INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ

Simpozion internațional

educatie prin
mişcare

Ediția a VII-a
28.05.2016
ISSN 2457-4716
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ

SIMPOZION INTERNAȚIONAL

Ediţia a VII-a
28.05.2016

Editura GRAFIX
Craiova, 2016
 Prof. Elena Lavinia Craioveanu
Prof. Nicușor Cotescu
Prof. Janina Vașcu
Prof. Puiu Oprica
Prof. Alexandru Dragnea
Prof. Zamfirică Petrescu
Prof. Alin Vancea

Prof. univ. dr. Marian Dragomir

Prof. univ. dr. Dorina Orțănescu
Conf. univ. dr. Costin Marian Nanu
Lec. univ. dr. Germina Cosma

Prof. Alin Vancea

Prof. Nicoleta Boureanu
Prof. Iliana Ionescu
Prof. Jeni Lupu-Bangă
Prof. Katerina Anghel
Prof. Madălina Brândușoiu
Prof. Olguţa Vancea
Prof. Marina Elena

Colectivul de redacție nu își asumă răspunderea juridică și nu certifică faptul că un

articol / studiu avizat este un produs original realizat de autorul indicat în fișa de înregistrare.
Răspunderea juridică pentru originalitatea, unicitatea și drepturile de autor privind
conținutul articolului/studiului revin în întregime autorului.

Editura GRAFIX, România

Str. Vrancei, nr. 20
Tel.: 0763 356 496
Email: edituragrafix@gmail.com

ISSN 2457-4716
 CUPRINS

EDUCAȚIA FIZICĂ ȘI SPORTUL DIN PERSPECTIVA COMPETENȚELOR

(CURRICULAR ȘI EXTRACURRICULAR)

STUDII CU PRIVIRE LA TIPURILE DE ÎNVĂȚARE MOTRICĂ – MODALITĂȚI

CONCRETE DE AMELIORARE A PREGĂTIRII ELEVILOR DIN CICLUL
GIMNAZIAL PENTRU REALIZAREA OBIECTIVELOR PROGRAMEI ȘCOLARE ...... 10
Prof. Lupu Dumitru, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova ............................................... 10
Prof. Lupu Eugenia, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova ................................................ 10
FITNESS-UL ÎN VIAȚA COPIILOR .................................................................................................. 11
Prof. Mălăiescu-Udrea Alina-Mihaela, Palatul Copiilor Craiova ............................................ 11
EDUCAŢIEI FIZICĂ - EDUCAŢIA MENTALĂ ............................................................................. 12
Prof. Tucă Marius Florin, Școala Gimnazială „Decebal” ........................................................ 12
Prof. Nicolae Dinu, Școala Gimnazială „Decebal”................................................................... 12
„STRETCHINGUL”- METODA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ....................................... 13
Prof. Vancea Alin, Școala Gimnazială „Decebal” .................................................................... 13
Prof. Vancea Olguta, Școala Gimnazială „Decebal” ................................................................ 13
JOCUL DE OINĂ ÎN ORELE DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ........................................... 14
Prof. Vătavu Fănel, Școala Gimnazială „Ion Țuculescu” ......................................................... 14
Prof. Roșca Ionuț Cătălin, Școala Gimnazială „Ion Țuculescu” ............................................... 14
NECESITATEA ABORDĂRII LECŢIILOR INTERDISCIPLINARE INTERACTIVE ..... 15
Prof. Katerina Iulia Anghel, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova .......................... 15
Prof. Savu Cornelia, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova ....................................................... 15
COPIII ŞI JOCUL..................................................................................................................................... 17
Prof. Argetoianu Violeta – Şcoala Gimnaziala Breasta ............................................................ 17
Prof. Roşia Aurelia –Şcoala Gimnaziala Coţofenii din Dos ...................................................... 17
EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL – FENOMEN SOCIAL ......................................................... 18
Prof. Bancă Angelica, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Craiova ................................. 18
PROCEDEE SPECIFICE ARUNCĂRII LA POARTĂ ÎN JOCUL DE HANDBAL
ÎN CADRUL ECHIPEI REPREZENTATIVE................................................................................... 19
Prof. Nicoleta Boureanu, Liceul Teoretic „Henri Coandă” ...................................................... 19
JOCURI PREGĂTITOARE ŞI ŞTAFETE APLICATIVE PENTRU ÎNVĂŢAREA
JOCULUI DE BASCHET ÎN ȘCOALĂ .............................................................................................. 20
Prof. Burcea Adela, Colegiul Național „Frații Buzești” ........................................................... 20
Prof. Szucs Ana-Maria, Colegiul Național „Frații Buzești”...................................................... 20
MODELAREA ŞI IMPORTANŢA SELECŢIEI ÎN PROCESUL DE INSTRUIRE ÎN
TEHNICA DE BAZĂ A SCHIULUI ALPIN LA COPII DE CLASA O–I ............................... 21
Prof. Cîrstea Eva, Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuţii de Sus ......................................... 21
ROLUL ŞI IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN CICLURILE
PREŞCOLAR ŞI PRIMAR ..................................................................................................................... 24
Prof. Aurel Cimpoeru, L.P.S. „Petrache Triscu” Craiova......................................................... 24
EDUCAȚIA FIZICĂ ................................................................................................................................ 28
Prof. Cioc Aurelia, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova............................................... 28

3
REALIZAREA UNEI ECHIPE SPORTIVE ȘCOLARE ÎNTRE PASIUNE ȘI
OBLIGAȚIE ............................................................................................................................................... 29
Prof. Constantinescu Romeo, L.T. „Tudor Arghezi” Craiova ................................................... 29
NEVOIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT-DEZIDERAT AL LUMII
CONTEMPORANE .................................................................................................................................. 31
Prof. Cătălin Petre Crăciunescu, Școala gimnazială „Gheorghe Bibescu” Craiova ................ 31
DEZVOLTAREA ŞI EFICIENŢA ÎNDEMÂNĂRII ÎN JOCUL DE HANDBAL ................... 32
Prof. Cune Cornelia, Școala Gimnazială Galicea Mare ............................................................ 32
PREGĂTIREA ECHIPEI REPREZENTATIVE ŞCOLARE ÎN JOCUL DE
BADMINTON ............................................................................................................................................ 33
Prof. Elena Marina, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”Craiova .............................................. 33
FACTORII FIZIOLOGICI SI BIOCHIMICI AI REZISTENŢEI AEROBE .......................... 35
Prof. Ene Eugenia Mirela, L.P.S. „Petrache Trişcu” Craiova .................................................. 35
Prof. Ene Marian, Şcoala Gimnazială „I. Creangă” Craiova ................................................... 35
LOCUL SI ROLUL BASTONULUI DE GIMNASTICA IN LECTIA DE EDUCATIE
FIZICA ......................................................................................................................................................... 36
Prof. Grigorescu Ionel, Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova ............................................ 36
MODELAREA PERSONALITĂŢII PRIN INTERMEDIUL JOCULUI DE FOTBAL ........ 37
Prof. Dan Grigorie, Școala Gimnazială Coțofenii din Față Dolj .............................................. 37
CORELAREA ACTIVITĂȚILOR CORPORALE CU ACTIVITĂȚILE
INTELECTUALE ..................................................................................................................................... 38
Prof. Ionescu Eugen, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Craiova .............................................. 38
JOCUL - MODALITATE DE ÎNVĂŢARE ŞI EDUCARE ............................................................ 39
Prof. Ionescu Iliana, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova ...................................................... 39
LECŢIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI DIRIJAREA ACESTEIA ÎN CONTEXTUL
SCĂDERII INTERSULUI PENTRU MIȘCARE AL ELEVILOR .............................................. 40
Prof. Dragoş Ionică, C.N. „Nicolae Titulescu” ......................................................................... 40
Prof. Terheci Valentin, C.N. „Nicolae Titulescu” ..................................................................... 40
IMPORTANȚA EDUCAȚIEI FIZICE ȘCOLARE ȘI ROLUL PROFESORULUI ÎN
DEFINIREA MODELULUI ABSOLVENTULUI DE LICEU ...................................................... 41
Prof. Lupu Bangă Jeni, Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan Velovan”.................................. 41
IMPORTANTA MATERIEI SI EVALUARII IN SPORT ............................................................. 42
Prof. Mirica Ionut Daniel, Școala Gimnazială „Ioan Grecescu”, Bradesti .............................. 42
EDUCAREA COPILULUI DIFICIL PRIN SPORT ........................................................................ 44
Prof. Mitru Claudiu, Colegiul National „Elena Cuza”, Craiova............................................... 44
IMPORTANŢA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ... 45
Prof. Moţîrlichie Cristina, Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” Craiova ............................. 45
Prof. Mușat Emil, Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” Craiova ......................................... 45
EDUCAȚIA FIZICĂ – CONTRIBUȚII LA FORMAREA ȘI EDUCAREA TINERILOR... 46
Prof. Nesteriuc Doinița – C.S.S. „Viitorul” Cluj ....................................................................... 46
Prof. Nesteriuc Gabriel – C.T. „Raluca Rîpan” Cluj-Napoca ................................................... 46
DEZVOLTAREA INDEMANARII IN JOCUL DE FOTBAL-STRUCTURI
DE EXERCITII .......................................................................................................................................... 47
Prof. Tanasie Ion, Colegiul „Stefan Odobleja” Craiova ........................................................... 47

4
CONSOLIDAREA DETENTEI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ..................................... 49
Conf. univ. dr. Teodorescu Anemari Simona, Universitatea Spiru Haret, București ................. 49
Lect. univ. dr. Buțu Ioana Maria, Universitatea Spiru Haret, București ................................... 49
METODE ŞI MIJLOACE PENTRU DEZVOLTAREA ÎNDEMÂNĂRII LA ELEVII
DIN CICLUL PRIMAR ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT .............................. 53
Prof. Trușcă Adriana Maria, Școala Gimnazială Săulești, Județul Gorj ................................... 53
APORTUL EDUCAŢIEI FIZICE LA EDUCAŢIA GENERALĂ ............................................... 54
Prof. Vanea Mirela, C.S.S. Caracal............................................................................................ 54
Prof. Olteanu Larisa, C.S.S. Caracal ......................................................................................... 54
EDUCAȚIA FIZICĂ MILITARĂ ÎN COLEGIILE NAȚIONALE MILITARE ..................... 55
Prof. Veghea Florentina Adriana, Școala Gimnazială Castranova ........................................... 55
Student Masterand: Cojocaru Mircea Adrian, Academia Forțelor Terestre Sibiu .................... 55
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE PRIN MIJLOACE SPECIFICE
HANDBALULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ DIN CICLUL GIMNAZIAL ....... 56
Prof. Voica Mihaela, Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova .............................................. 56

COMPETIVITATEA ȘI PERFORMANȚĂ

EXERCIȚIUL FIZIC – MIJLOC DE BAZĂ AL EDUCAȚIEI FIZICE .................................... 58

Prof. Lengyel-Ionescu Petre, LPS „Petrache Trișcu” Craiova ................................................. 58
Student: Lengyel-Ionescu Cosmin,FEFS Craiova ...................................................................... 58
OXIGENAREA ȘI PRESOPUNCTURA ÎN ATLETISM ............................................................... 60
Prof. Agafiţei Gica, L.P.S. Iaşi ................................................................................................... 60
Prof. Ungureanu Mihaela Claudia, L.P.S. Botoşani .................................................................. 60
STRETCHINGUL ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ ...................................................................... 61
Prof. Andrei Maria, C.S.S Ploieşti .............................................................................................. 61
Prof. Andrei Florin, C.S.S Ploieşti ............................................................................................. 61
EVALUARE BIOCHIMICA IN SPORT ............................................................................................. 62
Prof. Cătălin Brindusoiu, LPS „Petrache Triscu” Craiova ....................................................... 62
Prof. Madalina Brindusoiu, Colegiul National „Carol I” Craiova ........................................... 62
CARACTERISTICI ALE ALERGARII DE VITEZA IN ANTRENAMENTUL DE
PERFORMANTA ...................................................................................................................................... 63
Prof. Nicusor Bugiulescu, Liceul cu Program Sportiv” Petrache Triscu” Craiova .................. 63
STRATEGII DE OPTIMIZARE A BLOCAJULUI LA NIVELUL JUNIORILOR ................ 66
Prof. Căpăţână Daniela – Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, Craiova ............................ 66
Prof. Filip Dragoş – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Craiova ...................................... 66
SELECTIA IN SPORT ............................................................................................................................ 67
Prof. Marius Cimpoeru, L.P.S. „Petrache Triscu” Craiova ...................................................... 67
APARAREA, FAZA DE JOC DE MARE IMPORTANTA IN ECONOMIA
JOCULUI DE VOLEI .............................................................................................................................. 70
Conf. univ. dr. Glicheria Daian, FEFS Craiova......................................................................... 70
Prof. Ioan Daian, LPS „Petrache Triscu” Craiova ................................................................... 70

5
PARTICULARITĂȚI METODICE PRIVIND SELECȚIA INIȚIALĂ ȘI PREGĂTIREA
ELEVILOR DIN CADRUL SECȚILOR DE ORIENTARE SPORTIVĂ DE LA
CLUBURILE ȘI PALATELECOPIILOR .......................................................................................... 72
Prof. Constantin Deaconescu, Palatul copiilor Dr. Tr.Severin.................................................. 72
CULTIVAREA MENTALITĂȚII DE ÎNVINGĂTOR.................................................................... 74
Prof. Geapana Cătălin – L.P.S. „Petrache Trișcu” Craiova ..................................................... 74
Prof. Iacob Petra – L.P.S. „Petrache Trișcu” Craiova.............................................................. 74
SPORTUL - FENOMEN SOCIAL ........................................................................................................ 75
Prof. Georgescu Gheorghe – L.P.S. „Viitorul” Pitești .............................................................. 75
Prof. Tudorache Gabriel – Şcoala gimnazială Nr. 1 Costeşti .................................................... 75
SELECŢIA ÎN FOTBAL - CONŢINUT, ETAPE, CARACTERUL DINAMIC ŞI
CONTINUU ................................................................................................................................................ 76
Prof. Fevronia Ion, Liceul „Traian Vuia” Craiova ................................................................... 76
NATURA EFORTULUI IN SCRIMA .................................................................................................. 77
Prof. Matache Daniel, L.P.S. „Petrache Triscu” Craiova ......................................................... 77
ATENŢIA – CONDIŢIE DE BAZĂ A CONŞTIENTIZĂRII ........................................................ 78
Prof. Mincu Mădălina – L.P.S. „Petrache Trişcu” Craiova ...................................................... 78
Prof. Banciu Corina – L.P.S. „Petrache Trişcu” Craiova ......................................................... 78
CONSIDERAȚII ASUPRA PREGĂTIRII TEHNICE LA HANDBALISTELE
JUNIOARE ................................................................................................................................................. 79
Prof. Mitran Melania - CSS Craiova ......................................................................................... 79
SUPORTUL INFORMAŢIONAL ÎN SPORTUL DE PERFORMANŢĂ ................................... 80
Prof. Mitroi Geri - L.P.S. „Petrache Trişcu”Craiova................................................................ 80
Prof. Sorescu Cosmin - L.P.S. „Petrache Trişcu”Craiova ........................................................ 80
FACTORII DETERMINANȚI AI FORMEI SPORTIVE .............................................................. 81
Prof. Nicoară Mihaela, C.S.S.-L.P.S. Câmpulung ...................................................................... 81
Prof. Bugheanu Mihaela, L.T. „Marin Preda” Bucuresti ......................................................... 81
SCRIMA ÎN LUME .................................................................................................................................. 82
Prof. Pîrvan Dorian, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, Craiova ......................... 82
Prof. Sfîrloagă Bogdan, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, Craiova .................... 82
METABOLISMUL ENERGETIC ....................................................................................................... 85
Prof. Popescu Angela, C.N. „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea .................................................. 85
Prof. Manea Cristina, C.S.S. Alexandria .................................................................................... 85
ANTRENAMENTUL SPORTIV. REFACERE ŞI RECUPERARE ............................................ 86
Prof. Viorel Popescu, L.P.S. Iaşi ................................................................................................ 86
Prof. Isabela Tănasă, L.P.S. Iaşi ................................................................................................ 86
STUDIU PRIVIND EVOLUŢIA PARAMETRILOR DE JOC SPECIFICI APĂRĂRII ÎN
VOLEI .......................................................................................................................................................... 87
Săvoiu Daniel, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova ............................................... 87
Deaconu Adrian, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova............................................ 87

SĂNĂTATE ȘI CULTURĂ FIZICĂ

CULTURA FIZICĂ – FENOMEN SOCIAL ...................................................................................... 89

Prof. Buca Horia, Şcoala Profesionala Valea Stanciului........................................................... 89
Prof. Hristea Daniel, Şcoala Gimnaziala Cerat ......................................................................... 89

6
PROCESUL DE SOCIALIZARE AL TINERILOR PRIN EDUCAŢIE FIZICĂ
ŞI SPORT .................................................................................................................................................... 90
Prof. Croitoru Iustin Adrian, Liceul Tehnologic „General Magheru” Rm. Vâlcea.................. 90
Prof. Croitoru Diana Maria, Școala Gimnazială Valea Mare, Băbeni...................................... 90
CONTRIBUŢIA JOCULUI DE MIŞCARE LA CREŞTEREA EFICIENŢEI
ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ...................................................................................................... 92
Prof. Matei Anca Ramona, Scoala Gimnaziala Farcas .............................................................. 92
SPORTUL ȘI EDUCAȚIA FIZICĂ ÎN ȚĂRI EUROPENE .......................................................... 95
Inspector Școlar Gen. Adj. Elena Jeanina Vascu, ISJ Dolj ........................................................ 95
Prof. Puiu Oprica, Liceul Tehnologic Trasporturi Căi Ferate Craiova .................................... 95
PĂSTRAREA UNEI VIEŢI ACTIVE PRIN ACTIVITĂŢI FIZICE ÎN
TIMPUL LIBER ........................................................................................................................................ 96
Prof. Ionut Berca, ISJ Gorj ........................................................................................................ 96
Prof. Liliana Stănică, ISJ Argeş ................................................................................................ 96
CONVORBIRI CU COPIII CA O BUNA METODA PENTRU DEZVOLTAREA
IDENTITATII PERSONALE................................................................................................................. 97
Prof. Bojko Stankovic, Republica Serbia .................................................................................... 97
CORECTAREA DEFICIENȚELOR ELEVILOR LA VÂRSTA FRAGEDĂ......................... 99
Prof. Diana Borangic, C.N. „Frații Buzești” Craiova ............................................................... 99
Prof. Gabriela Velica, Școala „Sf. Mina” Craiova ................................................................... 99
SOCIALIZAREA SI DEZVOLTAREA PERSONALITAȚII ÎN
GRUPURILE SPORTIVE..................................................................................................................... 100
Prof. Emil Calotă, ISJ Mehedinţi.............................................................................................. 100
Prof. Toma Prună, ISJ Olt ........................................................................................................ 100
METODE DE TRATAMENT ÎN OBEZITATE ȘI DEPRESIE
PRIN ACTIVITAȚI FIZICE ................................................................................................................ 101
Inspector școlar general Elena Lavinia Craioveanu, ISJ Dolj................................................. 101
Inspector școlar general adjunct Nicușor Cotescu, ISJ Dolj ................................................... 101
MIJLOACE DE PREVENȚIE PRIMARĂ A OBEZITĂȚII LA COPIL
ȘI ADOLESCENT ................................................................................................................................... 103
D.r Jopp Stam, General Practitioner (GP), Vrije Universiteit Amsterdam, The Netherlands . 103
Dr. Christine Dubois, Phiatru Segol Clinique Marigny Saint-Loup-Cammas France ............ 103
ROLUL ACTIVITĂȚII SPORTIVE ÎN TRATAMENTUL SUPRAPONDERII ȘI
OBEZITĂȚII LA COPIL ȘI ADOLESCENT.................................................................................. 106
Dr. Margarita Garcia Amador, pedopsihiatru Clinique Marigny Saint-Loup-Cammas
France .............................................................................................................................................. 106
Dr. Danan Albert, psihiatru Clinique Marigny Saint-Loup-Cammas France ......................... 106
SĂNĂTATEA ȘI EDUCAȚIA, REALITATE ACTUALĂ ........................................................... 112
Prof. Alexandru Dragnea, ISJ Dolj .......................................................................................... 112
Prof. Popescu Adrian- Școala Gimnazială Mihăesti ................................................................ 112
SPORT-RECREATIONAL TOURISM IN THE MUNICIPALITY OF ZAJECAR ............ 113
Dr. Miodrag Velojic, Zajecar ................................................................................................... 113
ROLUL ORELOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT ÎN ȘCOALĂ ÎN CAZUL
COPIILOR ȘI ADOLESCENȚILOR CU SURPLUS PONDERAL .......................................... 114
Dr. Cristiana Bărbulescu - Clinique Marigny Toulouse .......................................................... 114
Dr. Ovidiu Zlatian - UMF Craiova........................................................................................... 114

7
THE DEVELOPMENT OF SPA AND SPORT TOURISM IN GAMZIGRADSKA
BANJA SPA .............................................................................................................................................. 116
Prof. Teodor Todorov, Highscool „Tsar Simeon Veliki”, Vidin .............................................. 116
SĂNĂTATE ŞI CULTURA FIZICĂ .................................................................................................. 117
Prof. Arvatu Adriana Neli, Şcoala Gimnazială Bucovăţ .......................................................... 117
DANSUL CA FORMĂ DE EDUCAȚIE ............................................................................................ 118
Prof. Alina Petronela Cotfasă, Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova............................. 118
Prof. Lliviu Cotfasă, Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova ............................................. 118
CALITATEA VIEȚII ȘI SĂNĂTATEA......................................................................................... 119
Prof. Dalea Ionica, CN „Elena Cuza” Craiova ....................................................................... 119
Prof. Truşcă Claudia, Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova............................................. 119
IMPORTANŢA SPORTULUI IN SĂNĂTATEA NOASTRĂ ..................................................... 120
Gheorghiţă Cătălin, Școala Gimnazială „I.Gh. Pleşa” Almăj ................................................ 120
TIMPUL LIBER, RECREEREA ȘI SPORTUL.............................................................................. 121
Prof. Gherghe Carla Mirela, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Triscu” Craiova .......... 121
TIMPUL LIBER, RECREEREA ȘI SPORTUL.............................................................................. 126
Prof. Gherghe Carla Mirela, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Triscu” Craiova .......... 126
MIȘCAREA ȘI ACTIVITAȚILE SPORTIVE – MIJLOACE EFICIENTE DE
DEZVOLTARE A COPIILOR ............................................................................................................ 127
Prof. Lambu Elena Aurelia, Liceul Tehnologic Turceni Gorj .................................................. 127
Învățător. Lambu Viorica, Școala Generală cls. I-VII Ionești ................................................ 127
METODA STRETCHING IN ACTIVITATEA DE FITNESS ................................................ 128
Prof. Leoni Liliana, C.N. „Fratii Buzesti” Craiova ................................................................. 128
FITNESS-UL ÎN VIAȚA COPIILOR ................................................................................................ 131
Prof. Mălăiescu-Udrea Alina-Mihaela, Palatul Copiilor Craiova .......................................... 131
VALORILE AXIOLOGICE ALE SPORTULUI ............................................................................ 132
Prof. Marinescu Liviu Stelian, C.N. Economic „Gh. Chiţu” Craiova .................................... 132
PERSONALITATEA, FACTOR DETERMINANT LA ELEVUL SPORTIV ............................ 133
Prof. Mitrache Carmen Camelia, C.N. Economic „Gh. Chiţu” Craiova ................................. 133
ATITUDINEA ELEVILOR FAŢĂ DE EDUCAŢIA FIZICĂ .................................................... 134
Prof. Nanu George, Colegiul Tehnic Energetic Craiova ......................................................... 134
Prof. Lambu Gheorghe Călin, Liceul Tehnologic Turceni Gorj ........................................... 134
SĂNĂTATE ŞI CULTURĂ FIZICĂ .................................................................................................. 135
Prof. Notreţu Mihaela, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”Craiova ........................................ 135
Prof. Notreţu Tiberiu, Şcoala Gimnazială Pleşoi ..................................................................... 135
30 DE MINUTE PENTRU O INIMĂ SĂNĂTOASĂ ..................................................................... 136
Prof. Simion Ecaterina, Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” Melinești .................... 136
ARTA DE A DANSA .............................................................................................................................. 137
Prof. Ștefan Adela Gabriela, Colegiul National „Elena Cuza” ............................................... 137
TIMPUL LIBER - JOCUL, SPORTUL SI FAIR-PLAY-UL ....................................................... 138
Prof. Anișoara Văleanu, Palatul Copiilor Dr. Tr. Severin ...................................................... 138
Prof. Cristina Liliac, Palatul Copiilor Dr. Tr. Severin ............................................................ 138
SPORTUL - EFECTUL ASUPRA APARATULUI CARDIOVASCULAR.............................. 139
Prof. Vlăduţ Mădălina, Şcoala Gimnazială „Anton Pann” Craiova ....................................... 139

8
EDUCAŢIA FIZICĂ ȘI SPORTUL DIN
PERSPECTIVA COMPETENŢELOR
(curricular și extracurricular)
 STUDII CU PRIVIRE LA TIPURILE DE ÎNVĂŢARE MOTRICĂ –
MODALITĂŢI CONCRETE DE AMELIORARE A PREGĂTIRII
ELEVILOR DIN CICLUL GIMNAZIAL PENTRU REALIZAREA
OBIECTIVELOR PROGRAMEI ȘCOLARE

Prof. Lupu Dumitru, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova

Prof. Lupu Eugenia, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova

Lucrarea prezentată este un studiu din partea autorilor cu privire la modalitatea de ameliora-
re a pregatirii elevilor din ciclul gimnazial pentru realizarea obiectivelor PROGRAMEI ȘCOLARE
analizând TIPURILE DE ÎNVĂȚARE MOTRICĂ.
Din această perspecivă, LUCRAREA încearcă să pună în valoare experiența autorilor pe
parcursul unei activități didactice prestigioase, de aplicare a conțunutului PROGRAMEI SCOLARE
în activitatea specifică de predare a educației fizice la clasele de gimnaziu.
In activitatea didactică se pune tot mai insistent întrebarea dacă şcoala poate face mai mult
în a înzestra elevii cu abilităţi superioare în zona bagajului motric, ce implică o cerinţă esenţială şi
anume că absolvenţii să fie mai bine pregătiţi pentru activitaţi care cer responsabilitate şi precizie.
Inevitabil se pune întrebarea: „A apărut ceva nou în efortul şcolar în a înzestra elevii cu aptitudini
motrice superioare?”. Oare nu dintotdeauna s-a încercat ca elevi să fie învăţaţi să gândească critic,
să raţionalizeze, să rezolve probleme, să analizeze, să-şi dezvolte ideile şi să le aplice creativ?
Reforma curriculară este aşteptată de elevi, părinţi şi cadre didactice, fiind o condiţie a consoli-
dării caracterului performant al învăţământului nostru. O reformă educaţionaţă depinde de voinţa politi-
că, de legislaţie, de politica educaţională, de unităţile şcolare, de personalul didactic şi de elevi.
Dorinţa noastră ca profesori este calitatea instruiri, considerând elevul ca pe un acumulator
de cunoştinţe specifice disciplinei educaţie fizică pe care le va aplica nu numai într-o activitate
sportivă mai mult sau mai puţin organizată dar şi în viaţa cotidiană.

Bibliografie
•- Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului, Gh. Cîrstea
•-Psihologia Educației Fizice și Sportului, Mihai Epuran
•-Pedagogie –Teoria Educației, Macavei E.
•-Teoria Acțiunii Educative, Calin Marin
•-Stiluri Și Metode De Comunicare, Petre Anghel
•-Fundamente Ale Didacticii Scolare, Postelnicu C.
•-Tratat De Pedagogie Școlară, Ioan Nicola

10
 FITNESS-UL ÎN VIAŢA COPIILOR

Prof. Mălăiescu-Udrea Alina-Mihaela, Palatul Copiilor Craiova

MOTTO:
„Sănătatea este o calitate a stării de bine a fizicului, emoţionalului şi mentalului, care per-
mite individului să trăiască eficient şi mulţumit” (Andersson, C.L., 1988)
Programele de educaţie fizică cu orientare spre fitness sunt căi eficiente, prin care se poate
influenţa favorabil condiţia fizică, efectele fiind benefice în planul imaginii şi respectului de sine.
Cu o imagine de sine mai bună, copilul devine mai încrezător în forţele proprii; capabil să-şi mobi-
lizeze şi valorifice resursele chiar şi în condiţii stresante. El este mai sigur şi mai curajos în a înfrun-
ta situaţii noi şi, poate, dificile. Micul şcolar sănătos fizic şi psihic trece uşor peste experienţe ne-
plăcute sau situaţii stresante, dovedind a fi flexibil în adaptare.Participarea la activităţi colective,
mai ales cele fizice, oferă şcolarilor oportunitatea de a-şi forma relaţii interpersonale. La această
vârstă, copiilor le face plăcere să se remarce, mai ales în activităţi fizice. De obicei, la această vâr-
stă, copiii mai înalţi sau mai grei încearcă să-i domine pe ceilalţi; dar reuşesc să se impună cei care
dovedesc calităţi de mişcare mai bune. Copiii puternici, rezistenţi, care se dovedesc abili în activi-
tăţi fizice, se impun în colectivităţi. Copiii cu un nivel apreciabil al fitness-ului fizic şi al unor de-
prinderi sportive, sunt mai bine evaluaţi, apreciaţi de colegii lor. Sănătoşi fizic şi emoţional, bine
adaptaţi social, aflaţi sub îndrumarea competentă din partea şcolii şi a părinţilor, copiii au toate şan-
sele de a deveni persoane fit, capabile să facă faţă cerinţelor cotidiene, personale, profesionale şi
sociale de-a lungul vieţii. În educaţia generală a copiilor, componenta cu pondere în planul bio-
psiho-social, educaţie fizică, mai specific educaţia pentru fitness, crează premisele unui viitor tânăr
sănătos, autonom, creativ, cu posibilităţi de a se realiza pe toate planurile vieţii.

Bibliografie
1. BOTA., C., Fiziologie generală, Aplicaţii la efortul fizic, Editura Medicală, Bucureşti, 2002.
2. CÂRSTEA, GH., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura Universul, Bu-
cureşti, 1993.
3. CÂRSTEA, GH., Metodica educaţiei fizice şcolare, Editura A.N.E.F.S. Bucureşti, 1999.
4. DEMETER, A., Bazele fiziologice ale educaţiei fizice şcolare, Editura Stadion, 1974.
5. DRAGNEA, A.- BOTA, A., Teoria activităţii motrice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999.
6. EPURAN, M., Psihologia Educaţiei fizice, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1976.
7. FIREA, E., Metodica educaţiei fizice şcolare, Volumul I, I.E.F.S., Bucureşti, 1980.
8. ŞICLOVAN, I., Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Stadion, Bucureşti, 1970.
9. SABAU, E., Fitness la copii, Editura Arvin, Bucureşti, 2002.
10. SITE, : WWW flex-fitness. Com.

11
 EDUCAŢIEI FIZICĂ - EDUCAŢIA MENTALĂ

Prof. Tucă Marius Florin, Școala Gimnazială „Decebal”

Prof. Nicolae Dinu, Școala Gimnazială „Decebal”

Educaţia fizică urmăreşte cu precădere influenţarea şi perfecţionarea laturii fizice a persona-

lităţii, activităţii intelectuale, afective şi moral-volitive.
Coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a celorlalte aparate, organe, funcţii şi sisteme
solicitate în cadrul exerciţiilor fizice este şi în acest caz atributul sistemului nervos central. Sistemul
nervos central primeşte informaţii despre poziţiile şi solicitările organismului şi segmentelor în tim-
pul mişcării, stabileşte legături între centrii nervoşi implicaţi în elaborarea răspunsurilor, mobilizea-
ză diferitele funcţii şi sistemul pentru care organismul să facă faţă condiţiilor noi impuse de activita-
tea pe care o efectuează.
Exerciţiile fizice produc modificări pe linia activităţii afective influenţând favorabil emoţiile,
sentimentele, interesele şi motivaţiile elevilor care însoţesc permanent exerciţiul fizic. Efortul mus-
cular în cadrul lecţiilor de educaţie fizică este susţinut şi însoţit de eforturi de voinţă, capabile să
mobilizeze resursele organismului (fizice, afective, intelectuale) la un nivel înalt mult mai ridicat
decât cel întâlnit în activitatea obişnuită.
Caracterul practic al educaţiei fizice, prezenţa activă a elevilor în cadrul lecţiilor, nenumăra-
tele repetări a unor exerciţii, comportamente, gesturi, atitudini ducând la realizarea obiectivelor ma-
jore ale educaţiei, educaţia fizică putând fi utilizată ca instrument de bază în formarea şi dezvoltarea
unor priceperi, deprinderi, obişnuinţe, capacităţi şi trăsături cu valoare de întrebuinţare în activitatea
de muncă şi în viaţa socială.
Teoria educaţiei fizice include în cadrul mijloacelor specifice – exerciţiul fizic, iar în cadrul
mijloacelor asociate factorii naturali (apa, aerul, soarele), factorii igienici, legaţi de locul practicării
exerciţiilor fizice (săli, bazine, terenuri); raportul dintre muncă şi odihnă (recreere, efort, somn).

Bibliografie:
DRAGNEA, A.C. - Teoria educatiei fizice și sportului, Editura Fest, București, 2002

12
 „STRETCHINGUL”- METODA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Prof. Vancea Alin, Școala Gimnazială „Decebal”

Prof. Vancea Olguta, Școala Gimnazială „Decebal”

Strechingul, metodă utilizată pentru prima dată de kinetoterapeuti în exerciţiile de recupera-

re musculo – articulară, post – traumatică, pătrunde tot mai mult în lumea sportului, făcând
„maşina” să funcţioneze cu randament maxim.
Strechingul este o tehnică, de curând METODĂ, utilizată în creşterea supleţei, a flexibili-
tăţii, care se bazează pe proprietăţile elastice şi contracţiile muşchiului cât şi pe acţiunea reflexului
de întindere mediat de fusul neuromuscular si reflexul facilitator mediat de receptorii tendinoşi
GOLGI.
Stretchingul muscular este deci o întindere voluntară a muşchiului în vederea creşterii unor
calităţi.
Se ştie că fără întinderi regulate, muşchii tind să-si piardă flexibilitatea, astfel încât atunci
când li se solicită o mişcare extrem de bruscă, ei sunt mai puţin apţi de a se extinde la întreaga lor
amplitudine de mişcare, fiind pasibili de traumatisme-rupturi, destul de des întâlnite în jocurile
sportive şi mai ales în fotbal.

Bibliografie
Epuran Valentina – „Jocuri de mişcare”, Bucureşti, I.E.F.S. 1973
Zapletal Milos – „Mica enciclopedie a jocurilor”, Bucureşti, Editura Sport –Turism, 1980

13
 JOCUL DE OINĂ ÎN ORELE DE EDUCAŢIE FIZICĂ ȘI SPORT

Prof. Vătavu Fănel, Școala Gimnazială „Ion Țuculescu”

Prof. Roșca Ionuț Cătălin, Școala Gimnazială „Ion Țuculescu”

Trecut printr-o perioadă de anonimat, când „oina” nu se regăsea în jocurile copiilor dar asemă-
nătoare acesteia sub diferitele denumiri precum „Țurca”, tinde să recucerească tinerii în practicarea ei.
Cu origine pierdută în istoria medievală, jocul de oina, combină inteligent elementele de
tehnică cu cele de tactică într-o succesiune logică și aventuroasă având ca rezultat satisfacția com-
batanților și a spectatorilor. Având foarte multe elemente de construcție unice și forme originale de
exprimare, acest joc, a devenit un simbol național și face parte din patrimoniul cultural românesc
față de care avem datoria de a-l promova în rândul populației școlare.
Practicat laolaltă de ostași și boieri la începuturile ei jocul de oină reprezenta un mijloc de
divertisment util în exersarea calităților fizice, psihice și intelectuale ale practicanților.
Preluat în special de tineri și copii, jocul de oină, a cuprins întregul areal locuit de români și
a fost perfecționat cu reguli ce au contribuit la atractivitatea jocului atât pentru practicanți cât și
pentru spectatori.
Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării şi practicării jocului de oină prin adapta-
rea unui comportament adecvat în cadrul relaţiilor de joc coechipier-adversar este o competență
generală ce recomandă acest sport, complex și atractiv.
Fiind un sport de echipă, cu două reprize ce desemnează clar în ce situație se află echipa: „la
bătaie”(apărare) - la prindere (atac), pune combatanții în situația de a lua decizii rapide, bazate pe
calități exersate.
Jocul de oina, prin complexitatea lui, exersează și întărește calități fizice, calități psihice și
trăsături de personalitate într-un context favorabil de „sprijin pe coleg” și creează premisele rezulta-
telor bune datorate lucrului în echipă. Apărarea de mingile trimise de adversari, colaborarea cu coe-
chipierul

Bibliografie:
- Redescoperiți și învățați sportul național oina, editat de FR de Oină
- Programa de educație fizică și sport pentru clasele V-VIII, MEN

14
 NECESITATEA ABORDĂRII LECŢIILOR INTERDISCIPLINARE
INTERACTIVE

Prof. Katerina Iulia Anghel, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova

Prof. Savu Cornelia, Colegiul „Ștefan Odobleja” Craiova

Învăţământul virtual reprezintă o formă atractivă şi eficientă de învăţare, formare şi de in-

formare și are avantajul că elevul poate să-și aleagă ce să înveţe, când să înveţe, cât să înveţe, ordi-
nea învăţării cât și metoda învăţării.
Utilizarea internetului şi a telecomunicaţiilor aduce schimbări importante în modul de a în-
văţa. Învăţarea trebuie să treacă dincolo de sala de clasă și să înglobeze discipline şi tehnologii
complexe. Cu ajutorul internetului, a programelor de elaborare a produselor Web, a înregistrărilor
audio/video, a programelor pentru crearea graficii pe calculator, se pot crea cursuri online și softwa-
re educaţional pentru diverse discipline.
De aceea în învățământul de astăzi se trece de la training la learning unde actul învățării este
plasat înaintea celui predării, iar elevul este situat în centrul procesului de învățământ. Printre obi-
ectivele principale ale învăţământului modern se află și acela de îmbunătățire a proceselor de preda-
re - învăţare utilizând noile tehnologii multimedia.
Cu ajutorul tehnologiilor multimedia putem realiza lecţii, cursuri, prezentări complexe, su-
gestive care pot fi uşor de urmărit și învățat. Noile tehnologii schimbă lumea din jurul nostru, prin
urmare educația de înaltă calitate este esențială pentru succesul pe piața muncii și pentru a putea
face față unui mediu extrem de competitiv.
Profesorii care integrează tehnologia IT&C în procesul de educaţie ajută elevii să-şi dezvolte
competenţele de gândire şi învăţare, iar într-o clasă în care sunt folosite o varietate de strategii de
instruire în fiecare zi, elevii sunt profund implicaţi, se simt provocaţi şi învaţă mai bine.
Profesorii unor astfel de clase conştientizează avantajele utilizării acestor strategii pentru a-i face pe
elevi să devină responsabili de propriul proces de învăţare.
Metodele moderne de pedagogie îmbinate cu cele mai noi soluţii IT&C conduc la creşterea
gradului de implicare a elevilor pe parcursul orelor de clasă şi la creşterea eficienţei procesului edu-
caţional.
Personal, consider că cel mai important rol îl are profesorul, deoarece indiferent de dificultă-
țile care pot apărea, un profesor care dorește să utilizeze efectiv noile tehnologii la clasă poate obți-
ne rezultate superioare în procesul instructiv - educativ. Dar înainte de a-și dori acest lucru profeso-
rul trebuie să dețină abilitati de operare pe calculator.

15
 Pe parcursul anilor de predare m-am străduit să aplic practic aspectele teoretice studiate și
am încercat să extind aria de cunoaștere a preocupărilor din domeniu, pentru ca rezultatele practice
să fie cât mai bune și mai apreciate de elevi.
Reflectaţi!
Elevii noştri pot face conexiuni între ceea ce au învăţat la ora de fizică (de exemplu lecţia
despre lentile) cu ceea ce au învăţat, în acelaşi an la anatomie (de exemplu despre ochiul uman)?
Exemple de activitati integrate:
Biologie - Fizică –Educaţie Fizică
Tema aleasă: Aruncarea la coş de pe loc - BASCHET
 profesoara de TIC a conceput si realizat o ora pe aceasta tema în colaborare cu profesoara
de biologie, profesoara de fizică şi profesoara de educaţie fizică. Ora s-a desfăşurat sub forma unui
dialog continuu între elevii unei clase de a VII a şi profesoare, pe tema anunţată şi anume educaţie
fizică – tehnica aruncării, biologia – sistemele osos şi muscular, implicate in efortul fizic, fizică-
pârghiile forţele care acţionează.
 toate aceste teme există în programa şcolară de la materiile respective la clasa la care am
desfăşurat această experienţă. Ca materiale didactice s-au folosit imagini, animaţii, documente din
enciclopedii, selectate cu grijă şi internetul.
Este de remarcat deschiderea de care au dat dovada profesorii implicati în aceste activităţi şi
timpul pe care l-au dedicat pregătirii acestor lecţii interdisciplinare
Și elevii pot fi implicați în crearea de conținut educațional, deși efortul depus pentru imple-
mentare este considerabil există însă și avantaje ca: satisfacția unei aplicații implementate, forma-
rea abilităților necesare lucrului în echipă, dezvoltarea spiritului de competiție cât și premiile, în
general obținute la diversele concursuri. Elevii, în majoritate, sunt deschiși spre competiție, își do-
resc să facă și altceva, fiind atrași de multimedia. Evident, nu toți cei care îsi exprimă dorința de a
forma echipe care să dezvolte conținut educațional, au capacitatea de a finaliza.
Ei trebuie însa, îndrumați și încurajați. Orice demers oricât de neâncrezător ar fi poate constitui un
mic pas în evoluția utilizării noilor tehnologii în educație.

Bibliografie
1) Constantin Cucoş, Informatizarea în educaţie, Editura Polirom
2) Mihaela Brut, Instrumente pentru E-Learning. Ghidul informatic al profesorului
modern, Editura Polirom, 2006

16
 COPIII ŞI JOCUL

Prof. Argetoianu Violeta – Şcoala Gimnaziala Breasta

Prof. Roşia Aurelia –Şcoala Gimnaziala Coţofenii din Dos

Motto:
„Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar mai
presus de toate, el este însăşi viaţa copilului” (Mc. Dougall)

Lumea jocului este lumea basmului vieții, lumea subliniată în visul și aspirațiile copilăriei și,
prin aceasta, are importante virtuți educative. Jocul contribuie la dezvoltarea personalității copilului
prin crearea și rezolvarea unor situații diverse.
Jocul este definit drept activitatea didactică practicată cu plăcere mai ales de către copii. El
desemnează o activitate fizică şi mentală, generatoare de distracţie, de plăcere, de reconfortare.
Prin joc, elevii capătă cunoştinţe, deprinderi şi priceperi de a obţine eficienţă în tot ceea ce
fac, dobândesc spirit de cooperare şi o mai mare posibilitate de manifestare creatoare. Îşi dezvoltă
personalitatea, iniţiativa, stăpânirea de sine, îşi educă facultăţile intelectuale, îşi educă voinţa, intră
în relaţii cu partenerii de joc, învată să respecte regulile.
Elevii învaţă să gândească în acţiune, să ia decizii rapide şi eficiente, devin mai hotărâţi, mai
perseverenţi în atingerea obiectivelor propuse.
S-a constatatcăjocul nu este caracteristicnumaivârsteicopilăriei, ci activitatealudică este pre-
zentă, înviaţaomului, petoatădurataexistenţei sale, însă, formele de manifestarealejoculuidiferă de la
o etapă de vârstă la alta.

Bibliografie
1. J. Chateau, Copilul şi jocul, E.D.P., Bucureşti, 1976
2. A. Cosmovici, Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1996
3. S. Cătăneanu, D. Dan, Jocuri de mişcare, Editura Sitech, Craiova, 1997
4. U. Șchiopu, E. Verzea, Psihologia vărstelor, E.D.P., Bucureşti, 1995

17
 EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL – FENOMEN SOCIAL

Prof. Bancă Angelica, Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, Craiova

„Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o
va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept şi cu judecată...lasă-l să lucreze,
obişnuieşte-l să activeze. Să ai grijă să se mişte mult. Să fie un om puternic trupeşte, în curând va
deveni puternic şi intelectual”, spunea J.J. Rousseau
Educația fizică nu poate fi limitată doar la îmbunătățirea abilităților fizice, întrucât acoperă o
arie mai largă de abilități, unele de natură emoțională și socială, precum și procese cognitive, moti-
vație și concepte morale. Astfel, se identifică dezvoltarea fizică, personală și socială a tinerilor, ca
fiind şi acestea principale obiective pentru educaţia fizică.
Prin educaţia fizică din şcoală, se asigură formarea de cunoştinţe, deprinderi practice şi inte-
lectuale, precum şi însuşirea de valori etice, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de integrare
socială a individului.
Educaţia fizică şi sportul dezvoltă o arie complexă de interese, trebuinţe, motivaţii. Educă
ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia,
onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale, calităţile fizice şi calităţile
morale se conturează cu maximum de durabilitate şi eficienţă în activităţile corporale.
Trebuie subliniat relevanța educației fizice pentru sport în societate, încurajarea tinerilor să
urmărească și să ia parte la evenimente sportive și să se informeze despre sport, în mod regulat, iar
sportul trebuie privit ca o componentă culturală în societate, de interes public.

Bibliografie
Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2013, „Educaţia fizică şi sportul în şcolile din Euro-
pa” Raport Eurydice. Luxemburg: Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene;
Todea S. F, „Managementul educaţiei fizice şi sportului”, Ed. Fundaţiei Române de mâine,
Bucureşti, 2000;
Fiedler P, „Didactica educaţiei fizice şi sportive”, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 2003.

18
 PROCEDEE SPECIFICE ARUNCĂRII LA POARTĂ ÎN JOCUL DE
HANDBAL ÎN CADRUL ECHIPEI REPREZENTATIVE

Prof. Nicoleta Boureanu, Liceul Teoretic „Henri Coandă”

Aruncarea la poartă este unul dintre elementele de bază ale atacului prin care se finalizează
toate acţiunile individuale şi colective. Situaţiile ivite în joc îi solicită pe atacanţi să finalizeze
acţiunea în funcţie de bagajul de cunoşinţe, deprinderi şi calităţi individuale, precum şi de acţiunea
adversarului.
Acest procedeu derivă din procedeul de pasare a mingii, avand un mecanism de bază ase-
mănător, caruia i se imprimă viteza şi forţa, cu intenţia de a marca gol. Angrenează majoritatea
segmentelor corpului şi componenta forţelor ce participă la acţiune şi presupune executarea coordo-
nată a unor mişcari complexe, în funcţie de procedeul folosit.
În procesul de instruire profesorul exersează cu jucătorii procedeele tehnice de aruncare la
poartă atat sub forma lor izolată cât şi sub forma unor structuri de exerciţii a căror finalizare constă
în procedeul tehnic corespunzator. De exemplu, după învăţarea metodică a aruncării din saritură
(elenul, bătaia, desprinderea, săritura propriu- zisă, înălţarea cu pregatirea aruncării şi aruncarea),
aceasta se consolidează şi perfectionează sub forma aruncărilor de pe diferite posturi şi poziţii faţă
de poartă, mărind dificultatea execuţiei prin folosirea aparatelor ajutatoare (bănci de gimnastică de
pe care apărătorii blochează fără săritură, plasa de volei ridicată progresiv) şi prin prezenţa adversa-
rilor semiactivi sau activi sau în cadrul unor structuri cu conţinut tactic cum ar fi blocajele, parava-
nul, etc.

Bibliografie:
1. Scarlat E., Scarlat B., Educatie fizica si sport, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
2002
2. Dragnea A., Educatie fizica si sport, FEST, Bucuresti, 2006
3. Ungureanu A., Predarea lectiei de educatie fizica prin jocuri de miscare, Editura Univer-
sitaria, Craiova, 2009

19
 JOCURI PREGĂTITOARE ŞI ŞTAFETE APLICATIVE PENTRU ÎN-
VĂŢAREA JOCULUI DE BASCHET ÎN ȘCOALĂ

Prof. Burcea Adela, Colegiul Național „Frații Buzești”

Prof. Szucs Ana-Maria, Colegiul Național „Frații Buzești”

Jocul de baschet, prin caracteristicile sale, prin formele sale de practicare, atât ca sport de
performanţă, ca sport pentru toţi cât şi ca mijloc în lecţia de educaţie fizică, îndeplineşte multiple
valenţe formative.
Este de remarcat, accesibilitatea jocului de baschet, acesta putând fi practicat de la vârste
destul de fragede (8-10 ani), folosindu-se desigur, mijloace adaptate conform caracteristicilor de
vârstă.
Jocul constituie activitatea fundamentală a preşcolarului şi continuă să rămână în interesul
preocupărilor la vârsta şcolarului mic în şcoală, copilul preferă jocul, comportamentul ludic, cu care
a fost obişnuit.
Jocul dinamic este o variantă a activităţii de joc având la bază diferite acţiuni motrice, moti-
vate de o temă, respectând anumite reguli şi urmărind atingerea unui scop propus. Acţiunile motrice
au componentele: alergarea, viteza, îndemânarea, exerciţiile cu mingea ş.a.m.d., toate executate sub
diferite formaţii, forme şi combinaţii de structuri.
Jocul este principalul mijloc prin care copilul descoperă viaţa din jurul său şi astfel el nu
constituie o simplă distracţie. Prin joc, copilul învaţă culorile, forma şi însuşirile materiei, raporturi-
le spaţiale, cunoaşte animalele, plantele, viaţa celor adulţi dar această cunoaştere se desfăşoară într-
o formă accesibilă şi interesantă pentru copii.

Bibliografie
1.Cătăneanu S., Ungureanu A., (2011), Educaţie fizică şi sportivă şcolară. Teoria şi metodi-
ca predării, Editura Universitaria.
2. Cârstea G., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura A.N.D.A. Bucureşti -
2000.
3.Colibaba-Evuleţ D., Bota, I., (1998), Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Ed. Aldin, Bucureşti.
4. Predescu T., (1999), Curs de bază, ANEFS, București.
5.Ghiţescu I., Moanţă A., (2005) – Baschet. Fundamente teoretice şi metodice, Bucureşti

20
 MODELAREA ŞI IMPORTANŢA SELECŢIEI ÎN PROCESUL DE
INSTRUIRE ÎN TEHNICA DE BAZĂ A SCHIULUI ALPIN
LA COPII DE CLASA O–I

Prof. Cîrstea Eva, Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuţii de Sus

Schiul, caruia i se oferă largi posibilităţi de practicare în ţara noastră, este sportul numărul 1
al iernii.Accesibil categoriilor de oameni indiferent de vârstă şi sex prin efectele binefăcătoare pe
care le are asupra organismului precum şi datorită satisfacţiilor care le trăieşte schiorul în momentul
când reuşeşte să stăpânească schiurile pe pantele pârtiilor.
Practicarea organizată a schiului şi iniţierea în tehnica de bază de la cea mai fragedă vârstă
trebuie să constituie preocuparea tuturor profesorilor de educaţie fizică şi sport din zonele cu pârtii
amenajate ale ţării noastre care deja inbucurător sunt din ce în ce mai multe.
Sporturile de iarnă reprezintă pentru educaţia fizică mijloace eficiente de influenţare favorabilă
a capacităţii fizice şi intelectuale, mişcările naturale caracteristice acestui sport, efectele binefăcătoare
deosebit de pregnante, emoţiile poyitive puternice datorită practicării în condiţii naturale deosebit de
frumoase sunt şi mijloace eficiente de reconfortare. Condiţiile climatice, efortul de urcare, precum şi
coborâre solicită multilateral organismul, îl dezvoltă armonios atât sub aspect fizic cât şi pshic.
Sportul de masă îndeplineşte în condiţii actuale un nou rol social, mutând centrul atenţiei
spre unul din obiectivele generale ale educaţiei fizice şi sportului, anume spre păstrarea şi înbună-
tăţirea stăriii optime de sănătate.
Dintre sporturile de iarnă, schiul este în mod cert cel mai îndrăgit şi cel mai răspândit în rân-
dul oamenilor indiferent de sex, vărstă şi ocupaţie.Atracţia sa constă atât în mod deosebit de specta-
culos în care se prezintă în competiţii, cât şi în cadrul natural în care se desfăşoară.
Desfăşurându-se în aer liber, în zone ferite de factori poluanţi practicarea schiului exercită o
influenţă binefăcătoare asupra organismului copiilor fortificându-l din punct de vedere fizic şi psihic.
În prezent există în toţi masivii muntoşi cabane, hoteluri turistice, pârtiide schi amenajate
pentru diferite niveluri de pregătire, precum şi mijloace moderne de urcare.Dacă la toate acestea
adăugăm echipamentul specific tot mai perfecţionat şi în sortimente variate, ne creem o imagine
aproape completă asupra posibilităţi de practicare a schiului la noi în ţară.
Comparativ cu alte discipline sportive, schiul contribuie la realizarea obiectivelor generalede
mişcare.Asupra unora are o influenţă mai mare, cum ar fi de exemplu: întărirea sănătăţii, dezvolta-
rea fizică, educarea motrică, precumşi asupra celor legate de funcţia integrativă şi receptivă.
Schiul este foarte bun mijloc de utilizare independentă a exerciţiilor fizice, de prelungire a
activităţilor motrice pe plan social, formând componente independente trainice.
21
 Descoperind muntele, pârtia.zăpada şi schiul, începătorul se va descoperi pe sine.Nereuşitele
sau căderile la propriu şi la figurat nu îl vor ocoli, însă ele nu sunt decât pucte de plecare spre per-
fecţionare, iar satisfacţia reuşitei nu se va lăsa aşteptată.
Schiul este considerat un sport de o valoare şi intensitate nemaiîntâlnită într-o altă ramură
sportivă.
„Frumuseţea schiului trece în nou, dincolo de înţelegerea noastră”, spunea Mihail Sadovea-
nu, mare iubitor şi practicant al acestui sport.
Vârsta sau pregătirea fizică nu prezintă un obstacolde netrecutîn calea iniţieri, deoarece se
însuşesc procedee tehnice strict necesare şi uşor accesibile.
Timpul limitat ce îl avem la dispoziţie pentru a realiza procesul de instruire ne obligă la o
accelerare a întregi activităţi, deci la optimizarea lecţiilor.
În acest sens trebuie luate unele măsuri, cum sunt:creşterea densităţii lucrului, dozarea
exerciţiilorla nivelul posibilităţilor superioare ale subiecţilor, cunoaşterea mai bună a acestora cu
toate particularităţile lor individuale, adaptarea mijloacelor şi metodelor de lucru cu eficacitate mare
şi folosirea la maximuma mijloacelor mecanice de urcare pe pârtie.
Specialistul francez H. Bonnet spunea”să-i cunoaştem în profunzime pe cei ce-i instruim şi
să acţionăm asupra lor în funcţie de reacţiile lor personale”
Copii au o sporită capacitate de mişcare şi o mare plasticitate a celulelor nervoase, cea ce le
oferă posibilitatea de refacere rapidă după efort, iar capacitatea de receptivitate a procedeelor tehni-
ce noi se împletesc cu dorinţa permanentă de întrcere.
În urma cercetărilor efectuate s-a evidenţiat reacţia diferită a organismului, în funcţie de ca-
racteristicile efortului prestat de subiecţi, modificări diferite la indivizi diferiţi.Doctorul şi profeso-
rul M. Georgescu spune că înaintea aplicării unui anumit tip de efort se impune dozarea exactă a
efectelor dintre parametri capacităţii de efort aerobşi anaerob
Efortul depus pentru practicarea schiului alpin nu înseamnă neaparat activitate competiţiona-
lă ci, înainte de toate, o activitate socială necesară omului civilizat.În general sportul efectuat în
timpul liber şi-a căpătat pe deplin locul meritat, evidenţiind copii sănătoşi şi armonios dezvoltat
În procesul de însuşire a thnicilor, corect organizat şi dirijat, trebuie să se urmărească forma-
rea de stereotipuri dinamice, un grad înalt de stbilitate la condiţiivariate, cu indici superiori de exe-
cuţie şi randament.
Prima dificultate de formare a deprinderilor de deplasare pe schiuri constă în faptul că se
desfăsoară în condiţii neobişnuite, nu numai datoratemediului ci şi datorită alunecării, poziţiei cor-
pului în timpul alunecării peste forme de teren cu zăpadă diferită, impulsurilor care le pri-
meşteschiorul, de la nivelul contactului cu pârtia.

22
 Fiecare procedeu tehnic nou crează situaţii noi, de aceea el trebuie să se bazeze pe cele în-
văţate anterior.Succesiunea mişcărilor se face printr-o gradare judicioasă, pe baza cunoaşterii cât
mai amănunţite a dificultăţilor fiecăreia dintre ele, a solicitărilor de forţă, rezistenţă, echilibru şi
coordonarepe care le pretinde.
În concluzie prgătirea pentru schiul alpin trebuie să înceapă pînă la vârsta de 5-7 ani, pentru
perfecţionarea tehniciide bază se impune folosirea unui echipament şi materiale adecvate vârstei
copiilor aflaţi în pregătire
-schiuri uşoare şi scurte, corespunzător taliei.
-clăparii cât mai simpli şi mai uşori
-echipament călduros, performant corespunzător stării vremii.
În instruirea copiilor la această vârstă se impune folosirea unor terenuri, pârtii uşoare, fără
denivelări, care să prezinte contra pantă, în general terenuri cu mic grad de dificultate.
Profesorul trebuie să dovedească multă răbdare, calm, tact pedagogic, în scopul înlăturari
stării de frică pe care unii copii o au faţă de această activitate.

Bibliografie:
1. Bira Mihai: Schiul pentru toţi; ed. Stadion, Bucureşti 1975
2. Călinescu George :Metodica învăţarii schiului alpin; Ed. Universităţii, Craiova, 1997.
3. Călinescu George –Cerneştean Sorina: Schi-Orientare –Turism montan; Ed. Universităţii
Craiova 1999.
4.Cîrstea Gheoghe: Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului; Ed. Universul, Bucureşti
1993
5. Cîrstocea Vasile: Note de curs, I.E.F.S.Bucureşti 1977.

23
 ROLUL ŞI IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI ÎN
CICLURILE PREŞCOLAR ŞI PRIMAR

Prof. Aurel Cimpoeru, L.P.S. „Petrache Triscu” Craiova

Sunt binecunoscute influenţele pozitive pe care le au practicarea exerciţiilor fizice şi sportu-

lui încă de la vârste cât mai fragede. Iată de ce se impune acordarea atenţiei cuvenite organizării şi
desfăşurării acestor activităţi cu copiii de 3-11 ani.
Frenezia mişcărilor la copiii de vârstă preşcolară derivă dintr-o necesitate reală. Activităţile
lor motorii sunt necesare nu doar pentru dezvoltarea fizică dar şi pentru evoluţia intelectului. Con-
trolul respiraţiei, descoperirea independenţei şi a interdependenţei fiecărei părţi a corpului, deosebi-
rea între stânga şi dreapta, recunoaşterea secvenţelor spaţio-temporale sunt etape fundamentale
pentru a se înţelege pe sine şi lumea înconjurătoare.
Cunoaşterea propriului corp este indispensabilă pentru ca micuţii să poată acţiona şi cerceta
pentru a cunoaşte ceea ce este în jurul lor. Toate acestea sunt elemnete importante în dezvoltarea
inteligenţei în dezvoltarea psihologică şi afectivă. Prin practicarea unui sport, copilul are ocazia să
combine diverse comporatmente pe care cu greu le-ar fi putut face în alt context.
Ca obiect de studiu, educaţia fizică şi sportul urmăreşte dezvoltarea armonioasă a organis-
mului, îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea indicilor morfo-funcţionali, înarmarea cu cu-
noştinţe, priceperi şi deprinderi motrice cât mai variate, la formarea caracterului şi profilului moral
al elevului exprimate prin voinţă, curaj, spirit combativ, stăpânire de sine, punctualitate, respectul
adversarului, etc.. Educaţia fizică şi sportul şcolar reprezintă activităţi de interes major, având în
vedere sarcinile şi obiectivele ce le revin în procesul instructiv-educativ. Elevii care ştiu să îmbine
în mod judicios eforturile intelectuale cu cele fizice au indici funcţionali superiori şi o capacitate
sporită de muncă.
Reforma sistemului de învăţământ din România a generat şi la nivelul disciplinei
„Educaţie fizică şi Sport” schimbări importante în plan conceptual, metodologic şi organiza-
toric, pe cicluri curriculare, cu finalităţi şi obiective proprii. La absolvirea ciclului primar, principa-
lele finalităţi pe care le urmăreşte educaţia fizică sunt:
1. Menţinerea stării optime de sănătate şi creşterea capacităţii de adaptare la factorii de mediu.
De-a lungul celor 4 ani de şcolarizare, elevul trebuie să afle de la învăţătorul său şi să acţio-
neze sub îndrumarea acestuia la acumulare de cunoştinţe, la formarea de deprinderi şi obişnuinţe
referitoare la:
- semne obiective şi subiective ale stării de sănătate;
- reguli de igienă personală;

24
 - cauze care pot genera accidente;
2. Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului
- planşe care ilustrează coloana vertebrală şi şi deviaţiile ei;
- învăţarea elevilor să-şi determine pulsul şi frecvenţa respiraţiei;
- posibilitatea de măsurare periodică a greutăţii şi înălţimii;
- să realizeze constant momentul de educaţie fizică pe parcursul programului
şcolii;
- să recomnade permanent menţinerea poziţiei corecte;
- împreună cu părinţii să urmărească un regim corect de alimentaţie;
3. Dezvoltarea calităţilor motrice de bază:
- viteza;
- îndemânare;
- rezistenţă;
- forţă;
4 Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care sunt solicitate frecvent în acţiuni curente
(locomoţie, profesie, gospodărie)
- mers;
- alergare;
- sărituri;
- aruncare;
- prindere;
5. Consolidarea depreinderilor motrice aplicativ-utilitare
- echilibru;
- târâre;
- căţărare;
- coborâre;
- escaladare;
- tracţiune;
- împingere;
- transport de obiecte;
6. Formarea deprinderilor sportive elementare
Sunt deprinderi cu structuri simple care aparţin unor probe şi ramuri de sport accesibile ele-
vilor din învăţământul primar. Ele au menirea de a-i invita pe copii în practicarea unor sporturi:
a) atletism
- alergarea de viteză cu start de jos;

25
 - săritura în lungime cu elan, procedeu ghemuit;
- alergarea de durată în tempo moderat;
b) gimnastică acrobatică
- cumpăna;
- podul de jos;
- stând pe omoplaţi;
- rulări;
- rostogoliri,
c) minijocuri sportive
- pase;
- prindere,
- pasare;
- dribling;
- depăşire;
- marcaj – demarcaj;
- aşezare în teren;
7. Practicarea independentă a exerciţiilor fizice şi a diferitelor sporturi
8. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă şi de întrecere.
Pornind de la acestea fiecare educatoare şi învăţătoare trebuie să îşi planifice conţinutul în
mod obiectiv şi nu formal în funcţie de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea (colectiv
de copii, bază materilaă, condiţii climaterice).
Proiectarea didactică, reflectă modul în care cadrul didactic
Lecţia de educaţie fizică
a)lecţii cu tematică şi conţinut unitar,
b)lecţii cu temă comună pentru întrega clasă şi câte o temă pentru grupele constituite opţio-
nal;
c)lecţii în care ambele teme se realizează pe grupe opţionale; Structura acestor lecţii presu-
pune parcurgere următoarelor verigi
• organizarea colectivului de levi (adunarea clasei, alinierea, raportul, salutul, verificarea
ţinutei, comunicarea temelor);
• pregătirea organismului pentru efort (încălzirea are ca scop angajarea treptată a funcţiilor
cardio-respiratorii în efort, pregătirea aparatului locomotor pentru solicitările din lecţie);
• realizarea temelor lecţiei;
• influenţarea selectivă a aparatului locomotor;
• revenirea organismului după efort;

26
 • încheierea organizată a lecţiei;

Câteva recomandări legate de dsfăşurarea activităţilor de edcucaţie fizică şi sport la ciclurile

preşcolar şi primar.
• Să se desfăşoare cât mai des şi de câte ori situaţia o impune,
• Să aibă un caracater destins, copiii sa participe cu plăcere;
• Să predomine jocurile de mişcare şi întrecerile;
• Să se folosescă cât mai mult imaginaţia copiilor;
• Să fie angrenaţi în activitate şi elevii scutiţi medical, cu sarcini diferenţiate;
• Conştientizaţi părinţii să urmărească dezvolatrea fizică corectăşi să îndrume copiii către
prcaticarea exerciţiilor fizice şi sportului, deoarece la această vârstă se pun bazelegenerale ale de-
prinderilor şi calităţilor motrice, a atitudinii pe care o vor avea faţă de fenomenul sportiv;
• Pregătiţi ora de educaţie fitică la fel ca celelalte discipăline acordând aceeaşi atenţie.

Bibliografie:
Epuran Mihai „Selectia si orientarea medico-biologica in sport” in E.F.S nr.6 Editura
C.N.E.F.S Bucuresti 1993
Alexe N., Studii privind pregatirea sportive a copiilor si juniorilor. Editura Stadion 1972
Carstea Ghe., Educatie fizica – fundamente teoretice si metodice 1999

27
 EDUCAŢIA FIZICĂ

Prof. Cioc Aurelia, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova

Iuvenal (Iuvenālis în latină) a spus că o minte sănătoasă poate rezista doar într-un corp sănă-
tos (în original –latină-: „Mens sana in corpore sano”), arătând astfel legătura strânsă dintre o capa-
citate intelectuală corespunzătoare și un stil de viață sănătos, stil ce poate fi atins doar prin ajutorul
educației fizice.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au pus accent pe această ramură a vieții. Începând
cu cele mai fragede vârste, copiii din Antichitate erau ajutați să se dezvolte prin intermediul educa-
ției fizice, obicei ce a fost păstrat până în zilele noastre, când orele de educație fizică sunt nelipsite
din școlile din România, fiind, de asemenea, și foarte agreate de elevi, ce au șansa să învețe ce în-
seamnă fairplay-ul, competitivitatea și controlul, în timp ce deprind noțiunile de bază ale unei vieți
sănătoase.
În esență, educația fizică este formată dintr-un ansamblu de acțiuni care contribuie la dez-
voltarea personalității elevului prin potențarea calităților psihice și fizice ale acestuia și prin asigura-
rea unui echilibru între ele. Prin urmare, mentalitatea destul de des întâlnită, potrivit căreia educația
fizică ar fi doar un mijloc de destindere si relaxare după o activitate intelectuală mai intensă nu are
un temei științific și nici nu este validată de practică.
În România:
Începuturile preocupărilor pentru dezvoltarea educației fizice școlare pe teritoriul țării noas-
tre sunt legate de epoca domnitorului fanariot Alexandru Ipsilante, care, printr-un hrisov dat în anul
1776 în Muntenia, aduce reglementări privind situația învățământului. În conținutul hrisovului se
făceau referiri și la „exercițiile corporale”, specificându-se necesitatea introducerii lor în programul
școlar, astfel: după dejun, elevii fiecărei clase, cu supraveghetorul sau pedagogul lor, să facă gim-
nastică timp de o oră sau duminica, în zilele de sărbători și în câteva din zilele săptămânii, elevii să
iasă o dată sau de două ori, cu supraveghetorul lor și profesorul, în unele locuri din apropiere, pen-
tru exerciții corporale.
În prezent, lucrurile sunt cu mult schimbate. Întrucât, în România, trei copii din patru riscă
să ajungă obezi, conducerea tării nu se poate decide dacă e bine sau nu să crească numărul orelor de
sport din şcoli de la una la trei pe săptămână.

Bibliografie
1. Scarlat E., Scarlat B., Educatie fizica si sport, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2002
2. Dragnea A., Educatie fizica si sport, FEST, Bucuresti, 2006

28
 REALIZAREA UNEI ECHIPE SPORTIVE ȘCOLARE
ÎNTRE PASIUNE ȘI OBLIGAŢIE

Prof. Constantinescu Romeo, L.T. „Tudor Arghezi” Craiova

Construirea unei echipe sportive şcolare constituie o muncă laborioasă pentru un profesor.
Este foarte greu să realizezi o echipă omogenă care să cuprindă elevi din clasele I-IV; V-VIII; IX-
XII, care să aibă aceleaşi trăsături, calităţi şi interese. Formarea ei ca un colectiv omogen, bine or-
ganizat, unit şi grupat în jurul profesorului şi al obiectivelor majore este una din direcţiile principale
ale activităţii acestuia. Pentru realizarea unei echipe care să devină omogenă trebuie ca:
-toţi componenţii echipei trebuie sa cunoasca si sa aiba aceleasi obiective;
-interesele individuale ale jucătorilor trebuie să corespundă cu cele colective;
-jucătorii să manifeste încredere, înţelegere, respect reciproc şi prietenie unii faţă de alţii;
-jucătorii cu experienţă şi din anii terminali trebuie să facă concesii faţă de elevii începători,
pentru a menţine unitatea şi atmosfera bună de la echipă;
-ajutorul şi sprijinul reciproc între jucători sunt absolut necesare atât în antrenamente cât mai
ales în timpul fazelor de joc dar şi în activităţile instructiv-educative şi extraşcolare;
-să aibă o disciplină şi o comportare ireprosabilă atât în teren cât şi în afara lui.
-motive individuale: corporale, emoţionale, intelectuale,
-motive colective: influenţa echipei, şcolii, familiei, asociaţiei sportive.
ORGANIZAREA INTERNĂ A ECHIPEI SPORTIVE ȘCOLARE

Căpitanul de Echipa Jucătorii

echipă

Liderul Organizarea Jucătorii

internă a echipei fruntaşi

Vedeta Atmosfera din

cadrul echipei

29
 Bibliografie:
1.Ion Drăgan - Selecţia medico-biologică în sport, Editura Sport-Turism, Bucureşti 1979
2.C-tin Popescu-Antrenorul-profilul, personalitatea şi munca sa, Editura Sport-Turism, Bu-
cureşti 1979
3.Dragnea A. - Antrenamentul sportiv, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1996

30
 NEVOIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ȘI SPORT-DEZIDERAT
AL LUMII CONTEMPORANE

Prof. Cătălin Petre Crăciunescu, Școala gimnazială „Gheorghe Bibescu” Craiova

Educaţia fizică şi sportul reprezintă drepturi fundamentale ale omului, recunoscute de marile
organizaţii internaţionale. Sportul este un fenomen social şi economic în continuă dezvoltare, cu o
contribuţie importantă la obiectivele strategice ale Uniunii Europene referitoare la solidaritate şi
prosperitate. Idealul olimpic de dezvoltare a sportuluiînvedereapromovăriipăciişiînţelegeriiîntre-
naţiunişiculturi, precum şi a educaţiei celor tineri, s-a născut în Europa şi a fost susţinut de Comite-
tul Olimpic Internaţional şi de Forul Olimpic European.
Din nefericire, marcat de tehnologia modernă, de lumea virtuală care l-au înlănţuit în spaţiul
închis al locului de muncă sau al casei, omul contemporan s-a depărtat de natură, de arenele sporti-
ve. Faptul că mulţi copii „practică” astăzi diferite ramuri sportive pe calculator, în timp ce sunt
„scutiţi” de către părinţii excesiv de protectori de orele de educaţiefizicădesfăşurateînşcoalărepre-
zintă un fenomen social real şi deosebit de primejdios. Această realitate constituie un semnal de
alarmă pentru toţi factorii implicaţi în procesul de formare a tinerei generaţii. De aceea, cercetătorii
din domeniul psihologiei sportului au un rol esenţial nu doar în conturarea unor concepte şi metodo-
logii specifice, ci şi în readucerea în atenţia societăţii a celebrului dicton al lui Juvenal: „Mens sana in
corporesano”.

Bibliografie
1. Grosu, Emilia, Învăţareamotorieşiperformanţaîn sport, Editura GMI, Cluj-Napoca, 2001
2. Hargreaves A., Skills and strategies for coaching soccer, Champaign, Illinois, Human Ki-
netics, 1990
3. Voicu, A., V., Legislaţieşi management în EFS, Editura Inter-Tonic, Cluj-Napoca, 1995

31
 DEZVOLTAREA ŞI EFICIENŢA ÎNDEMÂNĂRII ÎN
JOCUL DE HANDBAL

Prof. Cune Cornelia, Școala Gimnazială Galicea Mare

Dezvoltarea motricității este condiționată de factori interni și externi ce acționează cu inten-

sitatea în copilărie și în adolescență. Factorii interni pot fi asimilați în caracterele creditarea și in
activitatea marilor funcțiuni. Factorii externi pot fi recunoscuți în condițiile de viață, educație, me-
diu, precum și în solicitările organismului. Calităţile motrice în handbal se pot clasifica după modul
în care caracterele creditare răspund la acțiunea factorilor de mediu, trăsăturile unora dintre ele
putând fi greu de modificat, altele dimpotrivă, pot fi modificate substanţial și cu uşurinţă.
Apar astfel grupele calităților stabile și a calităților perfectabile, importante în procesul de selecție,
de îndrumare a copiilor spre o disciplină sportivă sau alta. Aspectul acesta trebuie completat si de
indicarea vârstelor la care pot fi angrenați copii în activitatea de pregătire pentru marile performan-
țe, aspect ce este în legătură cu evoluția ontogenetică a calităților motrice de baza.
Dintre toate calităţile motrice, in handbal se detaşează îndemânarea, aceasta fiind calitatea
determinantă. Având in vedere acest lucru, ideea de bază a referatului se axează pe prezentarea sis-
tematizată a unor structuri de exerciţii menite, prin aplicarea lor in cadrul antrenamentelor (lecţii-
lor), să ducă la dezvoltarea îndemânării.
Îndemânarea bine dezvoltată înseamnă o foarte bună precizie in joc, o orientare superioară
in teren, manifestată prin clarviziune si o foarte bună dezvoltare a simţului ritmului si tempoului.

Bibliografie
1.Cătăneanu S., Ungureanu A., (2011), Educaţie fizică şi sportivă şcolară. Teoria şi metodi-
ca predării, Editura Universitaria.
2. Cârstea G., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura A.N.D.A. Bucureşti -
2000.
3.Colibaba-Evuleţ D., Bota, I., (1998), Jocuri sportive. Teorie şi metodică, Ed. Aldin, Bucu-
reşti.

32
 PREGĂTIREA ECHIPEI REPREZENTATIVE ŞCOLARE ÎN JOCUL
DE BADMINTON

Prof. Elena Marina, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”Craiova

Badmintonul, datorită atractivităţii lui şi faptul că nu necesită amenajări speciale

şi nici echipament complex, are o mare” priză „ în rândul elevilor.
Odată cu apariţia unei noi competiţii dedicate elevilor din ciclul gimnazial, şi anume, Olim-
piada Gimnaziilor, badmintonul apare în competiţie ca şi sport de echipă.
O echipă este formată din patru jucători, două fete şi doi băieţi. Un jucător nu poate juca mai
mult de două meciuri. O întâlnire bilaterală se joacă în sistemul de” cel mai bun din 5 jocuri”, fieca-
re probă (simplu feminin, simplu masculin, dublu feminin, dublu masculin, dublu mixt), învingăto-
rul unei probe primind 1 punct pentru echipa care o reprezintă.
Profesorii care doresc să înceapă predarea jocului de badminton trebuie să cunoască foarte
bine particularităţile de vârstă ale elevilor şi să le respecte în metodica pregătirii elevilor. Procesul
de selecţie cuprinde alegerea elevilor cu aptitudini, în vederea promovării celor mai dotate elemen-
te, capabile să devină componenţi ai echipei şcolare la badminton. În jocul de badminton ca şi în
alte discipline sportive unele calităţi motrice, cum a fi viteza sub toate formele de manifestare a sa,
îndemânarea, se educă cu mai multă uşurinţă la o vârstă cât mai mică.
În jocul de badminton, împreună cu învăţarea procedeelor tehnice, elevul trebuie pregătit să
se deplaseze pentru a întâlni fluturaşul şi să judece rapid condiţiile de lovire eficientă a fluturaşului.
În pregătirea exerciţiilor se va acorda o atenţie deosebită pentru învăţarea, repetarea sau perfecţiona-
rea fiecărui procedeu tehnic.
În paralel cu învăţarea elementelor tehnice de bază, se va urmări în permanenţă dezvoltarea
calităţilor motrice predominante solicitate în joc. Învăţarea trebuie să înceapă prin exerciţii de per-
cepţie asupra greutăţii zborului fluturaşului, apoi pentru acomodarea cu racheta, prin lovirea pe ver-
ticală cu diferite intensităţi a fluturaşului.
Important pentru elev este formarea „simţului” impactului cu mingea de badminton.
În învăţarea şi perfecţionarea elementelor tehnice, să se utilize lucrul de perechi, la început
în afara terenului şi apoi pe teren, în timp ce însuşirea celor de ordin tactic se va realize predomi-
nant în condiţii de joc.
Badmintonul dezvoltă atenţia, mobilitatea, viteza de deplasare şi de luare a deciziilor
într-un timp foarte scurt, dezvoltă personalitatea şi spiritul de lucru în echipă si, nu în ultimul
rând, dezvoltă rezistenţa organismului la efort. Badmintonul este un sport care îl ajuta pe elev să
se simtă bine, îl face mai puternic, mai motivat şi mai entuziast.

33
Bibliografie:
1. Lăzărescu Alex., Jucaţi badminton, Editura Stadion, 1974.
2. Marcu V.”, Badminton, mijloc al educaţiei fizice, Editura Sport-Turism, 1989.
3. http://www.badminton.ro/competitii
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Badminton

34
 FACTORII FIZIOLOGICI SI BIOCHIMICI AI REZISTENŢEI
AEROBE

Prof. Ene Eugenia Mirela, L.P.S. „Petrache Trişcu” Craiova

Prof. Ene Marian, Şcoala Gimnazială „I. Creangă” Craiova

Rezistenţa aerobă exprimă capacitatea de efort realizată în condiţii de echilibru între ceea ce
cere organismul şi consumul de oxigen al acestuia (stready-state). Starea de stready-state poate fi
reală atunci când efortul este realizat fără datorie de oxigen, echilibrul între cerinţă şi aportul de
oxigen fiind perfect. Frecvenţa cardiacă într-un astfel de efort nu depăşeşte 130 pulsaţii/minut, iar
durata efortului poate fi de câteva ore, în funcţie de nivelul consumului de oxigen la care s-a stabilit
echilibrul. Un sportiv bine antrenat realizează acest echilibru mult mai intens decat o persoană
neantrenată; în astfel de cazuri intensitatea efortului este exprimată în valoarea consumului de oxi-
gen/minut raportată la consumul maxim de oxigen (VO2 max.), care exprimă în ultima analiză ca-
pacitatea aerobă de efort, deci şi de rezistenţă aerobă (anduranţă).

Bibliografie:
Bota, C., Djamo, O.,Fiziologia generală şi fiziologia efortului fizic, A.N.E.F.S., Bucuresti,
1999

35
 LOCUL SI ROLUL BASTONULUI DE GIMNASTICA
IN LECTIA DE EDUCATIE FIZICA

Prof. Grigorescu Ionel, Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova

Folosirea bastonului in cadrul lectiilor de educatie fizica face ca miscarea sa fie mai bine di-
rijata, mai ampla, cu o mai buna actiune asupra grupelor musculare si articulatiilor.
Exercitiile cu bastoane dau posibilitatea executantilor sa controleze si sa coordoneze mai
bine miscarile, sa-si dea seama de intreaga actiune a exercitiului din momentul inceperii executiei
pana in pozitia finala.Prin exercitiile cu bastoane se pot scoate in relief anumite momente care au o
deosebita importanta pentru prelucrarea analitica a anumitor segmente.
Exercitiile cu bastoane pot forma complexe in cadrul lectiei de educatie fizica, pentru
realizarea unei tinute corecte, corectarea atitudinilor fizice deficiente, tonificarea grupelor muscula-
re mai slabe, precum si pentru stimularea metabolismului (obezitate).
Formarea tinutei corecte incepe de timpuriu, de la varsta scolara si chiar mai dinainte. Tinuta
elevilor se poate inrautatii datorita mai multor cauze, printre care: insuficienta dezvoltare a aparatu-
lui musculo-ligamentar, sederea indelungata intr-o pozitie incorecta in banca sau la masa, dispro-
portia dintre banca si inaltimea elevului etc. Ca urmare, coloana vertebrala va lua, pentru compensa-
re, o pozitie deficienta.
Profesorul si medicul din scoala au in plus datoria sa indrume parintii pentru un regim de vi-
ata sanatos (alimentatie, odihna etc.), care sa contribuie la intarirea sanatatii copilului

Bibliografie
1. Brikin, A.T., 1952, Gimnastica, Editura C.F.S., Bucuresti
2. Vinokurov, D.A., 1959, Cultura Fizica Medicala, Editura C.F.S., Bucuresti
3. Sima, I., Cintoiu, J., 1970, Gimnastica moderna, Editura Stadion, Bucuresti

36
 MODELAREA PERSONALITĂŢII PRIN INTERMEDIUL
JOCULUI DE FOTBAL

Prof. Dan Grigorie, Școala Gimnazială Coțofenii din Față Dolj

Majoritatea specialiştilor sunt de acord că şcoala are o mare răspundere în ceea ce priveşte
sanătatea psihică şi dezvoltarea personalităţii, având în vedere faptul că acesta este locul unde copiii
îşi petrec o bună parte din orele lor de veghe, duc la îndeplinire o mare parte din activitatea lor în-
dreptată spre atingerea unui scop bine determinat, obţin o parte însemnată a statutului lor social şi
interacţionează în mod semnificativ cu adulţii, cu colegii şi cu cerinţele societăţii.
în special în perioada adolescenţei, problemele de adaptare - opţiunea profesională, emanci-
parea de sub tutela părinţilor, deviaţiile somatice, relaţiile cu cei de-o vârstă, cu adulţii şi cu mem-
brii sexului opus - sunt extrem de reale şi de importante pentru elevi/sportivi. Din punct de vedere
psihologic, aceste probleme ale dezvoltării sunt prea presante ca să fie ignorate, iar dacă tinerii sesi-
zează că şcoala nu le dă atenţie, ei vor reacţiona fie prin pierderea interesului pentru domeniile de
studiu pe care şcoala le pune în valoare, fie prin trăirea unui sentiment de culpabilitate pentru faptul
că ei se preocupă de aceste probleme considerate „banale”. Atât timp cât aspectele organizatorice,
administrative, disciplinare şi interpersonale ale mediului şcolar afectează în mod inevitabil sanăta-
tea psihică şi dezvoltarea personalităţii viitorilor cetăţeni, este de datoria societăţii, evident, să re-
zolve aceste probleme într-un mod cât mai corespunzător şi constructiv posibil.

Bibliografie
1.CÂRSTEA, Gh., Educaţia fizică. Teoria şi bazele metodicii. Mi., ANEFS, Bucureşti,
1997.
2.CERGHIT, I., Metode de învăţământ, Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1976.
3.CERGHIT, L, Modele de învăţământ. Edit. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980.
4.CERGHIT, I; RADU, I.T.; POPESCU, E; VLĂSCEANU, L., Didactica. Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1990.
5.COJOCARU, V., Curs fotbal. Specializare. Vol.I, Bucureşti, 1995.
6.COJOCARU, V., Jocul de fotbal. Elemente de strategie şi tactică.”Az Topaz”, Bucureşti, 1995.
7.COJOCARU, V., Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanţă, Bu-
cureşti, Edit. Axis-Mundi, 2000.

37
 CORELAREA ACTIVITĂŢILOR CORPORALE CU ACTIVITĂŢILE
INTELECTUALE

Prof. Ionescu Eugen, Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Craiova

Atribuind un rol important proceselor psihice cognitiv-intelectuale, considerăm că, în cele

mai multe cazuri, ele creează condiţii favorabile celorlalte procese psihice; elevul acţionează cu şi
mai multă plăcere şi dovedeşte o şi mai mare capacitate de voinţă atunci când înţelege ceea ce în-
vaţă şi ştie la ce îi foloseşte.
Accentuarea elementului cognitiv în lecţia de educaţie fizică creează elevului acea motivaţie
interioară care îl determină să acţioneze în mod conştient şi nu mecanic, să execute actele motrice
reflectând, gândind asupra lor, să fie activ din proprie convingere, nu numai din obligaţie sau pentru
că este controlat.
Actul motric depinde de actul intelectual şi are la bază reprezentările şi noţiunile, înţelegerea
mecanismului şi structurii mişcării. Cunoştinţele însuşite sunt aplicate în executarea mişcării. Exe-
cuţia repetată a actului motric este o sursă de informaţii şi de precizări prin reprezentări şi noţiuni,
pentru actul intelectual, care pe această cale se îmbogăţeşte. De la acest nivel, superior faţă de cel
iniţial, actul intelectual intervine din nou în realizarea actului motric. Circuitul act intelectual – act
motric nu se închide niciodată la acelaşi nivel, ci la fiecare revenire la unul superior, dezvoltându-de
în spirală. Mişcările se restrucurează şi se perfecţionează în raport cu condiţiile obiective ale înde-
plinirii actului motric.
De şcoală depinde formarea capacităţii elevilor de a practica exerciţiul fizic în mod conti-
nuu, şi în afara ei, în cadrul educaţiei permanente, ca proces de autoformare. Astfel spus, elevul
trebuie să înţeleagă ceea ce învaţă, de ce învaţă şi mai ales să ştie cum să înveţe şi cum să practice
corect şi raţional exerciţiile fizice. Realizarea acestui profil de pregătire a elevului pretinde profeso-
rului de educaţie fizică un orizont larg, capacitatea de a vedea în perspectivă, dincolo de sarcinile
imedite, de moment, ale lecţiei.
Bibliografie
1. G. Chiriţă, Educaţie prin jocuri de mişcare, Editura Sport –Turism, Bucureşti, 1983
2. A. Dragnea, A. Bota, Teoria activităţilor motrice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
3. M. Dumitrescu, Psihopedagogia excelenţei, Editura Arves, Craiova, 2004
4. M. Epuran, I. Holdevici, Compendiu de psihologie, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1980
5. M. Golu, Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
6. I. Neacşu, M. Ene, Educaţie şi autoeducaţie în formarea personalităţii sportive, Editura
Sport –Turism, Bucureşti, 1987
7. J. Piaget, Psihologie şi pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972

38
 JOCUL - MODALITATE DE ÎNVĂŢARE ŞI EDUCARE

Prof. Ionescu Iliana, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Craiova

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. În mod obişnuit
o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare a copilului, o modalitate de „a-
şi consuma energia sau de a se distra”, un mod plăcut de a utiliza timpul liber, şi nu numai.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi
mai atragător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie functională, de veselie şi bucurie, de des-
tindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii. Atunci când jocul este utilizat
în procesul de învăţământ, el dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând partici-
parea activă a elevului lecţii, sporind interesul de cunoaştere fată de conţinutul lecţiei. Jocul devine
metodă de instruire în cazul în care „are un scop educativ bine precizat, este organizat şi se succede
în ordinea implicată de logica cunoaşterii şi a învăţării”, constituie unul dintre mijloacele de bază
ale educaţiei fizice.
„Jocul”, se foloseşte în toate ciclurile de învăţământ. Alegerea şi metodica predării lor fiind
dependente de sarcinile şi particularităţile realizării procesului pedagogic, de vârstă, sex, grad de
dezvoltare, condiţii materiale de desfăşurare. Datorită atributelor lor excepţionale, jocurile de
mişcare pot fi prezente la toate clasele, în aproape toate momentele lecţiei de educaţie fizică şi
sport. Scopul lor îl constituie îndeplinirea unor sarcini instructiv-educative precizate de programa de
învăţământ pentru fiecare clasă.
Jocul îmbină plăcutul cu utilul şi facilitează acţiunea de formare a personalităţii umane dato-
rită caracterului său atractiv. Această particularitate îi conferă un plus de valoare în importantul act
de observare a mişcărilor, de înţelegere a mecanismelor şi de aplicare a lor în condiţii mereu schim-
bate. Punându-i pe elevi în situaţia de a rezolva, independent şi în grup, situaţii diferite, jocul îi ac-
tivează, trezeşte virtuţile morale, îi învaţă să suporte cu demnitate înfrângerea şi în acelaşi timp, să
preţuiască victoria.
Jocul, departe de a fi doar o simplă distracţie, poate fi considerat metodă, mijloc sau proce-
deu educativ, formă de organizare a activităţii.

Bibliografie:
1. Chateau J., Copilul şi jocul; Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972
2. Chiriţă G., Educaţie prin jocuri de mişcare, Editura Sport –Turism, Bucureşti, 1983
3. Crețu T., Psihologia vârstelor, Editura. Credis, București, 2001
4. Scarlat E., Educaţia fizică a copiilor de vârstă şcolară, Editura pentru Tineret şi Sport, Bu-
cureşti, 1993
5. Stănescu M., Ciolca C., Urzeală A., Jocul de mişcare - metodă şi mijloc de instruire în
educaţie fizică şi sport; Editura Cartea Unversitară, Bucureşti, 2004
6. Stoica M., Psihopedagogia personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1996
39
 LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ȘI DIRIJAREA ACESTEIA
ÎN CONTEXTUL SCĂDERII INTERSULUI PENTRU MIȘCARE
AL ELEVILOR

Prof. Dragoş Ionică, C.N. „Nicolae Titulescu”

Prof. Terheci Valentin, C.N. „Nicolae Titulescu”

Însuşirea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice specifice ramu-

rilor sportive presupune, în mod obligatoriu, dezvoltarea unui bagaj de calităţi motrice generale –
viteza, forţa, rezitenţa şi îndemânarea, dar şi specifice ramurilor sportive respective rezultate din
combinaţiile celor patru calităţi motrice de bază în diferite ponderi în funcţie de necesităţi.
Lecţiile de educaţie fizică care conţin teme de dezvoltare, cu precădere a calităţilor motrice
au, în general, un grad mai scăzut de atractivitate faţă de cele cu teme din deprinderile motrice, în
special din jocurile sportive. În consecinţă se impune căutarea, pentru dezvoltarea calităţilor motri-
ce, acelor mijloace de dezvoltare care să facă lecţia atractivă iar elevii să participe activ, atingându-
ne astfel şi obiectivul propus.
Jocul și întrecerea, ca activitate didactică specifică, îndeplineşte mai multe funcţii: de dez-
voltare a capacităţii motrice, de dezvoltare a creativităţii, de modelare şi formare a personalităţii
copiilor.
Folosirea acestor mijloace atractive, concretizate mai ales prin jocuri, întreceri și mijloace
specifice jocurilor sportive nu trebuie limitată doar la partea fundamentală a lecției de educație fizi-
că, ci poate și e de preferat a fi extinsă, pe cât posibil, atât în partea pregătitoare dar și de încheiere a
lecției aducând asfel un grad și mai sporit de atractivitate a lecției de deucație fizică.

Bibliografie:
1. Alexe N. - „Antrenamentul sportiv şcolar” – Editura Editis, Bucureşti 1993
2. Tratat de pedagogie şcolară – I. Nicola, editura Aramis, Bucureşti, 2000.

40
 IMPORTANŢA EDUCAŢIEI FIZICE ȘCOLARE ȘI ROLUL
PROFESORULUI ÎN DEFINIREA MODELULUI ABSOLVENTULUI
DE LICEU

Prof. Lupu Bangă Jeni, Colegiul Naţional Pedagogic „Ștefan Velovan”

Educaţia fizică este „singura disciplină din programa şcolară care urmăreşte pregătirea
copiilor pentru un stil de viaţă sănătos şi care transmite valori sociale importante ca autodiscipli-
na, solidaritatea, spiritul de echipă, toleranţa şi sportivitatea” - Frederique Ries, Belgia 2007 pri-
vind prevenirea excesului de greutate şi combaterea obezităţii, raport adoptat de Parlamentul Eu-
ropean.
Sistemul educaţional românesc trebuie să ofere egalitate de şanse tuturor copiilor, în funcţie
de calităţile şi opţiunile lor vocaţionale pentru ca aceştia să se poată adapta şi integra într-un mediu
socio-profesional tot mai concurenţial. Sistemul de învăţământ actual oferă posibilităţi concrete de
autonomie cadrelor didactice, acest lucru venind în ajutorul copiilor. Cunoscându-i, ţinând cont de
posibilităţile lor psihomotrice, de dotarea bazei materiale, profesorul elaborează oferta educaţională.
Realizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului şcolar întregesc şi completează modelul
absolventului de liceu, chiar mai mult îl ajută să ducă o viaţă echilibrată, activă, sănătoasă şi de cali-
tate, arătând încă o dată importanţa acestei discipline. Totodată educaţia fizică trebuie să promoveze
principiile educaţionale şi normele eticii sociale, responsabilitatea socială, să determine comporta-
mente noi precum readaptarea, autoinstruirea şi educaţia permanentă. În acest context se înscrie
principiul central al Asociaţiei Europene de Educaţie fizică (EUPEA) - „No education without
physical education” (Nici o educaţie fără educaţie fizică).

Bibliografie
1. Albu C-tin – „Educaţia fizică în liceu”, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1981
2. Cârstea G. – „Teoria şi metodica E.F.S.”, Bucureşti, Editura Universul, 1993
3. Câmpeanu M. – „Activitatea corporală la populaţia adultă” Cluj-Napoca, Editura Napo-
ca Star, 2003
4. Dragomir P., Scarlat E. – „Educaţia fizică şcolară”, Bucureşti, Editura Didactică şi Peda-
gogică, 2004

41
 IMPORTANTA MATERIEI SI EVALUARII IN SPORT

Prof. Mirica Ionut Daniel, Școala Gimnazială „Ioan Grecescu”, Bradesti

Măsurătorile şi investigaţiile constituie un proces de cunoaştere obiectivă – prin experienţă a

laturii cantitativ şi calitative a oricărui fenomen indiferent de forma sub care se prezintă acesta.
Fenomenul de cunoaştere creează posibilitatea de a interveni şi dirija desfăşurarea fenomenului res-
pectiv acţiunilor menite să ridice nivelul calitativ al activităţii sportive de performanţă.
Cu cât tehnica măsurătorilor şi investigaţiilor atinge un nivel mai înalt cu cât mai ales se pot
explica aspectele necunoscute ale fenomenului sportiv de performanţă. Cu cât performanţele sporti-
ve cresc, este imperios necesară şi dezvoltarea unor metode noi, mai eficiente de măsurare şi inves-
tigare.
Folosirea măsurătorilor şi investigaţiilor în sport este necesară pentru a furniza antrenorilor
şi tehnicienilor, specialiştilor în general date obiective cu care să poată fi caracterizat şi cunoscut
sportivul, jucătorul, echipa sau ramura de sport, pentru a compara două etape de pregătire identice,
însă din cicluri diferite de antrenament sau două etape de pregătire succesive pentru a stabili saltul
valoric realizat.
Tot prin măsurători şi investigaţii pot fi localizate greşelile săvârşite în joc precum şi gravi-
tatea urmărilor şi implicaţiilor acestora asupra rezultatului final.
Valoarea acestei localizări este cu atât mai importantă cu cât greşelile sunt depistate mai de-
vreme, deoarece astfel se creează posibilitatea corectării pregătirii sau participării în competiţie ori-
ce măsurare sau investigare trebuie să folosească metode, mijloace şi indici specifici sportului res-
pectiv, fără să deranjeze participarea la fenomenul respectiv – pregătire sau joc.
Evaluarea se defineste ca fiind un sistem compus din tehnici de măsurare şi apreciere a re-
zultatelor procesului instructiv-educativ în raport de obiectivele stabilite specifice educaţiei fizice şi
antrenamentului sportiv.
Prin evaluare se poate constata şi descrie, pe baze obiective realitatea. Această operaţiune
este apoi urmată de analiza datelor obţinute şi din interpretarea lor.
Pentru a reuşi o evaluare corectă sunt necesare îndeplinirea unor condiţii pe care trebuie să
le realizeze cercetătorul respectiv:
- cunoaşterea cu exactitate a obiectivului ce trebuie realizat în cadrul demersului respectiv;
- recoltarea prin măsurare a unor informaţii cât mai exacte despre stadiul realizării activităţii
respective;
- utilizarea informaţiilor recoltate şi prelucrate în scopul luării unor decizii care să optimize-
ze activitatea respectivă.

42
 Măsurarea are două trăsături definitorii:
- indirectă pentru că măsoară caracteristicile obiectului şi nu obiectul în sine;
- relativă, adică nu poate măsura toate posibilităţile, existând şi resurse ale obiectului măsu-
rat ce nu sunt măsurabile, care nu pot fi puse în evidenţă prin măsurare.
Importanţa măsurării este dată de scopul ei, care este acela de a contribui într-un instrument
concret de lucru, care pune la dispoziţia factorilor care participă la crearea culturii sportive, date
obiective pentru alcătuirea planurilor de lucru.
Valorile obţinute prin măsurare sunt apoi supuse evaluării, analizei şi interpretării.
Evaluarea are un caracter formativ deoarece urmăreşte stabilirea unor lipsuri şi eventual pre-
zintă, după caz, soluţii cu caracter sumativ (medii, procentaje) care au valoarea unor calificative.

Bibliografie
Dragnea A. -”Masurarea si evaluarea in educaţie fizică si sport”, Editura Sport - Turism,
Bucureşti, 1984.
Ilie Istrate -„Conţinutul şi metodica antrenamentului sportiv”, Editura Editis, Bucureşti,
1993.

43
 EDUCAREA COPILULUI DIFICIL PRIN SPORT

Prof. Mitru Claudiu, Colegiul National „Elena Cuza”, Craiova

În acest referat am încercat sa subliniez importanta sportului in educatia elevului modern, a

stransei legaturi pe care acesta o are cu disciplina, fair-play-ul si cum sportul poate educa si caracte-
re dificile, copii nelinistiti, personalitati independente.
Sportivul este învăţat să aibă o purtare cinstită şi loială etichetată sub denumirea de „spirit
sportiv”. Elevul sportiv, în toate jocurile trebuie să se supună fără discuţie deciziei arbitrului, ceea
ce duce la întărirea disciplinei individuale. Fenomenul central devine regula, mai cu seamă respec-
tarea regulilor. Ca urmare a acestor aspecte, şcolarul mic tinde să nu tolereze pe cei care ies în afara
regulilor, aspect psihic ce poate fi speculat de un bun antrenor, căci sportul, poate mai mult decât
alte activităţi umane, nu se poate desfăşura în afara normelor.
Ceea ce atrage pe un elev este în primul rând jocul sportiv. Trebuie lăsat să se joace cu prie-
tenii, dar ordonat, cu respectarea regulilor disciplinare. Gimnastica ritmică, executată într-un colec-
tiv de copii are un avantaj disciplinar. Prin exercitarea unui sport, copilul învaţă să-şi coordoneze
gesturile, mişcările, manifestările, adică întreaga activitate motrică şi psihică, calităţi pe care mai
târziu le va aplica şi în viaţa sa socială. Educatorii trebuie să-i îndrume pe aceşti copii să practice un
sport în cadru organizat, după un program riguros întocmit şi sub îndrumarea atentă a unei echipe
complexe, interdisciplinare, care să reunească în structura ei deopotrivă antrenor şi psiholog care-i
va ajuta să schimbe comportamentul nervos, agitat şi violent. Factorul sportiv capătă aspect social,
care poate fi evaluat pozitiv.

Bibliografie:
Cucoş Constantin –„Psihologia educaţiei şi dezvoltării”, Editura Academiei, Bucureşti,
1983;
Ghergut Alois –„Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale”, Editura Polirom, 2006;
„Sinteze de psihopedagogie speciala”, Editura Polirom, Bucuresti, 2006
Gheorghe Tomas –”Psihopedagogia preşcolara şi şcolară”, Bucuresti, 2005
Jude Ioan – „Psihologie generală şi sportivă – Cursuri de uz intern”, Universitatea „George
Bariţiu” Braşov, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, 2001

44
 IMPORTANŢA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR

Prof. Moţîrlichie Cristina, Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” Craiova

Prof. Mușat Emil, Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” Craiova

Jocurile sportive, în categoria cărora, la loc de frunte este încadrat şi jocul de handbal, repre-
zintă unul din principalele mijloace ale educaţiei fizice şcolare, aducând importante contribuţii la
realizarea obiectivelor acestei discipline de învăţământ. Jocul sportiv reprezintă principalul punct de
interes pentru elevii de toate vârstele şi de ambele sexe. Atractivitatea acestuia este justificată prin
aceea că practicarea jocurilor sportive realizează în modul cel mai complex atât obiectivele edu-
caţiei fizice şi a sportului şcolar cât şi năzuinţele elevilor pentru destindere şi recreere, aspecte de
mare importanţă ţinând cont de intensele solicitări intelectuale impuse de programul şcolar.
Handbalul este un joc sportiv, cu reguli uşoare de însuşit cu valenţe spectaculare deosebite
ce satisfac dorinţa de întrece a elevilor. Are contribuţie mare în educarea tuturor categoriilor de par-
ticipanţi. Adăugăm contribuţia ce o are la dezvoltarea fizică armonioasă, la întărirea sănătăţii, la
creşterea nivelului motricităţii generale. Jocul de handbal este o îmbinare de mişcări naturale, ca
alergarea, săriturile şi aruncările pe de o parte şi de deprinderi motrice specifice simple accesibile şi
atractive pe de altă parte. Caracterul deosebit al handbalului presupune un fond de solicitare psihică
intensă, cu transferuri deosebit de benefice în sfera educaţională şi formativă a elevului.

Bibliografie
1. Dragnea A., Educatie fizica si sport, FEST, Bucuresti, 2006
2. Ungureanu A., Predarea lectiei de educatie fizica prin jocuri de miscare, Editura Univer-
sitaria, Craiova, 2009

45
 EDUCAŢIA FIZICĂ – CONTRIBUŢII LA FORMAREA
ȘI EDUCAREA TINERILOR

Prof. Nesteriuc Doinița – C.S.S. „Viitorul” Cluj

Prof. Nesteriuc Gabriel – C.T. „Raluca Rîpan” Cluj-Napoca

Educația fizică este o parte esențială în cadrul metodelor corecte folosite în educație.
Tinerii trebuie învățați cum să-și dezvolte puterile fizice, cum să-și păstreze puterile în cea
mai bună formă și cum să le folosească cel mai bine pentru îndeplinirea datoriilor practice ale
vieții.
Progresele tehnicii moderne fac ca viața omului să fie din ce în ce mai predispusa la sedenta-
rism, aceste progrese științifice care fac viața omului contemporan mai confortabilă, dar devin in
același timp inamici redutabili ai lui.
Exercițiile fizice și mișcarea reprezintă mijloace de prevenire și de tratare a diverselor boli.
În școli acestea se fac organizat prin lecțiile de educație fizică, cercurile sportive sau ansamblurile
sportive.
Indiferent de formațiunea social-economică și politică practicarea exercițiilor fizice sub
diferite forme, are asupra omului același efect și anume perfecționarea dezvoltării fizice și capacită-
ții motrice. Scopurile practicării exercițiilor fizice sunt extrem de variate, dar esența rămâne aceeași.
Interesul copiilor pentru mișcare și exercițiu fizic este foarte mare mai ales la vârste mici.
Dorința lor de exersare și efort fizic are la bază cauze de ordin fiziologic, motiv pentru care diminu-
area sau limitarea activităților fizice are repercursiuni asupra funcțiilor vitale ale organismului. As-
tfel, profesorii de educație fizica trebuie să asigure condiții bune desfășurării lecțiilor de educație
fizică, să valorifice influențele pozitive pe care exercițiile fizice le au asupra organismului în con-
formitate cu cerințele stabilite prin programele școlare.

Bibliografie
Dr. Ioan Drăgan – Cultura fizică și sănătatea, Editura Militară, București, 1971
Ion Teofil Marinescu – Metodica predării educației fizice la clasele I-IV, Editura AS, 2000

46
 DEZVOLTAREA INDEMANARII IN
JOCUL DE FOTBAL- STRUCTURI DE EXERCITII

Prof. Tanasie Ion, Colegiul „Stefan Odobleja” Craiova

Dintre toate calitatile motrice in jocul de fotbal, se detaseaza indemanarea, aceasta fiind cali-
tatea determinanta. Literatura de specialitate, experienta, ne arata ca pregatirea fizica, lucrul perma-
nenet indreptat spre dezvoltarea calitatilor motrice constituie factorul determinant in jocul de fot-
bal.Potrivit cu realitatile pshio-motrice specifice diferitelor categorii de varsta si legate de acest as-
pect, posibilitatea de a dezvolta indemanarea la cote superioare, cu efecte pozitive majore se situea-
za la varste de 11-15 ani. De o buna eficienta sunt intrecerile care solicita orientarea in spatiu, echi-
librul, cooperarea cu partenerii etc.
Un important aport pentru dezvoltarea indemanarii il poate aduce modul de organizare a in-
struirii in domeniul jocurilor sportive, cu conditia de a utiliza un bogat material sportiv la care se va
adauga creativitatea profesorului privind construirea de structuri cu grad progresiv de complexitate
adaptate permanent ritmului de progrese al clasei sau al grupelor valorice constituite. Avand in ve-
dere acest aspect, ideea de baza a referatului se axeaza pe prezentarea sistematizarii unor structuri
de exercitii menite prin aplicarea lor in cadrul lectiilor sa duca la dezvoltarea indemanarii.Iata cate-
va exemple in acest sens:
· pase in doi cu mingea de pe loc;
· pase in doi cu mingea din deplasare;
· pase in trei cu mingea din deplasare;
· pase in doi fara ca mingea sa atinga solul;
· conducerea mingii cu piciorul simultan cu rotarea bratelor sau aruncarea si prinderea
mingii;
· driblingul cu doua mingi concomitent;
· alergare cu joc de glezna cu lovirea concomitenta amingii;
· alergare cu spatele cu tragerea mingii cu talpa piciorului;
· lovirea mingii cu ambele picioare fara ca mingea sa atinga solul (control de balon)
· driblingul serpuit printe mai multe obstacole dispuse variat in spatii mici;
· stafete cu transportul mingii, in jurul corpului, printre picioare, cu aruncarea mingii pe
verticala;
· aruncarea mingii pe verticala la 1-2 m inaltime, rostogolire si preluarea mingii urmata
de conducere;

47
 · pasarea mingi unui elev lateral-inainte la 6m-reprimire- preluare -conducere printre ja-
loane-tras la poarta;
· joc bilateral cu efective reduse (2:2;3:3;4:4);
· joc bilateral cu efective variate (trei conta cinci)
· joc bilateral.

Bibliografie
1. DRAGNEA A. - „Teoria şi metodica dezvoltării calităţilor motrice” – Editura I.E.F.S.,
Bucureşti 1990.
2. TRATAT DE PEDAGOGIE ŞCOLARĂ – I. Nicola, editura Aramis, Bucureşti, 2000.
3. PSIHOLOGIA VÂRSTELOR – T. Creţu, editura Credis, Bucureşti, 2001.

48
 CONSOLIDAREA DETENTEI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Conf. univ. dr. Teodorescu Anemari Simona, Universitatea Spiru Haret, București
Lect. univ. dr. Buțu Ioana Maria, Universitatea Spiru Haret, București

Abstract: Lucrarea de faţă are ca temă de cercetare studierea dezvoltării detentei, folosind
cele mai eficiente procedee la copii de vârstă şcolară (clasa a 5-a), oferind în felul acesta material
care sperăm că va folosi la elaborarea unor programe superioare de organizare a activităţii didactice,
de îmbunătăţire a metodologiei aplicate şi a tehnologiei orelor de educaţie fizică din şcoală, toate
ducând la obţinerea unor performanţe de prestigiu.

Introducere
Calităţile motrice pot fi definite ca însuşiri ale organismului, concretizate în capacitatea de
efectuare a acţiunilor de mişcare, în orice activitate cotidiană sau de educaţie fizică şi sportivă, cu
anumiţi indici de forţă, îndemânare, mobilitate, rezistenţă şi viteză.
În ceea ce priveşte abordarea terminologică a calităţilor motrice, există părerea împărtăşită
de unii specialişti că este bine să se folosească termenul „educare” a calităţilor motrice sau concep-
tul „calităţi fizice”. Noi împărtăşim părerea că într-adevăr conceptul de „calităţi motrice” exprimă
cel mai bine, mai complet, ansamblul factorilor care le determină, le întreţin şi la dezvoltă.
Calităţile motrice se dezvoltă de-a lungul vieţii, în anumite perioade optime şi nu se educă.
Calităţile personalităţii umane se educă, iar cele motrice ale organismului uman se dezvoltă. În nu-
meroase lucrări de specialitate se arată că într-un stadiu primar ele există în „dotarea” fiinţei umane,
deci nu se pune problema formării lor. De asemenea, pregătirea fizică se realizează cu ajutorul cali-
tăţilor motrice, iar generalizarea conceptului de calitate motrică nu afectează raportul fizic-motric al
conţinutului.
În ceea ce priveşte cronologia abordării calităţilor motrice de bază aceasta este, în general,
arbitrară. În cadrul cursului noi vom recurge la criteriul alfabetic: forţa, îndemânarea, mobilitatea,
rezistenţa şi viteza.
Calităţile motrice, fiecare dintre acestea, au un parametru (element) caracteristic, prin care se
poate determina valoarea şi aportul lor la realizarea diferitelor acţiuni motrice. Astfel, pentru forţă,
acest etalon este „încărcătura” pentru îndemânare - „gradul de complexitate şi precizia acţiunii”,
pentru rezistenţă - „durata acţiunii”, iar pentru viteză - „repeziciunea mişcărilor”
Calitatea motrică viteza poate fi definită astfel: „capacitatea omului de a executa mişcările
cu rapiditate şi frecvenţă mare” (A.Demeter) sau „capacitatea organismului uman de a executa acte

49
şi acţiuni motrice cu întregul corp sau numai cu anumite segmente (părţi) ale acestuia, într-un timp
cât mai scurt, în funcţie de condiţiile existente” (Gh. Cârstea).
Această calitate motrică de bază poate fi exprimată în termeni calitativi, ca: foarte rapid, ra-
pid, foarte lent, lent (în general, ceea ce se defineşte „tempou”) şi în termeni cantitativi prin durată.
Viteza este o calitate puţin perfectabilă şi uşor depistabilă la vârstă mică. După Filin, limita
progresului nu depăşeşte 18-20% şi intervenţii semnificative se pot realiza la o vârstă evolutivă,
când premisele biologice sunt favorabile. Cel mai bine, consideră unii specialişti, se acţionează asu-
pra acestei calităţi motrice la vârsta de 6-7 ani, alţi autori nominalizează vârsta de 10-13 ani ca fiind
favorabilă dezvoltării vitezei. Apoi, între 13-14 ani se produce o relativă stagnare a indicilor de vi-
teză, ca în continuare să se constate o creştere care atinge valorile maxime între vârsta de 19-22 ani.

Motivarea alegerii temei

Prin experimentul desfăşurat am urmărit realizarea unei finalităţi şi anume: dezvoltarea cali-
tăţilor motrice de bază, iar în cadrul lor, educarea şi dezvoltarea forţei şi vitezei, componente ale
detentei.

Ipoteze, scopul şi sarcinile lucrării

În lucrare, ca rezultat al experimentului efectuat, am încercat să sistematizez cele mai efici-
ente metode, mijloace sau procedee cu ajutorul cărora să pot acţiona asupra dezvoltării detentei la
două grupe de copii, unde nu toţi au o reacţie de viteză foarte bună sau o forţă cât de cât dezvoltată.

Prin studiu experimentului ne-am propus să rezolvam următoarele sarcini:

1. Să evidenţiez relaţia ce există între viteză, forţă şi detentă.
2. Să evidenţiez interdependenţa dintre indicii de dezvoltare a forţei şi vitezei şi eficienţa
unor deprinderi motrice de bază şi specifice ramurilor de sport în structura căreia viteza şi forţa con-
stituie parametrii de bază: în alergare de viteză, săritura în lungime de pe loc, cu elan şi detenta pe
verticală, acţiuni tehnico - tactice în jocurile sportive.
3. Să selecţionez practic mijloacele şi procedeele care pot fi utilizate în condiţiile lecţiei de
educaţie fizică cu efecte sporite pentru dezvoltarea detentei.
4. Să sistematizez şi să dozez aceste mijloace în vederea creşterii eficienţei lor în activitatea
de educaţie fizică.
5. Doresc să demonstrez de asemenea că dezvoltarea detentei se poate face în orice con-
diţii, cu aparatură uşor de procurat, pe parcursul întregului an şcolar.

50
 Planul anual de pregătire şi principalele mijloace de acţionare
Pe linia pregătirii tehnice am urmărit conform cerinţelor programei şi a experimentului ur-
mătoarele:
 învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea elementelor fundamentale din şcoala alergării,
săriturii şi aruncării;
 învăţarea şi consolidarea mecanismului de bază privind tehnica alergării de viteză şi re-
zistenţă, alergarea peste obstacole, sărituri în lungime cu 1 1/2 paşi, săritura în înălţime, aruncarea
mingii de oină;
 învăţarea unui joc sportiv - handbal.
Menţionez că în cadrul fiecărui trimestru la clasa de experiment am introdus în planificare
un număr de zece ore de pregătire specifice pentru dezvoltarea detentei.

Rezultatele cercetării şi interpretarea lor

Datele culese şi apoi prelucrate statistic au fost întabelate pe date, experiment - control, se-
parat băieţi şi fete, realizându-se o imagine clară a principalelor valori avute în vedere, iar indicii
statistici au fost înregistraţi separat pe clase şi sexe.

1. Date antropometrice
2. Probe de motricitate: Viteza 50 metri cu start din picioare (în secunde); Lungime de pe
loc; Detenta pe verticală (în centimetri)

Concluzii si propuneri
Din datele culese şi prelucrate statistico - matematic în urma desfăşurării experimentului, pe
parcursul anului şcolar 2014 - 2015, reies următoarele:
1. La sfârşitul experimentului se constată că, după parcurgerea perioadei de pregătire, are
loc o creştere evidentă a performanţelor la probele de control. Creşterile valorice au un caracter in-
dividual, diferind de la un subiect la altul, cu toate că s-a folosit acelaşi sistem de influenţare pentru
toţi elevii. Deci putem spune că, creşterea valorii performanţelor depinde în mare masură de parti-
cularităţile morfo - funcţionale şi psihice ale elevilor.
2. Viteza de deplasare, legată strâns de dezvoltarea forţei musculare, se dezvoltă odată cu
creşterea acesteia, ca atare lucru pentru dezvoltarea forţei (a forţei explozive), în acest caz, creşterea
acesteia din urmă este mai evidentă, ceea ce reiese şi din datele înregistrate la săritura în lungime
fără elan şi la detenta pe verticală, elevii având rezultate bune la aceşti parametri.
3. Exerciţiile şi respectiv modul de acţionare pentru dezvoltarea vitezei şi forţei trebuiesc
alese după criteriul eficienţei şi sistematizate în unităţi funcţionale, adaptate criteriilor de vârstă.

51
 4. Elevii s-au adaptat bine la lucru de repetare, demonstrând posibilităţi crescute pentru
aceasta. Se va avea în vedere, însă, ca distanţele să fie scurte, exerciţiile de forţă să fie cunoscute,
pauzele suficiente, iar pentru a nu crea pierderi de timp, organizarea pe grupe sau frontală a colecti-
vului de elevi să fie obligatorie. Este bine ca marea majoritate a exerciţiilor să se facă sub formă de
joc.
5. Pregătirea analitică a grupelor musculare, insistenţa cu care s-a completat pregătirea fle-
xorilor plantari, s-a dovedit o cauză în plus pentru obţinerea rezultatelor.
6. Efectele dezvoltării detentei la elevii din clasa experiment sunt evidente, iar rezultatele
obţinute sunt semnicative, depăşind clasa de control, atât la băieţi cât şi la fete, după cum urmează
în tabloul următor:
7. Exerciţiile pentru dezvoltarea detentei trebuie să fie în prealabil bine însuşite, pentru ca
atenţia să fie îndreptată asupra execuţiei şi nu asupra controlului, a conducerii mişcării.
8. Exerciţiile de forţă execută o influenţă pozitivă asupra detentei numai dacă se execută în
tempo rapid.
9. Având în vedere multitudinea factorilor implicaţi în manifestarea detentei şi perioadele
de vârstă diferenţiate în care se poate acţiona cu şanse sporite asupra unuia sau altuia dintre factori:
se impune necesitatea de a amplifica şi diversifica exerciţiile şi activităţile destinate dezvoltării de-
tentei, o mai atentă diferenţiere a acestora, dependent de vârsta elevilor asupra caroră se acţionează.
10. Exerciţiile de sărituri care contribuie la o dezvoltare generală a detentei sunt mai ales
cele care se execută cu o desprindere simultană de pe ambele picioare, sărind de pe un obstacol jos
şi imediat pe un alt obstacol.

Bibliografie
1. Cîrstea Gh., (1990), Metodica educaţiei fizice, IEFS, Bucureşti
2. Hidi I. şi colab., (1989), Curs de gimnastică, vol. I, IEFS, Bucureşti
3. Scarlat E., (1981), Lecţia de educaţie fizică - metode şi mijloace, Ed. Sport Turism, Bucu-
reşti,
4. Tatu T., (1981), Teoria şi metodica atletismului, vol. I şi II, Ed. IEFS, Bucureşti
5. Todea S., (2001), Exerciţiul fizic în educaţie fizică, sport şi kinetoterapie, Editura Fun-
daţiei România de Mâine, Bucuresti.

52
 METODE ŞI MIJLOACE PENTRU DEZVOLTAREA ÎNDEMÂNĂRII
LA ELEVII DIN CICLUL PRIMAR ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE
FIZICĂ ŞI SPORT

Prof. Trușcă Adriana Maria, Școala Gimnazială Săulești, Județul Gorj

Diversitatea de opinie în ceea ce priveşte delimitarea conceptuală a îndemânării nu se dato-

rează numai multiplelor componente pe care le subsumează, cât mai ales de orientările ştiinţifice ale
cercetătorilor. Astfel, în cursul fundamentării teoretice asupra acestei calităţi complexe s-au aplecat
o serie de specialişti: fiziologi, psihologi, antropologi, teoreticieni ai educaţiei fizice şi antrenamen-
tului sportiv, etc.
Îndemânarea, ca şi celelalte calităţi motrice, nu poate fi revendicată nici de către jocurile
sportive, nici de către gimnastică şi nici de oricare altă ramură sau probă sportivă prevăzută de pro-
grama şcolară. Ea aparţine tuturor în general şi nimănui în special. Teoretic, nu există mişcare, de-
prindere motrică sau pricepere motrică în care să nu fie solicitată o anumită componentă a îndemâ-
nării pentru a fi efectuată, în etapa învăţării, consolidării sau aplicării, raţional, dezinvolt, economic,
coordonat, adecvat scopului urmărit. Exerciţiile pentru dezvoltarea vitezei, rezistenţei sau a forţei au
fiecare un grad mai mic sau mai mare de complexitate care în condiţii de efort crescut când apar
modificări ale intensităţii şi volumului, solicită capacităţile de adaptare, readaptare motrică si de
dirijare şi control. În esenţă, orice exerciţiu, indiferent de gradul lui de complexitate, orice proce-
deu metodic utilizat pentru exersare sau pentru administrarea efortului reprezintă mijloace pentru
dezvoltarea îndemânării.

Bibliografie:
1. Dragnea A., Bota A., Teoria activităţilor motrice, EDP-RA, Bucureşti, 1999
2. Potenţialul biometric al elevilor din clasele I-IV, Bucureşti, 1992
3. MEN-CNC, Programe şcolare pentru învăţământul primar, Bucureşti, 1998

53
 APORTUL EDUCAŢIEI FIZICE LA EDUCAŢIA GENERALĂ

Prof. Vanea Mirela, C.S.S. Caracal

Prof. Olteanu Larisa, C.S.S. Caracal

Educaţia fizică urmăreşte cu precădere influenţarea şi perfecţionarea laturii fizice a persona-

lităţii, activităţii intelectuale, afective şi moral-volitive.
Coordonarea activităţii aparatului locomotor şi a celorlalte aparate, organe, funcţii şi sisteme
solicitate în cadrul exerciţiilor fizice este şi în acest caz atributul sistemului nervos central. Sistemul
nervos central primeşte informaţii despre poziţiile şi solicitările organismului şi segmentelor în tim-
pul mişcării, stabileşte legături între centrii nervoşi implicaţi în elaborarea răspunsurilor, mobilizea-
ză diferitele funcţii şi sistemul pentru care organismul să facă faţă condiţiilor noi impuse de activita-
tea pe care o efectuează.
Exerciţiile fizice produc modificări pe linia activităţii afective influenţând favorabil emoţiile,
sentimentele, interesele şi motivaţiile elevilor care însoţesc permanent exerciţiul fizic. Efortul mus-
cular în cadrul lecţiilor de educaţie fizică este susţinut şi însoţit de eforturi de voinţă, capabile să
mobilizeze resursele organismului (fizice, afective, intelectuale) la un nivel înalt mult mai ridicat
decât cel întâlnit în activitatea obişnuită.
Caracterul practic al educaţiei fizice, prezenţa activă a elevilor în cadrul lecţiilor, nenumăra-
tele repetări a unor exerciţii, comportamente, gesturi, atitudini ducând la realizarea obiectivelor ma-
jore ale educaţiei, educaţia fizică putând fi utilizată ca instrument de bază în formarea şi dezvoltarea
unor priceperi, deprinderi, obişnuinţe, capacităţi şi trăsături cu valoare de întrebuinţare în activitatea
de muncă şi în viaţa socială.
Teoria educaţiei fizice include în cadrul mijloacelor specifice – exerciţiul fizic, iar în cadrul
mijloacelor asociate factorii naturali (apa, aerul, soarele), factorii igienici, legaţi de locul practicării
exerciţiilor fizice (săli, bazine, terenuri); raportul dintre muncă şi odihnă (recreere, efort, somn).

Bibliografie:
DRAGNEA, A.C. - Teoria educatiei fizice și sportului, Editura Fest, București, 2002

54
 EDUCAŢIA FIZICĂ MILITARĂ ÎN COLEGIILE NAŢIONALE
MILITARE

Prof. Veghea Florentina Adriana, Școala Gimnazială Castranova

Student Masterand: Cojocaru Mircea Adrian, Academia Forțelor Terestre Sibiu

În această lucrare am ales să discutăm despre educația fizică în Colegiile Militare și despre
modul de organizare a acestui proces în instituțiile anterior menționate.
Educaţia fizică militară în Colegiile Militare este o disciplină obligatorie, prevăzută în pla-
nurile de învăţământ, ce se desfăşoară sistematic şi continuu, pe întreaga perioadă a procesului de
învăţământ şi este condusă de personal militar şi civil, cu pregătire de specialitate reprezentând una
dintre componentele de bază ale procesului de învăţământ dat fiind faptul că ajută la formarea, dez-
voltarea şi menţinerea capacităţii mortice a elevilor, contribuind la îmbunătăţirea continuă a condi-
ției fizice și a stării de sănătate fizică și psihică a acestora.
Totodată, educaţia fizică militară asigură suportul cantitativ şi calitativ biopsihomotric ex-
primat prin indici fiziologici de viteză, îndemânare, rezistenţă şi forţă, la care se adaugă un sistem
variat de principii şi deprinderi motrice. Toate acestea, valorificate sistematic, constituie baza pe
care trebuie să se construiască piramida cunoştinţelor de specialitate ale fiecărui elev.
Așadar, se poate afirma că toate Colegiile Militare au fost, sunt şi vor fi instituţii de învăţă-
mânt de prim rang ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Educaţiei Naționale și
Cercetării Științifice, care pregătesc elevi pentru cariera militară, educația fizică militară deținând
un rol principal în desfășurarea acestui proces.

Bibliografie:
1. Cârstea Gh., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura AN-DA, Bucureşti,
2000;
2. Programe şcolare de educaţie fizică pentru clasele IX-XII (curriculum diferenţiat pentru
filiera vocaţională, profil militar, M.Ap.N.), Editura C.T.E.A, Bucureşti, 2006;
3. Programe şcolare – educaţie fizică pentru clasele IX-XII, editor C.N.C, Bucureşti, 2004;
4. Concepţia de educaţie fizică şi sport în forţele terestre, Bucureşti, 2006;

55
 DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE PRIN MIJLOACE
SPECIFICE HANDBALULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
DIN CICLUL GIMNAZIAL

Prof. Voica Mihaela, Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova

Participarea sistematică a copiilor, a tinerilor şi chiar a adulţilor la un proces de instruire în

handbal aduce o contribuţie însemnată la rezolvarea sarcinilor prioritare ale mişcării de educaţie
fizică şi sport din ţara noastră. În acest sens, handbalul contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă,
la întărirea sănătăţii, la creşterea nivelului de motricitate generală, la atingerea unui grad înalt de
robusteţe şi vigoare şi, totodată, la formarea şi dezvoltarea personalităţii, a unor calităţi morale ca-
racteristice tineretului.
Handbalul este un joc colectiv, care se desfăşoară în alergare, uneori în cea mai mare viteză,
ceea ce imprimă jocului un caracter dinamic. El poate fi considerat ca o sinteză fericită a deprinderi-
lor motrice de bază ale omului, ca alergarea, săritura, prinderea şi aruncarea, ceea ce conferă han-
dbalului, pe lângă atributele sale sportive de joc de echipă practicat în competiţii şi atributele de
mijloc al educaţiei fizice şi de sport complementar cu influenţe pozitive asupra pregătirii fizice a
sportivilor din alte ramuri.
Copiii îşi pot pune în valoare calităţile motrice, intelectuale şi morale ca: viteza, îndemâna-
rea, rezistenţa, forţa, dârzenia, curajul, iniţiativa şi spiritul de colaborare, oferind profesorului posi-
bilitatea să descopere chiar de la o vârstă fragedă pe viitorii handbalişti.

Bibliografie
1. Bota Maria, Bota Ioan, "Handbal, 500 exerciţii pentru învăţarea jocului", Editura Sport -
Turism, Bucureşti, 1990.
2. Cîrstea Gheorghe, "Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului", Editura An-Da, Bu-
cureşti, 2000.
3. Cătăneanu Sergiu, Cojocaru Nicolae, Cernăianu Sorina, "Elemente de teoria şi metodica
educaţiei fizice şi antrenamentului sportiv", Editura Sitech, Craiova, 2000.
4. Cercel Paul, "Handbal, exerciţii pentru fazele de joc", Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980.
5. Dragnea Adrian, "Antrenamentul sportiv", Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucu-
reşti, 1995.
6. Ioan Kunst Ghermănescu, Valeriu Gogîltău, Elena Jianu, Ioan Negulescu, "Teoria şi me-
todica handbalului", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
7. M.Ed.C. - Consiliul Naţional pentru Curriculum, "Ghiduri metodologice de aplicare a pro-
gramelor de Educaţie fizică şi sport pentru învăţământul primar, gimnazial, liceal", Bucureşti, 2001.
8. M.Ed.C., "Plan - cadru de învăţământ pentru clasele I-VIII. Ordinul M.Ed.C.,
3238/11.04.2001".
9. M.Ed.C. - Consiliul Naţional pentru Curriculum, "Programe şcolare pentru clasele V-
VIII, 1999".

56
COMPETIVITATEA
ȘI
PERFORMANŢĂ
 EXERCIŢIUL FIZIC – MIJLOC DE BAZĂ AL EDUCAŢIEI FIZICE

Prof. Lengyel-Ionescu Petre, LPS „Petrache Trișcu” Craiova

Student:Lengyel-Ionescu Cosmin,FEFS Craiova

Introducere
Activitatea din cadrul educației fizice și sportului este condiționată de folosirea unor mijloa-
ce care au scopul de a concretiza obiectivele propuse fiecărei lecții sau ședințe de antrenament. Mij-
loacele se împart în două categorii: specifice, cele care aparțin educației fizice, și complementare
sau nespecifice, cele provenite din alte domenii care sunt împrumutate pentru a spori eficiența acti-
vității educației fizice. Dintre mijloacele specifice, cel mai utilizat este exercițiul fizic, fiind totodată
și mijlocul de bază al educației fizice.
Definiție
Exercițiul fizic se definește ca fiind o acțiune cu caracter preponderent corporal efectuată în
mod sistematic și conștient în scopul realizării obiectivelor stabilite pentru activitatea motrică res-
pectivă. Prin programarea exercițiilor fizice se materializează practic dezideratele specifice educa-
ției fizice, cum ar fi dezvoltarea armonioasă, dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, însușirea de-
prinderilor motrice și formarea priceperilor, etc. Exercițiul fizic se caracterizează prin: conținut și
formă.
Conținut
Conținutul exercițiului fizic este reprezentat de totalitatea elementelor mișcărilor care-l alcă-
tuiesc și efectele acestoraasuprauneideprinderi, dezvoltării unei calități motrice, influențării unei
grupe/regiuni musculare sau creșterii valorii funcționale a unui aparat/sistem. El este apreciat după:
• efortul fizic depus în executarea mișcărilor (volum, intensitate, complexitate, etc)
• efortul psihic solicitat la execuția mișcărilor corpului și a segmentelor acestuia, prin parti-
ciparea proceselor psihice de atenție, voință, rapiditate a gândirii, memorie, etc.
• efectele fiziologice și biologice apărute în organismul uman în urma practicării exerciții-
lor fizice.
Formă
• Forma exercițiului fizic se concretizează în succesiunea actelor și acțiunilor mișcărilor ce-l
compun: direcția, traiectoria, amplitudinea, tempoul și ritmul acestora. Reprezintă modalitatea par-
ticulară de realizare a succesiunii mișcărilor componente și a legăturii dintre acestea.
Clasificare
Existând multe combinații și tipuri de exerciții fizice, specialiștii în domeniu au stabilit o
clasificarea a acestora, în funcție de mai multe criterii. Mai jos voi enumera principalele clasificări:

58
 - după criteriul anatomic: exerciții fizice pentru segmentele corpului (membre superioare,
inferioare, trunchi, etc.) sau pentru întregul corp;
- după calitățile motrice pe care le dezvoltă preponderent: exerciții fizice pentru viteză, în-
demânare, rezistență, forță, mobilitate;
- după tipul deprinderilor motrice care se învață: exerciții fizice pentru deprinderi motrice
de bază sau utilitar-aplicative și exerciții fizice pentru deprinderile motrice specifice ramurilor și
probelor sportive;
- după caracterul succesiunii mișcărilor componente: exerciții fizice ciclice, aciclice sau
combinate;
- după intensitatea efortului fizic: exerciții fizice supramaximale, maximale, submaximale,
de intensitate medie, de intensitate mică;
- după natura contracției musculare: exerciții fizice statice, dinamice sau mixte.

59
 OXIGENAREA ȘI PRESOPUNCTURA ÎN ATLETISM

Prof. Agafiţei Gica, L.P.S. Iaşi

Prof. Ungureanu Mihaela Claudia, L.P.S. Botoşani

Faţă de celelalte mijloace prezentate, oxigenarea are un rol important în restabilirea activi-
tăţilor organismului după efort. În timpul efortului fizic are loc un consum de oxigen care nu poate
fi procurat în totalitate în timpul efortului din atmosferă, intrând într-o stare de criză de O2 pe care
organismul o achită în perioada de refacere.
Compensarea datorie de oxigen survenită pe parcursul efortului o putem echilibra din punct
de vedere al refacerii în pauza dintre cele două curse. Datorită crizei de timp se apelează la oxigena-
rea artificială şi se poate realiza prin administrarea prin masca individuală, într-un ritm reglat, a
oxigenului după o prealabilă umectare a acestora prin barbotare, fie prin emanare de O2 direct în
cabina sportivilor.
În acest caz, favorizăm transformarea acidului lactic în glicogen şi bioxid de carbon care se
elimină prin respiraţie, oxigenul administrat prin inhalare individuală în concentraţii de 85-90%,
asociat cu 1+-15% carbogen, accelerează plata datoriei de oxigen.
Efectele stimulatoare ale oxigenului exercită efecte de restabilire cardiorespiratorie, meta-
bolică şi neuropsihică(atmosferă supraoxigenată producând relaxare musculară).

Bibliografie:
M.T.S., C.C.P.S. - Recuperarea în sport - abordarea tehnicilor şi mijloacelor de refacere,
Bucureşti, 2000.

60
 STRETCHINGUL ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ

Prof. Andrei Maria, C.S.S Ploieşti

Prof. Andrei Florin, C.S.S Ploieşti

Ce este stretchingul? Sub numele de stretching este cunoscută o noua metodă prin interme-
diul căreia poate fi exersată mobilitatea mușchilor corpului într-o formă simplă, eficientă și fără a
exista riscul fracturilor. Cu alte cuvinte, este o tehnică de întindere a mușchilor într-un mod natural,
care constă în izolarea unui grup de mușchi și exersarea acestora.
Beneficiile stretchingului se suprapun în parte cu beneficiile oricărui sport, adică starea ge-
nerală de bine, relaxarea fizică și psihică, reducerea durerilor și tensiunii musculare, atât în cazul
persoanelor sedentare cât și după un antrenament sportiv, însă exercițiile de întindere au o serie de
calități particulare: ameliorează flexibilitatea țesuturilor, crește abilitatea de a învăța sau de a execu-
ta diverse mișcări, reduce riscul de apariție a traumatismelor aparatului locomotor și determină un
nivel ridicat de conștientizare a propriului corp. De asemenea, stretchingul arde caloriile, cca. 75
kcal/ora. Pe masură ce înaintăm în vârstă, devenim mai puțin elastici. Stretchingul îmbunătățește
substanțial elasticitatea musculară, întinerind mușchii.

Bibliografie:
1. Crețu M, Trăilă H, - Bazele științifice ale pregătirii musculare, Ed. Universitaria, Craiova,
2007

61
 EVALUARE BIOCHIMICA IN SPORT

Prof. Cătălin Brindusoiu, LPS „Petrache Triscu” Craiova

Prof. Madalina Brindusoiu, Colegiul National „Carol I” Craiova

Evaluarea modificarilor biochimice, functionale, induse de efortul standard sau in antrebne-

met urmareste variatiile unor constante biochimice ce apar in produsele biologice:singesi urina.
Testarea sportivului se face fie in laboratoru fie pe teren.Urmarirea modificarilor fizico-
chimice permite studierea adaptarii organismului la cerintele de efort ale ramurii de sport, la stabili-
rea limitelor si rezervelor existente:totodata ajuta in selectia si modelarea diferitelor tipuri de
efort(aerob sau anaerob) din anttrenamente.Solicitarile neuromusculare, neuropsihice, musculare,
endocrinometabolice, cardiovasculare, respiratorii, hepatice, renale induse in efort se reflecta in
plan umoral prin modificari biochimice, declansate la nivelul tesuturilor organelor implicate in me-
tabolismului energogenetic, iar aparitia acestor modificari este dependenta de particularitatile fizio-
logice si de anduranta.La ansamblu de reactii neuropshice sub al caror impuls se declanseaza mobi-
lizarea rapida si substante energogene se adauga actiunea a hormonilor stimulatori medulo si corti-
cosuprarenali.Avind in vedere marea diversitate a acompusilor biochimici care sufera modificari in
efort, din considerente didactice, am incercat o sistematizare a acestora in mai multe grupe urmarind
lactatul sanguin si modificarile echilibrului acido-bazic, acizii grasi liberi, produsi de degradare de
natura proteica, enzime, electroliti in singe si urina.

Bibliografie:
1.Elena Taina RINDERIU-Fiziologia Efortului Fizic –Reprografia Universitati din Craiova
1996

62
 CARACTERISTICI ALE ALERGARII DE VITEZA
IN ANTRENAMENTUL DE PERFORMANTA

Prof. Nicusor Bugiulescu, Liceul cu Program Sportiv” Petrache Triscu” Craiova

Referindu-ne la alergarea de viteză, din studiul literaturii de specialitate se observă o preo-

cupare deosebită pentru găsirea celor mai bune metode şi mijloace pentru creşterea resurselor ener-
getice ale organismului uman.
În atenţia specialiştilor au stat şi studiile privind realizarea celor mai eficiente mişcări, struc-
tura biometrică cea mai economică, atât din punct de vedere al consumului energetic, cât şi din
punct de vedere al unghiurilor de acţionare ale forţelor de reacţie a reazemului şi ale forţelor de
avântare ale segmentelor pendulante. O mişcare corectă din punct de vedere biomecanic, asigură
realizarea a două dintre obiectivele de bază ale alergării de viteză – relaţia optimă dintre „frecvenţa”
şi „lungimea paşilor”.
Performanţa în alergarea de viteză este determinată în general de factorii fiziologici, care se
împart în două categorii: înzestrarea genetică şi starea de sănătate.
Înzestrarea genetică – gena individuală îşi pune amprenta pe toată perioada performantă din
viaţa unui sportiv. S-a constatat o anumită moştenire a zestrei genetice.
Starea de sănătate – capacitatea omului de a se adapta la eforturi intense, de a rezista la stres
şi de a se reface cât mai bine sunt legate fiziologic de o alimentaţie raţională şi de o odihnă suficientă.
Dinamismul, armonia si cursivitatea miscarilor in care domina alegerea si lupta continua
pentru invingerea obstacolelor fac din cursele de garduri cele mai spectaculoase probe in atletism.
Aceste caracteristici fac ca la concursuri probele de garduri sa fie asteptate cu viu interes, atat de
cunoscatorii atletismului, cat si de specatorii mai putin avizati.
Alergarea este o miscare ciclica, fiind alcatuita dintr-o succesiune de unitati identice, care se
desfasoara intr-o ordine stricta si se repeta la anumite intervale de timp. Unitatea ciclica a alergarii
este reprezentata prin pasul de alergare, care poate fi analizat prin doua aspecte:
- pasul de alergare simplu
- pasul de alergare dublu
Pasul alergător simplu este reprezentat de succesiunea tuturor fazelor realizate de picioare
între două contacte succesive.
Pasul alergător dublu reprezintă succesiunea tuturor fazelor realizate de picioare, între două
momente identice ale aceluiaşi picior.
În acest caz, se iau în considerare ambele faze realizate de un picior:
- perioada de sprijin;

63
 - perioada de pendulare.
Fazele alergarilor
Actiunile efectuate de catre alergator, in cadrul unei probe de concurs, au o structura care se
modifica in functie de scopul urmarit in diferite momente ale alergarii. Aceasta a determinat ca o
cursa de alergare, din momentul inceperii ei si pana la trecerea linie de sosire, sa fie impartita im
mai multe faze componente, luandu-se in considerare ordinea succesiunii lor:
Startul si lansarea de la start
Startul de jos reprezinta o pozitie grupata care permite o plecare rapida, foarte importanta la
inceperea alergarii de viteza. Un start corect depinde si de modul in care se aseaza blocurile de
start.Astfel, blocul din fata va fi inclinat la aproximativ 45 grade, iar cel din spate, la aproximativ 75
grade, inclinari corespunzatoare flexiei gleznelor in pozitia de plecare din blocuri.Blocurile se asea-
za pe mijlocul culoarului la alergarile in linie dreapta, sau in exteriorul culoarului, cand se pleaca
din turnanta.Distantele dintre blocuri in directia alergari determina trei variante:startul clasic, starul
apropiat si startul departat.
La startul clasic, primul bloc se aseaza la 35-50 cm fata de linia de plecare iar blocul din
spate la 5-8 cm fata de primul bloc.Pentru startul apropiat, blocul din spate se apropie la 15-20 cm
fata de blocul din fata, iar pentru startul departat, primul bloc se deplaseaza pana la o distanta de 15-
20 cm fata de blocul din spate.
Startul de jos are trei comenzi:
I. PE LOCURI-la auzirea acestei comenzi, alergatorul se aseaza in blocuri, fixand mai intai
primul picior si apoi piciorul din spate care se sprijina pe sol si cu genunchiul;mainile se afla inapo-
ia liniei de plecare, bratele fiind perpendiculare pe sol si paralele, la latimea umerilor;
Trunchiul va avea o pozitie normala, fara flexie sau extensie, gatul fiind in prelungirea trun-
chiului-din aceasta pozitie alergatorul priveste in fata la 2-3 m.
II. GATA-dupa auzirea acestei comenzi, alergatorul ridica bazinul incet, pana la nivelul
umerilor;trunchiul se deplaseaza usor inainte, bratele preluand o parte din greutatea corpului;spatele
este drept, centrul de greutate al corpuluiu va fi plasat foarte aproape de linia de start.Aceasta pozi-
tie se caracterizeaza prin incordare maxima, favorabila plecarii rapide.Tot in aceasta pozitie se rea-
lizeaza unghiurile favorabile intre coapse si gambe.
III.LANSAREA DE LA START-In pozitia « gata » prin ridicarea mainilor de pe sol, dupa
receptionarea pocnetului pistolului, corpul atletului are tendinta de a cadea, dar apare primul pas
care schimba aceasta tendinta si proiecteaza corpul inainte;miscarea picioarelor este simultana (im-
pingerea din primul picior si tragerea celui din spate), fiind ajutata si de lucrul activ al bratelor, care
prin pendulare impreuna cu piciorul din spate, maresc reactia sprijinului; lansarea in continuare se

64
face prin pasi de accelerare, primii 2-3 pasi neavand momente de amortizare;pasii se lungesc in
mod progresiv, iar urmele lor, la inceput departate, se apropie de axa alergarii, dupa 8-10 pasi.
Alergarea pe parcurs reprezintă menţinerea tempoului de alergare, specific cursei, dobândit
după lansarea de la start, până spre final, când începe să se pregătească finişul.

Finisul si sosirea
Sosirea la probele de viteză se face prin avântarea pieptului cu 2 – 3 m înaintea liniei de sosire

In concluzie, alergarea de viteza in atletism impune o consumare mare de energie, ca urmare

a eforturilor implicate in actiunile motrice.
Un factor prioritar in obtinerea rezultatelor de valoare in alergarile de viteza este, in mod fi-
resc, dezvoltarea vitezei de deplasare, precum si cea de reactie. Totusi, celalalte calitati motrice nu
trebuiesc lasate deoparte, o pregatire integrala fiind absolut necesara pentru atingerea marilor per-
formante.

Bibliografie:
A.Dragnea. Antrenamentul sportiv, Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti 1996
S.Cataneanu – Elemente de teoria si metodica educatiei fizice si Antrenamentului sportiv,
Editura Sitech - craiova

65
 STRATEGII DE OPTIMIZARE A BLOCAJULUI
LA NIVELUL JUNIORILOR

Prof. Căpăţână Daniela – Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”, Craiova

Prof. Filip Dragoş – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Craiova

Privit ca unul dintre cele mai importante elemente ale apărării din jocul de volei, blocajul -
datorită multiplilor factori ce-i influenţează eficienţa - este considerat şi unul dintre cele mai dificile
elemente de abordat în pregătire. Simultan cu creşterea nivelului competiţional, provocarea se am-
plifică datorită complexităţii atacului advers, iar simpla înlaturare a eventualelor greşeli de tehnică
nu mai este suficientă, o execuţie eficienţă solicitând implementarea în procesul de pregătire a unor
mijloace complexe ce prezintă fidelitate motrică faţă de situaţiile concrete de joc.
În esenţă, demersul nostru a fost orientat către optimizarea metodologiei predării blocajului.
S-a presupus că selecţionarea şi aplicarea în pregătire a unor mijloace de acţionare focalizate
pe carenţele individuale ale jucătorilor observate în timpul execuţiilor tehnice specifice blocajului,
va conduce la creşterea performanţelor individuale şi colective pe această componentă a apărării.
Cercetarea s-a derulat pe parcursul anului şcolar 2015 – 2016, la echipa de volei masculin a
Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova, categoria „juniori”. Mijloacele aplicate în
instruire au urmărit corectarea greşelilor tehnice, îmbunătăţirea componentei fizice, dar mai ales a
factorilor referitori la anticiparea acţiunii ridicătorului şi atacanţilor şi sincronizarea săriturii.
Rezultate şi concluzii
Prelucrarea datelor confirmă evoluţia pozitivă a fenomenului studiat, progresul realizat fiind
de 32, 67%. În urma aplicării Testului Student se observă că există diferenţe semnificative între
mediile celor două testări la acest parametru: tcalculat = 11, 21 > 2, 947 (ttabel), p < 0, 001. Rezultatele
obţinute confirmă faptul că mijloacele aplicate au favorizat învăţarea motrică, fapt manifestat prin
creşterea gradului de stăpânire al deprinderii motrice specifice la nivel individual precum şi a efici-
enţei echipei, aceasta câştigând Turneul Final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar (2016)
categoria licee.
Bibliografie
Kus S., Coaching volleyball successfully, Human Kinetics, USA, 2004.
Shaao M., Volei. Curs de bază, Edit. Universitaria, Craiova, 2013.
Shondell D, Reynaud C., The volleyball coaching, Human Kinetics, USA, 2002.

66
 SELECTIA IN SPORT

Prof. Marius Cimpoeru, L.P.S. „Petrache Triscu” Craiova

Selectia sau „identificarea talentelor” este un proces organizat si repetat de depistare tim-
purie a disponibilitatii innascute pentru practicarea si specializarea ulterioara intr-o disciplina sau
proba sportiva. Pentru fiecare proba sportiva s-a descris un „model ideal al performer-ului”. Acesta
se numeste „biotip constitutional” si este caracterizat de anumite calitati motrice, fizice si compor-
tamentale specifice. Selectia utilizeaza un sistem complex de criterii pentru identificarea subiectilor
care se apropie cel mai mult de acest model ideal.
Selectia medico-sportiva foloseste criterii si indici medico-sportivi pentru alegerea celor-
mai talentati si mai apti subiecti care, in urma unui program de antrenament stiintific sa obtina ma-
ximum de performanta.
Criteriile utilizate in selectia medico-sportivasunt:
1.criteriul sanogenetic (starea de sanatate). Este uncriteriuesential in selectie, doar un or-
ganism perfect sanatosavandsansereale de obtinere a performantei sportive. Performantasportiva-
presupunereaatingereasichiardepasirealimitelorfiziologice ale organismului.Participarea la sedinte-
zilnice de antrenamentsi la competitiireprezintaunstresfizicsipsihic important caruiasportivul ii poa-
te face fata doardaca are o stare de sanatatefoartebuna. Boalareprezintaunstressuplimentar care im-
piedicaperformantasportiva.
2.criteriul genetic. Consta in identificareasexului genetic al sportivului, sexul genetic nefi-
indobligatoriusicel somatic.Sexul genetic estedeterminat de prezentasauabsentacromozomului Y in
perechea de cromozomisexualiastfel: embrionul a caruipereche de cromozomisexualieste XX este-
femnin, embrionulmasculinfiindcaracterizat de perechea XY. Teoretic, prezentacromozomului Y
face ca din creastasexualaaembrionuluisa se secrete testosteron catre sfarsitul primuluitrimestru al
vietii intrauterine care va detemina masculinizarea somatica a embrionului. Daca din diferite motive
aceastasecretietestosteronicanu se produce, embrionulrespectiv, desimasculin din punct de vedere
genetic, se vadezvoltacatregenulfeminin (de undesiexpresia” femeiaesteregula, barbatulesteexcep-
tia”!!!). Desica aspect un organism poatesaprezintetoateaspectelesexuale feminine, atatpeceleprin-
cipale cat sipecelesecundare, el poate fi din punct de vedere genetic masculin, cu repercusiuniasu-
pracalitatilorfizice ale persoanei respective. Testul Barr identificasexul genetic al sportivului.
3.criteriul somatic. Antropometriasportivaurmarestemasurareaanumitorsegmente ale orga-
nismului (diametre, perimetre, statura, inaltimeetc). Indiciifurnizati de antropometriasportivasun-
tdeosebit de importantipentruselectiaacelororganisme care se suprapuncelmai bine pestebiotipul
constitutional ideal al performer-ului in ramurasportivarespectiva. De exemplu, un halterofilestea-

67
vantajat de un centru de greutatesituat cat maijosdeoarece ii permite o stabilitatecrescutamotivpen-
tru care, in aceastaprobasportivavor fi alesisportiviicare au membreleinferioarescurte. Membrelesu-
perioarescurte permit o „cursa” maiscurta de ridicare a haltereipecandmembrelesuperioare lungi
suntpreferate in sporturicainotul, tenisul de camp, polo etc.Inaltimeaeste un criteriuextrem de im-
portant in anumitesporturi (baschet, volei) iargreutateareprezinta in box bazaimpartirii in catego-
riicompetitionale. Chiar in cadrulaceluiasi sport, diferitelepozitiipeterennecesitacaracteristicisomati-
cespecifice: pivotul la baschetpoateavea o staturamai mica, portarul din fotbaleste bine sa fie cat
maiinalt etc.
4.criteriul functionalsi al capacitatii de efort. Tipul de efortimplicatestediferit in functie
de fiecare sport in parte. Astfel, caracteristicibiomotrice de tipulfortei, vitezei, exploziei se bazeaza-
peeforturi de tip anaerobpecandandurantaestesustinuta de mecanisme aerobe. Celedouatipuri de
efortdepind de compozitiafibrelormusculare: fibrelealbesuntspecializatepentrueforturi anaerobe
pecandcelerosii, denumitesifibrelente, suntmultmai bine echipate cu enzimelecarateristicemetabo-
lismuluiaerob. Proportiaacestorfibrepoate fi modificataprinantrenamentdar are in mare parte deter-
minantagenetica. Pentruprobele de fond sisemifondvor fi selectionatisportivi cu o buna capacitate
aeroba de efortdarvompreferaproportiicrescute de fibremuscularerapidesi capacitate anaerobabuna-
pentrusprinteuri, aruncatori, saritori etc.
5.criteriul neuro-psihic. Criteriulneuro-psihiceste din ce in cemaiatentfolosit in zilelenoas-
tre in procesul de selectie. Se cunoscmultecazuri in care succesulunuisportiv nu s-a bazatpecalitati-
fiziceexceptionale ci pe o componentapsihicasimotivationaladeosebita.Capacitatea de concentrare,
rezistenta la stress si la monotonie, atentiadistributivaetcsuntcativadintreindicatoriipsihologici-
investigatipentruselectiasportiva. Foarteimportantepentrutoategrupele de sporturi, abilitatilepsiholo-
gicesuntesentialepentruobtinereaperformantei in anumite probe sportive (auto, moto, pilotii de la
bob, tiretc) Identificarea, cuantificareasiimplementareaatributelorpsihologice in deciziaselectionarii
au un impact deosebitasupraobtineriisuccesului in sport.
6.criteriulbiochimic. Anumiti parametrii biochimici favorizeaza performanta sporti-
va.Amintimaicidoarhemoglobinasaguina, un factor de crestere al capacitatii aerobe de efortsauefec-
teleanaboliceproteice ale hormonuluisomatotrophipofizar.
Procesul de selectie se desfasoara in etape care utilizeazadoar o parte dintrecriteriile enume-
rate. Astfel, selectiaprimara, care are loc in copilarie, urmarestenumaicriteriulsanogenetic, pecel
somatic sipecel genetic. Este in schimbposibilaelaborareaunei „prognoze de crestere” care, pebazai-
naltimiiactuale ale copiluluidarsi a caracteristicilorereditare ale parintilorpoateprognoza cu o marja
de eroareacceptabila, inaltimea maxima la care poateajunge la maturitatecopilulrespec-
tiv.Remarcaminsacasi in acestcazexistafactori care pot interveniasupracartilajelor de cresteresi care
pot modificaastfelprognoza de crestere: sexualizareaprecoce, stresulpsihologic, alimentatieincorec-

68
ta, exercitiile cu incarcatura. Capacitatea de efortestedependenta de echipamentulenzimatic al fibre-
lormusculare care se maturizeazadupavarsta de 15 ani, motivpentru care investigareacapacitatii de
efort la copiinu se justifica. Se preferatestefunctionale de tipulprobeiRuffier, probeiSchellong etc.
Selectiasecundara se aplicacelorcare au practicatdejasportul de cativaanisireprezintaceamaiimpor-
tantaetapa a procesului de selectie. Scopulsauesteidentificarea „micromodelului biologic” specific
probei sportive respective. Este adevarataselectiepentruperformantasi din acestmotivtrebuiesa fie
drasticasisacuprindatoatecriteriile de selectie enumerate. Implicarea in sportul de performantaeste o
optiune cu consecintedeosebiteasupravietiisportivuluirespectiv. Chiarsi din punct de vederefinanci-
ar, selectiasecundarapoatescutistatulsaupesportiv de la o investitieneprofitabilapetermen lung. Din
acesteconsiderente o tolerantapreamare in acest moment nu poate fi decatnociva. Desigur, existaca-
litatiimposibil de cuantificat (ceeacenumim „talent”) care pot compensamiciincalcari ale standarde-
lor de selectiedarsportivultrebuieconstientizatdesprerisculpe care si-l asuma. In cazurile in care
sportivulisidoreste o cariera in sport darcalitatile sale nu ilcalificapentrusportulpracticat, i se vorre-
comandaaltesporturi cu cerintemaiapropiate de celepe care le poseda (reorientarea medico-sportiva).
Selectiatertiara se aplica in general echipelornationalesiolimpicesiurmareste „macromodelul biolo-
gic”. In principiu, performantaobtinutadejapana la acel moment ilcalificapesportiv. In cazulcompeti-
tiilordesfasurate in conditiideosebite de mediueste de preferatcooptareasportivului cu o biologi-
emaibunacelui cu performantecevamaibunedar cu secheleposttraumaticesaualteprobleme.
Succesulsaueseculprocesului de identificare a talentelordepinde de capacitatea de a cuantificasi a
suprapunecalitatilesportivului pestecerintelesportuluirespectiv.

Bibliografie:
Epuran Mihai, „Selectia si orientarea medico-biologica in sport” in E.F.S nr.6 Editura
C.N.E.F.S Bucuresti 1993
Alexe N., Studii privind pregatirea sportive a copiilor si juniorilor. EdituraStadion, 1972
CarsteaGhe., Educatie fizica – fundamente teoretice si metodice, 1999

69
 APARAREA, FAZA DE JOC DE MARE IMPORTANTA
IN ECONOMIA JOCULUI DE VOLEI

Conf. univ. dr. Glicheria Daian, FEFS Craiova

Prof. Ioan Daian, LPS „Petrache Triscu” Craiova

Abstract
Voleiul romanesc renaste in ierarhia mondiala prin faptul ca incepe sa puna accent nu atat pe
faza de atac cat pe fazele de aparare, faze ce conteaza in economia jocului tocmai pentru punerea in
valoare a atacului.
Pendant la derniere periode, le jeu de volleyball c’est dans une certaine ascensence.
La valeur de jeu est donne par l’atac, qui est le moment plain des satisfactions, mais ils
n’ exists sana une efficace recuperation.

Cuvinte cheie
blocaj, preluarea din atac, preluarea din blocaj, faza de joc.

Introducere
In jocul de volei modern apararii trebuie sa i se acorde o atentie din ce in ce mai mare, lucru
real si prin introducerea postului de libero, deoarece apararea constituie baza eficientei atacului.
Jocul de volei este un joc in care fazele alterneaza si se succed cu mare rapiditate, fapt ce
impune ca sportivii voleibalisti sa stapaneasca foarte bine un bagaj mare de cunostinte pentru a pu-
tea alege cu rapiditate procedeul eficient fazei si momentului de joc.
Cu toata evolutia jocului spre succesiune rapida, in multe cazuri jocul este inca destul de
lent, cu multe faze desfasurate static, din pozitii prea inalte, lucru ce duce la gresala si ritm lent de
joc.
Prin crsterea taliei sportivilor s-a crescut si punctul de contact cu mingea, in faza de atac.
Blocajul ca moment al apararii este primul care are ca sarcina impiedicarea adversarului de a
realiza punct, drept pentru care acest moment trebuie atent pregatit si impreuna cu celelalte modali-
tati de realizare a apararii, sa constituie o arma de "atac".

Metoda de lucru
S-au efectuat inregistrari la competitiile disputate de juniorii clubuluii "Universitatea
L.N.T." Craiova.

70
 In inregistrarile efectuate s-a urmarit: faza a II-a a jocului, faza in care a intrat blocajul si re-
cuperarea mingii dupa blocaj. S-au inregistrat zonele de blocaj si zona care a recuperat mingea, da-
ca a fost liberoul sau un alt jucator. Statistica a fost facuta pe primele trei seturi, indiferent de rezul-
tatul acestora, pe parcursul a cinci jocuri.

Rezultate obtinute
Blocaje efectuate

Bibliografie
1. Dragnea C.A., Mate-Teodorescu S. - Teoria sportului, Ed. FEST, Bucuresti, 2002.
2. Nicu A. - Antrenamentul sportiv modern, Ed. EDITIS, Bucuresti, 1993.
3. Balais F., Pacuraru A. - Volei, de la selactie la performanta, Ed. Academica, Galati, 1997.
4. Daian G., Daian I. – Volei, elemente de tactica, Ed. MJM, Craiova, 2003.
5. Daian G. – Volei, note de curs, Ed. Universitaria, Craiova, 2005.

71
 PARTICULARITĂŢI METODICE PRIVIND SELECŢIA INIŢIALĂ ȘI
PREGĂTIREA ELEVILOR DIN CADRUL SECŢILOR DE ORIENTARE
SPORTIVĂ DE LA CLUBURILE ȘI PALATELECOPIILOR

Prof. Constantin Deaconescu, Palatul copiilor Dr. Tr.Severin

Alegerea temei şi orientarea demersului ştiinţific au fost determinate de multiplele modifi-

cări care s-au produs în cadrul orientării sportive, începând cu criteriile de selecţie şi terminând cu
pregătirea tehnică, tactică, teoretică şi psihică. Aceste progrese esenţiale din cadrul orientării sporti-
ve au atras după sine modificări, care necesită o serie de îmbunătăţiri, mai ales în ceea ce priveşte
criteriile de selecţie.
Oricât de bune ar fi metodele şi mijloacele de pregătire nu se pot obţine performanţe ex-
cepţionale dacă materialul uman cu care se lucrează nu se ridică la nivelul impus de modelul de
campion.
* Actualitatea şi importanţa temei pentru dezvoltarea orientării sportive.
Lucrarea de faţă, având o tentă de cercetare, ne obligă ca, prin investigaţiile şi prin experi-
mentul făcut, să găsim argumente în favoarea criteriilorn de selecţie, să propunem şi unele metode
de înbunătăţire a acestora, dar să descoperim şi unele metode care să reprezinte aspecte noi, mai
puţin sau deloc exploatate în activitatea grea, dar plină de satisfacţii, pe care o ai în munca de instru-
ire în tehnica de bază a orientării sportive, a unor grupe de copii.
Este cunoscut faptul că obţinerea unor rezultate sportive pozitive este strâns legată de calita-
tea materialului uman cu care se lucrează, în acest fel selecţia a devenit un factor de cercetare mul-
tidisciplinară, iar rezultatele obţinute şi concluziile ce s-au desprins au modernizat în totalitate stra-
tegiile tradiţionale de selecţie.
Noul concept, conturat pe plan naţional şi internaţional acordă o mai mare pondere procesu-
lui de orientare şi selecţie iniţială precum şi o tratare diferenţiată a selecţiei propriu-zise care se des-
făşoară în concordanţă cu exigenţele modelelor de nivel formativ şi de performanţă.
Actualitatea temei este dată de faptul că:
•nu sunt stabilite bazele metodologice în condiţiile în care, în orientare sportivă
• au intervenit numeroase modificări: selecţie, echipament, condiţii, tehnică
- sunt puţine lucrări care abordează latura modernă a activităţilor de selecţie.
•pune la dispoziţia copiilor, persoanelor interesate, instructorilor, un material acesibil şi mai
ales, condiţiile unei activităţi moderne de instruire;

72
 • face propuneri pentru noi orientări de organizare şi desfăşurare a activităţilor cu începătorii
în orientare sportivă.

Bibliografie:
1. HEINZ, D. (1975), Orientarea- sportul pădurilor, Bucureşti, Editura Sport – Turism
2. LASZLO, F. C., (1982) Tajfutok konyve, Bucuresti, Editura Kriterion
3. MANNO, R. (1992), Les bases de l antrainament sportif, Paris, Editura Revne EPS
4. MC NEIL, C.RENFREW, T. (1987), Teaching orienteering. Harveys and British Orienteering
Federation.
5. SOOS, GH. (1993), Sportul orientării, Craiova, Editura Avrămeanca
6. ŢICLEANU, M. (1984), Orientarea de performanţă, Bucureşti, Editura Sport - Turism

73
 CULTIVAREA MENTALITĂŢII DE ÎNVINGĂTOR

Prof. Geapana Cătălin – L.P.S. „Petrache Trișcu” Craiova

Prof. Iacob Petra – L.P.S. „Petrache Trișcu” Craiova

Este foarte important de reținut că mentalitatea de învingător se cultivă, se dobîndește.

Modalități prin care se poate cultiva această mentalitate:
-când ai succes, notează-ți elementele care te-au dus acolo și folosește-le și în alte situații.
-nu-ți permite să greșești tot timpul, învata din greșelile altora, dar și din propriile tale gre-
șeli.
-controlează factorii care țin de tine și îmbunătățește-i, nu pune eșecul doar pe seama altora,
sigur ai și tu o contribuție.
-implica-te în activități cu caracter divers, fii deschis să acumulezi informații, știi că cel care
deține informația, e cel mai tare.
-ai încredere în tine, ai puterea de a-ți prezenta punctele de vedere, susținute de argumente
solide, chiar daca nu se dovedesc a fi cele mai bune, cu acest prilej poți să aduci ajustări punctelor
tale de vedere în beneficiul tău.
-provoaca-te zilnic, stabileste-ți ținte, închide pentru câteva minute ochii și vezi cum te-ai
simți daca ai reuși, anticipând operaționalizarea, împlinirea obiectivului în felul acesta, apoi urmea-
ză pas cu pas drumul în vederea realizării lui.
-fii perfecționist în ceea ce faci.
-fii optimist, ai puterea să crezi că poți dacă vrei cu adevarat.
Acestea sunt niște modalitați, sfaturi de urmat, pentru formarea și educarea mentalității de
învingător necesară tuturor în viața de zi cu zi și nu numai sportivilor pe stadioane și arene sportive.

Bibliografie:
Epuran, Mihai – Psihologia sportului de performanta, Ed. Fest, 2008

74
 SPORTUL - FENOMEN SOCIAL

Prof. Georgescu Gheorghe – L.P.S. „Viitorul” Pitești

Prof. Tudorache Gabriel – Şcoala gimnazială Nr. 1 Costeşti

Originea exerciţiilor fizice se confundă cu însăşi viaţa omului. Activitaţile fizice unane s-au
orientat în vederea asigurarii existenţei indivizilor, începând din primele momente ale constiinţei
acestora. Roluri importante în originea şi apoi în evoluţia exerciţiilor fizice a avut natura umană, cu
deosebire psihicul superior al omului, materializat în inteligenţă şi creativitate, care a reuşit să valo-
rifice într-un mod strălucit spiritul de întrecere şi capacitatea de imitaţie. Observăm că încă de la
începuturile civilizaţiei umane, exerciţiile fizice reproduc deprinderi naturale (alergare, săritură,
aruncare, căţărare) şi deprinderi de luptă (corp la corp, cu obiecte specializate, arme transformate,
etc.)
Intrecerea a stat şi la baza nevoii de realizare a omului care, pe lângă domeniile consacrate
(muncă, apărare, cult etc.), a gasit un teritoriu fertil în exerciţiile fizice, pentru a-şi manifesta perso-
nalitatea. In ceea ce priveşte originea exerciţiilor fizice putem spune că:
a) Originea exerciţiilor fizice este complexă, contopindu-se cu însăşi existenţa omului.
b) Exercţtiile fizice se regăsesc în cultura, care le-a favorizat dezvoltarea, ele contribuind la
îmbogaţirea ei.
c) Exerciţiile fizice au fost folosite iniţial cu scop educativ, religios și recreativ, păstrându-
şi, sub o formă sau alta, aceste atribute şi în zilele noastre.

Bibliografie:
1. Bompa, T.O. – Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv – Periodizarea, Ed. Ex
Ponto, Bucureşti, 2001

75
 SELECŢIA ÎN FOTBAL - CONŢINUT, ETAPE, CARACTERUL
DINAMIC ŞI CONTINUU

Prof. Fevronia Ion, Liceul „Traian Vuia” Craiova

Selecţia nu este o operaţie unică, făcută odată pentru totdeauna, ci un proces evolutiv, strâns
legat de creşterea şi dezvoltarea somato- funcţională şi motrică a copilului şi adolescentului. Având
în vedere tendinţele de dezvoltare ale fotbalului pe plan mondial, precum şi stadiul actual de progres
al fotbalului românesc, printre măsurile ce se impun este şi aceea a efectuării cu atenţie sporită a
selecţiei şi pregătirii copiilor şi juniorilor.
O selecţie bună trebuie să aibă un caracter obiectiv şi o bază ştiinţifică. Pentru a asigura
aceste deziderate sunt necesare respectarea şi aplicarea câtorva cerinţe de bază:
 Investigarea unui numar cât mai mare de copii cuprinşi între varsta de 8- 10 ani (virsta
cand pot incepe fotbalul);
 Asigurarea concordanţei dintre modelul selectiv şi modelele care determină obţinerea
performanţelor la diferite nivele de pregătire şi categorii de vârstă;
 Imbunătăţirea raportului dintre numărul celor selecţionaţi şi ponderea elementelor de va-
loare formate în succesiunea nivelurilor de pregătire pe parcursul activităţii competiţionale.
Studiile şi cercetările în acest domeniu, precum şi practica fotbalului au demonstrat că selecţia,
mai ales la nivelul eşaloanelor cuprinse în baza de masă a fotbalului de performanţă, trebuie să se des-
făşoare ca un proces continuu şi dinamic. Ideea că selecţia este o activitate de moment pentru formarea
grupelor de începători, la care se adaugă ulterior noi elemente depistate intâmplător, este depăşită, nefi-
ind în concordanţă cu cerinţele fotbalului de performanţă. De la formarea grupelor de copii şi până la
terminarea junioratului, „porţile” de intrare şi de ieşire sunt permanent deschise. Caracterul dinamic şi
continuu al acestei activităţi rezultă şi din faptul că selecţia se desfaşoară bidimensional la toate eşaloa-
nele de vârstă şi de valoare ale copiilor şi juniorilor: selecţia orizontală şi selecţia verticală.

Bibliografie:
1. Dragnea Adrian, (2006), Educaţie fizică şi Sport- teorie şi didactică, FEST, Bucureşti
2. Cârstea Gheorghe, (1993), Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura Uni-
versul, Bucureşti
3. Epuran Mihai, (1998), Aspecte ale socializarii în sport. Activităţile fizice şi sportive- so-
cializare şi performanţă, Conferinţa Ştiintifica Naţională a CSSR
4. Motroc Ion, Motroc Florin, (1996), Fotbalul la copii şi juniori, Editura Didactică şi Peda-
gogică, R.A., Bucureşti

76
 NATURA EFORTULUI IN SCRIMA

Prof. Matache Daniel, L.P.S. „Petrache Triscu” Craiova

Stabilirea unei metodici corespunzatoare de pregatire a scrimerilor nu se poate realiza decat

cunoscand bine caracterul efortului specific cerut de practicarea acestei discipline.
Scrima face parte din grupa sporturilor individuale caracterizate printr-un mare grad de teh-
nicitate si combativitate. Lupta dusa de la o distanta relativ mica intre cei doi adversari, mijlocita de
jocul foarte rapid si inselator al lamelor, concentrarea atentiei asupra adversarului, sesizarea celor
mai mai favorabile situatii tehnico-tactice intr-un ragaz de ordinul milisecundelor, schimbarea per-
manenta a situatiilor, durata mare a desfasurarii concursurilor etc. solicita din partea scrimerului o
pregatire complexa.
Un tragator de performanta care participa frecvent la competitii internationale poate sustine
in conditii bune numeroase asalturi numai daca poseda o excelenta pregatire tehnico-tactica, axata
pe o temeinca pregatire fizica, si dispune de un psihic sanatos. Rezulta de aici ca factorii antrena-
mentului sa afla intr-o stansa interdependenta, influentandu-se si conditionandu-se reciproc. Acest
fapt impune ca, in timpul pregatirii, factorii antrenamentului sa fie atacati in mod simultan, variind
numai ponderea lor. Aceasta se schimba insa de la o etapa la alta, de la un ciclu saptamanal la altul
si chiar de la o lectie la alta.
Organismul acestora trebuie deprins sa se adapteze mai repede si mai bine conditiilor de
efort specifice competitiilor prin: a)reducerea dau eliminarea unor mijloace inutile sau de mic ran-
dament, in favoarea celor caracteristice efortului specific in scrima, in competitii; b) individualiza-
rea tuturor calitatilor si posibilitatilor fizice, fiziologice, biologice, tehnice, tactice, psihice etc. Cu
cat mijloacele de pregatire vor fi mai individualizate, mai realiste si mai bine adaptate cerintelor
competitiei(modelului), cu atat evolutia scrimerului va fi mai corespunzatoare

Bibliografie
1. ALEXE N. - „Antrenamentul sportiv şcolar” – Editura Editis, Bucureşti 1993

77
 ATENŢIA – CONDIŢIE DE BAZĂ A CONŞTIENTIZĂRII

Prof. Mincu Mădălina – L.P.S. „Petrache Trişcu” Craiova

Prof. Banciu Corina – L.P.S. „Petrache Trişcu” Craiova

La baza perceperii şi înţelegerii obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare stă atenţia,

ca funcţie psihica de orientare şi concentrare a conştiinţei asupra acestora. Ea este condiţia de bază a
conştientizării întregii vieţi psihocomportamentale, fără ea nu se receptează şi nu se prelucrează
eficient nicio informaţie externă sau internă. Este capacitatea psihicului omului de a se orienta şi
concentra asupra unui fenomen sau activităţi, orientarea referindu-se la alegerea din multitudinea
fenomenelor prezente simultan a aceluia care are importanţa pentru individ, iar concentrarea însem-
nând adâncirea, aprofundarea acestuia.
Scrimerii se fac remarcaţi printr-o mare capacitate de concentrare a atenţiei. Atenţia nu este
un proces psihic, ci un fenomen psihic, legat de particularităţile individuale ale trăgătorului, în ceea
ce priveşte dinamica proceselor nervoase fundamentale: excitaţia si inhibiţia. De regulă, un tempe-
rament slab, nevrotic, prezintă o capacitate redusă de a menţine concentrată atenţia mai mult timp,
sau se manifestă prin fluctuaţii flagrante sub acest aspect –va fi dificil să iniţiem un antrenament
mental cu un astfel de subiect .

Bibliografie:
1. Tusos, S., Perspective actuale in psihologia sportului: Modele si solutii, Editura SPER,
Colectia Alma Mater, Bucuresti, 2003.

78
 CONSIDERAŢII ASUPRA PREGĂTIRII TEHNICE
LA HANDBALISTELE JUNIOARE

Prof. Mitran Melania - CSS Craiova

Marile competiţii evidenţiază anumite aspecte ce caracterizează modul de desfăşurare a jo-

cului de handbal. Se poate aprecia că handbalul manifestă o dinamică, influenţată şi definită de ni-
velul de exprimare pe care îl prezintă la un moment dat.
Dinamica evoluţiei performanţei sportive în jocul de handbal, presupune cunoaşterea ten-
dinţelor de dezvoltare, caracteristicile modelului de joc, dar şi a elementelor de progres sau limitati-
ve. Toate acestea reprezintă, cerinţe esenţiale, ce stau la baza conceperii, orientării şi realizării an-
trenamentului sportiv.
Constituind o determinantă a jocului aceste tendinţe, trebuie să se regăsească cu necesitate şi
în metodica de pregătire, modificând abordarea factorilor antrenamentului, în special sub aspect
calitativ.
Conceptual dar şi din punct de vedere practic, pregătirea tehnică apare integrată în pregătirea
tactică, respectiv deprinderi integrate cu priceperi tactice. În joc se execută procedee tehnice (de-
prinderi tehnice), înlănţuite în mod variat şi imprevizibil, adaptate la momentele de joc, la acţiunile
adversarului, la stresul ambiental.
Este evidentă necesitatea abordării pregătirii tehnice pe baza unor modele de pregătire, care să
includă, faze de joc, acţiuni de atac şi de apărare desfăşurate în condiţii de angajament corporal, de soli-
citare maximală a calităţilor motrice, a capacităţilor de efort fizic și a stărilor de tensiune psihică.
Pregătirea tehnică se realizează în cadrul orelor de antrenament, (individual sau colectiv)
având ca suport metode şi procedee metodice de instruire, activitatea fiind eşalonată pe parcursul
stadiilor de pregătire.
Metodele de instruire şi procedeele metodice aparţin în totalitate acestor stadii, ocupând
ponderi diferite de utilizare.

Bibliografie
1. Dragnea, A., C., Teodorescu-Mate, S., (2002), Teoria Sportului, Editura Fest, București.
2. Ghermănescu, K., I., (1983), Teoria și metodica handbalului, Editura Didactică și Peda-
gogică, București.

79
 SUPORTUL INFORMAŢIONAL ÎN SPORTUL DE PERFORMANŢĂ

Prof. Mitroi Geri - L.P.S. „Petrache Trişcu”Craiova

Prof. Sorescu Cosmin - L.P.S. „Petrache Trişcu”Craiova

Lumea sportului şi, în primul rând, a celui de înaltă performanţă, confruntată cu rezultate in-
credibile înzestrate cu o valoare simbolică imensa, aceea a căutării limitelor umane, a lansat un
semnal spre microprocesoarele de mare capacitate, pentru a-i veni în ajutor să doboare barierele
sacre, ridicând ştacheta exigenţei spre domeniul spectacolului şi al artei în sport. Ajutorul generos al
calculatoarelor nu s-a lăsat aşteptat, astfel că ele au inundat stadioanele, sălile şi arenele de compe-
tiţii, dar în paralel şi laboratoarele cercetătorilor şi specialiştilor în domeniul activităţii sportive de
performanţă.
In acest sens, pornind de la faptul că activitatea sportivă de performanţă are ca scop princi-
pal competiţia, existenţa unui sistem informaţional care să colecteze şi să furnizeze informaţii
complete, în timp real, în toate procesele desfăşurate în scopul desăvârşirii sportivilor şi al obţinerii
unor rezultate de valoare în competiţii, este de strictă necesitate.
Colaborarea dintre mulţi cercetători şi practicieni competenţi în domeniul sportului de per-
formanţă, pentru investigarea celor mai diferite discipline sportive, a condus la obţinerea unor re-
zultate deosebite în domeniul informatizării. Prin acestea se pot îmbunătăţi în permanenţă spectrul
cunoştinţelor (Know-how) tehnologice, capacitatea de elaborare a unor modele informatice (apli-
caţii software) adecvate, precum şi procesul interactiv între specialiştii din sport şi informatică.

Bibliografie:
1. Tudor O. Bompa, Michael C. Carrera – Periodizarea antrenamentului sportiv. Planuri şti-
inţifice pentru forţă şi condiţia fizică pentru 20 de discipline sportive, Ed. Tana, Muşăteşti, 2006

80
 FACTORII DETERMINANŢI AI FORMEI SPORTIVE

Prof. Nicoară Mihaela, C.S.S.-L.P.S. Câmpulung

Prof. Bugheanu Mihaela, L.T. „Marin Preda” Bucuresti

Forma sportivă este determinată de o serie de factori precum: alimentaţia sportivului, medi-
caţia în efortul sportiv, antrenamentul şi concursul în condiţii variate de mediu, sportul în condiţii
variate de fus orar.
Alimentaţia sportivului urmăreşte acoperirea nevoilor energetice reclamate de efortul
sportiv, asigurarea suportului biologic indispensabil pentru menţinerea sănătăţii, obţinerea randa-
mentului sportiv şi refacerea metabolică după efort.
Medicaţia în efortul sportiv, ca parte a farmacologiei moderne a evoluat în două direcţii:
aceea a susţinerii biologice a efortului (susţinătoarele de efort) şi a accelerării compensării, în speci-
al pe plan metabolic (substanţe de refacere). Se definesc (I. Drăgan) ca susţinătoare de efort o serie
de compuşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin în reacţiile eliberatoare de energie în
organismul sportivului (substanţe ergotrope).
Medicaţia de efort constituie un act medical de mare responsabilitate, la care se apelează
numai în condiţii de efort susţinut şi sub supravegherea personalului medical specializat. Este fals
că prin această medicaţie se pot compensa minusurile de pregătire, lipsa de talent şi motivaţie,
greşelile în alimentaţie. Această medicaţie susţinătoare (în antrenamente şi concursuri) sau de refa-
cere (pentru accelerarea refacerii metabolice) constituie numai un modest adjuvant în efort, reco-
mandabil numai în cazul cunoaşterii efectelor.
Antrenamentul şi concursul în condiţii variate de mediu se referă la desfăşurarea acesto-
ra în condiţii de variaţie termică, presiune atmosferică, radiaţii, mişcări de aer(vânturi), umiditate
relativă a aerului, aeroionizare negativă. Desfăşurarea unor competiţii în anumite zone geografice,
ce presupun condiţii de mediu diferite faţă de locul unde se desfăşoară antrenamentul zilnic, deter-
mină pe sportiv şi antrenor, să particularizeze pregătirea sportivă în condiţii apropiate de concurs.
Dopingul în sport este în antiteză cu sensurile şi etica folosirii susţinătoarelor biologice ne-
cesare organismului sportivului, atât de solicitate în procesul de pregătire şi în concurs. După I.
Drăgan definiţia dopingului ar fi următoarea „ folosirea unor substanţe străine corpului omenesc, de
sinteză, sau a unor metode menite să contribuie la creşterea artificială a randamentului sportiv, care
pot aduce prejudicii sănătăţii şi eticii sportive”.Acest fenomen cu o amploare deosebită în ultima
perioadă a determinat CIO să adopte o serie de măsuri deosebit de aspre care merg până la suspen-
darea pe viaţă a sportivilor depistaţi pozitiv la controalele antidoping.

Bibliografie:
1. Drăgan, Ion(coordonator) - Selectia și orientarea medico – sportivă, Ed.Sport-Turism,
Bucuresti, 1989
2. Dragnea Adrian - Antrenament sportiv. Teorie și metodologie, A.N.E.F.S., Bucuresti, 1993

81
 SCRIMA ÎN LUME

Prof. Pîrvan Dorian, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, Craiova

Prof. Sfîrloagă Bogdan, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trișcu”, Craiova

Încă de la începutul lumii, omul a fost pus în situaţia de a compensa inferioritatea sa fizică,
inventând armele pentru a se apăra împotriva animalelor sau pentru a le ataca. Pe rând, aceste arme
au fost din lemn, din piatră şi apoi din metal. Data apariţiei armelor albe şi a artei mânuirii lor este
greu de precizat, unii cercetători susţinând că armele albe erau cunoscute de chinezi cu mai bine de
27 de secole î.e.n., menţionându-se că regele asirian Ninus ar fi cel care a pus bazele scrimei.
Deci, în lunga sa evoluţie, scrima a servit mai multor scopuri: ca mijloc de luptă în războaie, ca
lupte între gladiatori, duel între cavaleri, duel judiciar, exerciţiu fizic şi divertisment al nobilimii şi
în epoca noastră ca disciplină sportivă. Multe secole de-a rândul duelul a fost răspândit în majori-
tatea ţărilor, în Franţa, Italia, duelurile devenind instrumente ale „dreptăţii” aşa numitele „dueluri
judiciare” fiind susţinute de către biserică, atotputernică în aceea perioadă.
În Evul Mediu, romanii datorează cuceririle lor, mânuirii armelor, practicării scrimei. ”Doc-
torsarmarum” învăţau soldaţii smânuiască armele. Aceşti maeştrii se bucurau de multă consideraţie
şi erau adeseori obiectul unei mari distincţii. Armele romanilor, erau: pentru defensivă –scutul; pen-
tru ofensivă –lancea, pilum (suliţa) şi spada. Şcolile speciale de scrimă, din acea vreme, permit or-
ganizarea jocurilor de circ şi a luptelor de gladiatori (duelul între retieri şi mirmiloni). Aceştia au
cunoscut o mare faimă în timpul imperiului. Francii aveau, mai ales, ca arme ofensive: o spadă
scurtă şi tăioasă, su liţa, francisca (o bardă cu două tăişuri), măciuca şi scarmasaxa (un fel de cuţit
mai mare). Ca armă defensivă, ei foloseau scutul, fără a se servi de cască şi nici de platoşă.
De remarcat este că, odată cu trecerea vremii, în afară de nobilime şi burghezie, tot mai
mulţi oameni din popor au început să practice mânuirea armelor albe, iar odată cu perfecţionarea
acestora, a tehnicii scrimei şi a metodelor de învăţare ale ei, apar şi maeştri profesori de scrimă,
care-şi fac cunoscute metodele lor de pregătire, înfiinţând şcoli şi editând cărţi de specialitate.
Pentru prima dată, sub Filip cel Frumos, sunt amintiţi maeştrii de arme din Paris (”numele,
domiciliul şi taxa plătită pentru fiecare 7 scrimeri – 1292”). ”Arhivele maeştrilor de scrimă din Paris
”de Henri Darassy.
Se pare că prima carte de scrimă ar fi a lui Fioradei Liberi, ”Flosduellatorum” scrisă in 1410
la Florenţa, cuprinzând şi 500 de ilustraţii. Înfiinţarea primei academii a armelor a avut loc în anul
1547 când ”maeştrii mânuitori şi scrimeri” ai oraşului Paris primesc în scris din partea lui Carol al
IX-lea, autorizaţia de a se grupa în asociaţii: ”Academia maeştrilor în fapte de arme” şi ”Academia

82
regelui”. În 1458, apare lucrarea lui Diego de Valera, iar în 1474, apare cartea despre tehnica şi tac-
tica scrimei spaniole editată de Giacomo Pous şi Petro de Torres.
În secolul al XVIII–lea accentul se pune pe armele de împungere şi apărare. Apare floreta,
armă convenţionala care permite dezvoltarea scrimei sportive, duelul de altă dată transformându-se
în lupta sportivă. Tot în acest secolul se inventează masca, favorizând dezvoltarea scrimei ca ramură
sportivă, eliminând astfel pericolul accidentelor şi creând astfel posibilitatea îmbogăţirii gamei pro-
cedeelor de atac şi de apărare. Încep de asemenea să se folosească loviturile de oprire (Coupdarret )
parăzile şi ripostele date in viteza. În secolul al XIX – lea in Germania si Austria se practică o scri-
mă numai prin mişcările de rotaţie a pumnului, folosindu-se o armă cu tăiş de 60 – 70 cm.
Secolul al XIX-lea marchează şi organizarea primelor concursuri internaţionale, la început
între scrimerii din Franţa şi Italia, ţări în care scrima era mai dezvoltată în acea perioadă de timp.
Prima olimpiadă modernă, 1896, are în program şi întreceri de scrimă.
Astfel, în 1903 se desfăşoară la Paris ”prima mare săptămână a armelor de luptă”. Cu aceas-
tă ocazie, în premieră, intră în competiţie echipele naţionale de spadă. Înmulţirea turneelor scotea în
relief lipsa totală a unor reguli de organizare şi desfăşurare a concursurilor, transformând un sezon
internaţional de scrimăîntr-un adevărat turn al lui Babel: nimeni nu se înţelegea cu nimeni! Iată de
ce competiţiile organizate în Franţa, Belgia, Anglia, Olanda, Italia au adus la ordinea zilei necesita-
tea unei formule unanim acceptate.
Motivele de divergenţă erau multe. Nu existau reguli precise privind lungimea şi ţinerea ar-
melor, folosirea sau nu a vârfului de lovire (umezirea acestuia într-o soluţie colorantă pentru a mar-
ca locul lovit), numărul tuşelor, suprafaţa valabilă, dimensiunile terenului, compoziţia juriului de
arbitrii ş.a.
Fiecare aspect suscită discuţii aprinse între conducători şi trăgători, toate demonstrând nece-
sitatea elaborării unor regulamente tehnice internaţionale recunoscute şi atestate de forurile compe-
tente. În anul 1913, la cererea Franţei principiul înfiinţării unei Federaţii Internaţionale a fost ad-
mis la Congresul de la Gand. La 29 noiembrie 1913 a fost consolidată fundaţia
F.I.E.(FédérationInternationaled’escrime), organ care coordonează întreaga activitate a scrimei pe
plan mondial.
În România, în anul 1831, pastorul luteran Aurel Serai din Bucureşti, a avut prima iniţiativă
de a înfiinţa o scoală particulară, cerând generalului Kiseleff autorizaţia necesară înfiinţării unei
scoli particulare, care trebuia să se numească ”Institutul de educaţie fizică şi de studii pentru tinerii
din neant”! Această şcoală urma să cuprindă cinci grupe de materii, printre care şi scrima. Dar auto-
rizaţia nu i-a fost acordată.
După anul 1850 apar şi primele săli de arme (Iaşi, Bucureşti)frecventate de tinerii din clasele
înstărite. Primii maeştri de scrimă sunt aduşi din străinătate, dar cu timpul apar şi se afirma maeştrii

83
români ca: A. Nicolau, V. Badescu, I. Teodoreanu, S. Anastasiu, e.t.c. Primele emoţii în lumea
scrimei româneşti au avut loc în anul 1910, când pentru prima oară, câţiva scrimeri români concu-
rau al competiţii oficiale organizate peste hotare. Au apăru şi primele rezultate pe plan internaţional,
concursul de la Uriage-des-Banis (Franţa) fiind câştigat de Mihai Savu, după un ”maraton” de 13
ore de concurs.
Primul concurs internaţional desfăşurat în România, organizat de Grigore Filipescu s-a des-
făşurat la Bucureşti între 7–11 decembrie 1911. În 1932 la 9 septembrie ia fiinţă Federaţia Română
de scrimă. Prima noţiune de calendar sportiv datează din anul 1935, fireşte, nu în accepţiunea de
astăzi. Un mijloc timid de aşezare a activităţii competiţionale.
De întâlnirea România – Cehoslovacia din 1937 este legat un fapt inedit ce a intrat în analele
scrimei. Cu prilejul întrecerii, F.R.S. a folosit primul aparat electric de marcare a loviturilor în pro-
ba de spadă. Spre sfârşitul anului 1948 scrima la noi in ţara începe să se consolideze din punct de
vedere organizatoric.
De-a lungul anilor ce au urmat, planşa(terenul), armele, echipamentul, regulamentul au sufe-
rit nenumărate modificări, de la apariţia primelor concursuri de scrimă unde era nevoie ca vârful
armelor să fie muiate în vopsea pentru a ”semnaliza” loviturile şi de 5 arbitri pentru a decide lovitu-
ra valabilă sau nevalabilăîntr-un asalt, azi, avem un sistem performant de semnalizare al loviturilor
şi un singur arbitru, sarcina lui în luarea deciziilor de validare fiind preluată de către aparatul elec-
tronic. Dacă la spadă electrificarea (semnalizarea obiectivă a loviturii) fusese relativ uşor de intro-
dus datorită lipsei de convenţie şi a valabilităţii întregii suprafeţe de lovire a corpului, la floretă au
fost necesare multe cercetări care au durat aproape un sfert de secol, iar la sabie arbitrajul electric a
fost introdus abia în ultimii ani.

84
 METABOLISMUL ENERGETIC

Prof. Popescu Angela, C.N. „Mircea cel Bătrân” Rm. Vâlcea

Prof. Manea Cristina, C.S.S. Alexandria

Manifestare de bază a materiei vii și în același timp condiție a existentei vieții, metabolismul
reprezintă schimbul neîntrerupt de substanțe și energie între organism și mediu. Metabolismul înce-
pe odata cu ingestia alimentelor și sfârșește odată cu excreția produșilor inutilizabili. Etapele par-
curse în cadrul metabolismului sunt: digestia celulară si excretorie.
-Etapa digestivă în care macromoleculele din alimente sunt prelucrate mecanic, enzimatic,
chimic si transformate în molecule simple, lipsite de specificații absorbabile: glucoza, acizi grași,
glicerol și aminoacizi.
-Etapa celulară constituie metabolismul intermediar, definit prin totalilatea transformărilor
biochimice celulare suferite de principiile alimentare. Metabolismul comportă două aspecte separa-
bile doar din punct de vedere didactic:
1. Metabolismul intermediar dat de totalitatea fenomenelor de transformare biochimică a
principiilor alimentare care au loc în celule.
2. Metabolismul energetic reprezintă generarea și utilizarea energiei necesare desfășurării
activității diferitelor organe și sisteme.
Reacțiile metabolice din celule sunt de două feluri: reacții anabolice sau de sinteză a unor
constituienți celulari sau de rezervă și reacții catabolice sau de degradare a substanțelor până la pro-
dușii finali.
Reglarea metabolismului mineral se realizează prin cale nervoasa, prin centrii hipotalmici și
pe cale umorală, prin hormonii hipofizari, tirodieni, suprarenalieni și paratiroidieni.

Bibliografie:
Dragan, Ioan – Medicina sportiva aplicata, Ed. Editis, Bucuresti, 1994

85
 ANTRENAMENTUL SPORTIV. REFACERE ŞI RECUPERARE

Prof. Viorel Popescu, L.P.S. Iaşi

Prof. Isabela Tănasă, L.P.S. Iaşi

Refacerea în sport este definită ca fiind restabilirea capacității de performanță după o sedință
de antrenament sau după o competiție. Timpul de refacere nu trebuie să fie nici prea scurt (refacere
insuficientă), nici prea lung (capacitatea de performanță nefiind încă restabilită la nivelul optim).
Refacerea poate fi considerată ca cealalată față a medaliei în raport cu performanța, avand la bază
aceleași mecanisme, însă aplicabile în sens invers.
Refacerea fiind o consecinţă a antrenamentului, urmează în linii mari legităţile acestuia pe
plan fiziologic, metodologic, la care se mai adaugă unele cu caracter particular:
- efortul psihofizic şi restabilirea-refacerea, sunt două faţete ale unui proces unic (antrena-
mentul) între care există relaţia de intercondiţionare;
- refacerea naturală este dependentă de S.N.C. fiind forma naturală, spontană a organismului
de restabilire după eforturi (antrenament - concurs): parametrii vegetativi revin de ordinul minute-
lor, cei metabolici în ore şi cei neuro-endocrinohormonale, enzimatice, în zile;
- refacerea dirijată accelerează refacerea naturală, adresându-se substraturilor biologice în
principal, afectate de efort şi care nu se pot restabili pe cale naturală până la efortul următor;
- refacerea se abordează într-un antrenament, după antrenament, într-un ciclu cotidian, săp-
tămânal, după o etapă, într-un ciclu anual, olimpic, sau precompetiţional, intracompetiţional şi post
competiţional;
- refacerea formacologică, metabolică este condiţionată de particularităţile refacerii naturale
şi dirijată în funcţie de vârstă (copii, juniori), sex (fete), factorii de mediu (altitudine, variaţii clima-
tice sau defus orar, etc), de succes sau insucces în concurs; rămâne condiţionată, de asemenea, de
prescrierea şi supravegherea medicală.

Bibliografie:
Drăgan, Ioan - Refacerea în sport, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1978

86
 STUDIU PRIVIND EVOLUŢIA PARAMETRILOR DE JOC
SPECIFICI APĂRĂRII ÎN VOLEI

Săvoiu Daniel, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova

Deaconu Adrian, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Craiova

În stadiul de consolidare al elementelor de tehnică, stadiu specific evoluţiei motrice a volei-

baliştilor cu vârsta cuprinsă între 13 – 15 ani, metoda exersării diferenţiate active – în care per-
fecţionarea şi stabilizarea tehnicii specifice se obţine prin repetarea constantă şi activă a tehnicii de
ansamblu şi a componentelor ei parţiale (Păcuraru, A., 1999), fie în condiţii standardizate, fie în
condiţii modificate în sensul simplificării sau îngreuierii lor – reprezintă calea optimă de acţionare
atâta timp cât principiile specifice antrenamentului de tehnică sunt respectate.
În acest sens, pentru realizarea obiectivelor ce privesc pregătirea tehnico-tactică specifică jo-
cului în apărare al echipei de volei masculin a Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova
(Campionatul Naţional de Volei – categoria „Speranţe”), am utilizat o serie de mijloace de acţionare
ce au ca şi coordonate: încadrarea acţiunii în structuri şi complexe de acţiuni care să favorizeze con-
tinuitatea în exersare, integrarea în faza de joc, favorizarea aspectelor biomecanice şi motrice speci-
fice simultan cu prevenirea formării greşelilor de tehnică sau tactică individuală precum şi a celor
de regulament (Niculescu, M., 2002).
Astfel, în urma analizei evoluţiei parametrilor de joc înregistraţi pe parcursul anului compe-
tiţional curent, se observă că progresul înregistrat în cazul preluării din serviciu a fost de 43, 81%,
iar în cazul preluării din atac acesta a fost de 37, 48%. De asemenea, am constatat că există dife-
renţe semnificative între mediile obţinute la cele două testări aplicate (iniţială şi finală), atât la pre-
luarea din serviciu (tcalculat = 8, 51 > 2, 947 (ttabel), p < 0, 001) cât şi la preluarea din atac (tcalculat =
11, 17 > 2, 947 (ttabel), p < 0, 001).
În concluzie, progresul înregistrat de subiecţi confirmă faptul că metoda de lucru aplicată es-
te eficientă.

Bibliografie
Dragnea A., Mate-Teodorescu S., Teoria sportului, Edit. FEST, Bucureşti, 2002.
Niculescu M., Volei: de la teorie la practică, Edit. Universităţii din Piteşti, 2002.
Păcuraru A., Volei. Tehnică şi tactică. Edit. Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 1999.
Shaao M., Niculescu M., Strategies to Improve Precision and Constancy in Receiving Ser-
ves by Means of DIRPAS-NS2006 System, International Conference: „Physical Education, Sport
and Health”, University of Piteşti, 2008.

87
 SĂNĂTATE
ȘI
CULTURĂ FIZICĂ
 CULTURA FIZICĂ – FENOMEN SOCIAL

Prof. Buca Horia, Şcoala Profesionala Valea Stanciului

Prof. Hristea Daniel, Şcoala Gimnaziala Cerat

Cultura fizică reprezintă o componenta a organismului social, un fenomen fara de care so-
cietatea nu poate fi conceputa. Mase tot mai largi de oameni sunt atrase în sfera sa de acţiune. Ea
intervine tot mai activ, în forme variate, în viaţa oamenilor
Relaţiile dintre fenomenul de practicare a exerciţiilor fizice si componenta biologica a omu-
lui sunt deosebit de complexe. Realitatea nemijlocita prin care fiintează aceste relaţii, exerciţiul
fizic, îmbracă cele mai variate forme.
Cultura fizica medicala se orientează către cazurile care se abat de la manifestarea si dezvol-
tarea normala a organismului. în consecinţa, spre deosebire de celelalte forme la care prevalează
elementul constructiv – întărirea sănătăţii – pe baza căreia se brodează valorile specifice – cultura
fizica medicala trebuie sa reconstruiască, contribuind la recâştigarea sănătăţii
Cultura fizica de masa cunoaşte o varietate nesfârşita de forme si mijloace de realizare. Este,
am putea spune, compartimentul cel mai diversificat al fenomenului, foarte eterogen în ceea ce pri-
veşte elementele sale si centrifuge prin influenta realizata. Cultura fizica de masa indeplineşte
cerinţa dezvoltării calităţilor fizice sau a câştigării de noi deprinderi motrice
Funcţia specifica fundamentala a culturii fizice consta, cum am arătat, in optimizarea dez-
voltării biologice a fiinţei umane.
Procesul integrării, realizat prin practicarea exerciţiilor fizice, se manifesta bivalent. Pe de o
parte, individul este antrenat pe linia existentei sale ca o specie biologica în sfera de acţiune a unei
realităţi sociale – cultura fizica – si prin aceasta, respectiv pe de alta parte, are loc integrarea stratu-
lui biologic al fiinţei umane în circuitul de ansamblu al vieţii sociale, valorificarea lui în planul so-
cial, deci ridicarea sa la un nivel superior.
Cultura fizica indeplineşte aşadar un rol complex, acţionând convergent spre individ, pe care
il realizează ca membru al unei colectivităţi, ca subiect care trebuie sa acţioneze intr-o societate
data.
Bibliografie:
-Florian Georgescu, Cultura fizică- fenomen social, ed. a II a, editura sport- turism, 1976.
-Teoria educaţiei fizice (sub redactarea lui A.Novikov ), Ed. U.C.F.P., p.32Fr.Engels,
- Dialectica naturii, ESPLP, 1954, p.168

89
 PROCESUL DE SOCIALIZARE AL TINERILOR PRIN EDUCAŢIE
FIZICĂ ŞI SPORT

Prof.Croitoru Iustin Adrian, Liceul Tehnologic „General Magheru” Rm. Vâlcea

Prof. Croitoru Diana Maria, Școala Gimnazială Valea Mare, Băbeni

Educaţia a fost şi este definită ca o artă. Ea trebuie să vizeze cultivarea copilului, pentru a-l
scoate dintr-o stare şi a-l conduce către o altă stare, mai bună. Educaţia este definită ca artă deoare-
ce are ca scop să-l formeze pe om: „fiinţa cea mai ciudată şi mai schimbătoare şi mai greu de con-
dus.” (Comenius).
Socializarea reprezintă „procesul social fundamental prin care orice societate îşi proiectează,
reproduce şi realizează prin conduite adecvate ale membrilor săi, modelul normativ şi cultural. În
cadrul acestui proces individul asimilează competenţele, atitudinile, valorile şi comportamentele
care îi favorizează integrarea în societatea în care trăieşte. Însuşirea de roluri şi statute îi asigură
participarea la funcţionalitatea societăţii.
Există concepte teoretice şi rezultate empirice în legătură cu efectele de socializare ale spor-
tului în majoritatea ţărilor. O bună parte a acestor cercetări s-au axat pe socializarea în cadrul spor-
tului, în timp ce alte cercetări se ocupă de efectele socializatoare ale sportului. Majoritatea acestor
investigaţii demonstrează influenţa pozitivă a sportului asupra personalităţii şi sănătăţii celor ce îl
practică – mai ales asupra copiilor şi elevilor, atât în cadrul şcolii cât şi în afara ei, precum şi asupra
celor ce iau parte la sport în calitate de spectatori.
Cercetările au arătat că obişnuinţa activităţilor sportive şi fizice se dobândeşte la o vârstă
mică. Experienţa unor ţări dovedeşte că activitatea fizică zilnică, regulată, efectuată în cadrul şcolii
are rezultate pozitive. Tendinţa din multe ţări de a reduce timpul alocat educaţiei fizice în cadrul
şcolii, ca materie în programa şcolară, va impieta asupra acestui proces. De aceea, este cu atât mai
important ca guvernele, comunităţile locale şi organizaţiile sportive să stimuleze puternic şi să încu-
rajeze activitatea fizică şi sportul în rândul tineretului.
Întrebarea este dacă mişcarea în sine este cea care ajută la dezvoltarea calităţilor individuale
recunoscute ca importante în societate sau dacă tocmai caracterul social al sportului şi activităţii
fizice este acela care favorizează dezvoltarea socializării individului care practică un sport sau o
activitate fizică. Este oare sportul mediul care dă profesorului de educaţie fizică sau antrenorului
posibilitatea să influenţeze sportivul în sensul acceptării principiilor sociale sau, dimpotrivă, sportul
şi activitatea fizică includ în ele posibilităţile unei astfel de dezvoltări?

90
 Statisticile au arătat că, într-adevăr, socializarea are loc în mediul educaţiei fizice şi a sportu-
lui. Efectele pot fi şi bune şi rele; ceea ce este pozitiv nu poate fi separat întotdeauna de ceea ce este
negativ, distincţiile se fac în funcţie de perspectiva diferită a judecăţii de valoare.

Bibliografie:
1. Council of Europe, „The significance of sport for society”, Netherlands, 1995
2. I. Nicola, Tratat de pedagogie școlară, edit. Aramis, București, 2000
3. T. Crețu, Psihologia vârstelor, edit. Credis, București, 2001

91
 CONTRIBUŢIA JOCULUI DE MIŞCARE LA CREŞTEREA
EFICIENŢEI ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Prof. Matei Anca Ramona, Scoala Gimnaziala Farcas

Educaţia fizică este în primul rând activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor
de practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal a potenţialului biologic al omului în
concordanţă cu cerinţele sale şi exigenţele societăţii. Angajează elevii într-un proces dinamic de
dezvoltare a capacităţilor de acţiune, proces care contribuie la formarea conştiinţei de sine, la afir-
marea eului şi exprimarea personalităţii.În educaţia fizică important este câştigul pe care îl are ele-
vul în planul personalităţii sale, al echilibrului acestuia. Omul modern înţelege necesitatea formării
deprinderilor motrice pentru rezolvarea diverselor situaţii la locul său de muncă sau în viaţa cotidia-
nă.Viaţa demonstrează că prin practicarea educaţiei fizice organizate raţional, începând cu cea mai
fragedă vârstă se cristalizează calităţile de supleţe, agerime, abilitate, rapiditate, spontaneitate, iscu-
sinţă.Educaţia fizică educă curajul, ambiţia, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea,
disciplina, calmul, sentimentul de ocrotire al individului de către colectiv, precum şi multiple trăsă-
turi de voinţă şi de caracter.
Jocurile de mişcare constituie un mijloc important prin care se realizează o parte importantă
din sarcinile ce revin educaţiei fizice. Ele dezvoltă la elevi pe lângă bagajul mare de deprinderi mo-
trice elementare, simţul colectivităţii, al inventivităţii şi mai ales al cunoaşterii. Prin aplicarea judi-
cioasă a jocurilor există posibilitatea de a contribui în mare măsură la realizarea uneia din sarcinile
educaţiei şi anume: de a forma din copil o fiinţă care să convieţuiască în armonie cu colegii săi, care
să se comporte corect şi civilizat.În cadrul jocurilor de mişcare, pe lângă însuşirea şi perfecţionarea
nenumăratelor deprinderi motrice de bază, elevul este nevoit să le aplice în situaţiile mereu schim-
bătoare din teren, iar prezenţa elementului de întrecere în majoritatea cazurilor presupune eforturi
pentru realizarea cu succes a acţiunilor, ceea ce permite atât dezvoltarea calităţilor motrice cât şi a
calităţilor morale şi a voinţei. Educaţia fizică fiind un proces pedagogic, învăţătorului i se crează
posibilitatea de a rezolva această problemă complexă, angajând deopotrivă, experienţa, tactul, mă-
iestria proprie cât şi iniţiativa, independenţa şi responsabilitatea elevilor.Este cunoscut că noţiunile,
trăsăturile caracteriale, deprinderile şi atitudinile morale se formează într-un lung proces educa-
tiv.Învăţătorului îi revine sarcina să urmărească atent comportamentul elevilor, manifestările acesto-
ra în cadrul activităţii şi să intervină cu tact pentru soluţionarea unor conflicte sau manifestări neco-
respunzătoare.
Jocul de mişcare poate fi folosit în toate momentele lecţiei, contribuind la realizarea obiecti-
vului propus.Mai poate fi folosit şi în celelalte forme prin care educaţia fizică este realizată în şcoa-
lă, în pauzele organizate, în excursii sau plimbări.Pentru ca jocul de mişcare să contribuie la înde-

92
plinirea sarcinilor educaţei fizice este necesar să fie ales cu discernământ. Alegerea jocului se va
face în funcţie de:
-sarcinile de realizat
-locul jocului în lecţie
-particularităţile morfo-funcţionale şi psihice ale copiilor
-nivelul dezvoltării şi pregătirii fizice precum şi starea de sănătate
-condiţiile materiale privind locul de desfăşurare şi inventarul de materiale
-condiţiile atmosferice
În cadrul organizării jocurilor trebuie avut permanent în vedere faptul că interesul pentru joc
există în sarcina noastră, a educatorilor, de a-l menţine şi de a da satisfacţie copiilor.Interesul va fi
menţinut sau dezvoltat prin crearea noului în joc, prin stabilirea unor cerinţe mereu crescânde, fi-
indcă un joc care nu prezintă interes şi nu-l solicită suplimentar pe elev este lipsit atât de valoarea
educativă cât şi de efectele biomotrice scontate.
În partea pregătitoare a lecţiei se folosesc jocuri pentru captarea atenţiei, ridicarea stării
emoţionale şi jocuri pentru orientarea în spaţiu.
Indicaţii metodice:
-să nu necesite organizare care să ducă la cheltuială mare de timp
-să fie simple, cu reguli puţine, să nu necesite multe explicaţii
-execuţia să fie vioaie, să nu dureze mai mult de 2-3 minute
Aceste jocuri au ca urmare o mai uşoară şi gradată angajare a organismului în efort.
În partea fundamentală jocurile alese vor ajuta la îndeplinirea sarcinilor lecţiei care se rezol-
vă în această parte a lecţiei.
Indicaţii metodice:
-se aleg jocuri care să formeze sau să întărească deprinderile motrice de bază, jocuri care să
contribuie la educarea sensibilităţii (ritm, echilibru) şi a calităţilor motrice de bază (viteză, îndemâ-
nare, forţă)
-sarcinile se pot realiza numai prin joc sau parţial prin joc
-timpul afectat jocului este variabil, 10-30 minute
În partea de încheiere se folosesc jocuri cu caracter liniştitor care să restabilească marile
funcţiuni şi să capteze atenţia.
Indicaţii metodice:
-nu trebuie să dureze mai mult de 1-2 minute
- să fie simple şi uşor de realizat de către elevi
Durata jocului este determinată de următorii factori:
- locul jocului - jocurile din partea pregătitoare şi de încheiere vor dura mai puţin decât în
partea fundamentală

93
 -numărul participanţilor- cu cât numărul participanţilor este mai mic cu atât durata jocului va
fi mai mică.
-vârsta jucătorilor-elevii de vârstă şcolară mică să nu fie prea multă vreme ţinuţi încordaţi
-ritmul de joc-cu cât este mai rapid cu atât durata este mai mică (întrecere în torent)
Creşterea eficienţei educaţiei fizice se poate realiza prin folosirea jocurilor de mişcare şi a
ştafetelor dacă acestea sunt bine selecţionate, organizate şi conduse cu tact de către profesor.Produc
o nivelare a diferenţelor între elevii dotaţi fizic şi motric şi cei mai puţin dotaţi şi toţi elevii pot con-
tribui în egală măsură la succesul echipei, potenţându-şi încrederea în forţele proprii.
La clasa unde s-au folosit jocurile de mişcare în toate momentele lecţiei, pe tot parcursul
anului şcolar, s-a observat un real progres în ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea fizică a elevi-
lor. Deşi rolul determinant al acestei creşteri se pune de obicei pe seama factorilor interni, a con-
diţiilor de viaţă şi de mediu, acestea asociate cu practicarea jocurilor de mişcare şi a ştafetelor duc la
întărirea sănătăţii şi la dezvoltarea corectă şi armonioasă a organismului.
Prin joc se realizează mai uşor sarcinile lecţiei, se asigură densitatea ei, creând bună dispo-
ziţie. Activităţile în care se folosesc jocurile de mişcare sunt atractive şi îndrăgite de copii, datorită
caracterului emoţional pe care îl dă întrecerea.
Jocurile de mişcare îşi aduc contribuţia la formarea capacităţilor organizatorice, de control şi
autocontrol prin angrenarea elevilor la amenajarea traseelor, pentru a scurta momentul organizato-
ric, iar prin folosirea unor ajutoare în desfăşurarea întrecerilor sau chiar prin prezentarea celor nece-
sare jocului li se lasă libertatea de a crea jocul. Desfăşurarea sub formă de concurs, cu împărţirea pe
echipe îi determină să se gândească atunci când acţionează nu numai la propria persoană ci şi la
ceilalţi, la victoria propriei echipe dezvoltându-le astfel spiritul de colaborare. În joc se formează o
serie de trăsături de caracter: respectul faţă de coechipieri şi adversari, exigenţa, atitudinea corectă
faţă de joc, combativitatea, iniţiativa, sinceritatea, cinstea şi modestia. Ele înlătură stări de apatie,
momente de rutină, oboseală fizică sau nervoasă, supraefort fizic sau intelectual. În aceste situaţii,
folosirea lor a dus la reechilibrarea stărilor emoţionale, la relaxare, optimizare, revitalizare şi reface-
re a forţelor fizice, intelectuale şi morale.
Greutăţile întâmpinate de elevi în jocurile ce au în componenţa lor sărituri de pe aparate sau
peste aparate le dezvoltă voinţa, perseverenţa şi atunci când aceste greutăţi sunt învinse, încrederea
în forţele proprii. Multor elevi, care nu sunt agreaţi de colegi în jocurile desfăşurate în pauze, jocuri-
le de mişcare le redau încrederea în forţele proprii, îi mobilizează, obligându-i în acelaşi timp la o
participare activă. Mai mult, pe unii elevi care la venirea la şcoală sunt total izolaţi, jocurile de
mişcare îi ajută să stabilească relaţii de prietenie.
Bibliografia
Epuran Valentina – „Jocuri de mişcare”, Bucureşti, I.E.F.S. 1973
Zapletal Milos – „Mica enciclopedie a jocurilor”, Bucureşti, Editura Sport –Turism, 1980

94
 SPORTUL ȘI EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN ŢĂRI EUROPENE

Inspector Școlar Gen. Adj. Elena Jeanina Vascu, ISJ Dolj

Prof. Puiu Oprica, Liceul Tehnologic Trasporturi Căi Ferate Craiova

Educaţia fizică din şcoală contribuie nu numai la buna condiţie fizică şi sănătate a elevilor,
dar, de asemenea, ajută tinerii să facă şi să înţeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercusiuni po-
zitive pentru întreaga lor viaţă. Educația fizică nu poate fi limitată doar la îmbunătățirea abilităților
fizice, întrucât acoperă a arie mai largă de abilități, unele de natură emoțională și socială, precum și
procese cognitive, motivație și concepte morale. Astfel, aproape toate țările din Europa identifică
dezvoltarea fizică, personală și socială a tinerilor, ca fiind principalele obiective.
Anumite rezultate ale învățării sunt asociate cu alte materii decât educația fizică. În țări ca
Germania, Portugalia, Marea Britanie și țările nordice, există o abordare cros-curriculară față de
această disciplină, în cadrul căreia i se acordă propriile obiective distincte, dar și în conexiune cu
alte discipline.
De exemplu, ţările nordice raportează că elevii învăţă cum să folosească hărţi şi alte mijloa-
ce de orientare în mediul natural.
În Republica Cehă, Germania şi Norvegia, regulile de circulaţie pentru pietoni şi biciclişti
fac parte din curriculumul educaţiei fizice, la fel cum este şi acordarea primului ajutor, în câteva
ţări. Deloc surprinzător, Grecia, dar şi Republica Cehă şi Polonia fac referire la importanţa familia-
rizării tinerilor cu idealurile şi simbolurile Olimpice.
În plus, Letonia, Austria, Slovenia şi Finlanda au introdus măsuri pentru încurajarea tuturor
profesorilor să includă activităţi de educaţia fizică în diferite discipline şcolare.

Bibliografie
1. Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, 2013. Educaţia fizică şi sportul în şcolile din Eu-
ropa Raport Eurydice. Luxemburg: Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene.
2. Educatie fizica si sport- manual pt. profesorii din invatamantul gimnazial (Lucrari auxili-
are I-VIII: Eugeniu Scarlat, Mihai Bogdan Scarlat, Editura Didactică și Pedagogică, 2003

95
 PĂSTRAREA UNEI VIEŢI ACTIVE PRIN ACTIVITĂŢI FIZICE
ÎN TIMPUL LIBER

Prof. Ionut Berca, ISJ Gorj

Prof. Liliana Stănică, ISJ Argeş

Influenţa sportului şi a activităţilor fizice asupra omului şi societăţii este complexă, în speci-
al datorită efectelor pe care le produce asupra menţinerii sănătăţii, formării şi dezvoltării personali-
tăţii. Timpul a validat efectele pozitive ale activităţilor fizice şi sportului asupra conceptului de sine,
autoaprecierii, anxietăţii, depresiei, tensiunii şi stresului, energiei, dispoziţiei, eficienţei şi stării de
bine.
Sportul şi activităţile fizice contribuie la socializarea oamenilor şi îndeosebi a tinerilor în
condiţiile în care există o bună dirijare. Socializarea în sport nu poate fi promovată decât atunci
când sunt puse în evidenţă calităţile morale. Aptitudinile, deprinderile şi regulile acumulate pot fi
transferate în orice altă sferă socială şi pot fi adaptate la specificul oricărei alte instituţii.
Practicarea sistematică, corectă şi conştientă a exerciţiilor fizice, cu precădere în timpul li-
ber, atât organizat, cât şi independent, creează premisele dezvoltării culturii sportive, ceea ce va
determina crearea unei societăţi competitive în interiorul Uniunii Europene, aliniate la standardele
acesteia.
Statul, trebuie să intervină în promovarea, organizarea şi dezvoltarea "sportului pentru toţi",
până când populaţia în majoritatea sa va putea participa la activităţi sportive, susţinută de posibili-
tăţi financiare proprii, de condiţii (infrastructură, baze sportive, materiale, spaţii accesibile şi agrea-
bile) şi în special de mentalităţi favorabile, atitudini pozitive şi active la toate nivelurile.

Bibliografie
1. Angelescu, C., Julea, D., Timpul liber, Editura Economică, Bucureşti, 1997
2. Coakley, J., Sport in society: issues and controversies, 7th edition, New York, 2003
3. Epuran, M., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990
4. Michel, Bouet, Les motivations des sportifs, L' Harmattan, Paris, 1998
5. Mull, R. F., Bayless, K., Jamieson, L., Recreational Sport Management, Human Kinetics,
2005
6. Gavriluţă, N., Sociologia Sportului, Universitatea Alexandru I. Cuza Iaşi, Facultatea de
Educaţie Fizică şi Sport, 2004
7. Văideanu, G., Conţinutul educaţiei fizice şi problematica lumii contemporane, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981

96
 CONVORBIRI CU COPIII CA O BUNA METODA PENTRU
DEZVOLTAREA IDENTITATII PERSONALE

Prof. Bojko Stankovic, Republica Serbia

Cu mai mult timp in urma, avand colaborari cu mai multe scoli si conducand un club sportiv
care a avut doua echipe mixte de copii si tineret cu rezultate notabile sportive si educationale, am
fost rugat sa scriu ceva despre metodologiile educative (convorbiri cu acesti copii ). Aceasta idee
putin m-a speriat, eu fiind o persoana care nu a invatat in scoala pedagogia si care se simte putin
nelinistit cand trebuie sa converseze cu acesti copii in fata adultilor, dar multi dascali: profesori,
preoti, antrenori sportivi si parinti m-au convins si m-au asigurat ca relatia mea cu acesti copii a
adus ceva nou si ca atare ar putea sa fie o mare invatatura pentru altii. Mai ales dascalii au conside-
rat de o mare importanta sa scriu sincer si prin cuvinte sa exprim capitole de un mare suport stimu-
lativ pentru ei si altii care se ocupa cu educatia copiilor.
In cea mai mare parte a acestei lucrari se foloseste termenul "DASCAL". Acest termen se re-
fera la oameni, adulti care transmit stiinta, credinta, educatia sportiva copiilor, fie ei parinti, profe-
sori, preoti, antrenori ori educatori profesionisti.
Institutii care isi aduc aportul la dezvoltarea personalitatii copiilor
− Familia — parintii;
− Scoala — profesorii;
− Asociatii, cluburi sportive — antrenori;
− Biserica — preotii.
Continutul acestei lucrari, de la inceput, aminteste pe aceia care vor sa invete ceva, astfel in-
cat copiii sa ne cunoasca nu numai ca educatori ci si ca adevarati oameni.
Daca increderea noastra in realizarea marelui tel este bine intemeiata vom fi de succes si vor
trebui mari sacrificii.
Cea mai buna invatatura este atunci cand traim cu drag langa copiii pe care-i iubim.
Convorbirea cu copilul poate fi o experienta benefica pentru adulti.Convorbirea ofera un nou
punct de vedere la problemele din viata pe care adultii o iau ca atare sau o eschiveaza.
Parintii aduc in cea mai mare parte hotarari despre viata zilnica a copiilor. Multe lucruri in
familie, peste zi, se intampla din inertie.
Persoanele mature, mai ales acei dascali care urmaresc dezvoltarea copiilor, se gasesc in fata
TAINEI EXISTENTEI OMENIRII.
In primul rand, pentru copil, dascalul este "viata lui”, este " purtatorul lui in viata", desigur
acesta nefiind singurul.

97
 Copiii trebuie sa fie educati in spiritual libertatii personale, pentru ca mai tarziu sa poata de-
veni independenti.
Iubirea dascalului fata de elevul sau este un tezaur care contribuie neconditionat la dezvolta-
rea identitatii personale a copilului.
Iubirea personala este pe primul loc, toate celelalte fiind pe locurile urmatoare.

98
 CORECTAREA DEFICIENŢELOR ELEVILOR LA VÂRSTA
FRAGEDĂ

Prof. Diana Borangic, C.N. „Frații Buzești” Craiova

Prof. Gabriela Velica, Școala „Sf. Mina” Craiova

Pentru combaterea deficienței fizice trebuie să facem o identificare corectă și să stabilim

măsuri clare și competente.
În practica lucrului cu elevii profesorii de educație fizică și sportivă prin metodele de instru-
ire, prin modul de organizare și aplicare a mijloacelor selectionate în vederea însușirii conștiente și
active au la bază metode clare- explicația, demonstrația și exercițiul, care prezentate împreună, dar
ținându-se seama de succesiunea lor metodică arătată de științele pedagogice și biologice și confir-
mată de practică.
Profesorul de educatie fizică, trebuie să individualizeze efortul în raport cu dezvoltarea psi-
hică a copilului. Cunoaşterea şi respectarea particularitătilor de vârstă constituie o necesitate peda-
gogică, care determină selectarea şi folosirea metodelor şi mijloacelor de pregătire în raport cu po-
sibilitătile şi particularitătile dezvoltării copiilor.
La baza oricărei măsuri trebuie să stea ideea că fiecare copil cu probleme are nevoie de spa-
țiu si de posibilități reale pentru a-si descărca energia si forța fizică și corectarea eficientă a acesteia.
Este necesar să întărim la acești copii detașarea, creându-le un mediu armonios, o intervenție bene-
fică care să-i ofere stabilitate și situatii bine definite

Bibliografie:
1. Albu, A., Albu C. - Asistenta psihopedagogică și medicală a copilului deficient fizic,
Ed. Polirom, 2000.
2. Demeter, A., -Fiziologia educației fizice și sportului, Ed. Stadion, București, 1970
3. Fozza C., A.- Indrumar pentru corectarea deficiențelor fizice, Ed. Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2002.
4. Toma, S. - Didactica specialității educației fizice, UEB, 2005, București
5. Verza, E.- Probleme de defectologie, vol.8, Ed. Universității Bucuresti, 1988.

99
 SOCIALIZAREA SI DEZVOLTAREA PERSONALITAŢII
ÎN GRUPURILE SPORTIVE

Prof. Emil Calotă, ISJ Mehedinţi

Prof. Toma Prună, ISJ Olt

Oamenii trăiesc organizaţi în grupuri deoarece sunt fiinţe sociale. Un grup social reprezintă
un ansamblu de indivizi între care există relaţii bine definite şi în care fiecare individ are conştiinţa
apartenenţei la grup. Membrii unui grup au o anumită structura, funcţionează după unele reguli
prestabilite, au interese comune şi urmăresc realizarea unor scopuri specifice, bine delimitate.
Proprietăţile grupurilor mici au fost analizate în foarte multe lucrări de specialitate.
Metodele de investigaţie a grupului sunt puţine, iar acestea care există sunt, cele mai multe
dintre ele, adaptări ale metodelor folosite în studierea personalităţii individului. Psihologia de grup
este diferită de suma psihologiilor fiecărui individ ce îi aparţine, de aceea se simte nevoia unor mo-
dalităţi noi, specializate, proprii cunoaşterii grupurilor.
Capacitatea de autoorganizare a unui grup sportiv se bazează, în mod evident, pe relaţiile de
colaborare şi coordonare între membrii echipei care asigura o eficientă sporită acţiunii colective.
Concluzionând, coeziunea este o caracteristică de sinteză a vieţii de grup în care fuzionează
o serie de factori obiectivi şi subiectivi, ce duc la unitatea şi solidaritatea membrilor grupului.

Bibliografie
1 Mihuţ, I. Autoconducere şi creativitate. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989 2 Nicolescu, O.
Verboncu, I. Management, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Economică, 1999 3 Popescu, D. Artă de
a comunica, Bucureşti, Editura Economică, 1998 4 Williams, J. C. Huber, G. P. Comportamentul
uman în organizaţii, South Western Publishing, Ohio, 1986

100
 METODE DE TRATAMENT ÎN OBEZITATE ȘI DEPRESIE
PRIN ACTIVITAŢI FIZICE

Inspector școlar general Elena Lavinia Craioveanu, ISJ Dolj

Inspector școlar general adjunct Nicușor Cotescu, ISJ Dolj

Activitatea fizică participă, împreună cu regimul alimentar, la controlul greutății corporale,

contribuind la creșterea masei musculare și la scăderea adipozității abdominale.
În cazul persoanelor cu exces ponderal, activitatea fizică permite:
• scădere ponderală moderată, asociată cu regim alimentar- în această situație efectele
activității fizice asupra pierderii în greutate sunt modeste dar sigure
• menținerea greutății dupa o scădere în greutate- în acest caz impactul activității fizice este
important
• ameliorare a comorbidităților asociate cu obezitatea
• beneficii psihologice
Durata și intensitatea activității fizice sunt importante în demersurile de scădere ponderală
sau de prevenire a recâștigului în greutate; la adult sunt recomandate 45-60 min de activitate de
intensitate moderată /zi- cu avizul medicului.
Pentru a obține o scădere a greutății ecuația este simpăa: trebuie arse mai multe calorii decât
numărul total de calorii aduse în organism prin alimentație. Anumite sporturi mai intense- săritul
corzii- permit o scădere ponderală rapidă, dar există și activități mai puțin solicitante care se
dovedesc benefice dacă sunt făcute cu regularitate.
Activitățile următoare permit utilizarea a 300 calorii:
- frisbee: 80 minute
- volei- meci puțin intens: 80 minute
- marș: 60 minute
- badminton: 54 minute
- smulsul ierbii: 52 minute
- skateboard: 48 minute
- joaca cu copiii: 48 minute
- golf (purtând echipamentul): 44 minute
- plimbare pe jos: 40 minute
- rollerblade: 35 minute
- tenis: 35 minute
- ciclism (moderat): 30 minute
101
- jogging: 24 minutes
- sărit coarda: 24 minutes

Aceste valori se bazează pe datele de la Medical School de Harvard, numărul de calorii

consumate corespunzând unei persoane care cântărește 70 kg.

Bibliografie:
1. De Matos MG. Effet de l'activité physique sur l' et la dépression. La presse médicale 38,
734-739. 2009
2. DepressionNerveuse.fr 2014
3. Rimer J, Dwan K, Lawlor DA, Greig CA, McMurdo M, Morley W, Mead GE.
Exercise for depression. Cochrane Database of Systematic Reviews 2012, Issue 7.
4. Scully, D., Kremer, J., Meade, M., Graham, R. et Dudgeon, K. (1998). Physical exercise
and psychological well-being: a critical review. Journal of Sports Medicine, 32(2): 111-120.
5. Wankel, L. (1993). The importance of enjoyment to adherence and psychological benefits from
physical activity. International Journal of Sport Psychology, 24(2): 151-169.

102
 MIJLOACE DE PREVENŢIE PRIMARĂ A OBEZITĂŢII LA COPIL
ȘI ADOLESCENT

D.r Jopp Stam, General Practitioner (GP), Vrije Universiteit Amsterdam, The Netherlands
Dr. Christine Dubois, Phiatru Segol Clinique Marigny Saint-Loup-Cammas France

Boală nutrițional - metabolică larg răspândită în epoca modernă, caracterizată printr-un exces
ponderal ce depășeste cu peste 20 % greutatea ideală, obezitatea apare datorită unui aport alimentar
crescut la indivizi cu o anumită predispoziție genetică în conditiile unei activitati fizice reduse.
În ultima perioadă suplusul ponderal este întâlnit la vârste tot mai fragede. Studii recente
arată că 27, 7 % dintre copiii din întreaga lume, cu vârste între 2 şi 10 ani, sunt supraponderali sau
obezi; în Europa unul din cinci copii este supraponderal. Fiecare al treilea baiat (27%) si fiecare a
cincea fată (20%) cu varste cuprinse între 13 şi 17 ani sunt supraponderali sau obezi, iar în fiecare
an crește numărul tinerilor cu probleme de greutate la 400.000, se arată într-un studiu recent referi-
tor la starea de sănătate a copiilor din spațiul Uniunii Europene. ”Cifrele sunt alarmante”, susține
cercetătorul spaniol Luis Moreno, autor al studiului ”Helena”, realizat în 26 de universități și insti-
tuții de învățământ din zece state ale Uniunii Europene, între care Germania, Marea Britanie, Fran-
ța, Italia, Austria și Suedia. Mai mult, 40% dintre băieți și 70% dintre fete fac prea puțină mișcare.
Cel mai mare risc pe termen lung pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa și la maturi-
tate, asociată cu numeroase riscuri asupra sănătății și a calității vieții. De aceea, este important să se
identifice obezitatea și să se acționeze din timp pentru înlăturarea ei, înainte de maturizarea copiilor.
Principalele cauze de obezitate la copil sunt:
• un sedentarism excesiv, cu diminuarea practicilor sportive;
• influența televizorului - studii recente au demonstrat că timpul petrecut în fața televizoru-
lui în timpul copilariei poate fi considerat factor predictiv pentru obezitate la vârsta adultă;
• evoluția și modificarea obiceiurilor alimentare;
• predispoziția genetică (factorii ereditari).
În societatea modernă, excesul ponderal are o prevalență îngrijorătoare. Cauzele obezității
includ stresul cotidian, lipsa educației, alimentația hipercalorică. Mai importantă decât toate acestea
pare însă scăderea gradului de activitate fizică.
1.Diminuarea activității fizice
Încurajarea activităților fizice zilnice este un factor deosebit de important în prevenirea obe-
zității. Efectul favorabil al activității fizice constă atât în arderea grăsimilor, cât mai ales în asigura-
rea unor noi preocupari copilului. Copiii si tinerii practică în procent mai mare sport, comparativ cu
adulții. Astfel, 61% dintre copiii și tinerii din Romania fac sport, dintre care 32%, zilnic. Doar 24%
103
dintre adulți fac sport în mod regulat, iar 76% dintre adulți nu fac sport niciodată. Cu toate acestea,
în ultima vreme, copiii sunt din ce în ce mai puțin activi. Lipsa lor de activitate fizică poate fi dato-
rată orelor petrecute în fata televizorului, a calculatorului, precum și altor activități sedentare dato-
rate tehnologiei moderne. Copiii care isi petrec mai mult de 10 ore/ săptămână în fața televizorului
sunt mai predispuși să devină supraponderali. De asemenea, copiii care dispun de propriul televizor
în cameră riscă să devină supraponderali, mai mult decât cei care nu dispun de această facilitate.
Statisticile au arătat că majoritatea copiilor în vârstă de 7 ani/ mai mari sunt sedentari, iar fetele sunt
mai puțin active decât băieții. Studii efectuate recent în țările nordice au arătat o relație strânsă între
activitatea fizică desfășurată de adolescenți și obezitate: cei care folosesc un mijloc de transport
pentru a ajunge la școală vor avea un risc cu 30% mai mare de a ajunge obezi la maturitate față de
adolescenții care folosesc bicicleta sau merg pe jos; s-a observat o creștere ponderală și la tinerii
care deși fac sport la școală, nu desfășoară o activitate fizică în afara cadrului școlii; există dease-
menea o asociere strânsă între surplusul ponderal și timpul petrecut în fața ecranului - adolescenții
care petrec mai mult de 3 ore/zi în fața ecranului au un risc cu 60% mai mare de a ajunge obezi față
de cei care privesc la televizor mai puțin de 2 ore/zi. Petrecerea timpului în fața televizorului pre-
dispune la obezitate prin efect direct - energia consumată este minimă, dar și printr-un efect indi-
rect, uitatul la televizor fiind adesea asociat cu modificări ale comportamentului alimentar și crește-
rea consumului de alimente bogate în zahăr și grăsimi.
OMS recomandă ca toți copiii să facă cel puțin 60 de minute de activități fizice variate în fi-
ecare zi. Prin aceasta se realizează consolidarea sistemului osos, o postură corectă, echilibru cores-
punzător la mers, forță musculară crescută și rezistență la eforturile cotidiene.
Alegerea tipului de activitate fizică depinde de vârstă, preferințe și starea de sănătate a copilului.
Există trei avantaje principale ale exercițiilor fizice:
• mențin sănătatea fizică și mentală,
• dezvoltă armonios organismul aflat în creștere,
• realizează recuperarea funcțională după diferite afecțiuni ale aparatului locomotor.

2. Sedentarismul excesiv
Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi:
- habitual (indus de lipsa unei culturi sportive și de progresul tehnologic),
- forțat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie) etc.
Alarmant este faptul că tânara generație este în mod deosebit afectată. Timpul liber este as-
tăzi altfel folosit: copiii aleargă mai puțin, se mișcă mai puțin, petrec mult mai mult timp în fața
ecranelor decât în aer liber. Urbanizarea, prin scăderea activității fizice pe care o antrenează este

104
asociată cu creșterea obezității în rândul copiilor. Lipsa unui program de exerciții fizice duce în mod
cert la un câștig ponderal și într-un final la obezitate.
Prevenirea este incontestabil mai ușoară decât tratarea obezității constituite, măsurile de
prevenție fiind la îndemâna oricui. Obezitatea instalată în copilărie și adolescență este greu de tratat,
mai ales că la această vârstă medicația utilizată pentru scăderea greutății corporale nu este indicată.
Prevenirea obezității este soluția optimă și se poate realiza în copilărie prin evitarea excesului ali-
mentar, prin stabilirea unei obișnuințe de alimentație echilibrată și mai ales prin activitate fizică
zilnică sub variate forme.
Educația populației prin variate forme în realizarea unei alimentații raționale și a unei obiș-
nuințe spre o activitate fizică regulată contribuie la reducerea obezității infantile. Sportul trebuie
practicat încă din copilărie, mai ales de către copiii provenind din familii de obezi.
Medicii recomandă părinților preocupați de tratarea obezității copilului să-și schimbe stilul
de viață. Întreaga familie trebuie să adopte o dietă echilibrată, bogată în substanțe nutritive de cali-
tate, dar cu un conținut scăzut de calorii, dublată de creșterea activității fizice

Bibliografie
1. Michaela Vine, Margaret B. Hargreaves, Ronette R. Briefel, and Cara Orfield: Expanding
the Role of Primary Care in the Prevention and Treatment of Childhood Obesity: A Review of Cli-
nic- and Community-Based Recommendations and Interventions; Journal of Obesity, Volume 2013,
Article ID 172035, 17 pages; http://dx.doi.org/10.1155/2013/172035
2. The Role of Schools in Preventing Childhood Obesity President’s Council on Physical
Fitness and Sports Research Digest Serie 7 no.3 sept 2006
3. Mary Story, Marilyn S. Nanney, and Marlene B. Schwartz. Schools and Obesity Preven-
tion: Creating School Environments and Policies to Promote Healthy Eating and Physical Activity.
The Milbank Quarterly, Vol. 87, No. 1, 2009 (pp. 71–100)
4. Al Naqeeb, B. (2010). The role of parents and schools in preventing childhood obesity.
UCQ Nursing Journal of Academic Writing, Winter 2010, 37, 44.
5. U.S. Department of Health and Human Services, Centers for Disease Control and Prevention.
The National Public Health Performance Standards Program. Users Guide. Fall 2007. p. 6. The Role of
State Public Health in Obesity Prevention site internet
http://www.cdc.gov/nphpsp/documents/userguide.pdf (retrieved April 2012)
6. OMS: Obésité: prévention et prise en charge de l'épidémie mondiale: rapport d'une con-
sultation de l'OMS sur l'obésité à Genève, 2003
7. Ziua Europeană Împotriva Obezității (ZEIO) 19 Mai - 29 Mai 2012 - campania de infor-
mare şi educare dedicată acestei zile

105
 ROLUL ACTIVITĂŢII SPORTIVE ÎN TRATAMENTUL
SUPRAPONDERII ȘI OBEZITĂŢII LA COPIL ȘI ADOLESCENT

Dr. Margarita Garcia Amador, pedopsihiatru Clinique Marigny Saint-Loup-Cammas France

Dr. Danan Albert, psihiatru Clinique Marigny Saint-Loup-Cammas France

Managementul terapeutic al supraponderii și obezității este dificil în cazul copiilor deoarece

trebuie evitată progresia creșterii ponderale și apariția complicațiilor, iar statutul de "bolnav" și
ideea unei intervenții terapeutice sunt greu de acceptat de către copilul obez și familia sa. Este clar
că modificarea stilului de viață, comportamentul alimentar și activitatea fizică joacă un rol
important în tratamentul copiilor și adolescenților obezi.
Am condus un studiu observațional analitic pentru a examina eficacitatea diferitelor
intervenții terapeutice în cazul copiilor și adolesceților cu surplus ponderal. Lotul luat în studiu a
fost reprezentat de cei 202 copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 0 - 19 ani aflați în evidența
unui cabinet de medicină primară din mediul urban.
În funcție de valoarea IMC și încadrarea pe curbele de creștere am stabilit un lot de 48 de
copii și adolescenți, fete și băieți, identificați cu surplus ponderal.
Obiectivele principale ale studiului au fost de a estima eficacitatea dietoterapiei comparativ
cu terapia prin mișcare. Evaluarea evoluției pacienților a fost efectuată pe o perioadă de 3 ani, la
intervale regulate de timp: 6 luni, 12 luni, 18 luni, 2 ani, 3 ani.
Tratamentul prin dietă a urmărit modificarea progresivă a alimentației și a comportamentului
alimentar astfel încât să se obțină o alimentație echilibrată.
Tratamentul prin activitate fizică a avut ca scop schimbarea obiceiurilor legate de activitatea
fizică a copilului/adolescentului și familiei; obiectivele au fost creșterea activității fizice - deplasări,
jocuri, metode de recreere, sport și reducerea sedentarismului - scăderea timpului ecran.
Un număr de 16 pacienți (33, 33 %) au acceptat înscrierea într-o activitate sportivă în me-
diu organizat sub îndrumare specializată - cluburi sportive. În grupa de vârstă 0 - 10 ani 10 copii
dintre cei 23 (43, 48 %) au acceptat, cu acordul părinților, să facă o activitate sportivă - 5 băieți au
ales fotbalul, 1 băiat judo, 1 băiat scrimă, o fetiță dansul și alte 2 fete s-au înscris la clubul de scri-
mă; în grupa de vârstă 11 - 14 ani 2 copii dintre cei 9 (22, 22 %) au ales să facă sport - tenis și atle-
tism; în grupa de vârstă 15 - 19 ani 4 adolescenți au ales să desfășoare o activitate sportivă (25%): 2
băieți au ales baschetul ca formă de activitate sportivă (s-au înscris în echipa școlii), un băiat a ales
scrima și o fată a ales să facă dansuri.

106
 Ritmul antrenamentelor a fost de 2/3 ori pe săptămână cu o durată de 1h - 1h30 în funcție de
vârstă și sport - de exemplu 2 ședințe de 1h /săptămână la judo 6 ani și 3 ședinte de
1h30/săptămână la scrimă, cu o durată medie a activității fizice intense de 2h - 4h30/săptămână.
Activitatea fizică a reprezentat o metodă de tratament eficace în cazul surplusului ponderal;
acest lucru a fost dovedit de evoluția bună a greutății copiilor care au desfășurat o activitate sporti-
vă, ei având o scădere în greutate mai mare față de copiii care au beneficiat numai de modificări ale
dietei - în cazul exprimării greutății în percentile: 17, 9375 percentile la cei care au făcut sport față
de 7, 64946 percentile față la cei care nu au făcut sport; în cazul în care greutatea a fost exprimata în
IMC a fost constatată o evoluție favorabilă, dar cu o diferență mai mică la cei care au făcut sport.
Acest lucru se poate explica prin faptul că în calculul IMC intră și masa musculară dezvoltată la
copiii care fac sport. 16 copii au ales să facă sport 120-180 minute/săptamână; creșterea activității
fizice cu 172, 5 minute/săptămână - echivalentul a 24, 64 minute/zi, a dus la o scădere medie a per-
centilei cu 17, 93, 75 adică 0, 8 puncte IMC.

Tabel nr.1. Variația IMC în funcție de activitatea fizică la copiii și adolescenții din eșantio-
nul studiat
IMC- sport IMC la IMC la IMC la IMC la IMC la IMC la IMC la
debut 3 luni 6 luni 1 an 18 luni 2 ani 3 ani
Fără sport 25, 4094 25, 3125 25, 0469 24, 7063 24, 3375 24, 0406 24, 1719
Cu sport 21, 05 20, 9875 20, 9563 20, 7625 20, 575 20, 3125 20, 25
TOTAL 23, 9563 23, 8708 23, 6833 23, 3917 23, 0833 22, 7979 22, 8646

Tabel nr.2. Analiza variației IMC în funcție de activitatea sportivă la copiii și adolescenții
din eșantionul studiat

107
 În cazul IMC deși există o diferență între grupul de copii cu activitate fizică și cel al copiilor
fară activitate fizică, aceasta nu este semnificativă din punct de vedere statistic (p=0, 3501). IMC-
ul este invers corelat cu activitatea sportivă, acest lucru fiind mai evident în cazul grupei de vârstă
11 - 14 ani.
Tabel nr.3. Corecție Bonferroni variația IMC - grupa de vârstă la copiii și adolescenții din
eșantionul studiat
Grupa de vârstă Variația medie a SD Nr. pacienți
IMC
0 - 10 ani -.0854 .0894 23
11 - 14 ani -.1331 .0859 9
15 - 19 ani -.0577 .1029 16
TOTAL -.09144 .0922 48

Fig.1. Evoluția IMC în funcție de activitatea fizică la copiii și adolescenții din eșantionul
studiat

Analizând relația între variația percentilei și activitatea sportivă am observat că în acet caz
variația are o valoare semnificativă statistic (p=0, 0003).

Tabel nr.89. Variația percentilei în funcție de activitatea fizică la copiii și adolescenții din
eșantionul studiat
Percentila th- th la th la th la th la th la th la th la Diferența
sport debut 3 luni 6 luni 1 an 18 luni 2 ani 3 ani th
Fără sport 94, 5625 94, 25 93, 3438 92, 125 89, 6563 87, 2813 86, 913 7, 6495
Cu sport 89, 25 88, 5625 87, 6875 84, 625 81, 5625 76, 75 71, 3125 17, 9375

108
 Tabel nr.4. T- test percentilă - activitate sportivă la copiii și adolescenții din eșantionul studiat

Tabel nr.5. Variația trimestrială a percentilei în funcție de activitatea fizică la copiii și ado-
lescenții din eșantionul studiat
Perioada Variația percentilei la copiii Variația percentilei la copiii
fară activitate sportivă cu activitate sportivă
Debut - 3 luni 0, 3125 0, 6875
3 luni - 6 luni 0, 9062 0, 875
6 luni - 1 an 1, 2188 3, 0625
1 an - 1 an și 6 luni 2, 4687 3, 0625
1 an și 6 luni - 2 ani 2, 375 4, 8125
2 ani - 3 ani 0, 3683 5, 4375

Observăm cum scăderea percentilei devine semnificativă relativ repede, la 6 luni (3, 0625
percentile) și înregistrează scăderi constante și din ce în ce mai mari o dată cu trecerea timpului (5,
4375 percentile între 2 ani și 3 ani). Acest lucru demonstrează efectul pozitiv și constant al sportului
asupra surplusului ponderal - chiar dacă IMC- ul scade mai puțin, se pierde masă grasă și astfel sca-
de percentila.
Dacă în primele 6 luni curbele de evoluție a greutății la copiii cu activitate sportivă și la cei
fără activitate sportivă sunt relativ paralele, observăm că după o perioadă de 6 luni evoluția copiilor
care fac sport înregistrează o pantă cu o scădere mai abruptă, care se menține pe toată perioada de
observare, cu un maxim între 2 ani și 3 ani.

109
 Fig.2. Evoluția percentilei în funcție de activitatea fizică la copiii și adolescenții
din eșantionul studiat

În studiul nostru am constatat că din totalul de 48 de pacienți înregistrați cu surplus ponderal

nici unul nu desfășoară o activitate sportivă extrașcolară. Această constatare a confirmat ideea că
activitatea sportivă nu este apreciată în rândul tinerilor din țara noastră spre deosebire de alte țări.
Am subliniat multiplele avantaje ale activității sportive: îmbunătățeste calitatea vieții lup-
tând împotriva obezității, diminuează sensibilitatea la diverși factori de stres, favorizează concentra-
rea, este un factor de integrare sociala - disciplină, răbdare, concentrare, spirit de echipă, responsa-
bilizare, luare de decizii. Practica sportivă trebuie să fie regulată, suficientă, nonexcesivă, adaptată
vârstei și preferințelor copilului dar și capacităților sale fizice.
Practicarea unei activități sportive necesită înscrierea într-un club sau într-o echipă și de
multe ori copii și familiile întâmpină greutăți. Există sporturi recomandate la copii, cum sunt înotul,
bicicleta, dar pentru care nu există baze adecvate - de exemplu în Craiova nu există un bazin de înot
deschis în permanență, iar pistele ciclabile sunt puține și prost amenajate. Deasemenea, pentru a
practica o activitate sportivă este nevoie de echipament, deplasări, ceea ce implică niște costuri din
partea familiei și acest lucru este adesea un impediment. Înainte de toate însă am constatat reticența
adulților în a vedea activitatea fizică ca și măsură de tratament a surplusului ponderal. Așa se face
că dintre cei 48 de pacienți cu suprapondere și obezitate numai 16 au acceptat să practice o activita-
te fizică (33, 33 %). Trebuie precizat că în toate cazurile care au acceptat să practice o activitate
fizică părinții aveau un nivel de studii mediu sau superior și venituri peste medie; deasemenea, în 7
cazuri - adică mai mult de jumătate, părinții lucrau în domeniul sanitar sau educațional.
La finalul studiului am constatat că toți cei care au făcut sport au devenit normoponderali,
acesta fiind un argument în recomandarea practicării unei activități sportive extrașcolare la copiii și
adolescenții cu surplus ponderal.

110
 Bibliografie
1. Abbot RA, Davies PS Habitual physical activity and physical activity intensity: their rela-
tion to body composition in 5.0-10.5-y-old children. Eur J Clin Nutr 2004, 58: 285-291
2. Ness AR, Leary SD, Mattocks C, Blair SN, Reilly JJ, et coll. Objectively measured
physical activity and fat mass in a large cohort of children. PLOS Med 2007, 4: e97
3. Moore LL, Gao D, Bradlee ML, Cupples LA, Sundarajan-Ramamurti A, et coll. Does
early physical activity predict body fat change throughout childhood? Prev Med 2003, 37: 10-17
4. Kimm SY, Glynn NW, Obarzanek E, Kriska AM, Daniels SR, et coll. Relation between
the changes in physical activity and body-mass index during adolescence: a multicentre longitudinal
study. Lancet 2005, 366: 301-307
5. J. Michael Wieting; Cause and Effect in Childhood Obesity: Solutions for a National
Epidemic-JAOA, Vol 108, No 10, October 2008, 545:562
6. Michaela Vine, Margaret B. Hargreaves, Ronette R. Briefel, and Cara Orfield: Expanding
the Role of Primary Care in the Prevention and Treatment of Childhood Obesity: A Review of Cli-
nic- and Community-Based Recommendations and Interventions; Journal of Obesity, Volume 2013,
Article ID 172035, 17 pages; http://dx.doi.org/10.1155/2013/172035
7. The Role of Schools in Preventing Childhood Obesity President’s Council on Physical
Fitness and Sports Research Digest Serie 7 no.3 sept 2006
8. Mary Story, Marilyn S. Nanney, and Marlene B. Schwartz. Schools and Obesity Preven-
tion: Creating School Environments and Policies to Promote Healthy Eating and Physical Activity.
The Milbank Quarterly, Vol. 87, No. 1, 2009 (pp. 71–100)
9. Al Naqeeb, B. (2010). The role of parents and schools in preventing childhood obesity.
UCQ Nursing Journal of Academic Writing, Winter 2010, 37, 44.
10. U.S. Department of Health and Human Services, Centers for Disease Control and
Prevention. The National Public Health Performance Standards Program. Users Guide. Fall 2007. p.
6. The Role of State Public Health in Obesity Prevention site internet
http://www.cdc.gov/nphpsp/documents/userguide.pdf (retrieved April 2012)
11. OMS: Obésité: prévention et prise en charge de l'épidémie mondiale: rapport d'une
consultation de l'OMS sur l'obésité à Genève, 2003

111
 SĂNĂTATEA ȘI EDUCAŢIA, REALITATE ACTUALĂ

Prof. Alexandru Dragnea, ISJ Dolj

Prof. Popescu Adrian- Școala Gimnazială Mihăesti

Educaţia pentru sănatate la nivelul şcolii reprezintă una din principalele căi de promovare a
cunoştintelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a atitudinilor şi de-
prinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos.
În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi
până în a douasprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale di-
dactice adecvate vârstei.
Sănătatea educaţională ar putea fi concepută ca produs al interacţiunii influenţelor educaţio-
nale predominant şcolare, reflectate asupra personalităţii umane în formare. Din punct de vedere
conceptual, sănătatea educaţionala a elevului poate fi definită prin următoarele componente:
a. rezultate satisfacătoare la învăţătură;
b. relaţii de comunicare şi colaborare cu colegii;
c. relaţii de acceptare reciprocă şi conlucrare cu profesorii;
d. starea de bine în şcoala în procesul educaţional;
e. sentimental de progres educaţional.
Finalitatea educatiei pentru sănătate în şcoala este, culturalizarea igienico – sanitară a copii-
lor şi tinerilor în vederea formării unui stil de existenţa şi comportare igienică, a unui mod de viaţa
sanătos, contribuind – prin perfecţionarea sanătăţii fizice, afectiv – emoţionale şi mintal – spirituale
– la dezvoltarea multilaterală a personalităţii şi la integrarea socială a celor educaţi.
În acest sens, educaţia pentru sănătate se plasează pe o direcţie prospectivă, prin aceea că
urmăreşte nu numai promovarea sănătătii în prezent, ci şi pregătirea copiilor, sub raportul sănătătii,
de-a lungul întregii existente, pentru a se putea adapta neîncetat permanentelor mutaţii, care au loc
în viata moderna, pentru a fi înarmat împotriva agresiunilor biologice şi emotionale ale mediului,
care se ivesc în procesul evolutiv al civilizaţiei moderne.

Bibliografie
1. Airinei Greta, Amos Stefania, Avramia Valeriu, Movileanu Lenuta, Carvatchi Ileana,
Ieremie Zenaida, Educaţie pentru sănătate (caietul elevului – clasa a II – a), Editura Corint,
Bucuresti, 2005
2. Stama Ioana, Educaţie pentru sănătate, manual optional, clasele III – IV, Editura Corint,
Bucuresti, 2005
3. Ivan Aurel, „Medicina omului sănătos”, Editura. Medicala, Bucuresti, 1993
Stama Ioana, Partin Zoe, Educatie pentru sănătate, manual optional, clasele I –II, Editura
Corint, Bucuresti, 2005

112
 SPORT-RECREATIONAL TOURISM IN THE MUNICIPALITY
OF ZAJECAR

Dr. Miodrag Velojic, Zajecar

Sport and recreational tourism is a relatively recent social phenomenon. Considering the fact
that an increasing number of tourists takes part in active tourism, these tourist activities are starting
to have an increasing significance in the total amount of tourist activities. The Municipality of Za-
jecar has advantageous physical and geographical factors and a large number of sport courts which
are continuing to attract an increasing number of tourists in the past several years. Today the tou-
rists in Zajecar have the following courts at their disposal: the courts of Sport and business centre
"Timok", the courts of sport and recreational centre "Popova plaza" as well as many other courts
around town which may be interesting to tourists seeking sport challenges and adventures.

Literatura:
- Bogosavac, M. (2009). Sportskarekreacijaineophodnostfiziekihaktivnosti u da-
nagnjemvremenu, Fakultet fizi6kog vaspitanjaisporta Banja Luka, - Plavga, J. (2007). Sportsko-
rekreativniturizam, Departmanzageografijuiturizam PMF Novi Sad, - Popesku, J. (2001). Odgovor-
niiodrivirazvojturizma. Beograd: - Relac, M. (1971). Rekreacija u turizmu, Sportska Stampa Zagreb

113
 ROLUL ORELOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ȘI SPORT ÎN ȘCOALĂ ÎN
CAZUL COPIILOR ȘI ADOLESCENŢILOR CU SURPLUS
PONDERAL

Dr. Cristiana Bărbulescu - Clinique Marigny Toulouse

Dr. Ovidiu Zlatian - UMF Craiova

Pentru a evidenția importanța orelor de educație fizică și sport la școală am analizat gradul
de activitate fizică al unui lot de copii și adolecenți identificați cu surplus ponderal în cadrul unui
cabinet de medicină de familie din mediul urban.
Dintre cei 202 copii şi adolescenţi dispensarizaţi în cabinetul de medicină de familie 48 de
copii şi adolescenţi au prezentat valori mai mari decât valorile normale ale IMC în raport cu vârsta.
Acești pacienți care au îndeplinit criteriile de includere în studiu (vârsta între 0 - 19 ani și IMC su-
perior percentilei 85th) au constituit eșantionul studiat în continuare.
Pentru a cuantifica activitatea fizică a copiilor și adolescenților incluși în studiu am elaborat
chestionare referitoare la activitatea fizică - aceste chestionare au stabilit rata efortului fizic prestat
de pacienți zilnic, luându-se în calcul activitățile casnice, mersul pe jos, activitatea fizică la școală,
activitatea fizică din timpul liber, preferințele pentru anumite activități recreative. Am constatat că
din totalul de 48 de pacienți înregistrați cu surplus ponderal nici unul nu desfășoară o activitate
sportivă extrașcolară.
Toți copiii și adolescenții incluși în studiu au beneficiat numai de activitatea sportivă din
cadrul școlii - orele de educație fizică și sport prevăzute conform programei școlare de învățămînt
pe grupe de vîrstă. În plus, 11 pacienți (22, 92 %) au solicitat și au beneficiat de scutire medicală
pentru orele de sport de la școală, neefectuând de fapt aceste ore.
Ținând cont de scutirea medicală pentru orele de educație fizică și sport observăm cum
aceasta influențează gradul de activitate fizică în cazul copiilor - scutirea înseamnă creșterea seden-
tarismului și scăderea gradului de activitate fizică.
Acest lucru demonstrează importanța activității fizice la școală.

Bibliografie
1. OMS - Stratégie mondiale pour l'alimentation, l'exercice physique et la santé - Surpoids
et obésité de l'enfant - Estimation 2012
2. World Obesity Federation 2015 - Who we are
3. World Obesity Federation 2015 - Strategic goals
4. The European Association for the Study of Obesity - home
114
 5. Rissanen et al: Physical inactivity and obesity: a vicious circle, Obesity (Silver Spring).
2008 Feb;16(2):409-14. doi: 10.1038/oby.2007.72 2008
6. INSERM 2008: Activité physique – Contextes et effets sur la santé site internet
www.ipubli.inserm.fr
7. Christine Graf, Ralph Beneke, Wilhelm Bloch, Jens Bucksch, Sigrid Dordel, Stefanie Ei-
ser, Nina Ferrari et al. Recommendations for Promoting Physical Activity for Children and Adoles-
cents in Germany. A Consensus Statement. Obes Facts 2014;7:178–190.
8. NICE guidelines [PH8] January 2008 Physical activity and the environment
9. Programme National Nutrition Sante 2003 - Evaluer et suivre la corpulence des enfants
10. American Academy of Pediatrics Energy Out: Daily Physical Activity Recommen-
dations 2000
11. Societe Canadienne de Pediatrie: Une vie saine et active: des directives en matière
d’activité physique chez les enfants et les adolescents 2011

115
 THE DEVELOPMENT OF SPA AND SPORT TOURISM IN
GAMZIGRADSKA BANJA SPA

Prof. Teodor Todorov, Highscool „Tsar Simeon Veliki”, Vidin

Eastern Serbia is well known for its numerous mineral, thermomineral, gas-rich and radioac-
tive springs. Their curativeness has attracted people from surrounding towns since ancient times and
it has caused the building of adequate lodging facilities and spa institutions which form the basis of
spa-tourism, health-tourism and other forms of tourism. That is also the case with Gamzigradska
baja spa near Zajecar and roman palace „Felix Romuliana”. Its mineral springs have been used for
healing purposes since 1930. In 1961 hotel „Kastrum” was built in the spa and Institute for preven-
tion, healing and rehabilitation was in 1978. Along with healing and rehabilitation of peripheral
blood vessels and vibration diseases, the institute is also working on organization of sport activities.
Customers and athletes have two indoor swimming pool at their disposal, along with numerous
sport courts with lately attract a large number of people interested in sport and recreation.

116
 SĂNĂTATE ŞI CULTURA FIZICĂ

Prof. Arvatu Adriana Neli, Şcoala Gimnazială Bucovăţ

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri. O persoană de conducere

cu structură atletică va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de
exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a
unei condiţii fizice bune. Un medic va considera sănătatea ca fiind absenţa bolii. Un psiholog va
argumenta că sănătatea include capacitatea de soluţionare a problemelor emoţionale şi a traumelor.
Totuşi, majoritatea specialiştilor consideră aceste definiţii, cât şi altele referitoare la sănăta-
te, ca fiind incomplete. În conformitate cu aceşti specialişti, prevenţia şi tratamentul problemelor de
sănătate necesită o definiţie apropiată conceptului de sănătate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii promovează, prin programul „Viaţă activă” (1998), impor-
tanţa practicării sistematice a activităţilor fizice pentru sănătate, cu prioritate la copii şi tineri.
Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea fi-
zică şi mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la
reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de viaţă modern. În acest
sens, se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită efort
moderat – pentru adulţi, şi 60 de minute –pentru copii.
Lipsa de activitate fizică conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a
unor afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun
în pericol viaţa persoanelor şi creează problemeeconomiei şi bugetului alocat sănătăţii.
Studiile efectuate în diferite ţări evidenţiază că fiecărui dolar investit pentru educaţie fizică
şi sport îi corespunde o reducere de 3, 8 dolari pentru cheltuielile medicale (Declaraţia de la Punta-
del este a Miniştrilor Educaţiei, 1999). Nu întâmplător, există concepţia potrivit căreia „sportul dă
zile vieţii şi viaţă zilelor”.
În aceste condiţii, domeniul educaţiei fizice şi sportului trebuie să îşi asume, cu mai multă
vigoare, rolul de promotor al stării de sănătate, pe de o parte, prin competenţele complementare ale
specialiştilor (profesori, antrenori, kinetoterapeuţi), şi, pe de altă parte, prin impunerea unor pro-
grame-cadru profilactice, pe categorii de vârstă, în direcţia realizării obiectivelor specifice ariei de
compentenţă a specialiştilor.
Bibliografie
1. Drăgan I., Dialog despresănătate, Bucureşti, Editura Ceres, 1986
2. Drăgan I., Culturafizicăşisănătate, Bucureşti, EdituraMedicală, 1986
3. Drăgan I., Culturafizicăşisănătate, Bucureşti, EdituraMedicală, 1990
4. Drăgan I., Medicinasportivăaplicată, Bucureşti, 1994
5. CarteaAlbăprivindSportul, ComisiaComunităţilorEuropene, 2007
6. Declaraţia de la Puntadel Este a MiniştrilorEducaţiei, 1999

117
 DANSUL CA FORMĂ DE EDUCAŢIE

Prof. Alina Petronela Cotfasă, Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova

Prof. Lliviu Cotfasă, Colegiul Național „Elena Cuza”, Craiova

Componentă de bază a educaţiei, arta trebuie integrată în pregătirea generală a copiilor, încă
de la nivelul ciclului preşcolar, cunoscut fiind rolul pe care-l au impresiile din copilărie în formarea
ulterioară a adultului. Scriitorul și fizicianul englez Havelock Ellis considera că „Dansul este cea
mai elevată, cea mai emoționantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar translatare
sau abstractizare din viață; este chiar viață”.
Dansul, ca formă de educaţie folosită în programa şcolară sau în activitățile extra-
curriculare, se situează la un nivel iniţial, de pornire, accentul fiind pus pe tehnica de comunicare,
de exprimare a emoţiilor şi sensurilor ce-l definesc, de construire a expresivităţii motrice proprii,
prin participarea în procesul de creaţie artistică, și mai puțin pe tehnica corporală. Dansul întruchi-
pează nevoia, dorinţa, voinţa, trăirea, atitudinea, emoţia individuală a unei persoane sau a grupului
de care aparţine, în scopul provocării unei impresii asupra celor din exterior.
Fiecare dintre noi are o experiență ca profesor sau antrenor, ca părinte sau ca simplu practi-
cant al dansului, care ne determină să afirmăm că dansul are o mulțime de beneficii atât pentru
preșcolari, cât și pentru elevii de toate vârstele. Fie că participă la cursuri de dans sportiv, balet sau
dansuri moderne, dezvoltarea copilului sau adolescentului are numai de câștigat, deoarece acestea:
le creează o condiție fizică excelentă; ajută la concentrare; sunt forme de relaxare și distracție; îi
ajută să își dezvolte abilitățile sociale; le dezvoltă încrederea în forțe proprii și stima de sine; îi ajută
să devină responsabili; le îmbunătățește memoria.
Dansul prin exerciţiu şi mişcare, permite apariţia şi menţinerea calităţilor corpului sănătos şi
frumos, asigurând echilibrul fizic şi psihic conform străvechiului dicton „Mens sana in corpore
sano”
Bibliografie
1. Grigore, V., Pregătirea artistică în gimnastica de performanţă, ANEFS, 2002
2. Macovei, S., Manual de gimnastică ritmică (metodica învăţării elementelor corporale),
Editura Bren, Bucureşti, 2007
3. Macovei, S.; Buţu, O., Metodica predării gimnasticii ritmice în şcoală, Editura Bren, Bu-
cureşti, 2007
4. Vişan, A., Dansul pentru educaţia corporală, Editura Cartea universitară, Bucureşti, 2005

118
 CALITATEA VIEŢII ȘI SĂNĂTATEA

Prof. Dalea Ionica, CN „Elena Cuza” Craiova

Prof. Truşcă Claudia, Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova

Sănătatea privită ca un ideal, dar si ca o cerință fundamentală a vieții este o problemă ce

preocupă fiecare individ , dar și societatea în ansamblu, la realizarea ei concurând o multitu-
dine de factori: tehnici, economici, sociali, culturali, ecologici, spirituali etc. În cadrul interrelatiilor,
om-mediu, aceasta din urma exercita asupra omului multiple influenţe, dintre care cea mai impor-
tantă este acţiunea asupra sănătăţii. Mediul conţine factori care au o acţiune favorabila asupra
calităţii vieţii - factori sanogeni, dar şi factori care au o acţiune nefavorabilă - factori pato-
geni. Acţiunea mediului poluant asupra organismului este foarte variată şi complexă, astfel că
sănătatea fiecărui om este influenţată de sănătatea mediului. Dar fiecare om afectează mediul în
care trăieşte.

Bibliografie:
1. www.mediu.gov.md
2. www.ecology.md
3. www.poluare.org/efectele-poluarii
4. www.scritube.com
5. http://www.google.com

119
 IMPORTANŢA SPORTULUI IN SĂNĂTATEA NOASTRĂ

Gheorghiţă Cătălin, Școala Gimnazială „I.Gh. Pleşa” Almăj

Un sistem bogat de educaţie fizică este deosebit de important pentru fundaţia unei sănătăţi
bune şi de lungă durată. Sănătatea este sufletul care animă toate bucuriile vieţii. Există o relaţie şi
coordonare normală între minte şi corp, şi atunci când raportul normal între ele este rupt, amândouă
suferă. Exerciţiile fizice efectuate regulat supun în mod obligatoriu organismul la mişcare. Mişcarea
la rândul ei intensifică toate activităţile din organism: circulaţia sângelui în plămâni şi în celelalte
organe, respiraţia, schimburile de substanţe nutritive la nivelul ţesuturilor, procesele de excreţie, de
curăţire a sângelui de substanţele vătămătoare rezultate din arderile celulare .Lipsa de mişcare în-
greunează desfăşurarea normală a proceselor biologice, fapt care se răsfrânge negativ asupra stării
de sănătate şi de rezistenţă a organismului faţă de agenţii patogeni. Prin mişcare se îmbunătăţeşte
nutriţia ţesuturilor şi celulelor, ceea ce duce la creşterea şi dezvoltarea organelor, la mărirea capaci-
tăţii lor funcţionale.
În zilele noastre, o cauză importantă a oboselii nervoase o constituie viaţa din ce în ce mai
zgomotoasă şi mai agitată a oraşelor. Zgomotul marilor oraşe, cauzat de circulaţia intensă a maşini-
lor, tramvaielor, troleibuzelor, trenurilor, avioanelor etc., tulbură munca intelectuală, împiedică
somnul necesar refacerii forţelor şi duce la apariţia tulburărilor de natură psihică, printre care şi
surmenajul.
Practicarea sistematica a exerciţiilor fizice are o influenta vizibila asupra formei exterioare a
corpului, dezvoltarea sa proporţionala în copilărie şi adolescenţă, iar la adulţi si indivizii în vârstă
permite menţinerea îndelungată a frumuseţii si înfăţişarea.. Modul de viaţă sedentar, fără mişcare,
îmbătrâneşte omul înainte de vreme. Omul antrenat devine mai rezistent, el poate efectua mişcări
mai intense şi îndeplini o muncă musculara grea timp îndelungat. Aceasta depinde în mare măsură
de faptul ca aparatele sale: circulator, respirator, excretor, lucrează mai bine.Educaţia fizică şi spor-
tul au o influenţă favorabilă nu numai asupra musculaturii ci şi asupra celorlalte organe, îmbună-
tăţindu-le activitatea. Pentru a fi un om sănătos, puternic, rezistent şi armonios dezvoltat, trebuie sa
te ocupi permanent si sistematic cu diferite tipuri de exerciţii fizice si sport.

Bibliografie
Coman, C, Minte sănătoasă în corp sănătos - Ghid practic de educaţie fizică pentru clasele I-
IV, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 2008
Mănescu D., Fundamente teoretice ale activităţilor fizice, Editura ASE, Bucureşti, 2013

120
 TIMPUL LIBER, RECREEREA ȘI SPORTUL

Prof. Gherghe Carla Mirela, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Triscu” Craiova

Atât medicii, psihologii, cât şi alte persoane competente în acest domeniu ne prezintă mereu
argumente în favoarea necesităţii petrecerii unui timp zilnic, săptămânal şi anual, printr-o activitate
recreativă, în funcţie de specificul activităţii fiecărei persoane. Astfel, se ştie că elevii, mai ales care
studiază mult s-au mai nou care petrec mult timp în fața calculatorului” au nevoie de activitate re-
creativă de genul exercițiilor fizice în special practicate într-un cadru natural. O persoană a cărei
minte este solicitată foarte mult prin profesia sa, este bine să facă mişcare fizică după orele de pro-
gram; să-şi ia timp să lucreze în grădină, să facă o plimbare sau să facă un sport în mod organizat.
Acestea nu sunt „mofturi", „nazuri" sau „luxuri". Analiza vieţii acelora care îşi organizează activita-
tea zilnică pe aceste criterii dovedeşte că aceşti tineri au cele mai mari succese în activitatea profe-
sională, sunt oameni echilibraţi psihic şi emoţional, au prieteni, sunt sociabili şi, de regulă, stau
foarte bine cu sănătatea şi au familii bine închegate.
Timpul liber reprezintă perioada în care o persoană face ceea ce își dorește. Alegerea de-
pinde de cultura, educația, prietenii, situația materială a persoanei s.a.m.d.
Recreerea este activitatea pe care o persoană o desfasoară doar din placere, în timpul li-
ber. Ea are un efect de revigorare sau recreere. Astfel crește capacitatea de a face față stresului.
În recreerea fizică, activitatea desfasurată este de natură fizică, precum mersul pe bicicle-
tă, fotbalul, înotul sau mersul pe patine cu role (nu sunt incluse sporturile „serioase”)
Creșterea timpului liber
In ultimii 50-60 de ani s-a înregistrat o creștere a timpului liber astfel:
- mașinile au preluat și multe din indeletnicirile casnice, oferind mai mult timp liber;
- datorită dezvoltarii tehnologice mai mulți oameni sunt șomeri, lucrează o jumatate de
normă sau sunt fortați să se pensioneze mai devreme;
- datorită asistenței medicale mai bune și standardului înalt de viață, oamenii traiesc mai
mult. Există mai multe personae în varstă active.
Oferte pentru timpul liber
Cresterea timpului liber a dus la dezvoltarea unei adevărate industrii a timpului liber. Ea pu-
ne la dispoziția oamenilor săli de cinematograf, patinoare, parcuri, oferte pentru petrecerea vacanțe-
lor s.a.m.d. în scopul de a realiza pro-fit. Unele facilități (bazine de înot, parcuri e.t.c. ) sunt oferite
de către autoritațile locale. Principalul lor scop este de a satisface cerințele comunitații și nu cel de a
realiza un profit.

121
 Organizațiile caritabile, companiile naționale sau asociațiile pentru tineret oferă și ele o serie
de facilități pentru petrecerea timpului liber.
De ce se optează pentru recreerea fizică?
Exercițiul – se poate alege crossul sau înotul doar din dorința de a fi mai sănătos și de a
avea o condiție fizică mai bună.
Placerea pentru un gen de activitate
Alegerea de a face o plimbare cu barca sau de a merge la un club de dans se bazează pe fap-
tul că persoana agreează această activitate.
Motivele sociale – Asocierea la o echipă sau la un club oferă șansa de a întâlni persoane și
de a face noi prietenii.
În cosecință, recreerea fizică înbunătățește starea fizică, mentală și socială. Cu alte cuvinte,
ea este bună pentru sănătate!
Care este locul sportului?
Sportul prezintă trei caracteristici:
- este institutionalizat și competitiv – aceasta inseamna ca evenimentele sportive sunt or-
ganizate pe baza unor reguli și norme, iar participarea implică dorința de a câștiga;
- necesită vigoare fizică sau utilizarea unor aptitudini complexe. Scăldatul în piscine nu
este un sport.
- jucătorii sunt motivați de placerea unor competiții, cât și de alți factori cum sunt premiile
și banii sau medaliile. Unii sportivi își pot intreține viața din sumele câștigate.
Beneficiile sportului și ale recreerii psihice
Beneficiile fizice
Dacă activitatea este suficient de solicitantă și este desfășurată cu regularitate, persoana va
arata și se va simți mai bine. Inima și plămânii funcționează mai eficient în alimentarea corpului cu
oxigen și astfel oboseala nu apare atât de ușor. Mușchii devin mai puternici și se contractă mai efi-
cient. Prin creșterea tonusului mușchilor abdominali și dorsali, postura se îmbunătățește.
Depozițiile adipoase sunt „arse” rapid și astfel, alura corpului se îmbunătățește. Crește flexi-
bilitatea articulațiilor și ca urmare, mișcările sunt mai ușoare și repezi.
Oasele devin mai rezistente. Stresul suplimentar la care sunt supuse, stimulează funcțiile ce-
lulelor osoase.
Mai multe despre postură
- postura corectă reprezintă aceea poziție a corpului care asigură o solicitare minimă a
mușchilor oaselor și articulațiilor
- dacă postura este defectuoasă, corpul este solicitat suplimentar, ceea ce conduce la obo-
seală. Ea poate genera dureri de spate, prabușirea arcadelor osoase și alte afecțiuni.

122
 - Exercițiile regulate pot ameliora postura.
Beneficiile psihice
Un joc activ este stimulant și amuzant, el înlatură stresul, tensiunea și oferă o cale inofensivă
de eliberare a agresivitații. Constituie o continuă provocare, înlatură plictiseala.
Sunt uitate problemele curente, iar mai târziu ele nu par la fel de stresante. Somnul este mai
bun și persoana se simte mai odihnită. Dacă persoana este destul de bună într-o anumită activitate,
crește încrederea în propriile forțe.
Beneficiile psihice
Practicarea unui sport sau a recreerii fizice implică, de cele mai multe ori, înscrierea la o
echipă sau la un club. Sunt întalnite personae care au interese comune și se leagă noi prietenii. Se
dezvoltă spiritual prin munc în echipă și cooperare, lucru care este folositor și în activitatea extras-
portivă.
Dacă o persoană are calități reale pentru o anumită activitate, practicarea ei se poate tran-
sforma într-o carieră.
Acestora li se adauga o mai buna stare de sanatate
Sanatatea reprezinta o stare de bine din punct de vedere fizic, psihic si social
Sportul și recreerea fizică sunt benefice pontru toate domeniile enumerate. Altfel spus, ele
sunt bune pentru sănătate.
Studiile stiințifice au demonstrat că o persoană care practică regulat o activitate fizică pre-
zintă un risc scăzut pentru activitați cardiace, hipertensiune, dureri de spate și cancer.
Exercițiu poate fi distractiv
Activitatea fizică nu trebuie să fie corvoadă. Înscrieti-vă la cursuri de dans, de alpinism sau
faceți excursii la munte (în care să urcați pe jos). Adunati câțiva prieteni și organizați un meci de
fotbal, volei, tennis, etc. Tot ceea ce contează este să faceți mișcare.
Oamenii de ştiinţă au confirmat că persoanele care fac exerciţii fizice în mod regulat în tim-
pul liber au şanse mai mici să sufere de depresie.
„Contextul în care are loc activitatea fizică este foarte important, iar beneficiile sociale aso-
ciate cu mişcarea, cum ar fi creşterea numărului de prieteni, explică legătura dintre exerciţiile fizice
şi o stare de sănătate mintală mai bună", a declarat Samuel Harvey- Institutul de psihiatrie King's
College din Londra
Exerciții fizice distractive în familie
A venit momentul să concepeți un plan pentru voi și familia dumneavoastră astfel încât să
oferiți un exemplu bun și să transformati activitatile fizice în unele distractive pentru copii. Începeți
să vă gândiți la zilele în care puteți petrece timpul împreună practicând „exerciții fizice distractive

123
în familie” și nu uitați faptul că exercițiile fizice pot fi simple și fără a necesita vreun aparat, fiind în
același timp distractive pentru copii. Iată câteva idei:
Înotul – înotul poate fi puțin obositor pentru copii, drept urmare de ce să nu îl facem mai
distractiv? Întrebați la recepția bazinului la care mergeți de obicei când au loc „sesiunile distracti-
ve”. Aceste sesiuni sunt foarte potrivite pentru copii: au elemente care ajută flotabilitatea, mingii și
alte instrumente cu care copiii se pot juca în timp ce înoată, făcând această activitate mai interesantă
pentru ei;
Ciclismul – mersul pe bicicletă este întotdeauna o activitate excelentă pentru familie, dar
într-un oraș aglomerat poate fi deranjant să te oprești la fiecare intersecție, și cum nu există amena-
jate piste speciale peste tot va trebui să fiți tot timpul atenți la pietoni. Dacă nu cunoașteți zona foar-
te bine, puteți întreba la biroul local de turism care sunt cele mai frumoase parcuri care au amenaja-
te piste de ciclism și în felul acesta vă veți putea bucura de un antrenament excelent fară a vă mai
face griji din cauza traficului;
Jocuri – parcurile sunt la îndemâna atunci când vine vorba de jocuri sau alte activități. Ele
sunt spațiul excelent pentru un meci de fotbal sau orice alt joc de teren pe care copiii dumneavoastră
vor să îl joace. Nu vă mai aduceți aminte care sunt jocurile copilăriei? Cele care nu se demodează
niciodata sunt: rațele și vănătorii, măgărușul, oina.
De asemenea pentru a face jocurile mai distractive vă puteți aduce propria recuzită – folosiți
lucruri simple ca frânghii, mingi de fotbal, de baschet, rachete de tenis, mingi de tenis, cercuri fris-
bee sau hula hoop. Folosind instrumente simple puteți să creați o cursă cu obstacole sau, de ce nu,
un Concurs Extraordinar care să atragă copilul dumneavoastră! Copiilor le place să ia parte la stabi-
lirea jocurilor pe care le joacă, asa că aveți grijă să îi implicați și să îi faceți să simtă că au un rol
important, de exemplu lasați pe ei să stabilească regurile!
Distracția în familie-DA
DA – comportațivă ca un model de urmat și participați cu placere la jocurile și timpul petre-
cut împreună cu familia.
DA – lasați copiii să aibă un cuvant de spus în jocurile pe care le jucați.
DA – stabiliti obiective pentru copii pentru a-i păstra motivați și interesați în a-și depăși per-
formanțele.
DA – explicați copiilor ce înseamnă fair-play și faptul că cel mai important lucru este să se
simtă bine și să se distreze, indiferent de rezultate.
DA – încurajați participarea pe rând a tuturor membrilor familiei.
DA – lăudați întotdeauna performanțele copiilor și oferiți-le suport.

124
 Distracția în familie- NU
NU – nu vă comportați ca un model negativ apărând plictisit și dezinteresat; aceasta va in-
fluența copiii care își vor pierde și ei interesul în a petrece timp împreună cu familia.
NU – nu criticați performanțele copiilor în nici un fel; acest lucru le poate afecta negativ în-
crederea de sine.
NU – nu jucați doar jocurile pe care doar dumneavoastră vreți să le jucați, lasați copiii să ai-
bă un cuvânt de spus și nu îi forțați să facă lucruri pe care nu vor să le facă.
NU – nu stabiliți obiective nerealiste.
Modalitățí și abilitățí de organizare a timpului liber
Activitatea. Un copil sănătos este întotdeauna un activ, oricare ar fi ocupația pe care o desfa-
soară: învățare, lectură, joc, lucrări practice e.t.c. Activitatea este unul dintre cei mai importanți fac-
tori de stimulare ai dezvoltării copilului.
Învățarea, una dintre activitățile de bază ale elevului, reprezintă acumularea cunoștințelor și
experiențelor necesare adaptării la viață socială. Deși mai intensă și mai ușor de realizat în perioada
de creștere, înbrăcând o formă organizată în timpul școlarizării, învățarea este o necesitate pe par-
cursul întregii vieți. Programul școlar zilnic are în vedere alternarea învațării (participarea la lecții
), care solicită mai ales sistemul nervos și organele de simț, cu activități fizice (sport și muncă în
laborator ), care stimulează mai ales sistemul muscular.
Odihna, adică intreruperea temporală a activității în scopul refacerii forțelor, se împarte în-
tre timpul afectat somnului de noapte (în cazuri excepționale și al somnului de după-amiază ) și
timpul de ropaus propriu-zis, pe care elevul îl poate petrece în mod plăcut, citind, ascultând muzică,
practicînd un sport, efectuând o plimbare în pădure sau în parc.
a) Odihna pasivă (somnul )-Ziua de muncă a copilului trebuie să se încheie întotdeauna cu
un somn binemeritat, ce îi reface organismul în special sistemul nervos.
b) Odihna activă-Sub o formă sau alta, odihna trebuie să urmeze unor eforturi fizice sau psi-
hice susținute. Un efort intelectual exagerat urmat de prea puțină odihnă duce la surmenaj, iar prea
multă odihnă duce la trândăvie. În păstrarea echilibrului rațional dintre activitate și odihnă, rolul
familiei și al școlii este hotărâtor, de el depinzând sănătatea fizică si psihică a tinerilor.

Bibliografie:
- www.ziare.com/weekend/teatre/ce-faci-in-timpul-liber;
- Bocșan Georgeta – Manualul calității pentru familia mea – Editura Paralela 45 / 2011;
- Viorel Dan – Ghiduri practice și tehnice, Sport-recreere – Editura Paralela 45 / 2011.

125
 TIMPUL LIBER, RECREEREA ȘI SPORTUL

Prof. Gherghe Carla Mirela, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Triscu” Craiova

Atât medicii, psihologii, cât şi alte persoane competente în acest domeniu ne prezintă mereu
argumente în favoarea necesităţii petrecerii unui timp zilnic, săptămânal şi anual, printr-o activitate
recreativă, în funcţie de specificul activităţii fiecărei persoane. Astfel, se ştie că elevii, mai ales care
studiază mult s-au mai nou care petrec mult timp în fața calculatorului” au nevoie de activitate re-
creativă de genul exercițiilor fizice în special practicate într-un cadru natural. O persoană a cărei
minte este solicitată foarte mult prin profesia sa, este bine să facă mişcare fizică după orele de pro-
gram; să-şi ia timp să lucreze în grădină, să facă o plimbare sau să facă un sport în mod organizat.
Acestea nu sunt „mofturi", „nazuri" sau „luxuri". Analiza vieţii acelora care îşi organizează activita-
tea zilnică pe aceste criterii dovedeşte că aceşti tineri au cele mai mari succese în activitatea profe-
sională, sunt oameni echilibraţi psihic şi emoţional, au prieteni, sunt sociabili şi, de regulă, stau
foarte bine cu sănătatea şi au familii bine închegate.
Timpul liber reprezintă perioada în care o persoană face ceea ce își dorește. Alegerea de-
pinde de cultura, educația, prietenii, situația materială a persoanei s.a.m.d.
Recreerea este activitatea pe care o persoană o desfasoară doar din placere, în timpul liber.
Ea are un efect de revigorare sau recreere. Astfel crește capacitatea de a face față stresului.
Care este locul sportului?
Sportul prezintă trei caracteristici:
- este institutionalizat și competitiv – aceasta inseamna ca evenimentele sportive sunt orga-
nizate pe baza unor reguli și norme, iar participarea implică dorința de a câștiga;
- necesită vigoare fizică sau utilizarea unor aptitudini complexe. Scăldatul în piscine nu este
un sport.
- jucătorii sunt motivați de placerea unor competiții, cât și de alți factori cum sunt premiile și
banii sau medaliile. Unii sportivi își pot intreține viața din sumele câștigate.

126
 MIȘCAREA ȘI ACTIVITAŢILE SPORTIVE – MIJLOACE
EFICIENTE DE DEZVOLTARE A COPIILOR

Prof. Lambu Elena Aurelia, Liceul Tehnologic Turceni Gorj

Învățător. Lambu Viorica, Școala Generală cls. I-VII Ionești

Educația fizică și activitățile sportive sunt preocupări constante pentru toți factorii responsa-
bili de educația generațiilor în formare, de sănătatea și capacitatea biomotrică a populației.
În toate perioadele de dezvoltare a societății, educației fizice i-a fost recunoscută contribuția
la formarea personalității tinerei generații, fiind latura constitutivă a procesului de instruire și for-
mare a acesteia. În același timp, educația fizică a fost considerată ca fiind unul dintre principalii
factori de călire și fortificare a organismului.
Pe parcursul anilor, educația fizică a cunoscut perioade de înflorire, dar și momente de de-
clin. De la lumea antică, care a acordat multă atenție și a apreciat, prețuind nespus mișcarea, am
păstrat cunoscutele percepte: „Kalos kai agatos” (Frumos și bun) și „Mens sana in corpore sano”
(Minte sănătoasă în corp sănătos). În conținutul acestor percepte, sunt sintetizate idei valoroase des-
pre idealul educativ, relevându-se unitatea strânsă dintre fizic și psihic, multipla și complexa lor
intercondiționare.
După perioade obscure, în care educația fizică și sportul erau considerate, în multe țări, pre-
ocupări minore și neserioase („desuete”), dexterități ale planurilor de învățământ, acestea revin în
prezent pe prim plan, cunoscând o nouă perioadă de înflorire. Concepțiile retrograde, în virtutea
cărora educația fizică și sportul erau menținute la periferia preocupărilor instructiv – educative a
activităților de interes social, au fost abandonate treptat. Sunt reconsiderate rolul și contribuția edu-
cației fizice și sportului în realizarea obiectivelor urmărite de societate în legatură cu formarea tine-
rei generații și cu complexa preocupare a conservării sănătății și capacității de muncă a populației.

Bibliografie:
1.Cârstea Gheorghe - Teoria şi Metodica educaţiei fizice, Editura Universul Bucureşti 1993
2.Eugeniu Scarlat - Îndrumar de educaţie fizică şcolară, Editura didactică şi pedagogică
2006

127
 METODA STRETCHING IN ACTIVITATEA DE FITNESS

Prof. Leoni Liliana, C.N. „Fratii Buzesti” Craiova

Fiinţa umană se găseşte în faţa pericolului organic şi funcţional al vieţii moderne cu acumu-
lări de toxine, pradă durerilor de tot felul; maladii ale sedentarismului, afecţiuni circulatorii, în-
grăşare, atrofie musculară etc. un lung şir de suferinţe, prea multe pentru a fi enumerate, dar al căror
principal vinovat este lipsa de mişcare.Omul contemporan pare să uite de propriul corp, amintindu-
şi de el când este obosit şi bolnav.
Necesarul de mişcare, nevoia de efort, de dezvoltare fizică sau de menţinerea acesteia nu
trebuie privită ca pe o povară, ci ca pe o bucurie izvorâtă dintr-o necesitate fundamentală proprie
tuturor, ca nevoia de aer, hrană, somn, etc.
Fitness-ul este strâns legat de culturism, fapt ce justifică existenţa unei unice federaţii de
specialitate. Trebuie spus de la început că acest sport nu se adresează exclusiv reprezentantelor se-
xului frumos, deşi acestea sunt mai uşor atrase de ideea tonifierii muşchilor si a arderii caloriilor.
Bărbaţii preferă adesea masa musculară si puţină burtică nu-i deranjează. Fiecare este liber să opte-
ze pentru imaginea care consideră el că-l reprezintă cel mai bine. Oricum, culturismul si fitness-ul
nu sunt doar compatibile, ci si complementare.
Ce este fitness-ul?
Contrar presupunerilor unora, fitness-ul nu este doar un culturism cu greutăţi mai mici şi re-
zultate pe masură. Folosirea de greutăţi mai mici in antrenamentele de fitness este doar o diferenţă
între cele doua tipuri de activităţi sportive, e drept, uşor de observat.
Fitness-ul este pentru corpul uman ceea ce reglajul fin este pentru un aparat electronic. El
reprezintă o condiţie pentru a arăta şi a ne simţi mai bine. Cum gusturile diferă, doza de subiecti-
vism va fi foarte mare în definirea conceptelor de a "arăta bine" şi "a se simţi bine", motiv pentru
care si antrenamentele vor fi diferenţiate în funcţie de caracteristicile individuale ale practicanţilor:
vârsta, sexul, greutatea, înălţimea, capacitatea de efort, sănătatea organismului, scopul urmărit.
Amintim doar că trăsătura definitorie a fitness-ului este regularitatea exerciţiilor.
Dacă faci jogging o dată pe an sau urci pe scări când nu merge liftul nu poţi să spui că faci
fitness, acest sport presupunând întâi de toate o activitate durabilă. De asemenea, este foarte impor-
tantă şi intensitatea exerciţiilor. Un antrenament de fitness presupune o şedinţă de cel puţin 20 de
minute de activitate dinamică, cu pauze mai mici decât în cazul culturismului.
De ce fitness?
Vă prezentăm principalele avantaje pe care le prezintă acest sport. Desigur, nu-i nevoie să
urmăriţi toate efectele din lista de mai jos pentru a practica acest sport, câteva fiind de ajuns pentru
că niciodată nu-i târziu să te apuci de fitness.
- pentru că antrenamentele nu vă ocupă mult timp şi sunt foarte eficiente,
128
 - pentru că organismul dumneavoastră va deveni mai viguros şi mai rezistent la boli,
- pentru că va veţi reduce colesterolul intr-un mod plăcut,
- pentru că inima şi întreg aparatul circulator nu vor avea decât de caştigat,
- pentru că veţi da jos kilogramele nedorite fără să muriţi de foame pentru asta,
- pentru că veţi scăpa de stresul zilnic,
- pentru că veţi arăta mai bine şi vă veţi simţi mai tineri, ceea ce îi va face pe ceilalţi să vă
aprecieze mai mult,
- pentru că veţi avea mai multă încredere in forţele proprii,
- pentru că veţi avea mintea mai limpede.
În ceea ce priveşte dezvoltarea mobilităţii articulare în activitatea de fitness, cea mai eficien-
tă metodă este metoda stretching.
Stretchingul, care trebuie sa fie efectuat lent si fara incordare, intinde muschii cat de mult
posibil, pentru a maximaliza supletea lor. Desi unii oamenii considera terapia prin stretching ca un
tratament nou, ea se trage, ca si shiatsu, din acele comportamente umane instinctive precum intinde-
rea membrelor, cascatul, frecarea sau holbarea ochilor etc., dimineata la trezire. Toate aceste actiuni
sunt de fapt exercitii de incalzire a muschilor si a intregului corp efectuate in mod inconstient.
Sistemul modern de antrenament prin stretching implica mai ales miscari care intind fortele
mobile ale muschilor si articulatiilor. Spre deosebire de antrenamentul sportiv de incalzire, care
utilizeaza ritmul rapid si destinderea, antrenamentul de stretching intinde partile corpului incet,
De fapt, ce înseamnă „stretching”? În limba română, acest cuvânt englezesc se traduce prin
„întindere”, însă a căpătat în sport o semnificaţie mai largă, aceea de complex de exerciţii de întin-
dere, cu capacitatea de a îmbunătăţi flexibilitatea şi mobilitatea organismului. Exerciţiile de stret-
ching sunt mişcări lente ale anumitor segmente, care imbunătaţesc mobilitatea generală prin întinde-
rea anumitor grupe musculare şi printr-o creştere a razei de acţiune motorie a articulaţiilor. Aceste
exerciţii fac parte deseori din programe de exerciţii mai complexe, precum yoga sau dansul.Fiecare
dintre noi doreşte să fie permanent sănătos, în formă, să se bucure de o viaţă fără boli şi probleme.
Până la urmă, sănătatea este o opţiune personală. Nu este pentru nimeni o noutate că exerciţiul fizic
reprezintă un mijloc la îndemână de prevenire a îmbolnăvirilor, mai ales a celor care au drept factor
stilul de viaţă modern, caracterizat prin stres, alimentaţie incorectă, sedentarism sau abuzuri diverse.
Aflaţi într-un ritm de viaţă alert, stresant şi în mare parte orientat către obţinerea unor beneficii
strict materiale, solicitaţi de un program de lucru intens sau alte probleme, suntem predispuşi să
uităm că pentru a funcţiona corect, organismul nostru are nevoie de mişcareStretching-ul este o me-
todă simplă şi la îndemână de „dezmorţire” după ore întregi de muncă „sedentară” (de exemplu, cei
care lucrează cu computerul). De asemenea, poate fi integrată ca parte a etapei de încălzire înaintea
unui antrenament sau a etapei de revenire după efort, indiferent de sportul practicat. Mai presus de

129
acestea, stretching-ul poate fi considerat o metodă de antrenament ca atare, mai ales de către cei
care urmăresc să obţină un grad ridicat de flexibilitate.
Stretching-ul se adresează tuturor, indiferent de vârstă sau sex, nivel de pregătire fizică sau
de aptitudini speciale pentru sport. Poate fi practicat oricând şi extrem de uşor, iar rezultatele încep
să fie vizibile după numai câteva şedinţe de antrenament.Beneficiile stretching-ului se suprapun în
parte cu beneficiile oricărui sport, adică starea generală „de bine”, relaxarea fizică şi psihică, redu-
cerea durerilor şi a tensiunii musculare atât în cazul persoanelor sedentare, cât şi după un antrena-
ment sportiv, însă exerciţiile de întindere au şi o serie de calităţi particulare: ameliorează flexibilita-
tea ţesuturilor, cresc abilitatea de a învăţa sau de a executa diverse mişcări, reduc riscul de apariţie
al traumatismelor aparatului locomotor şi determină un nivel mai ridicat de conştientizare a propriu-
lui corp.
Încă n-am ajuns nişte „chestii” cu un cap imens si membre atrofiate, conectaţi la tot felul de
dispozitive, asa cum işi imaginează scriitorii de SF, dar suntem pe drumul „bun”: chirciţi ore întregi
la un birou, cu ochii in monitor...
E timpul să facem ceva!
Dacă ne uităm spre Asia o să vedem parcuri pline cu oameni care vin de plăcere să practice
taijiquan, o formă de arte marţiale, iar dacă ne uităm spre Occident vom vedea oameni de toate vâr-
stele alergând, mergând pe bicicletă sau pe role, înotând sau antrenându-se în sălile de gimnastică
aerobică, fitness sau culturism. Aceste sporturi de masă atrag oamenii în principal prin doua calităţi:
nu necesită aptitudini fizice speciale şi sunt uşor de învăţat. Singurul impediment pentru un om
foarte ocupat sau obosit este faptul că trebuie să se deplaseze până la o sală, un bazin sau într-un
parc. Există o soluţie şi pentru aceştia si ea se numeste „stretching”.

Bibliografie
IL CO-MARKETING SPORTIVO, S. Cherubini, M. Canigiani” Milano, 2007, ed.7, Franco
Angeli. B. Ricci.
8. STROIE St. „Pregătirea fizică a jucătorului de volei”. Editura Sport – Turism – 1976-

130
 FITNESS-UL ÎN VIAŢA COPIILOR

Prof. Mălăiescu-Udrea Alina-Mihaela, Palatul Copiilor Craiova

MOTTO:
„ Sănătatea este o calitate a stării de bine a fizicului, emoţionalului şi mentalului, care per-
mite individului să trăiască eficient şi mulţumit” (Andersson, C.L., 1988)
Programele de educaţie fizică cu orientare spre fitness sunt căi eficiente, prin care se poate
influenţa favorabil condiţia fizică, efectele fiind benefice în planul imaginii şi respectului de sine.
Cu o imagine de sine mai bună, copilul devine mai încrezător în forţele proprii; capabil să-şi mobi-
lizeze şi valorifice resursele chiar şi în condiţii stresante. El este mai sigur şi mai curajos în a înfrun-
ta situaţii noi şi, poate, dificile.Micul şcolar sănătos fizic şi psihic trece uşor peste experienţe neplă-
cute sau situaţii stresante, dovedind a fi flexibil în adaptare.Participarea la activităţi colective, mai
ales cele fizice, oferă şcolarilor oportunitatea de a-şi forma relaţii interpersonale. La această vârstă,
copiilor le face plăcere să se remarce, mai ales în activităţi fizice. De obicei, la această vârstă, copiii
mai înalţi sau mai grei încearcă să-i domine pe ceilalţi; dar reuşesc să se impună cei care dovedesc
calităţi de mişcare mai bune. Copiii puternici, rezistenţi, care se dovedesc abili în activităţi fizice, se
impun în colectivităţi. Copiii cu un nivel apreciabil al fitness-ului fizic şi al unor deprinderi sporti-
ve, sunt mai bine evaluaţi, apreciaţi de colegii lor. Sănătoşi fizic şi emoţional, bine adaptaţi social,
aflaţi sub îndrumarea competentă din partea şcolii şi a părinţilor, copiii au toate şansele de a deveni
persoane fit, capabile să facă faţă cerinţelor cotidiene, personale, profesionale şi sociale de-a lungul
vieţii.În educaţia generală a copiilor, componenta cu pondere în planul bio-psiho-social, educaţie
fizică, mai specific educaţia pentru fitness, crează premisele unui viitor tânăr sănătos, autonom,
creativ, cu posibilităţi de a se realiza pe toate planurile vieţii.

Bibliografie
1.BOTA., C., Fiziologie generală, Aplicaţii la efortul fizic, Editura Medicală, Bucureşti,
2002.
2.CÂRSTEA, GH., Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura Universul, Bucu-
reşti, 1993.
3.CÂRSTEA, GH., Metodica educaţiei fizice şcolare, Editura A.N.E.F.S. Bucureşti, 1999.
4.DEMETER, A., Bazele fiziologice ale educaţiei fizice şcolare, Editura Stadion, 1974.
5.DRAGNEA, A.- BOTA, A., Teoria activităţii motrice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999.
6.EPURAN, M., Psihologia Educaţiei fizice, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1976.
7.FIREA, E., Metodica educaţiei fizice şcolare, Volumul I, I.E.F.S., Bucureşti, 1980.
8.ŞICLOVAN, I., Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Stadion, Bucureşti, 1970.
9.SABAU, E., Fitness la copii, Editura Arvin, Bucureşti, 2002.
10.SITE, : WWW flex-fitness. Com.

131
 VALORILE AXIOLOGICE ALE SPORTULUI

Prof. Marinescu Liviu Stelian, C.N. Economic „Gh. Chiţu” Craiova

Activitatea sportivă a întâmpinat constant greutăţi în recunoaşterea valorii sale culturale, va-
loare contestată în timp. Germenii contestatari se regăsesc în însăşi realitatea sportului ale cărui
scopuri înalte au fost deseori folosite pentru obţinerea unei acceptări publice, pentru manifestări de
rasism, naţionalism sau politicianism. Înţelegerea valorilor olimpismului a căpătat azi o deschidere
şi flexibilitate care nu mai ia în considerare ethosul amator, şansa de autoperfecţionare morală, a
realizării de sine, de eliberare individuală şi chiar socială fiind idealuri greu acceptate. De altfel în
conceptul tradiţional al culturii şi educaţiei sportul şi activităţile sportive sunt respinse ca fiind lipsi-
te de valoare culturală. Procesul de acceptare generală a fost unul îndelungat şi plin de controverse.
Sportul a fost considerat o formă barbară de comportament, un semn de declin cultural, el neînde-
plinind fundamentele normative ale conceptului de cultură. Respingerea vine şi din direcţia autode-
finirii activităţii ca una de sine stătătoare care însă exclude faptul că orice valoare este componentă
a educaţiei, a ştiinţei, a acumulărilor sociale meritorii pentru a fi transmise generaţiilor viitoare.
Acceptată sau respinsă, activitatea sportivă a făcut parte dintotdeauna din viaţa culturală.
Homer, Plutarch, Pindon, Herodot, Platon, au preamărit realizările atletice. Pictori, sculptori, poeţi
şi compozitori au realizat lucrări cu valoare culturală necontestată în care glorifică pe cei ce s-au
întrecut pe sine şi pe alţii. Filozofii au comentat pozitiv fenomenul sportiv, iar pedagogii, Russeau,
Pestalozzi, Makarenko, Dewey, au considerat educaţia fizică parte componentă a educaţiei.

Bibliografie
1. Chiriţă Georgeta, Funcţia formativă a activităţilor corporale, Ed. Sport-Turism, Bucureşti,
1976
2. Georgescu Florian, Cultura fizică – fenomen social, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976,
1983

132
PERSONALITATEA, FACTOR DETERMINANT LA ELEVUL SPORTIV

Prof. Mitrache Carmen Camelia, C.N. Economic „Gh. Chiţu” Craiova

În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul

comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar uti-
lizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii.
Se pune întrebarea „ Ce este personalitatea? ". Istoria psihologiei, între anumite limite, se
confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală. După cum afirma încă Atkinson
„ Studiul personalităţii nu este numai cea mai ambiţioasă, ci şi cea mai veche arie de interes din
cadrul psihologiei.”
Psihologia sportului acordă de asemenea o mare importanţă studiului personalităţii. „ Speci-
aliştii domeniului s-au convins deja că pentru marea performanţă nu sunt necesare doar calităţi mo-
trice, de nivel superior, ci şi trăsături de personalitate compatibile cu exigenţele şi tensiunea psihică
generată de competiţia sportivă.”
Conceptul de personalitate rezultă din analiza statistică a acţiunilor (conduitelor) unui subi-
ect, căutând elementele caracteristice, definitorii pentru individul respectiv.
Precizând că realitatea demonstrează că nu există tipuri pure de temperament, individul con-
cret prezentând combinaţii diferite ale trăsăturilor temperamentale, cu anumite dominante, sublini-
em că succesul în sport depinde nu atât de temperament, cât de aptitudini şi motivaţie. Manifestarea
unor deficienţe de temperament poate fi contracarată prin compensare, prin dezvoltarea unor trăsă-
turi pozitive, a unor atitudini corespunzătoare. Temperamentul este o latură a personalităţii asupra
căreia greu se poate interveni prin educaţie. Sportivul va fi cooptat de antrenor în propria sa forma-
re, activitatea cu el devenind un act de autoeducaţie. Potrivit lui Paul Popescu -Neveanu, „ afectivi-
tatea rămâne principala sferă de evidenţiere a temperamentului prin parametrii de sensibilitate, to-
nus afectiv, stabilitate, profunzimea trăirilor ”, ceea ce duce la ideea că personalitatea sportivului
poate fi modelată prin acţiune asupra emoţiilor, a trăirilor.

Bibliografie:
 Atkinson, Richard şi ceilalţi - „ Introducere în psihologie ”, Editura Tehnică, Buc., 2002
 Holdevici, Irina; Epuran, Mihai - „ Compendiu de psihologie pentru antrenori ”, Ed.
Sport -Turism, Buc., 1980
 Zlate, Mielu - „ Eul şi personalitatea ”, Ed. Trei, Buc., 2004

133
 ATITUDINEA ELEVILOR FAŢĂ DE EDUCAŢIA FIZICĂ

Prof. Nanu George, Colegiul Tehnic Energetic Craiova

Prof. Lambu Gheorghe Călin, Liceul Tehnologic Turceni Gorj

Sportul şi educaţia fizică sunt privite foarte superficial de elevi şi mai ales de către părinţi.
Deşi la întrebarea Care e materia ta preferată? majoritatea elevilor răspund, mai în glumă
mai în serios, Educaţia fizică, văd prea puţini elevi interesaţi cu adevărat de orele de educaţie fizică
şi sport.
La intrebarea: Ce vreau sa fac la ora de educatie fizica?
Am propus acest subiect pentru că fac un studiu şi mă interesează preferinţele elevilor pen-
tru timpul afectat orelor de educaţie fizică. Sunt multe păreri care pentru mine contează. Eu ştiu că
gusturile diferă foarte mult de la o vârstă la alta, de la o şcoală la alta, de la un elev la altul. Unii vor
volei sau tenis de masă, alţii vor baschet sau handbal, unii preferă gimnastica, alergările sau sarituri-
le atletice, uni preferă să nu facă nimic sau să fie scutiţi, iar cei mai mulţi jocul de minifotbal, etc.
Opinia mea contează mai puţin pentru că vreau să-mi verific o părere.
Ideal este să se poată oferi baza materială de a se practica cel puţin o disciplină sau probă
sportivă pentru orice elev.
Cel mai important este că trebuie să avem în suflet o preferinţă, orice formă de mişcare care
să ne arate că suntem vii. Numai aşa putem trăi cu adevărat, ne putem dezvolta şi bucura de viaţă

Bibliografie
1. Epuran M. și Horghidon V. - Psihologia Educației fizice și sportului - București, S.N.
1944

134
 SĂNĂTATE ŞI CULTURĂ FIZICĂ

Prof. Notreţu Mihaela, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”Craiova

Prof. Notreţu Tiberiu, Şcoala Gimnazială Pleşoi

Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale cărei componente structural-funcţionale
sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi sport. Funcţia de optimizare a
potenţialului biologic reprezintă, de fapt, punctul de plecare al tuturor influenţelor exercitate asupra
organismului uman.
Cercetările au arătat că exerciţiul fizic, practicat pe termen lung, îmbunătăţeşte sănătatea fi-
zică şi mentală, având o contribuţie pozitivă la procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii, la
reducerea riscului apariţiei afecţiunilor fizice şi psihice asociate stilului de viaţă modern. În acest
sens, se recomandă practicarea a cel puţin 30 de minute, zilnic, de activitate fizică, ce necesită efort
moderat - pentru adulţi, şi 60 de minute -pentru copii.
Lipsa de activitate fizică conduce la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a
unor afecţiuni cronice, precum bolile cardiovasculare şi diabetul, care afectează calitatea vieţii, pun
în pericol viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului alocat sănătăţii.
Cultura fizica este o noţiune controversată, comparativ cu celelalte noţiuni fundamentale din
domeniu, cel puţin sub două aspecte: acceptarea conceptuală şi nivelul derăspândire/acceptare. Cul-
tura fizică, oricât ar contesta unii, este o componentă deosebit de importantă şi interesantă a culturii
universale, care - prin accepţiune unanimă -sintetizează toate valorile materiale şi spirituale puse în
slujba dezvoltării personalităţii umane.
Sfera culturii fizice este deosebit de largă, chiar dacă o acceptăm ca nefiind activitate.

Bibliografie:
1. Gheorghe Cârstea – Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Editura An-da Bucu-
reşti, 2000.

135
 30 DE MINUTE PENTRU O INIMĂ SĂNĂTOASĂ

Prof. Simion Ecaterina, Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” Melinești

Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, însuși Hipocrate aprecia că activitatea fizică medie este
foarte bună pentru sănătate. În secolul XXI, ritmul haotic de viață, obiceiurile alimentare nesănătoa-
se, fumatul și sedentarismul sunt factori de risc pentru o sumedenie de afecțiuni, printre care si afec-
țiunile cardiovasculare.
Cum bolile de inimă ocupă primul loc în ceea ce privește mortalitatea si morbiditatea în lu-
me, este clar că trebuie făcute schimbări drastice în stilul de viață.Sigur că este extrem de difici-
lă”revolutionarea”întregii vieți..modificarea alimentației, renunțarea la micile plăceri culinare nesă-
nătoase și practicarea unui sport, însă realitatea este că nimic nu este imposibil.
Studii recente realizate de Colegiul American de Medicină Sportivă au demonstrat că cea
mai bună schimbare este introducerea în programul zilnic a unei activități fizice.Sportul este cel
care menține integritatea vaselor și a inimii.

Bibliografie
Drăgan I., Cultură fizică și sănătate, București, Editura Medicală 1986
Drăgan I., Dialog despre sănătate, București, Editura Ceres 1986
Programul South Beach pentru sănătatea inimii Dr.Arthur Agatston, 2006, Curtea Veche
Publishing
Marin Șt. Crăciun, Exercițiul fizic, izvor de sănătate, București, Editura Sport –Turism 1984
Gineta Stoenescu, Tinerețe, sănătate, frumusețe, București, Editura Sport –Turism 1990

136
 ARTA DE A DANSA

Prof. Ștefan Adela Gabriela, Colegiul National „Elena Cuza”

In acest referat am incercat sa subliniez importanta dansului in dezvoltarea armoniaoasa a

elevului modern, a stransei legaturi pe care acesta o are cu educatia fizica si cum am putea dedica
putin timp din ora de educatie fizica dansului.
Exercitiul fizic, repetat in mod sistematic si continuu, este principalul excitant care contribu-
ie la formarea legaturilor temporale, a stereotipurilor dinamice, a reflexelor conditionate. Pentru
formarea deprinderilor motrice, excitantul trebuie sa se transmita scoartei cerebrale in aceeasi ordi-
ne si cu intensitate corespunzatoare.
Toate exercitiile fizice, energia sportului si perfectionarea deprinderilor motrice trebuie ori-
entate spre rezolvarea cerintelor tehnicii. La rândul ei pregatirea tehnica presupune legatura strânsa
cu pregatirea fizica.
Tinand seama de specificul fiecarui sport, sistematizarea tuturor exercitiilor fizice trebuie
facuta intr-o asemenea succesiune, încât sa duca la o tehnica perfecta
Tot aici am enumerat cateva tipuri de dans ce ar putea fi usor intelese si practicate de
elevi.

Bibliografie:
Ghid metodologic de aplicare a programei de Educaţie fizică.editura ARAMIS, 2001
Nastasia Tarcea, Anca Toader, Luminiţa Mărgineanu-Dezvoltarea deprinderilor sportive
elementare şi educaţia prin dans, în Revista învăţământului preşcolar şi primar clujean, nr.1, editura
Canonica, 2008

137
 TIMPUL LIBER - JOCUL, SPORTUL SI FAIR-PLAY-UL

Prof. Anișoara Văleanu, Palatul Copiilor Dr. Tr. Severin

Prof. Cristina Liliac, Palatul Copiilor Dr. Tr. Severin

Considerat de multă lume ca fiind o marotă, termenul de „fair-play", luat singular, poate fi
unul destul de sec, în aparenţă. În realitate, însă, dincolo de etimologie, ideea exprimată de acest
termen are un fel de nobleţe, fără exagerare, mai ales când elevii, fie ei sportivi sau nu, sunt con-
vinşi de beneficiile unei atitudini corecte nu doar faţă de adversari, ci în general.Tocmai această
convingere reprezintă piatra de încercare a dascălilor, şi cu precădere a profesorilor de sport. Pentru
că sportul este, în acest caz, instrumentul ideal pentru a-l face pe tânăr să admită, în primul rând, şi
apoi să încerce la rândul său spiritul de fair-play.Fair-play-ul promoveaza respectul faţă de adversa-
rul considerat drept partener de întrecere, relaţiile dintre aceştia fiind de asociere şi nu de rivalitate.
Fair-play-ul presupune demnitate, modestie în victorie, seninătate în înfrângeri.Odată sedimentate
aceste aspecte, ele îl vor ajuta pe cel care le-a înţeles justa valoare ca să aibă o conduită corectă în
viaţă, în general, şi pe terenul de sport în particular.Sportul, în sine, ar trebui să ramână o confrunta-
re loială şi generoasă, un loc de întâlnire, de cunoaştere reciprocă, o legatură de solidaritate şi prie-
tenie.Nu trebuie neglijată niciodată ideea conform căreia sportul este în slujba omului şi nu omul în
slujba sportului. Deci, demnitatea persoanei reprezintă finalitatea şi mijlocul de apreciere a fiecărei
activităţi sportive, aşa cum spunea cunoscutul scriitor francez Jean Giradou: "Sportul este descope-
rirea lumii morale pe căile disciplinei fizice".În ceea ce priveşte tineretul, inocularea spiritului de
fair-play este esenţială în tentativa de a promova un ideal de viaţă robust, apărându-l totodată de
pericolul unidimensionalizării, definit mai ales prin bunuri materiale.Pentru ca este greu de presu-
pus că un şcolar care a înţeles ce înseamnă fair-play-ul va putea fi capabil de fapte reprobabile,
acest gen de acţiuni fiind antagonice cu ideea de fair-play.Ţinând cont de toate aceste lucruri, un rol
important îl au şi părinţii care trebuie, ca prim pas, să-i conştientizeze pe elevi de faptul că sportul
îşi are rostul său în procesul de educare, nu puţine fiind cazurile în care părintele îi inoculează copi-
lului ideea că trebuie să se axeze pe matematică, română şi limbi străine, lăsând sportul în coada
„preferinţelor".Doar funcţionând ca un tot unitar în complexul proces de educare, şcolarul va putea
să intre pe un traiect firesc în dezvoltarea sa ulterioară ca om.

Bibliografie
Drăgan I., Cultură fizică și sănătate, București, Editura Medicală 1986
Drăgan I., Dialog despre sănătate, București, Editura Ceres 1986

138
SPORTUL - EFECTUL ASUPRA APARATULUI CARDIOVASCULAR

Prof. Vlăduţ Mădălina, Şcoala Gimnazială „Anton Pann” Craiova

Motto:
„Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”
Timpul petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului creşte direct proporţional cu vârsta,
iar timpul petrecut în aer liber scade odată cu înaintarea în vârstă. Este îngrijorător faptul că în zilele
de vacanţă, în zilele de la sfârşitul săptămânii, elevii stau în faţa calculatorului şi a televizorului
peste 10ore, de cele mai multe ori fiind asistaţi de către părinţi cu care vizionează nu numai emisi-
uni potrivite vârstei lor. Din diverse motive copiii preferă să stea în casă în detrimentul activităţilor
în aer liber, iar cei care nu au calculator în casă preferă să-şi petreacă timpul liber în cluburi sau la
prieteni. Foarte rar ies însoţiţi de părinţi la plimbare în aer liber sau practică împreună cu părinţii
exerciţii fizice. Este bine ştiut că, educaţia fizică desfăşurată atât la nivel de învăţământ primar cât şi
la nivel de învăţământ gimnazial, liceal sau chiar universitar îndeplineşte un rol deosebit în procesul
de formare şi dezvoltare a personalităţii copilului.
Promovând respectul pentru organismul propriu şi al altora, educaţia fizică şi sportul se con-
stituie în forme de educaţie pentru sănătate. Omul este, în primul rând, o fiinţă biologică ale cărei
componente structural-funcţionale sunt, în mod general şi specific, influenţate prin educaţie fizică şi
sport.
Educaţia fizică reprezintă o componentă a educaţiei, exprimată printr-un tip de activitate
motrică ce dispune de forme de organizare şi reguli de desfăşurare, care urmăreşte optimizarea po-
tenţialului biomotric şi psihic al individului, în vederea creşterii calităţii vieţii.
Pretutindeni în ţările civilizate educaţia rămâne tributară idealului antic „Mens sana in cor-
pore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos). Fiecare om are dreptul la o edu-
caţie armonioasă care să îi ofere atât accesul la cunoştinţe de natură să îl ajute să cunoască şi să
înţeleagă mai bine lumea în care trăim, să îşi dezvolte potenţialul şi gândirea autonomă, dar şi la
practicarea mişcării şi a sportului
Bibliografie:
1.http://obezitate.org/Articole-obezitate/Kinetoterapia-in-obezitate/tratamentul-
kinetoterapeutic-in-obezitate.html2.http://www.info-
portal.ro/articol/obezitatea/1834/2/referat/3.http://www.sportmedcenter.ro/articole/1322-
kinetoterapia-in-combaterea-obezitatii.html4.Florian Georgescu, Cultura fizica- fenomen social, ed.
a II a, editura sport- turism, 1976.5.Teoria educaţiei fizice (sub redactarea lui A.Novikov ), Ed.
U.C.F.P., p.326.Fr.Engels, Dialectica naturii, ESPLP, 1954, p.168

139
 INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ

Simpozion internațional

educatie prin
mişcare

Ediția a VII-a
28.05.2016
ISSN 2457-4716