Mara

- personaj principal de roman traditional, realist, obiectiv -

- personaj realist -
- taranul -

"Mara",
de Ioan Slavici
- roman traditional, realist-obiectiv -

    Proza lui Ioan Slavici (1848-1925) contureaza o fresca a moravurilor si a

comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si
adevarul, cinstea si dreptatea, cumpatarca si iubirea de oameni, norme etice pe care omul
trebuie sa le respecte.
    Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un
fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el-insusi afirma, este adept inflacarat al
lui Confucius (551-479 i.Hr.), auritorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase
idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constiruie "omenia" ("jen"), adica
"respectarea omului in om".
    Dupa propria marturisire, Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale
exprimate de Confucianism: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea,
iubirea de adevar si nu in ultimul rand, cumpatarea, declarand ca filozoful chinez este
"cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi" ("Educatia morala").
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si
intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice
abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
    Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in
volum a aparut abia in 1906. Aceasta opera literara este "cel mai bun roman al nostru,
inainte de «Ion»", conform afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape o capodopera",
in viziunea lui George Calinescu, deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate
cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului.
    Mara, protagonista complexa a romanului, un personaj eponim (care da numele operei
- n.n.) si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), este
reprezentativa pentru conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al
sufletului omenesc, romancierul contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare
surprinzatoare, care-si da seama ca banii sunt singura cale de a asigura, pentru ea si copii,
o existenta linistita, o viata demna si respectabila. Eroina este un personaj realist
traditional, deoarece este tipica pentru taranca "de peste munti si in genere al vaduvei
intreprinzatoare si aprige" (G.Calinescu), o femeie puternica, energica si cu multa
afectivitate pentru copiii ei.
    Titlul indica numele personajului principal, intrucat aceasta creatie este, mai intai,
"romanul Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, ea fiind considerata
si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe Mara n-o
intereseaza averea, ci doar sa aiba bani, care sa-i aduca respectui celorlalti, impacarea cu
sine si o siguranta constanta pentru viitorul copiilor. Eroina se incadreaza in vederile
etice ale scriitorului, al carui deziderat era acela ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti,
 harnici si virtuosi, ea Tntruchipand un adevarat exemplu de moralitate.
    Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si
vomica" si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc", asa cum o caracterizeaza
direct naratorul omniscient. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat
cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o
livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data
ca zestre cand se maritase. Mara este precupeata, deoarece isi castiga existenta din
negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti dimineata si pana sambata
noaptea ea alearga cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca
o adevarata femeie de afaceri ("businesswoman" - N.Manolescu), Mara are un singur
scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata
si, ca un adevarat negustor, "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca
marfa".
    Portretul fizic, conturat de naratorul obiectiv in mod direct prin detalii, trimite sugestiv
la trasaturile morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi
si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energies, la tejgheaua plina de poame, de
turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie "printre picioarele oamenilor".
    Trasaturile morale definitorii ale Marei decurg in mod indirect din faptele, atitudinea,
mentalitatea si aspiratiile eroinei. Femeie apriga, avand un acut simt al demnitatii umane,
se hotaraste sa stranga bani ca sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica
si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie materiala si sociala cat mai buna.
Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada
preoteasa, ca pe cea din Pecica, "o femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si
frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii apar "zdrentarosi si
desculti", sunt, totusi, "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi",
insa "nepeptanati si nespalati si obraznici". Cu toate acestea, Mara este stapanita de un
emotionant orgoliu matern, mai ales ca toata ziua vede copii si oameni pe care-i compara
cu "saracutii mamei" si  atunci gandeste cu satisfactie, prin monolog interior: "Tot n-are
nimeni copii ca mine!". 
    Chibzuita pana la zgarcenie, Mara face in fiecare seara socotelile, pune deoparte banii
pentru siguranta vietii cotidiene si pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei
ciorapi, "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al
treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai degraba tmprumuta
banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi.
    Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator -
n.n.), autoritara, Mara are putere de munca si o inteligenta pragmatica, insusiri izvorate,
indirect, din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta nici pentru copiii
ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga
viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc.
Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, dorinta de a avea bani nu o dezumanizeaza ca pe Ghita
(din nuvela "Moara cu noroc"), eroina find mereu motivata si animata in actiunile ei de dragostea
materna si de prestigiul in societate. Construita din lumini si umbre, Mara nu se tndura totusi sa
cheltuiasca bani nici chiar pentru educatia copiilor ei, ci gaseste mijloace de a rezolva aceasta problema
prin alte cai. Din relatiile cu celelalte personaje, reise in mod indirect, inventivitatea si abilitatea femeii
de a evita cheltuirea banilor si a-si indeplini, totodata, telul in ceea ce priveste asigurarea viitorului celor
doi copii. Cand Persida implineste sapte ani, Mara o da in grija calugaritelor, insa nu se poate hotari sa
plateasca 60 de florini pe an, asa cum se intelesese cu maica Aegidia, desi "ar fi putut sa dea, avea de
unde [...] dar n-o ierta firea sa rumpa din niciunul dintre cei trei ciorapi". Maica Aegidia staruieste pe
langa maica priorita s-o primeasca pe fata si pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai intervine si
pe langa domnul Hubar, economul orasului, ca Mara sa capete arenda podului peste Mures. Ca podarita,
ea obtine un castig insemnat atat din taxele platite de trecatori, "cate doi creitari de om si cate zece de
perechea de cai ori de boi", cat si din avantajul ca-si pune masa si cosurile cu marfa la capul podului si
are vanzare buna, deoarece  pe acolo "trecea toata lumea". Cu toate acestea, ea nu vrea sa plateasca
rascumpararea lui Trica si sa-l scape de armata -"Nu dau nici un ban!"-, ci se imprumuta de la Bocioaca
"saptesprezece sute de florini", cu gandul ascuns de a nu-i mai inapoia, mizand pe faptul ca Trica se va
insura cu Sultana, fiica mesterului, si astfel ea va scapa de datorie. Dezamagit de atitudinea mamei, Trica
"se da la Verbonc" de bunavoie, adica se inroleaza voluntar pentru razboiul din Italia, unde este lovit in
sold "de o tandara de bomba", din care cauza Mara se simte vinovata ca nu platise rascumpararea si
umbla amarata, "plangandu-se mereu de la Radna la Lipova si de la Lipova la Radna".
    Inteligenta si dotata cu un adevarat talent pentru afaceri, ea da bani cu camata, insa nu se lacomese,
ci implica in aceasta tranzactie si pe economul orasenesc Anton Hubar, impreuna cu care avea si arenda
podului: "Ca femeie cu minte, Mara stia ca n-are niciodata sa-si pearda banii daca face tovarasie cu
Hubar. Castiga, ce-i drept mai putin, [...] dar cresteau si ciorapii deodata cu copiii". Banii ii dau Marei
siguranta de sine si respectul celorlalti, ceea ce produce schimbari vizibile in infatisarea si atitudinea
eroinei, asa cum observa direct naratorul omniscient; "Nu mai era Mara podarita, nici precupeata, nici
mai ales vaduva ramasa cu doi copii saraci: gatita de nunta, ea se tinea drept, vorbea rar si chibzuit, ba,
pentru ca lumea sa afle, mai scapa si cate-o vorba despre supararile pe care ti le fac datornicii".
    Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare
data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Plecarea Persidei la Viena impreuna
cu Natl si casatoria lor secreta provoaca Marei o profunda amaraciune, pe de o parte pentru ca fata se
insotise cu un neamt (de alta etnie si religie), iar pe de alta parte pentru ca ajunsese de rusinea satului.
Cu toate acestea, Trica ii scrie Persidei ca Mara n-o invinovateste si-i transmite ca "n-are sa-i pese de
gura lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu", atitudine din care reiese, indirect, dragostea de
mama ce se manifesta neconditionat pentru fiica ei. Atunci cand casnicia Persidei este in declin, Mara ii
sta alaturi, fiind un permanent sprijin moral pentru fata ei si o incurajeaza sa treaca peste greutatile
ivite, peste comportamentul  violent si umilitor al sotului: "Lasa, draga mamei! Sa nu te sperii, ca au sa
treaca toate cu bine. Asta e soarta femeilor!".
    Ca si Vitoria Lipan (din romanul "Baltagul", de Mihail Sadoveanu), Mara este o  personalitate
puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul. Daca Vitoria isi pune toata energia
pentru aflarea adevarului si pedepsirea vinovatilor, Mara este preocupata de a strange suficienti bani
pentru un statut social si material solid, pentru a se simti stapana pe destinul ei. Dupa ce aduna sume
importante, siguranta de sine se accentueaza, increderea in propriile forte ii schimba atitudinea si
comportamentul, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai drept decat
odinioara". Ii ramasese, totusi, neschimbata, prudenta de a nu cheltui banii adunati cu atata stradanie
prin munca ei. La botezul nepotului, Mara intentioneaza sa-i dea Persidei zestrea, osciland, descrescator,
de la treizeci de mii pana la 8 mii de florini, pe care, in cele din urma, se hotaraste sa-i dea lui Natl, dar
ginerele o roaga sa-i pastreze la ea. Mara este mandra si fericita, vadind orgoliui magulitor ca ea doar
atata "voia ca lumea sa stie..." ca are bani si ca ginerele sau a considerat ca la ea "sunt mai bine
pastrati".
    Mara este "crestina adevarata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, merge la biserica,
multumeste "cum se cuvine in fata lui Dumnezeu", ii invata si pe copii: "Inchinati-va si voi, samcutii
mamei".
    Calculate si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste
toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata
pretuirea si fata de care are simpatie si intelegere: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dansa.
Las'ca banul te ridica si in sufletul tau si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie".
    Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate
laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, scriitorul construieste imagini sugestive
privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in
acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa
o respecte". (Nicolae Manolescu)