Sunteți pe pagina 1din 60

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie


Departamentul de Geografie
Master “Mediul Actual şi Dezvoltarea Durabilă”

LUCRARE DE DISERTAŢIE

COMUNA BRODINA. CARACTERISTICI


GEOGRAFICE ŞI VULNERABILITATEA LA
RISCURILE NATURALE

Coordonator ştiinţific,
Conf. dr. Adrian GROZAVU
Candidat,
Iulian IORDACHE

-Iaşi-
iulie 2010
CUPRINS
I. INTRODUCERE ................................................................................................................... 3

I.1 Obiectivele lucrării................................................................................................................. 3


I.2 Istoricul cercetărilor privind tema şi zona de studiu .............................................................. 4
II. ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI DE STUDIU ................................................... 5
II.1 Poziţia geografică şi limitele ................................................................................................ 5
II.2 Geologie............................................................................................................................... 5
II.3 Relief .................................................................................................................................... 7
II.4 Clima .................................................................................................................................. 10
II.5 Apele ................................................................................................................................... 12
II.6 Soluri .................................................................................................................................. 14
II.7 Populaţia şi economia ......................................................................................................... 16
III. ÎNCADRARE CONCEPTUALĂ ŞI METODOLOGICĂ PRIVIND PROBLEMATICA
VULNERABILITĂŢII ............................................................................................................... 22
III.1 Concepte principale ........................................................................................................... 22
III.2 Consideraţii metodologice................................................................................................. 27
III.2.1 Metodologie riscuri naturale ....................................................................................... 27
III.2.2 Metodologie GIS ........................................................................................................ 29
IV. VULNERABILITATEA LA RISCURILE NATURALE IN COMUNA BRODINA.
SCENARII POSIBILE ............................................................................................................... 36
IV.1 Hazarde naturale ............................................................................................................... 36
IV.2 Elemente expuse la risc ..................................................................................................... 49
IV.3 Indicatori de evaluare a vulnerabilităţii ............................................................................ 52
CONCLUZII ............................................................................................................................... 57
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................... 58

2
I. INTRODUCERE
I.1 Obiectivele lucrării
Lucrarea de faţă îşi propune o analiză a vulnerabilităţii la riscurile naturale din zona
comunei Brodina. În ultima perioadă de timp se observă o exacerbare a manifestărilor extreme
ale mediului natural. În mod paradoxal societatea umană devine din ce în ce mai vulnerabilă la
aceste manifestări în ciuda avansului tehnologic care marchează ultima perioadă de timp.
Pentru o analiză cât mai obiectivă, studiul va avea următoarele priorităţi:
- Încadrarea conceptuală şi metodologică privind problematica vulnerabilităţii;
- Identificarea fenomenelor de risc cu manifestare în arealul studiat;
- Identificarea acelor zone care prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate (zonele locuibile,
structurile socio-economice, etc.).
Referitor la obiectivele specifice, amintim:
- Stabilirea bazei metdologice de lucru, privind modul de identificare şi interpretare a
principalelor tipuri de riscuri;
- Identificarea şi pregătirea materialului cartografic necesar pentru crearea bazei de date;
- Vectorizarea hărţilor, planurilor topografice, a ortofotoplanurilor necesare realizării unui
Sistem Informaţional Geografic;
- Modelizarea fenomenelor de risc prin aplicarea de modele, în cazul riscului hidrologic
aplicarea modelului HEC-RAS;
- Interpretarea rezultatelor rezultate în urma spaţializării datelor în SIG;
- Realizarea hărţilor generale de vulnerabilitate şi risc;

3
I.2. Istoricul cercetărilor privind tema şi zona de studiu
Problematica fenomenelor şi proceselor de risc au intrat în vizorul cercetătorilor relativ
recent. Astfel de la sfârşitul anilor 1980, această problematică a captat atenţia cercetătorilor din
diferite domenii, devenind astfel un domeniu multidisciplinar. În timp, acest interes a determinat
o îmbunătăţire a metodologiei de lucru.
Printre primele încercări de cercetare a vulnerabilităţii amintim munca a doi cercetători,
Whitman în S.U.A. şi Fournier d’Albe care au furnizat noi instrumente pentru a cuantifica
distrugerile şi pierderile din timpul unui cutremur. A fost indusă ideea că pagubele nu erau doar
din cauza intensităţii fenomenului natural dar şi din cauza fragilităţii sau vulnerabilităţii
elementelor expuse. Acestă idee a permis o înţelegere mult mai complexă a riscului şi a
dezastrelor.
Conceptul de vulnerabilitate începe să fie promovat pe scară largă odată cu publicarea
raportului Natural Disasters and Vulnerability Analysis de către UN Disaster Relief
Organization în iulie 1979. În a doua jumătate a secolului XX, perioadă marcată de progres
tehnologic care a favorizat înţelegerea fenomenelor naturale, riscul a fost definit ca fiind
anticiparea ocurenţei a unui fenomen. În timpul anilor 1970 chiar şi 1980, daca cineva dorea să
se refere la probabilitatea unui cutremur el indica riscul seismic. La finele anilor 80, conceptul de
hazard seismic a devenit ceea ce anterior era numit risc seismic.
Din punct de vedere al ştiinţelor sociale, problema dezastrelor a căpătat o atenţie specială
în timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX ca rezultat al interesului guvernului Statelor
Unite în comportamentul populaţiei în caz de război (Quarantelli, 1988). Din acel moment, teoria
socială a dezastrului a prins viaţă. Această abordare implică o serie de reacţii şi percepţii
individuale şi colective (Drabek, 1986, Mileti, 1996). General vorbind, studiile şi cercetările
sociale s-au centrat pe reacţiile şi răspunsurile populaţiei în caz e urgenţe şi nu sunt legate de
studiile de risc.
Nilsson şi colab., (2002), consideră ca vulnerabilitatea reprezintă un rezultat colectiv al
riscurilor şi capacitatea unei societăţi, autoritate locală, de a rezista şi a supraveţui unor situaţii
de urgenţă interne cât şi externe. Gheorghe (2001) definesţe vulnerabilitatea ca susceptibilitatea
şi rezilienţa unui sistem/comunităţi şi a mediului lor în faţa unui haz

4
II. ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ A ZONEI DE STUDIU
II.1. Poziţia geografică şi limitele
Din punct de vedere al contextului geografic românesc, teritoriul comunei Brodina este
localizat în partea de nord a României respectiv al judeţului Suceava, fiind delimitat la nord de
frontiera cu Ucraina, în NV se învecinează cu comuna Ulma, la SV cu Izvoarele Sucevei, la sud
Moldoviţa, în SE cu Putna şi la E cu Straja. Faţă de municipiul Suceava se află la o distanţă de
aproximativ 90 km legătura cu aceasta putându-se face prin localităţile Vicovu de sus, Frătăuţii
Noi şi Bilca prin drumul european E 85 şi drumurile judeţene D.J. 209 şi D.J. 178 C, dar şi prin
localităţile Gălăneşti şi Vicovu de Jos, prin drumul judeţean D.J. 209 E şi D.J. 209 G.
Din punct de vedere fizico-geografic, zona studiată este situată în domeniul montan,
învecinându-se spre est cu sectorul nordic al depresiunii Rădăuţi iar spre vest cu Obcina Mare,
subdiviziunea vestică denumită Obcina Putnei.
Din punct de vedere matematic, zona studiată are următoarele coordonate:
Tab. 1 Coodonatele matematice ale zonei studiate
PUNCT Lat. N Long. E
o ’ ’’
Nord 47 55 38 25o27’20’’
o
Est 47 50’ 18’’ 25o31’29’’
Sud 47o45’32’’ 25o19’58’’
o
Vest 47 49’95’’ 25o17’31’’

II.2 Geologie
Din punct de vedere structural , teritoriul comunei Brodina este localizat la contactul
dintre orogenul Carpaţilor Orientali, zona molasei pericparpatice şi Platforma Moldovenească.
Unitatea carpatică este alcătuită din formaţiuni litostratigrafice aparţinând zonei flişului extern şi
zonei de molasă. Flişul extern este pus în evidenţă prin prezenţa pânzelor de Tarcău şi Vrancea,
cărora le-au fost atribuite formaţiuni de vârstă senonian-oligocenă, dezvoltate în facies de fliş
distal, şi care în succesiune completă cuprind: Formaţiunea de Hangu; Formaţiunea de Straja;
Formaţiunea de Suceviţa; Formaţiunea calcarelor de Doamna; Orizontul stratelor de Strujinoasa;
Formaţiunea de Bisericani; Formaţiunea gresiei de Lucăceşti; Formaţiunea menilitelor inferioare;
Formaţiunea marnelor brune bituminoase; Formaţiunea disodilelor inferioare; Formaţiunea
gresiei de Kliwa şi Formaţiunea disodilelor şi menilitelor superioare.

5
În urma prospectărilor întreprinse în zonă, au fost evidenţiate în partea de est formaţiuni
care aparţin Unităţii de Vrancea iar spre vest apar formaţiuni care aparţin Unităţii de Tarcău,
reprezentate de Formaţiunea de Tazlău, constitutită litologic din depozie de fliş grezo-şistuos în
care predomină, gresii micacee cu ciment calcaros, alături de argile şi argile calcaroase.
În ceea ce priveşte tectonica regiunii, se remarcă existenţa unei serii de unităţi tectonice, precum
pânza de Tarcău, pânza de Vrancea din cadrul flişului extern şi pânza Pericarpatică pentru zona
de molasă. Aceste unităţi sunt şariate succesiv din partea de vest, deversând la est peste
depozitele Platformei Moldoveneşti.
Pânza de Tarcău, este cea mai dezvoltată unitate din cadrul orogenului carpatic. Planul
de încălecare al acestei unităţi (linia de Tarcău) peste pânza de Vrancea este slab înclinat spre
vest. În cadrul acestei pânze se individualizează de la nord spre sud o serie de cute solzi,
orientate în general NV-SE şi deversate uşor spre NE.
Pânza de Vrancea, este unitatea tectonică inferioară pânzei de Tarcău, care încalecă spre
est zona miocenă, având în alcătuirea ei depozite paleogene şi miocene inferioare. Pânza de
Vrancea este acoperită în cea mai mare parte a ei de pânza de Tarcău, dar în urma eroziunii,
apare la zi sub forma unor semiferestre: semifereastra Putna, de pe valea râului Suceava şi
semisfereastra Humor, pe valea râului Moldova. Relaţia dintre zona flişului şi zona miocenă este
dată de linia externă şi care este de natură tectonică.
Zona neogenă este constituită din depozite miocene, cu caracter de molasă care
individualizează în ansamblu pânza pericarpatică şi care la rândul ei este şariată spre est peste
depozite aparţinând Platformei Moldoveneşti. În partea de est a zonei neogene cutele sunt foarte
pronunţate determinând existenţa unor împingeri în lungul faliilor direcţionale, spre est. Aceste
împingeri afectează flancurile estice ale anticlinalelor şi sinclinalelor care conduc la apariţia unor
structuri de tip solzi.
În Unitatea de Tarcău, din punct de vedere tectonic, pe seama depozitelor senoniene şi
paleogene se înscriu o serie de anticlinale şi sinclinale care se complică de la vest spre est, prin
apariţia unor fracturi direcţionale. Cutele sunt largi cu aspect liniştit în partea de vest şi foarte
strânse cu împingeri pronunţate spre est, în lungul faliilor direcţionale în partea estică a unităţii.

6
Din punct de vedere tectonic, zona molasei este delimitată la vest de zona flişului fiind
cea mai tânără şi totodată ultima dintre unităţile tectonice care alcătuiesc orogenul Carpaţilor.
Zona este curpinsă între limita externă la vest şi falia pericarpatică la est, având în interiorul ei o
serie de structuri sinclinale şi anticlinale normale dar şi cute solzi. Aceste structuri s-au
individualizat ca atare în urma mişcărilor moldavice, care au avut loc în Volhinian şi care au dus
la încălecarea formaţiunilor în facies de molasă peste sarmaţianul Platformei Moldoveneşti.

II.3 Relief
Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul comunei Brodina este situat la est în zona
de contact dintre sectorul nordic al Podişului Sucevei, respectiv Depresiunea Rădăuţi şi la vest cu
Obcina Mare, subdiviziunea vestică Obcina Putnei.
Relieful sculptural al zonei s-a realizat în etape succesive în Pleistocen şi Holocen când
intensificarea decantării debitului solid al râurilor a determinat formarea luncilor actuale,
inundabile precum şi nenumărate conuri de dejecţie laterale.
Cele mai mari înălţimi sunt constituite de vârfurile de peste 1100m: Săcăieşti (1307,4 m),
Scupova (1307 m), Ehreşte (1243,2 m), Scoruşna (1164 m), Zalomestra (1162,4 m) Chepa
(1158,9 m), Cununschi (1138,7 m), Arşiţei (1120,8 m). Cele mai mari înălţimi se află localizate
pe malul drept al râului Suceava.
În urma cercetărilor efectuate de Ioniţă şi Juravle în anul 2002, s-a evidenţiat faptul că
relieful acumulativ este reprezentat cu precădere de de terasele de fund de vale si de versant,
afluenţii de dreapta ai râului Suceava prezintă conuri de dejecţie slab dezvoltate. Adâncirea şi
deplasarea laterală a Sucevei s-a făcut spre dreapta, de la nord spre sud, tendinţă care se menţine
şi în prezent. Zona râului Suceava este situată pe o treaptă mai joasă de relief, treapta 450-500 m,
cu altitudini care descresc dinspre amonte spre aval. Zona este formată din lunci, terase şi
glacisuri pluvio-coluviale întinse în care predomină depozitele psamitice şi psefitice care sunt
acoperite parţial de depozite nisipo-argiloase. Se întâlnesc, in general, trei trepte distincte de
relief (terase), dezvoltate pe ambele maluri ale raului Suceava, în acelaşi complex aluvionar, cu
altitudini < 1m, 2 – 3 m, 3 – 5 m şi în mod excepţional terasa 5 – 7 m. Ca vârstă aceste terase s-
au format, după concepţia unanim acceptată în baza analizelor elementelor geologice şi a celor

7
morfodinamice, ca urmare a alternan
alternanţei
ei unor faze de adâncire (eroziune), cu cele de aluvionare
(agradare).
ste supusa şii în prezent unor permanente modificări
Albia raului Suceava este modific în profil
transversal şii longitudinal. Procesele de acre
acreţie laterală au fost evaluate a avea extinderi cuprinse
între 2 – 4 m pe an, iar procesele de agradare au o medie de cca 2 m / 30ani.
Treptele de terase
rase inferioare, < 1m şi 2 – 3 m sunt frecvent inundate şi parţial
par afectate de
activităţii antropice, iar treptele ur
următoare ale teraselor de 3 – 5 m şi 5- 7 m sunt caracterizate
prin prezenţaa unor soluri cu stare avansat
avansată de evoluţie, inundate istoric o dată la 50 ani (2%
asigurare) sau 100 ani (1% asigurare).
Analizand graficul de mai jos(Fig) putem deduce faptul ccăă clasa altitudinală
altitudinal
predominantă este cea curpinsăă între 850
850-950
950 m, cu un procentaj de 27,84 % în timp ce clasa cu
cea mai mică distribuţie este cea sub 550 m cu un procentaj de 0,15%. Aceasta din urmă
urm este
zona aferentă văii
ii râului Suceava împreun
împreună cu terasele sale. Zona mai mare de 1250 m are o
reprezentare redusă,, de doar 0,17% deoarece exist
există doar 3 vârfuri care depăşesc
ăşesc altitudinea de
12500 m. Clasele predominante sunt cele cuprinse între 750
750-850 m, 950-1050
1050 m cu 21,9%
respectiv 19,3%.

>550 m

27.84% 550-650 m
19.3%
650-750 m
21.9 %
750-850 m
13.33%
8.37%
850-950 m
2.02%
950-1050
0.17%
6.92% m
0.14%

Fig Distribuţia claselor altitudinale

8
0.25%
5.84%
6.16%
<5
9.65%
33.65% 5-10
10-15
19.23%
15-20
25.22% 20-30
30-40
>40

Fig. Distribuţia claselor de pante (%)

Conform graficului de mai sus (Fig. ) se observă ca pantele mai mari de 400 ocupă
ocup cea mai mare
% din teritoriul studiat, în timp ce pantele mai mici de 50 ocupă
suprafaţă, aproximativ 33,65%
%. Clasele de pante 30-400 ocupă aproximativ 25.22%
aproximativ 0,25%. % din total. Acestea sunt
localizate în partea de sud a zonei unde sunt
unt localizate vârfurile cele mai înalte. Urmează clasa
pantelor de 15-200, 10-150, 5-100 ale căror proporţii scad de la una la alta.
În ceea ce priveşte
te orientarea versan
versanţilor se remarcă faptul că predomină
predomin versanţii cu
expoziţie sud-estică cu un procent de 15,32% urmat de versanţii
ii cu expoziţie nord-vestică
nord şi
estică cu 13,4% şii 12,75%. Suprafe
Suprafeţele orizontale ocupă 7,69% şii corespund zonelor de luncă.
lunc
Versanţii cu orientare vesticăă şi nordic
nordică ocupă aproximativ 6,79% respectiv 10,6 %. Versanţii
sunt acoperiţi cu fâneţe şii terenuri agricole fapt ce diminueaz
diminuează procesele de versant. Vegetaţia,
Vegeta în
general, este caracterizată de prezen
prezenţa pădurilor,
durilor, cu subetajele fagului in zona de est a regiunii şi
a molidului si fagului în vest.

9
7.69% Plat
10.06%
N
6.79% 13.4%
NE
11.23%
11.4% E

11.37% 12.75% SE

15.32% S
SV
V
NV

Fig. Orientarea versanţilor

II.4 Clima
Situarea înn partea de nord a României supune zona studiat
studiată influenţelor
influen climatice
continentale ale Europei de Est şşi într-o mai mică măsură influenţelor
elor Europei centrale, ori de
sud-vest şi sud chiar dacă majoritatea precipita
precipitaţiilor
iilor care cad sunt detereminate de masele
mas de aer
de natura oceanică din vest. Clima zonei studiate este caracterizat
caracterizată printr-un
printr regim al
temperaturii şi al precipitaţiilor
iilor cu valori caracteristice climatului continental excesiv. Prin
ţiilor
altitudinile întâlnite zona se include în ţinutul climatic al munţilor
ilor mijlocii de la periferia acestei
provincii caracterizată printr-un
un climat temperat – boreal – montan. Clima este temperat-
temperat
continentala, de tip montan, cu influente subbaltice semnificative. Principalul factor care
influenţează clima zonei îl constituie
stituie relieful. Caracteristicile fizice ale reliefului sunt altitudinea,
orientarea versanţilor
ilor în raport cu pozi
poziţia Soarelui şii cu deplasarea maselor de aer, tipul formei
de relief şi natura litologică.
Radiaţia solară : este de / şi sub 110 kcal/cm2/an,
n, cu valorile cele mai ridicate în timpul
verii. Ea este mai mică pe văi
ăi decât pe culmi din cauza umidit
umidităţii şi nebulozităţii
ăţii mai accentuate,
frecvenţei ceţurilor şi menţinerii
inerii lor în umbr
umbră o bună parte din zi

10
Din punct de vedere termic, zona studiată este situată între izotermele de 60 şi 20C
Temperatura medie anuală a zonei se situează în jurul valorii de 4oC. Caracteristic zonei, atât în
sezonul rece cât şi în cel cald este apariţia inversiunilor termice, cu consecinţe în propagarea
fenomenelor de ingheţ în sezonul rece. Temperatura medie anuală în luna ianuarie este situată în
jurul valorii de -6oC iar în luna iulie, luna cea mai călduroasă, are valoarea de +14oC. Numărul
de zile cu îngheţ este de peste 150 pe an
Regimul precipitaţiilor este determinat, în principal, de particularităţile circulaţiei
atmosferice şi de variaţiile termice. Analiza şirurilor de date a relevat faptul că cele mai mari
cantităţi de precipitaţii cad în luna iunie a sezonului cald, când se înregistrează 144,9 mm, iar în
luna ianuarie a sezonului rece se înregistrează 25,1 mm. Valoarea medie anuală a precipitaţiilor
căzute în zonă este de 816,8 mm.
Tab. 2 Precipitaţiile medii lunare (mm) din perioada 1968-2003 înregistrate la staţia pluviometrică Brodina
STAŢIA I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
BRODINA 25,1 27,1 32,5 68,8 110,1 144,9 123,4 106,0 74,0 40,0 34,1 30,8

Numărul zilelor cu precipitaţii este în jur de 120/an in zonele estice, putând creşte la 140
în porţiunile mai înalte din zonele vestice.
Precipitaţiile se încadrează în tipul pluvio – nival . Din cantitatea anuală de precipitaţii,
cca. 20 % – 40 % cad sub formă de zăpadă. Primele ninsori încep în ultima decadă a lunii
septembrie iar ultimele se pot prelungi până în luna mai. Grosimea stratului de zapada este de
20-30 cm, cu o persistenţă de 100 zile/an.
Regimul eolian al zonei este puternic influenţat de particularităţile suprafeţei active, care
determină prin orientare şi altitudine o circulaţie regională şi locală a aerului. Cea mai mare
frecvenţă, în timpul anului o au vânturile de vest (30%) urmate de cele de est (9.4%), mai
frecvente primăvara şi vara şi de vânturile de NV şi SE, cu frecvenţă medie apropiată (6.5%).
Viteza vânturilor este moderată (2 – 4 m/s). S-au semnalat însă şi cazuri de vânturi violente
(peste 20 m/s) mai ales primăvara şi la începutul verii.
Brizele de munte au un rol climatic deosebit, brizele de dimineaţă sunt răspunzătoare de
ridicarea ceţei de pe fundul văilor dispersându-le în atmosferă în timp ce brizele de seară, cu

11
caracter descendent, determină concentrarea pe văi, a aerosolilor şi ionilor negativi care sunt atât
de preţioşi pentru diferite afecţiuni ale sistemului nervos.

II.5 Apele
Teritoriul administrativ al comunei Brodina, se suprapune peste bazinul hidrografic al
râului Siret (cod cadastral XI-1) şi al bazinului superior al râului Suceava (cod cadastral XII-
1.17). Zona studiată este situată la contactul dintre molasa pericarpatică şi flişul carpatic
paleogen, impunând regimului hidric debite moderate, remarcându-se predominarea cursurilor de
apă cu scurgere permanentă. Regimul hidric al solurilor este dominant percolativ.
Din punct de vedere al bilanţului hidric, bazinul hidrografic al râului Suceava este situat
în zona de umiditate variabilă, fapt ce determină ca alimentarea râurilor din precipitaţii să fie de
450-500 mm. Debitele mari îşi au originea în ploile torenţiale dar şi în topirea rapidă a zăpezilor.
Prin energia lor cinetică, antrenează gravitaţional volume apreciabile de materiale care sunt
transportate spre nivelul de bază al râului Suceava.
Colectorul principal este reprezentat de râul Suceava, cel mai nordic afluent al Siretului şi
are un caracter alohton. Curge pe direcţia vest-est în raport cu morfostructura. Izvorăşte de sub
Obcina Feredeului în apropiere de frontiera cu Ucraina, marcând pe o porţiune de 6 km graniţa
cu aceasta. Suprafaţa totală a bazinului hidrografic este de 2620 km2, fiind caracterizat de o
lăţime relativ mare, datorită afluenţilor. Acest lucru determină concentrarea mai rapidă a
scurgerii într-un interval scurt de timp, favorizând producerea unor viituri de amploare. Râul are
o lungime totală de 160 km, din care 13,6 km curg pe teritoriul administrativ al comunei
Brodina. Alimentarea se face în proporţie de 30% din pânzele freatice ale bazinului superior,
restul fiind completat de precipitaţiile din zona montană, în perioada caldă şi din topirea
zăpezilor primăvara. Debitul mediu este de 14,1 m3/s, lăţimea apei atingând limita maximă de
50 m iar lărgimea albiei de 150 m. Astfel, 38% din debitele maxime se înregistrează vara, 37,5%
primăvara, 14,4% toamna şi 10% iarna, când se înregistrează debitele cele mai mici. În vara
anului 2008 debitul maxim istoric a fost de 465 m3/s.
Versanţii albiei minore au înălţimi de 1–3 metri, pe fundul talvegului apar adâncituri (bulboane),
separate de zone cu vaduri (praguri) cu adâncime mică. Inundaţiile sunt frecvente (3 – 4 pe an) şi
afectează întreaga luncă precum şi terasele inferioare.

12
Modul de alimentare influenţează în mod direct regimul anual de scurgere dirijând
perioadele cu debite mari şi niveluri ridicate care alternează cu perioade în care scurgerile sunt
mai reduse. Alimentarea subterană este constantă în timp, având tendinţa de echilibrare a
regimului scurgerii, asigurând apa în perioadele deficitare din punct de vedere al precipitaţiilor.
Reţeaua hidrografică este de tip rectangular, principalii afluenţi ai râului Suceava fiind
dispuşi într-o reţea relativ paralelă, care fac un unghi de 45-900 cu râul colector. Cursul râului
prezintă în cadrul zonei studiate un caracter depresionar şi un bazin hidrografic larg dezvoltat
mai ales pe partea dreaptă de unde primeşte cei mai mulţi afluenţi: Nisipitul, Brodina, Ascunsul,
Ascuncel. Dintre afluenţii de stânga amintim Sadăul şi Falcăul.
Apele subterane freatice sunt reprezentate de acumulările din depozitele de terasă, din
apropierea albiei minore. Cele mai însemnate cantităţi de apă se dezvoltă în luncile şi terasele
inferioare ale râului Suceava, respectiv ale afluenţilor acestuia. Rezerve importante de apă se
regăsesc pe terasele de pe partea stângă a râului Suceava. În urma forajelor executate în zonă,
nivelul hidrostatic măsurat al apelor subterane, se situează la adâncimea de 2,1 m în funcţie de
amplasarea în teren. Stratul acvifer este alimentat din precipitaţiile pluvio-nivale, ce se infiltrează
de pe versanţii de pe malul stâng al râului Suceava, cât şi direct din cursurile enumerate mai sus.
Apele subterane de adâncime provin în general din apele vădoase şi în acest caz, pe
arealul formaţiunilor sedimentare, fiind favorizate în general de energia de relief şi de contextul
litologic şi tectonic. Stratele acvifere sunt alimentate, pe capete de strat, sau pe fracturi, din
precipitaţiile pluvio-nivale şi prin infiltraţii din bazinele reţelei hidrografice. Conform tabelului
de mai jos (Tab.2) rezultă faptul că apele râului Suceava pot fi caracterizate ca fiind mediu
mineralizate şi cu duritate mică spre medie din care lipsesc azotiţii. Din punct de vedere chimic
apele sunt bicarbonat-calcice, cu duritate mică spre medie, caracter conferit de natura litologică a
rocilor din substrat şi a celor prin care apa circulă şi se mineralizează.

Tab. 3 Valorile principalilor indicatori ai calităţii râului Suceava efectuate de S.C. Geomold S.A.
INDICATOR Sulfaţi Cloruri Azotaţi Bicarbonaţi Ca Mg D pH Oxidabilitate Alcalinitate
U.M. mg/l mg/l mg/l mg/l mg/l mg/ g.g. mg/l mg/l
VALOARE 20.32 25.3 3.48 220.4 68.25 4.98 11.1 7 8.5 3.4

13
II.6 Soluri
În limitele spaţiului carpatic, diversitatea tipurilor de soluri şi complexitatea învelişului
de sol este diferită în diversele etaje bioclimatice, fiind mai mare în etajul nemoral şi din ce în ce
mai mică în etajele superioare, în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin aspru al condiţiilor
climatice şi de gama mai bogată sau mai săracă de roci, materiale parentale derivate, forme de
relief, condiţii hidrologice şi hidrogeologice, asociaţii vegetale.
Solurile depind în foarte mare măsură de roci şi, datorită acestui fapt, diversitatea lor este
mare, dar se desfăşoară pe areale largi. Se remarcă faptul că pe flişul dominant ultrabazic şi bazic
au o largă răspândire până la 900-1000 m altitudine, chiar sub pădurile extrazonale de molid,
eutricambosolurile şi chiar luvosolurile, iar dintre cambisoluri domină cele acide de limită spre
mezobazice sau chiar cele mezobazice (V = 40-60%).
Pe marne apar rendzinele şi eutricambosolurile molice. În limitele aceluiaşi etaj nemoral,
pe flişul extern domină districambosolurile tipice, oligomezobazice. Numai pe gresii
districambosolurile devin oligobazice sau extrem oligobazice şi chiar criptospodice. Către limita
de sus a etajului capătă preponderenţă districambosolurile tipice.
Pe gresii şi conglomerate, chiar pe cele cu ciment sau elemente calcaroase, domină
districambosolurile, care în multe situaţii sunt litice. Frecvent, pe gresii cu ciment calcaros, sub
asociaţii de Nardus stricta şi Festuca rubra, se întâlnesc nigrosoluri.
Începând din etajul pădurilor de molid, în sus, complexitatea învelişului de sol se
restrânge. Domină net prepodzolurile, reduse ca răspândire însă în regiunea noastră, datorită
altitudinilor nu foarte mari ale reliefului. Solurile din zona studiată se grupează în patru clase de
soluri: protisoluri, cambisoluri, luvisoluri, hidrisoluri.

II.6.1. Clasa protisoluri


În această clasă sunt încadrate solurile care cu orizont O de 20 cm grosime sau orizont A
în general slab dezvoltat sau ambele, fără alte orizonturi sau proprietăţi diagnostice, pot avea
proprietăţi gleice (Gr) sub 50 cm adâncime, şi orizont vertic asociat orizontului C. Nu se prezintă
orizont Cca. Tipurile de soluri din cadrul acestei clase sunt foarte variate, fiind formate atât pe
pante abrupte (regosoluri litosoluri) cât şi pe văi (aluviosoluri si litosoluri).

14
II.6.2. Clasa cambisoluri
Dominant în zona studiată, etajul cambisolurilor, corespunzător etajului montan inferior,
respectiv etajului bioclimatic temperat montan cu vegetaţie nemorală, inclusiv tranziţiei
temperat-boreale, cu vegetaţie de amestec foioase-răşinoase, până la altitudini medii de 1200-
1300 m. Învelişul de sol se caracterizează prin mare diversitate tipologică. Deşi altitudinile sunt
relativ reduse, sub 1300m, domină net districambosolurile, datorită dominanţei rocilor grezoase
şi şistoase acide ale flişului. Extrazonal, este de remarcat prezenţa spodosolurilor care, pe benzile
silicioase din succesiunile flişului, coboară până la 700-800 m altitudine. Prezenţa lor
bandiformă, ca şi a enclavelor de soluri intrazonale, nu contravine generalizării acestui etaj ca
etaj pedocambic (Barbu et al., 1995).
Clasa cambisolurilor grupează solurile la care elementul diagnostic este dat de prezenţa
orizontului B cambic (Bv), care indică un stadiu de evoluţie mai puţin avansat decât în cazul
orizontului B argic, explicat prin predominarea rocilor consolidat-compacte care opun rezistenţă
la solificare, şi prin relieful mai puternic accidentat care favorizează denudaţia şi frânează
pedogeneza, solul menţinându-se într-un stadiu moderat de evoluţie (Barbu, 1987).

II.6.3. Clasa luvisoluri


Această clasă de soluri este puţin răspândită. Acestea sunt soluri cu orizont A (sau A şi E)
şi orizont argic (Bt), având culori şi crome peste 3,5 (la umed), începând din partea superioară a
orizontului. Pot prezenta orizont O, orizont vertic asociat orizontului B argic (Bty). Nu pot
prezenta în primii 50 cm proprietăţi stagnice intense (W), proprietăţi gleice (Gr), sau proprietăţi
salsodice intense (sa, na). Orizontul diagnostic la această clasă de soluri este Bt-ul bine dezvoltat,
având valori şi crome peste 3,5 la umed începând din partea superioară a orizontului. Pe teritoriul
studiat, aici se includ două tipuri de sol şi anume : preluvosol şi luvosol.

II.6.4. Clasa hidrisoluri


Sunt incluse aici soluri cu orizont O (sub 50 cm grosime) şi / sau orizont A, urmat fie de
un orizont intermediar la care se asociază proprietăţi gleice (Gr) din primii 50 cm (AG, ACG,

15
BvG), fie de un orizont Bt sau de un orizont E şi Bt la care se asociazăă proprietăţi
propriet stagnice
intense (W) din primii 50 cm şi ccontinuă pe cel puţin
in 50 cm (AW; EW; BW sau BtW).
Ocupă suprafeţee destul de însemnate, în special în leg
legătură cu cursurile de apă
ap sau zonele
depresionare.

II.7 Populaţia şii economia


Aşezarea geografică a comunei Brodina în apropierea confluen
confluenţei
ei râurilor
râurilo Suceava şi
Brodina au favorizat dezvoltarea popula
populaţiei. Populaţia
ia este componenta ce defineşte
defineş cel mai bine
un teritoriu, influenţând
ând în mod direct modul în care acesta este organizate. Evoluţia
Evolu populaţiei
unui teritoriu depinde de cele trei componente ffundamentale:
undamentale: fertilitatea, natalitatea şi
mortalitatea. De asemenea, un rol major în dinamica demografic
demografică este datăă de fenomenul de
migraţie.
La 1 iulie 2009 comuna Brodina avea o popula
populaţie
ie de 3675 locuitori, dintre care 1892
(51%) de sex masculin şi 1783 (49%) de sex feminin.
Dinamica populaţiei
iei în perioada anilor 1990
1990-2009, reprezentată grafic mai jos, ilustrează
ilustreaz
că,, comuna Brodina a cunoscut mai multe faze de evolu
evoluţie. Prima fază marchează o scădere care
debutează în anul 1991 pânăă în 1994, timp în care populaţia a scăzut
zut cu 181 de persoane. O a
doua etapă este cuprinsă între anii 1995
1995-2001 când are loc o creştere
tere de la 3766 la 3878
persoane.

3950
3900
3850
Nr. Locuitori

3800
3750
3700
3650
3600
3550
3500
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009

Ani

Fig. Dinamica popula


populaţiei în perioada 1990-2008 Sursa: INS 2010

16
După această dată, dinamica populaţiei cunoaşte o cădere abruptă începând cu anul 2002
până în anul 2003, moment din care tinde să se stabilizeze. Aceasta este cea mai puternică
scădere din intervalul analizat. Această scădere trebuie privită în contextul condiţiilor socio-
economice care au caracterizat România în acea perioadă când un număr important de locuitori a
început să emigreze către ţările Europei de Vest. Un moment deosebit se înregistrează în anul
2007 când odată cu integrarea României în Uniunea Europeană are loc liberalizarea frontierelor
şi favorizarea emigraţiei.
În anul 2008 se înregistrează 3632 locuitori, fiind cel mai scăzut număr de locuitori din
intervalul analizat. Un alt aspect interesant se produce începând cu anul 2009, când populaţia
tinde să crească, ca urmare a întoarcerii multor locuitori, ţinând cont de faptul că anul 2009 a fost
unul de criză internaţională.
În ceea ce priveşte repariţia pe sexe a populaţiei după anul 1990 se constată o evoluţie
diferenţiată. Începând cu anul 1990 se observă o dominantă feminină care se manifestă pe o
perioadă de 12 ani până în anul 2002. Începând cu acest an se observă un fenomen interesant,
numărul populaţiei de sex feminin începe să scadă contrar tendinţei naţionale, în cifre absolute
cu 164 locuitori, până la nivelul anului 2009. Referitor la dinamica populaţiei de sex masculin se
observă existenţa a două momente care au marcat evoluţia. Odată în anul 1994 şi odată în anul se
produce o scădere a numărului de locuitori de sex masculin.

2050

2000

1950

1900
Număr loc.

1850 MASCULIN

1800 FEMININ

1750

1700

1650
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008

Fig. Dinamica populaţiei pe sexe în perioada 1990-2009 Sursa: INS 2010

17
Piramida vârstelor, reprezentată pentru anul 2002, ilustrează la rândul său evoluţia
fenomenului de îmbătrânire demografică prin îngustarea bazei, concomitent cu îngroşarea
segmentelor de la vârf. Explicaţia rezidă atât în scăderea valorilor natalităţii, cât şi în creşterea
duratei medii de viaţă, ceea ce conduce la inversarea raportului între cele două grupe mari de
vârstă.

60+

50-60
Grupe de vârstă

30-50

14-30 Feminin
7-14 Masculin

0-7

40 20 0 20 40
Procente %

Fig Piramida vârstelor în anul 2002 Sursa: INS 2002

Grupa populaţiei adulte este cea mai numeroasă, în special la nivelul segmentelor 14-30
şi 30-50 ani, ceea ce atestă faptul că zona studiată deţine un efectiv important de resurse umane
tinere. În ceea ce priveşte repartiţia pe sexe, din piramidele vârstelor se constată o egalitate
numerică a populaţiei feminine şi cea masculină, cu excepţia segmentelor tinere, la nivelul cărora
predomină populaţia de sex masculin.

18
Români Maghiari Ucraineni
Germani Evrei Polonezi
0.02%
0.49%
0.02% 0.02%
11.44% 0.05%
0.02%

87.94%

Fig. Structura etnic


etnică în comuna Brodina Sursa: INS 2002

Comuna Brodina s-aa remarcat de


de-a lungul timpului printr-o
o structură etnică
etnic variată a
populaţiei, datorată în mare parte pozi
poziţiei sale geografice şii a conjuncturilor de natură
natur istorică dar
şi cele de natură socio-economică
economică.. Astfel la nivelul anului 2002, majoritatea era constiutită
constiutit de
etnia română (87,94%), urmatăă de comunitatea ucrainean
ucraineană (11,44%). Celelalte etnii deţin
de fiecare
ponderi mai mici de 1%.
În ceea ce priveşte
te structura confesional
confesională,, aceasta cuprinde la rândul său
s o paletă
diversificată de culte. Dintre acestea cea mai mare pondere este de
deţinută de confesiunea ortodoxă
ortodox
(80,16%), urmată de cea penticostal
penticostală (17,04%) şi cea romano-catolică
catolică (1,2%). Restul
confesiunilor deţin împreunăă diferen
diferenţa până la 100% neatingând niciuna pragul de 1%.

19
Ortodoxă

Penticostal
Penticostală

Romano
Romano-catolică
80.16%
Greco-catolic
catolică

Adventistă de ziua
a Şaptea
aptea
Atei 17.04%

Baptistă 0.02%
0.02%
Religie 0.65% 1.2%
nedeclarat
nedeclarată 0.13%
Altă religie 0.1% 0.35%
0.13% 0.13%

Fig. Structura confesional


confesională în comuna Brodina Sursa: INS 2002

Din punct de vedere econom


economic, se remarcă faptul că predomină societăţile
ăţile care desfăşoară
desf
activităţii în domeniul silviculturii şi a prelucrării masei lemnoase, urmată de servicii. Pe activităţi
activit
economice, se constată o tendin
tendinţă de creştere a numărului
rului mediu de salariaţi
salaria în domeniul
exploatării
rii mase lemnoase, iar sectoarele agricultur
agricultură şi servicii înregistreazăă un regres. Se pot
constata o serie de caracteristici ale particip
participării populaţiei cu implicaţii
ţii asupra economiei
comunei. Începe să se reducăă participarea popula
populaţiei active, lucru
ru determinat de schimbările
structurale ce s-au
au petrecut în ultimii ani.

AGRICOL
6, 0%
1377, 23%
ARABIL

3036, 50%
1448, 24% PĂŞUNI

FÂNEŢE

205, 3%
LIVEZI ŞI PENIERE
POMICOLE

Fig. Structura fondului funciar în anul 2008 în comuna Brodina


Sursa: INS

20
Agricultura, în calitate de suport principal al bunăstării şi al creşterii economice, ocupă o
poziţie secundară în dezvoltarea economica a comunei. Astfel la nivelul anului 2002 din totalul
suprafeţei agricole a comunei cea mai mare pondere o deţineau terenurile agricole cu 3036,5 ha,
în timp ponderea cea mai mică este deţinută de terenurile arabile 1377,23 ha.
Din punct de vedere al culturilor, predomină cultura cartofului urmată de cultura
legumelor. Referitor la cultura cartofilor şi a legumelor, conform datelor statistice existente, a
fost realizată o producţie anuală de 100 de tone în timp ce din punct de vedere al legumelor în
anul 1991 se înregistrează 71 tone.

21
III. ÎNCADRARE CONCEPTUALĂ ŞI METODOLOGICĂ
PRIVIND PROBLEMATICA VULNERABILITĂŢII
3.1 Concepte principale
Conceptul de vulnerabilitate, ca măsură a gradului cu care un sistem poate fi rănit ca
urmare a raspunsului unui stimul nu este nou. El a fost utilizat pe scară largă în ştiinţe fizice şi
sociale, schimbări climatic, sănătate, epidemiologie, ecologie şi inginerie.
Pentru o bună înţelegere a vulnerabilităţii este necesar să fie analizaţi factorii şi procesele
care determină impactul unui stimul asupra sistemului în termini de pierderi de vieţi şi pagube
materiale. Pentru a controla şi reduce acest impact trebuie să fim în stare să identificăm şi să
studiem vulnerabilitatea pentru a putea proiecta şi implementa strategii efective pentru
conbaterea efectelor.
Rădăcinile lingvistice ale vulnerabilităţii pot fi găsite în cuvântul latin vulnus care
înseamnă rană şi vulnerare, verb care înseamnă a răni. În latina târzie vulnerablis desemnează un
soldat care a fost rănit şi care este vulnerabil în faţa morţii.
Conform Micului Dicţionar Enciclopedic 1986, vulnerabilitatea este definită ca ca un
adjectiv şi arată posibilitatea de a fi rănit, de a fi atacat, combătut uşor. În literatură acest termen
este urmează în general aceiaşi cale. În cel mai simplu denotativ sens vulnerabilitatea înseamnă
rănirea unui sistem ca răspuns în faţa unui stimul extern.
Şcoala franceză, axată pe studii sociologice în materie de risc, analizează fenomenele de risc
fie ele naturale sau de natură antropică în funcţie de vulnerabilitate , expresii de genul „vulnerabilitate
seismică”, sau „vulnerabilitate socială” fiind definitorii (Sylvia Becerra şi Anne Peltier, 2009).
Şcoala anglofonă se axează pe conceptele de „Natural Hazards” şi „Risks” , propunând mai
degrabă o înţelegere a mecanismelor fizico-dinamice urmată de identificarea elementelor expuse
fenonemelor de risc; interesant că şi şcoala franceză propune o geografie a riscului „geographie du
risque” (Pigeon P.,p 53-65,) ,apropiată de direcţiile de analiză anglofone.

22
Abordarea ştiinţelor naturale
Termenul „dezastru natural” este folosit frecvent pentru a face referire la apariţia unui
fenomen extrem. Fenomene precum: cutremure de pământ, tsunami, uragane, erupţii vulcanice,
inundaţii şi alunecări de teren au fost considerate sinonime ale dezastrului. Din păcate această
interpretare a indus ideea că acestea sunt nişte fenomene naturale, nefiind nimic de făcut pentru a
le putea evita.
Asemenea interpretări au condus la considerarea dezastrelor ca fiind ghinion, destin sau
rezultatul unor intervenţii ale unor forţe supranaturale. Această interpretare poate explica de ce
anumite comunităţi adoptă un punct de vedere religios considerând aceste evenimente ca fiind
inevitabile şi se resemnează în faţa lor. În acelaşi sens, urme ale acestor interpretări se găsesc şi
în legislaţia mai multor ţări, în care definiţia evenimentelor de forţă majoră fiind definite ca
„apariţia unor dezastre naturale”.
Ideea conform căreia dezastrele sunt asociate fenomenelor naturale a fost favorizată şi de
interesul manifestat de geofizicieni, seismologi, meteorologi şi geologi. Din păcate, oamenii
privesc dezastrele ca fiind acelaşi lucru cu fenomenele care le-au declanşat. În ciuda progresului
tehnologic, la momentul de faţă nu este posibilă prezicerea cu precizie a locului unde se va
produce următorul eveniment. Unele autorităţi politice au apelat la fanatismul religios al unor
comunităţi pentru a scăpa de responsabilitate unor lucruri care s-au petrecut din cauza
neglijenţei.
În a doua jumătate a secolului XX, perioadă marcată de progres tehnologic care a
favorizat înţelegerea fenomenelor naturale, riscul a fost definit ca fiind anticiparea ocurenţei a
unui fenomen. În timpul anilor 1970 chiar şi 1980, daca cineva dorea să se refere la
probabilitatea unui cutremur el indica riscul seismic. La finele anilor 80, conceptul de hazard
seismic a devenit ceea ce anterior era numit risc seismic.
Abordarea ştiinţelor inginereşti
În anii 1970 s-a remarcat munca a doi cercetători, Whitman în S.U.A. şi Fournier d’Albe
care au furnizat noi instrumente pentru a cuantifica distrugerile şi pierderile din timpul unui
cutremur.

23
A fost indusă ideea că pagubele nu erau doar din cauza intensităţii fenomenului natural
dar şi din cauza fragilităţii sau vulnerabilităţii elementelor expuse. Acestă idee a permis o
înţelegere mult mai complexă a riscului şi a dezastrelor.
Ulterior a apărut conceptul de „transfer al riscului” care a fost aplicat de asiguratori,
concept care era înţeles ca „pierderile probabile şi analiza probabilităţii cedării în cadrul unor
sisteme mecanice sau industriale”. Din acest moment a început să fie acordată o atenţie
particulară proprietăţilor fizice ale unui sistem cre ar putea suferi pagube din cauza unui fenomen
extern.
Discipline ca geografia, planificarea teritorială sau, economie şi managementul de mediu
au ajutat la întărirea abordării ştiinţifice a dezastrelor. Hărţile au început să devină mult mai
comune datorită implicării geologilor, geotehnicienilor, hidrologi şi alţi experţi. Ei au contribuit
la identificarea mult mai precisă a zonelor periculoasă în funcţie de zona de influenţă a
fenomenului natural. Sistemele informaţionale geografice (G.I.S.) au facilitat acest tip de
identificare şi analiză. Implicarea matricelor de daune, curbe de pierdere, indici de fragilitate şi
vulnerabilitate leagă intensitatea fenomenului cu gradul de pagube pentru estimare corectă a
unui scenariu de pierderi potenţiale în cazul unui cutremur.
În acest tip de abordare, calculele de risc sunt rezultat al unei modelizări probabilistice a
hazardului şi estimarea pagubelor pe care un sistem le-ar putea suferi. Aceste rezultate pot fi
obţinute şi prin mod analitic favorizând rezultatele că pot fi translate cu uşurinţă în pierderile
potenţiale şi care pot fi aplicabile în cadrul conceptului cost-beneficiu. Posibilitatea cuantificării
şi obţinerii rezultatelor în termeni de probabilitate a facut mai uşoară abordarea ideei că riscul
este un obiectiv variabil care poate fi cuantificat.
Abordarea ştiinţelor socio-economice
Din punct de vedere al ştiinţelor sociale, problema dezastrelor a căpătat o atenţie specială
în timpul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX ca rezultat al interesului guvernului Statelor
Unite în comportamentul populaţiei în caz de război (Quarantelli, 1988). Din acel moment, teoria
socială a dezastrului a prins viaţă. Această abordare implică o serie de reacţii şi percepţii
individuale şi colective (Drabek, 1986, Mileti, 1996). General vorbind, studiile şi cercetările

24
sociale s-au centrat pe reacţiile şi răspunsurile populaţiei în caz e urgenţe şi nu sunt legate de
studiile de risc.
Există contribuţii din cadrul geografiei şi aşa numitei „şcoli ecologice” începând cu anii
1930. (Burton et al, 1978) şi care pot fi considerate concepţii dintr-o perspectivă socio-
environmentalistă. Promovează ideea că dezastrul nu este sinonim cu evenimentele naturale şi
este necesară considerarea capacităţii de adaptare şi ajustare a unei comunităţi în faţa unor
evenimente tehnologice, idee care a fost resorul conceptului de vulnerabilitate.
Începând cu anii 1980 şi continuând cu anii 1990, în Europa, America Latină şi în Asia,
sociologii din aceste ţări au inceput să critice abordările ştiinţelor aplicate. În general, abordarea
lor consta în ideea că vulnerabilitatea are un caracter social şi nu este limitată de distrugerile
potenţiale fizice sau de determinaţi demografici. Un dezastru are loc doar în momentul în care
pierderile depăşesc capacitatea unei populaţii de a rezista sau cand efectele împiedică
recuperarea. Altfel spus, vulnerabilitatea nu poate fi definită sau măsurată fără a face referire la
capacitatea unei populaţii de absorbi, răspunde şi de a se recupera de pe urmele unui eveniment
(Westgate şi O`Keefe, 1976).
Pentru experţi, pierderi similare în două state cu condiţii economice şi politice diferite pot
avea implicaţii diferite. Un eveniment poate trece uşor neperceput într-o stat dezvoltat iar într-un
stat mic poate deveni o catastrofă datorită nivelului de absorbţie diferit. Pierderi similare în ţări
bogate şi ţări sărace pot avea implicaţii sociale importante, unde grupurile sociale neprivilegiate
sunt de cele mai mult orice cele mai afectate (Wijkman şi Timberlake, 1984).
Susman şi colab. (1983) definesc vulnerabilitatea ca fiind „gradul cu care clase sociale
diferite sunt diferenţiate de risc”. Această definiţie determină ca vulnerabilitatea este stabilită în
funcţie de condiţiile sociale, economice şi politice ale unei populaţii. Din această perspectivă,
este sugerat că populaţiile sărace sunt cele mai vulnerabile în faţa .
Există şi alte modele conceptuale, cum este cazul şi modelului accesibilităţii care
sugerează că riscul este generat de un rezultat al dificultăţilor pe care un anumit grup social le are
în găsirea unor anumite resurse în timp.
Conceptul de vulnerabilitate a primit mai multe clasificări, de la vulnerabilitate structurală
la vulnerabilitate funcţională [(se apropie mult de conceptul de disfuncţionalitate sau dezechilibru

25
propus in analiza sistemică) Claude Gilbert)].
În termeni generali se acceptă clasificarea vulnerabilităţii în următoarele categorii: fizică,
socio-economică şi umană (subdivizată în individuală şi colectivă, Dauphiné, 2001),
environmentală şi instituţională.
Dacă se ia în calcul viteza de manifestare a vulnerabilităţii, se recunosc două tipuri şi anume
vulnerabilitatea de bază (perioadă lungă de timp) şi cea acută (timpi de manifestare de scurtă
durată-(Dauphiné 2001).
Wilches-Chaux identifică 11 forme ale vulnerabilităţii, naturale, fizice, economice,
sociale, politice, tehnice, culturale, educaţionale, ecologice şi instituţionale; această
clasificare a fost mult simplificată, vulnerabilitatea fiind localizată, conceptual vorbind, la
intersecţia dintre natură şi cultură demonstrând mutualitatea fiecărui component, în formarea
celuilalt.
Vulnerabilitatea, ca şi concept, nu trebuie înţeleasă ca şi o varietate a formelor,conform
Wilches-Chaux (1989), ci trebuie inţeleasă mai degrabă în termeni care să se disocieze de
implicaţiile ecologice, politice, economice şi socio-culturale.
O analiză completă trebuie să ţină cont, în evaluarea vulnerabilităţii şi de capacitatea
sistemelor de a face faţă la diferitele fenomene de risc ce ameninţă echilibrul lor. Atfel capacitatea
sistemelor de a reveni la o stare iniţială de echilibru (Von Bertalanfly,1968, citat de Botnariuc N.,
1976, Ungureanu I, Roşu A.,1987) se numeşte rezilienţă. Termenul, preluat din ecologie, îşi face
simţită prezenţa şi în analiza fenomenelor de risc, implicit a vulnerabilităţii sistemelor antropice şi a
susceptibilităţii componentelor naturale la risc o dată cu deceniul 8 al secolului XX, prin studiile lui
Timmerman (1981) preluat, ulterior şi de Thywinssen (2006), de Wilches-Chaux (1989), de Klein
şi colaboratorii,(2003) sau de Comfort et al. 2001, 2004 şi de Boin şi McConnel 2007.
Acceptarea acestui termen şi a înţelesurilor sale a dus la apariţia unui alt concept şi anume cel
de sensitivitate. Accepţiunea acestuia presupune ca un anumit sistem,în cazul nostru sistemele
antropice, să aibă capacitatea de a-şi schimba proprietăţile fizice şi chimice astfel încât să ajungă la o
stare de echilibru, alta decât cea iniţială (Botnariuc N 1976, Ungureanu I. Roşu A., 1987,Ungureanu
I. 2005).
Senzitivitatea trebuie înţeleasă ca un nivel crescut de complexitate a sistemului, superior

26
chiar şi capacităţii de rezilienţă a altor sisteme.
Rezilienţa poate fi înţeleasă ca o capacitate conservatoare de păstrare a echilibrului, în timp
ce sensitivitatea presupune capacitatea de a primi fluxuri de informaţie diferite şi de a evolua la o
stare nouă de echilibru, adică grad de adaptivitate mare a unor siteme cu siguranţă deschise.
Descrise de literatura anglofonă ca riscuri (sociale, economice,etc.), iar de literatura franceză
drept vulnerabilitate la risc (de inundatie, economic, etc) sau chiar vulnerabilitate socială,
economică, financiară, factorii şi procesele antropici de risc deşi cer o estimare exactă, este aproape
imposibil de a o obţine, întrucât comportamentul şi percepţia umană nu sunt predictibile. Se crede că
formularea fenomene de risc pentru descrierea generală a problemei de risc, vulnerabilitate,
rezilienţă ori senzitivitate şi accepţiunea franceză a vulnerabilităţii (vulnerabilitate la risc social,
economic, financiar, etc) sunt variantele viabile pentru stadiul actual al cercetării în domeniu.
Termenii de vulnerabilitate şi risc au trecut printr-un amplu proces de schimbare a
sensului în ultima perioadă de timp. Green 2003, defineşte riscul ca fiind probabilitatea unei
perturbări negative a sistemului multiplicat de efectul asupra acelui sistem. Se referă la obţinerea
unui răspuns la cât de vulnerabilă este societatea în faţa dezastrelor naturale.
La nivel global, creşterea numărului şi severitatea dezastrelor este mult mai importantă
decât intesificarea fenomenelor de risc care sunt datorate cel mai probabil reacţiilor sistemului
pamantului la acţiunile antropogene. Aceasta înseamnă că vulnerabilitatea societăţilor umane a
crescut, ele sunt mult mai predispuse dezastrelor. Aceasta arată că buna înţelegere a
vulnerabilităţii are o foarte mare importanţă.

3.2 Consideraţii metodologice


3.2.1. Metodologie riscuri naturale
Demersul de evaluare a vulnerabilităţii se prezintă ca fiind rezultatul acţiunii de evaluare
a riscurilor. Evaluarea vulnerabilităţii zonei studiate a fost realizată parcurgând trei etape
distincte.
 Identificarea riscurilor;

 Analiza riscurilor;

27
 Evaluarea vulnerabilităţii.

Identificarea riscurilor a fost realizată prin aplicarea unor modele computerizate (HEC-
RAS), cel puţin pentru hazardele hidrologice, în timp ce pentru identificarea riscurilor
geomorfologice s-a apelat la literatura de specialitate.
Analiza riscurilor a vizat în principal, estimarea probabilităţilor şi consecinţele aşteptate
pentru un risc identificat sau efectele pe care le-ar putea avea expunerea la aceste riscuri. Aceste
consecinţe pot varia în funcţie de magnitudinea fenomenului.
Evaluarea vulnerabilităţii a fost realizată prin utilizarea unor matrici de evaluare pentru
fiecare indicator în parte. Indicatorii care au fost analizaţi sunt legaţi de proximitatea faţă de
alunecările de teren, nivelul înălţării apei în timpul unei inundaţii şi capacitatea portantă a căilor
de comunicaţie rutieră din zonă.
Metodologia de calcul a Indicelui de vulnerabilitate la inundaţii a fost prezentată de
Connor şi Hiroki în anul 2005. Indicele este calculat prin intermediul a 11 indicatori divizaţi în 4
componente. Cele patru componente sunt structurate în următorul mod:
 Componenta socială
 Componenta economică
 Componenta de mediu
 Componenta fizică
Componenta socială va include indicatori care vor descrie contextul, capacitatea,
calificarea, cunoştinţele, valorile, credinţele şi comportamentul indivizilor, organizaţiilor şi
comunităţilor locale. Indicatorii sociali sunt folosiţi pentru studiul condiţiilor actuale şi sunt
legaţi de sănătatea umană, nivelul educaţiei, oportuinităţi recreaţionale şi probleme de echitate
socială.
Componenta economică ilustrează bunăstarea zonei de studiu. Aceşti indicatori trebuie să
furnizeze capacitatea de a produce bunuri şi servicii care pot fi vulnerabile la inundaţii. De
exemplu, în ţările în curs de dezvoltare sunt caracterizate de un venit mic pe cap de locuitor,
deficienţa resurselor umane, lipsa investiţiilor. Pe cealalta parte, ţările dezvoltate pot fi distinse
prin prisma investiţiilor de prevenire, speranţa mare de viaţă, asigurări, planificare urbană. Pe
măsură ce economia unei regiuni se dezvoltă pagubele cauzate de inundaţii vor creşte şi ele.

28
Componenta de mediu include indicatori care se referă la eventualele pagube pe care le
pot cauza inundaţiile. Activităţi precum industrializarea, agricultura, urbanizarea, despăduririle,
activităţi care determină o sporire proporţională a vulnerabilităţii la inundaţii.
Componenta fizică încearcă să explice modul în care condiţiile fizice ale zonei studiate
pot influenţa vulnerabilitatea la riscurile hidrologice. Unii indicatori sunt topografia,
precipitaţiile abundente, rata evaporaţiei, proximitatea faţă de râuri, debitul râului, adâncimea
apei, viteza apei, etc.

3.2.2. Metodologie GIS

Din punct de vedere al metodologiei GIS, lucrarea de faţă s-a bazat pe parcurgerea a trei
etape distincte importante.
Etapa pregătitoare, a constat în principal prin strângerea materialelor necesare elaborării
lucării de faţă, referindu-ne la identificarea bazei cartografice, colectarea datelor statistice,
consultarea literaturii de specialitate atât naţională cât şi cea internaţională.
Etapa de teren, a însemnat contactul cu zona studiată şi identificarea incipientă a
principalelor disfuncţionalităţi. Cu această ocazie au fost realizate o serie de observaţii
referitoare la starea actuală a zonei. Au fost realizate şi o serie de fotografii.
Etapa de birou, poate cea mai importantă, dar şi cu durata cea mai mare, a constat în
interpretarea datelor obţinute, realizarea materialelor grafice rezultate în urma analizei şi
eliberarea unor concluzii specifice.
Prima etapă în studiul vulnerabilităţii a reprezentat-o crearea unei baze de date în care să fie
stocate toate informaţiile geospaţiale care au fost colectate de-a lungul acestui proces. Pentru
implementarea acestei baze de date s-a apelat la ajutorul pachetului software de la ESRI
(Environmental Systems Research Institute) ArcGIS versiunea 9.3.
Modelul numeric al terenului reprezintă o suprafaţă continuuă, care în afara valorilor
altitudinale, conţine şi elemente care descriu suprafaţa topografică, elemente precum panta,
orientarea versanţilor (Podobnikar, 2005). De-a lungul evoluţiei sistemelor informaţionale

29
geografice, au fost dezvoltate o serie de tehnici de generare a acestor modele încă de acum 50 de
ani (Miller şi Laflamme, 1958; Doyle 1978). Există două metode de digitizare, una în regim
semiautomat şi cealaltă ON SCREEN.
La momentul de faţă, cea mai răspândită metodă de generare a a unui model numeric al
terenului o reprezintă digitizarea ON SCREEN a curbelor de nivel de pe hărţile topografice.
Această metodă are avantajul de a evita erorile de editare dar are dezavantajul de a consuma mult
timp.
Modelul numeric al comunei Brodina a fost realizat prin interpolarea informaţiilor
altimetrice existente, extrase prin digitizare, de pe trapezele topografice. scările 1:25.000
respectiv 1:5.000. Hărţile topografice 1:25.000 sunt realizate şi editate de Direcţia topografică
militară la nivelul anilor 1980. Partea de detaliu a acestui model numeric a fost completată prin
digitizarea trapezelor 1:5.000 cu referinţă Marea Baltică, realizate de catre fostul Insitut de
Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Organizarea Teritoriului (IGFCOT) între anii 1969-
1973, actual A.N.C.P.I. Georeferenţierea s-a realizat în programul Global Mapper, acestea fiind
georeferenţiate în sistemul de coordonate Stereografic 1970 aplicându-se între 4-16 puncte de
control (ground control point).
Digitizarea curbelor de nivel s-a realizat în programul ArcGIS utilizând o polilinie ca
strat vectorial. (Fig. ). Valorile altitudinale (Z) sunt stocate în tabela de atribute asociată
vectorului.

30
Fig. Fereastra de lucru a programului ArcGIS 9.3 în etapa de digitizare a curbelor de
nivel

În mod suplimentar, pentru actualizarea informaţiilor spaţiale au fost utilizate şi


ortofotoplanurile din zborurile efectuate de A.N.C.P.I. la nivelul anilor 2004-2005, o sursă
importantă de informaţii la momentul respectiv.
După identificarea bazei cartografice necesare, următorul pas a constat în
georeferenţierea trapezelor şi alinierea lor la un sistem de coordonate. Din punct de vedere
matematic, georeferenţierea reprezintă o operaţie prin care coloanelor şi liniilor pixelilor le sunt
atribuite valori faţă de sistemul de proiecţie în care se realizează această operaţiune.
Astfel vectorizarea curbelor de nivel este cea mai importantă deoarece stă la baza realizării
modelului numeric al terenului. Pe lângă curbele de nivel, au fost digitizate şi celelate elemente
precum, reţeaua hidrografică, toponime, căile de comunicaţie, reţeaua de aşezări urbane, clădiri.
În cadrul programului ArcGIS, datele spaţiale pot fi reprezentate cu ajutorul a trei tipuri de date
vectoriale:
 date de tip punct, cote, obiective de interes public,
 date de tip linie, se reprezintă datele care prezintă aceleaşi proprietăţi în lungul unei linii,
curbe de nivel, căi de comunicaţie, ş.a;
 date de tip poligon, se reprezintă datele care prezintă aceleaşi proprietăţi pe o anumită
suprafaţă, lacuri, parcele, utilizarea terenului, ş.a.

31
HEC-RAS este un model computerizat dezvoltat de Corpul Ingininerilor Militari
americani, care modelizează scurgerea apei din punct de vedere hidraulic în râuri sau în canale
antropice. El a fost creat în scopul de a administra râurile, porturile şi alte lucrări publice aflate
sub jurisdicţia lor.
Procedura computaţională de bază pentru scurgerea uniformă este bazată pe rezolvarea
ecuaţiei energiei unidimensionale pentru râuri şi canale artificale (Chow 1959). Această ecuaţie
este folosită pentru calcularea secţiunilor transversale.

    
         



(1)

Z1,Z2 = elevaţia fundului canalului


Y1,Y2 = adâncimea apei în cazul profilului transversal
V1,V2 = viteza medie
α1, α 2 = coeficienţi de ponderare a vitezei
g = acceleraţia gravitaţională

Pierderile energetice sunt evaluate cu ajutorul coeficienţilor de frecare şi


contracţie/expansiune. Aceşti coeficienţi sunt multiplicaţi de schimbarea presiunii dinamice a
apei. În locurile în care suprafaţa profilului variază rapid este utilizată ecuaţia impuluslui. Prin
utilizarea acestor ecuaţii programul poate realiza diferite analize.
Modelul poate fi folosit, deasemenea pentru a determina efectele pe care le produc
diferitele obstrucţii, cum sunt podurile, deversoarele de apă şi alte structuri aflate în albia majoră
a unui râu. Deasemenea mai deţine capacitatea de a studia schimbările care pot fi induse de
diferite lucrări de regularizare, înălţări de diguri, apărări de mal.
Schema râurilor stabileşte modul în care diferite cursuri sunt conectate. Programul poate
maipula de la reţele simple până la reţele complexe. Ea se realizează prin desenarea şi
interconectarea diferitelor secţiuni ale sistemului. Aceste date trebuie să fie primele care vor fi
introduse în model.
Fiecare secţiune de râu de pe această schemă deţine un identificator unic (HydroID) prin
care i se atribuie o serie de informaţii spaţiale. Fiecare profil transversal de pe o anumită secţiune

32
de râu trebuie să folosească acest identifcator unic pentru a se identifica cu acel sector.
Realizarea secţiunii se face prin desenarea dinspre amonte spre aval. Legăturile dintre secţiuni
sunt denumite joncţiuni şi trebuie numerotate. Ele se stabilesc doar în locurile în care două sau
mai multe cursuri se întâlnesc.s
Profilele transversale trebuie să fi perpendiculare pe cursul apei şi să se întindă pe toata
zona inundabilă. Ele pot fi drepte şi chiar curbate. Profilele transversale trebuie realizate în
locurile în care au loc schimbări de debit, pantă, formă şi rugozitate. Se mai realizează secţiuni
de control şi în locurile în care încep sau se termină digurile, la poduri. Profilul este descris prin
introducerea datelor referitoare la localizare şi elevaţia, de la dreapta spre stânga conform
sensului de curgere.
Distanţa dintre profilele transversale trebuie măsurată la jumătatea distanţei dintre malul
stâng şi cel drept şi centrul râului.
Valorile coeficientului de rugozitate Manning, depind foarte mult de tipul de vegetaţie,
iregularităţile de natură geomorfologică ale albiei, aliniera canalului, eroziunea şi acumularea
sediementelor, mărimea şi forma râului, debit, temperatură, materiiile aflate în suspensie şi
natura fundului râului. Fiecărui profil transversal îi va fi atribuit trei valori ale coeficienului de
rugozitate, câte unul pentru fiecare mal şi unul pentru cursul apei (Chow 1959, French 1985).

  2/3. 1/2

V = viteza medie în secţiunea transversală
k =constantă de conversie egală cu 1.0 pentru Sistemul Internaţionl
n =coeficientul Gauckler–Manning
Rh =raza hidraulică (m)
S =panta cursului (m/m)

Raza hidraulică (Rh) a unui râu este măsura eficienţei scurgerii în cadrul său. Viteza de
scurgere în cadrul unui canal depinde în principal de forma secţiunii transversale şi de raza
hidraulică. Raza hidraulică este o caracterizare cantitativă care încearcă să surprindă eficienţa sa.
Raza hidraulică este definită ca raportul dintre suprafaţa secţiunii transversale a unui râu şi
lungimea perimetrul său „ud”.

33




Rh = raza hidraulică (m)


A = suprafaţa secţiunii transversale (m2)
P = perimetrul ud (m)

Cu cât Rh este mai mare, cu atât creşte şi eficienţa canalului respectiv şi este mai puţin probabil
ca acesta să producă inundaţii.
Coeficienul Gauckler-Manning n, este un coeficient derivat care depinde de foarte mulţi
factori printre care, rugozitatea şi sinuozitatea unui canal (Chanson 2004). Cea mai bună metodă
de a determina acest coeficient este folosirea fotografiilor râurilor unde valoarea n a fost
determinată folosind acest coeficient.
În cursurile râurilor naturale, valoarea acestui coeficient variază foarte mult. Valorile
cunosc o evoluţie anuală. Vegetaţia de vară are o valoare mai mare din cauza perioadei de
vegetaţie. Unele cercetări au demonstrat că valorile n sunt mai mici pentru arbuştii cu frunze
decât cei fără (Freeman, 2005). Acest lucru este datorat capacităţii frunzelor de a opune
rezistenţă scurgerii. Vitezele mari de scurgere vor determina ca unele specii să fie îndepărtate în
timp ce alte specii nu. În tabelul de mai jos sunt prezentate o serie de valori de rugozitate pentru
diferite tipuri de materiale.
Pentru folosirea acestui program a fost necesară crearea unei baze de date care urma să
fie populată cu informaţii spaţiale. Aceste fişiere geometrice conţin informaţii importante
referitoare la profilele transversale, structurile antropice care se regăsesc în albiile majore ale
râurilor, la maluri şi alte atribute fizice. Preprocesarea este etapa intermediară care se referă la
crearea acestor atribute în mediul GIS pentru ca apoi sa fie analizate prin intermediul acestui
model.
Pe lângă aceste informaţii au mai fost colectate date referitoare la zonele în care curgerea
râului era influenţată de anumite construcţii, cum ar fi podurile, diferite construcţii şi anexe
gospodăreşti.

34
MATERIAL n
CURS MAJOR
0.035
DE APĂ
CURS LENT DE
0.04
APĂ
ALAMĂ 0.011
FONTĂ 0.013
OŢEL 0.012
STICLĂ 0.01
ARGILĂ 0.014
CĂRĂMIZI 0.015
ASFALT 0.016
ZIDĂRIE 0.025
PĂŞUNI 0.035
COPACI 0.15
Tab.4 Valorile coeficienului Gauckler-Manning pentru diferite
materiale Sursa: LMNO Engineering 2000

35
IV. VULNERABILITATEA LA RISCURILE NATURALE IN
COMUNA BRODINA. SCENARII POSIBILE

IV.1 Hazarde naturale


Evaluarea riscurilor hidrologice pentru arealul studiat, respectiv teritoriul administrativ al
comunei Brodina, a fost realizată în două etape. Prima etapă, de preprocesare a constat în
prelevarea informaţiilor spaţiale din sursele cartografice avute la îndemână şi realizarea unei
baze de date spaţiale. Etapa propriu-zisă de procesare a constat în folosirea modelului HEC-RAS

Fig. Schema râului Suceava introdusă în modulul steady flow HEC-RAS

În figura de mai sus este prezentat planul de situaţie şi schema generală a râului Suceava
introdus în mediu GIS. Se mai pot observa profilele transversale care au fost ridicate prin albia
cursului râului Suceava. Au fost ridicate 13 profile transversale rezultând 12 secţiuni transversale
care au fost supuse analizei.
Programul dispune de o mai multe moduri de a simula o inundaţie, unul este cel al
curgerii liniştite (steady flow) şi cel al curgerii turbulente (unsteady flow). Diferenţa dintre cele

36
două moduri este dată de formulele matematice care stau la baza lor. Din punct de vedere
numeric, modul steady flow este mai precis.
Pentru a evidenţia posibilitatea de apariţie a viiturilor au fost realizate o serie de scenarii
care au pornit de la nişte condiţii ideale. Astfel pe baza calculelor efectuate, au fost determinate
diferite posibilităţi depăşire şi asigurare pentru râul Suceava. S-a ţinut cont şi de faptul că în vara
anului 2008 a fost înregistrat debitul maxim istoric de 465 m3/s. După ce au fost stabilite
condiţiile, au fost introduse valorile de debit care au fost analizate. Debitele analizate au avut
valori cuprinse între 200, 400, 600 m3/s.

Fig. Introducerea debitelor pentru realizarea simulărilor în modulul HEC-RAS

37
În figura de mai jos sunt ilustrate la nivel schematic zonele care s-ar putea inunda în cazul
în care se ating debitele analizate. Pe lângă râul Suceava au mai fost realizate o serie de simulări
şi pe râurile tributare, Brodina pe dreapta şi Sadău pe stânga, dar valorile debitelor au fost mult
mai mici, în situaţii excepţionale pe afluenţi se poate manifesta fenomenul de remuu.
Analizând rezultatele obţinute în urma simulărilor realizate, putem observa că cele mai
mari suprafeţe s-ar putea înregistra în cazul unui debit de 600 m3. Această posibilitate este totuşi
destul de redusă. În acest caz zonele care ar putea fi afectate se regăsesc spre aval la limita
administrativă cu Straja, în această secţiune albia majora se deschide larg, apărând fenomenul de
despletire. Suprafeţele posibil afectate s-ar cifra la 416,65 ha (1% din teritoriul administrativ).

38
450
400
350
Suprafaţa (ha) 300
250
416.65
200
150 200.45 279.04
100
50
0
200 400 600
Debit (mc)

Fig. Evoluţia suprafeţelor


elor posibil inundate în func
funcţie de debit

rii unui debit de până în 400 m3 ar avea loc o inundare


În cazul înregistrării inundar pe aproximativ
279 ha (0,14%) în timp ce în cazul unui debit de 200 m3, cel mai probabil, s-ar
s inunda
aproximativ 200,45 ha.

39
Fig. Profil transversal şi principalele caracteristici fizice ale secţiunii transversale

Fig. Privire de perspectivă asupra zonelor inundate

40
A mai fost analizată şi viteza şi adâncimea apei, pe diferite secţiuni caracteristice. Astfel
au fost ridicate profile transversale în zona de intrare a râului Suceava dinspre comuna Ulma, la
mijlocul secţiunii în locul unde depresiunea se îngustează şi în aval de limita administrativă cu
comuna Straja.
În momentul elaborării lucrării de faţă, pe fondul unor cantităţi importante de apă şi în
condiţiile unui sol suprasaturat determinat de precipitaţiile cazute în bazinele hidrografice s-au
produs inundaţii în partea de nord a Moldovei. În imaginile de mai jos sunt prezentate nişte
imagini satelitare MODIS care au surpins două situaţii diferite.

Fig. Situaţia râurilor din NE României în data de 1-VII-2010 Sursa: MODIS

41
Fig. Situaţia râurilor din NE României în data de 12-VI-2010 Sursa: MODIS

Prima imagine este din data de 1 iulie 2010 în care se observă cursurile principalelor râuri
care străbat partea de nord a Moldovei.
Din punct de vedere geomorfologic, prezintă interes existenţa unei alunecări de teren
active şi la momentul de faţă. Această alunecare este situată pe versantul stâng al râului Brodina,
la aproximativ 2 km amonte de confluenţa cu râul Suceava, pe drumul judeţean D.J. 176.
Existenţa sa este rezultatul conjugării unor serii de factori , dintre care amintim factorii litologici,
structura şi grosimea materialului deluvial, climatici, hidrologici.

42
Fig. Alunecarea de teren de pe raza comunei Brodina FOTO: Dinu Oprea 2003

Din punct de vedere structural şi petrografic arealul zonei de alunecare corespunde


faciesului vestic al pânzei de Tarcău, care este caracterizat printr-o tectonică foarte complexă de
cute-solzi deversate către nord-est, scoase în evidenţă printr-un relief de tip hogback. Această
alunecare se manifestă pe versantul stâng al râului Brodina, are o lungime de cca. 700 m şi o
lăţime de 150 m pe o pantă medie de cca. 200. Cornişa de desprindere este situată la cca. 900 m,
altitudine (Oprea, 2003).
Materialul alunecat este reprezentat din deluvii vechi, cu grosimi cuprinse între 4-6 m.
Este alcătuit dintr-o matrice argiloasă în care sunt înglobate blocuri colţuroase şi grezoase.
Cercetările întreprinse în zonă de Dinu Oprea în anul 2003, disting în evoluţia acestei
alunecări, patru etape distincte. Prima etapă o distinge în jurul anilor 1974-1975 când au loc
primele mişcări ale deluviului. În această perioadă are loc desprinderea deluviului la 780-800 m
altitudine, corpul acestei alunecări acoperind partea inferioară a proluviului.

43
Fig. Schiţa geomorfologică a alunecării „Şandru” după Oprea 2003

Cea de-a doua etapă este marcată de declanşarea unei deplasări sub formă de curgere
noroiasă şi care antrenează gravitaţional materialul deluvial cât şi roca in situ (argile şi marne). O
a treia etapă debutează în vara anului 2003 când are loc o deplasare a deluviului ca urmare a
ruperii stabilităţii sale în urma mişcărilor iniţiale. În această etapă se formează o nouă cornişă,
determinând apariţia unei mici acumulări de apă. Ultima etapă are loc un an mai târziu şi se
manifestă prin mutarea părţii centrale a cornişei superioare cu circa 20 m faţă de poziţia iniţială.

44
Fig. Situaţia actuală a alunecării de teren

IV.2. Elemente expuse la risc

Evaluarea elementelor expuse la diferite tipuri de risc, a constat în prinicipal prin


suprapunerea stratelor, prin operaţiunea OVERLAY, generate anterior, peste stratele care conţin

45
date geospaţiale referitoare bunurile imobile şi reţelele tehnico-edilitare din zona studiată. Prin
aceast demers s-a urmărit identificarea şi cunatificarea elementelor expuse anterior.

Fig. Situaţia cu zonele inundabile în funcţie de debit (albastru Z1, roz Z2 şi roşu Z3)

În imaginea de mai sus este reprezentată situaţia cu zonele probabil inundabile în funcţie
de nivelul debitului simulat. Aşa cum am expus anterior, au fost realizate o serie de simulări
pentru diferite situaţii. Astfel, în urma simulărilor au rezultat trei zone: Z1, Z2 şi Z3 care
corespund debitelor simulate de 200, 400 respectiv 600 m3. Ultima situaţie este şi cea mai puţin
probabilă. În vara anului 2008, la staţia hidrometrică Brodina a fost înregistrat debitul maxim
istoric de 465 m3/s1.

1
Răduianu I. D., „Resursele de apă din bazinul hidrografic al râului Suceava şi valorificarea lor economică”

46
350

300
Nr. case pobil afectate

250

200
343
150
230
100
102
50

0
Z1 Z2 Z3

Fig. Numărul probabil de locuinţe afectate

În graficul de mai sus este prezentat diferenţiat numărul de locuinţe


ţe care ar putea
p fi
afectate de inundaţii în funcţie
ţie de debitul simulat. Cele mai multe locuinţee ar fi afectate când s-ar
s
atinge un debit de 400 m3/s în timp ce la un debit de 600 m3/s ar fi afectate cele mai puţine
pu
locuinţe. În zona Z3 cele mai multe cl
clădiri sunt situate în partea din aval a sectorului, mai precis
în zona de graniţă cu Straja, deoarece aici depresiunea se deschide şi cursul se lărgeşte. În
această zonă densitatea populaţ
populaţiei şi a clădirilor este mai mare decât în celelalte părţi
p ale
comunei.

Zona Z1 ar înregistra un numă


număr de 230 construcţii. Această zonă este reprezentată
reprezentat de o
probabilitate mai mare de producere a inu
inundaţiilor implicit a riscului
cului de inundare a acestor
construcţii.
ii. Cele mai multe dintre aceste construcţii sunt aşezate
ezate în apropierea cursurilor de apă,
ap
pe teraselee inferioare ale râului Suceava
Suceava, acest lucru determinând creşterea
terea gradului de risc. Zona
locuinţelor şi funcţiuni
iuni complementare, care ar putea fi afectate de inundaţii
ţii a fost calculată
calculat la
valoarea de 8.5 ha (0,04%
0,04% din U.A.T.
U.A.T.).

47
Următorul aspect analizat
izat a fost infrastrucura care ar putea avea de suferit ca urmare a
inundaţiilor.
iilor. Au fost cuantificate şi însumate porţiunile de drumuri şi căii ferate. Calea
Ca ferată
Putna-Nisipitu străbate
bate teritoriul administrativ al comunei Brodina pe o lungime aproximativ 13
km. La momentul de faţă această linie este temporar închisă ca încă din anul 2008 când pe o
porţiune terasamentul căii
ii ferate a fost sp
spălat
lat de viitura de pe râul Suceava din vara aceluiaşi
aceluia an,
totuşi s-a realizat o analiza a riscului ccăii ferate. Conform graficului, rezultă căă cel
c mai afectate ar
fi drumurile, a căror
ror lungime posibil afectat
afectată variază de la 12,41 km la 17,5. O mare parte din
D.J. 209 G care face legătura
tura cu Ulma str
străbate de la est la vest teritoriul comunei.

7
Z3 17.5
ZONA

5.5
Z2 14.21 CALE FERATA
DRUMURI

3.3
Z1 12.41

0 5 10 15 20

Lungimea infrastructurii posibil afectate (km)

Fig. Lungimea total


totală a infrastructurii posibil afectată

Lungimea căilor
ilor ferate posibil afectate este mai redusă din cauza faptului că
c ele deţin
lucrări de apărare şii ampriza lor este dest
destul de ridicată prin comparaţie
ie cu drumurile care de cele
mai multe ori sunt spălate
late cu prima ocazie.
Un alt aspect

48
Fig. Perspectivă 3D asupra zonei de alunecare

Referitor la elementele expuse la risc în cazul alunecărilor de teren se remarcă faptul că


existenţa alunecării de teren din bazinul torenţial Şandru supune la risc gospodăriile situate în
aval de alunecare. Cea mai recentă activitate a acestei alunecări a fost în vara anului 2009 când
au fost evacuate cele patru gospodării aflate în imediată vecinătate a alunecării.
Un alt element expus la risc este drumul judeţean D.J. 176 fiind singurul drum care face
legătura cu valea Moldovei mai spre sud. Astfel, pe raza comunei Brodina acest drum judeţean ar
putea fi afectat pe o porţiune cuprinsă între 150-200 m. Presupunând că acest lucru s-ar putea
întâmpla, unei persoane care ar dori să ajungă la Câmpulung, de exemplu ar trebui să ocolească
aproximativ 60 km pe D.N. 2 E până la Marginea şi pe urmă pe D.N 17 A, faţă de drumul
obişnuit de 59 km.
A mai fost identificat un al treilea element care este expus în mod direct riscului la
alunecări de teren şi anumea Linia Electrică Aeriană de 20 Kv care traversează la limita
inferioară a frunţii de alunecare. Observând imaginea de mai jos se poate observa prin
comparaţie faptul că faţă de anul 2002 s-a produs o extindere a alunecării afectând stâlpii de

49
susţinere ai LEA. Riscul este dat de faptul că reţeaua electrică de medie tensiune alimetează cu
energie electrică toate satele de pe valea Brodinei.

Fig. Plan de situaţie cu reţeaua electrică de medie tensiune de 20 Kv Sursa: Oprea,


2003

Un alt factor de risc cauzat de alunecarea de teren ar putea fi reprezentat de bararea


cursului Brodinei în acest sector. Totuşi această posibilitate are şanse mici de a se produce, dar în
eventualitatea apariţiei acestui fenomen, secţiunea aceasta de vale ar putea fi inundată în amonte
de acest punct. Pentru evidenţierea acestui lucru a fost folosită funcţia Flood Zone din cadrul
programul TNTmips v. 6.9. Am pornit de la ipoteza conform căreia alunecarea ar fi blocat cursul
râului potenţată de precipitaţiile abundente cazute în zonă la un moment dat.

50
Fig, Parametrii metodei Flood Zone

Fig. Zona inundabilă rezultată în urma barării Brodinei de o eventuală


înaintare a alunecării de teren

51
În urma aplicării aceste metode s-a determinat faptul că bararea cursului ar putea conduce
la apariţia unei zone inundabile în amonte. Suprafaţa posibil inundată ar avea o valoare de
aproximativ 9 ha şi ar putea inunda un număr de aproximativ 10 locuinţe.

IV.3. Indicatori de evaluare a vulnerabilităţii

Demersul evaluării vulnerabilităţii la riscurile naturale reprezintă o premisă esenţială în


acţiunile de reducere şi prevenire a riscurilor necesitând o capacitate de înţelegere a posibilelor
vulnerabilităţi la diferite riscuri naturale. Evaluarea vulnerabilităţii trebuie să includă indicatori
calitativi şi cantitativi. Datorită complexităţii conceptului, cantitatea mare de informaţii existentă
trebuie să fie redusă la nivelul unor indicatori care să surprindă gradul de vulnerabilitate.
O provocare majoră cu care se confruntă evaluarea vulnerabilităţii pe un areal, sunt legate
în principal de identificarea şi definirea unui set de indicatori ai vulnerabilităţii. Stabilirea acestor
obiective este foarte importantă, deoarece pe baza lor se stabilesc şi se implementează diferite
strategii.
Astfel pentru identificarea vulnerabilităţii la alunecările de teren şi a riscurilor
hidrologice, au fost elaborate o serie de matrici de evaluare formate din mai multe clase. Fiecărei
clase i-a fost atribuită o notă, în funcţie de proximitatea faţă de punctul de manifestare a
fenomenelor. Astfel aceste note sunt cuprinse între 0 şi 4. Conform modelului lui Alexander
(2005) analiza vulnerabilităţii se poate realiza pe metoda valorilor însumate, 0 reprezentând o
valoare mai mică a vulnerabilităţii şi 4 o valoare mai mare.

Tab. 5 Matrice de evaluare a vulnerabilităţii la alunecări (Alexander, 2005)

INDICATOR 5 4 3 2 1

PROXIMITATE < 50 m 50-100 m 100-150 m 150-200 m >250 m

Tab. 6 Valorile indicatorului de proximitate


GRAD VULNERABILITATE VALOARE NUMERICĂ

REDUSĂ 10-29
MEDIE 26-35
MARE 36-50

52
Astfel, ţinând cont de matricea de evaluare expusă mai sus, următorul pas a constat în
aplicarea metodei Buffer fiind realizate două asemenea zone B1 şi B2, reprezentând practic
eventualele posibilităţi de manifestare a acestei alunecări. Astfel s-a obţinut o valoare de 50
demonstrând faptul că vulnerabilitatea faţă de alunecările de teren în zona studiată este mare.

Fig. Evaluarea vulnerabilităţii la alunecări de teren prin metoda Buffer

Pentru evaluarea vulnerabilităţii la riscurile hidrologice, matricea de evaluare a fost


elaborată în funcţie de nivelul apei rezultat în urma simulărilor realizate în capitolul anterior.
Astfel nivelul mediu probabil al apei ar fi cuprins între 1,5-2 m. În funcţie de aceste valori a fost
realizată matricea de mai jos.
Tab. 7 Matrice de evaluare a vulnerabilităţii la riscurile hidrologice
INDICATOR NOTA 4 NOTA 3 NOTA 2

NIVEL 1,5 m 2m 3m

53
În continuarea evaluării vulnerabilităţii, s-a încercat studierea vulnerabilităţii funcţionale
a locuinţelor din zona comunei Brodina la riscurile hidrologice. Acest lucru a fost posibil prin
realizarea unei matrici în care au fost introduşi o serie de indicatori care să fie caracteristici
pentru zona studiată. Astfel, au fost luaţi în considerare factori precum înălţimea fundaţiei, natura
materialului de construcţie, numărul de etaje, numărul persoanelor care locuiesc într-o casă,
numărul de anexe gospodăreşti şi distanţa faţă de drum, în cazul necesităţii evacuării.

Fig. Casă caracteristică zonei studiate FOTO: Iulian Iordache 2009

Tab. 8 Matrice de evaluare a vulnerabilităţii funcţionale a locuinţelor din zona studiată


(Villagran de Leon, 2003)

SCAZUT MEDIU RIDICAT


INDICATOR PONDERE
1 3 5
NIVEL FUNDAŢIE 10 >50 cm 10 cm la nivelul solului
NUMĂR ETAJE 5 >3 2 1
NUMĂR LOCUITORI
CASA 10 1 2 >3
MATERIAL
CONSTRUCŢIE 3 cărămidă lemn pământ
NUMĂR ANEXE 3 1 2 3
DISTANŢA FAŢĂ DE
DRUM 2 <50m 100m >150m

54
Tab. 6 Valorile indicatorului de vulnerabilitate funcţională

GRAD
REZULTAT
VULNERABILITATE
SCĂZUT 37-80
MEDIU 81-130
RIDICAT 131-185

 3*10+3*5+5*10+3*3+5*3+1*2=121

Conform modelului propus de Villagran de Leon, vulnerabilitatea locuinţelor din zona


studiată la riscurile hidrologice este medie, având valoarea 121 conform aceluiaşi model. Poate
cel mai important aspect al vulnerabilităţii funcţionale este dat de înălţimea fundaţiei deoarece cu
cât acesta este mai mare cu atât gradul de vulnerabilitate este mai scăzut şi condiţionează
celelalte aspecte. Este cunoscut faptul că locuinţele din zona Bucovinei au o fundaţie solidă şi
destul de înaltă.
Un alt element important este dat de natura materialului de construcţie. Fiind o zonă
montană majoritatea clădirilor au ca material de bază lemnul şi piatra de râu. Folosirea acestor
materiale, reduce vulnerabilitatea acestora. Prin comparaţie, casele din zona de câmpie care au ca
material de construcţie „chirpicul” şi-au demonstrat vulnerabilitatea în timpul marilor viituri.
Un alt indicator utilizat pentru evaluarea vulnerabilităţii la riscurile hidrologice a fost
Indicele de vulnerabilitate la inundaţii (Flood Vulnerabiliy Index/FVI). Au fost analizate toate
componentele acestui indice: componenta socială, componenta economică, componenta de
mediu şi componenta fizică.

 ,  !" , %$%


  +
 , , , $ & , ' , (& , )*

/0 , 12 , 3 , 1
,- . >
/,4 , 4 , 567, 8=9:;< , (-&

55
ABCC , * , 1D
,? @ F
/0 , ( , E& , 1"!"

I N
H M
H J M
 H M
G (
H L - M
H ABCC , =9:;< , *_/M
H M

56
CONCLUZII

57
BIBLIOGRAFIE

Administraţia Naţională de Meteorologie, Clima României, Editura Academiei Române,


Bucureşti, 2008
Bankoff G, Frerks G,Hilhors D., Mapping Vulnerability Disasters, Development and People,
Earthscan, Londra, 2004
Barbu N., Obcinele Bucovinei, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976
Bălteanu D., Cheval S., Şerban M., Evaluarea şi cartografierea hazardelor naturale la nivel
naţional şi local. Studii de caz, Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti
Coteţ P., Geomorfologia României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973
Davie T., Fundamentals of hydrology. Second Edition, Editura Routledge, Londra, 2002
Ford J., Vulnerability: Concepts and Issues, University of Guelph, 2002
Grozavu A., Riscuri şi hazarde naturale şi antropice – note de curs
H.G. nr. 447 din 10 aprilie 2003, privind normele metodologice de elaborare şi conţinutul
hărţilor de risc natural la inundaţii şi alunecări de teren
Hewitt K., The idea of calamity in a technocratic age. Interpretations of Calamity from the
Viewpoint of Human Ecology. 1983, p. 3-32
Ioniţă, I., Juravle, D.T., Influenţa condiţiilor geologice asupra evoluţiei văii Suceava, Sesiunea
anuală de comunicări ştiinţifice „Geografia în pragul unui nou mileniu”, Bucureşti, 2002
Juravle D., Observaţii geomorfostructurale la contactul Depresiunii Rădăuţi cu Obcina Mare,
Lucrările Seminarului Geografic „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2001
Juravle D., Unele aspecte ale dinamicii versanţilor din bazinul Brodinei, Seminarul geografic
„Dimitrie Cantemir” ed. XXIII, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi 2003
Lupaşcu Gh., Filipov F., Pedologie, Alcătuirea, geneza proprietăţile şi clasificarea solurilor,
Editura Terra Nostra, Iaşi, 2003

58
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor , nr. 661 / 2006 privind Normativul de
conţinut al documentaţiei tehnice de fundamentare necsare obţinerii avizului de gospodărire a
apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor . Publicat în Monitorul Oficial al României Nr
658/31 iulie 2006
Poehls D.J., Smith J.G., Encyclopedic dictionary of hydrology, Elsevier, Amsterdam, 2009
Romanescu Gh., Inundaţiile ca factor de risc, Editura Terra Nostra, Iaşi, 2006
Sandu M., Bălteanu D., Bogdan O., Daniela N,. Călin D., Dumitraşcu M, Şerban M., Micu M.,
Hazardele naturale în perspectiva dezvoltării durabile în Carpaţii şi Subcarpaţii de Curbură,
Raport de cercetare, Institul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti, 2007
Smith K., Environmental Hazards - Assesing risk and reducing disaster, Editura Routledge
Publishing, Londra 1996
Smith K., Ward R.C., Floods : Physical Processes and Human Impacts, John Wiley & Sons,
Ltd., Londra, 1998
Stângă C. I., Riscurile naturale: noţiuni şi concepte, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2007
Stematiu D., Drobot R., Metodologia de determinare a bazinelor hidrografice torenţiale, în care
se află aşezări umane expuse pericolului viiturilor rapide, Bucureşti, 2007
U.S. National Committee for the Decade for Natural Disaster Reduction, National Research
Council, 1991, Reducing the Impacts of Natural Disasters, Editura National Academy Press,
Washington
Ujvari I., Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti
Ursu A., 2007, 1972, Studiul riscurilor naturale în bazinul râului Putna prin intermediul
Sistemelor Informaţionale Geografice, Raport de cercetare, Iaşi
van der Veer A., Economic hotspots: Visualizing Vulnerability to flooding
Wisner B., Blaikie P., Cannon T., Davis I., 1994, Natural hazards, people’s vulnerability and
disasters. Second Edition, Routledge, Londra
Woo G., 1999, The matematics of natuals catastrophes, Imperial College Press, London, p 3-36,
p. 211-214

59
60