Curs nursing comunitar

Definirea ingrijirilor de sanatate comunitara Asistenţa medicală comunitară

presupune un ansamblu integrat de programe şi servicii de sănătate centrate pe nevoile
individuale ale omului sănătos şi bolnav acordate în sistem integrat cu serviciile sociale.
Îngrijirea medicală la domiciliu este o formă de asistenţă medicală comunitară acordată unor
categorii speciale. „Asistenţa medicală comunitară cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de
sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale
individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul său mediu de viaţă şi care se acordă în
sistem integrat cu serviciile sociale.“ Unul din obiectivele acestui tip de asistenţă medicală este
dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-născutului şi mamei, a
bolnavului cronic, a bolnavului mintal şi a bătrânului. Finanţarea serviciilor medicale la
domiciliu se realizează, conform legii, cu fonduri din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale,
precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.
Medicina comunitară, respectiv nursingul comunitar, există atunci când membrii unei
comunităţi geografice, sociale sau culturale se gândesc în comun asupra problemelor de sănătate,
exprimate prin nevoi prioritare şi când participă activ la aplicarea de acţiuni în acest sens. Starea
de sănătate sau de boală în concepţia medicinii comunitare este văzută ca o interrelaţie între
comportamentul individului (influenţat de factori ereditar-genetici, biologici-constituţionali şi
psihici) şi mediu (influenţat de factorii fizici şi sociali). Acţiunile concrete în acest sens vizează
asanarea mediului, lupta contra flagelelor sociale, educaţia privind regulile de igienă,
organizarea serviciilor sanitare având în vedere prevenţia, depistarea, profilaxia, tratamentul şi
readaptarea. Activităţile se desfăşoară prin intermediul colectivităţii, cu participarea
profesioniştilor din reţeaua sanitară primară şi spitalicească, medici, nurse, asistenţi sociali,
psihoterapeuţi, etc.
Elementele practicii sanatatii comunitare
Unul dintre obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare este educarea comunităţii
pentru sănătate.
PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI PREVENIREA BOLILOR
Prevenirea problemelor predictibile de sănătate, protejarea şi promovarea sănătăţii se vor realiza
prin aplicarea a două modalităţi: universală, ca avantaj de bază pentru beneficiul fiecăruia, şi
selectivă, pentru contingente şi grupuri separate de populaţie supuse unor riscuri reale sau
potenţiale pentru sănătate şi subgrupuri supuse unor riscuri majore. Procesul de promovare a
sănătăţii şi prevenire a maladiilor va purta un caracter complex şi se va desfăşura cu implicarea
întregii societăţi, iar măsurile vor fi realizate la toate nivelurile: de stat (ca putere de decizie), de
unităţi administrativ-teritoriale (municipii, oraşe, sate), de unităţi economice, de familie şi
individ.
Politicile, strategiile şi legislaţia ce ţin de promovarea sănătăţii şi profilaxia maladiilor se vor
baza pe:
a) roluri şi responsabilităţi clare ale statului şi instituţiilor în domeniul promovării sănătăţii şi
profilaxiei maladiilor, precum şi colaborarea dintre instituţiile sistemului sănătăţii, autorităţile
administraţiei publice locale şi alte instituţii relevante sănătăţii;
b) mecanisme, inclusiv financiare, pentru planificarea, implementarea şi evaluarea programelor
de acţiuni axate pe maladiile principale identificate pe baza cercetărilor ştiinţifice şi evaluării
necesităţilor;
c) deprinderi personale acumulate prin informarea şi educaţia pentru sănătate şi deprinderi de
viaţă;
d) consolidarea acţiunilor comunitare şi împuternicirea individului;
e) asistenţa medicală primară ca structură de bază a sistemului sănătăţii.
Vor fi depuse eforturi susţinute în vederea consolidării suportului legal în domeniul sănătăţii, în
particular în domeniul promovării sănătăţii şi prevenirii maladiilor, prin actualizarea celor mai

1
 importante acte legislative şi normative şi armonizarea lor la acquis-ul comunitar. Pentru
promovarea sănătăţii şi prevenirea maladiilor, vor fi alocate resursele financiare respective.
Ministerele de resort, autorităţile administraţiei publice locale, persoanele fizice şi juridice vor
organiza şi întreprinde măsuri de diminuare a factorilor de mediu cu impact negativ asupra
sănătăţii. Instituţiile abilitate vor evalua riscurile pentru sănătate, le vor gestiona şi aduce la
cunoştinţa publicului.
Promovarea sănătăţii va fi axată pe grupuri-ţintă de populaţie şi se va realiza prin educaţia
pentru sănătate, marketingul social al ideilor, promovarea sprijinului reciproc şi mobilizarea
comunităţii în promovarea politicii de sănătate publică.
Vor fi amplificate măsurile de prevenire primară ca formă de promovare a sănătăţii şi de
prevenire a îmbolnăvirilor.
Elaborarea şi implementarea unui sistem avansat de educaţie pentru sănătate a diferitelor
grupuri de populaţie vor presupune, alături de programe-tip de educaţie pentru sănătate a tinerei
generaţii, şi activităţi conjugate de formare a atitudinii pozitive şi a comportamentului
responsabil faţă de sănătate, ca deziderat personal şi social al tuturor membrilor societăţii,
inclusiv al persoanelor aflate în locuri de detenţie. Vor fi monitorizate măsurile educaţionale de
prevenire şi combatere a bolilor transmisibile şi a celor cronice şi vor fi intensificate activităţile
de prevenire a accidentelor, în special a celor rutiere.
Educaţia pentru sănătate şi informarea populaţiei vor fi asigurate cu capacităţi instituţionale şi
specialişti cu competenţe profesionale corespunzătoare.
Asistenta medicala comunitara, parte componenta a asistentei comunitare este un domeniu
complex de activitate medicala si sociala prin care se urmareste mentinerea si
imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin:
- Oferirea de informatii si educatie pentru sanatate in vederea schimbarii atitudinii si
comportamentului populatiei fata de propria sanatate;
- Cresterea adresabilitatii si imbunatatirea accesului la servicii medicale si sociale precum si
oferirea de servicii medicale directe;
- Sensibilizarea si educarea comunitatii fata de nevoile grupurilor vulnerabile si la risc.
Asistenta medicala comunitara se asigura de catre urmatoarele categorii de asistenti medicali:
asistentul medical generalist, asistentul medical de pediatrie, asistentul medical de obstetrica -
ginecologie, asistentul medical de ocrotire, asistentul medical de igiena care au dobandit
pregatirea sau sunt in curs de formare in asistenta comunitara. Actiunile, activitatile si indicatorii
aferenti asistentei medicale comunitare sunt prevazute in cadrul bugetului Ministerului Sanatatii
prin Programul national de prevenire si control al bolilor netransmisibile, subprogramul actiuni
pentru sanatate.
Activitatea asistentilor medicali comunitari este centrata si organizata la nivel comunitar. Pentru
realizarea activitatilor specifice, asistentii medicali comunitari colaboreaza cu:
- medicii de familie din comunitatile respective;
- personalul medical din unitatile sanitare ambulatorii si spitalicesti;
- mediatorii sanitari
- autoritatile locale din teritoriul arondat;
- organizatii neguvernamentale;
- asistentul social de la nivelul comunitatii, directiile generale de asistenta sociala si protectia
drepturilor copiilor.
Principalele atributii ale asistentului medical comunitar sunt:
- supravegherea, in mod activ, a starii de sanatate si a conditiilor de viata ale populatiei dintr-un
teritoriu bine determinat;
- educatiei pentru sanatate si planificare familiala;
- asistenta mamei si copilului
- identificarea si prevenirea posibilelor cazuri de abandon si abuz al copilului;

2
- urmarirea si supravegherea activa a persoanelor din evidentele speciale (prematuri, TBC,
HIV/SIDA, persoane cu deficiente neurosenzoriale, neuropsihice, motorii, alte boli cronice)
Asistentii medicali comunitari desfasoara urmatoarele activitati specifice:
a) activitate de teren in vederea determinarii active a nevoilor de
ingrijiri generale de sanatate ale populatiei cu risc crescut de imbolnavire si a grupurilor
defavorizate;
b) activitate profilactica: supravegherea activa a starii de sanatate a populatiei catagrafiate,
depistarea focarelor de boli transmisibile, identificarea si supravegherea medicala a gravidelor si
copiilor din grupele de risc, identificarea populatiei neinscrise pe listele medicului de familie si
sprijinirea acestora pentru acces la servicii medicale, identificarea copiilor neinscrisi pe listele
medicilor de familie, in vederea includerii lor in programul national de imunizari, promoveaza
alaptarea si practicile corecte de nutritie, diseminarea informatiilor specifice planificarii
familiale, in special in randul populatiei defavorizate din punct de vedere social si indrumarea ei
catre cabinetele de planificare familiala sau cabinetele medicilor de familie, educarea familiei si
dezvoltarea de abilitati parentale pentru stimulare si ingrijire corecta a copilului;
c) activitate medicala curativa, conform recomandarilor medicale, la nevoie.
d) activitate de identificare, raportare a cazurilor sociale depistate activ, catre serviciile sociale
din subordinea autoritatii locale, pentru a beneficia de includerea intr-un program de protectie
sociala, prevenirea abuzului si abandonului copilului .

Serviciile primare de ingrijire a sanatatii

Ingrijirile primare de sanatate sunt ingrijiri sanitare esentiale bazate pe metode si tehnologii
practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptabile din punct de vedere social, facute
sa fie accesibile in mod universal indivizilor si familiilor din comunitate, prin totala lor
participare si, la un cost pe care comunitatea si tara poate sa isi permita sa il mentina in fiecare
stadiu al dezvoltarii lor in spiritul increderii in sine si al autodeterminarii. Formeaza o parte
integranta a sistemului de sanatate al tarii, pentru care reprezinta atit functia centrala cit si
problema principala, dar si a dezvoltarii globale sociale si economice a comunitatii. Reprezinta
primul nivel al contactului dintre indivizi, familie si comunitate cu sistemul de sanatate national,
incercind sa apropie pe cit mai mult posibil, activitatea din domeniul sanatatii de mediul de viata
si de munca al oamenilor, constituind primul element al unui proces continuu de ingrijire a
sanatatii.

Ingrijirile de sanatate primare:

1.reflecta si rezulta din conditiile economice si din caracteristicile socio-culturale si politice

ale tarii si comunitatilor sale si se bazeaza pe aplicarea rezultatelor relevante ale serviciilor de
cercetare sociala, biomedicala si sanitara si pe experienta din domeniul sanatatii publice;
2.cuprind principalele probleme legate de sanatate in cadrul comunitatii, furnizind servicii
de promovare, preventive, curative si de recuperare corespunzatoare;
3.include cel putin: educatia privind problemele de sanatate predominante si metodele de
prevenire si control a lor; promovarea unei alimentatii corecte; asigurarea cu apa potabila printr-
o cantitate adecvata si o sanitatie de baza; ingrijirile acordate mamei si copilului, inclusiv
planning familial; imunizarea impotriva bolilor infectioase majore; prevenirea si controlul
bolilor endemice cu caracter zonal; tratamentul adecvat pentru bolile curente si vatamari;
asigurarea cu medicamente esentiale;
4.implica, in afara sectorului sanitar, toate sectoarele legate de acesta si aspecte ale
dezvoltarii nationale si comunitare, in special agricultura, zootehnia, industria, educatia,

3
constructiile de locuit, lucrarile publice, comunitatile si alte sectoare si cer un efort coordonat
din partea tuturor acestor sectoare;
5.cer si promoveaza din partea indivizilor si a comunitatii, o autodeterminare si participare
la planificarea, organizarea, conducerea si controlul ingrijirilor de sanatate primare, utilizind la
maximum resursele locale nationale, precum si alte resurse disponibile; in acest scop dezvolta
printr-o educatie corespunzatoare capacitatea de participare a comunitatilor;
6.ar trebui sa fie sustinute de sisteme de referinta integrate, functionale, ducind la o
imbunatatire progresiva a unor ingrijiri de sanatate cit mai cuprinzatoare, dind prioritate celor ce
au cea mai mare nevoie;
7.se bazeaza la nivel local si de referinta pe lucratorii sanitari, inclusiv medici, infirmiere,
moase, personal auxiliar, dar este nevoie si de practicieni traditionali, pregatiti in mod adecvat
din punct de vedere tehnic si social pentru a lucra in echipa si pentru a raspunde nevoilor de
sanatate exprimate de catre comunitate.
Toate guvernele ar trebui sa formuleze politici nationale, strategii si planuri de actiune pentru a
organiza si sustine ingrijirile de sanatate primare ca parte a unui sistem national de sanatate
cuprinzator si in coordonare cu alte sectoare. In acest scop, este necesar sa se manifeste dorinta
politica de mobilizare a resurselor tarii si de folosire rationala a resurselor externe disponibile.
Sursele care au condus la definirea ingrijirilor primare de sanatate au fost:
-modificarea teoriilor asupra dezvoltarii, care au condus la realizarea unor legaturi
intre sanatate si alte sectoare, subliniind necesitatea echitatii accesului si furnizarii
serviciilor de sanatate;
-problemele ridicate de cresterea numarului populatiei, care au sustinut necesitatea
dezvoltarii serviciilor destinate mamei si copilului;
-noua abordare tehnologica a bolilor si a serviciilor medicale care nu ia suficient in
considerare aspectele sociale, economice si politice ale vietii;
-succesele inregistrate in domeniul sanitar, ca urmare a implicarii comunitatii in
actiunile medicale.
Din aceste surse a evoluat definitia ingrijirilor primare de sanatate, concept politic mult
mai cuprinzator decit descrierile anterioare ale ingrijirilor primare de sanatate, sustinind
serviciile de prim contact in cadrul a 5 principii de baza:
1.Distributia echitabila: tarile ar trebui sa gaseasca cai de a permite tuturor accesul la
servicii.
2.Implicarea comunitatii: implicarea indivizilor in promovarea propriei lor ingrijiri este
esentiala pentru viitoarea bunastare a comunitatii.
3.Concentrarea asupra activitatii de prevenire: dobindirea unor cunostinte prin educatie
pentru sanatate si / sau mobilizarea comunitatii pentru imunizare si rolul comunitatii in luarea
deciziilor legate de alocarea resurselor spre prioritatile sanitare. Deoarece prevenirea este vitala
pentru rezolvarea problemelor comunitatii pe termen lung dar nu este intotdeauna raspunsul la
probleme individuale, serviciile preventive trebuie sa existe impreuna cu cele curative.
4.Tehnologie corespunzatoare: ea trebuie sa fie acceptata, eficienta din punct de vedere al
costului, ieftina si disponibila pe plan local.
5.Abordarea multisectoriala: starea de sanatate este influentata atit pozitiv cit si negativ de o
serie de factori cum sunt: conditiile de locuit, tranportul, productia de alimente, irigatiile si
rezerva de apa. Toate acestea tin de diferite sectoare guvernamentale, dar toate pot afecta
bunastarea globala a comunitatii.
In cadrul acestor principii, componentele de baza ale ingrijirilor primare de sanatate sunt:
1.Educatia referitoare la problemele de sanatate, prevenirea si controlul lor.
2.Promovarea unei alimentatii corecte.
3.Asigurarea cu apa potabila in cantitate adecvata si o sanitatie de baza.
4.Ingrijirea mamei si a copilului, inclusiv planing familial.

4
 5.Imunizarea impotriva bolilor infectioase majore.
6.Prevenirea si controlul bolilor endemice, cu caracter zonal.
7.Tratamentul adecvat al bolilor curente si vatamarilor.
8.Asigurarea cu medicamente esentiale.
Furnizarea acestor servicii de catre lucratorii auxiliari din domeniul sanitar, cu nivel de
pregatire diferit si integrarea practicienilor traditionali in serviciile de sanatate reprezinta o
problema de baza a ingrijirilor primare de sanatate.
Principiile strategiei europene ale sanatatii pentru toti.
1.Sanatatea pentru toti implica echitate. Aceasta inseamna ca trebuie reduse pe cit posibil
inechitatile ce apar in domeniul sanatatii intre tari si in cadrul aceleiasi tari.
2.Telul este de a da oamenilor un sens pozitiv al sanatatii astfel incit ei sa-si poata folosi la
maximum capacitatile lor fizice, mentale si emotionale. Accentul principal ar trebui sa se puna
pe promovarea sanatatii si pe prevenirea bolilor.
3.Sanatatea pentru toti va fi realizata de catre oameni. O comunitate bine informata, bine
motivata si care participa in mod activ, reprezinta un element cheie in atingerea obiectivului
comun.
4.Sanatatea pentru toti necesita o actiune coordonata din partea tuturor sectoarelor implicate.
Autoritatile sanitare pot rezolva numai o parte din probleme, cooperarea multisectoriala
reprezinta singurul mod de asigurare a premizelor pentru starea de sanatate, prin promovarea
unor politici sanitare si reducerea riscurilor ce apar in mediile fizic, economic si social.
5.Sistemul de sanatate trebuie sa-si concentreze atentia asupra ingrijirilor primare de sanatate
acoperind nevoile de sanatate de baza ale fiecarei comunitati, furnizind servicii la locul de
munca si de viata al oamenilor, accesibile pentru toti si bazate pe o deplina participare a
comunitatii.
6.Problemele legate de sanatate depasesc frontierele nationale. Poluarea si comertul cu produse
daunatoare sanatatii reprezinta exemple de probleme a caror solutionare necesita o cooperare
internationala.

MODELE CONCEPTUALE
1. Modelul Henderson
În contextul activităţii din domeniul medical, se impune găsirea unor criterii operaţionale pentru
măsurarea calităţii vieţii pacienţilor. Printre modelele existente, se pot aminti: modelul celor 14
nevoi fundamentale ale pacientului, sistematizate de Virginia Henderson.
1. Respiraţie normală.
2. Alimentaţia (a bea şi mânca) adecvată.
3. Eliminarea excreţiilor corporale.
4. Mişcarea şi menţinerea unor poziţii corporale dorite.
5. Somnul şi odihna.
6. Selectarea unor articole de îmbrăcăminte potrivite – îmbrăcare şi dezbrăcare.
7. Menţinerea unei temperaturi corporale normale, prin adaptarea îmbrăcăminţii şi modificarea
mediului ambiant.
8. Menţinerea curăţeniei corporale şi protejarea tegumentelor.
9. Evitarea pericolelor din mediul de viaţă şi evitarea rănirii/traumatizării altora.
10. Comunicarea cu semenii prin exprimarea emoţiilor, trebuinţelor, temerilor şi opiniilor.
11. Practicarea cultului religios la care aparţine.
12. Munca, ce dă sens şi valoare vieţii.
13. Jocul şi participarea la activităţi distractive.
14. Învăţarea, descoperirea satisfacerea curiozităţii şi folosirea serviciilor medicale accesibile.
2. Modelul de adaptare Roy

5
Calista Roy a dezvoltat modelul de adaptare care cuprinde patru domenii/concepte: de persoană,
de mediu, de sănătate şi de asistenţă medicală. Persoana poate fi un individ sau un grup de
persoane fizice. Mediul reprezintă orice condiţii, circumstanţe şi influenţe care înconjoară şi
afectează dezvoltarea şi comportamentul persoanei. Obiectivul asistenţei medicale este
promovarea adaptării pentru fiecare din cele patru domenii, astfel încât persoana poate influenţa
starea de sănătate şi calitatea vieţii. Modelul Roy vede individul ca pe un set de sisteme
interconectate, biologice, psihologice şi sociale între care trebuie menţinut un echilibru.
3. Modelul Rogers
Modelul Marthei Rogers consideră individul ca pe un ansamblu unitar constant care
interacţionează cu mediul. Conform teoriei Rogers, individul interacţionează independent şi
continuu cu universul, astfel, are loc un schimb continuu de energie între persoană şi mediu.
Fiecare om percepe şi interacţionează cu mediul utilizând energiile în mod diferit.
4. Modelul sistemelor comportamentale Johnson
Conform modelului, îngrijirile medicale trebuie să asigure persoanei menţinerea unui stări de
echilibru, prin reducerea stimulilor stresanţi şi prin sprijinirea proceselor naturale de adaptare.
Astfel, obiectivul asistenţei medicale este acela de a preveni şi de a ajuta persoana sa-şi revină
după o boală sau un accident. Persoana trebuie protejată de influenţele nocive la care nu poate să
se adapteze, astfel organismul poate să menţină un echilibru.
5. Modelul de autoîngrijire Orem
Este folosit pentru îngrijire primară şi reabilitare iar pacientul este încurajat să fie cât mai
independent posibil. Modelul Orem se bazează pe conceptul că fiecare persoană doreşte să aibe
grijă de ea insăşi. Fiecare persoană are propriile nevoi iar dacă nu şi le poate satisface apare un
deficit şi este nevoie de sprijin concretizat prin suport educativ şi metode care duc la recuperarea
parţială sau totală a stării de sănătate.

Conceptul despre om, familie, comunitate 
1. Conceptul despre om 
Definiţia individului – 1. organism cu existenţă proprieşi considerat ca unitate distinctă faţă de 
specia din care face parte. 2. Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă faţă de toate 
celelalte persoane.  
Fiecare din partile corpului reprezinta un microcosmos al acestuia, dupa cum insasi fiinta umana
este un microcosmos al Universului. Aceasta este conceptia holistica. Tot ceea ce suntem se
reflecta in corpul nostru, mai ales starile fiziologice, psihologice si patologice.
O buna calitate a vietii depinde de un ansamblu de factori: un mediu nepoluat favorabil vietii
sanatoase a omului, un nivel de viata ridicat ceea ce presupune satisfacerea completa a nevoilor
de alimentatie calitativ buna, incluzand toate principiile alimentare capabile sa asigure o viata
sanatoasa, asigurarea belsugului de produse industriale accesibile si de calitate, a serviciilor
complete si de buna calitate, un mod de viata modern, adecvat si in acord cu noile transformari
tehnologice, economice, sociale ale vietii, un stil de viata corespunzator autorealizarii creative a
persoanei umane.
In consecinta, o buna calitate a vietii este o conditie inerenta a bunastarii individuale si colective,
iar daca ne referim la sanatate in calitate de componenta de baza a unei vieti de calitate este
suficient sa reamintim definitia data sanatatii de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii:
sanatatea nu reprezinta doar absenta bolii sau a infirmitatii, ci starea de maxima bunastare fizica,
psihica si sociala. Calitatea vietii legata de sanatate, presupune tocmai evaluarea aspectelor
fizice, emotionale si sociale ale sanatatii si bolii.
DEFINIREA SANATATII
Notiunea de sănătate sau boală exprimă stări relative, deosebit de complexe, dificil de
identificat separat si de cuantificat, de la sănătate la boală existând o infinitate de stări

6
 intermediare.SĂNĂTATEA este starea naturală de bine, dinamică, ce tinde să păstreze echilibrul
functional al organismului în mediul său biologic, natural si social. Aprecierea stării de
"sănătate" nu e egală cu absenta bolii si diagnosticul de sănătate este mai greu de stabilit decât
diagnosticul de boală.
EVALUAREA SANATATII
Starea de sănătate este greu de evaluat deoarece la promovarea ei contribuie o serie de
factori obiectivi: fizici, biologici si sociali, precum si o serie de factori subiectivi: capacitatea de
muncă, confortul, împlinirea, satisfactia. De la sănătate la boală sunt o multime de trepte
imaginate ca o piramidă, procesul de tranzitie de la sănătate la boală este de obicei lent dar si
brusc prin actiunea factorilor de mediu si biomedicali.
a) Sănătate deplină = absenta oricăror factori subiectivi sau obiectivi de boală; absenta
factorilor de risc; încadrarea în limitele normalului a tuturor datelor. Conduita medicală:
control medical preventiv la trei ani.
b) Sănătate = stadiu de susceptibilitate când există factori de risc dar fără date obiective
patologice iar examinările de laborator sunt normale. Conduita medicală: combaterea
factorilor de risc, controlul anual profilactic.
c) Stare de bine = stadiu preclinic când există factori de risc si teste de încărcare pozitive.
Conduita medicală: combaterea factorilor de risc, măsuri medicale(preventie primară),
control anual.
d) Stare de boală minoră = stadiul clinic incipient de boală, unde există factori de risc si
date obiective si pot sau nu să existe date subiective si modificări ale ex. de laborator.
Conduita medicală: tratament specific, dispensarizare activă.
e) Stare de boală majoră = stadiul clinic manifest, existând date obiective si de laborator
certe.
Conduita medicală: tratament specific: tratament recuperator.
f) Boala gravă = stadiul clinic decompensat al bolilor.
Conduita medicală: tratament specific, tratament recuperator.

Diagnosticul diferitelor grade de sănătate au importantă pentru sesizarea trecerii treptate de

la sănătate la boală si pentru individualizarea conduitei medicale în functie de factorii de mediu
si factorii biomedicali care intervin în procesul sanogen în dublu sens. Acesti factori actionează
în proportii si în mod diferit în functie de fiecare grupă de vârstă realizând nevoi specifice de
preventie diferite la fiecare grupă de vârstă în raport cu riscul de îmbolnăvire diferit.Dacă
ereditatea si vârsta nu pot fi influentate de actul medical, toti ceilalti factori pot fi obiectul unei
activităti de preventie prin măsuri sanogenice specifice.Preventia nu se adresează doar prevenirii
degradării stării de sănătate ci găsirii unor modele individuale de promovare a sănătătii,
mentinerea sănătătii fiind în esentă un act individual a cărui elemente sunt cuprinse în asa
numitul "Decalog al sănătătii":
Disciplina muncii
Stiinta petrecerii timpului liber si a mijloacelor de relaxare
Alimentatia cumpătată si echilibrată
Călirea organismului prin factori naturali si de miscare
Locuintă igienică si familie închegată
Comportament social si constiintă ecologică
Receptivitate si consecventă morală
Cultura sanitară si evitarea factorilor de risc
Control medical preventiv si respectarea prescriptiilor
Cunoasterea de sine si autoeducatia.
2. Conceptul de familie 
STRUCTURA SI FUNCTIILE FAMILIEI

7
 Definitia familiei   Clasificarea familiilor   Functiile familiei 
 Definiţia familiei 
Modele de definire:
      Doi sau mai multi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot stabili unele legături 
afective comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor sarcini sociale în comun (Baranowski 
şi Nader, 1985); 
      Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă, decât o entitate 
legală, economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982); 
 Definiţia OMS:   
      "Familia reprezintă o persoană sau un grup de persoane care trăiesc împreună şi au 
legături de sânge, prin căsătorie sau adopţiune."  
Clasificarea familiilor 
      La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei, funcţiile 
fiecăruia precum şi relaţiile cu comunitatea. 
I. FAMILII TRADIŢIONALE: 
a.Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într­o gospodărie comună. 
b.Diada nucleară = soţ şi soţie,singuri,fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu ei.
c Familia lărgită = perechea + rude 
 pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor; 
 pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi; 
 lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală  
d Familia cu un singur părinte (decapitată)
     
e Reţeaua de rudenii ­ gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care locuiesc 
                  aproape şi au un schimb permanent de bunuri şi servicii;
f Familia poligamă (în cult islamic).
II. FAMILII NETRADIŢIONALE: (experimentale, uniuni)
Caracteristici: 
 structură cvasifamilială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament 
comun, gospodărie comună şi cheltuieli împărţite; 
 relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în 
familii mai tinere; 
 afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi
alţi membri ai familiei extinse; 
 familia binucleară; 
 familia reconstituită sau familia vitregă; 
 familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj "de facto" dar
fără forme legale; 
 uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într­o singură gospodărie. 
            Funcţiile de bază ale familiei 
a. Funcţii fizice (biologice şi economice): 
 reproducere 
 furnizare de hrană 
 îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole 
 îngrijirea sănătăţii 
b. Funcţii afective:  satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între 
membrii diferitelor generaţii; bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare; 
c. Funcţii sociale:  

8
 asigurarea grupării sociale 
 întărirea stimei de sine 
 sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei 
 dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei 
 transmiţător al culturii de la o generaţie la alta 
 pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială 
 imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi 
responsabilităţi caracteristice societăţii umane). 

Factorii care influenteaza starea de sanatate a familiei 
 Definitia sanatatii familiei 
 Functiile si sarcinile familiei legate de sanatate 
 Indicatorii starii de sanatate a familiei 
 Factorii care influenteaza sanatatea familiei 
      DEFINIŢIA SĂNĂTĂŢII FAMILIEI
“Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului familiei 
care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele sociale, politice, 
economice şi sanitare”. 
Din perspectiva cadrului de dezvoltare, sănătatea familiei poate fi definită ca: “Deţinerea 
capacităţilor şi resurselor pentru a îndeplini normele de dezvoltare a fiecărei etape din ciclul 
vieţii familiei”. 
            Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru 
indicatori:
 demografici 
 medicali 
 sociologici 
 economici. 
Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate 
a. Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată. 
b. Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea. 
c. Menţinerea unui mediu casnic psiho­social care sprijină sănătatea. 
d. Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale. 
e. Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale. 
f. Educaţia pentru sănătate. 
g. Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice). 
h. Luare de decizii legate de sănătate şi boală. 
i. Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare. 
j. Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate. 
k. Solicitarea îngrijirii sănătăţii. 
l. Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii. 
m. Solicitarea îngrijirii danturii. 
n. Primul ajutor. 
o. Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise. 
p. Îngrijirea bolii acute sau cronice. 
q. Îngrijirea pentru recuperare. 
r. Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar). 

9
s. Programe naţionale. 
Indicatorii sănătăţii familiei 
      Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o persoană în 
dezvoltarea sa somatică, psihică şi socială este puternic influenţată, şi uneori pentru totdeauna, 
de mediul familial. Chiar dacă persoana respectivă nu aplică în mod tradiţional cultura familiei 
din care îsi are originea, ea face permanent referinţă, chiar negând, la familia genitorilor săi.
      a) INDICATORII DEMOGRAFICI 
­ se referă la structura familiei şi evenimente care intervin în aceasta:
  Structura familiei:   
 număr de persoane care compun familia (mărimea) 
 vârsta 
 nivelul de instruire 
 ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material). 
Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.
 Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor 
familiei. Acest indicator este interesant de studiat  pe parcursul secolelor, deceniilor şi oferă date
interesante cu importanţă chiar asupra unor decizii politice, economice, sociale şi de sănătate. Ca
urmare a scăderii natalităţii în ţările dezvoltate, numărul copiilor pe familie a scăzut, a crescut 
numărul familiilor fără copii, al celibatului şi al familiilor formate dintr­o singură persoană. Ce 
este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi tendinţe de asistenţă 
medicală şi socială a familiei. La numărul mare de familii cu persoane singure sau fără copii, 
sistemele sociale sunt obligate să preia sarcini care altfel ar fi fost preluate de membrii tineri ai 
familiei.
 Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai 
sus este că determină consecinţe pe plan medical:
 deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno­ infantil 
spre persoanele vârstnice; 
 restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile sociale destinate 
categoriilor dezavantajate şi la risc; 
 necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu organizaţii şi 
instituţii care au preocupări în noile probleme apărute. 
 Indicatori demografici dinamici:  
 divorţialitatea 
 nupţialitatea 
 mortalitatea generală şi specifică 
 sporul natural 
      Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe pe plan 
medical dar, şi dezvoltarea asistenţei medicale poate influenţa, la rândul ei, aceşti indicatori (ex. 
mortalitatea specifică).
 b)   INDICATORI SOCIALI: 
= domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială şi sociologie, instituţii cu care 
domeniul sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de Familie, trebuie să aibă o foarte strânsă 
colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori problema pentru care este solicitat medicul de 
familie este o problemă prioritar socială şi secundar medicală. 
c) INDICATORII ECONOMICI: nu constituie în mod direct preocuparea profesioniştilor din 
sănătate dar, nu este indiferent nivelul economic faţă de fenomenul sănătate – boală: 
 costul bolii pentru familie 
 nivelul de dezvoltare economică a ţării 

10
 venitul mediu pe membrii de familie 
 nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare 
 familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate. 
d) INDICATORI MEDICALI: 
Prevalenţa factorilor de risc în familie 
Prevalenţa bolilor în familie 
Agregarea bolilor în familie 

FACTORII DE RISC specifici familiei şi problemele de sănătate induse de ei
ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE
Cuplul şi  ­ lipsa de cunştinţe privind  ­ dispareunie 
familia planificarea familială   ­ căsătorie nereuşită  
aşteptând ­ căsătoria adolescenţilor   ­ sarcină la vârsta 
copiii, ­ lipsa de cunoştinţe privind   adolescenţei  
părinţi rolurile conjugale şi sexuale şi   ­ naşteri de copii prematuri  
tineri acomodările   sau cu greutate mică  
(I – III) ­ lipsa îngrijirilor prenatale   ­ traumatisme la naştere  
­ alimentaţia necorespunzătoare   ­ malformaţii congenitale 
­ sub­ şi supragreutatea   ­ accidente  
­ obiceiuri alimentare nesănătoase   ­ moartea subită a sugarulu 
­ fumat, alcool, droguri, cafea  
­ primipară sub 16 ani sau peste  
35 de ani 
­ antecedente de HTA  
­ infecţii în timpul sarcinii ca:  
rubeolă, sifilis, gonoree  
­ factori genetici  
­ factori economici  
­ pericole legate de locuinţă
Familia cu  ­ locuinţă periculoasă   ­ tulburări de comprtament  
copii ­ cămin nestimulant  ­ probleme de văz şi limbaj 
şcolari ­ folosirea incorectă a resurselor  ­ boli transmisibile 
(IV) pentru copii  ­ probleme şcolare 
­ mediu sărăcăcios  ­ carii dentare 
­ maltratarea, neglijarea copiilor  ­ retardare mintală 
­ model de viaţă de utilizare a  ­ boli maligne 
instituţiilor sociale, copii mulţi  ­ boli psihice 
apropiaşi de vârstă  ­ accidente casnice 
­ stima de sine redusă  ­ sub­ şi suprapondere
­ copil – „ţap ispăşitor” 
­ infecţii, accidente, spitalizări 
­ părinţi imaturi, dependenţi, 
incapabili pentru responsabilităţi 
­ pedeapsa fizică pentru ascultare 
­ substanţe toxice neprotejate în 
casă 

11
 ­ sub­ şi supraalimentaţia
ETAPA FACTORII DE RISC PROBLEME DE SĂNĂTATE
Familia cu  ­ origine rasială şi etnică a familiei   ­ morţi violente şi 
adolescenţi ­ stiluri de viaţă şi comportament  traumatisme 
(V) ­ inabilitatea soluţionării  ­ alcoolism, folosirea de 
problemelor  droguri 
­ factori socio­economici care  ­ sarcină nedorită 
contribuie la relaţia cu colegii  ­ boli cu transmisie sexuală 
­ familia preţuieşte agresivitatea şi  ­ boli psihice
competiţia 
­ valorile familiei inflexibile 
­ atitudini riscante 
­ conflicte între părinţi şi copii 
­ presiuni de a împlini speranţele 
Familiei
Familia cu  ­ HTA, diabet, obezitate   ­ boli cardiovasculare  
adulţi de ­ fumat, sedentarism  ­ coronaropatii 
vârstă  ­ alimentaţie bogată în colesterol  ­ AVC
mijlocie ­ modele ale personalităţii legate  ­ cancer 
(VI – VII) de stres  ­ accidente 
­ predispoziţie genetică, sex, rasă  ­ omucideri, sinucideri 
­ folosirea contraceptivelor orale  ­ boli mintale 
­ specificul zonei geografice  ­ paradontopatii, edentaţie
­ obiceiuri alimentare 
­ alcool, scandal 
­ poluanţi naturali 
­ clasa socială, locuinţă 
­ depresie, gingivite
Familia  ­ vârsta, pensionarea   ­ confuzie mintală  
cu adulţi ­ interacţiunea medicamentelor  ­ scăderea acuităţii vizuale
vârstnici ­ depresia, tulburări metabolice  ­ tulburări de auz
(VIII) ­ boli endocrine şi cronice  ­ HTA, depresie
­ pierderea partenerului  ­ boli acute infecţioase
­ venitul redus  (gripă, pneumonie) 
­ alimentaţia necorespunzătoare  ­ leziuni ca: arsuri, căderi
­ sedentarism  ­ moarte fără demnitate
­ mediile, stilurile de viaţă trecute 
­ lipsa pregătirii pentru moarte

 Influenta familiei asupra starii de sanatate a individului 
 Situatii patologice 
1.sociale: 
­ primatul interesului material in realizarea casatoriei si intemeierea familiei 
­ mediul in care se constituie familia/cuplul conjugal 

12
 ­ tipuri labile/dezechilibrate caracterial, comportamental si relational (cupluri divergente, 
devitalizate, pasive) 
­ pauperitatea 
­ confort deficitar material in sanul familiei 
­ intruziunea unor persoane straine in familie 
­ diferente etno­culturale si educativ­profesionale (diferenta de acumulare culturala, de educatie 
sexuala­proctrativa/contraceptiva, de cultura sanitara sau igiena) 
2.psihologice ­ conflicte, stari tensionale, indiferenta 
­ lipsa de confort psiho­emotional in cadrul familiei 
­ comunicare deficitara informativa, afectiva, educativa 
­ legaturi extra­conjugale 
­ abandon/divort/despartire­separare (+perceptia evenimentului de catre copil si sotul inocent) 
­ decesul unui membru al familiei 
3.Modele imprimate: 
­ alimentatia (sarat, condimentat, fierbinte, hiperproteic/vegetarian, tipuri deviante de 
comportament alimentar) 
­ uzul de substante toxice (fumat, alcool, stupefiante) 
­ mostenirea unor profesii cu riscuri particulare: mineri, brutari, agricultori, bibliotecari­anticari, 
industria chimica, personal medical etc. 
­ igiena vietii: 
­ ritmul activitate­odihna 
4. Conditii somato­psihice 
­ boli fizice/psihice ale unui membru al familiei 
­ deficiente senzoriale si motorii, sau de relatie sau autonomie 
­ nasterea unui copil cu handicap 

BOLI CU AGREGARE FAMILIALA 
Ne revine sarcina sa alcatuim O RISCOGRAM A FAMILIEI si sa incercam, educand pacientii 
sa combatem acesti factori de risc.
Familia reprezinta si un ecosisitem microbiologic si in cazul bolilor infecto­contagioase, acestea 
trebuie depistate si vor fi initiate masuri profilactice pentru aceste boli.

Patologia familiei 
a. Infertilitatea conjugala 
b. Contestarea relatiilor de filiatie 
c. Paternitatea inadecvata si Sindromul de copil maltratat 
d. Violenta familiala 
a.Infertilitatea conjugala 
Definitie: absenta unei sarcini la un cuplu dupa cel putin 1 an de coabitare sexuala normala (3 
raporturi/saptamana), in absenta oricaror metode contraceptive.
Timpul acordat unui cuplu pentru obtinerea unei sarcini este de:
 6 luni (50% sanse) 
 1 an (90% sanse) 
 2 ani (10% sanse) 
Dupa 2 ani de absenta a sarcinii se considera ca acel cuplu este steril.
b. Contestarea relatiilor de filiatie 

13
 Codul Familiei reglementeaza relatiile de filiatie, adica legatura de descendenta intre copil si 
parintii sai. Daca maternitatea rezulta din actul nasterii (desi principiul “mater est quem gestatio 
demonstrant” este atacat astazi de posibilitatea donarii de ovule), paternitatea se bazeaza pe 
prezumtia legala stabilita de art. 53 CF care stipuleaza :”copilul nascut in timpul casatoriei are 
ca tata pe sotul mamei”. Identic se procedeaza si in cazul divortului, daca se stabileste conceptia
copilului in timpul casniciei si nasterea sa inainte de a doua casatorie a mamei (300 zile de la 
conceptia copilului) .
Timpul cuprins intre a 300­a si 180­a zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al 
conceptiunii. Daca aceasta perioada este cuprinsa in timpul casatoriei, presupune conceptia 
copilului in casatorie, deoarece este durata cea mai lunga/respectiv cea mai scurta a unei sarcini 
viabile. Deci, copilul nascut <300 zile de la desfacerea casatoriei sau > 180 zile de la realizarea 
ei este socotit conceput in timpul casatoriei.
 Filiatia fata de mama: se poate cere stabilirea ei in urmatoarele situatii: 
 lipsa certificatului de nastere 
 furtul/schimbul de copii 
 nou­nascuti/sugari/copii abandonati 
 pruncucidere 
 Filiatia fata de tatal din casatoria legitima se bazeaza pe prezumtia de paternitate 
conform principiului “pater is est quem nuptiae demonstrant”. 
Daca tagada se invoca in caz de absenta prelungita de la domiciliu, detentie, sterilitate etc, si 
contesta prezumtia de paternitate care se bazeaza pe obligatia de fidelitate din partea sotiei, se 
considera ca un copil este, juridic, descendentul unui barbat, iar biologic, al altui barbat.
Pot apare conflicte de paternitate intre sotul din prima casatorie si sotul din a doua casatorie (caz
de dubla paternitate) , cand cei doi barbati, ca soti succesivi ai unei aceleiasi femei, cad sub 
influenta prezumtiei de paternitate.
 Paternitatea din afara casatoriei se stabileste prin recunoasterea voluntara sau 
testamentara sau prin actiune in justitie facuta de mama in numele copilului (copilul este 
reclamant). 
 In situatiile de concubinaj filiatia se atesta prin recunoastere a copilului de catre 
prezumtivul tata sau prin cercetare in justitie, care incearca a exclude un barbat incriminat de la 
o paternitate (certitudine) sau de a afirma paternitatea ca fiind posibila (posibilitate, nu 
certitudine), 
Metodele de cercetare folosite sunt:
 masurarea duratei sarcinii 
 capacitatea de procreere a barbatului (azoospermie, necrospermie, oligospermie) 
 cercetarea dermatoglifelor 
 cercetarea grupelor sanguine si serice 
 amprenta genetica 
c)Paternitatea inadecvata. Sindromul de copil maltratat 
In toate familiile, aparitia unui copil reprezinta un factor major de schimbare a modului de viata 
de pana atunci. In unele cazuri se pot produce perturbari, stresuri datorate fragilitatii sistemului 
familial, care nu este pregatit de a face fata actului natalitatii. Efectele asupra copiilor vor evolua
de la indiferenta catre aparitia abuzurilor si maltratarilor fizice sau psihice.
Dezvoltarea unei paternitati inadecvate poate fi prevazuta daca se analizeaza o serie 
de amanunte referitoare la membrii familiei analizate:
 referitor la parinti: 
 experiente traumatizante in propria copilarie 
 casatorie timpurie 

14
 crescuti in familii monoparentale 
 boli psihice 
 imaturitate psiho­afectiva 
 alcoolism in familiile de origine 
 referitor la copii: 
 prematuritate 
 handicap psiho­somatic 
 copil nedorit 
 copil sensibil, iritabil, care plange mult, cu tulburari de somn si alimentatie etc. 
Sindromul de copil maltratat (Sindromul Tardieu­Silverman) 
Este o afectiune semnalata de numerosi psihiatri si pediatri.
In ultimile decenii s­au semnalat o suma de studii referitoare la acest subiect, depistarea 
sindromului,prin natura lui, reprezentand astazi una din cele mai complicate actiuni.
Datele statistice din literatura cu referire la frecventa sindromului se afla cu mult sub nivelul 
cazurilor existente in realitate, situatie datorata:
 frecventei mari a episoadelor de maltratare (devenite “obisnuinta” in familiile sau 
cazurile respective) 
 lacunelor legislative 
 lipsei instrumentelor de depistare si raportare 
 neglijarii diagnosticului de catre medici, pedagogi, asistenti sociali 
Nu orice pedeapsa corporala intruneste elementele constitutive ale sindromului respectiv. Acesta
implica:
1. existenta obligatorie a unor leziuni serioase si variate (osoase, cutanate, organice); 
2. conturarea unui asa­zis model de conduita patologica a copilului torturat 
3. o atitudine parentala/tutorala semnificativa. 
Agresorii sunt reprezentati de parinti/unul din parinti, o ruda apropiata aflata in anturajul 
copilului, baby­sitter, tutore, pedagog.
Un triplu aspect: medical, social si juridic se raporteaza la acesti copii supusi maltratarii.
Aspectul medical este rezumat de tabloul clinic al sdr. Tardieu­Silverman 
 Leziuni somatice: 
 Stare generala influentata, malnutritie, retard staturo­ponderal, lipsa de igiena 
 Leziuni traumatice cutanate: echimoze, urme de lovituri, arsuri, alopecie parcelara 
Fracturi recente/vechi (sechele), consolidate vicios, situate la craniu, membre, oasele fetei 
 Hematoame subdurale 
 Contuzii viscerale diverse 
Aceste leziuni somatice diverse au 2 caracteristici: ele sunt de vechime variabila si nici o 
explicatie logica nu poate fi gasita pentru producerea acestora, cu exceptia unei agresiuni.
Leziuni psihice, rar izolate dar foarte suspectabile daca ele acompaniaza leziunile somatice: 
 Apatie, dezinteres,tristete 
 Frica fata de adulti, cu accese de panica 
 Iritabilitate, cu agitatie si plans 
 Retard al achizitiilor psihosomatice 
Aspectul social arata un comportament anormal al copilului maltratat: enurezis, tulburari de 
comportament, de alimentatie, de somn 
In plus, este un copil: adesea nascut prematur, adesea cu spitalizari repetate si indelungate, cu u 
statut social propriu: un copil din afara casatoriei prezente, etc.

15
 Parintii insisi au o serie de caracteristici care explica tulburarile de comportament, pe fondul 
imaturitatii. Prezinta adesea:
 etilism (unul sau ambii) 
 arieratie mintala/dezvoltare mintala limitata 
 dezechilibre psihice cu trecere la acte agresive 
 un fond pervers sexual sau comportamental 
 psihoze sau alte boli neuro­psihice involutive 
La aceste situatii adaugam pauperizarea, insecuritatea profesionala, familia numeroasa, 
conditiile improprii de locuit.
Trebuie subliniat ca exemple de copii maltratati se pot intalni si in clasele sociale inalte, chiar 
daca maltratarea este, in astfel de situatii, mai dificil de evidentiat.
Aspectul juridic se refera atat la interventia de urgenta in astfel de situatii pentru tratarea 
leziunilor si complicatiilor produse de violenta cat si la terapia sociala a cazului. 
Spitalizarea este un gest de salvgardare, ea reprezentand adesea punctul de plecare pentru 
stabilirea diagnosticului.
d) Violenta familiala 
Forme de manifestare 
a.Violenta fizica 
­ corporala: 
­ cu grad mare de periculozitate, soldate cu decesul victimei sau instalarea unei invaliditati 
permanente sau care au pus in pericol iminent integritatea/functionalitate organismului 
­ de gravitate medie: soldate cu modificarea infatisarii fizice a victimei (hematoame, escoriatii, 
arsuri) 
­ de gravitate minora 
­ de atentionare (“alarma”) 
­ sexuala: 
­ viol/tentativa de viol 
­ abuzarea fizica sexuala a minorilor 
­ abuzarea fizica sexuala a membrilor familiei aflati in imposibilitate de aparare sau 
discernamant. 
b.Violenta psiho­afectiva 
­ agresiune psihica acuta: 
­ violente de limbaj, de tonalitate, expresii jignitoare, obscene; 
­ crize de gelozie 
­ persecutia psihica in relatie cu menajul, educatia copiilor, venituri, activitatea zilnica 
­agresiunea psihica cronica: cupluri devitalizate si in conflict permanent 
­ maltratarea psihica legata de relatiile conjugale (conjugopatie, adulter). 
c.Agresiunea asupra functiilor de relatie cu exteriorul
­ impiedicarea – sub amentintare – a exercitarii profesiei, accesului la scolarizare, educatie, 
cultura, recreatie 
­ impiedicarea la servicii de ajutor in caz de urgenta (servicii medicale, cheltuieli pentru 
medicamente, recuperare etc.) 
Factorii de risc si mecanismele generatoare ale violentei familiale 
a.Conjugopatii genetice (aparute in momentul incheierii casatoriei) 
­ circumstante ale casatoriei, relatiile affective, intruziunea persoanelor din exterior in familie, 
nivelul socio­economic si cultural­educational al familiei constituite, varsta la casatorie, 
influente negative ale familiei de origine asupra cuplului (mentinerea stricta a distributiei 

16
traditionale a rol­statusurilor: prejudecati, ierarhizare familiala), locuinta proprie, discordante 
religioase si/sau de cultura, educatie 
b.Conjugopatii dobandite ­ alcoolism uni­bi­conjugal,boli psihice/dezechilibre psiho­emotionale 
de cauza exogena, disfunctii in relatiile conjugale (sexuale), pauperizarea, somajul/pierderea 
statutului economic si social, gestiunea proasta a fondurilor familiei, neconcordante intre 
asteptari/idealuri si realitate (lipsa de adaptabilitate la real), exercitarea deficitara a rol­statusului
in familie, esecul educational/scolar al copiilor, boli organice aparute intre timp, lipsa de 
comunicare intre membrii familiei (instrainare, gelozie, incordare, relatii glaciale, nivel scazut 
de intelegere a starilor celorlalti membri ai familiei)] 

b.Conceptul de comunitate 
Comunităţile se nasc sau se definesc, se regăsesc sau se dezvoltă  continuu
într-un spaţiu unde criteriile identitare se ancorează în spaţii istorice,  realităţi
socio-economice, structuri culturale şi idealuri în schimbare.
De aceea, instituţiile care acţionează la nivel comunitar prin proiecte si
programe ar trebui să cunoască elementele constitutive ale teoriei
programelor sociale şi să-şi deruleze activităţile conştiente de impactul
programului, pe termen mediu şi lung, la nivelul întregii comunităţi.
Măsura unei schimbări este dată mai ales de dimensiunea participării şi
implicării active a participanţilor, implicit a grupurilor ţintă, la această
schimbare. Numai aşa se poate vorbi de dezvoltare comunitară, de
capacitate instituţională crescută, de practici pozitive şi mai ales de
programe şi intervenţii eficiente.
NOŢIUNI LEGATE DE COMUNITATE
Comunitatea este o unitate spaţială sau teritorială de organizare
socială în care indivizii au un sens al identităţii şi apartenenţei
exprimate de relaţii sociale continue.
Deci, elementele-cheie care definesc comunitatea sunt:
- Situarea în spaţiu (poziţia geografică);
- Preocupările comune;
- Credinţa în aceleaşi valori culturale, idealuri/preocupări şi norme
împărtăşite de membrii comunităţii.
Comunitatea poate fi privită ca "o formă complex de organizare umană
aflată la graniţa dintre formal şi informal, concretizată prin relaţii
sociale/interpersonale, stabilite între persoane care ocupă un spaţiu precizat
şi între care s-a creat o concordanţă de:
- Valori, atitudini (grijă socială, apartenenţă, cooperare, responsabilitate);
- Limbă;
- Tradiţii;
- Interese comune (bunăstare, sprijin, interese concrete de dezvoltare a
infrastructurii, lucrări publice);
- Modele comportamentale (întrajutorare, voluntariat);
- Acţiune;
- Identitate (organizare în jurul unui principiu cultural-valoric, etnic).
Comunităţile sunt grupuri de persoane care locuiesc în acelaşi spaţiu
geografic, cu membri care au comportamente diferite, care au un limbaj şi
tradiţii comune şi ale căror interese şi identitate cultural- valorică sunt
asemănătoare.

17
Dar, într-o comunitate pot apărea şi subgrupuri. Ceea ce le diferenţiează
pe acestea de restul comunităţii este prezenţa sau absenţa unei anumite
caracteristici legate de gradul de şcolarizare, etnie, vârstă etc. Acestea
sunt alcătuite din persoane care aparţin unor clase sau grupuri
sociale,vârste, şi ambelor sexe.
În cadrul comunităţii există diferite nivele ale relaţiilor sociale cum ar fi:
- Contactele umane;
- Interacţiunile sociale;
- Reţelele sociale.
În interiorul acestor nivele se regăsesc diferite tipuri de manifestare ale
relaţiilor sociale propriu-zise. Acestea sunt:
- Sociabilitatea;
- Socialitatea;
- Conflictele sociale.
Caracteristica predominantă a relaţiilor sociale este dată de
manifestarea la nivel individual, iar apoi de grup a unor sentimente de
ingroup sau outgroup, bazate pe nevoi, interese, aspiraţii ale indivizilor sau
grupurilor.
Comunitatea se află la graniţa dintre formal şi informal. Această
caracteristică este dată de diferitele grupuri ce acţionează într-o
comunitate, aşa-numiţii "actori sociali".
Ei sunt cei ce iau deciziile cu privire la starea comunităţii sau care
influenţează membrii comunităţii în modul lor de a se comporta.
Pe de o parte, trebuie luate în considerare instituţiile şi reprezentanţii lor
(actorii instituţionali/ persoanele oficiale):
- primăria (primarul, secretara);
- poliţia;
- dispensarul medical (medicul de familie, asistenta medicală);
- biserica (preotul);
- şcoala şi grădiniţa (profesorul, educatorul);
- biblioteca şi căminul cultural;
- Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică prin reprezentanţii săi în unele
localităţi: medic, asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar, asistentul
social;
- organizaţiile non-guvernamentale (ONG-uri);
- agenţii economici.
Pe de altă parte, intervin actorii individuali. Ei sunt acei lideri informali,
persoane care, fără să ocupe vreo funcţie în administraţie sau alt organ
instituţional, au capacitatea de a influenţa membrii comunităţii – de
exemplu, cei cu un nivel de studii mai ridicat sau cu o stare materială mai
bună decât ceilalţi membri ai comunităţii sau cei mai în vârstă.
Nu trebuie să se înţeleagă că cele două categorii sunt în opoziţie una faţă de
cealaltă! Dimpotrivă, în cazul dezvoltării comunitare, ceea ce asigură
succesul unui proiect (ducerea lui la bun sfârşit) este tocmai o bună
colaborare a tuturor actorilor sociali implicaţi.
Organizarea administrativ-teritorială din România operează cu patru tipuri de
comunităţi (d.p.d.v. teritorial) şi anume, municipiu, oraş, comună, sat.
Aprecierea nevoilor comunitatii
TIPURI DE NEVOI

18
Conceptul tradiţional de nevoie se referă la diferenţa dintre starea existentă şi
cea dorită a statusului de sănătate. Această diferenţă devine „nevoie” atunci
când, potenţial, poate fi privită sau ameliorată prin folosirea serviciilor de
sănătate, sau serviciilor sociale.
Termenul de nevoie desemnează necesităţile umane fundamentale, care,
dacă nu sunt satisfăcute, produc neplăceri persoanei şi împiedică participarea
socială deplină a acesteia.
STRUCTURI CONCEPTUALE
Nevoile diferă de dorinţe deoarece dorinţele sunt exclusiv individuale şi
subiective, în timp ce nevoile pot fi determinate în mod obiectiv.
Clasificarea lui Bradshaw (1972) identifică patru tipuri de nevoi
umane: normative, comparative, simţite şi exprimate.
Nevoile normative sunt acele nevoi identificate în acord cu o normă
stabilită în general de specialişti. Aceste nevoi sunt definite de un observator
extern.
El sugerează că indiferent de ce intenţionează cineva să facă în legătură cu
anumite deficienţe legate de sănătate, acestea există şi pot fi descrise (ex:
fracturi, lipsa imunizării etc.). Acest concept identifică o terţă parte: experţii
şi/sau profesioniştii din domeniu. Diferiţi profesionişti pot avea opinii diferite
despre acelaşi aspect legat de sănătate/boală.
Nevoile comparative sunt acele nevoi care apar în urma comparaţiei pe
care o face persoana între sine şi alte grupuri pe care nu le consideră a fi
aflate în nevoie. Se stabilesc/definesc prin studierea caracteristicilor
populaţiei ce beneficiază de anumite servicii. Conform acestui concept atunci
când există populaţii cu caracteristici similare, dar care nu primesc un anumit
serviciu medical, ele sunt în situaţia de a avea o nevoie de sănătate.
Nevoile simţite sunt acele nevoi pe care simt oamenii că le au, iar cele
exprimate sunt acele nevoi care devin cereri, despre existenţa cărora se
ştie. Nu toate nevoile simţite sunt şi nevoi exprimate, deoarece oamenii nu şi
le fac cunoscute din cauza inegalităţii de putere şi status. Nevoia simţită este
deseori echivalentă dorinţei. Astfel când se evaluează nevoile pentru un
anumit serviciu de sănătate, cetăţenii sunt întrebaţi dacă ei consideră că au
nevoie de respectivul serviciu. Dar acest răspuns poate fi influenţat de mulţi
factori, unul dintre ei fiind auto-percepţia şi cunoaşterea care ar fi
probabilitatea ca cineva să solicite ceva dacă nu este conştient de existenţa
unei probleme de sănătate.
Nevoile depind atât de societatea în care trăieşte individul, cât şi de modul în
care acesta îşi satisface nevoile comparativ cu ceilalţi membrii ai societăţii.
Nevoile exprimate (sau cerere) sunt nevoile resimţite puse în
acţiune/operaţionalizate. Cererea reprezintă folosirea unui serviciu de către
consumator. Cererea este influenţată de de numeroşi factori dar cel mai
important este disponibilitatea fizică a serviciilor alături de prezenţa sau
absenţa unor bariere în calea folosirii serviciilor respective.
În sfera nevoilor umane de bază, Doyal şi Gough (1991), include sănătatea
fizică şi autonomia, înţelegând prin autonomie „capacitatea de a face
alegeri fiind informat despre ceea ce trebuie făcut şi despre modul în care
trebuie făcut”. Pentru satisfacerea celor două nevoi considerate de bază este
necesară satisfacerea unor nevoi considerate de autori ca fiind intermediare.

19
Aceste nevoi intermediare sunt grupate la rândul lor în două categorii:
intermediari pentru satisfacerea nevoii de sănătate fizică (hrană
adecvată, apă curată, locuinţă adecvată, mediu de muncă fără riscuri, mediu
fizic fără riscuri, îngrijire medicală adecvată) şi factori care contribuie la
autonomia emoţională (securitate în copilărie, securitate fizică, securitate
economică, reţea socială care asigură educaţia şi un mediu emoţional
securizant). La nivel populaţional nevoia este reprezentată de suma nevoilor
individuale.
Evaluarea nevoilor de sănătate reprezintă o abordare sistematică în scopul
stabilirii faptului că serviciile de sănătate folosesc toate resursele pentru
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei în cel mai eficient mod, şi
reducerea inegalităţilor. Acest lucru implică metode calitative, comparative şi
epidemiologice pentru a descrie problemele de sănătate ala populaţiei;
identificarea inegalităţilor în sănătate şi accesul la servicii şi determinarea
priorităţilor pentru folosirea în mod eficient a serviciilor şi a resurselor alocate.
PROCESUL DE EVALUARE A NEVOILOR COMUNITĂŢII
Analiza comunităţii este procesul de evaluare şi definire a nevoilor,
posibilelor bariere şi oportunităţi şi resurse implicate în iniţierea
programelor de sănătate comunitară. Acest proces îl întâlnim definit în
mai multe forme în literatura de specialitate ca diagnoză comunitară
evaluarea nevoilor comunitare, educaţie pentru sănătate planificată şi harta
comunităţii. Analiza este primul pas nu numai în stabilirea designului,
intervenţiilor stabilite prin proiect dar şi de adaptare a planurilor de
intervenţie potrivit caracteristicilor comunităţii.
Produsul obţinut prin analiza comunităţii este profilul acesteia din care reies
date referitoare la starea de sănătate a comunităţii, indicatorii demografici cu
informaţii despre factorii politici şi socio-culturali. Profilul comunităţii este o
imagine a acesteia şi a viitorului ei. Istoria trecută şi prezentă, schimbările
petrecute, resurse şi capacitatea acesteia de a desfăşura activităţi de
promovare a sănătăţii. Procesul de analiză comunitară poate oferi de
asemenea o ocazie unică pentru participarea activă a cetăţenilor la proiectele
de promovare a sănătăţii.
Termenii de analiză comunitară şi diagnoză comunitară sunt interşanjabili
astfel încât analiza este demersul care precede diagnoza.
Analiza comunităţii stimulează forme de responsabilitate şi de asumare
comunitară a problemelor. Analiza comunităţii se dezvoltă pornind de la un
concept de sănătate valabil pentru fiecare nivel instituţional, organizatoric şi
operativ. Dacă de exemplu, contextul de referinţă este constituit din
problemele de sănătate publică, va predomina necesitatea de a dezvolta o
analiză a compoziţiei demografice, a conformaţiei geografice a teritoriului, a
intereselor legate de activităţile productive, a surselor de poluare, a factorilor
de risc pentru mediu.
Analiza comunităţii implică o clarificare în privinţa premiselor de la care
porneşte şi a nivelului de interes pe care îl oferă. Ea poate fi efectuată
descriptiv, prin folosirea unor date obiective sau prin interpretarea şi
evaluarea nevoilor dacă capătă o expresie ca urmare a:
- unei cereri exprimate de către comunitate;
- rezultat al unei comunicări simetrice între profesionişti şi
populaţiacomunităţii.

20
Prin urmare nevoile pot fi interpretate de către profesionişti, sau putem avea
situaţii în care cetăţenii participă activ la propunerea şi formularea
obiectivelor referitoare la sănătatea publică ce urmează a fi realizate pe baza
unor proiecte.
Realizarea proiectelor sau programelor acceptate de către comunitate,
impune stabilirea clară a domeniilor de intervenţie şi presupune îndeplinirea
unor condiţii preliminare pentru ca intervenţia să fie recunoscută la nivel
organizatoric, instituţional şi comunitar.
Evaluarea nevoilor comunităţii - se realizează în mod participativ implicând pe
cât posibil toate categoriile din comunitate (inclusiv cele care în mod
tradiţional sunt mai puţin "auzite").
Un alt motiv pentru a face o evaluare a nevoilor, este că aceasta este
frecvent cerută de către finanţatori.
Evaluarea nevoilor poate fi folosită şi ca o modalitate de atragere aatenţiei
publice asupra unor probleme cu care se confruntă comunitatea.
Beneficiile evaluării nevoilor includ:
- implicarea comunităţii în luarea deciziilor;
- stimularea parteneriatelor;
- dezvoltare profesională;
- îmbunătăţirea procesului de comunicare între parteneri;
- o mai bună folosire a resurselor.
Ce este evaluarea?
Evaluarea comunităţii: reprezintă inventarul bunurilor sau informaţiilor
necesare realizării procesului de intervenţie planificată. Uneori acest proces
este asociat cu anchetele sociologice prin care sunt identificate resursele şi
nevoile oamenilor pentru a avea o imagine statistică asupra comunităţii la un
anumit moment.
Evaluarea reurselor umane: determinarea nivelului de cunoştinţe, aptitudini şi
abilităţi existente la nivelul unei comunităţi, acest potenţial fiind pus în relaţie
cu oportunităţile actuale sau viitoare de angajare pe piaţa forţei de muncă,
situaţii în carte indivizii se angrenează într-o formă sau alta.
Evaluarea iniţială este prima etapă a procesului şi presupune strângerea
unui set de informaţii privind cazul pe bază cărora se stabilesc priorităţile ce
vor fi urmate.
Există moduri diferite de a defini evaluarea:
- determinare a gradului de realizare a obiectivelor;
- culegere de informaţii pentru adoptarea unor decizii;
- apreciere a meritului, valorii unui proiect sau program.
Evaluarea reprezintă un proces de apreciere a valorii, meritului şi calităţii unui
proces,
produs sau rezultat.
Obiectul evaluării îl constituie:
- componentele programului (obiective, resurse umane, materiale,
procedurale (strategii de acţiune) şi de conţinut, populaţia-ţintă, timpul,
sistemul managerial şi propriul sistem de evaluare);
- proiectul programului;
- implementarea programului;
- rezultatele, efectele (impactul programului).
Care sunt funcţiile şi scopurile evaluării?

21
- oferă informaţii pentru adoptarea de decizii: utilitatea – evaluare formativă;
- controlul calităţii - evaluare sumativă;
- dezvoltă cunoştinţe noi (apropiere de cercetare).
.Rolul evaluării se manifesta în trei direcţii - controlul calităţii programului,
ameliorarea sa şi din punct de vedere epistemic, acumularea de noi
cunoştinţe teoretice în acest domeniu.
etc.
Cui serveşte evaluarea?
De regulă, există mai multe categorii de beneficiari ai evaluării, iar nevoile lor
de informare sunt diferite.
Proiectul unei evaluări trebuie să reflecte diferitele categorii de public,
nevoile, interesele şi aşteptările lor şi modalităţile prin care se încearcă
răspunsul la aceste nevoi. Dacă aceste aspecte sunt lăsate la voia întâmplării,
este foarte probabil ca evaluarea să eşueze în a răspunde nevoilor diferitelor
categorii de beneficiari. Un raport de evaluare proiectat să răspundă nevoilor
unor beneficiari nu va fi la fel de util şi altei categorii de public ţintă.
Culegerea datelor şi elaborarea raportului sunt direct influenţate de nevoile
de informare, interesele şi aşteptările beneficiarilor. Dacă evaluatorii acordă
atenţie acestor aspecte, există premise pentru a satisface criteriile de
relevanţă, importanţă, scop şi timp.
Scopul analizei comunitare pentru programele de promovare a sănătăţii, este
de a identifica resurse probleme şi oportunităţi şi stabilirea setului de
priorităţi pentru planificarea şi dezvoltarea intervenţiilor. Analiza are cinci
componente:
1. Profilul demografic şi socio-economic pe baza datelor din recensăminte şi
date cu privire la dezvoltarea economică în plan local.
2. Un profil asupra stării de sănătate pe baza indicatorilor de morbiditate şi
mortalitate.
3. Profilul riscului de sănătate (inclusiv factori comportamentali, sociali şi de
mediu).
4. O anchetă asupra programelor de promovare a sănătăţii, activităţilor şi
politicilor în domeniu.
5. Studii asupra anumitor grupuri ţintă, nivel de cunoştinţe, nevoi şi capacităţi
organizaţionale.
Ce informaţii sunt necesare?
Este important să culegem date cantitative şi calitative, de la diferite
categorii de beneficiari. Este, de asemenea, foarte important echilibrul dintre
descrieri, observaţii, judecăţi şi recomandări.
Informaţii folosite în evaluarea nevoilor.
A. Profiluri ale caracteristicilor comunităţii: un profil ne oferă o privire de
ansamblu asupra caracteristicilor demografice ale comunităţii. Avem, de
exemplu structura de vârsta, structura etnică şi rasială, arealul geografic al
comunităţii etc.
B. Profiluri ale condiţiilor de viaţă. Acestea ne dau informaţii despre
gradul de incidenţă al unei probleme, tiparele sociale şi mentale ale
populaţiei. Acestea pot include următoarele:
1. Date economice, incluzând managementul fondurilor fiscale, tiparele de
creditare.

22
2. Date despre gradul de ocupare al forţei de muncă, incluzând niveluri
ocupaţionale, niveluri de aspiraţie ocupaţională, nevoi vocaţionale.
3. Tipare familiale, cum ar fi relaţiile părinte copil, probleme în cadrul
cuplurilor căsătorite, nupţialitate, rata divorţului.
4. Tipare educaţionale, incluzând participarea şi nevoia adulţilor de programe
educaţionale, rata abandonului şcolar, frecventarea şcolii.
5. Locuinţe, cu referire la numărul acestora, starea unităţilor furnizoare de
utilităţi publice şi supraaglomerarea.
6. Sănătatea fizică şi mentală, incluzând dizabilităţile pe termen lung, cauzele
mortalităţii, rata îmbolnăvirilor, condiţiile de mediu.
7. Condiţiile de locuit, incluzând problemele de menaj, alimentaţie,
administrare a locuinţei şi îngrijirea copiilor.
8. Modalităţi de recreere, incluzând activităţi în timpul liber, sport şi activităţi
culturale.
9. Incidenţa delictelor, incluzând rata criminalităţii juvenile şi adulte,
siguranţa publică.
10. Satisfacţii rezultate din viaţă în comunitate, cum ar fi solidaritatea
comunitară.
C. Cunoaşterea şi utilizarea serviciilor
Persoanele care au nevoie de un serviciu, adesea, nu ştiu ca acel serviciu sau
acea resursa sunt disponibile. Înainte de a lua decizii este important de ştiut
dacă nu cumva aceasta lipsă de cunoştinţe despre serviciile existente
reprezintă una din cauzele persistenţei problemei.
D. Bariere în calea utilizării serviciilor
Indivizii care au nevoie de servicii pot fi conştienţi de existenţa lor şi totuşi să
nu le utilizeze din cauza barierelor care stau în calea utilizării lor.
Într-o evaluare a nevoilor pot fi identificare următoarele tipuri de bariere:
1. Bariere fizice, cum ar fi lipsa mijloacelor de transport sau o mare distanţa
între agenţie şi populaţia ţintă.
2. Atitudini negative ale personalului agenţiei, percepute de către clienţi sau
potenţialii clienţi.
3. Sentimentul ca folosirea serviciului atrage după sine o stigmatizare socială.
4. Costul serviciului care este mult mai ridicat decât şi-ar putea permite cei
care au nevoie de serviciu.
5. Criterii de eligibilitate ale agenţiilor percepute ca restrictive sau fiind într-
adevăr restrictive.
E. Existenţa unui sistem de informare în comunitate
Înainte ca un serviciu să poată fi utilizat, posibilii utilizatori ai acestuia trebuie
să afle de existenţa lui. O evaluare a nevoilor poate avea ca rezultat
identificarea canalelor formale şi informale prin care este cel mai probabil ca
informaţiile să ajungă la un grup.
F. Evaluarea nevoilor
Identificarea resurselor potenţiale sau existente, care pot fi utilizate ar trebui
să aibă loc înainte de planificarea sau alocarea efectivă a resurselor.
G. Evaluarea resurselor instituţionale
Mobilizarea potenţială a conducătorilor politici sau ai comunităţii şi a
populaţiei este necesară deoarece deciziile sunt luate, în general, în arena
politică locală.
Indicatorii sociali

23
Se bazează pe extrapolarea nevoilor comunităţii, analizând statisticile din
rapoartele şi datele publicate. Prezumţia este că se pot face estimări
folositoare ale nevoilor şi a bunăstării unei comunităţi, analizând statistici
parţiale ale unor categorii de populaţie. Aceste statistici sunt privite ca
indicatori ai nevoilor comunitare. Exemple pot fi:comportarea socială şi
bunăstarea în legătură cu delincvenţa, rata abuzului de substanţe, ratele
mortalităţii sau morbidităţii. Se mai pot analiza condiţiile de trai: igiena
locuinţei, numărul de persoane/cameră, condiţiile economice.
Indicatorii sociali ca metodă prezintă o anumită flexibilitate. Astfel, se pot
analiza unul sau doi indicatori (ex: nr. de persoane/cameră) sau se pot
construi indici complecşi care implică 40-60 de variabile, analiza multivariată
şi alte procedee statistice sofisticate.
Indicatorii sociali apar în activitatea sociologilor din Şcoala de la Chicago
(Park, Burgess). Ei considerau oraşul ca o constelaţie de “unităţi naturale”. O
“unitate naturală” are caracteristici sociale diferite de celelalte unităţi.
Diferenţele constau în:
- caracteristici topografice (râuri, coline);
- caracteristici socio-demografice (vârste, rase, sex, venituri, educaţie,
ocupaţii etc.);
- factori ai populaţiei (distribuţie, densitate, mobilitate, migraţie);
- aranjamentul spaţial al instituţiilor;
- sănătatea şi bunăstarea socială (mortalitate, morbiditate, delincvenţă,
sinucideri, abuz de substanţe etc.).
Specificul fiecărei comunităţi reclamă evidenţierea unor chestiuni ce pot fi
relevante pentru fiecare în parte, numai astfel stabilindu-se care sunt cele
mai potrivite întrebări pentru condiţiile concrete. Prin urmare, întrebările
ilustrative care urmează sunt menite a stimula întrebări mai specifice care vor
fi relevante pentru problemele locale şi condiţiile fiecărei comunităţi în parte.
De exemplu, ce procent de adulţi ştie carte, ce programe oferă agenţiile
locale şi autorităţile guvernamentale care furnizează servicii sociale, cunosc
cetăţenii aceste programe şi pot obţine uşor informaţii, a pregătit cineva o
evaluare a nevoilor de programe sociale în comunitate, oferă comunitatea
programe de sprijin - pentru familii - cum ar fi grădiniţe, programe de instruire
şi de hrănire, servicii psihologice şi centre de recreere, ce servicii există
pentru bătrânii comunităţii, există grupuri de cetăţeni care sunt implicaţi în
probleme sociale, câte afaceri furnizează bunuri sau servicii,pentru
programele de servicii sociale?
Este important să descriem populaţia unei comunităţi după vârstă, sex,
moştenire culturală, etnie. Alte variabile sociale pot include structura familiei,
starea civilă, condiţii de locuit, nivel educaţional, imigraţie, emigraţie, rata
divorţurilor, participarea la vot, rata criminalităţii, date privind calitatea vieţii.
Dezvoltarea socială implică accesul egal la servicii şi locuri de muncă pentru
toţi membrii comunităţii. De exemplu, în examinarea posibilităţilor de a obţine
o locuinţă, ce procent de locuinţe există pentru persoanele cu venituri mici?
Cum sunt satisfăcute nevoile diferitelor sectoare în comunitate? Aceste
întrebări se referă la capacitatea unei comunităţi de a satisface nevoile
membrilor comunităţii.

24
Indicatori economici
Viabilitatea economică şi sursele de angajare într-o comunitate reprezintă arii
comune de interes pentru multe localităţi. Întreprinderile cooperative şi
dezvoltarea comunităţii devin abordări preferate pentru a dezvolta economia
unei comunităţi, faţă de abordarea mai tradiţională. Aici atenţia trebuie
îndreptată asupra tipurilor de locuri de muncă din comunitate, rata şomajului
şi noile afaceri deschise. Întrebările următoare pot facilita formularea
propriilor întrebări legate de dezvoltarea economică autosusţinută într-o
comunitate dată.
1. Care sectoare de afaceri din comunitate generează slujbe?
Există o dependenţă de resursele naturale sau există locuri de muncă din
industrii de tip servicii?
Tipurile de slujbe se centrează pe industria grea sau pe industria de servicii?
2. Câte afaceri mari, medii, mici, sunt în zona respectivă?
Folosind aceste informaţii se poate vedea dacă majoritatea afacerilor din zonă
reprezintă companii naţionale (sau multinaţionale) sau sunt conduse pe plan
local.
Se bazează comunitatea pe ea însăşi în ce priveşte locurile de muncă sau
depinde pentru majoritatea acestor slujbe de corporaţii mari?
Ce spune acest lucru despre sănătatea economiei zonei respective?
3. Care este nivelul şomajului în comunitate?
4. Ce tipuri de programe oferă agenţiile locale sau birourile guvernamentale
care sprijină dezvoltarea afacerilor mici în zonă?
5. Dedică firmele din zonă un procent pentru educaţie şi pregătire
profesională?
Afacerile locale sprijină reînnoirea economică în comunitate sprijinind
programele locale?
Ce fel de programe locale există?
6. Există grupuri din comunitate implicate în probleme economice
locale?
Ce fel de activităţi întreprind ele?
Activităţile lor cuprind şi alte dimensiuni (mediul, sănătatea, socialul)?
Urmează întrebările etalon.
1. Ce procent de gospodării au venituri sub medie şi cheltuiesc mai puţin de
30 % din venitul lor pe locuinţă (incluzând întreţinerea)?
Această întrebare se referă la bunăstarea generală a familiei şi poate indica
un standard de viaţă inadecvat şi un venit inadecvat. Motivele posibile pentru
această statistică includ familiile cu un singur părinte sau o lipsă de locuri de
muncă în zonă.
2. Câte familii din comunitate depind de ajutorul social sau ajutorul de şomaj?
3. Copiii care locuiesc în case cu resurse economice insuficiente sunt supuşi
unor riscuri mai mari în toate aspectele vieţii, de la stressul din familie şi
instabilitatea familială până la lipsa de acces la resursele de sănătate.
Activităţile lor cuprind şi alte dimensiuni (sănătatea, economia, mediul)?
Sănătatea
Sănătatea este determinată de mai multe elemente decât bunăstarea fizică.
Interacţiunile cu mediul fizic şi social joacă un rol major în a determina cât de
sănătoşi suntem.

25
Indicatorii stării de sănătate pun în evidenţă distribuţia bolilor în comunitate.
Acest profil se constituie pe baza indicatorilor de sănătate sau a anumitor
factori care pun în evidenţă, nivelul de sănătate al unor indivizi sau grupuri de
populaţie. Aceşti indicatori includ informaţii cum ar fi rata deceselor la
anumite vârste, rata mortalităţii, decese accidentale, anii de viaţă pierduţi,
rata de morbiditate şi mortalitate. Profilul mai poate conţine date sumare
pentru anumite grupuri populaţionale cum ar fi copii, adolescenţi sau femei.
Comparaţiile profilului regional cu cel naţional poate pune
în evidenţă problemele prioritare de sănătate ale acestor zone.
Riscul de sănătate. Profilul riscului de sănătate are trei componente. Riscul
comportamental, riscul social şi riscul de mediu (fizic, chimic şi biologic).
Factorii de risc comportamental includ alimentaţia, consumul de
medicamente, alcool, tutun şi droguri sau obiceiuri în activitatea fizică.
Acestea pot fi puse în evidenţă de studii cu privire la comportamente şi
percepţii, probleme şi nevoi de sănătate la nivel individual sau la nivelul unor
grupuri populaţionale.
Indicatorii sociali ai riscului de sănătate sunt de o importanţă deosebită.
Stressul ca urmare a pierderii locului de muncă, excluziunea socială, nivelul
de educaţie scăzut pot fi factori asociaţi unei stări de sănătate precară. Pe de
altă parte, aceiaşi indicatori sociali pot pune în evidenţă existenţa anumitor
mecanisme de suport social. Factorii de mediu asociaţi cu riscul de sănătate
includ calitatea mediului înconjurător,
calitatea apei, solului, aerului, climatului geografic şi condiţiilor de locuit.
Este necesară investigarea stării prezente a serviciilor medicale din
comunitate şi apoi unele legături dintre mediu şi sănătate, pe de o parte, şi
dintre dezvoltarea economică şi sănătate în zonă, pe de altă parte.
1. Există suficient personal medical în zonă?
Lipsa personalului medical calificat (problemă care apare mai mult în
comunităţile rurale decât urbane) poate ridica probleme pentru cei care au
nevoie de atenţie medicală imediată. Alte întrebări înrudite includ tipurile de
măsuri care pot atrage personalul medical şi dacă comunitatea este pregătită
pentru urgenţe medicale.
2. Ce tipuri de posibilităţi recreative există pentru membrii comunităţii?
Bunăstarea generală a indivizilor poate fi parţial atribuită sănătăţii fizice.
Studiile ne arată că cei care sunt într-o bună formă fizică sunt mai capabili să
facă faţă presiunilor vieţii zilnice.
3. Există programe guvernamentale axate pe probleme de sănătate?
Unde se găsesc birourile organizaţiilor implicate?
4. Există un oficiu de sănătate al comunităţii?
5. Există grupuri de cetăţeni care se ocupă de problemele de sănătate?
Mediul înconjurător
Legătura dintre mediul natural şi cel uman este un punct central în
dezvoltarea autosusţinută. Un ecosistem sănătos depinde de oameni care
trăiesc în armonie în cadrul său. Unele dintre întrebările puse în această
secţiune se ocupă de un inventar al stării mediului fizic şi al efectelor
activităţilor omului asupra sa. În continuare, enumerăm nişte întrebări model
care pot fi folosite ca surse de informaţie.

26
1. În ce mod s-a schimbat mediul fizic în comunitatea dumneavoastră (climă,
apă, sol, păduri)? De exemplu, a fost comunitatea îngrijorată în ce priveşte
calitatea apei sau diminuarea zonelor cu păduri naturale?
2. Cum se foloseşte pământul pentru agricultură în comunitate?
Există programe pentru conservarea pământului în faţa unor dezvoltări
inutile?
3. Ce procent din mostrele luate anual din apele curgătoare ale comunităţii
satisface standardele de calitate guvernamentală?
Obţinerea informaţiilor fundamentale despre starea mediului local trebuie să
sprijine formarea unei imagini despre problemele ce trebuie rezolvate. Pot fi
utilizate întrebări de genul:
4. Ce programe de mediu există în comunitatea dumneavoastră, sponsorizate
de autorităţile centrale sau locale?
5. Cunoaşteţi coordonatele grupurilor pentru apărarea mediului formate din
membrii comunităţii? Câte sunt, pe ce se axează fiecare grup, care grup are
cel mai mare număr de voluntari şi sprijin din partea comunităţii şi care are
cel mai puţin sprijin? De ce? Cuprind activităţile lor şi aspecte legate de alte
dimensiuni (economică, socială sau de sănătate)?
6. Există în zona dumneavoastră afaceri implicate în activităţi ecologice?
Industriile din regiune se asigură că minimalizează efectele poluării asupra
mediului fizic prin tehnologii adecvate? Care dintre aceste afaceri prezintă
rapoarte anuale privitoare la mediu?

METODE ŞI TEHNICI DE COLECTARE A INFORMAŢIILOR

Sunt folosite în scopul de a descoperi nevoile, perspectivele, opiniile, ideile
sau dorinţele membrilor comunităţii, acestea urmând a fi folosite în procesul
de luare a deciziilor.
Unele dintre aceste instrumente sunt ieftine şi uşor de folosit, nefiind
necesare abilităţi tehnice speciale, iar costurile fiind minime (pot fi realizate
cu personalul existent sau cu ajutorul cetăţenilor voluntari şi relativ repede).
Altele necesită asistenţă de specialitate şi – în general – solicită timp şi bani.
Alegerea instrumentului potrivit reprezintă o abilitate importantă care se
dobândeşte prin experienţă. În general, cel mai eficient instrument este cel
care oferă cele mai precise şi utile informaţii.
Procesul de consultare şi evaluare este şi un prilej de dezvoltare a unei
conştiinţe civice, de formare a unor grupuri, de educare şi informare, de
inducere a dorinţei de acţiune.
Există mai multe modalităţi de consultare a grupurilor sau a persoanelor:
• Prin folosirea unor metode şi tehnici de tip calitativ:
- Brainstorming;
- Focus grup;
- Tehnica Grupului Nominal (TGN);
- Interviuri sau întâlniri individuale (faţă în faţă);
- Observaţia;
- Studiul de caz.
• Prin folosirea unor metode şi tehnici de tip cantitativ:
- Ancheta pe baza unui chestionar;
- Sondajele de opinie.
STABILIREA PRIORITĂŢILOR

27
Trebuie stabilită ierarhia între scopurile, obiectivele şi sarcinile unei
organizaţii, ce anume se doreşte a se realiza. Stabilirea priorităţilor va fi
influenţată de analiza situaţională, în special de cerinţele medicale şi de
obiectivele politice mai largi ale comunităţii. Trebuie să ne asigurăm că
priorităţile stabilite sunt fezabile şi conforme climatului social şi politic al
comunităţii în contextul resurselor posibile.
Pentru stabilirea intervenţiilor prioritare, sunt folosite anumite criterii:
- Capacitatea de a reduce semnificativ o anumită patologie.
- Existenţa unei relaţii cost-eficienţă rezonabile;
- Concordanţa cu dorinţele publicului;
Pentru a fi implementate priorităţile trebuie să îndeplinească trei criterii de
fezabilitate:
- Să fie vorba de intervenţii care pot fi realizate la un nivel calitativ adecvat;
- Să poată fi disponibile pentru majoritatea celor ce au nevoie de ele ţinând
cont de resurse existente şi, sau proiectate;
- Să reflecte un consens favorabil din punct de vedere politic referitor la
necesitatea introducerii lor.

. ETAPELE EVALUĂRII ÎN PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

1) Descrierea programului (modelul logic) - este o imagine de ansamblu a
felului în care se derulează programul – teoria şi ipotezele de lucru
(assumptions) care stau la baza programului.
Acest model ne pune la dispoziţie o “hartă” a programului, care evidenţiază
cum va funcţiona acesta, care este ordinea de derulare a activităţilor, precum
şi cum pot fi atinse rezultatele dorite.
• Clarificarea mandatului iniţiativei
• Scopul: clar formulat, în termeni realişti şi reflectând o problem de sănătate
publică
• Obiective: specifice, măsurabile, realiste (pot fi atinse), relevante, limită de
timp (SMART).
Pentru a se putea măsura rezultatul programului, trebuie specificat de la
început:
• Grupul ţintă;
• Ce comportament se doreşte a fi schimbat şi cum se va măsura această
schimbare;
• Schimbarea propusă trebuie să fie fezabilă, realistă;
• Este nevoie de un punct zero (baseline) şi % schimbării de comportament;
• Timpul în care se va obţine schimbarea;
• Un singur comportament ţintă per obiectiv.
• Relaţionarea cu alte iniţiative, proceduri sau structuri
2) Identificarea problemelor (teme) – în general există trei problem
principale în evaluarea unui program de promovare a sănătăţii: conceperea şi
dezvoltarea, punerea în aplicare şi impactul. Astfel:
• Concept şi design – una dintre cele mai frecvente probleme este aceea dacă
programul a fost conceput respectându-se conceptele şi principiile promovării
sănătăţii;
• Implementare – întrebarea cea mai frecventă se referă la cât de eficient şi
eficace a fost implementat programul. De multe ori, un rezultat negativ este

28
legat, mai degrabă, de o implementare defectuoasă decât de conceperea
greşită a programului.
• Impact – de obicei evaluarea impactului ridică întrebări privitoare la măsura
în care iniţiativa a produs efectele scontate.
3) Dezvoltarea procesului de colectare a datelor - depinde, în primul
rând, de temele proiectului şi de alegerea beneficiarilor acestuia.
Decizia privind dezvoltarea procesului de colectare a datelor depinde de:
• Scopurile şi obiectivele intervenţiei;
• Criteriile pentru îndeplinirea acestora cu succes;
• Indicatorii aleşi;
• Perspectiva şi nevoile diferiţilor beneficiari- participanţi la program;
• Nivelul pentru care informaţiile sunt culese.
4) Colectarea datelor – problemele ridicate la acest punct privesc
respectarea riguroasă a procedurilor, într-o manieră etică. Confidenţialitatea
şi nevoia de a folosi informaţii despre neparticipanţii la proiect pot genera
probleme.
5) Analiza şi evaluarea datelor - include interpretarea datelor şi
compararea lor cu rezultatele propuse. De asemenea, este deschisă discuţia
privind datele calitative versus cele cantitative. Statisticile au diferite marje
de eroare, iar numerele reprezintă numai o formă de indicator a unei
probleme de sănătate publică, alături de cei calitativi care pot explica mai
bine “de ce” şi “cum”.
Este important ca beneficiarii programului să înţeleagă ce se compară, cu ce
şi motivul acestei comparaţii. Nu în ultimul rând este important să se acorde o
atenţie deosebită modului de prezentare a informaţiilor obţinute, deoarece o
prezentare prost pregătită poate distruge o activitate bine făcută şi utilă.
6) Recomandările - trebuie să acopere schimbările imediate, să clarifice ce
este folositor dintre rezultatele obţinute.
7) Diseminarea rezultatelor - este foarte importantă pentru că orice
evaluare îşi găseşte utilitatea finală în măsura în care un număr cât mai mare
de persoane cunosc rezultatele pozitive, provocările şi lecţiile învăţate în
urma desfăşurării unei intervenţii. Rezultatele trebuie să ajungă atât la cei
care au participat la conceperea, dezvoltarea şi punerea în practică a
intervenţiei, cât şi la decidenţi.
ALEGEREA INDICATORILOR
Un program este evaluat ca fiind de succes în funcţie de îndeplinirea
indicatorilor aleşi . De aceea este foarte important ca indicatorii să reflecte
cât mai adecvat obiectivele propuse, în funcţie de timpul acordat desfăşurării
programului, precum şi de bugetul alocat. Astfel:
• Nivelul de cunoştinţe
Avantaj: este uşor de măsurat la terminarea unei intervenţii
Dezavantaj: îmbogăţirea cunoştinţelor NU implică automat modificări
comportamentale şi NU sunt întodeauna convingatoare pentru decidenţi.
• Comportament
Avantaj: ne putem aştepta la modificarea unui comportament pe timpul
derulării unui program; modificarea unui comportament măsoară impactul
programului.
Dezavantaj: valoarea sa depinde de cât de relevant este comportamentul
respectiv într-o anumită problemă de sănătate.

29
• Starea de sănătate
Avantaj: schimbarea favorabilă a acesteia este cea mai convingatoare pentru
decidenţi, deci programul este privit ca un succes şi asigură fonduri viitoare.
Dezavantaj: îmbunătăţirea stării de sănătate se produce pe termen
mediu/lung şi există o multitudine de factori care o influenţează. Din această
cauză este dificil de a pune îmbunătăţirea stării de sănătate pe seama unei
anumite intervenţii.
EVALUAREA COMPONENTEI MASS-MEDIA
Mass-media reprezintă una din cele mai folosite căi pentru a transmite mesaje
în vederea schimbării cunoştinţelor, atitudinilor şi comportamentelor care
determină o anumită problemă de sănătate publică. De aceea este necesar să
ne oprim şi asupra evaluării componentei mass-media din cadrul programelor
de promovare a sănătăţii.
Indicatori pentru evaluarea pe TERMEN SCURT:
• Câte persoane au văzut/auzit/citit mesajul
• Câte persoane îşi pot aminti mesajul cheie
• Care a fost reacţia lor imediată
• Câte persoane au găsit mesajul credibil
Indicatori pentru evaluarea pe TERMEN MAI LUNG:
• Câte persoane îşi mai pot aminti mesajul
• Câte persoane au acceptat mesajul ca adevărat
• Câte persoane şi-au schimbat comportamentul
• Alt tip de impact (prezervative, medicamente..)
Metode folosite pentru evaluarea componentei mass-media:
• Studii calitative – focus grup
• Studii/cercetări asupra populaţiei generale, medici, farmacişti
• Răspunsuri primite de la ascultători, cititori
• Monitorizarea vânzărilor de medicamente, preservative etc.
• Utilizarea serviciilor

ROLUL NURSINGULUI COMUNITAR ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA

BOLILOR CARDIOVASCULARE
Unul dintre obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare este
educarea comunităţii pentru sănătate. Un motiv de îngrijorare reprezintă
apariţia bolilor cardiovasculare la vârste din ce în ce mai tinere, iar
mortalitatea datorată acestora este în continuă creştere.
Bolile cardiovasculare constituie principala cauza de deces la bărbaţii de
peste 45 de ani şi la femeile de peste 65 de ani.
Ateroscleroza, substratul acestora, se dezvolta insidios si devine manifesta
după zeci de ani, moment in care este greu reversibila.
Cele mai multe din decese au loc brusc, înainte de a ajunge la spital, deseori
la primele simptome (debutul infarctului de miocard).
Apariţia bolilor cardiovasculare este strâns legata de modul de viata iar
modificarea acestuia ca si reducerea factorilor de risc pot întârzia apariţia si
dezvoltarea bolii.
Boala cardiovasculara are o etologie multifactorială si factori de risc cu efecte
multiplicative prin asociere. Iata câteva din caracteristicile stilului de viata
asociate cu creşterea riscului de boala de inima:

30
 - dieta bogata in grăsimi saturate, colesterol si calorii, fumatul si
inactivitatea fizica. Exista si o serie de trasaturi individuale - personale
nemodificabile ca: vârsta, sex, antecedente familiale.
- istoricul bolilor aterosclerotice ca si vârsta la care se manifesta la părinţi
si la individul in sine.
Cei care prezintă istorie de boli cardiovasculare in familie, pot avea factori
genetici precum diabetul.
Dieta bogata in grăsimi si fumatul sunt factori importanţi determinanţi ai
aterosclerozei. Efortul fizic moderat regulat, de cel puţin 3 ori pe săptămâna
in şedinţe de 45-60 minute scade riscul de boala coronariană (are efect
protectiv).
Colesterolul ridicat in sânge (hipercolesterolemie) este un factor de risc
important. Cei cu colesterolul scăzut nu fac boala coronariană daca nu
asociază alţi factori de risc. Din contra, colesterolul cu densitate mare (HD1)
creste riscul.
Hipertensiunea arteriala este un factor de risc deosebit pentru boala
coronariană, insuficienta cardiaca si accidentele vasculare cerebrale.
Diabetul creste riscul si severitatea bolilor vasculare la ambele sexe dar mai
ales la femei.
Tendinţa la hipocoagulare a sângelui este influenţată negativ de fumat,
sedentarism şi anticoncepţionale hormonale ca si de dispariţia activităţii
hormonale la femei (menopauza).
În prevenirea bolilor cardiovasculare, nursingul comunitar ar putea avea un
rol important prin crearea de programe informaţionale cu privire la factorii de
risc şi combaterea acestora în limita posibilităţilor.
Prioritate in prevenirea bolii coronariene în practică au: bolnavi cu boala
coronariană - cardiopatie ischemica sau alte boli vasculare aterosclerotice
(artrite, insuficienta circulatorie cerebrala), persoanele fără simptome dar cu
risc crescut (diabietici, cei cu colesterolul foarte ridicat, cu hipertensiune
arteriala).
Aprecierea riscului coronarian este posibilă. Ea presupune aprecierea riscului
multiplicativ al asocierii mai multor factori de risc. Un bărbat de 50 de ani cu
colesterolul mare 300 mg fără alţi factori de risc are un risc mai mic decât un
altul cu colesterolul de 200 mg dar care este hipertensiv, diabetic şi sedentar,
sau fumează. Trebuie luate in calcul vârsta, sexul si antecedentele patologice
ale familiei (ascendentele).
Este important de ştiut: stilul de viata, deprinderile alimentare, obiceiurile de
mişcare, fumatul. Greutatea, valorile tensiunii arteriale, a nivelului lipidelor si
glicemiei se vor lua in considerare si controla.
Modificarea stilului de viaţă este esenţial (renunţarea la fumat, modificarea
alegerii alimentelor cu scăderea numărului de calorii, a grăsimilor animale,
reducerea greutăţii si creşterea consumului legumelor, vegetalelor, cerealelor
si fructelor).
Sarea şi alcoolul vor fi reduse în general, şi în special la cei cu hipertensiune
arteriala.
Creşterea fitnessului se va face prin efort fizic repetat, regulat dar de
intensitate moderată - mică.
Şi factorii de risc pot fi influenţaţi modificând stilul de viaţă.

31
Efortul fizic trebuie adaptat vârstei, fitnessului şi scopului urmărit (prevenirea
bolilor cardiovasculare sau recuperarea după instalarea bolii: infarct).
Durata minimă a efortului va fi de 30 minute de 3 ori pe săptămână, de 10
minute
încălzirea, 45-50 minute de revenire la repaus.
Activitatea fizică efectuată în mod regulat este privită ca o componentă
sănătoasă a stilului de viaţă. Recent această importanţă a fost conturată de
unele studii care au demonstrat legătura între activitatea fizică efectuată în
mod constant şi cu regularitate (activitatea fizică moderată) şi beneficiul
asupra sănătăţii generale, în special asupra prevenirii bolilor cardiovasculare
în societatea modernă ce are o tendinţa ridicată spre sedentarism. Instituţiile
de promovare a sănătăţii ar trebui sa comunice publicului cantitatea si tipul
activităţii fizice ce sunt necesare pentru a preveni bolile si a promova
sănătatea.
Nevoi specifice de ingrijire si educatie de-a lungul vietii
Notiuni despre ingrijirea copilului
Dezvoltarea psihomotorie a copilului 0-1 an
Ritmul de dezvoltare al copilului prezinta oscilatii, nu este intotdeauna
constant. De obicei, incepe cu o perioada de crestere accelerata si de
dobandire rapida si progresiva a capacitatilor, careia ii urmeaza o perioada de
evolutie mai lenta.
Dupa nastere, nou-nascutul continua sa se dezvolte intr-un ritm rapid, in
special in primele sase luni de viata. Majoritatea copiilor cu o dezvoltare
normala isi dubleaza greutatea in a cincea - a sasea luna de viata, si si-o
tripleaza la implinirea varstei de un an.
In primul an trebuie acordata o atentie speciala urmaririi cresterii in greutate
si nu in inaltime. Aceasta, deoarece cresterea in inaltime, este, in primii 2 ani
de viata, mai constanta decat cea in greutate si devine mai "personala" dupa
varsta de 3 ani.
De obicei, in primele 3-4 zile de viata nou-nascutul pierde aproximativ 10%
din greutatea de la nastere. La aproximativ 10 zile, el revine la greutatea
initiala.
Pana la 3 luni sugarul:
 Doarme cele mai multe ore din zi.
 Pozitia preferata este aceea a embrionului.
 Tine pumnisorii stransi.
 Este capabil sa vada obiecte de la o distanta de 15 - 30 cm de ochi
si din a 2 - 4a saptamana isi manifesta preferinta pentru chipul
mamei.
 Isi exprima nevoile prin plans.
 Reactioneaza si se sperie la zgomotele puternice, ascutite si la
lumina intensa.
 Prinde orice obiect ii atinge palma, de obicei degetul mamei.
 Incepe sa zambeasca
 la trei luni incepe sa-si tina capul singur cu mai multa siguranta.
 Ii plac jucariile colorate si incearca sa ajunga la ele.
 Isi da seama de sunetele si de discutiile pe care le aude in jurul lui,
isi inceteaza joaca pentru a fi atent la ele.

32
  Zambeste cand aude vocea mamei si incepe sa observe diferenta
dintre fizionomia masculina si cea feminina.
4 - 6 luni
 Controleaza in totalitate miscarile capului si sta in sezut sprijinit.
 Pus pe burta, se sprijina pe palme, ridicandu-se cat poate de mult.
 Se rasuceste de pe burta pe spate si de pe o parte pe alta.
 Jucariile preferate sunt mainile si picioarele, pe care poate sa le
suga cu mare palcere.
 Incearca sa inteleaga care este sura sunetelor si a zgomotelor, isi
recunoaste mama, tatal si fratii si, de obicei, la auzul muzicii
inceteaza sa planga.
 Miscarile sunt deja mai libere, indreptandu-se in toate directiile.
 La 6 luni sta in sezut pentru scurt timp, fara ajutor si se simte
foarte comod in scaunelul lui.
 Tine cu mai multa usurinta un obiect intre maini si il poate muta
dintr-o mana il alta.
 Rosteste silabe ca : "ai", "ga", "gi".
 Incepe sa inteleaga cuvinte simple: "da", "nu" s.a.
7 - 9 luni
 Isi mentine echilibrul atunci cand sta in sezut pentru mai mult
timp, aplecandu-se usor in fata.
 Ridica obiecte cu ambele maini; cate o jucarie in fiecare mana.
 Reactioneaza cand isi aude numele.
 Se supara cand mama pleaca si se sperie de persoanele straine.
 Raspunde chemarilor si discuta folosind silabe cum ar fi "ma - ma -
ma".
 La 9 - 10 luni sta in picioare, tinandu-va de mana si nu are nevoie
de ajutor ca sa-si pastreze echilibrul cand sta in sezut.
 Face primii pasi in cercetarea spatiului inconjurator. Se sprijina in
palme si in genunchi si incearca sa mearga "de-a busilea".
 Se ocupa si cu obiecte de marime mai mica, incercand sa le
rasuceasca, sa le stranga. Isi foloseste incheietura mainii si
degetele, pe care le baga pe oriunde poate.
 Bate din palme si isi exprima entuziasmul.
10 - 12 luni
 Isi mareste viteza de mers "de-a busilea", dezvoltandu-si tehnici
proprii.
 Se sprijina pe unde poate si face primele incercari de a sta in
picioare.
 Face cu mana pentru a saluta pe cineva care pleaca.
 In jurul varstei de un an face primii pasi.
 Incearca sa manance singur, poate sa ia si sa dea jucarii.
 Intelege intrebari simple si indemnuri : "vino aici!" , "ia mingea!".
 Incepe sa foloseasca primele cuvinte adevarate: "mama", "tata"
s.a.
Imunizarile prescolarului, scolarului, adolescentului
In Romania, calendarul national de vaccinari obligatorii, adoptat de Ministerul
Sanatatii, cuprindele urmatoarele vaccinuri:
Hep B - Vaccinul antihepatic B

33
BCG - Bacilul Calmette Guerin, impotriva tuberculozei pulmonare
DTP - Vaccinul diftero-tetano-pertussis impotriva difteriei, tetanosului, si
tusei convulsive.
VPO - Vaccinul polio oral, impotriva poliomielitei.
ROR - Vaccinul rujola-oreion-rubeola
DT - Vaccinul diftero-tetanic
Rub - Rubeola
Calendarul de vaccinare este urmatorul:
0-24 de ore: Hep b
4-7 zile: BCG
2 luni: DTP, Hep B, VPO
4 luni: DTP, VPO
6 luni: DTP, Hep B, VPO
12 luni: DTP, VPO
12-15 luni: ROR
30-35 luni: DTP
7 ani: DT, ROR
9 ani: VPO
14 ani: DT, Rub
18 ani: Hep B

Ingrijirea la domiciliu a bolnavilor cronici si in stadiu terminal.

- alegerea unui model de ingrijire adecvat: modelul de autoingrijire Orem,
modelul Roper bazat pe
dependenta|independenta activitatilor vietii in diferite etape;
- evaluarea gradului de dependenta;
- evaluarea resurselor umane si materiale;
- verificarea si respectarea recomandarii medicale;
- planificarea ingrijirilor si stabilirea orarului impreuna cu bolnavul, familia,
respectand recomandarea medicala;
- executarea interventiilor autonome si delegate in conformitate cu legislatia
in vigoare;
- aplicarea protocoalelor de ingrijire;
- instruirea si implicarea familiei in ingrijire si supraveghere;
- explicarea nevoilor muribundului;
- evidenta activitatii si transmiterea informatiilor semnificative;
- evaluarea rezultatelor ingrijirilor;
-raportarea periodica a rezultatelor si reajustarea planului de ingrijiri.

34