Tipologia personajelor literare

Tipologia personajelor literare este suficient de largă pentru a permite scriitorului o

alegere selectă întru realizarea tramei narative. Ordonarea personajelor se poate
sistematiza, luînd în considerare anumite principii esențiale.
Constantin Parfene, în lucrarea sa Teorie și analiză literară. Ghid practic, ne
propune clasificarea personajelor după un șir de criterii.
Conform locului și rolului pe care îl ocupă în opera literară, distingem personaj
principal (apare pe întreg parcursul lucrării și/sau are rolul esențial în desfășurarea
acțiunii); personaj secundar (apare în cîteva secvențe epice sau dramatice, avînd rolul de a
contura personajul principal și de a ilustra relația acestuia cu celelalte personaje); personaj
episodic (apare într-un singur episod epic sau dramatic, avînd rolul de a evidenția o
trăsătură a altui personaj, de a da culoare actului narativ, de a ilustra relații interumane).
După valoarea morală pe care o repezintă putem avea personaje pozitive
(însumează trăsături definitorii pentru intergitatea etică umană, precum: demnitatea,
liberatea, setea de adevăr, cinstea, corectitudinea, loialitatea); personaje negative (cei care
acumulează trăsături care ilustrează decăderea morală, dezumanizarea: ipocrizia,
minciuna, înșelăciunea, lăcomia, avariția, răutatea).
După perspectiva sociologică distingem personaj individual (are identitate, este
particularizat din punct de vedere comportamental, al statutului social, al paletei de
trăsături caracteriale specifice); personaj colectiv (ilustează o mulțime, un grup, o
comunitate și este contruit prin acumulări succesive de vorbe, gesturi, mișcare, atitudini,
mimică etc.).
Conform categoriei estetice în care se înscrie, avem personaj fabulos (înzestrat cu
puteri supranaturale, făcînd parte chiar și din lumea animală, dîndu-i-se viață prin
intermediul personificării); personaj mitic (simbolizează un mit popular autohton sau o
credință din mitologia universală, avînd rolul ideatic de a susține existența mitului
ancestral); personaj fantastic (depășește cadrul existenței umane, este eroul unor situații
neobișnuite, construite prin specularea unor teorii sau ipoteze din procesul cunoașterii);
personaj legendar (întruparea simbolică a modelului de erou popular, a vitejiei și curajului,
a eroismului anonim drept exemplu al neamului românesc); personaj alegoric (personaj
metaforic, întruchipînd o categorie umană, un statut social, la care se operează un transfer
din planul abstract al unor înțelesuri profunde, într-unul figurativ, de suprafață); personaj
istoric (personaj care este atestat istoric, fie un domnitor, fie un boier român, fie oricare
altă personalitate ce a trăit într-un timp și spațiu istoric); personaj tragic (model uman,
frămîntat de un conflict interior și învins de propriul destin); personaj comic (înfățișează
un caracter uman, un tip de moravuri sociale sau politice care stîrnește zîmbetul și are rol
moralizator); personajul absurd (individ irațional, neverosimil, conturat împotriva legilor
firii și a gîndirii logice, utilizînd formule șocante de expresie. Se pune accent pe răul
înrădăcinat în structura interioară a omului, pe incapacitatea insului de a găsi sensul vieții,
de a stabili un acord cu societatea și rigorile acesteia, de a comunica și a intra în relații cu
ceilalți).
Luînd în considerație curentul literar din care face parte, distingem: personaj clasic
(forță interioară, caracter puternic, înzestrat cu vitejie, curaj, cumpătare, rațiune, demnitate
și dominat de o trăsătură de caracter ce-l definește); personaj romantic (dominat de trăiri
puternice, sentimente exagerate de tristețe, melancolie, scepticism. Caracter excepțional ce
acționează în împrejurări excepționale); personaj realist (individ tipic, aflat într-un mediu
social obișnuit, reprezentînd tipuri umane precum arivistul, demagogul, amorezul, cocheta,
orfanul, țăranul, meseriașul, snobul etc.); personaj expresionist il(ustrează expresia pură a
trăirilor sufletești, neliniștea existențială, idealul întoarcerii la sufletul primar. Personajele
expresioniste înfățișează figuri generice, reprezentative pentru o întreagă categorie, fiind
mai mult simboluri ale unor idei sau concepte, decît individualități umane); personaj
naturalist (aflat în relație directă cu ereditatea și mediul înconjurător, dominat de instincte
și dependent de moștenirea genetică, starea psihică fiindu-i concentrată la manifestările
naturii).
După relația personajului cu textul și autorul: personaj-narator (personajul care
narează la persoana I, realizînd o contopire dintre sine și narator); personaj reflector (erou
epic care asistă, fără ca să se implice, la desfășurarea acțiunii, la evenimentele și
întîmplările pe care le comunică în mod obiectiv cititorului sau altor personaje); personaj-
martor (individul prin ochii căruia cititorul ia cunoștință despre întîmplări, evenimente,
înfățișarea și faptele celorlalte personaje, amplificînd senzația de autenticitate a narațiunii,
oferind modernitate narațiunii artistice); personaj-simbol (sugerează o idee sau o concepție
cu caracter de generalitate, o viziune a unei categorii umane sau o întreagă comunitate,
aflată într-o situație limită).
 Avînd în vedere gradul și modalitățile de transfigurare a realității (obiectiv-
subiective) delimităm: personaj pur fictiv; personaj cu rădăcina într-o esență umană
atestată istoric; personaj – scriitorul însuși; personaj care implică anumite date din viața
scriitorului; personaje – personificări de animale sau elemente din regnul vegetal și
mineral; personaj parodic, alegoric, alegorico-simbolic, fabulos; personaj – marionetă
(care acționează prin acte nejustificabile); suprapersonajul (nu e individ, ci un loc,
eveniment, devenit metaforă).
Analizînd gradul și modul în care autorul se proiectează în personajul său fictiv,
acesta poate fi: o proiecție (intermediu prin care autorul exprimă ideile și gusturile sale); o
dedublare (personajul reprezintă, în același timp, două ipostaze diferite care viețuiesc în
autor); o demultiplicare (personaje care reprezintă fiecare un abstract dintre altele posibile
ale autorului); o sublimare (proiecție umană fictivă cu rol compensator pentru autor); o
antiteză (tip uman pe care autorul îl condamnă); o marionetă (personaj care asigură o
demonstrație); o individualitate proprie (care acționează și vorbește în conformitate cu
personalitatea atribuită de autor, aceasta dispărînd îndărătul personajului).