bibliogr. p. 120-
122.
Șchiopu, Paul C. 2013, Documentarul Cooperației: 2012. Anul Internațional al
cooperației, Alexandria: Editura Velox.
Ta(h)sin, Gemil v. Gemil, Tasin
Thuróczi, János 1488, Chronica Hungarorum 1488, Augsburg: Erhardt Ratdolt
(Theobaldus Feger budai kiadó megrendelésére, 1488. június 3. = la comanda de
publicare a Editurii Theobaldus Feger din Buda – 3 iunie 1488; v. on-line:
corvina.oszk.hu).
Toader, Ion; Bâlă, Ion; Grecu, Petre; Popa, Gheorghe 1977, 1907 în județul Teleorman,
București: Editura Academiei, 343 p.
Toader, Ion; Mardale, Alexandru [coordonatori] și [colaboratorii: Barabaș, Titus; Beda,
Corneliu; Blănaru, Georgeta; Filip, Gheorghe; Hogaș, Ion; Leoveanu, Marin; Moraru,
Ion; Nedelcu, Alexandru; Sima, Constantin] 1980, Teleorman. Monografie, București:
Editura Sport-Turism, 293 p.+ 24 f. pl. + 1 h.
Tocilescu, Grigore G. v. și Lahovari, George Ioan; Brătianu, C. I.; Tocilescu, Grigore
G.
Tocilescu, Gr. G. 1889, Istoria română pentru școlele primare de ambe-sexe, [de …,
profesor la Universitate, Inspector general al școlelor]. Carte aprobată de Onor. Minister
al Instrucțiunei Publice și Cultelor. Cu 22 tabele, Bucuresci: Imprimeria Statului -
Bulevardul Independenței, 323 p.
Tocilescu, Grigore G. 1902, Monumentele epigrafice şi sculpturali al Museului național
de antichități din Bucuresci publicate sub auspiciile Academiei Române de […]. Partea 1,
Bucuresci: Tip. "Corpului didactic" C. Ispăşescu & G. Bratanescu, 448 p.; v. și:
Tocilescu, Grigore G. 1908, Monumentele epigrafice și sculpturali ale Muzeului Național
de Antichități din Bucuresci. Partea 2: Colecțiunea sculpturală a Muzeului până în anul
1881, București: Noua Tipografie Profesională Dim. C. Ionescu, 648 p. (v. și:
„Dacoromanica”, Biblioteca Digitală a României)
Torbatov, Serghei 2016, Rămășițele unei vechi așezări la gura râului Osam –
Anasamus, în “Secția de arheologie antică” a Institutului de Arheologie și a Muzeului
Academiei de Științe a Republicii Bulgare (str. Sorbona nr 2, Sofia 1000), pag. 42, cf.
http://be-ja.org/issues/6/1/Be-JA_6-1_2016-21-79.pdf.
Torbatov, S. 2016, Anasamus/Ansamus/Ἀσημοῦς/ Ἀσήμος (the Roman, Late Roman and
Early Byzantine settlement and fortification remains near the Osam River’s mouth),
„Bulgarian e-Journal of Archaeology” 6(1), p. 21-79, http://be-ja.org/index.php/Be-
JA/article/view/135/122
Tunusli [Frații...] 1863, Istoria politică şi geografică a Ţerei Romanesci de la cea mai
veche a sa întemeiere şi până la anulu 1774, dată mai antaiu la lumină în limba grecescă
la anul 1806 de Frații Tunusli. Traducere de G. Sion, Bucuresci: Typographia Națională
alui Stephan Rassidescu, 192 p.
Turcuş, D. 1974, Pagini din lupta pentru instaurarea puterii populare în România.
Contribuții la studiul democratizării aparatului de stat, București: Editura Ştiinţifică, 160
p.
Ţânţăreanu, Ecaterina 2010, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII.
Temeiuri istorice şi arheologice, Bucureşti: Editura Renaissance. Publicaţiile Muzeului

377
Judeţean Teleorman (I), 260 p. + XC (90) planşe; ISBN: 978-973-8922-80-8 [v. şi:
www.muzeulteleorman.ro/images/Habitat-medieval.pdf].
Ţânţăreanu, Ecaterina 2011, De la răspunsurile la Chestionarul lui Odobescu la Lista
Monumentelor Istorice 2010 - judeţul Teleorman, în “Buletinul Muzeului Judeţean
Teleorman”, Seria Arheologie nr. 3/ 2011, București: Editura Renaissance, p. 233-247.
Uba, Col. Traian 1975, În amonte pe Dunăre ... printre mine hitleriste, în “Teleormanul”,
An VII, nr. 1970/ 7.III.1975.
Ureche Vornicul, Grigore; Simion, Dascălul 1970, Letopisețul Țării Moldovei, Craiova:
Editura Scrisul Românesc, 214 p.
Valle de Toja, Marchizul 1928, Note de război, p. 174 sqq, și 236, în: G-ral R. Rosetti în
„Anuarul Academiei Române”, seria VIII, memorii, 9/1928, traducere [n. red. = Gh. S.:
Marchizul Valle de Toja era corespondentul ziarului Imparcial din Madrid].
Vasile-Delceanu, Dumitru 1999, Viaţa Liceului „Unirea”, Alexandria: Editura
Teleormanul Liber, 148 p.
Veterani, General Federigo 1688, Relație despre Țara Românească trimisă Maiestății
Sale Împăratului de Generalul Mareșal Locotenent Veterani, la 1 octombrie 1688.
Traducere de Grigore Coatu, în “Convorbiri literare”, an LXXIV (1941), nr. 4-7, p. 473-
475; v. și p. 476 – 478 în vol.”Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-
Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu 1980, Călători străini despre Ţările
Române.Volum îngrijit de Maria Holban (redactor responsabil), M.M. Alexandrescu
Dersca-Bulgaru și Paul Cernovodeanu, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și Enciclopedică–
Editura Academiei Române”; https:// www.academia.edu/ 35187633/
calatori_straini_vol_7.pdf. [n. red. = Gh.S.: v. p. 464-471 despre General Mareșal
Locotenent, devenit Generalul - Conte Veterani (1650-1695) și textele de la p. 472-475 și
p. 476-478].
Veterani, General Federigo 1688, Copie a relației1 tradusă din limba latină, trimisă
Maiestății sale Cezaree de Marealul locotenent Conte Veterani, de la Tabara din Cerneți
lîngă Podul lui Traian, la 25 august 1688 [1Traducerea s-a facut dupä textul Italian
publicat de G. Coatu In Convorbiri Literare" LXXIV, 1 aprilie 1941, pp. 468-472]; v. și
p. 472-475 în vol.”Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Paul
Cernovodeanu, Ion Totoiu 1980, Călători străini despre Ţările Române.Volum îngrijit de
Maria Holban (redactor responsabil), M.M. Alexandrescu Dersca-Bulgaru și Paul
Cernovodeanu, Bucureşti: Editura Ştiinţifică și Enciclopedică–Editura Academiei
Române”; https:// www.academia.edu/ 35187633/ calatori_straini_vol_7.pdf
Viața Sfînului Nifon v. Gavril, Preotul; Ioan de la Bistrița, Ieromonah și Erbiceanu, G.
1888
Vintilă, Petru sr. și Vintilă, Petru, jr. 1977, Șoimii au trecut Dunărea, București: Editura
“Cartea Românească”, 517 p.
Vlahuţă, Al, 1972, România Pitorească, București: Editura Ion Creangă, 245 p.
Wavrin, Walerand De 1968, Expediția de pe Dunăre [Biografie: p. 78-80, text: p. 81-
122] în “Holban Maria; Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Maria Matilda;
Cernovodeanu, Paul; Totoiu, Ioan: Călători străini despre Ţările Române. Ediție
îngrijită de Maria Holban, Bucureşti: Editura Știinţifică și Enciclopedică – Editura
Academiei Române”.

378
Wavrin, Walerand 1998 v. p. 264 în “Nicolae Iorga, Chestiunea Dunării (Istorie a
Europei răsăritene în legătură cu această chestie). Ediție îngrijită, studiu introductiv și
indice de Victor Spinei, Iași: Editura Institutul european, 1998, Ed. I: 1923.
Zredna, I., Scrisorile lui Ioan de Zredna, în “Schwandtner, Scriptores, II”, apud: “N.
Iorga, v. p. XXV-XXVII în “Studiii și documente cu privire la istoria romînilor. [vol.]
III. Fragmente de cronici și știri despre cronicari adunate și tipărite cu o prefață despre
Istoria Munteana în legătură cu istoriografia sîrrbească de N. Iorga - Profesor la
Universitatea din București. Editura Ministerului de Instrucție, București. Stabilimentul
grafic I. V. Socecu, Strada Berzei, 59, 1901,104 p.”.

Alte resurse
Anuarul Liceului “Sf. Haralambie” Turnu Măgurele (pe anii şcolari 1907/1908
(Gimnaziu); 1915-1922, 1922-1923, 1923-1924, 1924-1925, 1925-1927, 1927-
1928,1928-1929, 1929-1932). La 24 sept. 1889 este înființat Gimnaziul “Sf.
Haralambie”, care devine, din 9 sept. 1919, Liceul “Sf. Haralambie” (LSH). După
indicațiile transmise de Ministerului Educației prin scrisoarea nr. 32253/ 13 sept. 1938, în
clădirea LSH se mută Liceul Comercial de băieți din Tr. Măgurele, iar elevii și profesorii
Liceului “Sf. Haralambie” (LSH) își continuă activitatea educațională în clădirea Școlii
Normale din Turnu Măgurele (ridicată între 1925-1927, azi fiind sediul Colegiului
Național “Unirea”).
Bibliografia naţională retrospectivă a cărţii româneşti (acoperă intervalul 1508-1918
și descrie şi sistematizează textele imprimate pe teritoriul românesc, anume, toate cărţile
publicate în limba română, indiferent de autor şi de loc, cât şi cărţile autorilor români,
indiferent de limbă şi de locul apariţiei, v. https://biblacad.ro/bnr/index.html).
Bibliografia naţională retrospectivă a periodicelor din România (acoperă intervalul
1790-1930 și descrie periodicele tipărite pe teritoriul românesc, cât şi cele apărute în
străinătate, dar editate de români - indiferent de limba şi de locul apariţiei, v.
https://biblacad.ro/bnr/index.html).
Buletinul Societății Numismatice Române (Catalogul medaliior Moldo-Române,
cunoscute de la anul 1600 până în 1906), București: Tipografia Curții Regale - F. Göbl și
Fii,1906.
Epoca: nr. din 21 mai 1886 [București].
Jos Reacțiunea: nr. din 27 mai 1890; nr. din 16 decembrie 1894 și nr. din 5 octombrie
1897.
Monitorul Oficial al României: nr. 5 din 1836; nr. 72 din 30 martie 1862; nr. 132 din 9
iulie 1863; nr. 222-224/ 1869; nr. 30 din 8/ 20 Februarie 1878; nr. 282, 15 (27) decembrie
1879; nr. 26 din 5/ 17 mai 1887; No. 5/ 1906.
Revista Arhivelor: nr. 1/1961.
România Liberă: anul I, nr. din 4 ianuarie 1878.
Românul [Săptămânal, apoi ziar cu apariție în perioada 1857-1905]: anul XXI, nr. din 3
august 1877 și nr. din 16 septembrie 1877.
Universul [ziar]: Anul 2, nr. 112 din mai 1908.
Victoria [ziar]: nr. 2 din 22 septembrie 1918 și nr. 3 din 22 decembrie 1918.
Voința națională [ziar]: nr. din 1 iulie 1887.

379
Resurse on-line
crispedia, Lupta ţărilor române împotriva jugului turcesc în a doua jumătate a secolului
al XVI-lea; v.: https://crispedia.ro/lupta-tarilor-romane-impotriva-jugului-turcesc-doua-
jumatate-secolului-al-xvi-lea/; accesare în 22 decembrie 2019).
crispedia, Lupta antiotomană a Țărilor Române în a doua jumătate a secolului al XVII-
lea; v. https://crispedia.ro/lupta-antiotomana-tarilor-romane-doua-jumatate-secolului-al-
xvii-lea/.
http://dragusanul.ro/category/arhivele-bucovinene-ale-sufletului/page/45/).
Ex libris [Revistă editată de Biblioteca Panait Istrati din Brăila]: nr. 5/ 2016;
https://www.bjbraila.ro/wp-content/uploads/2016/11/Ex-Libris-2016-website.pdf.
E-Buletin Semestrial de Informare al Muzeului Județean de Istorie Teleorman,
Alexandria. http://www.muzeulteleorman.ro/files/e-Buletin.pdf
https://www.viata-medicala.ro/istoria-medicinei/d-bagdasar-un-exponent-al-stangii-
naive-2-6873

380
Cuprins

Prefață (Gheorghe Sarău)..........................................................................5

Preambul (Gigi Țeican)............................................................................7

Turnu Măgurele în noi repere cronologice (1241-2020)....................... .…9

Bibliografia cu sursele citate.................................................................367

381
Editura Vatra Veche
382
:
„Gigi Țeican, un îndârjit autodidact, s-a încumetat să șteargă praful
Istoriei care se așezase deasupra locurilor sale de baștină, în straturi atât de
groase, încât acestea s-au dovedit a fi, până la urmă, singurele certificate de
naștere autentice ale strămoșilor, reprezentate prin mărturii epigrafice sau
antropologice; oricum, vestigii arheologice de importanță primară,
coroborate cu hrisoave autentice sau alte asemenea înscrisuri prețioase
păstrate în tainițe de arhive. Și... Doamne ferește de patima novicelui
îndârjit! Căci domnul Gigi Țeican a muncit ca la galere, pentru a răscoli,
deopotrivă, documente din biblioteci ori „Arhive oficiale”, dar și pământul în
sine, care ar fi adăpostit dovezile căutate de el. Și a făcut acest travaliu
aproape un deceniu și jumătate. Pentru ca, în final, să rezulte o lucrare de
proporții remarcabile, o monografie cuprinzătoare, un material serios, de
natură să folosească nu numai specialiștilor în materie, prin cantitatea de
informație judicios prezentată, cât, mai ales, tuturor acelora care doresc să
cunoască amănunte despre cine a trăit pe aceste meleaguri, cu sute sau mii de
ani mai devreme, cum și ce moștenire avem de conservat. Îl prețuiesc pe
autor nu numai pentru seriozitatea cu care a elaborat această lucrare, cât și
pentru curajul și hotârârea cu care și-a dus visul la bun sfârșit.”
VALERIU ION GĂGIULESCU

383