CURS NR.

9-ARTICULATOARELE

Definţie: Un articulator este un instrument sau dispozitiv mecanic de diagnostic şi tratament

destinat transferării în laborator a relaţiilor individuale statice şi dinamice existente între mandibulă şi
maxilar şi ele pot reproduce parţial mişcările mandibulare.
Obiectivele articulatoarealor:
1. Să permită transcrierea şi preluarea axei terminale (axa şarnieră).
2. Să realizeze transferul poziţiei modelului maxilar în relaţie corectă cu
puncte şi planuri de referinţă luate de pe masivul facial.
3. Să reproducă traiectoriile condiliene şi panta incisivă pentru mişcările de
propulsie şi lateralitate.
4. Articulatorul menţine stabilă şi constantă relaţia axă terminală-pantă
condiliană.
5. Pantele condiliene să fie localizate la extremitatea superioară şi posterioară
a braţului inferior al articulatorului.
6. Să permită manipulări facile atât în laborator cât şi în cabinet în momentul
realizării transferurilor de pe arcurile faciale sau în timpul fixării modelelor pe braţele
articulatorului.
7. Să fie rigide, să păstreze permanent toate datele şi parametrii stabiliţi anterior.
8. Să permită un acces manual şi vizual pe toate planurile din spaţiu.
 Clasificarea articulatoarelor se face după
modul cum este reprodus condilul mandibular:
- dacă condilul mandibular aparţine ramurii
inferioare, articulatorul este de tip Arcon.
- dacă condilul articular mandibular aparţine
ramurii superioare a articulatorului , este de tip
non-Arcon.
Clasificarea acceptată este cea dată de Celenza şi
modificată de Lejoyeu:
- Clasa I-a. Conceptul elementar. Dispozitive
simple.
- subdiviziunea A: este posibilă numai
mişcarea verticală.
- subdiviziunea B: este posibilă numai mişcarea
verticală raportată la ATM.

- Clasa a II-a. Conceptul geometric şi fiziologic. Se permite mişcarea verticală şi

orizontală, dar ele nu sunt raportate la traiectoriile condiliene.
- subdiviziunea A.
- subdiviziunea B.
- subdiviziunea C.

- Clasa a IlI-a. Articulatoare semi-adaptabile. Sunt posibile mişcări în diferite planuri

raportate la traiectoriile condiliene.
- subdiviziunea A.
- subdiviziunea B.

- Clasa a IV-a. Articulatoare adaptabile. Oferă înregistrări dinamice tridimensionale şi

permit orientarea modelelor faţă de ATM.

Putem rezuma şi sistematiza clasificarea articulatoarelor în:

1. articulatoare neprogramabile simple, numite şi ocluzoare sau ocludatoare.
Ele prezintă din fabricaţie valori fixe ale dispozitivelor mecanice ce intră în componenţa
lor, putând reproduce mişcarea verticală de deschidere şi închidere a mandibulei, iar
static se stabileşte IM şi DVO.
Ocluzoarele nu permit montarea modelelor în raport cu axa şarnieră, fiind indicate
pentru studiul ocluziei statice şi refaceri ocluzale morfostatice.
O serie de autori şi firme au perfecţionat articulatoarele neprogramabile adăugându-le
şi reproducerea mişcărilor limitate de propulsie şi lateralitate, valorile dispozitivelor mecanice
fiind medii. Astfel articulatorul tip Gysi simplex sau ITM prezintă următoarele valori medii:
- distanţa intercondiliană 104 mm.
- panta tuberculului articular o înclinaţie de 33°.
- unghiul lui Bennett 15-18°.
2. articulatoare parţial programabile sau semiadaptabile.
De obicei forma pantelor articulare nu este adaptabilă. Ele completează performanţa de
a se înscrie anumite valori ale pacientului pe care să le păstreze, individualizând
următoarele elemente:
- valoarea pantei tuberculului articular.
- valoarea pantei retroincisive.
- unghiul lui Bennett.
- distanţa de la punctul interincisiv la axa şarnieră.
Dintre articulatoarele semiadaptabile enumerăm: Dentatus ARL, Hannau H2-O, Whip-
Mix.
3. articulatoare total programabile sau adaptabile oferă următoarele elemente
individuale:
- distanţa intercondiliană.
- valoarea pantei tuberculului articular.
- valoarea pantei retroincisive.
- unghiul lui Bennett.
- unghiul simfizar.
- distanţa de la punctul interincisiv la axa şarnieră.
- orientarea planului de ocluzie în raport cu planul de referinţă Camper sau planul
Frankfurt. (planul Camper este determinat de linia ce uneşte centrul conductul auditiv
extern cu aripa nasului, reperul osos fiind spina nazală anterioară. Planul Camper este
paralel cu planul de ocluzie. Planul de la Frankfurt este determinat de linia ce uneşte
marginea superioară a conductului auditiv extern cu marginea orbitală inferioară în
porţiunea cea mai declivă).
Tipurile de astfel de articulatoare sunt: Detar D5A, Stuart, Aderer.
Există mai multe tipuri de articulatoare, de la cele mai simple executate tehnic, pană la
cele mai complexe care caută să înglobeze toate obiectivele generale sau cele ce aparţin
firmei producătoare. Cuceririle informaticii au facilitat obţinerea de articulatoare sau
simulatoare electronice programabile prin computer. Denumirea de simulator se pretează în
aceste cazuri foarte bine deoarece reprezintă un sistem de redare şi înregistrare electronică a
cinematicii mandibulare cu valori individuale a parametrilor de ocluzie şi articulari.
Dintre articulatoare pot fi reţinute următoaerele ce pot fi folosite în tratamentul
edentatului total:
Articulatorul GYSI Simplex ; ITM Articulatorul GYSI este un articulator
elementar, simplificat, care este indicat în:
- analiza rapoartelor intermaxilare şi interdentare la începutul tratamentelor protetice.
- analiza unor date preliminarii pentru mişcările de
închidere, de deschidere propulsie şi lateralitate.
Descriere: Aticulatorul prezintă o ramură
superioară unde va fi fixat modelul arcadei superioare
într-o poziţie stabilă. Ea este paralelă cu planul de ocluzie.

Tot pe această ramură superioară se

fixează:
- culisa pentru fixarea tijei de
orientare anterioară ce
materializează dimensiunea
verticală de ocluzie. Este

prevăzută cu un indicator incisiv care are drept obiectiv

determinarea punctului interincisiv inferior şi nu superior, cum se practică în mod curent.

Distanţa intercondiliană din axul terminal cu punctul interincisiv formează triunghiul
echilateral al lui Bonwill, triunghi care trebuie materializat.
- două platouri posterioare ce materializează ATM, cu inclinarea medie a pantelor
articulare.
- două puncte de sprijin posterioare folosite ca balama.
Ramura inferioară este paralelă cu planul de ocluzie ce primeşte şi fixează modelul
inferior. Tot aici întâlnim un platou incizal pe care se sprijină tija de orientare anterioară. El are
o valoare medie de 10° şi reprezintă înclinarea pantei retroincisive, care se calculează după
formula:
TI = 2 x înclinarea cuspidiană ~ înclinarea condiliană (la dentat) Plăcuţa ocluzală metalică ce

reprezintă planul de ocluzie. Se fixează distanţa dintre planul de ocluzie (plăcuţă) şi

perpendiculara din ATM coborâtă pe acesta, iar valoarea medie este de 4 cm.
Montarea modelului superior în articulatorul ITM. Părţile articulatorului care vin în contact cu
ipsosul se pensulează cu ulei de vaselină. Modelul superior prezintă trasat pe soclul lui
următoarele date:
- linia medio-sagitală.
- linia ghid sau înălţimea modelului plasat la 1 cm de fundurile de sac şi la 32
mm de planul orizontal de ocluzie.
- axa pterigo-maxilară ce reprezintă limita distală a câmpului protetic superior.
- două linii longitudinale, simetrice şi paralele cu planul medio-sagital, care
orientează fixarea modelului în articulator.
Modelul superior cu macheta de ocluzie se plasează pe plăcuţa ocluzală (planul de
orientare protetică), respectând planul medio-sagital şi punctul interincisiv. Se lipeşte apoi cu
ceară fără a modifica nivelul şi orientarea planului de ocluzie. Se fixează cu gips modelul
superior cu macheta de ocluzie în această poziţie. După finisarea soclului şi priza gipsului se
scoate placa de orientare ocluzală, iar macheta de ocluzie inferioară, prin valul de ceară, se
lipeşte de cel superior în RC. Se solidarizează modelele în această poziţie şi cu gips se
fixează modelul inferior pe ramura inferioară. Tija de orientare anterioară este coborâtă pe
planul incizal fixându-se şi indicatorul interincisiv în DVO.
Montarea şabloanelor de ocluzie fixate în RC în articulator. După determinarea RC, şabloanele
de ocluzie se solidarizează între ele în RC în cavitatea orală, după care se scot şi se aplică pe
cele două modele funcţionale. Ele de asemenea se solidarizează cu ajutorul a cel puţin trei tije,
una în plan mediosagital şi două în zonele laterale. Şabloanele de ocluzie conţin următoarele
date individuale: RC în DVO, linia medio-sagitală, linia surâsului, linia caninului, nivelul şi
orientarea planului de ocluzie în zona frontală şi laterală, liniile ghid, axele de referinţă
fundamentale maxilare şi mandibulare. Transferul pe articulator al şabloanelor se face astfel:
- se verifică înălţimea soclului raportată la braţele articulatorului, şi se reduce din
înălţimea soclului mandibular dacă este nevoie, respectând planul orizontal al soclului
inferior.
- se fixează tija anterioară la valoarea matematică a DVO, iar punctul interincisiv de
pe şablon să corespundă cu cel de pe tijă.
- se deschide articulatorul şi se fixează modelul superior pe suportul corespunzător cu
cele două mâini ale operatorului respectând ca axa de referinţă pterigomaxilară să fie
paralelă cu planul distal al braţului superior al articulatorului, axele mediene sagitale
ale modelului şi articulatorului să corespundă, centrul de gravitaţie a modelului
superior să fie în concordanţă cu indicatorul suportului.
- pe suportul modelului inferior se pune o cantitate optimă de gips cu priză rapidă.
- se închide Articulatorul până la contactul tijei anterioare (incizale) fixată în DVO, cu
platoul incizal.
- se îndepărtează şi se modelează surplusul de gips.
-se solidarizează cu gips şi soclul modelului superior în această poziţie.
- se verifică constantele transferate.
Dacă braţele articulatorului nu sunt fixe între ele şi se desprind uşor, tehnica de transfer a
RC cu şabloanele de ocluzie se face astfel:
- braţul superior se deschide şi se poziţionează pe planul orizontal prin trei puncte
susţinute de tija anterioră şi extremităţile distale ale braţului superior.
- se fixează modelul superior pe poziţia descrisă anterior cu tot ansamblul de şabloane
şi modelul inferior, poziţionate cu mâinile operatorului.
- dacă este cazul se reduce din înălţimea soclului inferior şi apoi se acoperă cu o pastă
de gips cu priză rapidă.
- braţul inferior se aplică peste modelul inferior în poziţia corectă cu reperele
articulatorului, până la contactul tijei anterioare cu platoul incizal.
- după priza gipsului de la modelul inferior, se montează în aceleaşi condiţii modelul
superior.
- se verifică apoi constantele transferate.
Articulatorul QUIK
Indicaţii:- ori de câte ori nu este posibilă localizarea axei şarniere cu un arc facial,
pentru analize rapide, în laboratoarele de tehnică dentară cu minim de risc în executarea
tehnică a lucrărilor protetice.
Planul de ocluzie maxilar şi punctul interincisiv se determină cât mai exact de către
clinician.
Descriere: Este un articulator tip Arcon simplificat. Traiectoriile condiliene sunt fixate rigid
la 40° în propulsie şi 15° în mişcarea de lateralitate, iar planul de ocluzie, materializat prin
plăcuţa metalică, este paralel cu planul lui Camper şi face un unghi de 90° cu planul Frankfurt.
Modelul maxilar se montează simetric şi după legile lui Bonwill.
Articulatorul Gnathoquik
Este un articulator simplu. Dacă ATM a edentatului total sunt lipsite patologic de
mişcarea de lateralitate, articulatorul poate realiza o deplasare laterală de 1,5-2 mm. Unghiurile
lui Bennett sunt fixe şi rigide la 7 gradaţii.
Articulatorul Dentatus
Indicat: pentru edentatul total cu o mare laxitate ligamentară a ATM, iar poziţia
condililor mandibulari în RC este mai greu de obţinut. Este un articulator tip non-Arcon
utilizat frecvent în cazul edentatului total (tip arcon: Dentatus-Arcon A.R.A.) şi folosirea lui
prezintă o serie de avantaje: stabilitate în păstrarea RC, programează mişcările de propulsie
din mm în mm, uşoare mişcări de retropulsie şi de lateralitate.

Articulatorul Perfect
Este de tip arcon şi prezintă următoarele avantaje: uşor de manipulat, păstrează RC,
poate programa mişcarea de propulsie din mm în mm, permite reproducerea traiectoriei
condiliene în mişcarea de propulsie şi lateralitate.
Articulatorul SAM
Articulator tip Arcon, simplu şi robust, cu următoarele avantaje: poate fi blocat în RC,
permite programarea propulsiei din mm în mm.
Indicat dacă există modificări patologice ale ATM ce necesită o determinare în timp şi prin mai
multe metode a relaţiilor corecte mandibulo-craniene. De aceea se realizează proteze totale
provizorii care se echilibrează postprotetic şi cu ajutorul articulatorului SAM.
Articulatorul Denar D.4.A.
Este un articulator complex rezervat edentaţiei totale la care relaţiile mandibulo-
craniene se analizează cu ajutorul pantografului Denar. El oferă posibilitatea reproducerii
deplasărilor mandibulare în cele trei planuri: sagital, orizontal şi transversal.

LOCALIZAREA ŞI EVALUAREA AXEI TERMINALE (AXEI ŞARNIERE)

Definiţie: Axa şarnieră (AS) este reprezentată de linia imaginară ce uneşte centrele de
rotaţie pură a fiecărui condil mandibular aflat în poziţia cea mai înaltă, cea mai posterioară,
mediană, simetrică şi neforţată în cavitatea glenoidă.
Rolul AS:
- AS se determină pentru a fi transferată pe un articulator adaptabil sau semiadaptabil.
 ARCUL FACIAL
Definiţie: Arcul facial (AF) este un instrument sau un dispozitiv destinat reperării şi
înregistrării unor date individuale ale pacientului care sunt apoi transferate simultan pe un articulator
semiadaptabil sau adaptabil.
 Dacă în cavitatea orală poziţia de referinţă pentru analiza contactelor dento-dentare este IM,
pentru o analiză pe articulator, poziţia cheie este cea de RC a pacientului. Pentru montarea
modelelor pe articulator sunt necesare o serie de date clinice ce reprezintă rapoarte spaţiale ale poziţiei
arcadei maxilare în raport cu ATM. Ele se transferă pe articulator şi sunt:
- axa şarnieră.
- distanţa bicondiliană.
- direcţia axului transversal intercondilian în RC.
- distanţa dintre condili şi punctul interincisiv median
inferior, numit triunghiul simfizo-condilian Bonwill.
- traiectul pantei incisive. 10°
- traiectul pantei articulare condiliene, numit şi unghiul pantei
condiliene. în propulsie are 30°, în lateralitate 15°.
- planul ocluzal de referinţă.
- punctul interincisiv inferior.

- planul Camper, planul de la Frankfurt.

- unghiul lui Bennett, cu o valoare medie de 15°.
- RC = DVO
- mişcările de propulsie şi de lateralitate.
Se determină cu ajutorul arcului facial:
- axa şarnieră, de rotaţie pură a
 mandibulei.

- punctul suborbital care stabileşte relaţia

între planul de ocluzie şi planul de la Frankfurt,
sau punctul nasion pentru arcul facial cu olive auriculare.
- poziţia modelului maxilar în relaţie exactă cu cel puţin două planuri sau puncte de
referinţă: punctul suborbital, nasionul, planul medio-sagital, planul orizontal, planul Frankfurt,
punctul interincisiv superior.
Datele clinice amintite anterior pot fi culese cu ajutorul arcurilor faciale, care se clasifică în:
- Arcuri faciale pentru determinarea axului şarnieră.
- Arcuri faciale de transfer.
- Arcuri faciale pentru înscrierea cinematicii mandibulare.
Fiecare articulator îşi are arcul facial propriu cu performante din ce în ce mai bune, prezentând în
fişele lor tehnice modalităţi simple sau complexe de manipulare.
Arcurile faciale pentru determinarea axului şarnieră servesc la reperarea tegumentară a
axului intercondilian, numit axul terminal sau axul şarnieră, din care mandibula realizează o mişcare
de rotaţie pură. Arcurile faciale prezintă - o componentă ce se solidarizează la mandibulă, cu o
gutieră individuală din masa termoplastică, cimentată provizoriu pe arcada inferioară.
- un al doilea arc facial fixat pe maxilar printr-un sistem asemănător
ochelarilor.
Arcurile faciale trebuie să fie rigide, uşor de manipulat, să păstreze datele culese pe care să le
reproducă exact pe un articulator.
Intâlnim următoarele tipuri de arcuri faciale: Arcul facial tip
SNOW
Descriere: Arcul facial tip SNOW este alcătuit dintr-un cadru metalic în formă de „U" cu braţele
deschise care la extremităţii prezintă două tije reglabile şi gradate ce se fixează pe punctul tegumentar al
axului şarnieră sau a axului de rota] ie pură, la 13 mm pe linia tragus-unghiul extern al ochiului. Pe
porţiunea orizontală a cadrului metalic prezintă o tijă culisabilă, indicatorul orbital, care este plasat
în contact cu punctul suborbital şi fixat în această poziţie. Tot pe porţiunea orizontală a AF se află o tijă
culisabilă, prevăzută cu o furculiţă (potcovită) în formă de „U" prin intermediul căreia se fixează
macheta de ocluzie superioară (şablonul de ocluzie) prin valul de ceară în porţiunea sa ocluzală.
Montarea lui comportă următoarele:
- localizarea axului balama.
- solidarizarea potcoavei arcului facial de macheta şablonului superior,
adaptat anterior în cavitatea orală în funcţie de nivelul şi orientarea planului de
ocluzie. Astfel partea orizontală a mânerului se găseşte în unghiul drept cu linia
mediană gravată pe bordura de ocluzie.
- localizarea la acest dispozitiv a punctului interincisiv superior şi a
două puncte laterale pe bordura de ocluzie, concretizând planul de ocluzie.
 - ramura orizontală a cadrului AF trebuie să fie paralelă cu linia
bipupilară şi planul de ocluzie a machetei şablonului maxilar.
Datele înregistrate cu ajutorul AF sunt transmise articulatorului. Astfel vârfurile tijelor laterale
corespund axei şarniere, reperul suborbital determină raportul dintre planul de ocluzie şi planul
Frankfurt. Se va transmite distanţa dintre planul de ocluzie şi axa şarnieră, dintre punctul interincisiv şi
axa şarnieră.
Tipul de arc facial SNOW este un arc facial simplificat din care fac parte arcurile faciale Hannau şi
Dentatus.
Arcul facial cu olive auriculare
Aceste tip de arc facial este folosit foarte frecvent şi prezintă aceleaşi principii de transfer pe un
articulator, dar punctele de referinţă craniometrice sunt: conductele auditive externe unde se fixează
olivele auriculare, nasionul, iar celelalte planuri şi puncte rămân valabile.
Dispozitivul fixat pe nasion determină poziţia arcului facial în concordanţă cu planul lui
Frankfurt cu care este paralel, iar valoarea dintre cele două laturi paralele, se citeşte cu ajutorul unei
rigle.
Arcurile faciale cu înregistrare grafică (pantografe)
Aceste tipuri de arcuri faciale sunt construite după aceleaşi principii: cadrul metalic în formă de „U"
dublu fixat la macheta de ocluzie superioară şi inferioară. Cadrul metalic maxilar susţine
posterior două ecrane aşezate perpendicular unul faţă de celălalt şi al doilea cadru pe
mandibulă, cu ace înscriitoare pe planul sagital şi
orizontal ce vizează axul şarnieră perpendicular pe axul şarnieră.
Se descrie mai frecvent utilizarea AF tip ALMORE cu înregistrare grafică la nivelul
condilian.
Concluzii:
- Folosirea AF este condiţionată în primul rând de tipul de edentaţie care se
protezează adjunct, de starea clinică şi de echilibru neuro-muscular şi neuro-articular
al pacientului.
- AF simple, destinate de a prelua o serie de date anatomice uşor de localizat şi
verificat, sunt cele mai recomandate de majoritatea autorilor.
- Importanţa folosirii lui îl face indispensabil oricărui clinicean care cu ajutorul
articulatorului corespunzător examinează paraclinic proiectul optim al viitoarei
proteze.
Localizarea cutanată a axei şarnieră
Localizarea cutanată a axei şarnieră corespunde distanţei de 10-13 mm de tragus, pe linia ce
uneşte tragusul cu unghiul extern al ochiului. Pe acest punct cutanat se aşează simetric cele două tije
reglabile ale AF. Etapele ce urmăresc înregistrarea axei şarniere cu ajutorul AF sunt următoarele:
- solidarizarea machetei de ocluzie maxilare la furculiţă în aşa fel încât
planul medio-sagital al modelului să corespundă cu cel al furculiţei, iar nivelul şi
orientarea machetei şablonului să nu se modifice.
- reglarea şi fixarea simetrică a braţelor AF pe punctele pretragiene.
 - reglarea şi fixarea întregului ansamblu al AF: macheta şablonului
maxilar, axa şarnieră, punctul suborbital.

Localizarea auriculară a axei şarnieră

în funcţie de AF utilizat se poate determina axa şarnieră prin localizarea ei la nivelul
conductelor auditive externe cu ajutorul olivelor ce aparjin AF. Este o metodă folosită foarte frecvent
de majoritatea clinicienilor. Indicaţii:
- dacă localizarea cutanată este incertă sau inconstantă în timpul
determinărilor anterioare.
- dacă experienţa examinatorului consideră utilă folosirea acestui tip de
AF pentru cazul clinic prezent.
Reperele anatomice reproductibile sunt următoarele: punctul osos nasion, conductele auditive
externe, distanţa dintre olivele auriculare.
Tehnică: Modalitatea de analiză auriculară a AF cu olive pentru conductele auditive externe
este diferită faţă de localizarea cutanată. Pentru a localiza poziţia condililor în axa şarnieră se
foloseşte şi macheta de ocluzie inferioară, în cazul edentatului total, sau dinţii inferiori când există,
pentru a determina relaţia centrică.
Etapele de înregistrare sunt următoarele:
- fixarea machetei de ocluzie maxilară la furculiţă.
- fixarea olivelor în conductele auditive externe.
- aplicarea machetei şablonului inferior în cavitatea orală.
- mâinile pacientului fixează şi menţin corect olivele auriculare, iar cliniceanul dirijează
şi conduce mandibula în relaţie centrică, prin presiunea simetrică şi egală a machetei inferioare.
- fixarea AF în această poziţie.
- aplicarea şi fixarea ghidajului transversal la nivelul punctului nasion.
- se verifică planul Frankfurt care coincide în acest caz cu braţele
laterale ale AF, se verifică în continuare corespondenţa lui cu linia bipupilară,
realizarea unui unghi drept între furculiţei şi AF, corespondenţa planurilor sagitale.
- se îndepărtează ghidajul nazal şi apoi olivele auriculare din
conductele auditive externe cu întregul ansamblu arc-furculiţă-machetă. Arcurile faciale
cinematice
Reprezintă tipul cel mai complex de arc facial cunoscut sub denumirea de Pantograf.
Pantografele se compun din două arcuri faciale fixate prin intermediul unor gutiere individualizate pe
arcada maxilară şi mandibulară. Cu ajutorul lor se determină şi se înregistrează: axul sarnieră,
înregistrarea deplasării mandibulei la nivelul condililor şi în porţiunea mentonieră, pe şase ecrane
dispuse în planuri diferite, RC, etc.