Compozitorii Epocii Renascentiste

1. Giovani Pierluigi da Palestrina

Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a nascut n 1525 la cteva mile de Roma, n oraselul Palestrina (numele de Palestrina nu e dect porecla compozitorului, pe atunci, artistii de seama erau adesea numiti dupa orasul n care se nascusera). n 1537, la vrsta de 12 ani, el figura printre cntaretii uneia din bisericile romane. n anul 1551, conducea corul catedralei Sf. Petru din Roma. Aceasta avansare rapida a lui Palestrina se explica, poate, prin faptul ca noul papa Iuliu III fusese, nainte de numirea sa, cardinal la Palestrina si-l cunostea probabil pe Giovanni nca de atunci ca pe un muzician remarcabil. n anul 1555, Palestrina a devenit cantor al Capelei Sixtine, dar nu pentru multa vreme, deoarece a fost concediat pentru ca era casatorit, lucru care nu era admis ca un cantor papal sa fie casatorit. Alungat din capela papala, Palestrina este angajat sa conduca activitatea muzicala la alte biserici din Roma, iar din anul 1571 si pna n 1594, anul mortii sale, a condus din nou corul catedralei Sf. Petru. A compus n vast majoritate muzic sacr, n special compoziii corale pentru liturghia de rit catolic, numeroase motete i imnuri. Stilul lui Palestrina a corectat excesele tehnicii imitaiei care au dus uneori la imposibilitatea nelegerii textului n interpretare. Tehnica contrapunct a lui Palestrina a stat la baza sistematizrii ulterioare a contrapunctului renascentist

Mostenirea artistica a lui Palestrina este formata exclusiv din lucrari vocale polifonice mai multe zeci de misse, sute de motete, madrigaluri religioase si laice, executate a cappella, adica de cor fara acompaniament de orga sau alt instrument muzical.

2.Orlande de Lassus

Orlande de Lassus sa nascut in Mons si-a inceput cariera ca un baiat de cor.Cu certitudine se stie ca prin 1544 el a intrat in serviciul lui Ferrante Gonzaga, vicerege de Sicilia. O escala in Mantua a permis lui Lassus de a asimila predominante influente italiene.Lassus a stat mai putin de un an in Sicilia dupa care a plecat la Milano unde a ramas pana in 1540. El a folosit de multe ori o forma italiana a numelui sau, Orlando di Lasso. In 1551, a fost facut Lassus maestru de cor la Sfantul Ioan din Lateran din Roma, dar a ramas doar pana in 1553, fiind urmat de Palestrina. Lassus a revenit la Mons, in 1554, primeste instintare ca parintii lui erau bolnavi, dar la sosirea lui i-a gasit morti. In 1555,apare prima carte Lassus "de madrigale si o colectie de diverse lucrari seculare a aparut simultan in Anvers si Venetia. In 1557, ducele german Albrecht V la angajat pe Lassus ca si cantaret la curtea din Munchen.Statutul lui Lassus a avansat la Kapellmeister in 1561. Pozitia sa i-a permis sa faca calatorii . Lassus a facut calatorii frecvente la Venetia, unde sa intalnit si imprietenit cu Gabrielis .

Lassus in acesti ani, reiese el a fost rugat sa furnizeze muzica pentru o mare varietate de evenimente de la curtea ducelui Albrecht. In acest timp el a fost stabilit ca cel mai popular compozitor din Europa, si in 1574 el a fost facut Cavaler al Spur de Aur de catre Papa Grigore al XIII-lea. In 1579, ducele Albrecht V a murit, si extravaganta indelungata de la curte a ramas in seama succesorului sau, ducele Wilhelm, cu putine posibilitati acesta a facut reduceri drastice in bugetul de divertisment. Aceasta a avut un efect direct si negativ asupra averi lui Lassus , dar cu toate acestea el a refuzat o oferta in 1580 sa se mute la Curtea din Dresda. Pana la sfarsitul anului 1580, numarul de piese noi compuse deLassus au inceput sa scada. In lunile inainte de moartea sa, Lassus a reusit sa aduca la viata marea sa capodopera , Lagrime di San Pietro, in sine, o insumare de cele mai inalte forme de arta Renasterii muzicale. El a murit la varsta de aproximativ 62, si in 1604 fii lui au publicat o editie a operelor sale colectate dreptul Magnus musicum opus. Acest lucru a fost folosit ca baza pentru prima editie moderna a muzicii Lassus , publicat la Leipzig intre 1894 si 1926.

3.Claudio Monteverdi

Raspandirea noului stil rappresentativo la alte curti italiene, a inceput cu reprezentarea operei Orfeo de Claudio Monteverdi, la Mantua in 1607.

Libretul, de Alessandro Striggio, foloseste aceeasi poveste ca si Euridice a lui Rinuccini, largita si cu un final diferit, mai apropiata de mit. Muzica lui Orfeu imbratiseaza de departe un vocabular afectiv mai larg decat Euridice. Claudio Monteverdi (1567-1643) este primul mare nume in istoria operei. El a dat noului gen dramatico-muzical o stralucire si totodata o profunzime care cu greu a putut fi depasita. Orfeu este unica printre operele de atunci prin impunerea formei muzicale pe elementele neorganizate ale poeziei, un rezultat al inclinarii lui Monteverdi catre simetrie si formalizare. Diferenta dintre el si membrii Cameratei lui Bardi este ca florentinii s-au dovedit in primul rand teoreticieni decisi sa-si croiasca un drum nou, iar Claudio Monteverdi a fost cel dintai artist de geniu care a mers pe acest drum, largindu-l, infrumusetandu-l, deschizandu-i noi perspective. El s-a dovedit a fi in primul rand muzician si nu s-a complacut intr-o imitatie a trecutului oricat de glorios a fost acesta. Imaginatia, inspiratia si inclinatia sa catre tensiunea dramatismului isi cautau elementul de expresie cel mai potrivit, iar madrigalul polifonic pe care il stapanea i se parea insuficient pentru a reda tumultul unui conflict puternic. Opera Orfeu a fost comandata de Ducele de Mantua, Vincenzo Gonzaga, la a carui curte Monteverdi lucra ca maestro di cappella. Reprezentarea operei, la 24 februarie 1607, in sala Academiei Iubitorilor de Arte Frumoase (Accademia

degli Invaghiti) din Mantua poate fi considerata ca prima izbanda totala a

teatrului liric care inscrie in paginile istoriei lui cea dintai capodopera. Libretul nu era lipsit de conventionalismele epocii. Nu lipsesc nici dansurile pastorale, nici interventia supranaturala a lui Apollo care in final il duce pe Orfeu in Olimp, nici scenele campenesti cu nimfe si pastori. Ceea ce aduce nou Monteverdi este expresivitatea directa. Toate resursele pe care i le putea oferi experienta sa de contrapunctist au fost imbinate genial cu noul stil recitativ al florentinilor ceea ce a dus la ridicarea rangului operei de la simpla povestire muzicala pastorala la rangul de adevarata drama. In timp ce in Euridice Peri incredinta din cand in cand doar cateva masuri instrumentelor, Orfeo cuprinde nu mai putin de paisprezece piese orchestrale independente, intitulate sinfonie in care farmecul pastoral se imbina cu expresia dramatica. Datorita cunostintelor sale, Monteverdi este primul compozitor de opera care stie sa foloseasca contrastele si combinatiile timbrale ale diferitelor instrumente pentru a reda un anumit efect dramatic. Stilul introdus de Monteverdi in opera a ramas cunoscut sub numele de concitato (animat), care traduce in

muzica si sentimentele de incordare, de neliniste si framantare, care lipseau din creatiile inaintasilor. A doua opera a lui Monteverdi pentru Mantua a fost LArianna reprezentata la 28 mai 1608. Libretul este scris de Rinuccini. Din aceasta opera s-a pastrat doar scena a VI-a, scena din care face parte acel lamento (tanguire) al eroinei parasita de iubitul ei necredincios. Dupa moartea ducelui Vincenzo Gonzaga in 1612, Monteverdi obtine, datorita faimei sale deja raspandita in toata Italia, functia muzicala cea mai dorita, aceea de maestru de cor si dirijor la catedrala San Marco din Venetia. In aceasta perioada compune, pe langa muzica bisericeasca, Peleus si Thetis(1616), Amorul

Dianei si al lui Endimione (1618), Andromeda (1620), Falsa pastorita Licori (1627), Rapirea Prosperinei (1630), Biruinta lui Amor (1627) si Adone (1639). Partiturile celor mai multe dintre piese sunt
pierdute. S-a pastrat insa capodopera maturitatii creatoare a lui Monteverdi, opera

Il Nerone ossia LIncoronazione di Popeea (Nero sau Incoronarea Popeei) reprezentata in 1642, pe scena teatrului SS Giovanni e Paolo din
Venetia. Compusa la saptezeci si cinci de ani, ea a fost asemuita in istoria operei, cu triumful creator de la sfarsitul vietii unui alt mare compozitor italian de mai tarziu, cu Falstaff al lui Giuseppe Verdi.

LIncoronazione di Popeea (Incoronarea Popeei) se deosebeste

fundamental de operele anterioare: in locul eroilor mitologiei sau imaginari, ea aduce pe scena personaje cunoscute din istorie si, prin aceasta, creeaza un model de opera istorica, model ce va deveni traditional secole de-a randul. Acesta este aportul cel mai insemnat pe care Monteverdi il aduce in dezvoltarea teatrului muzical, pe care l-a slujit cu toate resursele geniului sau. <Sub haina mitologica a libretelor, muzica lui Monteverdi ne

dezvaluie adevarul vietii. Iar invatatura sa a concretizat-o el insusi in putine cuvinte Arianna ne emotioneaza pentru ca e femeie, si de asemenea Orfeu pentru ca e Om!>.
O istorie cuprinzatoare a dezvoltarii muzicii rappresentativa in prima jumatate a secolului al XVII-lea era deja scrisa. Productii ale spectacolelor de opera erau sporadice si episodice urmand drumuri diferite in concordanta cu caracterul si traditiile curtilor si oraselor. La Florenta opera a jucat un rol relativ mic in cursul constant al spectacolelor cu muzica ( balli, intermedi, mascheratas,

cocchiate) din aria curtii de Medici si a fost limitata la evenimente nationale. In 1619 Il Medoro a lui Gagliano (pierduta; textul de Andrea Salvadori) a celebrat alegerea cumnatului lui Cosimo de Medici, Imparatul Ferdinand al II-lea. La liberazione di Ruggiero dallisola dAlcina de Francesco Caccini (1625,
textul de Ferdinando Saracinelli) jumatate opera jumatate balet a fost prezentata cu ocazia vizitei printului Wladislas Sigismund al Poloniei; iar La Flora de Peri si Gagliano (1628, textul de Salvadori) a facut parte din festivitatile casatoriei Margheritei de Medici cu Ducele de Parma. Insa cea mai reusita dintre toate a fost favola lui G.C. Coppola Le nozze degli dei pusa pe muzica de cinci

compozitori principali ai orasului si jucata fara a chema vreun muzician strain , pentru casatoria Marelui Duce Ferdinando al II-lea cu Vittoria
della Rovera in 1637. Bolognia, care nu avea curte, pentru mult timp a fost supusa unui regim de intermedi ca acelea ale lui Girolamo Giacobbi Aurora ingannata (1608, textul de Campeggi) sau Ulise si Circe de Ottavio Vernici (1619, text de Branchi), in general reprezentate la academiile locale; putina cantitate de muzica ce a supravietuit arata cateva influente ale stilului recitativ florentin. Alte reprezentari au fost date, mai rar, in alte orase, printre care Vicenza si Viterbo, si de asemenea la curti cum e cea de la Parma, unde in 1628, montarea a cinci intermedi de Monteverdi pe versuri de Ascanio Pio di Savoia, si turneul lui Claudio Achillini Mercurio e Marte, au servit drept replica la Flora florentina.

Compozitorii Barocului
1.Antion Vivaldi

S-a nscut n urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist n orchestra Domului San Marco, i a Camillei Calicchio. mbrind de timpuriu calea preoiei, Antonio Vivaldi a fost supranumit i Il Prete Rosso (Preotul Rou), datorit culorii prului su (motenit de la tatl su). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care exist referine documentare certe, a ajuns la Veneia n prima jumtate a anului 1665 . Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor i murise la Brescia, probabil n 1665 sau 1666. Bunica Margherita, prsise acest ora fie cu puin nainte, fie dup moartea soului ei i era insoit de cei doi fii ai lor, Agostino ([n vrst de 21 de ani) i Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urm avea s devin n 1678, tatl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani i a fost hirotonit preot la vrsta 25 ani. Atins de o maladie cronic despre care se presupune c era astm, Il Prete Rosso s-a ndeprtat cu ncetul de ndatoririle sale ecleziastice ncepnd din 1703, iar din acel moment a putut s se consacre compoziiei i nvmntului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioar la Ospedale della Piet (aezmnt rezervat orfanelor i fiicelor ilegitime abandonate), n pofida unor ntreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, ntre 1718 i 1720), Vivaldi avea s rmn fidel acestei funcii pn n 1740. n ciuda sntii precare, a nceput s cltoreasc din ce n ce mai mult ca virtuoz i compozitor la Roma, n 1722 i 1724, unde a cntat n faa Papei; probabil la Dresda i n Darmstadt; cu siguran la Amsterdam, unde a fost publicat cea mai important parte a creaiei sale; la Florena, Praga i la Viena, unde a murit, uitat de prieteni i rude. La Ospedale della Piet, a instruit i dirijat orchestra de fete a Instituiei (devenit celebr n ntreaga Europ) i s compun intens pentru concertele publice pe care aezmntul le oferea duminica.

Acestor ocupaii, deja solicitante pentru un om care se plngea fr ncetare de sntatea sa ubred, din 1713 li s-a adugat o debordant activitate de impresar i de compozitor de opere, domenii n care a cptat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivaliti tenace, concretizate chiar ntrun pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720). Se pare c de-a lungul ntregii viei, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat n afara normelor, extravagant de bun voie, chiar scandalos (dumanii lui aveau cum s rspndeasc brfe, mai ales n legatur cu atracia lui afiat fa de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele fa de o mezzo-sopran pe nume Anna Gir, fiic a unui peruchier francez numit Giraud i pentru care a scris un mare numr de pagini vocale; dup ce s-au cunoscut, Anna Gir a fost primadon n aproape toate operele lui Vivaldi). Consacrarea n toate genurile muzicale avea s-i confere compozitorului o glorie internaional incontestabil fr precedent n istoria muzicii. Muli cltori care treceau prin Veneia cutau s-l vad i s-l asculte pe "Preotul rou", de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses i pn la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Exist numeroase i preioase mrturii asupra ceea ce reprezenta viaa muzical veneiana i asupra efectului electrizant al interpretrii i creaiilor lui Vivaldi. Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor personalitati ale vremii:

Ferdinand al III-lea al Toscanei (L'Estro armonico, 1711); Contele Morzin (Il Cimento dell'armonia e dell'invenzione, 1725, culegere coninnd Anotimpurile); Carol al VI-lea de Habsburg (La Cetra, 1728)

Culegeri tiprite i copii n manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat n ntreaga Europ pn n jurul anului 1750 i se tie c, ncepnd din 1720, Johann Sebastian Bach a avut pentru aceste lucrri un asemenea entuziasm, nct a recopiat sau a transcris un mare numr dintre ele (cea mai cunoscut i mai interesant dintre aceste transcripii fiind aceea a Concertului pentru patru viori (Op. 3 Nr. 10) n Concertul pentru patru clavecine (BWV 1065), asigurnd astfel, fr s fi intenionat, supravieuirea lucrrilor modelului su

2.Johann Semastian Bach

Johann Sebastian Bach (n. 21 martie 1685, Eisenach - d. 28 iulie 1750, Leipzig) a fost un compozitor german i organist din perioada baroc, considerat in mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectual, stpanirea mijloacelor tehnice i expresive, pentru frumuseea artistic. S-a nscut la Eisenach (Germania) in 1685 dintr-o familie de muzicieni profesioniti. Tatl su, Johann Ambrosius Bach, era muzician de curte, avand sarcina de a organiza activitatea muzical cu caracter profan a oraului, dar i funcia de organist al bisericii locale. Mama sa, Elisabeth Lmmerhirt, a murit de timpuriu, urmat curand dup aceea de tatl su, cand Johann Sebastian avea numai 9 ani.

Rmas orfan, plec la fratele su mai mare, Johann Christoph Bach, care era organist la Ohrdurf. Aici a inceput s execute primele motive muzicale la org, dovedind o inclinaie deosebit pentru acest instrument. Dorina de a se perfeciona l-a fcut s viziteze pe cei mai cunoscui organiti din acel timp, ca Georg Bhm, Dietrich Buxtehude i Johann Adam Reinken. In 1703 obine primul post de organist in orelul Arnstadt; datorit virtuozitii lui deja evidente, a fost angajat intr-o poziie mai bun ca organist in Mhlhausen. Unele din primele compoziii ale lui Bach dateaz din aceast epoc, probabil i celebra Toccata i Fuga in Re minor BWV565. In 1708, Bach obine postul de organist de curte i maestru de concerte la curtea ducelui de Weimar. In aceast funcie avea obligaia de a compune nu numai muzic pentru org, dar i compoziii pentru ansambluri orchestrale, bucurandu-se de protecia i prietenia ducelui Johann Ernst, el insui compozitor. Pasionat de arta contrapunctului, Bach a compus majoritatea repertoriului de fugi in timpul activitii sale in Weimar. Din aceast perioad dateaz celebra compziie Clavecinul bine temperat, care include 48 preludii i fugi, cate dou pentru fiecare gam major i minor, o lucrare monumental nu numai prin folosirea magistral a contrapunctului, dar i pentru faptul de a fi explorat pentru prima dat intreaga gam tonal i multitudinea intervalelor muzicale. Din cauza deteriorrii raporturilor cu ducele Wilhelm Ernst, Bach este nevoit s prseasc Weimarul in 1717, transferandu-se la curtea prinului Leopold de Anhalt-Cthen. In acest timp, compune cele 6 Concerte brandenburgice, precum i Suitele pentru violoncel solo, Sonatele i Partitele pentru vioar solo i suitele orchestrale. In 1723, Johann Sebastian Bach este numit Cantor i director muzical la biserica St. Thomas din Lipsca. Bach avea sarcina, pe de o parte, de a preda muzica elevilor de la coala de canto, pe de alt parte, s furnizeze compoziii muzicale celor dou biserici principale din Lipsca, compunand cate o cantat in fiecare sptman, inspirate din lecturile biblice duminicale. Pentru zilele festive, Bach a compus cantate i oratorii de o deosebit frumusee, ca Pasiunea dup Matei pentru Vinerea patimilor, Magnificat pentru Crciun .a. Multe dintre operele acestei perioade sunt fructul colaborrii cu Collegium Musicum din Lipsca sau reprezint compoziii aa zise erudite, ca cele patru volume de exerciii pentru clavecin, partitele pentru pian, Variaiunile Goldberg, Arta Fugii, Concertul italian .a. Johann Sebastian Bach s-a cstorit in 1707 cu Maria Barbara, cu care a avut 7 copii, din care 4 au supravieuit bolilor copilriei. Dup moartea primei lui soii, Bach s-a recstorit in 1721 cu Anna Magdalena Wilcke, o tanr sopran, cu care - dei cu 17 ani mai tanr ca el - a avut o lung csnicie fericit. Impreun au avut 13 copii. Toi fiii lui Bach au artat o deosebit dotare pentru muzic, muli dintre ei devenind muzicieni consacrai, ca Wilhelm Friedemann Bach, Johann Gottfried Bernhard Bach, Johann Christoph Friedrich Bach, Johann Christian Bach i Carl Philipp Emanuel Bach.

3.

Georg Friederich Handel

Handel s-a nscut la 23 februarie 1685 n oraul Halle/Saxonia (Germania), unde a luat i primele lecii de muzic de la Friedrich Wilhelm Zachow. n vrst de 17 ani, n 1702, este deja organist n Halle, un an mai trziu este angajat ca violonist i "Maestro al Cembalo" n orchestra Operei din Hamburg condus de Reinhard Keiser. Aici realizeaz n 1705 prima sa oper, "Almira" pe un libret de Feustking, cu care atrage atenia publicului. n primvara anului 1707 pleac n Italia i rmne timp de doi ani n Florena i Roma, studiind cu compozitorii italieni Arcangelo Corelli, Alessandro i Domenico Scarlati i cu Augustino Scarlati. n Italia compune opere, oratorii i un mare numr de cantate religioase, nsuindu-i stilul i mijloacele muzicii italiene . n 1709 are loc cu mult succes premiera operei sale "Agrippina" (pe un text de Vincenzo Grimani) la Veneia. Alternana parodiei ironice cu stri de emoie profund, trecerile de la comic la intrigi rafinate, oferite de libretul avut la dispoziie, sunt transpuse cu deosebit mestrie n spiritul operei veneiene.

n primvara anului 1710, Haendel revine n Germania pentru a prelua postul de Kapellmeister la curtea prinului de Hanovra, dar deja ctre sfritul anului pleac la Londra, unde obine succes cu opera feeric "Rinaldo" la Haymarket Theatre. Rmne definitiv n Anglia n calitate de compozitor i muzician al curii regale. Din anul 1713 primete o pensie anual din partea casei regale britanice, iar n 1727 Haendel devine cetean britanic. Este propriul su impresar la concuren cu ali compozitori de oper din Anglia, ca Giovanni Bononcini i Nicola Porpora. Pe lng activitatea sa operistic, compune sub patronajul ducelui de Chandos oratoriul "Esther" i unsprezece motete pentru soliti, cor i orchestr (17171720). n 1719 primete nsrcinarea s pun bazele unui teatru de oper la Londra, "The Royal Academy of Music", pentru care compune nu mai puin de 14 opere. Aici nregistreaz i marile sale succese cu operele "Radamisto" (1720), "Giulio Cesare in Egitto" (1724), "Tamerlano" (1724) i "Rodelinda" (1725), care l fac celebru n toat Europa. ntre timp, interesul publicului londonez pentru opera n stil italian ncepe s scad, opera regal nregistreaz pierderi financiare i este nevoit s-i nchid porile. Haendel ncearc s-i reprezinte noile compoziii ("Ezio" 1732, "Ariodante" - 1735 i "Alcina" - 1735) ntr-un teatru mai mic, dar se mbolnvete i proiectul eueaz Haendel se orienteaz spre compoziia de oratorii pe teme laice i spre muzica instrumental, n tradiia muzicii engleze a lui Henry Purcell. Astfel d la iveal oratoriile "Athalia" (1733) i "Saul" (1739) i compune concerte pentru org i orchestr (1736), precum i cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739). n 1742 realizeaz celebrul oratoriu "Messiah", executat n premier la Dublin, rmas exemplar n acest gen pn astzi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute i mai des executate buci muzicale). Alte oratorii din aceast perioad sunt: "Israel n Egipt" (1739), "Samson" (1743), "Iuda Maccabeul" (1747) i "Solomon" (1749). Cu ocazia ncheierii tratatului de pace din Aachen n 1748, Haendel compune bucata "Foc de artificii" care, mpreun cu "Muzica apelor" compus mai nainte (1717) cu ocazia urcrii pe tron a regelui George I, a cptat o mare popularitate. n timp ce lucra la compoziia oratoriului "Jephta" (1751), Haendel i pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind nmormntat cu deosebite onoruri n "Colul Poeilor" din Westminster Abbey.