DINAMICA PROBLEMELOR SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA ÎN

PERIOADA DE TRANZIŢIE
Nicolae SALI, doctor, conf., univ., ULIM
Dinamica principalilor indicatori macroeconomici şi sociali în Republica Moldova
Tranziţia la economia de piaţă a Republicii Moldova a scos în vileag o serie de probleme, acuitatea
cărora a reliefat tot mai mult criza economică şi socială: degradarea economiei, nivelul înalt al
inflaţiei, falimentarea întreprinderilor, creşterea şomajului etc. Măsurile întreprinse în economie cu
scopul ajustării ei la mecanismele de piaţă, au afectat în mod direct sectorul social. Rezultatele
proaste obţinute în stabilizarea macroeconomică, dar şi lipsa reformelor cardinale la nivel
microeconomic (întreprinderi, gospodării agricole ş.a.), au condus la aprofundarea declinului
economic, sporind tot mai simţitor povara costurilor sociale suportate de populaţie. Criza dezvoltării
umane sa agravat, manifestându-se prin acumularea neliniştii şi deprimării sociale, intensificarea
gradului de pauperizare a populaţiei, proliferarea sărăciei, deprecierea educaţiei şi sănătăţii publice.
Toate acesteea au schimbat într-un mod radical tabloul vieţii sociale din Republica Moldova
care rămâne captiva subdezvoltării şi se confruntă în prezent cu o explozie neaşteptată
a problemelor sociale, iar sistemul de protecţie socială nu este suficient dezvoltat.
Pe parcursul perioadei de tranziţie s-a produs o înrăutăţire considerabilă nu numai a
indicatorilor economici ci şi a tuturor indicatorilor nivelului de trai şi condiţiilor de viaţă ale
populaţiei. În acest context efectul cumulativ al costurilor sociale ale tranziţiei îşi găseşte
reflectarea în Indicele Dezvoltării Umane (IDU), calculat de ONU şi care înglobează o
sinteză a principalilor parametri sociali (demografie, învăţământ, sănătate şi standarde de
viaţă), constituind drept bază pentru analizele comparative internaţionale. Astfel, conform
indicelui dezvoltării umane, în conformitate cu clasamentul ONU, Republica Moldova pe
parcursul anilor s-a deplasat de pe locul 75 în 1994, (locul 81 în 1995, locul 110 în 1997,
locul 104 în 1999, locul 102 în 2000) spre locul 114 în 2006 în lista celor 177 de state din
lume incluse în clasament. Raportul Global pentru anul 2006, poziţionează Republica
Moldova cu un Indice al Dezvoltării Umane (IDU) egal cu 0.694, situând-o între Uzbekistan
(locul 113) şi Bolivia (115).[1]
Aceiaşi situaţie se observă şi în evoluţia principalilor indicatori macroeconomici în
perioada de tranziţie (Tabelul 1).
Tabelul 1
Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici ai ţării în anii de tranziţie
Anul PIB real PIB Inflaţi Deficitul Cursu Investiţi Datori Datoria
evaluări modifica (mln.lei a bugetului l de i a externă
i r medie , schim străine internă ,
)
rezultat e anuală, anuală % din b directe, , mln.
e % , PIB mediu mln mln. lei $ SUA
lor % anual, $ SUA
lei /
$ SUA
1994 -30.9 587 4,07 18 270 630,6
1995 -1.4 30,2 4,49 73 477 840
1996 -7.8 7798 23,5 5,7 4,60 23 737 1031
1997 +1.6 8917 11,8 6,8 4,61 71 984 1286
1998 -6.5 9122 7,7 3,2 5,40 86 1572 1451
1999 -3.4 12322 39,3 3,7 10,52 34 1910 1490
 2000 +2.1 16020 31,3 1,3 12,43 128 2022 1722,4
2001 +6.1 19052 10,0 0,1 12,87 160 2400 1677,9
2002 +7.8 22556 5,2 0,8 13,57 132 2821 1818,8
2003 +6.2 27297 15,7 +1,1 13,29 78 1930,7
2004 +7,3 31991 12,6 +0,4 12,3 150 1883,5
2005 +7,5 36755 11,9 +1,6 12,6 225 3809,9 2079,6
2006 +4 12,7 13,1 2524.1
2007 13,2 3031,2
Sursa: Ministerul Economiei al Moldovei, 2007; Departamentul Statistică şi Sociologie
(1991-2007)
În pofida unor elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală a
rămas nesoluţionată – „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei, de
oamenii de rând, adică de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii
îngrozitoare, estimându-se că mai bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari
pe zi şi peste 50% - din mai puţin de un dolar. În linii mari s-a produs o tranziţie – spre sărăcie,
degradare economică şi socială care s-a răsfrânt asupra evoluţiei principalilor indicatori sociali[2]
(Tabelul 2).
Tabelul 2
Evoluţia principalilor indicatori sociali în Republica Moldova
1996 199 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
7
Numărul 4334, 432 4304, 4293, 4281, 4264, 4264, 3616, 3607, 3589, 3581,
populaţiei 4 0 7 0 5 3 3 5 4 3 1
(la început
ul anului),
mii
Rata 12 11,9 10,9 10,6 10,2 10,0 9,9 10,1 10,6 10,5 10,5
natalităţii
(la 1000
locuitori
Rata 11,5 11,9 11,1 11,3 11,3 11,0 11,6 11,9 11,6 12,4 12,0
mortalităţi
i brute
(la 1000
locuitori)
Sporul 0,5 0,0 -0,2 -0,7 -1,1 -1 -1,7 -1,8 -1,0 -1.9 -1,5
natural (la
1000
locuitori)
Rata 20,2 19,8 17,5 18,2 18,3 16,3 14,7 14,4 12,2 12,4 11,8
mortalităţi
 i infantile
(la 1000
de noi-
născuţi
vii)
Speranţa 62,9 62,9 64,0 63,7 63,9 64,5 64,4 64,5 64,5 61,8 64,6
de viaţă a
bărbaţilor,
ani
Speranţa 70,4 70,3 71,3 71,0 71,2 71,7 71,7 71,6 72,2 69,7 72,2
de viaţă a
femeilor,
ani
Indicele 0,696 0,69 0,702 0,698 0,700 0.671 0,671 0,694
Dezvoltări 9
i
Umane
Sursa: Ministerului Economiei al Moldovei, 2007
Perioada de tranziţie se evidenţiază şi prin puternice dezechilibre geografice a dezvoltării economice,
care a influenţat indicatorii de dezvoltare umană în profil teritorial. Polul principal al creşterii
economice este municipiul Chişinău, unele tendinţe pozitive profilându-se în Bălţi şi alte câteva
oraşe de talie medie. Însă oraşele mici şi mediul rural continuă să se afle într-o stare de depresie
economică, situaţia precară a economiilor locale au erodat considerabil veniturile reale ale populaţiei.
Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus la aprofundarea inegalităţii sociale. Ca o derivată a
reformelor şi proceselor sociale ia amploare fenomenul polarizării societăţii în Moldova după
venituri. Astăzi circa 20% din populaţia cea mai înstărită dispune de mai bine de jumătate din tot
venitul disponibil al societăţii, în timp ce cincimea cea mai săracă beneficiază doar de 3,4% din
avuţie. Persoanelor cu venituri medii, care de altfel constituie majoritatea societăţii (3/5), le revin
doar 46% din veniturile globale. Acesta reprezintă un argument convingător conform căruia clasa
mijlocie în Moldova este încă destul de firavă şi nu poate servi drept amortizor pentru costurile
reformei economice.
Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul întregii
perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrânt asupra vieţii sociale a populaţiei, afectând toate
componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii.
Evoluţia indicatorilor demografici,  condiţiilor sociale şi stării sănătăţii populaţiei din
Republica Moldova în perioada de tranziţie
Tranziţia republicii de la o societate construită în baza principiilor economiei planificate spre
o economie de piaţă a avut repercusiuni în toate sferele vieţii sociale, condiţionând schimbări
substanţiale în situaţia social-demografică a ţării. Analiza dinamicii proceselor demografice
din întreaga republică în anii de tranziţie atestă o reducere pronunţată a numărului populaţiei.
Procesul de descreştere al numărului populaţiei Republicii Moldova are loc din mai multe
cauze, principala fiind scăderea dramatică din ultimii ani a natalităţii, creşterea mortalităţii şi
a refluxului migraţional. Pentru prima dată în ultimii 50 de ani în ţara noastră a fost
înregistrat începând cu anul 1998 un spor natural negativ (-0.2), care continuă să diminueze şi
mai mult pe parcursul ultimilor ani. În situaţia demografică a ţării a demarat fenomenul
depopulării, îmbătrânirii populaţiei şi presiunii demografice – fapt ce va influenţa asupra
forţei de muncă pe viitor. La moment, situaţia demografică continuă să fie influenţată de
scăderea nivelului de trai al populaţiei, care a afectat atât natalitatea şi mortalitatea, cât şi
intensificarea refluxului emigraţional al populaţiei din ţară, îndeosebi, în mediul tineretului –
izvorul principal al reproductivităţii umane. Analiza dinamicii şi a corelaţiilor demografice pe
parcursul anilor de reformă confirmă existenţa unei serii de factori care influenţează negativ
asupra nivelului natalităţii în republică cum ar fi: urbanizarea populaţiei, gradul înalt de
ocupaţie a femeilor în ramurile producerii materiale şi nemateriale, micşorarea numărului
căsătoriilor şi majorarea numărului divorţurilor. Evident, în condiţiile crizei economice
existente, cauzele principale sunt înrăutăţirea nemaipomenită a stării materiale a familiei şi
neîncrederea populaţiei în ziua de mâine, contemporaniezarea familiei tinere prin schimbarea
modului şi stilului de viaţă şi, nu în ultimul rând, şomajul în masă şi refluxul emigraţional al
tineretului din ţară în căutarea mijloacelor de existenţă. În urma analizelor realizate se
prognozează că fenomenul depopulării şi diminuării sporului natural va continua şi pe viitor,
fiindcă nu există premise ce ar genera o schimbare esenţială a respectivei evoluţii, iar toate
acestea vor impulsiona impactul negativ pe termen lung asupra genofondului uman autohton.
Condiţiile sociale au determinat reducerea sporului demografic natural şi accentuarea
emigraţiei, care au cauzat la rândul lor scăderea constantă a populaţiei şi implicit a populaţiei
active (Tabelul 3).
Tabelul 3
Dinamica numărului populaţiei Republicii Moldova în anii 2003-2007(fără raioanele din
partea stângă a Nistrului şi mun. Bender)
mii persoane
2003 2004 2005 2006 2007
Total 3617,7 3607,4 3600,4 3589,9 3581,1
populaţie 1728,4 1724,8 1719,3 1721,0
Pe sexe: 1879,0 1875,6 1870,6 1860,1
Masculin/
Femenin
Pe medii: : 1497,4 1477,9 1476,0 1469,8 1478,0
Urban / 2120,3 2129,5 2124,4 2120,1 2103,1
Rural
Sursa: Moldova în cifre. Breviar statistic, 2007
Numărul populaţiei Republicii Moldova în 2007 (fără raioanele din partea stângă a Nistrului şi
mun. Bender) a constituit 3581,1 mii persoane, dintre care 1478,0 mii persoane (41,27%)
reprezintă populaţia urbană şi 2103,1 mii persoane (58,73%) – populaţia rurală. În urma
conflictului transnistrean teritoriul republicii din partea stângă a râului Nistru, inclusiv oraşul
Bender intră în componenţa autoproclamatei republici transnistrene, în care locuiesc circa 620
mii locuitori sau 17,31 % din totalul populaţiei Republicii Moldova.
Analizând structura populaţiei active pe grupe de vârste se constată evidente tendinţe de
îmbătrânire a acesteia. Ponderea cea mai mare este deţinută de persoane cu vârste de peste 35
de ani. În perioada 2000-2005, populaţia ocupată a RM a scăzut cu 190 mii persoane, adică
cu 12,5%, ratele de activitate şi de ocupare pentru populaţia în vârstă de muncă au înregistrat
tendinţe sinuoase, atingând în 2005 nivelul de 49% pentru rata de activitate şi 45% pentru
rata de ocupare, inferioare faţă de media UE-25 cu 20, şi respectiv cu 18 puncte.(Tabelul 4).
Tabelul 4
Populaţia pe grupe de vîrstă şi sexe
(conform datelor recensămîntului populaţiei din anul 2004)
persoane
Ambele sexe Masculin Feminin
Total populaţie 3383332 1627689 1755643
din care:
0-4 170523 87741 82782
 5-9 200740 102412 98328
10-14 274889 140114 134775
15-19 341213 173946 167267
20-24 297372 151754 145618
25-29 250698 127361 123337
30-34 227161 113099 114062
35-39 217048 106505 110543
40-44 261304 126280 135024
45-49 262734 125611 137123
50-54 238785 111688 127097
55-59 144434 65262 79172
60-64 133577 57522 76055
65-69 126627 51477 75150
70-74 100918 39606 61312
75-79 70755 24952 45803
80-84 38111 12357 25754
85 şi peste 14906 4421 10485
Nedeclarată 11537 5581 5956
Vîrsta medie a 35,3 33,6 36,8
populaţiei
Sursa: Moldova în cifre. Breviar statistic, 2007
Dacă analizăm evoluţia populaţiei Moldovei pe grupe de vârstă potrivit datelor celor două
recensăminte (din 1989 şi 2004) se observă că grupa populaţiei active (15-60 ani) nu se
măreşte într-un ritm proporţional cu cel în care scade populaţia tânără (0-14 ani) şi sporeşte
cea bătrână (60 ani şi peste), deci în mod normal veniturile pentru programele sociale nu pot
creşte decât printr-o mărire a productivităţii muncii peste valorile obişnuite.[3]
Cu certitudine că actuala scădere a populaţiei tinere va fi reflectată, în viitor, în scăderea
populaţiei adulte, iar aceasta inevitabil se va răsfrânge şi asupra creşterii economice (Tabelul
5).
Tabelul 5. Dinamica populaţiei Moldovei după grupe de vârste conform
recensămintelordin 1999 şi 2004
Componenţa populaţiei Recensământul din 1989 Recensământul din 2004
4335,6 mii 3383,3 mii
Populaţia pe grupe de
vârstă
0-14 ani(tineri) 1211 mii (27,9 %) 646152 (19,09 %)
15-59 ani (adulţi) 2578 mii (59,5 %) 2 240669 (66,2 %)
60 şi peste 546 mii (12,6%) 496431 (14,67 %)
Creşterea în ultima vreme a ponderii populaţiei adulte (de peste 2%) în totalul populaţiei va
duce la sporirea contingentului de vârstă 60 de ani şi peste, ceea ce va modifica semnificativ
variabila analizată. Nu este exclus că aceste tendinţe ar putea genera alte efecte negative,
reflectate în principal, în: scăderea nivelului de trai al grupei de vârstă de 60 ani şi peste
(numărul celor care pot susţine din punct de vedere financiar categoria socială a pensionarilor
este din ce în ce mai mic); reducerea forţei de muncă, coroborată cu rata mare a şomajului pe
termen lung (aici avem în vedere şi faptul că o parte din cei ce lucrează peste hotare mai de-
vreme sau mai târziu se vor întoarce acasă, respectiv direct sau indirect vor exercita presiuni
asupra pieţei de muncă; şomajul va fi în creştere); scăderea Produsului Intern Brut (PIB) al
Moldovei etc.
În anii de tranziţie organizarea teritorial-administrativă a Republicii Moldova a fost
supusă mai multor modificări. Actualmente Republica Moldova în urma desfiinţării judeţelor
(an. 2002) se află în proces de reorganizare teritorial-administrativă, fiind împărţită în 32 de
raioane.[4]
În Republica Moldova optimul demografic este strâns legat de noţiunea de dezvoltare
durabilă şi creştere economică care ar asigura prosperitate populaţiei. În acest sens, potrivit
unor estimări ale Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) Republica Moldova ar putea
ajunge o ţară bătrână, bolnavă şi aproape pustie la jumătatea acestui secol. Moldova se
îndreaptă spre o criză de „oameni”. Ultima prognoză a UNFPA arată că, dacă lucrurile vor
merge în ritmul actual (natalitate redusă, spor natural negativ, emigrarea în masă a
populaţiei), în 2050 vom fi doar 2 milioane de moldoveni, respectiv populaţia economic
activă nu va depăşi 700 mii persoane. Motivele: femeile pleacă la muncă în străinătate într-un
număr mult mai mare decât bărbaţii, ne îmbolnăvim mai mult şi mai frecvent decât europenii,
părinţii se feresc să aibă al doilea copil fie din cauza sărăciei, fie pentru a-şi păstra serviciul.
Toţi aceşti factori inevitabil vor avea incidenţe asupra pieţei muncii din Republica Moldova.
Efectul implicit al reformelor s-a făcut simţit nu numai asupra indicatorilor demografici ci
şi stării sănătăţii publice. Transformările şi reformele din republică în diferite domenii,
eşecurile lor au avut un impact foarte negativ asupra stării sănătăţii populaţiei republicii,
indicatorii căreia au cunoscut o diminuare dramatică pe parcursul anilor de tranziţie. Situaţia
se agravează şi mai mult din cauza nivelului foarte scăzut de trai, sărăciei masive a
populaţiei, imposibilităţii acesteia de a se trata şi preveni diferite boli şi maladii.
Statistica oficială prin variaţia indicatorului longevitatea potenţială indică asupra
schimbărilor în nivelul sănătăţii populaţiei. Tendinţele desemnate în mişcarea naturală a
populaţiei s-au manifestat adecvat asupra speranţei de viaţă la naştere. Astfel, speranţa de viaţă la
naştere în Republica Moldova a scăzut substanţial în anii tranziţiei şi este una din cele mai
scăzute în Europa, cu circa 10 ani mai mică decât în ţările dezvoltate şi având o evoluţie
fluctuantă în perioada estimată. Rata ascendentă a creşterii mortalităţii în anii tranziţiei reprezintă
un alt indicator al standardului de viaţă în Republica Moldova. În ultimii ani în republică se
constată micşorarea numărului decedaţilor în staţionar şi creşterea ponderii deceselor la
domiciliu. În anii de tranziţie cunoaşte rate înalte ale morbidităţii indicatorul sănătăţii copiilor, s-
a aprofundat tendinţa de creştere a invalidităţii, rate înalte înregistrează mortalitatea infantilă şi
perinatală, mortalitatea sub 5 ani.
Criza ce a afectat sfera socială şi economia Republicii Moldova a creat un real pericol
pentru sănătatea publică. Primele simptoame ale acestui pericol au apărut încă pe la finele
anilor 80, însă în deplină măsura s-au manifestat peste l0 ani, spre sfârşitul anilor 90, când
creşterea pozitivă a numărului populaţiei a evoluat în depopulare. Provoacă îngrijorare şi
calitatea sănătăţii populaţiei: maladiile, care au devenit cronice, şi creşterea invalidităţii
generale şi infantile, creşterea numărului de sindroame dezadaptive şi alţi indicatori ce
caracterizează dinamica negativă a dezvoltării populaţiei. Procesele sus-menţionate s-au
amplificat în ultimii l0 ani şi au generat situaţia în care principalii indicatori, ce
caracterizează starea sănătăţii populaţiei în Moldova, sunt mult inferiori indicatorilor
respectivi din Europa. Datele ultimilor ani prezentate în anuarele “Sănătatea publică în
Moldova”, confirmă chiar că următoarea generaţie va fi aptă de muncă doar la nivel de cel
mult 30%. Situaţia dată se explică prin deteriorarea standardelor de viaţă, 2/3 din populaţie
trăind mult sub pragul sărăciei, creşterea gradului de incidenţa a factorilor de risc, extinderea
bolilor de nutriţie, infecţioase, social condiţionate şi degenerative, constrângerea financiara
dura a populaţiei şi ineficienta sistemului actual de stat al ocrotirii sănătăţii - care a plecat de
la modelul sovietic şi aşa şi n-a ajuns la un alt model, ce ar utiliza mai eficient şi prioritar
modestele resurse bugetare.
Actualmente indicatorii calitativi şi cantitativi ai sănătăţii populaţiei nu corespund
intereselor statului. Pentru viitorul apropiat nu se poate prognoza nici creşterea numerică a
populaţiei, nici îmbunătăţirea parametrilor ei calitativi.
O situaţie precara se constata şi în sectorul ocrotirii sănătăţii copiilor. Constrângerile
financiare dure au condus la o deteriorare substanţială a stării sănătăţii lor. Subnutriţia a
devenit un fenomen obişnuit care afectează marea majoritate a populaţiei, îndeosebi
persoanele tinere.Alarmantă rămâne situaţia maladiilor infecţioase. Imunizarea eficientă a
populaţiei devine deosebit de anevoioasa din cauza insuficienţei de vaccinuri şi de utilaj
respectiv. Cu fiecare an creşte numărul cazurilor noi de tuberculoză. Suntem în etapa de
debut al unei veridice epidemii de SIDA.
Drept parametru al crizei sociale se poate considera creşterea numărului de persoane
suferinde de alcoolism şi narcomanie, precum şi a numărului fumătorilor (îndeosebi printre
femei şi adolescenţi). Începând cu 1990 numărul narcomanilor luaţi în evidenţă creşte în
mediu cu 30% anual. Foarte severe rămân problemele traumatismului şi deceselor violente.
Incidenţa maladiilor gastro-intestinale este cea mai înaltă în Europa. Un mare pericol prezintă
creşterea numărului de boli cardiovasculare, ictus, reumatism, a diabetului zaharat şi a altor
maladii cronice, îndeosebi la cei tineri.
Persistă o multitudine de probleme legate de mediul ambiant. Merită o deosebită
atenţie problemele asigurării cu apă potabilă (îndeosebi în localităţile rurale), de prelucrare a
tutunului, adeşeurilor toxice, iar în ultimii ani şi poluarea aerului în oraşe din cauza invadării
ţării cu automobile vechi.
Cauzele stării precare a sănătăţii în Moldova sunt determinate de prevalenţa factorilor
de risc în stilul de viaţă şi în mediul înconjurător, precum şi de absenţa unei profilaxii
eficiente şi de nivelul scăzut al serviciilor medicale. Situaţia nu este corectată de programele
elaborate deja, din cauza finanţării insuficiente.
Sănătatea este nu numai unul din drepturile de bază ale omului, ci şi o resursă a
statului, o condiţie necesară pentru progresul societăţii, care urmează să fie realizată prin
ameliorarea standardelor de trai ale oamenilor, promovarea unui stil sănătos de viaţă,
protecţia mediului ambiant şi întărirea eficienţei serviciilor curative şi de prevenire a
maladiilor; ridicarea eficacităţii serviciilor de asistenţă medicală prin aplicarea mai susţinută
a pârghiilor economice si diversificarea surselor de finanţare a instituţiilor medicale; întărirea
capacităţii instituţionale a sectorului sănătăţii publice prin perfectarea cadrului legislativ si
restructurarea managementului sănătăţii.
Criteriile eficienţei politicii sociale sunt: speranţa de viaţă, nivelul mortalităţii
generale şi a persoanelor la vârsta aptă de muncă şi delimitarea acestei mortalităţi pe sexe,
dinamica indicatorilor: patologia gravidităţii, numărul avorturilor (inclusiv în rândurile
adolescentelor), mortalitatea maternă, sănătatea nou-născuţilor şi mortalitatea lor,
morbiditatea profesională şi traumatismul industrial şi rutier, nivelul şi structura
comportamentului deviant, narcomania, toxicomania, alcoolismul (structura lui după vârste şi
sexe) şi altele.

Piaţa muncii, fenomenul migraţiunii şi a şomajului

Piaţa muncii din Moldova a suferit profunde transformări generate de reformele economice,
fiind induse influenţe directe asupra calităţii factorului uman. Există o serie de probleme-
cheie care afectează funcţionarea pieţei muncii în RepublicaMoldova şi care se cer a fi
soluţionate, iar printre acestea ar fi:
 • numărul mare de locuri de muncă cu productivitate joasă şi nivel de salarizare redus;
• mecanisme de stabilire a salariilor insuficient dezvoltate pentru a reflecta corespunzător
productivitatea şi nivelul de calificare;
• ponderea înaltă a activităţilor informale într-o serie de sectoare şi ramuri de producţie;
• şomajul înalt în rândul tinerilor;
• nivelul ridicat al şomajului de lungă durată;
• lipsa unui sistem adecvat de monitorizare şi prognoze ale pieţei forţei de muncă etc.
În ultima perioadă populaţia economic activă a ţării s-a diminuat vizibil. Dacă la începutul
anului 2002 aceasta constituia cca 1,58 milioane persoane, apoi la sf. anului 2006 populaţia
economic activă a înregistrat valoarea de 1,48 milioane persoane. Cea mai înaltă rată de
ocupare în câmpul muncii (70%) s-a înregistrat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 şi 54
de ani. Potrivit structurii populaţiei pe domenii de activitate cca 41% din totalul persoanelor
ocupate muncesc în agricultură. Ponderea persoanelor angajate în industrie a fost de 10,6%,
în comerţ şi activităţi hoteliere – de cca 15%, iar lucrătorii din sectorul de sănătate şi
învăţământ au constituit în total 13,1%. Cu o pondere de 40,7% a populaţiei ocupate în
agricultură, Republica Moldova se află pe primul loc printre ţările europene. În perioada
2000-2006, populaţia ocupată a RM a scăzut cu 190 mii persoane, adică cu 12,5%, ratele de
activitate şi de ocupare pentru populaţia în vârstă de muncă au înregistrat tendinţe sinuoase,
atingând rate de activitate şi de ocupare inferioare faţă de media UE-25 cu 20, şi respectiv cu
18 puncte procentuale.[5]
Dinamica negativă a locurilor de muncă va avea pe viitor o influenţă negativă asupra
productivităţii şi creşterii economice, deoarece salariile au cea mai mare pondere în veniturile
populaţiei. În acelaşi timp, atractivitatea pieţei locale a forţei de muncă este în scădere, lucru
atestat şi de diminuarea ratei de activitate a populaţiei în vârstă de 15 ani şi mai mult: de la
60% în anul 2000 la 49% în anul 2006.
Munca la negru în primul rând scade costurile angajatorilor. Altfel spus, productivitatea reală
este mai mică decât cea calculată statistic (de BNS), prin raportarea la numărul de salariaţi. În
termeni reali, aceştia sunt mai numeroşi decât cei declaraţi oficial.
Totodată, în Republica Moldova persistă două aspecte privind tensiunea de pe piaţa muncii.
Unul este legat de starea de ansamblu, adică în sensul scăderii numărului de salariaţi
disponibili – ceea ce explică diminuarea ratei şomajului. Al doilea aspect priveşte o situaţie,
într-un fel, inedită: existenţa de surplus şi, în acelaşi timp, deficit de forţă de muncă. Într-o
economie de piaţă, persistenţa surplusurilor cu deficitele exprimă o funcţionare mai puţin
flexibilă a pieţei muncii, care face ca excedente pe unele segmente ale pieţei să nu fie uşor
transferabile pe alte segmente. Aşa ceva se întâmplă într-o economie de piaţă când ea suferă
şocuri majore – precum cele cu originea în presiuni externe sau şocuri pe latura ofertei (în
cazul RM în relaţiile comercial-economice cu Rusia sau preţurile la produse energetice în
creştere).
Tendinţele demonstrate de indicatorii pieţei muncii indică că emigrarea va fi în continuare
alimentată şi chiar ar putea să se intensifice din contul tinerilor care nu mai au speranţa să se
angajeze în ţară. Economia naţională nu este în stare să ofere locuri de muncă pentru cei care
intră în categoria populaţiei economic active. Iar atunci când un loc de muncă poate fi găsit,
salariul oferit de multe ori îl determină pe angajat la scurt timp să-şi abandoneze patronul.
Se aşteaptă că numărul persoanelor active de pe piaţa forţei de muncă din Moldova în
perspectiva anului 2010 să scadă continuu, iar distribuţia pe ramuri şi sectoare a acestora nu
va avea modificări radicale. În plus, tendinţele ultimilor ani nu indică premisele dezvoltării
unei economii competitive, grupa ocupaţională „ingineri, tehnicieni şi maiştri” cunoscând
reduceri de personal, iar grupa „specialişti cu ocupaţii intelectuale” înregistrând creşteri
extrem de reduse. S-ar putea ca la nivelul anului 2008, cele mai multe organizaţii creatoare de
noi locuri de muncă vor activa în construcţii şi sectorul servici.
În localităţile rurale gradul de asigurare cu locuri de muncă bine plătite în ramuri neagricole a
fost în permanenţă foarte mic. Restructurarea economiei a fost urmată de migrarea unei părţi
a populaţiei din mediul rural, dacă nu în exteriorul ţării, atunci, cel puţin, de la sate spre
oraşe. Ambele fenomene au fost observate pe parcursul tranziţiei.

Actualmente, emigraţia forţei de muncă se numără printre factorii principali care modelează
evoluţiile economice şi sociale din Republica Moldova şi probabil va rămâne la fel de
importantă şi în viitorul apropiat. În domeniul economic, rolul central al emigraţiei este
demonstrat de faptul că aproape 20% din resursele de muncă lucrează în afara graniţelor ţării,
iar veniturile transferate de muncitorii emigranţi echivalează cu 30%-35% din PIB. După
ponderea în PIB a veniturilor provenite din activitatea cetăţenilor plecaţi peste hotare, Repu-
blica Moldova ocupă locul doi în lume.
Efectele negative ale emigraţiei asupra pieţei locale a forţei de muncă provin în principal din
reducerea cantitativă a forţei de muncă disponibilă din ţară. Un exerciţiu de descompunere a
creşterii economice pe contribuţiile factorilor de producţie din ultimii ani, arată că reducerea
ofertei de forţă de muncă a compromis câteva puncte procentuale în creşterea realizată în
2000-2007. Nu poate fi ignorată nici erodarea calitativă a capitalului uman, o parte
importantă din populaţia cu pregătire profesională avansată şi care ar putea contribui
dezvoltarea pieţei muncii, de fapt nu contribuie la modul direct la aceasta  fiind nevoită să plece în căutarea
locurilor de lucru peste hotarele republicii . În plus, transferurile lor nu determină decât o creştere economică

cantitativă, şi nu calitativă.

Emigraţia este alimentată continuu de numărul mare de tineri care nu reuşesc să-şi găsească
locuri de muncă (bine plătite) în ţară. Mai mult ca atât, calitatea factorului uman plecat peste
hotare, de cele mai multe ori, degradează, deoarece emigranţii lucrează la munci pentru care
ei sunt supracalificaţi (cel mai frecvent, construcţiile pentru bărbaţi sau serviciile casnice
pentru femei).
Emigraţia mai generează o problemă serioasă care se manifestă la nivelul gospodăriilor
casnice. Faptul că emigraţia asigură fluxuri constante de venituri face ca membrii familiilor
dependente de emigranţi să devină mult mai inerţi în căutarea unor locuri de muncă sau în
deschiderea unor afaceri individuale. În Republica Moldova se formează chiar o cultură a
dependenţei de emigranţi. Pe de altă parte, procesul de emigrare a forţei de muncă creează
premise favorabile pentru traficul de fiinţe umane în scopuri de exploatare sexuală sau munci
forţate. Deşi există destul de puţine date statistice, în Europa de Sud-Est Republica Moldova
este considerată ţara cea mai afectată de traficul de fiinţe umane, ale cărui principale victime
sunt femeile şi copiii . Totodată peste 70% din emigranţii moldoveni lucrează ilegal, fără a
avea drepturi salariale şi sociale elementare în ţările-receptoare. Ei nu contribuie la
politicile de asigurare socială nici în Republica Moldova, nici în ţara-receptoare. Această
stare ameninţă stabilitatea sistemului de pensii în Republica Moldova pe viitor, când o parte
din emigranţi vor reveni la baştină.
Analiza impactului pe care emigraţia l-a avut asupra resurselor umane ale Moldovei şi asupra
potenţialului economic al acesteia ne permite să facem următoarele următoarele concluzii:
– Într-o perioadă de tranziţie produsul intern brut real realizat de emigranţii moldoveni
oficiali, în ipoteza că nici unul dintre aceştia nu ar fi părăsit ţara, ar fi fost a 6-a parte
din PIB-ul Moldovei din anul 2006.
– Prin fenomenul emigrării în perioada tranziţiei, Moldova a devenit mai săracă în copii cu
aproximativ 10.000 născuţi potenţial în acest interval. Se poate afirma că Moldova a pierdut
în această perioadă prin emigrare aproximativ un sfert din numărul de născuţi-vii.

- Emigraţia are o serie întreagă de efecte nefavorabile asupra ţării de origine

(diminuarea potenţialului resurselor umane, diminuarea forţei de muncă mai bine pregătite,
reducerea veniturilor la bugetul statului, investiţii în capital uman nevalorificate în ţară).
Pe de altă parte emigrarea are o influenţă favorabilă asupra ţării de origine, legată de:
– utilizarea transferurilor băneşti (remitenţele) cu efect pozitiv asupra nivelului de trai al
celor rămaşi în ţară;
– revenirea în ţară a unei forţe de muncă mai bine calificată şi cu spirit antreprenorial;
– scăderea presiunii şomajului asupra pieţei forţei de muncă;
– posibilitatea mijlocirii unor contacte de afaceri între ţara de origine şi ţara de destinaţie
prin intermediul emigranţilor.

Un indicator cheie al calităţii vieţii omului este posibilitatea fiecăruia de a-şi făuri
bunăstarea prin muncă, obţinând un venit ce i-ar asigura un nivel decent de trai. Anume
munca în calitate de componentă vitală condiţionează asigurarea vieţii materiale, spirituale şi
fizice, bunăstarea şi automanifestarea individului. Însă ca urmare a restructurării
macroeconomice şi a declanşării procesului de privatizare oamenii au rămas fără loc de
muncă, fenomenul şomajului s-a amplificat. La începutul reformelor efectele şomajului erau
mai slabe, însă pe parcurs acest fenomen social a cuprins întreaga ţară având consecinţe
grave. Şomajului în Republica Moldova este una dintre cele mai grave probleme, cauzate de
faptul că în desişul datelor statistice se ascunde nu un fenomen economic sec, ci sorţi şi
destine umane.
În primul rând, a fi şomer nu este pur şi simplu un calificativ economic al individului, ci şi o
stare socială. Şomajul devine un factor de risc care îl poate determina pe om să apuce o altă
cale decât cea legală, să cadă în patima beţiei sau să se comporte violent în familie. În
Moldova observăm frecvent asemenea influenţe nefaste. În al doilea rând, şomajul reprezintă
o formă gravă de risipă a resurselor necesare pentru asigurarea creşterii economice şi
acumularea unor venituri mai mari. La rândul ei, creşterea trebuie să genereze noi locuri de
muncă, ducând la îmbunătăţirea standardelor de viaţă pentru mase largi de oameni şi la
reducerea inegalităţilor în distribuirea veniturilor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci
de veniturile create beneficiază un segment relativ îngust de oameni. În Moldova avem de a
face cu o asemenea situaţie, agravată de faptul că 40% din populaţie este angajată în sau
subzistă din activităţi agricole ce aduc venituri foarte mici.
Pentru a avea o idee clară în legătură cu amploarea risipirii forţei de muncă, pe lângă şomaj ar
mai trebui de ţinut cont şi de numărul înalt de emigranţi care au plecat din cauza lipsei
locurilor de muncă în Republica Moldova sau a lipsei de satisfacţie faţă de aceste locuri de
 muncă. Şomajul redus în mediul rural comparativ cu mediul urban este explicat prin faptul că
un locuitor rural, practic, întotdeauna are o ocupaţie în sfera agricolă, fie chiar şi
neaducătoare de venit monetar, ci doar în natură. Având în vedere cele expuse, se poate es-
tima că o treime din totalul forţei de muncă (~400 mii persoane) din Republica Moldova nu
este atrasă în procesul economic formal .
Statistica arată că şomajul îi afectează în mod deosebit pe cei cu vârsta cuprinsă între
15 şi 29 de ani. Ei formează cel mai numeros grup de şomeri cu o pondere de 36%. Nu
întâmplător, ei sunt şi categoria cea mai mare în rândul emigranţilor. Cu cel mai mare risc de
şomaj se confruntă tinerii de vârsta de 20-24 de ani, majoritatea fiind absolvenţi ai
instituţiilor superioare de învăţământ. Situaţia este deosebit de gravă pentru bărbaţii tineri
care locuiesc în oraşe, riscul lor de a nu găsi un loc de muncă pe potrivă fiind mai mare decât
în mediu pe ţară.
In trimestrul I al anului 2007 in Republica Moldova erau inregistrati peste 72 de mii
de someri, conform standardelor Biroului International al Muncii (BIM). In perioada de
referinta somajul a afectat intr-o proportie mai mare barbatii - circa 62 la suta, si persoanele
din mediul urban - 57,1 la suta. La momentul actual urmează o forma de instruire doar 0,7 la
suta din totalul somerilor. Din rindul somerilor, peste 77 la suta sunt persoane cu experienta
de munca. Ffiecare a treia persoana din total se află in somaj de 12 luni si mai mult, iar
fiecare a cincea - 24 de luni si mai mult. Rata somajului, potrivit standardelor BIM, la nivel
de tara a inregistrat 5,7 la suta. Populatia inactiva cu virste de 15 ani si peste a reprezentat in
primele trei luni ale anului 2007 57,1 la suta. Din punct de vedere al relatiei cu piata muncii,
in cadrul populatiei inactive au fost distinse doua categorii importante: persoane descurajate
si persoane care au fost declarate ca plecate in alte tari la lucru sau in cautare de lucru.
Unul din aspectele pe care le-a abordat acest capitol este modul în care tranziţia s-a
repercutat asupra situaţiei socio-demografice, amploarei sărăciei, exluziunii sociale, sănătăţii
populaţiei, calităţii vieţii şi forţei de muncă, în sensul larg de capital uman, din punct de
vedere al nivelului, dinamicii şi gradului de suportabilitate a costurilor tranziţiei pe termen
scurt, mediu şi lung. Efectele economice şi sociale ale tranziţiei au avut şi continuă să aibă o
incidenţă directă asupra costurilor pe care această tranziţie le-a generat în domeniile demoe-
conomice şi ale forţei de muncă, în plan teritorial, intra- şi inter-generaţional.
Evoluţia în ultimii ani a principalelor componente ale vieţii sociale pe baza datelor
existente au evidenţiatce probleme şi riscuri majore există în sectoarele importante în societatea
prezentă. O realitate multidimensională trebuie să fie abordată prin sisteme multidimensionale
de indicatori. Analiza indicatorilor relevanţi pentru descrierea stării societăţii actuale nu este o
simplă prezentare a acestor indicatori ci o analiză a problemelor sociale ale perioadei de
tranziţie. Evoluţia indicatorilor sociali , demonstrează, că în perioada de tranziţie s-a produs
odiminuarea calitativă a vieţii populaţiei, care este în strînsă corelaţie şi influenţată în mod direct
de schimbările şi procesele sociale care derulează, reprezentînd gradul de dezvoltare al acesteia,
specificul economic, politic, social şi cultural al ţării. În anii de tranziţie a societăţii, calitatea
vieţii populaţiei ţării noastre, a diminuat considerabil, absoluta majoritate a componentelor ei
fiind în ascensiune dramatică urmare a eşecurilor reformelor şi altor procese şi transformări
sociale contradictorii, produse în această perioadă de timp în republică, impactul social al cărora
va avea, efecte negative încă de lungă durată asupra calităţii vieţii oamenilor.
Bibliografie:
Boardman Antontony E., Greenberg David H., Vining Aidan R., veimer David L. Analiza
cost-beneficiu: concepte şi practică. Ediţia II, Editura ARC, 2004.
Danii Tudor. Calitatea vieţii populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie:probleme
şi tendinţe sociale ( analiză şi evaluare sociologică ), Chişinău 2003.
Cace Sorin. Statutul bunăstării: evoluţii şi tendinţe. Edtura Expert, Bucureşti 2004
Mărginean Ioan. Politica socială, Bucureşti 2004
Timuş Andrei. Interesele, binele omului, problema - cheie a reformelor. Sinteze sociologice.
Chişinău. Paragon, 2005
Zamfir Cătălin, Stoica Laura. O nouă provocare: dezvoltarea socială. Editura Polirom,
Bucureşti, 2006
Surse de date:
Anuarele  statistice ale Republicii Moldova din anii 1991-2007. Departamentul Statistică şi
Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău.
Barometrele  de Opinie Publică din Moldova din anii 1991-2007. Institutul de Politici
Publice, Chişinău.
Migraţia оn Moldova. Departamentul Migraţiuni din Republica Moldova,
www.iatp.md/dep_migratiune/domeniul1.htm
Moldova în cifre. Breviar statistic, 2007.
BNS, Notă informativă, Forţa de muncă ăn Republica Moldova: Ocupare şi şomaj, anul
2005www.statistica.md/statistics/dat/784/ro/PiataFM_ocup_somajul_anul_2005.pdf
Raportele Naţionale ale Dezvoltării Umane. Republica Moldova din anii 1991-2007.
Chişinău, Moldova
Report of Moldova. International Monetary Fund and International Development
Association. Joint Staff Assessment of PRSP Preparation Status Report, June 19,
2002.Republica Moldova în cifre din anii 1991-2007. Culegere succintă de informaţii
statistice. Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Chişinău.

[1] Calitatea creşterii economice şi impactul ei asupra dezvoltării umane / Raport naţional de dezvoltare umană
2006, PNUD, p. 8
[2] Danii Tudor. Calitatea vieţii populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie:probleme şi tendinţe
sociale ( analiză şi evaluare sociologică ). - Chişinău 2003, p.99
[3] Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006, http://www.undp.md/publications/2006NHDR
[4] Cel mai mare oraş al ţării este capitala republicii – mun. Chişinău cu circa 780 mii locuitori sau …. % din populaţia
Republicii Moldova. Printre alte oraşe mari, cu o populaţie în jur de 150 mii locuitori fiecare, se numără oraşele Bălţi, Tiraspol şi Bender,
oraşele Râbniţa şi Dubăsari – cu peste 50 mii locuitori. Celelalte oraşe ale republicii se atribuie la tipologia localităţilor urbane cu un număr
mult mai mic de 50 mii locuitori.
Astfel, potrivit tipologiei oraşelor după numărul total al populaţiei, în Republica Moldova fără Transnistria 22 oraşe se atribuie la oraşe mici
– până la 10 mii locuitori, distribuţia acestora în profil regional prezentându-se astfel: Nord – 9, Centru – 10, Sud – 3, ponderea cărora din
totalul populaţiei urbane fiind de 8.1%. Numărul oraşelor cu populaţia între 10 mii – 20 mii este de 22, distribuţia cărora în profil teritorial
se prezintă astfel: Nord – 8, Centru – 7, Sud – 7, ponderea acestora reprezintă 22.3% dinîntreaga populaţie urbană a republicii. Altă tipologie
de oraşe sunt cele mijlocii – cu populaţia între 20 mii – 30 mii locuitori, fiind reprezentată doar de către un oraş în zona de Nord (or.
Edineţ) şi trei oraşe (Comrat, Ciadâr – Lunga şi Căuşeni) în zona de Sud, ponderea cărora în totalul populaţiei urbane din republică este de
6.0%. Tipologia oraşelor de proporţii mari este reprezentată de cele cu populaţia între 30 mii – 50 mii, numărul cărora este de patru localităţi
urbane, în profil teritorial acestea reprezentându-se astfel: Nord 1 (or. Soroca), Centru – 2 (or. Ungheni şi Orhei), Sud – 1 (or. Cahul),
ponderea cărora reprezintă10,4% din întreaga populaţie urbană. Tipologia celor mai mari oraşe este cuprinsă între 50 mii – 1mln. locuitori,
fiind reprezentată în zona de Nord de or. Bălţi – 151 mii şi Centru - mun. Chişinău – 779 mii, acestea reprezentând ceva mai mult de
jumătate din întreaga populaţie urbană a republicii – 53.2% (cu excepţia Transnistriei). Preponderent populaţia urbană locuieşteîn oraşe de
proporţii mari şi mici.
În linii mari, Republica Moldova întruneşte 65 localităţi urbane şi 1549 localităţi rurale.
În pofida suprafeţei relativ mici a teritoriului (33,8 mii km²) densitatea populaţiei republicii constituie 125,1 locuitori la km², considerându-
se una din ţările europene cu cel mai mare indicator în acest plan. Comparativ cu alte ţări din fosta U.R.S.S., localităţile rurale din Moldova
sunt destul de mari după numărul de locuitori, iar unele din ele se referă la cele mai mari sate din Europa (cu o populaţie de 10-20 mii
locuitori). Potrivit distribuţiei populaţiei după mediul de reşedinţă cea mai populată regiune aţării este Centrul republicii – 47.3%
( inclusiv în Chişinău – 21.4%), în regiunile de Nord şi Sud locuiesc 29.3% şi respectiv 23.4% din populaţia ţării.

Vorbind despre localităţile Republicii Moldova, realitatea ne arată că în cele 60 de oraşe ale Republicii Moldova bunăstarea socială şi
infrastructura este cît de cît acceptabilă, pe cînd în cele 1575 de sate şi localităţi din componenţa satelor nu există nici-o speranţă pentru un
trai decent şi agreabil.

[5] BNS, Notă informativă, Forţa de muncă ăn Republica Moldova: Ocupare şi şomaj, anul 2006 http://w
ww.statistica.md/statistics/dat/784/ro/PiataFM_ocup_somajul_anul_2006