Matei Pintecut

Antonio Vivaldi

Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical
veneţian. S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni
Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. A murit la Viena la 28 iulie 1741, ca urmare a unei
îmbolnăviri subite (inflamaţie internă) şi a fost înmormântat în cimitirul spitalului.

Îmbrăţişând de
timpuriu calea preoţiei,
Antonio Vivaldi a fost
supranumit şi Il Prete
Rosso (Preotul Roşu),
datorită culorii părului
său (moştenire probabil
genetică). Primul nucleu
al familiei Vivaldi,
despre care există
referinţe documentare
certe, a ajuns la Veneţia
în prima jumătate a
anului 1665 . Bunicul
Agostino, fusese brutar
sau croitor şi murise la Brescia, probabil în 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise
acest oraş fie cu puţin înainte, fie după moartea soţului său şi era insoţită de cei doi fii
ai lor, Agostino (în vârstă de 21 de ani) şi Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea
să devină în 1678, tatăl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit
tonsura monahală la 15 ani şi a fost hirotonisit preot la 25.

Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete Rosso
s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel
moment a putut să se consacre compoziţiei şi învăţământului. Numit profesor
(insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (aşezământ rezervat orfanelor
şi copilelor ilegitime ale oraşului), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai
mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei
funcţii până în 1740. Totuşi, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi
compozitor la Roma, în 1722 şi 1724, unde a cântat în faţa Papei; probabil la Dresda şi în
Darmstadt; cu siguranţă la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte
a creaţiei sale; la Florenţa, Praga şi la Viena, unde a murit, uitat de prieteni şi de rude.
La Ospedale della Pietà, avea să înfiinţeze o orchestră de fete (devenită celebră în
întreaga Europă) şi să compună intens pentru concertele publice pe care aşezământul le
oferea duminica.

Importanţa creaţiei lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru

concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a ştiut să
respingă structura de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede
forma mai scurtă (între opt şi zece) a concertului cu solist în doar trei părţi simetrice
(repede-lent-repede). Solist el însuşi, Vivaldi, practica cu mare naturaleţe această
formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe
punctul de a-si face apariţia.

‘’Nu e greu să scriu muzica, notele plutesc în aer, eu doar le rânduiesc...’’ - citat clasic
din Antonio Vivaldi.