Plasticitatea este o proprietate comună pentru marea majoritate a rocilor.

Ea
este caracteristică rocilor slabe, îndeosebi argilelor. Prin plasticitate se
înţelege proprietatea rocilor de a se deforma sub acţiunea unor forţe
exterioare şi de a-şi păstra această deformaţie şi după încetarea acţiunii forţei.

Deformaţia plastică se produce fără modificarea volumului şi fără apariţia de

fisuri în masa rocii, adică fără a fi influenţată în mod defavorabil
compactitatea sau fără a-şi pierde coeziunea după încetarea forţelor
exterioare care le-au creat deformarea. Plasticitatea este deci proprietatea pe
care o au rocile de a suferi deformaţii permanente fără a se fisura.

În cazul dislocãrii mecanice pentru roci elastico-fragile , cu creşterea sarcinii

de pătrundere în rocă, creşte liniar adâncimea de pătrundere .

Se defineşte un parametru care caracterizează

plasticitatea rocilor şi anume coeficientul energetic de
plasticitate ca fiind raportul dintre lucrul mecanic total de
dislocare , Lt şi lucrul mecanic al deformaţiilor elastice, Le:
Lt
K
Le

1 1
′
Fcr hcr  Fe he
Fig. 3.4. Variaţia Lt = Le= aria ΔOBB = 2 2
sarcinii cu adâncimea
de pătrundere pentru
roci elastico-fragile
Fcr,Fe – sarcini corespunzătoare punctului critic de
apariţie a fisurilor şi respectiv punctul corespunzător deformaţiilor elastice;
hcr,he-adâncimile de pătrundere corespunzătoare celor două puncte. Rezultă
deci, K = 1. În cazul rocilor elastico-plastice lucrul mecanic total este aria
domeniului OACC′.