Cursul 4

Curgerea în jurul cilindrului

Pentru inţelegerea fenomenelor fizice privind curgerea în
jurul carenelor de nave este necesară, într-o primă etapă,
analiza curgerii în jurul corpurilor simple (cum ar fi
cilindrul, sfera şi placa plană, etc) care va permite şi
definirea unor aspecte hidrodinamice importante în
studiul rezistenţei la înaintare.

Cazul unui cilindru este un prim şi aparent simplu

exemplu având în vedere că poate fi descris printr-un
singur parametru, diametrul.
Aparent simplu pentru că fiecare cilindru are propria sa
rezistenţă la înaintare pentru diferite valori ale
diametrelor şi ale vitezelor fluidului.
Sa considerăm cinematica curgerii unui fluid nevâscos
în jurul unui cilindru circular la un moment de timp
imediat dupa ieşirea din poziţia de repaus.

Definim suprafaţa de fluid ca fiind suprafata compusă

constant din aceleaşi particole de fluid.
Forma suprafeţei de fluid căreia îi aparţine punctul K, în
apropierea cilindrului, se schimbă, într-un interval scurt
de timp în forma figurată cu linie – punct şi apoi, repede
în forma figurată cu linie intreruptă. În partea frontală
suprafaţa de fluid se apropie de corp în timp ce în partea
din spate evoluează spre o forma alungită.

Vitezele fluidului în punctele A si B sunt nule, aceste

puncte fiind numite şi puncte de stagnare. O particolă
în vecinătatea punctului A se apropie la distanţe din ce
în ce mai mici faţă de cilindru, după o lege
exponenţială, fară însă să-l atingă. Numarul paritcolelor
scade continuu astfel încat, după o perioadă de timp
scurtă, ele ramân în vecinatatea punctului A. În
vecinătatea punctului B situaţia este exact opusă,
suprafaţa de fluid alungindu-se continuu.
 Experimentele au arătat că rezistenţa unui cilindru
este aproximativ proportională cu pătratul vitezei
fluidului şi cu pătratul diametrului acestuia.
Pentru un cilindru şi o viteză oarecare, rezistenţa (drag
force) se poate exprima prin coeficientul adimensional
al acesteia (drag coefficient), având forma
1 
C d = R/  ⋅ ρ ⋅ v ⋅ S 
2

2 
în care, R = rezistenţa [N], v = viteza [m/s], ρ =
densitatea [kg/m3] iar S reprezintă suprafaţa frontală
proiectată a cilindrului [m2].
Utilizarea valorilor adimensionale permite analiza unei
clase de cilindri, care în condiţii similare, au acelaşi
coeficient de rezistenţă (adică, curentul de fluid este
similar şi parametrii se rezumă la dimensiune şi viteză).
O analiză comparativă poate fi facută însă numai cu
considerarea mărimilor adimensionale, în acest caz
numarul Reynolds. Aceasta înseamnă că valoarea
coeficientului CD depinde numai de numarul Reynolds.
VL
Re =
ν
100
80
60
40
20
10
Cd 86
4
2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0.1
2 468 2 468 2 468 2 468 2 468 2 468 2 468
-1 0 1 2 3 4 5 6
10 10 10 10 10 10 10 10
Re= v d / ν
La numere Re foarte mici valoarea coeficientului are
valori mari, scazând gradual pana la valoarea 1 care
corespunde unui numar Re = 1000. Aspectul curgerii în
această zona este laminar iar desprinderea liniilor de
curent se realizează în zona de grosime maximă a
cilindrului.
Această zonă de separaţie se deplasează treptat către
axa de simetrie, odată cu creşterea numărului
Reynolds. În consecinţă, lăţimea siajului în spatele
cilindrului descreşte gradual.
Domeniul corespunde condiţiei subcritice de
curgere. Siajul este caracterizat prin vârtejuri
regulate, numite vârtejuri von Karman conform
figurii (a).
La valori Re ≈ 5 x 105 are loc o descreştere bruscă a
coeficientului rezistenţei la înaintare. Această valoare a
numărului Reynolds corespunde condiţiei critice de
curgere, care condiţionează trecerea de la curgerea
laminară la curgerea turbulentă.

Domeniul este caracteristic condiţiei supracritice de

curgere, iar aspectul curgerii este schiţat în figura (b),
unde separaţia se deplaseaza în sensul curgerii iar
siajul se micşoreaza ca lăţime şi adâncime.
 Stratul limită este regiunea din apropierea corpului
în care apar gradienţi mari de viteză. În domeniul Re ≈
1000, stratul limită este subţire în comparaţie cu
diametrul cilindrului.

În regimul laminar, particolele de fluid din stratul limită

alunecă unele faţă de altele, astfel încât nu apar mişcări
perpendiculare faţă de direcţia curgerii.

În regimul turbulent sunt generate mişcări violente ale

particolelor de fluid, perpendiculare pe direcţia curgerii.
În figură este prezentat profilul distribuţiei de viteze în
stratul limită laminar, pentru cazul bidimensional.
Pe frontiera solidă viteza particulelor de fluid este egală
cu viteza acestuia (condiţia de nealunecare).
În vecinătatea frontierei solide viteza particulelor creşte
rapid, cauzând apariţia rezistenţei de frecare.
 Panta profilului vitezelor la perete este o măsură a
forţei de rezistenţă la înaintare.
În stratul limită laminar, viteza straturilor în vecinătatea
peretelui este puternic redusă, astfel încât straturile
interioare ale fluidului sunt stopate.
Dacă presiunea creşte în direcţia curgerii, poate avea
loc chiar inversarea sensului curgerii straturilor
interioare ale fluidului.
Efectul tranziţiei spre turbulenţă îl reprezintă schimbul
puternic de impuls dintre diversele straturi de fluid în
interiorul stratului limită.
În consecinţă, straturile interioare vor fi decelerate de
impulsul celor exterioare, iar straturile exterioare vor fi
accelerate. Particolele de fluid decelerate nu ramân în
toate cazurile ataşate filmului de fluid care aderă la corp
pe toată suprafaţă udată a acestuia.
În unele cazuri grosimea stratului limita creste
considerabil în direcţia curentului şi curgerea în stratul
limită devine de sens opus. Aceasta face ca particolele
decelerate, datorită energiei cinetice mici, să fie
“împinse” în afară, ceea ce înseamnă că stratul limita se
separă de frontiera solidă.
Apare astfel separarea stratului limita (separarea
laminară).
Revenind la figura deja prezentată, se observă că
panta profilului de viteze creşte semnificativ,
întârziind astfel momentul apariţiei desprinderilor
turbulente (care practic se produce atunci când
panta devine infinită). După o perioadă de timp
apare stratul limită turbulent şi apoi va avea loc
fenomenul de desprindere mentionat.
Acest fenomen este întotdeauna asociat cu
formarea de vârtejuri şi cu mari pierderi de energie
în siajul corpului. Acestea apar în principal în
spatele corpurilor cu forme pline, unde exista o
zonă de curent puternic decelerat, aşa-numitul siaj,
în care distribuţia de presiuni diferă considerabil
faţă de cazul fluidului nevâscos (fără frecări).