TRATAT din 1460

Tratatul dintre Vlad V, Suveranul Valahiei şi Sultanul Mahomet II

S-a tradus din nou după textul publicat în anul 1806 de Tunusli în istoria
Valahiei pag. 128, şi în anul 1819 de Dionisie Fotino care (tomul III pag. 372)
arată chiar şi izvorul din care l-au scos la lumină; izvor care nu lasă nici urmă de
îndoială despre autenticitatea acestui document atât de însemnat pentru Principatul
României. Mai sus-numitul autor ne încredinţează, că el a aflat textele ambelor
tratate ale României într-o cărticică, ce i-au dat-o răposatul boier Alexandru
Văcărescu, al căruia părinte, demnul de stimatoare memorie, Marele Ban Ioan
Văcărescu în timpul petrecerei sale în Constantinopole, prin cheltuieli
însemnătoare au izbutit a căpăta întocmai copii de pe ele din codicile împărăteşti,
(kiutucuri). După această nouă şi exactă traducere, făcută de bărbaţi competenţi, se
cuvine dar a îndrepta şi textele publicate până acum, care, deşi traduse tot din
cărţile lui Tunusli şi Fotino singurele izvoare cunoscute până acum în privinţa
textelor, înfăţişează mai multe greşeli şi neexactitudine foarte însemnate. Spre
exemplu atragem luarea aminte a lectorilor asupra art. 1 al capitulaţiei din 1460, în
care printr-o licenţă adevărat poetică a D. Vilkinson (în Tableau historique et de la
Moldavie et de la Valachie, pag. 18 a ediţiei Franceze din 1821), orbeşte reprodusă
de alţi scriitori, s-au introdus mai multe cuvinte care nu se află nici la Tunusli, nici
la Fotino, şi care alterând sensul, dau idei greşite despre relaţiile internaţionale ale
Principatelor.
Nota redactorului buletinului Divanului Ad-hoc
K. Hurmuzachi.

ART. 1
Turcii nicidecum să se amestece în treburile ţării, nici să stăpânească, nici să vie
în ţară, ci numai unul singur trimisul imperial să vină, însă şi acesta numai cu
învoirea Domnească. Trimisul acesta, călătorind de la Dunăre până la Târgovişte,
să fie însoţit de un om Domnesc, şi primind tributul, să se întoarcă iarăşi cu
oamenii Domneşti până la Giurgiu, unde, numărându-se din nou banii în sumă de
10.000 galbeni sultanini de ai monetăriei noastre, să primească adeverinţa de la
dregătorul acelui loc. De la Giurgiu, trecând la Rusciuc, să primească şi de acolo
adeverinţă, pentru ca ţara să rămână nerăspunzătoare, dacă s-ar întâmpla ca banii
să se piardă pe drum.
ART. 2
Ţara să se guverneze după legile ei, să aibă deplină putere de a face război cu
vecinii săi orişicând va voi, şi să încheie legături de amiciţie cu dânşii; şi Domnul
să fie stăpân peste viaţa şi moartea supuşilor săi.
ART. 3
Câţi creştini s-ar turci în Turcia, iar după aceia trecând în România ar lua iarăşi
legea creştinească să fie cu totul nesupăraţi şi nereclamaţi.
ART. 4
Câţi români ar merge în Turcia pentru treburile lor, să nu fie supăraţi pentru
haraciu, nici pentru îmbrăcămintele lor.
 ART. 5
Domnii creştini să se aleagă de către mitropolitul, episcopii şi boierii.
ART. 6
Când vreun mahometan ar avea vreun proces cu vreun român, procesul lui să se
trateze în Divanul Domnesc după obiceiul ţării, şi sentinţa judecăţii să aibă putere.
ART. 7
Neguţătorii turci, care ar veni cu negoţ, să vină cu ştirea Principelui, şi cu arătare
din ce loc sunt, şi fără întârziere, cu ridicata sau să cumpere sau să vândă marfa
prin oraşe, şi să iasă nemijlocit din ţară, nefiindu-le iertat a cutreiera ţara spre a
cumpăra şi a vinde în deosebite locuri.
ART. 8
Aceşti neguţători turci să nu aibă voie a lua cu sine servitor român, nici
servitoare română; nici a avea loc deosebit pentru rugăciunile lor.
ART. 9
Pentru nici un fel de reclamaţie să nu se sloboadă Firman asupra vreunui
indigen, nici să nu ridice pe cineva din ţară, ca să-l ducă la Constantinopole, sau la
alt tribunal din Turcia.
Datu-s-au în anul 872.

---------------