FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI

Coordonator:
Dr. Anca Bubuianu

Colectiv de redacţie:
Dr. Ana-Maria Zăgrean
Dr. Radu Braga
Dr. Mădălina Lazăr
Dr. Bogdan Pavel
CUVÂNT INTRODUCTIV
Respiraţia este una din funcţiile vitale ale organismelor vii, proces prin care se face schimbul de
gaze între atmosferă şi celule.
Se asigură astfel menţinerea la valori normale şi constante atât a pO 2 şi pCO2 arterial, cât şi a pH-
ului sanguin.
În afară de organismele unicelulare, (la care schimbul de gaze se face prin difuziune simplă),
transportul gazelor se face în mai multe etape.

Acestea sunt:
1. respiraţia pulmonară sau ventilaţia
2. schimbul de gaze dintre alveole şi sângele venos din capilarele pulmonare
3. transportul gazelor prin sânge
4. respiraţia celulară

Ca atare, procesul respiraţiei necesită conlucrarea dintre pompa toraco-pulmonară, sistemul

cardio-vascular, ţesutul sanguin şi celule.
Modificări ale funcţiei oricărui participant la acest proces atrag după sine – în final – dereglări
ale metabolismului celular.
Parametrii ventilatori se modifică în funcţie de o serie de variabile, unele dependente de
constituţia subiectului, altele de tipul de activitate sau de patologia asociată (pulmonară sau
extrapulmonară).
Volumele de aer vehiculate la gură nu se pot analiza izolat. Valorile obţinute trebuiesc corectate
şi apreciate în funţie de sex, vârstă, înălţime, etc (vezi anexa).
În cazul adulţilor, femeile au valori mai mici ale volumelor şi capacităţilor pulmonare decât
bărbaţii la aceeaşi vârstă şi înălţime.
Relaţia între greutatea corporală şi valoarea volumelor pulmonare este direct proporţională.
Excepţie fac persoanele supraponderale, care au volume mai mici.
Mai mult decât atât, în cazul respiraţiei pulmonare, procese patologice care se dezvoltă în afara
pompei toraco-pulmonare pot afecta oxigenarea tisulară. Printre acestea se numără procese tumorale
intraabdominale, tulburări în transmiterea impulsului nervos, afectări tumorale sau iatrogene ale
centrilor respiratori.
La una şi aceeaşi persoană, necesarul de oxigen şi producţia de CO 2 variază cu gradul de efort şi
cu starea de sănătate. De exemplu statusul endocrin afectează necesarul de oxigen şi ventilaţia (funcţia
tiroidiană şi gonadală).
Astfel, frecvenţa şi amplitudina ventilaţiei (volumul de gaz vehiculat între atmosferă şi plămâni
pe minut) nu reprezintă o constantă de fiecare moment ci mai degrabă sunt ajustate de nevoile
organismului.
Istoria şi fiziologiei respiraţiei a fost presărată de multe stângăcii în epoca veche. Lucrări
atribuite lui Hippocrate afirmă că respiraţia era necesară pentru scăderea temperaturii inimii.
Galen, deşi a recunoscut nevoia de aer proaspăt, considerat spirit vital, afirma că schimburile
gazoase au loc prin pori situaţi în septul interventricular.
Ibn-al-Nafis şi Servetus au recunoscut însă impermeabilitatea septului interventricular şi au
propus modelul arteră pulmonară – venă pulmonară ca sediu al schimburilor gazelor respiratorii.
 Rolul pompei toraco-pulmonare pentru schimburile gazoase a fost intuit încă de Erassistratus şi
Galen, care au demostrat rolul diafragmului ca muşchi respirator, ca şi originea şi funcţia nervilor frenici
şi funcţia muşchilor intercostali şi accesori.
Abia în secolul 18 a început să fie cunoscut şi recunoscut rolul respiraţiei în menţinerea
homeostaziei gazelor respiratorii şi deschizătorii de drum au fost chimiştii. Astfel, îi revine lui Lavoisier
meritul de a stabili compoziţia aerului atmosferic, ca şi proporţia diferitelor gaze din atmosferă.

Mini-dicţionar
Eupneea – ventilaţia normală din punct de vedere al frecvenţei şi amplitudinii, astfel încât Po 2 şi Pco2 în
sângele arterial se menţin normale şi constante.

Apneea – oprirea ventilaţiei

Tahipneea – ventilaţie cu frecvenţă crescută

Bradipneea – ventilaţie cu frecvenţă scăzută

Hiperventilaţia – ventilaţie care depăşeşte nevoile metabolice ale organismului (cantitatea de CO 2

eliminat depăşeşte cantitatea de CO2 produs). De obicei creşte pe seama amplitudinii şi mai puţin a
frecvenţei ventilatorii. Rezultatul este hipocapnia.

Hipoventilaţia – ventilaţie sub nevoile metabolice ale organismului. Scade pe seama scăderii amplitudinii
şi frecvenţei ventilaţiei. Determină în primul rând hipoxemie şi în final şi hipercapnie.

Hipocapnie – scădere Pco2 în sângele arterial

Hipercapnie – screşterea Pco2 în sângele arterial
Hipoxemie – scăderea Po2 în sângele arterial
Hipoxie – scăderea Po2 în ţesuturi
ABREVIERI
1. Mecanica pulmonară

C = complianţă
Ct = complianţa toracică (Ccw = chest wall compliance)
Cp = complianţa pulmonară (Cl = lung compliance)
Cs = complianţa statică (Cst = static compliance)
Cdin = complianţa dinamică (Cdyn = dynamic compliance)
Cr = complianţa respiratorie
E = elastanţă
F = frecvenţă respiratorie
G = conductanţă
R = rezistenţă
PB = presiunea barometrică (atmosferică)
Pt = presiune transpulmonară
Ppl = presiunea pleurală
VRC = volum respirator curent (TV = tidale volume)
VR = volum rezidual (RV = residual volume)
VER = volum expirator de rezervă (ERV = expiratory reserve volume)
VIR = volum inspirator de rezervă (IRV = inspiratory reserve volume)
VSM = volumul spaţiului mort (VD = dead-space volume)
CRF = capacitate reziduală funcţională (FRC = functional residual capacity)
CI = capacitate inspiratorie (IC = inspiratory capacity)
CE = capacitate expiratorie (EC = expiratory capacity)
CPT = capacitate pulmonară totală (TLC = total lung capacity)
CV = capacitate vitală (VC = vital capacity)

2. Spirometrie

FEF25-75= fluxul expirator mediu între 25% şi 75% din CVF

FEV1 = volumul expirator maxim pe secundă (VEMS)
FEV2=volumul expirator maxim la 2 secunde
FEV3=volumul expirator maxim la 3 secunde
FVC = capacitatea vitală forţată (CVF)
MVV = ventilaţia voluntară maximă (maximum voluntary ventilation)
PEF = peack expiratory flow (debitul expirator de vârf)
Vmax = maximum flow (debit expirator maxim). Se măsoară la 75%, 50% şi 25% din CVF.
IRB = indice de reactivitate bronşică

3. Rezistenţa la flux

PPE = punctul de presiune egală (EPP = equal pressure point)

Gaw = conductanţa căilor aerifere (airway conductance)
Raw = rezistenţa căilor aerifere (airway resistence)
 4. Ventilaţie şi perfuzie

CO = monoxid de carbon
CO2 = dioxid de carbon
He = heliu
N2 = azot
O2 = oxigen
PA = presiune intralveolară
Pa = presiune arterială
Pv = presiune venoasă
NB – ultimele trei noţiuni se aplică pentru presiunile parţiale ale gazelor
P (A – a) O2 = diferenţa de presiune alveolo-arterială a oxigenului

5. Condiţii de determinare

ATPD = ambient teperature and pressure, dry (presiunea gazelor măsurată în condiţii de temperatură şi
presiune atmosferică, în aer uscat)
ATPS = saturated with water vapor at ambient temperature and pressure (presiunea gazelor măsurată în
condiţii de atmosferă saturată în vapori de apă, la temperatura mediului)
BTPS = body conditions: saturated with water vapor at body temperature and ambiental pressure
(presiunea gazelor măsurată în condiţii de temperatură a corpului, saturată în vapori de apă, la
presiunea mediului)
STPD = standard conditions: temperature 0o C, pressure 760 mm Hg.

6. Condiţii patologice

BPOC = bronho-pneumopatie obstructivă cronică

PREZENTAREA SISTEMULUI BIOPAC STUDENT LAB
Materialul iconografic şi descrierea protocoalelor lucrărilor practice care utilizează sistemul
BIOPAC Student Lab (BSL) au fost adaptate după Manualul Biopac Student Lab cu acordul BIOPAC
Systems, Inc.

BIOPAC Student Lab (BSL) este un sistem modern conceput pentru a facilita studiul practic şi
înţelegerea proceselor fiziologice. Sistemul este alcătuit dintr-o parte hardware (MP35) conectată la un
sistem de calcul şi dintr-o parte software reprezentată de un set de aplicaţii ce permit documentarea,
înregistrarea digitală a datelor, analiza acestora şi mai multe ghiduri practice care facilitează procesul
educaţional.
Sistemul BSL este conceput pentru a fi utilizat pe subiecţi umani, animale de laborator, organe şi
preparate tisulare fără riscuri, fiind conform cu standardele de securitate în domeniu.
Vom prezenta succint componentele hardware şi ulterior setul de aplicaţii ce însoţesc aparatul.
În cadrul acestui manual ne vom rezuma doar la componentele utilizate în desfăşurarea lucrărilor
practice de aparat respirator.

Unitatea MP35
MP35 (Figura 3.1) este unitatea de achiziţie a datelor şi interfaţa cu sistemul de calcul. Are
capacitatea de a amplifica şi filtra semnalul biologic, de a stimula şi de a converti semnalul analogic in
semnal digital.

Figura 3.1 – Unitatea de achiziţie MP35

Panoul din faţă al unităţii prezintă:

 4 mufe de conectare notate cu CH1, CH2, CH3, CH4 ce permit achiziţia semnalului biologic pe
4 canale.
 o mufă notată “Electrode Check” ce permite verificarea montării corecte a electrozilor pe
subiectul investigat.
 un semnal LED notat cu “POWER” care se aprinde când unitatea este pornită şi operaţională
 un semnal LED notat cu “BUSY” care se aprinde atunci când unitatea face achiziţie de semnal
biologic, sau în primele 5 secunde după pornirea unităţii (Power-on test).

Panoul din spate al unităţii prezintă:

 Întrerupătorul ce pune aparatul în funcţiune.
 Mufa de alimentare pentru unitate (12 VDC, 1 Amp).
 Mufă USB necesară pentru conectarea la sistemul de calcul.
  Mufa notată “Analog Out” permite ieşirea semnalului analog amplificat.
 Mufă mamă pentru căşti sau boxe audio (cu jack stereo de 3.5mm).
 Mufa notată “I/O Port” permite conectarea dispozitivelor digitale la MP35.
 Mufă notată “Trigger” permite intrarea semnalului provenit de la stimulator.
Transductorii utilizaţi pentru desfăşurarea lucrărilor practice se conectează la unitatea de
achiziţie MP35 prin cabluri de 3 m prevăzute cu conectori de 9 pini care se potrivesc mufelor notate
CH1-CH4. Există o singură modalitate de conexiune a cablurilor, fiind astfel evitate eventuale erori.

Transductor de flux (SS11LA)

Transductorul de flux (Figura 3.2) a fost proiectat pentru uz uman şi permite măsurarea fluxului
şi volumelor de aer vehiculate în timpul ventilaţiei pulmonare în condiţii de repaus şi de efort uşor.
Permite efectuarea unei serii de teste de evaluare a funcţiei pulmonare cum ar fi măsurarea volumelor şi
capacităţilor pulmonare, a VEMS şi a capacităţii vitale forţate.
Transductorul se conectează la unitatea MP35 prin introducerea conectorului transductorului în
mufa CH1.
Pentru utilizarea transductorului in conditii igienice se recomandă montarea unui filtru
bacteriologic (AFT 1) şi a unei piese bucale (AFT 2 sau AFT 8). Transductorul necesită calibrare înainte de
utilizare prin utilizarea seringii de calibrare (AFT 6).

Figura 3.2 – Transductorul de flux

Transductor pentru efortul respirator (SS5LB)

Transductorul (Figura 3.3) este conectat la o curea extensibilă ce se ataşează circumferenţial la
torace sau abdomen pentru a urmări excursiile respiratorii ale cavităţii toracice sau abdominale.
Transductorul prezintă o sensibilitate fină putând înregistra ampliaţii mici ale mecanicii respiratorii şi in
acelaşi timp rezistenţă minimă la mişcare.

Figura 3.3 –Transductorul pentru monitorizarea efortului respirator montat cu ajutorul curelei
de fixare la nivelul toracelui
Sonda de flux nazal (SS6L)
Acest transductor (Figura 3.4) este un senzor pentru variaţii fine de temperatură, ce se
montează la nivelul şanţului nazo-labial şi poate sesiza fluxul de aer expirat datorat diferenţei de
temperatură între aerul inspirat şi cel expirat. Se utilizează pentru investigarea mecanicii ventilatorii
alături de senzorul de efort respirator (SS5LB). Această configuraţie este utilă în practica medicală
pentru diagnoza sindromului de apnee de somn.

Figura 3.4 – Sonda de monitorizare a fluxului nazal. La capătul sondei se găseşte

senzorul de temperatură.

Sistem de analiză a gazelor O2 şi CO2 (GasSys2)

Sistemul permite măsurarea în timp real a consumului de oxigen (VO2) şi a ratei de schimb
respirator (RER) utilizând sistemul MP35. Modulul GasSys2 (figura 3.5) prezintă două variante – cu o
cameră de analiză de 1 litru sau de 5 litri.

Figura 3.5 – Modulul de analiza a concentraţiilor de oxigen şi dioxid de carbon din

aerul expirat.

Accesorii
AFT 1 – filtru antibacterian de unică folosinţă (22 mm diametru), permite îndepărtarea
bacteriilor aeropurtate. Se montează între transductorul de flux (SS11LA) şi piesa bucală.
AFT 2 – piesă bucală de unică folosinţă (22 mm). Se conectează la transductorul de flux (SS11LA).
AFT 3 – pensă nazală, permite suprimarea delicată a fluxului prin cele doua nări, pentru evitarea
erorilor atunci când este măsurat fluxul de aer vehiculat pe gură.
AFT 4 – filtru antibacterian de unică folosinţă (35 mm)
AFT 6 – Seringă de calibrare de 0.6 litri. Se utilizează cu transductorul de flux SS11LA sau cu
sistemul de analiză a gazelor GAS-SYSTEM2. Pentru mai multă precizie se recomandă utilizarea AFT26.
AFT 8 – piesă bucală autoclavabilă (22 mm). Se conectează la transductorul de flux (SS11LA).
 AFT 9 – piesă bucală autoclavabilă (35 mm)
AFT 10 – mască facială pentru adulţi (22mm).
AFT 11A-E – racorduri flexibile si rigide pentru conectarea componentelor si tubulaturii utilizate
in măsurarea fluxului şi volumelor de aer.
AFT 12 – tubulatură de legătură (1,8 m lungime, 22 mm)
AFT 21 – valvă T, (35 mm) – valva T este utilă pentru studiile ce implică vehicularea unor volume
mari de aer (ex. exerciţiu fizic).
AFT 22 – valvă T, (22 mm) – valva T este utilă pentru studiile ce implică vehicularea unor volume
reduse şi medii de aer .
AFT 24 – suport cefalic pentru AFT 21. Asigură o mai bună fixare a valvei T de extremitatea
cefalică.
AFT 25 – mască facială pentru adulţi cu valvă T inclusă.
AFT 26 – seringă de calibrare de 2 litri. Reprezintă o alternativă ce oferă mai multă precizie decât
AFT 6.
GASCAL – Cilindru cu gaz pentru calibrare. Cilindrul conţine o atmosfera de 4% CO 2, 16% O2 in
azot. Necesar pentru calibrarea sistemului de analiză a gazelor respiratorii.
GASREG – Regulator de gaz se montează la butelia de calibrare (GASCAL)

Figura 3.6 – Imagini cu accesoriile necesare pentru efectuarea probelor ventilatorii

Punerea în funcţune a sistemului

Sistemul este conceput pentru o manipulare cât mai uşoară în experimentele desfăşurate în
cadrul lucrărilor practice. Vom prezenta in cele ce urmează o descriere sumară a paşilor ce trebuie
parcurşi pentru o utilizare cât mai buna a sistemului. O descriere mai detaliată se va face ulterior în
funcţie de particularităţile practice al fiecarui protocol experimental.
1. Porniţi calculatorul asociat sistemului de achiziţie
2. Asiguraţi-vă că unitatea de achiziţie BIOPAC MP35 este oprită
3. Conectaţi transductorul sau transductorii pe care urmaţi să îi folosiţi în cadrul lucrării
practice. Conectorii transductorilor vor fi fixaţi la panoul din faţă al unităţii MP35 în mufele
notate de la CH1 la CH4. Nu pot fi conectaţi concomitent mai mult de 4 transductori la
unitatea de achiziţie.
4. Porniţi unitatea de achiziţie a datelor MP35 (de la întrerupătorul aflat pe panoul din spate al
unităţii)
5. Montaţi transductorii pe subiect (acolo unde este cazul). În cazul în care apar dificultăţi de
montare, nu forţaţi transductorii deoarece se pot deteriora senzorii.

6. Porniţi aplicaţia BIOPAC Student Lab

7. Alegeţi lucrarea practică corespunzatoare experimentului pe care o să îl efectuaţi (de

exemplu alegeţi L12-Lung1 în cazul în care o să investigaţi volumele şi capacităţile
pulmonare)

8. Daţi un nume fişierului în care se va face achiziţia de date şi apoi apăsaţi OK.
Figura 3.7 – Imagine a ferestrei de achiziţie.În centru se pot observa trei trasee de achiziţie
de date. In partea stânga pe bara ce mărgineşte traseul este notata descrierea canalului
respectiv. În partea dreapta a traseului se găsesc scalele verticale valorice care descriu
amplitudinea oscilaţiilor înregistrate. În partea superioară se găsesc instrumente utile
pentru efectuarea masurătorilor şi analizei undelor înregistrate şi posibilitatea marcării
unor momente importante din parcursul experimentului. În partea de jos se găseşte axa
timpului pe scala orizontala, iar în partea dreaptă jos posibilitatea de a selecta opţiuni ale
programului (prin instrumentul de selecţie), a selecta bucăţi de traseu pentru analiză (prin
activarea cursorului de selecţie) sau magnificare sau micşorarea traseului pentru analiză.
Tot in partea dreaptă jos se găseşte un indicator sub forma unui cerc plin, care este de
culoare verde atunci când programul este în conexiune cu unitatea de achiziţie, iar
legătura funcţionează normal.

9. În acest moment sistemul este pregătit să facă achiziţia datelor. Totuşi majoritatea
protocoalelor experimentale necesită efectuarea unei calibrări a sistemului înaintea
începerii înregistrărilor propriu-zise.
VOLUME ŞI CAPACITĂŢI PULMONARE
Noţiuni teoretice
Respiraţia pulmonară este reprezentată de deplasări ritmice ale plămânilor şi cutiei toracice în
acelaşi sens.
În inspir, prin creşterea volumului intrapulmonar, presiunea în sistem scade. Deplasarea aerului
se face dinspre atmosferă spre alveole. Inspirul este deci un act activ, care necesită travaliu muscular şi
consum de oxigen.
În expir, revenirea cutiei toracice şi plămânilor la dimensiunile iniţiale (scăderea volumului),
determină creşterea presiunii în sistem şi eliminarea aerului din plămâni; expirul este act pasiv.
Raportul dintre durata inspirului şi cea a expirului este de 2/3 (două secunde de inspir şi 3
secunde de expir), pentru frecvenţă ventilatorie de 12 respiraţii pe minut. Frecvenţa respiraţiei
pulmonare variază în funcţie de sex (mai mare – aproximativ 16 mişcări / minut la femei).
În cursul mişcărilor ventilatorii, se deplasează cantităţi de aer cuprinse generic în denumirea de
volume şi capacităţi pulmonare, acestea putând fi măsurate prin metoda spirometrică, spirografică sau
pneumotachografică.
Înregistrarea grafică obţinută se numeşte spirogramă.

Volumele pulmonare sunt: VRC, VIR, VR, VER.

VRC = cantitatea de aer vehiculată la gură în cursul unei respiraţii normale. Valoarea lui depinde
de activitatea metabolică a organismului. În repaos, la adultul sănătos, este de 500 ml. În efortul fizic,
creşte proporţional cu producţia metabolică de CO 2 (până la 3 l), pe seama VIR.
VIR = cantitatea de aer care poate intra în plămâni în cursul unui inspir maxim care urmează
unui inispir de repaos. Are valoare aproximativă de 3000-3300 ml la adultul tânăr de sex masculin şi
1900 ml la adultul tânăr de sex feminin.
VER = cantitatea de aer care iese din plămâni întru-un expir forţat care urmează unui expir de
repaos. Are valoare aproximativă de 1000 ml la adultul tânăr de sex masculin şi 700 ml la adultul tânăr
de sex feminin.
VR = cantitatea de aer care rămâne în plămâni după expirul forţat complet. Are valoare
aproximativă 1200 ml la adultul tânăr de sex masculin şi 1100 ml la adultul tânăr de sex feminin.

Capacităţile pulmonare reprezintă suma de volume pulmonare. Ele sunt:

CI = suma dintre VRC şi VIR (IC = TV+IRV)
CE = suma dintre VRC şi VER (EC = TV+ERV)
CRF = suma dintre VER şi VR (FRC = ERV+RV)
CV = suma dintre VIR, VRC şi VER (VC = IRV+TV+ERV)
CPT =suma dintre VIR, VRC, VER şi VR (TLC = IRV+TV+ERV+RV)
 Fig. 4.1. Volume si capacităţi pulmonare. Capacitatea vitală şi subdiviziunile acesteia

Capacitatea vitală se defineşte ca fiind cantitatea totală de aer scoasă din plămâni într-un expir
forţat complet care urmează unui inspir maximal. Componentele CV, exprimate procentual sunt: pentru
VRC  12%, pentru VIR  60% şi pentru VER  20%. Valoarea ei variază cu sexul, vârsta, lungimea
toracelui şi gradul de antrenament fizic. VIR reprezintă rezerva funcţională pulmonară pentru adaptarea
la efortul fizic. CV scade în disfuncţiile restrictive (fibroză pulmonară, pneoumopatii).
Valorile obţinute prin spirometrie trebuiesc corectate. Se ţine seama de factorul BTPS ca şi de
caracteristicile fizice ale subiectului (vezi anexa).
În mod normal variază cu  8% din valoarea ideală extrasă din tabele.

Fig. 4.2. Relaţia dintre ventilaţia pulmonară şi cea alveolară.

Volum rezidual versus CRF

 Volumul rezidual (VR) este cantitatea de aer care rămâne în plămâni după un expir forţat
maximal. Valoarea lui variază cu sexul, dar în mod deosebit cu vârsta subiectului. Dacă la adultul tânăr
normal, reprezintă 19% din CPT, valoare sa creşte după 40 ani, ajungând la bătrâneţe la 39% din CPT.
Această creştere a VR, reprezintă limitarea capacităţii de efort cu înaintarea în vârstă.
Determinarea VR se face prin metoda diluţiilor, care utilizează respiraţia unică sau multiplă în
atmosferă cu N2 sau He (gaze greu solubile, care difuzează foarte lent prin membrana alveolo-capilară),
şi prin pletismografie corporeală.
Respiraţia unică în azot: pacientul în poziţie şezândă, respiră normal aer atmosferic. Apoi face
două inspiruri maximale şi expiră maximal, până la volumul rezidual. Urmează un inspir în oxigen 100%
până la CPT. Fără a face apnee, pacientul expiră apoi lent, cu o medie de 0,4 – 0,7 l/sec, până la VR.
Concentraţia N2 şi modificarea volumului sunt înscrise pe un grafic, simultan. Graficul este considerat
acceptabil dacă CVI nu variază cu peste 5% din CVE şi nu apar modificări bruşte ale concentraţiei de N 2
expirat. Se face media a trei curbe considerate acceptabile. Formula de calcul este următoarea:
CPT x CN2E = (CV x CN2I) + (VR x CN2P)

Unde: CN2E este concentraţia de N2 în aerul expirat, CN2I este concentraţia de N2 în aerul inspirat şi
CN2P este concentraţia de N2 în aerul din plămâni la începutul determinării.
Având în vedere faptul că aerul inspirat are concentraţie 100% de oxigen (nu conţine azot) şi
aerul din plămâni conţine 79% azot, se poate calcula VR utilizând următoarea ecuaţie:

CN 2E
VR=CVx
C N 2 P −C N 2 E

VR creşte în disfuncţii ventilatorii obstructive (astm bronşic, BPOC).

Capacitatea reziduală funcţională (CRF) este cantitatea de aer care rămâne în plămâni după un
expir de repaos (după un inspir de repaos se efectuează un expir normal). CRF reprezintă 39% din CPT la
adultul tânăr normal. Subdiviziunea acesteia, VER, reprezintă rezerva de oxigen în timpul expirului.
Necesitatea acestei rezerve este explicată prin faptul că, dacă respiraţia pulmonară este un proces ciclic
(inspir – expir), respiraţia celulară este un proces continuu. Cantitatea de aer rămasă în plămâni după
expir amortizează variaţiile presiunilor parţiale de O 2 şi CO2 din sângele arterial.
Creşte odată cu vârsta, pe seama creşterii VR. Creşte în disfuncţiile ventilatorii obstructive.

Capacitate pulmonară totală

Capacitatea pulmonara totala (CPT) este cantitatea totală de aer conţinută în plămâni la sfârşitul
unui inspir maxim. Valoarea sa depinde de sex, vârstă, înălţime, lungime a toracelui şi grad de
antrenament fizic. Variază în funcţie de CV şi VR. În medie, la adultul normal CPT are valoarea de 6 litri.
În plus, depinde de complianţa sistemului toraco-pulmonar, crescând în situaţiile în care complianţa
creşte (emfizem pulmonar).
Volume şi Capacităţi Pulmonare – Lucrare Practică
BIOPAC L12-LUNG-1

Introducere
Volumul de aer pe care o persoană îl inspiră şi expiră poate fi măsurat cu ajutotul unui
spirometru (spiro = respiraţie, meter = a măsura). Un spirometru clopot constă într-un cilindru cu pereţi
dubli separaţi de un compartiment cu apă şi un clopot inversat peste cilindru, conţinând aer (Figura 4.3).
Prin intermediul unui scripete clopotul este conectat cu o peniţă inscriptoare care înregistrază un traseu
pe un kimograf care se roteşte cu viteză constantă. În timpul expansiunii toracice aerul este inspirat din
clopot şi peniţa se ridică, înregistrând volumul inspirat. Odată cu expirarea aerului în clopot, peniţa
coboară şi este înregistrat volumul expirator. Înregistrarea modificărilor de volum în funcţie de timp se
numeşte spirogramă.
kimograf

Clopot

Direcţia de înscriere a graficului

de către peniţa inscriptoare
Apă

Figura 4.3 Spirometru clopot

Pentru înregistrarea volumelor respiratorii cu sistemul BSL este utilizat un transductor de flux şi
un soft care converteşte fluxul de aer în volum, astfel aproximând volumul citit de spirometru. Prin
această metodă se obţin rapid valorile capacităţilor pulmonare, dezavantajul fiind acela că procedura de
înregistrare trebuie să fie respectată cu exactitate pentru a obţine o conversie precisă a fluxului de aer în
volum.
În această lucrare se măsoară volumul curent, volumul inspirator de rezervă şi volumul expirator
de rezervă. Volumul rezidual nu poate fi măsurat cu ajutorul spirogramei sau a transductorului de flux.
Se va calcula Capacitatea Inspiratorie, Capacitatea Vitală şi fracţia Capacităţii Vitale faţă de valorile
medii. În continuare se compară valoarea măsurată a Capacităţii Vitale cu valoarea estimată.
Următoarele ecuaţii vor fi utilizate pentru a obţine valoarea estimată a CV în funcţie de sex,
vârstă şi înălţime. Deoarece CV depinde şi de alţi factori în afară de cei precizaţi, o valoare de 80% din
valoarea calculată este considerată încă normală.
 Tabel 4.1
Ecuaţii pentru estimarea Capacităţii Vitale (litri)
Bărbaţi CV = 0.052H – 0.022A – 3.60
Femei CV = 0.041H - 0.018A – 2.69

H (Height) - Înălţime (centimetri)

A (Age) - Vârstă (ani)
Utilizând aceste ecuaţii putem estima CV la o femeie de 19 ani, cu înălţimea de 167 cm, la o
valoare de 3.815 litri:
0.041 x (167) – 0.018 x (19) – 2.69 = 3.815 litri

Obiective experimentale
 Observarea, înregistrarea şi calcularea volumelor şi capacităţilor pulmonare.
 Compararea valorilor măsurate ale volumelor şi capacităţilor pulmonare cu valorile medii.
 Compararea valorilor măsurate cu valorile normale ale volumelor şi capacităţilor
pulmonare, în funcţie de sex, vârstă, greutate şi înălţime.

Materiale
 Transductor de flux BIOPAC (SS11LA)
 Filtru antibacterian BIOPAC (AFT1)
 Piesă bucală BIOPAC (AFT2/AFT8)
 Pensă nazală BIOPAC (AFT3)
 Seringă de calibrare 0.6 litri BIOPAC (AFT6)
 Sistemul de achiziţie a datelor BIOPAC MP35 conectat la un sistem de calcul cu aplicaţia Biopac
Student Lab

Protocol de configurare
1. Porniţi calculatorul.
2. Asiguraţi-va că unitatea BIOPAC MP35 este oprită.
3. Conectarea transductorului de flux (SS11LA) la Canalul 1 (CH 1).

4. Porniţi unitatea de achiziţie a datelor MP35.

5. Plasaţi un filtru la capătul seringii de calibrare. Filtrul este necesar pentru calibrare şi înregistrare,
ajutând la deplasarea uniformă a aerului la nivelul transductorului. Filtrul trebuie înlocuit atunci
când hârtia din interior se umezeşte.
6. Inserarea ansamblului format din seringa de calibrare şi filtru în transducerul de flux. Dacă se
utilizează untransductor SS11LA cu cap reutilizabil, se inseră întotdeauna seringa pe faţa
transductorului marcată cu “Inlet”, astfel încât cablul transductorului este poziţionat către stânga.

7. Deschiderea programului Biopac Student Lab.

8. Selectarea protocolului experimental 12 (L12-LUNG-1).
9. Introduceţi numele fişierului.
10. Apăsaţi pe butonul OK si finalizarea procedurii de configurare

Calibrare
Procedura de calibrare stabileşte parametrii interni ai sistemului - nivel de amplificare (gain), offset
(compensare semnal), scalare (scaling) - şi este critică pentru o utilizare optimă.
1. Se trage până la capăt pistonul seringii de calibrare şi se menţine în poziţie dreaptă ansamblul
format din seringa de calibrare şi filtru. Transductorul de flux este sensibil la calibrare, astfel încât
necesită să fie menţinut în poziţie dreaptă pe parcursul procedurii de calibrare şi înregistrare.
Nu ţineţi de mânerul transductorului de flux în timpul calibrării deoarece se poate rupe vârful seringii.

2. Apăsaţi pe butonul Calibrate.

Prima etapă a procedurii de calibrare se va desfăşura pentru 8 secunde şi se termină cu un mesaj de
alertă.
Se lasă pistonul extins şi se menţine ansamblul stabil, în poziţie dreaptă pe parcursul întregii proceduri
de calibrare. De evitat atingerea pistonului, pentru a obţine rezultate precise.
3. Pregătire pentru a doua etapă de calibrare.
4. Se apasă pe butonul Yes după citirea mesajului de alertă. A doua etapă de calibrare se termină prin
apăsarea butonului “End Calibration”.
5. Se împinge şi se trage pistonul seringii complet, de 5 ori (10 curse). Se menţine un ritm de 1
 secundă/cursă, cu 2 secunde repaus între curse, astfel: se împinge pistonul 1 secundă, se aşteaptă
2 secunde, se trage pistonul, se aşteaptă 2 secunde şi repetă de încă patru ori. Procedura de
calibrare se opreşte prin apăsarea butonului “End Calibration”.
6. Se apasă pe butonul “End Calibration”.
7. Verificarea datelor de calibrare.
La sfârşitul înregistrării de calibrare se obţine normal o imagine similară cu
cea din figura următoare.

Dacă datele de calibrare sunt corecte, atunci se trece la înregistrarea datelor . Daca traseul de calibrare
este format din 5 deflexiuni negative şi 5 deflexiuni pozitive, se poate continua cu secţiunea
Înregistrare de date (Data Recording).
Dacă datele de calibrare sunt incorecte (de ex. apar unde ample ascuţite), se reia calibrarea prin
apăsarea butonului Redo Calibration.

Înregistrarea datelor experimentale

1. Pregătirea înregistrării.
Subiectul trebuie să rămână relaxat, în clinostatism, pe tot parcursul înregistrării.
Se notează timpul total disponibil pentru înregistrare. Se opreşte fiecare segment de înregistrare după
un timp minim de înregistrare pentru a nu utiliza memorie în exces.
Notă: Volumul rezidual (VR) nu poate fi determinat folosind un spirometru normal sau un transductor
de flux. În aceste condiţii în programul Biopac Student Lab se consideră un VR de 1 litru.
Indicaţii pentru a obţine date optime:
Menţinerea transductorului de flux în poziţie dreaptă pe tot parcursul înregistrării.
Pentru a creşte acurateţea înregistrării este recomandat ca în condiţiile în care se începe cu
înregistrarea unui inspir, să se terminare cu un expir, sau invers.
Subiectul nu trebuie să privească ecranul în timpul înregistrării.

2. Montarea unei piese bucale individuale şi a filtrului antibacterian pe faţa marcată cu “Inlet” a
transductorul de flux SS11LA.
3. Se aplică o pensă nazală şi se continuă respiraţia trin transductorul de flux.
4. Apasă pe butonul Record (Înregistrare).
O respiraţie completă constă într-un ciclu inspir-expir.
a) Se respiră normal pentru 3 respiraţii
b) Se inspiră cât mai profund.
c) Se expiră până la nivelul unei expiraţii normale
d) Se respiră normal pentru 3 respiraţii
e) Se expiră complet.
f) Se respiră normal pentru încă 3 respiraţii
5. Se apasă pe butonul Stop. Dacă se începe cu înregistrarea unui inspir, este recomandabil să se
terminare cu un expir, sau invers. Programul Biopac Student Lab va calcula automat volumele din
înregistrarea fluxului de aer. După finalizarea calculelor, ambele trasee (volum, flux) vor fi afişate pe
ecran. Dacă înregistrarea este corectă traseele arată similar cu cele din figura de mai jos.
6. Revederea datelor de pe ecran.
Dacă acestea sunt corecte, se trece la etapa 7.

Dacă datele sunt incorecte, se apasă pe butonul “Redo” şi se reiau punctele

4-6. Datele înregistrate anterior vor fi şterse.
7. Se apasă pe butonul Done. datele vor fi automat salvate în Fişierul de date “Data Files”. În continuare
vor fi afişate patru opţiuni. Se alege una din ele şi se continuă conform indicaţiilor.
Dacă se alege “Înregistrează de la alt subiect” (Record from another Subject), atunci:
- Se recalibrează transductorul de flux. De aceea se recomandă ca toate înregistrările să fie finalizate
înainte de începerea Analizei de date.
- Repetarea punctelor 1-7 pentru fiecare nou subiect, căruia îi va corespunde un nume unic de fişier.
Analiza datelor
1. Selectarea modului Revedere Date Salvate (Review Saved Data) şi selectarea datelor corecte.
Observaţi etichetele ce definesc canalele (CH):
Canal (Channel) Etichetă(Displays)
CH 0 Volum (Volume)
CH 40 Flux de aer (Airflow)
Se începe cu analiza volumului.

2. Se apasă butonul OFF pentru Canalul CH40 (Airflow). Pentru operarea ON/OFF a unui canal, se apasă
pe butonul corespunzător canalului simultan cu butonul “Ctrl”.
3. Setarea opţiunilor de măsurare:
CanalMăsurătoare
CH 0p-p
CH 0max
CH 0min
CH 0 
Opţiunile de măsurare se găsesc deasupra regiunii corespunzătoare markerilor în fereastra de date.
Fiecare măsurătoare este compusă din trei secţiuni: număr canal, tip de măsurătoare şi rezultat. Primele
două secţiuni se activează prin operarea lor din meniu.
max: afişează valoarea maximă în aria selectată.
min: afişează valoarea minimă în aria selectată.
 - Delta Amplitude: corespunde diferenţei de amplitudine între ultimul şi primul
punct în “aria selectată” (aria selectată de către cursor).

4. Cu ajutorul cursorului de selecţie a intervalului (I-beam) se selectează regiunea corespunzătoare

primelor trei respiraţii, iar aria selectată trebuie să aibe originea în punctul “Time 0” şi să se termine
la capătul celui de al treilea ciclu respirator.
Valoarea p-p din figura de mai jos reprezintă CV.
5. Utilizarea cursorului de selecţie a intervalului şi a funcţiilor de măsurare pentru a determina VIR, VER
and CV.

Exemplu de calcul al CV cu ajutorul p-p.

Valoarea delta este utilizată pentru a obţine valoarile VIR, VER, precum şi alte măsurători (vezi figura
urmatoare).

6. Salvarea şi printarea fişierului de date.

7. Terminarea protocolului.
Raport experimental
Volume şi Capacităţi Pulmonare – BIOPAC L12-LUNG-1

Nume student: ____________________________

Grupă: ___________________________________
Dată: ___________________________________

I. Date şi măsurători
Profilul subiectului
Nume ___________________ Înălţime_______
Vârsta_____________________ Greutate_______
Gen: Bărbat / Femeie

I. Măsurători
A. Capacitatea vitală (CV)
A.1. Estimată:

Ecuaţii pentru determinarea Capacităţii vitale

estimate
Bărbat CV = 0.052H - 0.022A – 3.60
Femeie CV = 0.041H - 0.018A – 2.69
CV - Capacitate Vitală (litri)
H (Height) = Înălţime (cm)
A (Age) = Vârstă (ani)

Calcularea Capacităţii Vitale estimate în laborator:

Capacitatea vitală estimată :_________ litri (A1)

A.2. Măsurată: cu ajutorul valorii p-p: ______litri (A2)

A.3. Măsurată vs. Estimată

CV măsurată / CV estimată = A1/A2 = _______ litri x 100 = ______%
Notă: valori de până la 80% sunt considerate normale, deoarece şi alţi factori în afară de
înălţime şi vârstă pot afecta CV.
B. Măsurarea de volume şi capacităţi pulmonare

Tabel 4.3.1
Volume pulmonare Rezultate măsurători Calcul
Volum Curent (VC) a = P-P inspir ciclul 3 (a+b)/2=
b = P-P expir ciclul 3
Volum Inspirator de Rezervă Delta
(VIR)
Volum Expirator de Rezervă Delta
(VER)
Volum Rezidual (VR) Min Considerat = 1 litru

Capacitate Inspiratorie (CI) Delta VC+VIR =

Capacitate Expiratorie (CE) Delta VC+VER =

Capacitate Reziduală Funcţională VER+VR =

Capacitate Pulmonară Totală Max VIR+VC+VER+VR

(CPT) =

Utilizând datele obţinute în tabelul anterior se compară volumele pulmonare măsurate cu cele
cunoscute ca normale.

Tabel 4.3.2
Volum Valori normale Valori măsurate
VC În repaus: 500 ml, în efort: > 3 l

VIR În repaus, la bărbaţi ~ 3 l, la femei ~ 1,9 l

VER În repaus, la bărbaţi ~ 1 litru, la femei ~ 0,7 litri

Explorarea ciclului respirator – Lucrare practică
BIOPAC L08-Resp-1
Investigarea frecvenţei şi amplitudinii respiratorii

Introducere
Investigarea ventilaţiei cu ajutorul sistemului BSL se realizează prin înregistrarea frecvenţei
respiratorii şi a amplitudinii mişcărilor ventilatorii utilizănd un transductor respirator/pneumografic
(pneumograph transducer). Acesta converteşte modificările rezultate din mişcările cutiei toracice în
modificări de voltaj, care inregistrează grafic un aspect de undă. Astfel, un ciclu respirator este
înregistrat printr-un segment ascendent corespunzător creşterii voltajului în timpul inspirului si printr-un
segment descendent reprezentând scăderea voltajului în timpul expirului.
Temperatura aerului ventilat în timpul inspirului şi expirului este înregistrată prin intermediul
unui senzor de temperatură situat la nivelul narinelor şi este într-o relaţie inversă cu mişcările de
expansiune/relaxare a cutiei toracice a subiectului. Astfel, în timpul expansiunii cutiei toracice subiectul
inspiră un aer mai rece decât temperatura corpului, acest aer fiind încălzit în timpul trecerii prin căile
aeriene. În timpul expirului, aerul cald este eliminat din plămâni şi din căile aeriene.

Faţă de ventilaţia normală, în clinică se pot observă tipuri particulare de respiraţie dintre care amintim:
Eupnee

Tahipnee

Hiperpnee

Respiraţia Küssmaul – constă în mişcări ventilatorii ample şi

frecvente. Se întâlneşte în coma acidotică prin acidoză
metabolică.
Respiraţia Biot – respiraţii ample, cu volum curent mare şi relativ
uniform, întrerupte de perioade de apnee. A fost observată
pentru prima dată la pacienţii cu meningită.
Respiraţia Cheyne-Stokes – sau respiraţia periodică, este
caracterizată de mişcări ventilatorii cu amplitudine care iniţial
creşte, apoi descreşte, urmate de perioade de apnee. Apare
adesea în somn şi traduce scăderea sensibilităţii centrilor
respiratori la CO2. Se manifestă în timpul episoadelor de somn
REM şi determină scăderea Po2 arterial
Respiraţia ataxică – este o respiraţie exterm de neregulată,
întreruptă de perioade de apnee. Poate fi observată la pacienţi
cu leziuni bulbare
Respiraţie apneustică (de tip vagal) – constă în mişcări
inspiratorii profunde, determinate de întreruperea aferenţelor
vagale spre bulb
Obiective
 Înregistrarea şi măsurarea ventilaţiei cu ajutorul unui pneumograf şi a unui senzor de
temperatură.
 Identificarea relaţiei dintre ventilaţie şi modificările temperaturii aerului ventilat prin narine.
 Observarea şi înregistrarea expansiunii/relaxării toracice şi a modificărilor frecvenţei
respiratorii şi a amplitudinii mişcărilor respiratorii datorate influenţei centrale şi periferice
asupra centrilor respiratori bulbari.

Materiale:
 Transductor respirator pentru ampliaţii toracice/abdomimale BIOPAC SS5LB
 Transductor de temperatură BIOPAC SS6L (Termistor cu răspuns rapid)
 Bandă adezivă
 Sistemul de achiziţie a datelor BIOPAC MP35 conectat la un sistem de calcul cu aplicaţia Biopac
Student Lab

Protocol experimental
Metoda experimentală constă în următoarea succesiune de etape: 1.Setarea sistemului BSL, 2.
Calibrarea sistemului BSL, 3. Înregistrarea datelor.

Imaginea de mai jos arată un exemplu de înregistrare de date cu 3 canale. Datele colectate sunt
înregistrate într-un raport, fie individual, pe hârtie, fie electronic, selectând opţiunea Edit > Journal >
Paste measurements pentru a transfera datele.

Majoritatea denumirilor şi a markerilor, localizaţi în partea de sus a ferestrei de înregistrare sub

formă triunghiulară, sunt afişaţi în mod automat. Pentru fiecare marker se poate insera o
notă/denumire, în timpul sau după achiziţia de date prin operarea tastei “F9”.

Protocol de configurare
1. Porniţi calculatorul.
2. Asiguraţi-va că unitatea BIOPAC MP35 este oprită.
3. Conectarea echipamentului după cum urmează:
Transductor respirator (SS5LB) - Canal 1 (CH1)
Transductor de temperatură [Termistor] (SS6L) - Canal 2 (CH2)
Transductorul de temperatură este utilizat pentru a măsura temperatura fluxului de aer. În timpul
inspirului prin dreptul transductorului de temperatură trece un aer mai rece, iar în timpul expirului un
aer mai cald. Transductorul înregistrează aceste modificări de temperatură, corespondente cu fluxul de
aer. Această metodă indirectă este folosită atunci când măsurarea frecvenţei respiratorii şi a
amplitudinii sunt suficiente. O măsurare directă a fluxului de aer ar necesita o procedură complexă de
etalonare.

4. Porniţi unitatea de achiziţie a datelor MP35.

5. Ataşarea transductorului respirator în jurul cutiei toracice a subiectului (SS5LB), pozitionat sub axilă
şi deasupra liniei mamelonare, astfel încât să se menţină o tensiune elastică uşor crescută în punctul
de maximă expiraţie. Transductorul poate fi plasat peste o îmbracăminte foarte subţire. Pentru
transductorul SS5LB se petrec capetele Velcro  pentru a realiza o tensiune elastică corectă.

6. Ataşarea transductorului de temperatură [termistor] (SS6L). Termistorul trebuie ataşat ferm, astfel
încât să fie poziţionat sub nară, fără să atingă faţa şi să nu poată fi mişcat. Este indicat să se realizeze
o mică buclă din cablu, care se fixează cu o bandă adezivă la o distanţă de cca 4-5 cm de vârful
senzorului de temperatură, situat sub una din narine (Figura următoare).

7. Porniţi programul Biopac Student Lab.

8. Selectarea protocolului experimental 8 (L08-Resp-1).
9. Daţi un nume reprezentativ fişierului de achiziţie.
10. Apăsaţi OK. Terminarea procedurii de configurare.
Calibrarea aparatului
Prin procedura de calibrare se stabilesc parametrii interni ai aparatului - nivel de amplificare (gain),
offset (compensare semnal), scalare (scaling) - şi este critică pentru o înregistrare optimă.
1. Subiectul stă aşezat într-o poziţie de relaxare, respirând normal.
2. Calibrare. Butonul Calibrate este situat în colţul din partea stângă sus a ferestrei de Setare.
3. Se aşteapta 2 secunde, apoi se respiră profund pentru un ciclu respirator, apoi se respiră normal.
Programul necesită o citire a volumului maxim şi a modificărilor de temperatură pentru a efectua o
autocalibrare.
4. Calibrarea se desfăşoară automat timp de 8 secunde şi apoi se opreşte automat.
5. Verificarea datelor de calibrare. După cele 8 secunde de calibrare, înregistrarea este similară celei
din figura de mai jos. Canalul din partea de sus a imaginii arată datele înregistrate cu ajutorul
transductorului de temperatură şi este notat cu “flux de aer” (“airflow”), deoarece temperatura la
nivelul narinelor este în relaţie inversă cu fluxul de aer.
Dacă înregistrarea calibrării este similară cu cea prezentată, atunci se continuă cu etapa de înregistrare
a datelor (Record). Dacă însă este diferită, atunci se reia calibrarea.

6. Terminarea calibrării. Ambele canale de înregistrare trebuie să arate o oarecare fluctuaţie. Daca nu,
atunci este posibil ca un transductor să nu fie conectat corect. În acest caz se asigură conectarea corectă
a transductorului, se reia calibrarea prin operarea butonului Repetare Calibrare (Redo Calibration) şi se
repetă întreaga procedură de calibrare.

Înregistrarea datelor experimentale

Pregătirea pentru înregistrare la subectul relaxat, în poziţie şezândă. Un canal va înregistra fluxul de aer şi
cel de al doilea canal va reda expansiunea toracică (pneumograma), pentru subiectul aflat în patru
condiţii: 1) respiraţie normală (eupnee), 2) hiperventilaţie şi revenire la respiraţie normală, 3)
hipoventilaţie şi revenire la respiraţie normală, 4) tuse şi citire cu voce tare.
Se notează intervalul de timp disponibil pentru înregistrare şi se opreşte fiecare segment de înregistrare
după un interval de timp corespunzător, pentru a nu utiliza memoria calculatorului în exces.

Pentru a obţine înregistrări optime trebuiesc respectate următoarele condiţii:

1. Subiectul trebuie să oprească hiperventilarea sau hipoventilarea dacă apare o stare de ameţeală.
2. Transductorul respirator trebuie fixat strâns în jurul toracelui înainte de a începe expansiunea
toracelui din inspir.
3. Transductorul de temperatură trebuie să fie ferm ataşat, astfel încât să nu se poată mişca, iar vârful
acestuia să fie situat sub una din narine fără a atinge faţa.
4. Subiectul trebuie să stea în poziţie sezândă pe tot parcursul înregistrărilor.
5. Înregistrarea trebuie să fie oprită după fiecare segment de înregistrare astfel încât subiectul să se
poată pregăti pentru următorul.

Etapa 1 – Respiraţie normală

6. Apăsaţi pe Record (Înregistrare). Începerea înregistrării.
7. Înregistrare pentru 15 secunde. Subiect aşezat pe un scaun, respirând normal pentru 15 sec.
Respiraţie normală în intervalul 0–15 sec
8. Apăsaţi pe Suspend (Oprire). Înregistrarea trebuie oprită, timp în care se revăd datele înregistrate
şi se pregăteşte următorul segment de înregistrare
9. Revederea datelor de pe ecran. Dacă acestea sunt corecte, similare cu cele din figura de mai jos, se
continuă cu etapa următoare.
 Finalizarea etapei 1 - Respiraţie Normală (Eupnea)
Dacă înregistrarea nu este corectă, atunci se reia înregistrarea Etapei 1, prin apăsare pe Redo (Repetare).

Cauze pentru care datele înregistrate ar putea fi incorecte:

a) Pneumograma are o formă de platou în loc de formă de undă. În aceste condiţii se ajustează
transductorul respirator/pneumografic şi se reiau etapele începând cu punctul 9. de la Configurarea
sistemului (Set up).
b) Traseul înregistrat de termistor (flux de aer) nu este în relaţie inversă cu înregistrarea pneumografică
(mişcare respiratorie). În aceste condiţii se ajustează transductorul respirator şi se reiau etapele
începând cu punctul 9. de la Configurarea sistemului (Set up).
c) Transductorul de temperatură s-a mişcat şi nu mai este situat direct sub narină.
d) Alunecarea transductorului respirator.
e) Butonul Suspend (Suspendare) a fost activat prematur.
f) Ambele canale prezintă înregistrări izoelectrice, indicând absenţa semnalului.
Dacă datele înregistrate sunt incorecte, trebuie reluată înregistrarea prin apăsarea butonului “Redo” şi
repetarea înregistrării datelor de la punctul 2. Prin apăsarea butonului “Redo”, datele înregistrate
anterior vor fi şterse

Etapa 2 – Hiperventilaţie
10. Apăsaţi pe butonul Resume (Continuare). Înregistrarea va continua din punctul în care a rămas prin
apăsarea butonului Resume, marcat şi notat automat ca “hiper-ventilaţie şi revenire la normal”.
11. Subiectul hiperventilează pe gură rapid şi profund pentru maxim 30 secunde, apoi revine la
respiraţie normală în următoarele 30 de secunde.

ATENŢIE! Subiectul trebuie observat în acest timp şi oprit din hiperventilare dacă apare o alterare a stării
generale sau ameţeală. Hiperventilaţie în intervalul 15-45 sec;
Revenire la normal în intervalul 45-75 sec.
Este necesară înregistrarea atât a perioadei de hiperventilaţie, cât şi a perioadei iniţiale de recuperare

12. Apăsaţi pe butonul Suspend (Oprire) pentru a fi revăzute datele şi a pregăti înregistrarea
următorului segment.
13. Revederea datelor de pe ecran.
Dacă datele sunt corecte, similare cu cele înregistrate in figura de mai jos, se poate trece la înregistrarea
următoarei etape (Înregistrare date, punctul
10).
Dacă datele sunt incorecte, datorită cauzelor expuse la punctul 5,.apăsaţi pe butonul Redo şi repetati
punctele 6-9. Datele înregistrate anterior vor fi şterse.

Etapa 3 – Hipoventilaţie şi revenire la respiraţie normală.

Subiectul va trece la aceasta etapa doar după ce respiraţia revine la normal
14. Apăsaţi pe butonul Resume (Continuare). Înregistrarea va continua din punctul în care a rămas
prin apăsarea butonului Resume, marcat şi notat automat ca “hipoventilaţie şi revenire la normal”.
15. Subiectul hipoventilează (ventilaţi insuficientă), respirand pe gură încet şi superficial pentru maxim
30 secunde, apoi revine la respiraţie normală, pe nas, până la restabilirea unei secvenţe respiratorii
normale în următoarele 30 de secunde.
ATENŢIE! Subiectul trebuie observat în acest timp şi oprit din hipoventilare dacă apare o alterare a stării
generale sau ameţeală.
Este necesară înregistrarea atât a perioadei de hipoventilaţie, cât şi a perioadei iniţiale de recuperare.
Hipoventilaţie în intervalul 75-105 sec.;
Revenire la respiraţie normală în intervalul 105-135 sec.

16. Apăsaţi pe butonul Suspend (Oprire). Înregistrarea trebuie oprită pentru a fi revăzute datele şi a
pregăti înregistrarea următorului segment.

17. Revederea datelor de pe ecran.

Dacă datele sunt corecte, similare cu cele din imaginea de mai jos, se poate trece la înregistrarea
următoarei etape (Inregistrare date, punctul 14). Utilizând cursorul axei orizontale se pot vizualiza
diferite părţi ale traseului).

Dacă datele sunt incorecte, datorită unor cauze expuse la punctul 5, apăsaţi pe butonul Redo. şi repetati
punctele 10-13. .Datele înregistrate anterior vor fi şterse

Etapa 4- Tuse şi citire cu voce tare.

Subiectul va trece la etapa următoare doar după ce respiraţia revine la normal.
 18. Apăsaţi pe butonul Resume (Continuare). Înregistrarea va continua din punctul în care a rămas, se
marcheaza automat ca “tuse şi citire cu voce tare”
19. Subiectul este rugat să tuşească o dată şi să citească cu voce tare.
20. Apăsaţi pe butonul Suspend (Oprire) pentru a fi revăzute datele şi a pregăti înregistrarea
următorului segment

21. Revederea datelor de pe ecran.

Dacă datele sunt corecte, similare cu cele din figura de mai jos, se poate trece la înregistrarea
următorului segment (Inregistrare date, punctul 18). Utilizând cursorul axei orizontale se pot vizualiza
diferite părţi ale traseului.

Dacă datele sunt incorecte, datorită unor cauze expuse la punctul 5. apăsaţi pe butonul Redo şi repetati
puncte 14-17. Datele înregistrate anterior vor fi şterse.
22. Apăsaţi pe butonul Done (Terminat). Deschiderea unei ferestre cu patru opţiuni; se selectează una
dintre acestea şi se continuă conform indicaţiilor.
Alegerea opţiunii “Înregistrare de la alt subiect” (Record from another subject):
Ataşarea unui transductor respirator şi de temperatură conform punctelor 5 şi 6 de la Setare şi se
continuă întreaga procedură începând cu punctul 9 de la Setare.
Fiecărui subiect îi corespunde un nume de fişier unic.

23. Îndepărtarea transductorilor respirator şi de temperatură. Încheierea înregistrării.

Analiza datelor
1. Intrare în modul de operare Revederea Datelor Salvate (Review Saved Data) din meniul
protocolului experimental 8 (Lesson 8).
Observaţi etichetele ce definesc canalele (CH):
Canal (Channel) Etichetă (Displays)
Canal 2 (CH 2) Flux de aer (Airflow)
Canal 40 (CH 40) Respiraţie (Respiration)
Fereastra care afişează datele arată în mod normal ca în figura de dedesubt.

2. Setarea opţiunilor de măsurare:

Canal Măsurătoare
CH 40 T
CH 40 BPM
CH 40 p-p
CH 2 p-p
Opţiunile de măsurare sunt situate deasupra regiunii marcajelor în fereastra de date. Fiecare
măsurătoare are trei secţiuni: numărul canalului (channel number), tipul de măsurătoare
(measurement type) şi rezultatul măsurătorii (measurement result). Primele două secţiuni se
activează prin operarea lor din meniu.

Descriere pe scurt a măsurătorilor:

T: diferenţa de timp între sfârşitul şi începutul ariei selectate cu ajutorul cursorului de selecţie pentru
intervale(I-beam tool)
BPM: Respiraţii pe minut (Breath Per Minute) se calculează prin divizarea T la 60 secunde/minut.
BPM nu este specifică unui anumit canal.
p-p: identifică valoarea maximă din aria selectată şi scade valoarea minimă din aceeaşi arie.

3. Mărirea prin apăsarea butonului de Lupă a unei secvenţe de cca patru cicluri respiratorii din
înregistrarea Etapei 1, astfel încât să se poată măsura uşor intervalul dintre vârfuri.
Ajustarea ferestrei cu ajutorul următoarelor opţiuni:
Autoscalare orizontală Derulator (Timp)
Autoscalarea traseului Derulator (Amplit)
Mărire (Zoom/Lupă)

În imaginea de mai jos este selectată aria corespunzătoare inspirului pe Canalul 40 (CH 40)
corespunzând pneumogramei. Valoarea T corespunde aici duratei inspirului.
Valorile se notează la punctul A în Raportul experimental.
4. Cu ajutorul cursorului de selecţie a intervalului (I-Beam) se selectează aria corespunzătoare
inspirului.
5. Selectarea ariei corespunzătoare expirului.
Imaginea următoare arată un exemplu de selectare a segmentului corespunzând expirului. Valoarea
T corespunde aici duratei expirului. Valorile se notează la punctul A în Raportul experimental

6. Repetarea măsurătorilor pentru inspir şi expir pentru încă două cicluri respiratorii din Etapa 1.
Valorile se notează la punctul A în Raportul experimental.
7. Selectarea unei arii din Etapa 1 corespunzând unui ciclu respirator (durata totală).
În imaginea de mai jos este selectat un ciclu respirator întreg, pe toată durata lui. Valoarea T
semnifică durata totală, iar BPM corespunde frecvenţei respiratorii pentru ciclul respirator selectat.
Valorile se notează la punctul A în Raportul experimental.

8. Repetarea punctelor 5 - 8 pentru următoarele 3 Etape. Valorile se notează la punctul B în Raportul

experimental.

9. Selectarea a trei cicluri respiratorii pentru fiecare dintre Etapele 1-4 şi determinarea amplitudinii
respiratorii pentru fiecare.
Aria selectată trebuie să aibe originea în partea de mijloc a undei descendente şi finalul în partea de
mijloc a următoarei unde descendente pentru a surprinde amplitudinile maximă şi minimă (Imaginea
următoare).
Valoarea p-p corespunde amplitudinii.
Valorile se notează la punctul C în Raportul experimental.
Notă: Etapa 4 (tuse) necesită o singură măsurare.

10. Utilizând cursorul de selecţie a intervalului (I-beam), se selectează intervalul dintre inspirul maxim
şi modificarea maximă de temperatură pentru fiecare etapă.
Selectarea intervalului în fiecare din cele 4 Etape.
Măsurarea T (interval de timp) între două vârfuri şi valoarea p-p [CH2] (amplitudinea temperaturii).
Valorile se notează la punctul D în Raportul experimental.

11. Salvarea şi printarea Raportului experimental.

Raport experimental
CICLUL RESPIRATOR – BIOPAC L08-RESP-1

Nume student: ____________________________

Grupă: ___________________________________
Dată: ___________________________________

Date şi măsurători
Profilul subiectului
Nume ___________________ Înălţime_______
Vârsta_____________________ Greutate_______
Gen: Bărbat / Femeie

A. Respiraţie normală (Eupnea) - Etapa I de înregistrări

Tabelul 4.5.1 - valorile pentru fiecare ciclu respirator şi calcularea mediei (Mean).
Parametru Măsurătoa Canal Ciclul 1 Ciclul 2 Ciclul 3 Medie
re
Durata T CH 40
Inspirului

Durata T CH 40
Expirului

Durată T CH 40
totală

Frecvenţă BPM CH 40
respiratori
e
B. Compararea frecvenţelor respiratorii pentru Etapele 2-4

Tabelul 4.5.2 – valorile corespunzătoare canalului CH40 pentru fiecare din cele trei cicluri respiratorii şi
calculul mediei.

T = durata unui ciclu, BPM = frecvenţă respiratorie;

Pentru Tuse există un singur ciclu respirator.
Hiperventilare Hipoventilare Tuse Citire cu voce tare
Segment 2 Segement 3 Segment 4 Segment 4
Măsurătoare T BPM T BPM T BPM T BPM
Ciclul 1

Ciclul 2

Ciclul 3

Medie

C. Amplitudinea respiraţiei pentru Etapele 1-4

Tabel 4.5.3
Amplitudine Ciclul 1 Ciclul 2 Ciclul 3 Medie
p-p [CH 40] Calcul
Eupnea
Segment 1
Hiperventilare
Segment 2
Hipoventilare
Segment 3
Tuse
Segment 4

D. Relaţia dintre amplitudinea respiraţiei şi temperatură pentru Etapele 1-3.

Table 4.5.4
Măsurătoare Canal Eupnea Hiperventilare Hipoventilare
Segment 1 Segment 2 Segment 3
Vârful Temp CH 2 p-p

T între Inspir CH 40 T
Maxim şi vârful
Temp
RESPIRAŢIA PULMONARĂ – DEBITE VENTILATORII
Noţiuni teoretice
Determinarea volumelor şi capacităţilor pulmonare, deşi teste simplu de efectuat şi puţin
costisitoare, au utilitate relativ limitată, dat fiind că valorile lor nu reflectă întotdeauna patologia
pulmonară.
Astfel pe lângă condiţii patologice care includ BPOC, emfizemul pulmonar, fibroza pulmonară,
astmul şi diverse tipuri de pneumonii, valorile volumelor şi capacităţilor sunt modificate de afecţiuni
extrapulmonare care interesează cutia toracică sau cavitatea pleurală (pleurezii, pneumotorax,
cifoscolioză), procese intraabdominale expansive (ascită, neoplasme, sarcină), tulburări ale funcţiei
centrilor respiratori (administrare de barbiturice, salicilaţi, anestezice) sau tulburări neuromotorii
(poliomielită de nerv frenic, miastenia gravis).
Aceste determinări sunt utile în teste screening, de triere a subiecţilor cu patologie respiratorie
din rândul grupurilor populaţionale expuse la noxe respiratorii.
Măsurarea debitelor pulmonare este o examinare mult mai fidelă pentru determinarea afectării
sistemului conducte respiratorii – plămâni.
Debitele ventilatorii exprimă cantitatea de aer vehiculat între plămâni şi atmosferă pe unitatea
de timp.

Volum expirator maxim pe secundă (VEMS)

VEMS este cantitatea de aer expirată în prima secundă de expir forţat care urmează unui inspir
maximal. Practic în cursul determinării, subiectul este instruit să facă câteva mişcări ventilatorii de
repaos, după care efectuează un inspir maximal. Urmează un expir forţat maximal. Astfel, de la valoarea
CPT, se ajunge la valoarea VR.
De notat că VEMS nu este un debit respirator real, ci o sumă de debite de moment, deoarece în
fiecare moment al expirului volumele de aer intrapulmonare se modifcă şi ca urmare forţa de recul
elastic a sistemului toraco-pulmonar este diferită.
Pe graficul înregistrat, pe verticală este axa volumelor pulomonare, iar pe orizontală cea a
timpului.

Figura. 5.1. VEMS – în condiţii normale, în disfuncţii obstructive şi restrictive

 Pentru spirograful Benedict, calibrarea este făcută astfel încât prima secundă de expir forţat să
fie la 2 cm de la debutul expirului (viteza de derulare a hârtiei = 1200 mm/min). După determinare, se
coboară perpendiculară de la 2 cm după debutul expirului pe curba volumelor expirate. Se face
conversia din centimetri de înălţime ai verticalei obţinute, în ml aer. De exemplu, dacă verticala are 15
cm şi 1 cm corespunde unui volum de 300 ml aer, VEMS va fi 15 x 300 = 4500 ml.
În practică, valoarea VEMS izolată are puţină utilitate. Ea este semnificativă în momentul în care
VEMS scade sub 1800ml (moment operator depăşit pentru rezecţie pulmonară parţială).
De fapt VEMS-ul este corelat cu CVF. Astfel se calculează indicele de reactivitate bronşică (IRB)
cunoscut şi ca indice Tiffeneau. Formula de calcul este:

VEMS
IRB= x 100
CVF

Valori normale ale IRB: VEMS trebuie să reprezinte între 70 şi 85% din CVF.
Indicele scade în disfuncţiile ventilatorii obstructive şi rămâne normal sau creşte în disfuncţiile
ventilatorii restrictive (prin scăderea atât a VEMS cât şi a CVF).
O altă utilizare a determinării VEMS este în cadrul testelor farmacodinamice. Ele sunt de două
tipuri: teste bronhodilatoatoare şi teste de provocare a bronhospasmului.
În primul caz testul se utilizează la pacienţi cunoscuţi cu afecţiune bronhospastică pentru a
stabili doza optimă de bronhodilatator 2 simpatomimetic. În cel de-al doilea caz, cel al testelor de
provocare, scopul este de a diferenţia o disfuncţie de tip obstructiv faţă de afecţiunea de tip restrictiv,
de altă afecţiune respiratorie sau extrarespiratorie. Se determină VEMS şi se calculează IRB la subiecţi,
înainte şi după administrarea unui bronhoconstrictor de tipul metacolinei sau histaminei. Dacă după
testul de provocare valoarea VEMS scade cu peste 20%, diagnosticul de afecţiune obstructivă este unul
de certitudine.
Testul de provocare este contraindicat în cazul în care VEMS-ul este mai mic de 1,5 l, dacă VEMS
este mai puţin de 70% din cea mai mare valoare observată în ultimele trei luni, dacă pacientul are
antecedente de hipersensibilitate respiratorie la alergeni identificabili sau dacă pacientul a avut o
infecţie virală a căilor respriatorii superioare în ultimele două luni.

Bucla flux-volum
Deşi uşor de efectuat, măsurarea volumelor şi capacităţilor pulmonare reprezinta o determinare
statică, care nu are o sensibilitate mare în depistarea afecţiunilor pulmonare. De asemenea,
determinarea în mod izolat a VEMS ( volumul expirator maxim pe secundă) şi calcularea indicelui
Tiffeneau, evidenţiază disfuncţiile obstructive în stadii tardive, când deja posibilităţile terapeutice sunt
mult limitate. VEMS nu are capacitatea de a releva localizarea obstrucţiei şi nici aceea de a raporta
disfuncţia obstructivă la rezerva ventilatorie.
Cea mai mare utilitate dintre determinările spirometrice o are măsurarea debitelor inspiratorii şi
expiratorii instantanee şi exprimarea lor grafică în funcţie de volumele pulmonare în bucla flux-volum.
Bucla flux-volum reprezintă cea mai importantă curbă din spirometrie.
Pe axa X a graficului sunt readate volumele pulmonare în litri (L), iar pe ordonată debitele
ventilatorii în L/s sau în L/min. Bucla flux-volum are capacitatea de a evidenţia dacă debitul ventilator
instantaneu este adecvat pentru un volum pulmonar dat. Spre exemplu, în bolile restrictive respiratorii,
caracterizate de capacitate vitală şi volume pulmonare mici, debitul ventilator analizat în mod izolat este
mic. Raportat însă la volumele pulmonare mici, devine evident că, de fapt, fluxul de aer este chiar mai
mare decat normalul, datorită reculului elastic pulmonar mai amplu în aceste boli.
 Înregistrarea buclei flux-volum se realizează în cursul unor mişcări respiratorii maxime cu expir
forţat, această curbă continuă aducând repezentarea grafică a capacităţii vitale forţate expiratorii.
Reamintim că aceasta reprezintă volumul maximal de aer care poate fi expirat în timpul unei manevre
de expir complet şi forţat de la poziţia de inspir maxim. Capacitatea vitala inspiratorie reprezinta
volumul de aer care poate fi introdus în plămâni printr-o manevră de inspir maximal, după un expir
complet. Pentru a obţine o curbă flux-volum, este necesară o bună instruire a pacientului şi exersarea de
două - trei ori înainte de înregistrarea propriu-zisă care va fi interpretată. Înregistrarea buclei flux-volum
se face prin metoda pneumotachografiei. Pnumotachograful măsoară cu ajutorul unui
electromanometru diferenţial pierderea de presiune la trecerea aerului printr-o sită cu ochiuri fine în
interiorul unui tub. Sita reprezintă o obstrucţie parţială care imprimă un flux laminar aerului, presiunea
la ieşirea din sită fiind mai mică decât cea de la intrare. Pierderea de presiune este convertită în variaţie
de debit.
În acelaşi timp, printr-un integrator de volum, pneumtachograful înregistrează şi volumele
pulmonare mobilizate în cursul mişcărilor de expir şi inspir forţat şi maximal, punându-le în raport cu
debitele ventiliatorii înregistrate concomitent.
Pneumotachografele ca şi spirometrele sunt aparate sensibile la variaţiile parametrilor mediului
extern: presiune atmosferică, temperatură şi umiditate. Pentru a putea realiza măsuratori corecte, este
necesarî calibrarea aparatului înainte de fiecare determinare, cu introducerea unui volum cunoscut de
aer, şi a temperaturii de moment a mediului. În acest fel, aparatul îşi calculează singuri parametrii BTPS (
body temperature pressure saturation). Necalibrarea adecvată a aparatului va genera erori
considerabile. Variaţia acceptată între măsuratori succesive la acelaşi pacient trebuie să fie de maxim
±2% sau ±0.200 L/s ( se alege variaţia mai mică). Aparatul trebuie să aibă capacitatea de a face
determinări şi a expune grafice pentru debite de la -14L/s până la +14 L/s, cu un minim detectabil al
debitului ventilator de 0.025L/s.

Tehnica de lucru variază în funcţie de firma care a fabricat aparatul. În oice caz etapele iniţiale
ale determinării sunt:
1. Calibrarea aparatului
2. Instruirea corectă a pacientului privind modul de desfăşurare al determinărilor
3. Subiectul efectuează câteva mişcari respiratorii de repaus
4. În funcţie de tipul de pneumotachograf, pacientul începe cu un inspir maximal, (de la CRF) din
aerul atmosferic, sau din aparat, (după fixarea piesei bucale). Urmează imediat un expir forţat
maxim până la VR şi imediat un inspir maximal de la VR la CPT. Aceste mişcări respiratorii
trebuie să fie continue, fără pauze între ele, pentru a putea înregistra o buclă inspir-expir, şi nu
curbe discontinue ale fazelor respiratorii. Durata expirului maximal şi forţat trebuie să fie (ideal)
6 secunde, pentru a putea realiza astfel capacitatea vitală expiratorie forţată. În practică, un
subiect normal s-ar putea să nu realizeze după un inspir complet, un expir maximal pe durata a 6
secunde. De aceea, recomandări mai permisive solicită ca pacientul să efectueze efortul
expirator forţat, maximal pe cel puţin 3 secunde pentru ca testul să poata fi considerat corect.
Testul poate fi repetat după administrarea unui bronhodilatator, pentru a evalua reversibilitatea
unei obstrucţii la nivelul căilor aeriene mici.
La pacienţi vârstnici sau cu diverse infirmităţi, nu se poate obţine întotdeauna o succesiune
legată a inspirului şi expirului maximale şi forţate. În aceste condiţii, se poate recurge la înregistrarea
separată a curbei inspirului şi expirului.
 Utilitatea înregistrării unei bucle flux-volum:
Prin analiza unei bucle flux- volum:
Se depistează precoce, în stadiile timpurii, (care nu se manifestă clinic) disfucţiile respiratorii
obstructive, restrictive sau mixte, cu diferenţierea clară între aceste categorii.
Se detectează sediul obstrucţiei (care nu poate fi realizată prin simpla determinare a VEMS-ului),
Se stabileşte vechimea şi gradul de severitate al disfuncţiei ventilatorii,
Se cuantifică pierderea de funcţie pulmonară datorată disfuncţiei ventilatorii,
Se evaluează răspunsul la diverse terapii,
se monitorizează piederea de funcţie pulmonară în bolile profesionale caracterizate de expunere
la diverse noxe respiratorii ( cărbune, azbest, siliciu) şi alergeni,
se analizează funcţia pulmonară anterior unei intervenţii chirurgicale.

Bucla fux-volum (fig. 1) prezintă două

componente: un segment inspirator, cu aspect de
semicerc sau sub forma literei „u”, care reprezinta
capacitatea inspiratorie forţată şi o porţiune
expiratorie, sub formă de triunghi, redând
capacitatea expiratorie forţată. Distanţa de la
începutul la sfârşitul buclei pe axa X, reprezintă CV
(capacitatea vitală). La un grafic corect,
capacităţile inspiratorie şi expiratorie sunt egale.
La rândul său, porţiunea expiratorie a buclei flux-
volum prezintă două subsegmente: unul
ascendent, aproape vertical de la 0 (intersecţia
axelor) la PEF şi unul descendent, drept sau
convex, de la PEF la VR pe axa X. La volume
pumonare mari, debitele ventilatorii sunt
proporţional cele mai ample, pentru ca, pe măsura
expulzării aerului, la volume pulmonare
diminuate, să se înregistreaze debite expiratorii
din ce în ce mai mici. PEF corespunde volumului Figura 1. Bucla flux-volum normală.
de aer expirat din căile aeriene superioare mari
(trahee şi bronhii mari). Ulterior, porţiunea descendentă a expirului, leagă volume pulmonare mai mici
de debite expiratorii mai reduse, având astfel un aspect de pantă descendentă lentă. Forma buclei flux-
volum este diferită pentru porţiunile inspiratorie şi expiratorie, datorită fenomenului de compresie
dinamică a căilor respiratorii în expir.
Porţiunea inspiratorie a buclei depinde de forţa muşchilor inspiratorii şi de rezistenţa la flux a
căilor aeriene. Partea superioară a buclei expirului, reprezentând 25% din capacitatea vitală, este
dependentă de efort şi de aceea poate să reflecte mai puţin patologia pulmonară. După acest moment,
partea descendentă expirului, este independentă de efort, debitele ventilatorii înregistrate la acest nivel
depinzând de reculul elastic pulmonar şi de rezistenţa la flux a căilor aerine. În special ultima porţiune a
graficului, care reprezintă căile aeriene mici, va suferi modificări în stadiile iniţiale ale disfuncţiilor
ventilatorii obstructive, cu dobândirea unui aspect concav.
 Interpretarea buclei flux-volum:
Parametri înregistraţi pe bucla flux-volum:
PEF-peak expiratory flow, debitul expirator instantaneu maximal sau de vârf, obţinut printr-un
expir maxim forţat după un inspir complet, exprimat în L/s sau L/minut. Valoarea PEF-ului se corelează
cu cea a VEMS-ului.
Corespunzător PEF, dar pe curba inspiratorie-PIF- peak inspiratory flow- debitul inspirator
instantaneu maxim, în L/s sau L/min, realizat printr-un inspir maximal, forţat după un expir complet
până la VR.
FEF25% - forced expiratory flow 25%, debitul expirator instantaneu forţat când 25% din CVF a
fost expirat. Indică starea bronşiilor mari - medii. Corespunde cu MEF 75% care reprezintă debitul
expirator maximal instantaneu când mai rămane de expirat 75% din CVF.
FEF50% - forced expiratory flow 50%, debitul expirator instantaneu forţat când 50% din CVF a
fost expirată. Indică starea bronşiilor medii spre mici. Corespunde cu MEF 50% care reprezintă debitul
expirator maximal instantaneu când mai rămane de expirat 50% din CVF.
FEF 75% - forced expiratory flow 75%, debitul expirator instantaneu forţat când 75% din CVF a
fost expirată. Indică starea bronşiilor mici. Corespunde cu MEF 25% care reprezintă debitul expirator
maximal instantaneu când mai rămane de expirat 25% din CVF. Este debitul care va suferi modificări încă
din stadiile precoce ale disfuncţiilor obstructive.
FEF 25-75% - valoarea medie a debitelor expiratorii instantanee între 25% şi 75% din CVF. Este
un parametru mult mai sensibil decat VEMS-ul în depistarea obstrucţiei căilor aeriene mici, care se
modifică precoce într-o disfuncţie ventilatorie obstructivă, nedepinzând de efortul muscular.

Corespunzator FEF-urilor şi MEF-urilor sunt FIF (forced inspiratory flow) şi MIF (maximum
inspiratory flow) 25%, 50%, 75%, - debite inspiratorii maximale instantanee. De asemenea, analog FEF
25-75% este FIF 25-75%.
PIF (peak inspiratory flow) reprezinta debitul inspirator instantaneu maxim de vârf. PIF este mai
mare decat PEF.
VEMS (volumul expirator maxim în prima secundă) sau FEV1 ( forced expiratory volume in the
first second) - volumul de aer expulzat în prima secundă a unui expir forţat după un inspir maximal.
Se pot determina şi FEV0.5 (volumul de aer în primele 0.5 secunde ale expirului forţat), FEV3 (în
primele 3 secunde).
Capacitatea expiratorie forţată- volumul maximal de aer care poate fi expirat în timpul unui
expir complet şi forţat de la poziţia de inspir maxim.
Capacitatea vitală inspiratorie forţată - volumul de aer care poate fi introdus în plămâni printr-
un efort inspirator maximal, după un expir complet.

Bucla flux-volum în diverse anomalii ventilatorii.

Disfuncţiile ventilatorii restrictive.
Acestea sunt caracterizate de scăderea complianţei pulmonare, cutiei toracice sau ambelor, cu
reducerea volumelor şi capacităţilor pulmonare. Astfel scad VR, CRF, CVF, CPT însoţite de reducerea
debitelor ventilatorii. Datorită reculului toraco-pulmonar crescut, cu menţinerea normală a rezistenţei
căilor aeriene la flux, debitele ventilatorii au valori normale sau chiar crescute dacă le raportăm la
volumele corespunzatoare de aer. Astfel, raportul VEMS/CVF este normal sau chiar crescut (tabel 1).
Bolile restrictive pot apare în urma:
a) unor anomalii pulmonare: lobectomii, pneumectomii cu pierderea de volum pulmonar;
afecţiuni ale parenchimului pulmonar ca fibroza pulmonară, pneumoniile;
b) afecţiunil ale structurilor adiacente plămânilor: pleură, cutie toraciă.
c) tulburări neuromusculare: miastenia gravis, poliomielită de nerv frenic.
 d) cauze intraabdominale: tumori abdominale, ascită, sarcină.
e) disfuncţii ale centrilor respiratori.

Tabelul 1. Modificarea parametrilor spirometrici în disfuncţiile ventilatorii obstructive, restrictive şi

mixte.
Parametrul spirometric Disfuncţii obstructive Disfuncţii restrictive Disfuncţii mixte
VEMS  N sau  
CVF  sau N  
VEMS/CVF  , N sau  t
CPT sau N  t
VR sau Nl  , N sau 
Deoarece debitele expiratorii, deşi mici sunt în concordanţă cu volumele pulmonare de asemeni
scăzute, aspectul buclei flux-volum în bolile restrictive severe este normal ca formă, dar de dimensiuni
reduse, miniaturizat. În stadiile timpurii ale bolii pulmonare interstiţiale, se remarcă un debit expirator
de vârf supramaximal, datorită reculului elastic pulmonar accentuat, urmat de un segment descendent
abrupt; bucla devine astfel înaltă şi îngustată(fig. 2a).
Analiza buclei flux-volum în disfuncţiile ventilatorii restrictive oferă informaţii privind gravitatea
afecţiunii (tabelul 3).

Figura 2. a.(stânga) Disfuncţie ventilatorie restrictivă; b.(dreapta) Aspectul buclei flux-volum

într-o disfuncţie obstructivă severă (linie continuă) cu aspect de „coadă de câine (dog-tail)” sau
de „picior de câine (dog-leg)” în porţiunea expiratorie, comparativ cu bucla flux-volum normală
(linie punctată).

Disfuncţiile ventilatorii obstructive.

Prin analiza buclei flux-volum se poate pune diagnosticul de boală obstructivă, cu precizarea
localizării obstrucţiei,tipul de obstrucţie - fixă sau variabilă, se poate estima severitatea obstrucţiei,
precum şi reversibilitatea la agenţi bronhodilatatori.
 Bolile ventilatorii obstructive sunt caracterizate de îngustarea căilor aeriene cu creşterea
timpului total necesar pentru expir, şi reducerea CVF şi a debitelor instantanee expiratorii şi/sau
inspiratorii, în funcţie de sediul obstrucţiei. În special VEMS (FEV1) şi VEMS/CVF suferă reduceri
subsţantiale. Datorită incapacităţii plămânilor de a se goli complet de aer, acesta rămâne captiv în
plămâni şi detemină creşterea VR şi CRF (tabel 1, 2). Îngustarea căilor aeriene cu creşterea rezistenţei la
flux poate fi datorată unor formaţiuni tumorale în lumenul căilor aeriene, acumulării de secreţii, edem,
sau îngroşarea mucoasei căilor aeriene, hiperreactivităţii bronşice cu bronhoconstricţie (astm, bronşită
astmatiformă),pierderii reculului elastic datorită distrucţiei parenchimului pulmonar ca în cazul
emfizemului.
Disfuncţiile ventilatorii obstructive de la nivelul căilor aeriene mici (astm, emfizem).
În aceste situaţii ambele segmente, ascendent şi descendent, ale porţiunii expiratorii a buclei
flux-volum suferă modificări. Porţiunea inspiratorie a buclei nu este în general modificată, ea fiind
sensibilă la obstrucţiile căilor aeriene mari ( fig. 2b).

Tabelul 2. Gradarea severităţii în bolile obstructive în funcţie de valorile VEMS şi VEMS/CVF exprimate în
procente faţă de valorile prezise, obţinute de la subiecţi normali de aceeaşi vârstă, sex, înalţime,
greutate şi rasă
Gradul de severitate VEMS-% VEMS/CVF-%
al obstrucţiei din valorile prezise din valorile prezise
Normal ≥ 80 ≥ 70
Usoară ≥ 80 <70
Moderată <80, >50 <70
Severă <50, >30 <70
Foarte severă <30 <70

În, expir, presiunea pozitivă intratoracică comprimă suplimentar segmentul obstruat, ducând la
amplificarea îngustării. Tipică pentru aceste disfuncţii, cu obstrucţii uşoare până la moderate, este
modificarea segmentului expirator final, care devine concav , cu reducerea debitelor expiratorii, În bolile
obstructive severe ( fig. 2b), caracterizate şi de reducerea drastică a reculului elastic pulmonar, alături de
reducerea globală a debitelor instantanee expiratorii (inclusiv a PEF-ului), se remarcă prabuşirea
segmentului expirator descendent imediat după înregistrarea PEF-ului. Astfel, porţiunea expiratorie a
buclei capătă un aspect comparat de unii cu o coadă sau picior de câine (dog-tail/dog-leg). Chiar dacă
morfologia buclei flux- volum este normala, scăderea FEF 25-75% indică o obstrucţie ventilatorie în
stadiu precoce. Diferenţierea între emfizem şi astm se poate face nu doar pe baza morfologiei, ci şi prin
obţinerea reversibilitaţii obstrucţiei după administrarea de agenţi bronhodilatatori, cu normalizare
buclei, în cazul astmului
Disfuncţii ventilatorii obstructive intratoracice variabile la nivelul căilor aeriene mari.
O disfuncţie obstructivă variabilă înseamnă că diametrul căii aeriene la nivelul obstrucţiei variază
pe parcursul ciclului respirator. Ca şi în cazul disfuncţiilor obstructive intratoracice de la nivelul căilor
aeriene mici, în cele intratoracice de la nivelul cailor aeriene mari porţiunea inspiratorie este nealterată.
În schimb, curba expiratorie este aplatizată ( fig. 5).
Exemple de astfel de afecţiuni: tumori traheale, traheomalacia.
 Figura 3 (a,b) Disfuncţie ventilatorie obstructivă

Figura 4. Morfologia buclei flux-volum în Figura 5. Morfologia buclei flux – volum în

obstrucţia variabilă la nivelul căilor aeriene obstrucţia fixă la nivelul căilor respiratorii mari
superioare extratoracice

Disfuncţii ventilatorii obstructive variabile la nivelul căilor respiratorii majore extratoracice.

În timpul inspirului, când se generează presiuni negative intratoracice şi intratraheale, pereţii
căii aeriene la nivelul obstrucţiei sunt sucţionaţi spre interior (principiul Bernoulli, efectul Venturi),
ducând la agravarea obstrucţiei . În schimb, în timpul expirului, presiunile pozitive generate determină
distensia segmentului de cale aeriană majoră afectat de obstrucţie (fig. 8). De aceea, în cadrul buclei
flux-volum remarcăm alterarea curbei inspiratorii cu aplatizarea sa, în vreme ce componenta expiratorie
este normală. Exemple de astfel de disfuncţii variabile: paralizia de corzi vocale, afecţiuni ale laringelui.
Disfuncţii ventilatorii obstructive fixe.
În cadrul acestor afecţiuni, atât componenta inspiratorie, cât şi cea expiratorie sunt aplatizate O
obstrucţie fixă, nereversibilă, înseamnă că diametrul căii aeriene la nivelul îngustării nu variază pe
parcursul inspirului sau expirului, limitând în acelaşi grad debitele ventilatorii pe parcursul întregului
ciclu respirator. O obstrucţie fixă poate fi intra- sau extratoracică. Astfel de disfuncţii fixe pot fi cauzate
de: tumori traheale, guşă, stricturi postintubaţie traheală.
Disfuncţiile obstructive sau restrictive pot avea diverse grade de severitate (tabelele 2, 3).
 Tabelul 3. Gradarea severitaţii în bolile restrictive în funcţie de valoarea
CPT exprimatăa în procente faţă de valorile prezise, obţinute de la subiecţi
normali de aceeaşi vârstă, sex, înalţime, greutate şi rasă.
Gradul de severitate al restricţiei TLC-% din valoarea
prezisă
Normal ≥ 80
Usoară 70-79
Moderată 50-69
Severă <50
Anomalii mixte de tulburări ventilatorii.
Acestea asociază disfuncţia restrictivă cu cea obstructivă (tabelul 1), pe bucla flux-volum
apărând alterări caracteristice ambelor categorii de afectari (ex: pneumoconioza): atât un aspect
curbiliniar al porţiunii descendente (ca în disfuncţiile obstructive), cât şi o miniaturizare a buclei (ca în
afectarea restrictivă).
Erori pe parcursul determinarii
1. Lipsa etalonării aparatului. Neprecizarea BTPS.
2. Defecţiuni ale pneumotachografului: colmatarea sitei cu ochiuri fine ce realizează obstrucţia
parţială pentru aer la trecerea sa prin tub.
3. Neefectuarea corectă de către pacient a manevrelor respiratorii. Diferenţa între 3 înregistrări
succesive nu trebuie să depaşească 2% (este necesară reproductibiliatea).
Limitele utilizării buclei flux-volum.
Pe lângă erorile care pot afecta rezultatele testului, bucla flux-volum prezintă o anumită
variabilitate, intraindividuală, interindividuală, condiţionată de diverşi factori ( boli intercurente,
medicamente, expunerea la noxe), faţă de care căile aeriene răspund diferenţiat. De aceea, pentru
precizie, informaţiile oferite de bucla flux-volum trebuie întotdeauna interpretate ţinând cont de
contextul clinic al pacientului şi de alte determinari.

Efectele inspirului şi expirului la nivelul unei

obstrucţii variabile intratoracice

Efectele inspirului şi expirului la nivelul unei

obstrucţii variabile extratoracice la nivelul căilor
aeriene majore
Ventilaţia alveolară
Nu tot aerul inspirat în cursul unei manevre ventilatorii este utilizat pentru schimburile alveolo-
capilare. Din cei 500 ml aer inspiraţi, 150 rămân în căile respiratorii superioare (spaţiul mort anatomic) şi
numai 350 ml ajung în unităţile ventilatorii, participând la schimbul gazos. Cu alte cuvinte ventilaţia
alveolară de repaos se face cu aceşti 350 ml aer.
În mod normal, aerul inspirat se distribuie relativ uniform, şi ajunge în toate alveolele
pulmonare. Teoretic se ating concentraţii apropiate de O 2 şi CO2 în toate alveolele.
Cu toate acestea, din cauza complianţei diferite, alveolele de la bază sunt mai bine ventilate
decât cele de la vârf.
În cazuri patologice pot coexista alveole hiperventilate cu alveole hipoventilate, consecinţa fiind
diferenţa de presiune parţială pentru oxigen şi dioxid de carbon în diferite teritorii alveolare, prin
urmare şi o diferenţă de difuzie alveolo-capilară.
Determinarea distribuţiei ventilaţiei alveolare se poate face prin diferite tehnici dintre care
amintim pe cea a inspirului unic în oxigen pur.
Metoda este cea a diluţiilor, principiul fiind că atât în cazul ventilaţiei uniforme cât şi a celei
neuniforme, azotul din alveole îşi menţine concentraţia de 79%.
Dacă se inspiră oxigen 100% o singură dată, acesta, în cazul ventilaţiei uniforme va pătrunde în
aceeaşi cantiate în toate alveolele, diluând în aceeaşi măsură azotul din ele. În timpul expirului, primii
150 ml aer vor fi reprezentaţi de oxigen curat de pe căile respiratorii. Apoi concentraţia azotului expirat
se menţine constantă – 40% - în cursul expirului, reprezentând CRF.
În cazul ventilaţiei inegale, oxigenul va pătrunde în cantitate mai mare în alveolele hiperventilate
şi din ce în ce mai puţin în alveolele hipoventilate. În consecinţă diluarea azotului în alveolele
hiperventilate va fi mai mare şi în cele hipoventilate din ce în ce mai mică, proporţională cu gradul de
ventilaţie. În cursul expirului primele încep să se golească alveolele hiperventilate şi apoi cele cu
ventilaţia scăzută. Măsurarea concentraţiei de azot, arată o creştere treptată a acestuia spre sfârşitul
expirului. Tehnica de lucru este adaptată în funcţie de aparatul utilizat.

Compoziţia gazului alveolar

Aer atm Aer Aer umed Aer umed Aer Aer Aer Aer
(mm Hg) atmosferic (mm Hg) alveolar alveolar expirat expirat
(mm Hg)
N2 597 78,62% 563,4 74,09% 569 74,9% 566 74,5%
O2 159 20,84% 149,3 19,67% 104 13,6% 120 15,7%
CO2 0,3 0,04% 0,3 0,04% 40 5,3% 27 3,6%
H2O 3,7 0,5% 47 6,20% 47 6,2% 47 6,2%
Total 760 100% 760 100% 760 100% 760 100%

Spaţiul mort anatomic

Cavitatea nazală, cea bucală, faringele, laringele, traheea, bronşiile şi bronşiolele reprezintă
sistemul de conducere al aerului spre unităţile respiratorii.
Această zonă este denumită spaţiu mort anatomic deoarece nu poate participa la schimburile
gazoase cu sângele venos.
Valoarea spaţiului mort anatomic la persoanele tinere sănătoase este de 150 ml adică
aproximativ 20% din VRC.
Pentru comparaţie, spaţiul mort fiziologic, include pe lângă zonele enumerate şi teritoriile
alveolare care sunt perfuzate slab sau de loc şi ca urmare nici la acest nivel nu au loc schimburi gazoase.
 În cazul hipoperfuziei alveolare, aerul care părăseşte acest teritoriu are compoziţie
asemănătoare cu cel din căile respiratorii superioare. În ciuda modificării patologice, presiunile parţiale
ale O2 şi CO2 sunt puţin modificate în sângele arterial.
Determinarea VD are ca principiu metoda diluţiilor, utilizând respiraţia unică în azot (vezi capitol
C).
Spaţiul mort anatomic conţine numai O 2 după un inspir unic în oxigen, manevra introducând în
plămâni o cantitate de oxigen echivalentă cu CV. Tot azotul expirat în cursul manevrei de expir maxim
provine din alveole. Calcularea mediei concentraţiilor de azot expirat se face după formula:
VN2 = CV x CN2E
unde VN2 este cantitatea de azot expirată şi CN2E este concentraţia de azot din aerul expirat.
Înaintea manevrei, concentraţia de azot din plămâni era de 79%, deci:
V N2
V A= x 100
79
Dacă scădem valoarea din CV, obţinem V D:

VD = CV – (VN2/0,79)
Concentraţia de N2 (%)

80

30

20
CPT
VÎ VR
10 30%CV

0
1 2 3 4 5 6
Volum (l) VÎ
Capacitate vitală (CV) VR

Fig. 5.3. Determinarea spaţiului mort anatomic prin metoda respiraţiei unice în azot.

Volumul de închidere – este o componentă a capacităţii vitale expiratorii prezentă în plămâni la

începutul fazei IV a graficului. Se măsoară de la finalul fazei III (finalul platoului de concentraţie de azot).
De obicei se calculează raportul dintre volumul de închidere şi CV.
Debite ventilatorii – Lucrare practică

BIOPAC L13-LUNG-2

Obiective experimentale
1.) Observaţia experimentală, înregistrarea, calcularea volumului expirator forţat (FEV1-VEMS,
FEV2, FEV3) şi a ventilaţiei voluntare maxime (MVV).
2.) Compararea şi interpretarea valorilor obţinute pentru FEV cu valorile estimate ca normale
3.) Compararea şi discutarea valorilor MVV comparativ cu cele ale colegilor de grupă.

Materiale
 Transductor de flux BIOPAC (SS11LA)
 Piese bucale (de unică folosinţă sau autoclavabile) şi filtru antibacterian
 Pensă nazală
 Seringă de calibrare 0.6 litri BIOPAC
 Scale clinice de laborator
 Sistemul de achiziţie a datelor BIOPAC MP35 conectat la un sistem de calcul cu aplicaţia Biopac
Student Lab

Protocol experimental
Metoda experimentală constă în următoarea succesiune de etape: 1.Configurarea sistemului
BSL, 2. Calibrarea sistemului BSL, 3. Înregistrarea datelor.

Imaginea de mai jos arată un exemplu de înregistrare de date cu 3 canale. Datele colectate sunt
înregistrate într-un raport, fie individual, pe hârtie, fie electronic, selectând opţiunea Edit > Journal >
Paste measurements pentru a transfera datele.
 Majoritatea denumirilor şi a marcajelor, localizate în partea de sus a ferestrei de înregistrare sub
formă triunghiulară, sunt afişate în mod automat. Pentru fiecare marcaj se poate insera o
notă/denumire, în timpul sau după achiziţia de date prin operarea tastei “F9”.

Protocol de Configurare
1. Porniţi calculatorul.
2. Asiguraţi-va că unitatea BIOPAC MP35 este oprită.
3. Conectaţi transductorul de flux (SS11LA) la canalul 1 (CH1).

4. Porniţi unitatea de achiziţie a datelor MP35

5. Plasaţi un filtru la capătul seringii de calibrare
Filtrul este necesar în procesul de calibrare deoarece forţează aerul să circule uniform prin
transductor. Această configuraţie poate fi lăsată conectată pentru utilizări ulterioare. Filtrul trebuie
schimbat în cazul în care hârtia din filtru se deteriorează.
6. Introduceţi seringa de calibrare împreună cu filtrul în transductorul de flux
Întotdeauna conectaţi în partea notata cu “Inlet”
Încazul utilizării transductoruluiSS11LA cu capăt schimbabil, ce poate fi curăţat, introduceţi
întotdeauna seringa cu filtrul către capătul notat cu “Inlet” astfel încât cablul sa rămână în partea
stângă (vezi figura de mai jos).
IMPORTANT: Verificaţi montarea unui capăt curat după fiecare utilizare.
7. Porniţi programul Biopac Student Lab.
8. Alegeţi protocolul experimental 13 (L13-LUNG-2).
9. Daţi un nume fişierului de achiziţie Utilizaţi un nume reprezentativ..
10. Apăsaţi OK. Încheierea pregătirilor pentru experiment.

Calibrare
Procedura de calibrare este necesară deoarece stabileşte parametrii interni ai sistemului (precum nivelul
de amplificare, compensarea şi scalarea semnalului) fiind indispensabil pentru o utilizare bună a
sistemului. Urmăriţi cu atenţie procedura de calibrare.

1. Trageţi pistonul seringii de calibrare până la capăt, menţineţi seringa de calibrare orizontală.
Transductorul de flux este sensibil la gravitaţie, din acest motiv necesită sa fie menţinut în poziţie
verticală pe parcursul procedurilor de calibrare siînregistrare.

2. Apăsaţi butonul Calibrate.

Prima procedură de calibrare va dura 8 secunde şi se va finaliza prin apariţia unui mesaj de alertă
IMPORTANT: Lăsaţi pistonul seringii în poziţia trasă şi menţineţi dispozitivul în poziţie stabilă pe
parcursul procedurii de calibrare. Nu atingeţi pistonul, orice presiune accidentală în această etapă va
genera rezultate eronate.
3. Pregătiţi-vă pentru a doua etapă a calibrării.
Etapa 1 a procedurii de calibrare se încheie prin apariţia unui mesaj de alertă (care întreabă dacă au
fost citite instrucţiunile din manualul de lucrări practice). Verificaţi dacă noţiunile au fost parcurse şi
înţelese.
4. Apăsaţi Yes după ce aţi citit mesajul de alertă
Nu apăsaţi butonul Yes dacă nu sunteţi pregătiţi să treceţi la pasul următor. Odată ce aţi apăsat
butonul Yes, începe a doua etapă a calibrării ce se va desfăşura până când veţi apăsa End Calibration.
5. Împingeţi şi trageţi de pistonul seringii ciclic până la capătul cursei de 5 ori (10 curse).
Menţineţi dispozitvul cu seringa ca în imaginea de mai sus.
Utilizaţi un ritm de cca. 1 secundă pentru fiecare cursă şi 2 secunde pauză între curse. Opriţi procedura
de calibrare şi apăsaţi butonul End Calibration.
IMPORTANT: Nu ţineţi de mânerul transductorului de flux în timpul calibrării deoarece se poate rupe
vârful seringii.
Notă: Procedura de calibrare poate părea incomodă, dar este necesară pentru acurateţea monitorizării
variaţiilor de flux pe parcursul celor cinci cicluri de calibrare cu seringa. Cinci cicluri sunt suficiente
 pentru o calibrare corespunzătoare.
6. Apăsaţi End Calibration.
7. Verificaţi datele de calibrare.
La finalul procedurii de calibrare pe ecran trebuie să se găseasca o înregistrare asemănătoare cu cea
din imaginea de mai jos.

Dacă calibrarea a fost făcută corect, se poate trece la pasul următor Înregistrare date.
Prima apăsare a pistonului seringii este percepută ca o deflexiune negativă a traseului. Dacă pe
traseu se observă 5 deflexiuni negative şi 5 deflexiuni pozitive, se poate trece la etapa de
Înregistrare a datelor.
Dacă calibrarea este incorectă, Refaceţi Calibrarea.
Dacă prima cursă este o deflexiune pozitivă, va fi necesară o modificare a dispozitivului de calibrare
prin conectarea dispozitivului de calibrare la portul opus al transductorului de flux. Apoi va fi
necesară recalibrarea.
Dacă traseul prezintă unde ample ascuţite trebuie refăcută calibrarea prin apăsarea butonului
Redo Calibration şi reluarea manevrelor de calibrare.

Înregistrarea datelor experimentale

1. Pregătirea înregistrarii.
În cadrul acestei lucrări practice vă veţi însuşi următoarele noţiuni:
1. Volum Expirator Forţat (FEV1-VEMS, FEV2, FEV3)
2. Ventilaţie Voluntară Maximală (MVV)
Pentru a lucra eficient parcurgeţi această secţiune pentru a cunoaşte protocolul experimental. Subiectul
examinat trebuie să stea lungit pe spate, relaxat în timp ce sunt parcurşi paşii protocolului experimental.
Efectuarea precisă a acestui protocol este foarte importantă deoarece măsurarea fluxului şi
volumelor este foarte sensibilă.
Verificaţi timpul avut la dispoziţie pentru efectuarea înregistrării. Nu lăsaţi înregistrarea să meargă mai
mult decât este nevoie pentru nu a ocupa multă memorie în calculator.

Indicii pentru obţinerea unei înregistrări optime:

a) Subiectul ar trebui sa poarte haine lejere pentru a nu afecta expansiunea toracică.
b) Folosiţi pensa nazală pentru a evita pierderea aerului în timpul înregistrării.
c) Subiectul trebuie să încerce o expansiune maximă a cutiei toracice în timpul eforului inspirator
maximal.
 d) Pentu înregistrarea FEV, subiectul trebuie să încerce un expir cât mai rapid prin piesa bucală.
e) Pentru înregistrarea MVV, subiectul trebuie să încerce sa expire şi să inspire cât mai rapid si mai
profund cu putinţă. Rata respiratorie ar trebui să fie mai rapidă de 60 respiraţii/minut sau de o
respiraţie/secundă pentru cele mai bune rezultate. Ritmul respirator trebuie menţinut pe o
perioadă de 12-15 secunde.
f) Începeţi să respiraţi în transductor înainte de a porni înregistrarea şi încetaţi efortul respirator
după oprirea înregistrării.
g) Dacă înregistrarea debutează cu un inspir, încercaţi să o finalizaţi pe un expir, şi vice-versa. Acest
aspect nu este strict necesar, dar poate creste acurateţea înregistrării.
h) Întotdeauna respiraţi în transductorul de flux SS11LA prin capătul notat “Inlet.”
2. Montaţi o piesă bucală curată şi un filtru în transductorul de flux. Acestea vor fi utilizate doar de
subiectul care le montează pe aparat.

Conectaţi la capătul notat cu “Inlet”

Pentru transductorul de flux SS11LA cu capăt sterilizat, inseraţi o piesă bucală (de unică folosinţă
AFT2, sau autoclavabilă AFT8) în transductor la capătul notat cu “Inlet.”

3. Montaţi pensa nazală pe narine, subiectul stă în şezut, şi începe să respire prin transductorul de flux.

Aşa cum s-a menţionat şi la calibrare montajul trebuie menţinut în poziţie orizontală pentru a evita
erorile.

Respiraţi prin capătul notat cu “Inlet”

Etapa 1 — FEV
4. Apăsaţi Record.
5. Urmaţi paşii de mai jos:
a) Respiraţi normal pentru 3 cicluri respiratorii.
b) Inspiraţi profund atât cât puteţi, şi menţineţi respiraţia pentru un moment.
c) Efectuaţi un expir cât mai rapid şi mai complet.
d) Respiraţi normal pentru 3 cicluri respiratorii.
Coordonatorul experimentului trebuie să instruiască subiectul să urmeze protocolul experimental.
a) Un ciclu respirator complet include o inspiraţie şi o expiraţie.
b) Un moment scurt de apnee este necesar pentru a se putea observa ulterior la analiza datelor
locul unde începe expiraţia
c) Încercaţi să expiraţi cât mai mult cu putinţă. Puteţi chiar sa va aplecaţi în faţă pentru a facilita
evacuarea aerului.
6. Apăsaţi Stop.
După apăsarea butonului Stop, aplicaţia software Biopac Student Lab va converti automat datele de flux
în date de volum. La finalul procesării datelor, pe ecran vor putea fi observate doar datele de volum pe
ecran.

7. Revizuiţi datele de pe ecran.

Dacă sunt corecte, traseul de pe ecran trebuie sa fie asemănator cu imaginea de mai jos mergeţi, se
continua cu pasul 8.

Dacă procedura a fost incorectă, apăsaţi Redo.

Dacă protocolul experimental nu a fost urmat corespunzător sau dacă nu se poate stabili cu
claritate momentul de debut al expirului maximal este necesar să se repete înregistrarea
În această situaţie pentru refacerea înregistrării apăsaţi pe “Redo” şi parcurgeţi din nou paşii 4-7.
Datele deja înregistrate vor fi şterse.
8. Utilizaţi cursorul de selecţie a segmentului pentru a selecta aria de expir maximal (care trebuie să
aibă o durată de minim 3 secunde).
Selecţia trebuie să înceapă la debutul expirului, menţinând butonul stâng al mausului apăsat, selectaţi
o arie de cel puţin 3 secunde ca durată.
Căsuţa cu valorile măsurate a fost configurată să indice T (Delta Timp), ce corespunde intervalului de
timp de la începutul până la finalul ariei selectate. Utilizaţi măsurarea Tpentru a determina intervalul
de timp selectat.
9. După ce aţi selectat aria corectă apăsaţi butonul Setup FEV. Această opţiune va extrage aria
selectată, o va inversa şi introduce într-o nouă fereastră.

10. Revizuiţi datele obţinute pe ecran.

Dacă sunt corecte, mergeţi la pasul 11. Traseul iniţial înregistrat va fi ascuns, fiind ilustrat doar
segmentul modificat necesar calculului FEV. Traseul reprezinta volumul expirat cumulat în cele 3
secunde.

Dacă înregistrarea este incorectă, apăsaţi Redo, iar paşii 8-10 trebuiesc refăcuţi.
Etapa 2 — MVV
11. Apăsaţi butonul Begin MVV.
Datele înregistrării FEV prezentate pe ecran vor fi salvate automat pe disc pentru analiză ulterioară, iar
ecranul va prezenta o configuraţie nouă care include butonul Record MVV.
12. Apăsaţi Record MVV.
13. Urmaţi paşii de mai jos:
a) Respiraţi normal în transductorul de flux pentru 5 cicluri.
b) Respiraţi rapid şi profund pentru 12-15 secunde.
c) Respiraţi normal timp de 5 cicluri respiratorii.

ATENŢIE! Acest protocol experimental poate face subiectul să aibă ameţeli. Subiectul trebuie să
stea jos, iar coordonatorul experimentului trebuie să îl aibă în observaţie. Opriţi experimentul
dacă subiectului îi este rău sau solicită acest lucru.
Coordonatorul experimentului trebuie să instruiască subiectul să urmeze protocolul experimental.
b) Pentru rezultate optime, accentul în timpul înregistrării se va pune pe frecvenţă mai
degrabă, decât pe profunzimea respiraţiei.
Cele mai bune rezultate se obţin pentru frecvenţe respiratorii mai rapide de 65 respiraţii/min. La
această frecvenţă respiratorie subiectul expiră utilizând efortul maximal asemeni protocolului de
expir forţat.
14. Apăsaţi Stop.
Îndată ce butonul Stop este apăsat aplicaţia software Biopac Student Lab va converti datele de flux
în date de volum. La finalul procesării numai datele de volum vor fi ilustrate pe ecran.
15. Revedeţi datele de pe ecran.
Dacă sunt corecte, traseul obţinut ar trebui să arate asemănator imaginii de mai jos. Se poate trece
astfel la pasul următor (pasul 17).

Dacă sunt incorecte, apăsaţi Redo.

(Dacă apăsaţi Redo, datele din înregistrarea anterioară se vor pierde.)
Dacă protocolul nu a fost urmat corespunzător şi există întregistrări incorecte, protocolul
experimental trebuie reluat iar paşii 13-16 reluaţi după apăsarea butonului “Redo”.
16. Apăsaţi butonul Done.
După ce apăsaţi Done, datele vor fi salvate automat în directorul “Data Files” de pe harddisk (fişiere
cu extensia MVV). O fereastră de dialog va apărea. Selectaţi o opţiune şi continuaţi după cum
urmează.
Dacă alegeţi opţiunea “Record from another Subject” (înregistrează un alt subiect):
a) Va fi necesară recalibrarea transductorului de flux. Din acest motiv se recomandă efectuarea
tuturor înregistrărilor înainte de a comuta în modul de analiză a datelor.
b) Reţineţi să utilizaţi pentru fiecare subiect o piesă bucală si un filtru antibacterian individual.
c) Repetaţi înregistrarea (paşii 1-17) pentru fiecare subiect.
d) Fiecare subiect va utiliza un nume unic de fişier.
Analiza datelor
1. Accesaţi modul Review Saved Data (Revizuiţi datele salvate) şi alegeţi un fişier cu o înregistrare de
volum expirator forţat (FEV)(salvată cu indicativul “FEV-L13” în numele fişierului).

Observaţi etichetele ce definesc canalele (CH):

Canal Etichetă
CH 1 Volum

2. Activaţi opţiunea de caroiaj.

Pentru a active caroiajul, selectaţi meniul File, apoi opţiunea Display preferences, alegeţi Grids, selectaţi
Show Grids, şi apoi daţi OK.

3. Configuraţi opţiunile de măsurare:

Canal Măsurătoare
CH 1 T
CH 1 p-p

Opţiunile de măsurare se găsesc deasupra regiunii cu marcaje din fereastra de achiziţie. Fiecare
măsurătoare are trei secţiuni: număr canal, tip măsurătoare şi rezultat. Primele două secţiuni conţin
meniuri descendente care sunt activate când sunt selectate. O scurtă descriere a acestor opţiuni se va
face în cele ce urmează
T: Intervalul Delta T de măsurare a timpului reprezintă diferenţa de timp dintre momentul final si
momentul iniţial al unui interval selectat
p-p: identifică valoarea maximă a traseului din intervalul selectat din care scade valoarea minima
 aflată în acelaşi interval. Se poate calcula astfel amplitudinea maxima a traseului in aria selectată.
“Aria sau intervalul selectat ” reprezintă aria selectata cu ajutorul cursorului de selecţie, incluzând
capetele intervalului.
4. Utilizaţi cursorul de selecţie pentru a selecta intervalul de timp de la momentul zero până la finalul
înregistrării.
Completaţi datele obţinute în Raportul Experimental
Măsurarea p-p din aria selectată reprezintă Capacitatea Vitală (CV).

5. Utilizaţi cursorul de selecţie pentru a selecta intervalul de timp din prima secundă.
Completaţi datele obţinute în Raportul Experimental
Intervalul selectat trebuie să înceapă din momentul 0 şi să se încheie în secunda 1, atfel încât căsuţa de
măsurare T să ilustreze 1secundă. Volumul de aer expirat în prima secundă este indicat de
măsurătoarea p-p. Utilizaţi această valoare pentru a calcula FEV1, care reprezinta % din CV expirat în
prima secundă de la debutul expiraţiei. FEV 1 se mai numeşte şi Volum Expirator Maxim pe Secundă
(VEMS).

FEV1
6. Utilizaţi cursorul de selecţie pentru a selecta primele două secunde de traseu.
Completaţi datele obţinute în Raportul Experimental
Aria selectată trebuie să cuprindă primele două secunde de traseu de la momentul zero până în
secunda a doua, astfel încât cîsuţa de măsurare T să indice valoarea de 2 secunde.
Volumul expirat în intervalul 0 – 2 secunde este indicat de valoarea măsurătorii p-p. FEV2 reprezintă
procentul din Capacitatea vitală expirat în primele două secunde.
 FEV2
7. Utilizaţi cursorul de selecţie pentru a selecta primele trei secunde de traseu.
Completaţi datele obţinute în Raportul Experimental
Intervalul selectat de la momentul 0 până în secunda a treia, aşa cum pot fi observate şi în căsuţa de
măsurare T. Volumul expirat în primele trei secunde este indicat de măsurarea p-p. FEV3 reprezintă
procentul din capacitatea vitală expirat în primele trei secunde.

FEV3
8. Deschideţi meniul cu protocoalele lucrărilor practice (Lessons), selectaţi opţiunea Review
SavedData(Revedeţi datele salvate), şi alegeti fişierul MVV corespunzator.
Observaţi etichetele ce definesc canalele (CH):
Canal Etichetă
CH 0 Volum

Redeschideţi modul de revedere a datelor salvate (Review Saved Data).

Pentru a doua parte a analizei alegeţi un fişier de înregistrare MVV (salvat cu indicativul
“MVV.L13” în numele fişierului.)

9. Utilizaţi instrumentul de magnificare (lupă) pentru a configura traseul pentru o redare grafică optimă
a segmentului de înregistrare cu respiraţii rapide şi ample.
Instrumentul de magnificare poate fi utilizat pentru a ajusta dimensiunile traseului din fereastra de
achiziţie:

Autoscalare orizontală Derulator orizontal (timp)

Autoscalare a undelor Derulator vertical (amplitudine)
10. Selectaţi căsuţele de măsurare:
CanalParametru măsurat
CH 0 T
CH 0 p-p

11. Utilizaţi cursorul de selecţie pentru a selecta un interval de 12 secunde pentru a facilita numărarea
ciclurilor respiratorii din acest interval.
Completaţi datele obţinute în Raportul Experimental.
Exemplul din imaginea de mai jos este un interval de 12 secunde ce cuprinde 10.5 cicluri. Aria
selectată ilustrează 10 repiraţii complete şi un ciclu incomplet la final.

12. Plasaţi un marcaj la finalul ariei selectate.

Pentru a plasa un marcaj apăsaţi în porţiunea de jos a benzii de marcaj deasupra liniei ce mărgineşte
partea dreaptă a intervalului selectat. Acest concept este important deoarece este necesar sa
identificaţi limita dreaptă (de final) a intervalului după ce se va deselecta intervalul. Adăugaţi o
descriere marcajului.
13. Utilizaţi cursorul de selecţie pentru a selecta fiecare ciclu individual complet în intervalul de 12-
secunde definit la pasul 11. Selectaţi pe rând fiecare ciclu.
Completaţi datele obţinute în Raportul Experimental
Va trebui să selectaţi fiecare ciclu individual complet până la marcajul final al intervalului slectat
iniţial. Dacă există un ciclu incomplet nu îl luaţi în considerare.
14. Salvaţi datele pe suport magnetic şi/sau notaţi-le în caietul de lucru..
15. Închideţi programul.
Completaţi Raportul Experimental corespunzător lucrării practice nr. 13.
Raport experimental

Debite ventilatorii – BIOPAC L13-LUNG-2

 Volum Expirator Forţat (FEV1,2,3)
 Ventilaţie Voluntară Maximă (MVV)

Nume Student:
Grupă:
Data:

Date şi analiza datelor

ProfilSubiect
Nume Înălţime ___________
Vârstă Greutate ___________
Sex: Masculin / Feminin

A. Capacitate Vitală (CV)

CH 1 măsurătoarep-p ____________

B. Comparaţie FEVX% cu valorile normale

Tabel 5.3.1
Interval Volum Capacitate FEV/CV (FEV/CV) = FEVx Valori
Timp Expirator Vitală (CV) calculat x 100 = % medii de
(sec) Forţat (FEV) punctul A calculat referinţă
[p-p]

0-1 % FEV1 83%

0-2 % FEV2 94%

0-3 % FEV3 97%

C. MVV Măsurători (Notă: toate valorile sunt măsurate în litri)

Ecuaţii de calcul al capacităţii ventilatorii maxime:

Pentru sexul masculin: [86,5 – (0,522 x vârsta) ] x cu m 2 suprafaţă corporală
 Pentru sexul feminin: [7,13 – (0,474 x vârsta)] x m 2suprafaţă corporală

1) Număr de cicliîntr-un interval de 12-secunde: ______

2) Calculaţi numărulde cicli respiratori pe minut (RR):
RR = Cicli/min = Număr ciclidin intervalul de 12-secundex 5
Număr cicli din intervalul de 12-secunde (de mai sus):
______ x 5 = ______cicli/min
3) Măsuraţi fiecare ciclu
Completaţi Tabelul 5.3.2 cu valorile fiecărui ciclu individual. Dacă subiectul a avut numai 5 cicluri
complete in intervalul de 12-sec, atunci completaţi volumele pentru 5 cicluri. Dacă exista cicluri
incomplete, nu le luaţi in consideraţie. (Tabelul poate conţine mai multe cicluri decât sunt necesare).
Tabel 5.3.2
Valoare
Număr Ciclu
[CH 0 p-p]
Ciclul 1
Ciclul 2
Ciclul 3
Ciclul 4
Ciclul 5
Ciclul 6
Ciclul 7
Ciclul 8
Ciclul 9
Ciclul 10
Ciclul 11
Ciclul 12
Ciclul 13
Ciclul 14
Ciclul 15

4) Calculaţi volumul mediu pe ciclu (VMPC):

Însumaţi volumele ciclurilor valide din tabelul 5.3.2.
Sumă = ________________ litri
Efectuaţi media aritmetică a volumelor ciclurilor valide
VMPC = _______ / _____________ = litri
Sumănr ciclurilor

5) Calculaţi MVVest
Înmulţiţi VMPC cu numarul de cicluri respiratorii pe minut (RR).
MVV = VMPC x RR = _______ x _________ = litri/min
VMPC RR
MECANICA VENTILAŢIEI
Noţiuni teoretice – reculul elastic pulmonar
Sistemul toracopulmonar este un sistem elastic, care în repaosul respirator normal se află în
echilibru, motiv pentru care apneea se menţine fără efort (condiţii de normalitate: CRF 39% din CPT).
Dacă plămânii ar fi scoşi din cutia toracică, s-ar retrage la un volum de aproximativ 500 ml (10%
din CPT), acesta fiind volumul de repaos elastic pulmonar.
La rândul ei, cutia toracică separată de plămâni, s-ar destinde la un volum de 4000 ml (volum de
repaos elastic al cutiei toracice).
Cu alte cuvinte, asupra celor două foiţe pleurale, se exercită forţe de retracţie (recul) elastice de
sens contrar, din partea plămânilor şi cutiei toracice.
Elasiticitatea sistemului este o trăsătură definitorie pentru calitatea actului ventilator, ca şi
pentru volumele de aer vehiculate în timpul respiraţiei. De ea depinde atât VR, CRF cât şi CV.
Testele care măsoară elasticitatea sistemului sunt: complianţa statică, complianţa dinamică şi
complianţa specifică.

Complianţa pulmonară
Complianţa se defineşte ca variaţia de volum pulmonar în raport cu variaţia presiunii
transpulmonare egală cu unitatea (1 cm H2O). Complianţa este inversul elastanţei.
ΔV
C=
ΔP

Se pot utilitza mai multe metode de determinare, dintre care cea mai comodă pentru
examinator şi pentru examinat constă în măsurarea presiunii căilor respiratorii la nivelul gurii, cu glota
deschisă în timp ce pacientul opreşte ventilaţia în faţa unui dispozitiv cu valvă care se închide periodic, la
volume intrapulmonare variabile.

Complianţa pulmonară statică

Elasticitatea plămânilor se apreciază determinând complianţa pulmonară statică, adică făcând
relaţia dintre presiunea transpulmonară în condiţii statice (când fluxul de aer este 0) la diverse grade de
inflaţie pulmonară, pentru valori diferite ale CV.
Presiunea transpulmonară este diferenţa dintre presiunea alveolară şi cea intrapleurală. În mod
obişnuit, presiunea intrapleurală se echivalează cu presiunea măsurată în treime medie a esofagului.
Manevra se execută astfel: subiectul este instruit să inspire un volum de aer egal cu VRC, în
trepte succesive de câte 100 ml aer. Înainte şi după fiecare treaptă inspiratorie (şi apoi expiratorie) se
măsoară presiunea intraesofagiană. Rezultă un grafic asemnănător cu imaginea din Figura 6.1.
 Figura 6.1. Graficul complianţei statice

De notat următoarele aspecte ale buclei complianţei statice:

a. La începutul inspirului complianţa este scăzută, pentru ca după primii 100 ml aer ea să
crescă brusc
b. Curba complianţei nu este identică în inspir faţă de expir. Diferenţa poartă numele de
histeresis.
Valoarea complianţei statice este de 0,2 l/cm H 2O. Ea scade în disfuncţii restrictive (fibroză pulmonară) şi
la persoanele obeze. Diferenţa este că în obezitate, panta complianţei rămâne normală.
Creşte în emfizemul pulmonar şi în astmul bronşic. În astm panta complianţei rămâne de asemeni
normală.

Complianţa dinamică
Atunci când complianţa se măsoară în cursul manevrei respiratorii complete (pe parcursul CV),
obţinem complianţa dinamică. Ca şi în cazul complianţei statice, valoarea complianţei dinamice se
modifică în funcţie de volumul de aer existent în plămâni la începutul manevrei. Valoarea ei este mai
mică la volume foarte mici pulmonare (apropiate de VR), sau la valori mari (apropiate de CPT).
De fapt complianţa dinamică se măsoară pornind de la CRF, urmănd manevra de inspir maximal,
urmată de expir maximal până la VR.
Valoarea complianţei dinamice este de 0,13 l/cm H 2O.
Se modifică în aceleaşi condiţii care modifică şi complianţa statică.
 Fig. 6.2. Graficul complianţei dinamice

Utilitatea determinării complianţei – se stabilesc proprietăţile elastice ale ţesului toraco-

pulmonar, în scopul aprecierii severităţii afecţiunii obstructive sau restrictive prezente.
De asemenea, se poate determina neuniformitatea ventilaţiei, măsurând şi apreciind panta
complianţei. Astfel, în cazul unei ventilaţii uniforme, panta complianţei (AB0), reprezintă complianţa
statică iar distanţele IO şi EO prin care bucla se depărtează de diagonală, sunt în funcţie de rezistenţa
neelastică în cazul dat (mai ales dacă se raportează la viteza fluxului de aer).
În cazul unei ventilaţii neuniforme, la sfârşitul unei faze respiratorii, deşi de fapt nu mai există
flux de aer prin căile respiratorii, deplasările de aer în plămâni mai continuă (din cauza diferenţelor de
presiune), ceea ce influenţează presiunea intrapleurală. Din această cauză, complianţa statică în
asemenea cazuri nu se suprapune cu diagonala complianţei dinamice. Această nesuprapunere relevă
tocmai existenţa unei ventilaţii neuniforme.

Figura. 6.3. Graficul complianţei modificate: a) complianţă scăzută; b) complianţă crescută.

Rezistenţa la flux
Forţele de frecare între moleculele de gaz şi între moleculele de gaz şi pereţii conductelor
aerifere generează rezistenţa la flux. Valoarea acesteia depinde de tipul de curgere al aerului, laminar
sau turbulent. Presiunea necesară pentru deplasarea gazului în curgere laminară este proporţională cu
debitul şi constanta de timp K 1 (dependentă de vâscozitate şi independentă de densitate). Curgerea în
regim turbulent necesită o presiune de împingere proporţională cu pătratul debitului şi constanta K 2
(dependentă de densitate şi independentă de vâscozitate).
În arborele traheo-bronşic, zona de rezistenţă maximă normală se află la nivelul căilor aerifere
superioare. Pe măsură ce se înaintează de-a lungul arborelui traheo-bronşic, rezistenţa la flux scade.
În stările de hiperreactivitate bronşică, BPOC, rezistenţa la flux creşte semnificativ în teritoriile
mici, astfel încât travaliul muşchilor respiratori creşte semnificativ şi eficienţa actului ventilator scade.
Determinarea rezistenţei la flux se poate face prin metoda pneumotachografică sau prin
pletismografie corporeală. Ea se face în condiţii dinamice. Se fac trei măsurători simultane şi succesive
pentru a calcula rezistenţa.
Pentru calcularea rezistenţei se foloseşte o ecuaţie asemănătoare cu legea lui Ohm:

R = P/V = cm H2O/L/sec

Metoda pneumotachografică – se inseră dispozitivul prevăzut cu o valvă de obstrucţie în

pneumotachograf. Se calibrează aparatul. Determinarea se face respirând un volum de aer egal cu VRC
iar respiraţia se face rapid şi superficial. Deplasarea fluxului de aer dinspre atmosferă spre plămâni este
periodic întreruptă prin închiderea valvei pentru câteva fracţiuni de secundă. În momentul ocluziei,
aparatul măsoară presiunea la gură care în acest moment este egală cu cea intra-alveolară. După
redeschidrea valvei, se măsoară fluxul de aer produs de presiunea alveolară (V alv). Apoi aparatul face
relaţia dintre Palv şi Valv pentru calculul rezistenţei.
Valorile normale ale R în cursul respiraţiei rapide şi superficiale sunt cuprinse între 0,6 şi 2,4 cm
H2O/l/sec.
Rezistenţa la flux variază în condiţii normale cu volumul de aer din plămâni. Ea scade la volume
intrapulmonare mari de aer prin efectul tracţiunii elastice a ţesutului pulmonar asupra bronşiolelor.
De asemenea, rezistenţa la flux este mai mare în expir faţă de inspir. La persoane cu limitare
cronică a fluxului de aer (bronşita cronică, astmul bronşic), rezistenţa la flux poate creşte de 10 – 15 ori.
În cazul maladiilor obstructive, modificarea rezistenţei la flux este mai precoce şi mult mai clar
evidenţiabilă decât în cazul deteminării buclei flux-volum sau a VEMS.
Noțiuni de fiziologie cu aplicație în ventilația mecanică
Insuficiența respiratorie este cauzată de incapacitatea plămânilor de a ventila eficient; ca
urmare se produce o creștere a presiunii parțiale a CO 2-ului în sânge sau/și o scădere a presiunii parțiale
arteriale a O2. În această situație ventilația mecanică (cu ajutorul unui aparat extern) reprezintă o
modalitate de a ajuta plamânul să ventileze eficient.

Moduri de ventilație
Există multiple clasificări ale modurilor de ventilație mecanică, în lucrarea de față am ales să le
împărțim în moduri de ventilație: asistate și controlate. În modurile asistate: pacientul respiră singur, are
trigger eficient, dar amplitudinea mișcarilor respiratorii este insuficientă pentru a realiza volume curente
necesare unor schimburi gazose normale. În această situație ventilatorul detectează triggerul pacientului
și îi furnizează oxigen(având diferite concentrații) sub o anumită presiune (sau de un anumit volum)
astfel încât să îi crească volumul curent iar schimburile gazoase să devină eficiente. În modurile
controlate: ventilatorul furnizează un număr de respirații pe minut (presetat), fiecare respirație având de
asemenea un volum presetat, astfel încât să obținem un minut volum, care să asigure schimuri gazoase
eficiente.
Exemplu de mod de ventilație asistat: ASB/CPAP (Assisted Spontaneous Breath/Continous
Positive Airway Pressure)
Este un mod de ventilație asistat, care se utilizează la pacienții care au trigger respirator dar care
nu pot realiza volume curente corespunzatoare. In ASB/CPAP, pacientul este „ajutat”, astfel încât la
fiecare respirație pe care o ințiază, va primi un suport din partea ventilatorului constând in
administrarea unei cantități de oxigen până se atinge în căile respiratorii o presiune stabilită de noi.
Presiunea va fi setată astfel încât volumul curent obținut să aibă valoarea dorită de noi (6-8 ml/kgc).
Valoarea presiunii necesare realizării unui volum curent optim depinde de complianța pulmonara, C =
ΔV/ΔP → ΔP = ΔV/C. La sfarsitul expirului presiunea din caile respiratorii nu va ajunge la zero, ci va
rămâne la o valoare pozitivă, care va preveni colabarea alveolelor; acestă presiune pozitivă de la sfârșitul
expirului se numeste PEEP = positive end expiratory pressure.
Configurare ASB/CPAP

Rampa=0,8 Rampa=0,2
FiO2 Rampa PEEP PASB Aspectul curbelor de presiune si flux
la diferite valori ale rampei

Figura nr. 1

FiO2 – fracția inspiratorie (concentrația) a oxigenului

PASB – presiunea furnizată de aparatul de ventilație mecanică în timpul inspirului
PEEP – presiunea pozitivă de la sfârșitul expirului
Rampa – reprezintă durata, exprimată în secunde, până când se atinge presiunea maximă stabilită,
depinde de debitul și curba fluxului de gaze

Exemplu de mod de ventilație controlat : BIPAP (BiPhasic Airway Pressure)

Este un mod de ventilație controlat, care este indicat la pacienții cu insuficiență respiratorie care
nu au trigger eficient și care nu pot realiza volume curente corespunzătoare. În aceste situații
ventilatorul va furniza un număr de respirații pe minut de un anumit volum, care să realizeze un minut
volum corespunzator unor schimburi gazoase eficiente. În acest mod de ventilație pacientul poate
respira și spontan; BIPAP-ul mai poate fi descris și ca o alternare a două nivele de CPAP, un nivel de
presiune joasă și un nivel de presiune înaltă.
Configurare BIPAP

FiO2 Phigh Plow

Tinsp FR Rampa

Figura nr. 2

FiO2 - fracția inspiratorie (concentrația) a oxigenului

P înaltă - reprezintă valoarea maximă a presiunii din alveolă
P joasă(PEEP) – reprezintă valoarea minimă a presiunii din alveolă
T insp – reprezintă durata timpului inspirator (timp în care plamânul va fi la P înaltă)
FR – frecvența respiratorie
Rampa – reprezintă durata, exprimată în secunde, până când se atinge presiunea maximă stabilită,
depinde de debitul și curba fluxului de gaze.
N.B. Volumul curent obținut este rezultatul raportului dintre variația de presiune inspir-expir și
complianța pulmonară, V = (Pînaltă – P joasă)/C.
Exemple de modificări a parametriilor de ventilație mecanică în cazul
hipoxemiei și hipercapniei
Hipoxemia
Hipoxemia este definită ca o scădere a presiunii parțiale arteriale a oxigenului (PaO 2<60 mmHg). Din
punct de vedere fiziopatologic hipoxemia are patru cauze:
- Șuntul (intra/extrapulmonar)
- Tulburările de ventilație-perfuzie
- Hipoventilația
- Tulburări de difuziune alveolo-capilară
În cazul unei hipoxemii se crește FiO2, astfel încât va crește si concentrația alveolară a O2 și gradientul
alveolo-capilar (N.B. o creștere a FiO2 mai mult de 60% este asociată cu efecte toxice ale radicalilor liberi
ai oxigenului). O altă maenvră utilă este de a crește PEEP-ul, care va prevenii colabarea alveolelor în
expir și indirect va crește numărul de unități respiratoriii funcționale.

Hipercapnia
Hipercapnia apare când presiunea parțială arterială a CO2 crește peste 45 mmHg. Din punct de vedere
fiziopatologic cauzele hipercapniei sunt două:
- Tulburările de ventilație-perfuzie
- Hipoventilația
Așadar hipercapnia este consecința scăderii ventilației alveolare și în consecință trebuie crescută
ventilația alveolară. Cu ajutorul ventilației mecanice ventilația alveolară este crescută indirect prin
creșterea minut volumului, adică se va seta aparatul de ventilație mecanică astfel încât să furnizeze
volume curente mai mari la o frecvență respiratorie crescută. MV↑ = Vc↑ × FR↑.
N.B. Creșterea frecvenței respiratorii fară creșterea volumului curent va duce la creșterea minut
volumului dar efectul asupra ventilației alveolare e minim, deoarece în acest caz minut volumul crește
pe seama creșterii ventilației spațiului mort!

Riscuri asociate ventilaţiei mecanice

Infecţii pulmonare : pneumonia asociată ventilaţiei mecanice este determinată de germeni virulenţi cum
ar fi: Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter, Enterobacter, Serratia, Stenotrophomonas, Burkholderia
etc.
Barotrauma: este reprezentată de pneumotorax, care reprezintă acumularea de aer în cavitatea pleurală
datorată presiunilor mari din timpul ciclului respirator.
Injuria pulmonară : determinată de presiuni dar mai ales de volumele mari folosite în cursul ventilaţiei
mecanice (VILI - Volume Induced Lung Injury). Pentru prevenirea injuriei pulmonare se recomandă
folosirea unor presiuni maxime mai mici de 30 cm H 2O şi a unor volume curente de 6-8 ml/kgc.
Efecte secundare medicaţiei administrate : deseori este necesară administrarea de substanţe sedative şi
curarizante(produc paralizie musculara) pentru a optimiza ventilaţia mecanică. Reacţiile adverse ale
acestor substanţe sunt reprezentate de sedare reziduală şi miopatie (slăbiciune musculară) datorată
administrării îndelungate a curarelor.
DETERMINAREA GAZELOR RESPIRATORII
Noţiuni teoretice
Aerul alveolar, ca şi cel atmosferic, conţine oxigen, CO 2, N2 şi vapori de apă. Diferenţa între
atmosferă şi alveolă constă în concentrţia gazelor.
Conform legii Dalton, presiunea parţială a unui gaz într-un amestec este aceeaşi cu cea pe care
gazul ar dezvolta-o dacă ar ocupa sigur întreg volumul.
Un alt lucru de care trebuie să se ţină seama este faptul că la temperatura de 37 0 C, când aerul
este saturat cu vapori de apă, presiunea acestora este de 47 mm Hg.
Astfel, cunoscând concentraţia unui gaz, se poate calcula presiunea parţială a acestuia.
De exemplu, dacă în alveole concentraţia unui gaz este de 6 volume, atunci:

100 vol............................................. 760 – 47 mmHg

5,6 vol...............................................x
--------------------------------------------------------------------------------
5,6 x713
x= =40 mmHg
100

Uzual, dozarea O2 şi CO2 se face din aerul expirat şi din aerul alveolar.
Aerul expirat se obţine prin colectarea întru-un dispozitiv etanş, a aerului eliminat din plămâni
într-o expiraţie simplă, de repaos, precedată de un inspir de repaos. Este format din VRC, şi din punctul
de vedere al compoziţiei este un amestec între aerul alveolar şi aerul din spaţiul mort anatomic. Din
punctul de vedere al gazelor respiratorii, conţine mai puţin CO 2 şi mai mult O2 decât aerul din alveole.
Aerul alveolar se obţine prin colectarea în dispozitivul etanş a aerului obţinut la sfârşitul unui
expir forţat. Provine din CRF, şi este sărac în O 2 şi cu conţinut mare de CO2.
Cunoaşterea compoziţiei aerului alveolar şi expirat permite pe de o parte calcularea presiunii
parţiale a gazelor, dând astfel informaţii despre schimburile gazoase şi capacitatea de adaptare a
ventilaţiei la necesităţile metabolice ale organismului, şi pe de altă parte, permite calcularea spaţiului
mort.

Rata schimbului respirator

Coeficientul respirator (QR)este raportul dintre volumul de CO2 produs în cursul metabolismului
intermediar şi cantitatea de O 2 utilizată pe unitatea de timp, în condiţii de repaus şi dietă standardizată.
În aceste condiţii QR este echivalent cu rata de schimb respirator (R sau RER). Diferenţa teoretică între
cele două noţiuni este dată de faptul dă QR reprezintă raportul între CO 2 produs şi O2 consumat la nivel
celular, câtă vreme R reprezintă acest raport (VCO 2/VO2) în aerul ventilat de subiect.
R se distanţează de QR, în condiţii precum hiperventilaţia, efortul fizic intens sau în dezechilibre
acido-bazice. Această diferenţă survine datorită faptului ca QR măsoară CO 2 produs la nivel
celular/metabolic, câtă vreme în condiţiile menţionate mai sus este prezentă eliberarea alveolară de CO 2
din sistemul tapon, independent de metabolismul celular.
În condiţii bazale R are valoarea între 0,7 şi 1,0. O valoare de 0,7 indică utilizarea metabolică
exclusivă a substratului lipidic, valoarea de 1,0 indică metabolizarea exclusivă a substratului glucidic. O
valoare medie de 0,82 este utilizată pentru a estima R în condiţii de repaus.În cursul hiperventilaţiei R
creşte deoarece CO2 este eliminat în cantitate mai mare. În cursul efortului fizic intens R poate creşte la
2 (faţă de valoarea normală 0,8) prin eliminarea crescută a CO 2 şi formare de acid lactic, iar în perioada
imediat următoare efortului fizic, de recuperare, ea scade la 0,5 atâta timp cât organismul plăteşte
datoria de oxigen.
RER este măsurat de cele mai multe ori pentru a putea evalua capacitatea maximă de transport
şi utilizare a oxigenului (VO 2max) în condiţii de efort fizic intens, iar QR este utilizat pentru determinarea
metabolismului bazal.

Dozarea CO2 în aerul alveolar şi expirat

Se poate face prin metode chimice sau fizice. Metoda chimică este o metodă volumetrică.
Principiul ei este că prin trecerea aerului colectat peste substanţe care fixează O 2 şi CO2 se
măsoară volumul înlocuit, care apoi se converteşte (conform legii Dalton) în presiune parţială. CO 2 este
fixat peste o soluţie de KOH, iar O2 este fixat de o soluţie de pirogalol în KOH.
Dispozitivele utilizate sunt aparatul Orsat sau aparatul Haldane.
Calculul spaţiului mort, pronind de la concentraţia de CO 2 în aerul
expirat şi alveolar porneşte de la ecuaţia Bohr: V E = VA + VM
unde: VE este volumul de aer expirat
VA este volumul de aer alveolar
VM este volumul spaţiului mort
Astfel, pornind de la concentraţia de CO 2 în cele trei spaţii:

CO2E x VE = CO2A x VA + CO2M x VM

Aparat Orsat

dar VA = VE + VM
De unde:

CO 2 A −CO 2 E
V M= xV E
CO 2 A −CO 2 M
Cum însă CO2M este egal cu cel atmosferic, adică 0,03 % (practic zero), acesta poate fi eliminat
din ecuaţie. Cunoscând CO2 din aerul expirat şi alveolar, se poate calcula volumul spaţiului mort.

Dacă CO2A este 5,6%, CO2E este 4% şi VE este de 500 ml (VRC), atunci:

V M = ( 0 ,056−0 ,04 ) x500 =145 ml

0 ,056

Obiective
Măsurarea în condiţii de repaus a VO2 şi R în valoare absolută (opţional se poate investiga şi în condiţii
de hiperventilaţie şi de recuperare după efortul fizic)
Demonstrarea relaţiei dintre VO 2 şi R
Materiale
 Transductor de flux BIOPAC (SS11LA)
 Piese bucale (de unică folosinţă sau autoclavabile) şi filtru antibacterian
 Pensă nazală
 Seringă de calibrare 2 litri BIOPAC (AFT26)
 Sistem de analiză a gazelor pentru BSL, cu volum de 5l (GASSYS2-EA)
 Tubulatură flexibilă (1m/35mmint, AFT7)
 Conector rigid AFT11C (22mm ext/22mm ext), conector flexibil AFT11E (22mm ext/35mm
int)
 Sistemul de achiziţie a datelor BIOPAC MP35 conectat la un sistem de calcul cu aplicaţia BSL Pro
Sistemul de analiză al gazelor utilizează doi senzori:
 Senzorul pentru oxigen alcătuit dintr-un electrolit pe bază de zirconiu cu o sensibilitate de
0.1-25% şi o durată de viaţă de aproximativ 5 ani. Acesta se încălzeşte pentru a elimina
umiditatea
 Senzorul pentru CO2 este acoperit de o membrană hidrofobă, are o sensibilitate de 0-5%.
Principiul de operare se bazează pe un fascicul de radiaţii infraroşii (difuzie non-dispersivă)
operat de un algoritm de autocalibrare. Acesta se încălzeşte de asemenea pentru a elimina
umiditatea.

Protocol de configurare
1. Conectaţi transformatorul de 5V/4A la sistemul de analiză a gazelor şi la reţeaua de distribuţie
electrică
2. Comutaţi întrerupătorul analizorului în poziţia ”ON”
Unitatea necesită minim 5 minute pentru încălzirea senzorilor înainte de calibrare
3. Conectaţi mufele transductorilor la unitatea MP35
Transductor Canal MP35
SS11LA CH1
O2 GASSYS2 CH2
CO2 GASSYS2 CH3
4. Porniţi unitatea MP35
5. Conectaţi accesoriile de ventilaţie după cum urmează:
Filtrul AFT1  capăt ”Inlet” al transductorului de flux SS11LA  valvă T AFT22  conector AFT11E
 tubulatură flexibilă AFT7  sistem analiză a gazelor (inlet)
 La valva T AFT22 se conectează şi conectorul AFT11C folosit pentru montarea seringii de calibrare
(AFT26) sau a piesei bucale (AFT2)

6. Utilizaţi seringa de calibrare pentru a introduce în cilindrul de analiză aer din mediul ambiant.
Pentru seringa AFT26 (2l) sunt necesare 3-4 cicluri, pentru seringa AFT6 (600ml) sunt necesare 10-
12 cicluri de pompare.
7. Deschideţi pe calculator fişierul ”Gaze respiratorii.gtl”. Acesta ar trebui să deschidă aplicaţia BSL
PRO. Această aplicaţie va măsura volumul consumat de oxigen, volumul de CO 2 produs şi rata de
schimb respirator din ultimele 60 de secunde. Unităţile sunt măsurate în litri, întrucât sunt
determinate volume, si nu debite.
8. Salvaţi fişierul (”Save as”) alegând nu nume pentru acesta.

Abrevieri utilizate de aplicaţie

ATP Concentraţia gazului la presiune şi temperatură ambientală
CO2 Oxigen. Concentraţie estimată în aer ambiental 20.93%.
O2e = concentraţie parţială a O2 în aer expirat
Fi Flux aer inspirat
N2 Azot.
N2e = concentraţie parţială a N2 în aer expirat. N2e =100 – (CO2e + O2e)
O2 Oxigen. Concentraţie estimată în aer ambiental 20.93%.
O2e = concentraţie parţială a O2 în aer expirat (estimat 16%)
Pb Presiune barometrică ambientală (de ex. 745mmHg)
PH2O Presiune ambientală a vaporilor de apă (de ex. 22.4mmHg)
RER Rată de schimb respirator (R)
RER = VCO2/VO2
STPD Concentraţie gaz la temperatură şi presiune standard, uscat
Ta Temperatura ambientală (de ex. 24°C)
VCO2 Volum de CO2 STPD produs în 60 secunde. Volum CO2 produs în timp real
VCO2 = (1/100)*[(Ves*C O2e)-(Vis*0.04)]
VO2 Volum de oxigen STPD consumat în 60 secunde. Consum oxigen în timp real
VO2 = (1/100)*[(Vis*20.93)-(Ves*O2e)]
Vi Volum de aer inspirat (ATP) într-un interval de 60 secunde
Vi = Integrala (Fi) în 60 secunde. Numărul de eşantioane = intervalul de timp x rata de
eşantionare (matriţa are 60 sec x 100 eşantioane/sec = 6000 eşantioane. Selectaţi
”Average over samples”
Vis Volum de aer inspirat (STPD) într-un interval de 60 secunde
 Vis = Vi*(273/(273+Ta))*((Pb-PH2O)/760)
Ves Volum de aer expirat (STPD) într-un interval de 60 secunde
Ves = (Vis*79.03)/ N2e
Notă: În situaţia modificării intervalului de timp de 60 secunde, trebuie ajustată formula Vi

Calibrare
În cadrul procedurilor de calibrare pot fi desfăşuraţi următorii paşi:
A. Calibrarea transductorului de flux
B. Calibrarea canalului de O2 (CH2)
C. Calibrarea canalului de CO2 (CH3)
D. Normalizarea volumului de gaz umed cu volumul de gaz uscat la 0°C, 760mmHg
E. Optional – calibrarea intervalului de timp (matriţa iniţială de 60 de secunde)

Notă: în calcularea formulelor pentru canale, următoarele valori au fost utilizate pentru concentraţia
gazelor în atmosfera normală: O2 = 20.93%; CO2 = 0.04%; N2 = 79.03%
 A. Calibrarea fluxului de aer
1 Selectaţi MP3X  Setup Channels
.

2 Selectaţi butonul cu cheie pentru CH1

.
3 Apăsaţi butonul ”Scaling”
.

4 Ţineţi seringa de calibrare orizontală astfel încât transductorul SS11LA să fie veritcal
.
5 Apăsaţi butonul ”Cal1”
.
6 Scădeţi ”3000” din valoarea ”Input value” pentru Cal 1 şi treceţi valoarea rezultată în câmpul ”Cal2”
.
7 Confirmaţi ”Scale value” pentru Cal1 = 0 şi Cal2 = 10
.
8 Apăsaţi OK
.

B. Calibrarea senzorului de oxigen

Asiguraţi-vă că în cilindrul de analiză se află aer proaspăt atmosferic înainte de calibrare
1 Selectaţi butonul cu cheie pentru CH2
.
2 Apăsaţi butonul ”Scaling”
.

3 Apăsaţi butonul ”Cal2”

.
4 Introduceţi ”20.93” în câmpul scale value al Cal2
.
5 Confirmaţi Cal1 input value = 0 şi Cal2 scale value = 0
.
6 Apăsaţi OK
.

C. Calibrarea senzorului pentru CO2

Asiguraţi-vă că în cilindrul de analiză se află aer proaspăt atmosferic înainte de calibrare
1 Selectaţi butonul cu cheie pentru CH3
.
2 Apăsaţi butonul ”Scaling”
.
3 Apăsaţi butonul ”Cal1”
.
4 Introduceţi ”0.04” în câmpul scale value al Cal1
.
5 Adăugaţi ”10” la valoarea Cal1 input value şi introduceţi valoarea rezultată în Cal2 input value
.
6 Confirmaţi Cal2 Scale value = 1.04
.
7 Apăsaţi OK
.

D. Normalizarea volumului de gaz umed cu gaz uscat la 0°C, 760mmHg

1 Utilizaţi tabelul de la anexa 3 (finalul capitolului Fizologia respiraţiei) pentru factorul de normalizare
.
2 Selectaţi butonul cu cheie pentru C3 Vis (STPD)
.

3 Introduceţi factorul de normalizare în formula: C2*(factor normalizare)

. Pentru zecimale introduceţi ”0.x” şi nu ”.x”
4 Apăsaţi OK
.

E. Calibrarea intervalului de timp

1 Selectaţi butonul cu cheie pentru C2
.

2 Calculaţi valoarea pentru câmpul ”Samples” (eşantioane) după formula:

. Eşantioane integrate = Interval timp x Rată eşantionare (de ex. 60sec x 100 eşant/sec = 6000 eşant)
3 Introduceţi noua valoare în câmpul ”Samples”
.
4 Apăsaţi OK
.
Înregistrarea datelor
Această lucrare practică înregistrează valorile absolute în volume ale O 2 ţi CO2 într-un interval de 60
secunde.

A. Pregătire&Înregistrare în repaus
1. Îndepărtaţi seringa de calibrare de la sistemul de analiză
2. Conectaţi piesa bucală şi filtrul la valva T

3. Prindeţi pensa nazală

4. Apăsaţi START în aplicaţia BSL PRO
5. Subiectul trebuie să respire normal minim 2 minute, astfel va umple cilindrul de 5l de analiză a
gazelor, permiţând medierea valorilor pentru aerul expirat
6. Apăsaţi STOP în aplicaţie, pentru oprirea înregistrării

B. Înregistrare opţională
Recuperare după exerciţiul fizic
1. Puneţi subiectul să efectueze efort moderat-intens pentru câteva minute.
Adiţional se poate înregistra frecvenţa cardiacă pentru a corela VO 2 cu frecvenţa cardiacă
2. Apăsaţi START în aplicaţia BSL PRO
3. Subiectul trebuie să respire normal minim 2 minute
4. Apăsaţi STOP în aplicaţie, pentru oprirea înregistrării

Hiperventilaţie
1. Apăsaţi START în aplicaţia BSL PRO
2. Subiectul trebuie să respire normal cel puţin 1 minut
3. Solicitaţi subiectului să hiperventileze cel puţin 1 minut. Puneţi un marker la îniţierea perioadei de
hiperventilaţie (apăsaţi tasta Esc pentru a pune marker)
4. Subiectul trebuie să respire normal cel puţin 1 minut
5. Apăsaţi STOP în aplicaţie, pentru oprirea înregistrării
Notă: Pentru a şterge datele înregistrate şi a începe înregistrare nouă de la t0, selectaţi
Meniu MP35 Setup Acquisition Selectaţi Reset
Analiza datelor
Aplicaţia înregistrează următoarele canale:

Canal Parametru investigat Măsură

CH1 Fi (flux aer inspirat) valoare
CH2 O2e (O2expirat) valoare
CH3 CO2e (CO2expirat) valoare
CH40 (C1) N2e (N2expirat) valoare
CH41 (C2) Vi (ATP) valoare
CH42 (C3) Vis (STPD, inspirat) valoare
CH43 (C4) Ves (STPD, expirat) valoare
CH44 (C5) VO2 (STPD) valoare
CH45 (C6) VCO2 (STPD) valoare
CH46 (C7) RER (Rată schimb respirator) valoare

1. Canalele 40-43 nu sunt afişate întrucât reprezintă canale de calcul necesare pentru procesarea
datelor. Acestea pot fi ilustrate/ascunse prin combinaţia CTRL+clic pe căsuţa cu numărul
canalului.
2. Măsurătorile VO2 şi RER variază lent cu timpul. Ilustrarea grafică continuă a înregistrării oferă
informaţii detaliate asupra variaţiei acestor parametri cu timpul.
3. Pentru a ilustra valorile măsurate, apăsaţi iconiţa pentru măsurare
4. Pentru a observa markerii, apăsaţi iconiţa cu steguleţ
5. Pentru a afişa/ascunde caroiajul, apăsaţi iconiţa cu caroiaj.
EXERCIŢII
1. Asociaţi în mod corect definiţiile din coloana A cu termenii din coloana B
Coloana A Coloana B
1.Procentul din CV expirat în prima secundă de expir forţat a.VRC
2.Cantitatea de aer care poate intra în plămâni peste volumul curent b.presiune parţială
3.Catitatea de aer scoasă din plămâni după de volumul curent c.VIR
4.Volumul unei respiraţii normale d.VER
5.Cantitatea maximă de aer care poate fi vehiculată în şi din plămâni e.CV
6.Proporţia presiunii exercitată de un singur gaz într-un amestec f.VR
7.Cantitatea de aer care poate fi expirată complet şirapid după un inspir g.CVF
maximal
8.Cantitatea de aer rămasă în plămâni după un expir complet h.CPT
9.CV + VR i.VEMS

2. Completaţi cu valori corecte următoarele volume şi capacităţi pulmonare:

VRC: _____ml
VIR: _____ml
VER: _____ml
CV: _____ml
VR: _____ml
CPT: _____ml

3. Cum se modifică presiunea intraalveolară şi intrapleurală în timpul sughiţului?

4. Ce se întâmplă cu ritmul respirator după un episod de hiperventilaţia?
5. Pornind de la frecvenţa respiratorie şi volumul curent proprii, calculaţi minut volumul alveolar.
ANEXE
Anexa 3 Factori Normalizare
Tabelul ilustrează factorul necesar reducerii volumului de gaz umed la volumul de gaz uscat pentru 0 °C şi
760mmHg. OBR reprezintă abreviere la „observed barometric reading”, necorectat pentru temperatură.
NOTĂ: Valorile din tabel (x) reprezintă decimale. Ele vor fi utilizate ca 0.x pentru normalizare