Paul Sân-Petru

Alchimie lirică

Colecţia OPERA OMNIA

Poezie contemporană

IlIg.J MOLDOVA I
Redactor: Aurel Ştefanachi

Coordonator serie: Valeriu Stancu

Coperta: Cristian Almăşanu

ISBN 978-973-168-729-2

© Tipo Moldova

Editura Tipo Moldova este acreditată de Consiliul Naţional

al Cercetării Ştiinţifice din Invăţământul Superior (C.N.C.S.I.S.)

laşi,2012

Editura Tipo Moldova,

E-mail: office@moldova.ro
PREFATĂ- ,

POEZIA LUI PAUL SÂN-PETRU -

Individua litate artistică şi po liva lenţă
creatoare

Nu cunosc în contemporaneitatea imediată, o vocaţie

intelectuală, un spirit creativ mai complex, afirmat într-o
diversitate de exprimări artistice, şi toate la cel mai înalt nivel de
performanţă decât poetul, prozatorul, muzicianul, pictorul,
sculptorul Paul Sân-Petru care rămâne, cred, ultimul artist cu
veleităţi renascentiste, într-o lume a specializărilor stricte şi
strâmte. Deja, la începutul secolului al XX-lea, se statomicea
ideea că, potrivit mersului lumii şi evoluţiei conştiinţei estetice,
noi ştim din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin. Şi nu
este vorba doar de informaţie pur şi simplu, ci şi de creativitate,
de registrul disponibilităţilor şi performanţelor artistice. Această
polivalenţă estetică nu ar fi fost posibilă fără asumarea unei
anume marginalităţi (nu marginalizări), discrete, nezgomotoase,
prin detaşarea şi independenţa faţă de presupusul "centru" artistic
administrativ al "epocii de aur" dar şi al perioadei de început al
noului mileniu. O epocă a pragmatismului şi agresiunilor,
împotriva identităţii sociale a oamenilor, dar şi răuvoitoare în ceea
ce priveşte identitatea artistică a creatorilor.

5
 Poet pentru care nativitatea vocaţiei s-a completat cu ideea
de conştientizare şi personalizare a actului artistic prin acumulare
şi nuanţare culturală, dl Paul Sân-Petru s-a aflat permanent în
centrul fenomenului poetic, fără să fie preocupat de dominaţie
artistică şi concurenţă, convenţionale sau de promovare în
ierarhiile sociale.
Recitind, pe firul cronologic al apariţiilor editoriale, opera
remarcabilă a autorului se constată nu atât o evoluţie interioară -
care, categoric, există - cât un elan de aprofundare şi reînnoire a
discursului liric şi un efort de diferenţiere şi personalizare în
contextul literar.
Uriaşa creativitate, adâncimea şi diversitatea de exprimare
nu a rarârniţat acţiunea artistică, ci a marcat fiecare specializare
artistică cu emblemele şi distincţiile recognoscibile ale aceleiaşi
personalităţi.
Nu ştii pe cine să-I numeşti ca întâietate; pe poetul care
interpretează şi compune muzică clasică, pe prozatorul care
pictează şi pe sculptorul atras de formele lirice, într-o eflorescenţă
spirituală firească, naturală fără echivalent.
Polivalenţa vocaţională se păstrează şi se potenţează, în
fiecare dintre acţiunile artistice. Unitatea de personalitate,
singularitatea, rezoluţia personalizată a discursului, consecvenţa
şi integritatea disponibilităţii creatoare se armonizează prin
complementaritatea spirituală a experimentului estetic.
Operă de amplitudine şi polivalenţă sernnificantă, generată
de o conştiinţă artistică raţională şi profundă, elaborată sub
presiunea ideologică a epocii şi, mai frecvent, împotriva ei, dacă

6
introducem în ecuaţia specifică şi detaşarea şi ironia subversivă,
creaţia scripturală a lui Paul Sân-Petru, poezia dar şi proza, s-a
sincronizat cu cel mai înalt nivel european de exprimare estetică.
Tema cea mai largă, cercul cel mai extins şi cuprinzător al
poeziei lui Paul Sân-Petru ar fi redescoperirea omului în univers,
ca produs al naturii; un cerc în cuprinsul cercului anterior ar fi
tema identităţii şi a condiţionării biografice, în interiorul căruia se
găseşte nucleul regalităţii, tema majestăţii care încununează
ierarhiile umane, întocmai cum tema existenţei artistice (cu un
Ego supraevoluat sau obscurizat) se divide în alte paradigme
creative. Şi există şi alte cercuri mai mici în cercul larg al poeziei
sânpetrine. Tema sacrului include şi apologia universului profan,
dar şi cercul iniţiatic al depăşirii condiţiei, ca un arhetip esenţial,
ca o lume metafizică indivizibilă în universurile fizice care o
compun.
Metafizica sacrului conţine şi adevărul şi binele şi
frumosul, dar şi morala şi retorica discursului poetic, întotdeauna
rafinat şi sărbătoresc. În spirit arghezian, tinde spre creatorul său
prin descoperirea limbii sacre, iar ca Vasile Voiculescu se
dedublează într-un trup de lut şi un spirit de spirit care se
completează şi se confruntă în exprimările existenţiale, astfel că
simpla "Vieţuire" devine convieţuire explozivă, în care încap şi se
completează Albul, Negrul, Binele şi Răul, Sacrul şi Profanul.
Tipul de poezie pe care-I cultivă, îl face şi greu catalogabil, într-o
singură definiţie. Sau, cel puţin, a fost greu de înscris într-o marcă
tipologică pentru că ipostaza sa adevărată de poet creştin, s-a
explicat târziu, aşa că poetul nu a fost înţeles pe deplin în
individualitatea sa. Un critic ca Laurenţiu Ulici definea un poet cu
deplină "cuminţenie", când distincţia adevărată era... smerenia şi
spiritul creştin în percepţia lumii, distincţii însă disimulate pentru
că un autor care are ca principale caracteristici religiozitatea şi
regalitatea nu putea exista în timpul epocii comuniste.
Un asemenea spirit benefic, apolinic, surâzător, pozitiv
după nenumăratele războaie purtate cu instinctul gregar şi inerţiile
administrative şi provinciale, unic în vremurile noastre
pragmatice, crispate şi fudul-ignorante, nu a fost susţinut, nu a
fost promovat, nici măcar nu a fost încurajat. În plus, a rămas ca
un cui în coasta confraţilor dotaţi cu subţirele şi mediocre talente
supermediatizate. O grădină a talentelor - Paul Sân -Petru -
înflorită în conştiinţa unui singur om, nu e nici uşor de apreciat
sau măcar de descris. Dacă unii artişti se roagă în felul: ,,Ajută­
mă, Doamne, să recunosc că nu am talent", Paul nu ar putea să se
roage decât: ,,Ajută-mă, Doamne, să dovedesc câte talente mă
copleşesc, şi totuşi să nu-mi pierd identitatea şi destinul de om
normal cu toate drepturile şi datoriile civile, să trec peste
sentimente şi resentimente. "
Religiozitatea profundă şi regalitatea, credinţa şi ideea
monarhică au defmit întotdeauna personalitatea artistului pe cât
de divers în preocupările sale, pe atât de profund interiorizat în
constanta sa psihologică.
Poemele religioase nu constituie o singură unitate
tematică, ci se diversifică în ramuri secundare, precum: motivaţia
credinţei, condiţia şi metamorfozele sacrului, prezenţa şi
travestirea sacralizării în universul profan. De aici nu rezultă

8
neapărat o învăţătură creştină, cât o predispoziţie spre
sentenţiozitatea morală şi motivaţia existenţială, spre o profundă
proiecţie sapienţială. Şi poetul nu-şi contrazice destinul...
Religiozitatea lui Paul Sân-Petru se fundamentează pe
reîntărirea credinţei, prin experimentarea miracolului prin ritual şi
rugăciune, repetate. Prin condiţia sa, poetul se află în continuu
pelerinaj către Ierusalim sau Roma, către un spaţiu sacralizat prin
tradiţie. Rugăciunea ferventă consacră nu numai un credincios,
cât mai degrabă, identifică un om care îşi caută şi găseşte locul
între oameni, sub privirea lui O-zeu, chiar şi pe vremea sau, mai
ales atunci, când secera şi ciocanul luaseră locul crucii. De aici şi
smerenia, "cuminţenia" unei conştiinţe ziditoare, structurată,
paradoxal, pe un fundament ştiinţific şi grele repere morale. Un
poet poziţionat în credinţă, cu reţinut spirit prozelitist, care crede
şi practică (în) învăţăturile biblice, într-o epocă intens
secularizată. Poet poţi fi în mii de feluri, dar credincios nu poţi fi
decât într-un singur fel.
Acelaşi credincios se multiplică în aceeaşi credinţă; pe
când poezia se diversifică prin mii de feluri de a fi poet.
Dincolo de amprenta originară, genetică a formaţiei umane
şi a informaţiei intelectuale se exprimă în text şi o rezoluţie meta­
textuală ce sporeşte credibilitatea menajului emoţional-uman.
Primul efort este, deci, de credibilizare a discursului prin
conştientizarea conţinutului prin relevanţa profunzimii credinţei.
Solaritatea identitară nu contravine sentinţei lui Novalis, după
care suntem făcuţi mai mult din noapte, de unde şi fluorescenţa
nocturnului şi rezoluţia clar-obscurului. Percepţia clasicistă a

9
lumii, prin triada platoniciană - binele, adevărul şi frumosul -
acordă unitate şi annonie unei personalităţi umane care va fi
întotdeauna în război cu răul, minciuna şi urâtuI. Categoriile
triadei, fiecare dintre ele în parte, exclud orice fel de sinonimie
sau de relativă empatie pentru alte concepte. Poeme religioase,
epifanii, rugăciuni, apariţii angelice, dovedesc o credinţă
structuralizată, continuă, nu o revelaţie întâmplătoare, explozivă,
o personalizare mistică a experienţei umane. Poemul nu e o
unitate poetică minimală, versul rămâne cea mai simplă ecua�e
expresivă care poartă ADN-ul auctoriaI.
Desigur, există şi un CREDO explicit în poeme destinate
programatic, dar el este diseminat şi în oricare dintre versurile
semnate Paul Sân-Petru.
Poemele de dragoste sunt difuze, rarefiate, cu greu se pot
stabili conexiuni cu sau trimiteri la fiinţe reale. Sau, cum ar spune
Ortega Y Gasset că tot ce seamănă cu iubirea nu o reprezintă, ci
doar îi presupune existenţa.
Iubirea e o asimetrie, o sinusoidă complicată, în geometria
plană a vie�i, zice Ortega, iubirea e o virtuală deplasare
centrifugală în stare de fluiditate, a existenţei. Poezia mare
conceptualizează viaţa, adică îi descoperă dominante, repere,
puncte cardinale, mai ales acum, în condiţiile unui "secol hand"
în care s-a schimbat condiţia scriitorului şi a scriiturii. Sau, cum
spunea cineva: Pe vremuri, dacă apărea o carte însemna că a mai
plăcut şi altora. Astăzi po� să sco� o carte numai pentru că î�
place numai ţie. DI. Paul Sân-Petru scrie versuri de mare

10
onestitae, onestitate legată de identitate şi de voinţa de legitimare
a credinţei.
Autorul se simte obligat să-şi structureze creaţia, să-şi
afirme polivalenţa şi coexistenţa discursurilor mai bine de cinci
decenii, la această vârstă rotundă ce coincide cu un început de
"
"secol hand care înregistrează un fel de dezangajare a Raţiunii şi
pulverizare a creaţiei artistice.
Din moment ce aproape nu mai există o viaţă culturală,
înlocuită de diverse festivităţi omagiale şi electorale ce propun ca
protagonişti diverşi indivizi îmbogăţiţi suspect ori veniţi de la
vârful puterii, sărbătorirea unui poet adevărat, prin antologia
creaţiei devine un adevărat eveniment. Poetul care, prin tragismul
vieţii ca scriitură, nu se sustrage finitudinii umane, devine,
dimpotrivă, apologetul şi campionul vieţii, ca un fel de conştiinţă
superioară în confruntare cu toate prezicerile şi presimţirile
apocaliptice.
O diversă şi complexă gamă de atitudini umane
traversează poezia lui Paul Sân-Petru. Poetul se bucură, cântă,
încântă, exersează, exasperează, se alarmează, se exaltă, triumfă,
se declară învins şi învingător. Poetul este: fericit, nefericit,
exaltat, excedat, puternic, unit, înfricoşat, îndrăzneţ, umil. Dar,
înainte de toate, şi la srarşitul discursului, el comunică. El
comunică ceva care are dreptul la generozitate umană.
După o carieră de aproape o jumătate de secol şi o evoluţie
tematică de la o poezie a destinului uman integrat naturii spre o
creaţie de meditaţie religioasă, şi la împlinirea vârstei de 75 de
ani, Paul Sân-Petru este un scriitor împlinit; împlinit nu înseamnă

11
şi împăcat cu trecătoarea condiţie. Evoluţia sau ascensiunea
continuă, conştiinţa se nuanţează cu spiritul poetic neobosit în
credinţa sa.
Personalitatea de o rară complexitate artistică, Paul Sân­
Petru, poet, prozator, publicist, sculptor, muzician, compozitor şi
interpret de muzică clasică este în identitatea sa civilă medicul
Paul Cioriciu, care acum la 75 de ani a lăsat urme de neşters prin
lumea prin care a trecut.
Un spirit viu, un om activ şi adaptabil, o conştiinţă umană
înaltă, şi, poate, mai înainte de toate, o uriaşă creativitate, nu pot
construi împreună decât un învingător.
Învingătorul acesta nu crede în hazard, ci în vocaţie ŞI
devoţiune, în inspiraţie şi transpiraţie, în voinţă şi perfecţiune.
Om de mare consecvenţă în idealurile, sentimentele şi
prieteniile sale, păstrând o dreaptă măsură în toate acţiunile sale şi
o seninătate apolinică, într-o lume tot mai crispată ce, poate, îşi
presimte SIarşitul, Paul Sân-Petru a trecut prin două secole şi
două milenii ca un gând bun, ca o idee frumoasă, ca un spirit ales.
Integritatea, seninătatea, devoţiunea sunt aceleaşi,
neschimbate. La împlinirea vârstei de 75 de ani are aceeaşi
deschidere intelectuală şi aceeaşi inimă deschisă, ca în urmă cu
mulţi ani, când ieşea din adolesenţă şi urca pe ringul vieţii.
Cu tot caracterul tradiţionalist şi c/asicizant al poeziei
sale, la Paul Sân-Petru există tentaţii de inovaţie şi chiar
experiment prin formula dublelor rondeluri în coriant cu totul
insolite şi inedite în lirica noastră şi chiar în cea universală.

12
 Este greu de trecut într-o antologie, oricât de generoasă,
volumul Carul de biruinţă care este un volum unitar şi mai mult
cu strofe numerotate (ultima, 1 520). Un imn sau o epopee a
credinţei, în care un sâmbure narativ pare a se cristaliza abia spre
final, când există şi o strofă remarcabilă de identificare poetică:
" Eu cel de azi / Sunt eul eurilor mele / şi frate mai mare al lor / Iar
eul de mâine, mai marele celui de azi... / Fi-mi, Doamne, bun
păstor continuu / Acestei nesfârşiri / Sub raza Ta perpetuu
născândă. "
Poetul recunoaşte aici nu numai o ascendenţă şi o evoluţie,
ci şi straturile de Eu-ri succesive care compun personalitatea,
devoţiunea arătată Cuvântului sfânt amintită şi recunoscută
frecvent cu umilinţa credinciosului.
Î
" naintea mea merge Cuvântul/iar eu din urmă / doar aşez
"
cuvinte poate trimite şi la mitologia elenă a celui care a inventat
cuvintele - Cadmus. Al doilea verb din terţină poate fi înlocuit şi
cu alte echivalente, poate mai puternice şi mai definitorii: propun,
imaginez, sau chiar solidarizez, căci ce altceva face poetul decât
să solidarizeze cuvinte aparent incompatibile.
Poetul, care este - repet - o conştiinţă artistică avansată, a
început prin a imagina - în sensul epocii - o identificare
topografică, localistă, ca un fel de creaţie spirituală a spaţiului
fabulos creat de câmpie şi Dunăre - loc geometric şi liric foarte
frecventat, de altfel, de creatorii epocii.
Ulterior, a conturat şi alte universuri şi formule de definire
specifică, dintre care cu cea mai înaltă rezoluţie rămâne cel care

13
intersectează spectrul muzical al textului cu zonele de
semnificaţie intimă şi ermetică.
Un scriitor mare - pe care critica nu l-a receptat mare lUl-

scriitor important, mult mai important decât rămâne catalogat

între contemporani şi care trebuie reevaluat şi reaşezat la nivelul
său valoric, se prezintă acum prin creaţia sa integrală.
Un scriitor discret, cu o prezenţă cuviincioasă dar cu o
operă ascendentă, din ce în ce mai aproape de un ideal al
credinţei, o mare conştiinţă estetică a timpului nostru şi un artist
cu exprimare originală şi polivalentă îşi cere dreptul la prezenţă în
rândul celor aleşi pentru eternitate. Înainte de a interveni
metamorfoza artistică a existat şi o evoluţie interioară, trepte
ascendente asumate până la descoperirea unui profil original de o
înaltă definiţie personalizată. Drumul spre unicitatea poetică a
început cu asumarea credinţei şi conştientizarea regalităţii. Poeme
creştine susţin o conştiinţă darnnată, foarte polemic umanizată
care amestecă (cu termenii lui Mircea Eliade) sacrul şi profanul, o
conştiinţă care are puterea şi cursivitatea credinţei de a trece, cum
spunea cineva, de la revelaţiile primare la adevărurile evanghelice
ultime. Poetul aşteptând încă bucuria revelaţiei mistice în veghea
lui înălţătoare se eliberează de lutul dorinţelor, pe Golgota
mântuirii.
Poetul, care respinge un spirit ideologic şi doctrinar refulat,
încearcă uneori să afişeze atitudini şi contexte politice, care însă
nu devin consubstanţiale. Este o mare diferenţă între "poeme
regale" şi "poeme creştine", între adeziune pentru o ierarhie
providenţială monarhică şi o obedienţă religioasă. Î nsă un exeget

14
al operei sale are dreptate când consideră că elaborând în tema
regală sau sub inspiraţie religioasă, autorul scrie, de fapt, poezie
patriotică, pentru că patriot este omul care nu-şi afişează dorinţe
de mărire în patrie, ci reconstruieşte patria din componentele sale:
familia, spaţiul originar, femeia din vis şi femeia din realitate,
poveştile din copilărie, iarba verde de acasă, ş.a.m.d.
Aici intervine polemicul său spirit, accentele pamfletare,
discursul vehement devine diatribă cu adresă dublă, pentru că
Paul Sân-Petru nu poate să laude ceva fără să injurieze altceva şi,
viceversa. Poate că şi proce-dura aceasta intră în teoria personală
despre "bipolaritatea echilibrului", susţinută permanent de
invocarea providenţei. Ideea monarhică e un succedaneu al
religiozităţii fundamentale.
Candoarea dublează, dacă nu echilibrează, latura polemică
a personalităţii polivalente a autorului, o personalitate poetică de
mare complexitate care cumulează marele talent nativ şi
spiritualitate armonios acumulată, trăire şi reactlVltate
sentimentală, selectează şi combină, cunoştinţe folclorice,
ştiinţifice, teologice, complexitate lingvistică şi gramaticală,
predispoziţii imaginative şi o creativitate de înaltă rezoluţie.
Poemele creştine sunt creştine prin invocaţia iniţială şi
morala finală, altfel ele au un univers ideatic foarte complex care
indenegabil îl aşează pe aşa de profundul şi puţin cunoscutul poet
din Galaţi printre cei mai importanţi poeţi contemporani, un poet
mare, în toate sensurile acestei aprecieri. În poemele acestea, din
anii '90 ai secolului trecut, se aud cu mare pregnanţă şi cu
uimitoare - doar uimitoare - anticipaţie, poemele finale ale lui

15
Adrian Păunescu, stranie coincidenţă. Discursul încântător
conturează o ţinută sa-cerdotaIă, profetică, o rugăciune a
sufletului arhetipal, deschis spre spiritu-alitatea creştină.
Rugătorul, eu-l căutător de mântuire este credincios-necredincios
ca Arghezi, cunoscător al Bibliei sacre ca V. Voiculescu, animat
de o chemare interioară ca Nichita Stănescu şi Radu Gyr.
Nu cunosc o personalitate artistică mai profundă şi
complexă, în contemporaneitatea noastră restrânsă, decât cea
reprezentată de Paul Sân- Petru, poet, prozator, muzician, pictor,
sculptor, în toate artele cu performanţe la vârf, cu toate
superlativele profesionalismului, un "uomo universale", devenit
simbol al creativităţii neţărmurite, într-o epocă a celor mai
strâmte specializări. Practicarea atâtor domenii nu a dus la
disiparea ori diluarea multiplei vocaţii artistice, dimpotrivă, din
asocierea şi interferenţa diverselor limbaje artistice, au rezultat
exprimări personalizate, fiecare cu propria sa originalitate şi
diferenţiere specifică în contextul speciei cultivate.
Şi tot acest florilegiu de individualizări estetice se bazează
pe coexistenţa şi concurenţa interioară a unei duble identificări -
medicul Paul Cioriciu / artistul Paul Sân-Petru.
Revin, subliniez şi nuanţez că o asemenea remarcabilă
multiplicare nu a fost cu totul favorabilă recunoaşterii şi
promovării unicei identităţi creative. Polivalenţa superlativă,
aproape incredibilă în vremurile noastre în care tehnicismul,
informatizarea, robotizarea au sugrumat vechiul umanist
luminiscent care performa credinţa şi speranţa, a devenit un lucru
rar.

16
 Într-o epocă a tuturor condiţionărilor, în care artIştn
glorioşi se exprimă numai în laborator susţinuţi de instituţii, când
politicienii aproape analfabeţi ajung la cele mai înalte funcţii şi
promovări în societate, iată că există, totuşi, cineva care, în
dimensiunile noastre, se exprimă multivalent şi plenitudinar. Şi
cum era de aşteptat, solidaritatea artistică nu numai că nu a
intervenit în susţinerea unei asemenea personalităţi, ,,rara avis" la
frontiera mileniilor, ci, dimpotrivă, unii au încercat să
minimalizeze şi să marginalizeze uriaşele disponibilităţi ale lui
Paul Sân-Petru.
Tocmai de aceea, trebuie să subliniem că autorul este unul
din poeţii cu subliniată aură rezolutivă în contextul disipării
specificităţii poetice individuale (poeţii ţin de cercuri închise şi se
definesc prin formule generice), este un prozator cu un orizont
narativ şi o proiecţie fantastică fără echivalent astăzi şi un
muzician care, fără exagerări, ar putea susţine concerte la Ateneu.

Goji
(!,
Aureliu
NOTĂ ASUPRA EDITIEI ,

o antologie extinsă trebuie să cuprindă poezia unei

vieţi, dar şi viaţa în poezie şi condiţia existenţială a unui artist.
Creaţia unei perioade de o jumătate de veac şi mai bine, în
monotonia vieţii cotidiene, dar şi în subordonarea instinctivă
care creează mecanismele onorabilităţii şi păstrează formele
rangului social, opera lui Paul Sân-Petru nu iese din tiparele
sociale şi voalat creştine ale creaţiei epocii, aşa cum s-au
manifestat în toate formele instituţionale şi individuale, şi cum
au fost exprimate de la, să spunem, Nichita Stănescu, la cel
mai umil condeier al epocii. La o privire atentă, observăm că
această perioadă grea din istoria României, dar şi din viaţa
individuală a românilor, a produs mari valori, aproape la
nivelul epocii interbelice. Cenzura nu doar obstrucţionează pe
faţă, ci şi stimulează, subteran, creaţia.
Odată cu noul mileniu, Într-o epocă fără identitate
rezolutivă, în care direcţiile, mişcările culturale sau literare se
definesc prin raportare la trecut, meta- sau post-, fenomenul
literar s-a fărâmiţat, numărul creatorilor a scăzut şi fiecare se
afirmă pe cont propriu şi se legitimează prin adeziunea la
matricea creativităţii.

19
 Niciodată, în întreaga istorie a fenomenului literar
românesc, condiţia poetului nu a fost mai dramatică, aproape
derizorie, ca în contemporaneitatea noastră strictă. Niciodată,
poetul nu a fost desconsiderat social, mai umilit şi marginalizat
ca în această lume super-Iucidă şi pragmatică, apărută la
întâlnirea dintre secole şi milenii, dintre pragmatism şi frica
milenaristă.
În asemenea detenninări, poeţii sunt îndreptăţiţi să
opteze pentru mizerabilism, să imagineze apocalipsa lumii
care a început cu anunţarea sfârşitului poeziei - ceea ce
înseamnă că finalul chiar poate fi considerat o experienţă
personală.
Spre această semnificaţie a textului a mers şi
interpretarea critică din prefaţă, ceea ce a schimbat dar nu a
modificat centrul operei - ceea ce poate să însemne mai multe
lucruri. Mai întâi, deschiderea operei spre o diversitate de
interpretări şi, pe cale de consecinţă, valoarea indiscutabilă a
textului. Apoi, trecerea de la o interpretare naturi stă şi
tradiţionalistă spre o apreciere umanist-preventivă spre finalul
apocaliptic al lumii, aşează opera lui Paul Sân-Petru spre cele
mai noi tendinţe, tematice ale poeziei europene, într-o
deplasare naturală, firească, fără cea mai mică intenţie de
imitaţie. Astfel că Paul Sân-Petru se poziţionează în sistemul
poetic, ca unul dintre autorii perfect sincronici cu poezia
europeană.
A face o antologie din poezia lui Paul Sân-Petru este un
lucru dificil şi nu doar pentru că opera sa este legată cu sine şi

20
de dimensiuni impresionante în jurul câtorva teme cărora
autorul le rămâne fidel, dincolo de evoluţia sa interioară.
Autorul, bănuiesc, nu are, neapărat, texte preferate. Poeme
preferate am eu simplu critic şi antologator al operei sale.
Probabil, din această cauză, a şi apelat la un cititor performant
şi apropiat, în plus şi critic literar, ca mine, ca să folosesc
bisturiul foarte ascuţit al selecţiei.
Alcătuită din bucăţi cu aceeaşi semnătură, opera deţine
o congruenţă secvenţială cu totul mirabilă, pentru că păstrează
aceeaşi matrice, deşi se diversifică în toate sensurile din largul
univers poetic.
a antologie a vârstelor de creaţie conduce fără intenţie
la configurarea unei istorii personale, la trasarea unui destin
fracturat de toate experienţele sociale. Pentru că poetul nu
ezită să afirme atitudini politice, se înţelege că îşi asumă şi
riscurile " partizanatului" .
Aceste "scrieri" sunt "alese" pentru că, deşi se cuprinde
aproape întreaga operă poetică a lui Paul Sân-Petru, au fost
lăsate de o parte câteva zeci de texte, şi nu pentru că nu ar fi
fost realizate şi reprezentative, ci pentru că au o tematică prea
accentuată, susţin excesiv de declarativ o atitudine a autorului,
care a rămas, totuşi, secundară, în complexul operei.
Altminteri, autorul care este - repet o conştiinţă poetică
avansată - poate susţine superlativ diferite şi dificile
programe.
Sensul critic al acestei antologii s-a orientat, dimpotrivă,
spre ideea de scoatere a poeziei de sub tutela oricărui

21
programatism, de altfel, cel mai adesea, nedeclarat. Oricum,
orice "program " poetic se verifică a ascunde o versificaţie
forţată - ceea ce nu admite cazul "Paul Sân-Petru". Altminteri,
disponitilităţile de versificaţie rămân un semn al nativităţii
talentului - prag pe care autorul l-a trecut cu brio în cartea în
care a echivalat liric câteva zeci de tablouri semnate de
Nicolae Grigorescu. Î nsă, numai "talentul nativ" nu ar putea fi
motivaţia unei antologii din întreaga creaţie întinsă pe mai
bine de cinci decenii, ci puterea de incantaţie şi semnificaţie,
excelenta ideaţie, dicţia personală şi originalitatea discursului
liric.
A.G

22
Bibliografie

• Urme, ESPLA, 1 969

• Poeme, Editura Eminescu, 1 975
• Pământ de bun venit, Editura Cartea Românească, 1 976
• Cumpăna Soarelui, Editura Eminescu, 1 971
• Anotimp, Editura Junimea, 1 985
• Poeme regale, Editura Noduri şi Semne, Galaţi, 1 999
• Poeme creştine, Editura Viaţă şi Sănătate Bucureşti, 1 999
• Sacra Coralia, versuri sacre pe muzică preclasică, clasică
şi modernă, Editura Zappy's, 2001
• Poeme antisatanice, Editura Viaţă şi Sănătate Bucureşti,
2002
• Mersul pe fulger, Editura Cartea Românească, 2003
• Cette Course au trenchant de Collection
la foudre,
Litterature Roumaine, Editions le Brontosaure, Paris,
2004, trad. C. Frosin
• La limita şansei - proză scurtă, Editura Cartea
Românească, 2004
• Rugă pe harpă antologie colectivă a capella, cu 36 piese
-

corale pe versuri şi muzică proprie, Ed. Zappy's, 2005

23
• Carul de biruinţă, Jurnal de reflecţii şi micropoeme la
limita sacrului, coperta şi grafica autorului după
sculpturile proprii, Editura Viaţă şi Sănătate, 2005
• Mersul în vârful peniţei-Ed. Cronica,JaŞi-2005
• Cine face liniştea -proză scurtă-Ed.Muzeul Lit.Române -
2006
• Moitie blanc, Moitie noir - poezie bilingvă - Ed.
Brontossaure, Paris -2006, trad. C. Frosin
• Alchimia muzelor- Album bilingv (rom.-fr.) de picto­
poezie N.Grigorescu-Paul Sân-Petru-Ed.ART XXI-Iaşi -
2009, trad. Paula Romanescu

24
Recunoaşterea poetu lui

• Premiul " Corneliu Coposu " pentru volumul "Poeme

regale" - Braşov, 1999.
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Galaţi -
Brăila, pentru volumul " Carul de biruinţă" , 2006.
• Premiul Special al Juriului la Salonul Internaţional de
Carte, pentru Albumul de picto-poezie "Nicolae
Grigorescu - Paul Sân-Petru" - Iaşi, 2009.
• Diploma de adeziune la Academia de Poezie "Il
Convivio", Sicilia, 2009.
• Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi, 2006.

25
URME

Editura pentru literatură, 1969

27
Neam de clopote

Nu ştiu ce meşter a intrat în sat

Şi l-a umplut cu clopote mărunte,
Dau buzna-n rouă turmele pletoase
Înclinchetând tăcerile de munte.

Cai în căpestre, asurziţi frumos,

Ivesc în iarnă drumuri cântătoare,
Alai de tânăr bronz topit la geam
Amestecat cu glasuri de urare

Şi-un clopot greu de-un alt meşteşugar

Urcat în turla-mpunsă alb în cer
Mai rabdă-n numele a patru vânturi
Pierduta zăbovire a lui Peer.

29
Geneză

Poate c-a fost la-nceput numai sarea

Stâncoasă - întinsă trei părţi din pământ ­
Şi apele sus, cu adâncul spre stele,
Sălbatice, curb speriate de vânt ;

Apoi - subţiratice bure, treptat

Trecând fericite în visele sării,
Până-ncepură-a transpare luceferii,
Serbând într-o noapte naşterea mării.

30
Rondelul serii cu ploaie

Ploua din sălcii, sau din lac ploua

Cu boabe smălţuite în lumină
Mă rătăcisem în privirea ta
Cu mult popas şi-ntoarcere puţină.

Ţi-am rotunjit o boltă din manta

Ca să ne fie seara tot senină
Ploua din sălcii, sau din lac ploua
Cu boabe smălţuite în lumină.

Apropierea din sfieli muşca

Şi-ţi destrăma veşmântul de străină ;
De ce privirea-i dureros de grea
De câte ori se-aprinde o lumină ? !

Din sălcii, sau din lac, ploua ploua . . .

31
Î nvingătorul

Iar îmi spui de-un altul mai de-al tău.

Dă-mi şi mie timp, şi-l voi întrece :
Altfel, pe nedrept eu sunt mai rău.

Lupţi acum cu mine-n taina ta,

Dar şi-acolo-s mai puternic poate
Dinainte de-a ne mai lupta ;

Şi-ntr-un răsărit nebun de zi,

Netezind hotarele cu pace
În izbânda mea vei străluci.

32
Orologiu

Promis-a vremea la răspântii aspre

Că ne vom revedea curând, curând.
Dar noi priveam ploios la dânsa, ca-nspre
Un om ce-şi dă în crâşmă un cuvânt.

. . . Şi ne-a luat un orologiu-n veghe,

Nepământesc, imens, transplanetar,
Cu dinţi rări ţi rotund din leghe-n leghe,
Lucrând plictisitor la minutar.

Greoi, secunda mare se-nfiripă

În aşteptarea noastră fără har,
Şi nu mai sună ora, nu mai ţipă
Din roţi dinţate rar, atât de rar.

33
Copilul de zăpadă

Materială linişte de alb,

Copacii ţin în vânturi străzi pustii ;
În două tabere noi ne desprindem,
Ne explodăm în piept zăpeză târzii,

Şi-nmugurind o bancă de săruturi

Ne limpezim un spirit mai mobil
Apoi din dărniciile zăpezii
Ne pomenim cu cel mai alb copil -

Îl părăsim pe când inundă noaptea

Cu stări de umbră şi luceferi goi,
Iar el se rupe largului zăpezii
Şi vine-acasă singur după noi,

Ne intră-n gând ca-n patul de culoare,

Ne tulbură superb şi-aşa egal,
Şi ca-naintea unor zei-pereche
Uman îşi cere trecerea-n cristal.

34
Dar vin din streşini limpezimi de zi,
Copilu-ncepe-n vis să nu nu mai creadă,
Se-ntoarce-n alb, iar noi rămânem numai
Părinţii unui suflet de zăpadă.

35
Lotca ademenită

Mi-au năpădit desiş de nuferi balta,

Mă roagă-n albe coruri să nu plec,
S-au strâns masiv de-o parte şi de alta ­
Alunecuşul e vâscos şi sec.

Va mai rămâne-o oră apa-albastră,

Cu peşti spărgând oglinzi în luminiş ?
Atunci voi pescui în ciuda voastră . . .
În ciuda voastră, nuferi albi deschişi !

36
Zare cu plop

Plopul
ară norii spre apus
Eu îl duc din urmă
cu privirea.
�
Păs,ri ciugulind pe brazdă nu-s
Plopul
ară alb, nemărginirea.

Plopul s-a oprit în ciot de stea,

Steaua
sângeră argint în jur,
Steaua poate,
sau inima mea
Sângeră înalt peste azur.

37
Jucătorii pământului

E timpul să dăm înapoi zarurile

dar să mai adunăm încă o dată
feţele lor dinspre trei,
să tăiem pentru ultima oară
acest amestec norocos de cărţi,
să ne grăbim, Stăpânul vrea să-nchidă -
lui nici nu-i pasă, care
cu ce ne-om alege în jocul final.

Dar ce mai puteam câştiga de la voi :

aţi jucat pe văzduh şi pe apă,
v-aţi pierdut lumina şi lanurile
nu mai aveaţi nici unde merge-acasă
şi tot aţi jucat, pe voi înşivă,
şi tot am jucat, pe mine însumi.

38
Păstorul Abel

Devreme oile-au sălbăticit,

Le năpârleşte lâna-n băIării
Iar mieii pasc prin verdele oprit,
Ieşiţi de sub toiag, tot mai târzii ;

În multe vânturi se-mpărţise turma,

Dar pretutindeni dorul tău crescând
Mioarelor le rătăceşte urma
Şi-un Cain-lup le sângeră flămând.

Ajung pe rând cu stânile la tine

În câmp deschis, absurd pietrificat,
Intrând în păstoritul de la sine -
Geneză cu exod amestecat.

Din tinereţea primului ucis

N-am apucat să coborâm niciunii -
Ci a secat de lângă Paradis
Izvorul bunei jumătăţi a lumii.

39
Marele albastru

Ne naştem sub cea mai ploioasă boltă -

plouă continuu, nealbăstrit,
plouă cu verde până-n recoltă,
cu greeri plouă în stele de jos,
cu piatră domoală, din sânul femeii,
nopţile plouă cel mai frumos;

ne duce ploaia până-n bunici,

ne părăseşte adesea-n copii
şi după vânturi neînţelese
intră seninul în ploile vii -

ne mai luptăm cu Marele-Albastru

dar ploaia noastră dă înapoi -
o, de-am întoarce-o încă odată
s-o băIăcim precum copiii goi !

40
Starea de dor

Se înnorează sufletul cu dor,

Doar cât s-o repeta o preajmă dusă,
În sunete, arome şi culori -
O preajmă neuitată, suprapusă,

Şi cum umblăm cu porţile deschise,

Câteva drumuri dau direct în noi
Iscoade vin cu amintiri promise
Şi pleacă tot cu ele înapoi.

Rămân comorile în urmă triste,

Le-ngroapă timpul, şi-s atât de vii !
Făcute cu de-a sila egoiste
Le treci pe-alături, tac şi nu le ştii.

41
POEME

Editura Eminescu, 1975

43
Culoare

E drept că floarea-n doi e dulce încă

Şi peste zori n-a dat destulă zi ;
De vei lăsa o miere prea adâncă
Ce vei culege când vei reveni ?

E neted câmp şi mări ne legănate,

Repaos lung şi pace-n cuta frunţii ­
Eu ţi-am adus, cu urme colorate,
În mare zbucium şi în câmpuri munţii.

45
Luneta

Cuprins în dorul focului de boltă

Ard viaţa mea de nopţi pentru o stea,
Rămasă în uimiri spre zori luneta
Mai simte steaua ce-a trecut de ea -
Ecou de rază ochiului inert ;
Nimic din frumuseţe n-o să-ţi iert !

46
Cuvintele

Aşa deprinşi, prea repede vorbim

Şi vorbele le scriem prea aproape -
De mult, uitaţii noştri nu rosteau
Decât câte-un cuvânt la ani şi ape;

Cuvintele erau încăpătoare,

Târziu scoteau cuţitele din teci
Găsind de-acum că-i vremea să le-nsemne
Şi pot de ele să răspundă-n veci.

Eu am crescut trezind cuvinte moi,

Din ele-mi trec acum numai pe buze,
Retina scrisă-nchipuie pe-un rând
Mişcare transparentă de meduze ;

Cuvintele se isprăvesc în pripă,

Mă pierd în lucruri, mut în lipsa lor,
Le caut într-un miez de noapte-asemeni
Fecioarelor, un untdelemn de dor.

47
Stea

Încă-un zbor de suflet începui

Către-o stea orbind de miazăzi -
Ultim zbor, în ştirea nimănui,
Închinat lui Saint-Exupery.

48
lrişi

Strâmtori de irişi mai răzbesc spre gânduri,

În rest, ţi-e trupul numai ascunziş ;
Un om, demult, descoperea pământuri,
Eu - vântur marea ochilor deschişi.

Spontan e-ales ce trece prin privire

Şi ce-i ales va fi-ndelung păstrat ­
Au ochii două capete-n uimire
Iar celui dinlăuntru-i este dat

Să te repete-n el ca nişte ape

În imn de gesturi, până când te laşi
Pierdută-ntr-o privire de aproape,
Străluminând prin anii mei rămaşi.

49
Mările

Cum cade clipa-n aripa ei ruptă

Pe fundul vremii, drepte lunecări,
Durata ce se naşte întreruptă
E vas comunicant cu alte mări
De taină şi de-ntoarcere uitată,
(Putem vorbi de ele încă-aici)
Şi-un colţ de inimă nescufundată
Le va-nşela cu-aceste rânduri mici.

50
Ochi retras

Cum ispiteşte raza ochiului orb,

Ea trece sfântă-n voie mai departe
Şi lucrurile-n preajmă o absorb
Trezind culori care o scot din moarte ;

Şi ochiul cel retras, la loc închis,

O rază-I umple din închipuire -
Mai irizată, mai ca într-un vis,
Mai izbucnind serbări de nemurire.

51
Urme în alb

(acrostih)

Cunoaşte-mi calea mai din timp, şi mersul -

Lucesc prea multe umbre prin zăpezi,
Eliberează-mi din străfunduri versul
Uimit şi pur, în care vrei să crezi ;
Ţi-s ochii încă aplecaţi pe sâni -
Amâni, amâni, trec sănii până mâni.

52
Proverb cu pietre

Sunt ape-n văi rămase pe aproape

Cu faţa albă repetată-n cer,
Se rup un timp de restul altor ape
Ademenite neclintiri de ger ;

Revin în proslăvirea legii lor,

Din treceri se absorb şi se încheagă,
Rămase-s pietrele-n contur de dor -
Nici una-n lume nu mai e întreagă.

53
Pasărea lui Poe

Cutreier mai în voie ochii tăi

Râvnind iubirea-n două cu poeme,
Îmi spui că noaptea nu mai are loc -
Sau celebrând-o, poate că te-ai teme ;
Târzii sunt pentru stele-n zori cocoşii
Iar noi, cu lumea care încotro,
Ne vom preface-n stânci - spre cei din urmă ­
Ademeniţi de pasărea lui Poe.

54
Î ntoarcerile

Un singur câine hămăie în lună,

Ecoul îi răspunde-n vis lătrat -
Se-ncinge ca un răsărit de stele
Canina insomnie-a unui sat. . .

Destul să-ţi aminteşti u n colţ d e noapte

Transfigurat în greieri estivali
Ca să auzi târziu, în toi de vis col,
Un ţârâit hipnotic şi floral.

A-ntoarcerii putere creşte-n clipe

Puţine-o au şi pot a se salva
Dacă-au trecut prin maximă lumină
Ori doar prin somn, sau umbra cuiva.

55
Pretext hibernal

Au trebuit puzderii de iubiri

ca-n preajma voastră să-mi găsesc liman.
Şi ninge-atâta vreme cu cei vii -
că îndărăt e-un munte, nu troian.

Îi simt de parc-acum le-ngheaţă urma

în anotimpul ultim de hotar ;
Şi eu le-oi fi de-acum şi-ntotdeauna
şirag de urmă ca-ntr-un praf lunar.

56
Făgăduinţa

Au ochii tăi azurul în furtună

Şi nostalgia mărilor de sud -
Numai privirea îndeajuns nebună
Aprinde-n noi acelaşi soare nud ;

Din sărutări am pus alocuri semne ­

Sunt sânii tăi familie de regi,
Azi vei vedea cât poate să însemne
Un anotimp neîntinat de legi.

57
Zăpada din urmă

Zăpada a intrat în mers de ducă

Doar câte-un cerc albeşte înapoi,
Merg după ea şi, totuşi, tu, nălucă
În ochi mi-ai stat prea mult cu ochii goi ;

Aveai puterea-n pleoape şi-n rotirea

Acelor clipe către-un alt tărâm -
Tu mi-ai umplut cu flori binevenirea
Frumosului absurd ce-l coborâm !

58
PĂMÂNT DE BUN VENIT

Editura Cartea Românească, 1976

59
Slava mierii

Prea multe flori ai sorilor puţini

purtate-n zumzet peste rombul verii
chiar de-ar cădea Într-un nectar de spini -
albina-l poate trece-n slava mierii ;

ea strânge-n har cât poate dovedi,

neliniştea de pierderi o ucide.
Cum s-o ajut ? - această scurtă zi
nici pentru mine nu se mai divide.

61
WaldIied

Strivite stau zăpezile sub rază

Cumplit, huzurul marelui smarald.
Ştergând hotare, trece iar pădurea
Din nume-n nume : la foret, der Wald . . .

Când păsări trec prin liberă culoare -

un cântec iar aud, reamintit :
" Când pântecul dă semnul înmulţirii,
de primăvară cine-a obosit? "

62
Cristal

Încerc să dorm acoperindu-mi ochii -

dar ei sunt prea puternici pentru pleoape.
Văd raza înroşită de arteră
şi-un întuneric intim de aproape ;

Când somnu-l vreau să-mi prindă-n cleşti auzul,

îmi ţiuie mărunt şi depărtat
sistemele galactice din lucruri
prin liniştea cu nume eronat.

Pe undeva, şi-n somn e înstelată

această boltă-nchisă triumphal !
cum urcă împrejurul dinafară
spre-mpărăţia marelui cristal ;

Dar e, sărat, (în preajmă sau departe)

hotar de ape. Eu - hotar de sare ;
nedumerit sunt cât de lung e drumul
de la cristalul meu până la Mare.

63
Stej ar şi cedru

Dau ghindele în grindina-nmulţirii

doar le gândeşte vântul, şi se rup.
Ca-ntr-o ţărână a făgăduinţei
îmi cade câte una peste trup ;

dar nu sunt gata - tron de încolţire -

cum pregătirea se prelinge-ncet
şi chiar de-aş fi, de undeva-l pândeşte
sămânţa unui cedru pe poet.

64
Iubirea, altfel decât toamna

Î mbătrâneşte toamna tot frumoasă -

un furt vecin din casa iernii grea.
Iubita-n lume încă nu-i aleasă
şi ziua-mi cade-n ceruri, stea cu stea ;

un singur anotimp făcu poruncă

din lauda culesului, oricum ;
iubirea ne alege pentru-o parte -
şi-arar, pentru un mare rest de drum.

65
Epilog în glie

Uneori îmi este cald

şi m-aş duce să mă scald
în ţărâna ciocârliei -

slavă liniştilor gliei !

să mă scald şi să rămân
lut român în lut român !

66
Cetătile cu cai
,

Cetatea Troiei s-a fărâmiţat

şi oamenii au împânzit pământul. ­
Din calul putrezit şi lepădat
blestemu-l port în trup, multiplicându-l ;

s-a sfărâmat fără nechez, nebunul ­

sunt aşchiile toate cai troieni.
În preajmă-mi paşte lacom câte unul...
că nu mai ştii de care să te temi.

67
Rămână noaptea

E totuşi noaptea darul nimănui,

nu îndeajuns îl pot lua în seamă ;
insinuat repaos amărui
simţirea prea uşoară mi-o destramă.

De mii de ori vezi noaptea mai departe

când ceru-şi prinde stelele-n schelet.
Rămână noaptea numai cine poate,
din somn s-a dună marele regret.

68
Seism

Dormeam străbun al marelui nimic. . .

Aflând că Te pricepi să-njghebi cuvinte,
că poţi lucra după modelul lor
te-am implorat, când mi-am adus aminte ;

ştiam că-mi ceri un preţ esenţial ­

ţi-am lăudat cu-ncrederea mea duhul ;
superbele cuvinte ce rosteai
treceau ca din oglinzi, umplând văzduhul.

Dar începui deodată să mă tem

de cercul sterp surpat mai înainte,
Văzînd pe drum de cer şi de pământ
cuvinte sugrumate de cuvinte . . .

69
Poetul, toamna, cetatea

Fără scăpare-n faţa frumuseţii !

Măcar aici s-avem un singur scut.
Cad cei dintâi şi-aşa superb poeţii
şi prea puţini sunt cei ce i-au văzut ;

Dar mai ales femeia asta, Doamne,

cum de-o slobozi prin lume-aşa uşor,
ca pe-o minune a acestei toamne
şi a cetăţii ce-o voi trece-n dor.

70
Ochii

J ar albastru, jar stic10s

(ce dogoare-n vatra frunţii!)
Cine-n el priveşte drept
i se surpă stâlpii punţii.

Ochii - glumă de-nceputuri,

iscă cercuri de alai -
Jar albastru, sus, pe stânca
vinovatei Loreley. . .

71
Statornicie

Vântul e graba în lung a văzduhului,

site de frunze îl cem şi-l înmoaie ;
în slava ţărânei se-nfig rădăcinile
umblând după cea mai uitată ploaie.

De crengi trage vântul unde-i e voia,

arborii de adâncul planetei se prind,
spre a rămâne la locul de sâmbure
cum numai în lume se poate: iubind.

72
CUMPĂNA SOARELUI

Editura Eminescu, 1981

73
Floarea rară

Nevinovată-i naşterea în verde -

va trebui necunoscut să crească ;
în mare grijă mi s-a dat sămânţa
şi-o nerăbdare mult prea pământească ;

prea multă frunză mută se repetă ­

sărac solstiţiul poate o să moară
de-o fi cu trupul să-ncălzesc tulpina
eu tot aştept această floare rară.

75
Undă şi cuvânt

Cum merge unda gândului melodic

neauzit pe căi cu plinu-n bolţi
reverberând ca freamătul prozodic
scăpat sub cer de pomii dezinvolţi ;

cuvânt al meu, nu-ntârzia la tâmplă -

cerneala în peniţă se usucă ;
o umbră prinde-n gheare, cum se-ntâmplă,
această clipă-n obicei de ducă . . .

76
Punte prin anotimpuri

Toamna se naşte din slăbiciunea verii,

puternică este până departe -
ieri, după ce au îmbolnăvit-o merii,
prin dragostea mea s-a salvat de la moarte ;

şi poate să vină prima zăpadă,

iarna va trăi chiar ameninţată de flori
vină şi floarea, să stea şi să cadă -
dragostea-i punte peste patru culori !

77
Tu şi Solveyg

Cu Peer mă-ntorc din jumătatea lumii -

să-mi regăsesc sărutul meu uscat
vând caii de plecare azi şi nu mi-i
răscumpăr, să-ţi scot drumul la arat

Ci ţin la jumătatea spumei trapul

să mi se pară c-am căzut în cer
când porţi albastre de rotire, capul
ţi-l vor Întoarce-n orizont stingher.

Dacă-am căzut pe-atâta aşteptare

e ca şi cum n-aş fi plecat deloc -
tu, bună Solveyg, prinsă de ninsoare
lângă colibă mai vegheai un foc.

78
Insule de preţ

Recolta-ndoaie spicul în poeţi,

parc-ar lua spre suflet drumul gării,
scad insulele zilelor de preţ
cum le inundă creşterea uitării -

prilej pierdut de linişte cu sori

care-ncotro, ne-mbobocim furtuna,
s-alege greu iubirea de erori
şi-ncepe-a fi în inimă totuna . . .

79
Alteta mării
,

Pe cea care-o numesc Alteţa Mării

răsfaţ-o, soare mult, în locul meu
îmbălsămeaz-o-n razele maure
fă-i cald nisipul ca pe-un pas de leu ;

răsfaţă Mare, cu un văI sărat

un trup ce stă-n răscrucea frumuseţii
de unde-apoi femeile pălesc
şi-ncep să urce culmile poeţii.

80
1976

Şi iar se-ncheie cel mai mare cerc

De umblet mut urmat pe lângă soare
pe patru anotimpuri cum alerg
tot mai rămân prea singurul cel mare ;

tu din pereche nu poţi întreba

cu cine-o să-mi bine cuvânt paharul -
aici şi-n lume sunt cu steaua mea
văzută numai cui i-ajunge harul.

81
Prag de timp

Depărtarea ne-a subţiat glasul,

fulgeră-n tâmplă primul cuvânt ­
şi vorba rămâne încă o clipă
ca frunza pe-o urmă de vânt fremătând.

Ora e-aproape, închis cercul cosmic -

nevoia planetei de-a trece-n alt cerc ;
ţâşnesc artificii prin spiţe de omic
dar pragul ce vine, mă tem să-I încerc !

82
Amnezie

Am fost bogat dacă-am plătit atât

opreliştea pe care-o ştie mărul ;
drapelul tău mai stă necoborât ­
să nu se ştie încă adevărul
pe care-l uit şi eu - când nevegheat,
un dor crescut se face prinţ la Curte
sau când peniţa-n vârf s-a deslegat
şi-n ceasuri, timpul nu se mai Învârte.

83
Cămilă, suflet beduin

Cămilă, rabdă şi acest deşert -

Solomonească-n jur deşertăciune !
Ştiutele izvoare-au dat în fiert
Şi-o verde umbră, s-a făcut tăciune ;

Cum nu atrag răcorile-n popas,

În tine cred şi-n ceasul depărtării
Când văd sub vânt că urmele-au rămas
Ca îndreptar în căutarea mării.

84
E partea mea

În urmă ţes înţelepciuni de har

cum pasul tău ascute-n pierderi drumul
tot mai să1ciu e marele habar
plătit cu punţi din care plânge fumul ;

prea mult pelin pentru un singur om

învie-n sfeşnic umbrele din seu
şi cum de stele poţi îmbătrâni
ce-ţi pasă, doamnă, ce voi crede eu ?

e partea mea s-a leg de calm furtuna

doar pescăruşii către soare du-mi-i
şi cum în toate parcă ţi-e totuna
te las în judecata ta şi-a lumii.

85
Un umblet liber

Superb intrase demonu-n lăcaşul

de umblet laic şi slab în crez şoptit ;
un jug de portocal cu floarea-n rouă
mă apleca frumos pe drum de rit.

Bătătorit - balansul voii tale,

alteţă-doamnă-n tronul uzurpat. . .
absenţa ta-ncepu s ă umple vântul
pe drum deschis şi prăbuşiri în mat.

Vigorile presimt mesaj de muguri

când se întorc să mă arunce-n zi ;
un umblet liber îmi gândi puterea
de a iubi sau nu, de a iubi . . .

86
Drum de la sine

Şi m-aş întoarce-n lumea mea de linişti

într-un platou al stării fără dor
cât o mai fi un bob pierdut pe mirişti
ca pasărea de stoluri - n-am să mor ;

pe-un vânt puternic - slabă-napoierea

un gând te ia, un pas împins de Sine
în capăt nezărit, aşteaptă fierea -
eu merg acolo dacă-i pentru mine !

87
Plecări de toamnă

Ferestre curg la trecerea-n oraşe

sus, hărţi de stele iute stau pe loc
eu cresc iubiri de suflet uriaşe -
le las tânjind la poartă de noroc ;

şi via dă, până-nfloresc ara cii

mai domolesc acreala-n creşteri moi ;
de clinchet vinul, de cuptor, colacii ­
şi eu plec iar să pierd Într-un război.

88
Serbarea uitării

Văzduh vocal în jur arborizat,

salvând cu har cuvântul din consoane
rarefiat şi dus cu umbra ta
cum aura se ţine de icoane ;

serbează tu că-i vorba de uitări ­

-

acest mănunchi distins de anotimpuri !

cu două flăcări dragostea trecu

proliferând şi prăbuşind olimpuri.

89
Interior

Vă port în sânge-n arca mântuită

Pe voi bunicii, proaspăt-neuitaţi ;
Până la cei nepomeniţi ai voştri
Mi-e plină arca-n urmă de bărbaţi -

De-aceea-s tot mai tulbur în sosiri

Şi fără voie după voi mă-nclin ;
Ar trebui pe unii să vă lepăd,
Pe alţii mai departe să vă ţin,

Dar v-am primit de când mă ştiu pe ape

Şi voi mi-aţi dat nemaitrăit contur -
Mă voi sili să cârmuiesc cu grijă
Ca rege al destinului impur.

90
Joc de chipuri

Privesc un prunc, dând ceasul înainte ­

Acoperindu-l iute timp cu timp
Tot îngroşându-i bănuite linii
Până spre cel din urmă anotimp ;

Î i mai îngădui ochiului privirea

Peste un ins cu chipul în apus
În trepte dulci despovărându-i faţa -
lertându-i virtual nisipul scurs ;

Ridic pe unul către celălalt

Să depene-amintire dulce-amară,
Cobor pe altul - ca la el în vis -
Să hăulească verile pe-afară . . .

Dacă-aş avea-ndemâna unui pictor,

Pe zeci de pânze aţi vedea ce-am zis ;
Prevestitorii neavând penel uri
Aşa puţină lume au convins !

91
Stânci şi mesteceni

A cărui munte-i, - piatra n-o mai ştie -

uşor se uită-n lumea ei stăpânii ;
mestecenii sunt îngerii pădurii -
la el se roagă-n urlet, noaptea, câinii ;

în alb se-ngroaşă creanga şi tulpina -

mai urcă-o palmă-două în azur
când de pe stâncă fâşâie nisipul
se leapădă noi linii de contur.

92
Timp Iăturalnic

Mi-aruncă ceasul clipe fără noimă

Ca fata cocoţată Într-un măr -
Şi nu mă-ntreabă dacă le pot prinde
Şi dacă-n ele-i copt vreun adevăr ;

Î mi trec pe lângă umeri ca o ploaie -

S-a strâns grămadă darul neatins
Şi mărul s-a golit pe jumătate
Iar fata tot aruncă dinadins . . .

93
N urnărătoare

Păsările migratoare
s-au făcut numărătoare ;

un copil le socoteşte,
ele nu ştiu pământeşte !

Patru cad de bătrâneţe,

una moare de tristeţe ;

două se-nmulţesc în şapte

(vor ciocni puii la noapte)

trei se-mpart la un erete

două s-au uscat de sete . . .

E l l e scade ş i le-adună
lunecate din furtună,

le adună şi le-mparte
după fiece departe . . .

94
şi plângând le socoteşte,
ele nu ştiu pământeşte !

95
Potopul meu

Şi-a spart somnul coaja prin odaie -

vreau să prind şi eu un fir de miez ;
gândurile-mi fulgeră a ploaie,
nu-mi încap senin în nici un crez.

E potopul meu şi e o arcă-n

care sui ca zisul om nebun ;
plouă timp - şi de-oi găsi un cearcăn,
în privirea lui o să m-adun.

96
Soarele ascuns

Am rupt o pagină de cer -

pe firul strâmb s-a spart un soare,
trecut în stingere şi ger
mi-a curs cu slavă la picioare ;

rămase cerc golit sever -

cât mi-ar dura o-ncoronare ;
monarhul mic şi auster
simţi coroana că-i prea mare !

97
Favoare

Noroc de-un iureş, de-un asalt continuu

în simţuri şi în gânduri scurse-n zi,
noroc de somn, de-mpăcăciunea vremii
că-n răni, departe, mai putem trăi ;

noroc de-un loc predestinat sfinţirii

printr-o sudoare demnă-n ceas de vârf,
noroc de-un vis imaginat la lucru -
să poţi să-ngropi prin cemere un stârv

pe care-l mai vedem cu amintirea ­

frumos-dintâi, cum nu se poate fi
când îl uzurpă şirul ce-l imită
născând atâtea feluri de-a iubi ;

noroc avut - de-un strop de răzvrătire

când dragostea-i un tron de tiranii -
când drumu-i scos din umbletul ce vine
şi dau noi muguri, paşii mei târzii.

98
Prag

Sunt stări de prag - schelet de strămutare,

pe unde scapă norii spre zăpezi,
unde se-ntâmpIă-ntoarceri în cristale
şi sentimentul trece-n alt botez ;

subţire-i pragul ce ieşi din linişti -

e prea sensibil - ochiului, scăpat -
şi neîncăpător pentru zăbavă,
netimpuriu şi neîntârziat.

99
ANOTIMP

Editura Junimea, 1985

101
Î nceput de carte

Din nou trezit la malul de papirus

îmi intră-n vorbă tandru iar cuvântul;
mă simt umblat de-un răsărit de Sirius
şi-mi bate-n clopot aspru jurământul.

Atâta joc în ploaia de cuvinte

şi-atâta ploaie-n jocul meu ales !
s-aşează greu aducerea aminte -
şi-n cinstea ei e hora mai ales.

Eu nu voi da Stăpânului talanţii

cât rodu-i dat de partea înmulţirii;
se-nclină-n plin memoria balanţei
cerând cernelei cheile rostirii.

Răscoapte vorbe nu-mi pot spune voia

poem-argat al sufletului meu . . .
Tu trebuie s ă m i te-asemeni mie
precum nisipu-n coama unui leu !

1 03
Peste vis, pe hârtii

Silit mai departe să-nşirui sorii ­

ce mai fac, doamne, zilele mele
în care-nvăţasem să număr cocorii,
să-i scad, să-i adun pe bucăţi de nuiele

Şi ce mai fac oare - mama frumoasă

cu mine de mână mergând la injecţii
şi tatăl meu tânăr pândindu-mă-n casă
de m-am trezit, de am ochii pe lecţii.

Simt irişii strâmţi ca urechea de ac

privind înapoi, mai cerându-ţi ceva:
dă-mi patul acela udat şi buimac
în care spre zori ruga mea te trezea -

ca tu să-I usuci după-o seară de pepeni

şi mama să-ntindă cerşaful curat. . .
Mai vrei seriale cu mine s ă depeni
atât cât nu este destul de păcat ?

1 04
Auzi cum schelălăie câinele-acela
prin gard lăudându-se că suntem de-o seamă
Mai ţii minte doamne pe-o fată - Stela
şi-o alta - prea dragă să ştiu cum o cheamă !

Şi tot mă mai strigă ai mei prin grădină

dar fuga se-nnoadă cu paşi prea târzii;
departe-i - şi nu voi ajunge la cină,
rămân aplecat peste vis, pe hârtii . . .

1 05
Fluturii

Vărgate moliciuni închise-n somnuri -

sub semn de risc sunt trecerile-n toi;
pe-un prag - o vreme-s nimfele oprite
în cumpănă de aripi sau Apoi.

Un fel de muguri sunt cuprinşi de harul

celest urcat întru secund destin;
în capetele zborului sunt taine
(nu trebuie ştiute prea senin)

Se fac în doi - morişti în vânt uşoare,

beau gândul dimineţii prelins în flori de jind
trecând ca din planetă în planetă
şi de la aripi - nume nou primind.

Făgăduinţa cui se înfiripă

în dezlegarea asta pe pământ,
şi cărui Domn prea-drept îi aparţine
văratica-mplinire de cuvânt ?

1 06
Elegie cu Nabuco

(Statuia din vis)

Sentiment celest de veşnicie

moJipsind statuia unui vis :
Chip de aur răsuceşte raze
împrejurul eului prezis.

Braţele desprinse din argint -

arcuri lumii curb cuceritoare ;
fier şi lut încheie-ntâmplător
faima-n vulnerabile picioare.

Piatra însă, vai ! - desprinsă-n taină

de la sine, piatra nimănui
creşte sus, profetic şi ţinteşte
aprioric lumea din statui !

Daniele, spune-mi adevărul !

Daniele, să mă minţi nu vrei ?
Meriţi smirnă, cinste-n bronz de soclu,
sau poate că meriţi să te dau la lei !

107
Supusele confluenţe

Pe-o-nsingurare râul ar fi curs

ca luna-n delta propriului apus

peste nisip şi pietre fiecare

spre marea aventură-n veşti de sare.

Doar înclinarea văilor ne-aduse

în unghiul confluenţelor supuse . . .

C e apă dar cu malul mai înalt

ne varsă ca pe-un vers în celălalt ?

Ce nume va purta de-acum spre mare

o ţară-n altă ţară curgătoare ?

Mai poate încă râul să-şi aleagă

din apa-n două apa lui întreagă ?

Ce stânci în haită ne-ar aţine nouă

să ne sfâşie curgerea în două ?

108
Ce arşiţă a verii zi de zi
în aburi ne-ar putea sălbătici ?
* * *

Un peşte piatra lui de somn o-nghite

un altul - pază icrelor oprite ;

într-un prundiş retras după curenţi

e-o ţesătură deasă de tandreţi.

Ce poţi tu primăvara s-o opreşti

iubire nouă ca un crâng de peşti !

110
Rep er de praguri

S-au strâns zăpezi la sfatul de plecare

atât de-n taină pare că se duc ;
de-ar mai rămâne dincolo de zare
s-ar sinucide-n primul zbor de cuc.

Şi va cânta o miază mai de noapte

din către ziuă până-n largul ei
când mugură nuielele pe vânturi
şi mişcă iarba-n primii ochi de miei.

Din propriu-i lemn voi pune prag pădurii

şi dintr-o clipă - orei în serbări -
să ştii deajuns când ai trecut anume
din vechi - spre viitoare depărtări ;

şi ce-o mai fi apoi pe-o urmă verde

vom împărţi-ntre noi întâmplător ­
oricum - eu sunt obişnuit a pierde
şi a rămâne-n graţia de dor.

111
Colindători cu amintirea

Mai vine-o amintire cu colindul

vestind iubirea - prunc imperial
ce se născu de mult în ieslea noastră
uitată timpuriu şi inegal ;

eu n-am puterea să mă-ncui în casă

colindul e duios şi-nIăcrimat.
Venind pe albe drumuri către tine
din pragul tău mereu i-ai alungat.

Aud că eşti preasingură-n cetate -

puteai măcar pe ei să-i strângi la piept ;
ţi-ar fi cântat numai splendoarea iernii ­
pe ei să-i fi primit era mai drept.

112
Călătorie de noapte

Despic o noapte până-n nordul ei,

se bâlbâie creionul după şine
sau gândurilor - încă pe polei
li-e teamă să se sprijine pe tine.

prea mult le-ai pus în lan sperietori,

seminţe putrezesc de abundenţă
şi păsările prea de multe ori
au dat - cântând, tributuri de demenţă !

Aşa s-abate sufletul din cale

ca flacăra de-a lungul unui vânt ;
eu am găsit (tu încă nu) cu cale
să ne-aşezăm - cuvânt lângă cuvânt.

113
Fântânile

Să-ţi alipeşti urechea de pământ

s-auzi pruncimea apelor visând . . .

Cu-n cer d e faţă apele-s albastre -

cât pot cunoaşte slava gurii noastre.

Mereu mai umed lutul de fântână

cum s-adâncesc zvâcnirile de mână

încât se luminează a oglindă,

a felinar ce vine să-I aprindă

el - primul, oglindit şi adăpat ­

şi-apoi ţărani - luceferii din sat.

1 14
Samariteanul anotimp

Din nou haiduc se face fiul toamnei

copacului îi iese înainte
şi după jaf îl lasă în neştire
în aşteptări neobosit de sfinte.

Târziu samariteanca primăvară

îi unge rana cu ulei de soare
îl urcă pe asinul ei şi-l duce
până începe să miroase-a floare.

Haiducului ştiind atâtea drumuri

din timp smochinu-n casă l-am adus
iar el mi-a Iăstărit peste pustiul
atâtor pomi afară suprapus.

De e o binefacere asemeni
când pui o punte verdelui sleit -
să fie vorba chiar de o femeie
de mult vă spun, de mult nu m-am gândit.

1 15
 POEME REGALE

Premiul " Corneliu Coposu " pentru volumul " Poeme

regale " - Braşov, 1999.

Editura " Noduri şi semne ", 1999

117
N ervuri

Nervură sfântă patriei de verde

nervură-ntinsă lumilor de zbor
nervură este Sarmizegetusa
Şi Curţile de Argeş şi de dor;

Acolo-s stinşii Regi ai României

(din nici un tanc ei n-au descălecat)
nervurile tăriei confluează
într-un simbol vital echilibrat -

cu Putna, cu Horezu şi cu Dealu,

istorie ţesută sub pământ
ţinută-n rădăcini să nu se surpe
în slava semănărilor de vânt. . .

uitările dau buzna-n adevăruri

minciuna-i raiul nostru tumoral;
istoria s-abate-n albii false
scad şansele ieşirilor la mal!

119
Un alt Mihai, şi tot de România
ne invoca un Domn cu plete lungi
el ar gândi azi poate despre tine
că rănile-ai putea să ni le ungi

Ne-ai aminti din nou că ne eşti frate,

că fratele din noi ne este rege,
s-ar lepăda de demoni posedaţii
şi toţi românii s-ar putea-nţelege . . .

Sfinţeşte Doamne, Ziua ş i trimite-o

strecoar-o-n vreme ca pe-un Betleem!
văd firu-n mâna Ta cum se deşiră ­
şi-a strălucit ceva ascuns în ghem !

120
Pe-un motiv de doină

Aţi spus ceva de domnitori străini ?

au fost, dar şi-au ieşit din rădăcini -

De cum trecură hatul strămoşesc

s-au şi topit în suflet românesc !

Şi s-au făcut duşmani cu neamul lor

iar Dumnezeu le-a dat în lupte spor

Bunicul-rege Ferdinand cel Mare

mărise România viitoare

Mihai cel Tânăr şi născut român

îi dete luptei capătul de drum -

Cât îl iubeam, l-am fi purtat pe mâini...

vă amintiţi, cei care-aţi fost români ? -

cei ce nu mai sunteţi, ce s-a-ntâmplat ?

la voi, ceva, că el nu s-a schimbat;

121
în voi, ceva, "muscalii de-a călare "
ce calea v-o aţin către izvoare,

izvoare de tradiţii şi tărâm

din rege dac şi regele român -

dar unde ni-i ? să ne-ntrebăm străinii,

-

mânca-le-ar, Doamne, inimile, câinii !

122
Re gat Pro Basarabia

Voi nu mai ştiţi români basarabeni

(pe când se fac uitând maimarii noştri)
că am avut aceiaşi domni şi regi
şi-n coastă, - acelaşi Răsărit de monştri,

că i-am avut atât cât i-am avut,

că-i mai avem - ce-a mai rămas din ei
(dar poate-n Canaanul care-am fost
să-nvingă sceptrul din mileniul trei ! )

De ce-aţi mai şti, e mult c ă ştiţi şi-atât,

că sunteţi fraţii noştri transpruteni,
că limba voastră n-am predat-o noi
venind din nord cu câini siberieni. . .

Noi v ă iubim c ă încă n e iubim,

că ne-ntâlnim pe-aceeaşi doină tristă,
că încă mai e timp şi mai e loc
în Casa României, cât există !

1 23
Doină regală

Ţară, cum mai poţi să taci ?

ţară veche, neam de daci
Neclintire milenară
slavă sfântă cui te ară !
Noi cădem, ţara rămâne
slavă armiei române !

Cum ni s-au născut românii

ne-au hunit în treacăt hunii,
ne-a buzunărit Levantul
şi ne-a dat săraci la altul
şi ne-au pleşuv it Carpaţii
ne-am vândut pe gratis fraţii
i-am băgat în revoluţii
să ne iasă-n bobi corupţii.

Ţară, cum mai poţi să taci

ţară veche, rai de daci;
cum o ţii tot într-o rană
Dacie europeană !

1 24
De-am putut rămâne-n rând
ne-a vegheat un rege-n gând:
"Voi rămâneţi, eu rămân
şi voi fi cum jur: român ! "
Când am fost din trişti mai trişti
au ştiut că ne exişti;
te-a sperat ca pe o mană
ţara ta europeană
şi te speră disperată
Majestate, vin-odată !

125
Echilibru

Hrana spiritului meu e Cuvântul

dar ca român, e istoria adevărului

Cetatea mea Sfântă

e ascunsă în slăvi
dar acum, sunt al altei cetăţi;

Împăratul meu e sus, aşteptându-mă

iar regele meu e aproape, aici;

Aşa, între pământ şi cer

lăsaţi-mă să-mi duc viaţa -
între regatul României
şi-împărăţia tuturor

Regele meu am auzit că vine,

îi voi ieşi în cale
ca într-un exerciţiu de-ntâmpinare
a lui Cristos

126
Exil de Rege şi de Dumnezeu

Au trecut Nistrul
L-au dat afară pe Dumnezeu,
au dat afară şi regele
au ieşit odată amândoi . . .

Acum
Dumnezeu parcă ne-a mai vizitat.
La fel (dar mai sigur)
şi Majestatea
dar nici unul nu a putut
rămâne de tot. . .

"Cheamă-mă în ziua necazului " -

şi Dumnezeu va veni
de mână cu regele uns,
dacă tot au ieşit odată amândoi . . .

Şi-apoi, Ţie, Doamne

partea noastră de slavă
cuvine-se, Amin !

127
POEME CREŞTINE

Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, 1999

129
Poemele-n perpetuă aşteptare

Doamne, ştiu că scrii cu mine

când Ţi-o cer cu mâini curate,
ca-ntr-o lungă-adolescenţă
când scriam pe rime date.

Ştiu că-mi vii pe spaţii albe

când sunt şchiop de trei silabe
şi că-mi sufli sinonimul
care-n inimi o să sape.

Că mi-ai dat să dau de rime

Sau să nu mai dau deloc
Prin poeme care-aşteaptă
Să le vină un soroc;

de le vine şi nu suntem
tot pe-aici - şi amândoi,
cui îi dai poemul, Doamne,
pân-Ia ziua de apoi?

1 31
Eu nu ştiu ce am la Tine
şi ce am, voi şti pe rând -
veşnicia-i numai rânduri,
gândul ei îmi sapă-n gând . . .
Nu numai cu pâine

Şi iar mi-e foame, Doamne, de Cuvânt

am ruginit cu sufletul pe boală,
sunt palid şi presimt că mă scufund
în anemia mea spirituală.

Dar dă-i ceva de prin Cuvântul Tău

fiertura cu efectele eterne,
ceva pentru statura ce-o râvnesc
spre a rămâne-n sita ce mă cerne!

Mi-a fost o sete, Doamne, de Cuvânt,

am rezistat ca-n arşiţi beduinii
şi roua de pe psalmi mi se usca,
şi n-ajungeam, şi-mi sângerau ciulinii. . .

1 33
Botezul, ca veşmânt

" Doar nu era nici veche, nici firavă

îmbrăcămintea sfântului botez,
pe care Eu ţi-am dat-o-n preajma apei
ca mărturie-a unui mare crez! "

Aşa e, Doamne, dar simţeam adesea

povara-i albă-ntinsă peste trup;
era ca o dojană ce constrânge
şi mi-a venit deunăzi, să o rup.

Am aruncat-o veacului de pierderi -

şi nimeni nu m-a întrebat de ce,
simţeam pe ea priviri aşa de multe,
că nu puteam în ea să fac orice.

Momit de cenuşiul confortabil

un roi comun m-a-nvăluit de-a valma,
dar în vâltoarea unei clipe-fulger
Ţi-am mai zărit însângerată, palma . . .

1 34
În timp ce mulţi m-au dat din cer afară,
ca şi când ei deja ar fi ajuns,
eu mă gândeam la sigla crucii Tale:
cruciş al întrebării, cu-n răspuns!

Perpetuu răspuns, privind iertarea,

iertări, desfiinţând numărătoarea.

1 35
Genetica spiritus

Spirituală genă-ncăpătoare
cu miezuri de virtuţi dumnezeieşti
purtând în taină taina-nveşnicirii
ca antidot al morţii când slujeşti.

În mine eu târziu descoperindu-L,

cum m-adiase-n treacăt Duhul Sfânt,
mi-am zis că de-L urmez până la capăt
sunt fericitul lutului ce sunt!

Dar cum să mă expun eu veşniciei

cu viciul - prinţ la curtea ăstui trup
când uneori chiar în ispite blânde
de bunăvoie singur mă corup,

şi iar, acrit de multele înfrângeri

tot eu dispar pitit interior
şi-L părăsesc mai mult ca niciodată,
ca niciodată-mi vine să cobor. . .

1 36
Mai dă o şansă nemuririi mele,
reactivează gena de virtuţi
dar mai ales în luptele finale -
ca-n Erihon purcede să-mi ajuţi!
A doua creatiune
.

Tu nu poţi face fapte pentru mine

şi nu poţi crede Tu în locul meu;
Tu-mi dai doar Duhul - care e-o minune
şi Harul purtător de Dumnezeu.

De-ncerc vreun merit, Tu mă-mbii cu-o mie

Vrând să adaugi şi miime a mea
la forţa dezlegării de planeta
ştiută-n cer drept cea mai tristă stea.

Un merit veşnic s-a Înscris pe-o Cruce

umbrind cu prealumină răsăritul
atâtor fapte-nscrise cu emfază
de care dăm în treacăt cu cititul.

Golgota-i ziua opta a genezei

şi mântuirea o creaţiune
a milei şi a dragostei de prima
stând Între două capete de lume.

138
En avant

Eu sunt salvat cu două mii de ani

mai înainte, Doamne, de-a mă naşte;
doar să-mi păstrez salvarea mă mai lupt
din cerc în cerc tinzând a Te cunoaşte

Mănânc din trupul - pâine devenit

şi înmulţit în lume ca pe timpuri
şi beau vin - sânge care-a picurat
acum vreo două mii de anotimpuri

când strălucea în el un cerc de soare

mai tânăr cu aceleaşi mii de ani,
beau sânge răstignit, de Înviere,
de ispăşire-a anilor profani. . .

Salut această foame c e mă creşte

şi-această sete care m-a-ntărit
când nu e loc decât de aleluia-n
fiinţa mea de vânt şi măr oprit,

139
puţină vreme va dura minunea,
e-un realism de care mă-nfiar
dar catele pe scara înălţării
vor fi repere-n marele meu zbor.
Prefaţă la poeme nonverbale

Dar câţi tăciuni mai poţi să scoţi din foc

dacă m-agăţ de-a Ta neprihănire -
ca prin credinţă, Tu în contul meu
s-adaugi lumii încă-o mântuire!

Mă simt atins de Duhul nemuririi

când nu-s decât un creier de cuvinte;
aştept comunicarea nonverbală
ca vers desăvârşit şi-nchis în minte

şi-acel poem să mi-l recite-un înger,

să fie primul în limbaj ceresc
să nu se ştie cui îi aparţine,
doar eu - cât pot de vag - să-mi amintesc.

Şi umbra vanităţilor să cadă

pe sub săgeata-naltelor lumini,
ce-a fost atins de Duh, să mă pătrundă -
revarsă Duh peste-un poet creştin!

141
Perpetua dependenţă

De mult ce-am fost lipsit de Tine ­

cu Tine-s, Doamne-n gând mereu;
ci eul cel de altădată
nu mi-I lua şi-acum drept Eu.

Un singur gând făcu potecă

spre-un altul, ce era al Tău
către o lume nevăzută
(dacă-i privită dinspre rău).

Cu Tine-n temniţă, -n pădure

numai cu Tine în pustiu,
să vin cu Tine printre piscuri,
cu Tine-n moarte chiar să viu

Tu eşti şi-acolo, ca-nviere

şi sigur nu ai să mă laşi
doar pentru c-am gândit ca Tine
în timp ce Te urmam doi paşi,

142
că am păstrat asemănarea
a două gânduri într-un chip
ca în urzelile Genezei
când munţii nu gândeau nisip;

şi-am respectat asemănarea

cât am putut-o mai păstra -
să- Ţi re cunoşti dumnezeirea
ce-ai pus-o în fiinţa mea.
S punerile

Se-nchide-n urmă ca o apă

timp despicat de luntrea mea;
câte-au putut să mai încapă-n­
tr-o biată pulbere de stea!

Ce vreme lungă de-ntâmplare!

cum de-am avut aşa răbdare?

Ce multe-am scris pe negândite

şi câte - după-un gând precar!
Cui foloseau cele vorbite
Şi cui i-au dăunat măcar?

Cuvinte-n ritmuri ca de unde

Dinspre-năuntru spre niciunde.

Dă-mi Doamne tot ce am de spus

s-o iau încet către apus . . .

1 44
Sp re al doilea Rai

Doar am atins pământul, Doamne,

şi mi se spune c-am trăit;
mă dă de gol câte-o dovadă
trezită dintr-un măr oprit!

Arar în câmpul de memorii

Un cal nechează priponit,
îi dau din apa evocării
grăbită dinspre răsărit.

Şi�n răsărit era Edenul

cu animale, joc şi flori,

cu păsări galben-fluierânde
ce-aprind invidia să zbori.

Şi-un glas de-atoateştiutoare

îţi spune despre-un Rai patern;
se merge-ntâi, apoi se zboară,
şi-i fără margini, şi-i etern . . .

145
dacă-am s-ating pământu-acela
prezent-continuu de-a trăi,
dovezi vor fi în Pomul Vieţii,
prezentul nu se va opri!
R est şi întreg

Eu vin cu-n rest de zile dintre pierderi,

cu-n rest de fapte - cât mai este har,
dar cel puţin, vin cu credinţa-ntreagă
şi nu cu cioburi, tresărite rar.

Cu creştetul plecat vin de departe

eu nu mai cred în orizonturi mici;
aşa mergând, eu văd aşa departe
şi prinde ceaţă-acest acum şi-aici.

Şi nu-mi sunt cel care mai crede-n mine

dar ştiu Mijlocitorul ce-mi vei fi;
eu - cel ce dă pretext de mântuire,
Tu, prea milos, a nu mă mântui.

147
Semn

Mi se făcea cu mâna din Sodoma,

din pragul unor case de răsfăţ
mă dojeneau cu-atâta jar în strigăt
c-aş fi putut tot răul să-I învăţ.

" Ce te-a găsit să părăseşti cetatea

cu libertăţi ce-au evadat din legi?
ce farmec să se-ascundă într-o fugă,
cine te-ajută oare să alergi? "

Am strâns din ochi şi n-am răspuns cu mâna,

plecasem doar, că nu voiam să mor
între cetatea-aceea şi o alta -
cea nevăzută, m-a aprins de dor.

Între cetatea-aceea şi o Alta

era distanţa drumului stelar;
urcam o culme, şi-o urcam sub semnul
că Piscul nu-i un merit, ci un dar!

148
Deşi departe de Cetatea Sfântă
si mt o putere-n cupele vederii
că văd cum mi se face blând cu mâna
pentru acum, sau Ziua Învierii.
Sălbăticiunea

Şi nu-mi mai e atât de miazăzi ­

mi-e rău spiritual dintr-un păcat
că a venit aproape neştiut
şi multă vreme nu a mai plecat.

Era sălbatic şi frumos ca puii

şi neajutorat şi cerşetor;
o milă-amestecată cu plăcere
m-a ajutat să-I Îmblânzesc uşor.

Dar s-a-ntâmplat ceva din previzibil,

în forul etic se-nmulţeau fisuri;
sălbaticul frumos, intră de-a dreptul,
s-a scuturat şi-au curs dărâmături.

n-aveam curajul nici pentru regrete,

departe Cel ce-ar fi putut veni -
aşa gândeam cu-n rest de conştiinţă
ris când ieşirea printr-un pol de zi.

150
Şi s- a-nteţit absurdul aşteptării
(ce aşteptări nu trec prin vreun absurd! )
c ă prea cu milă-am scos sălbăticiunea
pâ n-am văzut că-s ciung, că-s orb, că-s surd .
Invocatie
,

Doamne, Creatorule,
Noi ce umplem planul Tău,
Sfinte Viitorule
fă-I ca pleava pe Cel Rău!

Pleava-i tot sub mâna Ta,

lepădare şi blestem;
dare-ar pleava Ta să dea-n
cel de care mă mai tem!

Cât mi-a fost aproapele,

îl iubeam ca din porunci
şi-i beam lacom apele
şi otrăvile-ndelungi.

De-l urăsc cu-o sfântă ură

mă apropii de-un psalmist
aducându-mi, jertfă pură,
mielul inimii, lui Christ!

152
Doamne, eu rămân

Orice mi-ai face, Doamne, eu rămân

sub ochiul Tău deschis de pretutindeni
şi fuga mea nici n-ar avea-nceput
când paşii Tăi sunt înmiit de sprinteni.

Orice mi-ai face, Doamne, eu rămân -

la care altul să mă duc de-a dreptul
când ne-ntâlnim pe-acelaşi Adevăr:
că-n univers n-are dublură sceptrul,

că-i unitate-n lumi, şi-un unicat

le stăpâneşte cu vecii de lege
şi firul de nisip cât un pământ
cu sânge-a fost spălat - să se dezlege

de legătura morţii şi păcat;

acele mari dezordini ticluite
de ceata din adâncuri, spumegând
în paroxismul vremii pe sfârşite . . .

153
Orice mi-ai face, Doamne, eu rămân
Să văd dreptatea Ta triumfătoare
La scară infinită - cum Ţi-a fost
Şi dragostea atotmântuitoare!
Căile

Prea multe-mi pui în faţă, două căi ­

cât să-mi justifici liberul arbitru;
mă ştii Tu, Doamne-atât de înţelept,
mi-ai pus Tu sub meninge-atâta filtru?

De ce mi-ai dat Tu oare drept de vot

şi nici măcar intimitatea urnei?
Spun numeroşii largului de drum
să mă înghesui spiritului turmei

argumentând cu numărul imens

şi cu exemplul somităţii lumii;
vacarm de muzici, dans isteroid
de care vor să-mi fie drag - şi nu mi-i.

Şi-abia atunci încep să mă-ndoiesc

de-nţelepciunea numărului mare,
i-aleg pe cei puţini ca înţelepţi
şi mă mâhneşte-atâta amânare.

1 55
Purced să laud liberul arbitru ­
garant de libertate - Dumnezeu!
Înţelepciuni se nasc din puritatea
ce defineşte un anume eu.
Cognitivă

Pe mine, Doamne, abia de mă cunosc

iar pe vrăjmaşul nostru mai deloc;
dezastrul lui începe-aşa discret
şi-i prea târziu când i-am intrat în joc

când apărea o clipă umbra lui

mă prefăceam că-s tare şi-nţelept
trăgeam de o iluzie, crezând
că voi putea ceva să mai îndrept.

Eram acel perpetuu ignorant

în luptă inegală disperând
cu demoni milenar-superdotaţi,
jongleuri abili de inimi şi de gând.

De-aş fi ştiut total iubirea Ta

şi lumea lui de mari diversiuni,
pe Tine, Doamne, doar aş fi mizat
la umilirea marilor furtuni.

157
Râvnind sfintirea
.

De ce nu ştiu eu, Doamne, să fiu sfânt

când îi iubesc atât pe cei ce sunt.

Când eu nici nu ştiu bine să mă rog

Doar gândul prinde gust de dialog.

Vezi că nu sunt nici omul de amvon,

ci stau în umbra scursă de pe con.

La cine să am, Doamne, de privit

când toţi de-a valma au păcătuit

şi toţi, după veşminte şi perdea

ne spui că sunt lipsiţi de slava Ta.

De ce nu pot eu, Doamne, să fiu sfânt,

pentru că-i cred pe alţii că ei sunt?

Prin sine însuşi, e vreun mântuit

prin fapte sfinte să se fi sfinţit?

158
şi dacă-ar fi, ce-ar mai avea, Isus
în dreptul lui, cu sângele, de spus?
Dej a Vu, Dej a Connu?

Voi recunoaşte poate Paradisul,

ceva din el
prelins dinspre Adam
el, primul ochi
al lumilor văzute
ce-i stă în prag Scripturii
la capătul de neam;

mi-e dor de el,

aşa, ca de bunicul,
şi-l iert doar pentru una -
din lipsă de greşeli.
Mă uit în puţul vremii
să-i răscolesc străfundul;
mă ia cu un amestec
de frig şi ameţeli!

Mai scade amnezia

pe vagul deja vu -
deşi Edenul nostru,

1 60
ce mult s-a mai schimbat!
de mii de ani Acelaşi
Isus ni-l înnoieşte,
de mii de ani, oricine-i
iubit şi invitat!

Că pentru noi de-o vreme

e ceru-n pregătire,
doar El a mai fost lipsă
vreo câţiva tineri ani;
în pauza permisă
de lut şi mântuire,
ca să-i recupereze
pe sfinţi dintre profani.

161
Ceartă cu demonii

Malefici auguri ce-ai putut să ne-aduci

cerească invenţie-a primului puci.

Milenii, pământul - un mare exil,

bătrân Azazel lepădat şi abil.

Treime leproasă de robi disidenţi,

în vieţile noastre, atât de prezenţi.

Păcat prin inducţie - totuşi plătim,

şi-o parte a voastră din tot ce murim.

Dar urma din urmă a vremii de Sus,

se lasă, apasă un ultim apus.

Răsplata-i cu El şi urgia în toi:

atunci veţi plăti înmiit pentru noi.

Mi-s martore două morminte-n răscruci

C-o parte din numele meu scris pe cruci,

1 62
c-această ţărână-n curând va sălta
ca Piatra-nvierii la peştera Sa.

Păstrează-mi-i, Doamne-n, culcuşul pământului

şi dă-mi-i din nou prin puterea Cuvântului!

1 63
Adăugare

In memoriam

Î ti multumesc, Doamne,
că am rămas un orfan mai bătrân,
că-n preajma paşilor zilnici
mi-ai pus două cruci - ca dublu semn
aducerii aminte!

Iată dar, că până şi morţii Domnului

sunt buni la ceva,
cum mă ţin ei din scurt
pe drumul Marii revederi
ca scump adaos la poporul Său.

1 64
Părintelui meu Theodor

In memoriam

Numele lui scris

pe actul de naştere
restul, e o continuă transcriere;
pe cel de căsătorie
pe certificatul de patru clase
şi pe cartela de pâine;
numele lui, pe nota de plată
pe cuponul de pensie

numele lui cuprins în numele meu

numele lui - în numele Domnului
transcris pe crucea de lemn,
numele lui scris în cartea Vieţii
cu discreţie
pe o piatră ascunsă.

1 65
Mântuire

Nu pot să-ţi cumpăr mântuirea, mamă,

chiar cu arginţi dublaţi de mii de ori.
Ce greu e, Doamne, să-ţi iubeşti părinţii,
să-i vrei măcar pe ei nemuritori!

Nu-ţi pot obţine mântuirea, mamă,

nici cu-nchinare ori milostivire;
tu n-o mai poţi de mult şi nici vreun altul
chiar de şi-ar stoarce-un munte de iubire.

Cu ancora aceloraşi speranţe

porneam cândva către cerescul pol
de-aceea ţin din scurt de viitorul
ce nu-mi înclină dragostea în gol;

că nu s-a zis cu mântuirea, mamă!

Mai e ceva - să fie totul gata ­
Nu-ţi fie teamă dar şi înţelege
Că mântuirea noastră-i judecata!

1 66
că este o iubire şi mai mare
ce poate umili-n răscruci cântarul:
ce indeajuns nu s-a putut prin Lege,
o poate da cu prisosinţă, Harul.
A doua frătie.

Olimpiei Sa/ciu

Soră bună, sora mea

pe pământ şi altă stea,
de-ntrupare şi de duh
de dincolo de văzduh!

Prin desişuri şi pustiu

(se făcuse-n cer târziu)
eu de tine rătăcit
tot visam că s-a-mplinit

ziua de intrare-n Har

când tăciunii trec în jar
să-ţi ajung din urmă focul
ca om nou aflându-mi locul;

mai de preţ mi-am zis că nu mi-i

partea-ntunecoasă-a lumii . . .

168
de pe ochi când cade ceaţa
sus în cer se vede viaţa.

mi-am lăsat târâtul trist

la picioarele lui Christ
şi-am cerut tămăduirea
răstignindu-mă cu firea!

Soră bună, sora mea,

hai să facem ce-om putea-n
restul clipei, pentru Cel
ce e-n noi cum noi în El!

1 69
Când dă Întoarcerea-n copii

" Eşti pe calea mântuirii,

dar copiii unde-ţi sunt ? "

şi vremea a plecat aşa departe

cu tot cu voi cei care m-aţi născut. . .
E u ce m ă fac cu-atâta suferinţă
ce-aţi investit-o-n fiul cel pierdut?

De-atâtea ori eraţi în " casa păcii "

când vă cântaţi mâhnirea Iăcrimând
şi vă-ntrebaţi cu fraţii laolaltă:
"
" copiii noştri oare unde sunt?

şi vă rugaţi cu martori sau în taină,

speranţa tot scădea din zăcământ;
mocirla mea mai rece se făcuse
şi-aşa târziu în stele şi-n pământ.

1 70
o ploaie luminoasă şi târzie
îmi limpezi privirea de noroi
pe t1uxul său magnetic mă săltasem
şi Cartea se-auzea foşnind din foi.

Şi se zărea o cea mai veche cruce

Şi câmpul aburind de rugăciuni -
Ai mei nu renunţau să îngenunche
Cât încă fumegau nişte tăciuni;

dar tata n-apucă să vadă focul

iar mama - prea săracă în putere
la bucuria-aceea infinită
spre-a se-ndulci după atâta fiere.

Şi-apoi, cu Tine, Doamne, ce mă fac

adăugând tristeţii milenare
trecutul meu, să rotunjească strâmb
oceanul de păcate planetare.

Doar harul Tău atât de-ncăpător

şi Sângele ca fluviu al albirii
mă-ncape-n el, mă cheamă şi-am să-I trec!
dincolo, e tărâmul mântuirii. . .

171
Biruintele
.

Se dedică lui Sorin,

cu prilejul unei mari biruinţe

Ştiu c-ai vrea să spui: " cât despre mine . . . "

şi tare ţi-ar fi dor să mai slujeşti!
talanţii tăi îi rugineşte vremea
şi tu eziţi să ieşi să-i înmulţeşti;

credinţa ta stă într-un turn ascunsă,

oricând te baţi şi suferi pentru ea
dar parcă n-ai destul curaj s-o meriţi
şi de-ar pleca i-ai spune să mai stea!

Tu care ai un stagiu printre roşcovi

parcă n-ai şti-napoi pe care drum.
Grăbeşte, frate, a crescut viţelul,
focu-ţi trimite salutări de fum .

1 72
Ar fi o sărbătoare printre lacrimi
iscată-n cer, prelinsă pe pământ
când raza ta ar revenin-n lumina
al cărei Tată te-ar cuprinde blând,

că trece vremea cu tristeţi de sine,

ne prinde-n plin efectul de târziu;
hai să rămânem unii printre alţii
când doar iubind mai poţi rămâne viu.

Rămână să-şi urmeze timp cu timp

Cuvântul sfânt slujind desfăşurării
că Alfa şi Omega n-a minţit
în perspectiva binecuvântării!

1 73
Oraţie la apa Iordanului

La o aniversare,
Pentru Maria şi Ancuţa

Să creşti aşa-ntr-o zi cât într-un an,

să înfloreşti curat din Duh şi apă
e o minune investită-n voi
şi inima încearcă s-o încapă.

Să mori o clipă, să te naşti din nou

pe un temei al crezului măreţ,
e-o înviere înfrăţită-n lung -
arvună a finalelor peceţi.

Popor de martori, fii binevenit!

şi spuneţi lumii - iată că se poate
să fii uşor şi alb şi fericit,
oricât ar fi acelea de păcate!

1 74
Mai spune că prin porţi de aşteptări
de ani şi ani a curs atâta vânt -
şi anotimpul porţilor e scurt
şi greu se intră Sus dinspre pământ.
Oratie de nuntă
.

De mult albesc veşmintele pe fete,

dar azi e-o zi cu albu-n apogeu:
alesu-şi ia-n domnie-mpărăţia
pe care i-a ales-o Dumnezeu.

Ştiai tu oare-această zămislire

de care-ai stat departe pân-acum?
întrezăreai în ziua de răspântii
dublarea luminoasă-a unui drum?

Era o taină-n straiul aşteptării,

Prea amânată dezlegarea ei -
Azi Harul s-a oprit asupra voastră
Ca raza-n creştetul unei idei.

o lege a unirii - din geneze

perpetuată-n binecuvântări
ne-a ridicat puzderiile lumii
la numărul nisipului din mări.

1 76
Din doi în doi, numărătoarea lumii,
dar număraţi - al treilea, pe Hristos;
El are-n mână firele de viaţă
şi felul vostru de-a trăi frumos.

Să fie clipa binecuvântată

pentru un rest de lume şi de timp!
stăpân mereu pe patru anotimp uri
să fie-acest al nunţii anotimp!
Epistole

Mai am de la tata vreo două scrisori

şi nu mai ştiu dacă şi ce i-am răspuns;
îmi fac de lectură prin cărţile lui
pe-o urmă de cuget şi-mi este de-ajuns.

Descopăr prin rafturi un tom de scrisori

ce nu-s de la tata - cu verb efemer -
ci spune-ne, Doamne, pe unde eram
când Tu ne scriai de iubire din cer.

Mai prind răsfoitul acesta târziu

şi aflu că ele la timp au ajuns,
c-aşa nerăbdare în ele era
şi nu mai ştiu dacă şi ce Ţi-am răspuns.

Dar iară zăbava - pe ea sunt pornit,

de azi voi răspunde cu mii de scrisori;
Tu nu mori ca tata, Tu fulgeri prin slăvi
ne fluturi veşmântul de nemuritori.

1 78
Pl edoarie pentru cel mai aproapele

Şi dacă, Doamne, vin la Tine iar

ce-ar fi acum, să ne întoarcem doi!
de vin eu singur, ce se face ea
aici şi mai încolo de apoi?

Ea n-a mai fost vreodată; eu i-am spus

ce bine e-n tărâmul ce-l pierdui -
de el mi-e dor, şi pentru c-o iubesc
aş vrea cu ea la Tine să mă sui.

Un înger parcă s-a topit spre cer

de bucurie, anunţându-mi vrerea -
şi Domnul mai întâi m-a încercat
spre-a da înfăptuirea şi puterea.

1 79
Un ochi de apă Între ziduri sfinte
(întruchipare-a vechiului Iordan)
ne aduna ţinându-ne de mână
ca nouă existenţă ce eram!

Cum naşte Noul vechii oameni noi !

Plecasem unul, ne Întoarcem doi !

180
Elegie de Martie

Mama mea de dincolo de lume

tot ce-i floare s-a făcut poem;
ziua ta nu poate s-o ia nimeni,
ziua ta din vorbe care gem.

Mama mea de dincolo de mame

cât de mult iubesc un timp absent!
Am în el atâta rădăcină,
Am afară încă mult prezent!

Sunt un rod al nopţilor de veghe

şi al grijii tale fără frâu,
sunt un rod al rugăciunii tale -
plânsul tău mi-a dedicat un râu!

Din priviri tu mi-ai întors privirea

şi din rugă - paşii înapoi
către Sfânta ţară-a veşniciei
ce-o iubeam atâta amândoi!

181
De-am plecat înlăcrimându-ţi anii,
încercându-mi goana după vânt,
tu te-ai Înarmat cu stăruinţă ­
să-mi ia urma-n lume Duhul Sfânt.

Mama mea de după Înviere

Slavă sfântă Marii Întâlniri!
Viaţă nouă - noilor pământuri
Slavă, Doamne, sfintelor iubiri!
Printre porunci

Doamne, câtă rătăcire

se îngroaşă-n grosul lumii!
nu ni-i teamă, nici ruşine,
mai nimic de-o vreme nu ni-il

Cum mai bem neadevărul

în explozii de senzaţii;
nuanţăm înşelăciunea
şi-o proliferăm cu fraţii;

le vorbim de lângă suflet

când îi pomenim de bine
iar în inimă-i veninul
pentru cine ştie cine.

Cum s-anemiază legea

dinspre suflet spre final:
s-a călcat poruncă-a zecea
cu buldozer şi cu cal!

1 83
Trezire aşteptând

Ne pierdem zilnic şi mărunt în toate,

ne regăsim în Unul când şi când -
jenaţi de-atâta urmă-n derizoriu,
când cresc etemităţile în gând.

Mai bântuim grădina cu păcate,

care-ncotro, cu viaţa în doi peri;
dar vine-un vânt cu duhuri de trezire,
revigorând, cât şapte primăveri!

Cum orice ins e-o viaţă şi-o minune,

se simte-o scuturare de trecut
şi ziua revelaţiei divine
realizăm că nu a mai trecut -

Ne-am da iar trupul rugului în pieţe

şi nu ne-am renega ca ucenici,
evaluând iar cele nevăzute
în ciuda preavăzutelor de-aici.

1 84
Poate-i dovada că noi niciodată
nu ne-am pierdut credinţa pe pustii:
ştiam un Miel, cu mântuirea noastră
scăpând însângerat spre veşnicii!
Mai ridicaţi ştacheta

Atât de mult ne învăţasem moartea,

din tată-n fiu ne-am spus-o cum se moare
şi Tu vii, Doamne, provocând cu Viaţa
ca vreme sfântă, nemaitrecătoare!

Sar sumedenii, pe nedumirite

în exaltări cu sufletul pripit;
până să afle despre ce e vorba,
cum să arate omul mântuit,

o parte se întorc la masa morţii

o parte nu, de ce, nu ştiu nici ei:
pentru că sunt acolo străzi de aur?
Că sunt păşuni pentru cirezi de lei?

Că nu sunt ierni şi că sunt vii cu struguri

(genealogici fraţi de Canaan),
că nu-s dureri şi că nu ard cazane,
că nu se mai aude de Satan?

186
E-o miză-n risc şi-un orizont de premii
ce-aşteaptă aşezări peste popor,
pe largi coline ale revederii
în zborul fără aripă de zbor!

Ap roape târg, doar că-i bogat stăpânul? ­

ce interes acut pentru bogat
dar cine mai iubeşte infinitul
unei iubiri prin care ne-a salvat?

Pe cine fascinează-nţelepciunea,
Cine-i contemplă-n gând apoteotic
Creaţiunea cu tipare sfinte
Ce-o dobândi Cuvântul, din haotic?

Voi căutaţi un Iov al suferinţei?

mai cercetaţi psalmistul răsfoindu-1
şi veţi vedea ce taine suprapuse
ne-aşteaptă să ne-nnobileze gândul.

Mai ridicaţi ştacheta mântuirii -

mobilul ei să-I vrem ceva mai demn,
ca zilnica cerşire personală
s-o ridicăm la rangul de solemn!

187
La două capete de zbor

Un gând ascuns de Dumnezeu -

Destul să-ncepi o-nstrăinare,
Chiar dac-o mie-s pentru El,
Vor fi mai palide, mai rare.

Ce gând, să-I poţi feri de El,

Să ai iluzia de taină?
Cu ce frunzari să-I camuflezi,
Să-i pui, ce derutantă haină?

Un cuget - servul metafizic,

un altul, robul pământesc:
şi stai în jocul forţei stranii
Între adâncuri şi ceresc

şi nu te-nalţi de nu-şi dezbracă

ascunsul, hainele-n doi peri;
cu două capete e zborul
de ai sau de nu ai puteri.

188
Tu, cu o iubire veşnică

Pomul simte când soarele

se răceşte de el -
ceva galben se întâmplă
în sufletul frunzei.

Şopârla simte şi ea
că soarele nu mai e aşa iubitor
că însuşi nisipul s-a schimbat.

Doar Tu, Doamne, cu o iubire veşnică

aşa cum Te ştiam, cu palmele-ntinse
spre avalanşa asta de morţi
umblând unii printre alţii
fără să afle că-i vorba de ei, fără ştiinţa
învierii dintre ai lor.

Cum, Doamne, să se gândească ei

şi să-Ţi creadă Adevărul -
tocmai pentru că e atâta de simplu!

1 89
Iertată fie teama

Mai suflă-ne în nări ca în geneze

cu învieri de dragoste fierbinte!
Vin pân-Ia malul morţii şi ne strigă
Pe numele bine ţinute minte!

Ne întocmeşte-o nouă aşezare

cu ceruri noi, cu un pământ din nou,
cu oameni vechi sfinţiţi de înviere
prin crez aprins, prin sânge de erou!

Noi ştim că o vei face Tu la vreme ­

Ţi-am amintit doar că suntem şi noi,
din marea teamă de-a nu fi acolo,
de frica de-a mai pierde vreun război;

e teama mea, e teama colectivă

ce-am strâns-o din finaluri de dezastre
ca pe-un ecou al deznădeşdii lumii
(e partea slabă a credinţei noastre)

190
e partea ce mai cere rugăciune,
e zidul, ce mai trebuie-ntărit;
s-apropie victoria astrală -
puţine-au mai rămas de împlinit.
Tablou final

Iată-i, Doamne, cei rămaşi,

cei ce veşnic vor rămâne!
cine-n cer şi pe pământ
mai putea - venirea Ta,
Sine die s-o amâne?

Unde-s Doamne răzvrătiţii,

cei ce s-au văzut că nu-s
cei ce s-au temut să creadă
şi-au bătut cu munţi de pietre
pe cei strânşi lângă Isus?

Triumfal privesc aievea

Ziua Zilelor, profeţii,
dar nici unul n-o mai scrie,
o trăieşte laolaltă
cu toţi fiii scumpi ai vieţii;

192
sentimentul lor că totu-i
deja vu, deja connu
dă triumf proorocirei
şi-ngenunche necredinţa
celor ce-au gândit că NU.
Invocare

Poate nu Te-am fi crezut

dacă nu veneai de sus,
poate că ne-am fi-ndoit
dacă alţii ne-ar fi spus.

Dar plecând de sus Cuvânt,

Trup ajuns la muritori,
Chiar Tu, Doamne, ne-ai vorbit
Şi Te-ai dus apoi să mori!

Ce ne-ai spus cu gura Ta

pe cuvânt de Dumnezeu
s-a-mplinit a treia zi,
s-a mai împlinit mereu!

Dintr-o inimă în alta

se întinde Învierea
dă-ne, Doamne-nfăptuirea,
dă-ne, Doamne şi puterea!

1 94
D estin de sfeşnice

Mai pune ulei de lumină,

condu-ne pe drumul de sfeşnice
prea gros e-ntunericul, Doamne,
spre viaţa vieţilor veşnice.

Mai pune ogoare deoparte

şi bobi uleioşi ne mai treieră,
lumina feştilelor noastre
să urce pe nopţi ca o iederă.

Lăsându-ne-n mână amnarul

noi nu vom mai da-o cu camătă
lumina în care Ţi-e Duhul
ce-n noi îl simţim cum ne freamătă.

Puterea din Logos dezgheaţ-o,

animă-ne zelul şi inima;
din marile şanse pierdute,
redă-ne-o, Isuse, pe minima!

195
o altă treaptă a iubirii

Părintelui meu, Theodor

Tu singur, înainte să fiu,

apoi împreună - tată şi fiu

şi iubindu-te
ţi-aş fi urcat dragostea
la rangul de cult
de-ai fi trăit
măcar cu o clipă mai mult.

Aşa fiind, rămân să adulmec

eternitatea lui Dumnezeu
şi să-L iubesc mai mult ca pe tine
care ai fost părintele meu.

1 96
Bine suprem

Ce unic - să-ţi vină

un bine suprem
pe când nici măcar
nu ştiusem că-I vrem!

l-am pus peste suflet

cu cruce cu tot
în locul sfârşitelor
arderi de tot,

ori, gloatele multe

de mari disperaţi
rămân cu statutul
nedemn de argaţi;

şi spatele-ntorc
stăruind în dispreţ
şi-n vasta orbire-a
Iăptoaselor ceţi.

197
Ce straniu, o, Doamne
Isus e Hristos,
ce straniu
când dragostea-Ţi iese pe dos.
Sp re Omega

Ce greu pentru noi e pământul!

el spune că noi suntem grei
şi nu ne mai ţine deasupra
ne scapă-n adânc pe polei.

Fusese o stare pe vremuri

cu paşi ca pe lună, uşori;
ce greu se intra în ţărână
uitând între timp să mai mori

şi greu te umpleai de păcate

Satan se mişca mai domol;
arar controla vreo cetate,
formal, să mai fie un pol.

Miza el pe-un plus de zăbavă,

miza pe-o Golgotă-n impas ­
triumful treimii de demoni
părea că e doar la un pas!

1 99
Dar iată că-n zorii aceia,
de moarte se scutură-un Miel
zdrobitu-s-a capul de şarpe
de vestea ce-a dat peste el,

de-atunci nu mai pierde o clipă

priviţi ce-i în lume de-atunci,
planeta-i deja controlată
de iadul cu mâinile lungi.

Priviţi la capcanele vremii,

puţini se strecoară atent
sub farul Cuvântului veşnic
păzind adevărul prezent;

aşa nerăbdare a lumii

grăbindu-şi căderea cortinei,
mai ţine, Isuse, lumina,
pe oameni, s-o vadă, mai ţine-il

în grupuri, salvând rămăşiţa

ce-n sfinte gherile-Ţi slujesc;
prea rari - şi de slava ce-Ţi poartă
n-au parcă nimic pământesc!

200
când intră cu Tine în rugă,
tot omul se simte în doi;
Tu poţi fi în unul şi-n toate
ca parte-a pluralului NOI!
Cernere spre etern

Cuvinte făcute din aer

în stoluri trăgând spre văzduh
un aer bogat în cuvinte
auzu-l sfinţeşte cu duh.

Cuvinte făcute din gânduri

ce prind greutate de tuş,
cuvintele merg în războaie,
se iau între ele supuşi.

Slăvit în Cuvântul de sine -

Cuvântul a toate patern,
geneza născând din geneze
filtrate spre-un mare etern.

202
Aminul, ca j urământ

Dragostea aceea pământesc-aprinsă

pe care o strigăm în gura mare,
dragostea aceea stinsă pământeşte
de care în curând m-am ruşinat.

Târzie iubire de Tine apoi

pe care o semnez acum cu martori
şi de care nu mă voi ruşina
nici în veacul acesta, nici în cel care vine.

Iată dar singurul meu amin,

pe care mi-l fac jurământ.

203
Tezaure

Ispitele de zi şi-aleg pereche,

în cuplu cu păcatul se tot cern.
Măcar de-aş fi curat şi sfânt în vise,
m-aş mântui-ntr-un ultim vis etern.

Dintr-un tezaur dat, de timp şi loc

ce loc şi timp îi dai lui Dumnezeu?
întâietatea-ntârzie la vămi
şi El rămâne ultimul mereu!

De-ai şti măcar, te-ai îngrozi acum,

că-i dai zecime-n toate lui Satan
şi daruri multe-n faptă şi-n cuvânt
până ţi-aduni cu el treizeci de bani;

şi-atunci adăugat la oastea lui

de vânzători perfecţi, bimilenari
el te condamnă-ntr-un război nedrept
cu-nvingători inexistent de rari!

204
Dar ia-ne Doamne-ntr-un moment propice,
m ai scade-ne din suma de arginţi
să nu-i avem pentru-a-i atinge pragul ­
să fim copiii Tăi săraci, dar sfinţi!
Î n miezul Bisericii a Şaptea

Laodiceea probelor de foc -

Pe când ea nu-i în clocot şi nici rece;
Rămâne-va un miez dintr-un popor
Şi-acesta, proba sigur o va trece!

Ce tulbur sens al crezurilor lumii:

atâţia capi şi tot atâţi hristoşi
morbid orgoliu, joc de interese
că n-ai puteri şi timp să le descoşi.

Se-ntoarce păgânismul pre-creştin

din indii şi podişuri tibetane;
răsuflători şambalice-aburind
golgotele-n privirile profane.

Dar tu, bogato-n duh şi adevăr

cu profeţii condusă până-n zare,

ferice de biserica ce-a dat

la vreme, un profet atât de mare!

206
Laodiceea probelor de foc,
pe când nu eşti în clocot şi nici rece,
r ă mâne-va un rest dintr-un popor
şi-acesta, proba sigur o va trece!
Cunoaşterea

Tu nu-L cunoşti destul pe Dumnezeu

Şi disperat, I-njghebi caricatura
Pe nevăzute, nu încerci să-I simţi
Nici mâna, nici privirea şi nici gura!

Ce mult depinde viaţa unui fals

de-asemănarea lui cu adevărul!
Minciunile-n culori de împrumut
Au deturnat geneze le şi mărul.

Se spune lumii că-s atâtea căi

spre-acelaşi cer aşteptător de lume;
un şarpe spune dintre mii de şerpi
că sunt sub ceruri încă multe nume

prin care-n multe feluri se mai poate,

spre liniştea planetei şi a ta!
Spre-o nouă eră multimilenară
Ne va conduce-un mare şef de stea!

208
Şi el mai ştie focul înteţit
în care va sfârşi un cap de şarpe
el ştie unde duc acele căi
şi teamă-i e de trâmbiţe şi harpe!

El ştie-al cui e tronul uzurpat,

ce nume poartă Domnul din vecie;
el ştie tot - dar a făcut mereu
ca lumea, cât mai multă, să nu ştie.
Duhul şi lutul

Cât lut pe mine-aşa de blând arzând

în rest, e-o-nveşmântare de credinţă
dublură a balastrului grotesc
slujind pentru o altfel de fiinţă!

Şi ce nădejde-ţi poate fi pe plac

pe-acest tărâm de deznădăjduit,
decât oferta unei alte lumi
ce-i aparţii, dar nu eşti pregătit.

Ce pui deoparte tu, îţi iau vrăjmaşii

şi ce clădeşti, în zori găseşti ruini;
tu semeni grâu, dar vine-amăgitorul
şi-amestecă neghinele cu spini!

La ce-ţi mai foloseşte hărnicia

de nu-ţi faci turn de strajă şi ochean;
Cuvântul vede bine printre neguri
şi torţa de lumină-i fără bani!

210
Trăieşti dintr-un răsuflet până-n altul
(ce nu mai ştii de poţi să-I mai ajungi)
şi clar-vestita îndelung solie
îşi va scurta chemările-ndelungi.

La învierea ce despică timpul

şi ni-l împarte-n moarte sau vecie,
prin crucea Lui atotcuprinzătoare
de braţe-ntinse tuturor şi ţie,

tu ai pierdut la cărţi talantul vremii!

De undeva pândeşte prea-târziul,
Zădămicind o şansă pentru care
Mai sângerează-n gol pe-un Munte, Fiul.

211
Spre mântuire

Puţin mai ştiu creştinii despre Tine

Şi cred că asta-i tot ce-i de ştiut;
ei merg orbeşte sufocând în forme
răspunsul milei ce rămâne mut.

Deşi ai spus că cercetăm Scriptura,

ei, cei mai mulţi, s-au depărtat de ea;
dar unde-ar mai putea să fie Viaţa?
din care sânge Ea s-ar mai putea?

Ce drum pierdut pe-alături de Scriptură!

ce veşti mănoase-n mia ei de foi!
doar s-o deschizi - ea văile-şi arată
şi toate duc spre Ţara de Apoi!

Şi ţara-aceea-i marea ta favoare,

credinţa ta, de-ai bate la hotar
cu partea ta, cu partea Lui totală,
spre-o mântuire rotunjită-n har!

212
Posesiune în absolut

Eu însumi, Doamne, nu eram al meu,

nici timpul şi nici spaţiul de umblat
nici versu-acesta nemaiîntâmplat
ce l-am semnat acum în locul Tău!

Ce-a mai rămas al Eului ştiut

decât un foc ce arde echivoc
un dor de-a-ntregu-n care Te invoc
de când mi Te făcuseşi cunoscut.

Aşa puţin e omu-n carnea lui

c-abia dacă ai timp să-ţi treci prin ea
aşa puţin, ca raza lângă stea
şi-acest puţin, fără de Tine, nu-i.

Nici proorocii nu-s cu de la sine

şi mai cu seamă ei abia de-au fost,
când Tu le-ai dat un emblematic rost
ei, bucuroşi, te-ar fi semnat pe Tine.

213
Chiar fără simţul dedicat măsurii,
aşa infimi, avem un drept celest:
de a alege aurul de lest,
de a tria la timp, sau nu, augurii.
Dacă nu vorbiti voi . . .
,

Dar mai ieşiţi la drumuri şi la garduri!

chiar v-ar plăcea o predică de pietre?
Afară-i neştiinţa şi e foamea
Şi-agonicii tăciuni aşteaptă-n vetre.

Descindeţi dintre ziduri căldicele,

lăsaţi înghesui eli le active
cu hrană multă, gata digerată,
cu şanse egoist-definitive.

Isus cu trena gloatei umplea munţii

şi ţărmul mării asculta ticsit;
de-i o problemă lampa sub obroace,
pasivu-i greu şi el de mântuit.

Când treci cu Adevărul prin cetate

surprinzi perplexităţi la Adevăr -
ei nici nu ştiu prea multe, nici puţine,
şi-ţi iau Cuvântul biblic în răspăr;

215
mai mult ascultă, descifrează slova
condescendent-candid de c1asa-ntâia
prinzând curaj, ar vrea s-o ia înainte,
să fugă iute-n lume cu solia.

Ei fericiţii dragostei acute

evaluându-şi scump descoperirea,
ne lasă-n urmă, ne contemplă straniu,
ne dojenesc apoi doar cu privirea . . .

Deci mai ieşiţi l a drumuri ş i l a garduri,

(deja s-aude-n pietre zvon de predici)
cât se mai ţine-n frâie anotimpul,
cât nu ne cresc în cale munţi de piedici.

216
Timp cu semne

S-a prins de timp atâta păgânism

că idolii parcă-s mai mulţi ca noi,
şi-atâtea moaşte-n lume, uzurpând
pe Cel ce-şi spune " Dumnezeu cu noi " .

Atâta formă goală huzurind

în clopote, tămâie şi făclii,
apelative, posturi, plecăciuni -
prin forme, moartea vine spre cei vii.

Ce rar s-aude-n turle Dumnezeu

şi-n naos, numele de Fiu golgot;
încep să uite pentru ce-au venit
şi prăznuiesc uitările de tot.

Dar voi, păziţi în turnuri focul viu

şi staţi pe locul vostru la spărturi,
înfierbântaţi de-o dragoste dintâi
să-I rămâneţi în slava sfintei guri.

217
Scrisoare

Am auzit că mergi la judecată,

că ai călcat pe rând vreo zece legi
şi ele cer pedeapsa capitală
iar tu nu ştii ce avocat s-alegi.

Păcatele duc toate-n ascunzişuri

şi legea e mereu pe urma lor
iar Ziua-Aceea e atât de-aproape
c-abia i se mai spune viitor.

Aveai prieteni de ticăloşie

dar s-au ascuns crezând că vor scăpa;
ce au urzit pe-o pată de-ntuneric
lumina negreşit le va trăda.

Dar tu, ca prototip al disperării,

măcar de-ai recunoaşte că eşti gol,
lipsit de slavă, milă şi iubire,
măcar de te-ar scârbi acest nămol.

218
Aş vrea să crezi măcar c-am fost ca tine,
să vrei aş vrea, să vrei să fii spălat;
mai ştiu şi-un Avocat ce stă la bară -
El n-a pierdut procese niciodat,

Mai e un timp până la judecată

un Tainic timp de har până atunci,
o horă legănată de reflexul
iubirii Sale-n care să te-arunci.
Stare de prag

Se pune baza unui nou mileniu

de nepăsare, tehnici şi confort;
în chinurile facerii ne zbatem
şi noul secol poate-i un avort.

Dar omul nou se-mbracă-n nepătare

Dublura păcătoasă s-a-ngropat
Isus plăti cu moartea să învie -
spre-a-i şti pe cei ce-i are de-nviat.

Ce-naltă e ştiinţa mântuirii!

o abordăm aşa, după ureche
şi ocolim orbeşte Canaanul
şi tronul Său de Tată-nepereche!

220
Nelinişte

Eu ştiu că n-aduc pace

ştiu că deschid un front
că-n suflet intră săbii
şi ies cu vârful bont;

eu ştiu că-n multe inimi

transpar secesiuni,
că-n numele Tău, Doamne,
ne-ar socoti nebuni;

ne:-ar adresa sintagme

cu gust peiorativ,
ne vor învinge poate
dar nu definitiv.

Eu ştiu că cerul nostru

şi-acest rotund noroi
de-o veşnicie-ncoace
au fost tot un război.

221
Se vrea o-ncremenire
tot în păcat şi-n pace;
nu-i câştigat războiul
dar toată lumea tace -
noi nu!, să nu ne facă
vreo piatră de ruşine
şi să ne spună unii:
" ei tac, dar tu mai zi-ne!

Cândva poemul liber

va îmbrăca o zeghe
dar se va-ntoarce-n suflet
ca flacără de veghe!
Ignorantul

Atâta glob rotit pe-un cerc de brume -

intenţii de pavat un iad frumos
îndreptăţind un fum orgolios
încearcă mântuirile de sine.

Ce bune-nfăptuiri se afişează
ce legi satisfăcute liberal
şi cât triumf pe omul " ideal "
ce-n pace mai departe se veghează!

Dar unde-i ochiul care vede lipsa

când se ignoră Marele Absent?
tu - de lumin-atât de dependent
strângi pleoapele spre-a nu-ţi vedea eclipsa

nu te-ntreba de ce-i atâta munte

şi printre munţi, de ce-a mai fost Golgota
credinţa ta nu-şi mai găseşte cota-n
puzderia de legi şi amănunte.

223
Fă-i Doamne, Tu, mai cunoscut AbsentuI
şi în virtutea ultimului har
atinge-l cu al sângelui Tău dar
pe ignorantul lumii, imprudentuI.
Iminenta ,

Anemica noastră planetă

Rezistă la secole noi?
Când chiar gigantismele vremii
se tem şi se trag înapoi.

Albastrul precar se sufocă

cetăţi cu atomi desfăcuţi
că moartea-şi lucrează pe faţă
rezerva de morţi nevăzuţi.

Dreptatea se vinde-n valută,

minciuna s-a prea ieftinit,
o cruce cu gestul mecanic
slăbeşte credinţa-nmiit.

Prea slabă această planetă

să ţină la secole noi
când chiar gigantismelor vremii
le vine s-o ia înapoi.

225
Zbârcită e faţa de sferă
Îngust ne e locul pe ea.
Eu, Doamne, vreau larguri natale
Edenul e patria mea.
Biserica de dincolo de gratii

Acolo şi lumina e vărgată

şi câţiva câini ce n-au greşit nimic;
acolo e-o biserică de oameni,
conturul ei e mişcător şi mic

dar nu c-ar fi nisipuri mişcătoare,

ci, că au ei un suflu mai mobil
în căutarea marii revelaţii
ce-a prefăcut tâlharul în copil,
copil de Împărat şi moştenire,
copil salvat de-un lemn însângerat,
copilul unei mari iubiri aflate
pretimpuriu şi neîntârziat;

acolo e-o biserică-ntre gratii

cu fraţi care se roag-aşa frumos
şi cercetează, speră şi iar cântă
şi viaţa lor e-n umbra lui Hristos.

227
Ei ştiu: cu două mii de ani în urmă,
lângă Isus un frate-aveau, tâlhar;
ei vor să-I vadă şi să preamărească
în slăvi, lărgimea porţilor de har.
Cusur în j ertfă

Se predică Hristos cu programare,

cu morgă şi charismă şi solemn,
cu amănunte nemântuitoare
Întru virtutea limbilor de lemn.

Pionii joacă bine distructiv

se naşte populismul de amvoane
şi se coboară sacrele idei
la incantaţii reci, fără filoane . . .

S-aduc ş i jertfe fără d e cusur

dar cineva la alţii le trimite
cusurul e că-i prea de ne-nţeles
desăvârşirea jertfei gratuite.

229
Credo

E Adevărul Tău aşa de mare

pentru o minte-ngustă-n patru laturi,
sau prea pitic e poate-n ei curajul
de-a crede orbi şi ridicaţi din paturi;

de-a crede ce le e suspect de simplu

de-a crede liber, fără de convenţii
trecuţi i-şi spală mâinile în pripă
şi ni se-ntorc cu spatele, prezenţii.

De ce vor, Doamne, ei minciuni de-o clipă

şi adevărul veşnic îl ignoră
când tot mai mult înstrăinaţi de ceruri
pământul Noii Ere îl adoră.

Un prinţ de ger poate-nsori pământul?

poate aduce soare şi belşug?
minciuna ce uzurpă adevărul
se caţără s-ajungă sus pe rug

230
un rug aprins cu ce-i mai rău pe el
păianjenul devorator de lumi;
el, c-un regat aproape proclamat
hulit de-o sfântă ceată de imuni!

pământul Înnoit de veşnicie -

răscumpăratul astru-unicat,
Treimea cea eternă, triumfală
îl va-nsoţi cu tot ce-i de salvat.
Î n loc de Psalm

Tu, Dumnezeul neodihnei mele

şi-al celor aşteptând neodihniţi
de ce atâta dor imens de Tine
când frontul trece şi-a lăsat răniţi?

Pe când noi cultivăm calamitatea

forţându-i imprudentul mecanism
ne prăbuşim în rugăciuni stresante
plutind între nădejdi şi nihilism.

În loc de osanale mâinii Tale,

în loc de profunzimi contemplative
noi ne lansăm în disperări barbare
şi în verdicte seci, definitive . . .

S e subţiază-n fir spiritualul

când dă-n tăişul linsului de molii,
noi suspendaţi între pământ şi ceruri
ne prăbuşim sub firul lins al bolii,

232
îşi pierde firul capătul prin gloduri ­
dar mai înnoadă-1 Doamne, de-l găseşti,
să ne-nălţăm o aţă de păianjen
în unghiul Tău din care ne iubeşti.

Îngăduie-ne, Doamne, ocolişul

calamităţii haitei de ispite
că n-avem timp de-atâta disperare
în locul slavei Ţie cuvenite.
Caravana prin pustie

Îmi place, Doamne, acest popor al Tău

peregrinând de dincolo de Noe -
o caravană lungă prin pustiu,
c-un capăt viu slăvindu-Te în voie;

îmi place, Doamne-acest popor al Tău

aşa stingher prin neguri de popoare
dinspre Sinai şi Golgota condus
şi pregătit de-o mare-ntâmpinare!

Orice fiinţă e-un popor ales

şi investit cu harul de-a alege;
un ochi al minţii se mişcase orb
şi Tu ni l-ai deschis spre-a înţelege.

Îmi place, Doamne, acest popor al Tău

cuprins între poruncă şi credinţă,
între făgăduinţe şi-mpliniri,
între îngenuncheri şi biruinţă!

234
Îmi place, Doamne, - acest popor al meu
ce nu-şi găsise vremuri lungi păstorul,
îmi place steaua urmelor de cui
din palmele ce păstoresc poporul.
Cântec pentru Laodiceea

De ziua-a şaptea Doamne de suntem,

e că ne-a strâns biserica a şaptea;
un strigăt de final triumfător
aşteaptă-n nori să se sfârşească noaptea.

Al Tău e dar şi cel din urmă şapte,

biserica a opta va fi sus -
un nou pământ cu sanctuar perpetuu
în ţara Infinitului Isus.

Biserica aceea-i ca Edenul;

Edenu-i ca biserica dintâi
căIăuzită-n duh de adevărul
ce merită să-i spui pe veci: rămâi!

236
Psalm de râvnă

Memoria e-o aşezare sfântă

de glasuri c-un amvon sfătuitor,
de melodii în aburul de gloată,
de orgă consacrată lângă cor;

Oricât m-ar paşte-nfeudarea firii,

tristeţea-n ochi oricât Ţi-aş fi adus,
m-am mâniat mereu măcar în mine
pe-un hulitor ce Te-a privit de sus.

Tu n-ai să uiţi, Părinte, niciodată

cum luptă pentru Tine-un păcătos!
E carnea măsurată şi învinsă
dar duhul plin de râvnă e-un colos!

237
Î n sfinte gravitaţii

Am răscolit adânc în timp şi-n Carte

şi ne-a găsit pe drum Mântuitorul!
dar după o minune-aşa de mare
să dăm noi mântuirii cu piciorul?

Şi de te-a fulgerat măcar o dată

senzaţia de sfântă veşnicie
mai poţi răbda căderea prelungită
sau zborul sufocat în colivie?

Mai poţi să te întorci la deznădejde,

la o minciună ticluită-n scurt
departe, hăt, de scoarţele Scripturii,
ce-ţi aminteşti, să-ţi pară ca un furt?

Acestea toate, 'ntreabă-mă pe mine,

Isuse, ce-Ţi sunt veşnicul dator!
dar vreau să-ntreb: e mult până la capăt?
dacă m-apuc de moarte, n-am să mor?

238
că e ceva în gând ce se-mplineşte
şi tot m-apropii, cum mă strigă corbii
Şi totuşi, Doamne-al sfintei gravitaţii,
m-atragi în lumi ce nu le ştiu, şi dor mi-il
Pretuire
.

Ne implicăm şi generăm conflicte

problemele pământului cum cresc
apoteotice-ncâ1ciri de iţe
prin efemerul mersului lumesc.

Cât preţ de suflet intră într-aceea

solomonească-n jur deşertăciune
şi câtă stăruinţă pentru ea!
la mii de ani, mai trebuie-o minune;

Şi ea se va ivi, că s-a cam strâns

şi vremea pentr-o asemenea Zi mare;
în contul ei de te implici în har
tu vei privi cum moartea lumii moare!

Şi vei vedea că tot ce-au investit

popoarele-n sudorile profane,
sub roi de molii s-au pulverizat
şi fug acum spre peşteri şi cotloane.

240
Dar tu ce-ai înălţat din cer în cer
pe scripeţi sfinţi, tezaur de virtuţi,
vei stăpâni perene moşteniri
în lumea sacră-a marilor avuţi.
Vorbitor

Sunt gratii în ceaţa albastră de cer

iar noi condamnaţii stăm după;
Tu Doamne, ne vezi încotro ne mişcăm
cum ţii închisoarea sub lupă.

Şi stai într-un spaţiu numit vorbitor

bătând ne-întrerupt în zăbrele
dar oamenii noştri vorbesc Între ei
mimându-şi dezgustul de rele;

dau gir disperat coliviei-pământ

părând să-i îngroaşe confortul
mizează pe-un secol cu capătul frânt
global Încordându-şi efortul.

Tu, Doamne, te uiţi peste-un Babel târziu

cum nimeni nu vede, n-aude
şi oamenii cad pe secundă cât pot
ca ploile verii cu dude!

242
Din libere ceruri te-apropii duios
de noi, zăbreliţii de după;
când vin să mă plâng, să mă rog şi să sper
Tu ţine-mi genunchii sub lupă!

Eu ştiu de acum câtă temniţă am,

dau totul pe-o vorbă cu Tine;
lI Să nu-i faci pe plac gravitaţiei reci,
Tu Domn al albastrului, zi-ne

că vine-n curând obsedantul curând -

că-n el vechiturile-s duse,
că simţul Edenului bine păstrat
ne-a strâns lângă Tine, Isuse! "

243
Ulei de candelă

Tu, timp-ulei de candelă aprinsă,

eu, sâmbure de flacără trezit
arde am cu ignoranţă instinctivă
pân-am simţit preaplinul risipit...

Mai pune, Doamne, că Tu eşti lumină,

mai pune în vremelnicul ulei -
către Paterna candelă de veacuri
să vadă şi să tacă ochii mei!

Mai toarnă, Doamne, cât să dau la alţii

o rază, două ca s-a prindă tot
chiar dacă-ar fi să-i scap dintr-o cetate
pe câţi salvase îngerii prin Lot.

Mai pune Tu, pe cât am ars degeaba

pe când eram un jalnic pâlpâit
când ignoram Lumina ta cea vie
ce n-o vedeam dar îi eram menit.

244
Spălat cu sânge timpuriu

Satan nici azi n-a coborât din pom,

tot şerpuie cuvinte printre mere
în locul cald şi sigur de succes
unde cădem sub vechea lui putere;

vânează necinstit punând capcane

departe-i Mărul, dar găseşti un măr
trimis de demoni, aşezat în cale -
un fals masiv, spoit cu adevăr.

Extazul savurat pe săturate

îl trece-n pâră după ce-a sedus
şi-arar pricepem că nici până astăzi
n-a terminat cu rănile, Isus!

Cum pe Satan îl plictisesc păgânii

dând probele paternităţii certe,
cu cei aleşi dă lupte de gherilă
cu bombele-a o mie de oferte.

245
Ne tot răneşte et vizând pe Fiul
unde se strânge toată suferinţa
şi-adesea uită, poate, sau sfidează
şi harul ce ne-adie, şi credinţa.

Noi nu suntem copiii nimănui -

cum ne-ar spăla el mintea de Scriptură
ori, până să se-ntâmple, Fiul bun
ne spală El cu sânge pe măsură!
Sodomele finale

Sodomele lumii dau legi contra Legii,

lumescul şi-a-ntins colonii în moral;
Veni-vor pe seară doi îngeri cu focul
dar gloata va spune că totu-i legal.

Legal, după care Sinai, care iotă?

Ce undă spre verde, ce gir lunecos
triumfă-n Sodoma moderno-creştină
de-ntoarce fatal creştinismul pe dos!

Ei cer privilegii - şi nu pe şoptite -

şi drepturi în dauna bunului simţ;
enclave de demoni conspiră imperiul
ce-l speră de veacuri balaurul-prinţ.

Tu, înger, cu aura tablelor legii,

confruntă-ne iară cu vechiul tipar;
redă-ne căldura amprentelor Sale,
a literei scrise, şi veşnic şi clar!

247
Puţinii ce suntem vom fi mai puţini
dar ştim că puţinii au girul etern,
că celui ce-i place sfinţirea-i dă har,
că oamenii înşişi din gânduri se cern.
Biografia iertării

Iertarea nu-i cofă cu apă

iertarea e cursul de râu
ea nu-i un pariu de galopuri
ea însăşi e-un cal fără frâu.

Ea chiar nici nu e o cetate

ea poate că e continent
ea nici nu mai numără culpe:
iertând nici nu poţi fi atent!

Tu, Petre, ce mult ştii să numeri,

oprind într-un şapte ocult!
Mai ştii, dintre inşii datornici
pe care-l iertase mai mult?

Tu n-aveai dileme profunde?

şi nici un frământ altcumva
când încă păşeaţi împreună,
când El cu-ntrebări v-aştepta?

249
Tu, Petre, cel singur cu Duhul
descins printre neamuri, matur,
ce viţă de sfinte prefaceri
ţi-a dat temeliei contur!

Scădeau sinagogi şi moscheie

(plecaţii, cresc noii veniţi)
creştinii creşteau creştineşte,
creştinii făceau prozeliţi!

Şi, Petre, tu piatră de boltă,

biserica-i plină de noi,
convoaiele cristice urcă
'nsetate de ambele ploi.

250
Nostalgia harmoniului

Aş vrea să aflu podul de uitare

în care un harmoniu zace-n praf . . .
cum s e mai lasă-n jos atâtea lucruri
făcând din ele, timpul, câmp de jaf!

Şi aş aduce-acasă acel harmoniu,

în foaIe să-i tom aer ca-n plămâni;
registrele să-i trag, să sune-n forte,
cu praf bătrân să mă clătesc pe mâini

şi să m-ascult, cu sufletul pe clape,

să-mi spun că-s virtuosul Timotei;
Cuvânt dumnezeiesc - uimind urechea
cu glasuri de bărbaţi, copii, femei.

Să mă întorc senin în ceaţa urmei -

eşantion al vieţii de copil
să împletesc ani socotiţi de mama,
cu ea să trec din martie-n april.

251
Tu, Doamne, să m-aduci din nou la mine
pe locul treptei polului opus,
eu să m-apuc c-un gând mai strâns de Tine
şi vremea Între timp să se fi dus.
Sământa de etern
,

Minunile nu ne hrănesc credinţa -

credinţa însăşi este o minune,
când ochiul tău deja priveşte peste
şi aparţii de o a doua lume.

Fereşte-ne credinţa de minuni,

minunea-i pentru cei necredincioşi;
(nici pentru ei, când mii de faraoni
devin mai furibunzi şi mai pietroşi) .

Credinţa-i însăşi mamă d e minuni;

sutaşul I-a cerut doar un cuvânt;
priveşte patul fostului olog
şi-atingerea aceea de veşmânt.

Credinţa e sămânţa de etern,

tot ea - maturitatea omenirii;
lăsaţi adolescenţele prelungi
că vine, vine, timpul Revenirii.

253
De la Noe la Isus

" Noe-i nebun

boii în spume duc bârne,
stau aşteptând
ţarcuri pestriţe de turme
arca dădu
astăzi un chiot de meşteri -
noi i-am văzut
uşa ca gura de peşteri " .

Noe stă-n loc,

suta de ani ne-a mai strigă:
haideţi, intraţi,
viaţa aşa se câştigă!
" Noe-i nebun!
spaţiul de-a mie de bârne,
iată încep
turme să-I umple cu turme " .
Plouă din cer,
forfotă mare-n izvoare!
cine-a crezut

254
duhul din Marea Strigare?
Noe-i şi azi -
strigăt de două milenii
noi ne lăsăm
pradă plăcerii şi lenii.
Timp de lăsat
viaţa de cruce s-atârne
sângele-I sfânt,
sigur ca arca de bârne.
Noe-a intrat
cine îi merge pe urme?
Retrospectivă

De zeci de ani ne zeciuim avutul

şi ruga mai găseşte cer deschis,
deşi mai dăm şi lui Satan zecime
de măr oprit la prag de paradis.

De zeci de ani ne-a tot hrănit Cuvântul -

nu-i vina lui că n-am crescut destul;
poporului i-e teamă de-ntuneric,
aprinde-Ţi Doamne rugul şi condu-l!

De mii de ani ne înmiim în Tine,

în cuibul de credinţă aripi cresc;
se ţes veşminte de fiinţă nouă
sfidând neînţelesul omenesc.

Pe mii de veşnicii ni-i legământul

cum golgoteşte sângele-garant
pământul nu-i o groapă de păcate,
pământul nostru-i cel mai important.

256
Istoriile lui nu se termină,
abia încep, cu un pământ din nou
un accident i-a dat o viaţă dublă
tot ce-auzim, e ultimul ecou.
POEME ANTISATANICE

Editura Viaţă şi sănătate, 2002

259
Pansacralitate

Sfânt-Alcătuire-naltă
a Treimii numelor,
dă cu mir şi Duh pe lume ­
lumea antilumilor!

că s-a-ntors pe dos pământul

plăsmuit de Creator,
s-a ieşit din veşnicie,
s-a ieşit din viitor . . .

E u slujesc la curtea vremii,

mă silesc să-I fiu pe plac,
să rămân cu Împăratul ­
iar să-I cânt şi iar să-I tac.

261
Circumstante ale revenirii
.

Se poate, revenirea Sa
să-ncurce planul cuiva?
Să punem în acelaşi ham
Un plan ce s-a numit Adam,
cu caii scunzi, de trap mărunt
când dai în cai şi ei nu sunt?

Sunteţi doar prunci, sunteţi copii,

spera ţi un drum de jucării;
sau eşti prea tânăr şi ţi-e dor
de partea ta de viitor?
Ai vrea şi tu, şi tu, s-amâni,
că prea e azi, că prea e mâini;
venirea asta să-ntârzie -
ea poate fi, dar, sine die . . .

Tu, chiar iubindu-L, î l gândeşti

cu sensuri ultraomeneşti;
se poate însă măsura
ce-avem, cu ce ni se va da?

262
aici vrem zbuciumul întreg
când anii frigului s-aleg?
Ce-ar zice El (când tot amâni),
găsind o lume de bătrâni!

Tu iartă, Doamne, gându-ngust

când îmi revin şi mă dezgust
de pământescul meu a tot,
de idealul hotentot
şi vino, nu mai amâna;
doar planul tău va triumfa!

263
Miza

Ce miză pusă strâmb la bursa şansei

pe Fiu-ngrijorat şi-atât de trist!
Pe cine-ar fi urmat creştinătatea
de n-ar fi fost în fruntea ei un Crist?

Dar, aleluia! Fiu al învierii

şi osanale Tatălui a tot
şi pietrei de lumină ce zdrobeşte
un cap de Şarpe cu infern cu tot!

Atâta înviere-a fost în Tine

c-ai mai păstrat şi pentru noi ca dar
când harul Tău va şti să se oprească
pe cel ce îngenunche la altar.

264
Fantasticul Sumum

Trec prin deltele de somn

cât de-a lungul, cât de-a-naltul;
dau de-un fel de viaţă-a mea
unde-s eu, sau poate-i altul.
Tot ce-i vis, mai face-o viaţă
de fantastic blând şi dens;
unde-i oare mai absurdă
lumea, unde-i mai cu sens?

Cât e-a noastră şi cât nu e

şi mustind de paralel...
creşte nota ei confuză
ca rupturile-n drapel.

Tulbureala asta curge

nu-i nimic de limpezit?
Doamne, Nesfârşirea noastră,
câţi pe lume Te-au găsit?

265
Scoate Tu din noi absurdul
şi slujirile-n doi peri,
iartă-ne când ne sfâşie
rătăcirile de ieri.

Odihneşte-ne prin luturi

şi deşteaptă-ne la timp
ca pe-un fir de iarbă mută
la răscruci de anotimp.
A-ţi compromite veşnicia

Ne-apasă temerea că nici

nu ne-om trăi vremelnici a
iar în virtutea marii frici
ne compromitem veşnicia.

Pentru pământ n-am fost dotaţi

decât cu strictul de ştiinţă,
dar tot ce-i dor şi e nesaţ
e-un piept şi-un creier de credinţă;

El ne-a adus înţelepciuni

din lumea Lui de constelaţii
să-i fim o lume de minuni
cu fiii noştri şi cu fraţii.

Ne vom târî după Cuvânt

pân' se proclamă împlinirea;
noi n-am arat ogor de vânt
şi n-am impus îndreptăţirea.

267
Noi ne-am văzut aşa mărunţi
trecând prin glorii şi înfrângeri
când porţi deschise, har de punţi
la timp se populau cu îngeri.

De unde, temerea că nici

nu ne-om sfârşi vremelnicia?
Şi dacă tot riscăm aici,
să nu riscăm neveşnicia!
Rugă de opţiune

Jinduiesc la un Triunghi
să mă-nchin din unghi în unghi:
Doamne,
Fiule,
Duh Sfânt
amuţeşte-mă-n cuvânt
dacă el slujeşte-un eu
prea sleit în glas de seu.

Tot ce-am spus, a fost în plus,

tot ce nu - aştept de sus:
Doamne, vreau să-mi spui ceva
şi s-a spui cu gura mea
eu să-Ţi port cât pot Cuvântul
cum din cer m-a bate vântul
Tu să-mi mişti un gând cu gândul
eu s-aştem sub rânduri, rândul
să lucrăm iar amândoi
pân s-a face de apoi
şi vei număra cu spor
ce-i în staul şi-n ogor.

269
Judecata de unul

Nu eram trist destul că-s un nemernic

mai trebuia-n mâhniri o scârbă-n plus:
că nu sunt singur în ticăloşie,
că sunt şi cei ce nu i-am presupus!

o fi surplus de sânge şi de har

de se-nmulţesc păcatele atât?
Chiar vreau să fiu la limită salvat
când m-a ajuns mocirla pân' la gât?

Mai sunt eu luptător când stau acasă

abandonându-mi straja la hotar,
când preţul adevărului tot creşte
şi eu îl vând şi-l apăr tot mai rar?

şi cumpăr moarte-n loc, din abundenţă

ca iar să vând un rest de adevăr;
Samson şi Iuda se-ntâlnesc în mine:
un orb pleşuv şi-un spânzurat de măr,

270
încât mă-ntreb, cât m-aş mai recunoaşte
măcar ca fir de praf dumnezeiesc
în chipul meu lăuntric sau de-afară
când viituri de mâl mă urmăresc.

Ce densităţi spirituale-n verb

pune ai când va, de se-nmuia granitul,
când la iubirea mea cât un chibrit,
a Ta, se întrecea cu infinitul;

când pe genunchi mergeam tot înainte

şi n-aveam paşi ascunşi pentru-napoi,
ce vreme, Doamne, - mi tragi la judecată
la o geneză-a lucrurilor noi?

Târziul meu nu-i preatârziul lumii,

noi Amândoi am dovedit când va
că-ncep asemănările cu cerul ­
şi-au început din Rugăciunea Ta!
Era unui singur miel

Jertfelnicu-i scârbit de abundenţă

atâţia miei tăcuţi în presimţiri
vor fi-njunghiaţi; şi-atât de păcătosul,
o turmă plânsă are în priviri . . .

Cum s ă te uiţi în ochii unui miel

cu mâinile cruciş pe capul lui?
tu eşti cu vina, el - cu plata ei,
că de nu-i plată, ispăşire nu-il

Dar azi e ziua ultimilor miei

pe drumuri paralele de păcate;
alt sânge de acum se va vărsa
spre-ndreptăţirea mâinilor curate,

că-ncepe era unui singur Miel

jertfit pe culme-n Ziua Pregătirii
şi nu-i sub cer vreun nume omenesc
pentru-a intra în casa mântuirii.

272
Venise era unui singur Miel
şi se-ncepu de-atunci cu mântuirea:
chiar de pe cruce, primul om salvat
când îşi răcea în palma Lui privirea . . .

Cu-acest târziu începe rândul tău

că preatârziul 'uite' stă să vină;
tu ai putea, şi trebuie să poţi
pe seama Lui să scapi de orice vină,

doar să priveşti în ochii Lui de Miel

şi mâinile-mpreună să le pui . . .
tu eşti cu vina, EI - c u plata ei,
că de nu-i plată, nici iertare nu-i!

273
Sfertul de zi

Dar nu-ţi aparţine efortul de-a fi

ci numai o şansă de-a nu mai muri!

Tu nu eşti în stare de nici un efort,

nu pui nici o miză pe viu nici pe mort

Da' -i vorba de tine - şi cât te-am strigat

auzul arându-l cu-n plug luminat;

Ţi-am dat şi modelul suprem de-a iubi

cât Încă-i lumină din sfertul de zi

Egal îngheţat Între bine şi rău,

să nu te mai mişti prin Iăuntricul tău.

Să pierzi încercarea de-a nu mai muri

când încă mai este lumină de zi?

Să schimbi tu eternul cu-n ev limitat

când irepetabilul nu-i de schimbat?

274
Te ştiu în blazare şi simt că eşti trist...
(Mai este un loc lângă crucea lui Crist)

În crângul iubirii ţi-e cuibul pustiu

şi tremuri pe-alături în frigul târziu.

Nu pierde favoarea de-a nu mai muri

un sfert doar mai este din sfertul de zi!
Cetăti de sare
,

Ce ochi judecător de cercetare

a răscolit cetăţile de fum -
Sodoma şi Gomora - ca sentinţă
pe care n-o-nţelegem nici acum . . .

Cum Doamne, a i ştiut s ă scazi din număr

de n-a rămas nici zecele întreg
în mijlocirea deznădăjduită
din care doar câţiva s-au mai ales.

Avraame, tu - c-o rămăşiţă-a lumii,

prieten de pământ al Celui Sfânt
n-ai întrebat, din cei care-or să vină
câţi drepţi vor sta-n picioare pe pământ?

Câţi drepţi au fost - să scape Hiroşima

şi câţi din Nagasaki s-au ales
sau cine-a mijlocit pentru cetate
măcar să aibă minimul succes?

276
I-atâta sare, flăcări şi cenuşă
în perspectiva vremii de sfârşit
şi câtă teamă nefolositoare
după o şansă de a-L fi primit,

deşi El şi-a iubit necunoscuţii

ce şi-i zărea-n de-a lungul transparent ­
El primul a iubit dintotdeauna
iar tu se pare că n-ai fost atent...

Ce trist, ce straniu, tinde să rămână

asemenea iubire scursă-n gol
şi golu-i mare ca o cale largă
cum şchioapătă planeta dintr-un pol

Cine-Ţi trimite, Doamne, sol de pace

o inimă, la dragoste, răspuns!
şi cum mai stăm de-o vreme cu credinţa?
cu mântuirea unde am ajuns?
Omida

Dar cât mai devoră

şi ce insipidă!
Ce scârbă mi-e Doamne,
de-această omidă,
de-aşa moliciune
vărgată şi rece
frunzişul fiorilor mei
când îl trece.

Cu ce ignoranţă
prin câmpul de milă
îşi devorează academia
de clorofilă!
sfidează geneza, creaţiunea,
şi totuşi ea ştie
mai mult decât lumea
ea speră şi crede că
vine minunea!

Când timpu-şi aduce

278
aminte de ea,
deja nu mănâncă
deja nu mai bea;
şi tot mai retrasă
aşteaptă în voie
precum în cea Arcă
docilul de Noe .
.

Aşteaptă să plouă
potopul de clipe,
potopul de raze-n­
colţindu-i aripe,
sămânţa nervurii
şi-un miez de culori;
în taină se naşte
şi dorul de flori
iar zborul şi-l simte
nainte de-a fi
şi ziua-i de-o mie
de ani şi o zi. . .

279
 *

Tu stai şi te legeni -
ce mult ai mizat
pe cogito, ergo
lucid şi-mpăcat;
ignori ce-o să fie-n
omidă şi-n Arcă
şi iată, clepsidra
ce iute ne-nţarcă!
şi cum nu mai cade
un fir de nisip,
un fluture zboară
în timp ce eu ţip . . .

Rămân încă-n mine,

deasupra mi-e El
oprit în lumină
de sfânt porumbel.

280
Î ntâmpinarea

Moartea-i un efort de sine

moartea-i un asalt final;
sunt prea obosit prieteni
să încalec acest cal.

Mai rămân pe-o nouă şansă

dar cu-n şarg mai odihnit -
drumu-i lung, nu pot rămâne
Între voi şi infinit.

Mai rămân pentru-o ofertă:

El din nou s-a arătat
cu lungi palme sângerânde
care nu s-au mai uscat;

se lăsă prelins din slavă

pe-un argint de tot plătit;
obiect al dramei Sale, eu,
pe-o muchie de cuţit

281
balansând în două ape
dar descoperit la timp;
mai rămân pentru-o ofertă:
vine-un mare anotimp!

Nici n-a puci un timp de deltă

într-o moarte ca efort,
ziua-ceea nu contează
de eşti viu sau de eşti mort -

una e întâmpinarea
luminoşilor stăpâni
de ieşi-vom de prin case,
de sălta-vom din ţărâni.

Să rămânem pentr-o şansă,

El din nou s-a arătat
cu lungi palme sângerate
care nu s-au mai uscat.

282
Sfinţirile

o mână sfântă, Doamne, şi-un Cuvânt

nu poate face decât lucrul sfânt

şi lucrul, cât nu şi-a ieşit din legi,

va curge cu sfinţirile întregi;

e-aşa puternic cerul în rostiri -

protagonist al marilor sfinţiri;

Un vânt de legi animă pe pământ

tot ce-i sub vânt când bate vântul sfânt

şi-auzi frunzişul păstrător de legi

când munţii fac alegere de regi

când urcă-n muguri fructe neoprite

şi toamne ies cu legile-mplinite;

când căprioara, cum a apucat

îşi lasă-n rouă iedul la-nţărcat,

283
omizile ce trec în legi de schimb
vor pâlpâi cu aripe de nimb

şi pasărea, ca zbor material

legiferând curentul ideal

ea nu-i decât busolă şi ocean

şi-ntr-o globulă, globul pământean;

sub luciul mării, crâng şi munţi cu peşti

prin nevăzute raiuri pământeşti

statomicite-n multimilenar
puzderii de tipare-n verb Îţi sar

perpetuată-n lung şi fără greş

amprenta mâinii Tale de neşters!

Doar omul e-o abatere de legi

găsind că sunt prea veşnice şi-ntregi,

că-n ce-l priveşte-i liber chiar de sus

şi mai ales de când veni Isus

284
se recunoaşte că nici unul nu-i
fără păcat, şi n-are slava Lui;

ce-a mai rămas, doar chip de om creat

că omul sfânt ce mult s-a mai schimbat!

Ne-a amintit Mesia cum am fost,

c-am fi sfârşit şi tragic şi anost

de n-ar fi fost El treapta de-nceput,

magnifică desprindere de lut

ce-n înălţare-nvolburează nori

de martori, viitori nemuritori.

285
Mersul p e fulger

Editura Cartea Românească, 2003

287
Îmblânzirea fiarei

Timp despicat

Cenuşa-n urmă se adună

alcătuire pomului la loc
şi frunze-ntoarse-n crengi de fumuire
zvâcnesc din amintirea unui foc

Aşteaptă zborul măduva de aer

a oaselor golite de prea sus
spre ele curg atotcuprinzătoare
furtuni de pene roşii de apus

Din lupi coboară mieii către stână

cu sângele întreg închis sub blăni
şi iarba ce-au păscut-o sparge roua
uitări de rană li se-nchid în răni

289
Şi caii lepădându-se de gloanţe
şi-au nimerit în câmp potcoava lor
gonesc soldaţi cu urme de ţărână
către femeia stingerii de dor

şi deodată, cum nu se-ntâmplase,

va fi să crape marginea de sat
şi-o lume ce n-avea cum să mai fie
un nou ogor va scoate la arat

când despicat un râu de timp în două

brusc va coti în urmă ca un gând
cu-o jumătate-ntoarsă precum vântul
cu alta mai departe lunecând . . .

Ca două trenuri cvasiparalele

un revelat model de timp invers;
de două ori o vreme fără capăt -
vecia e-un astfel de univers

290
Starea de continuu şah

Asemănări împătrăţite-n negru

alternativul alb pacificat,
doar până-ncepe-a da deosebire
virtutea oştii care s-a mişcat;

o iau nebunii de-a diagonala

ameninţând regatu-n câmp deschis
supremul cal nu vine la-ndemână
săre marea şansă-a marelui învins

mai cade-un turn, presimte rău regina

mai amăgeşte oastea c-un pion
s-a cam rărit naintea şi-ndărătul
şi-n aer cresc încăierări de zvon

Coboară iar pe-ntins de armistiţiu

asemănarea blândă-a alternării
dar pânda de războinici iar mocneşte
ca uraganu-n încreţirea mării

291
Trecerea frontului

Apusul în căpăstru violet -

o slăbiciune-a soarelui târât;
cât va dura descălecatu-n zori
când de plecări ţi s-a făcut urât
şi cu de-a sila îmbrăcat războinic
buimac uitând că teamă îţi mai este
va trebui, iscoadă să treci frontul
de unde-apoi încoace, nici o veste

292
Scufundările

Greutatea ta, imperturbabilă cum zici,

apasă pe podele cu o delicată presiune,
mi-a spus muntele ce locuia peste lac,
dar sumedenii, apăsare peste apăsare
toate în una s-adună încât
locul pe care te afli se poate scufunda
ştii că o face deja după dorul
ce-a început să-ţi fie de tot mai în jos

Li se întâmplă chiar munţilor

după o mie sau două de ani -
iar tu, închipuie-ţi că i-ai împlinit

293
Lume ce nu-i

Nici nu-i timp. Nisip de ouă

poartă mierla-n prag de pui;
nici nu-i timp. Un soi de lume
nu s-arată nimănui. . .

Nici nu-i timp, iar puiul mierlei

ouă restul de nisip
tot în gol de creanga casei
tot ratând un cuib de timp

294
Î mblânzirea fiarei

Cum timpul ninge peste lucruri fixe

sau cade-n sine însuşi contemplare
alertă lumea îi aţine drumul
şi i s-aruncă-n pripă la picioare

Sau el aşa din dragoste s-abate

să o asculte depănându-şi fumul
marcat cu jar de ipostază vie
ca Dumnezeu să-i urmărească drumul.

Se scutură de unii fără noimă

când simte el că-i creşte-n şa povara
în echilibrul instabil perpetuu
încarcă toţi să-şi îmblânzească fiara

295
Ulciorul

Ce mai contează în câte cioburi

totul e că s-a spart
lutul care ulcior mi-a fost;
şi o altă absurdă indiscreţie
de a afla de câte ori
teafăr la apă a mers

Sau altceva e mai de un profund neînţeles:

dacă două cioburi oricum
nu mai pot merge la apă
de ce mai aşteaptă ele
în mai departe fărâmiţare?
Şi totuşi, Doamne, ulciorul acesta
din nou va merge la apă,
la apa ce viaţă-mi va fi

296
o percepţie a treptelor

Sunt trepte prea mărunte

în creşterile florii
fărâmiţând răbdarea
de-a le privi atent;
din rază-n rază calcă-n
rostogolire sorii
de nu mai ştii când este,
a fost, va fi prezent

Şi coacerile-s lente -
privirilor, scăpate,
acuitatea-n simţuri
a mai pierdut teren
că ne trezim deodată
surprinşi de împlinirea
ce-o aşteptăm la ora
celui din urmă tren

297
J oe de ţurţuri

Ţurţuri picurau
din ce în ce mai repede:
se înălţa soarele.

Ziua la jumătate
saturaţie a înălţării lui.

Lunecuş pe-o trenă-n scădere

a căldurii precoce:
ţurţurii picurând tot mai rar
şi crescând, coborând
un apus lepădat
către zorii celor
ce încă mai cred că-i apucă

298
Viaţa ca rază şi meteor

Un mers prea lung - subţie raza

trecută prin albastrul pâinii
văzduhului ce-ademeneşte
din el să ne-nfruptăm plămânii

ea trece uşi prin golul cheii

se culcă jos pe întuneric
legată către buza bolţii
de-un asfinţit jăratic sferic

o concurează meteorul -
şi el o rupere de stea
şi-mi scade trupul meu de zile
că n-oi avea ce mai cădea

299
Plânsul geamăn

Dar nu s-aprinde lacrima deodată

ca wolframul în ochii amândoi -
îl simte unul pe celălalt că plânge -
şi-i plânge plânsul uşurat în doi

Cum lacrimi curg pe-un legământ de gemeni

una pe alta se aşteaptă-n barbă
(e una mai sărată-ntotdeauna)
şi strânse-ntr-o cădere-ncep să fiarbă

şi-abia atunci începe plânsul mare

ca ploaia după bură-n apogeu
cu frângere de suflet ca-n câmpie
copacul răsturnat de Dumnezeu

Se mai ridică ochii dintre palme

ori le mai arde lor de curcubee?
ci pentru-un plâns uscat până-n adâncuri
doar Dumnezeu e ultima idee

300
Î ntre coperţi

Raiul meu discontinuu

e Între aceste două coperţi
când ies pe porţile lor, încă
mai simt o expulzare ancestrală

Închide-mă, Doamne, între ele

să nu mai ies decât
când va deschide cineva
ori direct în miezul cerului
la curtea Ta de constelaţii
şi de cuvinte slujitoare

301
Ouă de tristete ,

Şi de se-ntoarse pasărea de mit

legendă nouă află-n ţara mea:
Era un cuib cu ouă de tristeţi
şi frigul lunii încă le clocea;

agonizau căldurile de sine

în miez de aripi reci ţinute strâns,
pădurea-n elegii sacra mentale
se tot usca de zboruri date-n plâns

Dar am trecut pe lângă cuib la vreme

tulei şi piuituri străvezii
îmi implorau căldura subţiorii
şi milă mi-a mai fost şi milă mi-il

dar cum să-ndur batjocurile lumii

când puii de tristeţe vor ieşi?
Şi-atunci am zis, spre lauda legendei:
"
" Ciocniţi! Intraţi la mine-n poezii!

302
Doj ana

De nu o ai, s-o cumperi

bătrâna dojană -
rar cu cinstire
eu o primesc;
sporovăiala neînălţării
mă-mpovărează
de pământesc.
Pasărea rară
a orelor mele
domesticite
în fulgi de orgoliu
ce caută-n cârduri
gălăgioasă
cu salvatoare
de Capitoliu?

303
Bethesda

Miraculoase scăldători, cu apa

până la mal de vânt versificată;
pe buze-mi simt curenţii de cuvinte
ce-n scăldători de tuş or să se-abată
ca-n marile răscruci prevestitoare
prin gura prorocului cel mare.

Schilod poem aşteaptă-un înger tulbur

s-agite apa-n scurt din an în an
în timp util pe el să-I zvârle primul
vreun milostiv ce-l cunoscu la han.

Voi încerca şi eu zicându-i: scoală!

ia-ţi tot ce vrei, dar umblă, nu mai sta
şi multora le spune ce-ţi fac astăzi;
tu mult mai mult ca mine vei umbla

304
Pledoarie pentru acelaşi gând

Dacă gândul tău ca un vânt

poate stârni vântul a o mie de gânduri
dacă un sentiment al tău
poate schimba o privire
sau privirea un sentiment
atunci treci deoparte
că e mare nevoie de tine!
treci şi tu deoparte cerule cu aer bun
soare cu blândă lumină treceţi şi voi
care credeţi, treceţi deoparte, rămâneţi,
poemul încă nu s-a terminat. . .

305
Ars amandi

Acum abia aţi înţeles-o

ea îşi răsucea vocea în toate felurile
făcea vocalize pe tema delfinului
pe tema invaziei de Colorado
tot felul de vocalize făcea
cu triolete şi apogiaturi
legato, stacato glissando
pe teme laice şi metafizice
dungate de pauze roşii
violete orange cenuşii
dungi tot mai late de pauze
de optime pătrime doime de notă întreagă
tot mai întreagă de viaţă întreagă
şi toate astea întru desfătarea
emoţiilor noastre intelectuale
Dar azi a căzut
voi adunaţi-i vocea într-un
recital cibemetic salvând-o cu-un afiş:
spectacolul amânat sine die

306
Punţile

Poetul prin cuvinte e-o albină

care salvează floarea de zăpezi
cu învieri îţi traversează trupul
când literelor lui te-nfăţişezi

Cu miros proaspăt trecerea să-ţi fie

pe puntea suplă unde-ai pus călcâiul;
el ţi-a întins-o, dar precum e rostul
pe o furtună el trecu întâiul

307
Neoerotica

Şi eu care toate dragostele

mi le-am luat în serios
ca pe o definiţie de inimă
pe când totul e dodecafonic
şi cu grijă epurat de emoţie
ptiu! dragoste la modă
cu poezia ta douămiistă cu tot!

În ce or mai fi stând
operele de artă ale sufletului
iar lumea asta, Doamne, când
o mai fi iubind pe lumea asta?

308
Poem de cretă

Nu şterge, profesore
ce-am scris în recreaţie
pe tabla asta prostituată, -
oricând despre Tales
voi da mărturie
dar, lasă profesore,
pe altă dată!
E vorba aici de-un poem
despre viaţa de cretă
a vorbei, de-o clipă albind;
în preajmă
bureţi îmbibaţi de cuvinte
proclamă ca însuşi
poemul fiind.
Mai lasă-tărcat
cu silabe pătratul
încuie şi clasă şi şcoală şi tot
sau lasă-mi favoarea
sub clopot de sticlă
să-mi duc tabla scrisă
s-o apăr cum pot!

309
Sacu l de box

Izbitura de Întoarcere

Dar eu numai cu ochii închişi

mi-am putut vedea odată îngerul
şi m-am trezit întrebându-l:
De ce, îngere, nu visez şi eu
ceva cât ştii tu de frumos?
- Ceva frumos visezi tu
dar numai lângă poarta cerului ajuns
apoi, n-ai voie să-ţi aminteşti
decât izbitura de întoarcere,
durerea din vârful picioarelor
- De ce, îngere, acum nu mai simt
decât o vagă durere în piept?
- De ce? pentru că acum visezi
pe undeva prin cer
şi-aici nu mai ai picioare
şi nici creştet, ci doar
ceea ce simţi: o izbitură de sosire
suavă, pe vârful inimii

310
Saltul

Sări cât poţi în lungime. Apoi

de-a curmezişul egal cât poţi sări:
aşa va arăta o săritură pătrată
Pregăteşte-ţi apoi
un fel de zvâcnire-de-tot
pornită în susul susului sus
Lumină, prea multă lumină
când mie mi-e dor de apus!

311
Fantezie cu licurici

Atât de clar să poţi vedea

la malul bolţii într-o stea
şi tot sorbind lumina ei
să-ţi înverzească-n trup scântei;
spărtura bolţii să o fii
prin care se străvede-n zi
când noaptea prea e-n bezna ei
iar zorii încă n-au idei

312
Concertul pentru contrabas

Din mers se limpezea printre copaci

imaginea care-i lipsea auzului:
acolo în balcon era un obez
îşi repeta concertul pentru contrabas.
Obezul virtuoz
a simţit că-s atent şi mirat
nici nu ştiu când
a coborât aproape în stradă.
Instrumentul avea şapte corzi
şi cânta înalt-subînalt
şi cânta subteran de parcă
ar fi avut în burtă un violoncel
şi violoncelul în burtă o violă
ea o vioară şi vioara o vionuştiuce,
asta de fapt era mândria obezului
mai mult chiar decât virtuozitatea.
Cum te numeşti, domnule, l-am întrebat
şi el a rostit numele meu adăugând:
eu sunt obezul care vei fi, la fel vei cânta şi tu
cu lumea oprită în loc vei cânta

313
Şi începu a slăbi văzând cu ochii
până ce - a rămas violoncel
până ce a rămas violă, doar vioară -
i-am salvat-o până ce a rămas singură cântând
chiar după ce auzul meu ajunsese la capăt
Poem stupid 3

Miriapodul se lamenta că a rămas

doar cu o sută şi ceva de picioare;
cărăbuşul l-a consolat cum că el are
numai vreo şase şi tot nu se plânge.

Câinele alerga schelăIăind ridicol

în trei picioare, iar eu le-am spus
celor ce încă nu observaseră
că eu am numai două şi tot nu zic nimic

315
Spre un a l doilea văz

Spre un al doilea văz

Magneticul Morfeu mi-ntoarce ochii

cu sudu-n sus spre un al doilea văz
şi dup-un vis invidiat de vise
mi-e somn din nou că m-aş culca pe străzi
Un orb îşi părăsise călăuza
şi-n tomberon tot mai zadarnice lanterne;
el vede-n vis mai mult ca restul lumii
şi-ar vrea să-i fie visele eterne.

Un înger ce tot vine şi-i aşterne

alături, seara, pune două perne

316
Variante evenimentiale.

Atâtea variante pentru o singură întâmplare

un vot impersonal însă doar pe asta o alege
restul rămân la locul lor: gata, s-a dus şansa
pentru o următoare mie de ani, iată,
am evitat frumos o inflaţie a întâmplărilor;
nici loc nu şi-ar găsi atâtea pe metru pătrat
pe cap de locuitor, slavă echilibrului ecologic
şi Celui ce nu-i lasă genei de excepţie decât
şansa de unu la un miliard.
Alunecă lumea pe câteva evenimente
bine ancora te în realitate
doar câte unul mai schimbă ceva
sărăciei lor adăugându-se
apoi fiecare din noi cu soarta pe-o întâmplare
(mai vine una şi-o abate altcumva sau anapoda
pe cealaltă) şi-i trec poate fiecăruia
pe alături, sigilate variante de lux
Cine să spună că viaţa nu-i dulce şi confuză
ca mierea dintr-o mie de flori nimerite oportun
lângă cea mai pragmatică prisacă.

317
Prin conul de lumină

Din con de umbră-n con de soare

în care (cine şi de când?)
pe raza petei de culoare
te-a tot gândit un zeu migrând
şi de acolo fu departe
şi până-n preajmă - mai deloc,
depinde mult, Stimată Moarte,
cât loc de scrum, cât loc de foc
şi mai depinde dacă raza
de cerc, s-o mai putea curba
când conu-şi îngustează baza
spre umbra care va şi va!
depinde: va găsi spirala
în ocoliş de lent prelins
sau va migra în scurt spre poala
acestui galben con aprins.

318
Clopotul de sticlă

În locul limbii el poartă un om

îl poartă ferit de griji de vânt şi de boli
de aceea limba clopotului de sticlă
scoate limba la cei de afară
se miră că se mişcă pomii şi că nimeni
nu e luat de furtună că nu face ţurţuri la gură
oricum el e în grija clopotului de sticlă
care dintr-o subconştientă neatenţie
se poate trezi morman de cioburi şi-n mijlocul lor
să rămână în picioare, descumpănit lamentându-se:
"
" regatul pentru un clopot , apoi căzând şi el
în timp ce un clopotar de serviciu vesteşte:
e sărbătoare!, sau dimpotrivă: aşa ne ducem toţi
oricum, unul sună de una, în satul vecin, de o alta
veştile în zbor fac scurt-circuit
în văzduhul cu nori care tună
una pe alta anulându-se

319
Memoria pietrelor lacustre

Ca îndărătul ochilor un creier

lacustre pietre de memorii lente;
au unele culoare asfinţie
şi restul tente straniu-violete

Eu caut piatra care ţine minte

o scurtă năpustire de erete
cu gheara - câte una-n fiecare
culoare-nfricoşată de sticlete

Şi mai descos o piatră care-mi ştie

un zbor dintâi prin cerul de sărut. . .
Pe voi v ă caut blânzii ochi d e pietre
cu mult-văzutul care v-a crescut

320
Fete în cinci anotimpuri

Fata în vernil
nu mai e copil. . .
pui d e verde, pui,
tu-i caisul tu-il
Fata-n verde copt
ce m-a dus s-o-nnopt
vrea să-i spun eu cine-a
inventat ruşinea

Fata-n galben plin

zâmbet mai străin
toanele ei nu se
mai lăsau deduse
Fata cea de nea
m-a urcat în şa
în galop de vată
către-o altă fată:
una mai de fum
fugă fără drum . . .
şi mă-mbie fata
dar eu nu sunt gata

321
Arbore genealogie

E-n noi un drum de oameni cu capătu-n strămoşi

c-un om mai mult e-n fiu decât în tată
de-aceea ne alegem mai greu mai nebuloşi
eliberând bărbaţii ce n-au fost niciodată

şi-odată-n plus mai tulbur în destin

eu fără foie după ei mă-nc1in;
ar trebui să-i mai arunc în valuri
plutind deasupra groazei de prea-plin

dar în zadar: pe viu mi-e sigilată

o lume-ntr-o corabie de os;
la malul de apoi cu ea în pace
voi pierde sau voi câştiga frumos
Tata, insulă fără ieşire

La ieşirea vremii

Vremea i se învolburase la ieşire:

la ieşirea din muşchi
la ieşirea din creier
la ieşirea ieşirilor i se scurgea vremea
ca dintr-un sac ciuruit
iar noi nu-i vedeam decât sacul
ofilindu-se către pământ ca o
floare a soarelui fără soare
Îşi arunca înapoi talanţii
greu atârnaţi de rămăşiţa vremii
Acum parcă e din nou puternic:
apele nu-l mai îneacă
iar bolile n-au de unde să-I apuce
nici focul n-are de unde să-I ia
Memoria noastră cât suflu să aibă
dar Tu, Dumnezeule, prea sfântă arhivă,
după bătrâna Ta Facere, mai la-ndemână
o Re-Facere Îţi va fi

323
Explozii

A explodat o veşnicie-n alta

şi noi ne-am apucat s-o locuim
cât am putut, cât poate fiecare ­
din ea să mai apuce cei ce vin

dar mai era destulă - să rămâi

şi încă dulce ea, cât rămăsese;
paharul tău stingher a plâns în gând
jenat că nu mai este loc la mese,

că era plin cu zile dând pe-afară

că te-aştepta un vânt rotit-nacelă:
discret, cu pleoape-nchise de iuţeală
te-ai prins într-o vecie paralelă . . .

Cândva, ţ i s e v a umple iar paharul

sau timpul va tot da numai pe-afară
va exploda o veşnicie-n alta:
ne transplantăm. În ceruri azi se ară!

324
Joc de umbre

Umbra ta de după lampă

şezând la masă cu tine
umbra ta de lampă chioampă
rostogolită de pe o parte pe cealaltă
umbra ta de lună muntoasă
după tine gâfâind spre casă
gâfâind împreună
umbra ta de stele văzută numai de ele
şi iar umbra ta de casă
umbră de lampă vampă frumoasă
ţ1mbra ta de lampă stinsă
umbra ta de toate cele stinse
cum ţi s-a ales umbra
de cele ale noastre:
a ta s-a cuibărit după nori
ale noastre încă mai rămâne-vor albastre

Trece-mi-o, Doamne, şi pe asta

în contul celor pierdute
ireversibil durute. Dar atom cu atom marcat e

325
cu Duh Sfânt ce s-o abate
ca îngerul cu sângele de miel
să ungă uşile lui Israel
şi orice umbră iubită cruţată de zi
într-un trup de neumbră
se va-mbrăca spre a fi
o împlinire a împlinirilor

Viu pe când erai nemuritorule

ce teamă îmi era pentru tine
când visam că ţi-ai încheiat nemurirea
ca miez împletit între cercuri de flori;
atunci spintecam pântecul somnului
şi scăpam afară ca dintr-un incendiu
cu dâra de foc după mine ...
Saturată împlinire a împlinirilor
când nimic de-acum nu mai are ce
doar tu protagonist al viselor mele
cu foarfecele de vie învăţându-mă
plânsul în sticlă al corzilor de viţă
doar tu, despicând coaja Iăstarului
pentru un pat nobiliar de altoi . . .

iar mie îmi place c ă totul este normal

chiar suspect de normal - şi atunci
un tăiş de mirare îmi sparge pântecul visului
iar eu mă prăbuşesc pe covor
ca dintr-un incendiu scăpând
cu dâra de foc după mine

327
Dragostea ca trecere

În vreme ce totul parcă

e mai posibil ca oricând
mă întreb dacă nu eşti doar
un fals contur de care
nu am voie să m-apropii
să nu mi se facă mâna
un gol îmbrăcat de altul
" Eu sunt doar o plutire,
iubind din plutire " , îmi spui,
şi aproape că-mi vine să te cred
când totul e mai posibil ca oricând
Şi mă înalţ doar în vârful picioarelor
de dragul imensităţii spaţiului
dintre două plutiri
şi-n simţuri moi rămân atârnat
chiar şi în somn unde tata e o plutire în vis
iar tu venită parcă să-mi pregăteşti
înţelegerea unei alte dimensiuni -
şi-n derută nu mai ştiu
ce este de aici iar de dincolo ce
şi polul ochiului s-a-ntors!

328
Vernisaje marine

Ningând pe mare

Pe mare ninge jumătate mut

la dunga sferei cercului cu marea;
se ninge singur aerul pe el
şi-l arde-n tălpi scântei de peşti ca sarea

o noapte-a nins cu ancore subţiri

ce oaspeţi-nori în alb de Terra Noval
" Ieşiţi, băieţi, că ne-ngropăm aici -
hai să săpăm o pârtie din proval "

Dar marea parcă nu ştia c-a nins,

simţea doar luciu-i clătinat mai dulce.
Pe lumea apei, fulgii vin copii
şi n-au un pai de care să se-apuce . . .

329
Scrisoare de pe mare

Răsăritu-n roşii dâre

ca o rană-n must de dor,
unică mobilă punte
spre o zare cu zăvor
Ce ţi-am scris, surdina ceţii
cade pe cuvânt senin;
toată ţinerea de minte
eu hârtiei o închin
şi-o păzesc de vântul mării,
Pân-Ia ţărm e-o zi-mamut!
Voi mai şti citi stiloul,
înţeleptul meu cel mut
când atât mi-e de tovarăş -
că de-ar fi să mă scufund,
prins de el, aş fi mai sigur
ca de-un rest din Balder Sund

330
Noaptea pe Marea Neagră

Pâraie de somnuri
curgând după perdele
pe când eu dorm aiurea
cum se-ntâmplă;
e altceva prin burguri
când pe mare
sunt singurul
cu degetul la tâmplă

Cel care-a mers dormind-o

i�a zis NEAGRA;
eu din botezul meu
spre-a n-o mai pierde
trecut prin zorii
acuarelei sale
cu verbe-am presărat-o
pân' la VERDE -

331
Eco etica

Recital virtual

Aceste biblioteci
latent recital de cuvinte
virtual doar până te-apropii
oricum acolo e atât de strâmt
o perpetuă criză de spaţiu
şi asta e un bun câştigat
Ei sunt adunaţi şi m-aşteaptă
Fiecare la locul lui
eu vin şi le întind mâna

dar cine sunt eu să m-aştepte

într-o atzât de generoasă linişte?

332
Mutatii,
- 88

Bolnave case de pustietate

spre câmpuri ele nu se mai divid
prin burguri pentru gropile comune
buldozerele ziduri pun la zid

După stăpâni din scurt iau câinii urma

unui tramvai tulburător din zori;
pe cozi îi mai aşteaptă câte unii
s-apară la păzitele strâmtori

m�i scapă, înăuntru-1 mai strecoară

stăpânu-nduioşat de ochii lui
îl vede-apoi ieşind dintre cuptoare
şi prelungit pestriţ cu-n cârd de pui

prieteni şi familie mâzgoasă

el şi-a făcut acolo la-ntâmplare
ei alungaţi cu pietre şi-n derută,
ademeni ţi cu mâini mângâietoare

333
Priviţi cu ochi adânc un pui de câine
şi pentru-n rest de foame hrană daţi-i
a doua zi poate-I luaţi acasă
la capătul atâtor generaţii
Megaşansa Isus

Viaţă, cât mai eşti a mea

pân'te dai de partea humii?
Hai să mergem. Nu-ntreba
De mi-i rău, sau altfel cum mi-i.

Moarte, tu mă crezi nebun,

Că mă joc de-a scripta manent
Când îţi scriu şi când îţi spun
Că n-am teamă nici mă lament

Viaţă, încă eşti a lumii

(fără acte de etern);
este-o Cale care nu mi-i
greu, prin El să ţi-o altern.

Timpu-n treieriş de sine,

Cal concentric, pas mai rar. . .
Lume, fă ceva cu tine
Într-un ultim ceas de Har:

335
Prinde ultima din şanse -
Megaşansa de hotar!
Lume, lume, vezi tu, - cam se
Strânge funia la par.
Destin de ceas şi de inimă

Ceasul îşi trăieşte din plin clipele

Nici una pe alături nu-i scapă
Doar inima din piept doarme pe ea
Şi nu mai ştie când merge în gol
Ca o moară domoală de apă

Ceasul roteşte fosforescente mustăţi,

Prelungă încruntă tură de ace;
Inima pare să uite-n curând
Ce are de făcut, că acum va tic-tace.
Mon moulin rouge, ce bine era o dată cu tine!
Dar totul e rău şi pe dos când totul
Se termină cu-atâta preabine -
Că binele e să nu se termine.
Şi adevăr îţi spun inimă:
Astăzi vei fi lângă rai
Sub o aceeaşi floare cu mine.

Dar cele mai scurte aşteptări

Sunt aşteptările sfinte;

337
Inimă, îţi dau o veste mare:
Ţi-am pregătit de lucrat
O veşnicie şi-o sută-nainte!

Doar ceasului n-am ce să-i fac,

Învierea nu se atinge de rugină;
Toate ceasurile se vor arunca pe pământ
Când vor rămâne cu El
Cu Dumnezeul nostru de timp şi lumină!
Ruga de secol XXI

Mai smulge, Tu, un rest din lumea asta

să Ţi-l aducem dacă-i de adus
un rest prelung al sufletului nostru
şi-al tainei crucii care ne-a pătruns.
Mai dă-ne să muncim din greu, Părinte,
dar nu pe-alături ci în via Ta
mai dă-ne timp cât spaţiul ne aşteaptă-n
minunea aşezării Undeva!
Adio-ţi spun bunicule mileniu!
şi ţie-adio secol părintesc!
Eu văd cu o privire Înmiită
o parte-a nevăzutului ceresc . . .

339
o imagine a veşniciei

Asta a fost tot. De acum vei putea

să-ţi închipui veşnicia:
un Everest pe care o dată la o mie de ani
se aşază o pasăre să-şi şteargă ciocul
iar tu aştepţi să se roadă granitul
să se macine ca munţii Măcinului
(aproape câmpie) şi să spui: ce plictiseală
să aştepţi veşnicia să-mbătrânească
şi tu să fii cel ce-o-ngroapă cuvenit
ca pe o veşnicie-n cele veşnice.

340
De urbis

Înconjurate cu grija zilei de mâine

bombe cu discrete ritmuri interioare
puse la îndemâna urechii
explodând cu precizie în toate
punctele cardinale ale cvartalului
la hunice ore de năvală a străzilor
Somnul tău sare în aer pe dinăuntru
ca mare excepţie scapă doar visul
în tainică ascunzătoare, vag de el
îţi mai aminteşti ca de-o cunoştinţă
ce din uitare ţi se naşte a doua oară
cum o melodie ce inexistentă-ţi rămâne
dacă întâmplător ea nu ţi se insinuează
tentacular prin pereţii comuni
dar bine că ţi-o aminteşti să te poţi convinge
că îţi mai aparţine câte-un vis de care
era să uiţi dacă el nu revenea
după zeci de ani ca melodia aceea tenta cuI ară
de care era să uiţi ca însuţi de tine
într-un veşnic pomenit regat
al orizontalei lumi fără de lume

341
Noţiuni de dragoste

Noţiuni de dragoste

Tare-aş mai vrea să fie înţeles

dragostea nu are nimic în comun
cu plata întreţinerii

nici cu cea mai grozavă afacere

şi nici chiar cu afrontul adus părinţilor;

ea are totul în comun doar cu ea însăşi

ea nu poate trece dinspre sine către ură şi înapoi
fără să-i scadă puterea întoarcerii

dragostea e partea noastră de metafizic

ea nu are o casă grea, ea nici nu are o casă
ea se înscrie într-un spaţiu electric
între polu Eu şi cel Tu
ea e o mare diafană
undeva deasupra pământului

342
Î ntâlnire de front

Cum eu exist mai din amonte

tu eşti nativă de aval
ne întâlnim ca-n cavalerii:
răgaz de om răgaz de cal;

tot împreună peste fronturi -

asalturi mici sub steag enorm . . .
tânjesc l a văile d e pace
în care n-am s-apuc s-adorm

Războiu-aceasta-i de o sută
de ani doar într-un singur an;
eu preferam războaie scurte
unde izbânzi mai apucam

343
Alternativa

Garoafa s-a iubit cu-n trandafir,

miroase unul mult a celălalt
cum ea s-a înălţat din rădăcini,
cum el s-a aplecat din maiînalt. . .

Când a m ajuns acasă mirosind

parfumul ei deja migrase-n pernă;
pe urma lui ne-am strecurat în vis.
Din două lumi, ce lume-i mai eternă?

344
Poem solomonesc

Hai sub cerul meu de jos

într-un colţ de zi frumos!

sânii tăi să-mi fie regi

la o curte fără regi
unde clipele-s întregi

Lasă-mă sub ramul tău

măr de bine şi de rău

sub zăduf de-i creanga ta

curg răcorile din ea
precum zorile din stea

Timpul paşte-n umblet lung

eu abia, abia te-ajung;

Bine-i, Doamne, când învii!

vii la mine, când mai vii?
într-un colţ nebun de zi.

345
Ochi de aşteptare

Să-ţi treci din oră-n oră-n oră aşteptarea

o clipă rară când ai pus la cale
către apus când picură culoarea
din lucruri de la creştet către poale
să treacă zorii umezi dinspre soare
zvântaţi de-un cântec izbucnit din brazi
şi tu s-aştepţi fărâma ta de zare
să-ţi lege iar un zâmbet pe obraz

Cum mi se dă a doua oară raiul

l-încerc aşa cum l-a schimonosit
cu şarpele iubirii drept complice,
cu el prin spini va fi de pătimit

346
Poem de dublă stea

Zărind o stea, de ea atras ca magii

s-o simţi cu toţi fiorii la-ndemână;
să-ţi exilezi în iad infatuarea
chiar dacă ceru-l treci cu ea de mână
Iubirea ta de-o-nfaşă ca un scutec
peste cămaşa ei de fotosferă
unde s-a dună dragostea şi raza,
ce dulce e lumina şi prosperă!

347
Mersul pe fulger

Sincope rădăcinoase de fulger

cărări printre stânci vecine cu cerul
şi mersul meu doar între două iluminări.
Aşteptare. Şi iar cărarea strălucind ca un fulger
şi mersul precipitat ca pe o scară Iăbărţată

Aleg bine răscrucea potecii, aştept aprinsul orbitor

al şurelor de nori, alerg din nou
dinspre un perete spre altul al beznei
pauză de aşteptare;
şi iar creanga împrăştiată a luminii
răscruci nu mai ştiu de care pe cer şi piscuri
încât mă trezesc cu picioarele pe-o ramură de fulger,
mult şi înalt eşuat de pe cărare şi asta
am priceput-o doar abia când
m-a scăpat din lumina ei
creanga cu arătări sincopate. Eu mă opream în gol
şi aşteptam până ce ea din nou îmi lumina căderea
Martori, cei care m-au văzut o lungă vreme şchiopătând

348
Carul de biruintă,

Editura Ancaprint, 2005

349
 Dar tocmai acum ai putea să mă iei
când mai mult ca oricând sunt binecuvântat
de ideidin spectrul cu forme finale -
aproape total ale Tale

În propriul nume dintr-un unghi de piatră

o proprie confuzie mă latră:
să fiu eu piatra silnică de moară
ori pot fi eu atât de Unghiulară?

Aşa spune Cuvântul, dar noi

parcă n-am fost făcuţi pentru cuvânt . . .

Spuneam că nu e vorba Doamne

de o răzgândi re spirituală ci
firea mea de-o clipă e devină

Piscuri de speranţă ne-ai sădit în gând

gândul veşniciei ne şopteşte blând
de-o minune mare , zi de revederi :
Alfa şi Omega seamănă-nvieri

351
 Înaintea mea merge Cuvântul
iar eu din urmă doar aşez cuvinte . . .

De când mă ştiu am cultivat complexe:

Că nu sunt mai dotat şi mai abil,
mai credincios -
dar nu-mi atribui merite forţate,
Izbăvitorule, neprihănit colos
Ce şansă să mă mântuieşti Iisuse
Când pleava mea Îmbracă-un bob de grâu
Doamne, Tu creator al metamorfozei
Omizilor, cristalelor şi inimii

Eu cred că nimeni, Doamne, nu face

o mărturisire mai publică de cât o face un poet.

Vrei ca Domnul să facă minuni la vedere cu tine? dar câte a

făcut până acum şi nu ţi le-a mai spus

352
 Ce-naltă treaptă e aceea de-a crede-n Tine Dumnezeule Ce
zid de depăşit e să ajungi să-ţi fluturi inima ce te-a condus
pe-un pisc de sânge salvator A treia treaptă este harul Tău
de a-mi aţine calea îndelung cu cele două trepte puse-n faţa
mea
Demonul spune: mai mult decât păcatul ce ţi se mai poate
întâmpla? Mai mult decât moartea, altceva, ce? Îngerul zice:
mai mult decât iertarea, nesfârşirea fiinţei; mai mult decât
fluviul tainelor în des-tăinuire - aşternerea nevăzutelor
peste neputinţa închipuirii.

Poem al meu, nu te mândri doar cu un sfert de nemurire

când tu eşti doar o umbră a celor eterne

Cercetez o Carte arsă prin pieţe; de undeva din cenuşa ei ea

s-a strâns la mine în mână

Cât de proşti, Doamne, printre atâtea lucruri prosteşti -

cum am crezut noi că Tu nu exişti sau că nu ne iubeşti

Sinistru ni-i Doamne mormântul - Pentru Tine - doar

semănare de grâu cu boabe pline sau seci
Păcat înzecit să pierzi tocmai timpul sfârşitului

353
S-a poticnit un roman la porţile cerului: " Cum, şi tu Brutus,
Luceafăr strălucitor al Domnului . . . "
Mai înşelăm încă un mileniu, îi vom face o intrare triumfală
- noi, civilizaţia din lumea a treia spirituală Triumf clădit
pe jafuri pe sclavi bătuţi şi bani spălaţi, călcatul lumii pe
cadavre de inamici - ce ne-au fost fraţi . . .

Doamne, am cam început să uit mai cu deosebire,

pământul . . . dar nici odată, firul de sânge, păcatul meu
astupându-l

Mai sigur decât pământul, mai solid decât temeliile lui nu-i
decât cerul şi sigur, Cuvântul

Am cam terminat de vorbit cu lumea, cu mine mai am doar

puţin, Restul, veşnici a cu Tine

Hristos este înainte de Hristos

şi nimic nu este înainte de Hristos

A plouat Doamne şi eu am dormit? altfel, ce să fie cu norii

aceştia goi de Ploaie Târzie?

354
Eu sunt de aici pân-acolo, Tu, dintr-o metaveşnicie în alta -
la fel de nesfârşită ca Tine . . .

Şi morţii vin la Adunare Ei sunt crispaţi şi par în derivă,

sunt agitaţi şi au mereu câte ceva împotrivă . . .

- Scrie Sân-Petre: "Î ncă îmi ceri semne şi minuni ca pentru

necredincioşi? " Acum citeşte ce-ai scris. Priveşte semnul
citării şi-ţi este de ajuns

S-a încălzit trâmbiţa în mâna îngerului. Îngerul trage aer în

piept . . . cine e gata?

"
" . . . şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor
Iată dar apa - şi Duhul Lui, ca la început, gata să ţi se mişte
pe deasupra. Ce-ţi mai lipseşte?

Dacă doar Unul poate - şi Acela n-ar fi, noi ce-am putea
spre mântui re a noastră?

"
" . . . mai dreaptă şi mai bună - o lume fără Dumnezeu? . .
Iată Doamne,
la mii de ani de la Creaţiune
cum ne cuprinde absurdul ateu

355
Banii aceştia aproape noi dar cât de murdari pe dinăuntru?

Eu nu-s vândut ci doar împrumutat pământului şi eu cred

pe cuvânt cuvântul de-acasă al Cuvântului

Vă grăbiţi " să îngropaţi anul " - de unde atâta ţărână? doar

trupurile noastre, că asta suntem . . . Restul, Doamne, îţi
aparţine

Doamne, noi nu existăm . . . doar Tu în noi, pentru că fiii

sunt un fel de a fi al tatălui . . . Atunci, de unde oare mai
suntem şi un fel de a fi al celui ce nu ne-a făcut? Şi totuşi Tu
ne naşti din nou cum noi ne mişcăm spre casa natală şi iar
ne faci copiii ce-am fost: un singur fel de a fi, al Tatălui

Facem atâta rău împotriva credinţei în bine . . . Schimbă-ne

Doamne-ntr-un fel Să ne putem înţelege cu Tine
Credeam că m-am născut acasă pentru că o vedeam pe
mama, dar ea mi-a spus că ne-am născut doar ca să
mergem Acasă

Doamne al feţelor spre Tine întoarse, noi mergem înainte,

alţii, înainte cu spatele, ochii lor nu-şi mai găsesc locul -

356
Dar El mi-a zis într-o zi: " eşti atât de zadarnic dacă nu vei fi
în stare să fii "

Deşi - nimic despre Tine, pe pământ, pentru mama venii . . .

Măcar voi pleca - ştiindu-Te şi mai ales ştiind că mă ştii . . .

Nu dispera nici atunci când pe eşafod aştepţi gâdele;

urcând treptele; el poate să observe că acolo e singur, sau
cel mult va observa o luminoasă substitui re de persoană . . .
Nu-i aşa îngere, împreună slujitorule?
Dar fă-ne Doamne mai blândă lumina,
mai îndu1ceşte-o cu puţină umbră Tu dă-ne lumina stării de
bine în care să Te putem şi noi zări
tânjesc să se mute de-a-ndoaselea, e drept, lumina poate
face minuni - dar cea mai mare, rămâne aceea a feţelor spre
Tine întoarse

În urma războiului din cer s-au împărţit îngerii:

o parte - deoparte, iar două, de-o alta - Îţi mulţumim
Doamne, altfel, pământul ar fi fost pe jumătate iad . . .

Îngrozit îi rostesc numele cultivatorului suprem de mere

ale discordiei

357
Tu ştii lisuse cum se iubeşte un mort pentru că aşa dureros
m-ai iubit; şi eu ştiu Doamne cum se iubeşte un Înviat, că
aşa fericit Te iubesc

Toată viaţa, sub obsesia că-mi tot scapă ceva . . . Doamne,

tocmai Tu, eşti ceea ce-mi scăpa

De-atâta drum singur de-atâta Duh Sfânt auzii - ca odată,

pe-acelaşi pământ ceva între tunet şi voci îngereşti: "Vezi,
Paule, Paule, că iar mă prigoneşti? "

Moartea-i supranaturală, Natural e doar să fim;

Viaţa e atemporală Moartea-i plod nelegitim

Cred că pentru fiece fir de iarbă există în nori o picătură de

ploaie, iar pentru norul de păsări -
fiecăreia, un bob de grâu şi nu e suflet peste care
să nu se aşeze o picătură de jertfă ca un roşu porumbel
fluid sub care - dacă vei rămâne . . .

"
" Doamne, dar cu gropile acestea, ce-i?
întrebau cei care nu mai erau în ele . . .

358
Doar tu puteai inventa
prolificul a fi
pentru că ai fost primul
care ai constatat că eşti
Cel ce eşti.

Uneori Duhul Tău mă suprapopulează:

se repede acolo unde conexiunile mele
stau cu mâinile întinse aşteptând
fructiera ta cu vocabule
şi un ciclu intim se roteşte
ca o moară de apă între cer şi sufletul meu.

Ai văzut, Doamne, vreo sămânţă

căreia să-i fie teamă de ogor?
Atunci, priveşte-ne pe noi
care nu avem nici măcar
înţelepciunea unui bob de grâu
ce-şi caută prin brazdă un alt trup.

359
Parcă memoria lor ar fi fost doar o pâine
ce nu ar fi ajuns pentru toţi:
cu cât s-au înmulţit mai mult
cu atât nu mai au habar de Tine . . .
Dar a u uitat oare c e a i făcut Tu
numai din cinci la o gloată flămândă?

Sfântă Mega-undă a Creaţiunii,

cum ai ajuns tu până la mine,
ba, iată, ai trecut şi peste,
iar eu aştept ecoul ei ca pe-un reflux
de nesfârşită împreună vieţuire.

Parcă memoria lor ar fi fost doar o pâine

doar că veşnicia lui
nici o ramură nu i se înfundă.
Racordează-mă, Doamne, la sângele Tău!

360
N-ar fi păcat, Doamne, ca
"o făptură atât de minunată "
să poarte o bulină roşie
de avertizare seismică?
Mai sigură-i cred, o nouă alcătuire:
ştiu eu o Stâncă a Veacurilor,
dacă se poate . . .
 Mersul în vârful p eniţei
Duble rondel uri în coriamb

Editura Cronica, Iaşi, 2 005

363
Dublu rondel în coriamb al tatălui meu

Scoate-mă-n zi
cât eşti izvor temeliei
AZI vreau să fiu :
fraţii ce-mi vin întârzie-i !
Mergi prizonier
nopţii căldurii femeii -
eu îi visez
bolta de lapte ca mieii

Slavă am zis
zilelor tale de mire
cât mă presimt
pus pe soroc de-mplinire
Scoate-mă-n zi
pune-mi izvor temeliei
AZI pot fi EU
ei, mai târziu. Întârzie-i !

364
 Zidul că-i zid
are-n instinct prăbuşirea
tu plămădind
toarnă-mi în taină plutirea
nu cea de os
nici peste timp, a mumiei :
alta, smerit
tuş să-i închine hârtiei -
azi e-un prilej
cât eşti izvor temeliei

365
Dublu rondel în coriamb al crengii spre toamnă

Intră cât poţi

creangă-n văzduh peste lună
schimb de culori
chipul ştiut ţi-l detună ;
mierla clod
muguri şi pui laolaltă
bolta cu ploi
nu e destul de înaltă.

Aripi şi cânt
cum şi-au pierdut aşezarea
eu mai rămân
vultur pe toată culoarea;
intră cât poţi
creangă-n văzduh peste lună
schimb de curenţi
verdele chip ţi-l detună.

366
 Soare mai strâmt
zilnic solstiţiu-l subţie
palid urcuş
gâfâie-n seva pustie;
somnul prelung
plăsmuie vise de humă
cât ne-a desprins
fluxul de sorţi în furtună
încă e timp -
urcă-n văzduh peste lună !

367
Dublu rondel în coriamb liber al alun gării vidului

Zumzet stelar
ochiul plutind într-un zumzet
trece-un poet
dâră de imn în iubire
drumu-i târziu
lung în afara cetăţii
gura şi-acum
unduie fibre-n săruturi

Braţele-i sunt
grele de multul strânsorii
liber asfalt
paşii desculţi îi serbează
zumzet stelar
ochiul plutind într-un zumzet
trece-un poet
dâră de imn în iubire

368
 Bruma i-a prins
părul din urmă şi geana
scurte păduri
treceri spre sat cu stejarii
ei îl primesc
fruntea-i triumfă cu frunze
pentru iubiri
prinse în har de poeme
Zumzet-stejar
ochiul plutind într-un zumzet

369
Dublu rondel în coriamb al Pietrei Teiului

Linişte tu
cum mă înconjuri cu apă
Stânca de somn
suptă s-a strâns să mă-ncapă ;
scriu lângă foc
parcă aş pune de pâine
latră din cer
stelele-n formă de Câine.

Cine-ar urca
Piatra-n oglindă păzită
unde-aş putea
noaptea s-o împart cu-o iubită;
liniştea ei
larg mă-mpresoară cu apă -
cum se sili
strâmtul culcuş să mă-ncapă;

370
 Piatră de tron
iată-s al peştilor rege
vin Lorelei
plete de rouă de-mi şterge
văd barca ta
care-n uitare se-ngroapă
cerul roşind
simt cum de riscuri se crapă;
ce-a mai rămas,
doar un înconjur de apă.

371
Dublu rondel în coriamb al lui Solvej g

Plouă-n trei nopţi

aur din lauda lunii
ca un prinos
pus peste urma furtunii;
ceas de-aşteptări
turnuri albite de pace,
stelele sus
bolta-n trompete-o preface.

Vine-mblânzind
coajă cu coajă de zare
dor umblător -
miezul din miez care doare;
plouă-n trei nopţi
aur din lauda lunii
ca un balsam
pus peste rana furtunii.

372
 Pânda s-a-ncins -
oaza cu gânduri feline,
încă stăpâni
noi pe augurii de bine
cum aşteptai
prinsă de marginea lumii
Solvejg de dor
Solvejg de nea şi petunii
ploaie-n trei nopţi
aurul laudei lunii !

373
Dublu rondel în coriamb al marelui verde

Crengi în dezgheţ
mugură zilele moale
iată ne-ajung
până-n ureche petale;
păsări de zori
ies la culesul de rouă
cade din cuib
coajă pestriţă de ouă.

Timpu-i solar
ziua lungeşte-ne-o, Doamne,
apără-n bolţi
frunzele noastre de toamne;
vremea-n dezgheţ
mugură crengile moale
iată ne-ajung
până-n ureche petale

374
 Cum am aflat
sensu-nzeirii prin altul
ori am urcat
ori coborâse înaltul
anul s-a stins
tot într-aceeaşi culoare
gura-n sărut
dulce izvor de izvoare
simţu-n dezgheţ
mugură clipele moale.

375
Dublu rondel în coriamb liber al trupului femeii

Lauda-n trup
cine-o aude de-aproape
cânte-i-o-n lung
imn de mărgele pe suflet
numai de-ar fi
timp să ne-alegem de lume
rouă dublând
gemene c1ipe-n atingeri

Ceas devorat
satură trupul de treacăt
fie-i primit
iar de vreo linişte-aşteme-mi
lauda-n trup
cine-o aude de-aproape
cânte-i-o-n lung
repezi mărgele pe suflet

376
 Pasăre tu
mult prea-nălţimii urcată
eu trupul tău
trec în prigoană de temeri
cote-albăstrind
trepte căderile-noadă
stârv de azur
cere cu lut întregirea
laudei-trup
ce-o mai aud de aproape

377
Dublu rondel în coriamb al timpului de uimire

Ziua s-a strâns

toată-ntr-un ceas de oprire
trece-nnoit
timp de iubire-n iubire
iată-nverzi
câmpul visat de o rază
oamenii dorm,
vis lângă vis se aşază

Gurile-s azi
geamăn izvor de săruturi
mintea s-a dus
prinsă în stoluri de fluturi
ziua s-a strâns
toată-ntr-un ceas de oprire
trece-nnoit
timp de iubire-n iubire

378
 Bineveniţi
poarte-ne-n voie curenţii
lasă-le lor
fagurii bunei intenţii
noi să-nrnulţim
anii prelungi de uimire
scoate din raft
cartea de nouă citire
ziua s-o-nvăţ -
taină de nemaioprire ...

379
Dublu rondel în coriamb al vederii de-aproape

Flacără tu
preţ al vederii de-aproape
baltă de imn
soare cu margini de ape
cumpene curg
prinse-n balansul din urmă
ei către jar
vin pe furiş şi mi-l scurmă

Cum să împart
gustul în două al mierii
ochiul cu frâu
cât se cuvine vederii
flacără tu
plată vederii de-aproape
baltă de imn
soare cu margini de ape

380
 Alge de jar
peştii vând foamea pe alge
mitu-l prefac
Încă-n sirene nostalge
Scoateţi de-acum
plasa ce stă să se crape
icre sub solzi -
mai că au gând să vă-ngroape
flacăra lor
preţ al iubirii de-aproape

381
Dublu rondel în coriamb liber al preţului plătit

Preţu-i plătit
nu mai sunt fructe oprite
peştele orb
leapădă-n apa-ntâmplării
ceas povestit
clipe de aur aruncă -
nouă ne-ajung
bulgări prelungi până-n suflet

Poarta de dor
VântuI mi-o bate din crivăţ
lasă de-acum
lumii veninu-ntrebării
preţu-i plătit
nu mai sunt fructe oprite
peştele orb
leapădă-n apa-ntâmplării

382
 Palme cu spini
şti-vor mai mult mângâierea
haite-n poieni -
tot mai oprit e vânatul
trece-n rubin
sufletul meu de funingini
şoim m-am făcut -
află şi tu, primavera,
preţu-i plătit
nu mai sunt fructe oprite

383
Dublu rondel în coriamb la uşa vrăj itoarei

Jocu-i pierdut
vorba mi-e tot mai ovală
fă-mi de vrăjit
cât de-o iubire roială !
Uite cărbuni
semn de favoare când focul
vag îl presimţi
cum îţi asudă ghiocul -

strânge-l în mâini
sări peste nori viitorul
ochiul secret
fă-I să-şi deschidă zăvorul
Jocu-l pierdui
doar pentr-o vorbă ovală
fă-mi de iubit -
dar de-o iubire roială

384
 Ochiu-mi văzu
fiicele omului lumii -
" Ochiule, zic,
nu te-ncălzi, mie nu mi-i" ...
El m-a închis
strâns în lumina lui goală
cearcăn s-a-ntors
pleoape cu semne de boală . . .
Jocu-i pierdut
vorba mi-e mult mai ovală

385
Dublu rondel în coriamb liber al rnărului de foc

Linii de foc
vede stăpânul tulpinii
unde-ntr-un măr
ard amintirile florii
Scoateţi din rug
iasca mocnită în ploaie
coarne de foc
blând să înţepe albastrul

Negru de plug
pus iar de faţă cu zorii
sufletu-nchis
melc în înconjur de sine
boabe de jar
vede stăpânul tulpinii
unde-ntr-un măr
plâng nostalgiile florii

386
 Vara trecu
stea engimatică-n urmă
noaptea doar simţi
cina cu tot universul
singur pe zi
tot prin pustiul cu oameni
măr solitar
gloata livezii slăbindu-1
linii de gând
dor de stăpânul tulpinii

387
Dublu rondel în coriamb întru bucuria zi darului

Munţii oricând
au câte-o piatră de ducă
apele-n sârg
care de care-o apucă;
ochi de zidar,
umblă şi vezi dacă ai ce
pune în zid
vamă a pietrelor laice!

Văi de s-ajung
lungi prăvăliri le îngroaşă
muşchii pe culmi
piept zdrenţuit de cămaşă;
munţii îşi au
pietre destule de ducă
apele-n sârg
care de care le-apucă.

388
 Iată-am găsit
fiica de stâncă aleasă
binevenind
Ană zidită se lasă;
rudele ei
cum în visare s-aruncă
zidul le-a strâns
toate-n aceeaşi poruncă.
" Munte, mai dă-mi
pietre din pragul de ducă! "

389
Dublu rondel în coriamb al limpezirii

Timp depărtat
- măru-nroşeşte târziul ­
gândul rărit
creşte în mine târziul;
mult ţi-a slujit
Doamnă, poemul la Curte!
silă-i e azi
ochi după tine să-nvârte.

Blândele porţi
plâng întru paza de cerberi
limpezi acum
ce poţi să-mi spui despre pierderi?
Timp depărtat
măru-nroşească târziul
gândul rărit
crească-şi din tine pustiul!

390
 Zilei zei eşti
iată-i răsplata din vreme
arderi de tot
puse pe-altar de poeme;
rece sub frunţi
pare-a miji străveziul
pot să-i disting
frontului mortul şi viul
timp depărtat
zarea-nroşească târziul!

391
Dublu rondel în coriamb al salciei mele

Crengi i-au tăiat

salciei mele supuse ;
cei plini de glod
hat de mocirlă îi puse -
muguri au dat
tineri sălcii din crâng
Ei mai râdeau,
încă râdeau doar ei singuri

Salcia mea
des Iăstăriş despre mine
vântul ales
nu vrea spre ei să-I încline;
Sânge prelins
suplele crengi prea supuse ...
cei plini de glod
au şi mocirle ascunse !

392
 Verdele-a-nvins
Neamul acesta de monstru :
" unul măcar
nu-i nici c-o frunză de-al nostru! "
Gânduri cereşti
nu se Iăsară deduse
cum Tu ridici
lemnul cel slab ce căzuse
când i-au tăiat
pletele suple, supuse ...

393
Dublu rondel în coriamb al pretimpuriului
anotimp

Largul de ierni
vânt de puteri adormirii
frigul cernut
sperie vinul şi mirii;
tu te-ai făcut
iarnă pe suflet polară
pomii sticloşi
plâng la o poartă de vară.

Pasărea doar
cântec cu cântec încearcă
frunza-n păduri
verde târziu s-o întoarcă;
largul de ierni
vântul când scade-adormirii
frigu-ndulcit
vinu-mblânzindu-l şi mirii.

394
 Stranii tăceri
floarea din glas ţi-o urmează
soarele meu
încă-ţi mai este amiază
piatră-ţi mai sunt
pusă în unghi de zidire
rana ce-o port
urmă-i pe-un mers de privire
largele ierni
poate-mi prin trup amorţire!

395
Dublu rondel în coriamb pervertirii vocilor

Vocea dintâi
flux de izvor în ivire
cea de acum
verdelui tău prohodire
sfat de licheni
voce din resturi de lume
sorbi în auz -
şti-vei cucuta lor cum e

Apele au
dârze conture-n umblare
vântul opus
nu le opreşte spre mare
vocea dintâi
flux e din marea Zidire
cea de acum
jaf printre strune de lire ...

396
 Fost-am un SUNT
tu o năvalnică suntă -
greu a mai fi
albă ca miezul de nuntă !
Unde s-a dus,
unde atâta uimire?
singur l-întreb
eu pe potopul de mire . . .
Cât despre voci
nu mai primesc nici o ştire

397
Dublu rondel în coriamb liber al absentei ,

cuvântului

Caut cuvânt
mult despărţitul de tine
oricât aş vrea
vorbei îi moare perechea
rar mai rămân
feţe melodice-n cântec
mierlă de vers
zilelor mele de ramuri

Fuga de dor
baltă-i de linişte laşă
tâmpla-n condei
vocea hârtiei tot mută-i -
caut cuvânt
mult despărţitul de tine
oricât aş vrea
vorbei îi moare perechea

398
 Fir de destin
cum te mai aperi de ape
cum te ucizi
fugă spre ger şi incendii
Eu te mvăţ
mersul aparte pe lauri
sunt pregătit
trece polenul pe vânturi
vine-nserând
iată-I ajuns de cu tine !

399
Dublu rondel în coriamb liber al golului rămas

Golul rămas
nu sunt măsuri să-I astupe
umbre de pin
mult îngroşate de umbre
Fii fericit
tu, rest de faună liber -
vezi cum dă-n rut
floare cu floare pe ramuri

Teama de gol
mistuie steaua şi cade
trec în declin
sorii cu legi în spirală
golul rămas
nu sunt măsuri să-I astupe
umbre de pin
mult îngroşate de umbre

400
 Stearpă de duh
ea în ispita păşunii
fără pastor
intră mioara-n hăţişuri
lupii o simt
trec în ospăţul de-a gata ...
clopot i-am pus
inima mea ce răsună
totuşi e-un gol -
nu sunt măsuri să-I astupe

401
Dublu rondel în coriamb al vânării cu plasa

" Fiu de pescar

plasele fie-ţi mai rare!
peştii îşi plâng
mica vede de sare
Repezi prundi
dă-le scăpare să treacă
chiar de ţi-ar fi
masa c-un ţâr mai săracă"

Fir de minuni
harnic păianjene-ntinde
raml urzit
numai de tine depinde ;
pune-n văzduh
plasele cele mai rare
fă-le cum poţi
tot cu mai multă scăpare ...

402
 Ochiuri mai largi -
sau mai slăbească-ţi lipiciul
prinde cât poţi
fluturii mari cât ariciul
000Însumi mai trec
pradă prin ochiul cel mare
scap de paing
dau peste tine pescare
fi-v-ar la toţi
plasele zdrenţe şi rare!

403
Dublu rondel în coriamb al băiatului cu ghindă

Lung povârniş
trece copilul cu ghindă
fluieră-n pumni
sună pădurea albindă
cum a urcat
frunza regală-n creneluri
cum coborî
gândul din tâmple-n cemeluri !

Toamna din vii

mână copiii la carte
iezii păscuţi
rumegă trişti deoparte
Lung povârniş
lin rostogolul de ghindă
pe-un fluierat
joacă pădurea albindă

404
 Bezna s-a strâns
toată-ntr-o noapte polară
seva-n tulpini
zare de humă coboară
iepurii rod
coaja nuielei de ghindă -
sufletu-i alb
n-are de ce să se prindă
lung povârniş
doină în pumni suferindă

405
Dublu rondel în coriamb al mersului săgeţii

Pleacă din arc

zboară amnezic săgeata
drumul greşit
tulbură prinţul şi gloata :
" fluture-n zbor
poate a-mpins-o-n derută"
trece prin nor
ploaia miroase-a cucută ...

Jderul ţintit
duhul şi-l dete de teamă :
" Prinţe, acum
vino mai iute de ia-mă ! "
Zvâmet de arc -
fâşâie-n dodii săgeata
"
"Jderu-i ratat!
urlă şi Prinţul şi gloata

406
 Tot ce-a ţintit
vârful şi-aduce aminte
zbor reciclat
Gderul e încă fierbinte)
trece prin leş
liniştea-i moale ca vata
prinţul dă zvon :
"
" Azi cu absurdul e gata!
uită de arc -
zace înfiptă săgeata

407
Dublu rondel în coriamb liber al cartezianului

Cogito sum
restu-i măruntul fiinţei
marş în alai
goană-n computer proteic
gâze şi flori
peşti înrobiţi căutării
soiuri în lung
date în boala-nmulţirii

Legi înrobind -
ele ni-s date de-a gata
hărţi de răspuns
scad preaîntinsu-ntrebării
cogito sum
restu-i măruntul fiinţei
marş de instinct
goană-n computer proteic

408
 Martori destui
umplu privirea şi-auzul
trec plăsmuiri
haine de faptă să-mbrace
logosul gând
sfânt ca acizii nucleici ;
iată cuvânt
demn de o mare rostire :
cogito sum -
restu-i măruntul fiinţei

409
Dublu rondel în coriamb al j urământului ludic

Drum de hotar
trec colbăria luminii
drum de-nceput
urc prin edenul grădinii
mari aşteptări
miei de ani ce descinde
eu răbdător
nume să-mi dea cât cuprinde

Aflu acum :
nimeni ulei nu mai vinde
voi mi-aţi adus
candela mea să colinde
peste hotar
prin colbăria luminii
drumul mi-i crud
către edenul grădinii

410
 Bezna de larg
pegaşi-fotoni o înoată
jur pe poem :
n-am să-i trădez niciodată!
iau ca garanţi
sfinţii Carpaţi preaseninii
ludicul tot,
harta cu toţi serafimii
pân-am să trec
demn colbăria luminii

41 1
Dublu rondel în coriamb al primăverii poetului

Verde-n urcuş
lumii uimită de verde
peste poem
trec să-i mai ţes nişte verbe
Mieii de zori
trec printre mieii de seară
crapă sub fulgi
ouăle veştii de vară

Masa de scris
pradă sezonului nu e
stă un poet
prins ca pe cruce în cuie
Verde urcat
lumea-i uimită de verde
peste poem
trec să-i mai ţes nişte verbe

412
 Scriu altui timp
nu mai vânez vreo uimire
vânturi se-ntorc
cum o străveche iubire
bate-va vânt
dinspre licoarea ce fierbe
dinspre poem
des înţesatul cu verbe

413
Dublu rondel în coriamb al harfei în răscruci

Punţile sus!
pierderi de-acum sunt puţine
tu nu mai urei
drum de cuvinte cu mine;
harpa-n răscruei
mâna înfiptă în harpă
liniştea ta-n
pete sonore-o să fiarbă.

Zboru-ţi sfârşi
strâns într-o aripă eiuntă
greu a mai fi
albă ca miezul de nuntă;
punţile sus!
pierderi de-acum sunt puţine
tu nu mai urei
drum de cuvinte cu mine.

414
 Cum te ascult
voce din resturi de lume
clopotul tău
mut sub genunchi se supune;
mult te-a-mobit
pacea minoră de sine
eu mai domnind
albele mele ruine
punţile sus!
pierderi de-acum sunt puţine!

415
Dublu rondel în coriamb al frunţii poetului

Fie-i ca dar
frunţii Iăsatul în pace
fie-i primit
felul de-a sta ca pe ace
nu-i reproşaţi
ceasul zvârlit pe fereastră :
nu-i lumea lui
strâmtul înconjur de glastră

Treacăt pietros
trepte spre lacul extatic
undele-n cerc
gândul căzut singuratic
fie-i ca dar
frunţii Iăsatul în pace
de-aţi înţeles
felul când stă ca pe ace

416
 Noaptea-i primi
dâra ferestrei de rază
el ca pe cuib
încă pe gânduri s-aşază
el pentru voi :
omul bizar care tace
" cine-a ştiut
omul acesta ce coace! "
Fie-i ca dar
numai Iăsatul în pace!

417
Dublu rondel în coriamb pentru urmaşii mei

Sângele meu
zestre vi-l dau jumătate
el guvemând
căile-n lung neaflate;
lumea-n priviri
crească din ochiul ce suie
dintru-nceput
dat prelungire căpruie.

ll1tre-n blestem
toată otrava de şarpe
el biruit
slava-ntre noi se împarte
sângele meu
sceptru vi-I las jumătate
el guvemând
căile-n lung neaflate.

418
 Crini peste glod
osul din oasele mele
steagul vrăjmaş
stă zdrenţuit în proptele;
arme mai am
încă-n cămări neumblate
sfetnicul meu -
timpul - mi-a spus că se poate
sângele meu
dacă-I aveţi jumătate.

419
Dublu rondel în coriamb al celuilalt eu

Vreau să înving
astăzi altoiul făţarnic
altui văzduh
creanga s-o-nchin lăturalnic.
Cum să-mi aduc
frunza cu frunza de faţă -
una-nsorind
alta mai vede prin ceaţă.

Muguri străini
praguri de flori mi-l întrece -
care va fi
verdele-n sine să-şi plece?
Vreau să-mi înving
astăzi altoiul făţarnic
altui văzduh
creanga s-o-nchin lăturalnic.

420
 Lemn ipocrit
port în coroana a doua
parcă de-un timp
simt ocolindu-mă roua;
celei de dureri
fieru-mi prelinge amarnic
vindecă tu,
timpule, verde paharnic!
Azi am învins
eul străin şi făţarnic.

421
Dublu rondel în coriamb pro modus vivendi

Cumulus alb
suflet de ceaţă aleasă
prea din înalt
mult şi din greu se mai lasă
Zilnic platou
vag prizărită-i iubirea -
mâna i-o-ntinzi
ea nu se pierde cu firea

Ani rotunjeşti
bulgări de verde şi gheaţă
cum te surprind
racile date pe faţă !
Cumulus alb
negura-n suflet rămasă -
norului sterp
greu să-i mai fie mireasă !

422
 Vine tiptil
prunc nedorit amintirea
tu îl alungi
ea nu-şi găseşte ieşirea
Mult a trecut
nu mai e-n doi ca acasă
eu mai deplâng
sufletul căruia-i pasă . . .
cumulus alb
suflet de ceaţă aleasă !

423
Dublu rondel în coriamb liber al apelor cereşti

Chiar şi pe cer
apele-s pline de umblet
abur de eşti
fibră de vânt te pătrunde
baltă rămâi
peştii te umplu din nuferi
bine-i primit
tot ce e nume de apă

Umblet de nori
poartă păcatele lumii
tot ce-i botez
abur greoi se înalţă :
ard rămuros
toate greşelile-n fulger
abur de eşti
fibră de vânt te pătrunde

424
 Tu redevii
apt de-un altar de păcate
primul născut
umblă prin via genezei -
el cel fugar
sângele-l strigă din urmă . . .
Intră în Har
sânge cu sânge se-mpacă
trece pe cer
nouă şi veşnică apă !

425
Dublu rondel în coriamb al timpului depănat

Timp depănat
repede-n ghemuI cel mare
nu-i poţi lega
clipe de clipele rare
umbra-n tăiş
ia tot ce este amiază
noduri de risc
suple-n strâmtori se aşază

Spuma de zări
largile porţi le îngustă
clipei îi spun :
"
" hai mai rămâi şi ea nu stă
timp depănat
iute în ghemuI cel mare
leg tot mai greu
clipe de clipele rare

426
 Tot străvezii
zilele-nşiră perdele
strânse cu greu
sunt bunăvoile mele
ca-ntr-un îngheţ
punţi se întind de uitare
regele uns
nu-ţi mai e domnul cel mare
timp depănat
ghem tot mai fără culoare

427
Dublu rondel în coriamb al ninsorii beznelor

Beznele rting
Albul ajută lumina
doarme visând
raza ei verde albina
gheaţa trădă
leagănul bolţii termale
eu mai mot
apele voilor tale

Când ne-a fost dat

sânge-ncălzit ecuatorul
polii salvau
iemilor frigul şi sporul
beznele-au nins
albul sporeşte lumina
moţăie m
capătul razei albina

428
 Zeul primar
judece-n miezul fiinţei
eu îmi ignor
firul de praf al ştiinţei
Lui Îi supun
rodul zidirii şi vina ...
Cea care-a fost
azi redevine STRĂINA -

beznele-o ning
albu-mi salvează lumina

429
Dublu rondel în coriamb al noului veac

Aer morbid
greu revenindu-şi în slavă
marea la râu
dată cu gura-n otravă
linişti străvechi
cad în desiş dedbelic
veacul cel nou
tropăie şi mai coleric

Toate se ştiu
cât le încape trecutul
totul e-n corzi
cronic acum e acutul
aer morbid
scade albastrul de slavă
delta-n trei guri -
are în toate otravă

430
 Nu se mai ştiu
stânile proaspăt donate,
done-păşuni
done de dopot ce bate
nou dopotar
dangătul pus la octavă
" Haideţi creştini
slujba-i CD-ul pe tavă! "
Spirit morbid
greu revenindu-şi în slavă . . .

431
Dublu rondel în coriamb al cotelor duhului

Cine cu El
cotele Duhului suie
azi va afla:
largul veciei stă-n cuie
Preţu-i plătit
ce-a mai rămas e-o dobândă:
cuiul ce-l baţi
zilnic în palma-I plăpândă

Turma s-a strâns

dus e Păstorul cu flaut
eu mai rămân
cât oi putea să-L mai laud
Cine cu El
Cotele Duhului suie
azi va afla:
largul veciei stă-n cuie

432
 Prea se-nteţi
pacea minoră de sine
trec ignoraţi
sfinţii auguri de mai bine
drum înţesat
calea vulgară e şuie -
ştiu un păstor:
cine-L ajunge al Lui e
Mergi după El
cotele Duhului suie !

433
 ALCHIMIA MUZELOR

Versiune şi în limba franceză

Premiul Special al Juriului la Salonul Internaţional de
Carte, pentru Albumul de picto-poezie " Nicolae
Grigorescu - Paul Sân-Petru " - Iaşi, 2009.

Editura ART XXI, 2009

Nota bene: Titlul fiecărui poem din acest volum corespunde unei
picturi cu acelaşi nume de Nicolae Grigorescu

435
Cumpăna

De faţă doar cu cerul

putea-vor fi albastre
freaticele ape
din preajma tălpii noastre

Pământul-i tot mai umed

(c-am început fântână)
cu fiece zvâmire
de-nfierbântată mână . . .

Curând se va deschide
un ochi senin de apă

şi-n el, un chip al nostru

abia de-o să încapă;

Apoi schimba-vom locul

cu-n pui sfios de astru
ce traversează tulbur
adâncul ochi albastru

437
La marginea crângului

Mestecenii sunt îngerii pădurii

cum prelungeşte ziua coaja lor!

vin fluturi de-ntuneric să se-nchine

ca unui felinar ispititor...

Prea-ntunecat pădurea se-ntinde,

ai grijă, pădurare, lasă loc
acestui lemn de lebădă lunatic
şi nu-l privi cu ochiul dinspre foc!

438
Ciobănaş cu căciula albă

Scâncea acum de jalea unui miel,

Prea scurte amintiri avea cu el:
Verzi ţopăieli, năstruşnic botezat ­
De la suriul botului pătat...

Îl auzi ţipând de undeva,

(cel mult de lup, copilul se temea)
Apoi , o dâră - jar de asfinţit
Peste-un altar absent pentru jertfit...
*

Sosi zăpada albă ca un miel,

El o surpa cu stropi de clopoţel;
Căldură albă până la urechi,
El mormăia vreo trei colinde vechi -
L-ar fi dorit acum pe cel mai trist,
Deşi, păstor la staulul lui Crist...

439
Bătrână la Chailly, cârpind

Se roade pânza şi se tot răreşte

cum trece vremea chiar prin fibra ei;
bătrâna, rar se uită în oglindă -
şi-atunci, când a-ntâlnit nişte femei:

"Cum una, doamne, îşi ascunde anii,

iar eu cu totul, iată, mă ascund?
Cum pânzei ei cam tot aceleaşi vânturi
îi dau ocol şi nu o mai pătrund? "

Bătrâna îşi cârpeşte mai departe

o zdreanţă veche-n lung şi în cruciş
şi parc-aude cum la prima ploaie
se surpă vremea prin acoperiş ...

440
Fata cu ulciorul

Ulciorul ei a fost cândva pământ,

(pământul lui, mai ştii ce vietate ... )
şi apa-n el, răspunsul setei noastre
cu destinaţii binecuvântate!

Ulciorul ei e-o aşteptare-n mers

şi tot el e o laudă mai veche
că-i singurul adus de-un veac de ori
la şipotul cu apele pereche.

441
Fata cu ulciorul

Infanta poartă apa de răcoare,

de zeci de ani ulciorul e pe drum -
un joc-pariu al golului cu plinul
îndatorat chiar setii de acum . . .

E undeva, oricum, e aşteptare

în câmp deschis, acasă undeva,
şi apa-i prinde pasul într-o undă
şi-aşa de geamăn se vor clătina!

Ulciorul doar se face că-şi mai uită

tăcuta lui isterie de lut,
se miră doar că vremea îl tot trece -
şi câtă lume-n preajmă a trecut!

442
La mare

Ce fad, mare, straniu verde

şi albastru şi roşcat -
unghi deschis în pretutindeni
de ni-l fad pe om plecat...

Ce-ţi lipseşte ţie, mare?

ce-ai trăit şi câte ştii ­
cu străfundul tău istoric

poţi preda-n academii!

De te-apucă dor de munte,

dedesupt te-nalţi cu lavă -
să atingi pe lună nouă
munţii lunii în potcoavă.

443
Trandafiri

Apusuri înşirate-n orizont

şi totuşi, ele-o parte sunt din mine:
eu, scundă roză-a marelui apus,
de la amurguri nu mă pot abţine ...

Şi parcă noaptea timpul se-ntrerupe

până s-aprinde iar în polul est
un trandafir tot izvorând petale -

ca pledoarie ca să îl atest!

Mă nasc şi astăzi între două roze

ce par să aibă un parfum distinct
să-mi pot sfinţi memoria cu ele
adulmecând sfârşitul, din instinct ...

444
Fata cu zestre, aşteptând

Femeile-s născute penelope -

că aşteptarea-i habitatul lor
pe care-l umplu cu lung fir de zestre
şi muguri de nedefinit fior...

Şi gata-i pânza, proaspăt înălbită,

sau timpul se-nvecheşte peste ea;
aşteptă fata, încă mai aşteaptă
şi tot nu ştie când, şi care va ...

445
Bordei în pădure

Presimte galben frunza-n lizieră

şi doar bordeiu-i paznicul căldurii;
răbdarea-i soră bună aşteptării
ce-a smochinit bătrânei triste nurii ...

Duioase recitaluri de răbdare,

ca prin elade, ca prin vreun fiord -
femei bretone, vlahe şi moldave
halucinând peer-gynţi din sud şi nord,

Se plâng oglinzii, ocolesc oglinda,

interior bordeiul s-a-ngroşat
cu pojghiţe de var - să numeri anii
singurătaţii ce le-a devorat.. .

446
Bordei în pădure

Ca Peer mă-ntorc din jumătatea lumii

să-mi regăsesc sărutul prea uscat;
vând caii de plecare azi - şi nu mi-i
răscumpăr să-ţi scot drumul la arat,

ci ţin la jumătatea spumei trapul

să nu m-ajungă zările de ger
când porţi albastre de rotire, capul
mi-l cer hotar între pământ şi cer. . .

Dac-am căzut pe-atâta aşteptare

mă voi trezi că n-am plecat deloc
s-o văd pe Solveyg prinsă de ninsoare
lângă colibă-n veghea unui foc!

447
Flori

Tulpinii i s-a dat o viaţă verde,

ea anonim va trebui să crească,
în tainică încredere livada
dă lecţii de răbdare pământească;

De grija ei, că floarea se repetă -

prea mută-n albul ei de vanitate,
eu trebuie să le-ntrevăd pe cele
ce-ar dăinui pe creangă dezbrăca te,

că nu ştiu cum, dar cred într-o rodire

de grindini umilită şi ninsoare;
de-o fi cu trupul să-ncălzesc tulpina,
tot cred în pomul meu cu mere rare!

448
Soţia pictorului

El îşi privea femeia pe furiş

pe după pânza-ntinsă ca o tobă -
când chipul ei se lumina treptat,
când pâlpâiau pădurile în sobă.

"De ce te-arăţi şi mă priveşti aşa

de parcă iar îţi este dor de mine?"
"Tu eşti acolo, dar mai mult aici;
Suntem acum, dar şi mai mult , de mâine" .

449
Cu furca-n brâu

Toride nopţi şi zile estivale,

berbecii au uitat că s-au împuns;
se strâng grămezi, cu comele plecate
la umbra ce nici azi nu le-a ajuns ...

Şi tunsul, ca recoltele din câmp;

urca-vor lâni de iarbă şi izvor
pe furci proptite-n brâuri mlădioase
ca-n zboruri joase buclele de nori;

Din nori curg ploi, din cer curge firul

precum din cumpeni lanţul de fântână;
bolborosesc andrelele, cuvinte
şi-n furcă-mi scade norul meu de lână ...

450
Î ncununarea cu spini

(lsaia,53)

Cine a crezut ce-n vechimi s-a vestit ­

Braţul de har pe un lemn pironit,
El, un lăstar prea firav aplecat...
Doamne, prea om şi prea singur lăsat!

Şi prea în dispreţul lumii de jos,

Pre-ntradevăr El era chiar Hristos
Cel neluat în seamă frumos;

El, ce păcatele lumii purta,

Mai că roşeam când spre cruce trecea,
Ba, am crezut că a fost pedepsit,
Că omul, de fapt, e de nemântuit...

Ca nişte oi rătăceam pe pământ

pe când se desprinse un trup din Cuvânt...
Şi câte păcate au curs peste El,
Şi cât de tăcută - o gură de Miel!

451
 *

"Veniţi să vedeţi că mormântul e gol

Hai , şi pe tine aş vrea să te scol",
Mai zice şi astăzi preavrednicul Sol,

Că El, pentru tine - cununa de spini

Şi aura ei cu augurii divini
Ce-ţi mângâie fruntea atunci când te-nchini!

452
Răstignirea

Urcând apoteozele jertfirii,

atât de singur, Doamne, şi trădat. . .
când Ţie-Ţi reuşise mântuirea,
Abia de la un înger s-a aflat!

De ce a trebuit tristeţea asta

trecută-n contul unui singur om,
când tonele păcatelor străine,
mai să-nconvoaie crucea unui pom!

Şi cât l-au căutat în risipire

descumpăniţi şi necrescuţi destul,
pe când Cel Rău pusese mare miză
pe-o jertfă cu efect ratat şi nul!

De ce-a mai fost o ultimă-ntrebare,

de vrei de-acum s-aşezi Împărăţia!­
atâta cramponare pământească,
probând că nu Ţi-au înţeles Solia ...

453
Puţini au fost la ceasul Înălţării,
Dar ce puzderii largi când vei veni!­
Atâta rod al miilor de vremuri
La marile recolte dintr-o zi!
Peisaj cu turme de oi

Un cârd de oi se vrea sălbăticit

i-a năpârlit şi lâna-n băIării;
chiar mieii pasc prin verdele oprit
ieşiţi de sub toiegele târzii

Deja se-mparte turma-n două vânturi

şi-un fluier fals şi straniu şi crescând,
mioarelor le rătăceşte urma
şi-un cain-lup le sângeră flămând -

Un mers candid spre raiul de canine

prin câmp deschis, absurd pietrificat
cum şi-au ales un păstorit de sine -
geneză cu exod amestecat!

Din tinereţea primului ucis

n-am apucat să coborâm niciunii;
ci a secat pe lângă Paradis;
izvorul bunei jumătaţi a lumii ...

455
SpăIătorese în Bretania

S-au strâns la râu din zori spăIătorese;

pe sure lespezi ca pe zei de paturi
bat leneşe veşminte hibemale
în ape ce-au trudit amonte-n zbaturi.

Mai vine un bărbat să le ajute

cărând pe umeri jilăveli de râu;
mai strânge frâul gurii de femeie
sau o slăbeşte uşurel din frâu;

Femeile sunt gureşe ca apa

ce peste pietre se întrece-n salturi;
se jeluiesc, bârfesc şi se intrigă
şi-o iau pe câte una cu asalturi!

456
Boul Ghiocel

Pe sub zăpezi - întreceri subterane:

rup linia sosirii, ghiocei;
iar cei ce-ajung în casa bucuriei
vor înflori prin aburi de viţei!

Şi-abia atunci va-ncepe primăvara -

că-n inimă tot a mişcat ceva:
pe vântul sângelui, petale roşii,
truditul trup încep a-l afâna.

457
Lunea la Barbizon

Strivite-au fost zăpezile sub rază,

timid se-ntinde creanga de smarald;
ştergând hotare trece iar pădurea
din nume-n nume: la faret, der Wald..

Sedusă-i ghinda spre cuptorul verii;

doar s-o gândească vântul, şi-ar cădea;
aud şoptind din marele neunde:
" ce uscătură-i prin pădurea Mea!"

458
Flori de cireş

Ce crud ninsese dintr-o creangă floarea!

Zic slavă iar, şi iar acestor pomi
cum cade sferic, iată, umbra sfântă
şi estomată-n ploaie de fotoni ...

Spun pace rădăcinilor, tulpinii!

(desculţe-n piaţă, tata le-a-nfiat)
spun osanale fructului şi crengii
ce Înc-odată s-au răscumpărat!

459
Peisaj cu căpiţe

Reflectă norii ascuţişul coasei

dar nu se vede-n jur nici un bărbat
ci, un întins de tufe şi fâneţe -
trăiască roua care le-a udat!

Într-un sfârşit, foşnit de şarpe, coasa -

altfel, de ce, ariciul speriat?
De ce-a tăcut deodată pitpalacul,
de n-ar fi omul ce l-a speriat?

Un car cu boi o ia înspre poiană

pe-un drum de colb, de sete şi zăduf:
au coborât flăcăii şi-o nevastă,
cu miros de merinde şi-un burduf

cu lungi răcori dosite de căldură

şi cu-n dulău de iepuri - că, mai ştii
de unde sare, şi-i păcat să scape
spre mincinoşii vânători cheflii!

460
Se pun pe treabă furcile şi grebla,
răsar căpiţe, cresc sub ochii lor...
S-aude-n grajduri parcă rumegatul
Şi suptul viţeluşelor surori!
Răspântie în oraş la Vitre

El vine prima dată în oraş -

şi-s multe străzi şi oameni şi rumoare;
răspântii1e seamănă prea mult,
îl buirnăceşte pata de culoare ...

Balcoane-ntr-un continuu vis-a-vis

s-aud şi se holbează către el:
se face mic, dispare după colţ
şi tot se-ntreabă :"ce-i ăla bordel?"

Şi-nghite vorba, n-a-ntrebat deloc,

să nu se dea de gol de unde vine;
găseşte strada către iarmaroc
după nechezul trist de cabaline

Şi are bani de cal, şi îl încearcă,

îl caută la dinţi şi pe la glezne ...
se-ntrece-n sat călare, triumfat
recuperat de-ai lui duios şi lesne!

462
Explozia

N-ajunge-un tunet fulgerul din urmă,

nici zgomotul de tun lumina lui;
doar între ele de te-arunci în brazdă,
dar nici atunci scăpare poate nu-i...

o clipă doar, explozia s-arată -

şi cum să-i "prinzi" şi urlet şi scântei!
Memoria retinei doar le-adună
pe amândouă în ograda ei ...

463
La sapă

Ţărâna, cred, nu va muri de sete

dar sigur, lanu-n două frunze de porumb;
de nu va trece nid un nor cu dâră,
cotrobăi-vom flota lui Columb!

Ţărâna seacă, dă scântei pe sapă -

le stinge norul cu sudoarea lui;
şi ce te fad dacă presimţi, ca mâine,
că-ţi vine vremea şi nu poţi s-apui...

464
Doi sitari

Şi bate vânt şi bate nor

peste câmpia-mpădurită;
sitarii - doar pretext de zbor
ce duce puşca în ispită ...

Şi plumbii iute-nevăzuţi
piezis i-ntâmpină-n răspăr;
sitarii sunt ca şi vânduţi -
şi eu, mai trist cu-n adevăr:

Le simt un cuib interior

cu ouă calde, inegale,
crescânde către viitor
zvâcnind în primăveri totale ...

Şi cum trecea un vânt pe culmi,

făcuse cerul şi mai verde -
cum el, aiurea dintre ulmi,
Îmi şterse buzele de verbe!

465
Convoi cu prizonieri turci

Ei nu au arme, nu mai sunt soldaţi,

sunt zdrenţuiţi de schije şi tranşee,
îi duc din urmă cei învingători,
se prăbuşesc în suflet ca-n moschee -

şi nici nu ştiu măcar unde îi duc,

dacă le-ajung un glonţ de fiecare,
dacă dincolo pot fi schimb la schimb
în timp ce se mai cade din picioare ...

Se mai visează unul disparut

dar asta-i pare ca un fel de moarte;
de-abia îl lasă visu-ntre copii -
şi iar tresare ... merge mai departe . . .

466
Pescăriţă la Granville

(Ars p oetica)

Un cheag de ape limpezi şi statura

orizontală-n peşti văzuţi de sus -
doar să arunci o mreajă spre nervura
ce-o conturează solzu-n mers dedus ...

Dar eu gândeam că peştii vor dispare,

se vor preface-n altceva, oricum
de-ar fi ca ei, la dnele vulgare
să treacă-n jertfe ieftine de fum.

Dar, de la ei - neliniştea în ape

şi norii lungi de tulbur ascunziş ...
Aproape la-ntâmplare (spun, aproape)
Pescaru-ntinde mreaja în hăţiş;

467
Cu-ntregul sânge-ncepe să gândească
la-ndemnul lor de treceri prin strâmtori -
şi chiar de nu-s în apa lor firescă,
pe lume vin atunci - şi nu mai mor.

El n-a atins oglinzile magiei

dar mreaja verde-i plină de răspuns ...
Pe singurul stăpân al bucuriei
l-am cunoscut. Şi-mi este deajuns!

468
Pensulele pictorului

Un evantai de pensule-n odihnă

rememorând cromatica visare
unde-au lăsat tot ce şoptise ochiul
pe-ntinsul de uleiuri ce ne-apare!

stau în mănunchi - miros a flori de mere,

a crâng de viscol, a cioban, a boi;
în perii lor sunt încă vieţi latente
de regnuri, sentimente şi eroi. ..

Vor bântui coc1aurii de pânze

urmând baletul mâinii - zbor lejer -
seduse pân-Ia ultima culoare
ca-ntr-un irezistibil adulter.

469
Gomistul

Îţi treci prin goarnă ultimul răsuflet,

poştaş de sunet, mesager de front;
porţi în ureche tonul ofensivei -
tu ştii ce se petrece-n orizont.. .

Lansezi un cod în aeru-ncordării

când primul eşti, dând oştilor de veste;
te bucuri, pe ascuns mai plângi în goarnă,
necunoscutul iar te-npinge peste ...

De-apuci un gând încăpător în clipă -

un gând de mamă, frate sau copil,
va exploda în aură de zgomot,
ţi-l va-ngropa absurd un proiectil...

470
Peisaj (măr Înflorit)

Ce multe flori ai sorilor puţini

purtaţi în zumzet peste rombul verii!
Chiar şi polenul forfotei de spini,
albina-l poate trece-n slava mierii...

Dar cât de liber, mărul în rodire -

cât timp nu-i rudă cu vreun fruct oprit!
Voi, flori de măr, de înger şi de miri,
cât timp mai e de spus "bine-aţi venit!"?

Alb-rozele petale-or rugini,

în nostalgie rodul se va-nchide ...
Cum să le-ajut? ... Această scurtă zi
nici pentru mine nu se mai divide!

471
Bătrâna cu gâşte

Nu satură natura vreme lungă

albastre gâşte-n unghiuri migratoare,
spre-a nu-ncolţi osânza în aripă
scăzându-li-se cota de favoare...

Dar ce s-o fi-ntâmplat cu-aceste păsări,

cândva, demult, în alte începuturi -
c-aşteaptă-acum la mâinile bătrânei
să le dea saţ şi adăpări din ciuturi? ..

Le-au deturnat culoarele lor calde

tocmindu-Ie ogradă-n zboruri scurte!
Trec cifre: "1" ..., blestemând în treacăt
ingineria păsării de curte...

472
Vedere la Dunăre

Cum Dunărea e plină de vederi

de-a lungul ei nu-s pensule să-i dea
acelaşi curcubeu trecut din gând
în delta de priviri a cuiva.

Nici ochii nu au standarde-n priviri,

ci, herghelia lor de nostalgii,
cu unice amprente - şi trăind
foiţa lor de scurtă miazăzi...

o naştere în munţi: Pădurea Neagră -

târziu, s-a zis că fiica lor e-Albastră,
dar adunând atâtea vremuri tulburi,
ea, Mării i s-a plâns prin Delta noastră ...

473
Evreul cu gâsca

E cerul tot un ochi albastru

şi târguI iar se va-nteţi;
la colţ s-aude Iăutarul
cu-aceeaşi falsă coardă Mi ...

Spre-acolo se-ndreapta evreul

cu ochi albaştri - cer de târg -
să-şi vândă gâsca-nfometată
până-i porumbul dat în pârg,

Da, gâsca lui cu ochi de zare,

l-avea acasă doar pe el;
azi găgăie de vremuri grele
şi pentru ea şi pentru el...

Ar duce el în băţ o jalbă

Iăsându-şi gâsca drept plocon,
c-abia mai are gaz în lampă
şi prea puţin, dintr-un palton!

474
Tărancă franceză în vie
•

Împarte vara via în bucăţi

în grija ei, iar va intra ţăranca,
deja se-aude-un forfece lucrând
că boilor le-a amuţit talanca ...

Rămân butucii Iăcrimând spre zori,

la fiece lăstar au fost dileme:
pe care să-I reteze pentru foc
şi căruia - încredere şi vreme?

Apoi, pe cel mai fin parfum de vii

veni ţăranca de legă lăstarii ...
Înc-un crâmpei de vară mai foşnea
când exersau de toamnă Iăutarii.

Prinsese boaba gust de Sauvignon

şi aerul - miros de Chardonnay -
răsplată generoasă s-a întins
pe-un deal cu vii în autodafe.

475
Fata cu flori de câmp

Ce flori mai dau semniţele-ntâmplării!­

se umple iia verii de culori
grăbită-i roua să primească zorii
când tac, pe rând, luceferi-başi, tenori ...

Şi fata s-a trezit aşa devreme,

că-i rage vaca-n grajd, adulmecând
mirosul verde ondulat pe vânturi;
ea-i pune lanţu-n coame-o mână blând ...

Îi ies În cale maci şi margarete

şi păpădii şi troscot şi cicori;
se potiOleşte împărţind libaţii
prin larma coloristică de flori -

Îşi umple braţul: crucile-s aproape,

(prin preajmă-i vremea dusului părinte)
mai ia şi-o floare de Lumânărică -
din soare-aprinsă, mai de Înainte ...

476
Autoportret

Trei sferturi de planetă-i doar oglindă­

că Demiurgul vru să-şi vadă chipul,
dar n-a-ncăput de Sine şi de stele
precum în mări nu-i loc de tot nisipul.

Şi cum izvorul sugera oglinda,

strămoşul nostru pictor, cromofilul,
dădu în mintea clipei narcisiste
să-şi lase-ntins pe pânze reci, profilul.

477
Pe malul mării

(Femeia cu u mbrela)

Închisă-i umbrela-n repausul ploii,

femeia-n fotoliul de stâncă sărată -
pretext fulgurat regândirii genezei,
ceva traversând munţi de vreme uitată

Că poate a fost la-nceput numai sarea,

stâncoasă, întinsă trei părţi din pământ
şi apele, sus, cu adâncul spre stele,
sălbatice, curb speriate de vânt;

Apoi, subţiratice bure, treptat,

trecând fericite în visele sării­
până-ncepură-a transpare luceferii
serbând laolaltă naşterea mării!

478
Pe prispă

Se zbenguiau nepoţii lui pe prispă,

femei de dacă se strângeau la sfat
până ce seara s-aprindea-n ferestre
cu stelele care ţineau de sat

Bunicu-şi răzbuna zăduful zilei

făcându-şi pat, grăbindu-şi înserarea,
iar lutul prispei ţinea-n frâu căldura
şi-o cergă ciobănească, prea-răcoarea ...

Îi respira un greier peste suflet

în irişi se rotea o stea de deal ­
vârtelniţa ce-i depăna privirea
pân'la căderea pleoapei ca un val;

pleca spre stea discret ca somnambulii

sărind de-a dreptu-n Carul Mare, şui -
şi pân'la ziua se-ntoarcea acasă
dar nu spunea minunea nimănui,

479
cum se-ntâ1nea în Car cu toţi moşnegii,
cu-n rest de babe, parcă se mira
cum de se simt mereu cam tot aceiaşi
deşi simţeau că-n fond se mai lipsea ...

Odat-a fost destul să nu se-ntoarcă:

chiar boii lui trecuseră la Car -
şi i-au găsit peste un rest de vreme
doar hainele. Şi niciun mădular.

480
INEDITE

481
Fantezie cu licurici

La malul bolţii într-o stea

atât de clar să poţi vedea
că tot sorbind lumina ei
să-ţi înverzească trup scântei

spărtura bolţii să o fii

prin care se străvede-n zi
când noaptea-i prea în bezna ei
iar zorii încă n-au idei.

483
Câine cu luna

Eu sunt câinele ce latră

către propriul cer pustiu
când nebun de stăruinţă
ochii blânzi şi răbdători
ling al lunii tânc târziu.
Sub flacără

Din creştet lumânarea

ce unsuros scânceşte
sub flacăra din urmă-n
trei miezuri de culori!
Ca licarimă de tulbur
ţi-a fugărit lumina
în ceruiri amorfe-n
prelingeri să cobori

Va creşte cerul umed

o cânepă cât plopul
şi-or da navală alţii
cu ceara-n jurul ei;
va lumina fitilul
doar ca măsură-ntreagă
sau se va stinge-n toiul
furtunii de idei.

485
Inscripţie pe uitare

Cât de transparentă
apa să fie
adându-n adânduri
să nu se întunece
şi cât de-mpăcat
aerul blândul
creanga-n mişcare
să nu o alunece

şi cât de tăcută-n
deşertul trecutului
tu cea menită
să-mi fie memorie!

ca pe-o stâncă pe alta

mă caţăr
spre-a scrie-n
înaltul uitării : Victorie!

486
Antinomie

Mi-ai întins o scară ştirbă

ca dinţii de lapte
şi mă implori:
nu urcă încă mi-e noapte

Dar la mine se luminează

mai greu ca la nord -
ca într-o inimă de seisme
făcută fiord ....

487
Linia căldurii

Şi dacă ochiul s-ar deschide teafăr

să iasă-n zori privirile la cină,
încrucişând luceafăr cu luceafăr
ne-ar da pe-afară ochii de lumină!

ni s-ar dubla ca roua zile verzi

ce-ar sparge orizontul dus concentric . . .
Dar s ă continui încă să-ţi mai cred
Lepădătura ta de autentic?

Vezi, caii ies din ham uri, umblă goi -

ce loc de aşezat să fie după?
Deajuns un anacronic pui de ger
ca linia căldurii să se rupă ! . . .

Rămâne-n aer şaua s ă s e plimbe

(îi este tată unuia din cai)
Cândva, la fel şi el o să se schimbe
din cal în şa . . . Hai, troică, du-mă, hai!

488
Inima de cactus

Îţi bate-n piept o inimă de cactus

deşi sunt buni auguri de năpârlit...
Priveşte-n jos şi vezi că la picioare
E-un roi de spini ce ţi i-am convertit

şi le-a rămas în urmă locul gol -

a răsărit în loc nu mă uita
miroase-a primă veri din nord în sud
şi a tandreţi de pe sub bluza ta!

Complice, îmi ajută Dumnezeu

în plin dezgheţ al sângelui, tăcutul,
să se-ntâlnească în minuni de cerc
prea amânat, prezentul cu trecutul. . .

489
To be, and not. ..

Şi era aşa târziu

iar eu nu-ndrăzneam să fiu ­
şi-ntr-aşa prelungă noapte
lumina un tron de lapte !
l-am urcat şi-am tot tronat
Lângă mama de-Mpărat! . . .
Tuturor, când e s ă fii
li se dau împărăţii,
scurte şi de neuitat
pân-te-apuci de abdicat. . .
Nici n u ştii când a i iertat
puci matern ce te-a trădat,
blând şi-aşa înduioşat!

Eu sunt EUL de târziu

ce nu trebuia să fiu
dacă tata-mi era fiu -
să fi fost şi-acum tot viu . . .
Mai eram acesta Eu,
sau e altu-n locul meu?

490
Gasteropod

Rămas fără casă

melc friguros
limaxu-şi pierduse
casa de os
Şi nimeni
pe-această planetă de om
n-a fost să i-o-nchege
atom cu atom

Cochilii destule -
de nepotrivit...
în schimb, nici un verde
să-i fie oprit!

491
Duet de secol

Trufia valurilor nu se mai potoleşte la ţărm

mările-n epidemii de tzunami
în spitalele veterinare vacile au deja
secţie de psihiatrie
balenele emulate se convertesc
în salbe de cluburi EMO, eşuând
spectaculos, irezistibil şi apoteotic

iar noi, inocenţii, plini de compasiune

ridicăm din umeri blamând anomalia
şi prognozând încheierea nefastă şi
precipitată a noului secol, care
numai religios nu mai poate fi -
şi-atunci (OK ! ), nu va mai fi deloc !

492
Interludiu

Sunt clavecinul ultratemperat

mai rezistent la compromis din şale !
abia m-a ud, abia mă văd şi eu,
arar îmi iese Sinele în cale . . .

Dar conştientul lui, mai mult simbolic,

îmi croncăne un grabnic Never more!
Un porumbel făcea acrobaţie,
tu îl credeai atât de căzător! . . .

493
Cântec de absurd

Această osmoză de logos absurd

e-o mană-n pustiul ce tocmai îl zburd;
culoare cernelii, hârtiilor har -
şi tocmai când ursul juca-va pe jar!

Cuvintele-acestea-n hazard nălucit

Pupilelor oarbe nemai clipit...

494
Poezia, perpetuu răsfăţ

Gândul din inima gândurilor:

"Văd o coală albă
care pierde timpul! -
ea, harnică arhitectură de copac
iat-o acum în rochie
de hârtie albă şi tuş
la balul micii mele prietene
poezia!

Hei, şi tu ochiule
cu tentaţiile tale . . .
eu, c u a cailor verzi
pe pereţii albelor coli -

dar iată, vedeţi că acum

aceasta nu mai este o
coală albă a timpului pierdut,

495
trestie de celuloză
legănându-şi egreta,
ci, gândul rânduit
la marginea gândurilor,
e chiar mica noastră prietenă -
poezia răsfăţată a sufletului
oridincotro ar bătea vântul. . .
Mormânt sfidat

Enoh nu ştiu de-a obosit vreodată

deşi mergea destul cu Dumnezeu . . .
E l n-a vea când s ă m a i păcătuiască
şi-a devenit aproape semizeu!

El nu avea nici turme obosite

cum le păştea de-a lungul şi de-a latul;
i s-a prindea cu uşurinţă focul
şi-ntotdeauna respecta sabatuL. .

Şi-a tot umblat c u Dumnezeu trei veacuri

c-abia a priceput ce-i veşnicia,
că trupu-i de prisos înţelepciunii
şi-i cade-n derizoriu geometria!

Trăise ani cât zilele-ntr-un an -

cu-n om fu mai puţin în ziua-aceea,
cum se ivi o peşteră de nori
şi Cel de Sus îi azvârli se cheia . . .

497
De-atunci, s-a mai umblat cu Dumnezeu
dar nu prea mult, că nu-L aveam de unde!
Unui Tâlhar, răgaz mântuitor
i-a trebuit doar două-trei secunde!
Un nume-anume

" Va veni era când doar n u mele ei

îţi va fi de ajuns ca rugăciune,
căci n u mai e nimic de adăugat "

A. de Saint Exupery

Când în preaplinul unui nume

e-atâta forţă de destin
ţi-l tot repeţi ca-ntr-o magie
în el să nu te simţi străin

Şi nici nu-ţi pasă, -i tot mai bine

când fără tine-o să rămâi
precum omida stinsă-n fluturi
ce-şi umblă cerul ei dintâi!

499
Poem de sculptor

Sânge rotit prin depărtările trupului,

alert rotit el în formă
de inel cu pecete al inimii
când cioplitorul se revarsă-n sudori
pe mii de izvoare, fertilizându-şi
ideea încredinţată braţelor

Şi ce-o fi căutând el în pădure când

soba lui lipsită-i de pofte pe căldurile astea,
când pasărea galbenă-i cântă în pomul adunat peste casă

Dar câtă aşchie pe daltă lunecând

şi pe viaţa cioplită a lui
când descoperă arterele trunchiului

500
ca pe o sfântă înălţare a sevelor
peste opreliştea pământului -
şi câtă aşchie şi pulberi lemnoase, sculptore
spre a afla inima calmă a unui copac!

Ce a fost cioplit, nu mai încercaţi!

De vreţi să-i aflaţi umbletul păduratec
mergeţi uşor până la prima sculptură
apoi după statui luaţi-vă până la cea din urmă
în care chiar el s-a oprit să vă aştepte,
că cine mai ciopleşte azi la statuia sculptorului?

El niciodat nu a găsit-o de-a gata,

a rotunjit-o în fibră -
ba, a mai pus dintr-a lui câte ceva!

501
Poezia ca ispăşire

Poeţii sunt iertaţi prin poezie

pentru-ndrăzneala de-a iubi în plus;
ei chiar de-ar mai trăi o veşnicie
tot n-ar sfârşi ce-ar fi avut de spus!
Nu e deajuns că moartea nu îi iartă, ­
puteţi voi fi mai rele decât ea?
Măcar minţiţi-i cu duioasă artă
când îi serviţi c-o ultimă cafea . . .

502
Ce bine-i prinde nucului

Ce bine-i prinde nucului, bătrânul

că are-un frate lângă umbra lui !
pe rând îşi ţin răcoare dintr-o parte
şi îşi mai cresc la poale nişte pui

Ce bine prinde nucilor când toamna

îi sunt stăpâni aceluiaşi covor
de frunze ruginite şi iodate
şi sunt înzăpeziţi de-acelaş nor !

Ce bine-i prinde nucului un frate -

că altfel, cum s-a dune atâta iod
doar din ţărâna rotunjită pe sub poale
ce-i strânge rădăcina-ntr-un năvod!

503
Cea din stânga pianistei

Ea nu primeşte-aplauze şi flori
ci, se sustrage vederii pe undeva
şi aplaudă aplauzele pianistei,
ea, care a fost deja un fel
de a treia mână a protagonistei,
ea, cea menită să audă c1apele
mai înainte de a fi atinse
de graţia mâinilor din dreapta, ea,
campioană de viteză
la Întors paginile cu seminţe sonore
cât ouăle de fluture imperial. . .
Pe afiş, Imperialul titan d e l a Bonn!

504
Amnezia retinei

Ce urme pe aria suplei retine ! -

Lăsate-n halou, subiecte de nea
să urce SOLII de istorie laică
la curtea de veghe din creştet a mea ...

Şi-o bază de date-nvechită pe drum,

nătânga mea mână uitând accesarea ...
Mai vin', mână tandră, dubleaz-o pe-a mea
să-mi spun : ce maternă mi-e învăţătoarea!

505
Rana şi zganga

În timp ce rana mea clipeşte sânge,

tu strângi un cor să-ţi lamentezi o zgancă;
eu doar scâncesc - şi mă aud în mine,
tu-mi ieşi în drum cu larmă de talancă . . .

L a tine - crusta-i stăvilar d e sânge,

eu n-am nici timp, nici chiag de stăvilar;
pe tine te-a tratat demult un fulger,
mie-mi ţinteşte pulsul jugular. . .

506
Sediment de sentimente

Ci, unde-i arheologul care a promis

să coboare în situl meningelor mele
să le sufle praful cu o vulgară pensulă
şi unde, cărăuşii să ducă
la muzeul de antichităţi
bogata recoltă de sentimente-fosilă . . .
C e carbon 14 propuneţi, când e u fără plată
vă pot rosti adevărul lor strat cu strat,
zi cu zi, clipă cu clipă-fosilă!

507
Bagheta în frac

Şi cât de încăpător putea să fie

vârful acelei baghete
dacă o întreagă orchestră
în largul ei se simţea
pe deasupra pupitrelor!

El citea partitura
cum tu ai citi Odiseea . . .
Gestica lui d e tornadă
subtil topindu-se-n adiere -
şi din nou evadarea
în tunet şi tem peste -
şi iarăşi, bagheta -
galileian strigăt pe mare:
"
"Taci fără gură!

. . . Şi el mai departe citea

liniştit, odiseea partiturii,
un hipoacuzie din sală, muziea
din vârful baghetei în frac!

508
Aria calomniei / poetului

Mi-ai îngălbenit toţi caii -

şi-mi erau atât de verzi"
înverzi-ţi-s-ar pereţii
unde-i chemi să mi-i desmierzi!

Şi prin cap, atâţia fluturi

mi-au trecut din alungări...
Doldora, pigmenţi de vise
Invadând şi ochi şi nări

Caii verzi, galop albastru,

Hrănind păsări pe spinare
mi-au îmbogăţit privirea
ce-mi încape-atâta zare!

509
N evietuitoarele
,

Prin păduri, văzduh şi ape

se ţese ascuns lumea vieţuitoarelor -
viitorul e spaţiul lor virtual
care le joacă tot mai multe feste!
De-acum, ce-o mai vrea cerul,
apele, pădurea, şi-acest non-cogito,
măsură tot mai relativă a lucrurilor
Unii nu au nici o părere, alţii
doar Una cu privire în Sus . . .

Restul, în mintea unui măr newtonian

Ce nu vizează decât centrul pământului,
dar oprindu-se iute mult prea departe de el!

510
Reciclări zoo-botanice

Cântecul cocoşilor sălbatici

a desţelenit spaţiul
până la licărul Cloştii cu pui
Cemoziomul urcă arborescent
în bucle verzi tixite cu cântece
de mierlă şi turturea
ierburi de răcoare hrănite
cu un fel de rumeguş de lăstari
ce-I leapădă iepurii sinucigaşi
de le ia urma copoii
cu un magnet olfactiv
Mieii tulbură mal de iarbă şi peşte
din secolul trecut, în timp ce
cocori de somn înfăşoară-n meridiane
pământul, veghiaţi de tainice
şi treze busole interioare . . .

511
Ales de pietre

Un gospodar cutreieră pâraie

adună tot ce-i bun pentru zidire -
destulă piatră doar c-o netezime
ris când pentru o scurtă nemurire . . .

În umblet lung torentele-şi găsesc

de îmblânzit, sălbăticiuni de pietre
şi rară-i cea aleasă de zidar,
în cap de unghi etern s-o pui, Sân-Petre!

512
Ora de anatomie

Trăieşte singur osul dup-aceea

mai mult ca lutul care l-a slujit -
un Yorik blând, cu golul minţii teafăr
aproape fildeş, minunat boltit!

. . . Veneau colocvii cu temut soroc:

să cred, mi s-a părut anevoios
că toţi studenţii secolului ăsta
pot învăţa după acelaş os!

şi-a trebuit să-i cred asemănarea,

deşi doi inşi nu s-au găsit lafeI. . .
s-ar bucura o clipă oare osul,
că se repetă-n altele şi-n el?

513
Războiul din cer

Pătrime de patrulater
se-nveşnicise-n
vechiul cer...
Mijea un timp senin-acut
înfipt în spaţiul de-nceput...

Cu transcendentul în preaplin
s-a revoltat un heruvim
şi-o latură-n Patrulater
s-a Înfoiat drept Lucifer -

până s-a frânt, şi-au curs fotoni -

îngreunaţi drept gravitoni
ce-au suprimat dinspre pământ
toate-nălţările pe vânt

Patrulateru-a sângerat -
Rămas TRIUNGHI purificat,
şi-o Latură-mpruncită-om
crescu de-o vârstă cu un pom ...

514
 Plângea copacul stropi de clei
pe Dealul miilor de miei
plânge a şi palma Celui Sfânt
cu picături de legământ...

Într-un al treilea zori de zi

mormântul se însufleţi
şi-o Evă cu zdrobit călcâi
aflase vestea, cea dintâiL ..

" Lucifer-şarpele, -i rănit:

pe capul lui e-un preţ plătit
şi-o s-auzim peste puţin
trompete lungi de heruvim! "
Arătătorul

Deget înţelept, arătătorule -

tu în răscruce la vreme zvâcnit,
preaoportunule, bunaugurule,
de data asta cam târziu te-ai trezit! :

nepăsător în palma strânsă, tu

la căldura calină a ei, de-a valma
înghestuit şedeai fără idei
ca într-un cuib somnoros de căţei . . .

Ireversibilă zădămicie apoi -

clipa astrală deja e apusă . . .
ptu!, deget precaut, acum preatârziule,
nu pot decât să resping varianta propusă!

Închid totuşi ochii, braţul întind -

el desfoaie trei delicate articulaţii :
" Fie, arătătorule, să ne-nchinăm aurorei
şi încă mult-speratelor destinaţii !

516
Planetariu ludic

Steaua-n roşu Marţian

terfelită ca un ban
pe podeaua rostogol
dâră sferică de gol

Stea de alb şi de Mercur

fugă pe un cerc de şnur
prinsă seara în lunetă -
peşte-n pliscul de egretă

Şi-n zenit fugară stea

cu inele după ea
căutând pe drum haihui
mirele ce veşnic nu-i,

sau e poate prea departe

peste-al treilea cerc de moarte
cerc absurd şi salt nebun
spre lumina lui Neptun

517
cerc păzit de-un altu-n cerc
şi de-un Câine surd şi berc
luminos şi tot Iătrând
către-ai lui de pe pământ...

Timp hrănit cu pepeni copţi

simultane zile-nopţi -
tu i-alegi pe încercate
după cât mai dulci păcate,

cum se-nvârt în două coji,

lungi prilejuri de răboji ­
puse lor prilej de-a dura,
sfărâma-li-s-ar curbura!

Eu, că timpul mi-i aproape

am strigat pe munţi, pe ape:
"
" Hei, 5tăpâneeee!
"
" Da, te-aud . . .
"
" Pepenele nostru-i crud! . . .

518
Vis - copil legitim

Cu visul meu nu am o relaţie amiabilă,

dar e al meu ca orice copil legitim, dar
niciodată nu voi putea pricepe
inconsecvenţa lui, că niciodată el
nu-şi duce misiunea până la capăt:
într-o noapte mă face aşa de bogat
dar până în zori, tot lipit pământului;
într-o alta mă bruschează cu ţepuşile zorilor,
tocmai când atinsesem merele oprite ale
şi-aşa răzvrătitei femei, iar eu, rămas
ca o pisică fatalizată nocturn de farurile
destrăbălate ale unui automobil cu manele . . .

519
Recuperabilul Cain

Şi-o să vină şi la anul

Cain vegetarianul
şi-o s-aducă sfecle roşii
pe altar ca păcătoşii ­
ce aveau să se adune
când se dase cep la lume . . .

Hăituit prin scai haihui,

cine-i ştie jertfa lui? -
poate preluase-o turmă;
ce-o lăsase mortu-n urmă;
poate că s-a pocăit
şi nu prea s-a auzit...
Poate-avuse circumstanţe-n
faţa sfintelor Instanţe -
şi cum nu se scrise Legea,
I-au prescris fărădelegea ­
dându-i sorţ recuperabil
ca să fie-n Rai cu Abel!

520
Pretext Freudist

S-a scurs iluzia din mână -

era un sân de abur mut;
eu îl rugasem să rămână
dar el deodată n-a mai vrut !

Tu eşti ca mama de haină,

când m-a-nţărcat şi s-a ascuns;
eu, refuzând o altă cină
n-am mai crescut îndeajuns . . .

Când s ă mă-nalţ într-o iubire,

ca mama te-ai ascuns şi tu !
Cu palma-n gol, copilul-mire
e-acelaşi - ce nu mai crescu . . .

521
Cântec de foi verzi

Foaie verde de apus

n-o s-apuc ce am de spus
că-mi scap verdele în frig
peste câini făcuţi covrig;

foaie verde de cai verzi -

că nu ai ce să mai pierzi
decât hamul ce te-a ros
sculptural şi plicticos . . .

Foaie verde d e trei iezi,

amăreală de foi verzi -
presimţiri de-ngălbenire
semn de vară prea subţire;

Foaie verde de, mai ce? ­

vine vipera cu V,
semn în frunte veninos -
şansa mortului frumos . . .

522
Piatra teiului

(rezumat imaginar) *

Era o peşteră d e calcar cerul,

o stalactită cobora pe stropi;
parcă era crescut de-o veşnicie
din cerul răsturnat, un pâlc de plopi . . .

Trecu din cer şi s e lovi d e ţurţuri

o pasăre prea albă de mister -
şi cum trecu, zdrobindu-şi o aripă,
desprinse stalactita de pe cer!

De-atunci rămase-n locul prăbuşirii

înfiptă-adânc pământului în miez, ­
mi-a povestit chiar ea după o noapte,
când m-a simţit cât de-nstelat visez !

>1- 15.08 . 1 975, du p ă o noa p te dormită sus, @în fosa os p italieră a ei.

523
Yr - Alm

Târât de trei elici spre vârful bolţii -

mai libere-s căderile la loc
când ai în spate propria salvare
şi cinci secunde numărate-n stoc. . .

Deodată puiul mătăsos ciocneşte

târându-şi coaja pânzei după el,
către pământul ce-mi hrăni părinţii
iar eu atârn de-un gol ca un cercei !

Când cei de jos te sorb în aşteptare

ca pe-o cădere sprintenă de stea,
tu ştii că n-ai mai fost privit vreodată
de jos în sus în nemurirea ta !

524
Juvenil - estivală

Anul ăsta norii verii

ca oricând au fost mai statici -
strugurii întârziară
să mai fie-aşa văratici

Totuşi boaba, pe sărite,

pe furiş, în rubiniu
îşi trecea acreala verde -
iar eu, primul ca s-o ştiu !

Ciuguleam boaba grăbită,

crăpam uşa la coteţ -
tata şi-a vărsat tot focul
pe cocoşul iubăreţ . . .

N-am mâncat din borşul mamei ­

simt şi-acum un cui în piept
c-a plătit cocoşul verii
trucul meu crezut deştept !

525
Norul de tinut minte
,

Câţi nori prin ocolite ceruri

truditu-mi creştet survolându-l
revendică diluviul propriu
din care mi-am salvat doar gândul !

Dar bucla cea de rumen abur mă uit

aşa de sincer semănând
cu chipul meu la start în treacăt
şi presimţit dinspre curând . . .

o linişte l a îndemână
şi două aripi dintr-un nor
vegheau cum ar fi pus de-o ploaie
plutitul meu coborâtor !

526
Interogativ derizoriu

Cum poate fi superior omului

un câine în bucuria revederii
şi cât de copleşitoare tristeţea lui
presimţindu-mi plecarea . . .

Tu iartă-mă iubito d e vei găsi

această prea-derizorie sentinţă
Defulare

Sadic, botezam un om de zăpadă

tumându-i peste creştet
torent de apă clocotită . . .
E l s e tot apăra, topindu-se
din calea baronului Celsius
refugiindu-se către poale
jefuit de zestrea îngheţului. . .

E u m ă piteam în mine
aşteptându-mă să strige cineva
Ajutoooor! . . .
Noaptea am dormit mai bine
eliberat de povara unei
geroase duşmănii

528
Perspectivă

Şi dacă ochiul s-ar deschide teafăr

să iasă-n zori privirile la cină,
încrucişând luceafăr cu luceafăr
ne-ar da pe-afară ochii de lumină !

Când caii ies din ham şi umblă goi

rămâne-n aer şaua să se plimbe ... -
le este tată unuia din ei
iar el cândva, drept şa, va să se schimbe

Se vor dubla ca roua zile verzi

ce-or sparge orizontul dus concentric
iar tu continui încă să-ţi mai crezi
lepădătura ta de autentic !

529
Minune de-o zi

Se făcea c-aude surdul ­

poate-poate-o auzi !
A trecut cu urlet Smurdul,
şi chiar i-o adeveri !

Fericit pân-Ia vecemii

a fost el că s-a putut
şi-a visat în grija pe mii
mai sonor ca la-nceput! . . .

Hai iubito de-a absurdul

să ne facem a iubi -
fericiţi să fim ca surdul
în minunea lui de-o zi !

530
Dedublări de parcurs

Fiinţă de ziuă, fiinţă de nopte

dublată zidire de somn şi veghere;
în unul e-o viaţă, în altul e alta ­
un ciclu războinic de zori şi de seri!

Absurdul egal le-nsoţeşte de-a valma,

controlul îţi scapă la fel printre mâini -
te-mpaci cu hibridul, chiar dacă de-a sila,
şi mersul-nainte nu poţi să-I amâni ...

Visează sămânţa în om, se trezeşte -

şi-n pripă s-aruncă pe-o punte-n real!
Se scapă copilul în pat câte-odată
visând că-i cu faţa întors la un mal...

Aşa dedublaţi ca o cale ferată

parcurgem traverse spre-un pol de destin
"O, Doamne, nu-i mult, sau prea mult pân-Ia capăt! "
"Nu, fiule, este doar foarte puţin! ... "

531
Nu m-am gândit

Nu m-am gândit să-mi fii proiect de odă,

ispită-n plus de iamb şi de troheu
de nu mai ai vre-un pas şi pentru mine,
îţi voi întinde-un ultim pas al meu

Polenul îngheţat ţi-l voi deschide

urcându-ţi polul de la poale-n sus
şi-ntr-un nord-est febril de aşteptare
să ne-ngropăm apusul indispus ...

Un cuplu alb de lebede vitale

prelung cânta-va depărtat final,
contrariind cervide bocitoare
într-un lamento, crunt de triumfal!

532
Arătătorul

Deget înţelept, arătătorule -

tu în răscruce la vreme zvâmit,
preaoportunule, bunaugurule,
de data asta cam târziu te-ai trezit:

nepăsător în palma strânsă, tu

la căldura calină a ei, de-a valma
înghesuit şedeai fără idei
ca într-un cuib somnoros de căţei ...

Ireversibilă zădămicie apoi -

clipa astrală deja e apusă ...
ptu!, deget precaut, acum preatârziule,
nu pot decât să resping varianta propusă!

Inchid totuşi ochii, braţu-l întind -

el desfoaie trei delicate articulaţii:
"Fie, arătătorule, să ne-nchinăm aurorei
şi încă mult-speratelor destinaţii!"

533
Vis - copilul legitim

Cu visul meu nu am o relaţie amiabilă,

dar e al meu ca orice copil legitim, dar
niciodată nu voi putea pricepe
inconsecvenţa lui, că niciodată el
nu-şi duce misiunea până la capăt:
într-o noapte mă face aşa de bogat
dar până în zori, tot lipit pământului;
într-o alta mă bruschează cu ţepuşile zorilor,
tocmai când atinsesem merele oprite ale
şi-aşa răzvrătitei femei, iar eu, rămas
ca o pisică fatalizată nocturn de farurile
destrăbălate ale unui automobil cu manele ...

534
Pretexte antice

Ce legături mai ai şi-acum cu Troia,

Elena, tu, de farmec şi dezastre?
Fără să mişti un deget, ca şi-atuncea
ai stinge lumea timpurilor noastre ...

Îmbracă-te-n istoria Esterei,

să-ţi fiu poporul care ţi-l salveti!
Împărăteaso, de-ai venit la vreme
începe mai curat să mă visezi!
Aşteptare cântând

o aşteptare, e-un dor crescând

ce face din dragoste flori ...
E mult, iubito, e mult de când
trec singure stele-n răcori
Ce scări să-mi fac, ce zbor prelung
cu buni auguri să te-ajung?

Tu, apă rece peste zăduf,

tu , cuib de lumină şi puf!,
ce multă lume am străbătut
spre noul târziu de-nceput!,
Ce vaduri reci către-napoi -
uitare-mpărţită în doi...

Ca mâine fi-va un fel de timp -

puţini îl mai ştiu din poveşti ...
O ceaţă veche-i peste Olimp,
zeiţa iubirii îmi eşti ...
Şi rar vorbeşte un zeu pre-bun
dar eu în cuvinte te-adun!

536
Crimă de gheaţă

Sadic turnam apă clocotită

peste un ciob de ghiaţă ...
el se apăra topindu-se,
se ferea din cale
prelingându-se jefuit
de toată zestrea îngheţului. ..

Eu mă piteam în mine
aşteptându-mă
să-mi strige cineva: ajutoooor!

537
De nervi şi nervuri

Mă uit la o frunză în soare -

cu ea suntem fraţi de nervuri,
şi verzi şi albastre şi roşii
sub cerul cu nori trubaduri!

La poale, doar frunză culcată,

mai jos decât ea - hibemând
docilii atâtor apusuri -
ce-i ştiu furişaţi peste rând . . .

538
Mâner interior

Plecaseşi departe cu învingătorul,

credeam să te văd în oglinda de nor -
venind dinspre nord şi sclipind mânerul
de uşă-ncălzită din interior...

Abia de-mblânziseam o scrisoare să plece,

era încă timpul să nu îndrăznesc;
purtam un complex al învinsului ultim
ce iar mă-ntorcea în infernul dantesc!

Pe drumul sortit prohibitei întoarceri

un mire-prieten ieşi dintre miri ...
Eu nu îndrăzneam să gândesc mai departe
că lacrima-i slabă şi ea-n Îmblânziri...

Infernul e unul sau raiuri mai multe?

priviţi bolta noastră de ne-numărat!
Pământul şi el o să fie-o minune,
dar noi, scumpă doamnă, noi n-am aşteptat!

539
Dedicatie de
,
uz intern

Era o fată de albină -

era de miere râsul ei;
uitarea este o rugină,
dar nu pe amintirea ei!

Ne vom vedea tandem de inimi

mai âtre poli, printre arţari -
ne-om aminti aceste zile:
uitarea n-are paşii mari!

540
Destin în furtună

Doiniţei

Cât pustiu aveam în suflet

dinspre lumea de furtuni,
dar aveam şi-o oază mică
cu canari şi cu păuni ...

Şi suflă din nou Austrul

tot nisipul de pe coastă ­
tu credeai că oaza creşte
oaza candidă şi proastă . . .

Şi-ncepui să sap izvoare

s-aduc sâmburi şi rizomi
să te chem cu papagalii
vorbăreţi şi policromi.

541
 *

Stai cu mine, când-furtun a-i

risipi re de destin,
să ne apărăm de lume,
de reptile cu venin!
Peron

Trenul meu
Urma să intre În largul şinelor
Cu câteva ore Înaintea trenului tău
Precum timpul cândva a intrat În mine
Cu câţiva ani Înaintea timpului tău.

Eu am plecat cu un capăt al depărtării,

Tu ai rămas În urmă cu celălalt.
Ca un câine fricos
Sau poate lua urma gândului meu.

Zare cu zare se desfăcea Înainte

Ca harbujii Înaintea cuţitului,
Iar eu mergeam În vânt
Cu buzele aprinse de săruturi,
Câte săruturi,
Atâtea minuni ale lumii.

543
Mersul de unda

Nu ştiu cât de înţelept a fost şarpele

de şi-a ales mersul de undă
dar n-am întâlnit umblare mai frumoasă
decât a apelor înclinate
iar magma n-a surprins mişcare mai aleasă
decât aceea-n care-a-ncremenit alpin.
Nici cântecele, multicardinal
Rotunjind văzduhul şi inima
n-au găsit cele mai cuceritoare -
căci există o scară universală a undelor
subţiată în jos până la rază
şi cuprinzătoare în sus
până la mersul de undă a vieţii.

544
Recital de orgă

Organistului Hors t Gehann

Bogate aripi în voie deschise

aşteptând verticale trupul desprins;
a nins cu-ncordate tăceri dinspre lume
a nins dinspre toate, a nins -

e-un aer odihnit pentru a fi sonor

un aer demn de zbor.

Un om ieşi din aşteptarea noastră

Înfiorat frumos
când uriaş cu sine însuşi s-a-ntâlnit
apoi intră de-a binelea în aripi
că nu l-am mai zărit.. .

Văzduhul n u e obosit d e zbor

şi multe spaţii nu ne sunt albastre:
ne-aşteaptă fără trupuri, verticale
pe-aproape, pe-aproape aripile noastre.

545
Sărbătoare în lunea mea

Lăuntric bat la ţărmurile-mi toate

Uimite valuri prinse-n ritm zălud.
Coboară proaspăt apele umflate
Ivind bălţi tinere cu stuful crud.

E-o sărbătoare-a apelor în lunca mea,

Iuţi, peştii mai în voie lucesc
Iar dunga ce răchita înalt o însemna
s-a scufundat azi-noapte ... şi apele tot cresc ...

Tot cresc în mine-ale iubirii ape

De-asupra celor ce-au trecut prin luncă,
Iar albia de-abia, abia le-ncape
În primăvara mea, cea mai prelungă.

Presimt în preajmă a-mplinirii deltă;

Atâtea păsări devenind necălătoare,
Uitând că toamna aripa li-i zveltă
La mine sunt continuu-n sărbătoare.

546
Cuibul interior

(moartea poetului)

Fulgera cu păsări de miază-zi,

dedesupt - luncile ispititor
legănau mai mult crengile
crescute-n trei vânturi prielnic, a cuib.

Plumbul de pradă, mărunt

s-a întors cu o pasăre
lângă focul nostru cruciş.
Nedesluşit, pasărea zvârcolea roua
stăruitor, fără întoarcere -
simţea în ea ne-nduplecat
un cuib interior cu ouă inegale
orânduite după viitor,
scăzând rotund în ele tot mai mult
precum un stol condus de mult văzduh
şi răsturnat peste puterea ochilor, în zări.

547
Sărut de primăvară

M-am trezit azi devreme

Şi-am găsit afară
Mugurii daţi în pestriţ.
Când m-am întors lângă tine,
Dădusem şi eu în mintea
Acelor copaci fericiţi.

Mâinile mele
Au prins să-ţi adie prin păr,
Ţi-am surprins gura
Dezbobocindu-se
Rostind în absenţa auzului
Cel mai febril adevăr.

548
Plop aprins

Plop subţire cu înălţimea elastică

Gesticulând peste sălcii ca un învăţător la ora de gimnastică.
Plop subţire osie
Între roata cerului şi-a pământului,
Plopul ce se gudură ca un câine
Ieşind înaintea vântului
Plopul...
De ce oare s-o fi aprins?
Nu era pe boltă nici o stea, ca să-i cadă
Ca un muc de ţigară pe arie
Şi soarele tăcea, nebănuit
Ascuns de apele zburătoare.
Atunci
De ce s-a aprins plopul oare?
A adunat din amieze cald cu cald
De-a rupt spre incandescenţă?
Sau poate pentru că a stat în ploie
Atât de înalt?
De-aceea poate bolta cu ape zburătoare

549
Ştiind ce se va Întâmpla
A Încercat să-I stingă Înainte de aprindere
Şi, totuşi, de ce s-a aprins oare
Plopul, inima mea?
Paul Sân-Petru - Fişă biobibliografică

Nume, Prenume: Cioriciu, Paul

Pseudonim : Paul Sân-Petru
Profesia: medic
Domeniu de afirmare: literatură (poezie, proză); artă plastică
(sculptură, grafică); muzică (instrument, compoziţie)
Data naşterii: 1 8/03/1 936
Locul naşterii: Galaţi
Naţionalitate: română
Cetăţenie: română

Studii:
gimna ziale : Şcoala germană din Galaţi ( 1 943- 1 944), Şcoala nr.
1 2 din Galaţi ( 1 944- 1 950)
liceale: Liceul "Vasile Alecsandri" Galaţi ( 1 950- 1 954)
universitare: Facultatea de Medicină din Bucureşti ( 1 96 1 -
1 967), licenţă în chirurgia ficatului - Bucureşti
cursuri de specializare: Curs de acupunctură, Şcoala Populară
de Artă din Galaţi, secţia sculptură ( 1 986), Brevetat ca paraşutist
sportiv aviator (Galaţi, 1 95 3 )

551
Activitate socio-profesionaIă :
medic generalist la circa rurală din comuna Poiana Teiului Uud.
Neamţ) ( 1 967- 1 97 1 )
medic de întreprindere l a Uzina Mecanică Plopeni, jud. Prahova
( 1 97 1 - 1 975)
medic de întreprindere la Fabrica de becuri "Steaua" Fieni, jud.
Dâmboviţa ( 1 975- 1 976)
medic de întreprindere la Combinatul siderurgic Sidex Galaţi
( 1 976- 1 986)
medic, director al Căminului Spital din Moreni - Ţuicani, jud.
Dâmboviţa ( 1 986- 1 999)
medic de familie în comunele Oancea, VIădeşti, Măstăcani,
Cudalbi, jud. Galaţi (2000-2005)
membru al Orchestrei simfonice a Medicilor din Bucureşti (în
timpul studiilor universitare)
expoziţii personale la: Galaţi ( 1 977), Târgovişte ( 1 998), CăIăraşi
- Republica Moldova ( 1 999), Iaşi (2008)

Afiliere:
membru al Cenaclului "Mihai Eminescu" al Casei de Cultură a
Studenţilor Bucureşti, sub conducerea lui Victor Maşek şi al
Gabrielei Melinescu ( 1 962- 1 965)
membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Bucureşti
( 1 3/1 0/ 1 978)
membru al Societăţii Scriitorilor Medici şi Publicişti din
Bucureşti

552
 membru al Academiei Internaţionale Il Convivio, Italia (din
2009)

Premii:
Premiul "Corneliu Coposu" la Concursul Naţional de Literatură
"Nihil Sine Deo", ediţia 1, Braşov, 1 998
Premiul Municipiului Galaţi, acordat de Primăria Galaţi, 2006
Premiul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Galaţi-Brăila
pentru volumul Carul de biruinţă", 2007
"
Premiul special pentru voI. Alchimia muzelor, la Salonul
Internaţional de Carte Românească, ediţia XVIII, Iaşi, 29 mai -

2 iunie 2009

Distincţii, decoraţii:
Omul anului 2004, distincţie acordată de Institutul Naţional
American de Biografie.
Cavaler al Ordinului Cavalerilor Danubieni, 2006, iniţiat de
Fundaţia Culturală Antares.
Diploma de Excelenţă din partea Societăţii Scriitorilor "c.
Negri" Galaţi şi a Bibliotecii "v. A. Urechia" Galaţi,
2006.

Colaborări la publicaţii:
"Viaţa Studenţească", "Amfiteatru", "Luceafărul" , "România
literară", "Cronica", "Ateneu", "Convorbiri literare" , "Ramuri",
"Astra", "Tribuna", "Axioma", "Sinteze Literare" , "Bucovina
Literară", "Porto-Franco", "Antares", "Literatorul", "Dunărea de

553
 Jos", "Axis Libri", "La Fon�t des Miile Poetes", "Art et Poesie
de Touraine", "Libelle", "Rencontres Artistiques et Litterraire ",
"Auj ourd'hui poeme", " E cJats de Reves", "Portique", "Les
cahiers francophones", "11 Convivio", "Pomezia-Notizie",
"Carquois" etc.
2006 şi în prezent - redactor la Revista "Antares"
2006-2007 - senior editor Editura Fundaţiei Culturale Antares.

Participări la evenimente internaţionale:

2007 - Festivalul Internaţional Nopţile de de Poezie de la
Curtea de Argeş, organizat de Academia Orient-Occident şi
publicat în antologia Festivalului
2007 - Publicare în "Pagini literare. ro " editată de Forul
European al Revistelor Literare, ed. I, Mamaia, Constanta,
organizator APLER.

Debut :
publicistic: în revista "Lucealarul" ( 1 962)
editorial: voI. "Urme", ESPLA, 1 969

Debut În artă plastică:

expoziţie de sculptură la Teatrul Dramatic din Galaţi ( 1 986)

Debut În muzică:
piese corale a cappela în volumul colectiv " Rugă pe harpă"
(2005)

554
AUTOR de:

Carte:
Urme. Bucureşti : Editura pentru Literatură, 1 969
Poeme. Bucureşti : Editura Eminescu, 1 97 5 . 48 p.
Pământ de bun venit : [Versuri] . Bucureşti : Cartea Românească,
1 976. 88 p.
Cumpăna soarelui : Versuri . Bucureşti : Editura Eminescu,
1 98 1 . 92 p.
Anotimp : Versuri. Iaşi : Junimea, 1 98 5 . 80 p .
Poeme creştine. Bucureşti : Viaţă şi Sănătate, 1 999. 272 p. : il.
(Poesis).
Poeme regale. Galaţi : Noduri şi Semne, 1 999. 76 p .
Poeme antisatanice. Bucureşti : Viaţă ş i Sănătate, 2002. 2 5 4 p.
Mersul pefulger. Bucureşti : Cartea Românească, 2003 . 1 48 p.
Cette course en tranchant de la foudre : [Versuri selectate din
volumul "Mersul pe fulger"] . [Trad. C . Frosin] . Paris : Le
Brontosaure, 2004. 46 p. (Collection Litterature Roumaine)
La limita şansei : Proză scurtă fantastică. Bucureşti : Cartea
Românească, 2004. 244 p.
Carul de biruinţă : Jurnal de reflecţii şi micropoeme la limita
sacrului . Buzău : Ancaprint, 2005 . 256 p.
Mersul În vârful peniţei : duble rondeluri în coriamb. Iaşi :
Cronica, 2005 . 82 p.
Cine face liniştea : (proză scurtă). Editura Muzeului Literaturii
Române Bucureşti, 2006.

555
 Moitit! blanc, moitifi noir = Jumatate alb, jumatate negru. Trad.
C-tin Frosin; I1ustrator Paul Sân-Petru. Paris : Le Brontosaure,
2006
A lchimia muzelor. Iaşi: ArtXXI , 2009
Î n paroxismul vremii pe sfărşite - Ed. Betta Bucureşti - 20 1 1

Lucrări În colaborare:
Sacra coralia : Antologie de muzică preclasică, clasică şi
modernă. [versuri Paul Sân-Petru ; aranj ament coral Cristian
Nicolescu] . Câmpina : Zappy's, 2002. 2 1 6 p. : n. muz.
Ruga pe harpă : 46 piese corale a cappela, versuri pe muzică
proprie. [Ed. îngrij ită de Paul Sân-Petru şi Eusebiu Voinea] .
Câmpina : Zappy's, 2005 . 1 30 p.

În periodice:
Ajarescu, un meta-Simon la o meta-vârstă. Î n : Dominus, an. 2,
nr.1 4, mar. 200 1 , p. 1 5 .
Boris Deşliu : zi dramatică : [Cronică literară). În : Viaţa
românească, nr. 1 0, 1 992, p. 1 5 0.
Cette course au tranchant de la foudre : [selection de poemes].
Î n: Foret des miile poetes : Revue litteraire et Artistique, [Neris-
1es-Bains, France] no 35, printemps 2005 .
Cites et cheveaux : [poeme]. Trad. C-tin Frosin. Î n: Aujourd'hui
Poeme, juinljuillet 2006, no 72, p. 1 7;
Crivăţul savantului : [Proză scurtă). Î n: Luceafărul, nr. 1 3, 5
apr. 2006, p. 1 0- 1 1 : portr.

556
Dans / 'amour de / 'encre : [pom]. În: Carquois, [Quebec], voI. 4,
no 5, mars, 2004, p. 25.
Darul de-a rămâne În inima dintâi: [Interviu c l! poetul găIăţean
Paul Sân-Petru ; a consemnat Violeta Ionescu] . In : Viaţa liber ă,
an. 6, nr. 1 775, 6 oct. 1 995, p. 7 .
Despre prieteni, c u Paul Sân-Petru : [Interviu). [ A consemnat
Angela Ribinciuc] . În : Viaţa liber ă, an. 1 3 , nr. 3 959, 25 nov.
2002 .
Din somn În somn - lui Laurenţiu Ulici in memoriam ; Ecografia
clipei; Privelişte prin spărtură ; Haide, Troica ; Din nou, marea
; Kapetanissa ; A lb de amestec ; Scena furtunii ; Scrisoare de pe
mare : [Poezii). În : Porto-Franco, an. 1 2, nr. 1 0- 1 1 - 1 2(92), oct.­
dec. 2003 , p. 1 2- 1 3 .
Eminescu sau mica ş i marea nemurire : [eseu]. În : Dominus, an
1 , nr. 5, iunie 2000, p. 7 .
Instinctualitatea spiritului : [Eseu]. În : Dominus, aug. 2000, p .
7.
Invitaţie la dialog : interviu c u poetul Paul Sân-Petru. [A
consemnat Constantin Vremuleţ] . Î n : Dominus, an . 1 , nr. 1 1 ,
dec. 2000, p. 9.
L 'appel des poetes. În: Libelle: Mensuel de poesie, [Paris], no
1 56, avri1 2005 .
La pluie d 'un instant e t d 'un jour : [poem). Î n : Portique, nr . 59,
2005, p. 1 1
Lansarea cărţii poetului Paul Sân-Petru : [grupaj de intervenţii
ale vorbitorilor C-tin Frosin, Viorel Dinescu, Paul Sân Petru,
Georgia Tatu]. Ilustraţii text : Luminiţa Onuţă. În : Opinia, nr.
1 05 - 1 08, sep. - dec. 2004 , p. 7.

557
Les deltas du sommeil. În: Le Manoir des Poetes, no I l ,
automne-hiver 2005, p. 2 1 .
Medic şi poet, într-un exil intern. Nu am de gând să mor mâine :
interviu cu poetul Paul Sân-Petru. [A consemnat Angela
Ribinciuc]. În : Viaţa liberă, an. I l , nr. 3 2 1 7, 23 iun. 2000, p. 7 .
Oraş liliputan de poezie ; A lbina în câmp de apus : [Versuri]. În
: Antares, an. 3, nr. 22-24, ian.-mar. 2000, p. 6.
Patru ceasuri cu Nichita. În : Noduri şi Semne, nr. 1 , 2003 , p. 2
: fotogr.
Paul Sân-Petru:[prezentare biografică şi versuri]. In: Il
Convivio : Trimestriale di Poesia Arte e Cultura dell' Academia
Internationale "Il Convivio", Sicilia, anno 6, no 3, iuglio -
settembre 2005. P. 77.
Paul Sân-Petru la 60 de ani : [Interviu]. [A consemnat Motea
Cati] . În : Actualitatea Galaţiului, an. 2, nr. 26, 5- 1 1 apr. 1 996.
Paul Sân-Petru la 70 de ani : [Interviu]. [A consemnat Ion
Manea] . În : Viaţa liberă, an. 1 7, nr. 4977, 1 6 mar. 2006, p. 1 2 :
fotogr.
Paul Sân-Petru : Mai dă o şansă nemuririi mele [fişă
biobibliografică şi antologie de versuri din volume publicate].
În: Cronica, nr 3 , martie 2006, pp. 1 6, 1 7. (Salonul literar).
Paul Sân-Petru : Mersul pe fulger : [grupaj de versuri]. În:
Asachi, no. 1 89, 2005 , p. 8 .
Punţi lirice peste mileniu : [recenzie la volumul Mirese de fom
de Adriana Popescu]. În : Sinteze literare, 27 dec. 2000.
Să iubeşti poezia, dar fără poeţi : [Interviu cu poetul Paul Sân­
Petru; a consemnat Simon Ajarescu]. În : Porto-Franco, an. 5,
nr. 6, 1 995, p. 1 1 .

558
 Urma visului ; Mărturii din primul cerc ; Recomandări pentru
tăiatul frunze/or. . . . .' [Poezii). În : Dominus, an. 1 , nr. I I , dec .
2000, p. 9.
Voi de nuit ; Ploaia de-o clipă ş i de-o zi (variantă) ; L a o
propunere de citit În cafea ; O ecologie a dragostei ; Ecologia
rănii ; În crivăţ .' [Poezii]. În : Ateneu, an. 40, nr. 9(408), sep.
2003 , p. 9 : fotogr.
La marginea crângului A l'orl?e du bois.' extrait du recueil
=

"Alchimia Muzelor , traduit par Paula Romanescu. În: Eclats de

"

Reves. Revue litteraire trimestrielle, no 43, 2e trimestre 2009, p.

5.

Referinţe:

Într-o carte:
GOCI, Aureliu . Geneza şi structura poeziei române În secolul
xx: Bucureşti : Gramar, 2000. p. 425
GURĂU, Apostol. Brofft - Moft .' Publicistică literară .' (Revista
"Porto-Franco ", 2001, 2002, 2003). Galaţi : Sinteze, 2003 . p.
1 42
PETRESCU, Victor ; PARASCHIVA, Serghie. Dicţionar de
literatură al judeţului Dâmboviţa .' 1508- 1 998. Târgovişte :
Bibliotheca, 1 999, p. 1 95
ULICI, Laurenţiu. Literatura romana contemporană.
Bucureşti : Editura Eminescu, 1 995. p. 309-3 1 0

559
Într-un articol:

AJARESCU, Simon . Etic şi poetic : [Cronică literară la

volumul "Mersul pe fulger" de Paul Sân-Petru] . În : Antares, an
6, nr. 64-65-66, iul .-aug.-sept. 2003 , p. 1 7
AJARESCU, Simon. Majestate şi poezie. În : Dominus, an. 2,
nr. 1 6, mai 200 1 , p. 1 3
AJARESCU, Simon. Paul Sân-Petru în dialog sacru : [despre
volumul "Poeme creştine", 1 999] . În : Dominus, an. 1 , nr. 4, mai
2000, p. 1 0
AMĂLINEI, Ovidiu . Zilele Bibliotecii "v. A . Urechia".
Expresivitatea naturii şi chemarea spre sacralitate : [Vemisajul
expoziţiei de sculptură "Scânteie-n cenuşi" a lui Paul Sân-Petru
şi lansarea cărţii " Sacra Coralia", rezultatul colaborării dintre
Paul Sân-Petru şi Cristian Nicolescu] . În : Viaţa liberă, an. 1 3 ,
nr. 3948, 1 2 nov. 2002, p. 1 6 : fotogr.

AVRAM, Ion. Fleşuri cerebrale : Cronică de cenaclu. În : Viaţa

liberă, an. I l , nr. 3 1 28, 1 0 mar. 2000, p. 5
BERGER, Anne-Chantal. Actualite des livres. În: La Foret des
Miile Poetes, no. 50, 2009, p. 6
BURUIANĂ, Letitia. Mersul în vârful peniţei: Paul Sân-Petru.
Ed. Cronica, 2005 . In : Dominus, an. 6, nr. 70, nov. 2005, p. 4
BURUIANĂ, Letitia. Paul Sân-Petru - unitate în diversitate la
limita fantasticului : [Recenzie] . În : Dunărea de Jos, an. 5 , nr.
'

45, nov. 2005, p. 43

CHIRIC, Ion. Cardiograma unei biografii. În : Scânteia
tineretului, nr. 5827, 1 5 feb. 1 968, p. 1 -2

560
CILINCĂ, Victor. Salonul Internaţional de Carte Românească :
Iaşi : Generoasă ofertă editorială găIăţeană. În : Viaţa liberă, an.
1 6, nr. 4839, 4 oct. 2005, p. 8 : fotogr
CIORICI, Gelu. Ceva e mai mult decât cineva. În : Impact est,
an. 5, nr. 99, 1 7-23 mar. 2005, p. 2
CUŢITARU, Codrin-Liviu. Paul Sân-Petru : Anotimp. În :
Cronica, 1 986
DELAD, Eugenia. Poetul Paul Sân-Petru a învăţat "Mersul pe
fulger" : [Prezentarea volumului de versuri al lui Paul Sân-Petru
"Mersul pe fulger", Ed. "Cartea Românească", 2003 ] . În :
Univers magazin, nr. 7, aug. -sep. 2003 , p. I l
DUGAN, Oana. Paul Sân-Petru, un artist complet. În : La
Roumanie au Quotidien (Franţa), an. 5, nr. 97, 6-20 ian. 2003 , p.
11
GURUIANU, Virgil. Calendar Cultural Dunărea de Jos. În :
Dunărea de Jos, serie nouă, an. 3 , nr. 25, mar. 2004, p. 1 0
GURUIANU, Virgil. Contribuţii l a bibliografia locală. Scriitori
găIăţeni nominalizaţi într-un dicţionar dâmboviţean. În : Viaţa
liberă, an. 1 0, nr. 3050, 6 dec. 1 999, p. 3
IONESCU, Violeta. Cartea de proză a unui poet : "La limita
şansei", de Paul Sân-Petru. În : Viaţa liberă, an. 1 6, nr. 4668, 1 7
mar. 2005, p . 6 : fotogr.
IONESCU, Violeta. "Celălalt" Paul Sân-Petru. În : Viaţa liberă,
4402, 8-9 mai 2004
nr.

IONESCU, Violeta. O aventură "donquij otescă" : [Despre

volumul de imnuri religioase "Sacra Coralia" apărut la Editura
Zapis, Câmpina] . În : Viaţa liberă, an. 1 3 , nr. 3840, 9 iu!. 2002,
p. 3

561
IONESCU, Violeta. O carte pentru "pământul repede ce
suntem" . . . "Poeme creştine" de Paul Sân Petru. În : Viaţa liberă,
an. 1 1 , nr. 3 1 70, 28 apr. 2000, p. 5
IONESCU, Violeta. Seară de poezie la Măstăcani. În : Viala
liberă, an. 1 4, nr. 4280, 1 2 dec. 2003 , p. 3
Lansarea cărţii poetului Paul Sân-Petru . În : Opinia, nr. 1 05-
1 08, sep.-dec. 2004, p. 7
MANEA, Ion . Paul Sân-Petru, tradus de Constantin Frosin. În :
Viaţa liberă, nr. 45 1 4, 1 6 sep. 2004
MANITTA, Angelo. Poesia d'Europa: Paul Sân-Petru. Alchimia
muzelor. În: II Convivio, anno X, no 2, aprilie-giugno 2009, p.
38
MIHAIL, Nicolae-Paul. O altă ipostază a poetului : [recenzie la
volumul "La limita şansei", Cartea Românească, 2004] . În :
Sinteze literare, 2005, p. 34
MUGUR, Florin. Constelaţia lirei : Paul Cioriciu. În
A mfiteatru, 1 963
PILDNER, Jozsef. Poeme creştine, de Paul Sân-Petru. În
Realitatea Dâmboviţeană, 1 3 mar. 2000
RIBINCIUC, Angela. Joi, la Muzeul de Istorie, Paul Sân-Petru
lansează volumul "Poeme regale". În : Viaţa liberă, an. 1 0, nr.
2908, 23 iun. 1 999, p. 3
RIBINCIUC, Angela . Paul Sân-Petru a scris o minune de carte
: "La limita şansei" . În : Viaţa liberă, an. 1 6, nr. 4670, 1 9-20
mar. 2005 , p. 20 : fotogr.
RIBINCIUC, Angela. Paul Sân-Petru nu se plictiseşte
niciodată. În : Viaţa liberă, an. 1 0, nr. 29 1 5 , 1 iul. 1 999, p. 8

562
RIBINCIUC, Angela. Paul Sân-Petru şi "Poemele
antisatanice". În : Viaţa liberă, an . 1 4, nr. 4052, 1 8 marto 2003,
p. 3
RIBINCIUC, Angela . Paul Sân-Petru şi regalul său de poeme.
În : Viaţa liberă, an. 1 0, nr. 29 1 0, 25 iun. 1 999, p. 3
SCĂRIŞOREANU, Oana. "Poeme regale" de Paul Sân-Petru :
lansare de carte. În : Dâmboviţa, iul. 1 999
SECARĂ, Adi George. Pe frontul poeziei nimic nou. Paul Sân
Petru. Poeme antisatanice : [Cronică literară] . În : Dominus, an.
4, nr. 40, mai 2003 , p. 4
SPÂNU TUDOR, Anca. Paul Sân-Petru, "Omul anului 2004":
Distincţie ; Titlul i-a fost acordat de către Institutul American al
Biografiei. În : Viaţa liberă, an. 1 5 , nr. 4560, 9 nov. 2004, p. 5 :
fotogr.
STEROM, Victor. Paul Sân-Petru. "La limita şansei" (Editura
Cartea Românească, Bucureşti, 2004). În : Porto-Franco, Serie
nouă, an. 1 6, nr. 7-8-9, iul.-sep. 2005 , p. 54
STEROM, Victor. Paul Sân-Petru : "Poeme antisatanice". În :
Informaţia Prahovei, 1 9-20 nov. 2004
STEROM, Victor. Paul Sân-Petru. Poeme creştine : [Cronică
literară] . În : A teneu, an. 39, nr. I l (398), nov. 2002, p. 6
STEROM, Victor. Poeme creştine : [Recenzie] . În : Tomis, an.
6 (36), nr. 1 2 (3 76), dec. 200 1 , p. 6
ŢENE, AI. Florin. "Mersul pe fulger" - Paul Sân-Petru. În :
Viaţa liberă, an 1 5, nr. 4359, 1 8 mar. 2004, p. 5
ŢIGĂNUŞ, Virgil. Cronică literară. Timpul rugăciunii. Paul
S ân-Petru, Poeme antisatanice, Casa de Editură "Viaţă şi

563
 sănătate", 2002. În : Viaţa liberă, an . 1 4, nr. 4064, l apr. 2003 , p.
5
VREMULEŢ, Constantin. La limita şans � i : Paul Sân-Petru :
Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2004. In : Dominus, an. 6,
nr. 65, iun. 2005 , p. 4

În resurse electronice:
AMĂLINEI, Ovidiu. Zilele Bibliotecii "v. A. Urechi a"
[Resursă electronică] : Expresivitatea naturii şi chemarea spre
sacralitate. În : Viaţa liberă [Resursă electronică] , an. 1 3 , nr.
3948, 1 2 nov. 2002, p. 1 6 : fotogr. Disponibil pe Internet:
http://www. vlg.sisnet.ro/arhiva/an2002/3948/Cultura.htm
AVRAM, Ion . Fleşuri cerebrale [Resursă electronică] : Cronică
de cenaclu. În : Viaţa liberă [Resursă electronică] , an. 1 1 , nr.
3 1 28, 1 0 mar. 2000, p. 5 . Disponibil pe Internet:
http://www. vlg.sisnet.ro/arhiva/an2000/3 1 28/Cultura.htm#2
IONESCU, Violeta. Cartea de proză a unui poet [Resursă
electronică] : "La limita şansei", de Paul Sân-Petru. În : VlQţa liberă
[Resursă electronică], an. 1 6, nr. 4668, 1 7 mar. 2005. Disponibil pe
Internet: Http://www.vlg.sisnet.ro/arhiva/an2005/46681cu1tura.htm#2
IONESCU, Violeta . O carte pentru "pământul repede ce
suntem" . . . [Resursă electronică] : "Poeme creştine" de Paul Sân
Petru. În : Viaţa liberă [Resursă electronică] , an. 1 1 , nr. 3 1 70, 28
apr. 2000, p. 5. Disponibil pe Internet:
http://www. vlg.sisnet.ro/arhiva/an2000/3 1 70/Cultura.htm#2
RIBINCIUC, Angela. "La limita şansei" [Resursă electronică] :
Paul Sân-Petru a scris o minune de carte. În : VlQţa liberă [Resursă

564
electronică], an. 1 6, nr. 4670, 1 9-20 mar. 2005 : fotogr. Disponibil
pe Internet: http://www. vlg.sisnet.ro/arhiva/an2005/4670/ev5 .htrn
SPÂNU TUDOR, Anca. Paul Sân-Petru, "Omul anului 2004" :
Distinctie ; Titlul i-a fost acordat de către Institutul American al
Biografi ei [Resursă electronică] . În : Viaţa libera [Resursă
electronică] , an. 1 5, nr. 4560, 9 nov. 2004
http://www. vlg.sisnet.ro/arhiva/an2004/4560/cultura.htm#2
Referinţe critice

... Poetul soseşte ca alergătorul de la Marathon, în goană,

să aducă vestea victoriei. Va spune câteva cuvinte şi va muri.
Le va grăi în clipe puţine, ca Rimbaud; le va rosti solemn în
răstimpuri de veşnicie, ca Arghezi. Dar e o a doua victorie
această rostire, şi poate mai nobilă decât cea întâmplată
înainte, cu oameni ucişi şi corăbii sparte.
Paul Cioriciu e un sol tânăr. Oprit din alergare în faţa
lumii, cu cămaşa spartă de bătăile inimii, caută cuvântul şi
face mişcări timide. " Plop subţire cu înălţimea elastică /
Gesticulând peste sălcii / Ca un învăţător la ora de
gimnastică" . Dar oamenii înţeleg ce s-a petrecut, şi-l înţeleg şi
pe alergătorul în faţa căruia " Zare cu zare se desfăcea înainte /
Ca harbujii înaintea cuţitului" . Îl revăd alergând prin ţinuturi
cu bălţi, (" E-o sărbătoare a apelor în lunca mea" ), cu păsări pe
care paşii solului nu le sperie şi care, uitând să zboare, rămân
în acea sărbătoare perpetuă. Bătălia a fost pe mare, şi dinspre
mare vine solul, urcând pe lângă cursul râurilor, cu umbra
zburând peste sălcii, peste dungile răchitelor, peste " bălţi
tinere cu stuful crud " . Ploaia trecătoare care îl întovărăşeşte o

567
bucată de drum e pornită şi ea din sălcii : " Ploua din sălcii sau
din lac ploua" . Se face seara şi plopii ating stelele care sângeră.
Apar zorii şi - alergând printre frunzele strălucitoare -
mesagerul exultă : " Dădusem şi eu în mintea / Acelor copaci
fericiţi " . Povesteşte despre toate cele întâmplate în cuvinte
stranii ; e vorba, se pare, de o biruinţă asupra lipsei de
dragoste şi a nesiguranţei ; e vorba, se pare, de marea bucurie
de a învinge înnegurări şi tristeţi trecătoare, de a te apleca spre
lumea cu aguzi a copilăriei. Creanga cu cuib de pasăre nu
trebuie retezată - poate că pasărea se va mai întoarce : " Dar
cine poate şti / Dacă n-a venit într-o zi / Fără ca nimeni s-o
vadă / Şi găsind cuibul bătut de soare / Şi-a împletit unul / În
pomul din altă ogradă. / Atunci va trebui să mă bucur / Că s-a
întors / Deşi în zori / Nu mă mai fluieră galben pe mine, / Va
trebui dureros să mă bucur / Deşi aripa ei / Umple văzduhuri
străine" . În lirica studentului medidnist se remarcă uşurinţa
expresiei şi o anume voluptate a rostirii cu glasul plin, a cuvântului.
O încredere de substanţă în echilibrul lumii conferă poetului
nobleţea seninătăţii. Paul Cioriciu e un sol tânăr. A alergat uşor,
prea uşor, e mai puţin obosit decât alţii şi poate nici nu
înţelege încă pe deplin ce ştire aduce. Dar vine de acolo. Iar
vestea pe care o poartă cu el e cu siguranţă vestea victoriei.

FLORIN MUGUR
Amfiteatru - 1963

568
 ...0 poezie curată, deşi născută din zbucium, iese de sub
penita lui Paul Sân-Petru ,pe numele lui adevarat Paul Th. Cioriciu .
Îl cunosc pe om de mult şi mai demult pe poet. Marele editor şi poet
Mircea Ciobanu mi-a vorbit elogios despre poezia lui, şi când am luat
legătura cu ea, nu am fost dezamagit, dimpotrivă. Apoi i-am intrat
in casă, însoţit de acelaşi Mircea Ciobanu şi am rămas surprins
descoperindu-i candoarea .Iată un poet, mi-am zis, un om în cugetul
căruia nu este viclesug, am adăugat, repetând o vorba sfântă.
Rândurile acestea nu se vor sentimentale, poezia lui Paul
Sân-Petru nu are nevoie de îngăduinţă. Poetul are trăiri autentice,
chinuri existenţiale şi cunostinţe care ar face pe un teolog să se simta
bine. Dar nici acesta nu este lucrul pe care vreau să-I subliniez.
Poezia lui Paul Sân-Petru este vie, cuvintele sale sunt
proaspete, rimele inedite. Există o bucurie a mărturisirii în versurile
lui care-l individualizează ca poet. Există o predispoziţie de
renunţare la eu, o dezbracare de hainele, gândurile şi trăirile firii.
Există un zbor spre înalt.
Trăieste un copil, poate chiar un adolescent in spatele poetului
: o curaţie adâncă - " ce-a fost o piatră vie e-o plutire ", cum zice el.
Se pot cita multe versuri memorabile din poezia lui Paul Sân­
Petru. Lasăm cititorului bucuria de a descoperi stropii de rouă în
acest câmp de ierburi vii.
Petre Anghel

569
 ... Paul Sân-Petru este un sacerdot al cuvântului şi un profet
care priveşte în sufletul nostru comun, rătăcitor şi provocat de
feluritele invitaţii la Mântuire. Un stil propriu , verde-matur, adesea
încălzit până la roşu, dublat de o originalitate ideatică ce lipsea
poeziei româneşti. Fără a cocheta prea mult cu preţiozităţile clasice
sau cu delirul sublim al manierelor moderne, poetul ne introduce în
universul redescoperit al credintei, printr-o retorică proprie,
încoronată de idei şi imagini originale, convingătoare.
Poezia lui Paul Sân-Petru este izvorată din esenţele
creştinismului, pe care le apară nu ca un apologet de birou, ci ca un
sol, pe cât de modest pe atât de îndrăzneţ, poate de aceea şi cu
sentimentul că este respins. Poetul Paul Sân-Petru trăieşte în spaţiul
moralităţii biblice şi al spiritualităţii evanghelice, adevărat
diagnostician al radiograjiei păcatului şi bun generalist care stie la
Cine să-şi trimită pacientii. . .
...Actul mirabil al creaţiei lui Paul Sân-Petru nu trebuie
privit doar ca o contribuţie teologică , ci ca una practică. Autorul
utilizează limbajul din afara templului pe care îl pune să tragă, în
mod convingător la carul solar al unei forme clasice de vers,
realizând o combinatie fericită a neologism ului banalizat, cu vorba
simpla aproape sacralizată a românului: " că-i liber acces la culoarul
divin, /pariul ca-aşa e când spunem amin ". . .
. . . În zile acestea când cultura, inclusiv poezia sunt
condamnate la dispariţie, deoarece între armele tranziţiei noastre

570
meschine muzele trebuie să tacă, volumul de fată şi personalitatea lui
Paul Sân-Petru sunt semne ale adevatei nobleţi spirituale care vede
în artă un instrument al virtuţii al conservării valorilor primordiale,
perene, în care frumosul moral şi esteticul se sarbătoresc reciproc.
Florin Lăiu prefaţă la volumul
-

Poeme antisatanice
Ed. Viaţă şi sănăta te 2 002

" . . . la Paul Sân-Petru întregul este unitar, sub semnul

memoriei neliniştite, şi dă seama de largile sale disponibilitaţi lirice.
Poetul lasă impresia că, bine ticluit a pus in funcţiune toate
registrele de care este capabil într-o seducatoare polifonie .
Constantin Trandafir

... "Paul Sân-Petru s-a aflat permanent în centrul

fenomenului poetic, fără să fie preocupat de dominaţie artistică şi
concurentă.
Recitând, pe firul cronologic al apariţiilor editoriale, opera
remarcabilă a autorului se constată nu atât o evoluţie interioară -
care, categoric, există - cât un elan de aprofondare şi reînoire a
discursului liric şi un efort de diferenţiere şi personalizare a
contextului literar.

571
 Uriasa creativitate, adâncimea şi diversitatea de exprimare nu
a farâmiţat acţiunea artistică, ci a marcat fiecare specializare artistică
cu emblemele şi distincţiile recognoscibile ale aceleaşi personălitaţi.
Nu ştii pe cine să-I numeşti ca personalitate: pe poetul care
interpretează şi compune muzică clasică, pe prozatorul care pictează
şi pe sculptorul atras de formele lirice, într-o ejlorescenţă spirituală
firească, naturalăfără echivalent.
Polivalentă vocaţională se păstrează şi se potenţează, în
fiecare dintre acţiunile artistice.
Unitatea de personalitate, singularitatea, rezoluţia
personalizată a discursului, consecvenţa şi integritatea
disponibilitaţii creatoare se armonizează prin complementaritatea
spirituală a experimentului estetic.
Opere de amplitudine şi polivalenţă semnijicantă, generată de
o constiinţa artistică raţională şi profundă, elaborată sub presiunea
ideologică a epocii şi, mai frecvent, împotriva ei, dacă introducem în
ecuaţia specifică şi detaşarea şi ironia subversivă, creaţia scripturală
a lui Paul Sân-Petru, poezia dar şi proza s-a sincronizat cu cel mai
înalt nivel european de exprimare estetică.
Aureliu Goei

... poezia lui Paul Sân-Petru , de natură înfiorată, de puternice

aspiraţii spirituale ca la Arghezi sau Voiculescu, ni-l descoperă ca pe

572
un cunoscator al sufletului în ce are el arhetipal, în deschiderea către
spiritualitatea crestină. . .
Simboluri, metafore-cheie, sintagme inedite sunt expresia
gândirii para logicii - o paradigma obţinută - parcă - Într-un
laborator secret al intimului în care poetul gălaţean Paul Sân-Petru
se regăseşte în multiple raze ale oglinzii preferând comunicari
încărcate de sensuri spirituale.
Paul San-Petru cunoaste bine sensul spontaneitaţii, poezia sa
fiind mereu foarte plastică, puţin abstractă, puţin divină, puţin
misterioasă - aşa cum îi stă în fire marii poezii - dar plină de
conotaţii , de analogii, arhitectura imaginilor acordând expresiei
prospeţime şi modernitate. El deţine arta ludicului şi structural setea
de sublimare , de concentraţie tranşanta, capabilă să provoace prin
densitatea proJunzimilor poetice - miracolul existenţial - într-o noua
realitate.
Victor Sterom-Paul Sân-Petru:
Expresia gândirii paralogicii 2006

... Paul Sân-Petru, fire solară, cavaler al rigorii prozodice

(ajungând să facă o obseroaţie ca aceasta: "Dă soarele doar zile-n
formă fixă"), preocupat de acurateţea vorbirii sale poeticeşti, atent
mereu să-şi pună în pagină sentimentele cele mai obişnuite şi acestea
să sune bine în curgerea versurilor; şi chiar sună bine, adică muzical,

573
solemn, curat, poetul vădind posibilităţi pentru un registru tematic
larg...
Laurenţiu Uiiei,
Literatura Română Contemporamă,
Ed. Eminescu 1995

... Poetul nu-şi divulgă sentimentele ci le înconjoară cu

mătasea semiopacă (sau semitransparentă) a dicţiunii calme, sever
strânsă în chingile prozodice dar compensând monotonia sonoră şi
austeritatea imaginarului prin diversitatea ideatică şi concentrare a
discursului; concentrarea nu tulbură spre criptic sensul poetic, ci
lasă numai sugestiei un spaţiu mai larg. Sub geometria sticloasă a
versului bate un vânt mai cald, flacăra rece-albastră a dicţiunii e
hrănită de sentimente iar nu, cum s-ar părea, de abstracţiuni.
Poetul şi-a făcut din obişnuinţa exprimării frumoase a doua
natură dar asta numai întrucât a găsit în el însuşi, în structura lui
psihică şi temperamentală o dominantă potrivită, o linişte de suflet
împăcat cu toate.
Laurenţiu Uliei,
Contemporanul - nr.24, 11.04.1982

574
 ... Paul Sân-Petru din nou În librării cu noua apariţie,
Mersul pe fulger, Editura Cartea Românească, 2003 .
Volumul constituit În şase cicluri: Îmbânzirea fiarei,
Mersul în vârful peniţei, Sacul de box, Spre al doilea vâz,
Tata, insulă fără ieşire, şi Noţiuni de dragoste are o structură
-

fonică originală, cum ar zice Cesare Brandi, În care versurile par

celula semnificativă a structurii muzicale, neintrând În opoziţie cu
fenomenul semnului lingvistic. Versurile, uneori de o muzicalitate
narcisiană, sunt nota absolută a identităţii cu sinele poetului.
Impresia de precizie a monturii lirice nu este un efect Înşelător, este
expresia estetică a unui poet îndelung exersat şi dotat pe deasupra cu
talent. Scenariul liric la Paul Sân-Petru este o formă de astăpâni
impecabil mişcarea poemului, articulaţiile lui interioare: "Legături
pe înmulţire/întru pasul meu şi ea/Iăudându-mi pasămite/umbra-n
care voi intra "(Rămânerea în umbră,p.9). Scenariul foloseşte
elemente diverse cu efect de naraţiune fără narator, cu cât, în
aparenţă, desfăşurarea firească se încarcă cu un halou
misterios: "Miraculoase scăldători de apă/Până la mal de vânt
versificată/Pe buze-mi simt curenţii de cuvinte/Ce-n scăldători de
tuş or să se-abată/Ca-n marile răscruci prevestitoare/prin gura
prorocului cel mare " (Bethesda,p 30) . Poezia din acest volum
. .

purifică realul, devenind formă, dar aceasta supravieţuieşte datorită

realului care a generat-o aşa, ca o umbră, un rezidu u necesar doar
prin incidenţa care este "substanţa cognoscibiIă". Poemele
transfigurate în chip superior şi controlate de rejlecţia lucidă nu se

575
 îndepărtează prea mult de candoarea evocărilor iar ingenuitatea este
mai degrabă un efect liric îndelung exersat în memorie, asociat cu un
reflex psihologic: "Un vag stăpân domneşte clipa încă/Presimt în
jurul tâmplelor ideea/Cum întrevăd adesea apriori/ca-n ceaţă
deschizându-se femeia ".(În dragostea cernelii, p.44).Poetul este un
romantic întârziat ce foloseşte elementele lingvistic contemporane,
este un constructor de idealuri, folosind ca materie primă ideea ce
ţâşneşte din metaforă, pe nesimţite. Relatarea este sentimental-lirică
iar trăirile par mai degrabă o operaţie pe suflet, aceasta realizându-se
prin inversarea conotaţiilor cuvintelor şi acordarea altor valenţe
acestora: "Trecea un vis şchiopătând de-un picior/trecea un lemn
şchiopătând din tot trupul " (Reverie 3. p.56). poetul este un
cunoscător excelent al poeziei, sedus fiind de himera clasicităţii
feminine, dar este dispus să-şi însuşească achiziţiile liricii noului
curent "globmodernul".Există o trăsătură heraldică în ansamblul
volumului. Armoariile cavalereşti ale eului poetului ies din poeme ca
blazoane, embleme şi sentimente în care ne recunoaştem. Prin poezie,
autorul se eliberează pe sine, ocolind interpretarea stărilor sale prin
descătuşarea metaforei din canonul tradiţional. Poetul îşi sondează
interioritatea cu o tenacitate dureroasă, trăgând poezia înstre
experienţa intimă, făcând ca Mersul pe fulger să-i circuiteze
freamătul sensibilităţii. Numai astfel am descoperit un poet autentic
şi admirabil ...
Al. Florin Ţene 2003

576
 ... Horaţianul adagio ut pictura poesis are menirea
secui ară de a ne atrage atenţia că artele datorează enorm
Poeziei şi că inefabilul ei se poate regăsi pretutindeni unde
există frumuseţe şi sensibilitate.
Astfel, între alte expresii ale muzelor, estetica a reţinut
faptul că şi arhitectura, cea mai veche dintre arte, poate induce
o poeziei a formelor, după cum arta sunetelor oferă
posibilitatea de a fi privită ca un veritabil peisaj cu dominante
sonore. Sincretismul artelor se motivează prin ideea de
imagine, indiferent de suportul ei şi se împlineşte prin
complementaritate. Astfel, celebra constructie simfonică
Tablouri dintr-o expoziţie are un farmecător suport vizual şi
poetico-muzical, după cum în avangarda românească s-a
cultivat cu insurgenţă picto-poezia. Care ar putea fi numitorul
comun, legătura dintre toate acestea? Am amintit de imagine,
de armonie şi trebuie să adaug euforie. Acest concept
presupune muzicalitatea cuvântului, a structurii compoziţiei
plastice, cromatismul care are el însuşi valori tonale diferite în
funcţie de efectele luministice, procedeu agreat de
impresionişti. În muzică se vorbeşte, la fel de motivat, despre
cromatismul sunetelor.
Poetul Paul Sân-Petru se apropie în acest nou volum,
Alchimia Muzelor, de practicile medievale când, prin imagine şi
cuvânt, vrea să transforme totul în aur. Cred că şi reuşeşte

577
atâta timp cât pune în joc o experienţă şi o reputaţie poetică,
ambele exemplare, şi inteligenţa de a se asocia cu Nicolae
Grigorescu, pictorul român a cărui anvergură naţională a
devenit o veritabilă glorie. De fapt, încă din timpul vieţii, prin
vocea de autoritate a poetului Alexandru Vlahuţă, cel care a
închinat pictorului o primă biografie artistică, Grigorescu a
devenit o legendă. Se spune că a fost urmat în drumul său
spre culmi de un popor entuziast. El reprezenta atunci un
ideal artistic, o vocaţie absolută a frumosului şi o expresie a
emancipării limbajului pictural românesc. Pe acest parcurs al
devenirii şi fidelităţii artistice s-a înscris cu volumul de faţă
Paul Sân-Petru ale cărui exerciţii plastice derivă din accesul
privilegiat la poetica formelor şi la inefabilul luminii.
Impresionismul grigorescian, probat prin campania de
lucru de la Barbizon, marcat şi el de lecţiile lui Corot, Millet,
Rousseau, Clode Monet a cărui operă Impresie răsărit de soare a
dat numele celebrului curent a cărui substanţă nu s-a epuizat
nici astăzi, nu ţinea neapărat de o adeziune stilistică
novatoare, cât de o afinitate electivă. Grigorescu, poet al
euforiilor cromatice, spontan şi grăbit, etemiza clipa prin
gestul dezinvolt al unor impresii fugace. Poeticitatea
motivelor trece dincolo de eclatanta cromatic suprafaţă şi
surprinde fiorul luministic al unui decor corespunzând unei
stări de graţie a încântării şi solidarităţii sentimentale. Poeziile
lui Paul Sân-Petru urmăresc trasee similare încât adiacenţele

578
aspiră spre idealul unor picto-poeme unde cuvântul şi
culoarea devin armonic îngemănate.
Unele poeme cum ar fi cele inspitate de tablourile în
culoare sau doar în alb-negru devin haloul ce înconjoară
misterios esenţa sentimentului indus de pictor imaginii. Chiar
dacă pictorul impresionist se grăbeşte sub tirania schimbărilor
de ton luministic, poetul surprinde veşnicia unei clipe şi
frumuseţea eternă a unei vibraţii colorate. Bordeiul din pădure,
Fata cu ulciorul, Doi sitari, Pescăriţă la Granville, La mare, Pe
malul mării, Pe prispă, Flori de cireş, Nud pe malul mării,
SpăIătorese la Vitre, Răstignirea ş.a. pornesc de la gestul simplu
al unei uimiri pasagere şi devin glose poetice ale unei
irepresibile uimiri. Cuvântul poetic nu traduce în alt limbaj
imaginea ci o Înnobilează. Metafora face relaţia dintre concret
şi abstract, teluric şi diafan. În plus, muzicalitatea interioară a
poemelor au aceeaşi lungime de undă ca sonorităţile
cromatice. Diferenţele apar atunci când, mînat de seisme
interioare, poetul face navete imposibile între fabuloase
norduri îngheţate, boreale şi mereu seducătoare chemări ale
sudului. Poetul face din poezie şi pictură vehiculul ideal al
unei permanente căutări a nordului existenţial, reper guvernat
de steau polară a vieţii. Prin acest subtil nou volum de poezie,
elegant şi elevat, Paul Sân-Petru dovedeşte că versul, ca
expresie strălucită a spiritului, are şansa de a veni la banchetul

579
artelor înfăşurat în voalurile transparente ale definitivelor
bucurii intelectuale ...

Valentin Ciucă, critic de artă

Paul Sân-Petru - "poeme regale"

Paul Sân-Petru (devenit dâmboviţean în ultimii ani),
după multe volume de poezii publicate în ultimii ani, a
obţinut la Concursul NIHIL SINE DEO (Braşov, 1997) premiul
" "
" Corneliu Coposu . Editura " Noduri şi Semne din Galaţi i-a
"
publicat, de curând, volumul " Poeme regale . Despre această
carte, Mircea Brenciu scrie: " Paul Sân-Petru este un poet în
sensul celui mai preţios înţeles al acestui cuvânt. Acurateţea
scriiturii sale, elaborarea simplă (nu simplistă) a versului în
şlefuiri diamantine, obsesivă denunţare, ca o romanţă a
falsificării istoriei, fiind axişul întregii structuri... fără ca
pretenţia unei atari abordări să strice, să arunce în prozaic şi
să capete accente didacticiste. O lamentare în sens ovidian, ca
o revanşă în faţa bolii (a istoriei minţite)" .

(M.l. V.)
La Roumanie au Quotidien Culture
PAUL SÂN-PETRU

580
 Un artiste complet
L'anee 2002 a signifie pour Paul Sân-Petru le lancement
d'tm nouveau livre, cette fois un peu different : il s'agit du
volume intitule Sacra Coralia, un volume de vers pour des
chants sacres. De formation docteur en medicine, Paul Sân­
Petru s'est consacre corps et âme il l'art, il l'art du verbe,
publiant en 1969 son premier volume de poesie intitule Traces.
Pourtant Paul Sân-Petru n'est pas seulement un artiste
du verbe mais un artiste du pinceau, du portatif musical et du
ciseau. Paul Sân-Petru s'avere etre un dessinateur et un
sculpteur d'exception.
Il vient de publier une anthologie de musique
symphonique, plut6t de chambre que vocale, qui finalement
trouve des vers. "Toute ma vie j'ai ecoute beaucoup de musique.
Ma musicalite est plutât de jacture horizontale que verticale. le
reconnais plutât le soprano que les autres voix accompagnatrices.
Ainsi ai-je demande l'aide d'un ami - docteur lui aussi - Cristian
Nicolescu, qui a trouve le meilleur accompagnement pour les voix de
tenor, de basse et d'alto a des pieces musicales consacrees".
Cette anthologie reunit des pieces musicales classiques,
romantiques, de facture folklorique non seulement roumaine,
meme de facture moderne et englobe 120 pieces. Notons,
parmi les compositeurs choisis par les deux medecins,

581
Albinoni, Bartok, Boccherini, Bruckner, Tchaikovski, Chopin,
Mascagni, Haydn, etc.
"Nous nous sommes decides il contribuer au developpement
de la technique interpretative des chreurs des saintes chapelles ayant
choisi ainsi une large gamme des melodies. On a assure les vers, de
facture plutât sainte que lai'que. On a pu voir, tout en travaillant il
cet ouvrage, comment la musique ennoblie le vers et comme le verbe,
il son tour, donne de la noblesse et de la sacralite il la musique. "
"Par la peinture, la musique, la poesie, la sculpture
j'essaye de guerir mon âme et parfois, sinon toujours, celles de
mes patients"nous a declare Paul Sân-Petru. (Oana Dugan)

Poeme creştine
" Ce-a fost atins de Duh, să mă pătrundă - revarsă Duh
peste-un poet creştin" . Astfel încheia un poem Paul Sân-Petru
- autorul volumului Poeme creştine (Editura "Viaţă şi sănătate" ,
Bucureşti, 1999), apărut în " Colecţia Poesis" cu un cuvânt
înainte de Petre Anghel care ne spune: " Poetul Paul Sân-Petru
are trăiri autentice, chinuri existenţiale şi cunoştinţe care ar
face pe un teolog să se simtă bine. Există o bucurie a
mărturisirii în versurile lui, există o predispoziţie de renunţare
la " eu" , o dezbrăcare de hainele, gândurile şi trăirile firii.

582
Există un zbor spre înalt. " Subscriem adăugând că Paul Sân­
Petru, pare a fi - cel puţin în acest volum - poetul care se
bucură de harul divin - Harul purtător de Dumnezeu -
scriind o poezie profund umană; aproape tot ce o conţine,
devine stare sufletească fundamentală. Toate cuvintele - şi
îndeosebi cele îndreptate spre cuprinderea " absolutului" se
dovedesc " sacre ", pline de substanţa cuvântătoare: " De zeci
de ani ne-a tot hrănit Cuvântul" . S-ar putea desprinde de aici,
din versurile poetului un întreg scenariu dramatical al acestui
topos al cuvântului; pentru că, el este mărturia directă,
întruparea în verb a unei cunoaşteri. Cuvântul la Paul Sân­
Petru nu este doar expresia unei drame, ci însăşi drama: " Pe
cine fascinează-nţelepciunea / Cine-i contemplă-n gând
apoteotic / Creaţiunea cu tipare sfinte / Ce-o dobândi
Cuvântul, din haotic? " .
Poezia lui Paul Sân-Petru, de natură înfiorată, de
puternice aspiraţii spirituale ca la Arghezi sau Voiculescu, ni-l
descoperă ca pe un cunoscător al sufletului în ce are el
arhetipal, în deschiderea către spiritualitatea creştină: " Eu
sunt salvat cu două mii de ani / mai înainte, Doamne, de-a mă
naşte; / doar să-mi păstrez salvarea mă mai lupt / din cerc în
cerc tinzând a Te cunoaşte. " Poetul foloseşte simbolul,
parabola şi alegoria şi, astfel, adâncimea şi amploarea creează
o tensiune lirică autentică: " Mănânc din trupul - pâine
devenit / şi înmulţit în lume ca pe timpuri / şi beau vin-sânge

583
care-a picurat / acum vreo două mii de anotimpuri / când
strălucea în el un cerc de soare / mai tânăr cu aceleaşi mii de
ani, / beau sânge răstignit, de Înviere, / de ispăşirea anilor
profani ... / Salut această foame ce mă creşte / şi-această sete
care m-a-ntărit / când nu e loc decât de aleluia-n / fiinţa mea
de vânt şi măr oprit, / puţină vreme va dura minunea, / e-un
realism de care mă-nfior / dar cotele pe scara înălţării / vor fi
repere-n marele meu zbor " . (p. 33-34) Este aici " proiectat"
efortul său de o viaţă care a dublat la fel ca şi la Arghezi,
întreaga pătimire creatoare. Când credinţa se contopeşte cu
firea care pătrunde în poem i se substituie, o asemenea
conjugare produce o materie poetică participând la conotaţiile
spiritualităţii şi materialităţii deopotrivă, o materie cu multiple
dimensiuni sufleteşti senzoriale: " Spirituală genă-ncăpătoare /
cu miezuri de virtuţi dumnezeieşti / purtând în taină taina­
nveşnicirii / ca antidot al morţii când slujeşti. / În mine eu
târziu descoperindu-L, / cum m-adiase-n treacăt Duhul Sfânt /
mi-am zis că de-L urmez până la capăt / sunt fericitul lutului
ce sunt! / Dar cum să mă expun eu veşniciei / cu viciul-prinţ la
curtea ăstui trup / când uneori chiar în ispite blânde / de
bunăvoie singur mă corup / şi iar acrit de multele înfrângeri /
tot eu dispar pitit interior / şi-L părăsesc mai mult ca
niciodată. / Ca niciodată-mi vine să cobor .. ./ Mai dă o şansă
nemuririi mele, / reactivează gena de virtuţi / dar mai ales în
luptele finale -/ ca-n Erihon purcede să-mi ajuţi. " (p. 18-19). Ca

584
şi Vasile Voiculescu, Paul Sân-Petru dezvăluie în versurile sale
o existenţă umană care, în lupta dintre lutul trupesc şi spiritul
fără margini temporale şi spaţiale, caută desăvârşirea. Toate
aceste imagini din sfera creştinismului ne propun un mod
central al acestei poezii cu privire la structura ei; astfet ni se
relevă posibilitatea existenţei unui nucleu în spaţiul de
convergenţă al acestor obsesive motive - semne ale unei struc­
turi dialogale: " Ispitele de zi şi-aleg pereche / În cuplu cu
păcatul se tot cern / Măcar de-aş fi curat şi sfânt în vise, / m-aş
mântui-ntr-un ultim vis etern. / Dintr-un tezaur dat, de timp şi
loc / ce loc şi timp îi dai lui Dumnezeu? / Dar ia-ne Doamne­
ntr-un moment propice / mai scade-ne din suma de arginţi /
să nu-i avem pentru-a-i atinge pragul / să fim copiii Tăi săraci,
dar sfinţi. " (p. 14(}.141).
Paul Sân-Petru este în această masivă carte (272 pagini),
un poet religios, lirica lui este o lume a spiritului creştin care
traversează fiinţa noastră: " Noi am venit peste iertare / ne
aştepta păcatul ne-nceput / pe fiecare după slăbiciune / că ne
venea să nu ne fi născut. "

Victor Sterom

585
 Un album de picto-poezie
Paul Sân-Petru: " ALCHIMIA MUZELOR"
Poetul Paul Sân Petru a publicat la Editura Art XXI din
Iaşi o carte cu totul surprinzătoare. Este de fapt un album
bilingv de picto-poezie intitulat ,Alchimia Muzelor " . El
cuprinde 40 de poezii cu textul în versiune română şi
franceză, inspirate de tot atâtea tablouri ale pictorului Nicolae
Grigorescu, artistul cu care începe pictura românească
modernă, primul mare pictor român de circulaţie europeană.
Grafic, pe pagina din stânga este prezentată reproducerea
tabloului, iar pe cea din dreapta este tipărit poemul în cele
două versiuni, purtând acelaşi titlu cu al picturii.

o glosă pe marginea imaginii

Paul Sân Petru, care s-a manifestat atât ca poet şi
prozator, dar şi ca sculptor şi compozitor, a găsit în tablourile
lui Nicolae Grigorescu un tezaur iconic şi cromatic
inestimabil, asupra căruia s-a aplecat cu pasiune. El nu caută
să traducă prin cuvânt imaginea şi coloristica celor 40 de
tablouri, ci glosează pe marginea lor, conducându-şi discursul
de cele mai multe ori spre un final cu rezonanţe filozofice. El
este uneori senin, serafic, de o delicateţe lirică ce atinge
rafinamentul, alteori devine grav, dramatic, vizând probleme
majore ale existenţei umane, ale destinului omului.

586
 Omagiu pictorului Grigorescu
Pânzele lui Grigorescu inspirate din Războiul pentru
Independenţă de la 1877-1878 îl angajează pe Paul Sân Petru
la o abordare poetică în registru dramatic.
Jncununarea cu spini " şi " Răstignirea " sunt două
meditaţii tulbu-rătoare, căci toate păcatele lumii au fost
"
" trecute în contul unui singur Om , iar pământenii, în
nimicnicia lor, au " probat că nu i-au înţeles Solia" .
* * *

Poezia lui Paul Sân Petru are cantabilitate, armonie,

prospeţime, se simte în ea palpitul vieţii din tablourile care i­
au inspirat versurile, cromatica şi bogăţia ideilor vehiculate
captivează.

Corneliu Stoica

La Foret des Mille Poetes

Alchimia Muzelor de Paul Sân-Petru - Editura Art XXI
Ne en 1936 a Galati, sur les bords du Oanube, Paul Sân-
Petru a realise avec ce recueiI une veritable reuvre d'aer. Cet
ouvrage dont la couverture illustree et cartonnee renferme
une multitude de reproduction de tableaux agrementee

587
d'autant de poemes. Ainsi mots et images sont transformes en
or dans un ecrin dont l'esthetisme accorde a la poesie des
formes dans toutes leurs splendeurs. Aussi admirons-nous les
peintures de Nicolae Grigorescu qui voua sa vie entiere ci une
vocation absolue du beau ci travers l'emancipation du langage
pictural roumain . . . .

Raymon BATH
La Foret des Mille Poetes-revue n.SO, 2009

. . . Nicolae Grigorescu este unul dintre eroii naţionali ai

picturii româneşti. Este suficient să străbati dintr-o privire
pânzele sale pentru a realiza că se integrează
impresionismului francez, fapt ce, de altfel, este confirmat şi
de titlurile numeroaselor sale lucrări: SpăIătorese în Bretania,
Pescăriţă la Grandville, Bătrână la Chailly cârpind etc.
Nu este nemaiîntâlnit, ci dimpotrivă, ca un poet să fie
inspirat de către unul sau mai mulţi pictori, sau invers.
Într-un superb album intitulat Alchimia muzelor, Paul
Sân-Petru reuneşte patruzeci de poeme scrise în limba
română, traduse în franceză de către Paula Romanescu,
însoţite de către picturi ale lui Grigorescu.
Limbajul poetic al lui Sân-Petru este tentat să reproducă

588
(cu talent!) prin prisma cuvintelor, senzaţiile pe care le trăim
în faţa picturilor Grigorescu .
.. Încă o precizare pentru a vă introduce în atmosferă:
poezia lui Sân-Petru nu urmează logica expunerii, ea are
menirea de a conferi culorilor sonoritatea ideală. Mai este
nevoie să menţionăm că Paul Sân-Petru ocupă de ceva timp,
un loc de cinste printre Alchimiştii Verbului care ştiu să
transforme cuvintele în metal preţios şi sonor?
Este un MAESTRU!

Raymon BATH
La Foret des Miile Poetes-revue n.50, 2009

Poe sia d'Europa

Il Convivio Paul Sân-Petru Alchimia Muzelor
Paul Sân-Petru, poeta rumeno, e nato a Galati ne1 1936.
Ha pubblicato diversi volumi di poesie, tra i quali si
ricordano: Unne, Poeme, Pământ de bun venit, Cupana
Soarelui, Anotimp, Poeme regale, Poeme crestine, Sacra
coralia, Poeme antisatanice, Mersul pe fulger, Cette course, au
tranchant de la foudre, La limita sansei, Ruga pe harpa,
Mersul in vârful penitei, Carul de biruinta, Cine face linistea.
Recente invece, del 2009, e il volume di poesie Alchimia
Muzelor (editura Art XXI, testo romeno e traduzione francese

589
a cura di Paula romanescu) che offre una bella veste grafica
L'originalita sta anghe e soprattutto nel voler mettere accanto
ad ogni quatro una poesia, come bene ha evidenziato Valentin
Ciucă, nella sua presentazione, cominciado con il detto
oraziono, tratto daU'arte poetica, ut pictura poesis. La poesia e la
pittura, infatti, si amalgamano bene e, secondo Orazio, l'una e
una pittura che si ascolta e l'altra una poesia che si vede.
La poesia di Paul Sân-Petru ha una vocazione del beUo
estetico e soprattutto un'idea assoluta delI'arte, quale
espressione deU'emozione umana. Si tratta di una poesia
musicale ed espressiva, quasi una pitto-poesia visuale NeUa
sua poesia emerge un senso di idealiyyazione semantica
attraverso la dinamicita dell'emozione, volendo contemplare il
mondo e ascoltare il proprio animo. Da cio scaturisce una
esplosione di vita e di colori, di natura e di movimento che
invita al sogno. Il verde riporta aUa naturalita deU'essenze, il
giallo aUa tenerezza, il rosso al fuoco esplosivo, con una
tensione emotiva che suscita sensazioni suggestive. La sua
poesia e tutta una deflagrazione di immagini, dove la natura
assurge a simbolo delIa vita umana, conducendo a riflessioni
esistenziali.

Angelo Manitta
Il Convivio anno X n.2 2009

590
 C'est avec plaisir que avons re<;tt le tres beau recueil du
poete roumain Paul Sân-Petru "Alchimie des Muses" illustre
des oeuvres du peintre Nicolae Grigorescu et traduit par
Paula Romanescu.
Medecin, Paul Sân-Petru s'interesse tres tot literature,
participle a des revues de poesie et publie de multiples
recueils de poems.
Plusieurs fois prime, il est member de l'Union des
Ecrivains de Roumanie. Un de ces poems est publie dans ce
numero.

Le temps de Rever

591
 CUPRINS

PREFA ŢĂ - POEZIA L UI PA UL SÂN-PETR U -

Individualitate artistică şi polivalenţă creatoare ............. 5

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI ............................................. 19

Bibliografie ..................................................................... 23

Recunoaşterea poetului .................................................. 25

URME . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Neam d e clopote ................................................................... 29
Geneză .................................................................................... 30
Rondelul serii cu ploaie ........................................................ 31
Învingătorul ........................................................................... 32
Orologiu ................................................................................. 33
Copilul de zăpadă ................................................................. 34
Lotca ademenită .................................................................... 36
Zare cu plop ........................................................................... 37
Jucătorii pământului ............................................................. 38
Păstorul Abel ......................................................................... 39
Marele albastru . . . . . . . . . . . ....................................... .................... 40

592
 Starea de dor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41

POEME . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Culoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Luneta ..................................................................................... 46
Cuvintele ................................................................................ 47
Stea .......................................................................................... 48
Irişi ..................................................................................... . .... 49
Mările ...................................................................................... 50
Ochi retras ......................... ..................................................... 51
Urme în alb ............................................................................ 52
Proverb cu pietre ................................................................... 53
Pasărea lui Poe ....................................................................... 54
Întoarcerile ........................................................ ..................... 55
Pretext hibernal ..................................................................... 56
Făgăduinţa ............................................................................. 57
Zăpada din urmă .......................................................... ........ 58

PĂMÂNT DE BUN VENIT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59

Slava mierii ............................................................................ 61
Waldlied ............................................................. .................... 62
Cristal. .............................................................. . . . .................... 63
Stejar şi cedru ............................................... . . . . . . . . .................. 64
Iubirea, altfel decât toamna ................................................. 65
Epilog în glie .......................................................................... 66

593
 Cetăţile cu cai. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. .. .. .. . ... ............. ..... ........................ 67
Rămână noaptea ..... .. .
. ........ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
. . . . . . . .

Seism . . . ..... ....................... .... ......... .............. ................... .......... 69

Poetul, toamna, cetatea . . . . . . . . . . ..... . .
. .... ..... .. ..... ....................... 70
Ochii .... . ... . ..
. ....... . . .. ..... ................. ........................................... 71
Statornicie . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . ... ......................... .............................. 72

CUMPĂNA SOARELUI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Floarea rară . .. ................................... . .
.. ........................ . ......... 75
Undă şi cuvânt. ............... . .... . . .
.. .. .................................. . ........ 76
Punte prin anotimpuri .......................... .. .............................. 77
Tu şi Solveyg . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
Insule de preţ ................................. . ..... . .
.. .... . ...... . .................. 79
Alteţa mării ............................... . .................. . ......................... 80
1976 ......................................................................................... 81
Prag de timp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
Amnezie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Cămilă, suflet beduin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
E partea mea .......... . .............. ................................................. 85
Un umblet liber ... . .............................. ................................... 86
Drum de la sine . . . . . ... ............................................................. 87
Plecări de to amnă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Serbarea uitării ................... ................................................... 89
Interior ....................................................................... ............. 90
Joc de chipuri .................................................... ..................... 91

594
 Stânci şi mesteceni . . . . . . . . . . . . .................................................. .. 92
Timp Iăturalnic ...................................................................... 93
Numărătoare . . . . ............................................................. ......... 94
Potopul meu . . . . ....................................................................... 96
Soarele ascuns ............... ......................................................... 97
Favoare . . . . . . . ............................................................................ 98
Prag ......................................................................................... 99

ANOTIMP . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101
Început de carte ............................................................ ....... 1 03
Peste vis, pe hârtii ..................... .......................................... 1 04
Fluturii .................................................................................. 1 06
Elegie cu Nabuco ............................................................ .... 1 07
Supusele confluenţe ............................................................ 1 08
* * *. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 10
Reper de praguri ................................................................. 111
Colindători cu amintirea .................................................... 112
Călătorie d e noapte ............................................................. 113
Fântânile . . ............................................................................. 114
Samariteanul anotimp .................................................. ...... 1 15

POEME REGALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 17
Nervuri ................................................................................. 119
Pe-un motiv d e doină ......................................................... 121
Regat Pro Basarabia ............................................................ 1 23

595
 Doină regaIă ............................................... .......................... 124
Echilibru ................................... . . . . . . . . . . . . ....... ......................... 126
Exil de Rege şi de Dumnezeu ............................................ 127

POEME CREŞTINE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 29
Poemele-n perpetuă aşteptare ........................................... 131
Nu numai cu pâine ............................................................. 133
Botezul, ca veşmânt ............................................................ 134
Genetica spiritus .................................................................. 136
A doua creaţiune ................................................................. 138
En avant. ............................................................................... 139
Prefaţă la poeme nonverbale ............................................. 141
Perpetua dependenţă .......................................................... 142
Spunerile .............................................................................. 144
Spre al doilea Rai ................................................................. 145
Rest şi întreg .................................................... .................... 147
Semn ..................................................................................... 148
Sălbăticiunea ........................................................................ 1 50
Invocaţie ............................................................................... 1 52
Doamne, eu rămân .............................................................. 153
Căile ...................................................................................... 155
Cognitivă .............................................................................. 157
Râvnind sfinţirea ................. ................................................ 158
Deja Vu, Deja Connu? ........................................................ 1 60
Ceartă cu demonii ............................................................... 162

596
Adăugare ........................................................ ............. ......... 1 64
Părintelui meu Theodor ..................................................... 165
Mântuire ...................................................... . ............... . ........ 1 66
A doua frăţie ........................................................................ 168
Când dă întoarcerea-n copii .............................................. 1 70
Biruinţele .............................................................................. 1 72
Oraţie la apa Iordanului ..................................................... 1 74
Oraţie de nuntă ............................................... . .................... 1 76
Epistole ................................................. ................................ 1 78
Pledoarie pentru cel mai aproapele .................................. 1 79
Elegie de Martie ............ . . . ................. . ........... .. .................... 1 81
Printre porunci . ...... . ...... . ..................................................... 1 83
Trezire aşteptând . . ........ . ... ... ...................... . ..... . ................... 1 84
Mai ridicaţi ştacheta ........................................... . ........ . ....... 1 86
La două capete de zbor ............................................. .. ....... 1 88
Tu, cu o iubire veşnică ................................................ . ....... 1 89
Iertată fie teama ..................... . ... .. ....................... ... . .. . ......... . 190
Tablou final .......... ... ................... . ... . . .
. . . ............... ... . . ..
.. . . ...... 192
Invocare ................................... .. .. . .............. .. .. . .. .
.. .. .. . .......... . 194
Destin de sfeşnice ............... . ...... .. .................. .. .................... 1 95
O altă treaptă a iubirii ........................................................ 1 96
Bine suprem ... . .. ..
.. .. ........................... . ................ . ..... . .... ...... 1 97
Spre Omega .......................................... .............. . .. ..
. . ... . . . . 199
. ...

Cernere spre etern . . . ......... . .......... . .

.. .................................... 202
Aminul, ca jurământ . . ......................................... . .
. . ............ 203
Tezaure . .. ... . .
.. ....... . ................... . ....... . ................. .. .. .
... . ......... 204

597
În miezul Bisericii a Şaptea ................. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206
Cunoaşterea ....................................... .................................. 208
Duhul şi lutul. . . . . . . . . . . . . . . . . ................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. 210
Spre mântuire ........... ................................... ........................ 212
Posesiune în absolut ...................... ..................................... 213
Dacă nu vorbiţi voi . . . . ....................................... .................. 215
Timp cu semne .................................. .................................. 217
Scrisoare ............................................................................... 218
Stare de prag ........................................................................ 220
Nelinişte ............................................................................... 221
Ignorantul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ............ 223
Iminenţa ............................................................................... 225
Biserica de dincolo de gratii .............................................. 227
Cusur în jertfă ...................................................................... 229
Credo .................................................................................... 230
În loc de Psalm .................................................................... 232
Caravana prin pustie .......................................................... 234
Cântec pentru Laodiceea .................................................... 236
Psalm de râvnă .................................................................... 237
În sfinte gravitaţii ................................................................ 238
Preţuire ................................................................................. 240
Vorbitor ................................................................................ 242
Ulei de candelă .................................................................... 244
Spălat cu sânge timpuriu ................................................... 245
Sodomele finale ................................................................... 247
Biografia iertării .................................... ........................ . . . . . . 249

598
 Nostalgia harmoniului ................................. ...................... 251
Sămânţa de etern .................................. ............................... 253
De la Noe la Isus ................................. ................................ 254
Retrospectivă ....................................................................... 256

POEME ANTISATANICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 259

Pansacralitate ................................................... .................... 261
Circumstanţe ale revenirii. . . ........................................ ....... 262
Miza .................................................... ............... ................... 264
Fantasticul Sumum ............................................ . . . . . . . .......... 265
A-ţi compromite veşnicia ................................................... 267
Rugă de opţiune .................................................................. 269
Judecata de unul. .......................................................... ....... 270
Era unui singur miel ........................................................... 272
Sfertul de zi .......................................................................... 274
Cetăţi de sare ....................................................................... 276
Omida ................................................................................... 278
Întâmpinarea ....................................................................... 281
Sfinţirile ................................................................................ 283

Mersul pe fulger. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 287

. . . . . .

Îmblânzirea fiarei ... ..

. ................................................... 289

Timp despicat ...................................................................... 289

Starea de continuu şah ....................................................... 291
Trecerea frontului ................................................................ 292

599
Scufundările . .. ..... . ......... . . . ....
.. . . ........ . .................. .. . . . . . . . . . . . . . . . 293
Lume ce nu-i . . . . . . ...
. ..... .. . . . ... .... . ....
. . . . ... ..................... . .
.. ....... . 294
Îmblânzirea fiarei . . . . .... ..... . ...... ......... . ........ . ........... . ......... . ... 295
Ulciorul .............. . . . . .
. .. . . .. ............. . ... . . .
. . ... . ........ . . . .................. 296
O percepţie a treptelor. ................. . . . . .
.. . .. . .......... .. .......... . .... 297
Joc de ţurţuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .... .
.. . ... . . . . . . . ..... .. . . ....... . ....... . 298
Viaţa ca rază şi meteor .... . .......... . . . .
.. . ... ............................... 299
Plânsul geamăn ... . .... . ...... . ................. . .......................... .. ..... 300
Între coperţi ..................... . ............................................... . .... 301
Ouă de tristeţe ..................................................................... 302
Dojana ............ . .................................................. . ................... 303
Bethesda .......................................................... . .................... 304
Pledoarie pentru acelaşi gând ........ . .................. . ............... 305
Ars amandi .................. . .... . .................................................. 306
Punţile ..................... . ........ . .......... . ......................................... 307
Neoerotica ........ . .................................. . ............ . ................... 308
Poem de cretă ....................................................................... 309

Sacul de box .................................................................. 310

Izbitura de întoarcere .............................. . ......... . ................ 310

Saltul ..................................................................................... 311
Fantezie cu licurici .............................................................. 312
Concertul pentru contrabas ............................................... 313
Poem stupid 3 ...................................................................... 315

Spre u n al doi/ea văz .................................................... 316

600
Spre un al doilea văz ...... . ................. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... 316
Variante evenimenţiale .................. . ..... . . ...... . . . . . . . . . . . . . . . ........ 317
Prin conul d e lumină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 318
.. .

Clopotul d e sticlă ....... . ..... . .... . ................................ . . . . . . . ...... 319

Memoria pietrelor lacustre .............. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ....... 320
Fete în cinci anotimpuri ................ . ............ . . . . . . .................. 321
Arbore genealogie .................................... . ..
. . . . . . .................. 322

Tata, insulă fără ieşire .................................................. 323

La ieşirea vremii ............ . ....................................... . . . . . . . . . ..... 323

Explozii ................................................................................. 324
Joc de umbre .......... ............................................... . .. . . . . ........ 325
O împlinire a împlinirilor ............................................ ...... 327
Dragostea ca trecere ............................................ . . . . . . . . . . . . . . 328
..

Vernisaje marine ........................................................... 329

Ningând pe mare ....................................................... . .

. . ..... 329
Scrisoare de pe mare ................... . ....................................... 330
Noaptea pe Marea Neagră ................... . ............................. 331

Eco etica .................................................................. ..... 332

Recital virtual . . ........ . .

. . ............................................. . . . . . ...... 332
Mutaţii 88 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 333
-

Megaşansa Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 335

Destin de ceas şi de inimă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 337
Ruga de secol XXI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 339

601
 o imagine a veşniciei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 340
De urbis ........ ................................ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . ................ 341

Noţiuni de dragoste ...................................................... 342

Noţiuni de dragoste .................................. . .. .. .... . .. .............. 342

În tâlnire de front ................................. . ................... . ........... 343
Alternativa . .......................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .......... . ..... 344
Poem solomonesc . . . ................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ......... 345
Ochi de aşteptare .............................. . .................................. 346
Poem de dublă stea ................ . ....................... . ... ... . . . . . . .
... .... 347
Mersul p e fulger .................... . ..................................... . . . . 348
.. . .

C arul de biruinţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 349

Mersul în vârful peniţei Duble rondeluri în

c ori amb 3 63
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Dublu rondel în coriamb al tatălui meu . . . . . . . . . . . . . . . 364 . . . .. .. ... .

Dublu rondel în coriamb al crengii spre toamnă . . . . . . . . . . 366 . .

Dublu rondel în coriamb liber al alungării vidului . . . . . . . 368 .

Dublu rondel în coriamb al Pietrei Teiului . . . . . ... . ..... . ....... 370

Dublu rondel în coriamb al lui Solvejg ............. . . . . . . . . 372
. .. .. ..

Dublu rondel în coriamb al marelui verde ...... . ...

.. .... . . . . . 374
.

Dublu rondel în coriamb liber al trupului femeii . . . . . . . 376 ... .

Dublu rondel în coriamb al timpului de uimire . . . . . . . 378 .. . .. .

Dublu rondel în coriamb al vederii de-aproape . ........ . . 380 ..

602
Dublu rondel în coriamb liber al preţului plătit . . . .. ...... . 382
.

Dublu rondel în coriamb la uşa vrăjitoarei . . . . . . .... . . . . 384

. . ... . . .

Dublu rondel în coriamb liber al mărului de foc . . . . . . . . . 386

...

Dublu rondel în coriamb întru bucuria zidarului . . . . . . . . . 388 .

Dublu rondel în coriamb al limpezirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 390

. .

Dublu rondel în coriamb al salciei mele . . .. . .... . ...... .

. . .... . 392
..

Dublu rondel în coriamb al pretimpuriului anotimp . . 394 ..

Dublu rondel în coriamb pervertirii vocilor . . . . . . . . . . . . 396 ... . . ...

Dublu rondel în coriamb liber al absenţei cuvântului . . 398 .

Dublu rondel în coriamb liber al golului rămas . . . . . . . 400 . . . . ..

Dublu rondel în coriamb al vânării cu plasa . . . . . . . . . . . . . .... . . 402

Dublu rondel în coriamb al băiatului cu ghindă . . . . . . . . . 404
.. .

Dublu rondel în coriamb al mersului săgeţii . . . . . . . . . . . . . .... . 406

Dublu rondel în coriamb liber al cartezianului . . . . . . . . . . . 408
. .. .

Dublu rondel în coriamb al jurământului ludic . . .. . . . . . . . 410

. ..

Dublu rondel în coriamb al primăverii poetului . . .. . . . . . . 412

. .

Dublu rondel în coriamb al harfei în răscruci . . . . . . . . . . 414 .. .. . . .

Dublu rondel în coriamb al frunţii poetului. . . . . . .. ... . . . . . . . . 416

.

Dublu rondel în coriamb pentru urmaşii mei . . . . . .. . ...... . . . 418

Dublu rondel î n coriamb a l celuilalt e u . . . . . . . . . . . . . . . . . . 420
. .. .. . . . .

Dublu rondel în coriamb pro modus vivendi . . . . . . . . . . 422 . . . . ...

Dublu rondel în coriamb liber al apelor cereşti . . . . . . . . . 424 .. . . .

Dublu rondel în coriamb al timpului depănat . . . . . . . . . . . . . 426 . . .

Dublu rondel în coriamb al ninsorii beznelor . . . . . . . . 428 . . . . . . . ..

Dublu rondel în coriamb al noului veac . . . . . . . . . . . .

. . . .. . . . . . .... 430
Dublu rondel în coriamb al cotelor duhului . . . . . . . . . . . . . . . . . 432
. .

603
ALCHIMIA MUZELOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 5
Cumpăna ....... . . . . . . ............... .................. ................................ 437
La marginea crângului ................................ .............. ......... 438
Ciobănaş cu căciula albă .................................................... 439
Bătrână la Chailly, cârpind ................................................. 440
Fata cu ulciorul ............ .................................... .................... 441
Fata cu ulciorul ........................................................... ......... 442
La mare ................................................................................. 443
Trandafiri .............................................................................. 444
Fata cu zestre, aşteptând .................................................... 445
Bordei în pădure .................................. ... . . . . . . ...................... 446
Bordei în pădure ........................... ...................................... 447
Flori ....................................................................................... 448
Soţia pictorului .................................... ................................ 449
Cu furca-n brâu ................................................................... 450
Încununarea cu spini .......................................................... 451
Răstignirea ........................................................................... 453
Peisaj cu turme de oi . . ......................................................... 455
SpăIătorese în Bretania ....................................................... 456
Boul Ghiocel. ........................................................................ 457
Lunca la Barbizon ............................................................... 458
Flori de cireş ......................................................................... 459
Peisaj cu căpiţe ..................................................................... 460
Răspântie în oraş la Vitre ................................................... 462
Explozia ............. ......... .......................................................... 463

604
 La sapă ................... . . . . . . ......................... ........................... . . . . . 464
Doi sitari .... . .
. .............................................. . ........... . ............. 465
Convoi cu prizonieri turci . . . ................... . ........................... 466
Pescăriţă la Granville .... .. . ................................... . . . . .. .......... 467
Pensulele pictorului . ............................ . .......... . .... . . . ............ 469
Gomistul . ..... . ..... . ......................... . ......................... . ........ . ... . 470
Peisaj (măr înflorit) .... .. . .......... . ............. . ....
.. ....................... 471
Bătrâna cu gâşte . .. ..... .. . .... . . .
... . ........ .. ...... .. ... . ..... . . .
. . ..... . . . . 472
.. .

Vedere la Dunăre . . .......... . .................... . . .. ..

. . . .... . .. . .
.. .. . .... . . . . 473
.

Evreul cu gâsca . . . . . . . . . ...... . .... . .... . . .

... . ...... . ... . ..
. . . ...... . ....
. .... . . . . 474
Ţărancă franceză în vie ....... . ........ .. ..... . .... .... ..... . .. .
. . . .......... . 475
Fata cu flori de câmp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... . . .. . . .. . .... . . . . . . . . . . . . 476
.. . . . . .

Autoportret . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . .... . . . . .. ... . . . . .

. .. ... . . . .. .. . . . . ..... .. . . .... . . . 477
...

Pe malul mării . . . . . . . .. . . ........ . .. . . ..

. . . . .. .. ..... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 478
. .. . . . . . .

Pe prispă . . . . . . . . ... .. .. ...

. .. .... ... . . .. . . .
... .. ... ... . . .... . . . . . . . . . . . . . . . . . 479
... . .. . .. .

INEDITE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 1
Fantezie cu licurici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . .. . .. .... . . . . . . . . . . . 483 .. .

Câine cu luna . . . . . . . . . . . . ... . ......... . . . ..

... .. .. ..... . ... .. . .
.. . . .. ... ......... . . . 484
Sub flacără .... .. .. . .. . . .
... . ... . . . ................. . ...... .. .... .. ...... . . . .
. . . . ...... 485
Inscripţie pe uitare . . . . . . ....... .... .. ...... ....... .. ...
. . . . . .... . . . . . . . 486
.. . .. .. . .

Antinomie .... ... .. .......... . ... ...

. . . . . ......................... . ................... 487
Linia căldurii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . .. ... ... . .. ........ ... . .. ...... ..
. .. . . .... . 488
Inima de cactus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . ... . . ... . . .................. . . 489
.

To be, and not. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 490

605
Gasteropod ........................................................................... 491
Duet de secol. ........................................................ ............... 492
Interludiu ............................................................................. 493
Cântec de absurd ....... .. .... . ........ . .................................. . ....... 494
Poezia, perpetuu răsfăţ ....................................................... 495
Mormânt sfidat ...... . ....................... . ..................................... 497
Un nume-anume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 499
Poem de sculptor .... . .
. . ......... .. ..... .. .......... . ............................ 500
Poezia ca ispăşire ........ .. .
. . ....... . .... . . . . . . ..
. . . ... . . ....................... 502
Ce bine-i prinde nucului . . . . .. .. ... . . ... ....... . ..................... . . . 503
... .

Cea din stânga pianistei . . . . . . . ....... . ................... . .

.. .............. . 504
Arnne zia retinei .... . .
.. ...... .. .... . . ... ..... .. . .. ........ . ......... . .... . ........ 505
Rana şi zganga ..................... . .. ........... .. . . . ... ......................... . 506
Sediment de sentimente .... . ......... .. ...... . ...
. ..................... . .... 507
Bagheta în frac . . . .. . . .... . . . . .
... .. .. . ...... . ..... . ........ . .... .. .
. ..... . . . . 508
... ...

Aria calornnie i / poetului ... . .. .

. ... ...... . ................ . ...... . ......... 509
Nevieţuitoarele ................. . ..... .. .......... . ..... .. ...... ... ................ 510
Reciclări zoo-botanice .................... . ...................... . ............. 511
Ales de pietre ..... . ....................... . .
... .............. . . .
. ... ... . ............ 512
Ora de anatomie .............................. . ..... . ...... . .... . .
. ............... 513
Războiul din cer ........ .... ........................ .. ..... . . . .................... 514
Arătătorul ............. .. ....................... ........ . ....... . ....... . . ....
.. . .... . 516
.

Planetariu ludic .......... . .............. .. ..... . .......... . .... .. .. .

.. .. ..... . . . 517
..

Vis - copil legitim ......................................... . . .. ... .. .

... .......... 519
Recuperabilul Cain . ..... . .
. ....................... .. ........................... 520
Pretext Freudist ..... .. . . .
... . .. .. .... .. ..... . ..... . .... .... . . . . . ................. . 521

606
Cântec de foi verzi ................................... . . . . . . . .................... 522
Piatra teiului ...................................... .................................. 523
Yr - Alm ...................... ......................................................... . 524
Juvenil - estivală ................................................................. . 525
Norul de ţinut minte ........................................................... 526
Interogativ derizoriu .......................................................... 527
Defulare ........................ .............................. . . .. ...................... 528
Perspectivă ........................................................................... 529
Minune de-o zi .................................................................... 530
Dedublări de parcurs .......................................................... 531
Nu m-am gândit .................................................................. 532
Arătătorul ............................................................................. 533
Vis - copilul legitim ............................................................ 534
Pretexte antice ..................................................................... 535
Aşteptare cântând ............................................................... 536
Crimă de gheaţă .................................................................. 537
De nervi şi nervuri .............................................................. 538
Mâner interior ...................................................................... 539
Dedicaţie de uz intern ........................................................ 540
Destin în furtună ................................................................. 541
Peron ..................................................................................... 543
Mersul de unda .............................................. ..................... 544
Recital de orgă ..................................................................... 545
Sărbătoare în lunea mea ......................................... . . . . . ....... 546
Cuibul interior ..................................................................... 547
Sărut de primăvară ............................................................. 548

607
Plop aprins .................................... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 549

Paul Sân-Petru - Fişă hiohihliografică ....................... 551

Referinţe critice ............................................................ 56 7

608