Opera literară ,,Piersicul'' de Ion Pillat are toate caracteristicile genului liric atât la nivel

formal, cât și de conținut.

În primul rând, tema poeziei este natura, fiind surprinsă frumusețea unui piersic
în zorii zilei. Eul liric este surprins în ipostaza de contemplativ, de admirator și își
exprimă sentimentele de admirație și de fascinație, prin intermediul mărcilor
subiectivității, redate în acest text prin verbul la persoana I ,,blestem'' și prin
pronumele personale la persoana I ,,m-'', ,,mă'', ,,mi'', ,,îmi''. Acestora li se alătură
mărci ale afectivității, precum linia de pauză, punctele de suspensie și construcția
în vocativ ,,frate bun''.
Modul de expunere predominant în această operă literară este descrierea de tip
tablou: ,,Un piersic cu dumnezeiesc obraz'', care se îmbină armonios cu
monologul liric: ,,Prier, tu frate bun, mă fă ca tine''. Motivul central al textului este
piersicul, evidențiindu-se comuniunea perfectă a omului cu natura, un moment
feeric în viața poetului, când se simțea frate cu acesta.
În al doilea rând, imaginarul poetic este redat prin intermediul figurilor de stil și al
imaginilor artistice, întrucât poetul reușește să transpună realitatea într-o lume ficțională.
Astfel, imaginea vizuală din prima strofă ,,un piersic proaspăt înflorit pe cer'' exprimă
frumusețea deosebită a elementului naturii văzută din viziunea admiratorului,
iar imaginea statică ,,în zori de zi m-opresc'' sugerează momentul de contemplare, un
sentiment de uimire sau de fascinație pentru alesul piersic.
Personificările ,,cum se desface neted din lumină'', ,,Mi-aduce scoici trandafirii pe braț''
ilustrează metamorfozarea și capacitatea acestuia de a-l impresiona pe poet.
Epitetul ,,trunchiul zvelt'', urmat de comparația ,,ca-ntr-un picior'' arată grația aparte a
arborelui, iar epitetul ,,capul luminos'' profilează o imagine vie, optimistă, strălucitoare a
coroanei sale înflorite, impresionând văzul eului contemplativ.
Ultimele două versuri ale poeziei reliefează strânsa comuniune a omului cu natura,
bucuria poetului care se simte frate cu piersicul, sugestivă fiind construcția în cazul
vocativ ,,tu frate bun''.
Poetul își dorește să se contopească cu acesta ,,mă fă ca tine'', deoarece el este inedit
în Univers, idee redată de metafora ,,Un piersic cu dumnezeesc obraz''.