Sunteți pe pagina 1din 16

CURS 1

SUBSTRATUL GEOLOGIC SI RELIEFUL

Bonitarea solurilor
= evaluarea unui teren, dacă este bun sau nu pentru o anumită întrebuințare
= sol abil, capabil de a întruni anumite condiții
Misiunea specialiștilor preocupați de amenajarea teritoriului este aceea de a stabili gradul de
pretabilitate a unui teritoriu la anumite folosințe în urma evaluării unor caracteristici (componente
ale acelui teritoriu adică a stabli bonitatea acelui teritoriu).
Termenul bonitare are la orgine termenul german "bonitierung" = a evalua, a taxa
În domeniul funciar activitatea de bonitare reprezintă o evaluare pe criterii bine stabilite a
capacităților /capabilităților unui teritoriu. Dacă ne referim în mare la un teritoriu activitatea de
bonitare înseamnă nu doar evaluarea din punct de vedere pedologic ci și evaluarea fiecărei
componente de mediu: substrat geologic, relief, potențial climatic, potențial hidrologic și
hidrogeologic pe baza unor criterii specifice.
Bonitarea geomorfologică presupune efectuarea de analize succesive care să vizeze elementele
specifice ale substratului geologic: rocile componente cu caracteristicile lor geomecanice și
microtectonice, structura geologică și tectonica recentă, inclusiv gradul de seismicitate și o abordare
analitică a reliefului.
Din acest punct de vedere caracteristicile morfometrice și cele morfodinamice sunt de maximă
importanță:
- anumite caracteristici morfometrice sunt cele care determină un anumit potențial morfodinamic
(evoluția formei de relief sau a elementelor unei forme de relief) Morfodinamic = procese actuale de
modelare ( în intervalul unei vieți umane)
- caracteristicile reliefului joacă un rol important uneori chiar determinant în individualizarea altor
componente de mediu:
 caracteristicile reliefului: altitudine, pantă, expunerea versanților rezultă climatul de față sau de dos
al muntelui, vegetație de față sau de dos;
 condiții climatice și topoclimatice, etaje de vegetație, învelișul de soluri

1
 inversiuni termice
 inversiuni de vegetație
În foarte multe situații evaluare reliefului nu poate să fie completă dacă nu se ia în calcul și
intervenția antropică: omule este creator de forme de relief, omul este factor de modificare a altor
agenți și factori morfogenetici.
Realizarea unei bonitări a reliefului și substratului geologic se va finaliza prin realizarea unui
memoriu științific însoțit de reprezentări grafice și cartografice reprezentative: ex: harta riscurilor și
a hazardelor naturale (ex: wikimapia)

CURS 2

Relieful are caracter dinamic, procese actuale.


Ex: inundații - luncă, albia poate să capete altă configurație
Geologia are carcter static.
Textura solului = raporturi procentuale între principalele componente sub aspect granulometric.
Ex: textură nisipoasă = ușoară, argiloasă = se lipește, textură lutoasă = grea
Coeficientul de erodabilitate: solul cu textură ușoară este mai erodabil
Vegetație - săracă - teren dezgolit
- vegetație compactă - protejează terenul
Forma de relief prin aspect trădează substratul geologic.
Pentru analiza unui teritoriu având ca scop evaluarea potențialului substratului geologic și a
reliefului și a probabilității acestora pentru anumite folosințe este important să nu uităm adevărul
exprimat de una din ideile de bază ale geomorfologiei: roca și structura geologică sunt factori de
control în geneza formelor de relief și se reflectă în fizionomia acestora, în evoluția lor, dirijând și
potențând eroziunea diferențială.
Eroziunea diferențială este acea eroziune prin care sunt îndepărtate rocile moi
individualizânduse forme grefate pe rocile dure. Exemplu: Babele din Bucegi în care pălăria este o
gresie mai bine cimentată , mai dură; Râpa roșie și Sfinxul.

2
Elementul geologic ca element suport al teritoriului
Geologia unei regiuni trebuie să fie analizată ținând cont de faptul că elementul geologic este
cel care se exprimă în peisaj prin apariția unor forme de relief caracteristice, precum formele
reliefului litologic și structural, pe de-o parte și pe de altă parte prin modul în care elementul
geologic influențează desfășurarea proceselor geomorfologice actuale ( de modelare a scoarței). În
afară de aceste elemente nu pot fi omise aspecte legate de elementele structural-tectonice active și
de fenomenele tectonice contemporane.
Elementul geologic nu trebuie privit ca pe ceva static.
Analiza tectonicii actuale a unui teritoriu vizează un aspect legat de seismicitate și un altul legat
de mișcările crustale verticale recente.
Seismicitatea unei regiuni trebuie să fie privită sub următoarele aspecte:
1. contextul tectonic general și local privit prin prisma rețelei de falii și a epicentrelor
2. magnitudinea și intensitatea cutremurelor
cutremur = descărcare de energie
magnitudine = măsoară, exprimă cantitatea de energie, de lucru mecanic eliberată în
hipocentru; se măsoară pe scara Richter (scară logaritmică cu 10 trepte). Ex. între 4 și 5 diferența
este de câteva sute de ori/ treptele nu sunt egale.
De la treapta 7 un cutremur este major. Treptele 8 și 9 schimbă topografia, la treapta 10 nu mai
este nimic
Intensitatea se măsoară pe scara Mercolli care are 12 trepte egale ce cuantifică mărimea unui
cutremur după aspectele vizibile din timpul producerii cutremurului și după efecte. Ex: cutremur pe
scara 3 posibil nici să nu se simtă
3. durata cutremurului
4. adâncimea hipocentrului - un cutremur profund nu se manifestă ca unul superficial
5. frecvențe, periodicitatea cutremurelor corelate cu magnitudinea și intensitatea

3
CURS 3

Abordarea tectonicii unui teritoriu


Analiza unui teritoriu din punct de vedere tectonic vizează în principal identificarea elementelor
tectonice majore din acel teritoriu în funcție de gradul de detaliere dorit și de elementele
microtectonice. Analiza se va baza în principal pe informațiile oferite de către literatura geologică
dar cu precădere de hărțile geologice la diferite scări.
Este necesar a se face distincție clară între elementele structurale asociate mișcărilor de cutare,
respectiv a celor rupturale la care se adaugă cele asociate proceselor de șariaj = crearea unor
structuri de șariaj adică de supraîncălecare.
În cazul structurilor cutate vor fi evidențiate în primul rând axele de sinclinal și anticlinal în
raport cu care se stabilesc relațiile cu elementele morfologice, evidențiinduse și raporturile cu
rețeaua de văi. Ex: defileul Dunării sau Cheile Nerei. În cazul sectoarelor de vale cu caracter
transversal, structura geologică va fi corelată cu litologia deoarece în foarte multe cazuri structura
este evidențiată tocmai prin modul în care eroziunea diferențială ne impune apariția unor anumite
forme de relief.
În al doilea rând apare uneori situația pe care o anumită structură este o anumită hidrologie. În
cazul structurilor faliate = fracturi din scoarța unui teritoriu Ex: culoarul Timiș-Cerna, se va face
diferențiere între cele 2 tipuri de asociații majore: sisteme majore de falii de tip graben
(compatiment al scoarței terestre scufundat, mărginit de falii paralele), respectiv horst (regiune a
scoarței terestre mărginită de falii care a rămas ridicată după scufundare regiunilor vecine). De
asemenea se va consemna tipul de horst și graben, adică forme simple sau forme individualizate
prin falii în trepte.
În al treilea rând se va consemna și existența dacă e cazul a unor structuri de tip decroșare
(fractură în scoarța terestră în lungul căreia unul din compartimentele rezultate este deplasat în sens
orizontal) = nu avem mișcare pe verticală, ci pe orizontală. Ex: Valea Cernei - decroșare de 40km -
geotermalism, radioactivitate a apelor
Proiectarea elementelor majore de infrastructură ( șosele, autostrăzi, căi ferate), instalații de
transport pe cablu, linii de înaltă tensiune, transport prin conducte, nu poate să facă abstracție de
strctura geologică.

4
Analiza la microscară, când este cazul, se va face evidențiind elementele de tip fisuri,
microfisuri și microcute, planuri de șariaj existente într-o deschidere naturală sau artificială. O
evaluare cantitativă a acestor elemente impune măsurarea pe o suprafață standard de un metru pătrat
sau 100 de metrii pătrați a lungimii tuturor discontinuităților ce apar pe suprafețele masei de rocă.
Alegerea suprafeței standard se va face ținând cont de specificul litologic, diferențiind aflorimentele
(ceea ce apare la suprafață) deschise în roci masive (granite, diorite, riolite, bazalte, andezite =
vulcanice) cu un eșantion la metru pătrat, iar pentru pachetele de roci foarte eterogene și fin
stratificate suprafața standard este de 100 m2
Abordarea calitativă are rolul de a evidenția modul în care fisurile (elementele de
discontinuitate) interacționează formând rețele ( caroiaj rombic, pătratic sau haotic, de tip mozaic)
cu ochiuri de diferite dimensiuni și cu noduri simple sau multiple.
Toate elementele consemnate în memoriu scris trebuiesc susținute cu materiale grafice și
fotografice. Exprimare grafică prin diagrame în coloane, histograme, fotografii cu elemente reper
(riglă, metru, ruletă etc.)
Analiza unui afloriment nu se va încheia fără a se oferi date asupra direcției pe care o au fisurile în
raport cu elementele tectonice majore (azimutul geologic). Azimut = unghiul format de o direcție cu
direcția nord.
Analiza litologiei unei regiuni ca și în cazul analizei structurii se va realiza ținând cont de
gradul de detaliere dorit, ținând cont de scara de proporție a hărții utilizate ca sursă de date și, nu în
ultimul rând, de mare importanță, datele obținute în teren.
În cazul în care analiza pornește de la studiul hărții geologie, pe baza legendei pot face o
separare a tipurilor de roci ce apar în zona analizată. În funcție de modul în care sunt diferențiate la
legendă rocile existente se poate realiza o detaliere pe subtipuri de roci ca de exemplu argile, argile
mărnoase, argile nisipoase sau calcare, marno-calcare, calcare dolomitice, dolomite.

5
CURS 4

Caracteristici de bază ale rocilor sedimentare cu importanță pentru caracterizarea unor


terenuri în vederea stabilirii pretabilității pentru diferite folosințe

Un prim pas ce trebuie făcut este acela de stabilire a tipului principal de rocă, adică roci
necoezive, respectiv coezive. Pentru rocile coezive se va stabili mai întâi tipul de structură separând
două tipuri:
- structură dispersă
- structură floculară (specifică argilelor dispuse în bazine marine)
Pentru rocile necoezive se face distincție între rocile grăunțoase afânate și cele grăunțoase
îndesate.
afânate = grăunțele cu puține puncte de contact
îndesate = spații foarte mici între grăunțe, chiar deformate
În cazul rocilor sedimentare se va face și o diferențiere după dimensiuni, distincție între rocile
cu structură:
 grosieră (sefitică) - cu diamentrul Ø de peste 2 mm
 structură medie sau psamitică cu Ø = 2 mm - 0,05 mm
 structură fină sau aleuritică cu Ø între 0,05 - 0,005 mm
 strucutră foarte fină sau pelitică cu Ø < 0,005 mm
Stasurile diferă între țări (ex SUA)
Analiza macro și microscopică a particulelor componente impune separarea structurilor
grăunțoase (zahăr, orez), lamelare (fulgi de cocos, fulgi de porumb) și aciculare (ca niște ace).
În cazul unor roci foarte eterogene din punct de vedere al structurii e necesar a ține cont și de
raporturile spațiale dintre particulele componente, rezultând anumite tipuri de structuri (țesătura
rocilor) = modul cum se îmbină spațial. Din acest pdv rocile sedimentare pot avea 3 tipuri de
structuri:
 afânată = neocoezivă
 stratificată - ritmică = alb-negru-alb-negru
gradată = alb - negru

6
 compactă sau masivă = fără discontinuități Ex: calcar, argilă
Aceste texturi își pun amprente pe rezistența la eroziune la atacul agenților externi.
Identificare rocilor după compozișia granulometrică:
 roci grosiere: blocuri - particule > 200mm reprezintă > 50%
bolovănișuri - 20 - 200mm peste 50%
 roci nisipoase: granulație mijlocie cu diferențierea:
- pietrișuri între 2 - 20 mm, peste 50%
- nisipuri cu pietriș, între 2- 20mm, dar fracțiunea peste 2 mm de peste 25%
- nisip mare, între 0,5 și 2 mm, peste 50%
 roci nisipoase cu granulație fină:
- nisip mijlociu 0,5 - 0,25mm, pondere mai mare de 50%
- nisip fin între 0,25 - 0,1 mm, pondere de peste 75%
- nisip făinos între 0,1 - 0,05mm, pondere peste 75%
Nisipul poate deveni o sursă de exploatare.
În cazul rocilor sedimentare foarte fine, diferențierea acestor roci moi se face tot ținând cont de
criteriul ganulometric. De exemplu argilele grase, cu o granulație sub 0,05 mm au în compoziție
peste 60% fracțiuni în această categorie pe când o argilă nisipoasă care nu este atât de coezivă are
fracțiuni între 30 - 50 %.
Un prag nisipos are fracțiunea respectivă sub 15%, în schimb fracțiunea nisipoasă are peste
30%. Un nisip argilos are fracțiunea argiloasă între 15-30% și valori puțin diferite la fracțiunea
prăfoasă și nisipoasă.
În cazul argilelor, a loessului, a luturilor porozitatea este o caracteristică foarte importantă
deoarece în funcție de porozitate aceste roci pot înmagazina mai multă sau mai puțină apă, roca
poate să fie mai mult sau mai puțin plastică și nu în ultimul rând să aibă un anumit comportament la
compactizare și tasare.
În funție de acest indice se pot deosebi următoarele tipuri de porozități:
- porozitate capilară = porii au diametrul între 0,5 - 0,0002mm
- porozitate subcapilară = porii au diametrul sub 0,0002mm
- porozitate supracapilară, peste 0,5 mm
În funcție de aceste tipuri de porozitate, rocile poroase pot fi:
-roci acvifere = apa circulă ușor prin ele, o curgere liberă chiar;

7
- roci acvilude = circulația apei este frânată de forțele peliculare și de sucțiune capilară
- roci acvifuge = roci comapcte impermeabile Ex: argile
În momentul în care se constată că rocile sunt diferențiate ca porozitate ele se pot defini ca și
roci mai mult sau mai puțin tari, vârtoase sau consistente. În practică se utilizează ca element de
reper indicele de îndesare astfel că se deosebesc trei categorii de roci:
- roci afânate: indicele de îndesare sub 0,33
- roci cu îndesare mijlocie, între 0,33 - 0,67
- roci compacte sau bine îndesate, între 0,67 - 1

Indicele de compactizare și tasare


În cazul argilelor o caracteristică de bază este plasticitatea, ele diferențiinduse în funcție de
indicele de plasticitate = diferența dintre limita de frământare (sau limita inferioară de plasticitate)
și limita de curgere ( sau limita superioară de plasticitate)
Argilele, marnele, în condiții de umiditate accentuată sau fluctuantă se pot deplasa: alunecări de
teren, curgeri de noroaie. Ex: autostrada Sibiu-Deva
Se deosebesc:
1. roci neplastice: IP (indicele de plasticitate) = 0 Ex: nisipuri
2. roci cu plasticitate redusă: IP = 0 - 10 Ex: nisipuri prăfoase și argiloase, prafuri argiloase
3. roci cu plasticitate mijlocie: IP = 10 - 20 Ex: argile prăfoase, argile nisipoase
4. roci cu plasticitate mare: IP = 20 - 35 Ex: argile propriu-zise
5. roci cu plasticitate foarte mare: IP >35 Ex: argile grase = se modelează foarte ușor
În concordanță cu acești indici de plasticitate se discută în anumite cazuri și de așa zisul indice
de consistență diferențiinduse:
- roci curgătoare
- roci plastic - curgătoare
- roci plastic - moi
- roci plastic - consistente
- roci plastic - vârtoase
- roci tari
Procesele geomorfologice asociate rocilor plastice sunt extrem de mult asociate cu alunecările
de teren respectiv curgerile noroioase (curgeri de gloduri).

8
Analiza rocilor argiloase trebuie să aibă în vedere și conținutul în anumite minerale argiloase
care în condițiile adiției de elemente chimice își schimbă proprietățile și implicit plasticitatea Ex:
montmorilonitul, adiția de ioni de sodiu crește cu 54% umiditatea de frământare, cu 656% indicele
de plasticitate, adiția de ioni de fier - +215 % IP; ilitul adiția de ioni de sodiu +67% IP, adiția de fier
+61% IP; caolinit, adiția de sodiu +21% IP, adiția de fier +22% IP, adiția de magneziu +23%.

CURS 5

Rocile coezive (mai mult sau mai puțin coezive) sunt afectate de procesul de migrare a apei în
maniere diferite, fie că e vorba de sezonul de vară ( la secetă) fie că e vorba de sezonul rece ( ca
manifestarea înghețului). În această situație migrarea apei prin:
- crio-osmoză = migrarea apei spre nucleele de îngheț
- crio-sucțiune = extracția apei, restul rocii rămâne uscată
se formează lentile, ace, vene și straturi de gheață care fragmentează masele de roci și le
determină mărirea de volum. Pe de altă parte, la dezgheț, prin dispariția gheții de segregație (de
separare) masele de roci se tasează puternic, au o coezivitate scăzută și sunt susceptibile la procese
de pantă ( gravitaționale).
Procesul de migrare a apei se desfășoară în interdependență cu:
- compoziția granulomterică
- prezența unei surse de apă permanentă
- nivelul hidrostatic și înălțimea franjei capilare ( franjă capilară = se formează deasupra pânzei
freatice, prin ridicare apei în spațiile capilarelor până la o anumită înălțime) în raport cu adâncimea
de pătrundere a înghețului;
- nivel freatic-apa urcă prin pori spre suprafață
- permeabilitatea rocilor
- indicele de plasticitate și indicele de expansiune
- capacitatea de absorbție a acelor roci
- durata înghețului
- temperaturi minime atinse

9
În cazul rocilor coezive există evaluări care se referă la comportamentul față de îngheț prin așa-
numitul indice de gelivație. Se constată că cele mai sensibile roci la îngheț sunt cele magmatice
eterogene deoarece fiecare mineral component se comportă diferit la îngheț-dezgheț. De exemplu
granitele, gnaisele, granodioritele sunt mai sensibile decât calcarele masive. Pe de altă parte în cazul
rocilor sedimentare necoezive sau puțin coezive gradele de sensibilitate sunt stabilite în funcție de
valoarea coeficientului de umflare la îngheț. De exemplu
- rocile puțin sensibile (coef <4%): pietriș, balast, nisipuri mari și mijlocii
- roci cu sensibilitate mijlocie (coef între 4-8%): pietriș + balast, roci putțin argiloase și argilele
grase
- roci foarte sensibile la îngheț, cu coeficientul de peste 8%: nisipuri fine, nisipuri prăfoase, argile
prăfoase, mâluri și nămoluri
În cazul rocilor argiloase și lutoase coeficientul de umflare trebuie să fie raportat și la indicele
de plasticitate. Raport 1/11 pentru ape care îngheață - mărirea volumului
În aprecierea comportamentului rocilor la variațiile de temperatură se ține cont și de
conductivitatea și difuzivitatea termică a rocilor. În cazul rocilor sedimentare alții parametrii care
exprimă comportarea rocilor la solicitări externe sunt cei legați de rezistența la efort. Acest efort
poate fi:
- perpendicular pe masa de rocă
- oblic sau unidirecțional pe masa de rocă
astfel încât răspunsul rocii va fi în funcție de consistență. În această privință rocile se diferențiază în
roci tari, roci plastic-vârtoase, roci plastic-consistente, roci plastic-moi, roci plastic-curgătoare și
roci curgătoare. De exemplu o argilă grasă și un nisip argilos se deformează de la valori de 0,02
kgf/cm2, în timp ce un praf argilos se deformează de la 0,14 kgf/cm2.
Geotehnicienii fac corelații între acei indici de rezistență și porozitate. În privința
compresivității, conform testelor de laborator efectuate pentru a aprecia gradul de compresivitate la
o solicitare de 2 kgf/cm2 vom avea următoarele 3 categorii:
- roci moi puțin compresibile atunci când compresivitatea este sub 2%
- roci moi compresibile cu deformare de 2-6%
- roci foarte compresibile când deformația este mai mare de 6%

10
Duritatea rocilor
Duritatea și rezistența rocilor este în strânsă corelație cu compoziția mineralogică - rocile
monominerale sunt mai rezistente decât cele poliminerale
Roca Conținut SiO2 Duritate
Andezit 62% 6,17
Bazalt 50% 6,25
Cuarțit 98% 6,95
Dacit 69% 6,35
Diorit 62% 6,26
Granit 74% 6,54
Gnais granitic (metamorfic) 73% 6,50
Șist biotitic - 5,50
Șist amfibolic - 5,60
Gresie micacee - 6,30
Gresie calcaroasă - 5,40
Silex (cremene) 98% 6,95

Comportarea unor roci și identificare unui anumit comportament poate fi făcute și prin testare
cu ajutorul ultrasunetelor, aflânduse astfel așazisul coeficient de anizotropie = raportul dintre
viteza de propagare a undelor pe o direcție paralelă cu stratificația și viteza acelorași unde pe un
plan perpendicular.

Roci Coef. de anizotropie


Calcare 1,04
Gresii 1,19
Marne 1,1
Sare gemă 1,04

Tot utilizând ultrasunetele (viteza lor de propagare) putem afla chiar gradul de alterare a unor
roci masive.
Compact nealterat Alterat f. alterat Roca
4990 m/s 3700 m/s 2800 m/s Granit

11
4920 m/s 3560 m/s 2500 m/s Gresie
4130 m/s 3560 m/s 3210 m/s Microconglomerat
5900 m/s 4340 m/s 3400 m/s Skarn

Aprecierea comportării unei mase de rocă impune și evaluarea gradului de fisurație a masivelor
de rocă, adică, altfel spus dimensiunea medie a blocurilor ce pot fi eliberate prin dezagregare.
Gradul de fisurație se poate aprecia ținând cont de numărul de fisuri identificate într-un mediu
liniar de afloriment. Afloriment = roci care apar la suprafață, la zi
- roci foarte fisurate: peste 10 fisuri /metru liniar
- roci puternic fisurate - blocuri medii: între 2-10 fisuri / m liniar
- roci mediu fisurate - blocuri mari: 1-2 fisuri / m liniar
- roci puțin fisurate: 1 fisură / m liniar
- monolit - bloc compact: indestructibil, fără fisură

CURS 6

Elemente de evaluare ale reliefului fluvial


Evaluarea potențialului trebuie să privească într-un mod diferențiat elementele majore ale
reliefului fluvial. Analiza albiei minore va evidenția următoarele aspecte de ordin calitativ și
cantitativ; tipul de albie: unitar sau neunitar (râu despletit cu bancuri, ostroave și insule aluviale) cu
evidențierea nivelelor specifice ( nivel de etiaj, nivel mediu multianual, decadal și secular și nivel
maximum maximorum - cel mai înalt).
Alt parametru: indicele de despletire al râului. Se va consemna și compoziția granulometrică a
formelor de acumulare în albie ( ostrov, grind, insulă aluvională).
În cazul cursurilor singulare se va evidenția gradul de sinuozitate prin intermediul coeficientului de
meandrare = raportul dintre lungimea râului între două puncte și lungimea la nivelul talvegului. Se
vor marca distinct razele de curbură ale meandrelor. Se va evidenția pentru fiecare sector și starea
de evoluție a malului concav și a malului convex.
Analiza albiei minore va evidenția și tipul de albie:
- albie mobilă scluptată în aluviuni

12
- albie fixă sclupatată în patul de rocă

Analiza luncilor
Pentru analiza anumitor activități de inetres turistic important este și evidențierea sectoarelor cu
repezișuri și cascade, cu precizarea vitezelor specifice ale apei, respectiv a sectoarelor cu ape adânci
și o curgere liniștită. În cazul luncilor se fac evaluări asupra lățimii lor, asupra gradului de simetrie
și asupra diferențierilor care apar la nivelul existenței unei terase de luncă, precizânduse pentru
fiecare înălțimea lor față de albia minoră. De asemenea vor fi cartate sectoarele joase cu meandre și
cursuri părăsite precum și existența acelor ostroave asociate cu grinduri de tip popină sau grădiște.
În cazul luncii externe (mai înaltă, ferită de inundații) se va urmări în special modul de
îmbinare cu versantul și tot odată tipul depozitelor care parazitează lunca, căci în funcție de
caracteristicile acestora se pot stabili anumite moduri de folosință; de exemplu: depozite coluviale și
proluviale sunt favorabile iar depozitele deluviale (alunecări de teren) sunt nefavorabile (au caracter
limitativ).
Se va mai preciza pentru lunci grosimea depozitelor aluvionare, diferențierile litologice care
apar și adâncimea apelor freatice ( inclusiv variația nivelului hidrostatic).
Terasele fluviale se vor studia ținând cont de următoarele elemente reper:
- numărul și altitudinea relativă a fiecărei terase
- continuitatea sau discontinuitatea fiecărei terase pe de o parte sau alta a văii
- se urmărește și tipul terasei: prezența teraselor în rocă ( cel emai stabile, dar nu cele mai
favorabile) sau a teraselor aluviale
- se va preciza și groasimea acumulativului aluvial
- se va examina modul în care o terasă se racordează cu versantul sau cu fruntea unei terase imediat
superioare. Diagnostic în funcție de natura depozitelor.
- alt element de luat în calcul în analiza teraselor - cel legat de prezența izvoarelor care apar la baza
teraselor

13
CURS 7

GEOMORFOSITURI
Legende geografice cu relevanță culturală:
Legenda Muntelui Retezat
Legendele Peleșului - Carmen Sylva
Legenda Oltului și a Mureșului
Lacul Dracului și Ochiul Beiului
Evaluarea sitului poate fi de două feluri: estetică și științifică
Situri evaluate după patru criterii distincte: științific, estetic, cultural și ecologic
Panizza - Geomorfosites (2001) = o porțiune din suprafața terestră căreia i se atribuie diverse valori
Topleț - Sfinxul Bănățean
Patrimoniu geomorfologic

CURS 8

Evaluarea reliefului litoral


Analiza reliefului litoral presupune nu doar analiza elementelor morfologice ci și analiza
proceselor geomorfologico-geologice care au rolul de a evidenția acele procese cu statut de
fenomene geografice de risc.
Într-o primă secvență a studiului este necesară cunoașterea și evidențierea acelor componente
ale mediului geografic ce contribuie la individualizarea și dinamica zonelor litorale. Vor fi punctate
următoarele elemente:
a) elemente de natură climatică:
- regimul termic, perioade termice caracteristice
- regimul eolian, frecvența și viteza vântului, direcție
- regimul pluviometric, inclusiv cu menționarea recordurilor pluviometrice
- fenomene meteo deosebite: zile cu ceață, grindină, chiciură, ninsoare sau zile caniculare

14
b) elemente de ordin hidrologic:
- mareele: diurne și semidiurne ( la 12 ore), maxime și minime (ape vii și ape moarte) ( de două ori
pe lună) Marea Neagră are 11 cm maree.
- mărimea și direcția valurilor (în raport cu linia țărmului)
- frecvența valurilor de tip seismic
- direcția curenților litorali și viteza acestora
Alte elemente
c) elemente de natură biogeografică. exemplu: păduri de mangrove în zona tropicală, recifi
coraligeni - Marea Roșie și Australia, prezența algelor marine - "înflorirea apelor" = alge verzi;
prezența unei faune caracteristice (pisica de mare, crocodili de apă sărată, rechini, meduze, pești
electrici).

Analiza efectivă a reliefului litoral


Tipul de țărm: - jos: cordoane litorale, tombolo
- înalt: nișe de abraziune și terase și platforme de abraziune
Țărmurile înalte trebuie caracterizate ținând cont de:
- înălțimea falezelor corelată cu adâncimea apei în imediata vecinătate a falezelor și configurația
fundului marin
- litologia falezelor, din ce roci sunt alcătuite în funcție de care se poate face o evaluare a dinamicii
acestora (evidențiinduse prăbușirile și căderile de stânci, alunecările de teren precum și curgerile de
noroi, argiloase, dacă e cazul)
Se vor cartografia nișele și peșterile de abraziune și/sau carstice (forme mixte), a arcadelor,
stâlpilor, coloanelor.
Țărmurile joase - învecinate cu zone de câmpie
Elemente caracteristice și cu importanță pentru potențialul turistic: plajele.
Analiza plajelor are în vedere:
- structura materialului constituent: granulometric ( nisip și pietriș); natura compozițională (nisip
calcaros, nisip negru-vulcanic în Tenerife, plaje roz, plaje verzi), natura geo-chimică și proprietățile
fizice ale materialului plajei = prezența unor elemente radioactive. SriLanka: plaje care conțin toriu
- element radioactiv, Fukushima, Cernobâl - râurile cară material radioactiv în Marea Neagră
- analiza morfometrică a plajelor:

15
 lățimea totală a plajei cu separarea plajei joase, plajă mediană și plajă înaltă ( invadată doar de
valuri mari sau maree înalte)
 lățimea și panta plajei submerse, totul în corelație cu înălțimea valurilor și cu adâncimea apei în
arealul plajei submerse
 prezența unor elemente morfologice de detaliu, de tipul microfalezelor, a conurilor de plajă și a
ripple marks -urilor sau a rigolelor de spălare a plajelor
Analiza reliefului litoral în regiuni joase trebuie să vizeze și analiza cordoanelor litorale de tip
săgeată, de tip cordon, de tip tombolo. Se specifică prezența lacurilor de tip lagună și liman precum
și a deltelor.

16