Sunteți pe pagina 1din 2

DEFINIȚIA LEGALĂ A ȘOMAJULUI. IPOTEZE. CAUZALITATE.

CONDIȚII DE
ACCES LA INDEMNIZAȚIE

Potrivit legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj și stimulării forței de
muncă, o persoană este considerată a fi șomer atunci când întrunește cumulatuv următoarele
condiții:

”Art. 5. IV.

a) este in cautarea unui loc de munca de la varsta de minimum 16 ani si pana la indeplinirea
conditiilor de pensionare;

b) starea de sanatate si capacitatile fizice si psihice o fac apta pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit
legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru
somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare;

d) este disponibila sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare, daca s-ar gasi un loc de
munca ”

Sunt de reținut din această definiție două aspecte: primul- faptul că există o limită în ceea
ce privește resursele financiare și/sau activele pe care le deține o persoană pentru a putea
beneficia de acest drept( există astfel de situații în care deși a cotizat la fondul special dedicat
asigurărilor de șomaj, respectiva persoană nu va putea beneficia de acest drept); al doilea- faptul
că persoana în cauză trebuie să fie interesată în a ocupa un loc de muncă, adică să existe dovezi
concrete din care să rezulte că a depus diligențe pentru a încheia un contract de muncă. Ca
atare, persoana în cauză nu va putea să acceseze indemnizația de somaj câtă vreme a refuzat
oferte de muncă mediate prin Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă și nu numai.
Trebuie să existe astfel intenția de a contracta din partea potențialului angajat și nu doar o
atitudine formală a acestuia în acest sens.

De asemenea, pentru a înlătura orice risc legat de obținerea indemnizației de șomaj de


către o persoană care nu se află în starea de nevoie (potențialul beneficiar), sunt excluși de la
stabilirea indeminzației cei care încetează raportul de muncă , pe baza unei culpe( vină)
determinată de modul în care s-a derulat contractul de muncă până la momentul încetării
efectelor acestuia. Sitauțiile care permit acordarea indemnizație sunt enumerate limitativ la art.
17 din legea cadru, după cum urmează:

a) le-au incetat raporturile de munca din motive neimputabile lor;

b) le-au incetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;


c) le-a incetat mandatul pentru care au fost numiti sau alesi, daca anterior nu au fost incadrati in
munca sau daca reluarea activitatii nu mai este posibila din cauza incetarii definitive a activitatii
angajatorului;

e) le-a incetat raportul de munca in calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;

f) au incheiat contract de asigurare pentru somaj si nu realizeaza venituri sau realizeaza, din
activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de
referinta, in vigoare;

g) au incetat activitatea ca urmare a pensionarii pentru invaliditate si care, ulterior, au redobandit


capacitatea de munca si nu au reusit sa se incadreze in munca;

h) le-au incetat raporturile de munca sau de serviciu din motive neimputabile lor, in perioada de
suspendare a acestora, potrivit legii;

j) reintegrarea in munca, dispusa prin hotarare judecatoreasca definitiva, nu mai este posibila la
unitatile la care au fost incadrate in munca anterior, din cauza incetarii definitive a activitatii, sau
la unitatile care au preluat patrimoniul acestora;

k) le-a incetat activitatea desfasurata exclusiv in baza unui raport juridic, altul decat cel de
natura celor prevazute la lit. a) -e), g) si h), in considerarea caruia s-a datorat, potrivit legii,
contributia individuala de asigurari pentru somaj.

Din parcurgerea tuturor acestor situații putem să concluzionăm următoarele: nu doar


încetarea raportului de muncă poate genera o situație care să permită accesarea indeminzației de
șomaj( se echivalează astfel, potrivit mențiunilor de mai sus raportul de muncă cu raportul de
serviciu specific funcționarilor publici, cu mandatul necesar exercitării unei demnități publice
sau cu calitatea de asociat cooperator,etc) . De asemenea, potrivit unei alte dispoziții din lege,
(alin.2 din art.17) sunt incluși în noțiunea de șomer și acei tineri care au absolvit o instituție de
învățământ(medie sau superioară ) și nu au putut să își găsească pe piața muncii un post imediat
după finalizarea respectivelor studii. Prin asimilare se acceptă identificarea cu termenul de șomer
și pentru peroana cu nevoi speciale care a finalizat cursurile învățământului special.

Sunt reglementate de această dată și cazuri atipice rezultate din practică, ce nu s-au regăsit în
vechea formă a actului normativ( legea 1/1990) cum ar fi imposibilitatea reintegrarii pe post în
baza unei hotarâri judecătorești , dacă ulterior acestui moment fostul angajator nu mai există.
Pentru a putea solicita indemnizația de somaj, o persoană trebuie să fie asigurată, indiferent că
are sau nu un raport de muncă, că are sau nu un venit( în această din urmă situație, cu condiția de
a nu depăși ISR stabilit si actualizat prin Hotarare de Guvern).

S-ar putea să vă placă și