CARACTERIZARE STEFAN TIPATESCU – ‘’O

SCRISOARE PIERDUTA’’ DE I.L.CARAGIALE

Comedia ‘’O scrisoare pierduta’’ de Ion Luca Caragiale a aparut in anul

1884 si este o specie a genului dramatic, prin care autorul pune in scena
personaje si situatii comice cu scopul de a satiriza defectele omenesti si de a
starni rasul. Opere lui I.L.Caragiale, in special comediile, sunt exemple alea
realismului critic romanesc.

Stefan Tipatescu este prefectul judetului, stalp al puterii, dar in acelasi timp
intruchipeaza in comedie tipologia don juan-ului. Prieten al lui Zaharia
Trahanache, Tipatescu o iubeste in secret pe sotia acestuia, Zoe, femeia cocheta,
adulterina. In comparatie cu celelalte personaje ale operei, Stefan Tipatescu este
cel mai putin marcat comic, fiind, spre deosebire de ceilalti, un om educat, dar
impulsiv, dupa cum il caracterizeaza in mod direct Zaharia Trahanache: ‘’ E
iute! N-am cumpatat. Altminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute! Nu face
pentru un prefect.’’ In fond, Tipatescu traieste o drama. De dragul unei femei
casatorite, pe care este nevoit sa o imparta cu altcineva, Tipatescu sacrifica o
cariera promiatoare la Bucuresti.

Stefan este caracterizat direct de catre Zaharia Trahanache, folosindu-se de

prietenia pe care aceste o acorda aproape orbeste: ‘’Nu cunosc eu prefect! Eu
am prieten! In sanatatea lui Fanica! Sa traiasca pentru fericirea prietenilor lui!’’.
Atunci cand Zaharia Trahanache ii spune despre scrisoarea gasita de Catavencu,
Tipatescu reactioneaza violent, devenind din ce in ce mai agitat, aspect
evidentiat de autor in indicatiile scenice: ‘’Tipatescu fierbe.’’

Caracterizarea indirecta este facuta prin gesturile acestuia, acesta avand

trasaturi precum superioritatea, diplomatia. Desi incearca sa isi pastreze calmul,
temperamentul sau impulsiv invinge in final, cand ‘’se repede navala la el’’, tot
Zoe fiind cea care va reusi sa-l calmeze.

Una din trăsăturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese

din actul I, când Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa
de faptul că o scrisorică a sa de amor către Zoe se află în posesia lui Caţavencu.
Neştiind cum să reacţioneze, Ştefan Tipătescu este derutat, confuz şi nervos.
Plimbându-se agitat prin cameră, adresează injurii “canaliei”, Trahanache singur
oferind justificare pentru conţinutul scrisorii- plastografia. Singura reacţie pe
care o găseşte Tipătescu este cea violentă, ca dovadă a drepturilor absolute pe
care şi le arogă : “D. Caţavencu nu va fi deseară la întrunire; o să fie în altă
parte- la păstrare.”

O altă secvenţă care evidenţiază caracterul protagonistului se afla în actul al

II-lea, după ce Caţavencu este arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu
încearcă să recupereze scrisoarea pierdută prin oferirea unor funcţii importante
oponentului : avocat al statului, primar, chiar şi o moşie din marginea oraşului.
Negocierea îl identică pe prefect ca voinţă ce are la dispoziţia sa judeţul.
Ascunzându-şi cu greu dispreţul şi furia în umbra ironiilor, când Caţavencu
refuză, şi pretinde mandatul de deputat, Tipătescu izbucneşte şi devine
necontrolat, ameninţând că îl ucide cu bastonul. În final, înfrânt de voinţa Zoei,
şantajat sentimental, capitulează.

Comicul de nume se reflecta in constructia personajului. Tipatescu este un

derivat de la substantivul comun ‘’tip’’, iar sufixul ‘’-escu’’ sugereaza
banalitatea personajului, fiind un tip comun. Desi este iute la manie, el foloseste
totusi limbajul unui om educat, si desi autorul ii subliniaza viciile si defectele,
nu il incadreaza totusi in tipologia politicienilor demagogi si corupti.

Titlul comediei ‘’ O scrisoare pierduta’’ are rolul de a marca laitmotivul

textului si de a sublinia banalitatea unui eveniment care da peste cap viata
politica si de familie dintr-un oras provincial, Nae Catavencu folosind scrisoarea
drept mijloc de santaj impotriva lui Zaharia Trahanache.

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene. Primul act are
9 scene, al doilea 14, al treilea 7, si ultimul 14 scene, textul fiind construit sub
forma schimbului de replici dintre personaje.

Spatiul actiunii este obiectiv, limitat ‘’capitala unui judet de munte’’ izolat,
spatiul scenic este puternic simbolizat; primele doua acte au ca decor anticamera
casei prefectului Stefan Tipatescu, un spatiu privat, unde se iau deciziile
politice. Timpul real al actiunii este limitat in decursul a trei zile, 11-13 mai, ‘’
in anul de gratie 1883, ‘’in zilele noastre.’’

Comicul de nume este sugestiv pentru creionarea trasaturilor personajelor:

numele lui Trahanache provine de la regionalismul ‘’trahana’’ care inseamna
‘’coca moala’’ si subliniaza tipul de barbat usor influentabil de catre sotie, iar
prenumele ‘’Zaharia’’ sugereaza tipul zaharisitului, schimbator in functie de
propriile interese. Numele lui Nae Catavencu poate fi o referire la ‘’cataveica’’
adica o haina cu doua fete, subliniind tipologia ipocritului, al tradatorului, fie
poate fi o referire la ‘’cata’’, adica persoana care vorbeste mult si fara rost.

După părerea mea, Ştefan Tipătescu este un personaj aparte in raport cu

ceilalti indivizi printre care se misca, dar ramane un tip reprezentativ pentru o
anumită categorie socială a vremii. Liniile de forţă care il contureaza il fac la fel
de condamnabil ca si pe ceilalti, asupra cărora are însă avantajul pozitiei şi al
unui plus de luciditate. Zoe îl atrage cu farmecul ei si simte o reala pasiune si
afectiune pentru ea, insa ideea că aceasta este sotia celui mai bun amic al sau nu
ii acorda nicio remuscare. Şi Tipătescu face parte din lumea „fără moral si fără
prinţip” despre care vorbeşte Trahanache. Personajul suportă un statut oarecum
diferentiat de al celorlalti, dar, in fond, el nu face decat sa completeze galeria
indivizilor care fac din aceasta capodopera a lui Caragiale o oglinda a modului
in care se desfasurau alegerile intr-un sistem politic corupt, reper al temei
realiste a textului .

In concluzie, tipologia personajului lui Stefan Tipatesc din comedia ‘’O

scrisoare pierduta’’ de Ion Luca Caragiale are rolul de a sublinia societatea
secolului al XIX-lea si de a pune in lumina defectele omenesti si moravurile
general valabile.