Sunteți pe pagina 1din 3

Imaginea perceputa de ochiul uman si transmisa la creier este "cu susul in jos".

Scoarta celebrala este cea care prelucreaza imaginea, astfel incat noi sa percem
realitatea asa cum este de fapt. Rezolutia imaginilor pe care le vedem este 576 de
megapixeli. Un aparat foto semiprofesional are o rezolutie de 10 megapixeli. Iata
alte curiozitati despre ochii tai:

1. Globul ocular cantareste putin sub 30 de grame si are un diametru de aproximativ doi
centimetri. Doar o sesime din suprafata sa totala se vede. 

2. Ochii pot distinge aproape 10 milioane de nuante.

3. Cornea este singurul tesut din corpul tau care nu contine vase de sange. Ea este
hranita cu ajutorul lacrimilor, care au si rol antibacterian.

4. Cand stranuti nu poti tine ochii deschisi.

5. Clipim instinctiv la auzul unui zgomot puternic.

6. Clipim o data sau de doua ori la fiecare zece secunde.

7. Ochiul este al doilea cel mai complex organ dupa creier.

8. 80% din informatiile pe care le primim in viata vin prin intermediul ochilor.

9. Ochii sunt capabili sa puna in miscare, instantaneu, sute de muschi si organe ale
corpului.

10. Muschii oculari sunt cei mai activi muschi din corp. 

11. Clipim de aproximativ 10.000 de ori pe zi.

12. Pupilele se dilata cand este intuneric, pentru a lasa sa treacă lumina cat mai multa,
dar si in functie de emotii. Excitatia sexuala, teama, bucuria intensă dilata pupilele.

13. Cititul la lumina slaba nu-ti afecteaza vederea.

14. Citim mai usor de pe foaie si mai greu de pe ecranul calculatorului.

15. Barbatii au o vedere mai buna decat femeile.

16. Cel mai frecvent accident produs de cosmetice este ranirea ochiului cu peria de la
mascara.
17. De ce iti curge nasul cand plangi? Lacrimile sunt prea multe pentru a se scurge
normal si iti ajung in nas.

18. De ce apar lacrimile dupa ce casti? Cascatul „apasa" pe sacul lacrimal, unde se
strang lacrimile, iar acestea sunt impise prin ductul lacrimal inapoi la ochi.

19. Dintre toate animalele, rechinul are corneea cea mai asemanatoare cu a omului. 
Uneori, nu putem face nimic pentru sanatatea ochilor, unele afectiuni fiind ereditare.
Alteori insa ne expunem involuntar ochii unor factori nocivi, care creeaza o predispozitie
pentru diferite boli.

Modificarile de culoare ale globilor oculari, inflamarea pleoapelor, incercanarea,


umflarea, ridarea lor, pungile de sub ochi, urciorul la ochi sunt doar cateva dintre
probleme oculare. Iata ce poti face pentru sanatatea ochilor tai:

1. Consuma alimente bogate in vitamine


Alimentatia este importanta pentru a avea ochi sanatosi. Vitaminele benefice pentru
ochi sunt beta-carotenul (provitamina vitamina A), vitamina B12, acidul folic, vitamina C
si vitamina E. Luteina se pare ca intareste macula, zona din retina responsabila de
vederea centrala. 

Alimente pentru ochi sanatosi  

Alimentele bogate in luteina si zeaxantina (oua, varza, spanac)


Fructe si legume care contin beta caroten (morcovi, mango, piersici)
Fructe si legume bogate in vitamina C (portocale, capsuni, rosii, ardei)
Alimentele bogate in vitamina E (migdale, seminte de floarea-soarelui)
2. Demachiaza-te 
Exista ingrediente in machiaj care pot irita ochii cand sunt folosite pe perioade
indelungate. Indeparteaza machiajul intotdeauna, inainte de culcare, astfel iti mentii atat
pielea, cat si ochii sanatosi! 
3. Nu te scarpina 
Nu-ti freca ochii daca sunt iritati de praf sau particule straine. Acest lucru poate duce la
zgarierea corneei. Poti, in schimb, sa ameliorezi situatia clipind rapid.Clipitul
favorizeaza formarea lacrimilor, care curata ochiul de impuritati. Poti, de asemenea,
sa-ti clatesti ochii cu apa rece.
4. Odihneste-ti ochii 
Ochii au nevoie de odihna regulata, mai ales daca lucrezi la computer. Medicii
recomanda ca sa ne odihnim ochii din 30 in 30 minute, iar cea mai buna metoda este sa
privesti o suprafata verde sau albastra. 
5. Exercitii oculare 
Sunt utile pentru ca antreneaza muschii oculari. Iata un exercitiu usor de realizat:
roteste-ti ochii in sensul acelor de ceasornic. Mai intai uita-te sus, la dreapta, in jos, la
stanga si apoi in centru. Fa aceasta rotatie de 5 ori si apoi treci la sensul invers acelor
de ceasornic. 

De asemenea, poti incerca si asta: inchide ochii si acopera-i cu palmele; respira adanc
de cateva ori; deschide ochii si lasa-i un moment sa se obisnuiasca cu intunericul
provocat de palme; coboara palmele si lasa ochii sa se acomodeze cu lumina, dupa
care iti poti relua lucrul la calculator.

6. Protejeaza-ti ochii de soare 


Ca si pielea, si ochii pot fi afectati de razele ultraviolete. Asociatia Americana de
Optometrie avertizeaza ca expunerea indelungata la soare poate provoca o serie de
proleme oculare, precum cataracta si afectiuni degenerative ale corneii. Aceste
afectiuni se manifesta prin incetosarea vederii, iritatie, roseala, lacrimare, pierderea
temporara a vederii si in unele cazuri chiar orbire.
Pentru protejarea adecvata a ochilor:
- poarta ochelari de protectie in toate zilele in care ochii tai sunt expusi radiatiilor UV,
chiar si intr-o zi innorata sau pe timp de iarna;
- cumpara ochelari de soare care iti ofera o buna protectia impotriva radiatiilor UV.
Acestia ar trebuie sa blocheze pana la 99% din radiatiile UV-A si UV-B si sa previna
pana la 75% din lumina;
- asigura-te ca lentilele au culoarea uniforma si sunt fara imperfectiuni si distorsiuni;
- cumpara ochelari cu lentilele cenusii, deoarece acestea reduc intensitatea luminoasa
fara a deforma culoarea obiectului, asigurand o vedere in culori cat mai naturale.
7. Renunta la fumat
Riscul aparitiei afectiunilor oculare este mai ridicat la fumatori. Conform studiilor,
fumatorii sunt de 2 ori mai predispusi sa-si pierda vederea la batranete decat
nefumatorii.
8. Mergi la oftalmolog 
Chiar daca nu ai intampinat probleme de vedere, tot trebuie sa mergi la un control
specializat pentru a te asigura de sanatatea ochilor tai. Specialistii sustin ca orice
persoana care are peste 40 de ani trebuie sa viziteze anual oftalmologul.  Persoanelor
tinere, care nu au probleme de vedere, le este recomandat sa mearga la un control o
data pe an sau la doi ani.

Uaaau! Cam asa reactionam cei mai multi dintre noi, atunci cand in fata noastra apare o
persoana ai carei ochi sunt diferiti la culoare. Unul verde, celalalt albastru sau unul
verde, celalalt caprui.
Aceasta insusire, care apare destul de rar, are si un nume: heterocromie ocularasi
este de doua tipuri. Heterocromia completa, cand un iris are o culoare diferita de
celalalt si heterocromia sectorala, cand doar o portiune din iris are o alta culoare fata
de cea de baza.
Heterocromia oculara poate avea o cauza congenitala (boala
Hirschsprung sausindromul Waardenburg), poate aparea ca reactie la anumite
medicamente sau ca urmare a unei leziuni sau afectiuni a ochiului.
Boli ascunse in spatele heterocromiei
Atunci cand coloratia diferita a celor doua irisuri este insotita de vedere incetosata si
uneori durere dupa efort fizic, poate semnala prezenta unuiglaucom pigmentar, boala
ce apare mai ales la persoanele tinere.
Alte situatii in care heterocromia mai poate sa apara sunt: leziunile la baza
ochiului, existenta unei tumori benigne a pielii sau chiar in cazul cancerului de piele.

S-ar putea să vă placă și