Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Politica Externă A Uniunii Europene
Politica Externă A Uniunii Europene
Politica Externă A Uniunii Europene
Dorel BUŞE
Conferinţa Interguvernamentală a UE asupra PESC şi-a deschis lucrările la 14 decembrie 1990 şi a reuşit să apropie
poziţiile diferite susţinute de statele comunitare. S-a stabilit că PESC urma să fie un proces gradual, ceea ce a permis
apariţia unui Titlu al cincilea în cadrul Tratatului Uniunii Europene, semnat la Maastricht pe 7 februarie 1992 şi intrat în
După intrarea în vigoare a Tratatului de Maastricht, UE şi-a consolidat poziţia pe scena internaţională, iar modul de
funcţionare a politicii externe a UE a fost reformat prin Tratatul de la Amsterdam din 16-17 iulie 1997, intrat în vigoare în
1999. Prin acest tratat a fost instituit şi un nou instrument de politică externă, denumit "strategia comună". Tratatul a mai
prevăzut şi integrarea Uniunii Europei Occidentale în UE, ceea ce a permis folosirea capacităţilor armate ale UEO de către
UE. Ulterior intrării în vigoare a Tratatului, s-a instituit şi o Politică Europeană de Securitate şi Apărare (PESA). Tratatul de la
Nisa (decembrie 2000) întăreşte unele aspecte ale Politicii Externe, cum ar fi rolul Comitetului Politic şi de Securitate în
35
Capitolul 4
POLITICA EUROPEANĂ DE SECURITATE ŞI
APĂRARE IN 2005. TENDINŢE
La Conferinţa de coordonare a grupurilor de luptă, din 3
noiembrie 2005, Grecia, Bulgaria, Romania şi Cipru s-au
angajat să constituie un grup de luptă, sub comandă grecească.
Grupul, la care Romania va contribui cu 1 pluton NBC, 1
pluton PSYOPS şi 1 ofiţer de stat major, va fi pus la dispoziţie
in semestrul II a anului 2007. Mai mult, ţara noastră
intenţionează să participe la formarea unui al doilea grup de
luptă, alături de Italia şi Turcia, ce se preconizează a fi
operaţionalizat in 2010. Totodată, in cadrul conferinţei,
conceptul de grupuri de luptă a fost extins prin includerea unui
acord cu privire la logistică şi aspectele de transport. Pentru
viitor, s-a decis pregătirea unei metodologii privind asimilarea
lecţiilor invăţate. Aceste proiecte, cumulate cu celelalte 13
grupuri de luptă, garantează că, incepand din ianuarie 2007,
Uniunea Europeană va dispune de capabilităţile operaţionale
necesare pentru a intreprinde operaţii de reacţie rapidă.
Seminarul de la inceputul lui noiembrie 2005, găzduit
de Cehia, a adus in discuţie nivelul strategic al aspectelor legate
de procesul de luare a deciziei, precum mandatele naţionale
asupra cărora trebuie căzut de acord inainte de desfăşurarea in
teatru a unui grup de luptă.
Concluziile desprinse din aceste intalniri se vor
constitui, probabil, intr-o actualizare a dezvoltării conceptului
de grupuri de luptă.
In primul său an de existenţă, Agenţia Europeană de
Apărare a realizat deja progrese notabile prin decizia de a
deschide Piaţa de Echipament de Apărare. Ea a contribuit astfel
la consolidarea bazei tehnologice şi industriale de apărare prin
infiinţarea unui regim interguvernamental fundamentat pe
36
Codul de Conduită al achiziţiilor de apărare. Considerăm că
aceste iniţiative ale UE vor incuraja competiţia şi industria
europeană de apărare şi vor furniza, totodată, acces la pieţele de
apărare ale statelor membre.
In ceea ce priveşte dezvoltarea capabilităţilor europene
civile27, la conferinţa din 21 noiembrie 2005, miniştrii de
externe europeni şi-au reafirmat angajamentul ferm pentru
realizarea proiectului civil Headline Goal 2008. Totodată, s-au
subliniat priorităţile viitoare de acţiune şi s-au stabilit direcţiile
de urmat, iar in final a fost adoptat Planul de Acţiune pentru
imbunătăţirea capabilităţilor civile.
Eforturile depuse pentru realizarea proiectului Headline
Goal 2008 s-au concretizat şi prin finalizarea Catalogului de
Necesar 05. In acest document sunt identificate capabilităţile
militare şi forţele necesare pentru indeplinirea sarcinilor ce
reies din Tratatul Uniunii Europene (articolul 17.2), Strategia
de Securitate Europeană şi obiectivele stabilite in proiectul
Headline Goal 2010.
Premisele planificării strategice şi scenariile cuprinse in
Catalog constituie baza viitoarelor dezvoltări a capabilităţilor
militare. Accentul este pus pe forţe cu grad ridicat de
interoperabilitate, care pot fi susţinute in teatru pe perioade
intinse de timp pe baza principiului de rotaţie a forţelor şi
sprijin logistic. Conform aceluiaşi document, statele membre
vor fi invitate să-şi declare, cu ajutorul Chestionarului Headline
Goal, cota de participare a fiecăruia la capabilităţile Uniunii.
Odată stabilită, această cotă va permite acoperirea oricărei
sarcini.
In contextul acordului Berlin-plus, relaţiile NATO-UE
au cunoscut un progres important in direcţia dezvoltării
parteneriatului strategic in gestionarea crizelor şi prevenirea
conflictelor, prin cooperarea in Bosnia-Herţegovina.
Primul exerciţiu militar in cadrul PESA al Uniunii
27 Cf. http://ue.eu.int/ueDocs/newsWord/fr/gena/87043.doc.
37
Europene (MILEX05) a avut loc la Mont Valerien in perioada
22 noiembrie - 1 decembrie 2005. Aplicaţia a pus accent pe
aspecte militare, fiind totodată prima ocazie in care Baza de
operaţiuni a UE (EU Operation Headquarters) a fost activată ca
parte integrantă a unui exerciţiu UE. Reuşita MILEX05 a
constituit un impuls pentru continuarea planificării următorului
exerciţiu de gestionare a crizelor al UE din 2006 (CME06).
Scopul acestei aplicaţii, ce se preconizează a avea loc intre 25
septembrie - 6 octombrie 2006, este de a evalua capacitatea de
acţiune a structurilor de gestionare a crizei ale Uniunii, a noilor
concepte şi de a valida procesul decizional al UE aşa cum este
stabilit. De asemenea, in aprilie 2006, a fost planificat şi s-a
desfăşurat un exerciţiu de studiu (EVAC06), care a vizat
aspecte legate de planificarea şi ducerea de către Uniunea
Europeană a unei operaţii de evacuare prin intrebuinţarea
mijloacelor militare, precum şi verificarea modalităţilor de
coordonare cu autorităţile.
Desigur, in acest context pot fi amintite şi alte tendinţe
ce pot constitui elemente ale viitoarelor construcţii şi dezvoltări
a dimensiunii de apărare şi securitate a Uniunii Europene, in
special a PESA, astfel:
− intărirea cooperării europene in combaterea
criminalităţii organizate, in susţinerea apărării democraţiei şi
drepturilor omului;
− consolidarea şi extinderea in continuare a unei
„viziuni comune a unei vecinătăţi comune”, prin solidaritatea şi
sprijinul popoarelor oprimate politic (cazul Belarus);
− promovarea stabilităţii, valorilor democratice şi a
securităţii dincolo de frontierele europene actuale, cu acordarea
unei atenţii mai mari situaţiei arcului de instabilitate din
regiunea Mării Negre;
− adaptarea la fiecare situaţie in parte, in rezolvarea
conflictelor;
− implicarea in demersurile de stabilitate şi securitate
38
prin acţiune şi asistenţă condiţionată;
− proiectarea unor politici UE şi NATO de asistenţă
bilaterală care să se completeze reciproc, ca şi a unor politici
regionale care să asigure complementaritatea necesară intre
instrumentele bilaterale şi cele sectoriale deja existente;
− menţinerea deschisă a perspectivei integrării europene
a statelor din Balcanii de Vest.
39
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Este evident că iniţiativa Uniunii Europene in ceea ce
priveşte dezvoltarea propriei dimensiuni de securitate şi apărare
nu este una tocmai facilă, ce poate fi finalizată şi aplicată pe
termen scurt. Probabil că se impune realizarea unui intreg
proces de asimilare a lecţiilor invăţate, ceea ce va necesita o
capacitate sporită de adaptabilitate, atat a structurilor, cat şi a
procedurilor implicate. Un lucru este cert, şi anume că UE a
inţeles că o politică europeană de securitate şi apărare este
deosebit de necesară.
Strategia europeană de securitate şi toate celelalte
instrumente direct relaţionate acesteia pot fi considerate un
răspuns la Strategia de Securitate Naţională a SUA sau la
Conceptul Strategic al NATO, dar nu reprezintă, in fapt, decat
dovada că factorii de decizie europeni consideră că
dimensiunea de apărare a Europei trebuie dezvoltată şi
sprijinită cu mijloace şi eforturi proprii. Cunoscand toate aceste
aspecte, credem că pot fi desprinse cateva concluzii:
1. Datorită puterii sale economice (a doua după SUA),
Uniunea Europeană trebuie să-şi asume şi responsabilităţi
strategice globale. In cooperare cu NATO, UE trebuie să-şi
consolideze cadrul instituţional şi operaţional pentru a răspunde
adecvat crizelor şi conflictelor regionale.
2. Viitorul PESA depinde in mare măsură de acordul
celor 25 de state membre asupra unei agende comune privind
interesele strategice. Aceasta va insemna in principal: o
percepţie comună asupra ameninţărilor la adresa securităţii;
voinţă politică pentru a aplica in mod punctual şi coerent
instrumentele diplomatice, economice şi de gestionare a
crizelor; imbunătăţirea capabilităţilor civile şi militare
existente.
3. Probabil că UE nu dispune incă de instrumente
militare adecvate, insă experienţa sa in domeniile nonmilitare,
40
precum comerţ extern, dezvoltare, politica privind mediul,
cooperare in domeniul poliţiei, justiţiei şi informaţiilor, politica
de imigrare şi diplomaţie multilaterală constituie o bază care
contribuie la contracararea ameninţărilor tot mai mult
nonmilitare.
4. Proiecţia securităţii şi stabilităţii dincolo de graniţele
Uniunii prin mijloace diplomatice, economice şi, in ultimă
instanţă, militare, reprezintă o iniţiativă lăudabilă a UE, ce a
cunoscut numeroase progrese. Totuşi, cateva semne de
intrebare persistă, şi anume: Rămane PESA un instrument de
stabilizare a periferiei Europei sau ar trebui extins la scară
globală?, Ce misiune dintre categoria celor de tip “Petersberg”
ar trebui să aibă prioritate (cele de gestionare a crizelor şi
reconstrucţie post-conflict sau cele de impunere a păcii)? etc.
Probabil că viitoarele realităţi şi necesităţi ale lumii
contemporane vor răspunde la aceste intrebări.
5. Divergenţele Statele Unite ale Americii - Marea
Britanie versus Germania - Franţa impietează asupra procesului
de edificare a politicii de securitate şi apărare europene.
6. In perspectivă este de aşteptat că PESA să evolueze
in direcţia transferului tot mai mare de suveranitate către
instituţiile Uniunii Europene, apărarea naţională devenind
subsidiară celei europene.
7. Adoptarea unei Carte Albe a Securităţii şi Apărării
Europene va asigura detalierea obiectivelor politice stabilite in
Strategia de Securitate a UE. Astfel vom şti ce resurse vor fi
necesare in funcţie de ameninţările militare cu care se va
confrunta Europa in următorii ani. Este nevoie de o voinţă
politică mai mare şi o adaptare mai eficientă a procedurilor
naţionale la cele europene.
8. Constrangerile impuse de resurse cer o abordare mai
integrată a apărării. Astfel sunt necesare:
• dezvoltarea unor planuri compatibile ale ţărilor
europene in ceea ce priveşte nevoile de apărare, doctrinele
41
militare şi capabilităţile militare necesare acestora;
• o cooperare mai stransă in domeniile cercetării,
dezvoltării şi achiziţiilor capabilităţilor militare ce se consideră
a avea prioritate;
• dezvoltarea capabilităţilor naţionale in ceea ce
priveşte antrenamentul, sprijinul şi găzduirea unităţilor
naţionale şi multinaţionale.
De asemenea, specializarea unor ţări in dezvoltarea
capabilităţilor de nişă poate avea un grad mai mare de
importanţă in cadrul securităţii colective.
9. Strategia de Securitate Europeană prevede că ţările
invecinate, candidaţii sau partenerii UE se pot implica in
politici sau operaţii PESA. Romania poate avea un aport
semnificativ in cadrul operaţiilor comune, ţinand cont de
experienţa acumulată in misiunile din spaţiul fostei Iugoslavii
sau din teatre precum cele din Afganistan şi Irak.
10. Politica externă a UE e multifuncţională şi se
constituie, in principal, din intervenţii civile şi militare in
procesul de gestionare a crizelor. Insă, capabilităţile militare ale
UE sunt incă in faza de dezvoltare. Romania poate să contribuie
la efortul de imbunătăţire a acestor capabilităţi prin furnizarea
de forţe, echipamente şi pregătire la Forţa de Reacţie Rapidă a
UE. De asemenea, ţara noastră poate avea contribuţii
semnificative la capabilităţile civile pentru prevenirea crizelor,
prin participarea la evaluarea comună a ameninţărilor şi la
eventualele iniţiative diplomatice.
11. Utilizarea cursului online European Security and
Defence Policy (ESDP), pus la dispoziţie de Departamentul
pentru Invăţămantul Distribuit Avansat la Distanţă (vezi
bibliografia), in cadrul cursurilor şi seminariilor de specialitate
desfăşurate in Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
42
BIBLIOGRAFIE
• Băhnăreanu, Cristian, Puterea militară in secolul XXI. Modalităţi de
realizare şi manifestare a puterii militare in societatea democratică
romanească, Ed. UNAp, Bucureşti, 2005
• Cameron, Fraser; Gerrard Quille, ESDP: the state of play, European
Policy Centre, Brussels, September 2004
• Duke, Simon, Politica Externă şi de Securitate Comună. Provocările
extinderii Uniunii Europene, Ed. Economică, Bucureşti, 2004
• Hunter, Robert Edwar, The European Security and Defense Policy:
NATO’s Companion - or Competitor?, RAND Corporation, 2002
• Isakova, Irina, ESDP after the EU Constitution, in RUSI Journal, Vol.
150, No. 1, February 2005
• Lindstrom, Gustav, EU-US burdensharing: who does what?, Chaillot
Paper no. 82, September 2005
• Mureşan, Liviu; Adrian Pop, Florin Bonciu, Politica europeană de
securitate şi apărare - element de influenţare a acţiunilor Romaniei in
domeniul politicii de securitate şi apărare, Ed. Institutului European pentru
Romania, Bucureşti, 2004
• Mureşan, Mircea; Gheorghe Văduva, Strategia de parteneriat,
parteneriatul strategic, Ed. UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2005
• Pirnea, Vasile, Dimensiunea de securitate şi apărare a Uniunii
Europene, Bucureşti, Ed. Centrul Tehnic Editorial al Armatei, 2005
• Popa, Vasile, Implicaţiile globalizării asupra securităţii naţionale, Ed.
UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2005
• Popa, Vasile; Nicolae Dolghin, NATO şi UE. Determinări şi finalităţi,
Ed. UNAp, Bucureşti, 2004
• Prisecaru, Petre (coord.), Politici comune ale Uniunii Europene, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004
• Sarcinschi, Alexandra, Security between objective and subjective. The
social representation of security in Romania and Europe, comunicare
susţinută in cadrul celei de a 4-a Conferinţe Internaţionale “Strategy 2005”
organizată de institutul elen de Studii Strategice, Atena, 3-4 noiembrie 2005
• Văduva, Gheorghe, Dinamica parteneriatelor, Ed. UNAp, Bucureşti,
2004
• Văduva, Gheorghe; Mihai-Ştefan Dinu, Strategia europeană a
integrării, Ed. UNAp, Bucureşti, 2005
43
• Interviu cu Javier Solana, Inaltul Reprezentant al PESC, in “ESDP
Newsletter”, Issue 1, December 2005
• EU Institute for Security Studies, EU Security and Defence Policy.
The first five years (1999-2004), Paris, 2004
• EU Institute for Security Studies, EU security and defence - Core
documents 2005, Chaillot Paper no. 87, March 2006
• European Security Strategy, A Secure Europe in a Better World,
Brussels, 12 December 2003, ue.eu.int/uedocs/cmsUpload/78367.pdf
• Treaty establishing a Constitution for Europe, http://europa.eu.int/eurlex/
lex/JOHtml.do?uri=OJ:C:2004:310:SOM:EN:HTML
• Joint Declaration issued at the British-French Summit, Saint-Malo,
France, www.isn.ethz.ch/pubs/ph/details.cfm?lng=en&id=10212
• SIPRI military expenditure database, www.sipri.org/contents/milap/
milex/mex_database1.html
• Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională
Strategii XXI a UNAp „Provocări la adresa securităţii şi strategiei la
inceputul secolului XXI”, 14-15 aprilie 2005, Secţiunea: Apărare şi
securitate naţională, Ed. UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2005
• A V-a Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice a CSSAS
„Securitate şi stabilitate in bazinul Mării Negre”, 21-22 noiembrie 2005, Ed.
UNAp „Carol I”, Bucureşti, 2005
• Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională
a UNAp „Securitatea şi apărarea spaţiului sud-est european, in contextul
transformărilor de la inceputul mileniului III”, 13-14 aprilie 2006,
Secţiunea: Apărare şi securitate naţională, Ed. UNAp „Carol I”, Bucureşti,
2006
• Cursul online „European Security and Defence Policy (ESDP)”, pus la
dispoziţie de Departamentul pentru Invăţămantul Distribuit Avansat la
Distanţă, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
http://adl.unap.ro/detalii_cursuri_acreditate.php
• revista Gandirea Militară Romanească, nr. 2/2005
• revista Impact Strategic, colecţia 2004-2006
• http://europa.eu.int, http://ue.eu.int, www.nato.int, www.eurocorps.org,
www.theglobalist.com
Redactor: Corina VLADU
Tehnoredactor: Mirela ATANASIU
Bun de tipar: 31.05.2006
Hartie: A3 Format: A5
Coli tipar: 2,75 Coli editură: 1,375
Lucrarea conţine 44 de pagini
Tipografia Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”
CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE
Şoseaua Pandurilor, nr. 68-72, sector 5, Bucureşti
Telefon: (021) 319.56.49, Fax: (021) 319.55.93
E-mail: cssas@unap.ro, Site: http://cssas.unap.ro
B. 141/968/06 C. 287/2006
EDITURA UNIVERSITĂŢII NAŢIONALE DE APĂRARE „CAROL I”
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
153
CAPITOLUL V
POLITICA EUROPEANA DE SECURITATE
SI APARARE, O NOUA COMPONENTA A P.E.S.C.
5.1. APARAREA EUROPEANA – PARTE INTEGRANTA A POLITICII EXTERNE SI DE
SECURITATE COMUNA .
In timp ce PESC este pilonul al II-lea al Uniunii Europene, politica de aparare a
Uniunii Europene este o parte componenta a PESC, si are menirea de a contribui la
intarirea si argumentarea credibilitatii PESC. Elementul nou introdus de politica de
aparare in PESC este dezvoltarea unei capacitati a UE de a lua decizii si de a actiona
autonom in domeniul securitatii si apararii1. Conceptul de „politica de aparare a Uniunii
Europene” a fost introdus de catre Consiliul European de la Helsinki, din 10-11
decembrie 1999, cand s-au schimbat radical si perspectivele de evolutie ale Uniunii
Europei Occidentale.
La Helsinki s-a hotarat si crearea a trei noi organisme:
a. comisie politica si de securitate, cu misiune permanenta, formata din
reprezentanti nationali la nivel de ambasador;
b. comisie militara, formata din ministrii apararii;
c. un stat major care sa ofere expertiza atunci cand i se solicita acest lucru.
5.2. POLITICA EUROPEANA DE SECURITATE SI APARARE COMUNA SI FORTA DE R EACTIE
R APIDA A UNIUNII EUROPENE.
Necesitatea unei politici de aparare a Uniunii Europene a fost pusa in evidenta si
de evenimentele din 11 septembrie 2001, de la New York si Washington, evenimente
care au condus si la accelerarea crearii FRR (Forta de Reactie Rapida). Aceste atentate,
si operatiunea militara ulterioara in Afganistan, au fost marcate de o intensificare a
eforturilor UE pentru crearea Fortei de Reactie Rapida, ca principalul instrument al
politicii
de securitate si aparare a Uniunii Europene. Printre factorii favorabili formularii PESA
vom mentiona:
a. responsabilitatea crescanda a UE pentru Europa de Sud-Est, pe fundalul
implicarii militare crescande a SUA in Asia Centrala si Caucaz;
b. incapacitatea NATO de a combate/preveni noile amenintari de securitate -
1Nicu Popescu, Republica Moldova in sistemul de securitate european - www.europa.yam.ro
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
154
terorism, crima transfrontaliera, traficul de arme etc;
c. necesitatea de a formula noi abordari in politica externa si de securitate
(PESC) a UE fata de "Noua Europa de Est" (Moldova, Ucraina, Belarus),
inclusiv cu scopul de a intari controlul la viitoarele hotare estice ale UE .
Pe fundalul luptei globale impotriva terorismului, si a implicarii militare crescande a
SUA in alte parti ale lumii (Afganistan, Filipine, Uzbekistan, Kirghizstan, Georgia etc.),
UE
isi asuma un rol mai activ de "promotor de securitate", capabil sa intervina militar, daca e
cazul, in crizele de la periferia Europei. Cu acest scop, liderii europeni au reiterat
intentia
de a dota UE cu „capacitatea de a desfasura un contingent de cca 60.000 de militari, in
termen de pana la 60 de zile” in regiuni afectate de crize. In afara de intentii, progresele
"palpabile" de dupa 11 septembrie privind PESA sunt urmatoarele:
a. in Concluziile Consiliului European de la Laeken (2001) se afirma ca "prin
dezvoltarea in continuare a PESA, intarirea capabilitatilor sale, atat militare cat
si civile...Uniunea poseda acum capacitatea de a intreprinde anumite actiuni de
gestionare a crizelor". Astfel, FRR este declarata (partial) operationala. Iar
Anexa II la Concluzii, "Declaratia privind capacitatea operationala a Politicii
Europene de Securitate si Aparare" mentioneaza instituirea unui corp civil de
gestionare a crizelor (Police Action Plan), care ar numara 5.000 de politisti.
b. discutiile privind PESA/FRR au trecut in faza coordonarii modalitatilor de
finantare si dotare a FRR;
c. constientizarea necesitatii de a reevalua functiile PESA/FRR.
In linii mari, dezvoltarea actuala a PESA vizeaza cateva obiective centrale:
a. sa contribuie la avansarea procesului de integrare europeana;
b. sa constituie baza pentru o politica externa “europeana” cu adevarat
functionala;
c. sa acorde europenilor posibilitatea de a actiona militar, in cazul in care NATO
(insemnand de fapt SUA) va alege sa nu se implice in crize care afecteaza
interesele UE;
d. sa raspunda la apelurile SUA care cheama la o “redistributie a sarcinilor” (a
new burden sharing) in cadrul Aliantei;
e. sa acorde stimulente politice suplimentare modernizarii fortelor armate
europene, si sa asigure faptul ca ele vor ramane cat mai interoperabile cu
fortele SUA, aflate intr-un rapid proces de modernizare;
f. sa acorde europenilor mai multa influenta in procesul de luare a deciziilor in
cadrul NATO;
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANC IRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
155
g. sa acorde guvernelor europene posibilitatea legala de a mandata eventuale
actiuni militare;
h. sa stimuleze consolidarea industriei militare europene, sa asigure o cerere mai
mare pentru echipamentul militar, si sa creeze un cadru politic pentru
cooperare si competitie cu industria militara americana;
i. sa atace vechea problema a distributiei influentei in cadrul Aliantei
transatlantice, in sens larg.
PESA ridica, insa, unele probleme din partea Statelor Unite, ele temandu-se ca:
a. PESA ar putea stimula cheltuieli sporite pentru aparare, dar acestea ar fi
directionate spre achizitionarea unor capabilitati care stau deja la dispozitia
NATO - si aceasta ar constitui o irosire ineficienta a resurselor si asa destul de
limitate; sau ar putea stimula europenii sa inchida pietele de armament in fata
competitiei din afara, inclusiv din partea SUA;
b. PESA ar putea face pe unii aliati europeni sa considere ca ei pot corespunde
unor criterii militare satisfacatoare, fara necesitatea de a mai face fata
cheltuielilor mai ridicate pentru modernizarea armatelor, prevazute in cadrul
NATO, in special prin “Initiativa pentru Capabilitatile de Aparare” (Defense
Capabilities Initiative - DCI). Iar in conditiile modernizarii rapide a trupelor SUA
aceasta ar duce la un decalaj inadmisibil dintre capacitatile militare ale
europenilor si cele ale SUA, in cadrul NATO;
c. PESA ar putea, intentionat ori nu, sa intre in competitie cu structurile sau
actiunile NATO;
d. diferentele privind planificarea militara: (1) daca NATO si PESA/FRR vor avea
mai mult decat un centru de planificare a operatiunilor, acestea vor putea
elabora diferite modele de actiune in cazul unor crize. Aceasta ar complica
orice situatii in care: (a) UE actionand prin PESA, ar trebui sa transfere
responsabilitatea pentru operatiune spre NATO; (b) sau in cazurile in care
NATO ar decide sa transfere anumite forte militare pentru a sustine actiuni
intreprinse in cadrul PESA, fara ca acest transfer sa prejudicieze capabilitatile
militare ale Aliantei insasi. (2) Daca procesul de planificare a apararii (nu a
operatiunilor de securitate) ar fi bifurcat, si ar fi efectuat in cateva centre,
interoperabilitatea si eficienta actiunilor comune s-ar deteriora;
e. necesitatea coeziunii politice interne in cadrul UE ar putea bloca participarea la
operatiuni PESA a statelor NATO, ne-membre UE - in primul rand Turcia - fapt
care ar afecta coeziunea Aliantei insasi;
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
156
f. diferentele de viziune asupra PESA a statelor europene ar putea genera in
SUA impresia ca PESA ar fi un competitor potential al NATO;
g. existenta unei eventuale “diviziuni a muncii” dintre NATO si UE/PESA, ar putea
genera o serie de riscuri precum: specializarea PESA pe operatiuni mai simple,
care nu necesita tehnologii militare de varf, si respectiv specializarea NATO pe
operatiuni mai sofisticate tehnologic. Aceasta ar marginaliza si mai mult
importanta militara a Europei, si ar putea produce o fractura intre aliati. O
anumita “diviziune a muncii” ar putea fi acceptata doar in operatiuni marginale,
din afara Europei, si ar fi justificate prin dezinteresul SUA fata de anumite crize,
in special in Africa; sau in situatii asemanatoare celor din Macedonia din 2001,
cand SUA si-a declarat reticenta fata de necesitatea implicarii trupelor sale in
gestionarea crizei din acest stat.
PESA ar putea submina elementul crucial al relatiei SUA-Europa, conform caruia
toti Aliatii sunt in egala masura responsabili pentru asigurarea securitatii pe continentul
european, iar problemele de subordonare sau balanta influentei politice nu ar trebui sa
afecteze acest obiectiv strategic.
5.3. R OLUL U.E.O. IN CADRUL POLITICII DE APARARE A UNIUNII EUROPENE.
Revenirea in forta a Uniunii Europei Occidentale in topul organizatiilor cu vocatie
de securitate de pe continent este rezultatul firesc al schimbarii raportului de forte‚ dintre
Europa Occidentala si S.U.A.
Primul impuls in directia reactivarii Uniunii Europei Occidentale a fost dat de
„Memorandumul Frantei” cu privire la U.E.O. din ianuarie 1984, elaborat din initiativa
presedintelui Frantei, Francois Mitterrand, si distribuit guvernelor statelor membre. Ideea
forte a memorandumului era aceea ca „U.E.O. este singura instanta europeana
competenta in materie de aparare”.
In urma „Memorandumului Frantei” din 1984, a fost reactivat Consiliul de Ministri al
U.E.O. alcatuit din ministrii afacerilor externe si ministrii apararii din statele membre.
Prima actiune a U.E.O. dupa reactivare a constat in incercarea de elaborare a
unei pozitii comune a statelor membre fata de „Initiativa Apararii Strategice” (Razboiul
stelelor), program lansat de Presedintele Ronald Reagan2. Acesta prevedea realizarea
in
spatiul terestru si in spatiul cosmic al S.U.A. a unui „scut strategic” de mijloace
antiracheta care sa faca „inutile, ineficiente si depasite” mijloacele strategice nucleare de
2Presedinte al S.U.A.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
157
lovire ale fostei U.R.S.S.3.
Ideea „Memorandumului Frantei” viza realizarea unul „scut antinuclear strategic” al
Europei. Fata de aceasta intentie a statelor Europei occidentale de adoptare a unei
pozitii
colective in afara N.A.T.O., Washingtonul a reactionat dur, Departamentul de Stat
american trimitand statelor membre N.A.T.O. din Uniunea Europei Occidentale mesaje
de
avertisment din care rezulta ca Administratia S.U.A. nu va tolera asa ceva.
Un alt moment care a stimulat indirect reactivarea U.E.O. l-a constituit intalnirea
dintre presedintele S.U.A., Ronald Reagan si Mihail Gorbaciov de la Reykiavik din
noiembrie 1986, prilej cu care conducatorii celor doua superputeri au discutat probleme
si
au fost pe punctul de a lua hotarari ce vizau soarta Europei si a lumii, fara a consulta in
prealabil si a tine cont si de interesele celorlalte mari puteri europene. Fata de aceasta
situatie, in 1987 primul ministru al Frantei, Jacques Chirac a propus statelor membre in
U.E.O. semnarea unei „Carte de Securitate a Europei” ca o contrapondere fata de
eventualele intelegeri dintre S.U.A. si U.R.S.S. in defavoarea Europei Occidentale 4.
Primul document oficial care redefineste, pe baze noi, rolul si locul U.E.O. in
ansamblul problematicii securitatii pe continent si in general, in lume l-a constituit
„Platforma asupra intereselor europene in materie de securitate” semnat cu prilejul
reuniunii de la La Haye, a Consiliului de Ministri al U.E.O. din octombrie 1987. Platforma
exprima dorinta politica a statelor semnatare de „a intari pilonul european al N.A.T.O.”
idee introdusa la insistenta Marii Britanii pentru a linisti spiritele la Washington si a
preveni o retragere precipitata a prezentei militare americane din Europa.
Dar, in orice caz, Uniunea Europei Occidentale nu a fost, nu este si nu va fi
niciodata subordonata N.A.T.O. Unele legaturi intre cele doua organizatii exista insa, fiind
date, in principal, de faptul ca majoritatea statelor membre in U.E.O. sunt si membre in
N.A.T.O. „Platforma” din 1987 a stabilit unele principii ale relatiilor U.E.O. cu N.A.T.O.,
precum si cu alte organizatii, dar esenta acestui document graviteaza in jurul ideii
cresterii, aprofundarii si extinderii rolului U.E.O. in toate problemele fundamentale de
securitate ale Europei. U.E.O. nu evolueaza nici ca organizatie subordonata N.A.T.O. si
nici in subsidiarul acestei aliante.
Prima actiune militara a U.E.O. in afara N.A.T.O. pe baza unei decizii absolut
independente a fost trimiterea unei escadre navale in Golful Persic cu misiuni de
3 Planul s-a dovedit, in anii urmatori irealizabil, dar la vremea respectiva (23 martie 1983) a facut
impresie. Europenii s-au temut ca dupa ce va realiza scutul strategic, S.U.A. s-ar putea decupla si
abandona Europa, neincluzand-o in acest „scut”.
4 Marea Britanie si Italia puternic ancorate la institutiile N.A.T.O. si dirijate de la Washington s-au opus.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
158
supraveghere, escorta si dragaj de mine in anul 1987.
In anul 1988 ca urmare a admiterii lor in Comunitatea Europeana, Portugalia si
Spania adera si la Uniunea Europei Occidentale.
Redesteptarea, revigorarea si manifestarea tot mai puternica a Uniunii Europei
Occidentale dupa treizeci de ani de „hibernare” nu este un fapt intamplator. Intre evolutia
Uniunii Europene si renasterea Uniunii Europei Occidentale exista o legatura organica.
Aceasta are ca fundament marile idei ale integrarii Europei de la sfarsitul celui de-al
doilea razboi mondial ca o cale de a se pune capat flagelului unor noi razboaie, ai caror
purtatori au fost Jean Monnet, Robert Schuman si Konrad Adenauer5.
Edificarea Uniunii Europene, asa cum se prezinta aceasta mare si puternica
organizatie in prezent, a trecut, asa cum am aratat si in primul capitol al prezentei lucrari,
prin mai multe etape succesive. Astfel, dupa cum am mai amintit, prima institutie pe
calea
integrarii Europei Occidentale a fost Comunitatea Europeana a Otelului si Carbunelui,
realizata prin acordul din iulie 1951. Aceasta a fost urmata de infiintarea, in ianuarie
1958, a Comunitatii Europene pentru Energia Atomica, urmata de nasterea, in martie
1958, a Comunitatii Economice Europene.
Mult mai tarziu, odata cu incetarea „razboiului rece”, disparitia divizarii politicoideologice,
economice si militare a Europei, precum si unificarea Germaniei, s-au creat
conditii de manifestare extrem de favorabile procesului de integrare europeana in
jumatatea de vest a continentului si inceperea expansiunii spre Europa centrala si de est
a acestui proces.
La initiativa a doi mari oameni politici ai Europei, presedintele Frantei, Francoise
Mitterrand si cancelarul Germaniei, Helmut Kohl, este lansata ideea Tratatului Uniunii
Politice care sa conduca la intarirea pe toate planurile a Comunitatii Europene (fosta
C.E.E.) a cresterii rolului Parlamentului European si in final la o politica externa si de
securitate comuna.
La 11 decembrie 1990, F. Mitterrand si H. Kohl transmit sefilor de state din cadrul
C.E. un nou mesaj prin care se propune ca organul executiv suprem comunitar,
Consiliul
European, sa pregateasca organizarea unei conferinte interguvernamentale a C.E..
avand ca obiectiv „integrarea politica” precum si elaborarea unor abordari noi, de pe
pozitiile si interesele Comunitatii Europene, a relatiilor cu Europa centrala si fosta
U.R.S.S., a negocierilor in cadrul C.S.C.E. (O.S.C.E.), in domeniul controlului
armamentelor, precum si al relatiilor cu statele din bazinul mediteranean. In documentul
Mitterrand - Kohl se accentueaza asupra faptului ca integrarea politica a C.E. va
conduce
5Florian Garz, „Expansiunea spre est a NATO: Batalia pentru Europa”, op. cit., p. 290.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
159
inevitabil la necesitatea unei „politici de securitate comune” si se face recomandarea ca
in cadrul Conferintei interguvernamentale ce urma sa se convoace sa fie studiat modul
in
care Uniunea Europei Occidentale poate fi integrata organic in Uniunea Politica a
Comunitatii Europene.
Toate ideile si recomandarile franco-germane cu privire la relatiile U.E.O. - C.E. au
fost materializate, un an mai tarziu, in Tratatul de la Maastricht care a pus bazele
transformarii Uniunii Europei Occidentale in ceea ce unii comentatori politici au denumit
„Tratatul inarmat al Comunitatii Europene”.
Constatand ca aceste evolutii conduc la subminarea locului si rolului N.A.T.O. in
Europa, Washingtonul actionand prin intermediul guvernelor Marii Britanii si Italiei a
incercat sa atribuie U.E.O. un dublu rol, adica sa se subordoneze atat N.A.T.O., cat si
Comunitatii Europene. Mai exact, S.U.A. ar fi dorit ca N.A.T.O. sa ramana cu rolul sau
intact in zona de responsabilitate juridica, definita prin Tratatul de la Washington din 4
aprilie 1949, iar Uniunea Europei Occidentale sa aiba atributii pe linie de securitate, in
afara zonei de responsabilitate a N.A.T.O.
Franta si Germania au respins acest demers american. Conceptia franco-germana
in sensul ca Uniunea Europei Occidentale sa evolueze ca parte a procesului de
integrare
europeana si ca aceasta organizatie sa primeasca dispozitiuni pe linie de securitate,
exclusiv de la Comunitatea Europeana, a prevalat. Aceasta a constituit o mare
infrangere
pentru pozitia si interesele americane in Europa si pentru viitorul N.A.T.O. in perspectiva
secolului douazeci si unu6.
Tratatul de la Maastricht a consfintit toate aceste orientari si principii dand castig
de cauza Frantei si Germaniei. Tratatul de la Maastricht intrat in vigoare de la 1 ianuarie
1993 ca „Tratat al Uniunii Europene”, cere statelor membre sa sustina pozitiile comune
elaborate la nivelul Consiliului de Ministri, in politica externa si de securitate, care sa
conduca in timp la integrare si in aceste domenii.
In titlul V, art. J.4, paragraful 1 din Tratat se stipuleaza: „Uniunea Europeana cere
Uniunii Europei Occidentale (U.E.O.), care este parte integranta a dezvoltarii Uniunii, sa
elaboreze si sa duca la indeplinire deciziile si actiunile Uniunii cu implicatii in domeniul
apararii”.
In baza Tratatului de la Maastricht a fost elaborata, aprobata si data publicitatii
„Declaratia Uniunii Europei Occidentale” din care rezulta ca „U.E.O. va fi dezvoltata ca o
6 Singura „satisfactie” ce i s-a dat Washingtonului a fost declaratia prin care s-a precizat ca obligatiile
statelor membre in Uniunea Europei Occidentale nu vor afecta indeplinirea de c atre acestea a sarcinilor
ce
le revin ca urmare a apartenentei lor si la N.A.T.O.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
160
componenta (de aparare) a Uniunii Europene si ca un mijloc de intarire a pilonului
european al Aliantei Atlantice”. Aceasta referire la „pilonul european” al N.A.T.O. a fost
preluata in mass-media din unele state, mai ales din centrul Europei in mod distorsionat
si falsificata, in toate chipurile, iar in final interpretata cum ca U.E.O. ca organizatie de
securitate ar face parte din N.A.T.O. si deci ca ar avea un rol secundar, subordonat,
subsidiar, in raport cu N.A.T.O.
Trebuie stiut, insa, ca asemenea interpretari sunt total false si cel mai probabil ca
au fost inspirate, alimentate si diseminate de anumite cercuri politice de peste Atlantic.
„Declaratia U.E.O.” specifica in partea sa esentiala, ca „Uniunea Europei
Occidentale se va construi in stadii succesive, ca o componenta de aparare a Uniunii
Europene, U.E.O. va actiona ca agent al Uniunii Europene in domeniul apararii, va primi
si va executa ordinele acesteia”.
Dorinta S.U.A. cu privire la primatul N.A.T.O. in problemele de securitate ale
Europei, nu este cuprinsa in nici o forma si sub nici o referire in „Declaratia U.E.O.”.
Un exemplu elocvent de actiune a U.E.O. in afara N.A.T.O. l-a constituit trimiterea
in 1992 a unei escadre navale in Marea Adriatica in scopul supravegherii masurilor de
embargou impotriva fostei Iugoslavii. S.U.A. a trimis la randul ei o grupare navala
puternica in aceasta zona, fara a consulta N.A.T.O. La randul ei, Alianta Nord Atlantica a
trimis in Marea Adriatica un numar restrans de nave. Pentru ca cele trei grupari navale
sa
coopereze intre ele si sa realizeze ceea ce in final s-a numit „Garda Vigilenta” a fost
nevoie sa treaca un numar de ani.
Un adevarat seism a produs la Washington hotararea comuna a Frantei si
Germaniei din 1992 cu privire la infiintarea unui „corp de armata european” (Eurocorpul)
cu un efectiv de 50.000 militari sub comanda U.E.O. Reactia S.U.A. a fost atat de
violenta
si de amenintatoare incat a declarat ca se retrage imediat din Europa daca acest corp de
armata va iesi total de sub comanda N.A.T.O. Oficialitatile U.E.O. au linistit Washingtonul
asigurandu-l ca‚ „daca va izbucni un razboi generalizat in Europa, corpul de armata
franco-german va actiona sub comanda N.A.T.O.”.
5.4. R OLUL INSTITUTIILOR COMUNITARE IN CADRUL POLITICII DE SECURITATE A UNIUNII
EUROPENE.
Rolul institutiilor europene in cadrul politicii externe si de securitate comune este
destul de diferit de cel stipulat in Tratatul CE. Procesul decizional este
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
161
interguvernamental, astfel ca rolul Consiliului European si al Consiliului este
fundamental7.
Consiliul este secondat in activitatea sa de catre Comitetul Politic – stabilit prin
Actul Unic European si de catre COREPER. Secretariatul politic si Secretariatul
Consiliului continua sa existe in paralel.
Comisia ramane asociata pe deplin la munca depusa in cadrul PESC si se bucura
de drept de initiativa, dar nu i se pot delega puteri si nici nu poate reprezenta
Comunitatea in acest domeniu.
Parlamentul European trebuie consultat de Presedintie asupra aspectelor
principale si asupra alegerilor de baza, cu certitudinea ca punctele sale de vedere sunt
luate in considerare in mod corespunzator. Presedintia si Comisia trebuie sa informeze
permanent Parlamentul, iar acesta are dreptul de a pune intrebari si de a face
recomandari.
Rolul Curtii de Justitie este stipulat in prevederile asupra cooperarii politienesti si
judiciare in materie penala. Tratatul de la Amsterdam nu confera insa competenta Curtii
si in ceea ce priveste politica externa si de securitate comuna.
5.5. CENTRUL DE COMUNICATII PRIN SATELIT AL UNIUNII EUROPENE SI INSTITUTUL
PENTRU STUDII DE SECURITATE
5.5.1. Centrul de Comunicatii prin satelit al Uniunii Europene 8 .
Centrul de comunicatii prin satelit al Uniunii Europene a fost infiintat in iulie 2001,
in baza art. 14 al Tratatului asupra Uniunii Europene si a devenit operational de la 1
ianuarie 2002 la Torrejon de Ardoz (Spania).
Centrul are personalitate juridica, lucru necesar indeplinirii functiilor proprii si
atingerii obiectivelor propuse.
Centrul sprijina procesul decizional la nivelul Uniunii Europene in contextul politicii
externe si de securitate comuna (PESC), in special al politicii europene de securitate si
aparare (PESA), prin furnizarea materialelor rezultate din analiza imaginilor obtinute prin
sateliti si a datelor colaterale, inclusiv a imaginilor aeriene.
Personalul a fost recrutat dintre fostii angajati ai Centrului de Comunicatii prin
satelit al Uniunii Europei Occidentale (UEO), pe care il inlocuieste actualul centru.
7Pierre Mathijsen, op. cit., p. 536.
8Pierre Mathijsen, op. cit., p. 192.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
162
5.5.2. Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate (EUISS)9 .
Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate a fost infiintat in iulie 2001,
in baza aceluiasi art. 14 TUE, printr-o actiune comuna a Consiliului.
Institutul a devenit operational incepand cu 1 ianuarie 2001 la Paris si contribuie la
dezvoltarea PESC, inclusiv a PESA, prin efectuarea de cercetari academice si analize in
domeniile relevante.
Institutul are personalitate juridica, lucru necesar indeplinirii functiilor proprii si
atingerii obiectivelor propuse.
Personalul initial a fost recrutat dintre fostii angajati ai Institutului pentru Studii de
Securitate al UEO, de la care a preluat principalele particularitati.
5.6. R ELATIILE DINTRE UNIUNEA EUROPEANA SI ALTE ORGANIZATII CU ATRIBUTII IN
DOMENIUL SECURITATII SI APARARII LA NIVEL EUROPEAN
6.1. Relatiile Uniunii Europene cu N.A.T.O.
Alianta Atlantica s-a nascut in 1949 din presiunea europenilor occidentali, care
cereau Statelor Unite sa asigure protectia Occidentului in fata amenintarii sovietice10.
Pentru a-si realiza politica de securitate, Alianta foloseste urmatoarele mijloace:
a. mentinerea unui potential militar suficient pentru a preveni razboiul si pentru a
asigura o aparare eficace;
b. mentinerea unei capacitati globale de a gestiona crizele ce pun in cauza
securitatea membrilor sai;
c. propunerea activa a dialogului cu alte tari si o intelegere a securitatii europene
in termenii cooperarii, in special pentru a face sa avanseze tratativele legate de
controlul armamentelor si cele privind dezarmarea.
Misiunile fundamentale ale Aliantei Nord-Atlantice au fost conturate inca de la
inceput in Tratatul constitutiv din aprilie 1949, fiind reconfirmate ulterior in conventiile si
acordurile semnate de statele membre, cat si de statele nemembre.
Alianta si-a adaptat misiunile in functie de contextul international existent si de
structura geopolitica care s-a transformat radical in ultimul deceniu.
Membrii Aliantei Nord-Atlantice au decis, la Washington, sa atribuie N.A.T.O.
pentru secolul al XXI-lea cinci misiuni fundamentale:
a. sa favorizeze un mediu de securitate euro-atlantica stabil;
9Pierre Mathijsen, op. cit., p. 192.
10Philippe Moreau Defarges, Institutiile Europene, Editura Amarcord, Bucuresti, 2002, p. 205.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
163
b. sa serveasca aliatilor drept principal cadru transatlantic, in care aliatii sa se
poata consulta cu privire la orice chestiune ce le afecteaza interesele lor vitale;
c. sa fie pregatita ca, de la caz la caz, prin consens, sa contribuie la prevenirea
conflictelor si sa se angajeze activ in gestionarea crizelor, inclusiv in operatiuni
de raspuns la crize;
d. sa exercite o functie de descurajare si aparare impotriva oricarei amenintari de
agresiune ce vizeaza vreun stat membru al N.A.T.O.;
e. sa promoveze ample relatii de parteneriat, de cooperare si de dialog cu alte
state din regiunea euro-atlantica, in vederea sporirii transparentei, increderii
reciproce si capacitatii de actiune comuna cu Alianta Nord-Atlantica11.
Summitul de la Washington a marcat o etapa istorica in evolutia Aliantei Nord-
Atlantice. O alta etapa istorica, importanta pentru multe tari si Europa Centrala si de Est,
printre care si Romania, este reprezentata de summit-ul NATO de la Praga, cand
Romania a fost invitata sa adere la NATO.
In prezent relatiile dintre Europa Occidentala si Statele Unite ale Americii trec
printr-o perioada de redefinire a raporturilor strategice. Chestiunea primordiala legata de
securitate se invarte in jurul intrebarii: vor avea americanii si europenii un sistem comun
de securitate in secolul XXI? Cu alte cuvinte, vor mai ramane americanii in Europa?
Raspunsul la aceste chestiuni este pe cat de variat, pe atat de conditionat de evolutiile
politicii interne americane si de jocul intereselor nationale in cadrul Uniunii.
Din toate punctele de vedere, Statele Unite ale Americii sunt mult mai apropiate de
Europa decat de orice alt continent sau grup de state. Derivata din principiile si traditia
europeana, politica americana a fost permanent sensibila fata de relatia cu Europa, atat
la inceputul secolului XX, cat mai cu seama dupa 1945, adica de cand SUA si-au arogat
rolul de pater securitas pentru Europa Occidentala. Integrarea europeana a fost nu
numai
incurajata, ci si determinata de dorinta americana de a pune capat disputelor istorice
europene, care au implicat Statele Unite in doua conflicte mondiale. Cei mai multi dintre
americani percep Europa ca un interes vital al lor, deoarece impartasesc valorile si
principiile europenilor, iar politicienii americani vad in Europa un partener in rezolvarea
provocarilor globale. Intr-adevar, impreuna, „America si Europa constituie axa stabilitatii
mondiale, locomotiva economiei internationale, cea mai mare concentrare de capital
intelectual si inovatie tehnica a planetei”12. Faptul ca impartasesc aceleasi valori si
11Conceptul strategic al N.A.T.O.
12Zbigniew Brzezinski – COMMENT L’AMERIQUE DOIT VIVRE AVEC LA NOUVELLE EUROPE – in
Commentaire, vol. 23, nr. 91/2000, p. 485.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
164
principii nu presupune insa copierea modelului federal al SUA pentru posibila creare a
Statelor Unite ale Europei. Europa unita va fi, in mod sigur, o entitate politica noua, atat
in forma, cat si in substanta ei.
Demonstrand dorinta de a promova contributia europeana, prima mentiune a
pilonului european al NATO se regaseste chiar in discursurile presedintelui Kennedy,
care invita europenii sa acorde mijloace sporite apararii comune, prin aceasta
contribuind
la asumarea responsabilitatii propriei aparari.
Asa cum se mai poate desprinde de pe parcursul lucrarii, legatura Americii cu
Europa este realizata prin politica britanicilor. Regatul Unit va fi intotdeauna resortul
acestei comunitati transatlantice, jucandu-si cu abilitate interesele de mentinere a
americanilor in Europa si de conturare a unei aparari europene numai impreuna cu
acestia.
Oricum, trebuie retinut ca, in ciuda unor divergente de moment (si avem in vedere
aici, spre exemplu, cele din preajma razboiului SUA conra Irak) statele membre ale UE
vor mentine, impreuna cu Statele Unite, comunitatea de securitate din prezent,
deoarece
atat principiile comune, cat mai ales interesele celor doua continente se vor pastra
convergente cel putin pentru urmatoarele doua-trei decenii. Pentru a pastra legatura
transatlantica, politicile viitoare ale UE vor trebui sa reduca temerile americane cu privire
la neparticiparea la unele decizii, accentuand diferentierea aspectelor de care se va
ocupa UE, fata de cele care vor ramane in competenta NATO, intarind necesitatea
complementaritatii intre apararea europeana si cea realizata impreuna cu NATO.
5.6.2. Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (O.S.C.E.).
Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a aparut in anii 70,
initial sub numele de Conferinta de Securitate si Cooperare in Europa (CSCE).
Cunoscuta ulterior drept procesul de la Helsinki, CSCE a constituit un forum de dialog si
negocieri multilaterale intre Est si Vest.
Evolutiile pe planul securitatii europene au impus schimbari fundamentale atat in
ceea ce priveste structura si caracterul institutional inceput la Helsinki, cat si relativ la
rolul acestuia.
La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel inalt, Actul Final al Conferintei
de Securitate si Cooperare in Europa13. Cuprinzand principiile de baza care guverneaza
13Actul Final se prezinta ca un cod de buna conduita, ca o adevarata carta a relatiilor intereuropene. O
declaratie proclamata cu acest prilej afirma principiile care guverneaza relatiile reciproce dintre statele
participante conforme cu Carta Natiunilor Unite, asa-numitul Decalog, din care amintim: egalitatea
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
165
relatiile dintre statele participante si comportamentul guvernelor respective fata de
cetatenii lor, precum si prevederi de cooperare in diferite domenii, Actul Final a pus
bazele viitoarei evolutii a procesului CSCE 14.
In noiembrie 1990, sefii de state si de guverne ai tarilor semnatare ale Actului Final
au parafat Carta de la Paris pentru o noua Europa. Aceasta este momentul in care se
deschide calea transformarii CSCE intr-un forum institutionalizat de dialog si negocieri,
cu
o structura operationala activa. Summit-ul de la Paris a deschis o pagina noua in
raporturile dintre statele europene. Semnificatia si impactul sau asupra evolutiei
ulterioare
de pe continentul european sunt fara precedent, deoarece a marcat incheierea oficiala a
razboiului rece si a adoptat o serie de documente de importanta majora in domeniul
dezarmarii: Tratatul privind reducerea armelor conventionale in Europa, Declaratia
statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la forta si
la amenintarea cu forta, etc.
Tarile membre si-au confirmat angajamentul lor de a coopera pentru mentinerea
pacii si securitatii, pentru apararea institutiilor democratice, pentru respectarea drepturilor
omului si libertatilor fundamentale, nu numai intre ele, ci si cu alte organizatii
internationale.
Carta nu are caracterul unui act cu valoare constitutionala, ci reprezinta un
program de perspectiva in construirea Europei pe doi piloni principali: revenirea la
valorile
democratiei occidentale si dezvoltarea institutionala.
Un nou impuls a fost dat de Conferinta la nivel inalt de la Helsinki, din 10 iulie
1992. Documentul adoptat cu aceasta ocazie - Declaratia de la Helsinki 15, contine
prevederi vizand intarirea contributiei si rolului CSCE in asigurarea drepturilor omului,
gestionarea crizelor si tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE
in alerta timpurie si prevenirea conflictelor.
Conferinta de la nivel inalt de la Budapesta, din 5-6 decembrie 1994, a hotarat
schimbarea denumirii in Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).
Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de conduita privind aspectele militare ale
suverana, nerecurgerea la forta, inviolabilitatea frontierelor, reglementarea pe cale pasnica a diferendelor,
neinterventia in afacerile interne, respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, dreptul
popoarelor de a dispune de ele insele - Irina Moroianu Zlatescu, Radu C. Demetrescu, op. cit., p. 57.
14 Documentul nu contine obligatii juridice, ci politice, impartite in trei mari categorii (dimensiuni):
probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii in Europa, cooperarea in domeniul economic,
tehnico-stiintific si al mediului inconjurator, cooperarea in domeniul umanitar si in alte domenii (de
exemplu,
circulatia persoanelor, reuniunea familiilor, dezvoltarea turismului, schimburi culturale, etc.).
15 Declaratia este denumita simbolic „Sfidarile schimbarii”.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
166
securitatii, continand principiile ce trebuie sa guverneze rolul si folosirea fortelor armate
in
societatile democratice.
In noiembrie 1999 la Summitul de la Istambul a fost adoptata Carta pentru
Securitate Europeana care defineste rolul OSCE in arhitectura europeana, prioritatile,
obiectivele si instrumentele de care dispune pentru a face fata sfidarilor noului mileniu.
Principalele structuri si institutii dezvoltate de catre OSCE, in vederea indeplinirii
obiectivelor sale, pot fi rezumate la:
_ Consiliul Ministerial, este organul central de decizie si orientare politica al
OSCE;
_ Consiliul Superior, raspunde de orientarea, coordonarea si gestionarea tuturor
activitatilor OSCE. Are rolul de a examina si stabili politica si orientarile
bugetar-financiare ale organizatiei;
_ Consiliul Permanent, se ocupa de activitatea politica, decizionala si
operationala curenta a OSCE. Sub egida Consiliului Permanent functioneaza
diferite grupuri de lucru ad-hoc, deschise participarii tuturor statelor;
_ Forumul de cooperare in domeniul securitatii. Activitatile concrete ale acestui
for constau in negocieri privind controlul armamentelor si masuri de dezarmare,
cooperarea intensa in probleme de securitate si reducerea riscurilor unui
conflict armat;
_ Presedintele in exercitiu al OSCE, este ministrul de externe al tarii care
gazduieste reuniunea Consiliului Ministerial al organizatiei pe anul in curs. El
are responsabilitatea generala asupra activitatii executive a OSCE;
_ Secretarul general, actioneaza ca reprezentant al presedintelui in exercitiu, pe
care il sprijina in toate activitatile vizand promovarea obiectivelor OSCE.
Sarcinile Secretarului general includ, de asemenea, gestionarea structurilor si
operatiunilor organizatiei;
_ Inaltul Comisar pentru Minoritati Nationale. Se ocupa de tensiunile etnice in
faza incipienta a acestora, dar care au potential de a se dezvolta intr-un conflict
ce pune in pericol pacea, stabilitatea sau relatiile dintre statele participante. Are
rolul de a preveni situatiile conflictuale si de criza si de a identifica solutii pentru
reducerea tensiunilor;
_ Curtea de Conciliere si Arbitraj, are ca atributii reglementarea diferendelor ce-i
sunt supuse spre solutionare de catre statele semnatare ale Conventiei privind
concilierea si arbitrajul in cadrul OSCE (intrata in vigoare in 1994).
_ Adunarea Parlamentara a OSCE, este o institutie ce presupune votul consultativ.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
167
Datorita largirii sale, OSCE s-a transformat intr-un ansamblu de 55 de state 16.
Toate statele au statut egal, iar regula de baza in adoptarea deciziilor este consensul.
Avantajele OSCE rezida in abordarea atotcuprinzatoare a securitatii (militara,
politica, economica si umana17), participarea pe baza de egalitate a tuturor tarilor
membre, utilizarea unui set de principii si valori clar definite, a unor instrumente si
mecanisme democratice si a unei experiente unice in domeniul diplomatiei preventive.
Prioritatile acestei organizatii in momentul de fata sunt: consolidarea valorilor
comune si asistarea statelor membre in edificarea unor societati democratice bazate pe
statul de drept, prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si pacii in zone de
tensiune si conflict, etc. - obiective ce se bazeaza pe promovarea unui sistem de
securitate prin cooperare.
In concluzie, toate aceste mari organizatii, daca au cunoscut perioade de criza,
perioade de concurenta, uneori chiar antagonice, linia lor dominanta a fost insa de
complementaritate, pentru ca toate au fost orientate spre realizarea unor obiective
comune: asigurarea pacii, securitatii si democratiei, respectarea drepturilor omului si
libertatilor fundamentale.
Toate au marcat progrese in construirea unitatii europene18, indiferent daca au
avut un caracter militar, politic sau social-economic.
5.7. CONCLUZII.
Politica externa si de securitate comuna la nivel european constituie una din
modalitatile de realizare a relatiilor externe ale Uniunii Europene. Reglementarea sa
juridica a fost realizata relativ tarziu fata de restul constructiei europene, avand in vedere
natura sensibila a acestei politici care in continuare se regaseste in sfera competentelor
statelor membre.
De-a lungul timpului, s-au facut o serie de incercari, mai mult sau mai putin reusite,
de realizare a unei politici externe si de securitate comuna la nivelul continentului
european. Astfel, pe 11 august 1950, in cadrul celei de-a cincea sesiuni a Adunarii
16 Repubica Federativa Iugoslavia a fost suspendata in anul 1992, dar in urma schimbarilor democratice
intervenite in octombrie 2000, R.F.Iugoslavia si-a reluat locul in OSCE.
17 AL. Bolintineanu, A, Nastase, B. Aurescu, Drept international public, Editura All Beck, Bucuresti, 2000,
p. 172 si urm.
18 Impartirea Europei in doua sisteme opuse - cel occidental, democratic, cel sovietic, totalitar si tiranic -
a sfarsit prin victoria fortelor democratice. Cu toate acestea, existenta celor doua blocuri a avut si un
rezultat benefic: a grabit eforturile de cooperare europeana si a consolidat convingerile comunitare.
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
168
Consultative a Consiliului Europei, Winston Churchill propunea crearea imediata a unei
Armate Europene Unite, sub control democratic european si care sa actioneze in
colaborare deplina cu S.U.A. si Canada. In acelasi timp, Germania urma sa primeasca
asigurari in privinta sigurantei si independentei. Presedintele Consiliului de la acea data,
primul-ministru francez Rene Pleven, lansa Planul pentru o Comunitate Europeana
pentru Aparare (C.E.A.), prezentat Adunarii Nationale a Frantei, la 24 octombrie 1950.
Implicarea Frantei, in primul rand, si apoi a Marii Britanii se datora faptului ca doar ele
erau si puteri nucleare in acel moment. Se prevedea, crearea unei armate europene,
compuse din unitati furnizate de statele membre C.E.C.O., condusa de un ministru
european al apararii, cu un buget comun si sub controlul Adunarii Parlamentare
Europene.
Tratatul de constituire a C.E.A. si protocoalele de cooperare a acestui organism cu
N.A.T.O., au fost semnate la Paris, de statele membre C.E.C.O., la 25 mai 1952.
Incepand cu iulie 1953, prin Actul de Securitate Reciproca, jumatate din ajutoarele
militare americane destinate Europei erau alocate viitoarei C.E.A. Tratatul cuprindea si
referiri la o Adunare care urma sa devina o Comunitate Politica Europeana (C.P.E.).
Integrarea in domeniul apararii era considerata ultimul pas spre o integrare politica,
dorindu-se crearea unei armate europene pentru apararea comuna, strans legata de
institutiile politice ale Europei unite. Pana in august 1954, Tratatul C.E.A. a fost ratificat
de cinci state membre (Italia, Germania, Belgia, Luxemburg si Tarile de Jos).
Respingerea intregului proiect de catre Adunarea Nationala a Frantei printr-un vot
prealabil, fara macar a lua in discutie continutul sau, a reprezentat sfarsitul C.E.A. si
„decesul" prematur al C.P.E. Acest prim esec al procesului european de cooperare la
nivelul politicii de securitate comuna marcheaza inceputul adaptarii comunitatii la
problemele interne ale statelor, in special la cele politice, si la cele internationale
marcate
de crize si conflicte in contextul divizarii Europei in doua mari blocuri (socialist si
capitalist).
Nevoia unei politici externe comune bazate pe cooperarea statelor a facut ca,
anterior aparitiei U.E., politica externa intre statele membre ale Comunitatilor europene
sa se desfasoare in cadrul cooperarii politice europene. Aceasta din urma a fost lansata
in iunie 1970, in urma raportului ministrilor afacerilor externe ai statelor membre ale
Comunitatilor Europene de la Luxemburg si extinsa prin Actul Unic European (AUE) din
anul 1986. Cooperarea politica europeana consta in consultari periodice intre ministri
afacerilor externe si in contacte permanente dintre administratiile acestora. Ei
convenisera sa se informeze reciproc cu privire la orice problema importanta de politica
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
169
externa, sa ajunga la un punct de vedere comun si, in masura in care este posibil, sa
adopte o pozitie comuna. Orice decizie trebuia luata cu unanimitate de voturi.
Problemele
ce priveau securitatea se limitau, insa, la aspectele politice si economice, adica nu
includeau si domeniul apararii.
Necesitatea existentei unei politici externe si de securitate comuna in toate
domeniile la nivel european s-a accentuat in momentul cand Franta s-a retras din
structurile militare ale N.A.T.O., la 7 martie 1976, ca urmare a constatarii presedintelui
de
Gaulle ca „repartitia lumii in doua blocuri militare raspunde din ce in ce mai putin situatiei
reale". Din punctul de vedere al securitatii militare, Europa Occidentala a ramas atasata
Americii, insa, la initiativa britanicilor, s-a constituit „un grup european in Alianta"
(Eurogroup), fara personalitate juridica, ce promova cooperarea europenilor in sectoare
militare ca: Eurotrain (instructia militara), Eurolog (logistica), Euromed (medicina
militara),
Eurocom (telecomunicatiile). Apararea europeana era vazuta nu ca un raspuns imediat la
o amenintare militara urgenta si precisa, ci ca un test, reinnoit tot timpul, al prioritatilor
respective ale europenilor, al vointei lor de uniune, al vointei si capacitatii lor de a refuza
veto-urile externe. In raportul care ii poarta numele, premierul belgian Leo Tindemans, a
fost de parere ca Uniunea Europeana ramane incompleta atata timp cat nu va avea o
politica de aparare comuna. In acel moment, erau considerate drept obstacole in calea
realizarii unei aparari comune europene, o serie de cauze printre care: imposibilitatea
crearii unei forte nucleare europene datorita pozitiilor diferite in aceasta problema a
Frantei si Marii Britanii; interzicerea transferurilor de tehnologie nucleara militara;
existenta unor constrangeri economice si psihologice, in special pentru marirea
cheltuielilor militare anuale si necesitatea convingerii opiniei publice in aceasta privinta,
etc. Insa sperantele pentru realizarea unei politici europene de aparare comuna au
aparut relativ repede din perspectiva anumitor conjuncturi precum: garantia nucleara
americana oferita pe termen mediu; instalarea unui sistem european de aparare
conventionala, prin utilizarea noilor „arme ghidate cu precizie"; avantajul tehnologic al
fortelor europene occidentale fata de cele ale Pactului de la Varsovia si transformarea
industriilor europene de armament intr-un element constitutiv al apararii comune.
In privinta problemelor de securitate si cooperare, capacitatea comunitatii
europene a fost mai intai testata pe timpul fazelor elaborarii Actului final de la Helsinki.
Securitatea continentului european a devenit fondul cooperarii politice intre statele
membre ale comunitatii europene si subiect al diverselor sesiuni ale Consiliului
European,
care a sesizat importanta relatiilor est – vest. In Declaratia de la Dublin, din 4 decembrie
1984, cele zece state membre ale comunitatii europene de la acea data U.E.,
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CES ULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
170
recunosteau ca „au o responsabilitate privind pacea si stabilitatea in Europa si
securitatea populatiilor lor. Ele estimau ca opera de constructie europeana pe care o
intreprind si pe care continua cu hotarare are din acest punct de vedere o valoare
iminenta. Ele se declarau decise sa mentina si sa-si intensifice contributia la ameliorarea
raporturilor intre Est si Vest".
Actuala politica de securitate si cooperare comuna la nivel european, se
bazeaza atat pe stabilitatea politica, cat si pe cea militara. Politica de securitate bazata
pe cooperare renunta la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare.
Scopul este promovarea cooperarii in vederea prevenirii conflictelor in sfera politica si a
reducerii pericolului confruntarii armate. De asemenea, scopul politicii de securitate
bazata pe cooperare este de a evita escaladarea potentialelor conflicte, punand un
accent deosebit pe promovarea transparentei.
Referitor la viitorul securitatii la nivelul Uniunii Europene sunt de amintit unele
dispozitii ale Constitutiei Europene, semnata pe 29 octombrie 2004. Astfel, potrivit
art. 15 din Constitutia Europeana, competenta Uniunii in materie de politica externa si
de securitate comuna se intinde asupra tuturor domeniilor politicii externe, precum si
asupra tuturor problemelor referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv definirea progresiva
a unei politici de aparare comune care poate conduce la o aparare comuna.
Statele membre sprijina in mod activ si fara rezerve politica externa si de
securitate comuna a Uniunii in spiritul loialitatii si solidaritatii reciproce si respecta actele
adoptate de catre Uniune in acest domeniu. Ele se abtin de la orice actiune contrara
intereselor Uniunii sau care poate dauna eficacitatii sale.
Semnificative sunt si dispozitiile specifice de punere in aplicare a politicii de
securitate si de aparare comune, cuprinse in art. 40 din Constitutie. Astfel, se arata ca,
Politica de securitate si de aparare comuna face parte integranta din politica externa si de
securitate comuna. Aceasta asigura Uniunii o capacitate operationala bazata pe resurse
civile si militare. Uniunea poate recurge la asemenea masuri in cadrul misiunilor in afara
Uniunii, pentru a asigura mentinerea pacii, prevenirea conflictelor si intarirea securitatii
internationale, conform principiilor Cartei Natiunilor Unite.
Politica de securitate si de aparare comuna include definirea progresiva a unei
politici de aparare comuna a Uniunii, ceea ce va conduce la o aparare comuna atunci
cand Consiliul European, hotarand in unanimitate, va decide acest lucru.
Politica Uniunii, in sensul articolului 40 din Constitutie, nu aduce atingere
caracterului specific al politicii de securitate si de aparare a anumitor state membre,
UNIUNEA EURO PEANA. PERSPECTIVELE ADANCIRII SI LARGIRII PRO CESULUI DE INTEGRARE EURO PEANA
171
respecta obligatiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state
membre.
Pentru punerea in aplicare a politicii de securitate si de aparare comune, statele
membre pun la dispozitia Uniunii capacitati civile si militare pentru a contribui la
obiectivele definite de Consiliul de Ministri. Statele membre care constituie in comun
forte
multinationale pot, de asemenea, sa puna aceste forte la dispozitia politicii de securitate
si de aparare comune.