Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Valori Morfologice PDF
Valori Morfologice PDF
SUBSTANTIV
Def: Substantivul este partea de vorbire care denumeşte obiecte în sens larg: fiinţe, lucruri,
fenomene ale naturii, însuşiri, acţiuni, stări sufleteşti.
Tipuri / Feluri:
ADJECTIV
Adjectivul este partea de vorbire care denumeşte însuşiri ale obiectelor, şi anume: dimensiunea
(mare, mic), forma (drept, strâmb), culoarea (alb, negru), greutatea (uşor, greu) etc.
Tipuri / Feluri:
Adjectivele calificative denumesc calităţi ale obiectelor: bun, frumos, înalt, verde, ciobănesc,
tineresc etc.
Adjectivele determinative sunt provenite din alte părţi de vorbire prin schimbarea valorii
gramaticale. Există următoarele feluri de adjective determinative:
d) adjective provenite din gerunzii: ordine crescândă, rană sângerândă, case fumegânde.
2. Există şi o altă clasificare a adjectivelor din punctul de vedere al conţinutului. Este vorba de
împărţirea adjectivelor în:
a) adjective calificative (denumesc însuşiri care ţin de natura internă a obiectelor, cum ar fi cele
referitoare la culoare, dimensiune, formă, temperatură, gust, vârstă, starea fizică, starea
emoţională etc.: alb, negru, mare, mic, strâmb, drept, cald, rece, dulce, sărat, tânăr, bătrân,
vesel, trist etc.);
b) adjective relative (denumesc caracteristici ale obiectelor prin raportare la alte obiecte, acţiuni
sau circumstanţe: copilăresc, bărbătesc, studenţesc, omenesc, muntos, zburător, plutitor, visător,
aerian, marin, nocturn, săptămânal, primăvăratic etc.).
ADVERB
1. Adverbul este partea de vorbire care exprimă o caracteristică a unei acţiuni sau circumstanţa în
care se desfăşoară o acţiune sau există o însuşire (bine, repede, aici, acum). Este o parte de
vorbire autosemantică, neflexibilă.
2. În propoziţie adverbul poate determina un verb arătând când, unde şi cum se desfăşoară o
acţiune: Vine azi. Suntem acasă. Lucrează bine. Adverbul mai poate determina un adjectiv
(aproape mort) sau un alt adverb (prea devreme). Adverbul răspunde la întrebările când? unde?
cum?, funcţionând cel mai frecvent în calitate de complement circumstanţial.
După modul de exprimare a caracteristicii sau circumstanţei, adverbele sunt de două feluri: a)
adverbe nepronominale şi b) adverbe pronominale.
1. Adverbele nepronominale sau propriu-zise denumesc direct caracteristici sau circumstanţe ale
acţiunilor. După înţelesul lor, acestea se pot împărţi în următoarele categorii: a) adverbe de mod,
b) adverbe de loc, c) adverbe de timp.
Adverbele de mod exprimă modul sau felul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de
mod răspund la întrebarea cum? Ele reprezintă cea mai numeroasă clasă şi au foarte multe nuanţe
de sens.
a) de mod propriu-zise abia, aşa, bine, rău, mereu, încet, repede, uşor, greu, amar,
bărbăteşte, frăţeşte, omeneşte, prieteneşte
b) de cantitate aproape, aproximativ, atât, cam, circa, întrucâtva, îndeajuns,
suficient, destul, puţin, mult
c) de probabilitate şi posibilitate poate, probabil, pesemne, oare, cică, parcă, posibil
d) de afirmaţie da, desigur, evident, fireşte, negreşit, bineînţeles, sigur
e) de negaţie nu, nici, nicidecum
f) de restricţie decât, deja, doar
g) de precizare / subliniere chiar, numai, tocmai, deodată, anume
h) de durată / iterative mai, încă, mereu, necontenit, neîncetat, permanent, tot, iarăşi,
adesea,, deseori, câteodată
Adverbele de loc arată locul unde se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de loc răspund la
întrebarea unde? Cele mai frecvente adverbe de loc sunt următoarele:
adverbe de loc: acasă, afară, aproape, departe, jos, sus, înainte, înapoi, aiurea
Adverbele de timp exprimă timpul în care se desfăşoară acţiunea verbului. Adverbele de timp
răspund la întrebarea când? Cele mai frecvente adverbe de timp sunt următoarele:
adverbe de timp astăzi, mâine, poimâine, ieri, îndată, degrabă, deunăzi, odinioară, târziu
1. Din punctul de vedere al structurii lor, adverbele se împart în următoarele două subclase: a)
adverbe simple şi b) adverbe compuse.
2. Din categoria adverbelor simple (marea majoritate) fac parte adverbele primare, adverbele
moştenite şi adverbele împrumutate (azi, ieri, mereu, aşa, cum, când), precum şi cele provenite
din alte părţi de vorbire (absolut, destul, exact, încet, părinteşte, pieziş, totalmente).
NUMERAL
Numeralul este o parte de vorbire flexibilă (substantiv sau adjectiv) ce exprimă (sub diverse
aspecte) un număr, o determinare numerică a obiectelor ori ordinea obiectelor prin numărare,
sau, se referă la numere.
Tipuri / Feluri:
Numeral cardinal
Numeral ordinal
Numeralul ordinal exprimă ordinea prin numărare a obiectelor sau acțiunilor într-o
înșiruire. Exemple: întâiul, primul, secundul, al treilea.
PRONUME
Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ține locul unui
substantiv atunci când participanții la dialog cunosc sau înțeleg din context obiectul sau persoana
numită de acesta.
Clasă Exemple
Cu forme personale
Pronume personal eu, voi, el, dânsul
Pronume personal de politețe dumneavoastră, dumneata, dumnealui
Pronume reflexiv se, sine, își
Pronume posesiv (ai) mei, (al) său, (a) sa
Pronume de întărire însumi, înșivă
Fără forme personale
Pronume demonstrativ acesta, ăsta, aceea, același
Pronume interogativ cine, ce, care, cât
Pronume relativ care, ceea ce, cine, ce
Pronume nehotărît unul, unii, cineva, altul, oricare, vreunul
Pronume negativ nimeni, nimic
PRONUME DEMONSTRATIV
Dativ Acuzativ
Nominativ Genitiv Vocativ forme forme forme forme
accentuate neaccentuate accentuate neaccentuate
eu – – mie îmi mine mă
tu – tu ! ție îți tine te
el lui – lui îi el îl
ea ei – ei îi ea o
noi – – nouă ne noi ne
voi – voi ! vouă vă voi vă
ei lor – lor le ei îi
ele lor – lor le ele le
PRONUME REFLEXIV
Pentru persoana I și persoana a II-a, pronumele reflexiv împrumută formele contractate ale
pronumelui personal:
1) cazul acuzativ
a) persoana I: mă, m, ne, n
b) persoana a II-a: te, t, vă, v
2) cazul dativ
a) persoana I: îmi, mi, ne, ni
b) persoana a II-a: îți, ți, vă, vi, v
PRONUME POSESIV
Se obține prin alăturarea articolului posesiv genitival care își schimbă forma în funcție de
numărul și genul obiectului posedat:
a) singular: a mea (genul feminin) , al meu (genul masculin)
b) plural: ale mele, ai mei
PRONUME DE POLITETE
G-D: dumitale
Observatii:
-alte pronume de politete: Domnia ta (sa, lui, voastra), Maria ta(sa, lui, voastra),Inaltimea ta
(sa, lui, voastra)
PRONUME DE INTARIRE
Forme:
(tu) insuti
(el) insusi
(tu) insati
(ea) insasi
(voi) insiva
(ei) insisi
(voi) inseva
PRONUME NEHOTARAT
Tipuri: