Locutiunile substantivale

Locutiunile substantivale sunt grupurile de doua sau mai multe cuvinte care, impreuna, au intelesul unui
substantiv.

Cele mai multe locutiuni substantivale au aparut din locutiuni verbale, prin transformarea infinitivului lung in
substantiv propriu-zis.

Locutiuni verbale Locutiuni substantivale

a-(i) parea rau parere de rau (regret)
a tine minte tinere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a baga de seama bagare de seama (atentie)
a lua aminte luare-aminte (grija, atentie)

Locutiunile substantivale se comporta ca un substantiv, avand forme pentru singular si plural, putand fi
articulate sau nearticulate.

Cuvintele din care este alcatuita o locutiune substantivala nu se pot analiza separat.

Alte locutiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:

Locutiuni substantivale Sensul locutiunii

punct de vedere opinie, parere
bataie de joc batjocura
bataie de cap suparare
dare de mana darnicie
nebagare de seama neatentie
 Locutiuni verbale

Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar,
echivalente in majoritatea cazurilor cu un verb simplu:

a-i parea rau(a regreta),

a da ajutor (a ajuta),
a se lua la harta (a se certa),
a-si aduce aminte (a-si aminti).

Lociutiunile verbale sunt alcatuite din :

a) verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se cuminti), a ajunge la sapa de lemn (a
saraci), a da de veste (a instiinta);

b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a fugi), a o scalda (a raspunde evaziv);

c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati);

d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se da huta (a se legana).

Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numarul si persoana actiunii, iar
celalalt cuvant (substantiv, numeral, adverb) da, de obicei, sensul locutiunii.

Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a acestora este de predicat verbal si ca
analiza morfologica nu i se aplica decat verbului.

Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a baga etc) sunt instrumente
lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni care sunt echivalente cu un verb insotit de o complinire: a baga de seama (a
observa, a fi atent); a baga in seama (a acorda atentie).

Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale pot avea complemente directe,
indirecte sau circumstantiale si pot fi complinite chiar prin propozitii intregi:

Adu-ti aminte ce ai spus.

Baga de seama ce vorbesti.

Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate alte parti de vorbire:

Ii lua pe toti la rost.

Isi bate foarte rau joc de el
Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.
 Locutiuni adjectivale

Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutini adjectivale(grupuri de cuvinte care au valoarea unui
adjectiv). Ele se comporta ca un adjectiv.

Nu se cuvine sa-ti pierzi prietenii cei cu credinta. (credinciosi)

Baiatul acela era de treaba. (cumsecade)
Am intalnit un om cu stare. (instarit, bogat)
Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata. (chibzuita)
Parea un om de seama. (important)

Locutiunile adjectivale se comporta ca un adjectiv:

a) pot fi insotite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare;

b) pot avea grade de comparatie: un om mai de nadejde; un baiat foarte de treaba.

Locutiuni prepozitionale

Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face si prin locutiuni prepozitionale (grupuri
de cuvinte care prezinta unitate de sens si indeplinesc rolul unei prepozitii).

Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:

substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in afara etc.

Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat se construiesc cu
substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in afara gradinii, in urma ei etc.

Observatii:

Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau locutiunile adverbiale. In
realitate, diferentele sunt vizibile diferenta formala (prepozitiile si locutiunile prepozitionale, de obicei,
sunt articulate, adverbele si locutiunile adverbiale sunt nearticulate).

Sa se compare:

Ei merg inainte. (adverb)

Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala)
Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala)

Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica, prepozitiile si locutiunile

prepozitionale nu au functie sintactica, ci exprima o relatie de subordonare.
Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi adaugate :de-a lungul, de-a
latul, in raport cu, o data cu, referitor la, privitor la sau chiar in ceea ce priveste, al carei statut locutional
este dat de faptul ca aceasta imbinare frazeologica calchiaza francezul “en ce qui concerne…”

Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un pronume personal in cazul dativ (la
forma neaccentuata si cu valoare posesiva):

Si-a aruncat privirea asupra-mi.

S-au asezat in juru-ti.
In fata-i statea o eleva.

Locutiuni adverbiale predicative din limba romana

Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele detalii referitoare la asa-numitele
locutiuni adverbiale cu functie sintactica de predicat.

Aceste locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si probabilitatea.

Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.

Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept subordonata o propozitie
subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in cazul locutiunii adverbiale “de prisos”).

Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/

De prisos 1/ sa continuam. 2/

Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative, el poate fi, dupa
imprejurari, nominal sau verbal.

Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul copulativ a fi, atunci
formeaza un predicat nominal.

Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta ca un predicat verbal.

Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/

(impreuna cu verbul copulativ “a fi” subinteles alcatuieste predicat nominal)

Sa se compare constructiile paralele:

De prisos 1/ sa muncesti. 2/

E de prisos 1/ sa muncesti. 2/
 Locutiuni adverbiale

Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul unui adverb se numesc locutiuni adverbiale.

Locutiunile adverbiale sunt formate din:

a) substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de zi, din vreme in vreme,
rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand;

b) substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ), numeralsau adverb cu una sau
mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie, in graba. in tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa
masa, de-a pururea, pe neasteptate, pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu doua, etc.

c) din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrand-nevrand, taras-grapis,

hodoronc-tronc, ici-colo, etc.

Se scriu cu cratica:

• locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt prepozitiile intru saudintru. Aceste
prepozitii au pierdut vocala u inaintea unui cuvant care incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-
adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
• locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ astasi un substantiv
cu sens temporal: dupa-amiaza, asta-vara, asta-seara etc.
• marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire identice:
substantive, a unui substantiv cu un adverb, a doua verbe, a doua adverbe sau doua interjectii: calea-
valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis, hodoronc-tronc.
• propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a curmezisul.

Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de specialitate, in
manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale propiu-zise.

Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai putin sudate si in mod
obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale componente pot fi analizate si separat din
punct de vedere sintactic.

In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:

la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange

Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre locutiuni inseamna ca
granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu de fixat.