Spiritul antreprenorial

Educaţia antreprenorială aduce în discuţie un subiect mult discutat, un subiect care cu ani

în urmă nu putea reprezenta, în nici un fel, o temă de discuţie. Este vorba
de întreprinzător, de acţiunea acestuia şi de spiritul acestei acţiuni, anume cel
antreprenorial.
Într-un fel, a fi întreprinzător reprezintă o experienţă unică, chiar provocatoare,
care poate aduce satisfacţii deosebite, dar presupune şi riscuri, iar de aici şi
posibilitatea eşecului.
Ce înseamnă însă a fi întreprinzător, deci a acţiona într-un spirit antreprenorial? În primul
rând, iniţiativă, iar prin manifestarea acesteia înseamnă capacitate
decizională şi responsabilitate. Desigur, aceste elemente nu sunt proprii numai acţiunii în
domeniul economiei. În contextul de faţă, acela al educaţiei antreprenoriale, ceea ce
interesează este manifestarea acestora din punct de vedere economic.
A avea iniţiativă înseamnă astfel a demara o activitate economică, având conştiinţa
existenţei atât a posibilităţii succesului, cât şi a eşecului. Întreprinzătorul este atunci
persoana capabilă să identifice o posibilitate de acţiune economică, manifestarea efectivă
semnificând simultan asumarea riscurilor presupuse de acea acţiune economică.
Manifestarea iniţiativei nu este însă singulară. Desfăşurarea activităţii iniţiate va presupune în
permanenţă noi şi noi iniţiative, altfel spus asumarea de noi şi noi riscuri. A avea un spirit
antreprenorial reprezintă atunci modul de a fi al unora dintre noi,
respectiv capacitatea de a iniţia şi desfăşura activităţi economice prin asumarea
conştientă a riscurilor asociate acestora.
Manifestarea spiritului antreprenorial este cel mai adesea consecinţa învăţării, iar
după aceea a experienţei.
Spiritul antreprenorial nu semnifică spirit de aventură, ci capacitate decizională în
raport cu anumite posibilităţi de acţiune, anticipând într-o măsură mai mare sau
mai mică consecinţele ce decurg din decizie.
În economiile de piaţă contemporane, societăţile comerciale, companiile au dimensiuni mari şi
foarte mari, aşa încât dovada capacităţii antreprenoriale se face adesea în organizaţii
deja existente şi nu prin iniţierea unor noi organizaţii.
Contextele manifestării spiritului antreprenorial sunt atunci diferite, noţiunea care dă seama
de ultima posibilitate amintită fiind aceea de intraprenor, în sensul de persoană care îşi
manifestă capacităţile de întreprinzător în cadrul unei firme deja existente,
aducând un suflu nou în acea firmă prin transformarea sa în ansamblu, prin iniţierea unor noi
direcţii de dezvoltare etc.
Desigur, cei aflaţi într-o astfel de postură nu vor apărea ca întreprinzători propriu-zişi, dar vor
fi apreciaţi ca specialişti. De asemenea, experienţa dobândită într-o societate comercială
deja existentă, ne poate oferi experienţa necesară înfiinţării propriei noastre afaceri,
deci posibilitatea manifestării noastre ca întreprinzători.
Se poate conchide atunci că manifestarea spiritului antreprenorial poate îmbrăca o
multitudine de faţete, dar că întotdeauna este vorba de deschidere faţă de ceea ce se
întâmplă în societate, în mediul economic, de capacitatea de a sesiza cu uşurinţă
oportunităţile existente, de capacitatea de decizie, dar nu în ultimul rând, deşi poate prima
impresie este cu totul alta, este vorba de o pregătire temeinică şi de disponibilitatea
pentru o pregătire permanentă în domeniile în care dorim să acţionăm. În cele din urmă
este ceva accesibil oricăruia dintre noi.
Dinamismul lumii contemporane este datorat în primul rând domeniului economic,
iar el este rezultanta manifestării neîngrădite a spiritului antreprenorial.

Calităţi şi competenţe ale

întreprinzătorului de succes

Portretul robot al întreprinzătorului de succes

S-au făcut numeroase studii legate de caracteristicile şi personalitatea întreprinzătorului de
succes, fiind realizat chiar un portret robot al acestuia: bărbat, 25-35 ani, singurul copil
la părinţi, absolvent de facultate, părinţii deţin o afacere, încă de copil a început să
facă bani, născut într-o zonă favorabilă afacerilor şi de religie protestantă.
Dacă aceste trăsături se regăsesc la o persoană, ea poate deveni un întreprinzător de succes,
însă dacă aceste trăsături lipsesc, acest fapt nu constituie un motiv de îngrijorare,
deoarece există foarte mulţi întreprinzători de succes care nu au studii superioare,
adolescenţi, pensionari, oameni născuţi în zone defavorizate, ortodocşi sau catolici.
În realizarea afacerilor de succes se regăsesc atât elemente cu caracter general,
dar şi particular. Se vorbeşte despre existenţa unor trăsături care nu sunt
relevante pentru succesul afacerii, despre trăsături care nu se regăsesc la întreprinzătorii
de succes şi despre trăsături care sunt necesare pentru a garanta succesul într-o afacere.
Trăsături relevante pentru succesul în afaceri
Se pot pune în evidenţă o serie de trăsături relevante care caracterizează întreprinzătorii de
succes: dorinţa de asumare a riscului, spiritul inovator, disponibilitatea pentru
muncă şi pentru efort prelungit, încrederea în sine, nevoia de împlinire etc.
Lista acestor trăsături ar putea să continue cu multe altele, precum: perseverenţa, controlul
propriului destin, sesizarea oportunităţilor, flexibilitatea în gândire, comunicarea eficientă,
independenţa şi promptitudinea deciziei etc.

Competenţe şi capacităţi care pot contribui la succesul unei

afaceri
Plecând de la însuşirile întreprinzătorului de succes, pot fi surprinse o serie de competenţe
şi capacităţi care pot contribui la succesul unei afaceri:
– competenţe de comunicare eficientă
– competenţe de organizare şi conducere
– competenţe profesionale
– competenţe de gestionare a timpului şi de autocontrol
– capacitate inovatoare etc.

Întreprinzătorul de succes
În concluzie, întreprinzătorul de succes este o persoană care realizează o afacere profitabilă,
un om înzestrat cu o voinţă şi o motivaţie puternică, dar şi cu competente
profesionale şi manageriale.
Întreprinzătorul de succes este cel care valorifică permanent spiritul său de iniţiativă,
lansându-se permanent în proiecte noi şi perseverand în ciuda problemelor sau eşecurilor.
Mai mult încurajează iniţiativa angajaţilor săi, deleagă responsabilităţi, fiind
conştient că nu poate excela în toate domeniile.