CURSUL 11

Sistemele informatice inteligente - suport pentru afaceri

Informaţia este unul din cele mai utilizate cuvinte din lumea economică, şi nu numai.
Percepţia sa este cât se poate de eterogenă, conceptul de informaţie fiind subiect de reflecţie şi
analiză în: teoria informaţiei, teoria comunicării, teoria cunoaşterii, logică, semantică etc.
Sintagma informaţie este pe cât de folosită, pe atât de dificilă în privinţa unei definiri
riguroase. Cuvântul din care provine este latinescul informare care înseamnă a da o formă. După
Lindsay J [1984], prima atestare în limba engleză a cuvântului information apare la Chaucer încă din
1386. După The Oxford English Dictionary, informaţia se referă la „acţiunea de a informa, de a
comunica cunoştinţe sau noutăţi despre un fapt sau o apariţie; acţiunea de a spune sau de a i se
spune ceva” sau „cunoştinţă comunicată ce priveşte un anumit fapt, subiect sau eveniment; despre
care se înştiinţează, se ia cunoştinţă; ştire, noutate”
În general, se poate vorbi de două categorii de referinţe la informaţie: ca fapt în sine şi ca
transmiterea unor fapte
Prin intermediul informaţiilor se asigură transferul cunoştinţelor de la o generaţie la alta, se
asigură accesul la cele mai avansate realizări ale omenirii.
Conceptul de informaţie reprezintă o noţiune de maximă generalitate care semnifică o
comunicare, o veste, o ştire, un mesaj, un semnal etc. despre evenimente, fapte, stări, obiecte, despre
forme de manifestare a realităţii care ne înconjoară. Informaţia reprezintă cantitatea de noutate
adusă de un mesaj din lumea reală şi este furnizată de altcineva.
Informaţia, energia, şi materia sunt cei mai importanţi factori ai economiei moderne pe lângă
pamânt, capital şi forţa de muncă.
Faţă de materie sau energie, informaţia prezintă caracteristici distincte:
 Ea nu cunoaşte ideea de original, se poate copia ori de câte ori se doreşte şi este
independentă de loc;
 Informaţia nu se învecheşte şi se poate combina aproape nelimitat;
 Informaţia este puternic condensabilă;
 Informaţia se percepe ca o anumită măsură a ordinii întrucât ea anihilează
incertitudinea şi nedeterminarea. O măsură a ordonării este entropia negativă, termen
care a luat naştere prin analogie cu entropia, care este, în termodinamică, o mărime
exprimabilă matematic a neordonării;
 Calitatea unei informaţii constă în gradul de probabilitate cu care îi crează
utilizatorului certitudinea unei afirmaţii1.
Oamenii ajung la informaţii direct, prin intermediul altor oameni, sau prin purtători de
informaţie, precum ziare, cărţi, imagini, videocasete, CD, DVD, discuri sau echipamente de
comunicaţie (radio, televizor, fax, telefon sau calculator).
Trebuie facută distincţia între ştire ca informaţie despre ceva şi opinia despre acel
ceva. Ştirea întruneşte caracteristicile de informaţie în sensul că reflectă realităţi obiective, stări de
fapt existente. Opinia reprezintă exprimarea unor păreri, a unor gânduri proprii sau de grup. Opinia
este deci subiectivă sau prea puţin obiectivă, putând fi uneori promovată pe baza unor interese
dinainte stabilite, urmărind scopuri fie constructive (educaţionale, mobilizatoare etc.), fie distructive
(denaturarea realităţii, abaterea atenţiei de la problemele reale ale vieţii, dezinformarea etc). Opinia
fiind subiectivă are un grad redus de generalitate chiar atunci când priveşte unele evenimente

1
Rohner K., Ciber – marketing, Ed. ALL, 1999, pag. 51.
concrete2. De asemenea, informaţia nu trebuie să se confunde cu zvonul care reprezintă, ca şi opinia
falsă, o ştire neîntemeiată şi neverificată. Forma de exprimare şi transmitere a informaţiilor, opiniilor
şi comentariilor o reprezintă comunicarea. Informaţia este o comunicare despre un anumit aspect al
realităţii obiective.
Din punct de vedere conceptual informaţia reprezintă o reflectare în planul gândirii umane a
legăturilor de cauzalitate, privind aspecte din realitatea ce ne înconjoară.
Informaţia are deci sens de noutate pentru cel căruia i se adresează, indiferent de forma pe
care o ia (ştire, semnal, comunicare). Putem spune deci că informaţia este un mesaj, dar cu precizarea
că nu orice mesaj este o informaţie. Dacă mesajul nu transmite nici o noutate şi nu are suport real,
atunci acesta nu reprezintă interes pentru receptor şi deci nu are caracter de informaţie.
Informaţia primeşte întotdeauna atributul domeniului pe care îl reflectă. De exemplu,
realităţile din domeniul economic se reflectă în informaţiile economice.
Procesul de sesizare, înţelegere şi însuşire a informaţiilor dintr-un anumit domeniu reprezintă
un proces de informare. Informaţiile dobândite în urma unui proces de informare într-un anumit
domeniu, formează cunoştinţele despre acel domeniu, iar mulţimea acestora reprezintă baza de
cunoştinţe.
Cunoştinţele reprezintă deci o însumare a tuturor informaţiilor dobândite într-un anumit
domeniu, sau care se referă la un anumit obiect. În sinteză putem aprecia cunoştinţele că sunt
elemente abstracte şi individuale despre obiectele şi domeniile lumii reale, însuşite şi/sau dobândite.
Pentru a fi percepută informaţia, trebuie exprimată într-o formă concretă. Acestă formă
concretă poartă numele de dată. Prin dată, înţelegem un număr, o mărime, o relaţie etc. Care serveşte
la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi suspusă unor
prelucrări. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. Ea este o informaţie potenţială.
Data este forma de reprezentare accesibilă a informaţiei prelucrate.
Există o corespondenţă determinată între informaţie, simbol şi dată astfel că, foarte adesea, în
practică, termenul de informaţie este utilizat pentru a desemna date, iar expresia „prelucrarea
informaţiilor” înlocuieşte expresia „prelucrarea datelor”. Putem considera că datele prelucrate, în
măsura în care afectează în sens pozitiv comportamentul receptorilor (oameni sau maşini), au
calitatea de informaţii.
Informaţiile se produc, se culeg, se procesează, se transmit, se stochează şi se înţeleg. În cazul
în care are loc o transmitere unilaterală de informaţii, vorbim despre informare. În cazul unei
transmiteri bidirecţionale a informaţiei, se poate vorbi de comunicare.
Datele nu au semnificaţie de aceea trebuie modificate şi aduse într-o formă utilizabilă şi
plasate înr-un anumit context pentru a avea valoare.
Informaţia reprezintă produsul prelucrării datelor, care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi
care pot fi utilizate într-un scop anume. Informaţia poate fi percepută ca partea utilizabilă dintr-un
ansamblu de date sau ca „semnificaţie ce poate fi desprinsă dintr-un ansamblu de date, pe baza
asociaţiilor dintre acestea”. Deci informaţia înseamnă date care au semnificaţie pentru un receptor,
care îi asigură acestuia un plus de noutate. Schema informaţie = dată + semnificaţie este
cvasiutilizată.
Nu orice prelucrare de date generează informaţii. O procesare de date poate genera
informaţie, numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor.
Data reprezintă un fapt sau o stare a unui eveniment fără a avea vreo legătură cu alte
elemente. Informaţia presupune înţelegerea unui tip de relaţii între date.

2
Surcel T., Sofronie G., Baron C., Informatica economică, Ed. Calipso 2000, 1999, pag 9.
 Data poate fi caracterizată ca fiind materia primă a informaţiei. Poate fi definită ca un
ansamblu de simboluri ce nu au fost încă interpretate sau ca un lucru dat sau dobândit, ceva cunoscut
sau presupus a fi un fapt şi considerat baza unui raţionament sau calcul.
Cunoştinţa reprezintă o grilă, un tipar şi furnizează în mare măsură un grad de predictibilitate
despre ce a fost descris sau ce se va întâmpla în viitor.
Înţelepciunea presupune înţelegerea principiilor fundamentale înglobate în cunoştinţe care
sunt esenţiale pentru a înţelege evoluţia procesului de cunoaştere în timp, fiind atemporală.

După Russel Ackoff [1957] conţinutul creierului este structurat pe cinci clase3:
a. Datele sunt ansambluri de simboluri. Datele există pur şi simplu, sub orice formă; nu au nici o
semnificaţie în sine.
b. Informaţiile sunt date prelucrate, înzestrate cu o anumită semnificaţie şi care au sens prin
raportarea lor la alte elemente. Semnificaţia lor poate fi utilă, dar la fel de bine, inutilă.
Informaţiile sunt date organizate. Informaţiile sunt utile pentru receptor pentru că aduce un
element de noutate şi furnizează răspunsuri la întrebări de genul cine?, ce?, unde?, când?. Ele
scot la iveală modelele, tipare, grile care vor constitui baza unor decizii.
c. Cunoştinţele sunt ansambluri de informaţii care sunt, intenţionat, utile. Memorarea informaţiilor
este un proces de acumulare de cunoştinţe care au o semnificaţie utilă, dar care nu furnizează şi
cheia integrării cu alte cunoştinţe, a modului de inferenţă şi generare de noi cunoştinţe. Reluând
exemplul dat de Ackoff, să ne referim la un elev care ştie tabla înmulţirii. Învăţarea tablei
înmulţirii este un proces de memorare. Răspunsul la întrebarea „Cât fac 3×2?” este furnizat pe
baza cunoştinţei memorate mecanic: „3×2=6”. Dacă însă este întrebat „Cât fac 3214×327?”, nu
poate răspunde corect, deoarece această cunoştinţă nu este inclusă (încă) în tabla înmulţirii pe
care o are de învăţat. Răspunsul corect la această întrebare necesită cunoaşterea mecanismului
calculului produsului a două numere reale, deci înţelegerea modului de calcul al produsului dintre
două numere.
d. Înţelegerea este, după Ackoff, un proces neprobabilistic şi de neinterpolare, este cognitiv şi
analitic. Este procesul prin care cunoştinţele se pot distila, prin rafinare şi sintetizare rezultând un
plus de cunoaştere, de noi cunoştinţe. Diferenţa dintre înţelegere şi cunoaştere este diferenţa
dintre a învăţa şi a memora.
e. Înţelepciunea este un proces nedeterminist, neprobabilist şi de extrapolare, care se sprijină pe
celelalte niveluri ale conştiinţei omeneşti. Înţelepciunea ne conferă înţelegere despre ceea ce
anterior fusese de neînţeles şi, astfel, depăşeşte însăşi înţelegerea. Înţelepciunea reprezintă esenţa
demonstraţiei în filosofie. Faţă de celelalte niveluri, înţelepciunea ridică probleme la care nu
există răspuns (sau răspunsul este foarte dificil de găsit). Prin înţelepciune putem discerne, putem
judeca binele şi răul, corectitudinea şi greşala.
Dacă informaţia presupune înţelegerea relaţiilor dintre date sau a semnificaţie acestora,
cunoştinţele presupun înţelegerea grilelor, tiparelor ce se pot aplica informaţiilor. O grilă (pattern)
este mai mult decât o relaţie de relaţii, înglobând consecinţe şi completitudine (exhaustivitate) ale
relaţiilor care, până la un punct, îşi creează propriul context. Grila serveşte ca un tipar ce implică
repetabilitate. Grilele, tiparele ce reprezintă cunoaşterea au tendinţa de a fi autocreatoare de context,
fiind mult mai puţin dependente de context decât informaţiile; ele prezintă un mai mare grad de
încredere şi predictibilitate, fiind deosebit de dinamice.
Înţelepciunea izvorăşte din înţelegerea principiilor fundamentale pe baza cărora sunt
construite grilele ce reprezintă cunoaşterea. Atunci când cunoştinţele generează convingeri, credinţe,

3
Preluare din Bellinger G., Castro D., Mills A., Data, information, Knowledge, and Wisdom,
http://www.radix.net/~crbnblu/assoc/bellingr/dikw/dikw.htm.
valori ce ghidează comportamentul unui individ se poate vorbi de înţelepciune. Înţelepciunea îşi
creează, într-o măsură şi mai mare decât cunoaşterea, propriul său context, principiile fundamentale
fiind universale şi independente de situaţiile specifice.
Asemănător acestei abordări poate fi amintită şi ierarhia evocată de Barabba şi Zaltman4
[1990] care consideră că mintea omenească operează la nivelul a cinci paliere:
 Date (numere, cuvinte);
 Informaţii (propoziţii);
 Inteligenţă (reguli);
 Cunoaşterea (combinarea nivelurilor anterioare);
 Înţelepciunea (baze de cunoştinţe combinate).
Gene Bellinger trasează următoarea paralelă5:
 Informaţii: ce? - descriere, definiţie sau perspectivă
 Cunoştinţe: cine, când, unde, cum? - strategie, practică, metodă, abordare
 Înţelepciune de ce? Cu ce implicaţii? - principiu, convingere, morală, arhetip
Thomas Davenport şi Laurence Prusak6 [1998] atrag atenţia asupra faptului că lanţul valoric
poate fi parcurs şi în sens descendent, mai ales când, datorită volumului imens, cunoştinţele şi
informaţiile devin imposibil de gestionat. Cunoştinţele pot deveni informaţii şi chiar date. . Pentru a
întârii ideea, se face trimitere la Eschil care zicea că este înţelept nu cel care ştie multe, ci lucruri
utile
Schema lanţului valoric mental, aşa cum se prezintă în figura 1.1., deşi cuceritoare prin
simplitate, lasă nerezolvate o serie de probleme.

înţelepciune
rafinare

ii
cip
p rin

cunoştinţă
ile
gr
e l e, e
d r
mo tipa
informaţie

e
aţi ţie
rel f ica
i
mn
se
data

înţelegere

Figura nr. 1.1. Fluxurile ascendente şi descendente dintre palierele lanţului valoric mental
4
Barabba V., Zaltman G., Hearing the Voice of the Market, Harvard Business School Press, 1990.
5
Bellinger G., Knowledge Management, http://www.outsights.com/systems/kmgmt/kmgmt.htm.
6
Davenport T. H., Prusak L., Working Knowledge: How Organizations Manage What They Know, Harvard
Business School Press, Boston, 1998, pg. 2.
 Să începem cu geneza informaţiilor din date: este în stare receptorul să transforme datele în
informaţii dacă nu are cunoştinţele, deprinderile prealabile care-i permit să realizeze că se află în faţa
unor date, că le poate interpreta într-un anumit fel.
Mai merită evocat şi un alt aspect: procesul rafinării datelor în informaţii nu numai că nu este
determinist sau pur şi simplu inferenţial, dar nu exclude apariţia unor false informaţii, unor false
cunoştinţe. Modul în care ne selectăm datele în funcţie de cunoştinţele de care dispunem cât şi
modurile în care datele pot fi alterate, falsificate pentru a induce în receptor o anumită viziune asupra
evenimentelor, o anumită percepţie – altfel spus, pentru a-l manipula sunt aspecte care dovedesc
importanţa fluxurilor ascendente şi descendente asupra percepţiei individului.
Datele sunt generate numai dacă dispunem în prealabil de informaţii, iar pentru apariţia
informaţiilor avem nevoie de cunoştinţe prealabile.

1.2. Evoluţia sistemelor informatice inteligente

Conceptul de sistem informatic a fost definit în moduri diferite, nefiind acceptată o definiţie
unanimă, dar de fiecare dată fiind prezentat din prisma sistemelor informaţionale de management iar
în unele cazuri el este sinonim cu acest concept.
A defini un sistem informatic al unui organism înseamnă a-i preciza în mod concret regulile,
procedurile, mijloacele şi metodele, cu precădere automate, utilizate în cadrul sistemului pentru a
determina mărimile prestabilite şi legile care operează cu aceste mărimi.
Sistemul informatic poate fi definit ca un ansamblu de reguli, proceduri, mijloace şi metode,
cu precădere automate, folosite pentru culegerea, transmiterea, prelucrarea şi stocarea datelor7.
Sistemul informatic este o componentă a sistemului informaţional şi anume acea parte a
acestuia care preia şi rezolvă sarcinile de culegere, prelucrare, transmitere şi stocare a datelor cu
ajutorul sistemelor de calcul.
Pentru a-şi îndeplini în cadrul sistemului informaţional, sistemul informatic cuprinde
ansamblul tuturor resurselor, regulilor, procedurilor, mijloacelor, metodelor şi tehnicilor, prin care se
asigură prelucrarea automată a datelor, necesare proceducerii informaţiilor, care vor fi folosite la
toate nivelurile decizionale ale managementului şi de controlul activităţilor organizaţiei.
Literatura de specialitate informatică, în speţă, economică – nu a ajuns încă la un consens
...noţiona, se mai poartă discuţii dacă angrenajul utilizat pentru a oferi informaţii celor interesaţi
trebuie să fie numit sistem informaţional sau sistem informatic, cu referire la utilizarea
calculatoarelor în acest scop. Cum sistemul informaţional cuprinde şi sistemul informatic, folosirea
celei de-a doua ar fi mai inspirată, mai ales în condiţiile din ţara noastră, unde, după cum se ştie,
informatizarea n-a atins cotele din ţările dezvoltate, iar partea de prelucrare umană are încă o pondere
substanţială.
Cum, de regulă, ne place să ne raportăm la ţările cu o bogată experienţă, să o facem şi de
această dată, spunând că, în literatura de anglo-americană, information system înseamnă sistem
informaţional, iar computer based information system este ceea ce noi considerăm sistem informatic.
Adevărul este următorul: datorită nivelului tehnologic la care s-a ajuns în SUA, toţi autorii, după ce
fac delimitarea amintită, folosesc termenul de information system motivând gradul ridicat de
automatizare a activităţilor care lucrează cu informaţia.
În ultimii ani, în literatura de specialitate îşi face apariţia un nou concept – executive
information system – care ar trebui să dea mult de gândit celor care au tradus management

7
Ghe. Orzan – Sisteme informatice de marketing, Ed. Uranus, Bucureşti, 2001.
information system sub forma sistem informatic de conducere, pentru că noua apariţie înseamnă tot
sistem informatic pentru conducere, numai că se referă la nivelul de top al ei.
Procesul de conducere se realizează pe cele trei niveluri: operativ, tactic şi strategic, deci
nominalizarea unuia dintre ele constituie o condiţie esenţială a înţelegerii tipului de sistem
informaţional/informatic la care se face referire.
Oare atunci când s-a tradus conceptul de management information system, aşa cum am
menţionat anterior nu s-a ţinut cont de nivelurile la care se realizează procesul de conducere? Ar fi o
explicaţie, însă putem aduce ca argument şi înţelegerea greşită a cuvintelor management, manager.
De multe ori se consideră că managerul, printr-o traducere în formă „superlativă”, este similar cu
„director”, „conducător”, ceea ce nu denotă întotdeauna prea multă inspiraţie, prin ambiguitatea
provocată. Să nu uităm că, în limbajul american, manager este şeful unui depozit sau magazin, şi
administratorul unui bloc de locuinţe ş.a.m.d.
Din cele relatate, rezultă ca posibile două variante de utilizat pentru management information
system. O primă soluţie ar putea consta în specificarea nivelului de conducere căruia i se adresează,
numindu-l sistem informatic al conducerii operative şi /sau tactice, deşi pentru conducerea operativă
există o altă categorie a sistemelor informatice, transaction processing system, după cum vom vedea
în continuare. Aşadar trebuie făcută referire numai la nivelul tactic al conducerii, ceea ce, să
recunoaştem, nu prea intră în uzanţele noastre.
A doua variantă, mai scurtă şi suficient de plauzibilă ar consta în utilizarea conceptului de
sistem informatic de gestiune, întrucât acesta este obiectivul lor prioritar.
Dacă am analiza evoluţia în timp a tehnologiilor de realizare a sistemelor informatice, a
naturii şi rolului acestora putem identifica următoarele categorii de sisteme informatice:

1.2.1. Sisteme informatice de procesare a tranzacţiilor

Pentru faza de început a activităţilor informatizate, la nivel operativ, funcţional sau de
execuţie apare noţiunea Transaction Processing System (TPS). El au apărut îndeosebi în domeniul
contabilităţii, întrucât, după cum se ştie, utilizează un imens volum de date şi, de ce să n-o spunem,
are şi un sistem propriu perfect de verificare a corectitudinii rezultatelor obţinute. Ulterior, sfera
acestor sisteme s-a extins şi asupra marketingului, personalului, producţiei ş.a. Sistemele informatice
de procesare a tranzacţiilor şi-au făcut apariţia pe la mijlocul anilor ’50, având ca obiectiv principal
colectarea datelor şi gestiunea din domeniile specificate.

1.2.2. Sisteme informatice de management

Odată culese datele au început a fi valorificate în mai multe moduri, un astfel de mod
constituindu-l şi onorarea cererii de informaţii de către nivelul superior de conducere, adică tactic,
făcându-şi apariţia Management Information System (MIS) sau Managemet Reporting System
(MRS). Obiectivul propus era de furnizare a informaţiilor pentru conducerea tactică, sub forma
rapoartelor de gestiune şi a altor situaţii. Sistemele informatice de management specifice pe domenii
(marketing, management, contabilitate, producţie, organizaţie economică) şi-au făcut apariţia la
începutul anilor ’60.
 1.2.3. Sistemele informatice de automatizare a muncii de birou
Office Automation System – (OIS) sunt cunoscute şi sub denumirea scurtă de sisteme birotice
(birotică). Misiunea lor este de a prelua, prelucra, stoca şi transmite date şi informaţii sub forma
comunicaţiilor electronice între birouri şi nivelurile organizatorice dintr-o firmă.
S-au dezvoltat, în principal, datorită generalizării microinformaticii, la mijlocul anilor ’80.
Compartimentele sunt adevărate centre informaţionale prin care sunt vehiculate importante volume
informaţionale. Experienţa practică demonstrează că procurarea, culegerea, valorificarea şi
transmiterea direcţionată a informaţiilor este cea mai importantă sarcină. Birotica se bazează pe
procesoare de texte, programe de calcul tabelar, programe de prezentare grafică, mesagerii
electronice, alte tehnologii ale sistemelor informatice. Principalele aplicaţii sau subsisteme includ:
poşta electronică, teleconferinţele, aplicaţiile web, messenger, chat, videochaturi, videotelefon,
agende electronice, tehnoredactare computerizată etc.

1.2.4. Sisteme informatice de asistare a deciziei

La începutul anilor ’70 se încearcă trecerea spre uşurarea procesului decizional, prin
preluarea componentei informaţionale din efortul managementului strategic in fundamentarea
deciziilor. Obiectivul prioritar nu mai era simpla culegere a datelor, nici sintetizarea lor sub forma
rapoartelor, ci uşurarea procesului de luare a deciziilor. Şi-au făcut astfel apariţia Decision Support
System (DSS), cunoscute la noi ca sisteme suport de decizie, deşi s-ar putea considera mai inspirată
forma sisteme de sprijinire a procesului decizional, evitându-se, astfel, posibila concluzie că, până la
apariţia acestor sisteme, deciziile n-ar fi avut suport.
Sistemele informatice de asistare a deciziilor, mai cunoscute şi sub denumirea de sisteme
informatice inteligente de asistare a deciziilor (SIAD), oferă managerilor răspunsuri rapide la
întrebările ad-hoc şi urmăresc pregătirea şi fundamentarea deciziei.
Aceste sisteme oferă managerilor instrumentele necesare pentru a analiza blocuri mari de
date, utilizând modele sofisticate într-o manieră flexibilă pe care utilizatorii o pot controla cu
uşurinţă. Sunt proiecte pentru a furniza opţiuni şi alternative, nu numai pentru obţinerea
informaţiilor. Există mai multe categorii de astfel de sisteme. DSS de uz individual sprijină
decidenţii individuali. DSS de grup sunt orientate pe cerinţele unui grup de decidenţi angajaţi în
activităţi separate, dar nercorelate. DSS organizaţionale sunt focalizate pe nivelul organizaţional sau
pe activităţi dispersate pe diferite zone funcţionale ce implică resurse numeroase. DSS intra-
organizaţionale sprijină procesul decizional generat de globalizarea sarcinilor în cazul corporaţiilor
internaţionale şi multinaţionale.
În perioada de dezvoltare a acestor sisteme, graniţa dintre sistemul suport şi aplicaţia
informatică este foarte imprecisă, o mare parte din aplicaţii fiind create pentru rezolvarea unor
probleme punctuale şi utilizate o singură dată. Din acest motiv, în anii ”80 atât suportul cât şi
aplicaţiile au fost denumite generic sisteme interactive de asistare a deciziei, aspectul interactiv fiind
conferit în special de existenţa limbajelor grafice de modelare. Acest tip de sisteme sunt încadrate în
prezent în clasa sistemelor informatice de asistare a deciziilor orientate spre modele.
Se remarcă apariţia în ultimii ani a unei noi generaţii de sisteme informatice de asistare a
deciziei – cele orientate pe date, care au la bază depozitul sau zăcământul de date a corporaţiei drept
componentă tehnologică principală. Funcţionarea lor fiind bazată pe analiza şi agregarea datelor, ca
răspuns la necesitatea utilizării unor metode eficace de analiză. Funcţiile principale ale acestor
sisteme sunt: accesul imediat la date, realizarea unui mecanism pentru analize ad-hoc ale datelor
actuale sau cu caracter istoric şi analiza informaţiilor.
Sistemele informatice de asistare a deciziei orientate pe date sunt rezultatul unor tehnologii
inteligente create special şi anume:
 Data Warehouse – tehnologie de centralizare, consolidare , reorganizare şi stocare a
volumelor mari de date acumulate de-a lungul timpului, date preluate din sisteme
informatice eterogene, care vor fi baza procesărilor analitice necesare proceselor de
decizie.
 OLAP (On-line Analytical Processing) – este o tehnologie de agregare a datelor stocate în
depozite într-o abordare multidimensională care asigură acces rapid la informaţiile
necesare analiştilor şi managerilor într-o manieră consistentă, interactivă şi foarte
flexibilă.
 Data mining – tehnologie de explorare a datelor stocate în depozite în încercarea dea
descoperi aspecte noi ale activităţii desfăşurate, aspecte trecute în mod normal cu
vederea: corelaţii între evenimente, asociaţii între anumite fapte, secvenţe, tipare de
comportament, etc.
Sistemele informatice inteligente bazate pe cunoştinţe care înglobează tehnologii ale
inteligenţei artificiale şi care sunt referite ca şi SIIAD.
Din categoria sistemelor SIAD la mijlocul anilor ’80, proliferează un nou tip de sisteme, şi
anume Expert System (ES), cunoscute ca sisteme expert, prin care se trece la prelucrarea
cunoştinţelor umane, motiv de a fi numite uneori şi Knowledge Work System (KWS). Ele preiau, sub
forme mult mai performante, o parte din activităţile surprinse prin tipurile de sisteme menţionate
până acum. De mai multe ori se consideră că sistemele expert sunt numai o prelungire a celor de
sprijinire a procesului decizional, ceea ce nu este adevărat, întrucât ele se pot regăsi pe orice treaptă a
conducerii – de la nivelul operativ până la cel strategic, - aşadar, de la sistemele de prelucrare a
tranzacţiilor economice până la sistemele de sprijinire a conducerii la nivel strategic.
Sistemele informatice inteligente – sistemele expert (Expert System) încorporează
cunoştinţele experţilor dintr-un domeniu dat şi le folosesc în luarea deciziilor, elaborarea de
recomandări, consultaţii etc. Un sistem expert reprezintă un ansamblu de programe informatice
destinate emulării raţionamentului unam al experţilor într-un domeniu specific.
Utilizarea sistemelor expert se bazează pe premisa că orice problemă poate fi rezolvată printr-
o succesiune de raţionamente care pot fi descompuse în reguli logice. Primele sisteme expert au
apărut în chimie şi medicină (DENDRAL – 1967, MYCIN – 1979). În domeniul marketingului,
financiar-bancar, al expertizei există nenumărate sisteme expert: GURU, INTELLIGENCE
SERVICE, DEXPER, PERSONAL PLUS CONSULTANT, etc.
Nivelul strategic al conducerii este sprijinit, într-un mod aparte, prin noile Executive
Information System (EIS), dezvoltate puternic începând cu mijlocul anilor ’80. Ele îşi propun mult
mai mult decât „clasicul” tablou de bord sau arhicunoscutele sisteme de raportare, formele moderne
de informare mult mai succintă, prin grafice, tabele, scheme. Veritabilii conducători, buni strategi, de
multe ori sunt interesaţi mai întâi să ştie ce fac alţii, ce se întâmplă pe piaţa globală şi abia apoi
doresc să ştie detalii despre firma lor. O astfel de optică a deranjat pe mulţi realizatori de sisteme
informatice de gestiune, care îşi văd neglijat efortul muncii lor de ani de zile.
O explicaţie se regăseşte to în noile tehnologii fiindcă o dată cu apariţia atâtor forme de
„ieşire în lume”, prin atâtea tipuri de reţele, care mai de care mai performante, este normal ca top-
managerii să dorească să vadă mai intâi ce se întâmplă în „ograda vecinilor lor”, chiar dacă ei se află
peste mări şi ţări.
Pri utilizarea informaţiilor provenind atât din mediul intern, cât mai ales din mediul extern al
organizaţiei, specific „top-managerilor” de marketing, EIS creează un mediu informatizat şi un cadru
propice comunicării, care poate aborda o gamă de probleme ce se schimbă în permanenţă. Astfel,
conducerea organizaţiei poate controla performanţele organizaţionale, studia activitatea
concurenţilor,poate prevedea tendinţe ale anumitor fenomene, poate sesiza diverse oportunităţi de
afaceri. Utilizarea unui astfel de sistem poate avea drept efect ameliorarea considerabilă a
performanţelor conducerii.
Reprezentarea grafică sugestivă din figura 1.2. scoate în relief comportamentele mediului de
lucru al sistemelor informatice inteligente folosite în managementul organizaţional structurat în
funcţie de tipurile de decizii (structurate, semistructurate şi nestructurate) şi nivelul de management
organizaţional.

Nivelul organizaţional
Strategic EIS ES
DSS
Tactic MIS
Cunoaşterea OAS KWS
Operaţional TPS
Tipul deciziei Structurate Semistructurate Nestructurate

Figura 1.2.: Corelaţia între tipurile de decizii şi tipurile de sisteme informatice

ES – Expert System MIS – Management Information System

EIS – Executive Information System OAS – Office Automation System
DSS – Decision Support System TPS – Transaction Processing System
KWS – Knowledge Work System

1.2.5. Sisteme informatice inteligente suport pentru afaceri

Business Support System (BSS) sunt fundamentate pentru strategia firmelor şi derularea
proceselor economice în secolul XXI. Pentru a prospera în lumea businessului organizaţiile sunt
forţate să-şi integreze aplicaţiile într-o infrastructură puternică. Afacerile digitale combină resursele
tradiţionale ale sistemelor informatice cu marea bogăţie a resurselor existente pe Internet. În acest
context, vorbim despre două situaţii: tradiţionale care sunt nevoite să-şi reproiecteze sistemul
informaţional şi cele create din start pentru afaceri online.
Prezentăm în figura 1.3. arhitectura sistemelor informatice inteligente suport pentru afaceri
(Business Support System).
 Furnizori, distribuitori, comercianţi

Supply chain management

Internet

Sisteme web (comerţ electronic, cercetări online, GIS)

Producţie, Management, Marketing, Personal

Resurse
Logistică Producţie Marketing Distribuţie
Contabilitate, Financiar

Enterprise Resource Planning

Marketing
Marketing
Mediul intern

Mediul Online
Sisteme Sisteme Sisteme
Suport Inteligente Suport
Groupware

Decizional Organizaţiuni Online

- DSS - - OIS - - OSS -
Personal

Site
Customer Relationship Management

Reţele
Servicii Distribuţie
Internet

Marketing Vânzări
clienţi

Selling Chain Management

Clienţi, comercianţi

Figura. 1.3.:Arhitectura sistemelor informatice inteligente – suport pentru afaceri (BSS)8

 Sisteme informatice integrate pentru gestiunea afacerilor - Enterprise Resource

Planning (ERP) şi-au făcut loc în aplicaţiile de întreprindere, în contextul exploziei
informaţionale şi dezvoltării fără precedent a tehnologiei informatice şi de comunicaţie, la
începutul anilor ’90.
ERP constă din module software care acoperă toate ariile funcţionale, structurate ca
de exemplu: marketing şi vânzări, service, proiectare şi dezvoltare de produs, producţie şi
controlul stocurilor, aprovizionare, distribuţie, resurse umane, finanţe şi contabilitate, servicii
informatice. Integrarea acestor module este realizată fără duplicarea informaţiilor, cu
ajutorul noilor tehnologii de baze de date şi a reţelelor de calculatoare.
ERP a adus avantajul integrării unui pachet multi-modul care este adaptat
specificului şi care poate fi ulterior extins cu alte module. Enterprise Resource Planning
reprezintă sisteme bazate pe arhitectura client/server, dezvoltate pentru prelucrarea
tranzacţiilor şi facilitarea integrării tuturor proceselor, din faza planificării şi dezvoltării
producţiei, până la relaţiile cu furnizorii, clienţii şi alţi parteneri de afaceri.
Alegerea sistemului ERP potrivit permite beneficiarului să implementeze un sistem
integrat unic, prin înlocuirea sau reproiectarea sistemelor informatice existente. În România
oferte de sisteme ERP sunt: SAP, Oracle, MFG/PRO, SCALA, SIVECO. Această piaţă este
în dezvoltare.
 Sisteme informatice integrate pentru managementul relaţiilor cu clienţii -Customer
Relationship Management (CRM) plasează clientul în centrul preocupărilor
organizaţiilor pentru a-i propune cele mai potrivite produse şi servicii. Tehnologia a
apărut datorită centrării activităţii organizaţionale pe doleanţe şi satisfacţia clienţilor, în

8
Adaptare după Kalakota R., Robinson M., E-Business 2.0: Roadmap for Success, Addison Wesley, SUA,
2001.
 condiţiile unei pieţe extrem de versatile şi concurenţiale, iar globalizarea afacerilor a
exacerbat acest fenomen.
CRM cercetează aplicaţiile care promovează interacţiunea directă dintre clienţi şi
furnizori, prin intermediul angajaţilor şi proceselor presupuse, pe durata întregului ciclu de
viaţă al relaţiei furnizor – client. Pachetul de aplicaţii presupune o viziune cuprinzătoare,
integrată asupra clientului, care este aşezat în centrul preocupărilor şi presupune în viziunea
de marketing integrarea funcţiunilor întreprinderii, efortului de a creşte satisfacţia şi
mulţumirea clientului, ceea ce asigură creşterea vânzărilor şi diferenţiază firma faţă de
competitorii săi.
 Sisteme informatice integrate pentru gestiunea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii - Supply
Chain Management (SCM) acoperă comanda şi aprovizionarea, identificarea materiilor
prime şi materialelor, fabricarea, asamblarea, depozitarea şi urmărirea stocurilor, primirea
comenzilor, distribuirea pe toate canalele şi livrarea către consumator. Supply Chain
Management ete termenul întâlnit în lieratura română sub denumirea de managementul
lanţului de aprovizionare – desfacere sau managementul lanţului de distribuţie şi se
referă, în principal, la optimizarea şi automatizarea tuturor proceselor economice ce se
desfăşoară la nivelul unei întreprinderi, de la aprovizionarea cu materii prime şi materiale,
până la procesele de producţie, transport şi distribuţie a produselor finite.
Managementul eficient al lanţului de distribuţie asigură cantitatea necesară de bunuri
şi servicii acolo unde trebuie, la momentul oportun, în cantitatea solicitată şi la preţul cel
mai bun.
Liderul pieţei europene, SAP AG oferă soluţia mySAP SCM. Suita oferă toate
instrumentele necesare administrării proceselor de aprovizionare şi permite organizarea
colaborativă a acestora, dincolo de graniţele organizaţiei.
 Sisteme informatice integrate pentru activităţi organizaţionale online – Groupware sunt
aplicaţii în reţea ce permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă.
Groupware reprezintă un model organizaţional ce a apărut în anii ’90 şi corespunde
informaticii descentralizate. În literatura de specialitate, tehnologia groupware mai este
denumită şi cocktail grouware, deoarece înseamnă de fapt 1/3 management, 1/3 organizare şi
1/3 informatică; fiind astfel o sintagmă multidisciplinară.
Mediul groupware este destinat creării, gestionării şi conducerii eficiente a resurselor
unei întreprinderi. Groupware-ul reprezintă un set integrat de instrumente, care permite
indivizilor să lucreze împreună prin comunicare, colaborare şi coordonare la momente de
timp şi locuri diferite.
Groupware-ul îşi are rădăcinile în trei mari domenii distincte, dar foarte apropiate
cerinţelor grupurilor de lucru: mesagerie electronică, managementul informaţiilor,
automatizarea proceselor sau fluxului de lucru.
Groupware reprezintă un model organizaţional dezvoltat cu sprijinul tehnologiilor
informaţionale multiutilizator moderne, ce oferă posibilitatea reproiectării radicale a
proceselor, organizării şi mentalităţii din întreprinderi, prin intermediul unei clase de aplicaţii
reţea ce permit echipelor de lucru să colaboreze online.
Aplicaţiile groupware n-au fost gândite pentru a substitui personalul, ci pentru a-l
sprijini în orice relaţie de serviciu. Altfel spus, groupware este o extensie sau un instrument
de perfecţionare a procesului de colaborare. Tehnologia este compusă din produse orientate
„pe grup” ce au fost dezvoltate pentru a ajuta grupuri de persoane să lucreze împreună.
Aplicaţiile sunt diferite de aplicaţiile utilizator simple care izolează utilizatorul şi-i limitează
activitatea numai la îndeplinirea sarcinilor de lucru independente. Astfel, groupware este o
tehnologie multiutilizator care permite munca cooperativă informatizată. Noţiunile de
 „activităţi comune” şi de „mediu partajat” sunt fundamentale pentru a distinge un sistem
groupware de un sistem multiutilizator convenţional.
Potrivit figurii 1.4. tehnologiile groupware delimitează trei categorii de aplicaţii:
 comunicarea pe bază de formulare şi documente;
 comunicarea de tip tranzacţional;
 comunicarea organizaţională.
Principalele diferenţe dintre cele două categorii sunt vizibile la nivelul volumului, al
integrităţii informaţiei şi al tipului de aplicaţie.
Aplicaţiile groupware sunt orientate şi către comunicarea orizontală, rezolvând
probleme de comunicare şi cooperare din cadrul organizaţiei prin agenda de grup, messenger,
chat, videoconferinţe, conferinţe electronice şi redactarea multiutilizator. Remarcăm prezenţa
aplicaţiilor workflow în toate cele trei tipuri de aplicaţii.
Integrarea tehnologiilor groupware cu tehnologiile Internet este în prezent în atenţia
specialiştilor, a caselor producătoare de software. Majoritatea editorilor (Microsoft, Netscape
şi IBM-Lotus) îşi redefinesc platformele şi instrumentele client/server în acest sens. Notăm
apariţia termenului de GROUPWEB (rezultat din concatenarea termenilor GROUPware şi
WEB).
 Sisteme informatice integrate geografice tehnologii geographic information system
(GIS) sunt aplicaţii sau suite de programe care permit crearea şi reprezentarea hărţilor
geografice. În general, sistemele informatice geografice conţin o componentă destinată
vizualizării hărţilor geografice, soluţiile de ultimă oră oferind posibilitatea de a realiza
aceste operaţiuni folosind un simplu browser web.
MOTOARE DE
E-Mail CĂUTARE

GESTIUNEA WORKFLOW
DOCUMENTELOR GED

SGBD
FORMULARE

COMUNICARE PE BAZĂ COMUNICARE DE TIP

DE FORMULARE TRANZACŢIONAL
ŞI DOCUMENTE

GROUPWARE

E-Mail
WORKFLOW

COMUNICARE ORGANIZAŢIONALĂ

AGENDE
DE TIP REUNIUNI VIDEO ORGANIZAREA REDACTARE
CHAT
GRUP ELECTRONICE CONFERINŢE MEMORIEI COLECTIVĂ MESSENGER

Figura 1.4.: Trei categorii principale de aplicaţii groupware9

9
Prel. după Khoshafian S., Buckiewicz, Groupware & workflow, Masson, Paris, 1998, pg. 17.
 Sistemele informatice de tip GIS sunt tot mai frecvent utilizate în cadrul aplicaţiilor de
geomarketing, de localizare spaţială a clienţilor, de construire de hărţi privind atracţia şi gravitaţia
comercială de segmentare spaţială a clienţilor, furnizorilor şi concurenţilor.