Universitatea Transilvania din Braşov

Facultatea de Litere
Masterat: Interculturalitate în limba şi literatura germană

Identitate germană şi relaţiile dintre diferitele etnii

în romanul lui Eginald
Schlattner, Cocoşul decapitat

Daniela Spînu
Masterat Germana 1

Braşov 2010
 Conţinut

1. Introducere……………………………………………….……3

2. Identitatea germană.......................................................................3

3. Relaţiile cu celelalte etnii...............................................................5

3.1 Evreii...............................................................................................6

3.2 Românii...........................................................................................8

4. Motivul cocoşului decapitat............................................................9

5. Concluzii...........................................................................................9

2
 1. Introducere

Identitatea germana si apartenenta la aceasta nationalitate constituie o tema predominanta in

romanul lui Eginald Schlattner Cocosul decapitat intrucat lumea este vazuta si descrisa de
narator prin prisma acestei apartenente. Actiunea are loc intr-o singura zi, aceea a serbarii exitus-
ului, petrecerea de incheiere a liceului si in acelasi timp al unei intregi ere. Acest exitus
semnifica pe de alta parte sfarsitul lumii sasilor, al acelei Transilvanii multietnice in care traisera
pasnic alaturi de unguri, romani, evrei si tigani. Razboiul si doctrina nazista par sa tulbure
aceasta armonie si sa trezeasca sentimente nationaliste extreme de partea sasilor, pentru care
evreii devin oameni demni de dispret si apoi inamici.
Autorul descrie aceasta lume din Transilvania de la inceputul razboiului unde apartenenta lui la
etnia germana este evidenta, la fel si superioritatea pe care o acorda propriilor origini, insa
relatiile dintre oameni nu sunt atat de deteriorate. Acest lucru se intampla in timp, evreii sunt tot
mai marginalizati ori chiar condamnati.

2. Identitatea germană

Autorul descrie la inceput lumea copilariei sale, o lume predominata de etnia si limba germana,
isi descrie familia, rudele, prietenii si ceilalti locuitori ai orasului. Bunica sa avea in arborele
genealogic si o mladita maghiara, insa era ariana. Totusi, „a fi arian nu era atat de nobil ca
german.” Indicatiile din carnetul de origine etnica al bunicilor par clare: „German pur sange este
doar cel ce are stramosi germani. Arian este cel care nu are inaintasi evrei”. (p. 25) Prin urmare
in ochii copilului de atunci lucrurile erau structurate pe nivele, de la pur german la tigani, evrei
sau romani si in functie de aceste criterii se comporta cu oamenii. Admirabili sunt pentru el
unchiul si matusa din Kronstadt. Primul facea parte din EM, Einsatzmannschaft o comunitate in
care
„selectia se facea pe baza unor masuratori antropologice exacte care respectau canonul nordic:
unghiul osului nazal cu osul molar, lungimea picioarelor in raport cu trunchiul, circumferinta
pulpelor fata de cea a genunchilor. (...) De platfusul semit nici vorba sau de urechile clapauge
evreiesti. (p. 174).
3
Matusa este iarasi un exemplu fiind „ din punct de vedere rasial, atat de perfecta incat aparea
cu poza in calendarul raselor al lui Gunther, in costum de patriciana din Kronstadt.” (p. 175).
Insusi Führerul, se spunea, a ramas odata privind-o cateva minute la rand.
Felix isi exprima nu odata mandria de a fi german:
„Eram mandru ca eram german si eram gata sa demonstrez ca si noi, fagarasenii, meritam sa
ajungem pe o creanga verde din arborele universal germanic. Ce ingrozitor ar fi fost, m-a
strafulgerat gandul, daca nu m-as fi nascut german! Mai departe mi-am interzis sa gandesc” (p.
124),
insa acest lucru este evident in comportamentul si preferintele sale. Cum a fi german parea a
avea toate avantajele, tanarul Felix Goldschmidt pare sa-i compatimeasca pe ceilalti pentru a nu
se fi nascut germani.
Sasii s-au identificat din totdeauna ca sasi, dar nationalismul si fascismul aduse de noul secol, au
trezit in acestia dorinta originii germane. Iar teoriile naziste care sustineau superioritatea rasei
ariene i-au determinat pe sasi spre a se crede ei insisi superiori celorlalti. Astfel in oras patrulau
barbati cantand in cor cu voce tare, cantece care celebrau etnia germana:
” Acestia cantau cantece razboinice cu refren programatic ca” Azi Germania e a noastra, maine
va fi lumea intreaga, cantau din tot pieptul ca romanii, ungurii, evreii, armenii si tiganii sa auda
si sa se mire de cate avea de asteptat lumea intreaga de la un pumn de germani din oraselul
nostru. Oare se speriau? Tiganii cu siguranta nu. (p. 95)
La scoala romanii, ori celelalte etnii nu puteau lua parte la ceremoniile germanilor pentru ca erau
considerati inferiori: „Si fetele romance din clasa noastra (...) se infiintasera acolo desi
comandanta de ceata Edeltraud Maultasch le-o interzisese: „Nu aveti ce cauta acolo, acolo sunt
bineveniti numai oameni superiori, este o ceremonie pentru eroi puri germani!” (p.. 254)
Inca de cand alege sa depuna juramant Führerului in mintea lui se intipareste o puternica
apartenenta fata de tot de inseamna doctrina fascista, isi afla astfel o noua identitate si simte ca
nu mai poate avea acelasi atasament si daruire fata de Biserica si Dumnezeu:
„Ceea ce ma deruta era faptul ca majoritatea colegilor mei puteau sa faca doua lucruri deodata: sa-i jure
Fuhrer-ului ascultare si sa-i fagaduiasca lui Isus Cristos ca-l vor urma. Nu poti sluji la doi stapani, asta se
spunea si in Biblie. Da e da si nu e nu, tot ce e in plus e rau! Pentru mine era limpede: depusesem un
juramant fata de Führer la aniversarea acestuia in anul noului salut „ Heil”, 1943.” (p. 116).
Prin urmare intre ei salutul obisnuit de Gruß Gott fusese inlocuit de Heil Hitler, lucru pe care il
facea cu mult zel si constiinciozitate, dar care nu parea pe placul parintilor. La Brasov, unde
4
urmeaza o scoala de instructie militara afla inca si mai multe si propune o totala germanizare a
firmei tatalui: „In afara de schimbarea denumirii firmei din „Fratii” in „Gebruder” si de
apararea impotriva rasei evreiesti prin placute expuse in vitrina, pe care scria „ accesul
evreilor interzis”, am mai cerut ca toti angajatii romani sa fie inlocuiti imediat cu „de-ai
nostri”. (p. 179) Propunerile insa, nu sunt primite atat de bine de familie si mai ales de tata, care
il si loveste de doua ori. Acestia sunt mult mai temperati in idei si comporatamnet, nu au elanul
si deschiderea tanarului Felix, aflat la o varsta in care isi cauta un crez si o personalitate. Absenta
tatalui de la manifestatiile germane este la un moment dat remarcata de catre conducatoarea de
horde Edeltraut Maultausch: „Poimaine la ora douazeci e o seara de propaganda. Si-n afara de
asta, tatal tau nu si-a facut niciodata aparitia pe la noi. Ce fel de camarad este? Ce fel de
conational? Tatal meu- cel fel de conational era? (p. 214) Probabil pentru tanar lipsa de
participare si interes a tatalui pare inexplicabila si dezamagitoare.
Pentru Felix, experienta din Kronstadt amplifica si mai mult increderea in noua ideologie, este
marcat de intensitatea lucrurile de aici:
„Duminica si chiar in timpul saptamanii in centrul orasului Kronstadt traficul era interzis.
Trebuiau sa se sarbatoreasca victoriile de pe front. (...) Cerul era albastru ca in Berlin, dar lipsit
de orice pericol. Aici era Transilvania, „tara binecuvantata” din sud-estul Occidentului.
Pretutindeni numai ai nostri, umar la umar si germani. „Germanie, te chemam. Germanie, murim
pentru tine. Grup etnic german, trupa germana, Organizatia femeilor germare, Tineretul
german(...). „Azi ne apartine Germania si maine intreaga lume!” (p. 180)
Prin urmare in absenta acestui tablou marcat de germanitate se simte strain. Asa se intampla cu
prilejul serbarii junilor: „Pretutindeni auzeam vorbindu-se numai romaneste. M-am simtit de
parca as fi fost izolat, predat fara aparare unei lumi straine”. (p. 182)

3. Relaţiile cu celelalte etnii

Transilvania fusese de secole un loc al multiculturalitatii, un loc in care diferite etnii locuisera in
buna intelegere alaturi de altele. Insa cel de-al doilea Razboi Mondial si noile ideologii par sa
tulbure aceasta armonie, sa trezeasca in sasi dorinta de afirmare ca rasa superioara, iar acest
moment reprezinta practic inceputul sfarsitului, al sfarsitului lumii lor.

5
3.1 Evreii

Pentru evrei existase intotdeauna o ura fara motive concrete. Initial fusesera de natura religioasa,
apoi pentru ca acestia se descurcau mai usor, si aveau o situatie materiala mai buna decat restul,
iar odata cu liderul german si ideologia din spatele acestuia, a capatat si dimensiuni politice.
Vina pentru lipsuri si dificultati a fost aruncata pe evrei, si de aici dorinta ca ei sa fie eliminati.
In romanul lui Schlattner evreii par inca de la inceput o „rasa” marginalizata si chiar detestata.
Acestia incep sa evite locurile publice, sa se exluda singuri de la intalnirile comune: „Mai
intrebi? Tocmai tu intrebi, un tanar hitlerist ca scos din cutie? Nu ai observat ca evreii nu mai
indraznesc sa mearga acolo?(...) Strandul a fost arianizat.” (p. 109). Apoi dispar tot mai multi.
Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ei, oamenii sunt doar multumiti ca cineva „a avut grija” de ei.
Familia autorului are insa o atitudine cu totul diferita de cea generala. Membrii ei par sa-i
considere pe evrei egali lor si sa-i trateze ca pe oricare altul. Mama petrece dupa-amiezile
insorite alaturi de cateva prietene evreice pe banca in parc si fredineaza melodii de-ale acestora
cu voce tare in ciuda reactiei trecatorilor, iar tatal: avea prieteni evrei, parteneri de rummy.”
( p. 28) Cei doi cumpara mobila de la o familie evreica cand aceasta este nevoita sa se mute din
oras ba chiar adapostesc odata un fugar evreu in propria casa: „...pe sofauna pompoasa din piele,
dormea un barbat acoperit cu un pled. (...) Nu-l cunosteam pe barbatul adormit. Nu-l vazusem
niciodata. Dar l-am recunoscut imediat. Soarta lui statea scrisa pe chip.” (p. 73), depasind astfel
orice bariera.
Totusi, desi multi purtau nume german, originea nu si-o puteau ascunde: „Originea evreiasca nu
se poate ascunde, chiar cand poarta numele de Siegfried sau de Brunhilde, este ca buza de
iepure si ca gura de lup. Urechile. parul si mai ales nasul- toate acestea ii tradeaza ca sunt evrei
in fata oricui este.” ( p. 27). Fratele sau , Engelbert gaseste ca evreii, fiind unul din cele mai
vechi popoare, sunt practic stramosii tuturor, chiar si ai Führerului, lucru care si doar pronuntat
sau gandit pare sa-i alarmeze pe cei din jur, pare ceva de neconceput: „ ergo, fiecare dintre noi,
fiecare om, inseamna ca are strabuni evrei. Acesta era un calcul fatal. „Pana si Führerul are
strabuni evrei!” Toti isi acopereau urechile”. (p. 26)
Liderul german apare pentru sasi drept un eliberator, un om care le-o promis victoria finala, care
le-a promis, poate ca nici ei nu stiu exact ce, dar oricum ceva ce asteptau si doreau de multa
6
vreme. Acesta reusise sa le starneasca interesul si implicarea in planul sau prin accentuarea
aderentei lor la etnia germana, prin ideea nationalismului si a comuniunii intre toti germanii.
Importanta si persoana Führerului capata chiar dimensiuni religioase, acesta este un fel de mesia:
„Unele adevaruri reies de la sine din Biblie. (...) Am reusit sa descifrez chiar numele Fuhrer-
ului. (...) In Revelatie miscarea hotarata si secreta. Am descrifrat totul. Führerul va castiga
razboiul. El este inorogul salbatic al lui Isaia.” (p. 276)
Experienta din Kronstadt accentueaza si mai mult dedicarea tanarului Felix fata de noua
ideologie. La intoarcere in Fagaras el formeaza impreuna cu colegii de scoala o mica organizatie
militara condusa de un comandant, in care zilnic fac exercitii, jucand astfel o scena din realitate.
Aici este pus in situatia de a alege intre prietenie si fidelitatea fata de Führer. Gisela Gluckselig
exlusa de la scoala germana pentru ca era evreica, si nevoita sa mearga la cea romana este cea
din cauza careia Felix primeste o pedeapsa din partea propriei organizatii. El petrece mai bine de
patruzeci de minute alaturi de Gisela, care acum purta numele evreiesc Judith, depanand amintiri
din copilarie. Felix o saruta si o tine de mana: ” . Imi tinea strans mana si si-a culcat obrazul in
palma mea. Era mana cu care ii jurasem credinta Führerului pana la moarte. Nu puteam sa ma
impac cu ideea ca in sangele ei curgea sangele fals.” (p. 223) El insusi era constient de
contradictia dintre doctrina careia ii servea si cerintele acesteia absurde, ori cel putin ce-l puneau
in dificultate. Pentru fapta sa, ceilalti propun, deci sa fie pedepsit:
„Miercuri seara, saptamana trecuta, a fost intr-o casa din Piata Bruckenthal, unde nu locuiesc
decat evrei, intr-un cuib evreiesc. Ergo, a avut de a face cu acesti oameni inferiori. Pana si numai
asta ajunge ca sa-l pedepsim.” (p. 225).
Iar el, recunoscandu-si vina, accepta sa treaca o serie de probe care ii pun chiar viata in pericol:
” Pentru ca am vorbit cu ea, am depanat amintiri, am atins-o si am mangaiat-o si i-am tinut
obrazul in palma mea(...) asta da: in felul acesta m-am murdarit cu un sange demn de dispretuit.
Si totodata am lezat onoarea germana. Acest lucru nu-l puteam contesta.” (p. 228)
In finalul romanului evreii nu mai sunt cea mai mare amenintare, deoarece „pericolul rusesc” se
aproprie cu pasi repezi, iar cei de origine germana isi fac griji pentru propria viata. Iar la
petrecerea dansanta, insusi prietenul sau Adolf, care isi exprimase foarte clar dispretul fata de
evrei, accepta sa danseze cu Judith, la invitatia acesteia marcand astfel o capitulare a germanilor
in fata faptului ca acestia erau tot oameni, dar si in fata pericolului care ameninta.
7
3.2 Românii
In lumea zugravita de Schlattner romanii apar drept oameni neinsemnati, inobservabili, inutili.
La scoala acestia sunt considerati nedemni pentru a participa la anumite evenimente germane, iar
parerea generala despre acestia este una negativa. Unchiul Gebhardt din Kronstadt este foarte
convins de aceste lucruri:
„Pentru asta romanii par a fi predestinati: sunt un popor tolerant, gata sa sufere, consolidandu-se
si cu basme si cu legende si convinsi ca Dumnezeul lor, „bunul Dumnezeu” cum spun ei, doar stii
romaneste, face ca totul sa fie spre bine. Si chiar asa face. Istoria se intampla chiar si atunci cand
nu se intampla nimic.(...) Romanii, de altfel un cuvant inventat in secolul trecut, sustin ca
Transilvania ar fi tara lor stramoseasca, inca de la facerea lumii. Ei nu-si cunosc istoria asa cum
a fost ea cu adevarat, de aceea inventeaza istorii care se implinesc de la sine. Ciudat.” (p. 184).
Acesta continua:
„Totul le-a cazut romanilor mura in gura. Daca tara lor a fost un cornulet, inainte de
razboi,acum s-a umflat ca o gogoasa. Deodata te trezesti cu ei pe cap. Pana si in cimitirele
noastre frumoase sa fii atent: numai ce-ti intorci capul si a si intrat unul in mormantul tau.(...)
Culeg acolo unde nu au semanat, se vara in cuiburi pe care nu le-au facut ei” (p. 186).

Gandurile sale de bine se combina cu cele negative; el scoate in evidenta calitatile acestora ca
fiind conditionate de context si interese:
„Sunt frati de arme cu noi si se cuvine sa-i vorbim de bine. Sunt buni infanteristi spuse unchiul,cu
obielele lor au alergat comod pana la Volga. Deocamdata sunt inca fratii nostri de arme
impotriva bolsevismului. Dar ai sa vezi: cu prima ocazie, cand se va ivi ceva mai bun, ne vor
cadea in spate. Si de fiecare data cad in picioare” (p. 187).
Naratorul insusi nu cunoaste foarte multe despre ei si istoria lor:
„ Nu aveam nimic de a face cu romanii. Uitam mereu ca exista, desi in Fogarash te impiedicai de
ei la tot pasul. Istoria lor imi era la fel de straina ca a zulusilor( dar ce spun, despre acestia eram
bine informati prin Lettow-Vorbek). La povestile lor nu aveam acces din cauza limbii. In afara de
basmul „ Fat-Frumos din lacrima” nu cunosteam nimic. Cu mare greutate am invatat la scoala
romaneste ca limba straina, doua ore pe saptamana. Si de vorbit vorbeam mai mult rau decat
bine.” (p. 187)
Autorul foloseste adesea pronumele personal la plural „noi”, exprimandu-si apartenenta la etnia
germana si astfel voind sa se diferentieze clar de ceilalti. A avea stramosi valahi ori unguri ori de
alt fel este degradant.
8
Religia evanghelica este deasemeni superioara celorlalte religii in ochii autorului. Pentru el
„Popii ortodocsi, o banda de escroci care inseala poporul, lupi in blana de oaie ca toti popii.”
(p. 160).

4. Motivul cocoşului decapitat

Motivul cocosului decapitat se repeta de mai multe ori pe parcursul romanului, si in diferite
contexte, capatand sensuri variate: religioase „Inainte de cel de-al doilea cantat al cocosului ai
sa ma tradezi de trei ori.(...) daca n-ar fi cantat cocosul, oamenii lui nu si-ar fi tradat
conducatorul.” (p. 170), literare „Despre asta exista si o drama a unui autor german: Der
Gekopfte Hahn- Cocosul decapitat” (p. 391) pana la a rau prevestitor atunci cand familia
autorului primeste un cocos decapitat la petrecerea dansanta.
„Ne-au pus acolo un cocos cu gatul taiat, scarbos si groaznic la vedere. Si plin de prevestiri rele.
Pentru ca batranul Macavei, bulibasa tiganilor de pe mosia Binderilor, stie precis: un cocos
decapitat atrage spiritele rele in casa, dar numai capul, batut in cuie pe poarta, le opreste. Aici
lipseste tocmai capul mantuitor.” (p. 414)
Acesta anunta evenimentul ce avea sa schimbe soarta sasilor, dar si a Romaniei, si anume
trecerea de parte rusilor.
Cantecul cocosului prevesteste dimineata, lumina, biruinta binelui asupra raului, in schimb
cocosul decapitat simbolizeaza pierzarea, moartea, raul, permanenta amenintare care in final
devine realitate.

5. Concluzii

Romanul lui Eginald Schlatter are in prim plan tema identitatii germane. El zugraveste o lume in
care diferite etnii par sa fi trait in armonie pana la un anumit punct, si pune accentul pe relatiile
dintre oameni, relatii influentate, determinate de apartenente diferite. Autorul urmareste
schimbarile ce intervin pe parcurs, prezinta lumea la inceput si mai apoi accentuand motivele si
9
factorii care le-au stat in spate. El se identifica pe sine ca facand parte din comunitatea germana
si expune faptele din punctul sau de vedere, din punctul de vedere al unui om, el insusi parte
componenta si foarte implicata.

Bibliografie:

Schlattner, E. Cocosul decapitat

Bergel, H. und Hutterer, F. ( 1999) Südostdeutsche Vierteljahresblätter: München, Südostdeutsches
Kulturwerk Verlag

10