Sima Octavian

An II-RE-ID

William Blake privit prin ochii unui cititor profan

Trebuie să recunosc cu ruşine că, până nu demult, poemele lui William Blake erau
o necunoscută aproape desăvârşită pentru mine. Ştiam despre William Blake prea puţine,
dar totuşi suficient cât să nu fiu considerat un ignorant. Ştiam despre el că este unul dintre
poeţii celebrii ai Angliei (abia mai târziu, la o primă cercetare am aflat şi despre proza
sa), dar nu cunoşteam diferite detalii importante ca de exemplu încadrarea sa din punct de
vedere literar sau stilistic, despre contextul literar şi social în care şi-a scris poemele sau
despre originea izvorului său inspiraţional. Practic, nu ştiam aproape nimic.
Aş vrea să pot afirma că setea de cultură literară şi cunoaştere m-a făcut să-l descopăr
pe William Blake, dar în acest caz aş putea fi catalogat drept un ipocrit. Nevoia este cea
care m-a adus în faţa celebrelor sale „Cânturi ale experienţei” sau „Cânturi ale
inocenţei”. Nu vreau să fiu lipsit de orice formă de patriotism, dar, personal mi se pare
că, în ciuda strădaniilor multor autori români de a-l traduce şi de a-l reda pe Blake în
deplinătatea esenţei versurilor sale, poemele sale scad în valoare literară în momentul
transpunerii acestora în limba română, la fel cum poate şi poeziile eminesciene nu au
aceeaşi însemnătate şi valoare traduse în limba engleză. Aşadar, ma voi referi la cele
două volume de poezii păstrând titlul original al lui W.Blake „Songs of innocence” şi
„Songs of experience”.

Mi s-a părut absolut extraordinar de sugestiv şi reprezentativ verdictul critic dat

asupra poemelor lui William Blake (dar şi asupra lui personal, consider eu) de către
William Wordsworth care afirma, după moartea lui Blake: „Fără îndoială, acest sărman
om era nebun, dar este ceva în nebunia acestui om ce îmi stârneşte interesul mai
puternic decât judecata sănătoasă (n.p sanity) a lui Lord Byron sau Walter Scott”
Însăşi viaţa lui William Blake a fost deseori trasată în afara limitelor normalităţii. În
perioada copilăriei, Blake susţinuse deseori apariţia unor „viziuni” – în jurul vîrstei de 4
ani Dumnezeu i se înfăţişase în geamul unei ferestre, apoi la 9 ani le vorbeşte celor din
jur despre un copac încărcat cu îngeri pe care îl văzuse în timpul unei plimbări prin
împrejurimi. La vârsta de 10 ani îşi manifestă dorinţa de a deveni pictor, iar părinţii săi îl
trimit la şcoala de artă. Interesant este faptul că părinţii nu l-au obligat să urmeze
cursurile unei şcoli elementare, el învăţând să scrie şi să citească singur. La scurt timp
după a început să scrie poezie. Talentul său deosebit pentru pictură şi poezie l-au ajutat
ulterior să-şi realizeze singur ilustraţiile şi coperţile cărţilor sale de poezii dar şi să fie
desemnat sa execute schiţele mormintelor din Westminster Abbey. Acest moment avea
să-i influenţeze mai târziu stilul creativ al poemelor sale.
La vremea publicării celor două volume de poezii „Songs of innocence” şi „Songs of
experience” Blake îşi divizează cititorii, admiratorii şi criticii în mai multe categorii.
Mulţi dintre aceştia tindeau să interpreteze, pe nedrept în opinia mea, cele două volume
ca fiind „cărţi pentru copii” datorită stilului său simplu şi accesibil, versurilor scurte,
neînţesate de figuri de stil pretenţioase. De partea cealaltă, existau o serie de păreri care
sesizau critici sau chiar satiră în spatele versurilor lui aparent naive. Interpretarea greşită
sau subestimarea sensului versurilor sale au făcut ca opera lui Blake să nu fie apreciată, la
timpul respectiv, la adevarata-i valoare. Acest lucru a fost făcut însă de generaţiile
recente sau contemporane, versurile sale au fost interpretate dincolo de ritm, rimă şi
măsură, dându-se o mult mai mare importantă semnificaţiilor ascunse în spatele acestora.

Primul contact cu poezia lui Blake. A poison tree

Am citit fragmente din „Songs of experience” într-un mod neconform cu tiparele, pentru
a păstra stilul neconform al poeziei sale. Nu am început cu unul dintre cele mai celebre
poezii ale sale, „The Tyger”, tocmai pentru că aflasem că această poezie este privită de
mulţi ca fiind printre cele mai reuşite ale ciclului. Sincer, am ales poezia care m-a atras
prin prisma titlului, în încercarea de a-mi satisface subteranul literar, înclinaţia către
misticism, intriga dublei semnificaţii, emoţia unor lumi mai întunecate, mai profunde şi
neaparţinând unor anume canoane.
Aşadar, am ales ca punct iniţiatic poezia „A poison tree”

I was angry with my friend:

I told my wrath, my wrath did end.
I was angry with my foe;
I told it not, my wrath did grow.

And I water'd it in fears,

Night & morning with my tears;
And I sunned it with my smiles
And with soft deceitful wiles.

And it grew both day and night,

Till it bore an apple bright;
And my foe beheld it shine,
And he knew that it was mine,

And into my garden stole

When the night had veil'd the pole:
In the morning glad I see
My foe outstretch'd beneath the tree

Pe-un prieten eu m-am mîniat:

Mi-am spus durerea, m-a lăsat.
M-am mîniat pe un duşman:
N-am spus-o, a crescut avan.

Şi am udat-o tot cu groază,

Cu lacrimi am ţinut-o trează;
Şi-am însorit-o cu zîmbiri,
Şi cu viclene uneltiri.

Şi-atît de mult crescu cumplita,

Încît un mîndru măr rodit-a;
 Şi-al meu duşman, zărindu-mi-l
Pe creangă sus, veni tiptil,

Furiş, în miezul nopţii-adînce,

La mărul meu, ca să mi-l mînce;
Şi-n zori, ferice sunt cît zece
Să-l văd sub pom, întins şi rece.

Asemeni multora, m-am grăbit să remarc de la început simplitatea versurilor, atât

din punct de vedere al constructiei lexicale, cât şi a semnificaţiei acestora, a cărei
importanţă, fără să realizez, am trecut-o în planul secund.
Dintotdeauna am avut convingerea că semnificaţia unor poezii, în cea mai realistă şi
apropiată de adevăr versiune, este semnificaţia pe care fiecare cititor o atribuie versurilor,
asta dincolo de toate interpretările sau criticile realizate de-a lungul timpului.
Multitudinea de semnificaţii şi sensuri ale unor versuri dau, în opinia mea, valoarea unor
poezii.
Lecturând pentru a doua oară poezia şi încercând să realizez o analiză personală a fiecărei
strofe, remarc anumite semnificaţii pe care nu le-aş fi sesizat doar după o singură lectură.
Observ imediat, probabil la fel ca marea majoritate a restului cititorilor, o conexiune între
titlul ciclului de poezii “Songs of Experience” şi modul de formare al poeziei. Blake
începe poezia cu o strofă în care relatează o experienţă aparent proprie, dându-i acestei
prime strofe o uşoară tentă aforistică. Versurile par simple, semnificaţiile de asemenea.
Poetul începe brusc, creînd senzaţia că omite orice fel de introducere, şi prezintă
cititorilor săi evoluţia unui sentiment de furie, durere, dezvoltat în circumstanţe diferite.
Pe măsura ce lecturam şi a doua strofă, am putut observa că Blake creează o analogie
între creşterea sentimentului de furie şi creşterea unui copac. Elementele necesare vieţii:
apa şi lumina sunt metaforic reprezentate prin lacrimi , zâmbiri şi uneltiri.
Rodul acestei furii este şi el simbolic reprezentat printr-un măr. Inevitabil, alăturând
analogiile poeziei între ele (durerea şi ura ca slăbiciuni umane, creşterea acestora
asemenea unui pom, rodul lor reprezentat sub forma unui măr) se naşte firesc întrebarea:
Oare Blake vorbeşte indirect despre Grădina Raiului, din Geneză?
Strofa următoare întăreşte această ipoteză, mărul fiind prezentat ca simbol al tentaţiei,
asemănător Bibliei, după ce a fost prezentat anterior ca rod al unor trăiri umane puternice.
Asemănările cu pasajele biblice, deloc întâmplătoare în opinia mea, continua într-o
manieră care scufundă cititorul în interpretări şi analogii. Reapariţia duşmanului, ca
simbolul celui ce împlineşte păcatul , moartea acestuia ca pedeapsă, asemănătoare
izgonirii din Grădina Raiului a lui Adam şi Eva, sunt alte elemente similare cu pasaje din
Biblie.
Oare putem merge mai departe cu analogiile? Oare Blake încearcă să sugereze că însuşi
Dumnezeu şi-a cultivat furia sub forma unui pom în mod deliberat, pentru a-l supune pe
om tentaţiei de a cădea în păcat? Dacă Blake sugerează cu adevărat acest lucru, care este
motivul pentru care o face? Reprezintă acest lucru propriile sale convingeri sau încearcă
să deschidă mintea cititorului spre controversă?
Oricare ar fi răspunsurile, probabil niciodată ele nu vor fi aceleaşi. Arta lui Blake constă,
după cum am constatat, în multitudinea de interpretări pe care cititorul le poate atribui
versurilor sale. El însămânţează în mintea cititorilor săi întrebări şi oferă răspunsuri care
generează şi mai multe intrigi în interiorul raţiunii umane. De altfel, Blake era recunoscut
pentru felul său de a privi forma ideală a lucrurilor din perspectiva “viziunilor
interioare” ale omului. Blake susţinea că poezia lui este accesibilă oamenilor de rând, dar
niciodată nu a agreeat ideea de a-şi sacrifica convingerile şi viziunile pentru a deveni
popular.
Totuşi, impresia mea personală e că Blake nu este un poet popular. Dacă se poate spune
aşa, este mai puţin popular decât unii poeţi populari, caracterizat ca un poet
neconvenţional. Poate pentru faptul că, deşi cei fascinaţi de poeziile sale îi împărtăşesc în
mare parte viziunile, ei nu reprezintă majoritatea, ci reprezintă o parte a laturii umane ce
se întreabă, ce caută răspunsuri.

Bibliografie

Eliot, T.S. "Blake." -The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism, 1922.
Davis, M William Blake: A New Kind of Man, 1977
Victor N. Paananen. A review of William Blake, Romanticism on the Net 8 1997