Sunteți pe pagina 1din 6

Centrul de documentare şi informare

Centrul de documentare şi informare (CDI) este un spaţiu de formare a elevilor în


domeniul utilizării informaţiei, îndeosebi a celei pe care se bazează achiziţia cunoştinţelor
şcolare şi, în acelaşi timp, este cadrul primitor pentru fiecare elev, răspunzând nevoii de
cunoaştere şi curiozităţii acestuia. Acest centru de resurse este pentru elev imaginea
structurilor pe care el le va frecventa mai târziu, ca adult: biblioteca universitară, centre de
documentare specializate, biblioteca / mediateca municipală, judeţeană s.a.

 CDI oferă elevului ocazia de a cunoaşte acest tip de structură, de a învăţa să se servească
de ea şi să participe, prin intermediul ei, la o veritabilă activitate culturală şi ştiinţifică.CDI
oferă posibilitatea profesorilor să desfăşoare cu elevii activităţi diverse şi atractive într-un
spaţiu neconvenţional, unde pot beneficia de mijloace variate de instruire. El pune, prin
intermediul profesorului documentarist şi al bibliotecarului, la dispoziţia elevilor şi a
profesorilor toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii şcolare sau pentru lărgirea
orizontului cultural al elevilor.

 Situat în inima instituţiei şcolare, CDI concentrează în acelaşi spaţiu un fond documentar
de actualitate, pluridisciplinar şi multisuport, adaptat nevoilor utilizatorilor şi specificului
şcolii, mijloacele de documentare şi informare, aparatura şi echipamentele care să permită
exploatarea eficientă a fondului documentar.

 Școala Gimnazială „MP” din ........., unitate de învăţământ cu deschidere modernă care
recunoaşte valoarea formativă şi informativă a tuturor disciplinelor de învăţământ, a
contribuţiei acestora în egală măsură la dezvoltarea personalităţii umane, beneficiază încă din
anul 2004 de un centru de documentare şi informare. Amenajat iniţial într-un spaţiu destul de
greu accesibil, situat în exteriorul şcolii, acesta a fost mutat în anul 2007 în spaţiul bibliotecii
şcolare, pe care a integrat-o, transformând-o într-o mediatecă modernă în pas cu noile cerinţe
ale învăţământului european.

Vechiul CDI funcţionează în prezent ca spaţiu de arhivare, servind depozitării fondului


documentar rar consultat, perimat, colecţiilor speciale şi păstrării în condiţii optime a
aparaturii audiovizuale şi a materialului informatic.

În CDI-ul de la Școala Gimnazială „MP” din ........., sunt delimitate următoarele spaţii :

- spaţiul de primire, împrumut şi informare, amplasat la intrarea în CDI, pentru ca


fiecare utilizator să poată cere informaţiile de care are nevoie şi să se înscrie în registrul de
evidenţă, specificând scopul venirii în CDI, şi amenajat în aşa fel încât să permită atât
gestionarea împrumuturilor (în sistem tradiţional şi informatizat), cât şi activitatea cotidiană a
documentaristului (gestionarea comenzilor, evidenţa publicaţiilor, cotarea, clasificarea şi
catalogarea documentelor, crearea unor instrumente de difuzare a informaţiei, evaluarea
activităţii CDI);

- spaţiul lucrărilor documentare (lucrări de referinţă, lucrări cu caracter ştiinţific) care


este riguros organizat şi dotat cu materiale de semnalare pertinente, clare, vizibile : etichete de
semnalare afişate pe fiecare etajeră şi indicatoare de raft. Acest spaţiu este aranjat astfel încât
să-i permită utilizatorului să repereze uşor diferitele domenii;
- spaţiul consacrat presei există, dar trebuie dotat cu mobilier special de depozitare şi
prezentare a acestei categorii de documente : suporturi înclinate, suporturi alveolare;

- spaţiul lucrărilor de ficţiune ce cuprinde: romane, poezii, poveşti, benzi desenate;

- spaţiul de afişaj şi expoziţii este amenajat în exteriorul CDI : în sala profesorală şi la


intrarea în CDI;

- spaţiul destinat orientării şcolare şi profesionale este dotat cu suporturi speciale şi


funcţionale, mese de lucru, un spaţiu de afişare a informaţiilor cu privire la viaţa şcolară,
concursuri, dinamica pieţei muncii.Alte spaţii care sunt amenajate atât în interiorul CDI, cât şi
în alte săli – satelit sunt :

- spaţiul destinat activităţilor de grup, amenajat în interiorul CDI, permite elevilor să


lucreze pe grupe, sub supravegherea documentaristului sau a unui cadru didactic, fără să-şi
deranjeze colegii;

- spaţiul de documentare pedagogică este dotat cu un fond documentar adaptat cerinţelor


de lectură şi informare ale principalilor săi utilizatori, cadrele didactice, dispunând de mese de
lucru şi de un post informatic;

- spaţiul audiovizualului, dispune de 18 locuri şi de aparatură modernă: televizor, aparat


video, DVD player, 3 videoproiectoare, retroproiector,2 smartboarduri, boxe, ecran de
proiecţie, CD player, căşti;

- spaţiul informatic, destinat iniţierii elevilor în utilizarea resurselor multimedia; este dotat
cu 7 posturi informatice, 2 laptopuri conectate la internet, cu posibilitatea de conectare
wireless, 2 imprimante, un scanner, CD player, cameră foto şi aparat foto digitale. 

Serviciile CDI sunt destinate:

 elevilor
 profesorilor
 altor categorii de personal din Școala Gimnazială „MP” din ..........

Fondul documentar al centrului de documentare şi informare, divers şi bogat, peste este


alcătuit din toate tipurile de lucrări : ficţiune, documentare, materiale de referinţă şi pe toate
tipurile de suporturi ( cărţi, periodice, afişe, hărţi, material audio-vizual, suporturi electronice,
informaţii on-line ).

Număr total de volume 18 854 din care:

 Lucrări de referinţă (enciclopedii, dicţionare, atlase etc.): 1009

 Lucrări ştiinţifice: 3476

 Literatură: 14 335

 Manuale şcolare: 265


 Lucrări de metodică şi psihopedagogie: 34

 Periodice: 386

 Casete video: 62

 Casete audio: 26

 CD-ROM-uri: 48 

 DVD-ROM-uri: 52

 Softuri educaţionale: AEL

Colecţiile de publicaţii ale CDI sunt organizate în fondul pentru împrumut la domiciliu şi
fondul consultat în CDI, în regim de sală de lectură.

Fondul consultat în regim de sală de lectură cuprinde:

 lucrările de referinţă (enciclopedii, dicţionare, atlase, hărţi, albume


etc.);

 publicaţiile periodice;

  unicatele (lucrările existente în CDI într-un singur exemplar) foarte solicitate;

  unele documente audio-vizuale.

Fondul pentru împrumut la domiciliu cuprinde toate lucrările existente în CDI, cu


excepţia celor mai sus menţionate, termenul de împrumut al documentelor fiind de 15 zile, cu
posibilitatea prelungirii cu încă 10 zile.

Lucrările sunt ordonate la raft (raftul cu acces liber sau în depozit) de sus în jos, de la
stânga la dreapta, sistematic-alfabetic, potrivit claselor, diviziunilor şi subdiviziunilor
principale ale CZU, iar în interiorul fiecărui domeniu în ordinea alfabetică a semnelor de
autor.Între clasele şi subdiviziunile principale s-a rezervat câte un spaţiu de extindere, ţinând
seama de creşterea normală a fondului.

Publicaţiile periodice sunt grupate separat, pe titluri, iar în cadrul aceluiaşi titlu în ordine
invers cronologică a numerelor. Sunt ordonate în bibliorafturi, cutii speciale, direct la raft în
urma efectuării operaţiilor de legători corespunzătoare.

Pentru documentele audio-vizuale s-a achiziţionat mobilier special, pentru a se putea


asigura conservarea şi valorificarea lor optimă.În cadrul CDI este organizat un spaţiu destinat
expunerii noilor publicaţii intrate în CDI.

Principalul obiectiv al CDI-ului este de a contribui la îmbunătăţirea performanţelor


şcolare ale elevilor.
Fondul documentar în limbile engleză, franceză şi germană constituie un suport în
pregătirea elevilor pentru susţinerea atestatelor profesionale şi a examenelor: Cambridge,
DELF, DALF, Bacalaureat francofon, Sprachdiplom.

Completarea fondului de publicaţii se realizează în mod sistematic prin: achiziţii de la


unităţile specializate în aprovizionarea, editarea sau vânzarea de carte (librării, edituri,
anticariate, persoane fizice) şi abonamente la publicaţiile periodice.Instrumentul de bază care
facilitează accesul publicului la depistarea rapidă a informaţiei este catalogul, fie el
tradiţional, pe fişe, fie informatizat.

 Centrul de documentare şi informare a fost dotat cu programul Biblio-expert 2 care


permite gestionarea şi prelucrarea informatizată a fondului şi a împrumuturilor.

Catalogul de CDI reprezintă principalul instrument de informare asupra colecţiilor


centrului de documentare şi informare. Este o bază de date întocmită conform unor reguli
prescrise, având o destinaţie concretă: beneficiarii actului de lectură.

CDI-ul dispune de cataloage tradiţionale, alcătuite din fişe bibliografice, întocmite


potrivit unui sistem coerent şi unitar, dar şi de cataloage moderne, electronice care permit
consultarea fondului documentar de către cititori prin accesarea site-ului colegiului nostru
unde sunt afişate.

 Şedinţele de iniţiere în cercetarea documentară se realizează:

  la începutul anului şcolar pentru toţi elevii claselor: Pregătitoare și a V-a.

  pe parcursul anului şcolar, la cererea cadrelor didactice. 

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR PEDAGOGICE (desfăşurate în colaborare


documentarist – echipa pedagogică): Se realizează cu minim 48 de ore înaintea derulării lor
propriu-zise prin anunţarea responsabililor CDI.

CDI-ul este spaţiul cu deschidere culturală care încurajează organizarea unor activităţi
specifice care contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevilor: expoziţii,
colocvii, concursuri, ateliere de creaţie, întâlniri cu scriitori, artişti, sesiuni de comunicări etc.

 Activităţi propuse pentru anul şcolar 2018/2019

Denumirea activităţii  Durata activităţii  Nivel de studiu


(1) Pedagogice    
Prezentarea CDI şi a organizării sale specifice La inceputul Elevii claselor
semestrului I Pregătitoare și a
V-a
Iniţierea elevilor în cercetarea documentară: Pe parcursul Elevii claselor P-
Învǎţarea elevilor sǎ realizeze o cercetare întregului an şcolar IV și de gimnaziu
documentarǎ si sǎ utilizeze diferite documente/
instrumente CDI
Proiecte disciplinare şi interdisciplinare, în Pe parcursul Elevii claselor P-
colaborare cu echipa pedagogică: proiecte de întregului an şcolar IV și de gimnaziu
lectură (viaţa şi opera scriitorilor români şi
străini); studii de caz; proiecte de lectură
Orientare şi consiliere educaţională şi Pe parcursul Elevii claselor a
vocaţională, în colaborare cu echipa pedagogică întregului an şcolar VIII-a
si cu psihologul şcolar: Managementul stresului La sfârşitul
şi al situaţiilor conflictuale; Stilul de viaţă şi semestrului II Elevii claselor
planificarea carierei; Comunicarea asertivă; VIII-a
Instrumente de marketing sau promovare
personală: CV-ul, portofoliul şi scrisoarea de
intenţie; Modalităţi de explorare a ofertelor
educaţionale şi profesionale; Implicare
comunitară etc.Activitǎţi vizând orientarea
şcolarǎ şi profesionalǎ a elevului.
Integrarea noilor tehnologii ale informării şi Pe parcursul Elevii claselor P-
comunicării în practicile pedagogice, împreună cu întregului an şcolar IV și de gimnaziu
echipa pedagogică
(2) Culturale    
Animaţii lectură: Descoperirea cǎrţii şi a Pe parcursul Elevii claselor P-
elementelor sale componente (dictionare, întregului an şcolar IV și de gimnaziu
enciclopedii, atlase, lucrări cu caracter ştiinţific)
Animaţii audio-video: Literaturǎ şi Pe parcursul Elevii claselor P-
cinematografie.Vizionarea ecranizǎrilor operelor întregului an şcolar IV și de gimnaziu
literare din programa şcolară la limba şi literatura
română şi limbile străine
Animaţii legate de mass-media: realizarea de Pe parcursul Elevii claselor P-
proiecţii ale proiectelor şcolare, ale studiilor de întregului an şcolar IV și de gimnaziu
caz, atestatelor profesionale etc.
Realizarea de expoziţii cu lucrările elevilor: Pe parcursul Elevii claselor P-
felicitări de Crăciun şi de Paşti; mărţişoare; întregului an şcolar IV și de gimnaziu
machete din materiale reciclabile; expoziţii de
carte (LONGMAN, UNISCAN); expoziţii tematice
Organizarea de vizite şi întâlniri tematice : Pe parcursul Elevii claselor P-
scriitori, editori, actori, jurnalişti etc întregului an şcolar IV și de gimnaziu
Activităţi prilejuite de diverse evenimente : Ziua  Martie Mai Elevii claselor P-
Francofoniei Sărbătoarea Bilingvismului IV și de gimnaziu
Ateliere de creaţie : Revista şcolii « Noduri şi Pe parcursul Elevii claselor P-
semne »; cenaclu literar întregului an şcolar IV și de gimnaziu
Activităţi de valorizare a patrimoniului şi Pe parcursul Elevii claselor P-
potenţialului cultural (comemorarea si întregului an şcolar IV și de gimnaziu
aniversarea artiştilor, scriitorilor români şi străini)
Parteneriate şi schimburi culturale Pe parcursul Preşcolari, Elevii
întregului an şcolar claselor P-IV și
de gimnaziu
(3) Comunicare    
Participarea la promovarea imaginii unităţii de Pe parcursul Elevii claselor P-
învăţământ în comunitatea educaţională şi cea întregului an şcolar IV și de gimnaziu
localǎ
(4) Gestionare    
Gestionarea spaţiului Pe parcursul Profesor
întregului an şcolar documentarist
Bibliotecar
Gestionarea funcţionării CDI (orar de Pe parcursul Profesor
funcţionare, planificarea activităţilor) întregului an şcolar documentarist
Bibliotecar
Gestionarea bunurilor materiale (mobilier, Pe parcursul Profesor
materiale şi echipamente) întregului an şcolar documentarist
Bibliotecar
Gestionarea financiară a funcţionării CDI în Pe parcursul Profesor
funcţie de nevoilor utilizatorilor şi a activităţilor întregului an şcolar documentarist
planificate Bibliotecar
Gestionarea fondului documentar pluridisciplinar Pe parcursul Profesor
şi multimedia întregului an şcolar documentarist
Bibliotecar
Gestionarea formării profesionale Pe parcursul Profesor
întregului an şcolar documentarist
Bibliotecar

S-ar putea să vă placă și