REGISTRE STILISTICE PARTICULARE ALE LIMBII

 Arhaic

Evidenţiază dimensiunea istorică a limbajului; situează instanţele comunicării artistice în

trecut, prin actualizarea unui limbaj învechit, ieşit din uz. Se remarcă ocurenţa arhaismelor la toate
nivelurile discursului şi revitalizarea unor construcţii/tipare lingvistice vechi.
Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile Moldovei, afară de Hotin şi le arse,
vrând să strice prin aceasta azilul nemulţămirilor, carii de multe ori, urzeau comploturi şi ţâţau
revolte (C. Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul)
Tipurile de arhaisme sunt fonetice (pre, samă, a rumpe), lexicale (stolnic, logofăt),
semantice (prostime, a tăbărî), morfologice (inime, aripe, palaturi, văzum, plânsum) şi sintactice
(domn ţării Moldovei).
Funcţia stilistică a arhaismelor utilizate în proza de inspiraţie istorică este aceea de a crea
un tablou de epocă sau de a diferenţia discursul naratorului de cel al personajului; în teatrul istoric,
arhaismele creează impresia de verosimilitate prin reconstituirea limbajului vremii evocate.
Ştefan: (lui Rareş) Ia cartea asta. Bag-o în sân. Ia sama la pecetie. Pune caii la un olac,
alege unul bine ferecat. Şi la drum. Schimbă caii din popas în popas. Şi să nu te opreşti decât în
Ţarigrad. Acolo s-o dai în mâna marelui vizir. (B. Şt. Delavrancea, Apus de soare).

 Regional

E registrul stilistic ce conferă identitate geografic-lingvistică universului ficţional,

personajului/naratorului sau instanţei lirice exprimate. Regionalismele utilizate sunt lexicale
(omăt, oleacă, păpuşoi), fonetice (chitară, să spuie, să prinză), semantice (mereu=încet),
gramaticale (aista, aia, oi merge, lucră, mâncă), etc.
Valoarea lor expresivă este lărgirea seriei sinonimice; conferă culoare locală (realism
descriptiv); au rol de caracterizare a personajelor (ca elemete de limbaj popular/familiar); aspectele
foneticii regionale aplicate unor neologisme au funcţie satirică în limbajul eroilor lui Caragiale
(cafiné)
Fratele cel sărac-sărac să fie de păcate!-tot avea şi el o pereche de boi, dar cole: porumbi
la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, cum sunt mai buni
de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. (I. Creangă, Povestea lui Harap-
Alb)

 Familiar

În opera literară, registru stilistic familiar reprezintă un spaţiu de interferenţă a stilului

beletristic cu cel colocvial. Acesta valorizează estetic varianta spontană, neelaborată a limbii
vorbite, cu structuri lingvistice libere, cu mărci ale oralitătii şi ale implicării afective, cu lexic
variat, enunţuri nepretenţioase, cu ticuri verbale şi elemente de creativitate expresivă.
Are rol stilistic în caracterizarea personajelor sau a unui mediu cultural/socioprofesional; în
poezia postmodernă generează prozaismul deliberat prin care este surprinsă banalitatea cotidiană
şi, în acelaşi timp, construieşte contextul stilistic contrastiv, menit să reliefeze rarele metafore
(plasate ca «poanta» în final).
Dă-mi ceasul să ţi-l repar
Sunt specialist în decese
De secundar!

1
 Vino la mine cu ora
vino la mine cu ora să respirăm
împreună
beton şi mortar!
Însă pe mâna cea stângă
“din ceas dedus”
Crescuse un ierbar.
(F. Iaru, Marcaje noi fundaţii ceasuri)
Jurnalul literar şi memoriile sunt scrieri de graniţă, în care registrul stilistic familiar,
confesiv se asociază celui beletristic, chiard acă referentul real biografic conferă o dimensiune
nonficţională textului.

 Argotic

Utilizat în literatură ca resursă de înnoire a limbajului, registrul stilistic argotic creează

figuri semantice prin sensurile noi atribuite unor cuvinte din limba comună, unor regionalisme,
arhaisme, neologisme sau unor cuvinte imprumutate din limba rromilor, generând un limbaj
codificat. Expresivitatea artistică este determinată de metaforă, metonimia, eufemismul,
antonomaza, etc. prin care se produce transferul semantic şi convertirea termenilor argotici în
semnificaţi artistici. D. Irimia precizează că rolul stilistic este acela al înscrierii lumii narate în
perspectiva realismului său lingvistic. Este un mijloc de producere a impresiei de verosimilitate în
caracterizarea unor personaje sau a unui grup social închis. În poezie, acest limbaj antiliric vizează
spiritul de frondă şi nevoiua de expresivitate (R. Zafiu). Argoul este un limbaj codificat cu scopul
de a fi înţeles numai de cei ce-l folosesc, doar că pitorescu acestuia îl face atrăgător şi pentru alte
grupuri care «sparg» uşor codurile. Se reduce la un nivel lexical specializat, prin care se asigură
încifrarea mesajului, restul compartimentelor gramaticii nefiind incluse în acest registru stilistic.
-Se ridică aici o problemă, spuse vizirul. […]Ţin minte că acum vreo patruzeci de ani eram
copil de casă şi în loc să frec podele, frecam mangalu’, cum se zice. Mă vede sultanul şi-mi zice:
«Ce faci, bre?» (I. Groşan, O sută de ani de zile la porţile Orientului)

 Jargonul

Este un limbaj specializat, o variantă limbii în funcţie de repere socio-culturale sau

profesionale. Termenii de jargonapar frecvent în limbajul unei anumite categorii de vorbitori, dar
şi în presă sau în operele literare (Caragiale). Termenul jargon desemnează însă şi limbajele
specializate ale unor profesii ştiinţifice: arhitectura, chirurgia, astronomia, etc. Prezenţa
elementelor de jargon în limbajul artistic aduce elemente de noutate nu doar în sfera lexicului, ci şi
la nivel fonetic, oferind o alternativă modernă la mai vechiul registru emfatic. Valoarea expresivă a
elementelor de jargon în scrierile tradiţionale era limitată la caracterizarea unor personaje
satirizate/a unui grup care îşi creează o identitate socioprofesională, ori la constituirea unei
dimensiuni ironice în planul naratorului; în limbajul artistic modern, utilizarea jargonului poate fi
considerată o marcă stilistică a omului contemporan care «se mişcă» dezinvolt în spaţiul
multiculturalităţii sau o tentativă de a transgresa limitele unei limbi naţionale, prin plurilingvism.
Moftangioaica română vorbeşte numai avec les domestique, încolo franţuzeşte (I. L.
Caragiale, Moftul român)

 Neologic
Registru stilistic asociat frecvent registrului cult, definitoriu pentru discursul elevat,
modern. Dominanta stilistică ţine de numărul mare de termini neologici specializaţi în sfera
2
ştiinţelor sau în domeniile tehnice, aspect erudit al scriiturii. Prin acest registru se poate diferenţia
planul naratorului de cel al personajelor; poate avea rol în caracterizarea unor eroi, în surprinderea
unor medii intelectuale ori artistice. Expresivitatea maximă este conferită de contexte stilistice
contrastive, în care neologismele sunt reliefate prin asocierea cu termeni pupulari, colocviali sau cu
elemente de jargon.
Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute
cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început,
patologic pe urmă…(C. Petrescu, Ultima noapte…)

 Solemn

Acest registru e specific unor specii literare cum ar fi tragedia, imnul, oda mai e numit “stil
înalt”.dimensiunea stilistică e dominată de tonalitatea gravă, ceremonioasă, realizată prin categoria
estetică a sublimului, prin lexical elevat, prin figure retorice. Discursul elevat e menit să
emoţioneze puternic, să confere o măreţie sobră ideilor, evenimentelor, personalităţilor
evocate/personajelor; în creaţiile postmoderniste efectul de stil este opus: exagerarea solemnităţii
prin tonul encomiasticsau melodramatic determină pastişa, caricature acestui registru stylistic.
Brigbeu, rege tânăr din vremea cea căruntă
Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă.
Frumos au ars în flăcări prinosul de pe vatră,
Pe când intrară oaspeţii sub bolţile-i de piatră.
În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umătu-i atletic.
(M. Eminescu, Gemenii)

 Parodic

E registrul stilistic ce recurge la imitarea unei opera din “genul înalt” în scopul
compromiterii acesteia; apelează la interteztualitate sau la hipertextualitate. Dscursul are o
gravitate simulată sau, dimpotrivă, un character satiric accentuat. Efectul artistic este realizat prin
de-construirea textului-sursă, prin efecte neaşteptate generate de noul context stilistic.
Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate.
Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică, iar mai târziu, graţie progresului ştiinţei moderne,
s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză… (Urmuz, Ismail…)

 Ironic

E caracterizat prin disimularea unei atitudini critice sub aparenţă laudativă; performarea
sensului ironic se realizează în contextual stylistic, care permite şi identificarea componentei
graduale a registrului (de la ironia bonomă, la dispreţ, de la maliţie, la sarcasm). Formulările
ironice n-au alt mijloc de a se face recunoscute afară de intonaţiile cu care sunt debitate (T.
Vianu). Prin ironie se instituie un strat de adâncime al semnificaţiei, marcând ruptura între aparenă
şi esenţă, precum şi distanţarea critică, dispreţuitoare a locutorului (narator, personaj/eu liric) şi a
lectorului de un referent (personaj, obiect, eveniment) pe care îl persiflează. Esenţa ironiei este să
provoace tocmai afectele contrarii acelora legate de expresiile întrebuinţate (T. Vianu)

 Gnomic

3
 Registru stilistic definitoriu pentru creaţiile/secvenţele textuale în care sunt formulate
reflecţii asupra condiţiei umane. Dominanta stilistică ţine de un discurs conceptualizat prin care se
instituie formulări pregnant sentenţioase sau prin utilizarea unor structuri lingvistice impersonale
(persoane gramaticale cu valoare generică). Expresivitatea artistică este determinată de limbajul cu
mare valoare cognitivă: formulări memorabile care exprimă raportul om/univers, om/existenţă,
cunoaştere, creaţie, timp, etc.
Vreme trece, vreme vine,
Poate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
(M. Eminescu, Glossă)