Unitatea de învăţare 5.

Geometria maselor

Cuprins
5.1. Introducere ............................................................................................................. 71
5.2. Competenţe ............................................................................................................ 71
5.3. Noțiuni generale.....................................................................................................72
5.4. Centrul de greutate (centrul de masă)....................................................................73
5.4.1 Proprietăţile centrului de masă (centrului de greutate)..........................76
5.5. Momente statice. Teorema momentelor statice......................................................77
5.6. Centrul de masă al corpurilor compuse................................................................79
5.7. Teoremele Pappus – Guldin...................................................................................80
Rezumat.........................................................................................................................85
Test de evaluare a cunoștințelor...................................................................................85
Test de autoevaluare a cunoștințelor............................................................................86
Temă de control............................................................................................................87
Bibliografie...................................................................................................................88

5.1. Introducere
Unitatea de învățare 5 pune bazele însușirii noțiunilor cu privire la geometria
maselor. Ținând cont de noțiunile însușite în cadrul unității de învățare 4, cu
privire la reducerea sistemelor de forțe paralele, se determină centrul de greutate
al sistemelor de puncte materiale, al solidelor rigide omogene de formă simplă și
complexă, precum și al corpurilor neomogene. Cunoscând poziția centrului de
greutate al unui corp de lungime sau al unei suprafețe, pe baza teoremelor
Pappus-Guldin se determină aria laterală, respectiv volumul corpurilor de
revoluție.
5.2. Competenţele unităţii de învăţare
După parcurgerea Unității de învățare 5, studenții vor fi capabili:
- să aplice noținile însușite în cadrul Unității de învățare 4, cu privire la
reducerea sistemelor de forțe paralele, pentru a determina centrele de
greutate ale corpurilor;
- să determine centrul de masă al corpurilor de formă simplă (bare, plăci,
corpuri de volum);
- să determine poziția centrului de masă al oricărui corp de formă complexă
(de lungime, de suprafață, de volum);

71
 - să calculeze aria laterală, respectiv volumul oricărui corp de revoluție, pe
baza teoremelor Pappus-Guldin.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 4 ore.

5.3. Noțiuni generale

Masa reprezintă mărimea fizică scalară de stare, care măsoară proprietatea

materiei de a fi inertă şi de a produce un câmp gravitaţional. Altfel spus, masa
reflectă din cele mai importante însuşiri ale materiei: inerţia, adică tendinţa
generală a sistemului material de a-şi păstra starea de repaus sau de mişcare
rectilinie şi uniformă, gravitaţia, adică atracţia reciprocă a particolelor
materiale. În mecanica clasică, masa, se întâlneşte sub două accepţiuni, masa
inertă şi masa gravifică, care intervin respectiv în principul fundamental al
r r
mecanicii F = m ⋅ a şi în legea atracţiei universale.
Datorită câmpului gravitaţional al Pământului, greutatea G a unui corp de
masă m este forţa cu care acesta este atras în vid de către Pământ, adică:
r r
G = mg . (5.1.)
r
Masa corpului definită prin raportul dintre greutatea G şi intensitatea
r r r
câmpului gravitaţional g , m = G g , se numeşte masă gravifică.
S-a demonstrat pe cale experimentală de către Galileo Galilei, iar ulterior de
către fizicianul Loránd Eötvös, existenţa identităţii între masa gravifică şi masa
inertă.
r
Intensitatea câmpului gravitaţional g din relaţia (5.1.) se numeşte acceleraţie
terestră şi reprezintă rezultanta dintre acceleraţia gravitaţională, datorită
forţei de atracţie gravitaţională şi acceleraţia de transport, datorită mişcării de
rotaţie a Pământului. Valoarea acceleraţiei terestre este variabilă cu latitudinea
şi altitudinea (măsurată la nivelul mării, la Ecuator are mărimea 9,781 m⁄s2 şi la
pol de 9,831 m⁄s2), iar direcţia ei este aproximativ către centrul Pământului,
abaterea maximă atingând circa 6 minute la latitudinea de 45° faţă de verticala
teoretică a locului. În general, pentru corpurile din inginerie se consideră
r
acceleraţia g constantă şi egală în mărime cu g = 9.81 m/s2.

72
5.4. Centrul de greutate (centrul de masă)

În figura 5.1. se consideră un sistem de puncte materiale cu punctul material

reprezentativ Ai de masă mi, greutate
r r
mi g sistemul
Dacă şi vectordedepuncte
poziţie materiale
ri , unde
este
i =un
1, ncontinuu
. omogen cu un număr
infinit de puncte materiale şi masă
elementară infinit de mică dm,
r r
greutate dG = dmg şi vector de
r
poziţie r , atunci sistemul material
defineşte un corp rigid. În aceste
condiţii sistemele de forţe cu forţele
r r
reprezentative mi g şi dm ⋅ g pot fi
Fig. 5.1.
înlocuite cu rezultanta unică care are ca suport axa centrală. Această rezultantă
se va numi greutatea sistemului de puncte materiale, greutatea sistemului
material având expresia:
r r r r
G = ∑ mi g = g ∑ mi = mg ; ∑ mi = m ;
r r r r (5.2.)
G = dmg = g ∫ dm = mg ; ∫ dm = m ,
unde m reprezintă masa sistemului material, având punctul de aplicaţie în C,
centrul forţelor paralele, situat pe axa centrală, numit centrul de greutate sau
centrul de masă al sistemului material.

Centrul de greutate sau central de masă al unui sistem material este

punctul în care se consideră concentrată întreaga greutate sau masă al
unui sistem material.
Vectorul de poziţie al centrului de greutate (de masă), este:
r r
r
rC =
∑ Gi ri r
; rC =
∫ r gdm
(5.3.)
∑ Gi ∫ gdm
Înlocuind în relațiile (5.3.) expresiile matematice (5.2.), se obţine:
rr r r r
r
rC =
∑ Gi ri ∑ mi gri
= =
∑ mi ri = ∑ mi ri ,
∑ Gi ∑ mi g ∑ mi m
r r r (5.4.)
r
rC =
∫ r gdm ∫ r dm
= =
∫ r dm .
∫ gdm ∫ dm m

Relaţiile (5.4.) demonstrează că centrul de greutate este un element geometric

depinzând de modul de distribuţie a maselor pe domeniul de definiţie al

73
sistemului material.
Proiectând relaţiile (5.4.) pe axele reperului cartezian Oxyz se obţin
coordonatele centrului de masă, astfel:
 mi xi   ∫ x dm 
[rC ] = mi yi  ;
1 
[rC ] = ∫ y dm .
1 
(5.5.)
m m
 mi z i   ∫ z dm 

Studiul centrului de greutate este indisolubil legat de noţiunea de densitate

(masă volumică). Pentru înţelegerea noţiunii se defineşte mai întâi noţiunea de
densitate medie (masă volumică medie) prin expresia:
∆mi
ρ med = . (5.6.)
∆Vi

Trecând la limită, când ∆Vi → 0 se obţine densitatea:

ρ = dm dV (5.7.)
În mecanică, corpurile împărţindu-se în bare (linii materiale), plăci (suprafeţe
materiale) şi corpuri (volume materiale), se definesc densităţile prezentate în
tabelul 5.1.
Tabelul 5.1.
Corpuri Simbol Densitate medie Densitate
Bare L ∆m dm
ρ l med = ρl =
∆l dl
Plăci A ∆m dm
ρ A med = ρA =
∆A dA
Blocuri V ∆m dm
ρV med = ρV =
∆V dV
În cazul corpurilor omogene şi izotrope densitatea este constantă, adică:
ρ = const. (5.8.)
În cazul corpurilor neomogene, densitatea este variabilă.
ρ = ρ ( x, y , z ) (5.9.)
În baza relaţiilor (5.5.) şi a relaţiilor din tabelul 5.1., pentru un sistem material
distribuit după o linie, rezultă:

xC =
∑ mi xi = ∑ ρ l li xi = ∑ li xi ; x = ∫ xdm = ∫ xρ l dl = ∫ xdl ( 5.10.)
ρl ⋅ l ρl ⋅ l
C
m l m l
Extinzând exemplul dat pentru toate tipurile de sisteme materiale întâlnite în
mecanică, în tabelul 5.2 sunt prezentate coordonatele centrului de masă în cazul
acestora.

74
 Analizând relaţiile (5.6.), (5.7.), (5.8.), (5.9.) şi relaţiile din tabelul 5.2. rezultă
următoarele condiţii:
a) Poziţia centrului de greutate sau a centrului de masă depinde numai de
forma geometrică a corpurilor, nu şi de natura acestora.
b) Centrul de masă introduce trei feluri de densităţi, densitatea liniară ρ l ,

densitatea superficială ρ A şi densitatea volumică ρ V corespunzător celor

trei tipuri de corpuri, respectiv bare (monodimensionale), plăci
(bidimensionale) şi blocuri (tridimensionale).
c) Dacă particulele care formează sistemul de puncte materiale sunt în
număr finit, atunci însumările din relaţiile ce exprimă coordonatele
centrului de masă sunt simple operaţiuni algebrice.
d) Dacă particulele sistemului material sunt de mase infinitezimale, iar
numărul acestora infinit de mare (cazul corpului), atunci operatorul de
însumare se transformă în operator de integrare.
Tabelul 5.2.
DISTRIBUŢIA SISTEMULUI MATERIAL (DISCRET - OMOGEN)

r r r r r r
r ∑ ri li r ∫ r dl r ∑ ri Ai r ∫ r dA r ∑ riVi r ∫ r dV
rC = ; rC = ; rC = ; rC = ; rC = ; rC = ;
∑ li ∫ dl ∫ Ai ∫ dA ∫ Vi ∫ dV

xC =
∑ xi li ; x = ∫ xdl ; x = ∑ xi Ai ; x = ∫ xdA ; x = ∑ xiVi ; x = ∫ xdV
∑ li ∑ Ai ∑ Vi
C C C C C
∫ dl ∫ dA ∫ dV

yC =
∑ yi li ; y = ∫ ydl ; y = ∑ yi Ai ; y = ∫ ydA y = ∑ yiVi ; y = ∫ ydV
∑ li ∑ Ai ∑Vi
C C C C C
∫ dl ∫ dA ∫ dV

zC =
∑ z i li ; z = ∫ zdl . z = ∑ z i Ai ; z = ∫ zdA z = ∑ z iVi ; z = ∫ zdV
∑ li ∑ Ai ∑ Vi
C C C C C
∫ dl ∫ dA ∫ dV

75
 Tabelul 5.2. - continuare
SISTEME MATERIALE NEOMOGENE
r r r
r ∑ ρ ( xyz )ri li r ∑ ρ ( xyz )ri Ai r ∑ ρ ( xyz ) riVi
rC = ; rC = ; rC = ;
∑ ρ ( xyz )li ∑ ρ ( xyz ) Ai ∑ ρ ( xyz )Vi
r r r
r ∫ ρ ( xyz ) r dl r ∫ ρ ( xyz ) r dA r ∫ ρ ( xyz ) r dV
rC = . rC = . rC = .
∫ ρ ( xyz ) dl ρ
∫ ( xyz ) dA ∫ ρ ( xyz ) dV

5.4.1 Proprietăţile centrului de masă (centrului de greutate)

a) Dacă un sistem material admite un plan de simetrie, o axă de simetrie
sau un centru de simetrie, centrul de masă se găseşte în acel plan, pe acea
axă, respectiv în acel centru.
b) Centrul de masă coincide cu centrul de greutate, însă, dacă sistemul
material se află în afara câmpului gravitaţional al oricărui sistem
material, nu se poate vorbi de centrul de greutate, dar se poate vorbi de
centrul de masă. Deci, noţiunea de centru de masă este mai generală
decât noţiunea de centru de greutate.
c) Centrul de greutate este un punct material, centrul de masă este un punct
geometric.
d) Dacă masa sistemului material este amplificată sau simplificată prin
aceeiaşi mărime scalară, centrul de masă nu se schimbă.
e) Centrul de masă al unui sistem material nedeformabil nu se schimbă la
schimbarea reperului.
f) Centrul de masă al unui sistem material deformabil există în orice
moment, dar poziţia lui se schimbă în funcţie de noua distribuţie a masei
(vezi relaţia 5.9.).
r r r
Observaţii: - proprietatea (b) se admite pentru g 0 = const. , cum g 0 ≠ g ( r ) ,

aceasta nu corespunde realităţii; pentru corpurile situate pe Pământ sau în

apropierea acestuia, proprietatea este acceptată, în schimb, pentru studiile din
cosmonautică (sateliţi artificiali),
R2
g (r ) = g 0 , unde r = R + h , (5.11.)
( R + h) 2
R – fiind raza Pământului şi h – înălţimea la care se află corpul faţă de
suprafaţa acestuia;

76
 - proprietăţile (d) şi (e) sunt justificate în baza proprietăţilor centrului
vectorilor paraleli.
5.5. Momente statice. Teorema momentelor statice

În figura 5.2. se consideră un sistem de puncte materiale cu punctul material

r r r r
reprezentativ Ai, de masă mi şi vector de poziţie ri = xi i + yi j + z i k . Dacă
sistemul de puncte materiale reprezintă un corp, atunci punctul reprezentativ A,
r r r r r
are masa dm şi vectorul de poziţie r , r = xi + yj + zk .
Se numeşte moment static al unui sistem de puncte materiale în raport cu
un plan, o axă sau un pol, suma produselor dintre masele punctelor care
alcătuiesc sistemul şi distanţele de la aceste puncte la planul, axa sau polul
considerat.

Astfel, expresiile de forma:

r r r r
S = ∑ mi ri ; S = ∫ r dm (5.12.)
reprezintă momentele statice
planare, axiale sau polare pentru
sistemele materiale discontinue
respectiv sisteme materiale continue,
după cum r şi ri reprezintă
distanţele da la particulele materiale
mi , respectiv dm în raport cu un
plan, axă sau pol. În baza expresiilor
(5.12) şi tinând seama de figura 5.2.,
Fig. 5.2.
în tabelul 5.3. sunt prezentate expresiile momentelor statice pe feluri de sisteme
materiale şi modul de reprezentare a acestora în spaţiu, plan, dreaptă şi punct.
Tabelul 5.3.
Modul de EXPRESIILE MOMENTELOR STATICE
repartizare Sistemul
al maselor material
Planare Axiale Polare
mi şi dm
r r
S xoy = ∑ mi z i S x = ∑ mi yi2 + zi2 So = ∑ mi ri
r r
S xoz = ∑ mi yi S y = ∑ mi yi2 + zi2 S o = i ∑ m i xi
Spaţiu r
Disconti- + j ∑ mi y i
(Oxyz) nue r
Ai (xi yi zi) S yoz = ∑ mi xi S z = ∑ mi xi2 + yi2 + k ∑ mi z i
A (x y z)
r r
S xoy = ∫ zdm S x = ∫ y 2 + z 2 dm S o = ∫ r dm
Continue

77
 Tabelul 5.3. - continuare
r r
S xoz = ∫ ydm S y = ∫ x 2 + z 2 dm So = i ∫ xdm +
r
j ∫ ydm
S yoz = ∫ xdm Sz = ∫ x 2 + y 2 dm r
+ k ∫ zdm
r r
S xoz = ∑ mi yi S x = ∑ mi yi S o = ∑ mi ri
Disconti-
Plan r r
nue S yoz = ∑ mi xi S y = ∑ mi xi S o = i ∑ mi x i
Oxy r
Ai (xi ,yi) + j ∑ mi yi
A (x y) r r
S xoz = ∫ ydm S x = ∫ ydm S o = ∫ r dm
continue r r
S yoz = ∫ xdm S y = ∫ xdm S o = i ∫ xdm +
r
j ∫ ydm
r r
Dreaptă Disconti- S yoz = ∑ mi xi S y = S z = ∑ mi xi S o = i ∑ mi xi
Ai (xi) nue
A (x) r r
continue S yoz = ∫ xdm S y = S z = ∫ xdm S o = i ∫ xdm
Punct Disconti- 0 0 0
O (o,o,o) nue
continue 0 0 0
Analizând expresiile momentelor statice (tabelul 5.3.) rezultă următoarele
proprietăţi:
a) momentul static polar este o mărime vectorială, iar momentele statice
planare şi axiale sunt mărimi scalare ce pot fi pozitive, negative sau nule;
b) momentele statice sunt elemente geometrice ce caracterizează repartiţia
maselor unui sistem material în raport cu un reper (sistem de referinţă) în
repaus sau în mişcare rectilinie şi unuformă;
c) momentele statice în raport cu un punct în care se consideră concentrată
întreaga masă a sistemului material (centrul de masă) este nul;
d) momentele statice sunt dependente de reperul considerat (plan, axă sau
pol), schimbându-se totodată şi funcţie de originea acestuia.
Se consideră exprimarea vectorială a centrului de masă dată de relaţiile (5.5.)
şi în baza relaţiilor (5.12.), rezultă relaţiile,
r r r r r r
S O = ∑ ri mi = mrC si S O = ∫ r dm = mrC . (5.13.)
care exprimă teorema momentelor statice.
Momentul static al centrului de masă în care se presupune concentrată
întreaga masă a unui sistem material, în raport cu un reper, este egal cu
momentul static al sistemului material respectiv.

78
 Momentul static al unui sistem material nu se schimbă dacă întreaga masă
a sistemului se consideră concentrată într-un singur punct numit – centrul
de masă.

5.6. Centrul de masă al corpurilor compuse

În figura 5.3. este prezentat un corp de formă compusă, avînd masa m.

Corpul al cărui centru de masă dorim
să-l determinăm, se va descompune în
corpuri simple, pentru care se cunoaşte
centrul de masă, corpuri ale căroror
mase sînt mi (i = 1,2, …,n). Centrul de
masă al fiecărui corp este definit de
către vectorul de poziţie ri ; rC

Fig. 5.3. reprezintă vectorul de poziţie al centru-

lui de masă al corpului compus. Masa corpului este egală cu suma maselor
corpurilor simple constituente:
n
m = ∑ mi (5.14.)
i =1

cu menţiunea că dacă există “un gol” (dacă se scade un corp simplu) masa
corpului espective va apărea cu semnul minus.
Cu ajutorul teoremei momentelor statice (relaţia 5.13.), vom putea scrie
expresia vectorului de poziţie al centrului de masă al corpului compus:
n
∑ r i mi
i =1
rC = n
(5.15.)
∑ mi
i =1

Cunoscînd coordonatele centrului de masă al fiecărui corp simplu constituent,

prin proiectarea relaţiei (5.15.) după direcţiile celor trei axe de coordonate, vom
obţine expresiile coordonatelor centrului de masă al corpului compus:
n n n n n n
∑ x i mi ∑ x i mi ∑ y i mi ∑ y i mi ∑ z i mi ∑ z i mi
i =1 i =1 i =1 i =1 i =1 i =1
xC = n
= ; yC = n
= ; zC = n
=
m m m
∑ mi ∑ mi ∑ mi
i =1 i =1 i =1
(5.16.)
Cu ajutorul relaţiilor (5.16.) se pot determina coordonatele centrului de masă

79
pentru corpuri compuse de tipul linii materiale, pentru suprafeţe compuse sau
pentru corpuri de volum compuse , după cum urmează:

Linii materiale omogene compuse
Avînd în vedere că masa poate fi scrisă în funcţie de densitatea liniară sub
forma: mi = ρl⋅Li, înlocuind în relaţiile (5.16.), vom obţine:
n n n
∑ x i Li ∑ y i Li ∑ z i Li
i =1 i =1 i =1
xC = n
; yC = n
; zC = n
; (5.17.)
∑ Li ∑ Li ∑ Li
i =1 i =1 i =1

Suprafeţe omogene compuse

Expresia masei unui corp constituent în funcţie de densitatea superficială este:
mi = ρS⋅Ai. Înlocuind această relaţie în ecuaţiile (5.16.), vom determina
coordonatele centrului de masă al suprafeţei materiale compusă:
n n n
∑ x i Ai ∑ y i Ai ∑ z i Ai
i =1 i =1 i =1
xC = n
; yC = n
; zC = n
; (5.18.)
∑ Ai ∑ Ai ∑ Ai
i =1 i =1 i =1

Corpuri omogene de volum

În acest caz expresia masei are forma: mi = ρV⋅Vi. Prin înlocuirea acestei
expresii în relaţiile (5.16.) se va obţine coordonatele centrului de masă pentru un
corp de volum omogen, compus:
n n n
∑ x iVi ∑ y i Vi ∑ z i Vi
i =1 i =1 i =1
xC = n
; yC = n
; zC = n
; (5.19.)
∑ Vi ∑ Vi ∑ Vi
i =1 i =1 i =1

5.7. Teoremele Pappus – Guldin

Cunoscând centrul de masă al liniilor materiale, respectiv al suprafețelor

materiale, Pappus (matematician din Grecia antică) și Paul Guldin (sec. XVI –
XVII, matematician și astronom elvețian) au determinat relațiile care stau la
baza calculului ariilor, respectiv volumelor corpurilor de revoluție (cunoscute ca
teoremele Pappus-Guldin).

80
 Teorema I – Aria suprafeței generată de o
curbă plană care se rotește în jurul unei
axe din planul acesteia, pe care nu o
intersectează, este egală cu produsul
dintre cercul descris de centrul ei de masă
și lungimea curbei.

Fig. 5.3. Se consideră curba plană Γ (fig. 5.3.).

Se pune problema determinării ariei suprefeței generate prin rotirea curbei, în
jurul axei Ox. Elementul de lungime dL descrie o suprafaţă cilindrică de rază
medie y şi generatoare dL, care prin desfăşurare rezultă o bandă a cărei arie este:
dA = 2πy dL (5.14.)
În vederea determinării suprafeţei totale se integrează relaţia (5.14) pe tot
domeniul (pe întreaga lungime a curbei plane). Se obţine:

dA = ∫( L ) dA = ∫( L ) 2πy ⋅ dL =2π ∫( L ) ydL (5.15)

Ţinând cont de relaţiile din tabelul 4.2 rezultă,

∫( L ) ydL = yC ⋅ L (5.16)

unde L reprezintă lungimea curbei plane, iar yC - ordonata centrului de masă al

curbei.
Introducând relaţia (5.16.) în (5.15.) se va obţine aria suprafeţei generată prin
rotirea completă a curbei plane în jurul axei Ox:
A = 2πyC L ; A = 2π ∑ yi Li ; A = 2π ∫ ydL . (5.17)

În cazul rotirii curbei plane cu un unghi θ , aria suprafeţei generate va avea

expersia:
A = θ yi L ; A = θ ∑ yi Li ; A = θ ∫ ydL , (5.18)

unde unghiul θ se exprimă în radiani.

Daca rotirea se face in raport cu axa Oy, atunci se scrie relatia,
A = 2πxC L; A = 2π ∑ xi Li ; A = 2π ∫ ydL.

Operatorul ∑ yi Li si ∑ xi Li se aplică, dacă sistemul de curbe se compune din

curbe simple ca: segmente de dreaptă; cercuri; curbe ca parabole, elipse,
hiperbole, etc, iar operatorul ∫ ydL si ∫ xdL se aplică pentru curbe continue.

81
Teoremă a II - a. Volumul generat prin rotirea unei suprafaţe plane în jurul
unei axe din planul ei, dar pe care nu o intersectează, este egal cu produsul
dintre aria suprafeţei plane şi lungimea cercului descris de centrul său de
masă .

În figura 5.4., volumul elementar

generat de rotirea completă a
elementului de suprafață dA în jurul
axei Ox, poate fi aproximat cu:
dV = 2πydA (5.19.)
Volumul total va rezulta prin
integrarea relaţiei (4.19) pe tot
domeniul (pe întreaga arie a
Fig. 5.4. suprafeţei care se roteşte în jurul

axei Ox:
V = ∫( A) 2πydA = 2π ∫( A) ydA (5.20.)
Ținând cont de relațiile prezentate în tabelul 5.2., expresia matematică (5.20.)
poate fi rescrisă sub forma:
V = 2πyC A ; V = 2π ∑ yi Ai ; V = 2π ∫ ydA sau
(5.21.)
V = 2πxC A ; V = 2π ∑ xi Ai ; V = 2π ∫ xdA.
Relaţiile (4.21) reprezintă volumul obţinut prin rotirea completă, în jurul axei
Ox, respectiv Oy, a suprafeţei plane de arie A.
Dacă rotirea nu este completă, ea având loc după un unghi θ , volumul
corpului obţinut va avea mărimea:
V = θyC A ; V = θ ∑ yi Ai ; V = θ ∫ ydA,
(5.22.)
V = θxC A ; V = θ ∑ xi Ai ; V = θ ∫ xdA,

unde unghiul θ se exprima în radiani.

Operatorii ∑ xi Ai si ∑ yi Ai se aplică dacă sistemul de suprafeţe elementare se
compune din suprafeţe simple ca: pătrat, dreptunghi, cerc, sectoare de cerc,
elipse, parabole, iar operatorul ∫ xdAsi ∫ ydA se aplică pentru suprafaţe continue.

82
Determinarea centrului de masă al barei omogene arc de cerc
Rezolvare
Bara fiind omogenă admite o axă de
simetrie, fie Ox, astfel că centrul de masă se
va afla pe această axă (yc = 0). În baza
relației (5.10.) se determină abscisa centrului
de masă:
Fig. 5.5.
α α
x ⋅ dL ∫−α x ⋅ R ⋅ dθ ∫−α R ⋅ cosθ ⋅ R ⋅ dθ R sinα
xC = ∫ = α = α
= (5.23.)
∫ dL ∫−α R ⋅ dθ ∫−α R ⋅ dθ α

Centrul de masă al plăcii omogene sector de cerc

În figura 5.6. este prezentată o placă omogenă sector de cerc, de rază R,
deschidere unghiulară 2α, căreia i s-a ataşat reperul xOy, cu axa Ox – axă de
simetrie. Centrul de masă al plăcii se va afla pe axa de simetrie Ox, deci yC=0.
Elementul de suprafață considerat are aria
dată de expresia matematică:
dA = u⋅dθ⋅du (5.24.)
abscisa acestuia fiind:
x = u⋅cosθ (5.25.)
Înlocuind expresiile (5.24.) şi (5.25.) în
relaţiile din tabelul 5.2., pentru plăci simple

Fig. 5.6. omogene, se va obţine abscisa centrului de

masă al plăcii sector de cerc, faţă de reperul xOy:

R
R α u3 α
∫ u du ⋅ ∫ cos θdθ
2 ⋅ sin θ −α
∫∫ u cos θ ⋅ dθ ⋅ du ==
2
−α
3
xC = 0
α
== 0
=
∫∫ u ⋅ du ⋅ dθ
R 2 R
∫ u ⋅ du ⋅ ∫ dθ u
⋅θ
α
−α
0 −α 2 0 (5.26.)
R3
⋅ 2 sin α
3 2 R sin α
= = ⋅
R 2
3 α
⋅ 2α
2

83
Să se determine abscisa xC a centrului de masă al corpului din figura de
mai jos:
Relaţia cu ajutorul căreia se determină
abscisa centrului de masă, este:
n
∑ xi Ai
i =1
xC = n
;
∑ Ai
i =1

2 sin 90 o 8 R
O1 C 2 = ⋅ 2R ⋅ = = 0,848 R
3 π 3π
2
π (2 R ) 2
A2 = = 2πR 2 = 6,283R 2
2
Fig. 5.7.
Să ne reamintim...
• Masa reprezintă mărimea fizică scalară de stare, care măsoară proprietatea
materiei de a fi inertă. Altfel spus, masa reflectă din cele mai importante însuşiri
ale materiei: inerţia, adică tendinţa generală a sistemului material de a-şi păstra
starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă, gravitaţia, adică atracţia
reciprocă a particolelor materiale.
• Centrul de greutate sau centrul de masă al unui sistem material este punctul în
care se consideră concentrată întreaga greutate sau masă al unui sistem material
• Poziţia centrului de greutate sau a centrului de masă depinde numai de forma
geometrică a corpurilor, nu şi de natura acestora.
• Dacă particulele sistemului material sunt de mase infinitezimale, iar numărul
acestora infinit de mare (cazul corpului), atunci operatorul de însumare se
transformă în operator de integrare.
• Dacă un sistem material admite un plan de simetrie, o axă de simetrie sau un
centru de simetrie, centrul de masă se găseşte în acel reper de simetrie.
• Centrul de masă coincide cu centrul de greutate, însă, dacă sistemul material se
află în afara câmpului gravitaţional al oricărui sistem material, nu se poate vorbi
de centrul de greutate, dar se poate vorbi de centrul de masă. Deci, noţiunea de
centru de masă este mai generală decât noţiunea de centru de greutate.
• Centrul de greutate este un punct material, centrul de masă este un punct
geometric.
• Dacă masa sistemului material este amplificată sau simplificată prin aceeiaşi
mărime scalară, centrul de masă nu se schimbă.

84
Rezumat
Unitatea de învățare 5 valorifică noțiunile cu privire la sistemele de forțe
echivalente din cadrul precedentei unități de învățare. Astfel, sistemele particulare de
forțe (forțe concurente, forțe coplanare și forțe paralele) sunt reduse în oricare punct
al rigidului, punctând particularitatea acestora, exprimată prin teorema lui Varignon
și prin înlocuirea acestora prin rezultantă unică, în punctele axei centrale.
Reducerea sistemelor de forțe paralele, studiată în unitatea de învățare 4 stă la baza
studiului forțelor distribuite, precum și la baza studiului centrelor de greutate, din
prezenta unitate de învățare.
În cadrul unității de învățare 5 se studiază momentele masice, centrele de greutate
ale rigidelor de formă simplă, omogene, ale rigidelor de formă complexă (bare, plăci
și corpuri de volum).
Cu ajutorul celor două teoreme Pappus – Guldin este posibilă determinarea ariei
laterale, respectiv a volumului corpurilor de revoluție.

Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Definiți masa unui corp;
2. Ce reprezintă centrul de masă al unui sistem de puncte materiale ? Dar
centrul de masă al unui solid ?
3. Unde se află localizat centrul de masă al corpurilor care admit un reper de
simetrie (plan, axă sau pol) ?
4. Enunțați teorema momentelor statice.
5. Calculați momentele statice ale plăcii triunghiulare.
6. Determinați momentele statice ale plăcii circulare.
7. Enunțați prima teoremă Pappus – Guldin. Explicați semnificația
mărimilor care intervin în expresia matematică a teoremei.
8. Enunțați a doua teoremă Pappus – Guldin. Explicați semnificația
mărimilor care intervin în expresia matematică a teoremei.
9. Să se determine centrul de masă al semisferei omogene, de rază R.

Răspuns:

3
zC = R
8

85
Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Să se determine poziţia centrului de masă al portalului din figura 5.8.

Răspuns:

b 2 (2b + 3πh )
yC =
(
3 2 B ⋅ H − 2bh − πb 2 )

Fig. 5.8.
 Să se determine cota centrului de masă al semisferei omogene, de rază R
(figura 5.9.).

Răspuns:

3
zC = R
8

Fig. 5.9.

 Să se determine, prin integrare directă, coordonatele centrului de masă al

plăcii omogene din figura 5. 10.

Răspuns:

xc = 0.48 a
yc = 0.4285 a

Fig. 5.10.

86
Temă de control
Să se determine coordonatele centrului de masă pentru plăcile omogene
prezentate în tabelul 4.13 şi volumul corpului rezultat prin rotirea plăcilor în jurul
axei Ox pentru figurile 1 ÷ 6.

• Fiecare problemă se punctează de la 1 la 10.

• Nota finală pentru tema de casă este reprezentată de media aritmetică a
notelor obținute la fiecare problemă în parte.
• Tema de casă se transmite titularului de disciplină, în format scris, în dosar.
• Pentru nerespectarea termenului de predare a temei de casă, se impun puncte
de penalizare din nota finală de la examen, conform fișei de disciplină.

87
Bibliografie

1. Comănescu, I.S. – Mecanica aplicată în I.L., curs în format F.R., Brașov, 2015.
2. Comănescu, I.S. – Mecanica. Statica, Editura Lux Libris, Brașov, 2007.
3. Bălan, St. – Probleme de mecanică. Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977.
4. Cândea, I.; Constantinescu, D.; Macovei, M. – Mecanica. Statica, Universitatea
„Transilvania" din Braşov, 1992.
5. Cândea,I.; Constantin, F.; Pirnă, I.; Cotoros, D.; Comănescu, I.S. – Mecanica.
Statica. Teorie şi aplicaţii – Editura Universităţii “Transilvania”, Braşov, 2002.
6. Ceauşu, V.; Enescu, N. – Probleme de mecanică. Statica. Cinematica – Editura
Corifeu, Bucureşti, 2002.
7. David, L; McGill; Wilton, W.; King. – Engineering Mechanics. STATICS, ISBN 0-
534-9178-7.
8. Deliu, Gh. – Mecanica – Statica, Universitatea din Braşov, 1991.
9. Darabont, A.; Văiteanu, D.; Munteanu, M. – Mecanica tehnică, Culegere de
probleme, Statica şi cinematica, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1983.
10. Hegedüs, A., Drăgulescu, D. – Probleme de Mecanică – Statică. Editura de Vest,
Timişoara, 1995.
11. Mangeron, D.; Irimiciuc, N. – Mecanica rigidelor cu aplicaţii în inginerie, vol. I;
Editura Tehnică, Bucureşti, 1980.
12. Moşu, N.; Cândea, I.; Vlase, S. – Mecanica – Statica, Universitatea din Braşov,
1988.
13. Olariu, V.; Sima, P.; Achiriloaie, V. – Mecanica tehnică, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1982.
14. Onicescu, O. – Mecanica, Editura Tehnică, Bucureşti, 1969.
15. Rădoi, M.; Deciu, E. – Mecanica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
16. Ripianu, A.; Popescu, R.; Bălan, B. – Mecanica tehnică, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983.
17. Sarian, M., s.a. – Probleme de mecanică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983.
18. Silaş, Gh.; Groşanu, I. – Mecanica - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

88
 1981.
19. Sima, P.; Olariu, V.; Macovei, M. – Mecanica tehnică. Aplicaţii. Statica – Editura
tehnică, Bucureşti, 1990.
20. Staicu, St. – Mecanica teoretică - Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. -Bucureşti,
1998.
21. Ţeposu, I. – Teorie şi probleme de mecanică newtoniană, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1996.
22. Ţiţeica, G. – Probleme de mecanică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1977.
23. Vlase, S. – Mecanică. Statica – Editura Infomarket, Braşov, 2003.
24. Voinea, R.; Voiculescu, D.; Ceauşu, V. – Mecanica (ed. a II-a. revizuită). Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
25. Voinea, R.; Voiculescu, D.; Simion, F. – Introducere în mecanica solidului cu
aplicaţii în inginerie - Editura Academiei, Bucureşti, 1989.
26. *** Hűtte. – Manualul inginerului, Traducere din limba germană după ediţia a 29-a.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
27. *** Manualul inginerului mecanic. Editura Tehnică, Bucureşti, 1972.
28. *** Mecanica. Culegere de probleme. Statica – coordonator al volumului: Constantin,
F. – Editura Elida, Braşov, 2000.

89